BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

121/09.03.93 Hotărîre cu privire la aprobarea Planului măsurilor urgente pentru combaterea criminalităţii în Republica Moldova pe anii 1993-1994

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
09.03.1993

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Planului măsurilor urgente pentru combaterea

criminalităţii în Republica Moldova pe anii 1993-1994

nr. 121  din  09.03.93

 (în vigoare 09.03.1993) 

* * *

Abrogat: 31.10.2012

Hotărîrea Guvernului nr.796 din 25.10.2012

În scopul coordonării acţiunilor ministerelor, departamentelor şi organelor autoadministrării locale în legătură cu asigurarea ordinii de drept şi combaterea criminalităţii în republică, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Planul măsurilor urgente pentru combaterea criminalităţii în Republica Moldova pe anii 1993-1994 (se anexează).

2. Se propune Academiei de Ştiinţe a Moldovei, de comun acord cu ministerele, departamentele şi organele autoadministrării locale din republică, să creeze un nou Program de perspectivă ştiinţific argumentat privind combaterea criminalităţii în Republica Moldova, ţinîndu-se cont de experienţa internaţională.

3. Conducătorul ministerelor, departamentelor şi organelor autoadministrării locale:

să întreprindă acţiuni concrete pentru lichidarea factorilor ce duc la combaterea infracţiunilor social-economice şi să acorde ajutorul necesar organelor de drept în lupta pentru combaterea criminalităţii;

să analizeze trimestrial îndeplinirea prevederilor Planului sus-menţionat şi să informeze despre aceasta Guvernul Republicii Moldova.

Aprobat

prin hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.121 din 9 martie 1993

PLANUL

măsurilor urgente pentru combaterea criminalităţii

în Republica Moldova pe anii 1993-1994

Adîncirea crizei social-politice şi economice în republică se repercutează cu creşterea criminalităţii.

Evenimentele produse în zona conflictului armat au condiţionat sporirea numărului infracţiunilor grave, în majoritatea cazurilor uzitîndu-se arme şi muniţii, aduse din zonă.

Se intensifică influenţa elementelor criminale în sfera economică, în societate,apar noi forme de infracţiuni.

Trecerea la economia de piaţă, diversificarea formelor de proprietate, reorganizarea sistemului bancar şi creditar generează dezvoltarea ascendentă a criminalităţii în domeniul economic. Coloana vertebrală a criminalităţii organizate este corupţia, ce cuprinde organele statale, alte organe care formează politica în economia naţională.

În lumea interlopă se constată activizarea grupurilor criminale şi tendinţa lor spre consolidare.

Una dintre sursele principale de îmbogăţire nelegitimă a grupurilor criminale este furtul, care în ultimul timp a căpătat un caracter de masă.

Factorul determinat în formarea şi funcţionarea grupurilor criminale îl constituie numărul excesiv de crime nedescoperite.

Toate aceste tendinţe negative în dezvoltarea societăţii periclitează drepturile şi interesele legale ale cetăţenilor, sporesc insecuritatea lor socială şi juridică.

Din cauza imperfecţiunii legislaţiei administrative, civile, agrare, financiare şi penale multe dintre relaţiile sociale, inclusiv responsabilitatea pentru delictele şi crimele săvîrşite, nu sînt reglementate.

În structura creată sînt imperios necesare măsuri urgente pentru instituirea ordinii, coordonarea activităţii ministerelor şi departamentelor de resort în combaterea criminalităţii.

MĂSURI DE COMBATERE A CRIMINALITĂŢII DE DREPT COMUN

1. Crearea în raioane şi oraşe, în scopul apărării drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor de atentatele criminale, a unor grupuri de coordonare ale organelor de drept cu participarea activă a reprezentanţilor organelor autoadministrării locale.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Securităţii Naţionale, organele autoadministrării locale de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul planificat.

2. Elaborarea proiectului unui program special de combatere a corupţiei şi criminalităţii organizate în republică.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Securităţii Naţionale de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul – pînă la 1 aprilie 1993

3. Perfecţionarea activităţii de evidenţă-înregistrare şi de profilaxie şi, pe această bază, adoptarea de măsuri suplimentare în vederea prevenirii infracţiunilor din partea persoanelor cu antecedente penale. Identificarea persoanelor care au nevoie de control zilnic, recurgînd, totodată, la ajutorul colectivelor de muncă, cercurilor largi ale societăţii, comisiilor din cadrul organelor puterii executive. Examinarea, cel puţin de două ori pe an în şedinţele comisiilor pentru combaterea criminalităţii, a stării de lucruri în domeniu.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, preturile şi primăriile

Termenul planificat.

4. Studierea experienţei internaţionale de combatere a corupţiei. Elaborarea propunerilor privind interacţiunea organelor de drept din Moldova şi a organelor similare din alte ţări în activitatea de combatere a criminalităţii organizate şi corupţiei.

Executori: Ministerul Securităţii Naţionale, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul – anul 1993.

5. Examinarea chestiunii şi prezentarea propunerilor în Guvern privind crearea în structura Ministerului Afacerilor Interne a unui serviciu independent pentru combaterea criminalităţii organizate în limitele personalului stabilit şi mijloacelor alocate din buget.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei

Termenul – pînă la 1 aprilie 1993.

6. Înfiinţarea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Securităţii Naţionale a unor grupuri speciale pentru controlul predării armelor de foc de către deţinătorii nelegitimi.

Folosirea acestor grupuri speciale, conform unui regulament special de predare a armelor de foc, şi în raioanele de răsărit ale Republicii Moldova.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Securităţii Naţionale

Termenul – primul trimestru al anului 1993.

7. Crearea unor grupuri de anchetare pentru cercetarea crimelor grave şi deosebit de grave în raioanele de răsărit ale republicii.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Securităţii Naţionale

Termenul – primul trimestru al anului 1993.

8. Executarea controlului executării Decretului Preşedintelui Republicii Moldova "Cu privire la combaterea corupţiei".

Executori: Departamentul Controlului de Stat de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul planificat.

9. Întemeierea pe lîngă Academia de Ştiinţe a Moldovei a unui institut (laborator) pentru studierea cauzelor şi elaborarea măsurilor de preîntîmpinare a criminalităţii.

Executori: Guvernul Republicii Moldova

Termenul – anii 1993-1994.

10. Asigurarea, în măsura posibilităţilor bugetului, în anul 1993 şi în anii următori a organelor de drept cu mijloace tehnice specifice, aparataj video, magnetofoane de dimensiuni mici, tehnică criminalistică, mijloace de telecomunicaţie şi de transport operativ de serviciu, combustibil şi lubrifianţi, precum şi cu utilaj de şantier.

Executori: Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Securităţii Naţionale, Ministerul Finanţelor de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul – trimestrul I al anului 1993.

11. Încheierea activităţii tehnico-organizatorică de completare a subdiviziunilor de examinare şi înregistrare din cadrul poliţiei de stat auto cu computere şi asigurarea funcţionării normale a sistemelor informaţionale automatizate de căutare tip: "Automobilul", "Căutare-auto", "Şoferul", "Documentaţia".

Executori: Ministerul Afacerilor Interne

Termenul – pînă la 1 decembrie 1993.

12. Elaborarea proiectului de hotărîre cu privire la paşaportizarea generală a obiectivelor de stat pentru păstrarea valorilor în mărfuri şi materiale şi prezentarea lui spre examinare Guvernului Republicii Moldova.

Executori: Ministerul Justiţiei

Termenul – pînă la 1 aprilie 1993.

13. Elaborarea, în baza studierii în complex a cauzelor şi condiţiilor dezvoltării "economiei tenebre", a unor metode de stabilire a caracteristicilor calitative şi cantitative ale complexului economic republican în ansamblu, precum şi pe ramuri şi raioane aparte. Organizarea analizei sistematice a acestor caracteristici în vederea elaborării propunerilor şi adoptării de către Guvern a unor măsuri social-economice, juridice şi de altă natură pentru neutralizarea "economiei tenebre".

Executori: Departamentul de Stat pentru Statistică, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Securităţii Naţionale, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul – anul 1993.

14. Inventarierea valorilor istorice şi culturale în muzee şi galeriile de tablouri şi evaluarea lor în conformitate cu preţurile mondiale la operele de artă şi obiectele de anticariat. Elaborarea regulamentului privind regimul juridic al valorilor istorice şi culturale care pot fi scoase temporar din republică.

Executori: Ministerul Culturii şi Cultelor, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Ministerul Finanţelor

Termenul – trimestrul I al anului 1993.

15. Crearea unui comitet republican permanent de control pentru prevenirea răspîndirii stupefiantelor şi a unor grupuri zonale speciale de contractare a narcobusinessului, incluzînd în ele specialişti calificaţi şi asigurîndu-i cu mijloacele tehnice necesare.

16. Desfăşurarea anuală a unor acţiuni speciale contra răspîndirii nelegitime a preparatelor medicinale ce conţin substanţe stupefiante şi în vederea prevenirii răspîndirii stupefiantelor de proveninţă vegetală.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii, organele autoadministrării locale

Termenul planificat.

17. Studierea căilor de informatizare a organelor de drept din Republica Moldova, de interacţiune cu centrele de cercetare din alte ţări. Soluţionarea chestiunii privind crearea centrului ştiinţific de informatizare al organelor de drept.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării, Ministerul Securităţii Naţionale, Departamentul de Stat pentru Controlul Vamal de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul – anii 1993-1994.

18. Elaborarea programului şi asigurarea punerii în funcţiune a băncii integrale de date cu destinaţie operativă, de cercetare şi profilaxie, avîndu-se în vedere dezvoltarea bazei şi modificarea documentaţiei de evidenţă primară în cadrul programului "Dreptul".

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Securităţii Naţionale, Departamentul de Stat pentru Controlul Vamal de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul – anii 1993-1994.

19. Studierea posibilităţilor de a deschide în republică o şcoală-internat pentru infractori minori cu dereglări psihice.

Executori: Ministerul Ştiinţei şi Învăţămîntului, Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Economiei, Ministerul Afacerilor Interne

Termenul – anul 1994.

20. Introducerea în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu cu profil pedagogic, precum şi în Institutul naţional al instruirii continue un curs de pedagogie şi psihologie axat pe studiul activităţii cu minorii dificili şi cu familiile needucogene, avînd drept finalitate prevenirea delincvenţei juvenile.

21. Elaborarea de propuneri în vederea creării în republică a condiţiilor favorabile pentru încadrarea în producţie a minorilor, inclusiv a elevilor în timpul vacanţei.

Executori: Ministerul Ştiinţei şi Învăţămîntului, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul – anul 1993 Ministerul Ştiinţei şi Învăţămîntului – începînd cu anul de studii 1993-1994.

22. Reexaminarea regimului existent de circulaţie a transportului şi pietonilor în oraşe şi localităţi, precum şi pe traseele publice în scopul sporirii capacităţii de trafic a drumurilor şi străţilor, a vitezei mijloacelor de transport, randamentului lor şi securităţii circulaţiei.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor, Ministerul Serviciilor Comunale şi Exploatării Fondului de Locuinţe

Termenul – trimestrul I al anului 1993.

23. Pentru asigurarea bazei legislative de dezvoltare a sistemului instituţiilor penitenciare din republică, antrenarea prin contract a savanţilor juridici şi a specialiştilor practicieni ai instituţiilor penitenciare, în cooperare cu savanţi din alte ţări ale CSI, la elaborarea legii cu privire la personalul coloniilor de muncă corecţională şi a statutului cu privire la ispăşirea pedepsei, alocînd mijloacele necesare în acest scop.

Executori: Academia de Ştiinţe a Moldovei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei

Termenul – pînă în iulie 1993.

24. Verificarea stării bazei tehnico-materiale a izolatoarelor de deţinere provizorie de pe lîngă secţiile raionale şi orăşeneşti de poliţie, stabilirea succesiunii şi termenelor aducerii ei în conformitate cu cerinţele actuale. Asigurarea alocării mijloacelor financiare şi resurselor materiale necesare pentru construirea sau reconstrucţia lor.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Comerţului şi Resurselor Materiale, primăriile, executivele locale

Termenul – anual 1993.

25. În scopul extinderii pazei centralizate a apartamentelor şi preîntîmpinării furturilor de propune primăriei or.Chişinău să repartizeze pînă la 1 februarie 1993 încăperi pentru dislocarea punctelor raionale de pază centralizată în suburbia Aeroport şi în sectorul Buiucani din or.Chişinău.

Executori: Primăria or.Chişinău

26. Examinarea formelor şi metodelor de deservire de către forţele poliţiei şi militarii trupelor de carabinieri a localităţilor rurale cu o populaţie de peste 5000 locuitori în care situaţia criminogenă este gravă.

Formularea şi prezentarea în Guvernul Republicii Moldova a unor propuneri concrete de rezolvare a problemei abordate.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, organele puterii executive locale

Termenul – pînă la 1iulie 1993.

27. Ministerul Arhitecturii şi Construcţiilor, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Informaticii, Informaţiei şi Telecomunicaţiilor, Ministerul Serviciilor Comunale şi Exploatării Fondului de Locuinţe, organele puterii executive locale la proiectarea şi construcţia caselor de locuit şi obiectivelor social-culturale cu multe etaje sînt obligate:

să modifice Standardul de Stat al uşilor şi locuinţelor de uşă în scopul întăririi lor, să aplice în practică construcţia uşilor de intrare care se deschid de la sine, să înzestreze uşile cu lăcate cu secret şi siguranţă, să prevadă blocarea uşilor principale de la scările caselor de locuit cu dispozitive de închidere şi intercomunicaţii;

să prevadă construcţia de parchindiu cu plată şi garaje particulare;

reieşind din numărul de autovehicole particulare, să stabilească numărul necesar de garaje şi parchinguri cu plată.

Termenul – anul 1993.

28. Crearea unui institut interdepartamental de perfecţionare a cadrelor organelor de drept.

Executori: Guvernul Republicii Moldova

Termenul – anul – 1993.

29. Instituirea pe baze obşteşti a unui centru interdepartamental de informaţie care, prin intermediul mass-mediei, va informa săptămînal populaţia asupra tendinţelor principale ale criminalităţii în republică şi asigură modificărilor introduse în legislaţia din domeniu, va populariza practica judiciară precum urmează:

radioul – 2 ore pe săptămînă;

televiziunea – cel puţin o oră pe săptămînă;

presa – zilnic.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Securităţii Naţionale de comun acord cu Judecătoria Supremă şi Procuratura Republicii Moldova

MĂSURI DE PROTECŢIE A ECONOMIEI NAŢIONALE

CONTRA ATENTATELOR CRIMINALE

30. Elaborarea măsurilor privind controlul permanent asupra procesului de privatizare a întreprinderilor economiei naţionale a republicii. Informarea cu regularitate a Guvernului Republicii Moldova despre încălcările relevate.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Securităţii Naţionale, Ministerul Finanţelor de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul – în permanenţă

31. Organizarea şi efectuarea controlului integrităţii traficului de măsuri de import, păstrarea şi repartizarea lor.Generalizarea cazurilor de zădărnicire în aprovizionarea populaţiei cu produse alimentare şi măsuri de primă necesitate, cazurilor de dosire a mărfurilor, de alterare şi distrugere a lor, precum şi alte încălcări asemănătoare. Elaborarea propunerilor şi măsurilor concrete cu caracter juridic şi practic în vederea înlăturării acestora. Informarea cu regularitate a Guvernului Republicii Moldova despre rezultatele controlului.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Securităţii Naţionale, Direcţia Căilor Ferate de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul – trimestrul I al anului 1993.

32. Pregătirea sistematică a materialelor privitor la îndeplinirea cerinţelor Decretului Preşedintelui Republicii Moldova din 24 noiembrie 1992 nr.229 "Cu privire la unele măsuri urgente de protecţie a pieţei de consum" – care urmează să fie examinate în cadrul şedinţelor Guvernului.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Securităţii Naţionale, Ministerul Finanţelor, Ministerul Industriei, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul – prima jumătate a anului 1993. Ministerul Comerţului şi Resurselor Materiale

Termenul – a două jumătate a anului 1993.

33. Organizarea şi efectuarea controlului în unele raioane ale republicii privind respectarea de către bănci modului de creditare a cooperativelor, întreprinderilor mixte şi mici, folosirea eficientă a creditelor cu destinaţie specială şi restituirea lor.

Executori: Banca Naţională a Moldovei, Ministerul Afacerilor Interne de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul – trimestrul III al anului 1993.

34. Studierea practicii desfacerii mărfurilor în unităţile comerciale şi la licitaţie. Înaintarea către Guvern a propunerilor care ar exclude abuzurile de desfacerea mărfurilor şi ar asigura apărarea intereselor consumătorilor.

Executori: Ministerul Comerţului şi Resurselor Materiale, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Industriei, Departamentul de Stat pentru Privatizare

Termenul – trimestrul I al anului 1993.

35. Desfăşurarea acţiunilor de curmarea a exportului ilicit de mărfuri în cadrul tranzacţiilor economice externe şi prin intermediul vizitelor principale ale cetăţenilor precum şi a activităţii grupurilor criminale organizate, spre "piaţa neagră" din străinătate şi a persoanelor particulare, care investesc capitalurile proprii peste hotare.

Executori: Ministerul Securităţii Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul de Stat pentru Controlul Vamal, Ministerul Afacerilor Interne.

Termenul – trimestrul II al anului 1993.

36. Efectuarea unui control vizînd legalitatea eliberării licenţelor de către ministere şi departamente (determinarea volumului importului şi exportului de mărfuri), precum şi efectuarea legăturilor economice externe de către agenţii economici.

Executori: Departamentul de Stat pentru Controlul Vamal, Departamentul Controlului de Stat, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Ministerul Afacerilor Interne

Termenul – trimestrul I al anului 1993.

37. Efectuarea unui complex de măsuri referitor la controlul formării preşurilor în sfera producţiei şi realizării mărfurilor de larg consum şi cu destinaţie economică.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanţelor de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul – de două ori pe an.

38. Studierea stării combaterii delapidărilor şi infracţiunilor de serviciu în republică. Examinarea rezultatelor în cadrul consfătuirilor de coordonare.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul planificat.

39. Cel puţin o dată în jumătate de an se va controla şi generaliza executarea legislaţiei cu privire la combaterea contrabandei, acordînd, totodată, o deosebită atenţie curmării hotărîte a traficului de armament şi muniţii, de substanţe explozibile, otrăvitoare, precum şi de droguri peste frontiera de stat. Înzestrarea urgentă a punctelor vamale şi de frontieră cu aparatajul respectiv.

Executori: Ministerul Securităţii Naţionale, Departamentul de Stat pentru Controlul Vamal de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul – 1993-1994

40. Studierea practicii de arbitraj în aplicarea legislaţiei privind răspunderea materială a întreprinderilor, organizaţiilor, instituţiilor cooperativelor, întreprinderilor mixte şi mici, precum şi altor persoane juridice pentru prejudiciile, cauzate partenerilor în activitatea economică, ca urmare a nerespectării obligaţiunilor contractuale. Despre rezultatele obţinute se va informa Guvernul şi se vor elabora propuneri de sporire a responsabilităţii părţilor contractante pentru îndeplinirea obligaţiunilor.

Executori: Ministerul Justiţiei de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova, Arbitrajul de Stat al Republicii Moldova

Termenul – trimestrul IV al anului 1993.

PERFECŢIONAREA LEGISLAŢIEI ÎN VIGOARE

ŞI ELABORAREA UNOR LEGI NOI

41. Elaborarea proiectelor de legi:

"Cu privire la Serviciul de Stat".

Executori: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale

Termenul – 1993.

"Cu privire la activitatea operativă de anchetă".

Executori: Ministerul Afacerilor Interne.

Termenul – 1993.

"Cu privire la adaptarea socială a persoanelor care şi-au ispăşit pedeapsa penală".

Executori: Ministerul Afacerilor Interne

Termenul – 1993.

"Cu privire la modul de examinare a cererilor şi reclamaţiilor cetăţenilor".

Executori: Ministerul Justiţiei

Termenul – 1993.

Elaborarea altor proiecte de legi conform hotărîrilor Parlamentului Republicii Moldova.

Executori: ministerele şi departamentele de stat respective.

42. Elaborarea altor normative cu privire la:

reorganizarea şi perfecţionarea structurii organelor de stat republicane ce se ocupă de profilaxia criminalităţii adolescenţilor, apărarea drepturilor şi intereselor minorilor (crearea serviciilor sociale şi de drept pentru apărarea intereselor minorilor, instituirea centrului social-psihologic şi juridic pentru minori şi părinţi);

plasarea în cîmpul muncii a minorilor, cointeresarea economică a întreprinderilor;

perfecţionarea activităţii coloniilor, şcolilor speciale şi şcolilor profesional-tehnice speciale;

elaborarea propunerilor pentru aducerea legislaţiei cu privire la minori în conformitate cu Convenţia privind drepturile copilului, cu alte convenţii şi acte legislative internaţionale.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Ştiinţei şi Învăţămîntului de comun acord cu Procuratura Republicii Moldova

Termenul – 1993-1994.

43. Studierea şi înaintarea propunerilor cu privire la aducerea legislaţiei în vigoare şi altor acte normative, ce reglementează executarea pedepselor penale, în concordanţă cu cerinţele dreptului internaţional.

Executori: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei de comun acord cu Judecătoria Supremă a Republicii Moldova

Termenul – 1993.

44. Elaborarea proiectelor de contracte de ajutor juridic reciproc cu statele vecine.

Executori: Ministerul Justiţiei.