Lege nr. 1170 din 26.07.2000
pentru modificarea articolului 56 din Legea bugetului pe anul 2000
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea articolului 56 din
Legea bugetului pe anul 2000
Nr.1170-XIV din 26.07.2000
(în vigoare 05.10.2000)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.124-126 art.855 din 05.10.2000
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articol unic. - Articolul 56 alineatul (7) din Legea bugetului pe anul 2000 nr. 918-XIV din 11 aprilie 2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 50-52, art. 336) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(7) Agenţilor economici subiecţi ai activităţii de întreprinzător care achită în numerar obligaţiunile financiare ce depăşesc 10 mii de lei pe lună, contrar modului stabilit de efectuare prin virament a decontărilor cu alţi agenţi economici, li se aplică sancţiuni pecuniare în proporţie de 10 la sută din suma achitată în acest mod. Sancţiunile se aplică de către organele investite cu funcţii de control financiar şi fiscal, iar sumele încasate astfel se fac venit la bugetul de stat. Sancţiunile nominalizate nu se aplică la efectuarea decontărilor în numerar cu sau de către agenţii economici din sectorul agrar - proprietari sau arendaşi de pămînt, întreprinderile individuale, cooperativele de consum şi asociaţiile lor, deţinătorii patentelor de întreprinzător."
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Dumitru DIACOV |
Chişinău, 26 iulie 2000. |
|
| Nr. 1170-XIV. |