1170/04.12.98 Hotărîre cu privire la Fondul de garanţie
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la Fondul de garanţie
nr. 1170 din 04.12.98
(în vigoare 17.12.1998)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.111-113 art.1107 din 17.12.1998
* * *
Notă: Pe tot parcursul hotărârii cuvintele "Agenţia Servicii Publice", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile" conform Hot.Guv. nr.959 din 06.12.2023, în vigoare 20.12.2023
Notă: În tot textul hotărîrii şi al Regulamentului, sintagma "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru", textul "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru (în continuare – Agenţia)" şi cuvîntul "Agenţia" se substituie cu sintagma "Agenţia Servicii Publice", la forma gramaticală corespunzătoare, sintagmele "oficiul cadastral teritorial" şi "oficiul teritorial cadastral", la orice formă gramaticală, iar textul "oficiile cadastrale teritoriale (în continuare – O.C.T)" şi acronimul "O.C.T" se substituie cu cuvintele "subdiviziunea competentă a Agenţiei Servicii Publice", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]
Notă: În tot textul hotărîrii, sintagma "Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie prin sintagma "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru" conform Hot.Guv. nr.926 din 30.08.2005, în vigoare 16.09.2005
Notă: În tot textul hotărîrii şi al Regulamentului sintagma "Agenţia Naţională Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie" se substituie prin sintagma "Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru", sintagma "Ministerul Economiei şi Reformelor" se substituie prin sintagma "Ministerul Economiei", sintagma "Ministerul Dezvoltării Teritoriului, Construcţiilor şi Gospodăriei Comunale" se substituie prin sintagma "Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului", sintagma "Departamentul Analize Statistice şi Sociologice" se substituie prin sintagma "Departamentul Statistică şi Sociologie", iar cuvintele "organul cadastral teritorial" se substituie prin cuvintele "oficiul cadastral teritorial" conform Hot.Guv. nr.676 din 10.06.03, în vigoare 13.06.03
Întru executarea Legii cadastrului bunurilor imobile nr.1543-XIII din 25 februarie 1998, în scopul asigurării reparaţiei unui eventual prejudiciu cauzat titularilor de drepturi asupra bunurilor imobile de către subdiviziunea competentă a IP Cadastrul Bunurilor Imobile, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă:
Regulamentul cu privire la modul de creare şi funcţionare a Fondului de garanţie (anexa nr.1).
[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]
2. Se stabileşte că:
Fondul de garanţie se formează din contul mijloacelor obţinute de către subdiviziunile competente ale IP Cadastrul Bunurilor Imobile de la înregistrarea curentă.
[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]
3. Mărimea minimă a Fondului de garanţie pentru anul 2003 se stabileşte în cuantum de 121 mii lei.
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.676 din 10.06.03, în vigoare 13.06.03]
[Pct.4 exclus prin Hot.Guv. nr.676 din 10.06.03, în vigoare 13.06.03]
[celelalte renumerotate]
4. Fondul de garanţie se va constitui în mărime de 2,35% din mijloacele obţinute la înregistrarea curentă. Transferarea mijloacelor se va efectua lunar pe contul trezorerial al IP Cadastrul Bunurilor Imobile destinat fondului.
[Pct.4 în redacţia Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]
[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.676 din 10.06.03, în vigoare 13.06.03]
[Pct.5,6 abrogate prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]
| PRIM-MINISTRU | |
| AL REPUBLICII MOLDOVA | Ion CIUBUC |
Chişinău, 4 decembrie 1998. |
|
| Nr.1170. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.1170 din 4 decembrie 1998
REGULAMENTUL
cu privire la modul de creare şi funcţionare a Fondului de garanţie
I. NOŢIUNI GENERALE
1. Regulamentul cu privire la modul de creare şi funcţionare a Fondului de garanţie (în continuare – Regulamentul) este elaborat în baza Legii cadastrului bunurilor imobile.
2. Regulamentul stabileşte modul de creare, funcţionare şi consumare a Fondului de garanţie, inclusiv modul de evidenţă şi control asupra utilizării mijloacelor indicate.
3. Mijloacele Fondului de garanţie sînt predestinate pentru asigurarea recuperării eventualului prejudiciu, cauzat titularilor de drepturi asupra bunurilor imobile de către subdiviziunile competente ale IP Cadastrul Bunurilor Imobile.
4. Fondatorul şi administratorul Fondului de garanţie este IP Cadastrul Bunurilor Imobile.
II. MODUL DE INSTITUIRE A FONDULUI DE GARANŢIE
ŞI DE ADMINISTRARE A MIJLOACELOR
5. Fondul de garanţie se instituie de IP Cadastrul Bunurilor Imobile.
6. Sursele de formare a Fondului de garanţie sînt:
a) depunerile băneşti lunare ale subdiviziunilor competente ale IP Cadastrul Bunurilor Imobile, efectuate din contul părţii de venituri de la înregistrarea curentă a drepturilor patrimoniale asupra bunurilor imobile;
b) veniturile curente din activitatea IP Cadastrul Bunurilor Imobile, legată de protecţia mijloacelor Fondului de garanţie contra inflaţiei;
c) sumele percepute de IP Cadastrul Bunurilor Imobile în mod de regres de la persoanele vinovate, ale căror acţiuni premeditate au cauzat prejudicii titularilor de drepturi asupra bunurilor imobile;
d) alte surse prevăzute de legislaţie.
7. În scopul acumulării mijloacelor Fondului de garanţie IP Cadastrul Bunurilor Imobile deschide un cont special în instituţia bancară.
8. IP Cadastrul Bunurilor Imobile va întreprinde măsuri privind administrarea mijloacelor Fondului de garanţie:
a) va efectua programarea mărimii normative a mijloacelor Fondului de garanţie şi cuantumului maxim de plată pentru o perioadă fixă;
b) va prezenta anual Guvernului, spre aprobare, mărimea planificată a Fondului de garanţie pe anul următor;
c) în scopul protecţiei de inflaţie va investi mijloacele Fondului de garanţie pe depozitele conturilor bancare ale diferitelor bănci şi/sau în hîrtii de valoare de stat, hîrtii de valoare ale emitenţilor, incluse în listingul bursei de valori şi corespund altor cerinţe de lichiditate, conform legislaţiei despre hîrtiile de valoare;
d) va efectua controlul asupra corelaţiei dintre mărimea plăţilor de achitare şi mărimea mijloacelor acumulate în Fondul de garanţie, în caz de insuficienţă sau surplus de mijloace acumulate, va întreprinde măsuri operative de modificare a mărimii încasărilor planificate.
III. CONSUMAREA MIJLOACELOR FONDULUI DE GARANŢIE
9. Mijloacele Fondului de garanţie se utilizează numai pentru:
a) acordarea compensaţiei titularilor de drepturi asupra bunurilor imobile, drepturile cărora au fost lezate ca rezultat al acţiunilor subdiviziunilor competente ale IP Cadastrul Bunurilor Imobile (în continuare – compensaţii);
[Lit.b) abrogată prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]
Suma restantă a mijloacelor Fondului de garanţie, neutilizată pînă la finele anului curent, se utilizează în anul următor.
10. Plata compensaţiei se efectuează numai la înregistrarea curentă a drepturilor asupra bunurilor imobile şi nu mai devreme de prima tranzacţie efectuată după înregistrarea primară a drepturilor.
11. Nu se plăteşte compensaţia în cazul în care titularul a cauzat sau a contribuit la cauzarea prejudiciului prin escrocherie sau neglijenţă.
12. Plata compensaţiei se efectuează în baza hotărîrii judecătoreşti definitive.
[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]
[Pct.13-23 abrogate prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]
[Pct.13 în redacţia Hot.Guv. nr.926 din 30.08.05, în vigoare 16.09.05]
24. În cazul cînd Fondul de garanţie nu dispune de mijloace suficiente pentru achitarea compensaţiilor, el poate fi completat din contul majorării tarifelor pentru serviciile subdiviziunilor competente ale IP Cadastrul Bunurilor Imobile şi, respectiv, al cuantumului defalcărilor în Fondul de garanţie.
25. IP Cadastrul Bunurilor Imobile se obligă să întreprindă măsuri de lichidare a cauzelor, care au contribuit la plata compensaţiilor şi să acţioneze în instanţa de judecată pentru perceperea, în mod de regres, de la persoanele vinovate, a sumelor plătite din Fondul de garanţie.
IV. EVIDENŢA ŞI CONTROLUL
26. IP Cadastrul Bunurilor Imobile gestionează şi asigură controlul asupra corectitudinii şi oportunităţii defalcărilor în Fondul de garanţie.
[Pct.26 modificat prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]
27. În modul stabilit de Ministerul Finanţelor, IP Cadastrul Bunurilor Imobile asigură contabilitatea sumelor încasate şi plătite din Fondul de garanţie.
[Pct.27 modificat prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]
28. Periodic, odată în trimestru, IP Cadastrul Bunurilor Imobile prezintă Guvernului raportul cu privire la utilizarea mijloacelor Fondului de garanţie.
29. Anual rezultatele activităţii IP Cadastrul Bunurilor Imobile privind administrarea Fondului de garanţie sînt supuse controlului obligatoriu de audit. Informaţia despre rezultatele controlului se publică cel tîrziu peste o lună după susţinerea raportului anual.
V. DISPOZIŢII FINALE
30. IP Cadastrul Bunurilor Imobile este responsabilă pentru utilizarea conform destinaţiei a mijloacelor Fondului de garanţie.
[Pct.30 modificat prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]
31. IP Cadastrul Bunurilor Imobile prezintă propuneri de modificare a actelor legislative şi altor acte normative cu scopul perfecţionării modului de acumulare a mijloacelor în Fondul de garanţie, precum şi în scopul diminuării cheltuielilor condiţionate de funcţionarea lui.
32. Fondul de garanţie poate fi lichidat conform hotărîrii Guvernului.
Modul de utilizare a mijloacelor restante ale Fondului de garanţie, în cazul lichidării, se stabileşte de Guvern.
[Anexa nr.2 abrogată prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.926 din 30.08.05, în vigoare 16.09.05]