BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

1220/30.10.2008 Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului privind controlul şi supravegherea de stat a activităţilor nucleare şi radiologice

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
30.10.2008

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea Regulamentului privind controlul şi supravegherea

de stat a activităţilor nucleare şi radiologice

nr. 1220  din  30.10.2008

 (în vigoare 07.11.2008) 

Monitorul Oficial nr.198-200 art.1231 din 07.11.2008

* * *

Abrogat: 21.03.2014

Hotărîrea Guvernului nr.153 din 28.02.2014

În temeiul Legii nr.111-XVI din 11 mai 2006 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare şi radiologice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.98-101, art.451), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

Se aprobă Regulamentul privind controlul şi supravegherea de stat a activităţilor nucleare şi radiologice (se anexează).

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului

nr.1220 din 30 octombrie 2008

REGULAMENTUL

privind controlul şi supravegherea de stat a activităţilor nucleare şi radiologice

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul privind controlul şi supravegherea de stat a activităţilor nucleare şi radiologice (în continuare – Regulament) este elaborat în vederea executării prevederilor Legii nr.111-XVI din 11 mai 2006 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare şi radiologice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.98-101, art.451) şi ale Hotărîrii Guvernului nr.328 din 23 martie 2007 „Privind aprobarea Regulamentului, structurii organizaţionale şi efectivului-limită ale Agenţiei Naţionale de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.43-46, art.344).

2. Prezentul Regulament are drept scop asigurarea protecţiei personalului, populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva impactului negativ al radiaţiilor ionizante.

3. Regulamentul stabileşte modul de organizare şi efectuare a controlului şi supravegherii de stat a activităţilor nucleare şi radiologice, drepturile, obligaţiile şi răspunderea inspectorilor de stat. Prezentul Regulament nu se referă la supravegherea sanitaro-epidemiologică de stat.

4. Prevederile prezentului Regulament sînt executorii pentru toate persoanele fizice şi juridice care desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare activităţi cu surse de radiaţii ionizante sau materiale nucleare, indiferent de forma de proprietate şi de subordonarea lor.

5. Controlul şi supravegherea de stat se efectuează de către inspectorii de stat din cadrul Agenţiei Naţionale de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice (ANRANR) (în continuare – inspectori de stat), în conformitate cu actele normative în vigoare.

6. Directorul general al ANRANR este din oficiu Inspector principal de stat în domeniul activităţilor nucleare şi radiologice, iar directorul general-adjunct este din oficiu adjunctul Inspectorului principal de stat.

7. În scopul asigurării accesului în incinta persoanelor juridice şi fizice ce desfăşoară sau vor desfăşura activităţi nucleare şi radiologice, inspectorilor de stat li se eliberează legitimaţii de model unic, aprobat de Inspectorul principal de stat.

8. Efectuarea controlului şi supravegherii de stat nu diminuează răspunderea persoanelor juridice şi fizice pentru asigurarea securităţii şi siguranţei în procesul de desfăşurare a activităţilor nucleare şi radiologice şi nu substituie activitatea de control şi verificare pe care acestea trebuie să o întreprindă.

II. DREPTURILE ŞI RESPONSABILITĂŢILE INSPECTORILOR DE STAT

9. În timpul exercitării controlului şi supravegherii de stat inspectorii de stat din cadrul ANRANR vor acţiona în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei şi independent de orice persoane fizice sau juridice ce desfăşoară activităţi nucleare şi radiologice sau care sînt abilitate cu promovarea tehnologiilor nucleare. Se interzice orice amestec în activitatea inspectorilor de stat ce efectuează controlul şi supravegherea de stat a activităţilor nucleare şi radiologice, care ar putea afecta securitatea activităţilor nucleare şi radiologice.

10. În cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, în baza misiunii de control (de modelul expus în anexa nr.1 la prezentul Regulament) şi a legitimaţiei, inspectorii de stat au dreptul:

a) de acces nelimitat în orice loc unde se desfăşoară activităţi nucleare şi radiologice supuse controlului;

b) de a solicita persoanei fizice sau persoanei juridice controlate îndeplinirea prevederilor din actele legislative şi din alte acte normative în vigoare, precum şi a condiţiilor de autorizare;

c) de a efectua măsurări şi a instala echipamentul de control şi supraveghere necesar;

d) de a solicita prelevarea şi primirea de eşantioane din materialele sau produsele supuse, direct sau indirect, controlului şi supravegherii de stat;

e) de acces la toate informaţiile, datele tehnice şi contractuale, sub orice formă, necesare pentru îndeplinirea obiectivelor controlului şi supravegherii de stat, cu respectarea confidenţialităţii, dacă titularii de licenţă sau de adeverinţă de înregistrare solicită aceasta sau dacă astfel prevede legislaţia în vigoare;

f) de a solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, titulari de licenţă sau de adeverinţă de înregistrare, să prezinte rapoarte, informaţii şi notificări în forma cerută de actele legislative şi de alte acte normative în vigoare din domeniu;

g) de a solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, titulari de licenţă sau de adeverinţă de înregistrare, să ţină evidenţa, în forma cerută de actele legislative şi de alte acte normative în vigoare, a materialelor radioactive şi nucleare, a surselor de radiaţii ionizante şi a activităţilor supuse controlului şi supravegherii de stat şi de a controla această evidenţă;

h) de a cere solicitantului sau titularului de licenţă sau de adeverinţă de înregistrare să demonstreze prezenţa echipamentului de protecţie necesar;

i) de a întocmi acte de control în care sînt expuse rezultatele controlului şi supravegherii de stat şi să elibereze prescripţii privind înlăturarea neconformităţilor depistate (de modelul expus în anexa nr.2 la prezentul Regulament);

j) de a întocmi procese-verbale cu privire la contravenţiile administrative;

k) de a se adresa organelor de ocrotire a dreptului pentru susţinere şi aplicarea măsurilor prevăzute de legislaţie, în cazul în care persoanele juridice sau fizice creează impedimente efectuării controlului şi supravegherii de stat;

l) de a participa la lucrările comisiilor de verificare a cunoştinţelor responsabililor de radioprotecţie a organizaţiilor;

m) de a solicita persoanelor juridice şi fizice să prezinte acte ce confirmă pregătirea profesională a personalului încadrat, care activează în domeniul supus controlului;

n) de a participa la cercetarea şi lichidarea incidentelor şi accidentelor, importante din punct de vedere al securităţii nucleare şi radiologice, al pregătirii pentru reacţionare, inclusiv la examinarea cazurilor de trafic ilicit al materialelor nucleare sau al surselor de radiaţii ionizante.

11. Inspectorul principal de stat şi adjunctul său au dreptul:

a) de a emite decizii:

privind suspendarea sau retragerea adeverinţei de înregistrare (de modelul expus în anexa nr.3 la prezentul Regulament);

privind suspendarea sau retragerea permiselor de exercitare, în cazul încălcării de către titular a prevederilor legislaţiei în vigoare şi a condiţiilor autorizării (de modelul expus în anexa nr.4 la prezentul Regulament);

b) de a solicita Camerei de Licenţiere suspendarea sau retragerea licenţelor în cazul în care titularul a încălcat prevederile legislaţiei în vigoare şi condiţiile licenţierii;

c) de a înainta procesele-verbale cu privire la contravenţiile administrative, întocmite de către inspectorii de stat, organelor competente de a le examina şi a aplica sancţiunile administrative corespunzătoare;

d) de a sesiza organul de urmărire penală în cazul depistării unor încălcări ce pot constitui infracţiuni prevăzute de Codul penal.

12. Inspectorii de stat poartă răspundere, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, pentru:

a) respectarea legilor şi altor acte normative în vigoare, drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor juridice şi fizice supuse controlului şi supravegherii de stat;

b) îndeplinirea competentă, imparţială şi responsabilă a obligaţiunilor ce le revin;

c) informarea operativă a conducerii ANRANR şi a altor organe competente despre încălcările depistate ce pot conduce la iradieri nejustificate ale personalului şi populaţiei;

d) respectarea secretului de stat şi comercial, confidenţialităţii altor informaţii obţinute în procesul activităţii sale;

e) veridicitatea informaţiilor incluse în actele de control, legalitatea concluziilor şi sancţiunilor propuse spre aplicare;

f) acţionarea adecvată şi promptă în situaţii de urgenţe în timpul efectuării controlului şi supravegherii de stat;

g) respectarea Codului de conduită a funcţionarului public.

III. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE CONTROL ŞI SUPRAVEGHERE DE STAT

13. Controlul şi supravegherea de stat se efectuează la persoanele fizice şi juridice:

a) în vederea autorizării solicitate;

b) în perioada de valabilitate a licenţei ori a adeverinţei de înregistrare, în mod periodic sau inopinat;

c) în baza notificării şi/sau solicitării titularului de licenţă sau de adeverinţă de înregistrare;

d) în cazul în care, în urma unor informaţii, s-ar putea presupune desfăşurarea activităţilor nucleare şi radiologice cu încălcarea prevederilor legislaţiei.

14. Controlul şi supravegherea de stat includ următoarele etape:

a) planificarea controlului şi supravegherii de stat;

b) pregătirea pentru controlul şi supravegherea de stat;

c) efectuarea controlului şi supravegherii de stat;

d) perfectarea rezultatelor controlului şi supravegherii de stat.

15. Controlul şi supravegherea de stat se efectuează conform planurilor anuale şi trimestriale aprobate de Inspectorul principal de stat. Priorităţile şi frecvenţa controlului şi supravegherii de stat sînt determinate de riscul radiologic ce îl pot reprezenta activităţile şi instalaţiile respective, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi recomandările internaţionale.

16. În cadrul controlului şi supravegherii de stat se verifică respectarea de către persoanele fizice şi juridice a prevederilor actelor legislative şi a altor acte normative ce reglementează desfăşurarea activităţilor nucleare şi radiologice.

17. Controlul şi supravegherea de stat pot fi efectuate inopinat sau cu informarea preventivă a persoanei fizice sau juridice.

18. Controlul şi supravegherea de stat inopinată se efectuează în scopul aprecierii nivelului de respectare a prevederilor actelor normative şi identificării încălcărilor prevederilor legislaţiei.

19. Controlul şi supravegherea de stat, cu informarea preventivă a persoanelor fizice sau juridice, se efectuează cu avizarea din timp a acestora despre termenele şi scopul controlului, cu coordonarea preventivă a planului, volumului şi perioadei de inspectare.

20. În scopul efectuării unor controale complexe pot fi create echipe de control, cu participarea reprezentanţilor altor autorităţi publice cu atribuţii în domeniul activităţilor nucleare şi radiologice.

21. Controlul şi supravegherea de stat pot fi exercitate preventiv, operativ-curent şi ulterior, după cum urmează:

a) preventiv – se efectuează în baza cererii persoanei fizice sau juridice;

b) operativ-curent – constituie baza controlului şi supravegherii de stat şi se efectuează în baza planului aprobat de Inspectorul principal de stat sau în baza unor informaţii, conform cărora se poate presupune desfăşurarea activităţilor nucleare şi radiologice cu încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare;

c) ulterior – se efectuează în scopul de a verifica înlăturarea neajunsurilor depistate şi respectarea prevederilor actelor normative, a autorizaţiilor şi prescripţiilor eliberate.

22. Sosind la persoana fizică sau juridică supusă controlului, Inspectorul de stat prezintă misiunea de control conducătorului persoanei fizice sau juridice, sau persoanei ce îl înlocuieşte.

23. Pînă la începerea controlului Inspectorul de stat sau conducătorul echipei de control va organiza o şedinţă de iniţiere cu scopul de a:

a) se prezenta sau a prezenta membrii echipei de control;

b) informa conducerea persoanei fizice sau juridice despre scopurile controlului şi supravegherii de stat,

c) efectua o descriere succintă a metodelor şi procedurilor de efectuare a controlului;

d) se asigura cu materialele şi echipamentul necesar pentru efectuarea controlului şi supravegherii.

24. Conducătorul persoanei fizice sau juridice supuse controlului va numi personalul care va însoţi Inspectorul de stat sau echipa de control şi persoana responsabilă de asigurarea efectuării controlului şi supravegherii de stat.

25. Persoana fizică sau juridică supusă controlului şi supravegherii de stat va asigura instruirea în probleme de securitate a muncii a tuturor membrilor echipei de control şi, în caz de necesitate, le va repartiza echipamentul de protecţie individuală, inclusiv dozimetrele individuale, precum şi le va acorda sprijinul necesar efectuării controlului şi supravegherii de stat.

26. În cadrul controlului şi supravegherii de stat Inspectorul de stat sau echipa de control va verifica respectarea de către persoanele fizice şi juridice a prevederilor actelor legislative şi a altor acte normative ce reglementează desfăşurarea, în condiţii de siguranţă şi securitate, a activităţilor nucleare şi radiologice.

27. În cazul depistării încălcărilor ce nu prezintă pericol grav pentru viaţa şi sănătatea persoanelor, mediului înconjurător şi care pot fi lichidate în timpul controlului, Inspectorul de stat va da indicaţiile respective.

28. În cazul depistării încălcării cerinţelor de securitate şi siguranţă nucleară sau radiologică, Inspectorul de stat va înainta Inspectorului principal de stat propuneri de suspendare sau retragere a licenţei, a adeverinţei de înregistrare sau a permisului de exercitare.

29. Dacă, în cadrul controlului şi supravegherii de stat, vor fi depistate încălcări ce constituie contravenţii administrative, Inspectorul de stat va întocmi un proces-verbal cu privire la contravenţia administrativă, conform procedurii prevăzute de Codul cu privire la contravenţiile administrative, şi îl va anexa la actul de control.

30. În cazul în care, în cadrul controlului şi supravegherii de stat, vor fi depistate încălcări ce pot constitui infracţiuni prevăzute de Codul penal, ANRANR va sesiza organul respectiv de urmărire penală.

IV. PERFECTAREA REZULTATELOR CONTROLULUI ŞI SUPRAVEGHERII DE STAT

31. Rezultatele controlului şi supravegherii de stat se consemnează în actul de control, de forma aprobată de către Inspectorul principal de stat.

32. Actul de control se întocmeşte în două exemplare şi conţine următoarele compartimente principale:

a) datele ce identifică persoana fizică sau juridică supusă controlului;

b) descrierea activităţilor nucleare şi radiologice controlate;

c) încălcările depistate şi obiecţiile;

d) concluzii şi propuneri de înlăturare a încălcărilor.

33. La finalizarea controlului, Inspectorul de stat sau conducătorul echipei de control convoacă şedinţa de încheiere, în cadrul căreia se aduce la cunoştinţa conducătorului persoanei fizice sau juridice conţinutul actului de control.

34. Actul de control este semnat de către Inspectorul de stat, de membrii echipei de control şi de conducătorul persoanei fizice sau juridice, sau de persoana care îl înlocuieşte.

35. Dacă conducătorul persoanei fizice sau juridice sau persoana care îl înlocuieşte au obiecţii asupra rezultatelor controlului, acestea se expun în scris, se semnează de către conducătorul persoanei fizice sau juridice şi se anexează la actul de control. Un exemplar al actului de control semnat, cu toate anexele, va fi înmînat persoanei fizice sau juridice controlate în termen de 10 zile de la finalizarea controlului.

Dacă persoana fizică sau juridică refuză să semneze şi/sau să primească actul de control, Inspectorul de stat sau conducătorul echipei de control va face menţiunile respective în actul de control, iar actul respectiv va fi expediat persoanei fizice sau juridice prin poştă sub formă de trimitere poştală înregistrată.

36. Actul de control va servi drept bază juridică pentru aplicarea măsurilor prevăzute la punctul 11 al prezentului Regulament şi a altor măsuri prevăzute de legislaţie.

37. Actele de control se înregistrează în registrul actelor de control, se păstrează în cadrul ANRANR timp de 5 ani şi sînt utilizate la pregătirea pentru controalele ulterioare şi la generalizarea informaţiilor privind starea activităţilor nucleare şi radiologice.

V. VERIFICAREA EXECUTĂRII MĂSURILOR APLICATE

ÎN URMA CONTROLULUI ŞI SUPRAVEGHERII DE STAT

38. Inspectorii de stat vor ţine la control strict executarea de către persoanele fizice sau juridice a deciziilor, prescripţiilor, proceselor-verbale cu privire la contravenţiile administrative aplicate în urma controlului şi supravegherii de stat, cu prezentarea informaţiilor respective conducerii ANRANR, în limitele necesarului, dar nu mai rar de o dată în trimestru.

39. Pentru a verifica executarea deciziilor şi prescripţiilor eliberate în urma controlului şi supravegherii de stat, Inspectorul de stat va solicita informaţiile respective despre executare persoanei fizice sau juridice sau, în caz de necesitate, va efectua un control repetat.

40. În cazul în care s-a depistat neexecutarea deciziilor sau prescripţiilor emise, Inspectorul de stat va cere conducătorului persoanei fizice sau juridice explicaţii în scris, care vor fi anexate la actul de control şi vor servi drept temei pentru aplicarea măsurilor prevăzute de legislaţie.

VI. CONTESTAREA REZULTATELOR CONTROLULUI ŞI SUPRAVEGHERII DE STAT

41. Rezultatele controlului şi supravegherii de stat expuse în actul de control, deciziile şi prescripţiile adoptate în urma controlului pot fi contestate, printr-o cerere prealabilă, adresată Inspectorului principal de stat, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei sau prescripţiei respective, în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000.

42. Decizia asupra cazului cu privire la contravenţiile administrative poate fi contestată în conformitate cu prevederile Codului cu privire la contravenţiile administrative.