Hotărâre nr. 126 din 18.03.2026
pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.81/2026 cu privire la declararea stării de alertă
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.81/2026
cu privire la declararea stării de alertă
nr. 126 din 18.03.2026
(în vigoare 19.03.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.125-128 art.125 din 19.03.2026
* * *
În temeiul art.23 alin.(1) din Legea nr.248/2025 privind managementul situaţiilor de criză (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr.437-440, art.600), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Hotărârea Guvernului nr.81/2026 cu privire la declararea stării de alertă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2026, nr.105-107, art.90) se modifică după cum urmează:
1.1. la subpunctul 3.1, cifrele "8 000" se substituie cu cifrele "5 000";
1.2. se completează cu subpunctul 3.11 cu următorul cuprins:
"3.11. La comercializarea cu amănuntul a motorinei prin intermediul staţiilor de alimentare, comercializarea în recipiente de consum este permisă numai în cantitate de cel mult 20 de litri, cu respectarea cerinţelor de securitate prevăzute de Regulamentul de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1117/2002.";
1.3. la subpunctul 3.6, textul "06:00-09:00 şi 16:00-22:00" se substituie cu textul "17.00-21.00";
1.4. subpunctul 3.8 va avea următorul cuprins:
"3.8. Producătorii sau furnizorii de energie electrică de pe piaţa internă, care nu au semnate contracte de vânzare-cumpărare a energiei electrice pe piaţa internă şi care nu îndeplinesc cerinţa prevăzută la subpct.3.7, nu vor fi remuneraţi pentru dezechilibre pozitive."
2. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Centrului Naţional de Management al Crizelor.
3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Alexandru MUNTEANU |
Contrasemnează: |
|
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul dezvoltării | |
| economice şi digitalizării | Eugeniu Osmochescu |
| Ministrul energiei | Dorin Junghietu |
| Ministrul afacerilor interne | Daniella Misail-Nichitin |
| Ministrul finanţelor | Andrian Gavriliţă |
| Nr.126. Chişinău, 18 martie 2026. | |