BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 120 din 07.03.2023

cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr.899/2017 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind adaosul de vitamine şi minerale, precum şi de anumite substanţe de alt tip în produsele alimentare

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
07.03.2023

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr.899/2017 pentru aprobarea

Regulamentului sanitar privind adaosul de vitamine şi minerale, precum

şi de anumite substanţe de alt tip în produsele alimentare

nr. 120  din  07.03.2023

 (în vigoare 16.03.2023, cu excepţia pct.1 subpct.2) lit.e) - 16.12.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 87-88 art.175 din 16.03.2023

* * *

În temeiul art.13 din Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.59-65, art.120), cu modificările ulterioare, şi al art.6 din Legea nr.10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.67, art.183), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Hotărârea Guvernului nr.899/2017 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind adaosul de vitamine şi minerale, precum şi de anumite substanţe de alt tip în produsele alimentare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.390-395, art.1008), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) în hotărâre:

a) în preambul, textul "art.9 alin.(9) din Legea nr.78-XV din 18 martie 2004 privind produsele alimentare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.83-87, art.431), cu modificările şi completările ulterioare" se substituie cu textul "art.14 alin.(5) din Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.59-65, art.120), cu modificările ulterioare";

b) după preambul şi clauza de adoptare, se introduce clauza de armonizare cu următorul cuprins:

"Prezentul Regulament transpune Regulamentul (CE) nr.1925/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind adaosul de vitamine şi minerale, precum şi de anumite substanţe de alt tip în produsele alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 404 din 30 decembrie 2006, aşa cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) 2022/2340 al Comisiei din 30 noiembrie 2022, şi transpune Regulamentul (UE) 2019/649 al Comisiei din 24 aprilie 2019 de modificare a anexei III la Regulamentul (CE) nr.1925/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte acizii graşi trans, alţii decât acizii graşi trans care se găsesc în mod natural în grăsimile de origine animală (text cu relevanţă pentru SEE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L110 din 25 aprilie 2019.";

c) la punctul 2, textul "Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale" se substituie cu textul "Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică şi Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor conform domeniilor de competenţă stabilite în Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor";

2) în Regulament:

a) clauza de armonizare se exclude;

b) punctul 5 va avea următorul cuprins:

"5. În scopul aplicării prezentului Regulament se utilizează noţiunile din Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor, Legea nr.279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare şi din Regulamentul sanitar privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate înscrise pe produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.196/2011.";

c) la punctul 25 subpunctul 1), litera b) se completează cu cuvintele: "numai în condiţiile specificate în anexa respectivă";

d) la punctul 26, textul "Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale" se substituie cu cuvintele "Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică";

e) se completează cu capitolul V1 cu următorul cuprins:

"Capitolul V1

STABILIREA CONŢINUTULUI MAXIMAL ADMISIBIL DE

ACIZI GRAŞI TRANS ÎN PRODUSELE ALIMENTARE

261. Prevederile prezentului capitol stabilesc cantitatea maximă de acizi graşi trans în produsele alimentare destinate consumului uman, puse în circulaţie în Republica Moldova, pentru a asigura un înalt nivel de protecţie a sănătăţii consumatorilor.

262. Cerinţele prezentului Regulament se aplică tuturor produselor alimentare destinate consumatorului final, atât din producţia internă, cât şi din import, inclusiv produselor alimentare livrate de unităţile de alimentaţie publică şi produselor alimentare destinate a fi furnizate operatorilor din domeniul alimentar pentru o utilizare ulterioară în procesul de producere.

263. Fără a aduce atingere punctului 262, prevederile prezentului capitol nu se aplică produselor alimentare în care conţinutul de acizi graşi trans este rezultatul prezenţei lor naturale şi nu al proceselor tehnologice de producţie.

264. Conţinutul de acizi graşi trans, alţii decât acizii graşi trans prezenţi în mod natural în grăsimea de origine animală, din alimentele destinate consumatorului final şi din alimentele destinate vânzării cu amănuntul, nu va depăşi 2 g la 100 g de grăsime.

265. Operatorii din domeniul alimentar care furnizează altor operatori din acest domeniu alimente care nu sunt destinate consumatorului final sau vânzării cu amănuntul se asigură că acestora le sunt furnizate informaţii cu privire la cantitatea de acizi graşi trans, alţii decât acizii graşi trans care se găsesc în mod natural în grăsimile de origine animală, în cazul în care cantitatea respectivă depăşeşte 2 g la 100 g de grăsime.

266. Operatorii din domeniul alimentar vor pune în aplicare un program de autocontrol bazat pe încercări de laborator, pentru a asigura conformitatea produselor alimentare introduse pe piaţă cu prevederile prezentului capitol.";

f) la punctul 27, cuvintele "plasării pe piaţă" se substituie cu cuvintele "introducerii pe piaţă";

g) se completează cu punctul 281 cu următorul cuprins:

"281. Prevederile punctului 28 nu se aplică acizilor graşi trans adăugaţi în produsele alimentare şi utilizaţi la fabricarea produselor alimentare.";

h) se completează cu capitolul VII cu următorul cuprins:

"Capitolul VII

ASIGURAREA CONTROLULUI

34. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor efectuează controale oficiale pentru produsele reglementate prin prezentul Regulament în conformitate cu prevederile art.30 din Legea nr.50/2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor şi ale art.30 şi 31 din Legea nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.

35. Investigaţiile de laborator pentru determinarea conţinutului de acizi graşi trans în produsele alimentare se efectuează în laboratoarele acreditate în acest sens.";

3) la poziţia 2 din anexa nr.2 la Regulament, coloana a treia se completează cu cuvintele "oligozaharide de calciu fosforil";

4) anexa nr.3 la Regulament va avea următorul cuprins:

2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia punctului 1 subpunctul 2) litera e), care intră în vigoare la expirarea a 9 luni de la data publicării.

Rectificare: În punctul 2 din Hotărârea Guvernului nr.120/2023 cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr.899/2017 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind adaosul de vitamine şi minerale, precum şi de anumite substanţe de alt tip în produsele alimentare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.87-88, art.175), textul "punctului 2 subpunctul 5)" se va citi "punctului 1 subpunctul 2) litera e)".

____________________

* Conform scrisorii Cancelariei de Stat a Republicii Moldova nr.18-69-3321 din 28 martie 2023.

(Monitorul Oficial nr.113-116 din 05.04.2023 pag.112)

3. Produsele alimentare care nu îndeplinesc cerinţele prezentei hotărâri, introduse pe piaţa internă în mod legal până la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri pot rămâne în circulaţie pentru cel mult 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.