1114/06.12.2010 Hotărîre cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a personalului din administraţia publică în anul 2011
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională
a personalului din administraţia publică în anul 2011
nr. 1114 din 06.12.2010
(în vigoare 10.12.2010)
Monitorul Oficial nr.241-246 art.1229 din 10.12.2010
* * *
În scopul asigurării implementării prevederilor Legii nr.158-XVI din 4iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.230-232, art.840), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi eficientizării activităţii personalului din administraţia publică, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă comanda de stat privind dezvoltarea profesională a personalului din administraţia publică în anul 2011, stabilită Academiei de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova (se anexează).
2. Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova:
a) va elabora Planul de realizare a comenzii de stat şi îl va distribui autorităţilor publice; va prezenta semestrial Cancelariei de Stat (Direcţia politica de cadre) rapoarte privind realizarea acestuia;
b) va asigura calitatea, caracterul novativ şi practic al programelor de instruire, care vor conţine subiectele menţionate în anexă, realizarea acestora în corespundere cu prevederile cadrului normativ ce reglementează activităţile de dezvoltare profesională a personalului din administraţia publică;
c) va invita participanţii la cursurile de instruire, conform Planului de realizare a comenzii de stat şi solicitărilor parvenite de la autorităţile publice; va asigura cu materiale didactice participanţii la cursurile de instruire.
3. Autorităţile publice:
a) vor delega la instruire funcţionarii vizaţi, conform Planului de realizare a comenzii de stat;
b) vor asigura, la solicitarea Academiei de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, participarea conducătorilor şi specialiştilor la elaborarea programelor de instruire şi la realizarea acestora în calitate de formatori.
4. Cheltuielile necesare pentru realizarea comenzii de stat vor fi acoperite din contul mijloacelor bugetare alocate Academiei de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova pentru anul 2011.
5. Cancelaria de Stat (Direcţia politica de cadre):
a) va coordona programele de instruire prezentate de Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, va monitoriza şi va evalua realizarea acestora;
b) va coordona activităţile de dezvoltare profesională a personalului din administraţia publică realizate cu suportul financiar al partenerilor de dezvoltare;
c) va informa semestrial Guvernul despre dezvoltarea profesională a personalului din administraţia publică în anul 2011.
| PRIM-MINISTRU | Vladimir FILAT |
Contrasemnează: |
|
| Ministru de stat | Victor Bodiu |
| Ministrul finanţelor | Veaceslav Negruţa |
Chişinău, 6 decembrie 2010. |
|
| Nr.1114. |
Aprobată
prin Hotărîrea Guvernului
nr.1114 din 6 decembrie 2010
Comanda de stat
privind dezvoltarea profesională a personalului din administraţia publică
în anul 2011, stabilită Academiei de Administrare Publică de
pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova
| Nr. d/o |
Denumirea şi conţinutul de bază al cursului1 (subiectele principale) |
Categoria şi numărul de participanţi | Autoritatea publică implicată în elaborarea şi realizarea programelor de instruire |
||||
| Total număr de persoane/ grupuri |
Autorităţile administraţiei publice centrale |
Autorităţile administraţiei publice locale de nivelurile I şi II |
|||||
| Categoria | Număr de persoane/ grupe |
Categoria | Număr de persoane/ grupe |
||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
| 1. | Managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici. Tendinţe actuale în managementul funcţiei publice din Moldova. Reglementarea activităţii funcţionarului public: cadrul normativ; drepturile şi obligaţiile funcţionarului public. Proceduri de personal: evaluarea performanţelor; dezvoltarea profesională; cariera funcţionarului public; raporturi de serviciu. Etica în serviciul public: principiile şi normele de conduită a funcţionarului public; implementarea Codului de conduită a funcţionarului public. Dezvoltarea abilităţilor manageriale: stiluri de conducere; inteligenţa emoţională; contractul psihologic; motivarea personalului; gestionarea conflictelor; metode eficiente de comunicare | 145/5 | Personal cu funcţii de conducere | 75/3 | Personal cu funcţii de conducere | 70/2 | Cancelaria de Stat (Direcţia politica de cadre) |
| 2. | Management şi planificare strategică. Concept de management strategic: scopurile, rolurile şi funcţiile managementului strategic. Planificare strategică la nivel naţional şi instituţional: cadrul legal, proceduri, metodologie, interacţiuni cu alte planuri instituţionale. Implementarea: planificarea operaţională şi de proiect, integrarea bugetului, instrumente administrative de asigurare a implementării. Monitorizarea, evaluarea şi raportarea rezultatelor | 70/2 | – | – | Personal cu funcţii de conducere | 70/2 | Cancelaria de Stat (Direcţia politici, planificare strategică şi asistenţă externă) |
| 3. | Management organizaţional. Procesele şi funcţiile de bază ale managementului. Managementul de suport şi motivaţional. Delegarea şi lidership-ul situaţional. Comunicarea internă. Crearea şi conducerea echipelor eficiente. Climatul organizaţional. Gestionarea activităţii organizaţiei. Evaluarea performanţelor şi dezvoltarea personalului | 85/3 | – | – | Personal cu funcţii de conducere | 50/2 | Cancelaria de Stat (Direcţia politici, planificare strategică şi asistenţă externă) |
| Şefi direcţii teritoriale ale Biroului Naţional de Statistică | 35/1 | Cancelaria de Stat (Direcţia politici, planificare strategică şi asistenţă externă) Biroul Naţional de Statistică |
|||||
| 4. | Dezvoltarea abilităţilor de exercitare a atribuţiilor de serviciu. Reglementarea activităţii funcţionarului public: drepturile şi obligaţiile funcţionarului public, Codul de conduită a funcţionarului public. Autogestiunea: planificarea activităţii, managementul timpului, autocontrolul, autoaprecierea. Dezvoltarea abilităţilor de lucru cu documentele: culegerea, prelucrarea şi păstrarea informaţiei; elaborarea notelor informative, rapoartelor, proiectelor de decizii, scrisorilor etc. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare interpersonală, exersarea procedeelor de comunicare eficientă cu beneficiarii. Cerinţe faţă de prestarea serviciilor publice de calitate | 150/6 | Personal cu funcţii de execuţie | 75/3 | Personal cu funcţii de execuţie | 75/3 | Cancelaria de Stat (Direcţia politica de cadre) |
| 5. | Elaborarea şi coordonarea proiectelor de acte normative2. Competenţele autorităţilor publice în procesul de elaborare a actelor normative. Documentele de politici: cerinţe, standarde, cadru normativ. Categoriile de acte normative. Proceduri preliminare la elaborarea proiectelor de acte normative. Etapele elaborării proiectelor de acte normative de la iniţiere pînă la adoptare. Structura actelor normative. Procedurile tehnice aplicabile actelor normative. Interpretarea actelor legislative. Procedura de examinare şi avizare a proiectelor de acte normative | 75/3 | Personal cu funcţii de conducere cu atribuţii şi responsabilităţi în elaborarea actelor normative | 25/1 | – | – | Cancelaria de Stat (Direcţia juridică) Ministerul Justiţiei |
| Funcţionari publici de execuţie cu atribuţii şi responsabilităţi în elaborarea actelor normative | 50/2 | – | – | ||||
| 6. | Achiziţii publice: prevederi legale şi practici de lucru. Reglementarea de stat a achiziţiilor publice: domeniul de acţiune şi excepţie, procedurile de achiziţii publice, documentele de licitaţie, publicitatea etc. Organizarea şi managementul achiziţiilor publice. Achiziţiile publice în practică: notificarea licitaţiei, documentele, negocierile, criteriile de calificare şi/sau selecţie, decizia de atribuire, contractul de achiziţie. Identificarea surselor de risc, fraudă şi corupţie. Soluţionarea litigiilor şi răspunderea juridică | 85/3 | Specialişti responsabili de achiziţii publice | 50/2 | Specialişti responsabili de achiziţii publice | 35/1 | Agenţia Achiziţii Publice |
| 7. | Relaţii publice: prevederi legale şi practici de lucru. Conceptul de relaţii publice, metode şi practici de organizare a activităţii de relaţii publice, gestionarea şi analiza eficienţei acesteia. Comunicarea externă: scopul comunicării, grupuri ţintă, metode şi instrumente de comunicare. Informaţia publică. Legea privind accesul la informaţie. Mecanisme de formare şi promovare a imaginii autorităţii publice. Strategia şi planul de comunicare | 60/2 | Specialişti responsabili de relaţiile cu publicul | 25/1 | Specialişti în probleme relaţii cu publicul | 35/1 | Cancelaria de Stat (Direcţia comunicare şi relaţii cu presa) |
| 8. | Prestarea serviciilor de stare civilă. Legislaţia în domeniul de înregistrare a actelor de stare civilă. Organele care asigură înregistrarea de stat a actelor de stare civilă. Modul de înregistrare a actelor de stare civilă. Modul de modificare, rectificare, reconstituire şi anulare a actelor de stare civilă. Modul de organizare a registrelor de stare civilă. Modul şi termenele de păstrare a registrelor de stare civilă. Cerinţe faţă de prestarea serviciilor de calitate. Comunicarea cu beneficiarii | 35/1 | Specialişti din cadrul oficiilor teritoriale stare civilă | 35/1 | Serviciul Stare Civilă | ||
| 9. | Tehnici de secretariat în administraţia publică. Cadrul normativ cu privire la ţinerea lucrărilor de secretariat şi a altor documente normativ-metodice. Organizarea tehnică a operaţiunilor de secretariat, modul de întocmire şi perfectare a documentelor: modul de primire, evidenţă, ordonare, perfectare şi multiplicare a documentelor, controlul executării, păstrării şi utilizării acestora. Documentele organizatorice şi de dispoziţie. Ţinerea lucrărilor de secretariat referitoare la petiţii. Documentele secrete, modul de întocmire şi păstrare a acestora. Utilizarea tehnologiilor informaţionale în managementul documentelor | 60/2 | Specialişti responsabili de lucrările de secretariat | 25/1 | Specialişti în probleme de secretariat | 35/1 | Cancelaria de Stat (Direcţia documentare; Secţia petiţii) |
| 10. | Eficientizarea activităţii secretarului consiliului local. Atribuţiile şi responsabilităţile secretarului consiliului local în domeniul asigurării funcţionării eficiente a consiliului local şi a comisiilor consultative de specialitate. Elaborarea proiectelor de decizii ale consiliului local. Lucrul cu comisiile consultative. Asigurarea legalităţii în activitatea consiliului local. Prestarea serviciilor publice: de notariat, de stare civilă etc. Organizarea lucrărilor de secretariat. Lucrul cu petiţiile. Organizarea audienţei cetăţenilor | 75/3 | – | – | Secretari ai consiliilor locale (oraşe /sate/ comune) | 75/3 | Cancelaria de Stat (Direcţia administraţie publică locală; Direcţia documentare; Secţia petiţii) |
| 11. | Adaptarea şi integrarea în funcţia publică.3 Specificul activităţii în serviciul public. Organizarea şi funcţionarea administraţiei publice. Reglementarea activităţii funcţionarului public. Etica funcţionarului public. Drepturile şi obligaţiile funcţionarului public debutant. Prestarea serviciilor publice. Dezvoltarea abilităţilor de procesare a informaţiei, petiţiilor, de elaborare a notelor informative, rapoartelor, proiectelor de decizii, scrisorilor etc.; dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi prezentare. Utilizarea tehnologiilor informaţionale: programele Word, Excel; Internet | 175/7 | Funcţionari publici debutanţi (din aparatul central, instituţiile subordonate /monitorizate şi serviciile desconcentrate) | 100/4 | Funcţionari publici debutanţi (din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale de nivelurile I şi II) | 75/3 | Cancelaria de Stat (Direcţia politica de cadre; Direcţia documentare; Secţia petiţii) |
| Total | 1015/37 | 495/19 | 520/18 | ||||
|
1 Cursurile sînt prevăzute pentru 40 ore (5 zile); cazurile de excepţie sînt menţionate în mod special. 2 Durata cursului este de 24 ore (3 zile) 3 Durata cursului este de 80 ore (10 zile) |
|||||||