12/18.01.2019 Hotărîre cu privire la modificarea Hotărîrii Guvernului nr.564/2009 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind stabilirea condiţiilor de plasare pe piaţă a produselor biodistructive
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la modificarea Hotărîrii Guvernului nr.564/2009 pentru
aprobarea Regulamentului sanitar privind stabilirea condiţiilor
de plasare pe piaţă a produselor biodistructive
nr. 12 din 18.01.2019
(în vigoare 19.02.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 22-23 art. 22 din 19.01.2019
* * *
În temeiul art.24 şi 251 din Legea nr.10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.67, art.183), art.4 alin.(21) din Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.170–175, art.494), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
Hotărîrea Guvernului nr.564/2009 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind stabilirea condiţiilor de plasare pe piaţă a produselor biodistructive (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.144–147, art.630) se modifică după cum urmează:
1) în denumirea şi în tot textul hotărîrii, precum şi în denumirea şi în tot textul Regulamentului, cuvîntul “biodistructiv”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul “biocid”, la forma gramaticală corespunzătoare;
2) punctele 2 şi 4 din hotărîre vor avea următorul cuprins:
“2. Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale este autoritatea naţională competentă în reglementarea regimului produselor biocide pentru a fi plasate pe piaţă.”;
“4. Controlul asupra îndeplinirii prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.”;
3) în Regulament:
a) în tot textul, cuvintele “Ministerul Sănătăţii”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele “Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică”, la forma gramaticală corespunzătoare;
b) punctul 5:
la litera a) liniuţa a doua, după textul “5,” se introduce textul “6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13 şi”, iar după textul “20 – produse pentru protecţia produselor alimentare,” se introduce textul “21,”;
la litera b), textul “Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale” se substituie cu textul “Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi Agenţia de Mediu”;
la litera m):
textul “, prin Serviciul de supraveghere de stat a sănătăţii publice, a” se exclude;
după textul “5,” se introduce textul “6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13 şi”;
după textul “20 – produse pentru protecţia produselor alimentare,” se introduce textul “21,”;
c) la punctul 14:
cuvintele “Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare” se substituie cu cuvintele “Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor”;
la alineatul cinci, textul “, prin Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală şi/sau prin Inspectoratul Fitosanitar de Stat şi/sau prin intermediul altor servicii de ramură,” se exclude;
d) punctul 15 se abrogă;
e) punctul 16 va avea următorul cuprins:
“16. Agenţia de Mediu este responsabilă de evaluarea eficacităţii produselor biocide şi a produselor biocide cu risc redus pentru tipurile de produse 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13 şi 21, prevăzute în anexa nr.1 la prezentul Regulament.”;
f) se completează cu punctul 161 cu următorul cuprins:
“161. Inspectoratul pentru Protecţia Mediului este responsabil de supravegherea şi controlul respectării actelor normative referitoare la protecţia mediului înconjurător în procesul de fabricare, import, depozitare, transportare, utilizare, neutralizare sau înhumare a produselor biocide şi a deşeurilor lor.”;
g) punctul 17 va avea următorul cuprins:
“17. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi Agenţia de Mediu vor desemna, la solicitarea Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, experţi pentru evaluarea produselor biocide şi a produselor biocide cu risc redus.”
| PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP |
| Nr.12. Chişinău, 18 ianuarie 2019. | |