Hotărâre nr. 15 din 11.01.2023
cu privire la modificarea Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1140/2005
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la modificarea Regulamentului de aplicare a destinaţiilor
vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1140/2005
nr. 15 din 11.01.2023
(în vigoare 13.01.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 5-8 art.17 din 13.01.2023
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Regulamentul de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1140/2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.157-160, art.1285), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) la punctul 36 litera d), textul "prin conducte, precum şi curentul electric" se substituie cu cuvintele "printr-o instalaţie de transport fixă";
2) la punctul 52 litera d), cuvintele "conductele pentru mărfurile în stare lichidă sau gazoasă" se substituie cu cuvintele "instalaţia de transport fixă";
3) punctul 91 se completează cu litera (d) cu următorul cuprins:
"(d) instalaţie de transport fixă înseamnă mijloace tehnice utilizate pentru transportul continuu al unor mărfuri precum energia electrică, gazele naturale şi petrolul";
4) la punctul 94, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Nu se îndeplinesc formalităţi de tranzit şi nu se garantează obligaţia vamală în cazul transportului mărfurilor prin instalaţii de transport fixe. În acest caz, răspunderea cu privire la mărfurile tranzitate îi revine operatorului instalaţiei de transport fixe.";
5) se completează cu punctul 941 cu următorul cuprins:
"941. Atunci când mărfurile transportate printr-o instalaţie de transport fixă intră pe teritoriul vamal al Republicii Moldova prin instalaţia respectivă, mărfurile în cauză se consideră plasate sub regimul de tranzit în momentul în care intră pe acest teritoriu.
Atunci când mărfurile se află deja pe teritoriul vamal al Republicii Moldova şi sunt transportate printr-o instalaţie de transport fixă, aceste mărfuri se consideră plasate sub regimul de tranzit în momentul în care sunt plasate în instalaţia de transport fixă.
În scopul regimului de tranzit, în cazul în care mărfurile sunt transportate prin instalaţii de transport fixe, titularul regimului este operatorul instalaţiei de transport fixe. Titularul regimului şi Serviciul Vamal convin asupra modului de supraveghere vamală a mărfurilor transportate prin instalaţii de transport fixe.
Operatorul unei instalaţii de transport fixe stabilit pe teritoriul Republicii Moldova prin care mărfurile sunt transportate printr-o instalaţie de transport fixă este considerat ca fiind transportatorul.
Se consideră că regimul de tranzit s-a încheiat atunci când:
1) în evidenţele comerciale ale destinatarului este efectuată înscrierea corespunzătoare; sau
2) operatorul instalaţiei de transport fixe a certificat faptul că mărfurile transportate cu ajutorul instalaţiei de transport fixe:
a) au sosit la instalaţia destinatarului;
b) sunt acceptate în reţeaua de distribuţie a destinatarului; sau
c) au părăsit teritoriul vamal al Republicii Moldova.
Mărfurile străine sunt considerate ca fiind în depozitare provizorie din momentul încheierii regimului de tranzit în conformitate cu subpct. 1) sau subpct. 2) lit.a) sau lit.b)."
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Natalia GAVRILIŢA |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul finanţelor | Dumitru Budianschi |
| Nr.15. Chişinău, 11 ianuarie 2023. | |