BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

1459/30.12.2016 Hotărîre cu privire la aprobarea Metodologiei de analiză şi evaluare calitativă a laptelui şi a produselor lactate

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
30.12.2016

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

Н O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Metodologiei de analiză şi evaluare

 calitativă a laptelui şi a produselor lactate

nr. 1459  din  30.12.2016

 (în vigoare 17.02.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 50-59 art. 115 din 17.02.2017

* * *

În temeiul Legii nr.78-XV din 18 martie 2004 privind produsele alimentare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.83-87, art.431), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Metodologia de analiză şi evaluare calitativă a laptelui şi a produselor lactate (se anexează).

2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la 24 de luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

Aprobată

prin Hotărîrea Guvernului

nr.1459 din 30 decembrie 2016

METODOLOGIE

de analiză şi evaluare calitativă a laptelui

şi a produselor lactate

Metodologia de analiză şi evaluare calitativă a laptelui şi a produselor lactate (în continuare – Metodologie) de analiză şi evaluare calitativă a laptelui şi a produselor lactate transpune Regulamentul (CE) nr.273/2008 al Comisiei din 5 martie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr.1255/1999 al Consiliului privind metodele de analiză şi evaluare calitativă a laptelui şi a produselor lactate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr.L 088 din 29 martie 2008.

I. DOMENIU DE APLICARE

1. Prezenta Metodologie stabileşte metodele de referinţă pentru efectuarea de către laboratoarele naţionale acreditate a analizelor chimice, fizice şi microbiologice şi pentru evaluarea senzorială a laptelui şi a produselor lactate (în continuare – produse) provenite din producţia autohtonă şi din import.

2. Sub incidenţa prezentei Metodologii cad grupele de produse cu poziţiile tarifare 0401-0406 şi 2309, conform Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobate prin Legea nr.172 din 25 iulie 2014.

II. DISPOZIŢII GENERALE

3. Metodele de referinţă pentru analiza chimică, fizică şi microbiologică şi pentru evaluarea senzorială a laptelui şi a produselor lactate, precum şi normele de aplicare a metodelor respective sînt prevăzute în anexa nr.1.

4. Metodele de rutină pot fi folosite pentru analizele necesare, cu condiţia să fie validate şi verificate pe baza metodelor de referinţă de către un laborator acreditat. Rezultatele sînt comparate ţinînd cont de inegalităţile constante, de repetabilitate şi de reproductibilitate.

În cazul unor contestaţii, rezultatul obţinut prin metoda de referinţă este hotărîtor.

5. Evaluarea conformităţii unui lot cu limita legală, cu excepţia analizei marcatorilor, se specifică în anexa nr.2 şi se aplică în scopul definirii conformităţii cu cerinţele în ceea ce priveşte compoziţia.

6. Pentru evaluarea senzorială a laptelui şi a produselor lactate, altele decît untul destinat depozitării publice, ca metodă de referinţă se foloseşte fie standardul SM ISO 22935-1:2015, SM ISO 22935-2:2015, SM ISO 22935-3:2015, fie alte metode comparabile.

7. Procedura prevăzută în anexa nr.3 se aplică ca metodă de referinţă pentru evaluarea senzorială a untului.

8. Metoda de analiză prevăzută în anexa nr.4 se foloseşte ca metodă de referinţă pentru determinarea conţinutului de trigliceride ale acidului enantic în unt, ulei de unt şi smîntînă.

9. Metoda de analiză prevăzută în anexa nr.5 se foloseşte ca metodă de referinţă pentru determinarea conţinutului de vanilină în untul concentrat, unt şi smîntînă.

10. Metoda de analiză prevăzută în anexa nr.6 se foloseşte ca metodă de referinţă pentru determinarea conţinutului de etil ester al acidului beta-apo-8′-carotenic în untul concentrat şi în unt.

11. Metoda de analiză prevăzută în anexa nr.7 se foloseşte ca metodă de referinţă pentru determinarea conţinutului de β-sitosterol şi stigmasterol în unt şi în untul concentrat.

12. Untul concentrat, untul şi smîntîna se consideră a fi marcate în cazul în care rezultatele obţinute sînt conforme cu specificaţiile prevăzute la punctele 12 şi 13 din anexa nr.4, punctul 8 din anexele nr.5 şi nr.6 şi punctul 12 din anexa nr.7.

13. Metoda de referinţă prevăzută în anexa nr.8 asigură faptul că brînza produsă numai din lapte de oaie, de capră sau de bivoliţă ori dintr-un amestec de lapte de oaie, capră şi bivoliţă nu conţine cazeină din lapte de vacă.

14. Se consideră că este prezentă cazeina din lapte de vacă în cazurile în care conţinutul de cazeină din lapte de vacă al probei analizate este egal sau mai mare decît conţinutul probei de referinţă conţinînd 1% lapte de vacă în conformitate cu anexa nr.8.

15. Metodele de rutină pentru detectarea cazeinei din laptele de vacă în brînzeturi prevăzute la punctele 13 şi 14 pot fi folosite cu condiţia că:

a) limita de detecţie să fie de maximum 0,5 %;

b) să nu existe rezultate fals pozitive;

c) cazeina din lapte de vacă să poată fi detectată cu sensibilitatea necesară chiar şi după perioade lungi de maturare, precum în condiţii obişnuite de comercializare.

În cazul în care niciuna dintre cerinţele menţionate la literele a)-c) din prezentul punct nu este îndeplinită, se foloseşte metoda de referinţă prevăzută în anexa nr.8.

16. Detectarea bacteriilor coliforme în unt, lapte praf degresat, cazeină şi cazeinaţi se efectuează în conformitate cu metoda de referinţă prevăzută în anexa nr.9.

17. Determinarea conţinutului de lactoză al produselor care intră sub incidenţa codului tarifar 2309 al Nomenclaturii combinate a mărfurilor se efectuează în conformitate cu metoda de referinţă prevăzută în anexa nr.10.

18. Detectarea zerului închegat în laptele praf degresat se efectuează în conformitate cu metoda de referinţă prevăzută în anexa nr.11.

19. Zerul închegat în laptele praf degresat şi în amestecurile destinate utilizării ca furaje pentru animale se detectează în conformitate cu metoda de referinţă prevăzută în anexa nr.11. În cazul detectării zerului închegat se aplică anexa nr.12.

20. Detectarea zarei în laptele praf degresat se efectuează în conformitate cu metoda de referinţă prevăzută în anexa nr.13.

21. Detectarea reziduurilor antimicrobiotice în laptele praf degresat se efectuează în conformitate cu metoda de referinţă prevăzută în anexa nr.14.

22. Determinarea conţinutului de lapte praf degresat în furajele combinate se efectuează în conformitate cu metoda de referinţă prevăzută în anexa nr.15.

23. Detectarea amidonului în laptele praf degresat, în laptele praf denaturat şi în furajele combinate se efectuează în conformitate cu metoda de referinţă prevăzută în anexa nr.16.

24. Determinarea conţinutului umed în smîntîna deshidratată se efectuează în conformitate cu metoda de referinţă prevăzută în anexa nr.17.

25. Determinarea conţinutului umed al zarei praf acide destinate utilizării în furaje se efectuează în conformitate cu metoda de referinţă prevăzută în anexa nr.18.

26. Determinarea purităţii grăsimilor din lapte se efectuează în conformitate cu metoda de referinţă prevăzută în anexa nr.19.

27. Analizele se realizează în laboratoare acreditate conform SM SR EN ISO/CEI 17025 Cerinţele generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări şi etalonări, în care există un sistem analitic de asigurare a calităţii, inclusiv proceduri interne de control al calităţii.

28. În laborator trebuie să fie disponibilă pentru consultare o descriere detaliată a sistemelor utilizate de asigurare a calităţii.

29. Laboratoarele acreditate în conformitate cu standardele internaţionale de referinţă adoptate ca standarde naţionale asigură participarea la testele de competenţă după cum este stabilit în standardul de referinţă.

30. Prelevarea de probe se realizează în conformitate cu prezenta Metodologie pentru produsul în cauză. În cazul în care nu există dispoziţii privind prelevarea de probe, se foloseşte standardul SM SR EN ISO 707:2012 Lapte şi produse lactate. Ghid pentru eşantionare.

31. Rapoartele de încercări emise de laborator privind rezultatele analizei trebuie să conţină suficiente informaţii conform pct.5.10 din standardul SM SR EN ISO/CEI 17025 pentru a se putea efectua o evaluare a rezultatelor în conformitate cu prevederile anexelor nr.2 şi nr.20.

32. În cazul în care rezultatele unei analize nu sînt acceptate de către operator, se foloseşte procedura descrisă în anexa nr.20.

33. În cazul în care producătorul poate demonstra, în termen de cinci zile lucrătoare de la prelevarea probelor, că procedura de prelevare a probelor nu a fost realizată corect, laboratorul îşi asumă responsabilitatea pentru repetarea acesteia.