Hotărâre nr. 959 din 06.12.2023
cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru (restructurarea domeniului geodezie, cartografie şi cadastru şi modificarea unor acte normative)
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Geodezie,
Cartografie şi Cadastru (restructurarea domeniului
geodezie, cartografie şi cadastru şi modificarea
unor acte normative)
nr. 959 din 06.12.2023
(în vigoare 20.12.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 484-487 art.1204 din 20.12.2023
* * *
În temeiul art.7 lit.b) şi e) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, al art.32 din Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.160-164, art.537), cu modificările ulterioare, al art.12 din Legea nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.441-450, art.750), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se modifică denumirea Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru în Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru, autoritate administrativă centrală în subordinea Guvernului.
2. Se aprobă:
1) Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru, conform anexei nr.1;
2) Structura organizatorică a Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru, conform anexei nr.2;
[Subpct.3) abrogat prin Hot.Guv. nr.324 din 17.06.2026, în vigoare 18.07.2026]
4) Lista entităţilor publice în care Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru are calitatea de fondator, conform anexei nr.4;
5) Lista actelor normative care se modifică, conform anexei nr.5.
3. Se stabileşte efectivul-limită al Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru în număr de 58 de unităţi, cu un fond anual de retribuire a muncii conform legislaţiei.
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.324 din 17.06.2026, în vigoare 18.07.2026]
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.231 din 23.04.2025, în vigoare 25.05.2025]
4. Se constituie Instituţia Publică Cadastrul Bunurilor Imobile prin restructurarea (separarea) Instituţiei Publice Agenţia Servicii Publice. Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru va exercita, în numele statului, funcţia de fondator al Instituţiei Publice Cadastrul Bunurilor Imobile.
5. Instituţia Publică Cadastrul Bunurilor imobile va prelua de la Agenţia Servicii Publice următoarele domenii de activitate: crearea şi ţinerea cadastrului bunurilor imobile, altor sisteme informaţionale şi registre de domeniu, executarea lucrărilor cadastrale şi celor de evaluare a bunurilor imobile, administrarea băncii centrale de date a cadastrului bunurilor imobile, efectuarea înregistrărilor de stat ale bunurilor imobile şi ale drepturilor asupra acestora, prestarea serviciilor publice din domeniul cadastrului şi va fi succesor de drepturi şi obligaţii aferente domeniilor de activitate preluate.
6. Se aprobă:
1) Statutul Instituţiei Publice Cadastrul Bunurilor Imobile, conform anexei nr.6;
2) Structura organizatorică a Instituţiei Publice Cadastrul Bunurilor Imobile, conform anexei nr.7.
[Subpct.3) abrogat prin Hot.Guv. nr.324 din 17.06.2026, în vigoare 18.07.2026]
7. Se stabileşte efectivul-limită al Instituţiei Publice Cadastrul Bunurilor Imobile în număr de 930 unităţi, cu un fond anual de retribuire a muncii conform legislaţiei.
[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.324 din 17.06.2026, în vigoare 18.07.2026]
8. Personalul angajat în subdiviziunile structurale ale Agenţiei Servicii Publice, conform domeniilor de activitate preluate de către Instituţia Publică Cadastrul Bunurilor Imobile, va fi transferat sau disponibilizat în cazul imposibilităţii transferării acestuia, conform cadrului normativ.
9. Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru în comun cu Agenţia Servicii Publice va institui, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, comisia de transmitere a bunurilor şi va asigura efectuarea transmiterii bunurilor pentru prestarea neîntreruptă a serviciilor cadastrale, în termen de 30 de zile de la data instituirii Comisiei, conform Regulamentului cu privire la modul de transmitere a bunurilor proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.901/2015.
10. Până la preschimbarea tuturor ştampilelor, a parafelor, a blanchetelor utilizate la prestarea serviciilor publice în domeniile de activitate preluate, se vor utiliza cele existente emise de Agenţia Servicii Publice.
11. Agenţia Servicii Publice va transfera Instituţiei Publice Cadastrul Bunurilor Imobile mijloacele financiare, inclusiv cele acumulate în Fondul de garanţie conform bilanţului de repartiţie, în timp de 3 zile lucrătoare de la data confirmării deschiderii conturilor trezoreriale.
12. Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru:
1) în termen de până la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, va prezenta Guvernului propuneri privind modificarea cadrului normativ conex activităţii Instituţiei Publice Cadastrul Bunurilor Imobile;
2) în termen de 2 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, va organiza desfăşurarea concursului privind selectarea directorului Instituţiei Publice Cadastrul Bunurilor Imobile;
3) în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, va elabora şi va prezenta Guvernului spre aprobare metodologia de calculare a tarifelor, nomenclatorul serviciilor şi cuantumul tarifelor pentru serviciile prestate de Instituţia Publică Cadastrul Bunurilor Imobile;
4) până la aprobarea metodologiei indicate în subpunctul 3) la serviciile prestate de către Instituţia Publică Cadastrul Bunurilor Imobile şi a noilor tarife calculate în baza acesteia, va aplica tarifele în vigoare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr.966/2020 cu privire la serviciile prestate de către Agenţia Servicii Publice.
13. Directorul general al Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru, până la angajarea directorului Instituţiei Publice Cadastrul Bunurilor Imobile, va desemna o persoană ce va exercita temporar această funcţie.
14. Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru, în calitate de fondator, la finalizarea lucrărilor din cadrul Programului de stat de delimitare a proprietăţii publice şi de corectare a erorilor, preconizat pentru anul 2028, inclus în Agenda de reforme aferentă Planului de Creştere al Republicii Moldova, va prezenta Guvernului proiectul de act normativ cu privire la reorganizarea Întreprinderii de Stat Institutul de Geodezie, Prospecţiuni Tehnice şi Cadastru "INGEOCAD" prin transformare în instituţie publică, în scopul asigurării activităţilor exclusive de importanţă statală efectuate de către respectiva întreprindere în domeniile geodezie, cartografie, gravimetrie, topografie şi infrastructura de date spaţiale, la menţinerea reţelelor geodezice de stat şi la demarcarea frontierei de stat a Republicii Moldova pentru apărarea şi securitatea ţării, în conformitate cu cadrul normativ.
[Pct.14 modificat prin Hot.Guv. nr.324 din 17.06.2026, în vigoare 18.07.2026]
15. Se abrogă:
1) Hotărârea Guvernului nr.1298/2003 cu privire la crearea Sistemului Informaţional Geografic Naţional (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.223-225, art.1350), cu modificările ulterioare;
2) Hotărârea Guvernului nr.383/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acesteia (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.75-77, art.453), cu modificările ulterioare.
16. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru.
17. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul dezvoltării | |
| economice şi digitalizării | Dumitru Alaiba |
| Ministrul finanţelor | Petru Rotaru |
| Nr.959. Chişinău, 6 decembrie 2023. | |
Anexa nr.1
la Hotărârea Guvernului nr.959/2023
[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.324 din 17.06.2026, în vigoare 18.07.2026]
REGULAMENT
cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Geodezie, Cartografie şi Cadastru
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru (denumit în continuare Regulament) reglementează misiunea, funcţiile, domeniile de activitate, drepturile, precum şi modalitatea de organizare a activităţii acesteia.
2. Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru (denumită în continuare Agenţie) este autoritatea publică a administraţiei publice centrale care funcţionează la nivel naţional sub autoritatea Guvernului şi care realizează politicile publice ale Guvernului în domeniile geodeziei, cartografiei, geoinformaticii şi teledetecţiei, infrastructurii de date spaţiale, cadastrului bunurilor imobile, evaluării bunurilor mobile şi imobile, intermedierii imobiliare şi fondului naţional de date geospaţiale.
3. Agenţia este persoană juridică de drept public, cu sediul în municipiul Chişinău, care dispune de denumire, ştampilă cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, conturi trezoreriale, precum şi alte atribute specifice autorităţilor publice, stabilite în legislaţie.
4. Finanţarea şi asigurarea tehnico-materială a Agenţiei se efectuează, după caz, din contul mijloacelor prevăzute în legea bugetului de stat şi din contul mijloacelor provenite din alte surse, conform legislaţiei.
5. În activitatea sa, Agenţia se conduce de Constituţia Republicii Moldova, de Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate, Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern şi de alte acte normative.
II. MISIUNEA, DOMENIILE DE ACTIVITATE, FUNCŢIILE
DE BAZĂ ŞI DREPTURILE AGENŢIEI
6. Agenţia are misiunea de a elabora şi a promova politici publice şi reglementări specifice în domeniile de competenţă prevăzute la pct.7, de a monitoriza implementarea şi calitatea acestora, precum şi de a propune măsuri de intervenţie ale statului în vederea asigurării unor soluţii eficiente şi aliniate la standardele şi normele europene.
7. Agenţia realizează funcţiile stabilite de prezentul Regulament în următoarele domenii:
7.1. geodezie, cartografie, geoinformatică şi teledetecţie;
7.2. infrastructura de date spaţiale;
7.3. cadastrul bunurilor imobile;
7.4. evaluarea bunurilor mobile şi imobile;
7.5. intermediere imobiliară;
7.6. fondul naţional de date geospaţiale.
8. Funcţiile de bază ale Agenţiei sunt:
8.1. elaborarea documentelor de politici publice, a proiectelor de acte normative în domeniile prevăzute la pct.7, inclusiv a celor pentru asigurarea implementării actelor normative şi a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, precum şi monitorizarea implementării acestora;
8.2. colaborarea, în conformitate cu legislaţia naţională, cu instituţii de profil din străinătate, în domeniile prevăzute la pct.7;
8.3. aplicarea actelor normative şi implementarea tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, în domeniile prevăzute la pct.7, întocmirea rapoartelor privind executarea acestora;
8.4. armonizarea, în comun cu organele centrale de specialitate ale statului, a legislaţiei naţionale (transpunere şi implementare) la acquis-ul UE, pentru implementarea cerinţelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană;
8.5. monitorizarea continuă şi raportarea periodică a progreselor înregistrate pentru acţiunile planificate în Programul naţional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în Planul naţional de reglementări, precum şi a recomandărilor Comisiei Europene din Raportul anual de extindere şi a recomandărilor/concluziilor operaţionale ale Consiliului/comitetelor de asociere;
8.6. participarea la implementarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte;
8.7. avizarea proiectelor de acte normative elaborate de alte autorităţi ale administraţiei publice;
8.8. exercitarea competenţelor şi a responsabilităţilor în domeniul finanţelor publice, în conformitate cu prevederile Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014;
8.9. organizarea procesului de planificare, de executare, de evidenţă contabilă şi de raportare a bugetului în cadrul Agenţiei;
8.10. exercitarea, în numele statului, a funcţiei de fondator în entităţile publice din subordine;
8.11. elaborarea şi promovarea propunerilor de proiecte în cadrul programelor financiare naţionale şi internaţionale şi gestionarea, în condiţiile legii, a programelor internaţionale de asistenţă financiară în domeniile administrate;
8.12. coordonarea conceptelor tehnice şi a regulamentelor privind instituirea sistemelor informaţionale geografice de stat şi a geoportalelor tematice;
8.13. organizarea creării şi ţinerii sistemelor informaţionale geografice de stat, precum şi a altor sisteme informaţionale din domeniile de activitate ale căror posesor şi, după caz, deţinător este, conform cadrului normativ;
8.14. organizarea şi desfăşurarea procedurii de certificare a specialiştilor în domeniile geodeziei, cartografiei, prospecţiunilor topografice, geoinformaticii, cadastrului bunurilor imobile şi evaluării bunurilor;
8.15. emiterea actelor permisive în domeniile de activitate, în conformitate cu Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător;
8.16. organizarea şi desfăşurarea procedurii de ocupare a funcţiei şi de atestare a registratorilor în domeniul activităţii cadastrale;
8.17. organizarea şi desfăşurarea seminarelor şi conferinţelor tematice în domeniile geodeziei, cartografiei, topografiei, geoinformaticii şi teledetecţiei, infrastructurii de date spaţiale, cadastrului bunurilor imobile şi evaluării bunurilor, în vederea consolidării capacităţilor profesionale ale specialiştilor din domeniu;
8.18. implementarea politicilor publice şi exercitarea funcţiilor specifice în domeniile de competenţă prevăzute la pct.7, prin intermediul entităţilor publice din subordine;
8.19. exercitarea altor funcţii specifice.
9. Atribuţiile de bază ale Agenţiei sunt:
9.1. în domeniile geodeziei, cartografiei, geoinformaticii şi teledetecţiei:
9.1.1. elaborează documente de politici şi proiecte de acte normative, precum şi acte administrative şi documente metodologice necesare pentru implementarea actelor normative;
9.1.2. coordonează activităţile şi asigură implementarea politicii de stat în domeniile geodeziei, cartografiei, topografiei, fotogrammetriei, teledetecţiei, sistemelor informaţionale geografice de stat, reţelelor edilitare şi prospecţiunilor tehnice;
9.1.3. stabileşte şi menţine Reţelele Geodezice de Stat – Reţeaua Geodezică Naţională, Reţeaua Naţională de Nivelment, Reţeaua Gravimetrică Naţională şi Sistemul Naţional de Poziţionare MOLDPOS;
9.1.4. gestionează şi menţine bazele de date topografice şi procesele de implementare a măsurărilor fotogrammetrice şi topografice;
9.1.5. efectuează măsurători geomagnetice, controlează domeniul punctelor permanente de control al cadrului geodezic pentru utilizare practică în domeniul topografiei de stat;
9.1.6. elaborează şi aprobă caietele de sarcini pentru licitaţiile privind îndeplinirea lucrărilor în domeniile geodeziei, cartografiei, geoinformaticii şi teledetecţiei;
9.1.7. planifică, organizează şi monitorizează crearea şi menţinerea (prin intermediul entităţilor publice din subordine) a portalurilor şi aplicaţiilor web specializate pentru crearea, actualizarea şi diseminarea datelor spaţiale şi a serviciilor de reţea;
9.1.8. planifică, administrează şi coordonează lucrările în domeniile geodeziei, cartografiei, geoinformaticii, teledetecţiei, creării ortoimaginilor şi utilizării imaginilor satelitare;
9.1.9. asigură suport metodologic şi tehnic pentru cartografierea şi demarcarea frontierei de stat a Republicii Moldova şi pentru reprezentarea acesteia pe hărţi;
9.1.10. asigură desfăşurarea lucrărilor tehnice de demarcare a frontierei de stat şi elaborarea documentelor finale de demarcare în cadrul grupului de lucru comun moldo-ucrainean şi al Comisiei mixte de demarcare a frontierei de stat dintre Republica Moldova şi Ucraina;
9.1.11. planifică, împreună cu Ministerul Apărării, necesităţile de materiale şi de date geodezice, cartografice şi geoinformatice, în vederea asigurării apărării şi securităţii statului;
9.1.12. stabileşte regulile de identificare, standardizare, înregistrare, utilizare şi protejare a denumirilor geografice;
9.1.13. creează şi gestionează Registrul denumirilor geografice, dezvoltă servicii de reţea şi elaborează propuneri de reglementări în domeniul denumirilor geografice;
9.1.14. coordonează, monitorizează şi promovează proiecte de inovaţie în domeniile geodeziei, cartografiei, topografiei, geoinformaticii şi teledetecţiei;
9.1.15. creează şi menţine Registrul de stat al lucrărilor topogeodezice;
9.1.16. efectuează recepţia lucrărilor în domeniul geodeziei, cartografiei, geoinformaticii şi teledetecţiei executate din contul bugetului de stat;
9.1.17. efectuează certificarea specialiştilor în domeniul geodeziei, cartografiei, prospecţiunilor topografice şi geoinformaticii;
9.1.18. stabileşte regulile de identificare, standardizare, utilizare şi de luare în evidenţă a reţelelor edilitare;
9.1.19. creează şi gestionează Registrul de evidenţă a reţelelor edilitare, dezvoltă servicii de reţea şi elaborează propuneri de reglementări în domeniul reţelelor edilitare;
9.2. în domeniul infrastructurii de date spaţiale:
9.2.1. elaborează documente de politici şi proiecte de acte normative, precum şi acte administrative şi documente metodologice necesare pentru implementarea actelor normative în domeniul infrastructurii naţionale de date spaţiale (denumită în continuare INDS);
9.2.2. coordonează, monitorizează şi raportează activităţile privind dezvoltarea INDS;
9.2.3. asigură dezvoltarea şi actualizarea INDS în conformitate cu domeniul de activitate;
9.2.4. coordonează activitatea consiliului şi a grupurilor de lucru ale INDS;
9.2.5. asigură funcţionarea şi menţinerea, prin intermediul entităţilor publice din subordine, a Sistemului informaţional geografic de stat "Geoportalul infrastructurii naţionale de date spaţiale" (denumit în continuare Geoportalul INDS);
9.2.6. coordonează şi creează metadatele şi asigură publicarea acestora pe Geoportalul INDS;
9.2.7. monitorizează aplicarea standardelor pentru asigurarea interoperabilităţii seturilor de date spaţiale şi a serviciilor de reţea;
9.2.8. implementează proiecte şi stabileşte relaţii internaţionale de colaborare în domeniul INDS;
9.3. în domeniul cadastrului bunurilor imobile:
9.3.1. elaborează documente de politici, proiecte de acte normative, precum şi acte administrative şi documente metodologice în domeniul cadastrului bunurilor imobile şi al delimitării bunurilor imobile proprietate publică, inclusiv cele necesare pentru asigurarea executării actelor normative;
9.3.2. coordonează activităţile cadastrale care asigură implementarea politicii de stat în domeniul cadastrului bunurilor imobile şi al delimitării bunurilor imobile proprietate publică;
9.3.3. elaborează propuneri de programe din domeniul cadastrului bunurilor imobile;
9.3.4. organizează şi monitorizează crearea şi actualizarea datelor în bazele de date cadastrale şi în baza centrală de date cadastrale;
9.3.5. coordonează implementarea proiectelor de îmbunătăţire a datelor cadastrale şi menţinerea datelor cadastrale în entităţile publice din subordine;
9.3.6. elaborează acte normative departamentale, documente tehnice, reglementări, metodologii şi instrucţiuni în domeniul cadastrului şi al delimitării bunurilor imobile proprietate publică;
9.3.7. elaborează propuneri de decizii de lucru asociate cu operaţiunile şi cu dezvoltarea sistemului cadastral;
9.3.8. planifică, organizează, monitorizează crearea şi menţinerea portalurilor web şi a aplicaţiilor pentru diseminarea, revizuirea şi ordonarea datelor şi serviciilor cadastrale şi a celor din Registrul de stat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al adreselor;
9.3.9. administrează, în condiţiile legislaţiei, Registrul de stat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al adreselor;
9.3.10. desfăşoară concursul pentru ocuparea funcţiei de registrator în domeniul activităţii cadastrale;
9.3.11. efectuează atestarea registratorilor în domeniul activităţii cadastrale;
9.3.12. efectuează certificarea inginerilor cadastrali;
9.4. în domeniul evaluării bunurilor mobile şi imobile:
9.4.1. elaborează documente de politici, proiecte de acte normative în domeniul evaluării bunurilor mobile şi al evaluării şi reevaluării bunurilor imobile, inclusiv cele necesare pentru asigurarea executării actelor normative;
9.4.2. preia, actualizează, aprobă şi publică standardele de evaluare, precum şi elaborează şi aprobă documentele necesare pentru implementarea acestora;
9.4.3. monitorizează aplicarea standardelor de evaluare în comun cu organizaţiile necomerciale ale evaluatorilor;
9.4.4. determină metode şi proceduri privind evaluarea şi stabileşte modalitatea de eliberare a datelor necesare pentru evaluarea bunurilor mobile şi imobile;
9.4.5. monitorizează şi analizează situaţia în domeniul evaluării bunurilor mobile şi imobile, colectează date, întocmeşte rapoarte şi prezintă rezultate Guvernului;
9.4.6. elaborează şi aprobă acte normative departamentale, documente tehnice, reglementări, metodologii şi instrucţiuni în domeniu;
9.4.7. asigură crearea şi ţinerea Sistemului informaţional "Registrul preţurilor bunurilor imobile";
9.4.8. coordonează dezvoltarea şi menţinerea sistemelor informaţionale de evaluare a bunurilor imobile;
9.4.9. coordonează implementarea proiectelor în domeniul evaluării bunurilor mobile şi imobile;
9.4.10. efectuează certificarea evaluatorilor bunurilor;
9.4.11. coordonează activităţile şi asigură implementarea politicii de stat în domeniul evaluării bunurilor mobile şi evaluării şi reevaluării bunurilor imobile;
9.4.12. coordonează activitatea Consiliului de verificare a rapoartelor de evaluare;
9.5. în domeniul intermedierii imobiliare:
9.5.1. elaborează, implementează şi promovează politici, strategii de dezvoltare şi reglementări specifice;
9.5.2. elaborează proiecte de acte normative, regulamente, instrucţiuni şi alte documente pentru asigurarea punerii în aplicare a actelor normative, precum şi înaintează propuneri de îmbunătăţire a cadrului normativ aferent;
9.5.3. asigură condiţiile normative, financiare şi organizatorice pentru crearea modulului "Agenţi imobiliari" în cadrul Sistemului informaţional "Registrul preţurilor bunurilor imobile";
9.5.4. organizează, gestionează şi asigură funcţionarea modulului "Agenţi imobiliari";
9.5.5. eliberează, suspendă şi retrage certificatul de agent imobiliar;
9.5.6. colaborează cu autorităţile publice, asociaţiile profesionale şi cu alte organizaţii în vederea asigurării respectării legislaţiei din domeniu;
9.5.7. organizează campanii de informare pentru promovarea respectării legislaţiei din domeniul intermedierii imobiliare;
9.6. în domeniul fondului naţional de date geospaţiale:
9.6.1. elaborează documente de politici, proiecte de acte normative în domeniul fondului naţional de date geospaţiale, inclusiv cele necesare pentru asigurarea executării actelor normative;
9.6.2. coordonează activităţile şi asigură implementarea politicii de stat în domeniul fondului de date geospaţiale;
9.6.3. coordonează şi asigură supravegherea permanentă a funcţionării sistemelor informaţionale geografice de stat, precum şi a altor sisteme informaţionale din domeniile de activitate al căror posesor şi, după caz, deţinător este, conform cadrului normativ;
9.6.4. asigură evidenţa centralizată şi păstrarea materialelor şi datelor geodezice, cartografice, topografice, hidrografice şi gravimetrice, precum şi a celor obţinute prin teledetecţie şi aerofotografiere, în format digital şi analogic, rezultate din activităţile geodezice şi cartografice, indiferent de tipul, locul de creare sau forma de proprietate, aflate şi păstrate pe teritoriul Republicii Moldova;
9.6.5. stabileşte modalitatea de recepţionare, condiţiile de păstrare şi de utilizare a materialelor şi datelor geodezice, cartografice, topografice, hidrografice şi gravimetrice, precum şi a celor obţinute prin teledetecţie şi aerofotografiere, în format digital şi analogic, rezultate din activităţile geodezice şi cartografice, indiferent de tipul, locul de creare sau forma de proprietate, aflate şi păstrate pe teritoriul Republicii Moldova;
9.6.6. asigură organizarea, sistematizarea şi păstrarea materialelor în arhiva fondului naţional de date geospaţiale în conformitate cu prevederile legislaţiei din domeniul arhivistic;
9.6.7. asigură accesul autorităţilor publice centrale şi locale, al reprezentanţilor mediului academic, ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile la materialele şi datele disponibile în cadrul fondului;
9.6.8. asigură accesul online la baza de date a fondului de date geospaţiale;
9.6.9. asigură conlucrarea şi coordonarea cu Agenţia de Guvernare Electronică şi Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică în vederea utilizării platformei guvernamentale MCloud şi a serviciilor guvernamentale electronice.
10. Agenţia este învestită cu următoarele drepturi:
10.1. să solicite şi să primească, în condiţiile cadrului normativ, de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, informaţii necesare pentru îndeplinirea funcţiilor şi exercitarea atribuţiilor;
10.2. să elaboreze proiecte de acte normative şi documente de politici publice, să participe la efectuarea expertizelor şi acordarea consultaţiilor şi să examineze alte chestiuni ce ţin de domeniile specifice de activitate;
10.3. să prezinte Guvernului propuneri privind modificarea cadrului normativ în domeniile de competenţă încredinţate;
10.4. să implementeze proiectele de dezvoltare în domeniile de activitate;
10.5. să colaboreze cu autorităţile administraţiei publice locale pentru implementarea politicii statului în domeniile încredinţate şi pentru soluţionarea problemelor comune;
10.6. să înainteze, în conformitate cu legislaţia, acţiuni în regres împotriva funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal care au cauzat prejudicii proprietăţii publice şi bugetului public naţional;
10.7. să solicite accesul şi să obţină gratuit, în conformitate cu legea şi în limitele competenţei, inclusiv prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect), informaţii statistice, financiare, fiscale, economice, juridice şi alte informaţii relevante pentru îndeplinirea funcţiilor sale;
10.8. să elaboreze, să examineze şi să aprobe tarifele şi normele de timp pentru lucrările din domeniile de competenţă, executate de entităţile publice subordonate Agenţiei şi finanţate din bugetul de stat;
10.9. să emită sau să aprobe acte normative cu scopul de realizare a misiunii sale şi de îndeplinire a funcţiilor ce îi revin;
10.10. să încheie tratate internaţionale şi să asigure reprezentarea Republicii Moldova în organizaţiile internaţionale de profil în condiţiile legii;
10.11. să obţină asistenţă tehnică şi financiară de la partenerii de dezvoltare şi din alte surse legale şi să o utilizeze în scopul realizării funcţiilor sale;
10.12. să conlucreze cu autorităţi similare ale altor state, inclusiv prin încheierea unor acorduri bilaterale de colaborare, prin schimb de experienţă şi informaţii de specialitate;
10.13. să prezinte Guvernului demersuri privind necesitatea suspendării, a anulării sau, după caz, a abrogării, în totalitate sau în parte, a actelor ce contravin legislaţiei emise de către conducătorii ministerelor, ai Cancelariei de Stat sau ai altor autorităţi administrative centrale;
10.14. să posede, să utilizeze şi să administreze bunurile în conformitate cu scopurile sale de activitate şi cu prevederile cadrului normativ;
10.15. să încheie contracte cu persoane fizice şi juridice de drept public sau privat;
10.16. să reprezinte şi să apere interesele sale în instanţele judecătoreşti de toate nivelurile;
10.17. să exercite şi alte drepturi în temeiul actelor normative ce reglementează relaţiile în domeniile de activitate încredinţate Agenţiei conform domeniilor sale de competenţă.
III. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII AGENŢIEI
11. Conducerea Agenţiei este exercitată de către directorul general, numit şi eliberat din funcţie de către Guvern conform art.17 alin.(2) din Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate şi art.6 alin.(4) din Legea nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, care:
11.1. determină obiectivele de activitate ale Agenţiei, pornind de la Programul de activitate al Guvernului şi alte documente de politici publice şi stabileşte căile de realizare a acestora;
11.2. asigură executarea legilor, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor Parlamentului, a ordonanţelor, a hotărârilor şi a dispoziţiilor Guvernului, precum şi îndeplinirea funcţiilor ce decurg din prevederile prezentului Regulament şi ale altor acte normative;
11.3. aprobă planul anual de acţiuni al Agenţiei, precum şi rapoartele privind realizarea acestuia;
11.4. asigură coordonarea şi supravegherea activităţii aparatului central al Agenţiei, precum şi monitorizarea activităţii structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a acesteia;
11.5. organizează sistemul de control intern managerial, precum şi funcţia de audit intern în cadrul Agenţiei;
11.6. exercită dreptul asupra efectuării cheltuielilor, în conformitate cu alocaţiile aprobate pentru Agenţie în legea bugetară anuală;
11.7. prezintă pentru coordonare Guvernului:
11.7.1. planul anual de activitate al Agenţiei şi, pentru aprobare, măsurile de realizare a direcţiilor strategice de activitate a acesteia;
11.7.2. proiectele de acte legislative şi normative al căror autor este Agenţia, care urmează a fi prezentate, în modul stabilit, spre examinare Guvernului;
11.7.3. proiectele actelor normative ale Agenţiei;
11.7.4. propuneri referitoare la constituirea şi reorganizarea structurilor organizaţionale în sfera de competenţă a Agenţiei, în limitele alocaţiilor prevăzute în bugetul de stat pentru întreţinerea Agenţiei, precum şi propuneri de dizolvare a acestora, pentru a fi prezentate, în modul stabilit, spre examinare Guvernului;
11.8. negociază şi semnează tratate internaţionale ale Republicii Moldova, în conformitate cu deplinele puteri acordate în modul stabilit în Legea nr.595/1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova;
11.9. stabileşte atribuţiile şi responsabilităţile directorilor generali adjuncţi, înaintează propuneri cu privire la aplicarea sancţiunilor disciplinare faţă de aceştia pentru a fi prezentate, în modul stabilit, spre examinare Cancelariei de Stat;
11.10. aprobă organigrama Agenţiei;
11.11. semnează avize la proiectele de acte normative care au tangenţă cu domeniile de activitate încredinţate Agenţiei;
11.12. emite ordine în mod unipersonal şi în limitele competenţelor atribuite, asigurând controlul executării acestora;
11.13. aprobă regulamentele subdiviziunilor Agenţiei şi fişele de post ale angajaţilor;
11.14. numeşte în funcţii publice, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în condiţiile legii;
11.15. angajează şi eliberează din funcţie alte categorii de personal, în condiţiile legislaţiei muncii;
11.16. numeşte în funcţii, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu (de muncă) ale conducătorilor şi adjuncţilor entităţilor publice din subordine, cu excepţia cazurilor în care aceasta ţine de competenţa Guvernului, în temeiul legilor speciale;
11.17. conferă grade de calificare funcţionarilor publici, acordă stimulări şi aplică sancţiuni disciplinare în condiţiile legii;
11.18. reprezintă, fără un mandat special, Agenţia în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu alte autorităţi publice, cu reprezentanţii societăţii civile şi cu persoanele fizice şi juridice din Republica Moldova şi din străinătate;
11.19. semnează, în limitele competenţei sale, ordine şi alte acte prevăzute de legislaţie, emise de către Agenţie;
11.20. înaintează propuneri pentru decorarea cu distincţii de stat a personalului din cadrul Agenţiei, în condiţiile legii;
11.21. aprobă sau modifică statul de personal şi schema de încadrare a Agenţiei, în limitele fondului de retribuire a muncii şi ale efectivului-limită aprobat de Guvern;
11.22. exercită şi alte competenţe care îi sunt atribuite în conformitate cu legislaţia.
12. În cadrul Agenţiei activează doi directori generali adjuncţi, care sunt funcţionari publici de conducere de nivel superior, numiţi în funcţie pe criterii de profesionalism, în conformitate cu Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
13. Conform ordinului directorului general privind stabilirea domeniilor de activitate, directorul general adjunct are următoarele competenţe:
13.1. participă la determinarea obiectivelor şi direcţiilor strategice de activitate ale Agenţiei în domeniile de care este responsabil;
13.2. participă la elaborarea planului anual de activitate al Agenţiei şi a rapoartelor despre realizarea acestuia în domeniile de care este responsabil;
13.3. asigură şi coordonează atingerea obiectivelor stabilite şi realizarea planului anual de activitate pe domeniile de care este responsabil;
13.4. exercită împuternicirile directorului general de conducere a Agenţiei, în cazul delegării responsabilităţilor, al lipsei directorului general sau al imposibilităţii exercitării de către acesta a împuternicirilor sale, fapt despre care se înştiinţează Prim-ministrul şi secretarul general al Guvernului;
13.5. reprezintă Agenţia, în baza delegării de către directorul general, în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu instituţiile publice, cu reprezentanţii societăţii civile şi cu persoanele fizice şi juridice din Republica Moldova şi din străinătate;
13.6. exercită alte atribuţii delegate de către directorul general.
14. Directorul general, directorii generali adjuncţi şi conducătorii subdiviziunilor Agenţiei, în limitele împuternicirilor delegate, poartă răspundere pentru deciziile luate şi pentru activitatea Agenţiei.
15. Corespondenţa Agenţiei este semnată de către directorul general, directorii generali adjuncţi şi persoanele cu funcţii de răspundere, abilitate cu acest drept prin ordin al directorului general.
16. Semnăturile pe actele oficiale ale Agenţiei sunt aplicate de către directorul general, directorii generali adjuncţi şi persoanele cu funcţii de răspundere, abilitate, inclusiv, cu utilizarea semnăturii electronice.
17. Agenţia colaborează cu Parlamentul, în cadrul comisiilor parlamentare şi al şedinţelor plenare, inclusiv prin intermediul reprezentantului Guvernului în Parlament, cu alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, cu mediul de afaceri şi societatea civilă.
[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.324 din 17.06.2026, în vigoare 18.07.2026]
[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.231 din 23.04.2025, în vigoare 25.05.2025]
Anexa nr.2
la Hotărârea Guvernului nr.959/2023
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
a Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru
Directorul general
Directorii generali adjuncţi
Direcţia coordonare politici publice şi integrare europeană
Direcţia geodezie, cartografie, geoinformatică şi teledetecţie
Direcţia infrastructura de date spaţiale
Direcţia cadastrul bunurilor imobile
Direcţia evaluarea bunurilor şi intermediere imobiliară
Fondul naţional de date geospaţiale (cu statut de serviciu)
Serviciul audit intern
Serviciul informare şi comunicare cu mass-media
Direcţia juridică
Serviciul resurse umane
Direcţia financiar-administrativă
Serviciul tehnologii informaţionale
Serviciul managementul documentelor şi secretariat
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.324 din 17.06.2026, în vigoare 18.07.2026]
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.231 din 23.04.2025, în vigoare 25.05.2025]
Anexa nr.3
la Hotărârea Guvernului nr.959/2023
ORGANIGRAMA
Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru
[Anexa nr.3 abrogată prin Hot.Guv. nr.324 din 17.06.2026, în vigoare 18.07.2026]
[Anexa nr.3 în redacţia Hot.Guv. nr.231 din 23.04.2025, în vigoare 25.05.2025]
Anexa nr.4
la Hotărârea Guvernului nr.959/2023
LISTA
entităţilor publice în care Agenţia Geodezie,
Cartografie şi Cadastru are calitatea de fondator
1. Întreprinderea de Stat Institutul de Geodezie, Prospecţiuni Tehnice şi Cadastru "INGEOCAD"
2. Instituţia Publică Cadastrul Bunurilor Imobile
Anexa nr.5
la Hotărârea Guvernului nr.959/2023
LISTA
actelor normative care se modifică
1. În punctele 4 şi 10 din Regulamentul Fondului arhivistic de stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.352/1992 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1992, nr.42-44, art.350), cu modificările ulterioare, textul "Fondului cartografo-geodezic al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu textul "Fondului Naţional de Date Geospaţiale al Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru".
2. În punctele 7 şi 10 din anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.582/1995 cu privire la reglementarea monopolurilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.59-60, art.472), cu modificările ulterioare, textul "Agenţia Naţională pentru Geodezie, Cartografie şi Cadastru" se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru (prin intermediul entităţilor publice din subordinea acesteia)".
3. În tot textul Regulamentului cu privire la Fondul Naţional de Date Geospaţiale (F.N.D.G.), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.731/1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.14-15, art.66), cu modificările ulterioare, cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru", la orice formă gramaticală, se substituie cu text "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru", la forma gramaticală corespunzătoare.
4. Pe parcursul textului anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.1030/1998 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.96, art.996), cu modificările ulterioare,:
1) cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru", la forma gramaticală corespunzătoare;
2) textele "Agenţia Servicii Publice (în continuare – Agenţie)", "Agenţia Servicii Publice" şi cuvântul "Agenţie", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile".
5. Pe tot parcursul Hotărârii Guvernului nr.1170/1998 cu privire la Fondul de garanţie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.111, art.1107), cu modificările ulterioare, cuvintele "Agenţia Servicii Publice", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile".
6. La punctul 3 din capitolul VIII al Regulamentului privind zonele protejate naturale şi construite, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1009/2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.127-129, art.1114), cu modificările ulterioare, cuvintele "Agenţiei Servicii Publice" se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile".
7. În punctul 55 din Regulamentul cu privire la reţeaua geodezică naţională, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.48/2001 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.11-13, art.89), textul "Agenţiei Naţionale Cadastru, Resurse Funciare şi Geodezie" se substituie cu textul "Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru".
8. La punctul 1 din Hotărârea Guvernului nr.567/2003 privind organizarea şi asigurarea tehnico-materială a lucrărilor de demarcare a frontierei de stat între Republica Moldova şi Ucraina (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.87-90, art.601), cu modificările ulterioare, cuvintele "Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu textul "Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru".
9. La punctul 2 din Hotărârea Guvernului nr.958/2003 despre aprobarea Regulamentului provizoriu privind evaluarea bunurilor imobile (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.177, art.1006), cuvintele "Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru".
10. Hotărârea Guvernului nr.1518/2003 despre crearea Sistemului informaţional automatizat "Registrul de stat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al adreselor" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.1-5, art.2), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) în tot textul hotărârii şi al anexei nr.1, cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru", la forma gramaticală corespunzătoare;
2) la punctul 18 din anexa nr.1, cuvintele "subdiviziunile sale competente" se substituie cu cuvintele "subdiviziunile sale teritoriale", iar cuvintele "Agenţia Servicii Publice" se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile";
3) la punctul 18 din anexa nr.2, cuvântul "Agenţiei" se substituie cu textul "Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru", iar cuvintele "Agenţiei Servicii Publice", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile".
11. La punctul 2 din Hotărârea Guvernului nr.999/2006 cu privire la sistemul de împărţire pe foi şi nomenclatura hărţilor şi planurilor topografice în Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.142-145, art.1084), cuvintele "Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu textul "Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru".
12. În tot textul Hotărârii Guvernului nr.65/2007 pentru aprobarea Nomenclatorului şi tarifelor serviciilor cu plată şi a Regulamentului privind modul de formare şi utilizare a mijloacelor speciale ale Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru provenite din furnizarea materialelor topogeodezice şi cartografice din Fondul cartografo-geodezic (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.14-17, art.84):
1) cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru", la forma gramaticală corespunzătoare;
2) cuvintele "Fondul cartografo-geodezic", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Fondul Naţional de Date Geospaţiale", la forma gramaticală corespunzătoare.
13. În tot textul Regulamentului privind consolidarea terenurilor agricole, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1075/2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.161-164, art.1123), cu modificările ulterioare:
1) cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru", la forma gramaticală corespunzătoare;
2) cuvintele "Agenţiei Servicii Publice" se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile".
14. La poziţiile 70, 71 şi 90 din anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.454/2008 cu privire la optimizarea participării organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice, precum şi a altor autorităţi administrative centrale la executarea angajamentelor asumate faţă de organizaţiile internaţionale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.66-68, art.434), cu modificările ulterioare, cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru".
15. În tot textul Regulamentului cu privire la privatizarea încăperilor nelocuibile date în locaţiune, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.468/2008, (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.66-68, art.442), cu modificările ulterioare, cuvintele "Agenţia Servicii Publice", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile".
16. În tot textul Hotărârii Guvernului nr.136/2009 cu privire la aprobarea Regulamentului privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.41-44, art.185), cu modificările ulterioare, cuvintele "Agenţia Servicii Publice", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile".
17. Hotărârea Guvernului nr.93/2009 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la transformarea cotelor-părţi valorice din proprietate comună în fracţie sau procente (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.30-33, art.128), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) în punctul 4 din hotărâre, cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru";
2) în tot textul Regulamentului:
a) cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru";
b) cuvintele "Agenţia Servicii Publice" se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile".
18. În tot textul Hotărârii Guvernului nr.307/2011 cu privire la Sistemul Naţional de Poziţionare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.74-77, art.351), cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru", la forma gramaticală corespunzătoare.
19. În punctul 1 subpunctul 3) din Hotărârea Guvernului nr.605/2013 cu privire la atribuţiile Prim-ministrului şi ale viceprim-miniştrilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.182-185, art.703), cu modificările ulterioare:
1) la litera a), cuvântul "cadastru" se substituie cu textul "geodezie, cartografie şi cadastru,";
2) la litera b), cuvintele "Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu textul "Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru".
20. În tot textul Regulamentului privind inventarierea tehnică şi paşaportizarea blocurilor locative construite, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.111/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.42, art.127), cu modificările ulterioare, cuvintele "Agenţiei Servicii Publice" se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile".
21. În punctul 4 din hotărâre şi în tot textul anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.133/2014 cu privire la crearea sistemului informaţional automatizat "Registrul obiectelor de infrastructură tehnico-edilitară" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.53-59, art.164), cu modificările ulterioare:
1) cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru" la forma gramaticală corespunzătoare;
2) cuvintele "Agenţiei Servicii Publice" se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile".
22. Pe tot parcursul Hotărârii Guvernului nr.1001/2014 cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informaţional "Registrul solurilor Republicii Moldova" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.373-384, art.1085), cu modificările ulterioare, cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare", la forma gramaticală corespunzătoare.
23. În Hotărârea Guvernului nr.282/2016 cu privire la aprobarea Conceptului tehnic al Sistemului informaţional automatizat "Registrul vitivinicol" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.59-67, art.318), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) în tot textul hotărârii şi al Conceptului tehnic, textul "Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare", la forma gramaticală corespunzătoare;
2) la punctele 15 şi 16:
a) cuvintele "Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu textul "Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru";
b) cuvintele "Agenţiei Servicii Publice" se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile";
24. Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1170/2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de transmitere, schimbare a destinaţiei şi schimb de terenuri (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.369-378, art.1265), cu modificările ulterioare, se modifică în după cum urmează:
1) în punctul 14, cuvintele "Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu cuvintele "Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare";
2) se completează cu un punct nou 141 cu următorul cuprins:
"141. Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare examinează dosarul şi corespunderea acestuia cu prevederile legislaţiei şi îl prezintă Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.";
3) în punctul 15, cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu cuvintele "Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare";
4) în punctul 28:
a) la subpunctul 1), cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu cuvintele "Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare";
b) la subpunctul 2), cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu cuvintele "Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare";
5) în punctul 33, cuvintele "Agenţiei Servicii Publice" se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile", iar cuvintele " al străzilor din localităţile de pe teritoriul Moldovei" se substituie cu cuvintele "al adreselor".
25. Hotărârea Guvernului nr.314/2017 privind constituirea Agenţiei Servicii Publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.162-170, art.396), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) punctul 14 din hotărâre se abrogă;
2) punctul 7 din anexa nr.1, subpunctul 6) se abrogă.
26. În tot textul Hotărârii Guvernului nr.458/2017 pentru aprobarea responsabilităţilor entităţilor publice privind seturile de date spaţiale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.216-228, art.549), cu modificările ulterioare:
1) cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru", cu excepţia poziţiilor 16 şi 17 din Tabelul Responsabilităţile entităţilor publice privind seturile de date spaţiale, respectiv: la poziţia 16, cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu cuvintele "Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare", iar la poziţia 17, cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu cuvintele "Agenţia Naţională şi Îmbunătăţiri Funciare";
2) cuvintele "Agenţia Servicii Publice" se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile".
27. În tot textul anexelor nr.1 şi nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.459/2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.216-228, art.550), cu modificările ulterioare, cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru", la forma gramaticală corespunzătoare.
28. În punctul 6 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.696/2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.329, art.801), cu modificările ulterioare, subpunctul 11) se abrogă.
29. În punctul 10 din Regulamentul cu privire la normele de creare şi actualizare a metadatelor pentru seturile şi serviciile de date spaţiale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.738/2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.340-351, art.843), cu modificările ulterioare, cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru".
30. În punctul 8 din Regulamentul cu privire la normele de partajare a seturilor de date spaţiale şi a serviciilor aferente între entităţile publice şi terţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.254/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.108-112, art.289), cu modificările ulterioare, cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru".
31. În punctul 31 din Regulamentul cu privire la normele de aplicare care stabilesc modalităţile tehnice de interoperabilitate şi armonizare a seturilor şi serviciilor de date spaţiale, precum şi termenul de implementare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.683/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.267-275, art.742), cu modificările ulterioare, cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru".
32. În tot textul, cu excepţia punctului 25 al Regulamentului privind modul de delimitare a bunurilor imobile proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.63/2019 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.76-85, art.126), cu modificările ulterioare, cuvintele "Agenţia Servicii Publice" se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile".
33. Hotărârea Guvernului nr.161/2019 cu privire la aprobarea listei terenurilor proprietate publică a statului din administrarea Agenţiei Proprietăţii Publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.108-110, art.215), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) la punctele 4 şi 6 din hotărâre, cuvintele "Agenţia Servicii Publice" se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile",
2) în tot textul anexei nr.3, cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru".
34. În tot textul Regulamentului privind modul de corectare a erorilor comise în procesul atribuirii în proprietate a terenurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.437/2019 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.303-305, art.669), cu modificările ulterioare:
1) cuvintele "Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru", la forma gramaticală corespunzătoare;
2) cuvintele "Agenţia Servicii Publice", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile", la forma gramaticală corespunzătoare.
35. La punctul 5 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.750/2020 Regulamentul privind modelele unice ale titlurilor de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, modul de completare, eliberare şi păstrare a acestora (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.272-277, art.889), cu modificările ulterioare, cuvintele "Agenţia Servicii Publice" se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile".
36. Regulamentul cu privire la certificarea specialiştilor în domeniile geodeziei, cartografiei, prospecţiunilor topografice, geoinformaticii, evaluării bunurilor imobile şi cadastrului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.817/2020 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.313-317, art.989), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) în tot textul, cuvintele "Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru" la forma gramaticală corespunzătoare;
2) la punctul 7 subpunctul 3), cuvintele "Universităţii Agrare de Stat din Moldova şi" se exclud;
3) la punctul 9 subpunctul 2), cuvintele "Universităţii Agrare de Stat din Moldova" se substituie cu cuvintele "Universităţii Tehnice a Moldovei".
37. În tot textul Hotărârii Guvernului nr.827/2020 cu privire la evaluarea şi reevaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.313-317, art.990), cu modificările ulterioare:
1) cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru", la forma gramaticală corespunzătoare;
2) cuvintele "Agenţia Servicii Publice", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile", la forma gramaticală corespunzătoare.
38. Regulamentul privind modul de ţinere a Sistemului informaţional "Registrul solurilor Republicii Moldova", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.835/2020 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.332-342, art.1010), se modifică după cum urmează:
1) la punctul 10, cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu cuvintele "Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare";
2) la punctul 11, textul "Întreprinderea de Stat "Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului" se substituie cu cuvintele "Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare".
39. Regulamentul cu privire la atestarea registratorilor în domeniul activităţii cadastrale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.853/2020 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.332-342, art.1012), se modifică după cum urmează:
1) pe tot parcursul textului:
a) cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru", la forma gramaticală corespunzătoare;
b) textul "Agenţia Servicii Publice (în continuare – Agenţie)", precum şi cuvintele "Agenţia Servicii Publice" şi cuvântul "Agenţie" se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile";
2) la punctul 12 subpunctele 2) şi 5), cuvintele "în comun cu Departamentul cadastru al Agenţiei" se exclud.
40. În tot textul anexei nr.1 şi nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.68/2022 cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de registrator în domeniul activităţii cadastrale şi a Regulamentului registratorului în domeniul activităţii cadastrale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.40-44, art.92):
1) cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru", la forma gramaticală corespunzătoare;
2) cuvintele "Agenţia Servicii Publice", la orice formă gramaticală, şi acronimul "ASP" se substituie cu textul "IP Cadastrul Bunurilor Imobile".
41. În tot textul Hotărârii Guvernului nr.212/2022 cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informaţional geografic de stat "Geoportalul tematic pentru datele spaţiale ale Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru" şi al Regulamentului privind modul de ţinere a Sistemului informaţional geografic de stat "Geoportalul tematic pentru datele spaţiale ale Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.118, art.306), cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru", la forma gramaticală corespunzătoare.
42. La punctul 5 din Hotărârea Guvernului nr.229/2023 cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informaţional geografic de stat "Registrul de stat al lucrărilor topografo-geodezice" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.175, art.394), cuvintele "Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu textul "Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru".
43. Hotărârea Guvernului nr.390/2023 cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.213-215, art.526) se modifică după cum urmează:
1) la punctul 3 din hotărâre, textul "19 unităţi" se substituie cu textul "24 de unităţi";
2) la anexa nr.1:
a) punctele 2 completează cu textul " , relaţii funciare, cadastru funciar şi monitoring funciar";
b) la punctul 5, după cuvintele "îmbunătăţirilor funciare" se introduce textul " , relaţii funciare, cadastru funciar şi monitoring funciar";
c) punctul 6 se completează cu subpunctul 3) cu următorul cuprins:
"3) relaţii funciare, cadastru funciar şi monitoring funciar";
d) la punctul 7:
subpunctele 1), 2) şi 8) se completează cu textul "şi relaţii funciare, cadastru funciar şi monitoring funciar";
la subpunctul 7), după cuvintele "îmbunătăţirilor funciare" se introduce textul "relaţii funciare, cadastru funciar şi monitoring funciar";
e) punctul 8:
se completează cu subpunctele 21) şi 22) cu următorul cuprins:
"21) în domeniul funciar:
a) acordă asistenţă metodologică serviciului relaţii funciare şi cadastru, specialiştilor pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare a autorităţilor administraţiei publice locale de nivelurile întâi şi al doilea, în vederea reglementării regimului proprietăţii funciare;
b) argumentează şi stabileşte, la propunerea şi în comun cu autoritatea administraţiei publice centrale în domeniul protecţiei mediului, hotarele terenurilor ce urmează a fi ameliorate prin împădurire şi prin alte metode;
c) examinează dosarele privind transmiterea, schimbarea destinaţiei şi schimbul de terenuri proprietate publică a statului;
d) înaintează propuneri Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare cu privire la promovarea proiectelor privind transmiterea, schimbarea destinaţiei şi schimbul de terenuri proprietate publică a statului şi le prezintă, în modul stabilit, pentru examinare;
e) asigură implementarea politicilor statului în domeniul relaţiilor funciare;
f) elaborează şi aprobă instrucţiuni, regulamente, ghiduri pentru implementarea politicilor din domeniul funciar;
g) elaborează şi aprobă anual planuri de acţiuni cu privire la instruirea deţinătorilor de terenuri agricole şi la mediatizarea politicilor din domeniul funciar;
h) acordă asistenţă la elaborarea proiectelor de reglementare a regimului proprietăţii funciare, cu argumentarea metodelor de folosire raţională a terenurilor;
i) participă la exproprierea terenurilor pentru cauză de utilitate publică;
j) colaborează cu autorităţile administraţiei publice şi alte autorităţi publice în soluţionarea problemelor ce ţin de domeniul respectiv;
22) în domeniul cadastrului funciar şi monitoringului funciar:
a) elaborează modele de acte privind ţinerea cadastrului funciar şi monitoringul funciar şi le prezintă autorităţilor administraţiei publice locale;
b) organizează anual pentru autorităţile administraţiei publice locale instruiri cu privire la întocmirea documentaţiei cadastrului funciar;
c) coordonează, dirijează metodologic, la toate nivelurile (sat, comună, oraş, raion, municipiu), ţinerea cadastrului funciar;
d) sistematizează proiectul cadastrului funciar la nivel naţional şi îl publică pe portalul guvernamental al datelor deschise;
e) întocmeşte anual şi plasează pe site-ul web oficial al Agenţiei informaţia sistematizată ce ţine de unităţile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea privind starea cantitativă şi calitativă a fondului funciar şi propunerile concrete cu privire la folosirea raţională a fondului funciar;
f) administrează procesul de reglementare a regimului proprietăţii funciare;
g) elaborează şi aprobă instrucţiuni, regulamente, ghiduri pentru implementarea politicilor din domeniul cadastrului funciar şi monitoringului funciar;
h) ţine şi administrează registrele din domeniu";
la subpunctul 3) litera b), după cuvintele "îmbunătăţirilor funciare" se introduce textul "relaţii funciare, cadastru funciar şi monitoring funciar";
3) în anexa nr.2, după poziţia "Direcţia hidroamelioraţie, monitorizare şi supraveghere" se introduce poziţia "Direcţia fond funciar şi monitoring funciar";
4) anexa nr.3 va avea următorul cuprins:
"Anexa nr.3
la Hotărârea Guvernului
nr.390 din 14 iunie 2023
ORGANIGRAMA
Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare
".
44. În tot textul Hotărârii Guvernului nr.663/2023 cu privire la Sistemul informaţional geografic de stat "Geoportalul infrastructurii naţionale de date spaţiale" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.398, art.951), cuvintele "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu textul "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru".
Anexa nr.6
la Hotărârea Guvernului nr.959/2023
STATUTUL
Instituţiei Publice Cadastrul Bunurilor Imobile
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Statutul Instituţiei Publice Cadastrul Bunurilor Imobile (în continuare – Statut) reglementează misiunea, domeniile de activitate, funcţiile şi drepturile Instituţiei Publice Cadastrul Bunurilor Imobile, precum şi organizarea activităţii, finanţarea şi patrimoniul instituţiei, evidenţa şi dările de seamă ale acesteia.
2. Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru exercită, în numele statului, funcţia de fondator al Instituţiei Publice Cadastrul Bunurilor Imobile.
3. Instituţia Publică Cadastrul Bunurilor Imobile (denumită în continuare Instituţie) este persoană juridică de drept public, are autonomie financiară şi deţine conturi de decontare în instituţii financiare şi conturi bancare în contul unic trezorerial al Ministerului Finanţelor.
[Pct.3 în redacţia Hot.Guv. nr.324 din 17.06.2026, în vigoare 18.07.2026]
4. Denumirea completă a instituţiei este Instituţia Publică Cadastrul Bunurilor Imobile, iar cea prescurtată – IP CBI.
5. Sediul Instituţiei este situat în municipiul Chişinău, strada Alexandr Puşkin nr.47.
6. Activitatea Instituţiei este reglementată de Codul civil al Republicii Moldova nr.1107/2002, de Legea salarizării nr.847/2002, de Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate, de alte acte normative şi de prezentul Statut.
7. Instituţia îşi desfăşoară activitatea inclusiv prin intermediul structurilor sale teritoriale – organele cadastrale teritoriale.
8. Instituţia asigură deservirea solicitanţilor de servicii cadastrale, inclusiv în cadrul ghişeelor din cadrul Centrelor multifuncţionale ale Agenţiei Servicii Publice.
9. În calitatea sa de persoană juridică, Instituţia dispune de ştampilă şi de blanchete cu Stema de Stat a Republicii Moldova, de denumirea sa completă sau abreviată în limba română, cu sintagma "Republica Moldova", de numărul de identificare de stat (IDNO). Pe blancheta Instituţiei este indicată, de asemenea, denumirea fondatorului, datele Instituţiei (sediul, telefonul de contact, număr de fax, e-mail, site-ul web oficial, altă informaţie).
II. MISIUNEA, DOMENIILE DE ACTIVITATE, FUNCŢIILE
DE BAZĂ ŞI DREPTURILE INSTITUŢIEI
10. Instituţia are misiunea de implementare a politicii statului în domeniile de competenţă stabilite de legislaţia naţională şi de prezentul Statut.
[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.231 din 23.04.2025, în vigoare 25.05.2025]
11. Domeniile de activitate ale Instituţiei sunt:
1) crearea şi ţinerea cadastrului bunurilor imobile;
2) crearea şi ţinerea Registrului bunurilor imobile;
3) crearea şi ţinerea Registrului de stat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al adreselor din Republica Moldova;
[Subpct.4) abrogat prin Hot.Guv. nr.231 din 23.04.2025, în vigoare 25.05.2025]
5) crearea şi ţinerea altor registre şi sisteme informaţionale automatizate de domeniu;
6) executarea lucrărilor cadastrale şi evaluarea şi reevaluarea bunurilor imobile;
7) administrarea resurselor informaţionale ale cadastrului bunurilor imobile;
8) alte domenii ce ţin de competenţa sa conform cadrului normativ.
12. Funcţiile de bază ale Instituţiei:
1) înregistrarea bunurilor imobile şi a drepturilor asupra lor;
2) întocmirea planului geometric şi actualizarea planului cadastral;
3) efectuarea monitoringului bunurilor imobile şi actualizarea informaţiei necesare pentru evaluarea şi reevaluarea bunurilor imobile;
4) evaluarea şi reevaluarea bunurilor imobile;
[Subpct.5) abrogat prin Hot.Guv. nr.231 din 23.04.2025, în vigoare 25.05.2025]
6) înregistrarea şi actualizarea datelor cu privire la unităţile administrativ-teritoriale şi la adrese;
7) acumularea, sistematizarea, păstrarea şi diseminarea informaţiei din sistemele deţinute în modul stabilit de lege;
8) dezvoltarea sistemelor informaţionale ale cadastrului şi a registrelor de stat, deţinătoare ale cărora este Instituţia;
9) alte funcţii stabilite de cadrul normativ şi de prezentul Statut.
[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.231 din 23.04.2025, în vigoare 25.05.2025]
13. În vederea realizării funcţiilor sale, Instituţia are dreptul:
1) să înainteze fondatorului propuneri de modificare a cadrului normativ în domeniu;
2) să determine direcţiile şi modul de utilizare a bunurilor aflate în gestiune;
3) să încheie contracte cu persoane fizice şi juridice de drept public sau privat, precum şi cu donatori internaţionali;
4) să elaboreze şi să propună fondatorului, pentru a fi prezentat spre aprobare Guvernului, în modul prevăzut de legislaţie, cuantumul tarifelor la serviciile prestate ce ţin de competenţa exclusivă a Instituţiei;
5) să elaboreze şi să înainteze fondatorului pentru a fi aprobate, în modul prevăzut de legislaţie, normativele şi fondul de retribuire a muncii;
6) să propună fondatorului modificarea structurii interne organizaţionale şi a domeniilor de activitate ale Instituţiei;
7) să deschidă conturi în instituţiile financiare înregistrate în Republica Moldova, precum şi să beneficieze de mijloacele depuse pe aceste conturi;
8) să acceseze resursele şi sistemele informaţionale de stat deţinute de fondator şi de alte autorităţi şi instituţii necesare activităţii;
9) să solicite şi să primească documente şi informaţii de la organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, de la autorităţile publice locale, şi de alte entităţi de drept public şi privat;
10) să colaboreze cu autorităţile publice, cu organele cu funcţii de control, cu organizaţii necomerciale şi cu organizaţii internaţionale pe domeniile de competenţă;
11) să administreze fonduri de asistenţă tehnică de comun acord cu fondatorul;
12) să primească bunuri materiale şi alte bunuri repartizate de stat în mod centralizat, la preţuri stabilite de stat sau la preţuri contractuale;
13) să dispună de alte drepturi ce decurg din prevederile legislaţiei şi ale prezentului Statut.
[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.324 din 17.06.2026, în vigoare 18.07.2026]
14. Instituţia, cu acordul scris al fondatorului, are dreptul:
1) să dea în chirie (locaţiune) sau să depună în gaj bunurile sale;
2) să comercializeze activele neutilizate în procesul tehnologic;
3) să caseze bunurile raportate la mijloacele fixe;
4) să conserve bunurile a căror utilizare, potrivit planurilor de activitate, nu se prevede;
5) să intre în componenţa asociaţiilor, concernelor şi altor uniuni, în baza contractelor încheiate;
6) să participe cu bunurile sale în activitatea structurilor nestatale;
7) să investească patrimoniul de stat în alte state. Modul unei atare investiţii este determinat de către legislaţia statului în care sunt plasate investiţiile şi de legislaţia Republicii Moldova;
8) să transmită fondurile fixe şi alte active.
III. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII INSTITUŢIEI
15. Organele de conducere ale Instituţiei sunt:
1) consiliul – organ colegial superior;
2) directorul – organ executiv.
16. Consiliul este organul colegial superior al Instituţiei, care supraveghează funcţionarea acesteia, reprezintă interesele statului şi îşi exercită activitatea în temeiul prezentului Statut şi al regulamentului consiliului Instituţiei, aprobat de către conducătorul autorităţii administrative centrale care exercită calitatea de fondator.
17. Consiliul exercită următoarele atribuţii:
1) adoptă decizii şi supraveghează activitatea Instituţiei;
2) aprobă planurile şi rapoartele de activitate ale Instituţiei şi monitorizează executarea acestora;
3) coordonează statul de personal şi aprobă organigrama Instituţiei;
4) aprobă situaţiile financiare ale Instituţiei;
5) stabileşte şi aprobă componenţa comisiei de concurs şi procedura de desfăşurare a concursului privind selectarea directorului Instituţiei, cu prezentarea candidaturilor selectate fondatorului pentru angajare;
6) aprobă atragerea şi administrarea mijloacelor suplimentare, inclusiv a fondurilor donatorilor şi a creditelor, în mărimea stabilită de fondator, pentru asigurarea activităţii Instituţiei;
7) asigură transparenţa procedurilor de achiziţie a bunurilor, lucrărilor şi serviciilor destinate atât acoperirii necesităţilor, cât şi asigurării bazei tehnico-materiale a Instituţiei;
8) aprobă rapoartele cu privire la activitatea economico-financiară a Instituţiei;
9) selectează entitatea de audit care va efectua auditul situaţiilor financiare şi prezintă entitatea selectată fondatorului pentru confirmare;
10) examinează raportul auditorului şi alte rapoarte, pe care le prezintă spre informare fondatorului;
11) stabileşte condiţiile de salarizare a personalului Instituţiei, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.743/2002 cu privire la salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară;
12) aprobă bugetul anual al Instituţiei până la data de 31 decembrie a anului de gestiune;
13) examinează, până la coordonarea cu fondatorul, şi aprobă, după coordonarea şi obţinerea acordului în scris de la fondator, înstrăinarea şi casarea patrimoniului Instituţiei, în conformitate cu cadrul normativ;
14) examinează şi aprobă, după coordonare şi cu obţinerea acordului în scris de la fondator, tranzacţia sau câteva tranzacţii legate reciproc, efectuate direct sau indirect, în ceea ce priveşte achiziţionarea de către Instituţie, luarea cu titlu de gaj, darea în arendă sau locaţiune ori darea în folosinţă a bunurilor sau a drepturilor a căror valoare de piaţă constituie peste 1% din valoarea activelor nete ale Instituţiei, conform ultimei situaţii financiare;
15) decide asupra altor subiecte de importanţă pentru Instituţie înaintate de director sau fondator.
[Pct.17 modificat prin Hot.Guv. nr.324 din 17.06.2026, în vigoare 18.07.2026]
[Pct.17 modificat prin Hot.Guv. nr.231 din 23.04.2025, în vigoare 25.05.2025]
18. Membrii Consiliului participă personal la şedinţele acestuia şi poartă răspundere personală pentru deciziile adoptate.
19. Activitatea în calitate de membru al Consiliului şi de secretar al Consiliului nu se remunerează.
20. Componenţa nominală a Consiliului este constituită din 5 persoane. Preşedintele Consiliului se desemnează prin ordin al conducătorului autorităţii administrative centrale care exercită calitatea de fondator. Cel puţin un membru al Consiliului are cunoştinţe în domeniul contabilitate/financiar/economic. Angajaţii Instituţiei nu pot fi membri ai Consiliului.
21. Membrii Consiliului:
1) au dreptul de acces la informaţia referitoare la activitatea Instituţiei, cu respectarea principiului confidenţialităţii şi prevederilor actelor normative privind protecţia datelor cu caracter personal;
2) au obligaţia să respecte prezentul Statut, să participe la şedinţele consiliului şi să contribuie la realizarea funcţiilor şi atribuţiilor acestuia;
3) au obligaţia să participe la realizarea direcţiilor strategice de activitate ale Instituţiei, la evaluarea rapoartelor şi a performanţelor.
22. Consiliul se convoacă la necesitate, dar nu mai rar decât o dată în trimestru, la iniţiativa fondatorului, a preşedintelui Consiliului sau a directorului Instituţiei.
23. Şedinţa Consiliului este deliberativă doar în prezenţa majorităţii membrilor săi. Înştiinţarea în scris privind desfăşurarea şedinţelor Consiliului, în care se indică data, timpul şi locul desfăşurării acestora, ordinea de zi, inclusiv materialele aferente, se expediază (prin scrisoare remisă în original, fax sau e-mail) de către secretarul consiliului tuturor membrilor acestuia cu cel puţin 3 zile lucrătoare până la data desfăşurării şedinţei.
24. În lipsă de cvorum, în cel mult 5 zile lucrătoare de la data şedinţei care nu a avut loc, se convoacă şedinţa repetată. Membrii consiliului sunt informaţi despre şedinţa repetată cu cel puţin o zi lucrătoare înainte de data desfăşurării şedinţei. Şedinţele Consiliului se pot desfăşura cu prezenţă fizică sau online.
25. Deciziile Consiliului se adoptă cu majoritatea simplă de voturi ale membrilor desemnaţi ai consiliului.
26. Deciziile Consiliului se plasează pe site-ul web oficial al Instituţiei.
27. Şedinţele Consiliului se consemnează într-un proces-verbal care reflectă, în mod obligatoriu, subiectele examinate, informaţia privind înştiinţarea membrilor Consiliului, lista membrilor prezenţi şi absenţi, a altor participanţi la şedinţă, luările de cuvânt, rezultatul votării fiecărui subiect de pe ordinea de zi. Procesele-verbale sunt semnate de către preşedintele şi secretarul Consiliului, iar opiniile separate ale membrilor Consiliului se anexează la procesul-verbal, acest fapt consemnându-se în procesul-verbal.
28. Lucrările de secretariat ale consiliului sunt executate de secretar, care este desemnat de către conducătorul autorităţii administrative centrale în calitate de fondator, la propunerea directorului Instituţiei. Secretarul Consiliului este numit din cadrul personalului Instituţiei. În cazul în care directorul Instituţiei nu deleagă persoana care va executa lucrările de secretariat ale Consiliului în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitarea preşedintelui Consiliului, fondatorul este în drept să delege exercitarea temporară a acestor funcţii unui angajat al fondatorului, cu informarea corespunzătoare a directorului Instituţiei, iar toate documentele aferente activităţii respective vor fi transmise Instituţiei în termen de 5 zile de la semnare/adoptare.
29. Secretarul Consiliului este responsabil de păstrarea documentelor Consiliului, de informarea membrilor Consiliului despre şedinţele acestuia, de participarea la şedinţe şi de perfectarea proceselor-verbale ale acestora.
30. Activitatea executivă a Instituţiei este condusă de către director, angajat şi eliberat din funcţie de către conducătorul autorităţii administrative centrale care are calitatea de fondator, selectat de către Consiliu în urma desfăşurării concursului.
31. Directorul este asistat în activitatea sa de un director adjunct, care este angajat şi eliberat din funcţie de către directorul Instituţiei, cu acordul prealabil al fondatorului.
[Pct.31 în redacţia Hot.Guv. nr.231 din 23.04.2025, în vigoare 25.05.2025]
32. Directorul Instituţiei:
1) conduce activitatea Instituţiei;
2) este responsabil de îndeplinirea corespunzătoare a funcţiilor atribuite Instituţiei;
3) reprezintă Instituţia în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice, cu organizaţiile şi instituţiile naţionale şi internaţionale, cu instituţiile donatoare care asigură suport acesteia, cu instanţele judecătoreşti, cu băncile şi cu alte persoane juridice sau fizice;
4) coordonează elaborarea şi prezintă consiliului spre aprobare proiectul de buget al Instituţiei;
5) asigură executarea deciziilor Consiliului;
6) poartă răspundere personală pentru utilizarea raţională a mijloacelor financiare ale Instituţiei şi pentru autenticitatea indicilor economici generali;
7) aprobă statul de personal al Instituţiei, care se coordonează în prealabil cu Consiliul, precum şi regulamentele subdiviziunilor structurale şi fişele de post ale personalului Instituţiei;
8) numeşte în funcţii, modifică, suspendă şi încetează raporturile de muncă cu personalul Instituţiei, în condiţiile prevederilor normative în domeniul muncii;
9) stabileşte sarcinile şi responsabilităţile directorului adjunct, ale conducătorilor subdiviziunilor din cadrul Instituţiei;
10) asigură integritatea, menţinerea şi administrarea eficientă a patrimoniului Instituţiei, în conformitate cu prevederile actelor normative;
11) asigură plasarea pe site-ul web oficial al Instituţiei, în termen de 120 de zile de la finele fiecărui an de gestiune, a informaţiei privind activitatea Instituţiei, care conţine:
a) date privind membrii Consiliului (numele prenumele, funcţia deţinută);
b) situaţia financiară anuală;
c) raportul auditorului situaţiilor financiare;
d) informaţia privind asistenţa financiară de care beneficiază Instituţia;
e) raportul directorului, care include cel puţin următoarele informaţii: descrierea şi analiza activităţilor de bază, realizarea indicatorilor financiari şi nefinanciari de performanţă; descrierea principalelor riscuri şi incertitudini cu care se confruntă Instituţia, a măsurilor de atenuare a lor, perspectivele de dezvoltare ale Instituţiei;
12) asigură executarea deciziilor fondatorului;
13) exercită alte sarcini delegate de către fondator şi Consiliu referitoare la activitatea Instituţiei.
[Pct.32 modificat prin Hot.Guv. nr.324 din 17.06.2026, în vigoare 18.07.2026]
[Pct.32 modificat prin Hot.Guv. nr.231 din 23.04.2025, în vigoare 25.05.2025]
33. În absenţa directorului, atribuţiile acestuia sunt executate de către directorul adjunct sau de către o altă persoană împuternicită, desemnată prin ordin al directorului Instituţiei.
[Pct.33 în redacţia Hot.Guv. nr.231 din 23.04.2025, în vigoare 25.05.2025]
IV. FINANŢAREA ŞI PATRIMONIUL INSTITUŢIEI
34. Finanţarea activităţii Instituţiei se efectuează din:
1) venituri obţinute din prestarea serviciilor;
2) alocaţii bugetare pentru executarea programelor de stat, prin intermediul fondatorului;
3) alte surse legale.
35. Mijloacele financiare indicate la punctul 34 subpunctele 1) şi 3), neutilizate de către Instituţie pe parcursul anului de gestiune (excedentul net al perioadei de gestiune), la decizia Consiliului, se utilizează pentru finanţarea proiectelor investiţionale de dezvoltare sau se transferă la bugetul de stat. Proporţia distribuţiei mijloacelor financiare neutilizate între modalităţile de utilizare menţionate se aprobă de către fondator la propunerea Consiliului.
36. Plăţile pentru serviciile prestate de către Instituţie se efectuează numai prin intermediul prestatorilor de servicii de plată.
37. Înstrăinarea şi casarea bunurilor Instituţiei se efectuează cu acordul scris al fondatorului, conform prevederilor actelor normative.
V. EVIDENŢA CONTABILĂ ŞI DĂRILE DE SEAMĂ
38. Instituţia ţine evidenţa contabilă în conformitate cu Standardele Naţionale de Contabilitate şi prezintă rapoartele financiare şi statistice în conformitate cu prevederile actelor normative.
39. Instituţia ţine evidenţa cheltuielilor aferente implementării proiectelor de dezvoltare, întocmeşte rapoarte trimestriale/anuale sau la solicitare privind procesul de implementare a proiectelor şi de utilizare a fondurilor destinate proiectelor, în conformitate cu actele normative.
40. Activitatea Instituţiei este supusă controlului financiar public intern şi auditului extern în conformitate cu prevederile actelor normative.
Anexa nr.7
la Hotărârea Guvernului nr.959/2023
STRUCTURA
organizatorică a Instituţiei Publice Cadastrul Bunurilor Imobile
Director
Director adjunct
Direcţia generală înregistrare şi aspecte juridice
Direcţia generală cadastru şi resurse informaţionale cadastrale
Direcţia generală evaluarea bunurilor imobile
Direcţia generală economico-financiară
Direcţia generală tehnologii informaţionale
Direcţia generală operaţională
Direcţia înregistrarea primară masivă
Direcţia resurse umane
Direcţia administrativă
Direcţia managementul documentelor
Direcţia audit intern şi securitate informaţională
Organe cadastrale teritoriale (cu statut de subdiviziuni teritoriale, amplasate în centrele raionale, în municipii şi în oraşele Ceadîr-Lunga şi Vulcăneşti)
Anexa nr.8
la Hotărârea Guvernului nr.959/2023
ORGANIGRAMA
Instituţiei Publice Cadastrul Bunurilor Imobile
[Anexa nr.8 abrogată prin Hot.Guv. nr.324 din 17.06.2026, în vigoare 18.07.2026]