BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

1211/29.10.2008 Hotărîre cu privire la aprobarea Cerinţelor "Material semincer pentru porumb şi sorg"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
29.10.2008

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Cerinţelor "Material

semincer pentru porumb şi sorg"

nr. 1211  din  29.10.2008

 (în vigoare 07.05.2009) 

Monitorul Oficial nr.198-200 art.1227 din 07.11.2008

* * *

Abrogat: 28.09.2025

Hotărîrea Guvernului nr.149 din 19.03.2025

Notă: În titlul şi în tot textul hotărîrii şi al Reglementării tehnice, cuvintele "Reglementarea tehnică" şi "Prezenta Reglementare tehnică", la orice caz gramatical, se substituie cu cuvintele "Cerinţe" şi, respectiv, "Prezentele Cerinţe" conform Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015

În conformitate cu prevederile Legii nr.420-XVI din 22 decembrie 2006 privind activitatea de reglementare tehnică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.36-38, art.141), cu modificările şi completările ulterioare, Legii despre seminţe nr.68 din 5 aprilie 2013 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.130-134, art.417), Guvernul

[Preambulul modificat prin Hot.Guv. nr.513 din 02.07.2014, în vigoare 04.07.2014]

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Cerinţele "Material semincer pentru porumb şi sorg" (se anexează).

2. Prezenta hotărîre intră în vigoare după 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.1143 din 21.11.2018, în vigoare 18.01.2019]

Aprobată

prin Hotărîrea Guvernului

nr.1211 din 29 octombrie 2008

Notă: În Cerinţe cuvintele "elită" şi "superelită" se substituie cu cuvintele "bază" şi "prebază" conform Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015

CERINŢE

"Material semincer pentru porumb şi sorg"

I. Domeniul de aplicare

Cerinţele "Material semincer pentru porumb şi sorg" (în continuare – Cerinţe) creează cadrul necesar aplicării Directivei (CE) nr.66/402/CEE din 14 iunie 1966 privind comercializarea seminţelor de cereale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene din 11/07/1966, ultima dată amendată prin Directiva de punere în aplicare 2012/37/UE a Comisiei din 22 noiembrie 2012 publicată în Jurnalul Oficial L 325 din 23 noiembrie 2012.

[Preambulul modificat prin Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

1. Prezentele Cerinţe se referă la materialul semincer pentru porumb (Zea mays L.) şi sorg (Sorghum vulgaris) (în continuare – material semincer) destinat comercializării.

2. Prezentele Cerinţe stabileşte cerinţe esenţiale de calitate şi inofensivitate a materialului semincer pentru porumb şi sorg, obligatorii pentru toţi producătorii (gospodăriile semincere, fabricile de prelucrare a seminţelor în respectarea tehnologiei de cultivare şi de prelucrare) şi pentru agenţii economici care participă la toate etapele de producere, multiplicare, prelucrare, etichetare, ambalare şi comercializare.

[Pct.3 abrogat prin Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

II. Terminologie

4. În sensul prezentei Cerinţe se utilizează noţiunile specificate în art.2 alin.(2) din Legea despre seminţe nr.68 din 5 aprilie 2013, precum şi următoarele noţiuni după cum urmează:

1) organism oficial responsabil – Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor;

2) forme parentale – seminţe bază provenite din seminţe prebază (liniile consangvinizate şi seminţele amelioratorului), care sînt supuse certificării inspecţiei în cîmp, în conformitate cu prevederile Legii despre seminţe nr.68 din 5 aprilie 2013";

3) soiuri, hibrizi şi linii consangvinizate de porumb şi Sorghum spp.:

a) soiuri cu polenizare liberă – soiuri uniforme şi stabile, conform prevederilor prezentelor Cerinţe;

b) linie consangvinizată – linie uniformă şi stabilă, conform prevederilor prezentelor Cerinţe, obţinută prin autofecundare artificială, însoţită de selecţie în mai multe generaţii succesive, sau prin operaţiuni echivalente;

c) hibrid simplu – prima generaţie a unei încrucişări între doua linii consangvinizate, definite de ameliorator;

d) hibrid dublu – prima generaţie a unei încrucişări între doi hibrizi simpli, definiţi de ameliorator;

e) hibrid triliniar – prima generaţie a unei încrucişări între o linie consangvinizată şi un hibrid simplu, definit de ameliorator

[Pct.4 în redacţia Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

III. Prevederi generale

5. Agenţii economici trebuie să respecte prevederile de asigurare a producerii şi prelucrării tehnologice a materialului semincer. La producerea, prelucrarea şi comercializarea acestuia trebuie să se respecte cantităţile de elemente toxice, reziduuri de pesticide, micotoxine, radionuclizi, în limitele maximum admisibile, stabilite de organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul ocrotirii sănătăţii.

[Pct.6,7 abrogate prin Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

8. Nu se admite ca deţinătorii de material semincer să comercializeze materialul semincer în orice alt mod decît în conformitate cu prezentele Cerinţe.

9. Materialul semincer care nu corespunde prezentelor Cerinţe nu poate fi comercializat în scopul însămînţărilor agricole.

10. Nu se consideră comercializare, schimburile de seminţe care nu vizează o exploatare comercială a soiului, precum şi operaţiunile următoare:

a) furnizarea de seminţe autorităţilor oficiale de testare şi inspecţie;

b) furnizarea de seminţe prestatorilor de servicii pentru prelucrare sau ambalare, cu condiţia ca prestatorul de servicii să nu obţină nici un drept de proprietate asupra seminţelor furnizate în acest mod.

IV. Cerinţe esenţiale

11. Pentru însămînţare se permite folosirea seminţelor de porumb şi sorg ale hibrizilor omologaţi (înregistraţi în Catalogul soiurilor de plante) şi a formelor parentale ale acestora, conform Legii despre seminţe nr.68 din 5 aprilie 2013.

[Pct.11 modificat prin Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

[Pct.11 modificat prin Hot.Guv. nr.513 din 02.07.2014, în vigoare 04.07.2014]

12. Puritatea biologică a seminţelor de porumb şi sorg la inspecţia în cîmp şi pe arie (în depozit) trebuie să aparţină categoriilor biologice şi să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul nr.2. şi nr.3.

[Tabelul nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.141 din 10.03.2017, în vigoare 24.03.2017]

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

13. În seminţele de porumb în ştiuleţi pe arie numărul total de boabe atacate de nigrosporoză, putregaiul roşu şi sur, diplodioză, fuzarioză (cunoscută sub denumirea înflorirea albă) la 100 ştiuleţi nu trebuie să depăşească:

1) 300 boabe la seminţele prebază şi bază ale liniilor consangvinizate şi soiurilor;

2) 500 boabe la seminţele hibride de prima şi următoarele generaţii.

14. În materialul semincer nu se admite prezenţa seminţelor de buruieni, vătămătorilor şi larvelor vii, care atacă seminţele.

15. Producătorii trebuie să asigure utilizarea bunelor practici, să întreprindă măsuri performante pentru asigurarea calităţii, siguranţei biologice, formelor de prezentare şi etichetare corespunzătoare produselor comercializate.

16. Producătorii trebuie să asigure menţinerea înregistrărilor, ce permit trasabilitatea pentru identificarea întreprinderii, cîmpului şi echipei de producţie, actelor de recunoaştere în cîmp a materialului semincer stabilite în anexa nr.2 la prezentele Cerinţe, datei recoltării, cantităţii produse, tipului şi calităţii materialului semincer, pe o durată de 3 ani şi, după caz, să ofere dovezi documentare privind respectarea cerinţelor de calitate şi siguranţă, prescrise în prezentele Cerinţe.

17. Producătorii de material semincer sînt obligaţi:

1) să posede certificatul de înregistrare pentru producerea şi/sau prelucrarea, şi/sau comercializarea seminţelor, eliberat conform art.14 din Legea despre seminţe nr.68 din 5 aprilie 2013 pentru fiecare cultură;

2) să deţină documentele ce reflectă originea şi calitatea materialului semincer, inclusiv denumirea hibridului (soiului), puritatea lui genetică, numărul lotului, denumirea producătorului;

3) să creeze condiţii optime de producere, care să contribuie la implementarea tehnologiilor cu ciclu deplin (închis) de producere;

4) să respecte schema tehnologică de obţinere şi înmulţire a materialului semincer;

5) să respecte tehnologiile de cultivare, puritatea fitosanitară şi puritatea genetică a soiului/hibridului;

6) să întreprindă măsuri privind prevenirea riscurilor, provenite din procurarea materialului ce nu corespunde cerinţelor prezentelor Cerinţe;

7) să creeze condiţii optime de păstrare şi comercializare a materialului semincer;

8) să ţină un registru de intrări şi ieşiri ale seminţelor, unde să fie menţionate: denumirea, specia, soiul, locul de primire sau colectare, data primirii sau colectării, cantitatea, calitatea, data eliberării, numărul certificatului de calitate şi cantitatea de material utilizat;

9) să ţină un registru de intrări şi ieşiri ale seminţelor, în care să fie indicată data eliberării, denumirea şi adresa cumpărătorului, specia, soiul, cantitatea, data eliberării şi numărul certificatului de soi;

10) să respecte asolamentul optim, argumentînd componenţa culturilor şi alternarea lor;

11) să menţină caracteristicile valorice ale solului;

12) să efectueze fertilizarea solului, conform dozelor, termenelor optime, modului de încorporare a îngrăşămintelor în sol, care se stabilesc în funcţie de calitatea solului etc.;

13) să ţină un registru de evidenţă a tuturor aplicărilor pe sol a fertilizanţilor foliari, organici şi neorganici, indicînd numărul de referinţă al cîmpului;

14) să ţină o evidenţa strictă a preparatelor chimice procurate, şi să ţină un registru de evidenţă privind utilizarea substanţelor chimice;

15) să întreprindă măsuri privind combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor, respectînd termenele optime de tratament şi înregistrînd toate aplicările produselor de uz fitosanitar, inclusiv denumirea produsului, data aplicării, numărul cîmpului, specia, soiul culturii;

16) să ţină un registru de evidenţă privind utilizarea produselor fitosanitare pentru tratarea seminţelor;

17) să menţină echipamentul de aplicare a substanţelor chimice în stare de bună funcţiune şi să ţină evidenţa lucrărilor de întreţinere;

18) să păstreze fertilizanţii organici şi neorganici separat de produsele agricole.

[Pct.17 modificat prin Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

18. La amplasarea cîmpurilor de producere a materialului semincer trebuie să se ţină seama de următoarele condiţii:

1) premergător (în asolament);

2) gradul de infestare cu buruieni, boli, dăunători;

3) bonitatea solului;

4) distanţa minimă de izolare faţă de cîmpurile semănate cu aceeaşi specie (200 m – pentru loturi de hibridare şi 300 m – pentru multiplicarea loturilor liniilor consangvinizate).

[Pct.18 modificat prin Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

19. Depozitele producătorilor de seminţe trebuie să permită amplasarea echipamentului tehnologic, astfel încît să asigure calitatea materialului semincer şi practicile de bună igienă pe tot lanţul tehnologic.

20. Producătorii trebuie să dispună de spaţii de depozitare pentru materia primă şi seminţele condiţionate, astfel încît acestea să fie într-un flux tehnologic continuu şi cu trasee scurte.

21. Echipamentul de condiţionare şi ambalare a materialului semincer trebuie să fie proiectat şi instalat, astfel încît să asigure accesul uşor la curăţarea şi dezinfectarea acestuia.

22. Managerul şi personalul implicat în producerea şi condiţionarea materialului semincer trebuie să cunoască cerinţele privind tehnologia de cultivare, condiţionare şi păstrare, să aibă o viziune clară despre potenţialele riscuri şi să poată întreprinde măsurile corespunzătoare de prevenire a acestora şi să asigure monitorizarea şi supravegherea procesului tehnologic.

23. Materialul semincer utilizat iniţial pentru multiplicare trebuie să fie achiziţionat în bază de contract şi să fie însoţit de certificatul de calitate, stabilit în anexa din Legea nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.

[Pct.23 modificat prin Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

24. Materialul semincer destinat comercializării trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

1) să prezinte un nivel satisfăcător de identitate şi puritate a soiului, conform tabelului nr.3 din prezentele Cerinţe;

2) să nu fie infectat sau infestat la un nivel mai înalt decît cel admis, conform punctului 13 din prezentele Cerinţe.

25. Informaţia prezentată referitor la materialul semincer trebuie să fie completă, veridică, vizibilă, lizibilă, indelebilă, imprimată direct pe ambalaj sau pe o etichetă care este parte integrantă a ambalajului şi bine ataşată acestuia, ce trebuie să conţină informaţia prezentată în anexa nr.1 la prezentele Cerinţe.

26. Nu se admite comercializarea materialului semincer în lipsa certificatului de calitate al seminţelor hibride de porumb şi sorg, eliberat de către producător, şi care nu dispune de certificatul de înregistrare pentru producerea şi/sau prelucrarea, şi/sau comercializarea seminţelor, eliberat conform art.14 din Legea despre seminţe nr.68 din 5 aprilie 2013.

[Pct.26 în redacţia Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

27. Ambalajul materialului semincer trebuie să fie nou. Ambalarea seminţelor din categoriile biologice bază şi certificate se efectuează în conformitate cu prevederile art.9 şi 10 din Legea despre seminţe nr.68 din 5 aprilie 2013.

[Pct.27 completat prin Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

28. Transportarea materialului semincer se efectuează în mijloace de transport ce asigură protecţia contra influenţei factorilor exteriori ce pot cauza pericol viabilităţii materialului semincer.

29. Încăperile destinate depozitării şi comercializării materialului semincer trebuie să fie amenajate cu rafturi, să fie curate, uscate, bine aerisite, răcoroase, neinfestate, protejate de influenţa factorilor exteriori (precipitaţii atmosferice, vînturi), respectînd umiditatea relativă caracteristică grupei de material semincer, conform prevederilor prezentelor Cerinţe.

30. Termenul de valabilitate al certificatului de calitate a seminţelor se stabileşte de către organismul oficial responsabil, stabilit în anexa din Legea nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător în funcţie de specie, categoria biologică şi calitatea germinativă, şi trebuie să fie coordonat cu instituţia de stat din domeniul seminţelor.

[Pct.26 modificat prin Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

31. Prelevarea probelor, respectînd greutatea maximă a unui lot şi greutatea minimă a unei probe prevăzute în tabelul nr.4, precum şi determinarea indicilor de calitate se realizează în comun cu instituţia de stat în domeniul seminţelor.

[Pct.31 modificat prin Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

32. Seminţele hibride de porumb de generaţia întîi şi soiurile comerciale se calibrează după lăţime în 4 fracţii:

1) I – peste 9 mm;

2) II – de la 8 pînă la 9 mm;

3) III – de la 7 pînă la 8 mm;

4) IV – de la 6 pînă la 7 mm.

Trecerea dintr-o fracţie în alta nu poate să depăşească 10%.

33. În anii cu condiţii climaterice nefavorabile, pentru unii hibrizi de porumb se admite calibrarea seminţelor în două fracţii, cu acordul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor şi organismului oficial responsabil.

[Pct.33 modificat prin Hot.Guv. nr.1143 din 21.11.2018, în vigoare 18.01.2019]

[Pct.33 modificat prin Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

34. Seminţele formelor parentale ale hibrizilor şi reproducţiile superioare ale soiurilor nu se calibrează, dar se curăţă.

35. Pentru protecţie, seminţele de porumb şi sorg, la fabricile de prelucrare se tratează cu fungicide, respectîndu-se tehnologiile de tratament.

[Pct.35 modificat prin Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

V. Verificarea calităţii şi purităţii biologice

36. Verificarea calităţii şi purităţii biologice a materialului semincer se efectuează în laboratoare acreditate, conform Legii nr.235 din 1 decembrie 2011 privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii.

[Pct.36 în redacţia Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

37. Declasarea seminţelor se face sub supravegherea organismului oficial responsabil, care retrage etichetele iniţiale, iar închiderea ambalajelor şi etichetarea se fac conform procedurii din prezentele Cerinţe.

[Pct.37 modificat prin Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

38. Calitatea şi siguranţa materialului semincer presupune asigurarea respectării şi conformării cerinţelor prescrise, pe durata procesului de producţie de la parcela de înmulţire pînă la plasarea pe piaţă.

[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]

[Anexa nr.3 introdusă prin Hot.Guv. nr.878 din 22.12.2015, în vigoare 31.12.2015]