BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Decrete

Decret nr. 148 din 28.09.1993

cu privire la unele măsuri de intensificare a controlului asupra respectării legislaţiei despre culte în republică

Tipul documentului
Decrete
Data adoptării
28.09.1993

PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA

D E C R E T

cu privire la unele măsuri de intensificare a controlului asupra

respectării legislaţiei despre culte în republică

nr. 148  din  28.09.93

 (în vigoare 28.09.1993) 

* * *

În scopul neadmiterii amestecului nejustificat al statului în activitatea cultelor, legal recunoscute în republică, intensificării controlului asupra respectării legislaţiei despre culte, ţinînd cont de numeroasele demersuri ale clericilor şi enoriaşilor, în temeiul punctului 7 al art.113(4) din Constituţia Republicii Moldova şi în conformitate cu Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova din 4 august 1993 nr.1579-XII

decretez:

1. Se creează pe lîngă Guvern Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor, atribuindu-i-se funcţii de organ consultativ, informaţional şi de expertiză în problemele cultelor şi de control asupra executării legislaţiei despre culte.

2. Ministerul Culturii şi Cultelor se reorganizează în Ministerul Culturii.

3. Ministerul Culturii să asigure plasarea în cîmpul muncii a lucrătorilor disponibilizaţi în conformitate cu legislaţia în vigoare şi în termenele stabilite.

4. Guvernul în termen de 20 de zile:

să introducă în Regulamentul Ministerului Culturii şi Cultelor modificările ce decurg din prezentul Decret;

să aprobe Regulamentul Serviciului de Stat pentru Problemele Cultelor, statele lui de personal şi fondul de retribuire a muncii;

să prezinte în modul stabilit propuneri privind introducerea modificărilor şi completărilor necesare în actele legislative în vigoare.

5. Prezentul Decret intră în vigoare din ziua semnării.