BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

1166/02.11.2001 Hotărîre privind modificarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 474 din 28 aprilie 1998

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
02.11.2001
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA privind modificarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 474 din 28 aprilie 1998 Nr.1166 din 02.11.2001 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.133-135/1220 din 08.11.2001 * * * Abrogat: 07.07.2006 Hotărîrea Guvernului nr. 691 din 20.06.2006 Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE: Anexa nr. 1 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 474 din 28 aprilie 1998 "Cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 62-65, art. 589), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică precum urmează: 1) punctele 3 şi 4 se expun într-o nouă redacţie: "3. Comercializarea în transportul public urban şi interurban (în vehicule auto şi troleibuze) a biletelor şi abonamentelor de călătorie respective; comercializarea ziarelor, revistelor şi biletelor de loterie. 4. Serviciile medicale, sanitar-epidemiologice, veterinare, de asigurare a vieţii şi averii, serviciile de reparaţie a spaţiului locativ, instalaţiilor inginereşti, mobilierului, tehnicii de uz casnic, acordate de agenţii economici la domiciliul clientului cu eliberarea bonurilor de plată sau altor documente primare de plată cu regim special, prevăzute în Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 294 din 17 martie 1998 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr. 30-33, art. 288); Serviciul de parcaj (staţionarea mijloacelor de transport pe un termen limitat la parcaj), acordat de subdiviziunile autorităţilor publice locale cu eliberarea bonurilor de plată prevăzute în Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 294 din 17 martie 1998."; 2) punctele 5 şi 6 se suprimă, iar punctul 7 devine punctul 5. PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA Vasile TARLEV Contrasemnată: Viceprim-ministru, ministrul economiei Andrei Cucu Ministrul finanţelor Mihail Manoli Ministrul justiţiei Ion Morei Chişinău, 2 noiembrie 2001. Nr. 1166.