153/15.03.2017 Hotărîre privind completarea Hotărîrii Guvernului nr.1167 din 16 octombrie 2008
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
privind completarea Hotărîrii Guvernului nr.1167 din 16 octombrie 2008
nr. 153 din 15.03.2017
(în vigoare 01.04.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 78-84 art. 217 din 17.03.2017
* * *
În scopul executării prevederilor Legii nr.133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la ajutorul social (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.179, art.625), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Hotărîrea Guvernului nr.1167 din 16 octombrie 2008 “Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.189, art.1173), cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1) hotărîrea se completează cu punctul 12 cu următorul cuprins:
“12. La 1 aprilie 2017 se indexează nivelul venitului lunar minim garantat în mărime de 6,8%, reieşind din creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent, şi după indexare constituie 961 lei.”;
Notă: Vezi Erata din Monitorul Oficial nr. 109-118 din 07.04.2017 pag.145 (la pct.1 subpct.1) cifra “6,4” se va citi “6,8”)
2) punctul 19 din Regulament se completează cu un alineat nou cu următorul cuprins:
“Nivelul venitului lunar minim garantat se indexează anual la 1 aprilie. Coeficientul de indexare constituie creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent, determinate în modul stabilit de Guvern. Dacă din calcul rezultă fracţiuni în bani, acestea se rotunjesc la un leu în creştere.”
2. Prevederile prezentei hotărîri intră în vigoare de la 1 aprilie 2017.
| PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul muncii, protecţiei | |
| sociale şi familiei | Stela Grigoraş |
| Ministrul finanţelor | Octavian Armaşu |
| Nr.153. Chişinău, 15 martie 2017. | |