BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 149 din 19.03.2025

pentru aprobarea Regulamentului privind producerea şi comercializarea seminţelor de cereale

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
19.03.2025

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Regulamentului privind producerea

 şi comercializarea seminţelor de cereale

nr. 149  din  19.03.2025

 (în vigoare 28.09.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.157-159 art.173 din 28.03.2025

* * *

UE

În temeiul art.9 alin.(7) din Legea despre seminţe nr.68/2013 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.130-134, art.417), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

Prezenta hotărâre:

- transpune parţial Directiva 66/402/CEE a Consiliului din 14 iunie 1966 privind comercializarea seminţelor de cereale (CELEX: 31966L0402), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 125 din 11 iulie 1966, aşa cum a fost modificată ultima oară prin Directiva de punere în aplicare (UE) 2021/2171 a Comisiei din 7 decembrie 2021;

- transpune Directiva 2006/47/CE a Comisiei din 23 mai 2006 de stabilire a condiţiilor speciale în ceea ce priveşte prezenţa de Avena fatua în seminţele de cereale (CELEX: 32006L0047), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 136 din 24 mai 2006;

- transpune Decizia 80/755/CEE a Comisiei din 17 iulie 1980 de autorizare a aplicării indicaţiilor prevăzute pe ambalajele seminţelor de cereale (CELEX: 31980D0755), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 207 din 9 august 1980, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Decizia 81/109/CEE a Comisiei din 10 februarie 1981.

1. Se aprobă Regulamentul privind producerea şi comercializarea seminţelor de cereale (se anexează).

2. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor:

2.1. va aproba metodologiile şi procedurile interne necesare pentru implementarea prevederilor prezentei hotărâri în termen de 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;

2.2. va exercita controlul asupra executării prezentei hotărâri.

3. Se abrogă:

3.1. Hotărârea Guvernului nr.1211/2008 cu privire la aprobarea Cerinţelor "Material semincer pentru porumb şi sorg" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.198-200, art.1227), cu modificările ulterioare;

3.2. Hotărârea Guvernului nr.600/2014 pentru aprobarea Cerinţelor privind calitatea şi comercializarea seminţelor de culturi cerealiere păioase (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.209-216, art.653), cu modificările ulterioare.

4. Furnizorii vor comercializa materialul semincer produs în conformitate cu cerinţele actelor normative indicate la pct.3 până la epuizarea stocurilor, cu condiţia că întreaga cantitate a materialului respectiv va fi declarată Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor în termen de 60 de zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la expirarea a 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.149/2025

REGULAMENT

privind producerea şi comercializarea seminţelor de cereale

1. Regulamentul privind producerea şi comercializarea seminţelor de cereale (în continuare – Regulament) stabileşte cerinţele pentru producerea şi comercializarea seminţelor de cereale pe teritoriul Republicii Moldova.

2. Contractele de furnizare a seminţelor de cereale încheiate cu prestatorii de servicii, în scopurile prevăzute la art.9 alin.(8) lit.b) şi c) din Legea nr.68/2013 despre seminţe (în continuare – Legea nr.68/2013), trebuie să includă normele şi condiţiile actuale deţinute de seminţele furnizate şi se prezintă Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor de către furnizorii de seminţe, în copie, pe suport de hârtie sau în format electronic, înainte de a fi executate.

3. În sensul prezentului Regulament se utilizează noţiunile definite în Legea nr.68/2013, în Legea nr.39/2008 privind protecţia soiurilor de plante, în Legea nr.422/2023 privind măsurile de protecţie împotriva organismelor dăunătoare plantelor, precum şi următoarele noţiuni:

3.1. cereale – plantele din următoarele specii destinate producţiei agricole, cu excepţia destinaţiilor ornamentale:

Prezenta definiţie conţine în egală măsură următorii hibrizi obţinuţi din încrucişarea speciilor menţionate anterior:

În lipsa unor dispoziţii contrare, seminţele hibrizilor menţionaţi trebuie să corespundă standardelor sau altor condiţii prevăzute în prezentul Regulament, care se aplică seminţelor fiecărei specii din care sunt derivaţi;

3.2. soiuri, hibrizi şi linii consangvinizate de porumb şi Sorghum spp.:

3.2.1. soi cu polenizare liber㠖 soi suficient de omogen şi stabil;

3.2.2. linie consangvinizat㠖 linie omogenă şi stabilă, identică genotipic şi uniform fenotipic obţinută prin selecţie şi autopolenizare repetată;

3.2.3. hibrid simplu – prima generaţie dintr-o încrucişare între două linii consangvinizate diferite genetic, definit de menţinător;

3.2.4. hibrid dublu – prima generaţie dintr-o încrucişare între doi hibrizi simpli, definit de menţinător;

3.2.5. hibrid trilinear (triplu) – prima generaţie dintr-o încrucişare între o linie consangvinizată şi un hibrid simplu, definit de menţinător;

3.2.6. hibrid Top Cross – prima generaţie dintr-o încrucişare între o linie consangvinizată sau un hibrid simplu şi un soi cu polenizare liberă, definit de menţinător;

3.2.7. hibrid intervarietal – prima generaţie dintr-o încrucişare între plante din seminţe bază de două soiuri cu polenizare liberă, definit de menţinător;

3.3. seminţe bază de ovăz, de orz, de orez, de alpista, de secară, de triticale, de grâu, de grâu dur şi de alac, altele decât hibrizii respectivi – seminţele:

3.3.1. care au fost produse sub responsabilitatea menţinătorului, după reguli de selecţie conservativă în ceea ce priveşte soiul;

3.3.2. care sunt destinate producţiei de seminţe fie din categoria seminţe certificate, fie din categoriile seminţe certificate din prima generaţie sau seminţe certificate din a doua generaţie;

3.3.3. care îndeplinesc, sub rezerva prevederilor subpct. 9.1, condiţiile pentru seminţele bază prevăzute în anexele nr.1 şi nr.2;

3.3.4. pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau, în cazul condiţiilor stabilite în anexa nr.2, fie în urma unei examinări oficiale, fie în urma unei examinări efectuate sub supraveghere oficială, că respectă condiţiile prevăzute la subpct. 3.3.1-3.3.3;

3.4. seminţe bază de hibrizi de ovăz, de orz, de orez, de secară, de grâu, de grâu dur, de grâu spelt şi de triticală autogam㠖 seminţele:

3.4.1. destinate producţiei de hibrizi;

3.4.2. care, conform normelor menţionate la pct.9-11, corespund condiţiilor prevăzute în anexele nr.1 şi nr.2 pentru seminţele bază; şi

3.4.3. pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau, în cazul condiţiilor stabilite în anexa nr.2, fie în urma unei examinări oficiale, fie în urma unei examinări efectuate sub supraveghere oficială, că respectă condiţiile prevăzute la subpct. 3.4.1 şi 3.4.2;

3.5. seminţe bază de porumb şi Sorghum spp. reprezintă:

3.5.1. din soiuri cu polenizare liberă, seminţele:

3.5.1.1. care au fost produse sub responsabilitatea unui menţinător, conform regulilor de selecţie conservativă în ceea ce priveşte soiul;

3.5.1.2. care sunt destinate producţiei de seminţe din categoria seminţe certificate din acest soi, de hibrizi Top Cross sau de hibrizi intervarietali;

3.5.1.3. care îndeplinesc, sub rezerva dispoziţiilor pct.9-11, condiţiile pentru seminţe bază prevăzute în anexele nr.1 şi nr.2;

3.5.1.4. pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau, în cazul condiţiilor stabilite în anexa nr.2, fie în urma unei examinări oficiale, fie în urma unei examinări efectuate sub supraveghere oficială, că respectă condiţiile prevăzute la subpct. 3.5.1.1-3.5.1.3;

3.5.2. din linii consangvinizate, seminţele:

3.5.2.1. care îndeplinesc, sub rezerva dispoziţiilor pct.9-11, condiţiile pentru seminţele bază prevăzute în anexele nr.1 şi nr.2;

3.5.2.2. pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau, în cazul condiţiilor stabilite în anexa nr.2, fie în urma unei examinări oficiale, fie în urma unei examinări efectuate sub supraveghere oficială, că respectă condiţiile prevăzute la subpct. 3.5.2.1;

3.5.3. din hibrizi simpli, seminţele:

3.5.3.1. care sunt destinate producţiei de hibrizi dubli, de hibrizi triliniari sau de hibrizi Top Cross;

3.5.3.2. care îndeplinesc, sub rezerva dispoziţiilor pct.9-11, condiţiile pentru seminţele bază prevăzute în anexele nr.1 şi nr.2;

3.5.3.3. pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau, în cazul condiţiilor stabilite în anexa nr.2, fie în urma unei examinări oficiale, fie în urma unei examinări efectuate sub supraveghere oficială, că respectă condiţiile prevăzute la subpct. 3.5.3.1 şi 3.5.3.2;

3.6. seminţe certificate de iarba-cănăraşului, alta decât hibrizii săi, secară, sorg, iarbă de Sudan, porumb şi hibrizi de ovăz, de orz, de grâu, de grâu dur, de grâu spelt şi de triticală autogam㠖 seminţele:

3.6.1. care provin direct din seminţe bază sau, la cererea amelioratorului, din seminţe dintr-o generaţie anterioară seminţelor bază care pot îndeplini şi care au îndeplinit, în cadrul unei examinări oficiale, condiţiile prevăzute în anexele nr.1 şi nr.2 pentru seminţele bază;

3.6.2. care sunt destinate unei alte producţii decât cea de seminţe de cereale;

3.6.3. care îndeplinesc, sub rezerva dispoziţiilor subpct. 9.2, condiţiile pentru seminţe certificate prevăzute în anexele nr.1 şi nr.2;

3.6.4. pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau în urma unei examinări efectuate sub supraveghere oficială, că respectă condiţiile prevăzute la subpct. 3.6.1-3.6.3;

3.7. seminţe certificate din prima reproducere de ovăz, de orz, de orez, de triticale, de grâu, de grâu dur şi de alac, altele decât hibrizii – seminţele:

3.7.1. care provin direct din seminţe bază sau, la cererea amelioratorului, din seminţe dintr-o generaţie anterioară seminţelor bază care au îndeplinit, în cadrul unei examinări oficiale, condiţiile prevăzute în anexele nr.1 şi nr.2 pentru seminţele bază;

3.7.2. care sunt destinate fie producţiei de seminţe din categoria seminţe certificate din a doua generaţie, fie unei alte producţii decât cea de seminţe de cereale;

3.7.3. care îndeplinesc condiţiile pentru seminţele certificate din prima generaţie prevăzute în anexele nr.1 şi nr.2;

3.7.4. pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau în urma unei examinări efectuate sub supraveghere oficială, că respectă condiţiile prevăzute la subpct. 3.7.1-3.7.3;

3.8. seminţe certificate din a doua reproducere de ovăz, de orz, de orez, de triticale, de grâu, de grâu dur şi de alac, altele decât hibrizii lor respectivi – seminţele:

3.8.1. care provin direct din seminţe bază, din seminţe certificate din prima reproducere sau, la cererea amelioratorului, din seminţe dintr-o generaţie anterioară seminţelor bază care au îndeplinit, în cadrul unei examinări oficiale, condiţiile prevăzute în anexele nr.1 şi nr.2 pentru seminţele bază;

3.8.2. care sunt destinate unei alte producţii decât cea de seminţe de cereale;

3.8.3. care îndeplinesc condiţiile pentru seminţele certificate din a doua generaţie prevăzute în anexele nr.1 şi nr.2;

3.8.4. pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau în urma unei examinări efectuate sub supraveghere oficială, că respectă condiţiile prevăzute la subpct. 3.8.1-3.8.3;

3.9. măsuri oficiale – măsurile luate de:

3.9.1. autorităţile statului:

3.9.1.1. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (în continuare – Agenţie), inclusiv prin intermediul subdiviziunilor ei teritoriale şi al Instituţiei Publice Centrul Naţional Sănătatea Animalelor, Plantelor şi Siguranţa Alimentelor;

3.9.1.2. Instituţia Publică Institutul Naţional de Cercetări Aplicative în Agricultură şi Medicină Veterinară;

3.9.2. alte persoane juridice de drept public sau privat ori persoane fizice, sub responsabilitatea autorităţilor statului prevăzute la subpct. 3.9.1, cărora le-au fost delegate, în condiţiile legii, atribuţii în vederea realizării unor sarcini ale acestor autorităţi, cu condiţia că persoanele menţionate în prezentul subpunct sau persoanele afiliate lor nu sunt implicate, sub nicio formă, în producerea şi în comercializarea seminţelor;

3.10. autoritate competent㠖 Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor;

3.11. examinare sub supraveghere oficial㠖 efectuare sub controlul autorităţii competente a activităţilor ce ţin de inspecţie, de eşantionare, de testare, de ambalare sau de imprimare a etichetelor, atunci când aceste activităţi sunt realizate de către persoane care nu sunt angajate în cadrul autorităţii competente.

4. Examinările seminţelor sub supraveghere oficială se efectuează cu respectarea următoarelor cerinţe:

4.1. pentru inspecţia în câmp:

4.1.1. specialiştii trebuie:

4.1.1.1. să deţină calificările tehnice necesare;

4.1.1.2. să nu obţină niciun câştig personal prin efectuarea inspecţiilor;

4.1.1.3. să fie desemnaţi în mod oficial de către autoritatea competentă, iar această desemnare trebuie să conţină o declaraţie pe propria răspundere semnată de către specialişti cu privire la respectarea normelor care reglementează examinările oficiale;

4.1.1.4. să efectueze inspecţiile sub supraveghere oficială cu respectarea cerinţelor privind controlul semincer prevăzute în Legea nr.68/2013;

4.1.2. cultura seminceră care urmează să fie inspectată a fost obţinută din seminţe care au fost supuse unui postcontrol oficial, iar rezultatele obţinute au fost satisfăcătoare;

4.1.3. cel puţin 5% din culturile semincere sunt verificate de către inspectori ai autorităţii competente;

4.1.4. un procentaj al eşantioanelor provenind din loturile de seminţe recoltate din culturile de seminţe se prelevă pentru verificare în postcontrol şi, după caz, pentru testarea oficială în laborator a seminţelor în privinţa identităţii şi purităţii varietale;

4.2. pentru testarea seminţelor:

4.2.1. testarea seminţelor se efectuează de către laboratoarele acreditate de testare a seminţelor şi respectă condiţiile stabilite la subpct. 4.2.2-4.2.4;

4.2.2. laboratorul de testare a seminţelor:

4.2.2.1. are un şef de laborator pentru seminţe, care este direct răspunzător de operaţiile tehnice ale laboratorului şi deţine calificările necesare pentru conducerea tehnică a laboratorului de testare a seminţelor;

4.2.2.2. are tehnicieni pentru seminţe care deţin calificările tehnice necesare, obţinute în cadrul cursurilor de formare organizate în condiţiile aplicabile analiştilor oficiali pentru seminţe şi confirmate prin examene oficiale;

4.2.2.3. este instalat în locaţii şi dotat cu echipamente considerate, în mod oficial de către autoritatea competentă, ca fiind satisfăcătoare în scopul testării seminţelor;

4.2.2.4. efectuează testarea seminţelor în conformitate cu metodele internaţionale actuale;

4.2.3. laboratorul de testare a seminţelor este:

4.2.3.1. un laborator independent; sau

4.2.3.2. un laborator care aparţine unei întreprinderi producătoare de seminţe.

În situaţia prevăzută în prezentul subpunct, laboratorul poate efectua testarea seminţelor numai pe loturi de seminţe produse în numele întreprinderii producătoare de seminţe căreia îi aparţine, cu excepţia cazului în care s-a convenit altfel între întreprinderea de producere a seminţelor respectivă, solicitantul certificării şi autoritatea competentă;

4.2.4. activităţile de testare a seminţelor ale laboratorului se supun supravegherii de către autoritatea competentă;

4.2.5. în scopul supravegherii menţionate la subpct. 4.2.4, cel puţin 5% din loturile de seminţe prezentate pentru certificarea oficială trebuie verificate prin testarea oficială a seminţelor de către autoritatea competentă;

4.3. nerespectarea dispoziţiilor ce reglementează examinarea sub supraveghere oficială, în situaţia în care se constată că specialiştii desemnaţi de către autoritatea competentă nu au respectat, în mod deliberat sau din neglijenţă, normele ce reglementează examinările oficiale atrage anularea oricărei certificări a seminţelor examinate, cu excepţia cazului în care se poate demonstra că seminţele respective respectă totuşi toate cerinţele de identitate şi de calitate.

5. Seminţele de cereale nu pot fi comercializate decât dacă au fost certificate ca seminţe bază, seminţe certificate, seminţe certificate din prima generaţie sau seminţe certificate din a doua generaţie, în conformitate cu prevederile Legii nr.68/2013.

6. Umiditatea maximă conţinută de seminţele bază şi seminţele certificate de orice tip nu trebuie să depăşească 14%.

7. Examinările oficiale ale seminţelor se realizează după metodele internaţionale curente, în măsura în care există astfel de metode.

8. Fără a se aduce atingere dispoziţiilor pct.5, se pot comercializa şi alte categorii de seminţe de cereale, cu condiţia ca identitatea lor să fie garantată de furnizor, în special:

8.1. seminţele din generaţiile anterioare seminţelor bază (sămânţă prebază);

8.2. seminţele brute, comercializate pentru prelucrare.

9. Prin derogare de la prevederile pct.5 se permite:

9.1. certificarea oficială şi comercializarea seminţelor bază pentru producerea seminţelor certificate care nu îndeplinesc condiţiile referitoare la facultatea germinativă prevăzute în anexa nr.2. În acest caz, furnizorul are obligaţia să garanteze facultatea germinativă nu mai puţin de 70%, pe care o indică pentru comercializare pe o etichetă specială care să conţină numele şi adresa acestuia, precum şi numărul de referinţă al lotului;

9.2. certificarea oficială şi comercializarea, pentru o perioadă determinată, în situaţii excepţionale cu caracter natural, tehnogen sau biologico-social, constatate în conformitate cu actele normative, atunci când este nevoie de o aprovizionare generală rapidă cu seminţe până la primul destinatar comercial al seminţelor din categoriile de sămânţă bază sau certificată pentru care nu s-a încheiat examinarea oficială menită să verifice respectarea condiţiilor prevăzute în anexa nr.2 cu privire la facultatea germinativă.

10. Certificarea seminţelor în condiţiile subpct. 9.2 se efectuează prin certificat de calitate a seminţelor, eliberat în baza indicilor de calitate, inclusiv a facultăţii germinative constatate prin raport de analiză provizorie a seminţelor, eliberat de un laborator acreditat şi cu respectarea următoarelor condiţii:

10.1. să se indice numele şi adresa primului destinatar;

10.2. să se ia toate măsurile necesare pentru ca furnizorul să garanteze facultatea germinativă constatată la analiza provizorie;

10.3. în vederea comercializării, facultatea germinativă constatată la analiza provizorie trebuie să fie înscrisă pe o etichetă specială conţinând numele şi adresa furnizorului şi numărul de referinţă al lotului.

11. Prevederile pct.9 şi 10 nu se aplică seminţelor importate din alte ţări, excepţie făcând cazurile prevăzute la pct.33-37 în ceea ce priveşte multiplicarea în afara Republicii Moldova.

12. Fără a aduce atingere dispoziţiilor pct.5, producătorii stabiliţi în Republica Moldova pot să comercializeze, cu notificarea autorităţii competente:

12.1. cantităţi mici de seminţe, pentru scopuri ştiinţifice sau pentru activitatea de ameliorare;

12.2. cantităţi necesare de seminţe pentru teste sau experimente, în măsura în care ele aparţin varietăţilor pentru care cererea de înregistrare în Catalogul soiurilor de plante a fost depusă la autoritatea competentă.

13. În cazul seminţelor modificate genetic, pe lângă cerinţele prevăzute la pct.12, sunt luate toate măsurile pentru evitarea riscurilor asupra sănătăţii umane şi pentru protecţia mediului, în conformitate cu prevederile Legii nr.152/2022 cu privire la reglementarea şi controlul organismelor modificate genetic, iar controlul se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr.131/2012 privind controlul de stat.

14. La cererea menţinătorului, descrierea solicitată a componentelor genealogice este confidenţială.

15. Pentru verificarea soiurilor şi examinarea seminţelor pentru certificare, eşantioanele trebuie să fie prelevate oficial de către inspectori ai autorităţii competente sau sub supraveghere oficială, în conformitate cu metodele internaţionale actuale. Eşantionarea seminţelor pentru efectuarea controalelor prevăzute la pct.41 se realizează exclusiv oficial. Atunci când eşantionarea seminţelor se efectuează sub supraveghere oficială se respectă următoarele cerinţe:

15.1. eşantionarea seminţelor se efectuează de către specialişti în eşantionarea seminţelor care au fost desemnaţi în acest scop de către autoritatea competentă, în condiţiile stabilite la subpct. 15.2 -15.4;

15.2. specialiştii în eşantionarea seminţelor deţin calificările tehnice necesare obţinute la cursuri de formare, organizate în condiţiile aplicabile specialiştilor oficiali în eşantionarea seminţelor şi confirmate prin examene oficiale;

15.3. specialiştii în eşantionarea seminţelor sunt:

15.3.1. persoane fizice independente;

15.3.2. persoane angajate de către persoane fizice sau juridice ale căror activităţi nu implică producerea seminţelor, cultivarea seminţelor, tratarea seminţelor sau comercializarea seminţelor; sau

15.3.3. persoane angajate de către persoane fizice sau juridice ale căror activităţi implică producerea seminţelor, cultivarea seminţelor, tratarea seminţelor sau comercializarea seminţelor. În acest caz, specialistul în eşantionare poate efectua eşantionarea seminţelor numai pe loturi de seminţe produse în numele angajatorului său, cu excepţia cazului în care s-a convenit altfel între angajatorul său, solicitantul certificării şi autoritatea competentă;

15.4. activităţile specialiştilor în eşantionare se supun supravegherii oficiale de către autoritatea competentă. În cazul eşantionării automate, se aplică procedurile care fac obiectul unei supravegheri oficiale;

15.5. în scopul supravegherii prevăzute la subpct. 15.4, cel puţin 5% din loturile de seminţe destinate certificării oficiale se supun unei verificări de către specialiştii în eşantionare oficiali ai autorităţii competente. Această verificare a eşantionării nu se aplică în cazul eşantionării automate. Autoritatea competentă compară eşantioanele de seminţe prelevate oficial cu cele din acelaşi lot de seminţe prelevate sub supraveghere oficială.

16. Nerespectarea de către specialiştii desemnaţi de către autoritatea competentă, în mod deliberat sau din neglijenţă, a normelor care reglementează examinările oficiale, atrage anularea oricărei certificări a seminţelor examinate, cu excepţia cazului în care se poate demonstra că seminţele respective respectă totuşi toate cerinţele de identitate şi de calitate.

17. Procedurile, condiţiile şi regulile aplicabile eşantionării seminţelor sub supraveghere oficială se stabilesc în procedurile interne ale autorităţii competente.

18. În cursul examinării seminţelor în vederea certificării, eşantioanele sunt prelevate din loturi omogene, greutatea maximă a unui lot şi greutatea minimă a unei probe fiind prevăzute în anexa nr.3.

19. Seminţele bază şi seminţele certificate, de orice tip, nu pot fi comercializate decât în loturi suficient de omogene şi în ambalaje închise şi dotate cu sistem de închidere şi marcare, conform prevederilor pct.21-24.

20. Se permite comercializarea cantităţilor mici de seminţe utilizatorului final prin derogare de la pct.19 în ceea ce priveşte ambalajul, sistemul de închidere şi marcare.

21. Ambalajele seminţelor bază şi ale seminţelor certificate, de orice tip, în cazul în care acestea nu se prezintă sub forma unor ambalaje mici, sunt închise în mod oficial sau sub supraveghere oficială, astfel încât să nu poată fi deschise fără deteriorarea sistemului de închidere sau fără ca eticheta oficială, prevăzută la pct.24, sau ambalajul să nu prezinte urme de manipulare. În vederea asigurării închiderii, sistemul de închidere presupune cel puţin încorporarea etichetei în acesta sau aplicarea unui sigiliu oficial. Aceste măsuri sunt opţionale în cazul unui sistem de închidere de unică folosinţă.

22. Autoritatea competentă constată dacă un anumit sistem de închidere corespunde sau nu dispoziţiilor pct.21.

23. Ambalajele desigilate pot fi resigilate doar în mod oficial sau sub supraveghere oficială, situaţie în care pe eticheta oficială se menţionează data ultimei resigilări şi autoritatea competentă care a realizat-o.

24. Ambalajele seminţelor bază şi ale seminţelor certificate, de orice tip, trebuie:

24.1. să fie prevăzute la exterior cu o etichetă oficială, care nu a mai fost utilizată anterior, conform condiţiilor stabilite în anexa nr.4, şi ale cărei indicaţii sunt redactate în limba română şi, opţional, în altă limbă oficială a Uniunii Europene, după cum urmează:

24.1.1. culoarea etichetei este: albă pentru seminţele bază, albastră pentru seminţele certificate şi seminţele certificate din prima generaţie, roşie pentru seminţele certificate din a doua generaţie;

24.1.2. atunci când eticheta este prevăzută cu un orificiu, fixarea acesteia este asigurată în toate cazurile cu un sigiliu oficial;

24.1.3. dacă, în cazul prevăzut la subpct. 9.1, seminţele bază nu îndeplinesc condiţiile stabilite în anexa nr.2 cu privire la facultatea germinativă, acest lucru se menţionează pe etichetă;

24.1.4. utilizarea etichetelor oficiale adezive este permisă;

24.1.5. indicaţiile obligatorii se aplică într-un mod care să asigure rezistenţa la ştergere;

24.2. să conţină un prospect oficial de culoarea etichetei, care să cuprindă cel puţin indicaţiile prevăzute pentru etichetă la subpct. 1.1.4-1.1.8 din anexa nr.4. Prospectul este astfel constituit încât să nu poată fi confundat cu eticheta oficială prevăzută la subpct. 24.1. Prospectul nu mai este obligatoriu în cazul în care informaţiile respective sunt înscrise pe ambalaj şi nu pot fi şterse sau dacă, în conformitate cu subpct. 24.1, s-a folosit fie o etichetă adezivă, fie o etichetă fabricată dintr-un material rezistent la ştergere.

25. Ambalajele seminţelor bază şi seminţelor certificate, de orice tip, altele decât cele prevăzute de prezentul Regulament, trebuie să poarte o etichetă a furnizorului, care poate fi o etichetă separată de eticheta oficială sau poate lua forma unor informaţii ale furnizorilor imprimate direct pe ambalajul propriu-zis.

26. Loturile de seminţe care îndeplinesc condiţiile speciale cu privire la prezenţa de Avena fatua trebuie să fie însoţite de un certificat oficial care să le ateste conformitatea cu aceste condiţii, care se eliberează, la cerere, în conformitate cu prevederile Legii nr.68/2013, în cazul în care:

26.1. în momentul efectuării inspecţiei oficiale în câmp, în conformitate cu dispoziţiile din anexa nr.1, cultura este lipsită de Avena fatua şi, în cazul în care un eşantion de cel puţin 1 kg, prelevat în conformitate cu dispoziţiile pct.15-18, este lipsit de Avena fatua, în timpul unei examinări oficiale; sau

26.2. în cazul în care un eşantion de cel puţin 3 kg, prelevat în conformitate cu dispoziţiile pct.15-18, este lipsit de Avena fatua, în timpul unei examinări oficiale.

27. În cazul seminţelor ce aparţin unei varietăţi modificate genetic, orice etichetă aplicată pe lotul de seminţe sau orice document care însoţeşte lotul, în mod oficial sau nu, trebuie să indice în mod clar că varietatea a fost modificată genetic.

28. Orice tratament chimic aplicat seminţelor bază şi seminţelor certificate de orice tip trebuie să fie menţionat fie pe eticheta oficială, fie pe eticheta furnizorului, precum şi pe ambalaj sau în interiorul acestuia.

29. Seminţele unei specii de cereale pot fi comercializate sub formă de amestec din seminţele diferitelor soiuri, în măsura în care amestecul respectiv este de natură, pe baza cunoştinţelor ştiinţifice sau tehnice, să fie în mod deosebit eficace împotriva propagării organismelor dăunătoare şi atât timp cât compuşii amestecului corespund, înaintea amestecului, normelor de comercializare care li se aplică.

30. Seminţele de cereale pot fi comercializate sub formă de amestecuri de seminţe din specii diferite, cu condiţia ca, înainte de a fi amestecate, componentele amestecului să îndeplinească cerinţele de comercializare care le sunt aplicabile.

31. Pentru situaţiile prevăzute la pct.29 şi 30 se aplică prevederile pct.19-27, sub rezerva că, pentru amestecuri, culoarea etichetei este verde.

32. Seminţele produse şi comercializate în conformitate cu dispoziţiile prezentului Regulament, fie obligatoriu, fie facultativ, nu sunt supuse în ceea ce priveşte caracteristicile lor, condiţiile de examinare, marcare şi sigilare niciunor restricţii de comercializare, cu excepţia celor prevăzute în prezentul Regulament şi în Legea nr.68/2013.

33. Seminţele din generaţiile de selecţie anterioare seminţelor bază (seminţe prebază), prevăzute la subpct. 8.1, pot fi comercializate cu respectarea următoarelor condiţii:

33.1. au fost controlate oficial de către autoritatea competentă în conformitate cu dispoziţiile care se aplică certificării seminţelor bază;

33.2. sunt ambalate în conformitate cu dispoziţiile prezentului Regulament;

33.3. pe ambalaje este aplicată o etichetă oficială ce cuprinde cel puţin următoarele informaţii:

33.3.1. autoritatea competentă pentru certificare şi ţara producătoare sau sigla ei distinctă;

33.3.2. numărul de referinţă al lotului;

33.3.3. luna şi anul sigilării; sau

33.3.4. luna şi anul ultimei prelevări oficiale de eşantioane în vederea certificării;

33.3.5. specia, indicată cel puţin cu denumirea botanică, care poate fi indicată sub formă abreviată şi fără numele autorilor, cu caractere latine;

33.3.6. denumirea soiului, indicată cu caractere latine;

33.3.7. menţiunea "seminţe prebază";

33.3.8. numărul de generaţii anterioare seminţelor din categoria seminţe certificate şi seminţe certificate din prima generaţie;

33.4. eticheta este de culoare albă, cu o dungă pe diagonală de culoare violet.

34. Seminţele de cereale produse în statele Uniunii Europene pot fi introduse şi certificate ca seminţe certificate cu condiţia că:

34.1. acestea provin direct din seminţe bază sau seminţe certificate din prima generaţie certificate oficial de către autorităţile competente în unul sau în mai multe state ale Uniunii Europene sau într-o altă ţară căreia, conform procedurii Uniunii Europene, i s-a acordat echivalenţă referitoare la inspecţiile în câmp, garanţiile cu privire la caracteristicile seminţelor de cereale, măsurile luate pentru asigurarea identităţii, marcarea şi controlul lor; sau

34.2. provin direct din încrucişarea seminţelor bază oficial certificate într-un stat al Uniunii Europene cu seminţe bază oficial certificate în una din alte ţări menţionate la subpct. 34.1 şi recoltate într-un alt stat al Uniunii Europene; şi

34.3. aceste seminţe au fost supuse unei inspecţii în câmp în conformitate cu condiţiile prevăzute în anexa nr.1 pentru categoria respectivă şi s-a constatat, în urma unei examinări oficiale, respectarea condiţiilor prevăzute în anexa nr.2 pentru aceeaşi categorie.

35. Atunci când, în cazurile prevăzute la pct.34, seminţele au fost obţinute direct din seminţe oficial certificate din reproduceri anterioare din seminţe bază, acestea sunt calificate ca seminţe bază în cazul în care s-au respectat condiţiile menţionate pentru această categorie.

36. Seminţele de cereale prevăzute la pct.34:

36.1. sunt ambalate şi etichetate cu ajutorul unei etichete oficiale îndeplinind condiţiile stabilite la pct.1 şi 2 din anexa nr.5, conform dispoziţiilor pct.21;

36.2. sunt însoţite de un document oficial îndeplinind condiţiile stabilite la pct.3 din anexa nr.5.

37. Dispoziţiile pct.36 privind ambalarea şi etichetarea pot să nu fie aplicate dacă autorităţile responsabile de inspecţia în câmp, cele care stabilesc documentele pentru aceste seminţe necertificate definitiv în vederea certificării lor şi cele responsabile de certificare sunt aceleaşi sau dacă sunt de acord cu această scutire.

38. Seminţele de cereale recoltate într-o altă ţară pot fi introduse şi certificate ca seminţe certificate oficial în cazul în care:

38.1. au fost obţinute direct din:

38.1.1. seminţe bază sau seminţe certificate din prima generaţie, certificate, în mod oficial, fie în unul sau în mai multe state ale Uniunii Europene, fie într-o altă ţară căreia i s-a acordat echivalenţă, în conformitate cu procedura Uniunii Europene; sau

38.1.2. încrucişarea seminţelor bază certificate oficial într-un stat al Uniunii Europene cu seminţele bază certificate oficial într-o altă ţară prevăzută la subpct. 38.1.1;

38.2. au fost supuse unei inspecţii în câmp care satisface condiţiile prevăzute într-o decizie de echivalenţă adoptată în conformitate cu procedura Uniunii Europene şi cu art.201 din Legea nr.68/2013, pentru categoria respectivă;

38.3. examinarea oficială a demonstrat respectarea condiţiilor stabilite în anexa nr.2 pentru aceeaşi categorie.

39. Pentru a depăşi toate dificultăţile temporare de aprovizionare generală cu seminţe bază sau seminţe certificate, care nu pot fi soluţionate altfel, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare decide, pentru o perioadă determinată, comercializarea pe teritoriul Republicii Moldova, în cantităţile necesare pentru soluţionarea problemelor de aprovizionare, a seminţelor unei categorii supuse cerinţelor mai puţin stricte sau seminţelor unei varietăţi care nu figurează în Catalogul comun al soiurilor de specii de plante agricole al Uniunii Europene sau în Catalogul soiurilor de plante.

Pentru o categorie de seminţe ce aparţine unei varietăţi determinate, eticheta oficială este cea prevăzută pentru categoria corespunzătoare, iar pentru seminţele varietăţilor care nu figurează în cataloagele menţionate, eticheta oficială este de culoare maro. Eticheta indică în toate cazurile că seminţele respective sunt dintr-o categorie având cerinţe mai puţin stricte.

40. Cerinţele şi condiţiile din prezentul Regulament se aplică opţional seminţelor de cereale destinate exportului.

41. Seminţele de cereale sunt oficial controlate în cursul comercializării, prin prelevări de probe, pentru verificarea conformităţii lor cu cerinţele şi condiţiile prezentului Regulament.

Fără a aduce atingere liberei circulaţii a seminţelor pe piaţă, în cazul comercializării seminţelor de cereale importate în cantităţi mai mari de 2 kg, pe etichetă se indică în mod obligatoriu:

41.1. specia;

41.2. varietatea (soiul);

41.3. categoria;

41.4. ţara producătoare şi organismul oficial de control;

41.5. ţara expeditoare;

41.6. importatorul;

41.7. cantitatea de seminţe;

41.8. menţiunea dacă varietatea este modificată genetic.

42. Autoritatea competentă poate efectua teste şi verificări comparative ale eşantioanelor prelevate aleatoriu de seminţe de cereale introduse pe piaţă, în conformitate cu dispoziţiile obligatorii sau facultative ale prezentului Regulament. Testele şi verificările comparative pot include următoarele:

42.1. seminţe recoltate în alte ţări;

42.2. seminţe corespunzătoare agriculturii ecologice;

42.3. seminţe comercializate în cadrul conservării in situ şi al utilizării durabile a resurselor genetice vegetale.

43. Testele şi verificările comparative, efectuate în conformitate cu pct.42, sunt utilizate pentru îmbunătăţirea metodelor tehnice de certificare şi pentru controlul respectării condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească seminţele.

44. Sub rezerva limitelor de toleranţă prevăzute la pct.3 din anexa nr.2, referitoare la prezenţa organismelor dăunătoare, prezentul Regulament nu aduce atingere dispoziţiilor contrare din alte acte normative, dacă acestea sunt justificate prin motive privind sănătatea şi viaţa persoanelor şi a animalelor, conservarea plantelor sau protecţia proprietăţii industriale şi comerciale.

45. Încălcarea prevederilor prezentului Regulament atrage răspundere civilă, disciplinară, contravenţională sau penală, în condiţiile legii.

Anexa nr.1

la Regulamentul privind producerea

şi comercializarea seminţelor de cereale

CONDIŢIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ CULTURA

1. Culturile premergătoare din câmp trebuie să fie compatibile cu producţia de seminţe din specia şi soiul culturii, iar câmpul trebuie să fie eliberat de plante străine rămase din culturile anterioare.

2. Cultura îndeplineşte următoarele standarde privind distanţele faţă de sursele învecinate de polen care ar putea să genereze o polenizare străină nedorită:

Distanţele faţă de sursele învecinate de polen pot fi ignorate dacă există protecţie suficientă faţă de orice polenizare străină nedorită, dar nu mai puţin de 40% din distanţele minime enumerate în tabelul de mai sus.

3. În zonele în care prezenţa S. halepense sau S. bicolor subsp. drummondii crează o problemă de polenizare încrucişată, se aplică următoarele dispoziţii:

3.1. culturile destinate producţiei de seminţe bază de Sorghum bicolor subsp. bicolor sau hibrizii săi trebuie să fie izolate la cel puţin 800 m de orice sursă de contaminare cu polen;

3.2. culturile destinate producţiei de seminţe certificate de Sorghum bicolor subsp. bicolor sau hibrizii săi trebuie să fie izolate la cel puţin 400 m de orice sursă de contaminare cu polen.

4. Cultura are o suficientă identitate şi puritate de soi sau, în cazul unei culturi provenite dintr-o linie consangvină, suficientă identitate şi puritate în ceea ce priveşte caracteristicile sale. În ceea ce priveşte producţia de seminţe din soiuri hibride, dispoziţiile menţionate anterior se aplică, de asemenea, caracteristicilor componentelor, inclusiv sterilităţii de origine masculină sau restaurării fertilităţii.

În special, culturile de Oryza sativa, Phalaris canariensis, Secale cereale, altele decât hibrizii, Sorghum spp. şi Zea mays se conformează următoarelor standarde sau condiţii:

4.1. Oryza sativa:

numărul de plante care pot fi recunoscute în mod evident ca fiind plante sălbatice sau plante cu seminţe roşii nu depăşeşte:

4.1.1. pentru producţia de seminţe bază – zero;

4.1.2. pentru producţia de seminţe certificate de prima şi a doua generaţie – una la 100 m2;

4.2. Phalaris canariensis, Secale cereale, altele decât hibrizii:

numărul de plante din speciile de cultură care pot fi recunoscute în mod evident ca fiind neconforme cu soiul nu trebuie să depăşească:

4.2.1. pentru producţia de seminţe bază – una la 30 m2;

4.2.2. pentru producţia de seminţe certificate – una la 10 m2;

4.3. Sorghum spp.:

4.3.1. procentul din numărul de plante din speciile Sorghum, altele decât speciile de cultură sau de plante care pot fi recunoscute în mod evident ca fiind neconforme cu linia consangvină sau cu componenta, nu depăşeşte:

4.3.1.1. pentru producţia de seminţe bază:

4.3.1.1.1. la înflorire: 0,1%;

4.3.1.1.2. la maturitate: 0,1%;

4.3.1.2. pentru producţia de seminţe certificate:

4.3.1.2.1. plantele componentei masculine care au scuturat polenul atunci când plantele componentei feminine au stigmate receptive: 0,1%;

4.3.1.2.2. plante ale componentei feminine:

4.3.1.2.2.1. la înflorire: 0,3%;

4.3.1.2.2.2. la maturitate: 0,1%;

4.3.2. pentru producţia de seminţe certificate din soiuri hibride se respectă următoarele standarde sau condiţii:

4.3.2.1. plantele componentei masculine scutură suficient polen în timp ce plantele componentei feminine au stigmate receptive;

4.3.2.2. atunci când plantele componentei feminine au stigmate receptive, procentul de plante din acea componentă care au scuturat polen sau care scutură polen nu depăşeşte 0,1%;

4.3.3. pentru culturile din soiuri cu polenizare liberă sau din soiuri sintetice de Sorghum spp. numărul de plante din specia cultivată care pot fi recunoscute în mod evident ca fiind neconforme cu soiul nu depăşeşte:

4.3.3.1. pentru producţia de seminţe bază – una la 30 m2;

4.3.3.2. pentru producţia de seminţe certificate – una la 10 m2;

4.3.4. hibriditatea minimă trebuie să fie de 85%;

4.4. Zea mays:

4.4.1. procentul din numărul de plante care pot fi recunoscute în mod evident ca fiind neconforme cu soiul, cu linia consangvină sau cu componenta, nu depăşeşte:

4.4.1.1. pentru producţia de seminţe bază:

4.4.1.1.1. linii consangvine: 0,1%;

4.4.1.1.2. hibrizi simpli, pentru fiecare componentă: 0,1%;

4.4.1.1.3. soiuri cu polenizare liberă: 0,5%;

4.4.1.2. pentru producţia de seminţe certificate:

4.4.1.2.1. componente din soiuri hibride:

4.4.1.2.1.1. linii consangvine: 0,2%;

4.4.1.2.1.2. hibrid simplu: 0,2%;

4.4.1.2.1.3. soiuri cu polenizare liberă: 1%;

4.4.1.2.2. soiuri cu polenizare liberă: 1%;

4.4.2. pentru producţia de seminţe de soiuri hibride se îndeplinesc următoarele standarde sau condiţii:

4.4.2.1. plantele componentei masculine scutură suficient polen în timp ce plantele componentei feminine sunt înflorite;

4.4.2.2. dacă este cazul, se efectuează emascularea;

4.4.2.3. în cazul în care 5% sau mai mult din plantele componentei feminine au stigmate receptive, procentul componentei feminine care a scuturat sau care scutură polen nu depăşeşte:

4.4.2.3.1. la orice inspecţie oficială în câmp: 1%; şi

4.4.2.3.2. pentru totalul inspecţiilor oficiale în câmp: 2%;

4.4.3. hibriditatea minimă pentru hibrizii dubli şi triliniari trebuie să fie – 85%, iar la hibrizii simpli – 90%.

Se consideră că plantele au scuturat sau scutură polen dacă pe o lungime de cel puţin 50 mm de la axul principal al unei panicule sau al ramificaţiilor acesteia anterele au ieşit din glume şi au scuturat sau scutură polen.

5. Hibrizi de Secale cereale:

5.1. cultura îndeplineşte următoarele standarde privind distanţele faţă de sursele învecinate de polen care ar putea să genereze polenizare externă indezirabilă:

5.2. cultura are o identitate şi o puritate suficiente în ceea ce priveşte caracteristicile componentelor, incluzând sterilitatea masculină. În special, cultura respectă următoarele alte standarde sau condiţii:

5.2.1. numărul de plante din specia cultivată care pot fi recunoscute în mod evident ca fiind neconforme cu componenta nu depăşeşte:

5.2.1.1. pentru producţia de seminţe bază – una la 30 m2;

5.3.1.2. pentru producţia de seminţe certificate – una la 10 m2; în cursul inspecţiile oficiale în câmp, acest standard se aplică numai componentei feminine;

5.2.2. pentru seminţele bază, în cazul utilizării sterilităţii masculine, nivelul de sterilitate al componentei masculin-sterile este de cel puţin 98%;

5.3. dacă este cazul, seminţele certificate se produc într-o cultură mixtă de componentă feminină masculin-sterilă cu o componentă masculină care restaurează fertilitatea masculină.

6. Culturi pentru producţia de seminţe certificate de hibrizi de Avena nuda, Avena sativa, Avena strigosa, Oryza sativa şi xTriticosecale cu autopolenizare şi culturi pentru producţia de seminţe certificate de hibrizi de Hordeum vulgare, Triticum aestivum subsp. aestivum, Triticum aestivum subsp. spelta, Triticum turgidum subsp. durum, prin intermediul unei alte tehnici decât sterilitatea masculină citoplasmatică (în continuare – CMS):

6.1. cultura îndeplineşte următoarele standarde privind distanţele faţă de sursele învecinate de polen care ar putea să genereze o polenizare străină nedorită:

6.1.1. distanţa minimă dintre componenta feminină şi orice alt soi din aceeaşi specie este de 25 m, mai puţin faţă de o cultură de componentă masculină;

6.1.2. această distanţă poate să nu fie luată în considerare dacă există o protecţie suficientă împotriva oricărei polenizări externe indezirabile;

6.2. cultura are o identitate şi o puritate suficiente în ceea ce priveşte caracteristicile componentelor. Dacă seminţele sunt produse prin utilizarea unui agent chimic de hibridare, cultura respectă următoarele standarde sau condiţii:

6.2.1. puritatea minimă a soiului pentru fiecare componentă este după cum urmează:

6.2.1.1. Avena nuda, Avena sativa, Avena strigosa, Hordeum vulgare, Oryza sativa, Triticum aestivum subsp. aestivum, Triticum turgidum subsp. durum şi Triticum aestivum subsp. spelta: 99,7%;

6.2.1.2. xTriticosecale autopolenizant: 99,0%;

6.2.2. hibriditatea minimă trebuie să fie de 95%. Procentul de hibriditate se evaluează conform metodelor internaţionale actuale, în măsura în care astfel de metode există. În cazurile în care hibriditatea se determină în cursul testării seminţelor prealabile certificării, determinarea hibridităţii în cursul inspecţiilor în câmp nu este necesară.

7. Culturile destinate producţiei de seminţe bază şi certificate de hibrizi de Hordeum vulgare, prin intermediul tehnicii de CMS:

7.1. cultura îndeplineşte următoarele standarde privind distanţele faţă de sursele învecinate de polen care ar putea să genereze o polenizare străină nedorită:

7.2. cultura are o identitate şi o puritate varietală suficiente în ceea ce priveşte caracteristicile componentelor. În special, cultura respectă următoarele standarde:

7.2.1. procentul în număr de plante care în mod evident sunt neconforme cu tipul nu depăşeşte:

7.2.1.1. pentru culturile folosite pentru producţia de seminţe bază: 0,1% pentru linia menţinătoare şi linia restauratoare şi 0,2% pentru componenta feminină CMS;

7.2.1.2. pentru culturile folosite pentru producţia de seminţe certificate: 0,3% pentru linia restauratoare şi componenta feminină CMS şi 0,5% în cazul în care componenta feminină CMS este un hibrid simplu;

7.2.2. nivelul de sterilitate masculină al componentei feminine este de cel puţin:

7.2.2.1. pentru culturile folosite pentru producţia de seminţe bază: 99,7%;

7.2.2.2. pentru culturile folosite pentru producţia de seminţe certificate: 99,5%;

7.2.3. cerinţele de la punctele 7.2.1 şi 7.2.2 sunt evaluate în cadrul unui postcontrol oficial;

7.3. seminţele certificate pot fi produse într-o cultură mixtă de componentă feminină masculin-sterilă cu o componentă masculină care restaurează fertilitatea.

8. Culturi pentru producţia de seminţe bază şi seminţe certificate de hibrizi de Triticum aestivum subsp. aestivum, Triticum aestivum subsp. spelta, Triticum turgidum subsp. durum, prin intermediul tehnicii CMS:

8.1. cultura îndeplineşte următoarele standarde privind distanţele faţă de sursele învecinate de polen care ar putea să genereze o polenizare străină nedorită:

8.2. cultura are o identitate şi o puritate varietală suficiente în ceea ce priveşte caracteristicile componentelor. În special, cultura respectă următoarele standarde:

8.2.1. procentul în număr de plante care în mod evident sunt neconforme cu tipul nu depăşeşte:

8.2.1.1. pentru culturile folosite pentru producţia de seminţe bază: 0,1% pentru linia menţinătoare şi linia restauratoare şi 0,3% pentru componenta feminină CMS;

8.2.1.2. pentru culturile folosite pentru producţia de seminţe certificate: 0,3% pentru linia restauratoare, 0,6% pentru componenta feminină CMS şi 1% în cazul în care componenta feminină CMS este un hibrid simplu;

8.2.2. nivelul de sterilitate masculină al componentei feminine este de cel puţin:

8.2.2.1. pentru culturile folosite pentru producţia de seminţe bază: 99,7 %;

8.2.2.2. pentru culturile folosite pentru producţia de seminţe certificate: 99 %;

8.2.3. conformitatea cu cerinţele de la subpct. 8.2.1 şi 8.2.2 sunt evaluate în cadrul unui control oficial a posteriori;

8.3. seminţele certificate pot fi produse într-o cultură mixtă de componentă feminină masculin-sterilă cu o componentă masculină care restaurează fertilitatea.

9. Cultura este efectiv indemnă de orice organisme dăunătoare care reduc utilitatea şi calitatea seminţelor. Cultura respectă, de asemenea, cerinţele privind organismele dăunătoare de carantină, organismele dăunătoare de carantină pentru zone protejate şi organismele dăunătoare reglementate care nu sunt de carantină (în continuare – ORNC), prevăzute în Legea nr.422/2023 privind măsurile de protecţie împotriva organismelor dăunătoare plantelor şi în Hotărârea Guvernului nr.679/2024 pentru aprobarea Regulamentului privind aplicarea măsurilor de protecţie împotriva organismelor dăunătoare plantelor, precum şi măsurile specifice împotriva organismelor dăunătoare care nu sunt incluse în lista organismelor dăunătoare de carantină.

Prezenţa ORNC-urilor pe culturi respectă cerinţele stabilite în tabelul următor:

10. Respectarea standardelor sau a condiţiilor menţionate anterior se verifică, în cazul seminţelor bază, în cursul inspecţiilor oficiale în câmp, iar în cazul seminţelor certificate, fie în cursul inspecţiilor oficiale în câmp, fie în cursul inspecţiilor efectuate sub supraveghere oficială. Aceste inspecţii în câmp se efectuează cu respectarea următoarelor condiţii:

10.1. starea culturii şi stadiul de dezvoltare al culturii permit efectuarea unei examinări;

10.2. numărul de inspecţii în câmp trebuie să fie de cel puţin:

10.2.1. pentru Avena nuda, Avena sativa, Avena strigosa, Hordeum vulgare, Oryza sativa, Phalaris canariensis, xTriticosecale, Triticum aestivum subsp. aestivum, Triticum turgidum subsp. durum, Triticum aestivum subsp. spelta, Secale cereale – una;

10.2.2. pentru Sorghum spp. şi Zea mays în cursul sezonului de înflorire:

10.2.2.1. soiuri cu polenizare liberă – una;

10.2.2.2. linii consangvine sau hibrizi – trei.

Atunci când cultura urmează o cultură de Sorghum spp. şi Zea mays din anul precedent sau din anul curent, se efectuează cel puţin o inspecţie specială în câmp, pentru a verifica respectarea condiţiilor menţionate la pct.1;

10.3. dimensiunea, numărul şi distribuţia porţiunilor de câmp ce urmează a fi inspectate, pentru a se verifica respectarea condiţiilor menţionate în prezenta anexă, se stabilesc în conformitate cu metodele prevăzute în procedurile aprobate de către autoritatea competentă.

11. În cazul în care, ca urmare a punerii în aplicare a pct.4 şi 10, persistă îndoieli cu privire la identitatea soiurilor de seminţe, autoritatea competentă poate utiliza, în vederea examinării identităţii respective, o tehnică biochimică sau moleculară reproductibilă şi recunoscută la nivel internaţional, în conformitate cu standardele internaţionale aplicabile.

Anexa nr.2

la Regulamentul privind producerea

şi comercializarea seminţelor de cereale

CONDIŢII PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ SEMINŢELE

1. Seminţele au suficientă identitate şi puritate de soi sau, în cazul unor seminţe provenite dintr-o linie consangvină, suficientă identitate şi puritate în ceea ce priveşte caracteristicile lor. În ceea ce priveşte seminţele de soiuri hibride, dispoziţiile menţionate anterior se aplică, de asemenea, caracteristicilor componentelor.

În special, seminţele din speciile menţionate mai jos respectă următoarele standarde sau condiţii:

1.1. Avena nuda, Avena sativa, Avena strigosa, Hordeum vulgare, Oryza sativa, Triticum aestivum subsp. aestivum, Triticum turgidum subsp. durum, Triticum aestivum subsp. spelta, altele decât hibrizii, în fiecare caz:

Puritatea minimă a soiului se examinează în principal prin inspecţii în câmp, efectuate conform condiţiilor menţionate în anexa nr.1;

1.2. soiurile autopolenizante de Triticosecale, altele decât hibrizii:

Puritatea minimă a soiului se examinează în principal prin inspecţii în câmp, efectuate conform condiţiilor menţionate în anexa nr.1;

1.3. hibrizii de Avena nuda, Avena sativa, Avena strigosa, Hordeum vulgare, Oryza sativa, Triticum aestivum subsp. aestivum, Triticum aestivum subsp. spelta, Triticum turgidum subsp. durum şi xTriticosecale cu autopolenizare:

1.3.1. puritatea minimă a soiului pentru seminţele din categoria seminţe certificate este de 90%;

1.3.2. în cazul Hordeum vulgare, Triticum aestivum subsp. aestivum, Triticum aestivum subsp. spelta, Triticum turgidum subsp. durum, produse prin intermediul CMS, puritatea este de 85%. Impurităţile, altele decât linia restauratoare, nu depăşesc 2%;

1.3.3. puritatea varietală minimă se examinează în cadrul testelor oficiale a posteriori, efectuate pe o proporţie suficientă de eşantioane;

1.4. Sorghum spp. şi Zea mays:

în cazul în care pentru producţia de seminţe certificate din soiuri hibride s-a utilizat o componentă feminină masculin-sterilă şi o componentă masculină care nu restaurează fertilitatea masculină, seminţele se produc:

1.4.1. fie prin amestec de loturi de seminţe în proporţii corespunzătoare soiului, în cazul în care, pe de o parte, s-a utilizat o componentă feminină masculin-sterilă şi, pe de altă parte, o componentă feminină masculin-fertilă;

1.4.2. fie prin cultivarea componentei feminine masculin-sterile şi a componentei feminine masculin-fertile în proporţii corespunzătoare soiului. Proporţia între aceste două componente se examinează în cursul inspecţiilor în câmp, efectuate conform condiţiilor menţionate în anexa nr.1;

1.5. hibrizii de Secale cereale şi hibrizii CMS de Hordeum vulgare, Triticum aestivum subsp. aestivum, Triticum aestivum subsp. spelta, Triticum turgidum subsp. durum, seminţele nu pot fi certificate ca seminţe certificate decât dacă s-a ţinut cont de rezultatele unui test oficial postcontrol, efectuat pe eşantioane de seminţe bază prelevate oficial şi desfăşurat în perioada de vegetaţie a seminţelor prezentate spre certificare ca seminţe certificate, pentru a verifica dacă seminţele bază au îndeplinit condiţiile stabilite în prezentul Regulament pentru seminţele bază din punctul de vedere al identităţii şi al purităţii aplicabile caracteristicilor componentelor, incluzând sterilitatea masculină.

2. Seminţele respectă standardele sau condiţiile în ceea ce priveşte germinaţia, puritatea specifică şi conţinutul de seminţe din alte specii de plante:

2.1. prevăzute în următorul tabel:

2.2. alte standarde sau condiţii aplicabile în cazul în care se face trimitere la acestea în tabelul de la subpct. 2.1:

(a) conţinutul maxim de seminţe menţionat în coloana 4 include, de asemenea, seminţele din speciile menţionate în coloanele 5-10;

(b) a doua sămânţă nu se consideră impuritate dacă un al doilea eşantion de aceeaşi greutate nu conţine seminţe din alte specii de cereale;

(c) prezenţa unei singure seminţe de Avena fatua, Avena sterilis sau Lolium temulentum într-un eşantion cu greutate stabilită nu se consideră impuritate dacă un al doilea eşantion cu aceeaşi greutate nu conţine seminţe din aceste specii;

(d) în cazul soiurilor de Hordeum vulgare (orz golaş), capacitatea germinativă minimă cerută este redusă la 75% de seminţe pure. Prospectul oficial include menţiunea “Capacitate germinativă minimă 75 %”.

3. Seminţele sunt efectiv indemne de orice organisme dăunătoare care reduc utilitatea şi calitatea seminţelor. Seminţele respectă, de asemenea, cerinţele privind organismele dăunătoare de carantină, organismele dăunătoare de carantină pentru zone protejate şi ORNC-urile prevăzute în Legea nr.422/2023 privind măsurile de protecţie împotriva organismelor dăunătoare plantelor şi în Hotărârea Guvernului nr.679/2024 pentru aprobarea Regulamentului privind aplicarea măsurilor de protecţie împotriva organismelor dăunătoare plantelor, precum şi măsurile specifice împotriva organismelor dăunătoare care nu sunt incluse în lista organismelor dăunătoare de carantină.

Prezenţa ORNC-urilor pe seminţe şi pe respectivele categorii respectă cerinţele stabilite în tabelul următor.

4. Prezenţa corpurilor fungice pe seminţe şi pe respectivele categorii respectă cerinţele stabilite în tabelul următor.

Prezenţa a cinci corpuri fungice la seminţele certificate de hibrizi de Secale cereale, cum ar fi scleroţii sau fragmente de scleroţi sau ergoturi într-un eşantion cu greutatea prescrisă se consideră a fi în conformitate cu standardele, în cazul în care un al doilea eşantion de aceeaşi greutate conţine maximum patru corpuri fungice.

5. Seminţele hibride de porumb se calibrează după lăţime în patru fracţii, după cum urmează:

5.1. peste 9 mm;

5.2. de la 8 până la 9 mm;

5.3. de la 7 până la 8 mm;

5.4. de la 6 până la 7 mm.

Trecerea dintr-o fracţie în alta nu poate să depăşească 10%.

În anii cu condiţii climaterice nefavorabile, pentru unii hibrizi de porumb se admite calibrarea seminţelor în două fracţii, cu notificarea autorităţii competente.

Anexa nr.3

la Regulamentul privind producerea
şi comercializarea seminţelor de cereale

GREUTATEA LOTURILOR ŞI A EŞANTIOANELOR

Greutatea maximă a unui lot nu trebuie să fie depăşită cu mai mult de 5%.

Anexa nr.4

la Regulamentul privind producerea
şi comercializarea seminţelor de cereale

ETICHETA

1. Indicaţiile prevăzute:

1.1. pentru seminţe bază şi seminţe certificate:

1.1.1. norme şi standarde CE;

1.1.2. autoritatea competentă de certificare şi sigla acesteia;

1.1.3. numărul de ordine atribuit oficial;

1.1.4. numărul de referinţă al lotului;

1.1.5. luna şi anul închiderii exprimate prin menţiunea: “închis…” (luna şi anul); sau

1.1.6. luna şi anul ultimei prelevări oficiale de probe în vederea certificării, exprimate prin menţiunea: “prelevat…” (luna şi anul);

1.1.7. specia, indicată cel puţin sub denumirea sa botanică, care poate fi indicată sub formă prescurtată şi fără numele autorilor, în limba latină;

1.1.8. soiul, indicat cel puţin în limba latină;

1.1.9. categoria biologică;

1.1.10. ţara producătoare şi denumirea producătorului;

1.1.11. greutatea netă sau brută declarată sau număr declarat de seminţe;

1.1.12. natura aditivului, precum şi a raportului aproximativ dintre greutatea seminţelor pure şi greutatea totală, în cazul indicării greutăţii şi utilizării pesticidelor granulate, a substanţelor de acoperire sau a unor aditivi solizi;

1.1.13. în cazul soiurilor care sunt hibrizi sau linii consangvinizate:

1.1.13.1. pentru seminţele bază pentru care hibridul sau linia consangvinizată, din care provin seminţele, au fost oficial admise în Catalogul soiurilor de plante sau Catalogul comun al soiurilor de specii de plante agricole al Uniunii Europene – denumirea acestui component, sub care au fost oficial admise, cu sau fără referinţă la soiul final, însoţită, în cazul hibrizilor sau a liniilor consangvinizate destinate numai pentru a servi drept componenţi pentru soiuri finale, de cuvântul “component”;

1.1.13.2. pentru alte seminţe bază – denumirea componentului căruia îi aparţin seminţele bază, care poate fi indicată sub formă de cod, împreună cu o referinţă la soiul final, cu sau fără referinţă la funcţia sa (masculin sau feminin) şi însoţită de cuvântul “component”;

1.1.13.3. pentru seminţele certificate – denumirea soiului căreia îi aparţin seminţele, însoţite de cuvântul “hibrid”;

1.1.14. în cazul în care cel puţin germinarea a fost supusă unei noi analize, pot fi menţionate cuvintele “reanalizat … (luna şi anul)”, precum şi serviciul responsabil pentru această repetare a analizei. Indicaţiile respective pot fi furnizate pe o vinietă adezivă oficială, aplicată pe eticheta oficială;

1.1.15. calibrul, conform pct.5 din anexa nr.2;

1.2. pentru amestecurile de seminţe:

1.2.1. “Amestec de …” (specii sau soiuri);

1.2.2. serviciul care a realizat închiderea;

1.2.3. numărul de ordine atribuit oficial;

1.2.4. numărul de referinţă al lotului;

1.2.5. luna şi anul închiderii exprimate prin menţiunea: “închis…” (luna şi anul);

1.2.6. specia, categoria, soiul, ţara producătoare şi procentul de masă al fiecărei componente (denumirile speciei şi soiului sunt indicate cel puţin în limba latină);

1.2.7. greutatea netă sau brută declarată sau numărul declarat de seminţe;

1.2.8. natura aditivului, precum şi a raportului aproximativ dintre greutatea seminţelor pure şi greutatea totală – în cazul indicării greutăţii şi utilizării pesticidelor granulate, a substanţelor de acoperire sau a unor aditivi solizi;

1.2.9. în cazul în care cel puţin germinarea a fost supusă unei noi analize, pot fi menţionate cuvintele “reanalizat … (luna şi anul)”, precum şi serviciul responsabil pentru această repetare a analizei. Indicaţiile respective pot fi furnizate pe o vinietă adezivă oficială, aplicată pe eticheta oficială;

1.2.10. menţiunea “comercializare admisă exclusiv în…” (ţara în cauză).

2. Dimensiunile minime ale etichetei: 110 mm x 67 mm.

3. Aplicarea, sub supraveghere oficială, a indicaţiilor prevăzute pe ambalajele de seminţe de cereale din categoriile seminţe bază şi seminţe certificate, de orice natură, se efectuează cu respectarea următoarelor condiţii:

3.1. indicaţiile prescrise se tipăresc sau se ştampilează pe ambalaj într-un mod imposibil de şters;

3.2. punerea în pagină şi culoarea tipăriturii sau a ştampilei sunt în conformitate cu modelul de etichetă folosit în ţara respectivă;

3.3. dintre indicaţiile prevăzute, cel puţin cele menţionate la subpct. 1.1.4 şi 1.1.5 se aplică în cazul în care prelevarea probelor se efectuează în temeiul dispoziţiilor pct.18 din Regulament, această aplicare efectuându-se oficial sau sub supraveghere oficială;

3.4. pe lângă indicaţiile prevăzute, fiecare ambalaj poartă un număr de ordine individual atribuit oficial, care a fost tipărit sau ştampilat într-un mod imposibil de şters sau care a fost perforat de întreprinderea care a realizat tipărirea ambalajului. Această întreprindere informează autoritatea competentă cu privire la cantităţile de ambalaje distribuite, inclusiv cu privire la numerele de ordine ale acestora;

3.5. autoritatea competentă ţine evidenţa cantităţilor de seminţe astfel marcate, inclusiv a numărului şi a conţinutului ambalajelor din fiecare lot, precum şi a numerelor de ordine prevăzute la subpct. 3.4;

3.6. evidenţele producătorilor fac obiectul controlului autorităţii competente de certificare.

Anexa nr.5

la Regulamentul privind producerea

şi comercializarea seminţelor de cereale

ETICHETA ŞI DOCUMENTUL PREVĂZUTE ÎN CAZUL

SEMINŢELOR CERTIFICATE PROVIZORIU

1. Informaţiile care trebuie să fie menţionate pe etichetă:

1.1. autoritatea responsabilă de inspecţia în câmp şi ţara producătoare sau sigla acestora;

1.2. numărul de ordine atribuit oficial;

1.3. specia, indicată cel puţin sub denumirea sa botanică, care poate fi indicată sub formă prescurtată şi fără numele autorilor, în limba latină;

1.4. soiul, indicat cel puţin în limba latină, în cazul soiurilor (linii consangvinizate, hibrizi) destinate să servească numai drept componenţi ai soiurilor hibride, se adaugă cuvântul “component”;

1.5. categoria biologică;

1.6. în cazul soiurilor hibride – cuvântul “hibrid”;

1.7. numărul de referinţă al câmpului sau al lotului;

1.8. greutatea netă sau brută declarată;

1.9. cuvintele “seminţe certificate provizoriu”.

2. Eticheta este de culoare gri.

3. Informaţiile care trebuie indicate în document:

3.1. autoritatea competentă care eliberează documentul;

3.2. numărul de ordine atribuit oficial;

3.3. specia, indicată cel puţin sub denumirea sa botanică, care poate fi indicată sub formă prescurtată şi fără numele autorilor, în limba latină;

3.4. soiul, indicat cel puţin în limba latină;

3.5. categoria biologică;

3.6. numărul de referinţă al seminţelor folosite şi denumirea ţării sau ţărilor care le-au certificat;

3.7. numărul de referinţă al câmpului sau lotului;

3.8. suprafaţa cultivată pentru producţia lotului acoperit de certificat;

3.9. cantitatea de seminţe recoltate şi numărul de ambalaje;

3.10. numărul de generaţii după seminţele bază, în cazul seminţelor certificate;

3.11. atestarea că sunt îndeplinite condiţiile pe care trebuie să le satisfacă culturile din care provin seminţele;

3.12. rezultatele unei analize preliminare a seminţelor, după caz.