142/27.02.2019 Hotărîre cu privire la trecerea unui bun imobil din domeniul public în domeniul privat al statului şi încheierea unui contract de schimb
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la trecerea unui bun imobil din domeniul public în
domeniul privat al statului şi încheierea unui contract de schimb
nr. 142 din 27.02.2019
(în vigoare 01.03.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 76-85 art. 159 din 01.03.2019
* * *
Abrogat: 07.08.2020
Hotărîrea Guvernului nr.577 din 31.07.2020
În temeiul art.5 lit.c) şi art.6 lit.k) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), art.6 alin.(1) lit.a) şi alin.(2) lit.d1) din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se acceptă propunerea Grupului de lucru, instituit prin Dispoziţia Prim-ministrului nr.36/2018 privind schimbul bunului imobil (construcţie capitală) amplasat pe str. Posmitnogo nr.2/2 Б, or. Odesa, Ucraina, proprietate a Republicii Moldova, aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (certificat de proprietate seria CAC nr.198893 din 18 septembrie 2008), cu următoarele bunuri imobile proprietate privată:
- terenul aferent cu suprafaţa de 0,0397 ha (număr cadastral 5110137500:50:011:0044) şi construcţia capitală cu destinaţie locativă, lit."A", cu suprafaţa de 402,2 m2, cu anexele lit."Б", lit."Г", nr.1-3, amplasate pe str. Tinysta nr.6/4-А, or. Odesa, Ucraina.
2. Se dispune trecerea, din domeniul public în domeniul privat al proprietăţii de stat, a bunului imobil (construcţie capitală) amplasat pe str. Posmitnogo nr.2/2 Б, or. Odesa, Ucraina, proprietate a Republicii Moldova, aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
3. Se împuterniceşte Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în comun Agenţia Proprietăţii Publice, în termen de 30 de zile, să asigure semnarea contractului de schimb cu înregistrarea ulterioară la autorităţile competente ale Ucrainei a dreptului de proprietate al Republicii Moldova asupra bunurilor imobile prevăzute la pct.1, cu modificarea corespunzătoare a destinaţiei acestora.
4. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în comun cu Agenţia Proprietăţii Publice, va institui comisia de transmitere şi va asigura, în termen de 30 de zile de la data realizării prevederilor pct.3, transmiterea bunurilor imobile în conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de transmitere a bunurilor proprietate publică, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.901/2015.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării.
| PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul afacerilor externe | |
| şi integrării europene | Tudor Ulianovschi |
| Nr.142. Chişinău, 27 februarie 2019. | |