(2) Scopul prezentei legi constă în stabilirea şi organizarea unui sistem de garanţii privind protecţia sănătăţii mintale, care să asigure cea mai bună calitate a vieţii, să susţină creşterea şi dezvoltarea persoanei la potenţialul său maxim.

(3) Prezenta lege se aplică:

a) cetăţenilor Republicii Moldova şi apatrizilor;

b) instituţiilor şi autorităţilor publice, instanţelor de judecată, prestatorilor de servicii de sănătate mintală, indiferent de forma de proprietate sau de forma juridică de organizare.

Articolul 2. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, se definesc următoarele noţiuni principale:

asistenţă în sănătatea mintală – ansamblu de măsuri întreprinse de autorităţile publice centrale şi locale în scopul prevenirii şi al tratamentului tulburărilor mintale şi de comportament, precum şi al reabilitării psihosociale a persoanelor afectate;

asistenţă medicală în sănătatea mintală – furnizare de servicii medicale, cum ar fi prevenirea, profilaxia, screeningul, intervenţii farmacologice, psihoterapeutice şi alte intervenţii bazate pe dovezi în tulburările sănătăţii mintale şi de comportament;

bunăstare mintală – componentă esenţială a sănătăţii şi calităţii vieţii, centrată pe asigurarea celor mai bune condiţii care să sprijine creşterea şi dezvoltarea persoanei la potenţialul său maxim;

capacitate – însuşirea de a înţelege informaţiile furnizate referitoare la o anumită decizie, de a reţine aceste informaţii suficient de mult timp, de a examina informaţiile disponibile pentru a lua decizii independente şi a le comunica, precum şi de a acţiona în baza acelei decizii; atribut al stării psihice de a fi compatibil, la un moment dat, cu exercitarea drepturilor şi libertăţilor;

centru comunitar de sănătate mintală – instituţie medico-socială publică sau privată ori subdiviziune a unei instituţii medico-sanitare publice care oferă persoanelor cu probleme de sănătate mintală asistenţă medicală consultativă de evaluare, prevenire şi depistare precoce, reabilitare psihosocială în vederea incluziunii socioprofesionale şi familiale a acestora, suport şi mediere în relaţiile cu familia şi comunitatea;

consiliere psihologică – intervenţie specifică realizată de psiholog în scopul optimizării adaptării, cunoaşterii de sine şi dezvoltării personale şi/sau în scopul prevenirii apariţiei ori corijării tulburărilor emoţionale, cognitive şi de comportament;

consimţământ – acord al persoanei cu tulburări mintale şi de comportament, dacă aceasta nu are discernământul afectat, sau al reprezentantului legal ori, după caz, al persoanei împuternicite cu mandat de ocrotire de a fi supusă unor proceduri de examinare, internare, diagnostic şi tratament, exprimat fără constrângere sau stimulente necorespunzătoare şi precedat de o informare completă, într-un limbaj accesibil, din care să rezulte beneficiile, riscurile şi alternativele procedurilor respective, cu posibilitatea de a confirma/retrage acordul ori de câte ori va fi nevoie sau la iniţiativa persoanei respective;

contenţionare – restricţionare a libertăţii de mişcare a unei persoane, prin folosirea mijloacelor fizice, mecanice, chimice legale de imobilizare, care nu produc vătămări corporale, în scopul evitării şi protejării de autoagresiune sau heteroagresiune;

discernământ – componentă a capacităţii psihice care se referă la o faptă anumită şi din care decurge posibilitatea persoanei respective de a aprecia conţinutul şi consecinţele acestei fapte;

echipă multidisciplinară de sănătate mintală – grup de profesionişti din domeniul sănătăţii mintale implicaţi în procesul de menţinere şi protejare a sănătăţii mintale, precum şi în procesul de acordare a asistenţei medicale în sănătatea mintală, care include, după caz: medicul psihiatru, medicul de familie sau alt medic cu altă specializare, asistentul medical specializat, psihologul clinician, psihoterapeutul, asistentul social, terapeutul ocupaţional, ergoterapeutul şi alt personal paramedical;

evaluare a stării de sănătate mintală – examinare directă a unei persoane, realizată de către medicul psihiatru în vederea stabilirii capacităţii psihice a persoanei, a stării emoţionale şi a sănătăţii mintale generale;

internare voluntară – internare cu consimţământul persoanei cu tulburări mintale şi de comportament, în condiţiile întrunirii criteriilor pentru admitere în staţionar;

internare nevoluntară – internare fără consimţământul persoanei cu tulburări mintale şi de comportament, aplicată în cazul în care sunt întrunite condiţiile prevăzute la art.31;

intervenţie în sănătate mintală – examinare, tratament, cercetare clinică, asistenţă sau altă acţiune aplicată persoanei cu tulburări mintale şi de comportament cu scop profilactic, diagnostic, curativ, de reabilitare sau cercetare biomedicală şi executată de profesioniştii în domeniul sănătăţii mintale;

lucrător de la egal la egal – persoană care are experienţa unei probleme de sănătate mintală, fiind recuperată sau în proces de recuperare, cu o instruire specială pentru acordarea suportului de la egal la egal şi care face parte din echipa multidisciplinară;

pericol social iminent – comportament manifestat de către o persoană, ce implică riscul unei vătămări fizice grave pentru sine sau pentru alte persoane ori al unor distrugeri semnificative de bunuri materiale;

persoană cu dizabilităţi psihosociale şi intelectuale – persoană cu tulburări mintale şi de comportament care, în interacţiune cu diverse bariere/obstacole, pot îngrădi participarea deplină şi eficientă a persoanei la viaţa societăţii în condiţii de egalitate cu celelalte persoane;

persoană cu tulburări mintale şi de comportament – persoană care prezintă semne de maladie psihică, cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltată psihic, dependentă de substanţe psihoactive, precum şi persoană care manifestă alte dereglări ce pot fi clasificate, conform normelor de diagnostic în practica medicală, ca tulburări mintale şi de comportament;

psihoterapie – tratament cuprinzător, deliberat şi planificat, efectuat de medicul specialist sau de psihologul clinician specializat în psihoterapie, prin mijloace şi metodologii ştiinţifice, având un cadru clinic şi teoretic, centrat pe reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburări mintale ori stări de suferinţă psihosociale şi/sau psihosomatice şi comportamente disfuncţionale;

sănătate mintală – stare generală de bine în care persoana îşi poate utiliza capacităţile pentru soluţionarea problemelor cotidiene, poate munci în mod productiv şi este în stare să contribuie la dezvoltarea societăţii;

separare în scopuri de protecţie – plasare a unei persoane într-o încăpere special adaptată în scopul evitării şi protejării de autoagresiune sau heteroagresiune;

servicii psihosociale – spectru complex de servicii adaptat necesităţilor unei persoane afectate de o tulburare mintală şi de comportament conform unui plan individual de intervenţie destinat ameliorării funcţionalităţii sociale, a abilităţilor de trai independent în comunitate şi sporirii calităţii vieţii şi bunăstării mintale;

servicii comunitare de sănătate mintală – servicii medicale, de suport social şi de reabilitare, combinate, organizate în comunitate şi coordonate în aşa fel încât să producă maximum de efect pozitiv asupra sănătăţii persoanei cu probleme de sănătate mintală;

specialist independent în domeniul psihiatriei – persoană care este inclusă de Ministerul Sănătăţii în Lista specialiştilor în domeniul psihiatriei, care, la solicitare, îşi expune opinia privind necesitatea internării nevoluntare şi nu face parte din instituţia medicală sau comisia de medici psihiatri care a emis decizia privind internarea nevoluntară a persoanei cu tulburări mintale şi de comportament;

specialist în suport individual şi plasare în câmpul muncii – persoană abilitată de a oferi suport pentru persoanele cu tulburări mintale şi de comportament în căutarea şi/sau menţinerea la locul de muncă, inclusiv prin colaborare cu angajatorii.

Articolul 3. Principiile de bază la acordarea asistenţei în sănătate mintală

La acordarea asistenţei în sănătatea mintală se respectă următoarele principii:

a) accesibilitatea – lipsa de bariere de orice tip în accesul la servicii de sănătate mintală;

b) legalitatea – prestatorii de servicii de sănătate mintală şi persoanele fizice care îi reprezintă sunt obligaţi să acţioneze în conformitate cu legea şi alte acte normative;

c) proporţionalitatea – orice măsură întreprinsă de prestatorii de servicii de sănătate mintală şi persoanele fizice care îi reprezintă, prin care se afectează drepturile sau libertăţile persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament, trebuie să fie potrivită, necesară şi rezonabilă pentru atingerea scopului urmărit;

d) tratamentul cel mai puţin restrictiv aplicat în condiţiile cele mai puţin restrictive;

e) autodeterminarea – intervenţiile în sănătatea mintală de către prestatorii de servicii de sănătate mintală şi persoanele fizice care îi reprezintă se efectuează, în măsura posibilului, în baza consimţământului persoanei cu tulburări mintale şi de comportament;

f) răspunderea – prestatorii de servicii de sănătate mintală şi persoanele fizice care îi reprezintă răspund, după caz, penal, contravenţional, civil sau disciplinar pentru încălcarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament, în condiţiile legii;

g) oportunităţi egale – asigurare a dreptului la servicii de sănătate mintală tuturor persoanelor în condiţii de tratament egal şi fără discriminare;

h) centrarea pe persoană – adaptare a serviciilor de sănătate mintală la nevoile biologice, psihice şi sociale ale persoanei, în baza evaluării sistematice a impactului serviciilor asupra bunăstării mintale.

Capitolul II

ATRIBUŢIILE AUTORITĂŢILOR PUBLICE ÎN DOMENIUL

SĂNĂTĂŢII ŞI BUNĂSTĂRII MINTALE

Articolul 4. Protecţia sănătăţii şi bunăstării mintale

(1) Sănătatea şi bunăstarea mintală constituie o prioritate a politicii naţionale de sănătate.

(2) Statul, prin intermediul structurilor responsabile din cadrul administraţiei publice centrale şi locale şi al instituţiilor specializate în apărarea drepturilor omului, asigură protejarea sănătăţii şi bunăstării mintale a întregii populaţii, precum şi respectarea drepturilor persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament în toate aspectele vieţii.

Articolul 5. Garanţiile statului

(1) Statul garantează menţinerea bunăstării mintale a populaţiei prin asigurarea condiţiilor favorabile pentru activitatea persoanelor, precum şi protecţia sănătăţii mintale prin organizarea asistenţei de sănătate mintală în sistemul medical, în domeniul social, educaţional, judiciar, militar, ordinii publice şi la locul de muncă.

(2) Activităţile menţionate la alin.(1) includ, în special:

a) promovarea protecţiei sănătăţii şi menţinerea bunăstării mintale în rândul populaţiei, indiferent de locul aflării persoanei la moment;

b) prevenirea hărţuirii psihologice, a fenomenului de bullying, a discriminării, a arderii profesionale şi a riscului apariţiei tulburărilor mintale şi de comportament şi reducerea stresului;

c) screeningul, diagnosticarea, prescrierea tratamentului, trimiterea pentru tratament şi monitorizare clinică, conform cerinţelor de etapizare a asistenţei de sănătate mintală, aprobate prin actele normative ale Ministerului Sănătăţii;

d) expertizarea incapacităţii temporare de muncă şi determinarea dizabilităţii;

e) recuperarea şi reabilitarea medicală şi psihosocială;

f) alte activităţi în conformitate cu prevederile standardelor de diagnostic şi tratament aprobate de Ministerul Sănătăţii şi/sau recunoscute de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, ale protocoalelor clinice naţionale şi ale actelor normative din domeniile menţionate.

(3) Statul asigură persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament asistenţa medicală, socială şi juridică în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(4) Statul garantează accesul egal la asistenţă medicală în domeniul sănătăţii mintale.

Articolul 6. Promovarea sănătăţii şi bunăstării mintale

(1) Promovarea sănătăţii şi bunăstării mintale are ca scop dezvoltarea modelelor de conduită prosociale şi a unui mod de viaţă sănătos, care cresc rezilienţa la factorii perturbatori şi reduc riscul de apariţie a bolilor psihice.

(2) Statul, prin intermediul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, în colaborare cu alte părţi interesate:

a) promovează conduite de comportament sănătos pentru persoanele de orice vârstă în toate sferele de activitate;

b) desfăşoară campaniile de informare publică privind sănătatea mintală;

c) susţine grupurile de suport de la egal la egal şi alte iniţiative sociale în domeniul promovării sănătăţii mintale;

d) iniţiază şi sprijină campaniile şi acţiunile privind nediscriminarea şi combaterea excluderii sociale a persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament;

e) iniţiază şi sprijină campaniile de conştientizare a problemelor de sănătate mintală şi a necesităţii de solicitare a ajutorului specializat;

f) susţine dezvoltarea serviciilor de intervenţie timpurie şi prevenire a tulburărilor mintale şi de comportament în rândul tinerilor, al vârstnicilor şi al altor grupuri de persoane vulnerabile.

Articolul 7. Atribuţiile Guvernului

În vederea realizării şi implementării politicii statului în domeniul sănătăţii şi bunăstării mintale, Guvernul exercită următoarele atribuţii:

a) aprobă documentele de politici publice şi acte normative în domeniul sănătăţii şi bunăstării mintale;

b) aprobă domeniile de formare profesională şi specialităţile în domeniul sănătăţii mintale în corespundere cu necesităţile identificate în rândul populaţiei;

c) aprobă standardele minime de calitate privind acordarea asistenţei în sănătatea mintală de către prestatorii de servicii de sănătate mintală;

d) aprobă mecanismul de remunerare a specialiştilor independenţi din domeniul psihiatriei care asistă judecătorii în procesele de internare nevoluntară;

e) înfiinţează şi modernizează servicii publice în domeniul sănătăţii mintale în corespundere cu necesităţile identificate în rândul populaţiei;

f) asigură finanţarea programelor de cercetare, inovare, digitalizare şi asimilare a tehnologiilor avansate în domeniul sănătăţii mintale;

g) creează condiţii pentru încadrarea în câmpul muncii şi pentru îmbunătăţirea statutului social şi a bunăstării financiare a persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament;

h) creează condiţii pentru realizarea dreptului la reabilitare şi recreere al persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament;

i) exercită alte atribuţii conform legislaţiei în vigoare.

Articolul 8. Atribuţiile Ministerului Sănătăţii

În domeniul sănătăţii şi bunăstării mintale, Ministerul Sănătăţii are următoarele atribuţii:

a) elaborează, conform competenţei, documente de politici publice din domeniul sănătăţii mintale şi monitorizează implementarea acestora;

b) elaborează şi aprobă acte normative, instrucţiuni şi indicaţii metodice privind prevenirea, depistarea precoce, tratamentul tulburărilor mintale şi de comportament şi reabilitarea psihosocială cât mai rapidă a sănătăţii mintale;

c) elaborează, împreună cu alte autorităţi publice şi părţi interesate, un mecanism eficient de conlucrare interinstituţională privind reglementarea procedurii de transportare a persoanei cu tulburări mintale şi de comportament într-o instituţie medico-sanitară pentru internarea nevoluntară şi de asigurare a securităţii personalului medical implicat în acordarea asistenţei medicale în sănătatea mintală şi a persoanei a cărei internare nevoluntară se solicită;

d) elaborează, împreună cu alte autorităţi publice şi părţi interesate, un mecanism privind cooperarea interinstituţională în ceea ce priveşte prevenirea, depistarea timpurie, tratamentul tulburărilor mintale şi de comportament şi reabilitarea psihosocială a persoanelor afectate;

e) elaborează acte normative privind standardele minime de calitate în acordarea asistenţei în sănătatea mintală de către prestatorii de servicii publici şi privaţi, inclusiv de către cabinete de psihoterapeuţi, cabinete de consiliere psihologică;

f) elaborează şi aprobă documentele-model necesare pentru aplicarea prezentei legi, în special acele care se referă la consimţământul informat şi documentat privind intervenţia în sănătatea mintală, propunerea privind internarea nevoluntară înaintată comisiei de medici psihiatri, decizia comisiei de medici psihiatri de internare nevoluntară, spectrul şi forma înregistrărilor care trebuie păstrate în instituţiile medico-sanitare specializate în sănătate mintală, informaţii privind drepturile pacienţilor, informaţii privind metodele de tratament, inclusiv tratamentele medicamentoase, formatul planului individual de tratament şi alte documente-model;

g) elaborează şi aprobă acte normative privind circulaţia securizată între specialişti şi instituţiile medicale a datelor cu caracter medical referitoare la sănătatea mintală a persoanei;

h) efectuează, în comun cu alte părţi interesate, analiza şi monitorizarea factorilor de risc biologic, psihologic şi social la nivelul întregii populaţii şi al diverselor grupuri vulnerabile de populaţie;

i) elaborează şi aprobă acte normative ce reglementează procedura de aplicare a măsurilor de limitare a libertăţii de mişcare în cazul spitalizării într-o instituţie medico-sanitară specializată în sănătate mintală în privinţa adulţilor şi copiilor;

j) elaborează şi aprobă procedura de contestare a diagnosticului de tulburare mintală şi de comportament;

k) aprobă şi actualizează Lista specialiştilor în domeniul psihiatriei care asistă judecătorii în procesele de confirmare a internării nevoluntare şi în aplicarea tratamentului fără liberul consimţământ;

l) elaborează mecanismul de remunerare a specialiştilor independenţi din domeniul psihiatriei care asistă judecătorii în procesele de confirmare a internării nevoluntare şi în aplicarea tratamentului fără liberul consimţământ, în coordonare cu Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei;

m) exercită alte atribuţii conform legislaţiei în vigoare.

Articolul 9. Atribuţiile Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale

În domeniul sănătăţii şi bunăstării mintale, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale are următoarele atribuţii:

a) elaborează, coordonează, implementează şi monitorizează documente de politici publice care asigură prestarea serviciilor sociale în conformitate cu necesităţile persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament, inclusiv cele care asigură dezinstituţionalizarea şi incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi psihosociale şi intelectuale;

b) elaborează, coordonează, implementează şi monitorizează documente de politici publice care protejează salariaţii şi alte persoane din domeniul muncii, cum ar fi angajaţii, persoanele care lucrează indiferent de statutul lor contractual, persoanele în curs de formare, inclusiv stagiarii şi ucenicii, salariaţii al căror contract de muncă a fost rezolvit, voluntarii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi solicitanţii de locuri de muncă, împotriva stresului, a violenţei, a hărţuirii în domeniul muncii şi care, de asemenea, asigură respectarea echilibrului dintre viaţa profesională şi cea privată;

c) analizează impedimentele privind accesul la muncă al persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament şi propune Guvernului mecanisme de soluţionare a acestora;

d) organizează, implementează şi monitorizează acordarea serviciilor de sănătate mintală în instituţiile din subordine, cu profil de activitate pe domeniu, în care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale exercită funcţia de fondator;

e) asigură formarea continuă a specialiştilor din instituţiile din subordine în care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale exercită funcţia de fondator şi care prestează servicii sociale persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament;

f) promovează şi dezvoltă parteneriate cu organizaţii necomerciale şi cu organizaţii internaţionale pentru a spori accesul la servicii sociale pentru grupurile vulnerabile;

g) exercită alte atribuţii conform legislaţiei în vigoare.

Articolul 10. Atribuţiile Ministerului Educaţiei şi Cercetării

În vederea dezvoltării potenţialului uman pentru a asigura calitatea vieţii, promovarea spiritului de toleranţă, a nediscriminării şi incluziunii sociale, dar şi satisfacerea cerinţelor educaţionale ale individului şi ale societăţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării exercită următoarele atribuţii:

a) elaborează, coordonează, implementează şi monitorizează documente de politici publice din domeniile de competenţă care asigură dreptul la un proces educaţional ce răspunde diversităţii şi cerinţelor individuale ale persoanei şi oferă oportunităţi şi şanse egale la dezvoltare şi educaţie în medii comune de învăţare;

b) asigură integrarea aspectelor de promovare, menţinere a sănătăţii şi bunăstării mintale a copiilor şi a părinţilor în documentele de politici publice din domeniile în care realizează funcţii, conform legislaţiei;

c) organizează, implementează şi monitorizează acordarea de servicii de asistenţă psihopedagogică în vederea asigurării dreptului şi a accesului la educaţie şi medii educaţionale sigure, prietenoase şi nondiscriminatorii;

d) susţine dezvoltarea modulelor/disciplinelor de promovare a sănătăţii mintale, precum şi a activităţilor de învăţare ce formează competenţe socioemoţionale în rândul copiilor şi tinerilor în instituţiile de învăţământ la toate nivelurile;

e) promovează includerea modulelor despre sănătatea şi bunăstarea mintală, fenomenul de bullying şi prevenirea arderii profesionale în programele de formare iniţială şi continuă cu prioritate a specialiştilor din domeniile: medicină, psihologie, asistenţă socială, drept, educaţie, resurse umane, jurnalism şi ştiinţe ale comunicării;

f) promovează programe de educaţie parentală despre sănătatea şi bunăstarea mintală;

g) exercită alte atribuţii conform legislaţiei în vigoare.

Articolul 11. Atribuţiile Ministerului Afacerilor Interne

În domeniul sănătăţii şi bunăstării mintale, Ministerul Afacerilor Interne are următoarele atribuţii:

a) participă la elaborarea şi implementarea mecanismului interinstituţional de asigurare a securităţii personalului medical, a persoanei cu tulburări mintale şi de comportament în procesul acordării asistenţei medicale de sănătate mintală, inclusiv a celorlalţi pacienţi, a vizitatorilor şi a membrilor comunităţii la depistarea timpurie, trimiterea pentru tratament şi internarea nevoluntară;

b) coordonează, prin intermediul instituţiilor medico-sanitare publice din subordine, acordarea asistenţei în sănătatea mintală persoanelor reţinute şi plasate în instituţiile din subordinea sa;

c) coordonează, prin intermediul Inspectoratului General pentru Migraţie, acordarea asistenţei în sănătatea mintală străinilor plasaţi în Centrul de plasament temporar al străinilor;

d) exercită alte atribuţii conform legislaţiei.

Articolul 12. Atribuţiile Ministerului Justiţiei

În domeniul protecţiei sănătăţii şi bunăstării mintale, Ministerul Justiţiei exercită următoarele atribuţii:

a) monitorizează calitatea politicilor publice şi a actelor normative care reglementează drepturile persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament şi contribuie la perfecţionarea legislaţiei din domeniu;

b) elaborează acte normative de instituire a mecanismelor clare şi eficiente de soluţionare cu celeritate a proceselor de judecată în cazul în care participanţi ai procesului sunt persoanele cu tulburări mintale şi de comportament, inclusiv cele asupra cărora au fost instituite măsuri de ocrotire, persoanele în privinţa cărora se solicită confirmarea internării nevoluntare, conform prevederilor prezentei legi;

c) coordonează, prin intermediul Institutului Naţional de Justiţie, elaborarea şi implementarea programelor de formare profesională a judecătorilor şi procurorilor în materie de protecţie a persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament, inclusiv în materie de internare nevoluntară;

d) coordonează, prin intermediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, organizarea şi efectuarea controlului asupra modului de acordare a asistenţei în sănătatea mintală persoanelor aflate în locurile de detenţie, precum şi asigurarea asistenţei în sănătate mintală pentru persoanele cu asemenea nevoi deţinute în instituţiile din subordinea sa;

e) coordonează, prin intermediul Inspectoratului Naţional de Probaţiune, acordarea asistenţei în sănătatea mintală subiecţilor probaţiunii;

f) exercită alte atribuţii prevăzute de lege.

Articolul 13. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale

(1) Autorităţile administraţiei publice locale, în colaborare cu reprezentanţii societăţii civile şi ai sectorului privat, pot contribui la oferirea serviciilor medico-sociale de îngrijire, reabilitare, trai independent, incluziune socială şi vocaţională a persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament în conformitate cu competenţele stabilite de lege şi în limitele mijloacelor financiare disponibile.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea susţin activitatea Centrului de sănătate mintală din teritoriul administrat în limitele mijloacelor financiare disponibile.

Capitolul III

ASISTENŢA ÎN SĂNĂTATEA MINTALĂ

Articolul 14. Asistenţa în sănătatea mintală

(1) Asistenţa în sănătatea mintală se acordă tuturor cetăţenilor, la toate etapele vieţii, în conformitate cu necesităţile individuale ale persoanei.

(2) Asistenţa în sănătatea mintală se acordă prioritar în comunitate, aproape de mediul natural al persoanei, fiind asigurată, prin promovarea sănătăţii şi bunăstării mintale, de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice şi private, la locul de studii şi de muncă sau în alte locuri de stabilire temporară sau permanentă a persoanei.

(3) Asistenţa în sănătatea mintală este multidisciplinară şi presupune colaborarea intersectorială în scopul menţinerii în familie şi comunitate a persoanei cu tulburări mintale şi de comportament.

Articolul 15. Asistenţa medicală în sănătatea mintală

(1) Asistenţa medicală în sănătatea mintală se acordă de către structurile specializate ale sistemului sănătăţii, indiferent de forma de proprietate şi de organizare.

(2) Asistenţa medicală în sănătatea mintală este disponibilă, accesibilă, acceptabilă, eficace şi calitativă.

(3) Asistenţa medicală în sănătatea mintală se acordă proporţional cu necesităţile individuale stabilite, la orice etapă de intervenţie:

a) asistenţa medicală urgentă prespitalicească;

b) asistenţa medicală primară;

c) asistenţa medicală specializată de ambulatoriu;

d) asistenţa medicală spitalicească.

(4) Asistenţa medicală în sănătatea mintală se acordă ca parte componentă a asistenţei medicale generale, indivizibilă şi abordată holistic.

Articolul 16. Asistenţa socială

(1) Asistenţa socială în sănătatea mintală se prestează de către instituţii de stat şi private, organizaţii neguvernamentale, la orice etapă şi nivel, pentru asigurarea vieţii independente, integrarea în comunitate şi familie a persoanei cu tulburări mintale şi de comportament.

(2) Persoanele cu tulburări mintale şi de comportament beneficiază de asistenţă socială acordată sub formă de servicii sociale şi prestaţii sociale conform prevederilor Legii nr.547/2003 privind asistenţa socială.

Articolul 17. Asistenţa juridică garantată de stat

(1) Statul asigură accesul la justiţie al persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament în condiţii egale cu alte persoane.

(2) Persoanele cu tulburări mintale şi de comportament se bucură de capacitate legală deplină în faţa legii, cu asigurarea tuturor drepturilor şi procedurilor de participare deplină în instanţa judecătorească.

(3) Persoanele cu tulburări mintale şi de comportament beneficiază de formele de asistenţă juridică garantate de stat, prevăzute de Legea nr.198/2007 cu privire la asistenţa juridică garantată de stat, în litigiile care au ca obiect protejarea drepturilor lezate în procesul de acordare a asistenţei în sănătatea mintală.

(4) Persoanele supuse procedurii de internare nevoluntară şi/sau tratament nevoluntar beneficiază de asistenţă juridică garantată de stat indiferent de nivelul veniturilor şi gradul de dizabilitate.

(5) În cazul internării/plasării unei persoane cu tulburări mintale şi de comportament într-o instituţie medico-sanitară specializată în sănătate mintală, instituţie medico-sanitară departamentală, centru de plasament, centru de recuperare şi reabilitare, conducerea acestor structuri solicită oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat desemnarea unui avocat pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei internate imediat ce primeşte o cerere în acest sens de la aceasta sau, după caz, de la reprezentantul legal ori de la o persoană împuternicită cu mandat de ocrotire.

Capitolul IV

NORME GENERALE DE ACORDARE A ASISTENŢEI

ÎN SĂNĂTATEA MINTALĂ

Articolul 18. Consimţământul privind intervenţia în sănătatea mintală

(1) Orice intervenţie în domeniul sănătăţii mintale este efectuată în baza consimţământului informat, liber exprimat şi documentat al persoanei cu tulburări mintale şi de comportament, al reprezentantului legal sau al persoanei împuternicite cu mandat de ocrotire. Consimţământul se obţine înainte de a începe intervenţia în sănătatea mintală.

(2) Persoana care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie în sănătatea mintală, asumându-şi în scris răspunderea pentru decizia sa, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.31. Consecinţele refuzului sau ale opririi intervenţiei în sănătatea mintală se explică persoanei de către specialistul care acordă asistenţa, instituţia medico-sanitară.

(3) În cazul persoanei asupra căreia este instituită o măsură de ocrotire, consimţământul privind intervenţia în sănătatea mintală a acesteia se exprimă de către persoana împuternicită cu mandat de ocrotire. Persoana asupra căreia este instituită o măsură de ocrotire trebuie să fie implicată în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea ei de înţelegere şi opiniile acesteia trebuie să fie luate în considerare.

(4) În cazul în care prestatorul de servicii medicale nu deţine informaţii referitoare la existenţa şi identitatea reprezentantului legal, conducerea acestuia este obligată să notifice autoritatea tutelară.

(5) Dacă suspectează existenţa unor interese contrare între persoana cu tulburări mintale şi de comportament şi reprezentantul său legal sau persoana împuternicită cu mandat de ocrotire, medicul psihiatru sesizează autoritatea tutelară pentru iniţierea procedurilor desemnării unui alt reprezentant pentru protejarea intereselor persoanei cu tulburări mintale şi de comportament.

(6) În cazul persoanei cu tulburări mintale şi de comportament care nu a împlinit vârsta de 16 ani, consimţământul privind intervenţia în sănătatea mintală a acesteia se acordă de către reprezentantul legal. Copilul trebuie să fie implicat în procesul de luare a deciziei, adaptat la capacitatea lui de înţelegere, cu dreptul de a-şi exprima opinia în problemele care îl afectează.

(7) Instituţia medico-sanitară trebuie să ofere suport pentru depăşirea barierelor lingvistice sau a altor dificultăţi care pot afecta capacitatea unei persoane de a consimţi.

(8) Consimţământul poate fi retras în orice moment al intervenţiei în sănătatea mintală de către pacientul care a împlinit vârsta de 16 ani sau, după caz, de către reprezentantul legal ori persoana împuternicită cu mandat de ocrotire.

Articolul 19. Respectarea demnităţii şi intimităţii persoanei în procesul de acordare a asistenţei în sănătatea mintală

(1) Prestatorii de servicii de sănătate mintală sunt obligaţi să asigure respectarea demnităţii şi a intimităţii persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament.

(2) Prestatorii de servicii medicale creează facilităţi fizice care asigură intimitatea persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament internate, ţinând cont de vârstă, sex, afecţiune.

(3) În cazul spitalizării copiilor cu vârsta de până la 12 ani inclusiv, aceştia sunt cazaţi în funcţie de sex, afecţiune şi separat de copiii cu vârsta mai mare de 12 ani. Copiii cu vârsta de până la 7 ani inclusiv, iar în situaţii excepţionale când au nevoie de îngrijire suplimentară – până la vârsta de 18 ani, pot fi internaţi în spital împreună cu un părinte/reprezentant legal.

(4) Intervenţiile medicale pot fi efectuate numai atunci când este asigurată intimitatea persoanei şi în prezenţa exclusiv a persoanelor implicate în intervenţia respectivă, dacă pacientul nu a solicitat altfel.

(5) Persoanele cu tulburări mintale şi de comportament nu pot fi fotografiate sau filmate fără consimţământul acestora, cu excepţia cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului şi evitării suspectării unei erori medicale. Imaginile foto/video constituie informaţii despre sănătatea mintală a persoanei şi se utilizează în scop medical şi în conformitate cu prevederile Legii nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.

(6) Cercetările ştiinţifice cu caracter medical asupra persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament internate se efectuează în condiţiile prevăzute de Legea nr.263/2005 privind drepturile şi responsabilităţile pacientului.

Articolul 20. Evaluarea stării de sănătate mintală

(1) Evaluarea stării de sănătate mintală se realizează, prin examinare directă a persoanei în cauză, de către medicul psihiatru, cu implicarea, la necesitate, a psihologului.

(2) Evaluarea stării de sănătate mintală se realizează în instituţii medico-sanitare specializate în sănătatea mintală, în condiţii decente, cu respectarea intimităţii şi demnităţii umane.

(3) Obiectivul evaluării stării de sănătate mintală este stabilirea prezenţei sau absenţei unei tulburări mintale şi de comportament.

(4) La evaluarea stării de sănătate mintală, medicul psihiatru nu ia în considerare criteriile nonclinice, cum sunt cele politice, economice, sociale, rasiale, religioase, conflictele familiale sau profesionale, nonconformismul faţă de valorile morale, sociale, culturale dominante în societate. Faptul că o persoană a fost îngrijită ori spitalizată în trecut în instituţii medico-sanitare specializate în sănătate mintală nu justifică un diagnostic prezent sau viitor de tulburare mintală.

(5) Dacă, în urma evaluării stării de sănătate mintală, medicul psihiatru constată prezenţa unei tulburări mintale şi de comportament, diagnosticul se stabileşte în conformitate cu actele normative în vigoare care corespund criteriilor stabilite de legislaţia naţională şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

(6) Rezultatul evaluării se înregistrează în conformitate cu procedurile medicale în vigoare şi se aduce la cunoştinţa persoanei în cauză, reprezentantului legal, persoanei împuternicite cu mandat de ocrotire.

(7) Persoana care este evaluată din punct de vedere al sănătăţii mintale are dreptul la confidenţialitatea informaţiilor, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art.12 din Legea nr.263/2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului.

Articolul 21. Diagnosticul de tulburare mintală şi de comportament

(1) Diagnosticul de tulburare mintală şi de comportament se stabileşte conform standardelor naţionale şi internaţionale unanim recunoscute şi nu se poate baza numai pe faptul că persoana respinge valorile morale, culturale, politice, religioase acceptate de societate sau pe alţi factori ce nu vizează direct sănătatea ei mintală.

(2) Mijloacele şi metodele medicale se aplică numai în scopuri diagnostice şi terapeutice, şi nu ca pedeapsă sau în interesul unor alte persoane, instituţii sau structuri.

(3) Contestarea diagnosticului de tulburare mintală şi de comportament se face la solicitarea personală a pacientului, a reprezentantului legal sau a persoanei împuternicite cu mandat de ocrotire, conform cadrului normativ în vigoare.

(4) Medicul psihiatru are dreptul să stabilească un alt diagnostic, bazat pe argumente ştiinţifice şi în temeiul datelor medicale disponibile ale pacientului.

Articolul 22. Tratamentul persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament

(1) Scopul tratamentului şi al îngrijirilor acordate persoanei cu tulburări mintale şi de comportament este protejarea şi sporirea gradului de autonomie a acesteia.

(2) Tratamentul şi îngrijirile acordate persoanei cu tulburări mintale şi de comportament se bazează doar pe un program terapeutic individualizat, discutat şi elaborat în colaborare cu pacientul, revizuit periodic, modificat atunci când este nevoie şi aplicat de către personal calificat.

(3) Tratamentul şi îngrijirea persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament se acordă în mediul cel mai puţin restrictiv, prin proceduri cât mai puţin restrictive, care să respecte pe cât e posibil integritatea fizică şi/sau psihică a acestora, precum şi să răspundă nevoilor de sănătate ale persoanelor respective şi necesităţii de a asigura securitatea fizică a celorlalţi.

Articolul 23. Tratamentul prin aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical

(1) Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical se efectuează în conformitate cu prevederile Codului penal, ale Codului de procedură penală şi ale prezentei legi.

(2) Persoana supusă măsurilor de constrângere cu caracter medical beneficiază de aceeaşi protecţie a drepturilor sale ca şi ceilalţi pacienţi.

(3) Tratamentul prin aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical se efectuează în instituţii medico-sanitare specializate în sănătate mintală, în unităţi specializate separate de cele obişnuite, cu asigurarea condiţiilor securizate de plasament în vederea prevenirii săvârşirii unor fapte prejudiciabile de către persoanele supuse măsurilor de constrângere cu caracter medical şi cu asigurarea siguranţei personalului la locul de muncă.

(4) Organizarea şi funcţionarea unităţilor specializate pentru tratament prin aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical se desfăşoară conform cadrului normativ aprobat de către Guvern.

(5) Tratamentul prin aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical are la bază planul de reabilitare psihosocială, elaborat şi implementat de echipa de specialişti ai instituţiei, ajustat în colaborare cu pacientul, potrivit necesităţilor individuale ale persoanei. Planul este revizuit cel puţin o dată la 3 luni, cu prezentarea raportului asupra stării psihice şi a funcţionalităţii persoanei în plan social.

(6) Unităţile specializate se dotează corespunzător necesităţilor de reabilitare psihosocială a persoanelor supuse măsurilor de constrângere cu caracter medical şi garantează respectarea demnităţii umane şi dreptul la cele mai bune standarde de tratament posibile, fără discriminare.

(7) Finanţarea unităţilor specializate şi a tratamentului persoanelor supuse măsurilor de constrângere cu caracter medical se efectuează din bugetul public naţional, în conformitate cu necesităţile stabilite de standardele de calitate aprobate de Guvern.

(8) Angajaţii unităţilor specializate beneficiază de facilităţi salariale stabilite conform normelor privind expunerea la risc şi altor norme şi garanţii salariale, în conformitate cu actele normative ale Guvernului.

Articolul 24. Expertiza psihiatrică

Expertiza psihiatrică se efectuează conform prevederilor Legii nr.68/2016 cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar.

Articolul 25. Informaţia privind starea de sănătate mintală

(1) Persoana cu tulburări mintale şi de comportament are dreptul să fie informată despre starea sănătăţii mintale, despre riscul potenţial şi eficacitatea terapeutică a intervenţiilor, metodele de alternativă, diagnosticul, prognosticul şi evoluţia tratamentului, recomandările profilactice şi de recreere.

(2) Persoana cu tulburări mintale şi de comportament are dreptul de acces la dosarul său medical.

(3) Informarea persoanei cu tulburări mintale şi de comportament se realizează de către specialistul care acordă asistenţă şi este adaptată nivelului de înţelegere a persoanei.

(4) Informaţia este oferită direct persoanei cu tulburări mintale şi de comportament sau, după caz, reprezentantului legal, persoanei împuternicite cu mandat de ocrotire.

(5) Informaţiile privind starea de sănătate mintală a persoanei obţinute în procesul de acordare a asistenţei în sănătatea mintală pot fi oferite altor specialişti şi/sau structurilor specializate în sănătate mintală doar cu consimţământul persoanei. Excepţie constituie cazurile prevăzute de Legea nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.

(6) Utilizarea neconformă şi divulgarea informaţiei privind starea de sănătate mintală persoanelor terţe sunt pasibile de pedeapsă conform legislaţiei în vigoare.

Capitolul V

ASISTENŢA MEDICALĂ ÎN SĂNĂTATEA MINTALĂ

Articolul 26. Serviciile comunitare de sănătate mintală

(1) Centrele comunitare de sănătate mintală trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să fie accesibile din punct de vedere geografic, prin repartizarea uniformă în teritoriu a unităţilor din sectorul public, conform criteriilor aprobate de Ministerul Sănătăţii;

b) să asigure continuitatea îngrijirilor şi acoperirea diversităţii nevoilor de evaluare, tratament, reabilitare şi reintegrare a persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament prin intermediul echipei multidisciplinare comunitare de sănătate mintală;

c) să dispună, după caz, de întreg spectru de specialişti din cadrul echipei multidisciplinare comunitare de sănătate mintală: personal medical, paramedical şi auxiliar calificat, în număr suficient şi supus unui proces iniţial şi continuu de formare profesională;

d) să dispună de spaţii amenajate corespunzător şi echipamente care să permită proceduri de evaluare şi terapie adecvate pentru asigurarea de îngrijiri complete de recuperare, în conformitate cu standardele naţionale şi internaţionale;

e) să acorde asistenţă doar în baza unui plan individualizat de asistenţă, centrat pe nevoile persoanei, elaborat de echipa multidisciplinară comunitară de sănătate mintală de comun acord cu beneficiarul.

(2) Centrele comunitare de sănătate mintală sunt finanţate din fondurile asigurării obligatoriii de asistenţă medicală conform criteriilor de contractare aprobate de Ministerul Sănătăţii de comun acord cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină.

(3) Conducătorii prestatorilor de servicii medicale în cadrul cărora activează centrele comunitare de sănătate mintală asigură activitatea acestora conform alin.(1).

Articolul 27. Serviciile medicale de sănătate mintală

(1) Serviciile medicale şi de îngrijire în sănătatea mintală sunt acordate de prestatorii publici sau privaţi acreditaţi pentru prestarea serviciilor respective conform legislaţiei.

(2) Serviciile medicale şi de îngrijire în sănătatea mintală care se încadrează în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală sunt asigurate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

(3) Serviciile medicale şi de îngrijire în sănătatea mintală furnizate de către prestatorii de servicii medicale privaţi sunt prestate în volumul şi condiţiile prevăzute în actele normative aprobate de Ministerul Sănătăţii.

(4) Persoanele cu tulburări mintale şi de comportament au dreptul la prescrierea şi compensarea medicamentelor din contul mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

(5) Evaluarea şi acreditarea serviciilor medicale şi de îngrijire în sănătatea mintală se efectuează în corespundere cu prevederile Legii nr.552/2001 privind evaluarea şi acreditarea în sănătate.

Articolul 28. Specialiştii în domeniul sănătăţii mintale

(1) Serviciile medicale de sănătate mintală se acordă de:

a) medicul psihiatru;

b) medicul psihoterapeut;

c) medicul de familie;

d) asistentul medical specializat;

e) alt personal de specialitate decât cel indicat la lit.a)–c), în funcţie de necesităţile pacientului.

(2) Serviciile psihosociale de sănătate mintală se acordă de:

a) psiholog;

b) psihoterapeut;

c) asistent social;

d) ergoterapeut şi alt specialist instruit în diferite forme de terapie ocupaţională;

e) lucrător de la egal la egal;

f) voluntar care a urmat cursuri de instruire în domeniu;

g) logoped;

h) alt personal cu pregătire specială în domeniul asistenţei în sănătatea mintală.

(3) Specialiştii în domeniul sănătăţii mintale acordă asistenţă conform competenţelor, cu respectarea eticii profesionale şi a actelor normative în domeniul de activitate profesională.

Articolul 29. Acordarea asistenţei medicale primare şi specializate de ambulatoriu

(1) Persoanele cu tulburări mintale şi de comportament care refuză să frecventeze instituţiile medicale, însă acceptă tratamentul beneficiază de asistenţă medicală primară gratuită în baza examenului medical periodic.

(2) În cazul în care persoana cu tulburări mintale şi de comportament necesită tratament, însă refuză să-l urmeze şi tulburarea respectivă prezintă pericolul prevăzut la art.31 alin.(1) lit.b), medicul care acordă asistenţă medicală primară şi de ambulatoriu poate solicita internarea nevoluntară a persoanei în baza protocoalelor clinice şi de conduită a bolii.

Articolul 30. Internarea voluntară în instituţii medico-sanitare specializate în sănătatea mintală

(1) Internarea voluntară în instituţii medico-sanitare specializate în sănătatea mintală se efectuează în conformitate cu normele generale de internare într-o instituţie medico-sanitară publică.

(2) Temei pentru spitalizare serveşte acordarea de servicii medicale specializate care, conform criteriilor stabilite de Ministerul Sănătăţii, nu pot fi acordate în condiţii de ambulatoriu.

(3) Spitalizarea persoanei cu tulburări mintale şi de comportament are loc cu consimţământul liber, informat şi documentat al acesteia. Prevederile art.18 se aplică în mod corespunzător.

(4) În cazul copilului cu tulburări mintale şi de comportament care nu a atins vârsta de 16 ani, internarea în instituţia medico-sanitară specializată în sănătatea mintală are loc cu consimţământul liber, informat şi documentat exprimat de reprezentantul legal. Prevederile art.18 alin.(4)–(8) se aplică în mod corespunzător.

(5) Decizia de internare se ia de medicul psihiatru în urma examinării persoanei şi a circumstanţelor cauzei. Dacă are dubii în privinţa necesităţii internării, medicul psihiatru poate solicita examinarea persoanei împreună cu un alt medic psihiatru.

Articolul 31. Internarea nevoluntară

(1) O persoană poate fi supusă internării nevoluntare dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) persoana are o tulburare mintală;

b) starea persoanei reprezintă un risc semnificativ de vătămare gravă a sănătăţii sale sau a altor persoane;

c) internarea include un scop terapeutic;

d) nu sunt disponibile mijloace mai puţin restrictive de acordare a asistenţei adecvate;

e) a fost luată în considerare opinia persoanei în cauză.

(2) În mod excepţional, o persoană poate fi supusă unei internări nevoluntare, pentru perioada minimă, stabilită de Guvern, necesară pentru a constata dacă aceasta suferă de o tulburare mintală care reprezintă un risc semnificativ de vătămare gravă a sănătăţii sale sau a altor persoane, în cazul în care:

a) comportamentul său este puternic sugestiv pentru o astfel de tulburare;

b) starea sa pare să reprezinte un astfel de risc;

c) nu există niciun mijloc adecvat, mai puţin restrictiv, de a face această determinare;

d) a fost luată în considerare opinia persoanei în cauză.

Articolul 32. Tratamentul nevoluntar

(1) O persoană poate fi supusă unui tratament nevoluntar dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) persoana are o tulburare mintală;

b) starea persoanei reprezintă un risc semnificativ de vătămare gravă a sănătăţii sale sau a altor persoane;

c) nu sunt disponibile mijloace mai puţin intruzive de acordare a asistenţei adecvate;

d) a fost luată în considerare opinia persoanei în cauză.

(2) Tratamentul nevoluntar se aplică conform următoarelor criterii:

a) să abordeze semnele şi simptomele clinice specifice;

b) să fie proporţional cu starea de sănătate a persoanei;

c) să facă parte dintr-un plan de tratament scris;

d) să fie documentat;

e) dacă este cazul, să urmărească permiterea de a utiliza cât mai curând posibil un tratament acceptabil pentru persoană.

Articolul 33. Decizia privind internarea nevoluntară şi tratamentul nevoluntar

(1) Persoana în privinţa căreia se solicită internarea nevoluntară este supusă evaluării în privinţa stării de sănătate mintală de către medicul psihiatru imediat după ce a fost transportată la instituţia medico-sanitară specializată în sănătatea mintală.

(2) Dacă, în urma evaluării, ajunge la concluzia că nu se întrunesc criteriile pentru internarea nevoluntară, medicul psihiatru consemnează acest fapt în documentaţia medicală, motivând decizia.

(3) Dacă, în urma evaluării, se stabileşte că tulburarea psihică prezintă pericolul menţionat la art.31 alin.(1) lit.b), medicul psihiatru informează persoana supusă evaluării, reprezentantul legal sau persoana împuternicită cu mandat de ocrotire despre necesitatea internării şi/sau aplicării tratamentului.

(4) În cazul în care nu deţine informaţii despre reprezentantul legal al persoanei minore supuse evaluării, medicul sesizează conducerea instituţiei medico-sanitare specializate în sănătate mintală, care informează imediat autoritatea tutelară, în scopul stabilirii urgente a unui reprezentant legal.

(5) Dacă persoana care a fost evaluată sau, după caz, reprezentantul legal ori persoana împuternicită cu mandat de ocrotire acordă consimţământul informat privind necesitatea tratamentului, se aplică corespunzător prevederile art.29 sau 30.

(6) Dacă persoana supusă evaluării sau, după caz, reprezentantul legal ori persoana împuternicită cu mandat de ocrotire refuză internarea sau tratamentul ambulatoriu, în termen de până la 24 de ore de la evaluare, medicul psihiatru întocmeşte şi trimite comisiei prevăzute la alin.(8) propunerea privind internarea nevoluntară şi necesitatea aplicării tratamentului.

(7) În cazul în care, după evaluarea stării de sănătate mintală a persoanei, stabileşte existenţa unui pericol iminent pentru viaţă, medicul psihiatru poate dispune, în absenţa consimţământului persoanei a cărei internare nevoluntară se solicită, administrarea tratamentului conform protocoalelor clinice, pentru a exclude pericolul vital, până la emiterea hotărârii judecătoreşti privind cererea de confirmare a internării nevoluntare.

(8) Propunerea de internare nevoluntară înaintată de medicul psihiatru se analizează de către comisia de medici psihiatri a unităţii medicale în termen de cel mult 24 de ore de la evaluarea stării de sănătate mintală a persoanei respective.

(9) Comisia de medici psihiatri emite o decizie de internare nevoluntară şi de aplicare a tratamentului medicamentos, care conţine diagnosticul, soluţia motivată privind necesitatea internării nevoluntare sau privind lipsa necesităţii acestei acţiuni, precum şi tratamentul ce urmează a fi aplicat în baza protocoalelor clinice.

(10) Decizia prevăzută la alin.(9) se comunică imediat persoanei supuse evaluării şi reprezentantului legal sau persoanei împuternicite cu mandat de ocrotire.

(11) În cazul în care persoana în privinţa căreia se solicită internarea nevoluntară nu dispune de un avocat ales, conducerea unităţii medicale, imediat după emiterea deciziei prevăzute la alin.(9), solicită oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat desemnarea unui avocat.

(12) În termen de cel mult 24 de ore de la emiterea deciziei prevăzute la alin.(9), instituţia medico-sanitară specializată în sănătatea mintală înaintează instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie se află cererea privind confirmarea deciziei de internare nevoluntară.

(13) Până la emiterea hotărârii judecătoreşti privind confirmarea deciziei de internare nevoluntară, persoana supusă internării nevoluntare se evaluează periodic, la un interval ce nu depăşeşte 3 zile, de către comisia de medici psihiatri.

Articolul 34. Examinarea cererii privind confirmarea internării nevoluntare şi a tratamentului nevoluntar de către instanţa judecătorească

(1) Cererea privind confirmarea internării nevoluntare şi a tratamentului nevoluntar se examinează de instanţa judecătorească în regim de urgenţă, într-un termen ce nu depăşeşte 48 de ore de la data depunerii unei astfel de cereri.

(2) La etapa de examinare a cererii în instanţa judecătorească poate fi solicitată o a doua opinie medicală de la un specialist independent în domeniul psihiatriei, care să îşi expună, în formă scrisă, punctul de vedere privind necesitatea internării nevoluntare şi a tratamentului nevoluntar. Demersul pentru o a doua opinie poate fi depus de către persoana în privinţa căreia se solicită confirmarea internării nevoluntare, de către reprezentantul legal sau persoana împuternicită cu mandat de ocrotire, precum şi de avocatul ales sau desemnat.

(3) Specialistul independent în domeniul psihiatriei examinează toate documentele şi probele referitoare la cererea de confirmare a internării nevoluntare. De asemenea, pentru a răspunde la întrebările înaintate, specialistul se deplasează la instituţia medico-sanitară specializată în sănătatea mintală cu scopul de a examina persoana în privinţa căreia se solicită confirmarea internării nevoluntare. Conducerea unităţii medicale asigură accesul la pacient şi la toate documentele şi probele aferente, după caz.

(4) Examinarea cererii are loc în şedinţă închisă, cu participarea obligatorie a:

a) persoanei în privinţa căreia se solicită confirmarea internării nevoluntare;

b) reprezentantului legal sau persoanei împuternicite cu mandat de ocrotire;

c) avocatului ales sau desemnat;

d) reprezentantului instituţiei medicale.

(5) În cazul în care participarea persoanei în privinţa căreia se solicită confirmarea internării nevoluntare nu este posibilă, instanţa judecătorească dispune audierea acesteia în instituţia medico-sanitară specializată în sănătatea mintală sau prin utilizarea sistemului de videoconferinţă/teleconferinţă al instanţei. Imposibilitatea participării, în instanţa judecătorească, a persoanei internate este specificată în concluzia comisiei medicale care a examinat persoana.

(6) Persoana în privinţa căreia se solicită confirmarea internării nevoluntare şi a tratamentului nevoluntar, reprezentantul legal sau persoana împuternicită cu mandat de ocrotire, precum şi avocatul ales sau desemnat pot face uz de toate mijloacele şi instrumentele de apărare şi de toate probele prevăzute de lege.

Articolul 35. Hotărârea judecătorească privind cererea de confirmare a internării nevoluntare şi a tratamentului nevoluntar

(1) După ce examinează în fond cererea privind confirmarea internării nevoluntare şi a tratamentului nevoluntar, instanţa judecătorească emite în aceeaşi zi o hotărâre motivată prin care admite sau respinge cererea.

(2) Hotărârea judecătorească se comunică imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore de la pronunţare, persoanei pentru care se solicită confirmarea internării nevoluntare, reprezentantului legal sau persoanei împuternicite cu mandat de ocrotire, avocatului ales sau desemnat. Dacă instanţa judecătorească respinge cererea privind confirmarea internării nevoluntare şi a tratamentului nevoluntar, persoana în privinţa căreia s-a solicitat confirmarea internării nevoluntare are dreptul să părăsească imediat instituţia medico-sanitară specializată în sănătatea mintală.

(3) Hotărârea judecătorească poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la pronunţare, conform Codului de procedură civilă.

(4) Termenul de apel, precum şi apelul declarat suspendă, până la adoptarea deciziei definitive, executarea hotărârii în partea ce ţine de tratamentul tulburării mintale şi de comportament care urmează a fi aplicat persoanei.

(5) Apelul se examinează în termen de 5 zile de la depunerea cererii de apel. Deciziile instanţei de apel nu se supun recursului, fiind definitive şi irevocabile de la pronunţare.

Articolul 36. Contestarea tratamentului

(1) În cazul în care se constată că tratamentul este necorespunzător, persoana cu tulburări mintale şi de comportament, reprezentantul său legal sau persoana împuternicită cu mandat de ocrotire, precum şi avocatul sunt în drept să depună la judecătoria care a emis hotărârea o cerere privind contestarea tratamentului nevoluntar.

(2) La examinarea cererii privind contestarea tratamentului nevoluntar, prevederile art.34 şi 35 se aplică corespunzător.

Articolul 37. Măsurile de restricţionare a libertăţii de mişcare a persoanelor internate

(1) Măsurile de restricţionare a libertăţii de mişcare a persoanei internate se aplică cu respectarea principiilor legalităţii, necesităţii, proporţionalităţii şi responsabilităţii, conform cadrului normativ existent.

(2) Persoanei internate i se poate restricţiona libertatea de mişcare prin folosirea unor mijloace legale şi adecvate pentru a proteja de la un pericol real şi iminent viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acesteia ori a altei persoane, cu respectarea de către personalul medical a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei internate.

(3) Măsurile de restricţionare a libertăţii de mişcare care pot fi aplicate sunt contenţionarea fizică, contenţionarea mecanică, contenţionarea chimică şi separarea în scop de protecţie.

(4) Măsurile de restricţionare a libertăţii de mişcare nu pot fi parte a tratamentului şi nu pot fi dispuse ca soluţie pentru lipsa de personal, ca formă de ameninţare, ca pedeapsă sau pentru impunerea unui comportament solicitat.

(5) Măsurile de restricţionare a libertăţii de mişcare sunt aplicate conform cadrului normativ naţional în vigoare şi standardelor internaţionale relevante, care reglementează procedura şi modul de restricţionare a libertăţii de mişcare a persoanelor.

(6) Toate cazurile în care un pacient dintr-o instituţie de psihiatrie suferă o vătămare gravă ca urmare a utilizării măsurilor de restricţionare (inclusiv a contenţiei mecanice) de către personal se raportează de urgenţă procurorului competent.

Articolul 38. Încetarea internării nevoluntare

(1) Internarea nevoluntară durează doar pe perioada existenţei temeiurilor în baza cărora a fost dispusă.

(2) Comisia de medici psihiatri a unităţii medicale evaluează persoana internată nevoluntar cel puţin o dată la două săptămâni sau de câte ori este nevoie, în funcţie de starea acesteia, precum şi la cererea medicului-şef de secţie, a persoanei internate, a reprezentantului legal sau a persoanei împuternicite cu mandat de ocrotire.

(3) În cazul în care constată că temeiurile care au determinat internarea nevoluntară au încetat, luând în considerare şi opinia medicului care are în îngrijire pacientul, comisia emite un aviz motivat în acest sens şi notifică imediat conducerea unităţii medicale despre acest fapt.

(4) În temeiul avizului comisiei, conducerea unităţii medicale sesizează imediat instanţa judecătorească care a pronunţat hotărârea privind confirmarea internării nevoluntare în privinţa dispunerii încetării acesteia. Prevederile art.34 şi 35 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 39. Externarea din instituţia medico-sanitară specializată în sănătatea mintală

(1) Externarea pacientului din instituţia medico-sanitară specializată în sănătatea mintală se face la finalizarea tratamentului, la depăşirea fazei acute a bolii sau la cererea de transfer în altă instituţie medico-sanitară specializată în sănătatea mintală.

(2) Externarea pacientului spitalizat cu liberul lui consimţământ se face în temeiul deciziei medicului curant sau în temeiul cererii personale a pacientului, a reprezentantului legal sau a persoanei împuternicite cu mandat de ocrotire, care acţionează conform dorinţelor şi sentimentelor exprimate de către pacient.

(3) Externarea pacientului internat nevoluntar se face imediat, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins cererea de confirmare a internării nevoluntare, prin care s-a dispus aplicarea tratamentului ambulatoriu sau prin care s-a dispus încetarea internării nevoluntare.

(4) Externarea pacientului faţă de care au fost aplicate, prin hotărâre judecătorească, măsuri de constrângere cu caracter medical se face numai în baza hotărârii judecătoreşti privind încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical.

(5) În cazul în care o persoană internată voluntar într-o instituţie medico-sanitară specializată în sănătatea mintală îşi retrage consimţământul şi sunt întrunite condiţiile prevăzute la art.31 alin.(1), medicul psihiatru curant este obligat să iniţieze procedura de internare nevoluntară.

Articolul 40. Monitorizarea modului de acordare a asistenţei în sănătatea mintală

(1) Autorităţile publice centrale şi locale, Instituţia Avocatul Poporului, Consiliul pentru prevenirea torturii, organizaţiile societăţii civile care desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii mintale sau al protecţiei drepturilor omului, precum şi orice persoană fizică sau juridică împuternicită prin lege cu asemenea competenţe monitorizează modul de acordare a asistenţei în sănătatea mintală, condiţiile materiale şi de îngrijire în instituţiile medico-sanitare specializate în sănătatea mintală, unităţile medico-sanitare departamentale, centrele de plasament, centrele de recuperare şi reabilitare, alte structuri care acordă asistenţă în sănătatea mintală.

(2) Organizaţiile societăţii civile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul sănătăţii mintale şi drepturilor omului exercită activităţi de monitorizare în baza acordului de colaborare cu autorităţile publice centrale din domeniu, care conţine mecanismul vizitelor de monitorizare.

Capitolul VI

PROTECŢIA DREPTURILOR PERSOANELOR CU TULBURĂRI

MINTALE ŞI DE COMPORTAMENT ÎN PROCESUL DE ACORDARE

A ASISTENŢEI ÎN SĂNĂTATEA MINTALĂ

Articolul 41. Protecţia drepturilor persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament

(1) Persoanele cu tulburări mintale şi de comportament beneficiază de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului prevăzute de Constituţia Republicii Moldova, alte acte normative, de tratatele şi convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(2) Persoanelor internate în instituţiile de psihiatrie li se oferă informaţii complete, clare şi exacte, inclusiv cu privire la dreptul lor de a-şi exprima sau nu consimţământul referitor la internare, de a-şi exprima sau nu consimţământul referitor la tratament, despre posibilitatea de a-şi retrage ulterior consimţământul şi despre procedurile interne şi externe de depunere a plângerilor.

(3) Prestatorii de servicii de sănătate mintală sunt obligaţi să deţină un sistem de înregistrare şi soluţionare a plângerilor pacienţilor şi/sau ale reprezentanţilor legali ori ale persoanelor împuternicite cu mandat de ocrotire.

(4) Conducerea instituţiilor asigură ca toate cazurile suspecte de abuz să facă obiectul unor investigaţii interne, documentate corespunzător şi, dacă este cazul, să le raporteze cu promptitudine unei autorităţi competente.

(5) Este interzisă limitarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor cu tulburări mintale şi de comportament numai în baza diagnosticului de tulburare mintală şi/sau de comportament, a faptului că se află ori s-a aflat în staţionarul de psihiatrie, în instituţia rezidenţială, serviciul social, medico-social sau educaţional.

Articolul 42. Protecţia extrajudiciară

Persoana care consideră că drepturile şi interesele sale legitime au fost afectate în procesul de acordare a asistenţei în sănătatea mintală este în drept să formuleze personal sau prin reprezentantul legal ori persoana împuternicită cu mandat de ocrotire plângeri către structurile prevăzute de Legea nr.263/2005 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului sau conform art.29 alin.(1) din Legea nr.123/2010 cu privire la serviciile sociale.

Articolul 43. Depunerea acţiunii în instanţa judecătorească

Exercitarea dreptului prevăzut la art.41 nu împiedică persoana care consideră că drepturile şi interesele sale legitime au fost afectate în procesul de acordare a asistenţei în sănătatea mintală de a înainta, personal sau prin reprezentantul legal ori persoana împuternicită cu mandat de ocrotire, o acţiune în instanţa judecătorească conform Codului de procedură civilă sau conform Codului administrativ.

Articolul 44. Sesizarea organului de urmărire penală

În cazul în care consideră că, în procesul de acordare a asistenţei în sănătatea mintală, a fost săvârşită o infracţiune, persoana poate sesiza, personal sau prin reprezentantul legal ori persoana împuternicită cu mandat de ocrotire, organul de urmărire penală conform Codului de procedură penală.

Articolul 45. Dispoziţii finale şi tranzitorii

(1) Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr.1402/1997 privind sănătatea mentală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.44–46, art.310), cu modificările ulterioare.

(3) Guvernul, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi:

a) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;

b) va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în conformitate cu prezenta lege.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI	Igor GROSU
Nr.114. Chişinău, 16 mai 2024.