1117/27.10.2005 Hotărîre cu privire la eficientizarea sistemului de asistenţă socială
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la eficientizarea sistemului de asistenţă socială
Nr.1117 din 27.10.2005
(în vigoare 11.11.2005)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.151-153 art.1221 din 11.11.2005
* * *
Abrogat: 31.10.2012
Hotărîrea Guvernului nr.796 din 25.10.2012
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă:
Concepţia eficientizării sistemului de asistenţă socială (se anexează);
Planul de acţiuni pentru eficientizarea modului de acordare a compensaţiilor nominative, conform anexei.
2. Testarea noului mecanism de acordare a compensaţiilor nominative se va efectua în cadrul proiectului-pilot (Nord, Centru, Sud), cu finanţarea acestuia din contul bugetului de stat.
| PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV |
Contrasemnează: |
|
| Prim-viceprim-ministru | Zinaida Grecianîi |
| Ministrul sănătăţii şi protecţiei sociale | Valerian Revenco |
Chişinău, 27 octombrie 2005. |
|
| Nr.1117. |
Aprobată
prin Hotărîrea Guvernului
nr.1117 din 27 octombrie 2005
CONCEPŢIA
EFICIENTIZĂRII SISTEMULUIDE ASISTENŢĂ SOCIALĂ
1. Obiectivele şi sarcinile implementării noului mecanism de direcţionare a prestaţiilor
Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, aprobată prin Legea nr.398-XV din 2 decembrie 2004, ca elemente de bază, include şi măsurile de eficientizare a sistemului actual de asistenţă socială, orientate spre direcţionarea prestaţiilor sociale celor mai vulnerabile pături ale societăţii. În cadrul acestor măsuri se prevede introducerea acordării asistenţei sociale bazate pe principiul verificării gradului de necesitate. În prezent prestaţiile sociale sînt acordate în baza principiului categorial, fără a ţine cont de nivelul bunăstării beneficiarilor şi a veniturilor acestora. Evaluarea veniturilor cetăţenilor reprezintă o sarcină dificilă în virtutea existenţei sectorului "tenebru" al economiei naţionale, veniturilor ascunse (spre exemplu, fluxul de mijloace financiare de peste hotare), consumului produselor proprii sub formă naturală etc. Plus la acestea, implementarea noului principiu de acordare a asistenţei sociale va necesita modificarea unor acte legislative şi normative, a sistemului de administrare, precum şi testarea acestuia în cadrul unui eventual proiect-pilot în diferite zone ale republicii.
Obiectivul noului mecanism de acordare a asistenţei sociale este de a stabili elementele conceptuale, căile de soluţionare, precum şi etapele de implementare ale acestora.
2. Situaţia actuală şi problemele conceptuale
2.1. Analiza situaţiei actuale
La moment, sistemul de asistenţă socială reprezintă 13 tipuri de prestaţii băneşti (în baza diverselor legi şi hotărîri), majoritatea cărora sînt acordate conform principiului categorial, fără evaluarea veniturilor şi stării materiale reale a familiilor. Cadrul legislativ continuă a fi dispersat şi necoordonat. O parte din prestaţiile sociale sînt acordate nu în scopul de a reduce sărăcia, dar ca alocaţii pentru merite faţă de stat. Este necesar de menţionat că în afară de ajutoare băneşti, sistemul de asistenţă socială oferă şi un şir de servicii sociale, şi anume:
| Nr.d/o | Prestaţii băneşti | Sursa de finanţare | Organizaţia care decide acordarea indemnizaţiei | Numărul
beneficiarilor în 2004, persoane (conform situaţiei de la1 ianuarie 2005) |
Suma alocaţiilorîn 2004,
mii lei(conform situaţieide la1 ianuarie 2005) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
| 1. | Compensaţii nominative | Bugetul de stat | Casa Naţională de Asigurări Sociale, casele teritoriale de asigurări sociale | 255841 | 206416,6 |
| 2. | Alocaţii lunare de stat | Bugetul de stat | Casa Naţională de Asigurări Sociale, casele teritoriale de asigurări sociale | 23404 | 55581,8 |
| 3. | Alocaţii nominale de stat pentru merite deosebite faţă de stat | Bugetul de stat | Casa Naţională de Asigurări Sociale, casele teritoriale de asigurări sociale | 28932 | 17992,5 |
| 4. | Compensaţii unice pentru prejudiciul adus sănătăţii participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl | Bugetul de stat | Casa Naţională de Asigurări Sociale, casele teritoriale de asigurări sociale | 948 | 8270,1 |
| 5. | Ajutoare materiale unice anuale | Bugetul de stat | Casa Naţională de Asigurări Sociale, casele teritoriale de asigurări sociale | 2465 | 3925,6 |
| 6. | Compensaţii băneşti în schimbul biletului de tratament | Bugetul de stat | Casa Naţională de Asigurări Sociale, casele teritoriale de asigurări sociale | 3099 | 6809,5 |
| 7. | Compensaţii unice familiilor care şi-au pierdut întreţinătorul | Bugetul de stat | Casa Naţională de Asigurări Sociale, casele teritoriale de asigurări sociale | 20 | 227,7 |
| 8. | Indemnizaţii adresate familiilor cu copii: | ||||
| indemnizaţia unică la naşterea copilului | Bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat | Casa Naţională de Asigurări Sociale, casele teritoriale de asigurări sociale | 6978/19825 | 6527,2/3749,3 | |
| indemnizaţia de îngrijire a copilului în vîrstă de pînă la 1,5 ani | Bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat | Casa Naţională de Asigurări Sociale, casele teritoriale de asigurări sociale | 32618/12198 | 33299,4 /16265,1 | |
| indemnizaţia de îngrijire a copilului de la 1,5 ani pînă la 16 ani | Bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat | Casa Naţională de Asigurări Sociale, casele teritoriale de asigurări sociale | 3956/79313 | 49244,4 /2285,2 | |
| 9. | Compensaţii băneşti pentru călătorie în transportul public (cu excepţia taximetrului) | Bugetele locale | Secţiile de asistenţă socială şi protecţie a familiei | 142484 | 18714,3 |
| 10. | Ajutoare materiale din Fondul de susţinere socială a populaţiei | Fonduri extrabugetare | Secţiile de asistenţă socială şi protecţie a familiei | 271976 | 41480,0 |
| 11. | Compensaţii anuale pentru benzină, reparaţii, deservire tehnică a automobilelor şi a cărucioarelor motorizate şi piesele de schimb pentru acestea | Bugetul de stat | Secţiile de asistenţă socială şi protecţie a familiei | 1586 | 287,4 |
| 12. | Alocaţii pentru îngrijire | Bugetul de stat | Casa Naţională de Asigurări Sociale, casele teritoriale de asigurări sociale | 9005 | 11772,5 |
| 13. | Ajutoare de deces | Bugetul de stat | Casa Naţională de Asigurări Sociale, casele teritoriale de asigurări sociale | - | 521,3 |
|
Servicii sociale |
|||||
| Asistenţa socială acordată bătrînilor şi invalizilor la domiciliu | 19900 | ||||
| Cantine de ajutor social | 4295 | ||||
| Prînzuri calde la domiciliu beneficiarilor solitari | 938 | ||||
| Centre de reabilitare pentru copii/beneficiari | 24/915 | ||||
| Aziluri pentru persoane în etate/beneficiari | 14/396 | ||||
| Asistenţa socială acordată copiilor aflaţi în dificultate | - | - | |||
După cum s-a menţionat mai sus, toate beneficiile băneşti sînt oferite numai în cazul apartenenţei la anumite categorii de populaţie. De menţionat că, categoriile în cauză nu întotdeauna reprezintă cele mai sărace grupuri ale populaţiei. O situaţie aparte reprezintă posibilitatea de a obţine cîteva tipuri de prestaţii de către una şi aceeaşi persoană, în cazul în care aceasta se atribuie la mai multe categorii. Numărul prestaţiilor, de asemenea, variază de la 15 - pentru persoanele participante la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, pînă la 2-3 pentru copiii invalizi. De menţionat că, categoria cea mai săracă (potrivit rezultatelor monitorizării sărăciei) sînt familiile cu copii, care beneficiază doar de o singură indemnizaţie. Evidenţa beneficiarilor se ţine pe programe diferite şi este imposibil de a stabili numărul prestaţiilor şi a cuantumului total al acestora de care beneficiază o familie sau alta. În afară de aceasta, în componenţa familiei pot fi două sau mai multe persoane care au dreptul la cîteva prestaţii băneşti, însă evidenţa la acest compartiment în practică lipseşte.
Astfel, este necesar de a asigura unificarea treptată a tuturor programelor de asistenţă socială (compensaţii nominative, indemnizaţii familiilor cu copii neasigurate, ajutor material adresat familiilor sărace, alocaţii sociale etc.), bazată pe un singur criteriu, şi anume în funcţie de mărimea venitului mediu pe un membru al familieisau nivelul sărăciei, dacă acest indice va fi stabilit prin lege, pe o formă unică de solicitare, precum şi a unui sistem simplificat de administrare.
2.2. Elemente conceptuale şi soluţii
În baza discuţiilor în cadrul atelierelor de lucru, cu participarea specialiştilor din ministerele şi departamentele interesate, a fost identificat un şir de elemente conceptuale care necesită a fi soluţionate. Variantele de soluţionare sînt prezentate în tabelul de mai jos:
| Nr.d/o | Elemente conceptuale | Soluţii conceptuale |
| 1 | 2 | 3 |
| 1. | Tipul sistemului de utilizare a asistenţei sociale în general | Ţinînd cont de complexitatea fenomenului de sărăcie şi necesitatea evaluării ample a situaţiei familiilor nevoiaşe în condiţiile Republicii Moldova se consideră oportun utilizarea sistemului mixt de evaluare. Acest sistem trebuie să includă atît evaluarea venitului global al familiei în cauză, cît şi alţi parametri de bunăstare a familiei. Aceşti parametri ("filtre") vor fi utilizaţi pentru prevenirea acordării beneficiilor persoanelor, care au venituri netransparente, spre exemplu din economia tenebră |
| 2. | Noţiunea de bunăstare în contextul beneficiilor de asistenţă socială | Bunăstarea trebuie să fie tratată ca un fenomen mai larg decît doar o sumă a veniturilor pe care o posedă familia. În noţiunea bunăstării trebuie să fie incluse şi elemente ce ţin de nivelul de trai, consumul nemijlocit al produselor proprii, posedarea bunurilor imobiliare etc. |
| 3. | Bunăstarea şi veniturile în localităţile urbane şi rurale; diferenţa dintre acestea | Ţinînd cont de diferenţa esenţială a bunăstării, veniturilor şi cheltuielilor în localităţile urbane şi rurale, este necesar de a lua în considerare aceste diferenţe în acordarea beneficiilor sociale. Acest lucru va fi implementat prin utilizarea diferitelor filtre specifice pentru localităţile urbane şi rurale |
| 4. | Nivelul necesităţilor | Se impune urgentarea Legii privind minimul de existenţă şi a nivelului de acoperire a acestuia care va fi utilizată ca punct de reper al nivelului de trai. Stabilirea acestui indicator trebuie să fie adecvat, dar într-un număr nu mai mare decît pentru 2-3 grupuri sociale şi demografice. Nivelul de acoperire a nivelului de necesităţi trebuie să fie aprobat anual, ţinînd cont de posibilităţile bugetului de stat |
| 5. | Componente ale venitului global | Venitul global va reprezenta suma mijloacelor obţinute sub formă bănească şi naturală într-o anumită perioadă de timp, obţinute din munca retribuită, din activităţile antreprenoriale, prestaţiile sociale, veniturile de la folosirea terenurilor agricole din gospodăria ţărănească şi loturile de pe lîngă casă, precum şi cele obţinute de la creşterea animalelor şi păsărilor, altor tipuri de venituri |
| 6. | Tipurile de prestaţii sociale | Se impune necesitatea de a separa prestaţiile acordate pentru meritele cîştigate (alocaţiile lunare de stat, pensiile şi beneficiile băneşti ale participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, alocaţiile nominale pentru merite deosebite faţă de stat etc.), de cele de asistenţă socială persoanelor nevoiaşe. Principalele căi de reorientare a beneficiilor băneşti sînt:
simplificarea acordării prestaţiilor sociale prin reducerea numărului lor, concomitent cu introducerea indemnizaţiei de necesitate (sărăcie); reducerea combinaţiilor de beneficii acordate persoanelor din diferite categorii; fixarea cuantumului prestaţiilor pentru merite deosebite |
| 7. | Periodicitatea de evaluare, termenul de achitare | Perioada de evaluare a venitului global al familiei care solicită asistenţă socială şi achitarea plăţilor, trebuie să fie de un an calendaristic, cu o posibilă reducere a acesteia pînă la 6 luni |
| 8. | Rolul şi responsabilităţile personalului şi ale autorităţilor publice locale | Întru acordarea corectă a beneficiilor sociale, organele de asistenţă socială şi protecţie a familiei vor colabora cu autorităţile locale abilitate cu dreptul de decizie. În cadrul dezvoltării institutului de asistenţă socială este necesar de a activa în două direcţii importante: (1) evaluarea şi verificarea veniturilor şi nivelului de trai al familiilor beneficiare de prestaţii sociale; (2) simplificarea accesului persoanelor nevoiaşe la sistemul de asistenţă socială. Autorităţilor administraţiei publice locale le revine un rol important în îmbunătăţirea accesului beneficiarilor la sistemul de asistenţă socială. Aici este binevenită instituirea, în cadrul primăriei a unităţii de asistent social, aşa cum prevede Legea asistenţei sociale nr.547-XV din 25 decembrie 2003. Detaliile în vederea organizării lucrului asistentului social vor fi aprobate şi testate în cadrul eventualului proiect pilot. |
| 9. | Administrarea | Este necesar de a clarifica rolurile şi responsabilităţile în acordarea prestaţiilor de asistenţă socială. Asistentul Social va juca un rol esenţial în verificarea veniturilor şi nivelului de trai. În acest context este necesar de a determina rolul Asistentului Social în sistemul nou, precum şi de a prevedea atribuţiile acestuia. Pentru evidenţierea beneficiarilor va fi utilizată Cererea Unică de Protecţie Socială (CUPS). Crearea contului unic pentru toate prestaţiile de asistenţă socială este un element esenţial pentru simplificarea sistemului. Contul preconizat va permite evidenţa tuturor prestaţiilor sociale şi a cuantumului acestora, ceea ce va da posibilitatea diminuării erorii excluderii sau includerii solicitantului în sistemul de asistenţă socială. Pornind de la importanţa administrării prestaţiilor sociale, eficientizarea acestora se consideră raţional de efectuat în două etape: 1) separarea responsabilităţilor în procesul acordării prestaţilor sociale. Secţiile de asistenţă socială şi protecţie a familiei vor evalua situaţia materială a beneficiarilor şi vor lua decizia privind acordarea asistenţei. Casa Naţională de Asigurări Sociale, în baza deciziei luate, va efectua achitarea prestaţiilor, va menţine baza de date şi va efectua monitorizarea asupra achitării prestaţiilor; 2) acordarea, plata şi evidenţa prestaţiilor de asistenţă socială vor fi preluate complet de către secţiile asistenţă socială şi protecţie a familiei Important: |
| 10. | Realocarea mijloacelor financiare | Introducerea unui sistem mai eficient de direcţionare a prestaţiilor sociale spre cei mai nevoiaşi va contribui nemijlocit la posibilitatea de a redistribui mijloacele financiare existente (la prima etapă a compensaţiilor nominative). Redistribuirea mijloacelor financiare pentru plata prestaţiilor sociale, îndeosebi a compensaţiilor nominative, trebuie efectuată în cadrul existent de administrare a finanţelor publice, şi anume în Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu (CCTM) şi dezvoltării bugetului pe programe şi performanţe |
| 11. | Implementarea proiectului-pilot | Implementarea noului sistem de acordare a asistenţei sociale va depinde totalmente de rezultatul testării acestuia în cadrul proiectului pilot. Scopul testării este de a verifica viabilitatea prevederilor legislative în diferite condiţii şi de a testa mecanismele administrative |
3. Variantele posibile de eficientizare a prestaţiilor
Întru direcţionarea prestaţiilor sociale spre cele mai nevoiaşe pături ale societăţii, în calitate de criterii privind acordarea dreptului la aceste prestaţii, pot servi diverşi indicatori. Studiile efectuate cu privire la programele de indemnizaţii din întreaga lume, au demonstrat că cele mai rezultative sînt verificarea veniturilor, proxi-evaluarea (sistemul de puncte), identificarea beneficiarilor la nivel local, orientarea demografică la copii (care oferă în ansamblu rezultate vizibile). De menţionat că orientarea demografică la adulţi este mai puţin eficientă. De asemenea, s-a stabilit că metoda în cauză asigură doar 20% din succes, restul - 80% - revin mecanismelor administrative, ceea ce ne atenţionează asupra importanţei instituţiilor şi practicilor de administrare.
Reieşind din cele menţionate, în condiţiile Moldovei, este posibil de aplicat unul din cele 3 mecanisme de direcţionare a prestaţiilor sociale bazate pe:
venitul global al familiei;
sistemul de puncte (proxy) ;
sistemul mixt de testare a veniturilor, cu utilizarea "filtrelor".
3.1. Venitul global al familiei
Evaluarea venitului global al familiei reprezintă cea mai directă şi cea mai simplă metodă de direcţionare a prestaţiilor sociale, care permit de a stabili direct dreptul la aceste prestaţii. În cazul de faţă cuantumul prestaţiei respective va constitui diferenţa dintre cuantumul venitului global şi nivelul minim garantat (minimul de existenţă). Guvernul prin Hotărîrea nr.1084 din 4 octombrie 2004 a aprobat Regulamentul cu privire la modul de determinare a venitului global al unei persoane (familii), care în esenţa sa pune baza metodologică pentru noul sistem de direcţionare a prestaţiilor sociale.
Deşi Regulamentul nominalizat reprezintă o bună fundamentare pentru evidenţa veniturilor, totuşi există un şir de probleme ce ţin de aplicarea acestuia.
În primul rînd, structura venitului global al familiei este foarte dispersată şi conţine un număr mare de venituri mici care deseori poartă un caracter întîmplător. Structura veniturilor este practic aceeaşi pentru toate familiile "sărace" şi "bogate". Această situaţie ar însemna de facto că cea mai mare parte a veniturilor va fi ascunsă la solicitarea prestaţiei, iar verificarea veniturilor va reprezenta o sarcină administrativă dificilă.
În al doilea rînd, veniturile familiei includ venituri şi încasări din surse, ale căror verificare este imposibilă (de exemplu, pentru lucrul la negru şi mandatele de la rudele care lucrează peste hotare, care în anul 2003 au atins 25-30% în raport faţă de PIB).
În al treilea rînd, indicele venitului global nu indică totalmente bunăstarea familiei. De exemplu, o mamă solitară care locuieşte în oraş cu doi copii şi lucrează la piaţă beneficiază de un salariu de 300 lei, deci ea are acelaşi venit global ca şi un invalid de gradul III care locuieşte în sat, primeşte pensie de 100 lei şi dispune de 1,5 ha de teren agricol, dat în arendă. Este evident că, condiţiile şi calitatea vieţii lor variază esenţial.
În al patrulea rînd, veniturile băneşti obţinute diferă considerabil de cheltuielile şi necesităţile familiei. Aceasta are loc mai cu seamă datorită consumului în formă naturală a produselor proprii, cultivate sau produse de pe terenul de lîngă casă în gospodăriile ţărăneşti (de fermier), sau obţinute în calitate de plată pentru terenurile agricole date în arendă. În virtutea acestor circumstanţe, indicele venitului global calculat încetează a mai fi indicatorul principal al situaţiei materiale reale a persoanei/ familiei.
Desenul nr.1. Consumul şi veniturile "verificate" (lei pe lună).
În desenul nr.1 sînt prezentate datele privind consumul gospodăriilor (fiind excluse plăţile pentru serviciile comunale), veniturile acestora şi consumul bunurilor de producţie proprie. În venitul "verificat" au fost incluse veniturile, care pot fi verificate în sistemul real al asistenţei sociale, şi anume, veniturile din activitatea de bază, veniturile din sistemul asigurărilor sociale şi asistenţei sociale. Veniturile din activităţile accidentale şi cele de la alte gospodării nu au fost luate în considerare. Rezultatele obţinute permit a face un şir de concluzii importante:
1) indicele venitului calculat, deşi este legat de bunăstarea familiei, variază de la cel mai neînsemnat. Dacă raportul consumului dintre prima şi ultima decilă (coeficientul decilar) constituie 9,5, atunci raportul privind veniturile atestate - doar 2,8 (iar în sate - doar 2,1);
2) drept rezultat, familiile care se deosebesc esenţial în ceea ce priveşte nivelul bunăstării (consumului), dar se deosebesc neesenţial în ceea ce priveşte mărimea veniturilor atestate, vor avea şanse practic egale la obţinerea indemnizaţiei. Aceasta conduce la faptul că erorile de includere şi, mai ales, de excludere din sistem, vor fi considerabile;
3) mărimea indemnizaţiei va fi practic aceeaşi pentru toate familiile şi destul de scăzută, dat fiind că chiar şi o mică avansare a nivelului minim garantat va conduce la creşterea simţitoare a numărului de beneficiari.
În baza celor expuse se poate conchide că, deşi venitul global al familiei trebuie şi poate deveni elementul principal al noului principiu de acordare a asistenţei sociale, el suferă de un şir de lacune. Acestea pot fi înlăturate, sau în cazul unei evidenţe mai amănunţite (ce va conduce inevitabil la creşterea costului de administrare a sistemului), sau prin introducerea în sistem a factorilor suplimentari de corectare.
3.2. Sistemul de punctaj (proxy)
Sistemul de punctaj (proxy) se deosebeşte radical de sistemul de calcul al venitului global, care în esenţa sa tinde să completeze sistemul menţionat în punctul 3.1 la evidenţierea beneficiarilor de prestaţii sociale, cu un număr impunător de indicatori. Astfel, fiecărui solicitant i se atribuie un punctaj anumit, în funcţie de care se acordă dreptul la obţinerea prestaţiei.
Sistemul de punctaj (METSA) a fost elaborat în cadrul proiectului ”Asistenţă Socială şi Acces Prioritar la Energie” (LIESAP), care are în componenţa sa două etape, funcţii (funcţia de negare şi funcţia de bunăstare). La prima etapă, funcţia de negare exclude acele gospodării, care apriori nu au nevoie de ajutor. Se utilizează în acest scop 9 indicatori pentru:
persoanele care practică activitatea de antreprenoriat şi sînt înregistrate oficial. Se face excepţie pentru persoanele, venitul net al cărora obţinut din această activitate, nu depăşeşte minimul de existenţă;
venitul mediu al gospodăriilor depăşeşte minimul necesar pentru existenţă;
persoanele instituţionalizate, aflate la întreţinere de stat completă;
deţinătorii de mijloace de transport, destinate pentru transportarea mărfurilor şi a pasagerilor (peste 8 locuri, inclusiv şoferul);
proprietarii a mai mult de un autoturism funcţional (se exclude categoria A şi transportul pentru invalizi) sau automobilele cu vîrstă mai mică de 3 ani de la data producerii;
proprietarii a mai mult de un imobil (apartament, casă etc.);
persoanele care au surplus la apartament, sau vile de tip vară-iarnă;
deţinătorii de maşini agricole funcţionale (categoria "h", în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.52 din 23 ianuarie 2001);
deţinătorii de terenuri agricole cu venituri medii ce prevalează asupra pragului de rentabilitate a pămîntului.
La etapa a II-a, funcţia bunăstării, se evaluează situaţia materială a gospodăriilor conform gradaţiei de la 0 la 1. În acest scop se utilizează 32 de factori ai gospodăriilor (familiilor), grupate în 8 factori complecşi, şi anume: factorul venitului, factorul capacităţii de muncă, factorul localităţii (oraş/sat), factorul serviciilor comunale, factorul invalidităţii, factorul mijloacelor de transport, factorul spaţiului locativ şi factorul privind numărul de camere. Şi, în sfîrşit, toate gospodăriile care acumulează un punctaj care depăşeşte anumite niveluri ale limitei, vor obţine dreptul la indemnizaţii, iar toate gospodăriile cu punctaj mai mare decît cel determinat - nu vor beneficia de acest drept.
Analiza modelului METSA a fost efectuată de către Remco Oostendorpom de la Universitatea Liberă din Olanda. Au fost evaluate consecinţele implementării unui atare sistem, modelele puternice şi slabe, căile de îmbunătăţire ale acestora.
Ne-am propus să efectuăm analiza aplicării modelului METSA în baza datelor Studiilor Bugetelor Gospodăriilor casnice efectuate de către Biroul Naţional de Statistică în anul 2003. Pentru fiecare familie a fost calculat punctajul METSA, precum şi probabilitatea "retezării" familiei datorită funcţiei logice a modelului. Rezultatele sînt ilustrate în desenul 2. După cum se vede, punctajul mediu METSA oglindeşte veridic situaţia familiei, dar oferă rezultate mai favorabile pentru oraş (mai ales în urbele mari), decît sate. Rezultate analogice se conţin şi pentru funcţia logică, care "retează" 0,5% din familii din decila întîia (mai săracă) şi 14,5% familii din decila a zecea (mai asigurată) la sate, în comparaţie cu oraşele mari - 1,0% familii din decila întîia şi 62,5% din decila a zecea.
Desenul 2. Eficienţa modelului METSA.
Generalizarea rezultatelor investigaţiilor conduc la următoarele concluzii:
sistemul de punctaj METSA poate să îmbunătăţească esenţial acordarea prestaţiilor sociale în comparaţie cu sistemul categorial existent;
adresarea de bază a modelului METSA constă în includerea factorului venitului (dificil şi potenţial incorect). Deci, şi fără acesta modelul funcţionează destul de bine, reprezentînd 73% de mijloace pentru 40% de familii mai sărace, în comparaţie cu 43% din sistemul categorial existent. Astfel, utilizarea parametrilor suplimentari (funcţiilor logice sau filtrelor) în noul sistem este mai mult decît oportună;
modelul METSA nu calculează veniturile în formă naturală şi se orientează spre familiile cu venituri băneşti scăzute (cash poor), fapt care în condiţiile gospodăriei naturale mari din Moldova poate fi incorect. În legătură cu aceasta, se cere prelucrarea sistemului METSA în baza unui studiu naţional, ţinîndu-se cont de toate veniturile, inclusiv cele obţinute sub formă naturală. În afară de acestea, în procesul studiilor pentru elaborarea METSA au fost apriori excluse toate gospodăriile de casă, "retezate" prin funcţia de negare, de aceea eroarea excluderii nu poate fi evaluată;
între timp, aplicarea sistemului de punctaj de tipul METSA în sistemul hibrid categorial, poate să îmbunătăţească esenţial adresarea, reducînd eroarea includerii;
pentru implementare este necesară înfăptuirea pas cu pas (de exemplu, bazată pe un număr limitat de raioane sau tipuri de indemnizaţii), ceea ce necesită evaluarea costului pentru administrarea unui atare sistem.
3.3. Sistemul mixt de testare a veniturilor cu "filtre"
Sistemul mixt de testare a veniturilor cu "filtre" are drept scop concretizarea posibilei informaţii incorecte sau incomplete despre venituri. Pentru aceasta la sistemul de determinare a venitului global sînt adăugate filtre, care permit excluderea din sistem a familiilor care nu au nevoie de ajutor social, şi concentrarea personalului de specialitate asupra calculării venitului global al familiilor sărace. În afară de aceasta, într-un atare sistem mărimea venitului global se completează cu venitul calculat sau impus, pentru corectarea veniturilor neatestate (pămînt).
La etapa I-a are loc excluderea din start a familiei în baza caracteristicilor gospodăriilor, cum ar fi prezenţa bunurilor sau posibilităţile de obţinere a veniturilor. Este necesar de menţionat că asemenea "filtre" pot avea legătură directă cu veniturile neatestate (nedeclarate), compensîndu-le reuşit. De exemplu, dispunerea de un autocamion este legată de obţinerea unor venituri sporite (servicii de transport); dispunerea de surplus de spaţiu locativ în oraş permite darea în chirie a acestuia; mandatele de la rudele de peste hotare pot fi utilizate preponderent în scopul procurării imobilului etc.
La etapa a II-a are loc calcularea venitului total pentru familiile care au fost supuse sistemului de "filtre". Conform calculelor, veniturile atestate ale celor mai sărace familii sînt aproape de parametrii consumului lor, fapt care micşorează eroarea la etapa I-a. Acest lucru se explică prin faptul că, sursele de venituri în familiile sărace sînt mai puţin diversificate, de obicei acestea reprezintă una sau două surse, de regulă uşor controlabile.
Desenul 3. Componenţa modelului de direcţionare cu filtre.
Posibilitatea utilizării diverselor filtre şi calculării definitive a veniturilor este examinată în cele ce urmează.
3.3.1. Voinţa de a lucra
Voinţa de a lucra şi eforturile proprii sînt foarte importante pentru a evita întreţinerea şi dependenţa excesivă de sistemul de asistenţă socială. De aceea, este necesar de a stabili următoarele condiţii primare pentru a refuza oferirea asistenţei sociale: "membrii familiei apţi de muncă nu lucrează, nu fac serviciul militar, nu fac studii la secţiile de zi ale instituţiilor de învăţămînt superior şi instituţiilor de învăţămînt profesional-tehnice (în afară de persoanele care sînt recunoscute în modul stabilit ca şomeri şi care, conform informaţiei agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, nu încalcă prevederile legislaţiei despre angajarea în cîmpul muncii; persoanele care îngrijesc copii pînă la 3 ani, invalizi de gradul I, copii invalizi pînă la vîrsta de 16 ani sau bătrîni care au atins vîrsta de 80 ani)".
3.3.2. Proprietarii de terenuri agricole
Proprietatea asupra terenului reprezintă un factor important la aprecierea situaţiei materiale a familiei. După cum se ştie, în urma reformei funciare, practic toate familiile rurale au devenit proprietari de terenuri. Conform cercetării bugetelor gospodăriilor casnice în anul 2003, în mediul rural circa 21% gospodării deţineau terenuri agricole primite în contul terenurilor echivalente, loturi pe lîngă casă şi terenuri situate în extravilanul satului, cu suprafaţa de pînă la 1 ha, restul 79% dispuneau de sectoare mai mari.
Majoritatea familiilor utilizează terenurile în cauză pentru a obţine producţie agricolă ce nu necesită tehnologii complicate de cultivare (cartof, legume, porumb), şi care sînt folosite, în special, pentru consumul propriu sau comerţul mărunt. Culturile care necesită un nivel mai înalt de tehnologizare sînt cultivate pe sectoare mai mari, fiind utilizate tehnică, fertilizanţi şi pesticide.
Astfel, se conturează două variante de evidenţă a veniturilor obţinute în urma prelucrării pămîntului pentru acordarea asistenţei sociale, şi care pot fi utilizate simultan:
prima - evidenţa veniturilor obţinute din exploatarea pămîntului în formă de venit normativ;
a doua - utilizarea "filtrelor" privind existenţa pămîntului şi posibilitatea prelucrării acestuia. Aceste variante pot fi îmbinate.
Reieşind din argumentările aduse mai sus, în calitate de "filtru" pot fi utilizate 3 ha de pămînt pentru o gospodărie casnică.
Concomitent, pe parcurs, acest "filtru" poate fi precizat, luîndu-se în considerare posibilităţile de prelucrare a pămîntului. În afară de aceasta, este necesar de a examina modul evidenţei veniturilor obţinute din darea în arendă a pămîntului. Conform investigaţiilor, mai mult de jumătate din pămînturi în prezent sînt date în arendă. De menţionat că, majoritatea celor care dau terenurile agricole în arendă sînt pensionari.
3.3.3. Proprietarii de automobil
Automobilul (în afară de mijloacele de transport pentru invalizi) şi alte mijloace pentru transportarea mărfurilor şi persoanelor, pe de o parte, reprezintă indicatorul bunăstării familiei, pe de altă parte - oferă posibilitatea de a obţine venituri suplimentare. Totodată, este necesar de a ţine cont şi de starea tehnică a automobilului. Valoarea reziduală a automobilului de producţie sovietică în vîrstă de peste 10 ani este foarte mică, fiind dificil a le exploata sau a le vinde. Suplimentar, "filtrul" în cauză poate fi precizat, apelîndu-se la vechimea automobilului la momentul procurării acestuia.
3.3.4. Proprietarii de imobil
Dispunerea de imobil, mai cu seamă a cîtorva, permite de a separa exact gospodăriile nevoiaşe de cele asigurate.
3.3.5. Procurarea imobilului
Procurarea imobilului (sau a altor bunuri de lux) permite de a identifica familiile nevoiaşe. Este necesar de menţionat că, indicatorul în cauză poate fi utilizat şi pentru evidenţa încasărilor de peste hotare. Potrivit rezultatelor investigărilor desfăşurate în Moldova, precum şi în alte ţări (de exemplu, Armenia, Maroc şi Iordania) cea mai mare parte din banii expediaţi din străinătate sînt utilizaţi pentru procurarea spaţiului locativ sau îmbunătăţirea condiţiilor de trai. Utilizarea "filtrului" respectiv necesită investigări suplimentare, studierea posibilităţii de obţinere a informaţiei, precum şi aprobarea acestui "filtru" în cadrul proiectului-pilot.
Este raţional de a limita obţinerea dreptului de asistenţă socială în cazul în care familia solicitantă sau unul dintre membrii acesteia, în anul precedent datei depunerii cererii, a făcut o achiziţie ce depăşeşte de 5 ori minimul de trai al familiei respective. În condiţiile Republicii Moldova suma în cauză (circa 3600 lei) ar permite, cel puţin, achitarea unui contract de studii pe un semestru, într-o instituţie de învăţămînt superior, ceea ce ar însemna că familia/persoana respectivă nu este cea mai nevoiaşă.
3.3.6. Mărimea spaţiului locativ şi numărul de odăi
Dimensiunile spaţiului locativ şi numărul de odăi reprezintă un indicator important, în special pentru localităţile urbane. În primul rînd, mărimea spaţiului locativ este în funcţie directă de bunăstarea familiei. În al doilea rînd, odăile libere pot fi utilizate pentru obţinerea veniturilor suplimentare din darea lor în chirie.
În baza cercetării bugetelor gospodăriilor casnice, numai 10% din familiile din decila I, cea mai săracă, dispun de mai mult de o cameră pentru o persoană, în comparaţie cu 35% în mediu pentru decilele V-X. În afară de aceasta, 40% din familiile din decila I dispun de mai puţin de 9 m² de spaţiu locativ pentru o persoană, spre deosebire de 20-25% pentru restul decilelor. În acelaşi timp, numărul de camere este important numai în oraşele mari, deoarece în oraşele mici şi sate posibilităţile de a utiliza spaţiul pentru obţinerea venitului este limitat.
Se consideră raţional limitarea accesului la asistenţă socială a familiei nevoiaşe, care locuieşte în mun.Chişinău sau mun.Bălţi şi posedă un apartament cu un număr de odăi ce depăşeşte o odaie pentru fiecare membru al familiei (cu excepţia cazurilor prevăzute de lege).
3.3.7. Utilizarea serviciilor comunale
Utilizarea serviciilor comunale, în special a energiei electrice şi a telefonului, reflectă veridic posibilităţile familiei şi, evident, veniturile acesteia. Astfel, numai 20% din familiile din decila I consumă peste 60 kWt-ore de energie electrică pe lună, şi numai 5% - peste 100 kWt-oră. Pentru decila a X, cea mai asigurată, aceşti indicatori constituie 60% şi, respectiv, 30% peste 100 kwt-oră. O situaţie similară se atestă şi în cazul convorbirilor telefonice. Astfel, numai 30% din gospodăriile decilei I depăşesc setul de bază în sumă de 24 lei, în timp ce pentru decila a X acest indicator constituie 70%.
Totodată, utilizarea acestui "filtru" la moment este dificilă din cauza dificultăţii de colectare a informaţiei necesare.
3.3.8. Activitatea de antreprenoriat şi dispunerea de întreprindere proprie
Antrenarea în activitatea de antreprenoriat şi dispunerea de întreprindere înregistrată, permit familiei să beneficieze de venituri stabile. Conform rezultatelor investigaţiilor bugetelor gospodăriilor casnice, cea mai mare parte a veniturilor revine celor mai asigurate gospodării.
3.3.9. Studii superioare în bază de contract
Este cunoscut faptul că, deseori, banii primiţi de peste hotare sînt utilizaţi şi pentru achitarea studiilor în instituţiile de învăţămînt superior în bază de contract.
Actualmente, în Moldova, aproximativ 10% din numărul total de studenţi, ce îşi fac studiile în bază de contract, aparţin celei mai puţin asigurate quintile. Concomitent, circa 50% din numărul total de studenţi provin din a cincea, cea mai bine asigurată quintilă. Această situaţie ne permite să concluzionăm că, pe de o parte, accesul la studiile superioare poate fi considerat ca un criteriu al creşterii economice, pe de altă parte, apare întrebarea, cum o persoană din cadrul unei familii socialmente vulnerabile poate să-şi achite contractul de studii.
În general chestiunea accesului la studiile superioare necesită efectuarea unor investigaţii detaliate, din care motiv "filtrul" menţionat poate fi utilizat pe viitor în paralel cu simplificarea accesului de obţinere a studiilor superioare pentru familiile socialmente vulnerabile.
Desenul 4. Distribuirea studenţilor, care îşi fac studiile în bază de contract, pe quintile
3.3.10. Sumarul testării "filtrelor"
Eficacitatea "filtrelor" este ilustrată în tabelul de mai jos. El indică partea gospodăriilor casnice "retezate" din diferite quintile în baza utilizării "filtrelor".
|
Tabel Sumarul testării filtrelor |
||||||
| Filtrele | Quintile | Total | ||||
| 1 (cei mai nevoiaşi) |
2 | 3 | 4 | 5 (cei mai asiguraţi) |
||
| Automobil pînă la 5 ani | 0,6 | 0,1 | ||||
| Automobil pînă la 10 ani | 1,1 | 2,8 | 0,8 | |||
| Mai mult deсît 1 automobil | 0,6 | 0,1 | ||||
| Altă locuinţă | 0,6 | 1,6 | 2,0 | 0,5 | 2,2 | 1,4 |
| Mai mult decît o odaie în oraşe mari (Chişinău, Bălţi) | 2,7 | 5,1 | 5,4 | 12,2 | 5,2 | |
| Studii superioare în bază de contract | 0,6 | 3,2 | 2,0 | 2,2 | 5,5 | 2,8 |
| Consumul energiei electrice constituie mai puţin de 60 kw şi 100 kw pentru casele (apartamentele) dotate cu plite electrice | 20,1 | 23,5 | 25,4 | 30,8 | 41,4 | 28,4 |
| Consumul energiei electrice constituie mai puţin de 60 kw | 20,1 | 23,5 | 25,4 | 30,8 | 41,4 | 28,4 |
| Consumul energiei electrice constituie mai puţin de 100 kw | 1,3 | 6,4 | 5,1 | 11,9 | 13,8 | 7,9 |
| Distribuirea pămîntului conform suprafeţei | ||||||
| fără pămînt | 16,2 | 20,9 | 21,8 | 22,2 | 36,5 | 23,7 |
| mai puţin de 1.0 ha | 26,0 | 17,1 | 22,3 | 18,4 | 18,2 | 20,2 |
| 1.0-1.5 ha | 7,1 | 12,8 | 11,2 | 11,4 | 8,8 | 10,4 |
| 1.5-2.0 ha | 16,2 | 11,8 | 14,7 | 16,2 | 15,5 | 14,8 |
| 2.0-2.5 ha | 4,5 | 4,8 | 7,6 | 7,6 | 3,3 | 5,6 |
| 2.5-3.0 ha | 8,4 | 7,5 | 3,0 | 6,5 | 5,5 | 6,1 |
| peste 3.0 ha | 21,4 | 25,1 | 19,3 | 17,8 | 12,2 | 19,1 |
3.3.11. Concluzii şi perspective
Utilizarea sistemului de "filtre", în îmbinare cu metoda evaluării venitului global, permite de a îmbunătăţi eficienţa mecanismului de adresare, precum şi de a obţine o evaluare mai complexă a situaţiei familiei. "Filtrele" şi evaluarea venitului total pot funcţiona împreună, completîndu-se reciproc. În afară de aceasta, utilizarea "filtrelor" permite de a optimiza administrarea sistemului, reducînd cheltuielile pentru determinarea veniturilor mici şi greu definite.
Pentru implementarea sistemului de "filtre" în îmbinare cu evaluarea venitului global este necesar de a aplica metoda pas cu pas.
La etapa I-a este necesar de a stabili "filtrele" selectate, care pot fi utilizate în sistem şi de a introduce modificările necesare în legislaţie şi în actele normative (2005 pentru compensaţiile nominative).
La etapa a II-a este necesar de a efectua testarea sistemului la un şir de obiecte pilot de diverse tipuri, pentru verificarea eficienţei "filtrelor". Acoperirea pilotului poate fi extinsă, aplicîndu-se Forma Unificată numai pentru culegerea informaţiei şi în raioanele nepilot (2006).
La etapa a III-a este necesar de a preciza "filtrele" şi/sau parametrii acestora şi de a începe aplicarea lor la nivel naţional (2007).
La etapa a IV-a eficienţa "filtrelor" trebuie revăzută regulat cu introducerea corectărilor ulterioare.
4. Evaluarea eficienţei sistemului propus
Pentru a evalua eficienţa sistemului propus, a fost efectuată o modelare în baza datelor obţinute în cadrul cercetării bugetelor gospodăriilor casnice pentru anul 2003 efectuate de către Biroul Naţional de Statistică. În acest model au fost utilizate următoarele filtre:
automobil pînă la 5 ani;
a doua locuinţă;
numărul de camere locuibile ce revin la o persoană pentru toate oraşele mari;
suprafaţa totală a terenurilor agricole mai mult de 2 ha.
Apoi au fost calculate veniturile care pot fi eventual evaluate fără eforturi deosebite de administrare (salariu din activităţi remunerate permanent, veniturile din asigurări şi asistenţa socială) şi venitul obţinut de la prelucrarea terenului agricol, calculat în baza normativului de 60 lei la un hectar. A fost utilizat, de asemenea, minimumul de necesitate în mărime de 314 lei (nivelul de acoperire de 50% a minimului de existenţă pentru anul 2003, şi anume 628 lei) pentru o persoană.
Rezultatele modelării sînt prezentate în desenele de mai jos.
În primul rînd, utilizarea sistemului propus permite reorientarea resurselor către cei nevoiaşi. Astfel, dacă în sistemul prezent doar 30% din surse sînt adresate celor mai nevoiaşi din quintilele I şi II, în noul sistem această cotă va constitui aproximativ 45%.
Desenul 5. Eficienţa orientării compensaţiilor: cota resurselor alocate.
În al doilea rînd, eficacitatea sistemului creşte din contul scăderii resurselor adresate celor mai asigurate quintile. Astfel, reducerea resurselor adresate quintilei V constituie aproximativ 85%.
Desenul 6. Impactul financiar: economisirea resurselor alocate.
În al treilea rînd, are loc reducerea numărului de recipienţi de compensaţii nominative, din contul quintilelor mai bine asigurate. Astfel, 63% şi 70% de recipienţi din quintila IV şi V pierd dreptul de a primi compensaţii nominative.
Desenul 7. Eficienţa orientării compensaţiilor: reducerea contingentului de beneficiari.
5. Administrarea şi noul mecanism de adresare
Aprobarea noului mecanism de acordare a asistenţei sociale va impune modificarea sistemului de administrare.
În primul rînd, pentru simplificarea procedurii de depunere a cererii pentru obţinerea indemnizaţiei, este necesar de a aproba forma unică de cerere pentru toate indemnizaţiile şi de a revedea nomenclatorul documentelor, necesare pentru acordarea indemnizaţiei, fapt ce va permite unificarea colectării informaţiei, simplificarea prelucrării acesteia şi, în ultimă instanţă, simplificarea acordării indemnizaţiilor în baza criteriilor unice.
În al doilea rînd, există necesitatea stabilirii căilor de verificare a informaţiei şi determinarea rolului inspectorului social în sistemul respectiv.
În al treilea rînd, este necesar de a oferi posibilitatea de a depune documente la primării.
5.1. Cererea Unică de Protecţie Socială (CUPS)
Implementarea Cererii Unice de Protecţie Socială (CUPS) este un mecanism simplu şi eficient din punct de vedere administrativ şi are cîteva aspecte.
În primul rînd, introducerea Cererii Unice de Protecţie Socială (CUPS) va conduce nemijlocit la simplificarea procedurii de administrare atît pentru beneficiari cît şi pentru organele abilitate cu stabilirea şi plata prestaţiilor sociale. În prezent pentru acordarea diverselor plăţi sînt utilizate diverse forme şi proceduri.
În al doilea rînd, va apărea posibilitatea unei evaluări complexe a beneficiarilor de prestaţii sociale, formarea unui cont analitic unic şi crearea unui "paşaport social" al beneficiarului.
În al treilea rînd, implementarea Cererii Unice de Protecţie Socială (CUPS) va permite îmbunătăţirea principiului nominativ al prestaţiilor sociale, stabilite şi achitate în baza "paşaportului" beneficiarului şi a implementării noii metodologii de orientare a indemnizaţiilor.
5.2. Verificarea informaţiei şi asistentul social
Printre aspectele cele mai importante ale noului sistem este verificarea informaţiei depuse de solicitant. La elaborarea modelului METSA, precum şi crearea "filtrelor", este necesar de a examina şi posibilităţile de verificare a informaţiei prezentate din surse independente. În prezent în Moldova există diverse registre şi baze de date (inclusiv electronice), cu un volum solid de informaţie, care corespund practic tuturor parametrilor prezentaţi de solicitant. Astfel, este necesar de a preciza sursa de informare, posibilitatea obţinerii informaţiei, precum şi de a aproba regulamentul privind schimbul de informaţii.
Totodată, o parte din informaţia prezentată este imposibil de a fi verificată în baza surselor existente de informare, necesitînd astfel o verificare suplimentară de către organele teritoriale de asistenţă socială. Pentru aceasta este necesar de a institui funcţia de asistent social la nivel local, căruia îi poate reveni un rol dublu. Pe de o parte, el verifică informaţia prezentată de potenţialul beneficiar de prestaţii, inclusiv cu vizitarea la domiciliu în scopul evitării obţinerii prestaţiilor de către persoanele cărora acestea nu li se cuvin. Pe de altă parte, el poate evidenţia familiile nevoiaşe în vederea includerii lor în sistemul de asistenţă socială.
De menţionat că, instituirea funcţiei de asistent social la scară naţională impune alocarea unor resurse financiare suplimentare.
5.3. Administrarea prestaţiilor sociale
Reieşind din importanţa asistentului social se consideră raţional că în condiţiile Moldovei sînt posibile două tipuri de administrare:
separarea responsabilităţilor la acordarea prestaţiilor. Secţiile raionale (direcţiile) de asistenţă socială şi protecţie a familiei vor evalua situaţia potenţialilor beneficiari şi vor lua decizia privind stabilirea prestaţiei respective. Casa Naţională de Asigurări Sociale, în baza deciziei luate, va efectua achitarea prestaţiilor, va ţine baza de date şi va efectua controlul asupra achitării prestaţiilor beneficiarilor.
acordarea, plata şi evidenţa prestaţiilor de asistenţă socială va fi preluată complet de către secţiile de asistenţă socială şi protecţie a familiei.
Decizia finală va fi luată în baza rezultatelor proiectelor-pilot.
Majoritatea structurilor administrative ale sistemului de asigurări sociale sînt amplasate în raioane, de aceea accesul familiilor nevoiaşe din satele îndepărtate poate fi dificil. Problema poate fi soluţionată prin acordarea posibilităţii de a depune documentele necesare la primării asistentului social. Sarcina acestor împuterniciţi va consta în primirea setului de acte de la solicitant, verificarea iniţială a documentelor şi transmiterea acestora organelor asistenţei sociale raionale, pentru stabilirea prestaţiilor respective.
Acest sistem, de fapt, funcţionează cu succes şi se aplică în Moldova în cazul acordării indemnizaţiilor pentru copii şi compensaţiilor nominative, cînd secretarul primăriei primeşte documentele necesare şi le transmite organelor abilitate cu stabilirea şi achitarea acestora.
6. Etapele eficientizării sistemului de asistenţă socială
1. Elaborarea actelor legislative şi normative în vederea introducerii noului principiu de acordare a compensaţiilor nominative în funcţie de venitul global al familiei/persoanei cu aplicarea "filtrelor" - semestrul II, 2005.
2. Elaborarea cadrului legislativ şi normativ (Legea minimumului de existenţă, Legea privind indemnizaţia de necesitate (sărăcie), pentru a trece la acordarea indemnizaţiei de sărăcie la nivel naţional - pe parcursul anului 2005.
3. Testarea mecanismului expus în punctul 1, inclusiv administrarea acestuia - februarie-octombrie 2006, în cadrul proiectului-pilot (Nord, Centru, Sud).
4. Aplicarea noului principiu de acordare a compensaţiilor nominative la nivel de ţară - începînd cu 2007.
5. Introducerea indemnizaţiei de sărăcie - 2008.
[Planul abrogat prin Hot.Guv. nr.1360 din 07.12.2007, în vigoare 14.12.2007]