Lege nr. 1436 din 24.12.1997
pentru modificarea şi completarea Codului penal
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea şi completarea Codului penal
nr. 1436-XIII din 24.12.97
(în vigoare 26.02.1998)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.14-15 art.69 din 26.02.1998
* * *
Abrogat: 12.06.2003
Legea R.Moldova nr.1160-XV din 21.06.2002 (Vezi Legea nr.780-XV din 27.12.2001 art.39 alin.4)
Parlamentul adoptă prezenta lege.
Art.I. – Codul penal, aprobat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti din 24 martie 1961 (Veştile Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti, 1961, nr.10, art.41; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.9, art.92), se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 155/3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Articolul 155/3. Dezafectarea sau nerambursarea creditului
Folosirea mijloacelor de credit contrar destinaţiei indicate în contractul de credit fie nerambursarea creditului şi dobînzilor în termenele şi în condiţiile stipulate în contractul de credit, dacă prin aceste acţiuni au fost cauzate instituţiei financiare pagube materiale în proporţii mari, –
se pedepseşte cu privaţiune de libertate pe un termen de la trei la şapte ani cu sau fără confiscarea averii şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii.
Aceleaşi acţiuni, săvîrşite repetat fie însoţite de folosirea unor documente false, care au cauzat instituţiei financiare pagube materiale în proporţii deosebit de mari ori au dus la insolvabilitatea ei –
se pedepsesc cu privaţiune de libertate pe un termen de la şapte la doisprezece ani cu sau fără confiscarea averii şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii."
[Se declară neconstituţionale sintagmele "fie nerambursarea creditului şi dobînzilor în termenele şi în condiţiile]
[stipulate în contractul de credit" din art.155/3 alin.1 şi "sau nerambursarea" din titlul art.155/3 conform]
[Hot. Curţii Constituţionale nr.17 din 02.04.2002]
2. Articolul 155/4:
titlul articolului se modifică după cum urmează:
"Articolul 155/4. Falimentul fictiv sau intenţionat/1";
prima parte a articolului, după cuvîntul "intenţionată", se completează cu cuvintele "ori fictivă".
3. După articolul 155/6 se reintroduce articolul 156, care va avea următorul cuprins:
"Articolul 156. Încălcarea regulilor de creditare
Acordarea creditului cu încălcarea regulilor de creditare, dacă prin aceasta au fost cauzate instituţiei financiare pagube materiale în proporţii mari, –
se pedepseşte cu privaţiune de libertate pe un termen de la trei la şapte ani cu sau fără confiscarea averii şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii.
Aceleaşi acţiuni care au cauzat instituţiei financiare pagube materiale în proporţii deosebit de mari ori au dus la insolvabilitatea ei, –
se pedepsesc cu privaţiune de libertate pe un termen de la şapte la doisprezece ani cu sau fără confiscarea averii şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii."
Art.II. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Dumitru MOŢPAN |
Chişinău, 24 decembrie 1997. |
|
| Nr.1436-XIII. |