BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 11 din 02.02.2023

pentru modificarea Legii nr.939/2000 cu privire la activitatea editorială

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
02.02.2023

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru modificarea Legii nr.939/2000

cu privire la activitatea editorială

nr. 11  din  02.02.2023

 (în vigoare 18.03.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 53-56 art.102 din 18.02.2023

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege ordinară.

1. În cuprinsul legii, sintagma "Camera Naţională a Cărţii", la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma "Camera Naţională a Cărţii din Republica Moldova" la forma gramaticală corespunzătoare.

2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

"Articolul 1. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, se utilizează următoarele noţiuni principale:

autor (coautor) – persoană fizică (grup de persoane fizice) prin a cărei (a căror) muncă creatoare a fost scrisă o operă în domeniul literaturii, artei şi ştiinţei;

beneficiar al producţiei editoriale – persoană juridică sau fizică care, în condiţiile legislaţiei în vigoare, comandă producţie editorială, asumându-şi cheltuielile financiare respective;

bibliografie naţională – bibliografie care înregistrează şi cataloghează documente editate într-o singură ţară, în conformitate cu standardele internaţionale, elaborată de către centrul naţional bibliografic, care publică regulat Bibliografia naţională a Moldovei;

carte – publicaţie tipărită, care conţine pagini legate sau broşate în copertă;

carte audio – publicaţie electronică, care reprezintă un text înregistrat cu voce (însoţit sau nu de fundal muzical şi efecte sonore), având elemente de identificare bibliografică proprii (titlu, autor, an de publicare, ISBN), în formă de fişier electronic, transmis şi audiat prin mijloace electronice;

carte electronică – publicaţie electronică, licenţiată sau nu, în care textul ocupă un loc preponderent şi care poate fi considerată echivalent al cărţii tipărite;

casetă tehnică – totalitatea datelor ce caracterizează publicaţia, destinate pentru informarea consumatorului şi utilizate la prelucrarea bibliografică şi la evidenţa statistică a ediţiilor;

CIP (catalogare înaintea publicării) – descriere bibliografică standardizată a publicaţiei în curs de editare, imprimată, de regulă, pe versoul paginii de titlu, cuprinzând datele de identificare a cărţii: autor, titlu, editură, locul şi anul publicării, număr ISBN, ISMN, indice de clasificare CZU;

control bibliografic naţional – descriere bibliografică standardizată a unei publicaţii, care este realizată o singură dată în ţara de origine a acesteia şi este disponibilă pentru utilizare oricărei biblioteci din lume;

difuzor al producţiei editoriale – persoană juridică sau fizică care se ocupă de comercializarea şi difuzarea producţiei editoriale;

document – unitate de informaţie cu un conţinut definit, care se află într-o anumită formă de expresie (text, imagine, sunet etc.) pe un suport tradiţional sau electronic;

ediţie – toate exemplarele unei publicaţii, produse după acelaşi original şi editate de aceeaşi editură sau grup de edituri ori de către aceeaşi persoană; pentru publicaţii monografice vechi – toate exemplarele operei tipărite în orice timp prin folosirea aceleiaşi pagini de zaţ;

editură/editor – persoană juridică sau fizică specializată în pregătirea manuscriselor pentru publicare (cărţi, reviste etc.);

exemplare de depozit legal – exemplare din toate operele tipărite, grafice, audiovizuale şi electronice, pe care agenţii producători sunt obligaţi să le transmită gratuit instituţiilor specificate în prezenta lege;

expertizarea producţiei editoriale – activitate de clasificare bibliografică complexă, prin care o comisie de experţi stabileşte, conform unei scheme de clasificare aprobate, subiectul producţiei editoriale şi ia o decizie cu privire la scutirea de TVA;

ISBN (International Standard Book Number) – Număr Internaţional Standard al Cărţii;

ISMN (International Standard Music Number) – Număr Internaţional Standard pentru Muzică Tipărită;

ISSN (International Standard Serial Number) – Număr Internaţional Standard al Publicaţiilor Seriale;

manuscris – originalul operei autorului, scris manual, dactilografiat sau procesat şi prezentat spre editare;

producţie editorială – totalitatea lucrărilor publicate de editură;

publicaţie – entitate, tangibilă sau intangibilă, cu conţinut intelectual şi/sau artistic, concepută, produsă şi/sau publicată ca un întreg, reprezentând baza unei singure descrieri bibliografice. Publicaţia include text, muzică, imagini fixe sau în mişcare, grafică, hărţi, înregistrări audio şi video, date electronice sau programe de calculator, inclusiv cele publicate în serie;

reeditare – publicare a unei lucrări într-o nouă ediţie cu modificări şi actualizări de până la 25 la sută din textul primei ediţii;

retipărire – publicare a unei lucrări fără modificări faţă de prima ediţie;

revistă – publicaţie serială pe domenii specializate sau de informare generală, care apare sub acelaşi titlu, la intervale regulate, în care materialele prezentate se caracterizează printr-o varietate de conţinuturi şi autori repertoriaţi în sumar şi care este adresată unei anumite categorii de cititori/utilizatori;

tipografie/tipograf – persoană juridică sau fizică specializată în tipărirea şi multiplicarea producţiei editoriale;

tiraj – numărul de exemplare în care se tipăreşte o ediţie."

3. La articolul 2 alineatul (1), textul "genuri de tipărituri: cărţi, ziare, reviste, note, calendare, ediţii de artă etc." se substituie cu textul "tipuri de publicaţii: cărţi, ziare, reviste, calendare, ediţii de artă, muzică tipărită etc.".

4. La articolul 5 alineatul (2), textul "unităţilor editoriale," se exclude.

5. La articolul 13:

în denumirea articolului şi la alineatul (1), cuvintele "şi unităţile editoriale" se substituie cu textul "/editorii";

la alineatul (2), cuvântul "Editura" se substituie cu textul "Editurile/editorii";

la alineatul (3), după cuvântul "editurilor" se introduce textul "/editorilor".

6. La articolul 14 alineatul (3) litera c), cuvântul "scrisă" se substituie cu cuvântul "tipărită".

7. Articolul 15:

la alineatul (3), cuvintele "pentru editori" se exclud;

la alineatul (6), cuvintele "de stat" se substituie cu cuvântul "naţionale" şi alineatul se completează cu cuvintele "în domeniu".

8. Articolul 17:

la alineatul (1), litera e) va avea următorul cuprins:

"e) descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii din Republica Moldova;"

la alineatul (2), după textul "Toate ediţiile," se introduce textul "inclusiv cartea electronică şi cartea audio,";

la alineatul (3), cuvântul "venite" se exclude.

9. La articolul 18 alineatul (1):

în partea introductivă, textul "în număr de 4" se substituie cu textul "în număr de 5";

la litera b), după cuvintele "Bibliotecii Naţionale" se introduc cuvintele "a Republicii Moldova";

la litera d), sintagma "Bibliotecii Ştiinţifice a Academiei de Ştiinţe a Moldovei" se substituie cu sintagma "Bibliotecii Ştiinţifice a Universităţii de Stat din Moldova";

alineatul se completează cu litera e) cu următorul cuprins:

"e) Bibliotecii Naţionale a României – 1 exemplar din toate ediţiile apărute în Republica Moldova."

10. Articolul 19 va avea următorul cuprins:

"Articolul 19. Camera Naţională a Cărţii din Republica Moldova

(1) Camera Naţională a Cărţii din Republica Moldova este o instituţie publică din domeniul activităţii editoriale şi de informare care deţine Arhiva depozitului legal, sursă esenţială documentară pentru cunoaşterea culturii şi civilizaţiei naţionale scrise, şi, la nivel naţional, îndeplineşte următoarele funcţii de bază:

a) constituie, prelucrează, dezvoltă, prezervă şi pune în valoare fondul de resurse care fac obiectul depozitului legal;

b) organizează depozitul legal conform art.18;

c) în calitate de centru naţional bibliografic, elaborează bibliografia naţională curentă şi bibliografia naţională retrospectivă a Republicii Moldova pe categorii de documente, indiferent de suport;

d) în calitate de centru naţional bibliografic, realizează controlul bibliografic naţional ca parte a controlului bibliografic universal;

e) în calitate de centru naţional CIP, administrează Programul CIP în Republica Moldova şi efectuează catalogarea înaintea publicării;

f) în calitate de centru statistic al producţiei editoriale naţionale, efectuează evidenţa statistică a producţiei editoriale naţionale apărute pe teritoriul Republicii Moldova, prezentând informaţiile corespunzătoare Ministerului Culturii şi Biroului Naţional de Statistică, altor factori de resort; elaborează şi editează resurse de conţinut statistic privind producţia editorială în Republica Moldova;

g) aplică la nivel naţional sistemul de identificare standardizată a resurselor bibliografice (ISBN, ISSN, ISMN etc.);

h) asigură ţinerea bazelor de date "ISBN-Moldova", "Editorii Moldovei" ca parte a Registrului Internaţional al Editorilor, a bazei de date "ISMN-Moldova" ca parte a Music Publishers′ International ISMN Database, a bazei de date "ISSN-Moldova" ca parte a Registrului Global pentru Resurse Continue, integrarea lor în bazele internaţionale de date ISBN, ISMN, ISSN;

i) asigură crearea colecţiilor digitale, managementul, integrarea şi promovarea lor la nivel naţional şi internaţional;

j) asigură expertizarea producţiei editoriale în scopul scutirii de TVA pentru serviciile vamale, serviciile de vânzare/editare a producţiei editoriale (cărţi, publicaţii seriale, hărţi, atlase etc.) importate în ţară;

k) prestează servicii bibliografice conform tarifelor aprobate.

(2) Fondul intangibil de resurse şi bazele de date ale Camerei Naţionale a Cărţii din Republica Moldova sunt proprietate a statului şi se află sub protecţia acestuia."

11. La articolul 22:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"(1) În bugetul de stat, în bugetele ministerelor, ale altor autorităţi administrative centrale, ale unităţilor administrativ-teritoriale sunt prevăzute anual mijloace financiare pentru susţinerea editării cărţii naţionale, a revistelor culturale, conform priorităţilor stabilite."

la alineatul (2) litera b), după textul "(literatură contemporană, clasică naţională şi universală, lexicografică, enciclopedică, pentru copii, popularizare a ştiinţei)" se introduce textul " , a revistelor culturale";

alineatul (3) se abrogă;

la alineatul (5), cuvintele "legislaţia în vigoare privind achiziţiile publice" se substituie cu textul "prezenta lege şi cu Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice";

la alineatul (7), cuvintele "mijloacelor de informare în masă" se substituie cu cuvântul "mass-mediei";

la alineatul (8), în partea introductivă, cuvântul "distinct" se exclude;

la alineatul (9), textul " , în mod distinct," se exclude;

alineatul (10) va avea următorul cuprins:

"(10) Modalitatea de efectuare a cheltuielilor pentru traducerea şi editarea cărţii în străinătate se aprobă de Guvern."

12. La articolul 221 alineatul (1), textul " , în mod distinct," se exclude.

a) va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în conformitate cu prezenta lege;

b) va aproba actele necesare pentru punerea în aplicare a acesteia.