1106/03.10.2016 Hotărîre cu privire la aprobarea Strategiei intersectoriale de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor parentale pentru anii 2016-2022

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Strategiei intersectoriale

de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor

parentale pentru anii 2016-2022

nr. 1106  din  03.10.2016

 (în vigoare 07.10.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 347-352 art. 1198 din 07.10.2016

* * *

În scopul implementării prevederilor Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului, adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 22 noiembrie 1989, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Sovietului Suprem al RSS Moldova nr.408-XII din 12 decembrie 1990 (Veştile, 1990, nr.12, art.303), a Codului educaţiei al Republicii Moldova nr.152 din 17 iulie 2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.319-324, art.634), cu modificările ulterioare, Strategiei de dezvoltare a educaţiei pentru anii 2014-2020 “Educaţia-2020”, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.944 din 14 noiembrie 2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.345-351, art.1014), precum şi asigurării modernizării continue a sistemului de educaţie, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Strategia intersectorială de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor parentale pentru anii 2016-2022 (se anexează).

2. Ministerul Educaţiei, în comun cu ministerele şi alte autorităţi administrative centrale, cu asistenţa partenerilor de dezvoltare, va asigura elaborarea şi promovarea, în termen de 6 luni, a Planului de acţiuni 2016-2019 privind implementarea Strategiei intersectoriale de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor parentale pentru anii 2016-2022.

3. Ministerele, alte autorităţi administrative centrale responsabile de implementarea Strategiei nominalizate:

a) vor include în programele de dezvoltare strategică, în strategiile sectoriale de cheltuieli, în planurile anuale de activitate, precum şi în alte documente de planificare strategică acţiunile necesare pentru executarea obiectivelor Strategiei intersectoriale de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor parentale pentru anii 2016-2022;

b) vor prezenta anual, pînă la 1 martie a anului următor celui de referinţă, Ministerului Educaţiei informaţia privind executarea Strategiei intersectoriale de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor parentale pentru anii 2016-2022, conform atribuţiilor stabilite.

4. Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale să întreprindă măsuri concrete pentru realizarea prevederilor Strategiei intersectoriale de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor parentale pentru anii 2016-2022.

5. Ministerul Educaţiei va monitoriza şi va evalua implementarea Strategiei intersectoriale de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor parentale pentru anii 2016-2022 şi va prezenta Guvernului, pînă la 1 aprilie a anului următor celui de referinţă, raportul de evaluare privind implementarea Strategiei, conform etapelor stabilite.

6. Finanţarea acţiunilor prevăzute în Strategia aprobată se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în aceste scopuri în bugetele autorităţilor publice implicate, precum şi din alte surse, conform legislaţiei în vigoare.

7. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Educaţiei.

Aprobată

prin Hotărîrea Guvernului

nr.1106 din 3 octombrie 2016

STRATEGIA

intersectorială de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor

parentale pentru anii 2016-2022

1. Strategia intersectorială de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor parentale pentru anii 2016-2022 (în continuare – Strategia) stabileşte direcţiile de dezvoltare a educaţiei parentale, ca formă specifică de intervenţie specializată pentru organizarea unor programe de formare, dezvoltare şi consolidare a abilităţilor şi competenţelor parentale ale părinţilor/reprezentanţilor legali/persoanelor în grija cărora se află copilul, precum şi a viitorilor părinţi.

2. În sensul prezentei Strategii, se definesc următoarele noţiuni principale:

competenţe parentale – cunoaştere mai profundă şi capacitatea părintelui de a aplica în practică această cunoaştere; ele presupun dezvoltarea capacităţii părintelui de a reflecta asupra practicilor parentale, a efectelor acestora asupra dezvoltării copilului;

educaţie parentală – ansamblu de programe, servicii şi resurse destinate părinţilor/reprezentanţilor legali/persoanelor în grija cărora se află copilul, cu scopul de a-i sprijini pe aceştia în creşterea şi educaţia copiilor, în conştientizarea rolurilor pe care le au şi de a le dezvolta şi îmbunătăţi competenţele parentale;

educator parental – profesionistul care poate avea o pregătire iniţială în domeniul sociouman sau medical (educatori, profesori, medici, asistenţi sociali, asistenţi medicali, psihologi, psihopedagogi etc.), dar care a participat la un program de formare specializată în domeniul educaţiei parentale;

intervenţie timpurie (pentru copii) – proces de anticipare, identificare şi întreprindere a măsurilor eficiente pentru copil şi familie în scopul de a minimaliza impactul şi consecinţele potenţial negative ale stării patologice a copilului şi de a contribui substanţial la sănătatea şi dezvoltarea acestuia (Legea nr.60 din 30 martie 2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi);

parentalitate sau parenting (eng.) – proces de promovare şi susţinere a dezvoltării fizice, emoţionale, sociale, financiare şi intelectuale a unui copil, de la vîrstele cele mai timpurii la maturitate;

practici parentale pozitive – abordare a creşterii copilului, care favorizează o relaţie între părinţi şi copii bazată pe respect reciproc, sprijinirea pentru dezvoltarea completă şi armonioasă a copilului şi pe capacitatea de a negocia puncte de vedere divergente într-un mod nonviolent şi constructiv. Se pune un accent deosebit pe aprecierea comportamentelor dorite, pe stabilirea unor norme clare în care copilul este considerat un individ deplin care are drepturi ce trebuie respectate; copilul trebuie tratat cu respect, fără teamă de violenţă;

sprijin parental – împuternicirea părinţilor, consolidarea competenţelor parentale ale acestora prin acordarea de sprijin special în alegerile lor individuale parentale, decizii şi căi de învăţare, cu accent pe unicitatea fiecărei familii; conţine toate activităţile care urmăresc să ofere îndrumare părinţilor în rezolvarea tuturor tipurilor de probleme în ceea ce priveşte problemele de educaţie, sănătate, protecţie, intr-un cadru formal sau informal. Sprijin parental se referă la o serie de informaţii, sprijin, educaţie, formare, consiliere şi alte măsuri sau servicii care se axează pe influenţarea modului în care părinţii să înţeleagă şi să-şi îndeplinească rolul lor de părinţi. Un obiectiv comun este acela de a obţine rezultate mai bune pentru copii şi tineri prin furnizarea de servicii care oferă informaţii, sprijin şi chiar şi reconversie profesională pentru părinţi.

3. Strategia stabileşte obiectivele şi sarcinile pe termen mediu în vederea promovării educaţiei parentale şi defineşte direcţiile strategice privind formarea şi dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale. În scopul coordonării intersectoriale, prevederile Strategiei au fost corelate cu documentele de politici relevante, cu reformele demarate în sistemul de învăţămînt, cu alte reforme în domeniul protecţiei copilului şi sănătăţii.

4. Prezenta Strategie se bazează pe prevederile Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului, adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 22 noiembrie 1989, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova nr.408-XII din 12 decembrie 1990, Codului educaţiei al Republicii Moldova nr.152 din 17 iulie 2014, Legii nr.140 din 14 iunie 2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, Strategiei de dezvoltare a educaţiei pentru anii 2014-2020 “Educaţia-2020”, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.944 din 14 noiembrie 2014, Strategiei pentru protecţia copilului pe anii 2014-2020 aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.434 din 10 iunie 2014.

5. Scopul prezentei Strategii, care constituie platforma viitoarelor acţiuni intersectoriale pe termen mediu, este asigurarea condiţiilor pentru realizarea potenţialului maxim de dezvoltare al fiecărui copil cu vîrsta cuprinsă între 0 şi 18 ani prin îmbunătăţirea abilităţilor şi competenţelor parentale ale familiilor şi viitorilor părinţi.

6. În conformitate cu politicile relevante în domeniu la nivel naţional şi internaţional, prezenta Strategie se va axa pe promovarea parteneriatelor socioeducaţionale şi acţiunilor intersectoriale (sănătate, educaţie, protecţie, cultură, justiţie, mediu etc.) la toate nivelurile – central şi local, fortificarea abordării centrate pe necesităţile de dezvoltare ale copilului şi de informare, educare, consiliere a familiei, cu accent pe cei mai dezavantajaţi.

I. DESCRIEREA SITUAŢIEI

7. Republica Moldova în ultimii douăzeci de ani s-a confruntat cu mai multe provocări şi schimbări de ordin economic şi sociocultural, care implicit au generat diverse inegalităţi, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea dreptului fiecărui copil la dezvoltare, bunăstare şi educaţie. Inegalitatea socioeconomică, culturală, fenomenele de migraţie, exodul rural, dispersarea familiilor şi perturbarea sistemului de valori al familiei, au afectat îngrijirea şi educaţia copiilor, precum şi posibilităţile acestora de a atinge potenţialul maxim de dezvoltare.

8. Eforturile depuse în contextul respectării angajamentelor asumate de către Republica Moldova la nivel internaţional privind asigurarea respectării drepturilor copilului au cuprins mai multe domenii: sănătate, asistenţă socială, educaţie etc. În acest context, sistemul de sănătate a realizat progrese importante în ceea ce priveşte diminuarea semnificativă a ratei mortalităţii infantile şi mortalităţii copiilor sub 5 ani, care a constituit 9,3 la 1000 nou-născuţi vii în anul 2013 şi, respectiv, 11,9 decese la 1000 nou-născuţi vii în anul 2014, ceea ce este sub ţintele trasate de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului pentru anul 2015 (respectiv 13,2 şi 15,3 la 1000 nou-născuţi vii). În pofida faptului atingerii ţintelor prevăzute în Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului – 4, aceşti indicatori sînt mult mai mari faţă de indicatorii similari ai statelor Uniunii Europene, care în 2011 constituiau 4,3 decese la 1000 nou-născuţi vii.

9. Există progrese importante în implementarea reformei sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului şi dezvoltarea serviciilor alternative de tip familial privind îngrijirea copiilor, în prevenirea abandonului, în dezvoltarea sistemului integrat de servicii sociale şi serviciilor de educaţie incluzivă. Însă nu este de neglijat rolul important, care îi revine familiei, modului în care părinţii sînt implicaţi în educaţia şi îngrijirea copiilor, fapt ce influenţează în mod esenţial dezvoltarea (fizică şi psihică) a acestora, starea de sănătate, rezultatele şcolare, interacţiunile cu ceilalţi membri ai comunităţii etc.

10. Obiectul de intervenţie al prezentei Strategii rezumă din dezvoltarea unui sistem intersectorial de sprijinire a familiilor şi a viitorilor părinţi în ceea ce priveşte îmbunătăţirea abilităţilor şi competenţelor parentale. Pentru elaborarea conceptului Strategiei au fost consultaţi experţi ai ministerelor care pot avea atribuţii în domeniul educaţiei parentale, ai organizaţiilor nonguvernamentale active în domeniu.

11. Educaţia parentală reprezintă ansamblul de programe, servicii şi resurse destinate părinţilor/ reprezentanţilor legali/persoanelor în grija cărora se află copilul, cu scopul de a-i sprijini pe aceştia în creşterea şi educaţia copiilor, în conştientizarea rolurilor pe care le au şi de a le dezvolta şi îmbunătăţi competenţele parentale. Obiectivul principal al activităţilor de educaţie parentală este de a-i face pe părinţi/reprezentanţii legali / persoanele în grija cărora se află copilul conştienţi de importanţa rolului pe care îl au în susţinerea creşterii şi dezvoltării acestuia, de a-şi îmbunătăţi sau modifica unele cunoştinţe, atitudini, înţelegeri/viziuni şi practici de îngrijire şi educaţie în conformitate cu recomandările psihopedagogiei moderne. Educatorul parental este profesionistul care poate avea o pregătire iniţială în domeniul sociouman sau medical (educatori, profesori, medici, asistenţi sociali, asistenţi medicali, psihologi, psihopedagogi etc.), dar care a participat la un program de formare specializată în domeniul educaţiei parentale.

12. Studiile efectuate în domeniile sănătăţii, educaţiei, protecţiei copilului au constatat lipsa sau existenţa unor cunoştinţe, atitudini, practici lacunare şi inadaptate condiţiilor socioculturale actuale în rîndul familiilor, referitoare la aspecte ce ţin de îngrijirea, educarea şi dezvoltarea copilului. Studiul “Îngrijirea şi dezvoltarea timpurie a copiilor în Moldova”, realizat cu sprijinul UNICEF, în 2003-2004 şi repetat în 2009 a constatat că practicile parentale de îngrijire, educaţie şi protecţie a copilului mic sînt perimate, depăşite. Deşi 50% din îngrijitori au admis că întîrzierea în educaţie conduce la întîrzieri în dezvoltare, mai mult de jumătate (cca 57%) întîmpină diverse dificultăţi în creşterea şi educarea timpurie a copiilor, invocînd lipsa de timp pentru copil, lipsa de cunoştinţe/informare, lipsa accesului la servicii de educaţie/sănătate. Este îngrijorătoare constatarea că o bună parte a îngrijitorilor (39,2%) nu au nicio sursă de informare cu privire la educarea copilului. Mai mulţi părinţi îşi exercită rolurile parentale în funcţie de experienţa pe care au trăit-o cu proprii părinţi/bunici, reproducînd modelele comportamentale tradiţionale. Din nevoia de informare, părinţii apelează deseori la surse care nu pot fi verificate, care nu prezintă credibilitate şi care conduc la confuzii şi necunoaştere (prieteni, Internet, alte surse informaţionale învechite etc.). O atare stare de lucruri influenţează în mod direct dezvoltarea precară a copilului – atît fizică, cît şi cognitivă şi socioemoţională şi determină, în mare parte, aşa fenomene ca insuccesul şi abandonul şcolar, comportamente antisociale şi probleme de sănătate mintală. În mod special, acest fenomen se atestă în familiile cu nivel educaţional scăzut, în cele cu statut socioeconomic precar, din mediul rural, din familiile în situaţii de risc.

13. Studiile repetate, realizate în ultimii ani în Republica Moldova indică un număr important de copii victime ale violenţei. Studiul naţional Violenţa faţă de copii în Republica Moldova (2007) a constatat că neglijenţa în familie şi alimentarea insuficientă se atestă la unu şi, respectiv, trei din zece copii, abuzul emoţional/psihologic la doi, iar abuzul fizic, respectiv, la patru din zece copii.

14. Studiul de indicatori multipli în cuiburi, realizat cu suportul UNICEF în 2012 atestă că o parte însemnată dintre părinţi îşi exercită parentalitatea reproducînd modele ale impunerii autorităţii prin forţă (76 % dintre copii cu vîrste între 2-14 ani au fost supuşi unor forme de pedeapsă violentă, şi 15 % dintre părinţi consideră că un copil ar trebui pedepsit fizic). Aproximativ 50% dintre adolescenţii de 10-19 ani cunosc pe cineva din colegii lor care au fost supuşi violenţei fizice şi o cincime – violenţei sexuale (Studiul Cunoştinţe, atitudini şi practici în sănătate şi dezvoltarea adolescenţilor, Servicii Prietenoase Tinerilor, 2012). În pofida faptului că în 75% din cazurile de violenţă sau neglijare erau la curent profesorii, asistenţii sociali, personalul medical, poliţia şi autorităţile publice locale, acestea nu au fost înregistrate, deoarece lipsea procedura de documentare şi referire a cazurilor. În acest context, au fost aprobate Instrucţiunile privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.270 din 8 aprilie 2014.

15. Conform Studiului de indicatori multipli în cuiburi, 47% din copiii cu vîrsta de 3-4 ani (36-59 luni) au fost implicaţi în activităţi de învăţare împreună cu tatăl lor. Copiii din familiile sărace (29%) şi cei din mediul rural (40%) au mai puţine şanse să înveţe şi să se pregătească de şcoală împreună cu tatăl lor. În timp ce jucăriile sînt disponibile în majoritatea gospodăriilor, materialele didactice lipsesc. Se atestă faptul că doar o treime din cele mai sărace familii dispun de trei şi mai multe cărţi pentru copii (Studiul de indicatori multipli în cuiburi, 2012).

16. Majoritatea deceselor copiilor mici la domiciliu sînt în strînsă legătură cu cunoştinţele insuficiente ale familiilor privind alimentarea şi îngrijirea copilului, practicile vicioase ale familiei, inclusiv abuzul de alcool, neglijarea şi violenţa în familie şi sărăcia (Studiul Evaluarea cauzelor mortalităţii infantile şi a copiilor sub 5 ani la domiciliu şi în primele 24 ore de spitalizare, realizat de către Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familie, cu suportul AO Lumos Foundation Moldova, 2010). Implementarea Regulamentului privind mecanismul de colaborare intersectorială în domeniul medico-social în vederea prevenirii şi reducerii ratei mortalităţii infantile şi a copiilor cu vîrsta de pînă la 5 ani la domiciliu, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1182 din 22 decembrie 2010, aplicat pe parcursul ultimilor trei ani, a contribuit la dezvoltarea parteneriatului intersectorial în cadrul instituţiilor publice şi instituţiilor societăţii civile în soluţionarea problemelor copiilor şi familiilor în situaţii de risc şi reducerea mortalităţii infantile la domiciliu de la 19,5% în anul 2010 pînă la 14,2% în anul 2013. Cu toate acestea se atestă o rata înaltă a deceselor în rîndul copiilor în vîrstă de 1–5 ani cauzată de traume şi intoxicaţii.

17. În conformitate cu datele recente (Studiu Cunoştinţe, atitudini şi practici în sănătate şi dezvoltarea adolescenţilor, Servicii Prietenoase Tinerilor, 2012), fiecare al unsprezecelea adolescent (10-19 ani) a indicat că fumează în prezent. 72% de adolescenţi de 10-19 ani au indicat că au experienţă de consum de alcool, iar 11,4% – consumă băuturi alcoolice 1-2 ori în lună şi mai frecvent. 11% de adolescenţi de 10-19 ani au indicat că li s-a propus să utilizeze droguri (6% – în discotecă, 5% – în stradă, 2% – la şcoală şi 1% – acasă) şi 3% dintre adolescenţi au indicat ca au experienţă de consum de droguri. Aproximativ 6% din numărul total de persoane dependente de droguri înregistrate sînt adolescenţi de 15-17 ani, conform datelor Ministerului Sănătăţii.

18. Incidenţa cu infecţii cu transmitere sexuală – gonoreea şi sifilisul (ITS in rîndul adolescenţilor de 15-19 ani în Republica Moldova) are unul dintre nivelurile cele mai ridicate în regiune de circa 180 de cazuri noi la 100.000 de populaţie de vîrsta respectivă (în jur de 170 de cazuri la fete şi 186 la băieţi ), cu circa 50% mai mult decît în rîndul populaţiei generale. Rata de fertilitate la adolescente s-a redus puţin în ultimii ani, de la 26 de naşteri la 1.000 de populaţie feminină de 15-19 ani, în 2008, la 25,1 cazuri în 2012. În mediul rural acest indicator este mai mult decît de două ori mai mare decît în mediul urban (31,4% şi 13% , respectiv, în 2012), ceea ce confirmă ideea de acces limitat la informare corectă şi servicii de contracepţie pentru adolescenţii din mediul rural.

19. O categorie importantă de copii sînt afectaţi de plecarea la muncă în străinătate a părinţilor. Studiul naţional cantitativ privind situaţia copiilor în dificultate, precum şi ai căror părinţi sînt plecaţi peste hotare (2012) indică, că 105.270 copii au cel puţin un părinte implicat în procese migratorii, ceea ce constituie 14,5% din numărul total de copii din Republica Moldova. Studiul de indicatori multipli în cuiburi, realizat cu suportul UNICEF în acelaşi an prezintă date şi mai îngrijorătore: 21% dintre copii au cel puţin un părinte plecat peste hotare, iar 5 % dintre copii au ambii părinţi plecaţi în străinătate, 11 % dintre copii nu locuiesc cu părinţii biologici, iar 26 % locuiesc doar cu unul dintre părinţi. Acest lucru impune nevoia de sprijin specific a diferitelor categorii de părinţi şi a rudelor care au în îngrijire aceşti copii (bunici, unchi, fraţi mai mari etc.).

20. La nivel naţional nu există studii care să analizeze în profunzime modalităţile prin care părinţii îşi exercită parentalitatea, în contexte diverse (în funcţie de situaţia familială, de vîrsta copiilor, de problematicile specifice cu care se confruntă părintele şi copilul etc.).

21. Analiza programelor universitare în cadrul Studiului Identificarea şi înregistrarea programelor parentale din Republica Moldova (UNICEF, 2010) atestă faptul că educaţia parentală, în sensul de practică pentru îmbunătăţirea abilităţilor şi competenţelor parentale, nu există în planurile de învăţămînt ale universităţilor şi colegiilor pedagogice şi medicale, a centrelor de formare continuă ca şi curs/disciplină/modul independent. În general, teme sau subiecte legate de parentalitate sînt integrate şi, de cele mai multe ori, diluate în teme referitoare la pedagogia sau psihopedagogia familiei, consiliere şi sprijin familial. În unele dintre discipline sînt încorporate subiecte referitoare la îngrijirea, protecţia şi alimentaţia copilului de vîrstă mică. Cele mai multe discipline academice abordează cu predilecţie relaţiile şi interacţiunile dintre diverşi profesionişti (din domeniul social, educaţional şi medical) şi părinţi, mai puţin – subiecte legate de modalităţile de exercitare a parentalităţii, a relaţiilor, interacţiunilor dintre părinţi şi copii. Mai receptiv, din acest punct de vedere, este domeniul pregătirii medicale. Pentru cadrele din sectorul de asistenţă medicală primară (medici de familie, asistenţi medicali) sînt încorporate subiecte la unele discipline ce ţin de îngrijirea, dezvoltarea şi alimentaţia copilului, preponderent de vîrstă mică. Complementar se oferă instruire postuniversitară prin rezidenţiat şi instruire continuă a medicilor de familie privind educaţia mamelor, care au copii de vîrstă mică. Din acest punct de vedere, se constată o slabă pregătire a diferitelor categorii de profesionişti care lucrează cu părinţii/ reprezentanţii legali/persoana în grija căreia se află copilul în domeniul parentalităţii.

22. În ultimii ani, în Republica Moldova au fost dezvoltate diverse forme, prin care se realizează promovarea parentalităţii pozitive, avînd ca scop dezvoltarea abilităţilor (mai ales prin servicii de informare) şi a competenţelor parentale (proiecte-pilot de educaţie a părinţilor). În general, acestea sînt adresate părinţilor cu copii de vîrstă mică (oferite de personal medical, educativ sau social) şi se bazează pe faptul că intervenţiile care au loc la o vîrstă timpurie au cel mai mare impact asupra bunăstării de viitor a copiilor (a se vedea şi aşa-numita “Curbă a lui Heckmann” pentru ratele de rentabilitate a investiţiilor în capitalul uman: http://www.heckmanequation.org/heckman-equation). Mai mult decît atît, majoritatea părinţilor sînt în căutare de recomandări privind copiii lor, cînd aceştia sînt mai mici.

23. La nivel naţional există o serie de resurse informaţionale (ghiduri şi suporturi de curs) care se utilizează în cadrul unor activităţi pentru dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale. În perioada anilor 1999-2002 a fost implementat de către Ministerul Sănătăţii, cu suportul OMS şi UNICEF, Programul naţional conduita integrată a maladiilor la copii. Începînd cu 2002, acest Program a fost extins la nivel naţional, obiectivul de bază fiind îmbunătăţirea practicilor familiei şi a comunităţii în ceea ce priveşte apelarea la servicii medicale, tratarea la domiciliu a bolilor comune şi nutriţia. Pentru consultarea şi informarea îngrijitorilor copiilor bolnavi a fost utilizată “Agenda mamei” – suport informaţional privind alimentarea şi îngrijirea copilului sănătos şi bolnav, imunizarea, semnele de pericol, prevenirea accidentelor. Pe parcursul ultimilor zece ani în cadrul sistemelor de sănătate, educaţie şi protecţie a copilului s-au elaborat materiale informaţional-instructive pentru părinţi privind sănătatea, dezvoltarea şi îngrijirea copilului, cele mai importante fiind Ghidul viitoarei mame (2002), Copilul nostru: ghid pentru părinţi (2005), Cum să creşti un Făt-Frumos şi sănătos (2006), Manualul viitorilor părinţi adoptivi (Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Organizaţia Amici dei Bambini). Acestea au fost utilizate în multiple activităţi de informare, educare, comunicare.

24. O realizare importantă, menită nu doar sa informeze părinţii/reprezentanţii legali/persoana în grija căreia se află copilul, dar şi să consolideze interacţiunea şi participarea acestora cu cadrele medicale şi însuşi copiii în procesul de creştere, dezvoltare şi supraveghere medicală, este Carnetul de dezvoltare a copilului: agendă pentru familie, aprobat prin ordinul ministrului sănătăţii nr.1000 din 8 octombrie 2012. Carnetul este destinat copiilor (0-18 ani) şi familiilor acestora şi cuprinde informaţii despre dezvoltarea, sănătatea, alimentarea, îngrijirea, programele de examinare medicală, imunizările necesare la diferite vîrste, precum şi alte informaţii utile, şi este distribuit prin reţeaua de asistenţă medicală primară familiilor cu copii nou-născuţi, începînd cu 1 ianuarie 2013.

25. Încercări fragmentare în dezvoltarea parentală au fost întreprinse de către unele organizaţii nonguvernamentale, susţinute de către donatorii internaţionali, prin elaborarea şi implementarea unor programe de formare a specialiştilor pentru a acorda sprijin familial, dar care nu au avut o acoperire naţională (Educăm cu încredere. Ghidul facilitatorului pentru educaţia parentală (segmentul de vîrstă 0-7 ani), Programul Educaţional Pas cu Pas; Suportul de training Fără de palme – pentru lucrul cu familia care educă copii cu vîrsta 0-6 ani (Centrul naţional de prevenire a abuzului faţă de copii, 2011); Suportul de curs pentru formatorii locali în domeniul lucrului cu părinţii elevilor în prevenirea abuzului şi violenţei (Centrul de informare şi documentare privind drepturile copilului, 2013), Curricula şi suportul de curs adresat mediilor academice care pregătesc educatori, asistenţi sociali şi asistenţi medicali “Îngrijire şi dezvoltare timpurie: Educaţia familiei” - (Centrul naţional pentru educaţie timpurie şi informare a familiei, 2006). Au fost create şi primele 15 centre de resurse, informare şi educare a părinţilor ca servicii de consultanţă pentru familii în cadrul instituţiilor preşcolare (1996-2002), (2014). A fost testat modelul de educaţie parentală cu echipa ambulantă de specialişti ai Centrului naţional pentru educaţie timpurie şi informare a familiei (2011-2014). Pentru părinţi/reprezentanţii legali/persoana în grija căreia se află copilul cu vîrsta 3-7 ani a fost elaborat şi distribuit setul de broşuri informaţionale Jucaţi-vă cu copilul dumneavoastră, Exersaţi gîndirea critică împreună cu copilul dumneavoastră, Comunicaţi cu copilul dumneavoastră, Citiţi împreună cu copilul dumneavoastră şi ghidul pentru părinţii care educă copii cu vîrsta sub 3 ani Cum să devii un părinte responsabil (Centrul naţional pentru educaţie timpurie şi informare a familiei, 2013-2015).

26. Au fost realizate şi primele încercări de a unifica intersectorial, la nivelul practicilor locale, mesaje comune destinate părinţilor. Proiectul Parteneriat Global pentru Educaţie, implementat de către Ministerul Educaţiei cu sprijinul Băncii Mondiale şi UNICEF (2012-2014), a dezvoltat modelul echipelor comunitare de lucru cu familia (constituite din educator, asistent medical şi asistent social) în problematica incluziunii socioeducaţionale a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. În acest scop a fost elaborat Ghidul Comunicăm eficient cu familia, care conţine 21 de mesaje din domeniile educaţie, sănătate, protecţie, precum şi metodologia de comunicare cu familia pentru a transmite aceste mesaje. Mai mult decît atît, profesioniştii comunitari au beneficiat şi de sprijin din partea mentorilor special pregătiţi pentru a-i consilia în lucrul cu familia.

27. La nivelul învăţămîntului general a fost elaborată şi diseminată (2015) Scrisoarea metodică pentru cadrele didactice şi manageriale din învăţămîntul general “Organizarea activităţilor cu părinţii”, realizate instruiri ale învăţătorilor din ciclul primar pentru lucrul cu părinţii (Centrul de informare şi documentare privind drepturile copilului, 2015) în raioanele-pilot Căuşeni, Hînceşti, Străşeni şi municipiul Chişinău.

28. Practicile elucidate sînt experienţe secvenţiale, orientate pe un anumit domeniu şi aplicate în cea mai mare parte de către organizaţiile nonguvernamentale, cele mai multe fiind puţin active în domeniul educaţiei parentale, neavînd expertiză şi experienţă în domeniu.

29. La etapa actuală în Republica Moldova nu există educatori parentali formaţi, acreditaţi şi supervizaţi în cadrul unui sistem coerent de educaţie parentală. Diferite categorii de specialişti, care interacţionează cu părinţii/persoane în grija cărora se află copilul abordează termenul de educaţie parentală diferit, existînd confuzii în ceea ce priveşte activităţile de informare, sprijin parental, sprijin familial şi educaţie parentală.

30. Analiza politicilor şi cadrului legal privind dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale în Republica Moldova constată lipsa unei viziuni unitare şi intersectoriale a acţiunilor, activităţilor şi serviciilor orientate în această direcţie. Necesitatea de dezvoltare a abilităţilor, competenţelor parentale, precum şi a unor servicii specializate de educaţie parentală se regăseşte în diferite acte normative: Programul de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011-2020, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.523 din 11 iulie 2011, Strategia pentru protecţia copilului pe anii 2014-2020, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.434 din 10 iunie 2014; Legea nr.123 din 18 iunie 2010 cu privire la serviciile sociale, Legea nr.60 din 30 martie 2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, Legea nr.140 din 14 iunie 2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi. Cu toate acestea, viziunea de asigurare a unor astfel de servicii este sectorială şi axată pe anumite categorii de beneficiari.

31. De remarcat este faptul că educaţia parentală este o activitate încurajată de Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152 din 17 iulie 2014, dar nu sînt prevederi explicite ale modului în care poate fi organizată educaţia parentală, la nivel de instituţie de învăţămînt sau ca proces de abilitare a părinţilor cu cunoştinţe, atitudini şi practici pozitive de creştere şi dezvoltare a copilului/elevului, şi nici menţiuni privind pregătirea iniţială şi continuă a cadrelor pentru realizarea educaţiei parentale.

32. Educaţia parentală este promovată în Strategia de dezvoltare a educaţiei pentru anii 2014-2020 “Educaţia-2020”, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.944 din 14 noiembrie 2014, ca fiind una foarte necesară pentru sprijinirea dezvoltării copilului, dar şi pentru prevenirea unor fenomene negative. Prezenta Strategie îşi propune crearea unui sistem unitar, corelat şi complex de educaţie a părinţilor pe plan naţional. Politicile promovate de acest document se axează pe formarea şi dezvoltarea competenţelor parentale ca sprijin pentru creşterea şi dezvoltarea copilului la potenţialul maxim, ca premisă a transformării acestuia într-un adult bine integrat familial şi social. Obiectivele lansate în acest document trasează noi direcţii, cum ar fi conceptualizarea şi promovarea educaţiei parentale la nivel de formare iniţială şi continuă, elaborarea şi implementarea programelor de educaţie parentală. În acest document pentru prima dată se stipulează necesitatea formării educatorilor parentali, specialişti care prin profesia lor sînt în relaţie cu copiii şi familia şi vor beneficia de formare specializată în dezvoltarea competenţelor parentale. Prezenta Strategie este complementară Strategiei de dezvoltare a educaţiei pentru anii 2014-2020 “Educaţia-2020”, propunînd conectarea iniţiativelor din domeniul educaţiei cu cele din domeniul protecţiei copilului şi din cel medical. Astfel, Strategia propune unificarea tuturor eforturilor şi resurselor din sistemele de educaţie, de asistenţă socială şi medicală, precum şi din alte domenii de activitate umană, pentru a dezvolta abilităţile şi competenţele parentale şi pentru a oferi oportunitate părinţilor şi tinerilor ca viitori părinţi să participe la astfel de activităţi, în funcţie de nevoile particulare ale acestora.

33. Prevederile corespunzătoare domeniului educaţiei, protecţiei copilului, sănătăţii, enunţate în prezenta Strategie, conţin propuneri concrete privind dezvoltarea educaţiei părinţilor, ca formă de sprijin pentru dezvoltarea abilităţilor şi practicilor parentale, cu accente deosebite pe fiecare sector în parte, în funcţie de specificul acestora şi de problematica la care fiecare dintre sectoare trebuie să răspundă.

34. În domeniul educaţiei, obligaţiile părinţilor de a asigura educaţia copilului în familie sînt precizate în mai multe acte normative, precum Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152 din 17 iulie 2014, Strategia de dezvoltare a educaţiei pentru anii 2014-2020 “Educaţia-2020”, Codul familiei nr.1316-XIV din 26 octombrie 2000 etc., însă fără a fi stipulate modalităţile prin care instituţiile pot sprijini dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale. Există un interes special pentru educaţia timpurie şi educaţia copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, respectiv, dezvoltarea deprinderilor şi cunoştinţelor persoanelor care au în grijă copii se concentrează, în mod special, pe copilul de vîrstă mică (0-7 ani) şi a celor cu cerinţe educaţionale speciale. Interesul statului pentru implicarea părinţilor în educaţia copiilor se regăseşte în diverse documente legislative, care pun un accent deosebit pe relaţiile dintre specialişti şi părinţi şi încurajarea parteneriatului cu părinţii, pe de o parte, şi pe modurile în care părinţii pot fi încurajaţi să devină parteneri ai şcolii, pe de altă parte.

35. Conceptul de “şcoală prietenoasă”, iniţiat în Strategia consolidată de dezvoltare a învăţămîntului pentru anii 2011-2014 şi dezvoltat în Strategia de dezvoltare a educaţiei pentru anii 2014-2020 “Educaţia-2020”, care încurajează dezvoltarea unor servicii destinate părinţilor, ca suport pentru creşterea nivelului de cunoştinţe ale acestora: centre de resurse şi informare a familiei; centre de zi de asistenţă a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şi părinţilor; centre de consultanţă; serviciul de voluntari la domiciliu. Aceste servicii au apărut şi datorită identificării unui nivel insuficient de informare a părinţilor privind oportunităţile de educaţie pentru copii, dar şi datorită nevoilor părinţilor de dezvoltare a abilităţilor şi practicilor parentale, cu accent deosebit pe copilul cu cerinţe educaţionale speciale. Există necesitatea extinderii serviciilor educaţionale pe lîngă instituţiile de învăţămînt preşcolar, primar, gimnazial, liceal municipale /raionale pentru părinţi/reprezentanţii legali/persoana în grija căreia se află copilul, ce ar beneficia de asistenţă, sprijin şi practici educaţionale, iar în cadrul acestora pot fi oferite servicii de educaţie parentală. Totodată, constatăm necesitatea dezvoltării serviciilor de intervenţie timpurie pentru copii şi programe pentru părinţi /familii.

36. Programul naţional de promovare a modului sănătos de viaţă pentru anii 2007-2015, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.658 din 12 iunie 2007 constată necesitatea organizării şi desfăşurării unor activităţi de educaţie pentru sănătate a familiei, punîndu-se accentul pe pregătirea copiilor şi, îndeosebi, a tinerilor pentru căsătorie şi viaţa de familie, pentru promovarea cunoştinţelor cu privire la îngrijirea sănătăţii femeilor, copiilor şi adolescenţilor, îmbunătăţirea, extinderea şi modernizarea educaţiei pentru sănătate în cadrul grupurilor de copii şi tineret, cu accent pe dezvoltarea unui comportament igienic adecvat şi a prevenirii îmbolnăvirilor. Politica Naţională de Sănătate, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.886 din 6 august 2007, stabileşte mecanismele şi responsabilităţile intersectoriale pentru ameliorarea stării de sănătate a populaţiei, inclusiv acţiuni ce ţin de lucrul cu comunitatea. În acelaşi timp, Nomenclatorul serviciilor suplimentare de sănătate acordate copiilor, elevilor şi studenţilor în instituţiile de învăţămînt, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.934 din 4 august 2008, prevede crearea unui mediu de susţinere, informare şi comunicare cu fiecare copil, elev, student; lucrul cu instituţiile medicale, părinţii şi comunitatea.

37. În ultimii ani, Republica Moldova a marcat o evoluţie importantă în domeniul protecţiei drepturilor copilului. Un prim pas a fost ratificarea de către legislativul Republicii Moldova, la 12 decembrie 1990, a prevederilor Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989. Conform articolelor 5 şi 18 ale Convenţiei, statele-părţi vor acorda ajutor corespunzător părinţilor şi reprezentanţilor legali ai copilului în exercitarea responsabilităţii care le revine în legătură cu creşterea şi educaţia copilului.

38. Legea nr.140 din 14 iunie 2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, stipulează obligativitatea cooperării în domeniul protecţiei copilului a autorităţilor tutelare locale şi teritoriale din diferite unităţi administrativ-teritoriale, precum şi angajaţii autorităţilor publice centrale şi locale, structurilor, instituţiilor şi serviciilor din cadrul sau subordonate acestora, care activează în domeniul asistenţei sociale, educaţiei, ocrotirii sănătăţii, organelor de drept. Totodată, Legea nr.140 din 14 iunie 2013 reglementează atribuţiile autorităţilor tutelare în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi şi nivelul al doilea; cadrul decizional şi operaţional privind aplicarea formelor de protecţie copiilor rămaşi fără ocrotire părintească, precum şi determinarea statutului copiilor în sistemul de protecţie.

39. În domeniul protecţiei copilului au fost aprobate o serie de acte normative (Strategia pentru protecţia copilului pe anii 2014-2020, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.434 din 10 iunie 2014, Legea nr.140 din 14 iunie 2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, Instrucţiunile privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.270 din 8 aprilie 2014) destinate prevenirii şi combaterii violenţei împotriva copilului, protecţiei copiilor rămaşi fără îngrijirea părinţilor, combaterii traficului de fiinţe umane, prevenirea şi eliminarea celor mai grave forme ale muncii copilului. Aceste documente, însă, nu evidenţiază modurile în care pot fi dezvoltate abilităţile şi competenţele parentale ale părinţilor/reprezentanţilor legali/persoanelor în grija cărora se află copilul. În cadrul instrumentelor de planificare elaborate de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei sînt incluse prevederi privind formarea şi consolidarea abilităţilor, practicilor şi competenţelor parentale, orientate în mod prioritar şi sectorial către prevenirea şi combaterea violenţei împotriva copiilor. Strategia pentru protecţia copilului pe anii 2014-2020, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.434 din 10 iunie 2014 stabileşte lipsa instrumentelor la nivel naţional privind dezvoltarea şi consolidarea abilităţilor parentale de creştere şi educaţie a copiilor pentru prevenirea violenţei, neglijării şi exploatării copilului şi trasează obiective atît privind prevenirea şi combaterea acestor fenomene, cît şi în vederea asigurării condiţiilor necesare pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului. Un rol important în prevenirea şi depăşirea situaţiilor de risc în vederea asigurării creşterii şi educaţiei copilului în mediul familial îl deţine Serviciul social de sprijin pentru familiile cu copii. Regulamentul-cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.889 din 11 noiembrie 2013, stabileşte că acest Serviciu constă în susţinerea dezvoltării capacităţilor familiei în creşterea şi educaţia copilului, prin consolidarea factorilor protectori din interiorul familiei şi conectarea ei la resursele relevante din comunitate. Unul din obiectivele acestui Serviciu se axează pe consolidarea competenţelor parentale şi sensibilizarea comunităţii în scopul prevenirii timpurii a riscurilor posibile. Prezenta Strategie este complementară Regulamentului-cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii, avînd o perspectivă intersectorială, integrînd toate iniţiativele din domenii conexe destinate dezvoltării abilităţilor şi competenţelor parentale. Astfel, Strategia propune instituirea si asigurarea funcţionalităţii unui sistem naţional integrat şi coerent, intersectorial, care include şi activităţile desfăşurate la nivelul Serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii, pentru dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale. Perspectiva integratoare şi intersectorială a prezentei Strategii urmăreşte să ofere oportunitatea fiecărui copil de a avea un mediu familial adecvat pentru a-şi atinge potenţialul maxim de dezvoltare. Strategia propune un cadru pentru dezvoltarea şi susţinerea tuturor iniţiativelor şi activităţilor desfăşurate în domeniul educaţional, de asistenţă socială şi medical, care sînt destinate îmbunătăţirii competenţelor şi abilităţilor parentale.

II. PROBLEME DE BAZĂ IDENTIFICATE

40. Asigurarea condiţiilor pentru exercitarea parentalităţii este determinată de existenţa şi funcţionalitatea politicilor în domeniu, nivelul de dezvoltare a infrastructurii şi spectrului de servicii la nivel local şi nivelul de pregătire/formare a specialiştilor etc. În acest context, se manifestă o serie de probleme la nivelul politicilor, serviciilor existente, formării resurselor umane şi la nivelul familiei şi copilului.

41. La nivelul politicilor se constată următoarele probleme:

a) lipsa unei politici unificate, a cadrului normativ coerent în domeniul educaţiei parentale;

b) insuficienţa de cercetări care ar analiza modalităţile în care se exercită parentalitatea şi cum pot fi îmbunătăţite competenţele parentale;

c) abordarea sectorială a educaţiei parentale, majoritatea practicilor de dezvoltare parentală intersectorială sînt episodice, dezvoltate, în special, cu sprijinul societăţii civile, finanţate din partea donatorilor/organizaţiilor internaţionale;

d) abordarea educaţiei parentale este, preponderent, pe segmentul educaţiei timpurii şi a familiilor care au copii cu cerinţe educaţionale speciale;

e) lipsa standardelor destinate măsurării calităţii programelor de dezvoltare parentală şi a rezultatelor acestora;

f) lipsa instrumentelor de monitorizare şi evaluare a procesului de educaţie parentală;

g) lipsa unui sistem naţional intersectorial pentru organizarea educaţiei parentale în comunitate;

h) lipsa campaniilor naţionale privind promovarea parentalităţii şi a practicilor parentale pozitive;

i) insuficienţa mecanismelor juridice, sociale şi educative de responsabilizare a părinţilor privind educaţia, protecţia şi sănătatea copilului;

j) insuficienţa datelor comprehensive şi calitative privind situaţia copilului şi a tînărului, precum şi a impactului intervenţiilor acordate acestora din partea familiei.

42. La nivelul serviciilor existente au fost identificate următoarele probleme:

a) lipsa/insuficienţa serviciilor de sprijin parental la nivel de comunitate (de informare şi sensibilizare, de formare/educare/instruire, consiliere, vizite la domiciliu etc.);

b) insuficienţa/lipsa campaniilor de comunicare/sensibilizare a populaţiei vizavi de parentalitatea pozitivă;

c) insuficienţa materialelor informaţionale (reviste, broşuri, postere, pliante, materiale multimedia, ghiduri etc.) cu subiecte legate de sănătatea, educaţia şi protecţia copilului;

d) lipsa programelor integrate de educaţie parentală (din perspectivă educaţională, de sănătate şi asistenţă socială) la nivel de sistem destinate tuturor categoriilor de beneficiari ai Strategiei;

e) lipsa metodologiei de lucru cu familia, precum şi a strategiilor de organizare a serviciilor şi programelor de educaţie parentală;

f) personalul din diverse sectoare (educaţional, protecţia copilului, medical) nu are dezvoltate capacităţi în a oferi servicii integrate pentru dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale;

g) specialiştii din diverse domenii (educaţie, sănătate şi protecţia copilului) au capacităţi reduse privind dezvoltarea copilului şi cum poate fi influenţată aceasta de exercitarea parentalităţii pozitive;

h) lipsa unei preocupări constante a specialiştilor din diverse domenii (educaţie, sănătate si protecţia copilului) pentru transmiterea către părinţi a informaţiilor legate de modalităţile în care poate fi exercitată o parentalitate pozitivă;

i) acolo unde serviciile de formare şi consiliere a părinţilor se realizează în bază de proiecte, ca regulă, acestea sînt oferite de voluntari sau personal angajat. În multe cazuri, aceasta înseamnă că există o rotaţie extinsă a angajaţilor, care are un impact negativ asupra competenţelor de relaţionare a personalului – ceea ce reprezintă un factor esenţial în sprijinul parental;

j) nu exista programe de educaţie parentală destinate taţilor sau bunicilor, precum nu sînt elaborate nici strategii de implicare a acestora în creşterea şi dezvoltarea copilului;

k) este redus nivelul de acces al familiilor, cu accent pe categoriile social-vulnerabile, la programe destinate dezvoltării abilităţilor şi competenţelor parentale;

l) lipsesc programele de dezvoltare a abilităţilor parentale în rîndul tinerilor (viitori părinţi);

m) nu există mecanisme financiare inter- şi transsectoriale privind dezvoltarea serviciilor de educaţie parentală;

n) lipsa unui mecanism intersectorial de supervizare, monitorizare şi evaluare a iniţiativelor şi programelor în domeniul educaţiei parentale;

o) autorităţile publice locale se implică slab în crearea şi finanţarea serviciilor la nivel de comunitate;

p) insuficienţa serviciilor psihologice în maternităţi, spitale pediatrice, în centrele medicilor de familie, grădiniţe şi şcoli, clinici prietenoase tinerilor;

q) lipsa unei finanţări adecvate poate fi o problemă pentru prestarea serviciilor.

43. La nivelul formării iniţiale şi continue a resurselor umane din sfera educaţiei parentale au fost identificate următoarele probleme:

a) există un deficit de pregătire în domeniul dezvoltării abilităţilor şi competenţelor parentale la nivelul profesioniştilor care lucrează cu copiii şi părinţii /reprezentanţii legali/persoana în grija căreia se află copilul, la toate nivelurile şi în toate sectoarele;

b) lipseşte un mecanism instituţional intersectorial, de transmitere coerentă şi consecventă către părinţi a informaţiilor legate de modalităţile în care poate fi exercitată o parentalitate pozitivă;

c) specialiştii din diferite instituţii (educative, sociale si medicale) sînt mai mult pregătiţi pe consolidarea relaţiei specialist-părinte, dar mai puţin pe interacţiunile dintre părinte şi copil;

d) universităţile şi colegiile, instituţiile de formare continuă nu au incluse în planurile de învăţămînt discipline legate de parentalitate şi de educaţie pentru dezvoltarea parentalităţii pozitive, chiar dacă abordează tematici conexe cu aceasta;

e) lipseşte un curriculum naţional pentru educaţie parentală (structurat pe categoriile de vîrstă ale copiilor, pe necesităţile specifice ale acestora şi ale părinţilor etc.), sînt insuficiente materialele informative de suport pentru specialişti în domeniul dezvoltării abilităţilor parentale;

f) la nivel naţional nu există programe de formare a abilităţilor şi competenţelor parentale, fiind cel mai adesea realizate sub forma unor proiecte-pilot de către organizaţiile nonguvernamentale, cu suport financiar din partea donatorilor. Lipsa condiţiilor de finanţare permanentă a serviciilor de educaţie parentală de către instituţiile publice centrale sau locale face ca unele iniţiative ale organizaţiilor nonguvernamentale, cu suport din partea diverşilor finanţatori, să nu fie durabile şi sustenabile;

g) lipseşte un curricuculum şi un curs (opţional) de formare a viitorilor părinţi (pentru adolescenţi) etc.

44. La nivelul familiei şi copilului au fost determinate următoarele probleme:

a) implicarea părinţilor în îngrijirea, creşterea şi educaţia copiilor este o provocare pentru specialişti, mai ales în ceea ce priveşte copiii aflaţi în situaţii de risc. Valorizarea scăzută a educaţiei, a grădiniţei, a şcolii, dar şi a actorilor educaţionali fac de multe ori dificilă comunicarea şi colaborarea cu astfel de părinţi;

b) chiar şi acele familii, care conştientizează pe deplin importanţa implicării proprii în educaţia copilului său, nu au competenţe parentale suficiente şi necesare pentru a-l sprijini pe copil în dezvoltarea propriului potenţial;

c) copilul este principala victimă a lipsei unor abilităţi şi competenţe parentale adaptate necesităţilor acestuia, care se poate manifesta sub formă de violenţă, abandon, neglijare, abandon şcolar, risc de implicare în activităţi antisociale, trafic de fiinţe umane, consum de droguri, exploatare prin muncă etc.;

d) un număr semnificativ de copii sînt afectaţi de plecarea la muncă în străinătate a părinţilor, în condiţiile în care parentalitatea este transferată altor rude sau persoane (bunici, alte rude, asistenţi parentali profesionişti, părinţi-educatori etc.);

e) rolul femeii (mamei) şi bărbatului (tatălui) în creşterea şi educaţia copiilor, în special în primii ani de viaţă ai acestora, încă nu este adecvat îndeplinit, în societate persistă prejudecăţi privind implicarea taţilor în educaţia copiilor;

f) slaba implicare a taţilor în creşterea, dezvoltarea şi educaţia copilului;

g) stereotipurile existente printre părinţi conform cărora de educaţia copilului trebuie să se ocupe instituţiile de stat (grădiniţa, şcoala etc. – într-un cuvînt statul);

h) responsabilitatea redusă a unui număr considerabil de părinţi privind creşterea, dezvoltarea şi educaţia copilului;

i) mulţi părinţi sînt reticenţi faţă de utilizarea serviciilor de educaţie parentală (acolo unde acestea sînt organizate), deoarece fie le este frică să fie etichetaţi drept “părinţi răi”, fie consideră că un astfel de tip de asistenţă este doar pentru familiile expuse riscului de excluziune socială. O modalitate prin care prestatorii de astfel de servicii ar trebui să impulsioneze acceptarea lor este adoptarea unei abordări de “îmbunătăţire a competenţelor”, şi nu cea a unui “model deficitar” prin care se invalidează competenţele actuale ale părinţilor;

j) acolo unde serviciile parentale funcţionează, nu peste tot se respectă principiul “universalismului progresiv” în organizarea lor (adică, sprijin pentru toţi, cu precădere pentru cei care au cea mai mare nevoie) ca fiind forma de prestare cea mai eficace şi mai puţin stigmatizantă. Se cere imperios elaborarea unei metodologii de lucru cu familia.

III. ANALIZA SWOT

45. Analiza SWOT stabileşte punctele tari, punctele slabe, oportunităţile şi constrîngerile, care permit determinarea direcţiilor strategice ale prezentei Strategii.

46. Puncte forte:

a) voinţa politică privind elaborarea şi implementarea unei strategii intersectoriale în domeniul educaţiei parentale;

b) existenţa unor documente de politici care conţin prevederi explicite cu referire la educaţia parentală;

c) existenţa unor practici de succes şi experienţa relevantă a unor ONG-uri în domeniul educaţiei parentale pe diverse grupe de vîrstă şi categorii de beneficiari direcţi şi indirecţi;

d) interesul mediului academic de a se implica în dezvoltarea unor programe de educaţie parentală;

e) semnarea şi ratificarea de către Republica Moldova a actelor legislative internaţionale fundamentale în domeniul educaţiei şi protecţiei drepturilor copilului;

f) existenţa serviciilor sociale, educaţionale şi medicale publice pentru copii şi familii în situaţie de risc;

g) potenţial uman calificat în sistemul educaţional, medical şi de asistenţă socială;

h) existenţa unor materiale informative, ghiduri, studii privind educaţia parentală realizate cu suportul UNICEF şi organizaţiilor nonguvernamentale active în domeniu;

i) existenţa unor practici pozitive de educaţie parentală, realizate de către organizaţiile nonguvernamentale cu suportul organizaţiilor internaţionale.

47. Puncte slabe:

a) lipsa politicilor coerente în domeniul educaţiei parentale;

b) colaborarea intersectorială slabă/defectuoasă;

c) coordonarea intersectorială slabă în elaborarea şi implementarea actelor normative;

d) lipsa mecanismelor de monitorizare a implementării actelor normative elaborate;

e) mecanisme rigide de finanţare a sistemului de educaţie, de sănătate şi asistenţă socială, insuficienţa şi utilizarea neraţională a resurselor financiare;

f) lipsa mecanismelor clare de implementare a educaţiei parentale;

g) stereotipuri perimate ale societăţii/comunităţii şi atitudine reticentă faţă de diversitatea umană;

h) cadru normativ insuficient pentru dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale;

i) lipsa prevederilor specifice ale legislaţiei cu privire la mecanismele de responsabilizare a părinţilor/reprezentanţilor legali/persoanei în grija căreia se află copilul;

j) ofertă redusă privind serviciile/programele de educaţie parentală la nivel naţional şi local;

k) capacităţi reduse şi experienţă deficitară în domeniul educaţiei parentale;

l) lipsa unui sistem centralizat şi coerent al practicilor existente în domeniul educaţiei parentale;

m) lipsa unor studii privind rezultatele programelor de educaţie parentală derulate;

n) lipsa unui curriculum naţional pentru educaţie parentală şi pentru pregătirea viitorilor părinţi;

o) insuficienţa resurselor bibliografice în domeniul educaţiei parentale şi incoerenţa conceptelor şi mesajelor privind abilităţile şi competenţele parentale;

p) implicarea slabă a administraţiei publice locale în finanţarea serviciilor socioeducaţionale, inclusiv a celor de educaţie parentală;

q) carenţe în cadrul normativ ce ţine de competentele administraţiei publice locale privind dezvoltarea instituţiilor din subordine (de sănătate, educaţionale, de protecţie etc.).

48. Oportunităţile pentru implementarea Strategiei sînt:

a) conştientizarea de către publicul larg şi a autorităţilor publice centrale şi locale a necesităţii şi posibilităţilor de realizare a educaţiei parentale în Republica Moldova;

b) existenţa cadrului legal şi de politici internaţionale în domeniul respectiv;

c) modele de programe de educaţie parentală care funcţionează la nivel internaţional şi care pot fi adaptate şi utilizate în Republica Moldova;

d) sprijinul din partea organizaţiilor internaţionale (UNICEF, OMS, PNUD etc.) în susţinerea implementării educaţiei parentale, armonizarea practicilor de îngrijire şi dezvoltare a copiilor, de informare, educaţie, instruire a familiilor, de dezvoltare a serviciilor destinate familiilor la practicile utilizate în ţările dezvoltate;

e) experienţa acumulată pînă în prezent în domeniul educaţiei parentale şi creării modelelor de servicii informaţionale, educaţie, consultanţă etc., pentru copii şi familii;

f) accesibilitate la informaţii;

g) existenţa infrastructurii serviciilor de sănătate, educaţie, asistenţă socială etc.;

h) sector nonguvernamental motivat şi disponibil de a participa în dezvoltarea şi promovarea educaţiei parentale;

i) deschiderea instituţiilor centrale şi locale faţă de colaborarea cu organizaţiile nonguvernamentale şi mediul de afaceri;

j) profesionalizarea dialogului dintre diverşi furnizori de servicii şi instituţiile centrale şi locale implicate în domeniu;

k) sistem de asistenţă/sprijin/educaţie a părinţilor şi/sau persoanelor în grija cărora se află copilul cu costuri reduse, în cadrul unor intervenţii de grup;

l) riscuri sociale reduse la care sînt expuşi copiii prin implicarea şi responsabilizarea părinţilor/reprezentanţilor legali/persoanelor în grija cărora se află copilul;

m) conştientizarea de către o parte (cea mai tînără, din mediul urban, cu un nivel ridicat al educaţiei) a familiilor cu copii mici a necesităţii informării şi educaţiei parentale pentru a putea acorda sprijinul necesar dezvoltării copiilor.

49. Constrîngerile/riscurile pentru implementarea prezentei Strategii sînt:

a) instabilitatea economică şi politică;

b) colaborarea intersectorială slabă;

c) lipsa unui plan intersectorial de acţiuni pentru implementarea educaţiei parentale care să includă activităţi din educaţia formală (a viitorilor părinţi), nonformală şi informală;

d) tendinţa de fragmentare a iniţiativelor diferitelor ministere în ceea ce priveşte sprijinul, suportul şi educaţia părinţilor;

e) nu există o preocupare constantă pentru transmiterea de informaţii, elaborarea de materiale, consiliere şi instruire, implicarea mass-media în vederea formării părinţilor pentru creşterea şi educarea copiilor cu competenţă şi responsabilitate;

f) educaţia viitorilor părinţi şi a părinţilor nu este inclusă în educaţia adulţilor ca obiectiv distinct şi nu constituie indicator de performanţă a sistemului de educaţie;

g) lipsa unui sistem formal pentru furnizarea de informaţii şi educaţie a tinerilor viitori părinţi;

h) accesul redus al părinţilor, mai ales al celor din grupurile dezavantajate, la informaţie şi educaţie parentală;

i) informarea insuficientă a părinţilor cu privire la necesităţile copiilor şi tinerilor în diferite etape de dezvoltare ale copilului şi tînărului;

j) lipsa standardelor şi a indicatorilor de rezultat pentru programele de educaţie parentală;

k) insuficienta reactualizare a conţinuturilor programelor de formare iniţială şi continuă a specialiştilor din diverse domenii implicaţi în lucrul cu familia şi copilul;

l) lipsa de alocări financiare bugetare pentru susţinerea programelor parentale;

m) confuzii în rîndul specialiştilor cu privire la rolurile pe care le au în educaţia părinţilor; tendinţa de a pune mai ales accent pe relaţiile dintre specialişti şi părinţi în defavoarea relaţiilor dintre părinţi şi copii;

n) lipsa de corelare a obiectivelor, conţinuturilor programelor de formare continuă cu activitatea practică a cadrelor didactice;

o) resurse umane insuficiente şi nepregătite pentru astfel de activităţi în special în mediul rural;

p) mentalitate perimată şi rezistenţă la schimbare în rîndul profesioniştilor, părinţilor, organizaţiilor, diferitelor niveluri ale administraţiei publice;

q) ritmul lent al reformelor economice, care determină menţinerea la cote înalte a ratei sărăciei şi migraţia sporită a populaţiei, care afectează situaţia copiilor şi familiilor;

r) sistemul actual de salarizare care determină fluctuaţia accentuată a cadrelor din sistemul educaţional, de sănătate, de asistenţă socială şi ca urmare – lipsa unei continuităţi şi durabilităţi a programelor implementate;

s) persistenţa stereotipurilor referitoare la (ne)implicarea taţilor în educaţia copiilor, fapt ce afectează dezvoltarea copiilor etc.

IV. DIRECŢII STRATEGICE DE DEZVOLTARE, SCOPUL,

OBIECTIVELE ŞI BENEFICIARII STRATEGIEI

50. Pentru formarea şi dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale este necesară o viziune unificată la nivel de instituţii şi sectoare, astfel încît să fie dezvoltate, pe termen lung şi într-o perspectivă unitară, coerentă, flexibilă şi intersectorială o serie de servicii publice şi private axate pe următoarele două direcţii strategice:

a) dezvoltarea competenţelor parentale ale părinţilor/reprezentanţilor legali /persoanei în grija căreia se află copilul;

b) dezvoltarea abilităţilor parentale ale tinerilor (viitori părinţi).

51. În scopul soluţionării problemelor descrise, prezenta Strategie este focusată pe un obiectiv general şi trei obiective specifice.

52. Obiectivul general al Strategiei este de a-i asigura fiecărui copil un mediu familial adecvat pentru a-şi atinge potenţialul maxim de dezvoltare şi a deveni un adult responsabil.

53. Obiective specifice:

Obiectivul specific 1: Instituirea şi asigurarea funcţionalităţii unui sistem naţional integrat şi coerent, intersectorial de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor parentale;

Obiectivul specific 2: Elaborarea şi revizuirea cadrului normativ privind dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale şi racordarea la standardele internaţionale privind asigurarea protecţiei drepturilor copilului;

Obiectivul specific 3: Dezvoltarea şi consolidarea abilităţilor şi competenţelor parentale ale părinţilor/reprezentanţilor legali/persoanei în grija căreia se află copilul şi tinerilor (viitori părinţi), inclusiv prin creşterea calităţii serviciilor de educaţie parentală.

54. Beneficiarii programelor de educaţie parentală sînt:

a) toţi copiii (indiferent de starea materială a familiei, mediul de reşedinţă, apartenenţa etnică, limba vorbită, sex, vîrstă, apartenenţa politică sau religioasă, starea de sănătate, caracteristicile de învăţare şi dezvoltare, comportamentele antisociale sau antecedentele penale), cu accent pe copiii şi familiile în situaţie de risc;

b) părinţii/reprezentanţii legali/persoana în grija căreia se află copilul (bunici, rude, tutori/curatori, asistenţi parentali profesionişti, părinţi-educatori, părinţi adoptivi etc.);

c) viitorii părinţi (adolescenţi, tineri, gravide şi partenerii acestora);

d) specialiştii din toate domeniile care lucrează cu copiii şi familia (educatori, cadre didactice din învăţămîntul primar, gimnazial şi liceal, asistenţi sociali, medici de familie, asistenţii medicului de familie, asistenţi medicali comunitari, psihopedagogi, psihologi, poliţişti, lucrător/specialist de tineret, specialişti din domeniul cultură, ecologie etc.);

e) membrii comunităţii;

f) ministerele, alte autorităţi administrative centrale, instituţiile educaţionale, de sănătate, de asistenţă socială, juridice, de cultură, ecologice, instituţiile de cercetări ştiinţifice, de formare iniţială şi continuă etc.

V. ACŢIUNI PRIORITARE, REZULTATE SCONTATE

 ŞI INDICATORI DE PROGRES

55. Obiectivul specific 1: Instituirea şi asigurarea funcţionalităţii unui sistem naţional integrat şi coerent, intersectorial de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor parentale.

În vederea realizării prezentului obiectiv se vor întreprinde următoarele măsuri:

a) elaborarea de politici la nivel naţional şi local, a cadrului normativ privind crearea şi dezvoltarea sistemului intersectorial de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor parentale, ca prioritate naţională şi ca sistem care se adresează tuturor categoriilor de părinţi şi tineri (ca viitori părinţi);

b) crearea şi aprobarea unui mecanism de colaborare intersectorial la nivel central şi local în vederea diversificării şi flexibilizării serviciilor destinate familiei şi părinţilor, în funcţie de necesităţile identificate la nivel de comunitate, incluzînd teme specifice pentru părinţii copiilor cu comportament dificil, părinţii copiilor consumatori de droguri etc.;

c) desemnarea unei autorităţi centrale cu rol determinant în monitorizarea şi evaluarea procesului de implementare a sistemului de educaţie parentală la nivel central şi local;

d) dezvoltarea şi diversificarea serviciilor de informare/documentare/ asistenţă şi consiliere psihopedagogică/consultanţă a părinţilor şi a viitorilor părinţi prin utilizarea unor structuri deja existente la nivel de grădiniţă, şcoală primară, gimnaziu, liceu, centre de sănătate, maternităţi şi spitale pediatrice, centre comunitare etc., aşa ca centre de resurse şi informare pentru părinţi, centre de documentare şi informare, serviciile de asistenţă psihopedagogică, centre de resurse pentru educaţia incluzivă, centre de sănătate prietenoase tinerilor, şcoli ale părinţilor etc., şi crearea/conversia altora noi, în special pentru familiile în situaţie de risc;

e) dezvoltarea unui web site pentru profesionişti – educatori parentali, lansarea unei linii telefonice de asistenţă şi organizarea campaniilor de sensibilizare;

f) implicarea instituţiilor de cercetare şi a specialiştilor în domeniu în realizarea unor studii privind parentalitatea pozitivă, serviciile şi programele care se adresează părinţilor şi tinerilor (ca viitori părinţi);

g) elaborarea unei baze de date naţionale cu furnizorii de formare în domeniul educaţiei parentale, programe şi servicii existente.

56. Rezultat scontat: sistem naţional intersectorial funcţional; acces asigurat al părinţilor/ reprezentanţilor legali/persoanei în grija căreia se află copilul şi viitorilor părinţi la informare, cursuri/ servicii/ programe de educaţie parentală şi colaborare intersectorială eficientă, capacităţi crescute ale autorităţilor publice locale în asumarea problematicii educaţiei parentale din punct de vedere financiar, al profesionalizării resurselor umane şi dezvoltării serviciilor în funcţie de nevoile identificate; creşterea eficienţei parteneriatelor centrale şi locale, interministeriale şi interinstituţionale, public-private, inclusiv prin crearea cadrului legal necesar pentru contractarea serviciilor de informare, educaţie, consultare etc. a familiei de către organizaţiile neguvernamentale.

57. Indicatorii de progres:

a) număr sporit de beneficiari ai serviciilor calitative de educaţie parentală;

b) date dezagregate pe variabile în domeniul parentalităţii, obţinute inclusiv prin studii şi cercetări realizate în domeniu;

c) număr sporit de furnizori de formare în domeniul educaţiei parentale.

58. Obiectivul specific 2: Elaborarea şi revizuirea cadrului normativ privind dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale şi racordarea la standardele internaţionale privind asigurarea protecţiei drepturilor copilului.

În vederea realizării prezentului obiectiv se vor întreprinde următoarele măsuri:

a) revizuirea legislaţiei în vigoare din domeniile educaţie, sănătate, protecţia copilului, cultură, justiţie, tineret, protecţia mediului etc., în vederea completării cu prevederi specifice privind dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale şi racordarea acesteia la standardele internaţionale;

b) operarea modificărilor şi completărilor în legislaţie privind mecanismele de responsabilizare a părinţilor/reprezentanţilor legali/persoanei în grija căreia se află copilul vizavi de creşterea şi educaţia copilului;

c) operarea modificărilor şi completărilor în legislaţie privind mecanismele de responsabilizare a specialiştilor pentru formarea, exercitarea atribuţiilor şi competenţelor în domeniul educaţiei parentale;

d) elaborarea şi aprobarea standardelor de calitate a serviciilor de educaţie parentală;

e) elaborarea metodologiei si a instrumentelor de monitorizare şi evaluare a serviciilor de educaţie parentală la nivel naţional;

f) revizuirea fişelor de post ale diferitelor categorii de specialişti din domeniul public (educatori, cadre didactice, asistenţi ai medicului de familie, asistenţi medicali comunitari, asistenţi sociali, psihologi, psihopedagogi coordonatori pentru lucrul cu tinerii, specialişti din domeniul cultură, ecologie etc.), care lucrează cu familia pentru includerea unor responsabilităţi privind dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale ale părinţilor şi tinerilor (viitori părinţi);

g) elaborarea mecanismului intersectorial de monitorizare a procesului de implementare a sistemului de educaţie parentală la nivel central şi local;

h) elaborarea unui sistem de stimulente pentru profesionişti-educatori parentali pentru a activa în domeniul educaţiei parentale.

59. Rezultat scontat: cadrul normativ naţional racordat la standardele internaţionale în domeniul dezvoltării abilităţilor şi competenţelor parentale.

60. Indicatorii de progres:

a) acte normative privind dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale revizuite;

b) mecanism de responsabilizare a părinţilor aprobat;

c) mecanism de responsabilizare a specialiştilor adoptat;

d) standarde de calitate a serviciilor de educaţie parentală aprobate;

e) resurse financiare pentru dezvoltarea serviciilor de educaţie parentală alocate;

f) metodologie şi instrumente de monitorizare şi evaluare a serviciilor de educaţie parentală elaborate şi aplicate.

61. Obiectivul specific 3: Dezvoltarea şi consolidarea abilităţilor şi competenţelor parentale ale părinţilor/reprezentanţilor legali/persoanelor în grija cărora se află copilul şi ale tinerilor (viitori părinţi), inclusiv prin creşterea calităţii serviciilor de educaţie parentală.

În vederea realizării prezentului obiectiv se vor întreprinde următoarele măsuri:

a) elaborarea, aprobarea şi implementarea unui curriculum integrat la nivel naţional (care să abordeze holistic copilul) privind dezvoltarea competenţelor parentale, destinat specialiştilor din diverse sectoare (asistenţă socială, educaţie, sănătate, justiţie, cultură, poliţie, protecţia mediului, lucrul cu tinerii etc.), care lucrează cu copiii şi părinţii/ reprezentanţii legali/persoana în grija căreia se află copilul;

b) dezvoltarea unui curriculum şi a suporturilor de curs pentru formarea abilităţilor parentale ale tinerilor (ca viitori părinţi) şi introducerea disciplinei opţionale “Educaţie parentală” în planul de studii (la nivelul claselor liceale, colegii, şcoli profesionale, universităţi);

c) elaborarea de materiale educaţionale, ghiduri, pliante, materiale multimedia pentru profesionişti şi părinţi/viitori părinţi pe probleme ce vizează sănătatea, educaţia şi protecţia copilului;

d) realizarea de parteneriate intersectoriale, inclusiv public-private, în vederea elaborării, aprobării şi implementării unor programe integrate de educaţie parentală, adaptate culturilor locale, diversităţii şi diferitor categorii de beneficiari;

e) elaborarea, aprobarea şi implementarea metodologiei de formare (standarde profesionale, curriculum, acreditare) a educatorilor parentali, capabili să realizeze programe de dezvoltare a competenţelor parentale;

f) selectarea şi formarea resurselor umane din diverse sectoare în domeniul parentalităţii pozitive, capabile să presteze servicii de calitate în dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale la părinţi/ reprezentanţii legali/persoana în grija căreia se află copilul şi viitorii părinţi, acoperind domeniile educaţie, protecţie şi sănătate a copilului;

g) armonizarea tuturor sistemelor existente de formare profesională (educaţională, de sănătate, asistenţă socială, formare profesională a adulţilor şi administraţie) iniţială şi continuă, care să răspundă cerinţelor actuale ale educaţiei parentale.

h) dezvoltarea unui sistem de indicatori privind rezultatele activităţii specialiştilor implicaţi în prestarea serviciilor de educaţie parentală;

i) realizarea unor campanii de comunicare privind promovarea practicilor de parentalitate pozitivă, diversificarea surselor de informare, elaborarea şi diseminarea de postere, broşuri, pliante, fluturaşi informaţionali, ghiduri de bune practici, spoturi publicitare etc.;

j) promovarea prin mass-media a principiilor şi acţiunilor cuprinse în prezenta Strategie, a serviciilor de dezvoltare a abilităţilor parentale şi a programelor de educaţie parentală.

62. Rezultate scontate:

a) resurse umane (specialişti din diferite sectoare) competente de a presta servicii calitative de dezvoltare şi consolidare a abilităţilor şi competenţelor parentale ale părinţilor/reprezentanţilor legali/persoanelor în grija cărora se află copilul;

b) reţea naţională de educatori parentali formată pentru a oferi programe de educaţie parentală de calitate şi la standarde internaţionale;

c) copiii beneficiază de condiţii adecvate pentru dezvoltarea armonioasă (în toate dimensiunile sale), cu respectarea drepturilor şi a demnităţii lor fundamentale;

d) atitudini şi percepţii ale părinţilor, familiilor şi comunităţilor axate pe promovarea unui mediu pozitiv, în care copiii şi tinerii pot să crească şi să se dezvolte, să-şi valorifice la maximum potenţialul lor fizic şi psihic nativ;

e) întărirea capacităţilor parentale prin asumarea responsabilităţilor faţă de creşterea, îngrijirea şi educarea propriilor copii;

f) accesul asigurat pentru toţi tinerii de a-şi dezvolta abilităţile parentale şi de a învăţa practici pozitive de creştere, îngrijire şi educare a copiilor;

g) sistem naţional funcţional de monitorizare şi evaluare a serviciilor oferite părinţilor/reprezentanţilor legali/persoanelor în grija cărora se află copilul şi viitorilor părinţi pentru dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale.

63. Indicatorii de progres:

a) curriculum de educaţie parentală destinat tuturor specialiştilor din diverse sectoare aprobat şi implementat;

b) programe de educaţie a părinţilor pentru dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor parentale, pentru părinţii care au copii de vîrste diferite (perioada perinatală, 0-2 ani, 3-6 ani, 7-10 ani, 11-15 ani şi 16-17 ani), cu caracteristici specifice (copii cu cerinţe educaţionale speciale, copii cu probleme de comportament, copii adoptaţi, copii aflaţi în grija altor rude sau persoane etc.) aprobate şi implementate;

c) metodologie de lucru cu familia elaborată şi aprobată;

d) programe de formare iniţială şi continuă în educaţia parentală aprobate şi implementate;

e) planuri de învăţămînt preuniversitar şi universitar revizuite cu includerea disciplinei “Educaţia parentală”;

f) servicii şi programe funcţionale de informare/documentare/asistenţă şi consiliere psihopedagogică/consultanţă a părinţilor şi a viitorilor părinţi;

g) programe integrate de educaţie parentală pentru viitorii părinţi aprobate şi implementate;

h) număr sporit de copii/preadolescenţi/adolescenţi care înregistrează creşterea succesului şcolar, reducerea problemelor cu care aceştia se confruntă (abandon şcolar, comportament antisocial şi implicarea copiilor în acţiuni criminale, exploatare prin muncă, abuz şi neglijare, intimidare, consum de substanţe etc.);

i) număr sporit al părinţilor/reprezentanţilor legali/persoanei în grija căreia se află copilul participanţi la serviciile de informare, consiliere şi educaţie parentală;

j) ponderea părinţilor/reprezentanţilor legali/persoanelor în grija cărora se află copilul cu competenţele parentale îmbunătăţite;

k) competenţele parentale sînt direcţionate către dezvoltarea, mai ales în perioada copilăriei timpurii, la potenţialul maxim al personalităţii copilului, talentelor şi abilităţilor fizice şi mentale ale acestuia;

l) rata tinerilor (viitori părinţi) cu abilităţi parentale dezvoltate;

m) rata specialiştilor (asistenţă medicală primară, educaţie preşcolară, educaţie preuniversitară şi asistenţă socială etc.), instruiţi pentru a oferi programe de educaţie parentală pentru părinţii/reprezentanţii legali/persoana în grija căreia se află copilul şi programe de dezvoltare a abilităţilor parentale în rîndul tinerilor (viitori părinţi);

n) raport anual intersectorial privind dezvoltarea serviciilor de educaţie parentală, a programelor de formare, a reţelei de educatori parentali activi şi a părinţilor care au beneficiat de servicii destinate dezvoltării abilităţilor şi competenţelor parentale, resurselor financiare implicate, elaborat de Ministerul Educaţiei, cu sprijinul tuturor ministerelor implicate;

o) creşterea compatibilităţii informaţiilor şi experienţei Republicii Moldova în domeniul educaţiei parentale şi a dezvoltării copiilor în raport cu alte ţări din regiune;

p) creşterea calităţii serviciilor prin dezvoltarea sistemului de standarde;

q) reglementarea aspectelor care ţin de finanţarea educaţiei parentale la nivel central şi local.

VI. INDICATORI DE IMPACT

64. Indicatorii de impact se vor referi la:

a) circa 80% dintre părinţii/reprezentanţii legali/persoanele în grija cărora se află copilul participanţi la programe de educaţie parentală aplică practici pozitive de îngrijire, creştere şi educaţie a copiilor;

b) circa 80% dintre copii (cu vîrste între 0-18 ani) se vor dezvolta armonios într-un mediu familial mai prielnic atingerii potenţialului lor;

c) circa 90% din copii cu vîrsta de 0-7 ani se vor dezvolta corespunzător standardelor de învăţare şi dezvoltare timpurie.

VII. ETAPE DE IMPLEMENTARE

65. Etapa I de implementare cuprinde perioada anilor 2016-2019, care se va axa pe elaborarea Planului naţional de acţiuni privind implementarea Strategiei pe termen mediu (2016-2019), perfectarea cadrului normativ, elaborarea curriculumului integrat la nivel naţional, destinat specialiştilor, a curriculumului naţional pentru educatorii parentali, elaborarea metodologiilor de formare a resurselor umane, realizarea unor programe-pilot de educaţie parentală, realizarea unor analize de costuri detaliate pentru diferite tipuri de programe, instituirea cadrului pentru susţinerea financiară, la nivel naţional şi local, a programelor de educaţie parentală, asigurarea finanţării acţiunilor stipulate din sursele bugetului de stat şi cel al autorităţilor publice locale, valorificarea surselor disponibile şi atragerea unui volum cît mai mare de investiţii, monitorizarea şi evaluarea implementării Strategiei şi a Planului de acţiuni.

66. Etapa a II-a de implementare cuprinde perioada anilor 2020-2022 şi se va axa pe continuarea acţiunilor trasate şi/sau demarate în cadrul primei etape, în special în vederea asigurării sustenabilităţii politicilor şi durabilităţii rezultatelor. În această etapă se va elabora Planul naţional de acţiuni privind implementarea Strategiei pe termen mediu (2020-2022), se va continua organizarea de programe extinse pe diferite categorii de părinţi/persoane în grija cărora se află copiii, precum şi formarea resurselor umane, extinderea/dezvoltarea serviciilor de educaţie parentală în diferite sectoare şi stabilirea unor mecanisme eficiente de colaborare între ele, iniţierea şi derularea campaniilor de informare/sensibilizare, precum şi evaluarea activităţilor desfăşurate, realizarea unor analize de costuri detaliate pentru diferite tipuri de programe. Totodată, în această perioadă se vor extinde, la nivel naţional, activităţile de dezvoltare a abilităţilor parentale la tineri (ca viitori părinţi), se va consolida structura de implementare, modalităţile practice de monitorizare şi evaluare, se va evalua impactul implementării Strategiei.

VIII. ESTIMAREA GENERALĂ A COSTURILOR

IMPLEMENTĂRII STRATEGIEI

67. Pentru obţinerea impactului social şi economic pe termen lung, prezenta Strategie necesită alocarea mijloacelor financiare din bugetul de stat şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, conform intervenţiilor stipulate. Totodată, măsurile privind implementarea Strategiei vor constitui platforma pentru utilizarea planificată şi eficientă a asistenţei tehnice şi financiare externe.

68. Costurile exacte de implementare a prezentei Strategii vor fi estimate în procesul de elaborare a planurilor de acţiuni privind implementarea prezentei Strategii pentru fiecare etapă de implementare, dar şi în procesul de planificare strategică, în special în cadrul elaborării Cadrului Bugetar pe Termen Mediu şi a programelor bugetare, precum şi în procesul de prioritizare a solicitărilor de finanţare din partea partenerilor de dezvoltare.

69. Implementarea prezentei Strategii se va finanţa din următoarele surse:

a) bugetul de stat, prin bugetele ministerelor, autorităţilor şi instituţiilor responsabile, prin finanţarea programelor de interes naţional – contribuie la realizarea activităţilor care vizează, în general, elaborarea şi aprobarea actelor normative, a curriculelor de formare iniţială şi continuă şi a programelor (cadru) de formare a educatorilor parentali, a curriculelor, programelor de educaţie parentală şi a suporturilor informaţionale pentru părinţi (actuali şi viitori)/reprezentanţi legali/persoane în grija cărora se află copilul, a standardelor şi metodologiilor etc., precum şi a formării resurselor umane, care intră în sfera de activităţi curente ale instituţiilor responsabile, curriculumului pentru disciplina şcolară opţională “Educaţie parentală”, a materialelor didactice şi informative etc.;

b) bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – contribuie, în principal, la crearea/ conversia şi dezvoltarea serviciilor de educaţie parentală la nivel local;

c) fondurile externe rambursabile şi nerambursabile, programele bilaterale – contribuie la înfiinţarea serviciilor de educaţie parentală, la derularea de campanii de sensibilizare/conştientizare şi educaţie a populaţiei, la realizarea de studii şi cercetări, precum şi la pilotarea programelor de educaţie parentală, la finanţarea punctuală a consultanţei în cazul activităţilor care vizează elaborarea şi aprobarea actelor normative, a standardelor şi metodologiilor, a programelor parentale etc., în conformitate cu acordurile de colaborare încheiate;

d) donaţii, sponsorizări sau alte contribuţii din partea persoanelor fizice ori juridice din ţară şi din străinătate în condiţiile legii;

e) din alte surse de finanţare în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Toate sursele menţionate vor fi analizate în detaliu şi se vor concretiza în procesul de elaborare a planurilor naţionale de acţiuni privind implementarea Strategiei, în special cu ocazia stabilirii modalităţii concrete de implementare, monitorizare şi evaluare.

IX. RISCURI ÎN PROCESUL DE IMPLEMENTARE A STRATEGIEI

70. Implementarea prezentei Strategii este expusă următoarelor riscuri:

a) instabilitatea politică care contribuie la amînarea implementării politicii;

b) capacităţi slabe de implementare la nivelul autorităţilor publice centrale şi locale;

c) rezistenţa instituţională, precum şi în rîndul părinţilor faţă de schimbările propuse în Strategie;

d) insuficienţa resurselor financiare pentru a acoperi cheltuielile asociate cu implementarea acţiunilor Strategiei;

e) capacităţi reduse de coordonare şi monitorizare a implementării acţiunilor stipulate în Strategie;

f) persistenţa prejudecăţilor societale cu referire la rolul părinţilor în creşterea şi educarea copiilor.

71. Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu alte autorităţi publice centrale şi locale, va întreprinde toate măsurile necesare pentru a reduce efectul riscurilor pe care le poate influenţa, dar şi pentru a evita emergenţa unor riscuri imprevizibile.

X. PROCEDURI DE IMPLEMENTARE, COORDONARE,

MONITORIZARE, EVALUARE ŞI RAPORTARE

72. Implementarea prezentei Strategii va fi asigurată la nivel central de Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Mediului şi Ministerul Culturii, conform anexei la prezenta Strategie. Ministerului Educaţiei îi aparţine funcţia de coordonator şi integrator.

73. Autorităţile publice centrale şi locale, după caz, vor încheia acorduri de parteneriat cu organizaţiile internaţionale şi organizaţiile nonguvernamentale de profil pentru crearea şi dezvoltarea serviciilor şi programelor de educaţie parentală.

74. Ministerul Educaţiei va asigura elaborarea planurilor naţionale de acţiuni pe termen mediu privind dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale (pe perioadele 2016-2019 şi 2020-2022), în parteneriat cu ministerele de resort, societatea civilă, instituţiile educaţionale, de sănătate şi asistenţă socială, partenerii de dezvoltare.

75. Ministerele de resort vor colabora în vederea elaborării actelor normative şi vor opera modificări şi completări la cadrul normativ în acord cu rolurile asumate de fiecare în parte şi cu domeniul de competenţă al fiecăruia.

76. Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţii, va coordona:

a) mecanismul de formare a resurselor umane în domeniul educaţiei parentale (elaborarea curriculumului integrat naţional pentru specialiştii din domeniile implicate, a curriculumului pentru formarea educatorilor parentali, curriculumului pentru disciplina opţională “Educaţie parentală”, a materialelor didactice şi informative etc.);

b) fortificarea serviciilor existente şi crearea serviciilor noi în domeniul dezvoltării abilităţilor şi competenţelor parentale;

c) elaborarea bazei naţionale de date a furnizorilor de formare în domeniul educaţiei parentale, programe şi servicii existente.

77. Ministerul Culturii, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Mediului, va coordona realizarea unor activităţi în vederea promovării parentalităţii pozitive prin artă, cultură, tradiţii naţionale, dotarea bibliotecilor, filme documentare, festivaluri etc.

78. Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Ministerul Justiţiei, va realiza activităţi de prevenire şi profilaxie a comportamentelor antisociale a copiilor şi a implicării copiilor în acţiuni criminale în vederea promovării parentalităţii pozitive şi asigurarea protecţiei drepturilor copilului.

79. Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţi şi Ministerul Afacerilor Interne, va coordona realizarea studiilor şi cercetărilor în domeniul educaţiei parentale.

80. Prevederile prezentei Strategii referitoare la planul de acţiuni realizat la nivel central vor fi transpuse în acţiuni corelate şi coerente de aplicare a lor la nivel local, în conformitate cu necesităţile identificate, în special cele legate de alocarea spaţiilor, crearea condiţiilor pentru dezvoltarea serviciilor de educaţie parentală.

81. În cadrul autorităţilor publice locale de nivelul al doilea, consiliul raional/municipal este responsabil de implementarea, coordonarea şi monitorizarea prezentei Strategii şi înaintează propuneri autorităţilor centrale şi autorităţilor publice locale de nivelul întîi noi direcţii de activitate în domeniul dezvoltării abilităţilor şi competenţelor parentale.

82. Consiliul raional/municipal va elabora şi aproba, în termene rezonabile, un plan de acţiuni integrat în corespundere cu planurile naţionale de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor parentale.

83. Fiecare structură specializată de la nivel raional/municipal va monitoriza implementarea planului de acţiuni raional/municipal în domeniul lor de competenţă pentru dezvoltarea parentală.

84. În cadrul autorităţilor publice locale de nivelul întîi responsabilitatea implementării, coordonării şi monitorizării revine consiliului local.

85. La nivel local activităţile de dezvoltare a competenţelor parentale vor fi realizate în proximitatea părinţilor şi pe fiecare sector (în primării, instituţii de învăţămînt general, la nivelul asistenţei medicale primare şi a serviciilor sociale, poliţie etc., în cadrul cărora vor dezvolta servicii de educaţie parentală). Aceste activităţi vor fi realizate de către toţi specialiştii care lucrează cu părinţii/reprezentanţii legali/persoana în grija căreia se află copilul în oricare din instituţiile sociale, medicale sau educaţionale din comunitate.

86. Ministerul Educaţiei (la nivel central) şi consiliile raionale/municipale şi locale pentru protecţia drepturilor copilului (la nivel local) vor monitoriza şi evalua implementarea prezentei Strategii, care se va realiza în mod periodic, anual, la sfîrşitul fiecărei etape şi la sfîrşitul perioadei pentru care este aprobată prezenta Strategie şi vor face publice rapoartele de progres. La încheierea etapelor consemnate prin planurile operaţionale se va lua în considerare revizuirea per ansamblu a Strategiei.

87. Evaluarea se va realiza în baza:

a) datelor statistice furnizate de către organele abilitate;

b) rapoartelor prezentate de către direcţiile/instituţiile de învăţămînt, structurile teritoriale de asistenţă socială, instituţiile medico-sanitare, serviciile de ordine publică, alte instituţii şi organizaţii;

c) analizelor, studiilor, cercetărilor în domeniu;

d) altor informaţii relevante.

88. În procesul evaluării, consiliile raionale, municipale şi locale pentru protecţia drepturilor copilului vor elabora rapoarte de progres la fiecare etapă privind realizarea prevederilor prezentei Strategii şi le vor prezenta Ministerului Educaţiei.

89. Monitorizarea şi evaluarea vor fi realizate prin indicatorii de progres. Impactul va fi măsurat la nivelul beneficiarilor direcţi şi indirecţi.

90. Evaluarea de impact se va realiza la nivel de politici, programe şi măsuri, precum şi abilităţi, competenţe şi comportamente achiziţionate şi aplicate de către profesionişti, familii şi copii la începutul şi la sfîrşitul etapelor de implementare, cu scopul de a evidenţia măsura în care ele şi-au atins obiectivele propuse. De asemenea, aceasta va urmări, mai ales în cazul politicilor, schimbările semnificative şi durabile în mediul de intervenţie şi în contextul social mai larg, datorate respectivelor politici sau programe, care nu s-ar fi produs în lipsa acestora.

Anexă

la Strategia intersectorială de dezvoltare

 a abilităţilor şi competenţelor parentale

 pentru anii 2016-2022

Implementarea, coordonarea şi monitorizarea Strategiei intersectoriale

de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor parentale pentru anii 2016-2022