Prezenta lege se aliniază parţial la Decizia nr.1313/2013/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 decembrie 2013 privind un mecanism de protecţie civilă al Uniunii (text cu relevanţă pentru SEE), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 347 din 20 decembrie 2013, CELEX: 32013D1313, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia (UE) 2023/2671 a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 noiembrie 2023.

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Scopul şi sfera de aplicare

(1) Prezenta lege instituie cadrul legal pentru asigurarea managementului situaţiilor de criză şi stabileşte modul de realizare şi de coordonare a măsurilor întreprinse de autorităţile şi instituţiile publice, operatorii economici şi de organizaţiile necomerciale pentru a asigura prevenirea, pregătirea, răspunsul la şi recuperarea după situaţii de criză în beneficiul protejării populaţiei, a ordinii publice şi a altor domenii ale securităţii naţionale.

(2) Prevederile prezentei legi nu se aplică situaţiilor de criză care pot conduce la declararea stării de asediu sau de război.

(3) Prezenta lege se aplică tuturor subiecţilor de drept public şi de drept privat din Republica Moldova.

Articolul 2. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, noţiunile principale utilizate au următoarele semnificaţii:

1. incident – situaţie generată de un pericol natural sau artificial ori de o ameninţare de amploare şi intensitate scăzute, care poate pune în pericol viaţa şi sănătatea persoanelor, bunurile materiale şi imateriale, mediul înconjurător, economia naţională, securitatea livrării de bunuri şi servicii esenţiale către populaţie, ordinea publică sau alte domenii ale securităţii naţionale, care însă nu îndeplineşte criteriile pentru a fi catalogată drept urgenţă;

2. urgenţă – incident sau risc de apariţie a unui incident la nivel naţional, teritorial sau local, de o intensitate şi amploare moderate, care pune în pericol viaţa şi sănătatea persoanelor, bunurile materiale, mediul înconjurător, economia naţională, securitatea livrării de bunuri şi servicii esenţiale către populaţie, ordinea publică sau securitatea naţională;

3. criză urgenţă internă sau externă, generată de un pericol natural sau artificial, inclusiv de un dezastru ori de o ameninţare la adresa securităţii naţionale, ale cărei consecinţe pe teritoriul Republicii Moldova au o amploare şi o intensitate atât de mare încât aceasta nu poate fi gestionată sau eliminată utilizând resursele disponibile ale instituţiei principale, fiind necesare decizii şi o coordonare interinstituţională la nivel naţional;

4. criză majoră – criză de o amploare şi o intensitate semnificative, generată de un pericol natural sau artificial, inclusiv de un dezastru ori de o ameninţare la adresa securităţii naţionale, care poate destabiliza societatea sau poate pune în pericol iminent viaţa şi sănătatea unui număr mare de persoane, sau poate cauza daune majore economiei naţionale, bunurilor sau mediului înconjurător;

5. situaţie de criză – proces care include orice situaţie/stare generată de incidente, de urgenţe, de crize sau de crize majore;

6. dezastru orice situaţie care are sau poate avea efecte grave asupra persoanelor, mediului sau bunurilor materiale, inclusiv asupra patrimoniului cultural;

7. managementul situaţiei de criză – ansamblul măsurilor strategice, organizatorice, instituţionale şi operaţionale, întreprinse în mod integrat şi coordonat de către autorităţile şi instituţiile publice competente la toate etapele situaţiei de criză – prevenire, pregătire, răspuns şi recuperare, în scopul reducerii impactului şi a efectelor situaţiei respective asupra populaţiei, mediului înconjurător, bunurilor şi ordinii constituţionale;

8. comandă şi control – dreptul unei entităţi de a emite ordine obligatorii pentru autorităţile şi instituţiile publice, precum şi pentru personalul aflat în subordine, de a delega această autoritate în mod corespunzător, dacă este cazul, de a aloca resurse umane şi materiale pentru lichidarea consecinţelor unei situaţii de criză, precum şi de a supraveghea executarea ordinelor emise;

9. coordonare – activitatea de sincronizare şi integrare a activităţilor, a responsabilităţilor şi a structurilor de comandă pentru a asigura că resursele umane şi materiale sunt utilizate în mod eficient pentru a răspunde la situaţii de criză;

10. instituţie principală – autoritate sau instituţie publică, desemnată prin Planul naţional de management al crizelor în calitate de deţinător de risc, care are responsabilitatea îndeplinirii, coordonării şi comenzii tuturor activităţilor de management al situaţiilor de criză;

11. instituţie de sprijin – autoritate sau instituţie publică, desemnată prin Planul naţional de management al crizelor, care are obligaţia de a acorda orice formă de suport instituţiei principale pentru îndeplinirea funcţiilor de avertizare timpurie, de prevenire, de pregătire, de răspuns la şi/sau de recuperare după situaţii de criză;

12. evacuare – transfer temporar al persoanelor dintr-un teritoriu, de pe un teren sau dintr-un imobil, inclusiv într-o altă ţară, prin utilizarea unor coridoare umanitare, a unor mecanisme de tranzit sau a altor căi coordonate cu scopul de a salva vieţi, ca urmare a manifestării unui incident, unei urgenţe sau a unei crize;

13. avertizare timpurie pentru situaţii de criză – procesul de evaluare, de monitorizare şi de semnalare a riscurilor de manifestare a unor situaţii de criză din domeniul de competenţă al unei autorităţi sau instituţii publice;

14. plan de management al situaţiilor de criză – document elaborat de autorităţile şi instituţiile publice şi de operatorii economici, în care sunt descrise activităţile necesare pentru managementul incidentelor, al urgenţelor sau al crizelor, inclusiv procesul decizional, coordonarea, comunicarea, precum şi prioritizarea resurselor;

14¹. plan de contingenţă document elaborat, de regulă, pe baza unor scenarii de risc, prin care se stabilesc măsurile, responsabilităţile, procedurile şi resursele necesare pentru a răspunde la manifestarea unei situaţii de criză sau pentru a preveni manifestarea acesteia;

15. risc – expresia incertitudinii privind manifestarea unui incident, unei urgenţe sau a unei crize, determinată de probabilitatea materializării unei ameninţări şi de gradul impactului acesteia asupra securităţii naţionale;

16. evaluarea riscurilor – procesul de identificare a riscurilor, analiza acestora şi evaluarea impactului şi a probabilităţii de manifestare a acestora;

17. evaluarea naţională de risc – proces realizat periodic, care analizează pericolele şi ameninţările ce pot genera crize;

18. indicatori de risc – măsurători fizice, chimice, geografice, economice, medicale, sociale sau de altă natură, monitorizate prin metode de observare şi calcule ştiinţifice, care relevă în timp real iminenţa manifestării unui risc sau impactul şi intensitatea acestuia în cazul manifestării;

19. criterii ale situaţiei de criză – indicatorii fizici, chimici, geografici, medicali, sociali sau de alta natură, monitorizaţi prin metode de observare şi calcule ştiinţifice, care măsoară amploarea şi intensitatea unui eveniment în scopul stabilirii limitelor care definesc o urgenţă;

20. Registrul naţional de riscuri – document al evaluării naţionale de risc, care descrie în mod ierarhizat cele mai stringente riscuri ce pot conduce la manifestarea unor situaţii de criză, precum şi instituţiile principale şi cele de sprijin responsabile cu pregătirea şi răspunsul în situaţia manifestării acestora;

21. funcţii vitale ale statului funcţii care au un impact predominant asupra funcţionării statului, inclusiv menţinerea ordinii constituţionale, asigurarea securităţii naţionale, protejarea vieţii şi sănătăţii populaţiei, asigurarea funcţionării economiei şi a sistemului financiar, menţinerea ordinii de drept şi asigurarea stabilităţii sociale;

21¹. servicii esenţiale servicii indispensabile pentru menţinerea funcţiilor vitale ale statului, a activităţilor economice vitale, a sănătăţii şi siguranţei publice sau a mediului;

22. continuitatea activităţilor – capacitatea unei autorităţi sau instituţii publice, sau a unui operator economic de a continua să îşi îndeplinească funcţiile în mod consecvent şi util în situaţii care ar putea genera întreruperea activităţii;

23. continuitatea guvernării – capacitatea statului de a continua să îşi exercite puterile executivă, legislativă şi judecătorească, precum şi de a menţine funcţiile vitale premergător, pe perioada şi după declanşarea unei crize;

24. lecţii identificate – măsuri concrete, implementate de autorităţile şi instituţiile publice pe baza experienţelor anterioare, rezultate din activitatea de management al urgenţelor sau al crizelor, cu scopul de a creşte gradul de rezilienţă la urgenţe şi crize viitoare;

25. sistem de avertizare – ansamblul măsurilor organizaţionale şi tehnice de monitorizare a riscurilor şi de înştiinţare a populaţiei, autorităţilor şi instituţiilor publice şi a operatorilor economici cu privire la manifestarea sau iminenţa manifestării unei situaţii de criză;

26. sistem de avertizare timpurie instituţională – parte a sistemului de avertizare ce include monitorizarea riscurilor de manifestare a unor situaţii de criză, semnalarea instituţională cu privire la manifestarea sau iminenţa manifestării acestora, precum şi dispunerea creşterii capacităţii operaţionale a instituţiilor în funcţie de iminenţa, intensitatea sau impactul acestora;

27. sistem de înştiinţare a populaţiei – parte a sistemului de avertizare ce include totalitatea măsurilor organizaţionale şi tehnice de aducere la cunoştinţa populaţiei a informaţiilor necesare cu privire la iminenţa producerii unei situaţii de criză, având drept scop evitarea surprinderii şi luarea măsurilor de protecţie necesare;

28. informarea publică a populaţiei în situaţii de criză – asigurarea unui flux transparent şi constant de informaţii relevante şi actualizate premergător, pe perioada şi după situaţia de criză cu privire la măsurile de pregătire pentru situaţia de criză, evoluţia acesteia, măsurile luate de autorităţi, consecinţele produse şi recomandările de acţiune pentru populaţie;

29. stocuri de urgenţă individuale – set de bunuri materiale de strictă necesitate, care permit unui individ supravieţuirea pe cont propriu pe perioada unei crize;

30. stocuri de urgenţă naţionale sau sectoriale – set de bunuri materiale de strictă necesitate, constituite ca rezerve materiale, destinate acţiunilor de protecţie a populaţiei în situaţii de criză. Stocurile de urgenţă au caracter complementar în raport cu rezervele de stat şi de mobilizare şi nu se supun regimului juridic al acestora;

31. entitate – orice subiect de drept, persoane fizice sau persoane juridice de drept public ori privat, inclusiv autorităţile şi instituţiile publice, autorităţile administrative autonome, organizaţiile nonguvernamentale şi operatorii economici;

32. stare de alertă – regim special de răspuns la o criză, instituit de Guvern cu caracter temporar, proporţional cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia, care presupune împuternicirea autorităţilor şi a instituţiilor publice să impună restricţii şi să emită dispoziţii obligatorii cu privire la furnizarea serviciilor de interes public, libertatea de mişcare, combaterea dezinformării, drepturile de proprietate, inviolabilitatea domiciliului, libertatea activităţilor economice, dreptul la grevă şi dreptul de a participa la adunări publice pentru persoane, pentru operatorii economici, pentru autorităţile şi instituţiile publice sau pentru orice alte entităţi, în scopul prevenirii şi înlăturării pericolelor iminente la adresa vieţii şi sănătăţii persoanelor, a mediului înconjurător, a ordinii publice şi securităţii naţionale, a valorilor materiale şi culturale importante ori la adresa proprietăţii;

33. stare de urgenţă – regim special de răspuns la o criză majoră, instituit de Parlament cu caracter temporar, proporţional cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia, care presupune împuternicirea autorităţilor şi a instituţiilor publice să impună restricţii şi să emită dispoziţii obligatorii cu privire la furnizarea serviciilor de interes public, libertatea de mişcare, combaterea dezinformării, drepturile de proprietate, inviolabilitatea domiciliului, libertatea activităţilor economice, dreptul la grevă şi dreptul de a participa la adunări publice pentru persoane, pentru operatorii economici, pentru instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sau pentru orice alte entităţi, în scopul prevenirii şi înlăturării ameninţărilor iminente la adresa vieţii şi sănătăţii persoanelor, a mediului înconjurător, a ordinii publice şi securităţii naţionale, a valorilor materiale şi culturale importante ori la adresa proprietăţii;

34. refugiu spaţiu de depozitare securizat aflat pe teritoriul Republicii Moldova, care este desemnat de Guvern pentru păstrarea în condiţii de siguranţă a bunurilor culturale cu importanţă deosebită pentru patrimoniul cultural naţional care sunt supuse unor ameninţări serioase şi iminente de distrugere sau de pierdere dacă ar rămâne în locul lor actual. Lista bunurilor culturale se elaborează de Ministerul Culturii.

[Art.2 modificat prin Legea nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Articolul 3. Principiile activităţii de management al situaţiilor de criză

Activitatea de management al situaţiilor de criză se desfăşoară în conformitate cu un set de principii fundamentale, care ghidează acţiunile autorităţilor şi instituţiilor publice şi ale celorlalte entităţi implicate la toate etapele crizei. Aceste principii sunt, dar nu se limitează la:

a) protejarea vieţii şi a sănătăţii populaţiei – toate măsurile adoptate de autorităţile competente au ca prioritate absolută protejarea vieţii şi a sănătăţii persoanelor, acestea prevalând asupra altor considerente de ordin administrativ, logistic sau economic. Acţiunile de prevenire, de răspuns şi de recuperare vor fi orientate în mod direct spre reducerea riscurilor pentru sănătatea publică, spre salvarea de vieţi omeneşti şi spre asigurarea accesului echitabil şi sigur la serviciile esenţiale de sănătate, acordând o atenţie sporită persoanelor aflate în situaţii vulnerabile, inclusiv populaţiilor strămutate;

b) anticiparea şi prevenirea – toate activităţile de management al situaţiilor de criză trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, întreprinderea de măsuri pentru a anticipa şi preveni manifestarea unor situaţii de criză. În cazuri excepţionale, când prevenirea sau anticiparea nu sunt posibile din motive obiective, autorităţile şi instituţiile publice trebuie să se asigure că deţin mijloacele, procesele şi pregătirea necesare pentru a asigura răspunsul la situaţii de criză;

c) informarea – toate entităţile au responsabilitatea culegerii şi partajării de informaţii necesare pentru înţelegerea riscurilor de manifestare sau a amplorii şi intensităţii unei situaţii de criză. Autorităţile şi instituţiile publice trebuie să se asigure că au capacitatea de a colecta, analiza şi partaja în mod oportun informaţiile necesare descrierii corecte a probabilităţii, impactului sau consecinţelor unei situaţii de criză;

d) direcţionarea – pentru a asigura unitatea şi răspunsul coordonat la situaţii de criză este necesar ca toate autorităţile şi instituţiile publice să asigure formatele necesare pentru luarea în mod oportun a deciziilor ce definesc efectul strategic care se doreşte a fi atins, precum şi stabilirea obiectivelor operaţionale care susţin atingerea acestui efect;

e) interoperabilitatea – toate autorităţile şi instituţiile publice trebuie să se asigure în mod permanent că elementele proprii precum sistemele TIC, reglementările normative, aspectele instituţionale, procesele de lucru, abordarea semantică şi sistematică a conceptelor folosite, precum şi instrumentele fizice sunt implementate în aşa fel încât să fie compatibile în derularea de activităţi în cooperare şi să nu creeze blocaje sau obstacole ce ar putea întârzia sau îngreuna răspunsul la situaţii de criză;

f) subsidiaritatea – deciziile şi coordonarea pentru managementul situaţiilor de criză trebuie să fie gestionate la cel mai apropiat nivel posibil faţă de populaţia afectată, conform organizării administrativ-teritoriale, pentru a asigura în mod necesar şi eficient prevenirea, răspunsul la sau recuperarea după situaţii de criză;

g) flexibilitatea – toate autorităţile, instituţiile publice şi entităţile, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, cu responsabilităţi în managementul situaţiilor de criză, trebuie să se asigure că implementează planurile şi deciziile trasate într-un mod flexibil, că prioritizează salvarea şi protejarea vieţii şi a sănătăţii persoanelor, bunurilor, mediului înconjurător, economiei naţionale, securităţii livrării de bunuri şi servicii esenţiale către populaţie, ordinea publică şi securitatea naţională. Atât modul de implementare, cât şi modul de modificare a planurilor şi a deciziilor de la orice nivel trebuie să fie suficient de flexibile încât să asigure un răspuns adecvat şi rapid la situaţiile de criză;

h) proporţionalitatea – autorităţile şi instituţiile publice care gestionează răspunsul la situaţii de criză trebuie să se asigure că acesta este adecvat şi proporţional cu amploarea şi intensitatea manifestării acestora, precum şi cu respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului;

i) autonomia – responsabilitatea conducerii operaţionale şi tactice a răspunsului la situaţii de criză revine instituţiei principale, în cooperare cu instituţiile de sprijin. Instituţia principală şi cele de sprijin au obligaţia de a întreprinde toate măsurile urgente de răspuns la situaţii de criză în conformitate cu planurile şi legislaţia în vigoare, indiferent dacă, la nivel naţional, au fost sau nu activate formate de coordonare sau de decizie. Instituţia principală are dreptul de a emite decizii cu caracter obligatoriu pentru instituţiile de sprijin şi pentru alte entităţi angrenate în răspunsul la situaţii de criză în baza legislaţiei ce reglementează activitatea acestor instituţii, a planurilor de răspuns aferente şi numai în vederea implementării răspunsului la situaţii de criză. Cu titlu excepţional şi doar pentru salvarea de vieţi omeneşti, dispoziţiile obligatorii pot depăşi limitele planurilor de răspuns la situaţii de criză;

j) cooperarea loială – toate autorităţile, instituţiile publice şi entităţile trebuie să coopereze pe bază de încredere şi înţelegere reciprocă, având ca prioritate adoptarea celor mai bune măsuri pentru managementul situaţiilor de criză;

k) comunicarea – toate autorităţile, instituţiile publice şi operatorii economici trebuie să comunice activ şi eficient între ei pentru a asigura răspunsul la situaţii de criză. Informaţiile privind managementul acestora trebuie să fie transmise în mod corect, clar şi fără întârzieri către entităţile care au nevoia de a le cunoaşte, inclusiv către public şi către organizaţiile internaţionale care veghează la aplicarea tratatelor internaţionale, în conformitate cu angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova.

Articolul 4. Etapele managementului situaţiilor de criză

(1) Managementul situaţiilor de criză se desfăşoară prin următoarele etape esenţiale:

a) prevenirea – realizată prin identificarea, analiza şi evaluarea riscurilor, precum şi activităţile de diminuare a probabilităţii de manifestare a acestora sau de evitare a producerii impactului;

b) pregătirea – realizată prin menţinerea stării de promptitudine şi o capabilitate a mijloacelor umane şi materiale ale structurilor comunităţilor şi organizaţiilor, obţinute ca urmare a unor acţiuni prealabile care permit asigurarea unui răspuns rapid şi eficace la situaţii de criză;

c) răspunsul – realizat prin ansamblul activităţilor întreprinse de autorităţile şi instituţiile publice, operatorii economici, organizaţiile necomerciale şi de persoane pentru limitarea sau lichidarea consecinţelor unor situaţii de criză;

d) recuperarea – realizată prin restabilirea sau îmbunătăţirea sănătăţii şi a condiţiilor de trai, precum şi a activelor, sistemelor şi a activităţilor economice, fizice, sociale, culturale şi de mediu înconjurător ale populaţiei afectate de o situaţie de criză, în conformitate cu principiul dezvoltării durabile, principiul de "a nu lăsa pe nimeni în urmă" şi principiul rezilienţei, pentru a evita sau a reduce riscul unei viitoare situaţii de criză.

(2) Toate autorităţile administrative centrale, locale şi autonome sunt obligate ca, în domeniul lor de competenţă, să asigure continuitatea guvernării, a activităţilor şi a funcţiilor vitale ale statului la toate etapele managementului situaţiilor de criză.

Capitolul II

PREVENIREA ŞI PREGĂTIREA PENTRU SITUAŢIILE DE CRIZĂ

Articolul 5. Activitatea de prevenire şi de pregătire pentru situaţiile de criză

Activitatea de prevenire şi de pregătire pentru situaţiile de criză cade în sarcina tuturor entităţilor cu responsabilităţi conform prezentei legi, aceasta fiind coordonată şi monitorizată, la nivel naţional, de Centrul Naţional de Management al Crizelor.

Articolul 6. Evaluarea naţională de risc

(1) Centrul Naţional de Management al Crizelor, cu sprijinul instituţiilor principale şi în coordonare cu Consiliul Naţional de Securitate, elaborează o evaluare naţională cu scopul asigurării prioritare a securităţii umane şi a continuităţii funcţiilor statului, având un rol în identificarea, evaluarea şi ierarhizarea riscurilor ce pot conduce la declanşarea unor crize generate de pericole sau ameninţări, şi o supune spre aprobare Prim-ministrului.

(2) Toate autorităţile şi instituţiile publice au responsabilitatea de a realiza propriile evaluări sectoriale ale riscurilor ce pot conduce la declanşarea unor situaţii de criză în domeniile lor de competenţă, inclusiv luând în considerare riscurile generate de sărăcie, de strămutare şi de excluziunea socială.

(3) Autorităţile şi instituţiile publice vor avea în vedere integrarea rezultatelor evaluărilor sectoriale de risc şi ale evaluării naţionale de risc în activităţile de elaborare a documentelor de planificare pentru situaţii de criză, de continuitate a activităţilor, precum şi a documentelor de planificare urbană, de creştere a rezilienţei infrastructurii sau de adaptare climatică.

(4) Evaluarea naţională de risc se realizează la fiecare 5 ani sau în cazul unor schimbări majore ale mediului de securitate, cu actualizarea anuală a Planului naţional de management al crizelor.

(5) Evaluarea naţională de risc presupune realizarea, în paralel sau subsecvent, a unei evaluări a capabilităţilor de management al situaţiilor de criză.

(6) Centrul Naţional de Management al Crizelor publică anual, până în data de 1 septembrie, pe propriul site web oficial sau pe cel al Guvernului, o sinteză a rezultatelor procesului de management al situaţiilor de criză, precum şi a recomandărilor de consolidare a capabilităţilor în acest sens.

(7) Metodologia de elaborare a evaluării naţionale de risc de către Centrul Naţional de Management al Crizelor se aprobă prin hotărâre de Guvern.

Articolul 7. Planul naţional de management al crizelor

(1) În baza evaluării naţionale de risc, Centrul Naţional de Management al Crizelor elaborează şi prezintă spre aprobare Guvernului Planul naţional de management al crizelor, cu prevederi obligatorii pentru toate entităţile, care conţine cel puţin următoarele:

a) intenţia strategică a Guvernului de a soluţiona situaţiile de criză;

b) funcţiile vitale ale statului, autorităţile şi instituţiile publice, operatorii economici sau entităţile din mediul asociativ responsabile de asigurarea continuităţii acestor funcţii;

c) instituţiile principale, instituţiile de sprijin, autorităţile locale sau alte entităţi responsabile de avertizarea timpurie, pregătirea, răspunsul la şi recuperarea după situaţii de criză;

d) instituţiile principale, instituţiile de sprijin, operatorii economici şi organizaţiile necomerciale care au responsabilitatea îndeplinirii unor activităţi de pregătire pentru managementul situaţiilor de criză;

e) condiţiile, resursele financiare şi responsabilităţile autorităţilor şi instituţiilor publice privind activităţile de pregătire pentru situaţii de criză;

f) protocoalele de cooperare şi de alocare a resurselor ce trebuie elaborate la nivel naţional.

(2) Metodologia de elaborare a Planului naţional de management al crizelor se aprobă prin hotărâre de Guvern.

Articolul 8. Prevenirea situaţiilor de criză

Activităţile de prevenire a situaţiilor de criză sunt, în principal, următoarele:

a) identificarea riscurilor, analiza acestora, evaluarea impactului, a probabilităţii de manifestare şi evitarea acestora;

b) derularea de activităţi în vederea reducerii probabilităţii de manifestare a unor situaţii de criză sau reducerii impactului în cazul manifestării acestora;

c) repartizarea sarcinilor şi a responsabilităţilor de management al situaţiilor de criză;

d) încheierea de contracte şi de acorduri de cooperare, inclusiv cu operatori economici şi organizaţii necomerciale, care să asigure fluxul necesar de bunuri esenţiale şi informaţiile necesare managementului situaţiilor de criză;

e) dezvoltarea unor mecanisme de suport pentru populaţie în vederea diminuării impactului situaţiilor de criză, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea suportului medical, psihologic, financiar, economic şi social.

Articolul 9. Pregătirea pentru managementul situaţiilor de criză

(1) Activităţile de pregătire pentru managementul situaţiilor de criză sunt, în principal, următoarele:

a) stabilirea unui mecanism de monitorizare şi de avertizare în cazul manifestării unei situaţii de criză;

b) elaborarea şi actualizarea planurilor pentru managementul situaţiilor de criză;

c) derularea activităţilor de pregătire a angajaţilor în domeniul managementului situaţiilor de criză, inclusiv prin exerciţii;

d) identificarea, selectarea, construirea şi exploatarea construcţiilor de protecţie a populaţiei în cazul manifestării unor situaţii de criză;

e) formarea de stocuri de urgenţă naţionale, sectoriale şi individuale;

f) efectuarea activităţilor de evaluare a nivelului de pregătire pentru situaţiile de criză;

g) pregătirea şi informarea populaţiei pentru situaţii de criză;

h) întocmirea planurilor de continuitate a activităţilor şi a guvernării;

i) întocmirea planurilor de evacuare a populaţiei sau a personalului propriu;

j) întocmirea unor planuri şi mecanisme de comunicare de criză;

k) stabilirea unui mecanism de înregistrare rapidă, verificare şi sprijin financiar;

l) crearea refugiilor pentru depozitarea bunurilor culturale, în scopul păstrării lor în condiţii de siguranţă, conform unui mecanism aprobat.

(2) Guvernul reglementează, prin hotărâre, modalităţile prin care sunt desfăşurate activităţile de prevenire şi de pregătire pentru situaţii de criză.

(3) Pentru asigurarea îndeplinirii în mod unitar şi standardizat a activităţilor de prevenire şi de pregătire pentru managementul situaţiilor de criză, Centrul Naţional de Management al Crizelor emite ghiduri, proceduri şi alte instrumente procedurale pentru toate instituţiile publice.

[Art.9 alin.(1) completat prin Legea nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Articolul 10. Avertizarea timpurie a situaţiilor de criză

Pentru a asigura aducerea la îndeplinire a funcţiilor de anticipare a situaţiilor de criză, toate autorităţile, instituţiile publice şi autorităţile administrative autonome vor avea obligaţia ca, în domeniul lor de competenţă şi în comun cu instituţiile de sprijin, să constituie sisteme şi mecanisme de avertizare instituţională cu scopul monitorizării indicatorilor de risc pentru situaţii de criză, integrării informaţiilor rezultate, raportării în timp util către autorităţile şi instituţiile publice care au nevoia de a cunoaşte astfel de informaţii, precum şi al creşterii corespunzătoare a capacităţii operaţionale a autorităţii sau instituţiei publice.

Articolul 11. Înştiinţarea şi informarea publică a populaţiei

(1) Toate autorităţile şi instituţiile publice dezvoltă şi implementează, individual sau în cooperare, mecanisme de înştiinţare şi comunicare clare şi eficiente în scopul asigurării unui flux transparent şi constant de informaţii relevante şi actualizate premergător, pe perioada şi după situaţia de criză.

(2) În cadrul strategiilor de comunicare se va acorda prioritate informării obiective şi rapide a populaţiei, a autorităţilor şi instituţiilor publice implicate şi a altor entităţi cu privire la manifestarea sau iminenţa manifestării unei situaţii de criză, prin desemnarea unui canal guvernamental de furnizare a datelor publice.

(3) Autorităţile şi instituţiile publice utilizează canale de comunicare diverse (mass-media tradiţională, platforme digitale, reţele de socializare etc.) pentru a ajunge la toate categoriile de public, asigurându-se că informaţiile sunt accesibile tuturor persoanelor.

(4) Comunicarea include informaţii despre măsurile luate, despre riscurile posibile şi modalităţile de protecţie, precum şi îndrumări clare pentru populaţie în perioada situaţilor de criză.

(5) Modul în care se asigură comunicarea şi înştiinţarea populaţiei, a autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi a altor entităţi premergător, pe perioada şi după situaţiile de criză se reglementează prin hotărâre de Guvern.

(6) Operatorii economici de telefonie mobilă şi mass-media publică sau privată sunt obligaţi să preia şi să difuzeze, în regim de gratuitate, înştiinţările şi comunicările autorităţilor şi instituţiilor publice premergător, pe perioada şi după situaţiile de criză.

Articolul 12. Responsabilitatea autorităţilor şi a instituţiilor publice

(1) Centrul operaţional de coordonare (în continuare – COC) este o structură din componenţa autorităţilor/instituţiilor publice centrale şi locale ce îndeplineşte următoarele funcţii:

a) coordonează activitatea de prevenire şi pregătire pentru situaţii de criză în cadrul autorităţii/instituţiei în care este înfiinţat;

b) coordonează răspunsul la situaţii de criză în domeniul de responsabilitate al autorităţii/instituţiei în care este înfiinţat;

c) organizează fluxul de informaţii la nivelul autorităţii/instituţiei în care este înfiinţat şi integrează informaţiile relevante pentru managementul situaţiilor de criză, precum şi pentru evaluarea riscurilor la adresa funcţiilor vitale ale statului;

d) este responsabil de sistemul de avertizare instituţională.

(2) Guvernul stabileşte, prin hotărâre, lista autorităţilor şi a instituţiilor publice care au obligaţia înfiinţării COC cu activitate permanentă, componenţa acestora, precum şi modul de funcţionare a acestora.

(3) Centrul Naţional de Management al Crizelor are responsabilitatea de a monitoriza modul de implementare a funcţionării COC.

(4) Pentru a asigura aducerea la îndeplinire a funcţiilor de pregătire pentru situaţii de criză, autorităţile şi instituţiile publice înfiinţează funcţia de coordonator al pregătirii pentru managementul situaţiilor de criză, precum şi un punct de contact disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7 pe problematica managementului situaţiilor de criză.

(5) Coordonatorul pregătirii pentru managementul situaţiilor de criză este responsabil de supervizarea activităţilor de prevenire şi pregătire la nivelul instituţiei sau al autorităţii publice care îl desemnează, inclusiv de elaborarea planurilor necesare, asigură coordonarea acestor activităţi de către instituţiile subordonate şi verifică stadiul îndeplinirii activităţilor.

(6) Funcţia de coordonator al pregătirii pentru situaţii de criză, precum şi cea de punct de contact disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7 pot fi înfiinţate prin transformarea unei funcţii deja existente în organigrama ministerului sau a autorităţii publice autonome.

(7) Funcţia de punct de contact disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7 poate fi îndeplinită şi fără prezenţa efectivă la locul de muncă.

(8) Atât coordonatorul pregătirii pentru situaţii de criză, cât şi punctul de contact disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7 fac parte din COC al ministerului sau al autorităţii publice autonome atunci când acestea au constituite astfel de structuri.

(9) Toate autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de repartizare a sarcinilor şi a responsabilităţilor de management al situaţiilor de criză în cadrul personalului propriu.

(10) Coordonarea interinstituţională, suportul decizional şi funcţia de decizie în procesul de management al situaţiilor de criză se realizează pe patru niveluri, în cadrul unor şedinţe de lucru, după cum urmează:

a) la nivelul experţilor desemnaţi de autorităţile şi instituţiile publice;

b) la nivelul conducătorilor structurilor responsabile de managementul situaţiilor de criză;

c) la nivelul secretarilor de stat;

d) la nivelul Comisiei Naţionale de Management al Crizelor sau la nivelul Guvernului.

(11) Metodologia de organizare şi funcţionare a mecanismului prevăzut la alin.(10) se aprobă prin ordin al directorului general al Centrului Naţional de Management al Crizelor.

(12) Toate autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a transmite Centrului Naţional de Management al Crizelor şi instituţiei principale toate informaţiile relevante referitoare la riscuri şi ameninţări ce pot conduce la manifestarea unor situaţii de criză, dar şi cele cu privire la procesul de avertizare timpurie, de pregătire, de răspuns la şi de recuperare după situaţii de criză.

(13) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a elabora planuri sectoriale de management al crizelor, planuri de contingenţă şi planuri de continuitate a activităţii.

[Art.12 alin.(10),(11),(13) în redacţia Legii nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Articolul 13. Responsabilitatea operatorilor economici, a organizaţiilor necomerciale şi a altor entităţi în îndeplinirea unor activităţi de pregătire pentru managementul situaţiilor de criză

(1) În vederea pregătirii întregii societăţi pentru managementul situaţiilor de criză, toţi operatorii economici şi organizaţiile necomerciale au obligaţia pregătirii pentru şi răspunsului la situaţii de criză în cadrul propriilor organizaţii, prin derularea următoarelor activităţi:

a) întocmirea planurilor pentru managementul situaţiilor de criză;

b) stabilirea unui mecanism intern de monitorizare şi de alertare a propriilor angajaţi, precum şi a angajaţilor autorităţilor şi instituţiilor publice în cazul manifestării unei situaţii de criză;

c) obligaţia de a transmite, la solicitare, Centrului Naţional de Management al Crizelor şi instituţiei principale toate informaţiile relevante referitoare la riscuri şi ameninţări ce pot conduce la manifestarea unor situaţii de criză, dar şi cele cu privire la procesul de avertizare timpurie, de pregătire, de răspuns la şi de recuperare după situaţii de criză;

d) înştiinţarea imediată a angajaţilor şi implementarea activităţilor de evacuare şi de salvare a persoanelor aflate în pericol în cazul declanşării unor situaţii de criză;

e) derularea activităţilor de pregătire a angajaţilor în domeniul managementului situaţiilor de criză;

f) repartizarea sarcinilor şi a responsabilităţilor de management al situaţiilor de criză;

g) încheierea de contracte sau de acorduri de cooperare în domeniul gestionării situaţiilor de criză, la solicitarea autorităţilor şi instituţiilor publice responsabile;

h) efectuarea de activităţi necesare, inclusiv punerea la dispoziţia autorităţilor şi a instituţiilor publice a unor resurse materiale în condiţiile legii, precum şi a planurilor, protocoalelor şi a acordurilor încheiate, în modul stabilit de Guvern;

i) implementarea deciziilor conducătorului operaţiilor sau al intervenţiei în cazul manifestării unei situaţii de criză în scopul eliminării consecinţelor imediate ale acesteia. Operatorii economici a căror activitate economică a fost afectată ca urmare a implementării deciziilor conducătorului operaţiilor sau al intervenţiei ori ca urmare a punerii la dispoziţia autorităţilor a unor resurse materiale sunt îndreptăţiţi să obţină o compensare financiară din partea statului, în modul stabilit de Guvern.

(2) Organizaţiile necomerciale, precum şi alte entităţi se integrează, după caz, prin parteneriate şi platforme de cooperare, în activităţile de management al situaţiilor de criză, în conformitate cu domeniul lor de activitate şi competenţele specifice.

(3) Operatorii economici, organizaţiile necomerciale, precum şi alte entităţi sprijină eforturile generale de management al situaţiilor de criză, inclusiv prin furnizarea de resurse materiale şi umane, luând în considerare prevederile actelor sectoriale de management al situaţiilor de criză.

Articolul 14. Parteneriate internaţionale

(1) Autorităţile şi instituţiile publice competente cooperează cu organizaţiile relevante în vederea consolidării managementului situaţiilor de criză.

(2) Autorităţile şi instituţiile publice competente încheie acorduri de cooperare internaţională pentru a sprijini managementul crizelor cu impact transfrontalier.

(3) Autorităţile şi instituţiile publice competente colaborează cu organizaţii internaţionale, cu state şi cu partenerii internaţionali pentru coordonarea transfrontalieră şi partajarea de resurse şi de informaţii esenţiale în managementul crizelor.

(4) Autorităţile şi instituţiile publice competente pot participa la mecanismele internaţionale de răspuns la situaţii de criză, inclusiv la intervenţiile umanitare.

(5) Pentru a asigura participarea eficientă a Republicii Moldova la mecanismele transfrontaliere de management al situaţiilor de criză, Guvernul elaborează şi actualizează mecanismele instituţionale la nivel naţional pentru îndeplinirea funcţiilor de Sprijin al Naţiunii Gazdă (HNS).

(6) În îndeplinirea responsabilităţilor prevăzute de prezenta lege, autorităţile şi instituţiile publice competente vor colabora cu organizaţiile internaţionale, cu organizaţiile societăţii civile şi cu alţi actori în toate fazele gestionării crizelor.

Capitolul III

RĂSPUNSUL LA ŞI RECUPERAREA DUPĂ SITUAŢII DE CRIZĂ

Articolul 15. Răspunsul la situaţii de criză

(1) Toate autorităţile şi instituţiile publice, operatorii economici, organizaţiile necomerciale şi persoanele fizice au obligaţia de a coopera în mod eficient şi coordonat, asigurând un flux continuu de informaţii şi resurse în scopul sprijinirii efortului de răspuns la situaţii de criză.

(2) Toate autorităţile şi instituţiile publice, operatorii economici, organizaţiile necomerciale şi persoanele fizice au obligaţia de a respecta deciziile emise la nivel local, teritorial şi naţional de conducătorul operaţiilor, al intervenţiei, precum şi pe cele ale Comisiei Naţionale de Management al Crizelor şi ale Centrului Naţional de Management al Crizelor.

Articolul 16. Instituţiile principale şi cele de sprijin

(1) Prin Planul naţional de management al crizelor sunt desemnate instituţiile principale şi cele de sprijin pentru îndeplinirea funcţiilor de avertizare timpurie, de prevenire, de pregătire, de răspuns la şi de recuperare după situaţii de criză în cazul manifestării fiecărui tip de risc identificat în evaluarea naţională de risc.

(2) Instituţia principală are următoarele responsabilităţi:

a) îndeplineşte activităţile de avertizare timpurie şi de pregătire pentru tipurile de riscuri aflate în aria sa de responsabilitate;

b) conduce şi coordonează la nivel operaţional răspunsul interinstituţional la o situaţie de criză;

c) numeşte conducătorul operaţiilor pentru soluţionarea unor urgenţe şi nominalizează conducătorul operaţiilor în situaţii de criză;

d) poate emite ordine cu caracter executoriu pentru instituţiile de sprijin, pentru operatorii economici, pentru alte entităţi şi pentru persoane, cu respectarea legislaţiei ce reglementează activitatea acestor instituţii, a planurilor de răspuns aferente şi numai în vederea implementării răspunsului la o situaţie de criză.

(3) Cu titlu excepţional şi doar pentru salvarea de vieţi omeneşti, dispoziţiile obligatorii pot depăşi limitele planurilor de răspuns la situaţii de criză.

(4) Ordinele cu caracter executoriu pot fi emise de instituţia principală pentru:

a) a executa o activitate sau a emite un act administrativ;

b) a înceta desfăşurarea unei anumite activităţi;

c) a individualiza îndeplinirea unei obligaţii prevăzute de lege sau a unui alt act emis în baza legii.

(4¹) Ordinele cu caracter executoriu care se aplică unui număr nedeterminat de persoane sau care produc efecte generale, inclusiv cele care afectează exercitarea unor drepturi sau libertăţi fundamentale, se motivează şi cuprind în mod obligatoriu temeiul de drept şi de fapt, scopul urmărit, durata aplicării, teritoriul pe care se aplică şi justificarea caracterului adecvat şi proporţional al măsurilor dispuse.

(4²) Ordinele prevăzute la alin.(4¹) se publică, în ziua semnării, pe site-ul web oficial al instituţiei principale emitente şi, după caz, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi se transmit Guvernului, Centrului Naţional de Management al Crizelor şi Parlamentului în termen de cel mult 72 de ore de la data emiterii.

(4³) Comisiile parlamentare permanente au dreptul de a examina, în orice moment pe durata situaţiei de criză, ordinele prevăzute la alin.(4¹) şi de a propune Parlamentului spre aprobare un raport privind concluziile controlului parlamentar desfăşurat. La aprobarea raportului, Parlamentul poate propune Guvernului sau autorităţii emitente modificarea sau abrogarea totală ori parţială a ordinelor cu caracter executoriu.

(5) Instituţiile de sprijin sunt cele care au obligaţia acordării oricărei forme de sprijin necesar instituţiei principale pentru îndeplinirea funcţiilor de avertizare timpurie, de pregătire, de răspuns la sau de recuperare după situaţii de criză. Sprijinul acordat instituţiei principale trebuie să se încadreze în limitele atribuţiilor prevăzute de lege şi nu trebuie să afecteze în mod semnificativ capacitatea de răspuns la situaţii de criză generate de riscuri aflate în aria sa de responsabilitate.

[Art.16 alin.(4¹)-(4³) introduse prin Legea nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Articolul 17. Comanda, controlul şi coordonarea în managementul răspunsului la o situaţie de criză

(1) Pentru asigurarea unui răspuns eficient la o situaţie de criză, comanda, controlul şi coordonarea se pot executa pe 3 nivele, respectiv:

a) nivelul strategic: definirea efectelor generale urmărite şi a strategiei generale de răspuns la o situaţie de criză;

b) nivelul operaţional: definirea modalităţilor de răspuns la o situaţie de criză, necesare pentru punerea în aplicare a strategiei sau a opţiunilor de răspuns strategic definite la nivel superior;

c) nivelul tactic: definirea în teren a activităţilor de punere în aplicare a planurilor de răspuns, precum şi a dispoziţiilor stabilite la nivel operaţional.

(2) Răspunderea luării deciziilor în cadrul fiecărui nivel de comandă, control şi de coordonare a răspunsului la o situaţie de criză aparţine autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi persoanei desemnate în acest scop.

Articolul 18. Niveluri de răspuns la situaţii de criză

Răspunsul la o situaţie de criză poate fi gestionat la următoarele niveluri:

a) la nivel local, ţinând cont de principiul subsidiarităţii, comanda şi coordonarea strategică pentru răspunsul la situaţia de criză revine comisiei locale de management al situaţiilor de criză, iar conducerea şi coordonarea operaţională revine instituţiei principale în cooperare cu instituţiile de sprijin;

b) la nivel regional, ţinând cont de principiul subsidiarităţii, comanda şi coordonarea strategică pentru răspunsul la situaţia de criză revine comisiei regionale sau teritoriale de management al situaţiilor de criză, iar comanda şi coordonarea operaţională revin instituţiei principale în cooperare cu instituţiile de sprijin;

c) la nivel naţional, coordonarea strategică a răspunsului la situaţiile de criză îi revine Comisiei Naţionale de Management al Crizelor, iar coordonarea operaţională instituţiei principale, în cooperare cu instituţiile de sprijin, sub monitorizarea Centrului Naţional de Management al Crizelor.

[Art.16 modificat prin Legea nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Articolul 19. Conducătorul operaţiilor

(1) Conducătorul operaţiilor la nivel sectorial sau local este persoana desemnată din cadrul instituţiei principale, care coordonează instituţiile de sprijin implicate în răspunsul la situaţia de criză.

(2) Conducătorul operaţiilor la nivel naţional este persoana din cadrul instituţiei principale desemnată să conducă la nivel naţional toate instituţiile de sprijin care contribuie la răspunsul la o criză în vederea eliminării consecinţelor acesteia.

(3) Conducătorul operaţiilor la nivel naţional este numit de Prim-ministru atunci când acesta constată manifestarea unei situaţii de criză în conformitate cu mecanismul prevăzut de prezenta lege. În toate celelalte cazuri, instituţia principală numeşte conducătorul operaţiilor.

(4) În cazul în care, în Planul naţional de management al crizelor nu este identificată o instituţie principală, Prim-ministrul desemnează instituţia principală pentru managementul răspunsului la o situaţie de criză.

(5) Prim-ministrul poate desemna, în mod fundamentat, o altă instituţie principală decât cea prevăzută în Planul naţional de management al crizelor sau poate desemna suplimentar una sau mai multe instituţii de sprijin pentru managementul răspunsului la o situaţie de criză.

(6) În exercitarea atribuţiilor sale şi în limitele prevăzute de lege, conducătorul operaţiilor poate emite ordine executive cu caracter obligatoriu, inclusiv cu privire la alocarea de forţe suplimentare sau de resurse materiale, către orice instituţie publică, operator economic sau persoană fizică în scopul limitării sau al lichidării consecinţelor unei situaţii de criză.

(7) Conducătorul operaţiilor este obligat să pună în aplicare deciziile Comisiei Naţionale de Management al Crizelor, respectiv, ale comisiilor regionale sau teritoriale şi locale de management al crizelor desemnate şi să raporteze acestora modul de desfăşurare a activităţilor de răspuns.

(8) Toate instituţiile principale au obligaţia elaborării de proceduri interne, inclusiv în cooperare cu instituţiile de sprijin, care definesc modalitatea de desemnare a conducătorului operaţiilor la nivel naţional şi sectorial.

[Art.19 alin.(1) în redacţia Legii nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Articolul 20. Conducătorul intervenţiei

(1) Conducătorul intervenţiei este persoana care asigură în teren conducerea forţelor şi a mijloacelor aparţinând instituţiilor principale şi de sprijin implicate în acţiunile de răspuns la o situaţie de criză.

(2) Atribuţia de conducător al intervenţiei este asigurată de funcţionarul public, de funcţionarul public cu statut special, de ofiţerul de informaţii şi securitate sau de militarul care a ajuns primul la locul manifestării unei situaţii de criză.

(3) Atribuţia de conducător al intervenţiei se transferă funcţionarului public, funcţionarului public cu statut special, ofiţerului de informaţii şi securitate sau militarului din cadrul instituţiei principale ajuns la faţa locului şi care, în conformitate cu procedurile interne ale instituţiei principale şi cu planurile de răspuns la situaţii de criză, este îndreptăţit să preia această funcţie conform lanţului de comandă al instituţiei principale.

(4) În exercitarea atribuţiilor sale şi în limitele prevăzute de lege, conducătorul intervenţiei poate emite ordine executive scrise sau verbale, cu caracter obligatoriu, inclusiv cu privire la alocarea de forţe suplimentare sau de resurse materiale, către orice autoritate sau instituţie publică, operator economic sau persoană fizică în scopul limitării sau al lichidării consecinţelor şi efectelor situaţiei de criză.

(5) Conducătorul intervenţiei se subordonează direct conducătorului operaţiilor.

(6) Nicio persoană nu poate împiedica fără drept activitatea conducătorului intervenţiei, desfăşurată în vederea asigurării răspunsului la o situaţie de criză.

Articolul 21. Evacuarea

(1) Toate autorităţile şi instituţiile publice, operatorii economici, organizaţiile neguvernamentale, precum şi alte entităţi au obligaţia pregătirii pentru evacuarea persoanelor în cazul manifestării unor situaţii de criză.

(2) Supravegherea pregătirii pentru evacuarea la nivel naţional, precum şi pregătirea pentru evacuare la nivel de raion sau de mai multe raioane sunt în responsabilitatea organului de supraveghere de stat în domeniul protecţiei civile.

(3) În cazul unei evacuări la scară largă, autorităţile vor coopera cu organizaţiile internaţionale, cu statele vecine şi cu societatea civilă pentru a asigura circulaţia sigură şi ordonată a persoanelor şi accesul la asistenţa de urgenţă.

(4) Guvernul decide, printr-o hotărâre, condiţiile şi procedurile pentru pregătirea, derularea şi sprijinirea autorităţilor locale în cazul evacuării la nivel de raion sau de mai multe raioane.

Articolul 22. Recuperarea după situaţii de criză

(1) Recuperarea după situaţii de criză implică refacerea infrastructurilor, sprijinirea populaţiei şi evaluarea post situaţie de criză, inclusiv implementarea lecţiilor identificate, luând în considerare principiul "a reconstrui mai bine".

(2) Comisia Naţională de Management al Crizelor, la propunerea instituţiilor principale şi a celor de sprijin, coordonate de către Centrul Naţional de Management al Crizelor, decide asupra măsurilor şi a planurilor de recuperare după situaţii de criză.

(3) După încetarea efectelor unei situaţii de criză, instituţia principală, sub coordonarea Centrului Naţional de Management al Crizelor, cu sprijinul instituţiilor de sprijin, are responsabilitatea efectuării unei evaluări post situaţie de criză. Această evaluare ar cuprinde cel puţin următoarele:

a) evaluarea măsurilor de răspuns, de coordonare şi de alocare de resurse;

b) identificarea obstacolelor întâlnite de autorităţile şi instituţiile publice în procesul de răspuns la situaţia de criză;

c) identificarea bunelor practici în activităţile întreprinse drept răspuns la situaţia de criză;

d) recomandări pentru îmbunătăţirea politicilor publice, a planurilor, a metodologiilor şi a procedurilor;

e) analiza prejudiciilor aduse vieţilor omeneşti, sănătăţii publice, economiei şi mediului înconjurător.

(4) Rezultatele evaluării post situaţie de criză sunt analizate în mod obligatoriu pentru a fi integrate în evaluarea riscurilor viitoare, precum şi în planurile de management al situaţiilor de criză.

(5) Centrul Naţional de Management al Crizelor creează şi gestionează un registru cu lecţiile identificate ca urmare a managementului situaţiilor de criză.

Capitolul IV

STAREA DE ALERTĂ

Articolul 23. Declararea stării de alertă

(1) Starea de alertă se declară de către Guvern la nivel naţional, în unul sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale, atunci când analiza indicatorilor de risc indică faptul că limitarea consecinţelor crizei este imposibilă fără implementarea unor măsuri de management care implică restrângerea unor drepturi şi libertăţi individuale, precum şi alocarea de resurse materiale şi umane suplimentare faţă de cele disponibile în mod normal.

(2) Starea de alertă poate fi declarată pentru o perioadă de până la 30 de zile şi poate fi prelungită de către Guvern ori de câte ori analiza indicatorilor de risc indică necesitatea menţinerii răspunsului amplificat, cu o perioadă suplimentară care nu poate fi mai mare de 30 de zile.

(3) În cazul necesităţii prelungirii stării de alertă cu mai mult de 30 de zile, Guvernul transmite Parlamentului propunerea de prelungire, iar acesta adoptă hotărârea corespunzătoare în termen de 3 zile de la data primirii propunerii.

(4) Parlamentul poate aproba, printr-o hotărâre, prelungirea stării de alertă în forma în care a fost propusă de Guvern sau cu modificări. În cazul în care Parlamentul respinge prelungirea stării de alertă, aceasta încetează.

(5) Decizia de declarare a stării de alertă se ia în baza unor analize concludente, realizate de instituţiile responsabile şi integrate la nivelul Centrului Naţional de Management al Crizelor.

(6) Guvernul informează, în termen de cel mult 72 de ore, Parlamentul şi Preşedintele Republicii Moldova asupra deciziei şi a motivelor declarării sau încetării stării de alertă, asupra acţiunilor de răspuns şi recuperare, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi a lecţiilor identificate.

(7) Guvernul aduce de îndată la cunoştinţa populaţiei hotărârea de declarare a stării de alertă, precum şi prevederile acestei hotărâri prin mijloacele de informare în masă.

(8) Starea de alertă încetează înainte de împlinirea termenului pentru care a fost declarată ori prelungită printr-o hotărâre a Guvernului, atunci când analiza indicatorilor de risc indică faptul că nu mai este necesară menţinerea unui răspuns amplificat.

(9) La declararea stării de alertă se analizează cumulativ următorii indicatori de risc:

a) impactul crizei, respectiv, manifestarea generalizată a unui sau mai multor riscuri la nivel regional sau naţional;

b) intensitatea crizei, respectiv, viteza de evoluţie, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate;

c) insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns;

d) densitatea demografică în zona afectată de criză;

e) existenţa şi gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate pentru managementul situaţiei de criză.

(10) Hotărârea prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi cea prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprinde, dar nu se limitează la următoarele elemente:

a) baza legală;

b) perioada şi teritoriul pe care se instituie starea de alertă;

c) măsurile pentru creşterea capacităţii de răspuns, pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc care trebuie aplicate, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri;

d) autorităţile şi instituţiile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz;

e) măsurile de informare a populaţiei;

f) motivele care au stat la baza declarării sau a prelungirii stării de alertă.

[Art.23 alin.(2),(3),(6) modificate prin Legea nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Articolul 24. Autorităţile şi instituţiile publice responsabile

(1) Pe perioada stării de alertă, coordonarea şi implementarea răspunsului la criză se realizează de Guvern, de Consiliul Naţional de Securitate, de Comisia Naţională de Management al Crizelor şi de structurile locale şi teritoriale desemnate, de Centrul Naţional de Management al Crizelor, de instituţiile principale şi instituţiile de sprijin în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(2) Pe perioada stării de alertă, toate entităţile sunt obligate să se conformeze dispoziţiilor autorităţilor şi instituţiilor publice responsabile.

(3) Centrul Naţional de Management al Crizelor notifică Consiliul Concurenţei despre măsurile şi restricţiile adoptate la declararea stării de alertă.

[Art.24 alin.(3) în redacţia Legii nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Articolul 25. Restricţii pe perioada stării de alertă

(1) Restricţiile cu privire la restrângerea anumitor drepturi şi libertăţi se vor dispune de către Guvern sau de o autoritate publică centrală ori locală împuternicită de Guvern, la propunerile instituţiilor responsabile integrate de Centrul Naţional de Management al Crizelor sau, după caz, de structurile locale şi teritoriale desemnate.

(2) Asigurarea implementării restricţiilor impuse pe perioada stării de alertă, inclusiv aplicarea de sancţiuni în cazul nerespectării acestora, revine autorităţilor şi instituţiilor publice potrivit competenţelor legale.

(3) Restricţiile sunt impuse doar pe baza principiului proporţionalităţii în raport cu evoluţia crizei şi sunt supuse unei analize periodice pentru a se verifica necesitatea menţinerii acestora.

(4) Parlamentul poate decide, printr-o hotărâre, ridicarea parţială sau totală a restricţiilor în orice moment dacă constată că acestea nu sunt proporţionale cu amploarea şi intensitatea situaţiei de criză.

(5) Guvernul sau instituţia împuternicită are obligaţia de a revoca restricţiile de îndată ce situaţia care a determinat impunerea acestora a încetat.

(6) Toate restricţiile impuse sunt aduse în mod obligatoriu şi de îndată la cunoştinţa publicului.

(7) Restrângerea unor drepturi şi libertăţi trebuie să fie conformă cu obligaţiile ce rezultă din tratatele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este parte, şi nu poate presupune afectarea demnităţii umane, discriminarea unor persoane sau a unor grupuri de persoane exclusiv din considerente de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau de orice alte opinii, de origine naţională sau socială, de apartenenţă la o minoritate naţională, de avere, de naştere sau din orice alte considerente.

(8) Cetăţenilor sau persoanelor ce locuiesc legal pe teritoriul Republicii Moldova, care suferă prejudicii ca urmare a crizei sau a măsurilor impuse în cadrul gestionării crizei, inclusiv strămutarea, pierderea proprietăţii sau accesul restricţionat la mijloacele de subzistenţă, ori în legătură cu efectuarea lucrărilor impuse de managementul acesteia li se atribuie temporar spaţiu locativ, li se repară prejudiciul material cauzat, li se acordă asistenţă pentru încadrarea în muncă, precum şi alte tipuri de asistenţă necesară. Modul şi condiţiile de atribuire temporară a spaţiului locativ, de reparare a prejudiciului şi de acordare a altor tipuri de asistenţă se stabilesc de către Guvern.

Articolul 26. Atribuţiile autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada stării de alertă

La declararea stării de alertă, autorităţile şi instituţiile publice pot fi împuternicite de Guvern:

1) să utilizeze resursele umane şi materiale disponibile ale forţelor armate în sprijinul autorităţilor şi instituţiilor publice implicate în managementul crizei, în conformitate cu planurile şi cu legislaţia în vigoare ce reglementează domeniul de activitate al instituţiei solicitante, atunci când capacitatea instituţiei principale este depăşită şi doar pentru:

a) activităţi de căutare şi salvare a persoanelor;

b) evacuarea provizorie a persoanelor din zonele ce prezintă un pericol pentru viaţa sau sănătatea lor;

c) asigurarea respectării regimului de securitate în zonele de iminenţă sau de declanşare a unor evenimente ce pot pune în pericol viaţa sau sănătatea persoanelor;

d) asigurarea implementării măsurilor de ordine publică sau de control al frontierei de stat în sprijinul forţelor Ministerului Afacerilor Interne;

2) să utilizeze mijloacele repartizate din fondurile Guvernului sau stocurile din rezervele de stat în conformitate cu procedurile prevăzute de legislaţia în vigoare care reglementează aceste domenii;

3) să suspende parţial sau în totalitate aplicarea oricărui act emis de autorităţile publice centrale sau locale, dacă acesta conduce la îngreunarea semnificativă a activităţilor de răspuns la criză;

4) să dispună efectuarea unor activităţi necesare de către orice persoană sau agent economic, în scopul asigurării resurselor umane şi materiale necesare pentru răspunsul la criză, în următoarele condiţii:

a) dispunerea efectuării acestor activităţi se face doar atunci când resursele aflate la dispoziţia conducătorului operaţiilor nu sunt suficiente pentru răspunsul la criză şi doar pe durata minimă necesară pentru a preveni, diminua sau lichida consecinţele crizei ce pun în pericol sau afectează viaţa ori sănătatea persoanelor;

b) durata maximă pentru efectuarea acestor activităţi necesare nu poate depăşi, fără acordul persoanei, 60 de ore într-o perioada de 7 zile consecutive şi 14 zile consecutive în decurs de o lună;

c) persoanele care nu posedă abilităţile sau cunoştinţele necesare efectuării acestor activităţi trebuie mai întâi să fie pregătite în acest sens;

d) autorităţile şi instituţiile publice trebuie să pună la dispoziţia persoanelor care urmează să efectueze aceste activităţi instrumentele utile desfăşurării acestora, cu excepţia situaţiei în care acestea sunt puse la dispoziţie voluntar de către persoane sau de operatori economici;

e) persoanelor desemnate conform prezentului punct le vor fi asigurate pauze adecvate în timpul programului de lucru, pauze de recuperare a capacităţii de muncă de cel puţin 11 ore neîntrerupte, precum şi pauze de 24 de ore neîntrerupte într-o perioadă de 7 zile consecutive;

f) persoanelor desemnate conform prezentului punct care urmează să efectueze aceste activităţi în afara localităţii de reşedinţă trebuie să le fie acordate, la cerere, spaţii adecvate de cazare;

g) persoanele şi operatorii economici desemnaţi conform prezentului punct vor fi recompensaţi pentru munca depusă şi pentru resursele logistice puse la dispoziţie ori consumate ca urmare a efectuării acestor activităţi, în modul stabilit de Guvern;

5) să stabilească liste de bunuri şi/sau de servicii de strictă necesitate pentru persoane, autorităţi şi instituţii publice, precum şi pentru operatorii economici şi pentru reglementarea producţiei, distribuţiei, comercializării şi a preţurilor, în scopul asigurării stabilităţii sociale;

6) să pregătească specialişti care pot sprijini autorităţile şi instituţiile publice în limitarea sau lichidarea consecinţelor crizei în cadrul grupurilor de lucru sau al centrelor operaţionale de coordonare (COC);

7) să introducă reguli speciale privind admisia, şederea şi documentarea străinilor, aplicând şi respectând măsurile specifice dispuse de autorităţile competente.

Articolul 27. Categoriile de restricţii pe perioada stării de alertă

Pe perioada stării de alertă pot fi impuse următoarele categorii de restricţii:

a) un regim special de trecere a frontierei, inclusiv interzicerea părăsirii teritoriului naţional pentru persoanele care deţin expertiză în anumite domenii necesare rezolvării crizei. La impunerea acestei măsuri, persoanele cu experienţă în domeniu, aflate în afara ţării pot fi chemate, cu acordul lor, să sprijine autorităţile şi instituţiile publice pentru rezolvarea crizei, cu compensare financiară, în modul stabilit de Guvern;

b) obligativitatea cetăţenilor de a deţine un act de identitate asupra lor atunci când se află într-un spaţiu public, precum şi obligativitatea legitimării la solicitarea instituţiilor abilitate, dacă acest lucru este necesar pentru a limita ori a contracara efectele crizei;

c) restrângerea temporară a libertăţii unei persoane sau a unui grup de persoane de a se afla într-o anumită zonă sau teritoriu ori de a părăsi о anumită zonă sau teritoriu, precum şi impunerea unor reguli sau condiţii generale privind libertatea de circulaţie a persoanelor în spaţii publice, dacă acest lucru este necesar pentru a limita ori a contracara efectele crizei;

d) restrângerea temporară a dreptului de a organiza evenimente sau întruniri publice cu scopul de a proteja sănătatea populaţiei sau pentru a combate o ameninţare la adresa ordinii publice ori a securităţii naţionale, dacă acest lucru este necesar pentru a limita ori a contracara efectele crizei;

e) impunerea obligativităţii pentru orice entităţi media sau care deţin instrumente de comunicare publică, inclusiv cele electronice, să publice de îndată, în mod nealterat şi fără impunerea de costuri, orice mesaje destinate informării populaţiei, dacă acest lucru este necesar pentru a limita ori a contracara efectele crizei;

f) restricţionarea accesului persoanelor la serviciile de telecomunicaţii sau doar la o parte a acestor servicii, dacă acest lucru este necesar pentru detectarea sau pentru contracararea unei ameninţări semnificative la adresa securităţii naţionale sau a ordinii constituţionale ori care poate afecta în mod grav ordinea publică;

g) impunerea obligativităţii funcţionării unor operatori economici sau publici în anumite condiţii şi pe o anumită perioadă, precum şi a prezenţei la locul de muncă peste programul normal de lucru pentru angajaţii din domeniul public sau privat, dacă acest lucru este necesar pentru a limita ori a contracara efectele crizei;

h) interzicerea demisiei unor anumite categorii de angajaţi din autorităţile şi instituţiile publice sau a unor operatori economici şi dispunerea revenirii obligatorii la locul de muncă din timpul liber, dacă acest lucru este necesar pentru a limita sau a contracara efectele crizei;

i) modificarea procedurii de numire în funcţie şi de destituire a conducătorilor operatorilor economici şi ai autorităţilor şi instituţiilor publice;

j) impunerea unui regim special de utilizare a spaţiului aerian;

k) impunerea de restricţii sau condiţii speciale privind producerea, comercializarea, stocarea şi consumul de energie;

l) efectuarea achiziţiilor publice în condiţii speciale, cu derogare de la legislaţia în vigoare, în măsura necesară pentru gestionarea situaţiei de criză.

[Art.27 completat prin Legea nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Articolul 27¹. Încetarea efectelor măsurilor dispuse pe perioada stării de alertă şi a stării de urgenţă

(1) Actele normative şi administrative emise exclusiv pentru aplicarea măsurilor pe durata stării de alertă sau a stării de urgenţă îşi încetează de drept efectele la data încetării stării respective, dacă nu se prevede expres altfel.

(2) Menţinerea, după încetarea stării de alertă ori a stării de urgenţă, a unor măsuri dispuse în perioada acesteia poate fi prevăzută numai printr-un act normativ adoptat în procedură ordinară.

[Art.27¹ introdus prin Legea nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Articolul 27². Punerea în aplicare a măsurilor dispuse pe perioada stării de alertă şi a stării de urgenţă

Măsurile prevăzute de prezenta lege se pun în aplicare prin acte administrative sau normative emise de autorităţile competente, în condiţiile legii.

[Art.27² introdus prin Legea nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Articolul 27³. Dispunerea măsurilor de către Comisia Naţională de Management al Crizelor pe perioada stării de alertă şi a stării de urgenţă

Comisia Naţională de Management al Crizelor poate dispune măsuri obligatorii în limitele competenţelor şi împuternicirilor stabilite prin lege sau delegate de Guvern.

[Art.27³ introdus prin Legea nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Articolul 28. Angajamentele internaţionale

(1) În conformitate cu angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova care rezultă din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în cazul declarării stării de alertă, Guvernul informează, în termen de 3 zile, Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Secretarul General al Consiliului Europei asupra restrângerii drepturilor şi libertăţilor persoanelor, restrângere ce constituie o abatere de la angajamentele ce decurg din documentele menţionate, precum şi asupra volumului şi cauzelor acestei restrângeri.

(2) Guvernul informează, de asemenea, în termen de 3 zile, Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la ridicarea stării de alertă şi cu privire la reluarea aplicării integrale a prevederilor Pactului internaţional şi ale Convenţiei europene menţionate la alin.(1).

Capitolul V

STAREA DE URGENŢĂ

Articolul 29. Declararea stării de urgenţă

(1) Starea de urgenţă se declară de Parlament la propunerea Guvernului sau a Preşedintelui Republicii Moldova, la nivel naţional, în unul sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale ori pe un anumit teritoriu, atunci când analiza indicatorilor de risc indică faptul că limitarea consecinţelor crizei este imposibilă fără implementarea unor măsuri de management care implică restrângerea unor drepturi şi libertăţi individuale prevăzute de prezenta lege, precum şi alocarea de resurse suplimentare faţă de cele disponibile în mod normal.

(2) Starea de urgenţă poate fi declarată pe o perioadă de la 30 de zile până la 90 de zile, în funcţie de analiza indicatorilor de risc, şi poate fi prelungită prin hotărâre a Parlamentului, la solicitarea motivată a Preşedintelui Republicii Moldova sau a Guvernului, pentru perioade succesive care nu vor depăşi 60 de zile, doar dacă se menţin circumstanţele care au determinat declararea acesteia.

(3) Prevederile art.23–27 referitoare la starea de alertă se aplică în modul corespunzător stării de urgenţă.

(4) Împuternicirile speciale şi dreptul de a impune restricţii pot fi acordate autorităţilor publice sau Comisiei Naţionale de Management al Crizelor prin hotărârea Parlamentului de declarare a stării de urgenţă.

[Art.29 alin.(2) în redacţie nouă, alin.(4) introdus prin Legea nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Articolul 30. Angajamentele internaţionale

(1) În conformitate cu angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova care rezultă din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în cazul declarării stării de urgenţă, Parlamentul sau Preşedintele Republicii Moldova informează, în termen de 3 zile, Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Secretarul General al Consiliului Europei asupra restrângerii drepturilor şi libertăţilor persoanelor, restrângere ce constituie o abatere de la angajamentele ce decurg din documentele menţionate, precum şi asupra volumului şi cauzelor acestei restrângeri.

(2) Parlamentul sau Preşedintele Republicii Moldova informează, de asemenea, în termen de 3 zile, Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la ridicarea stării de urgenta şi cu privire la reluarea aplicării integrale a prevederilor Pactului internaţional şi ale Convenţiei europene menţionate la alin.(1).

Articolul 31. Atribuţiile autorităţilor şi ale instituţiilor publice pe perioada stării de urgenţă

La declararea stării de urgenţă, autorităţile şi instituţiile publice pot fi împuternicite:

a) să aplice oricare dintre restricţiile ce pot fi impuse pe durata stării de alertă;

b) să efectueze, conform legii, rechiziţia de bunuri în scopul prevenirii şi al lichidării consecinţelor situaţiilor care au impus declararea stării de urgenţă;

c) să suspende parţial sau în totalitate aplicabilitatea unui act normativ dacă acesta conduce la îngreunarea semnificativă a activităţilor de răspuns la situaţia de criză;

d) să suspende organizarea proceselor electorale de toate tipurile, inclusiv a referendumurilor republicane şi locale;

e) să solicite persoanelor prestarea de servicii în interes public;

f) să modifice procedurile de numire, suspendare, concediere, eliberare şi de încetare a raporturilor de muncă sau de serviciu ale conducătorilor autorităţilor şi ai instituţiilor publice, ai întreprinderilor de stat şi municipale;

g) să modifice destinaţia şi modul de activitate ale autorităţilor şi instituţiilor publice şi ale operatorilor economici în funcţie de necesităţile impuse de răspunsul la criză.

Articolul 32. Restricţii pe perioada stării de urgenţă

Pe perioada stării de urgenţă pot fi impuse următoarele categorii de restricţii:

a) oricare dintre categoriile de restricţii ce pot fi impuse pe perioada stării de alertă;

b) restrângerea libertăţii de mişcare a populaţiei la nivel naţional, inclusiv prin impunerea unor reguli sau condiţii de aflare în anumite spaţii publice;

c) restricţionarea oricăror drepturi şi libertăţi fundamentale ce nu sunt prevăzute de prezenta lege, cu aprobarea Parlamentului, în situaţia în care orice alte măsuri au fost epuizate şi doar atunci când restricţionarea este absolut necesară pentru a contracara o ameninţare semnificativă sau a înlătura un pericol ce afectează sau poate afecta securitatea naţională, ordinea constituţională, ordinea publică, economia naţională, mediul înconjurător, viaţa, sănătatea sau proprietatea persoanelor;

d) suspendarea parţială sau totală a activităţii economice, a activităţii nonprofit sau a activităţii politice a unor companii, organizaţii nonguvernamentale sau partide;

e) impunerea obligativităţii pentru anumiţi operatori economici de a opri furnizarea de bunuri şi servicii sau de a furniza bunuri şi servicii în anumite cantităţi sau limite, sau respectând anumite condiţii speciale, inclusiv în ceea ce priveşte importul sau exportul, către populaţie sau autorităţile şi instituţiile publice, dacă acest lucru este necesar pentru a limita ori a lichida efectele crizei;

f) interzicerea publicării unor informaţii sub orice formă, în publicaţii online sau fizice, precum şi interzicerea sau închiderea unor entităţi media ori a oricăror mijloace de diseminare a informaţiilor cu scopul de a contracara dezinformarea;

g) restricţionarea accesului la anumite categorii de informaţii;

h) restrângerea dreptului la confidenţialitatea comunicaţiilor de către instituţiile cu atribuţii în domeniul ordinii publice sau al securităţii naţionale;

i) restrângerea dreptului la inviolabilitatea domiciliului şi la viaţă privată de către instituţiile cu atribuţii în domeniul ordinii publice sau al securităţii naţionale, pentru protejarea vieţii şi a sănătăţii persoanelor.

Articolul 32¹. Controlul parlamentar asupra actelor, restricţiilor şi măsurilor adoptate pe durata stării de urgenţă

(1) Parlamentul exercită controlul parlamentar asupra hotărârilor, deciziilor, ordinelor şi altor acte, asupra restricţiilor şi măsurilor care afectează drepturile şi libertăţile fundamentale, adoptate pe durata stării de urgenţă de către Guvern, de autorităţile şi instituţiile publice împuternicite de Guvern sau de Parlament, de Comisia Naţională de Management al Crizelor şi de Centrul Naţional de Management al Crizelor.

(2) Actele, restricţiile şi măsurile adoptate în temeiul stării de urgenţă se comunică Parlamentului în termen de cel mult 72 de ore.

(3) Comisiile parlamentare permanente au dreptul de a examina, în orice moment pe durata stării de urgenţă, actele, restricţiile şi măsurile prevăzute la alin.(1) şi de a propune Parlamentului spre aprobare un raport privind concluziile controlului parlamentar desfăşurat. La aprobarea raportului, Parlamentul poate propune Guvernului sau autorităţii emitente modificarea sau abrogarea totală ori parţială a actului, a restricţiei sau a măsurii vizate.

(4) În termen de 30 de zile de la expirarea perioadei pentru care a fost declarată starea de urgenţă sau de la încetarea acesteia înainte de termen, Guvernul prezintă Parlamentului, pentru examinare în plen, un raport care cuprinde:

a) informaţii privind activitatea desfăşurată şi măsurile adoptate în gestionarea stării de urgenţă;

b) informaţii privind impactul măsurilor adoptate în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor factorilor care au impus declararea stării de urgenţă;

c) informaţii privind situaţia existentă la data încetării stării de urgenţă;

d) lista actelor emise pe perioada stării de urgenţă.

(5) Controlul parlamentar exercitat în temeiul prezentului articol nu exclude controlul de constituţionalitate şi cel judecătoresc, după caz, asupra actelor, restricţiilor şi măsurilor adoptate.

[Art.32¹ introdus prin Legea nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Capitolul VI

COMISIA NAŢIONALĂ DE MANAGEMENT AL CRIZELOR

Articolul 33. Înfiinţarea Comisiei Naţionale de Management al Crizelor

În scopul exercitării de către autorităţile şi instituţiile publice a coordonării, comenzii şi a controlului strategic pentru managementul crizelor se instituie Comisia Naţională de Management al Crizelor, având rolul de definire a efectelor strategice ce se doresc a fi obţinute ca urmare a răspunsului la criză şi a recuperării după criză, de asigurare a deciziei la nivel strategic a autorităţilor şi instituţiilor publice responsabile de răspunsul la criză şi de recuperarea după criză, precum şi de adoptarea deciziilor cu caracter excepţional necesare pentru a răspunde la crize.

Articolul 34. Responsabilităţile Comisiei Naţionale de Management al Crizelor

Responsabilităţile Comisiei Naţionale de Management al Crizelor sunt următoarele:

a) decide asupra măsurilor imediate de gestionare a situaţiilor de criză, precum şi asupra opţiunilor strategice de pregătire şi răspuns;

b) emite decizii obligatorii pentru conducătorii autorităţilor şi ai instituţiilor publice, ai operatorilor economici sau ai altor entităţi, precum şi pentru persoane cu scopul de a asigura coordonarea strategică a pregătirii răspunsului la crize şi a recuperării după crize;

c) analizează produsele informative puse la dispoziţie de Centrul Naţional de Management al Crizelor cu privire la riscurile şi ameninţările identificate sau cu privire la intensitatea, impactul şi efectele unei crize manifestate şi propune Guvernului, Preşedintelui Republicii Moldova, Consiliului Naţional de Securitate sau altor autorităţi şi instituţii publice luarea unor măsuri şi adoptarea unor decizii, inclusiv de suplimentare a resurselor, în vederea prevenirii, reducerii sau eliminării efectelor curente sau potenţiale ale crizei;

d) analizează datele şi rapoartele puse la dispoziţie de Centrul Naţional de Management al Crizelor sau transmise de alte autorităţi şi instituţii publice cu privire la modul în care activităţile de pregătire şi de răspuns la situaţiile de criză conduc la îndeplinirea efectelor strategice stabilite şi emite decizii corective.

[Art.34 modificat prin Legea nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Articolul 35. Organizarea Comisiei Naţionale de Management al Crizelor

(1) Comisia Naţională de Management al Crizelor este prezidată de Prim-ministru şi din componenţa sa fac parte directorul general al Centrului Naţional de Management al Crizelor, conducătorul operaţiilor, miniştri şi şefi ai autorităţilor şi instituţiilor publice responsabile, în funcţie de tipul crizei.

(2) Comisia Naţională de Management al Crizelor se reuneşte la convocarea Prim-ministrului ori de câte ori este nevoie şi în componenţa propusă de acesta, la propunerea oricărui membru al comisiei.

(3) Deciziile Comisiei Naţionale de Management al Crizelor se iau cu majoritatea membrilor prezenţi, iar pentru ca decizia să fie validă, la şedinţă trebuie să participe cel puţin o jumătate din numărul membrilor desemnaţi.

(3¹) Deciziile Comisiei Naţionale de Management al Crizelor sunt obligatorii pentru autorităţile publice şi entităţile vizate şi pot fi contestate în condiţiile legislaţiei privind contenciosul administrativ.

(4) Sprijinul logistic şi operaţional pentru Comisia Naţională de Management al Crizelor este asigurat de secretariatul Centrului Naţional de Management al Crizelor.

(5) Constituirea, componenţa şi regulamentul de funcţionare ale Comisiei Naţionale de Management al Crizelor şi ale comisiilor locale de management al situaţiilor de criză de nivelul întâi, de nivelul doi şi din unitatea teritorială autonomă se aprobă prin hotărâre de Guvern.

[Art.35 alin.(3¹) introdus prin Legea nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Articolul 36. Managementul crizelor generate de ameninţări la adresa securităţii naţionale

În situaţia în care o criză este generată de o ameninţare la adresa securităţii naţionale sau care afectează securitatea naţională, ordinea publică şi apărarea naţională, coordonarea şi decizia strategică privind răspunsul integrat necesar pentru contracararea ameninţării şi lichidarea consecinţelor crizei este luată de Consiliul Naţional de Securitate.

Articolul 37. Comisiile regionale sau teritoriale de management al situaţiilor de criză

(1) Pentru a asigura aplicarea principiului subsidiarităţii, la nivel regional, se înfiinţează comisii regionale sau teritoriale de management al situaţiilor de criză, având rolul de pregătire pentru urgenţe şi crize, de definire la nivel regional a efectelor strategice care se doresc a fi obţinute ca urmare a răspunsului la criză şi a recuperării după criză, de asigurare a coordonării la nivel strategic a autorităţilor publice locale responsabile de răspunsul la criză şi de recuperarea după criză, precum şi de adoptarea unor decizii cu caracter excepţional la nivel local, necesare pentru a răspunde la crize.

(2) Comisiile regionale sau teritoriale de management al situaţiilor de criză se înfiinţează pentru pregătirea şi răspunsul la crize, precum şi pentru asigurarea cooperării dintre instituţiile principale şi cele de sprijin, pe de o parte, şi autorităţile şi instituţiile publice, pe de altă parte.

(3) Constituirea, componenţa şi regulamentele de funcţionare ale comisiilor regionale sau teritoriale de management al situaţiilor de criză se aprobă prin hotărâre de Guvern.

(4) Responsabilităţile comisiilor regionale sau teritoriale de management al situaţiilor de criză sunt următoarele:

a) coordonează îndeplinirea funcţiilor de avertizare timpurie, de pregătire, de răspuns la şi de recuperare după urgenţe sau crize de către instituţiile principale, cele de sprijin şi de către autorităţile locale la nivel de zonă/regiune, raion, municipiu, oraş şi sat;

b) transmit propuneri Comisiei Naţionale de Management al Crizelor şi autorităţilor şi instituţiilor publice cu privire la avertizarea timpurie, pregătirea, răspunsul la şi recuperarea după urgenţe sau crize;

c) coordonează activităţile de asigurare a funcţionării continue a funcţiilor vitale ale statului în teritoriu;

d) aprobă planul pentru exerciţiile de management al urgenţelor sau al crizelor la nivel regional, raional sau local;

e) analizează evaluările de risc şi planurile de răspuns privind domeniul lor de activitate;

f) formează grupuri de lucru permanente şi ad-hoc şi aprobă regulamentul de procedură al acestora;

g) dacă este necesar, înfiinţează subcomisii teritoriale ori sectoriale permanente sau temporare;

h) aprobă programul anual de lucru;

i) îndeplinesc alte funcţii privind avertizarea timpurie, pregătirea, răspunsul la şi recuperarea după urgenţe sau crize, desemnate prin planul Guvernului de management al crizelor.

(5) La nivel regional, conducerea comisiilor regionale sau teritoriale de management al situaţiilor de criză va fi asigurată de către preşedinţii de raion, care vor fi asistaţi de subdiviziunile teritoriale ale instituţiei principale.

(6) Înfiinţarea şi asigurarea funcţionării centrelor operaţionale de coordonare (COC) care vor sprijini activitatea comisiilor regionale sau teritoriale de management al situaţiilor de criză cad în sarcina Ministerului Afacerilor Interne.

Articolul 38. Comisiile locale de management al situaţiilor de criză

(1) La nivel de municipiu, de oraş şi de sat se înfiinţează comisii locale permanente de management al situaţiilor de criză pentru asigurarea funcţiei de coordonare pentru avertizarea timpurie, pregătirea, răspunsul la şi recuperarea după urgenţe sau crize.

(2) Mai multe oraşe sau sate pot forma o comisie locală comună de management al situaţiilor de criză.

(3) Responsabilităţile comisiilor locale de management al situaţiilor de criză sunt următoarele:

a) coordonează îndeplinirea funcţiilor de avertizare timpurie, de pregătire, de răspuns la şi de recuperare după crize de către instituţiile principale şi cele de sprijin;

b) transmit anual comisiei regionale un raport al activităţilor desfăşurate în domeniul managementului situaţiilor de criză;

c) îndeplinesc alte funcţii privind avertizarea timpurie, pregătirea, răspunsul la şi recuperarea după urgenţe sau crize, desemnate prin planul Guvernului de management al crizelor.

Capitolul VII

CENTRUL NAŢIONAL DE MANAGEMENT AL CRIZELOR

Articolul 39. Înfiinţarea Centrului Naţional de Management al Crizelor

(1) Centrul Naţional de Management al Crizelor (denumit în continuare şi Centru) este o autoritate administrativă centrală, aflată în subordinea Guvernului, care coordonează la nivel naţional ansamblul activităţilor de management al crizelor.

(2) Centrul este o persoană juridică de drept public, dispune de conturi în Trezoreria de Stat, de ştampilă cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova şi de alte atribute necesare stabilite de legislaţie pentru funcţionare.

(3) Structura şi efectivul-limită ale Centrului, precum şi alte aspecte de organizare şi funcţionare se aprobă prin hotărâre de Guvern.

Articolul 40. Organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Management al Crizelor

(1) Centrul este condus de un director general, care deţine o funcţie de demnitate publică, fiind numit, eliberat sau destituit din funcţie de către Guvern, la propunerea Prim-ministrului. Numirea şi/sau destituirea din funcţie a directorului general are loc după recepţionarea avizului preşedintelui Consiliului Naţional de Securitate. Directorul general al Centrului poate dobândi sau menţine statutul special sau pe cel militar în condiţiile legii.

(2) În activitatea sa, directorul general al Centrului este asistat de un director general adjunct care este numit, eliberat sau destituit din funcţie de către Guvern, în condiţiile legii.

(3) Directorul general al Centrului este numit în funcţie pentru un mandat de 5 ani şi nu poate deţine mai mult de două mandate consecutive.

(4) Organizarea internă a Centrului este realizată pe două domenii de activitate: planificarea activităţilor de management al crizelor şi, respectiv, planificarea şi integrarea informaţiilor necesare pentru managementul crizelor.

(5) În cadrul Centrului se organizează Camera de criză, cu funcţionare permanentă, responsabilă de monitorizarea 24 de ore din 24, 7 zile din 7 a nivelului riscurilor ce pot conduce la manifestarea unei situaţii de criză, precum şi a consecinţelor acesteia şi a modului de răspuns al autorităţilor pe perioada crizei.

Articolul 41. Personalul Centrului Naţional de Management al Crizelor

(1) Centrul beneficiază de personal propriu şi de personal detaşat, constituit din funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special, inclusiv ofiţeri de informaţii şi securitate, militari şi personal contractual.

(2) Pe perioada detaşării, personalul detaşat primeşte un salariu care nu poate fi mai mic decât salariul de la locul de muncă de bază.

(3) Cu sprijinul instituţiilor principale, directorul general al Centrului identifică, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, personalul specializat ce poate sprijini Centrul şi include persoanele identificate, cu acordul lor expres, pe listele de rezervă constituite la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice, pentru a fi delegaţi sau trimişi, la nevoie, în cadrul Centrului. Centrul asigură testarea şi pregătirea acestora.

(4) În cazul în care directorul general al Centrului constată că este necesară o creştere a capacităţii operaţionale a Centrului sau o expertiză suplimentară, acesta poate solicita autorităţilor şi instituţiilor publice delegarea, pe o perioadă determinată, a oricărui specialist sau expert de pe lista de rezervă.

(5) Dacă avizează pozitiv solicitarea directorului general al Centrului, menţionată la alin.(4), autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia, în termen de 5 zile lucrătoare, să trimită expertul la Centru.

(6) De la constatarea unei situaţii de criză şi până la încetarea acesteia, directorul general al Centrului poate solicita delegarea oricăror persoane aflate pe lista de rezervă fără acordul instituţiilor deţinătoare şi fără acordul persoanelor detaşate. Durata delegării experţilor nu se va extinde mai mult decât este necesar pentru a răspunde la criză.

Articolul 41¹. Funcţionarii publici cu statut special din cadrul Centrului Naţional de Management al Crizelor

(1) Funcţionarii publici cu statut special exercită atribuţii specifice de gestionare a situaţiilor de criză, care implică exercitarea prerogativelor de autoritate publică, disponibilitate operaţională şi îndeplinirea misiunilor în condiţii speciale.

(2) Funcţiilor publice cu statut special li se aplică prevederile Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.

(3) Funcţionarilor publici cu statut special li se acordă grade speciale, uniformă de serviciu, însemne distinctive şi legitimaţie de serviciu.

(4) Directorului general şi directorului general adjunct ai Centrului li se pot acorda grade speciale sau militare în virtutea funcţiei deţinute.

(5) Ierarhia gradelor speciale, condiţiile de acordare, promovare, retragere şi echivalare a acestora, precum şi modelul uniformei, al însemnelor distinctive şi al legitimaţiei de serviciu şi regulile de utilizare a acestora se stabilesc de Guvern.

[Art.41¹ introdus prin Legea nr.150 din 24.07.2026, în vigoare 28.07.2026]

Articolul 42. Finanţarea Centrului Naţional de Management al Crizelor

(1) Bugetul Centrului se elaborează, se aprobă, se execută şi se raportează în conformitate cu principiile, regulile şi procedurile stabilite de Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014.

(2) Finanţarea activităţii Centrului se efectuează din:

a) alocaţii de la bugetul de stat, inclusiv resursele aferente proiectelor finanţate din surse externe;

b) bunuri materiale sau fonduri puse la dispoziţie, prin donaţii, de persoane fizice, persoane juridice, de organizaţii necomerciale, de organizaţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte, de Uniunea Europeană sau de statele membre ale Uniunii Europene, de alte state cu care Republica Moldova are încheiate acorduri de cooperare internaţională;

c) fonduri accesate prin proiectele derulate de organizaţii necomerciale, de organizaţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte, de Uniunea Europeană sau de statele membre ale Uniunii Europene, de alte state cu care Republica Moldova are încheiate acorduri de cooperare internaţională.

Articolul 43. Bunurile Centrului Naţional de Management al Crizelor

(1) Bunurile Centrului, inclusiv clădirile, construcţiile, utilajele, create sau care urmează a fi create, procurate sau care urmează a fi procurate pe seama mijloacelor bugetului de stat, precum şi al altor mijloace legale, sunt bunuri proprietate publică.

(2) Bunurile Centrului sunt administrate în conformitate cu principiile bunei guvernări.

Articolul 44. Platforma Naţională de Răspuns la Crize

(1) Centrul înfiinţează şi menţine operaţională Platforma Naţională de Răspuns la Crize, constituită ca centru operaţional, fără activitate permanentă, ce poate fi activat în cazul în care se constată iminenţa sau manifestarea unei situaţii de criză.

(2) Platforma Naţională de Răspuns la Crize este o structură care se activează la constatarea unei crize prin decizia Prim-ministrului şi este compusă din experţi desemnaţi de instituţiile implicate în managementul crizei.

(3) La activarea Platformei Naţionale de Răspuns la Crize, prin decizia conducătorului operaţiilor sau a directorului general, pot fi delegaţi sau trimişi în mod temporar experţi din mediul privat, cel academic sau din societatea civilă, care posedă expertiza necesară sprijinirii eforturilor de răspuns la situaţia de criză.

Articolul 45. Competenţele Centrului Naţional de Management al Crizelor în faza de prevenire şi de pregătire pentru crize

Competenţele Centrului în faza de prevenire şi de pregătire pentru crize sunt următoarele:

a) colectează în mod permanent de la autorităţile şi instituţiile publice informaţii cu privire la riscurile generate de pericole sau ameninţări la adresa ordinii publice şi/sau a securităţii naţionale, le analizează şi informează Prim-ministrul, Preşedintele Republicii Moldova, Comisia Naţională de Management al Crizelor, precum şi Consiliul Naţional de Securitate privind aspectele relevante ale procesului decizional, inclusiv privind nivelul acestor pericole sau ameninţări, perspectivele de evoluţie pe termen lung, potenţialul de manifestare, impactul preconizat şi măsurile recomandate de prevenţie sau de răspuns;

b) sprijină direct Consiliul Naţional de Securitate în activitatea de planificare a priorităţilor naţionale de informaţii pentru securitatea naţională şi asigură implementarea planurilor şi a deciziilor aferente;

c) sprijină direct Consiliul Naţional de Securitate în activitatea de elaborare a strategiilor, planurilor şi a opţiunilor de pregătire pentru crizele generate de ameninţări la adresa securităţii naţionale;

d) informează Prim-ministrul, Preşedintele Republicii Moldova, Comisia Naţională de Management al Crizelor şi Consiliul Naţional de Securitate cu privire la manifestarea sau iminenţa manifestării unor crize şi propune opţiuni strategice de răspuns;

e) coordonează mecanismul de întocmire şi actualizare a Registrului naţional de riscuri şi întocmeşte evaluarea naţională de risc;

f) coordonează procesul de întocmire a planurilor naţionale de management al crizelor;

g) sprijină Guvernul în întocmirea planurilor de management al urgenţelor şi crizelor;

h) propune Guvernului politici publice sau adoptarea de acte normative în domeniul managementului crizelor;

i) întocmeşte anual o evaluare naţională privind stadiul de pregătire a autorităţilor şi instituţiilor publice pentru managementul crizelor;

j) asigură funcţiile de interoperabilitate, coordonare, îndrumare şi de verificare a procesului de pregătire pentru crize ale autorităţilor şi instituţiilor publice, inclusiv în ceea ce priveşte avertizarea timpurie, colectarea, analiza şi diseminarea informaţiilor;

k) asigură managementul sistemului naţional de avertizare instituţională în caz de criză;

l) înfiinţează Platforma Naţională de Răspuns la Crize ce poate fi activată în cazul manifestării unor crize pentru a facilita coordonarea şi conducerea operaţiilor la nivel naţional de către instituţia principală în cooperare cu instituţiile de sprijin;

m) înfiinţează şi gestionează lista de rezervă cu experţi din mediul public, privat şi cel academic care pot contribui la managementul urgenţelor sau al crizelor;

n) organizează, independent sau în cooperare cu alte autorităţi şi instituţii publice, module de pregătire standardizate în domeniul managementului crizelor, asigurând instruirea continuă a persoanelor implicate în prevenirea, managementul şi răspunsul la situaţii de crize;

o) întocmeşte programul naţional de exerciţii în domeniul managementului crizelor şi organizează sau oferă suport autorităţilor şi instituţiilor publice care organizează exerciţii naţionale în domeniul menţionat;

p) convoacă, facilitează şi coordonează reuniuni de lucru regulate cu reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor publice, la nivel de experţi şi de factori decizionali, pe probleme de pregătire şi de avertizare timpurie pentru criză, inclusiv în ceea ce priveşte crizele ce pot fi generate de ameninţări la adresa securităţii naţionale, sub coordonarea Consiliului Naţional de Securitate;

q) centralizează şi organizează reţeaua naţională a punctelor de contact disponibile 24 de ore din 24, 7 zile din 7 pentru solicitarea de sprijin internaţional în situaţii de criză.

Articolul 46. Competenţele Centrului Naţional de Management al Crizelor în faza de răspuns la crize şi de recuperare după crize

Competenţele Centrului în faza de răspuns la crize şi de recuperare după crize sunt următoarele:

a) monitorizează, prin intermediul sistemului naţional de avertizare instituţională, modul de evoluţie a riscurilor ce pot genera crize, analizează alertele, informaţiile şi propunerile transmise de autorităţile şi instituţiile publice şi înştiinţează de îndată pe Primul-ministru, Preşedintele Republicii Moldova şi instituţiile publice responsabile cu privire la manifestarea sau iminenţa manifestării unei situaţii de criză;

b) propune Prim-ministrului activarea Platformei Naţionale de Răspuns la Crize, numirea conducătorului operaţiilor şi/sau declararea stării de alertă;

c) în situaţia în care se impune, propune Prim-ministrului solicitarea declarării stării de urgenţă ca urmare a unei crize generate de un pericol sau propune Preşedintelui Republicii Moldova solicitarea declarării stării de urgenţă ca urmare a unei crize generate de o ameninţare la adresa securităţii naţionale sau a ordinii publice, în coordonare cu Consiliul Naţional de Securitate;

d) colectează informaţii de la autorităţile şi instituţiile publice privind intensitatea, impactul, consecinţele şi perspectivele de evoluţie ale crizei în scopul întocmirii imaginii situaţionale integrate, informează în acest sens pe Prim-ministru, Preşedintele Republicii Moldova, Comisia Naţională de Management al Crizelor şi Consiliul Naţional de Securitate şi propune acestora opţiuni strategice de răspuns;

e) asigură funcţionarea Platformei Naţionale de Răspuns la Crize şi sprijină conducătorul operaţiilor în conducerea şi coordonarea la nivel naţional a răspunsului la criză;

f) supraveghează modul de acţiune pentru răspunsul la criză, întocmeşte rapoarte către Prim-ministru, Preşedintele Republicii Moldova şi către Comisia Naţională de Management al Crizelor şi propune măsuri corective, dacă este cazul;

g) supraveghează activitatea conducătorului operaţiilor şi se asigură că activitatea de coordonare pentru managementul crizei şi implementarea deciziilor aferente se realizează în mod oportun şi coerent;

h) analizează cererile instituţiei principale sau ale celor de sprijin pentru alocarea de resurse materiale sau umane suplimentare şi se asigură, dacă consideră necesar, de alocarea acestora, fie direct, fie în cooperare cu autorităţile şi instituţiile publice responsabile;

i) colectează informaţii de la autorităţile şi instituţiile publice privind consecinţele crizei şi privind modul de intervenţie al autorităţilor, informează în acest sens Prim-ministrul, Preşedintele Republicii Moldova, Comisia Naţională de Management al Crizelor şi Consiliul Naţional de Securitate şi propune acestora măsuri de revenire la starea de normalitate;

j) supraveghează procesul de implementare a lecţiilor identificate ca urmare a răspunsului la criză;

k) colectează de la instituţia principală propuneri privind acordarea de ajutoare sau de compensaţii pentru persoanele sau operatorii economici afectaţi în mod direct şi substanţial de criză şi propune Guvernului, autorităţilor publice şi/sau Comisiei Naţionale de Management al Crizelor, după caz, implementarea unor soluţii corespunzătoare;

l) convoacă, facilitează şi coordonează reuniuni de lucru regulate cu reprezentanţii autorităţilor şi instituţiilor publice la nivel de experţi şi de factori decizionali pentru asigurarea coordonării unor măsuri de contracarare a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale;

m) sprijină direct Consiliul Naţional de Securitate în activitatea de implementare a opţiunilor de răspuns la situaţiile de criză generate de ameninţări la adresa securităţii naţionale;

n) acordă suport instituţiilor principale, celor de sprijin, precum şi altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale în declanşarea mecanismelor de asistenţă internaţională.

Articolul 47. Mecanismul de constatare a unei situaţii de criză

Mecanismul de constatare a unei situaţii de criză este următorul:

a) toate autorităţile şi instituţiile publice vor fi conectate la sistemul naţional de avertizare instituţională şi au obligaţia monitorizării situaţiilor de risc ce pot conduce la manifestarea unei urgenţe sau crize;

b) la identificarea unor informaţii privind manifestarea sau iminenţa manifestării unei situaţii de criză, punctul de contact disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7 din cadrul autorităţii/instituţiei publice care a luat la cunoştinţă de informaţiile respective informează de îndată punctul de contact ierarhic superior, care ulterior informează Camera de criză a Centrului Naţional de Management al Crizelor;

c) punctul de contact disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7 pentru problematica managementului situaţiilor de criză din cadrul autorităţii sau al instituţiei publice responsabile cu managementul situaţiilor de criză informează imediat toate instituţiile de sprijin şi comunică Camerei de criză primele măsuri luate pentru răspunsul la criză;

d) instituţiile principale sau cele de sprijin pot solicita, în orice moment, Camerei de criză activarea Platformei Naţionale de Răspuns la Crize, desemnarea unui conducător al operaţiilor şi, după caz, luarea primelor decizii strategice pentru a răspunde la criză;

e) pe baza informaţiilor primite, Camera de criză informează concomitent directorul şi directorul adjunct al Centrului şi propune, dacă este cazul, constatarea unei situaţii de criză, activarea Platformei Naţionale de Răspuns la Crize, numirea conducătorului operaţiilor şi, după caz, luarea primelor decizii la nivel strategic pentru a răspunde la criză;

f) Camera de criză va proceda la completarea informaţiilor primite prin solicitări de informaţii suplimentare, adresate autorităţilor şi instituţiilor publice sau operatorilor economici care le deţin sau au responsabilitatea colectării acestora;

g) dacă, din informaţiile deţinute la nivelul celulei de informaţii integrate a Centrului, se constată iminenţa sau declanşarea unei crize, Camera de criză poate proceda la completarea informaţiilor şi/sau la informarea directorului general şi a adjunctului Centrului pentru a propune constatarea stării de criză, activarea Platformei Naţionale de Răspuns la Crize, desemnarea unui conducător al operaţiilor şi, după caz, luarea primelor decizii la nivel strategic pentru a răspunde la criză;

h) directorul general al Centrului informează de îndată pe Prim-ministru şi pe Preşedintele Republicii Moldova;

i) Prim-ministrul poate decide, după caz, constatarea unei situaţii de criză, activarea Platformei Naţionale de Răspuns la Crize, numirea conducătorului operaţiilor şi/sau convocarea Comisiei Naţionale de Management al Crizelor;

j) dacă situaţia de criză este generată de o ameninţare la adresa securităţii şi apărării naţionale şi a ordinii publice, Preşedintele Republicii Moldova poate dispune convocarea Consiliului Naţional de Securitate pentru a discuta şi a trasa direcţiile strategice necesare neutralizării ameninţărilor identificate;

k) Camera de criză informează, prin sistemul naţional de avertizare instituţională, toate autorităţile şi instituţiile publice relevante, inclusiv pe Preşedintele Republicii Moldova, cu privire la deciziile luate de Prim-ministru.

Capitolul VIII

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 48. Monitorizarea

(1) Centrul Naţional de Management al Crizelor are responsabilitatea de verificare a respectării prevederilor legale ce revin fiecărei autorităţi şi instituţii publice cu atribuţii în managementul crizelor.

(2) Centrul Naţional de Management al Crizelor întocmeşte anual, până la data de 1 septembrie, raportul cu privire la stadiul pregătirii în domeniul managementului situaţiilor de criză la nivel naţional, pe care îl prezintă Guvernului.

(3) Centrul Naţional de Management al Crizelor sesizează autorităţile şi instituţiile publice competente în domeniu în cazul constatării unor deficienţe în aplicarea prevederilor prezentei legi.

Articolul 49. Consecinţele încălcării dispoziţiilor prezentei legi

Nerespectarea dispoziţiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă şi penală, conform cadrului normativ în vigoare.

Articolul 50. Alocaţii bugetare

Activităţile autorităţilor şi ale instituţiilor publice care au un rol în prevenirea, pregătirea, răspunsul şi recuperarea după criză sunt finanţate din bugetul de stat, din bugetele locale şi din alte surse legale, în limita alocaţiilor stabilite în acest scop prin legea/decizia bugetară anuală, conform modului stabilit de Guvern.

Articolul 51. Dispoziţii finale

(1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 septembrie 2025.

(2) Guvernul, autorităţile şi instituţiile publice implicate în managementul situaţiilor de criză, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor elabora actele normative necesare pentru implementarea acesteia şi vor aduce actele lor normative în concordanţă cu aceasta.

(3) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Afacerilor Interne propune un proiect de hotărâre de Guvern care să reglementeze modul de organizare şi funcţionare a comisiilor regionale sau teritoriale şi a celor locale de management al situaţiilor de criză. Până la înfiinţarea acestor comisii, precum şi a centrelor operaţionale de coordonare (COC) pentru managementul situaţiilor de criză, rămân în vigoare dispoziţiile legale referitoare la managementul situaţiilor excepţionale.

(4) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va pune la dispoziţia Centrului Naţional de Management al Crizelor un imobil corespunzător pentru îndeplinirea în bune condiţii a atribuţiilor sale.

(5) La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă:

a) noţiunea "stare de urgenţă" prevăzută la art.1 din Legea nr.212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război;

b) dispoziţiile privind starea de urgenţa prevăzute la capitolul II din Legea nr.212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război;

c) capitolul III din Legea nr.212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război.

(6) Anexa la Legea nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.194–196, art.637), cu modificările ulterioare, se completează cu o poziţie nouă cu următorul cuprins:

"Director general al Centrului Naţional de Management al Crizelor".

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI	Igor GROSU
Nr.248. Chişinău, 10 iulie 2025.