BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

1552/24.12.2003 Hotărîre cu privire la situaţia social-economică în raionul Ştefan Vodă şi activitatea autorităţilor administraţiei publice locale în vederea dezvoltării durabile a unităţilor administrativ-teritoriale

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
24.12.2003

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la situaţia social-economică în raionul Ştefan Vodă şi activitatea

autorităţilor administraţiei publice locale în vederea dezvoltării durabile

a unităţilor administrativ-teritoriale

nr. 1552  din  24.12.2003

 (în vigoare 25.12.2003) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.254-261 art.1587 din 25.12.2003

* * *

Guvernul constată că autorităţile administraţiei publice locale au întreprins unele acţiuni pentru direcţionarea activităţii serviciilor publice din teritoriu în vederea stabilizării situaţiei social-economice şi consolidării bazei pentru dezvoltarea durabilă a unităţilor administrativ-teritoriale.

Urmare a acţiunilor întreprinse, s-au ameliorat unii indici ai dezvoltării social-economice ai raionului. Veniturile la bugetul raionului (cu excepţia transferurilor) la 1 noiembrie 2003 au alcătuit 18068,7 mii lei, ceea ce constituie cu 6,3% mai mult faţă de volumele preconizate. Partea de cheltuieli a bugetului a fost executată la nivel de 92,3 la sută, predominînd cheltuielile pentru asigurarea funcţionării eficiente a instituţiilor social-culturale, onorarea obligaţiunilor faţă de angajaţii din sfera bugetară, lichidîndu-se astfel restanţele salariale.

Încasările impozitelor şi taxelor de la agenţii economici în bugetul consolidat s-au majorat cu 39,7% faţă de sumele colectate în perioada similară a anului precedent.

Volumul producţiei industriale, în preţuri curente, în primele 10 luni s-a estimat la 62600,0 mii lei sau cu 61,8% mai mult faţă de perioada respectivă a anului 2002, din care 90,3% revin întreprinderilor de vinificare. A sporit şi volumul producţiei agricole: de porumb pentru boabe – de 2,7 ori, de floarea soarelui – de 1,8 ori, de legume – de 1,5 ori, de struguri – cu 44% şi de fructe – de 2 ori. Comparativ cu anul 2002, în 2003 s-a majorat volumul producţiei de carne, lapte şi ouă cu, respectiv, 12,0, 9,0 şi 6,0 procente.

Se atestă o înviorare şi în sfera atragerii şi însuşirii investiţiilor capitale.

Totodată, autorităţile administraţiei publice locale nu au conştientizat pe deplin responsabilitatea ce le revine pentru ameliorarea stării social-economice şi dezvoltarea durabilă a unităţilor administrativ-teritoriale.

Consiliile locale n-au desfăşurat acţiuni de mobilizare şi impulsionare a activităţii serviciilor publice desconcentrate, descentralizate şi a funcţionarilor publici pentru rezolvarea problemelor cotidiene. Nu au fost elaborate şi adoptate programe raionale şi locale de dezvoltare social-economică a unităţilor administrativ-teritoriale în condiţiile reformei administrativ-teritoriale, programe ramurale şi locale în dependenţă de specificul fiecărei comunităţi şi în conformitate cu prevederile Programului de activitate a Guvernului "Renaşterea economiei – Renaşterea Ţării". Majoritatea şedinţelor consiliului raional se convoacă în regim extraordinar, influenţînd negativ calitatea deciziilor adoptate. Lipseşte un mecanism eficient de control al actelor normative şi al deciziilor proprii. Este necesară perfecţionarea sistemului de lucru cu petiţionarii. Se cere o implicare mai activă a consiliului raional în activitatea serviciilor subordonate.

Acţiunile întreprinse în multe domenii de activitate nu au asigurat obţinerea rezultatelor scontate. Agenţii economici şi primarii nu respectă întocmai disciplina financiară. Datoriile creditoare ale instituţiilor finanţate de la bugetul raionului constituie 2664,4 mii lei. La acest capitol se evidenţiază primăriile satelor Popeasca, Olăneşti şi a or.Ştefan Vodă, care au datorii în sumă de, respectiv, 260,8, 150,6 şi 172,8 mii lei. Totodată, la conturile trezoreriale ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale s-au stocat mijloace în sumă de 7370,7 mii lei, dintre care 3565,7 mii lei ale bugetului raional şi 3805,0 mii lei ale bugetelor locale. Este nesatisfăcător nivelul de acumulare al impozitelor şi taxelor în primăriile Feşteliţa, Talmaza, Slobozia, unde acest indice constituie doar 55 la sută. La unele tipuri de impozite nivelul încasărilor este şi mai jos.

Controlul insuficient din partea serviciilor abilitate cu drept de control a permis unor agenţi economici să acumuleze restanţe enorme la bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat. Întreprinderea S.A."Baştina" a acumulat restanţe de 1453,2 mii lei şi, respectiv, 2476,6 mii lei, ceea ce reprezintă 13,5% din totalul restanţelor la bugetele de toate nivelele.

Deoarece sectorul agrar constituie baza economiei raionului, în acest domeniu există rezerve nevalorificate. În anul curent volumul producţiei globale s-a micşorat cu 3,4% comparativ cu anul 2002. A diminuat considerabil ponderea culturilor înalt rentabile (tutun, fructe, plante medicinale etc.).

A scăzut productivitatea şi degradează potenţialul genetic din sectorul zooveterinar. Actualmente, doar 23 la sută din şeptelul de animale au fost însămînţate artificial.

Autorităţile administraţiei publice locale nu acordă atenţia cuvenită înfiinţării unor puncte de achiziţie în localităţile raionului şi comercializării producţiei agricole.

Sub nivel se utilizează potenţialul sistemelor de irigaţie. În anul curent din 24667 ha de terenuri irigabile au fost udate doar 10%. Sistemele se află într-o stare catastrofală şi funcţionează doar a cincea parte din tehnică, se distrug reţelele lor subterane.

Lasă de dorit utilizarea eficientă a celor 107 bazine acvatice din raion cu suprafaţa totală de 1448 ha, din care 103 (683 ha) se află în gestiunea unităţilor administrativ-teritoriale.

Se tergiversează corectarea greşelilor comise la eliberarea titlurilor de proprietate unui număr de 800 de deţinători de terenuri din raion, situaţie care afectează dezvoltarea pieţei funciare şi procesul de consolidare a terenurilor.

Nu se soluţionează problema finalizării ori reprofilării fabricii de produse lactate din oraş.

Slab se dezvoltă infrastructura comunală. Actualmente 26 de localităţi au apeducte, însă funcţionează doar 10 din ele, cîte 2-3 ore, 1-2 zile pe săptămînă. Totodată, apa potabilă în 65,3% din fîntînile de mină şi 23,8% din apeductul orăşenesc nu corespunde indicilor microbiologici, în 53% – indicilor chimici, iar conţinutul de nitraţi depăşeşte de 10 ori nivelul maxim stabilit. Nici una din cele 11 staţii de epurare a apelor reziduale nu funcţionează. Aceasta a generat erupţia a 3 epidemii de hepatită virală A.

Din 26 localităţi, baia publică funcţionează doar în satul Ermoclia.

Starea ecologică a localităţilor este sub nivelul cerinţelor. Pesticidele inutilizabile (121,2 tone) nu sînt depozitate şi nu se păstrează conform regulilor stabilite. În raion au fost depistate 89 de gunoişti neautorizate, în timp ce servicii de salubrizare funcţionează doar în oraşul Ştefan Vodă.

Dificultăţile existente în sfera de producere generează efecte negative în sfera socială.

Din totalul pensionarilor care necesită asistenţă la domiciliu, sînt deserviţi doar 51 la sută, 150 de persoane invalide nu dispun de cărucioare, multor persoane imobilizate la pat nu li se acordă grad de invaliditate. În raion nu funcţionează nici o cantină socială.

La un loc de muncă în raion revin 12 şomeri. Rămîn în afara atenţiei cele mai defavorizate categorii de populaţie – invalizii şi tineretul. Din această categorie, în anul curent nu a fost plasată în cîmpul muncii nici o persoană.

Mortalitatea generală constituie 9,5%, sporind cu 10 la sută faţă de perioada respectivă a anului 2002.

Din lipsă de cadre didactice, în instituţiile şcolare 14 discipline sînt predate de alţi specialişti.

O situaţie alarmantă se menţine în instituţiile de cultură din localităţile raionului, care nu sînt asigurate cu necesarul de atribute pentru o bună activitate. În ultimii 4-6 ani fondul de carte al bibliotecilor nu s-a înnoit. La 40-45 de copii le revin doar cîte 1-2 cărţi. În două localităţi (s.Olăneşti, Purcari) populaţia nu are posibilitate de a recepţiona programele televiziunii naţionale.

Nesatisfăcător sînt valorificate condiţiile şi posibilităţile de colaborare transfrontalieră în cadrul euroregiunilor şi de colaborare bilaterală cu localităţile limitrofe din Ucraina.

Este necesară o atitudine serioasă faţă de întreţinerea drumurilor locale şi naţionale.

În scopul ameliorării situaţiei social-economice şi creării premiselor pentru o dezvoltare durabilă a unităţilor administrativ-teritoriale ale raionului Ştefan Vodă, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de informaţia preşedintelui raionului Ştefan Vodă, dl Iurie Moiseev, privind situaţia social-economică în raionul Ştefan Vodă şi activitatea autorităţilor administraţiei publice locale în vederea dezvoltării durabile a unităţilor administrativ-teritoriale.

2. Preşedintele raionului şi Consiliul raional Ştefan Vodă:

în comun cu Ministerul Economiei, ministerele, departamentele de profil, vor elabora şi vor adopta în termen de o lună programul de dezvoltare social-economică a raionului pe anii 2004-2006, programul-model de dezvoltare durabilă a unităţii administrativ-teritoriale şi programe ramurale în domeniile principale ale economiei raionului;

în comun cu autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, serviciile publice desconcentrate şi descentralizate, în termen de o lună vor întreprinde acţiuni eficiente în vederea diminuării restanţelor la plăţi ale agenţilor economici în bugetul consolidat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi a extinderii bazei impozabile;

în comun cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum, Asociaţia raională a producătorilor agricoli, vor asigura pînă la 1 mai 2004 deschiderea în fiecare localitate a punctelor de colectare a produselor agricole;

în comun cu autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, vor perfecta în termen de o lună materialele necesare pentru transmiterea către Agenţia de Stat pentru Silvicultură "Moldsilva" a terenurilor impracticabile pentru agricultură şi a terenurilor rezervate pentru sădirea fîşiilor de protecţie a cîmpurilor şi a terenurilor riverane ale bazinelor acvatice, pentru a fi împădurite;

în comun cu autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi şi cu aportul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, vor organiza deschiderea în anul 2004 a unui azil de bătrîni în s.Olăneşti şi a unei cantine sociale pentru deservirea persoanelor solitare şi socialmente vulnerabile;

în comun cu Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, vor elabora pînă la 1 februarie 2004 un plan de acţiuni privind revitalizarea pe parcursul anului 2004 a băilor publice în toate localităţile raionului; vor urgenta implementarea programelor de aprovizionare cu apă potabilă a localităţilor, o atenţie deosebită acordînd renovării sistemei de alimentare cu apă a oraşului Ştefan Vodă, cu suportul financiar al creditului Băncii Mondiale; vor organiza şi vor asigura pînă la 1 mai 2004 lichidarea tuturor gunoiştilor neautorizate şi vor institui în toate localităţile servicii de salubrizare;

în comun cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Departamentul Privatizării, vor analiza şi vor prezenta Guvernului pînă la 1 februarie 2004 propuneri referitor la utilizarea cu altă destinaţie a construcţiei nefinalizate a fabricii de lactate din or.Ştefan Vodă;

în comun cu Ministerul Culturii, autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, va elabora pînă la 1 februarie 2004 şi vor realiza pe parcursul anului 2004 un program de ameliorare a situaţiei în instituţiile de cultură din localităţile raionului, care să prevadă inclusiv instituirea patronajului agenţilor economici asupra bibliotecilor pentru copii şi a celor mai bune formaţii artistice;

în comun cu Ministerul Educaţiei şi autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, vor asigura pînă la 15 ianuarie 2004 şcolarizarea tuturor copiilor de vîrstă şcolară rămaşi în afara procesului de instruire; vor analiza şi vor prezenta un plan concret de acţiuni privind revitalizarea grădiniţelor de copii din localităţile raionului;

în comun cu Ministerul Afacerilor Interne, autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, vor asigura pînă la 1 martie 2004 toate posturile de poliţie cu sedii şi echipamentul necesar pentru o bună activitate a acestora; vor elabora şi vor implementa un mecanism de stimulare morală şi materială a membrilor gărzilor populare, în vederea menţinerii ordinii publice şi combaterii criminalităţii.

3. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare:

în comun cu Concernul Republican pentru Gospodărirea Apelor "Apele Moldovei", autorităţile administraţiei publice locale, va elabora un program eficient de revitalizare a sistemelor de irigaţie din raion şi va prezenta pînă la 1 martie 2004 propuneri de modificare a legislaţiei privind răspunderea pentru deteriorarea, descompletarea obiectelor şi instalaţiilor sistemelor de irigaţie;

în comun cu Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Departamentul Situaţii Excepţionale, autorităţile administraţiei publice locale din localităţile din lunca Nistrului, va examina şi va prezenta Guvernului pînă la 1 februarie 2004 propuneri de ameliorare a stării valului de protecţie împotriva inundaţiilor a rîului Nistru;

în comun cu primarul s.Talmaza şi preşedintele raionului Ştefan Vodă după consolidarea terenurilor agricole în sat, pe parcursul anului 2004 va organiza crearea unei staţiuni tehnologice de maşini;

în comun cu Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, autorităţile administraţiei publice locale, va examina eficienţa utilizării bazinelor acvatice în fiecare localitate şi pînă la 1 martie 2004 va prezenta propuneri privind oportunitatea modificării prevederilor actelor normative în vigoare în partea ce ţine de proprietarii bazinelor acvatice;

în comun cu Ministerul Apărării, Departamentul Situaţii Excepţionale şi preşedintele raionului, va asigura pînă la 1 martie 2004 ambalarea şi depozitarea pesticidelor şi preparatelor chimice inutilizabile şi interzise, stocate în depozitele unităţilor administrativ-teritoriale şi ale întreprinderilor agricole;

în comun cu autorităţile administraţiei publice locale şi acţionarii, va efectua pînă la 1 martie 2004 evaluarea stării complexelor zootehnice ale fostei S.A. "Arbini" şi va prezenta Guvernului propuneri concrete privind revitalizarea ori utilizarea acestora cu altă destinaţie.

4. Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, în comun cu primarii satelor, comunelor, în termen de pînă la 1 martie 2004 va asigura verificarea conformităţii titlurilor de autentificare a dreptului deţinătorilor de terenuri.

5. Ministerul Energeticii, Ministerul Finanţelor, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, în termen de pînă la 1 iulie 2004 vor întreprinde acţiunile necesare pentru finalizarea construcţiei gazoductului Ştefan Vodă - Palanca, cu participarea proporţională cu cota-parte de la bugetele de stat şi locale.

6. Ministerul Afacerilor Externe, în comun cu Departamentul Trupelor de Grăniceri, Departamentul Vamal, Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor, autorităţile administraţiei publice locale, pînă la 1 martie 2004 va iniţia negocierile cu partea ucraineană privind modificarea p.21 din anexa nr.4 a Acordului între Guvernul Moldovei şi Guvernul Ucrainei cu privire la punctele de trecere la frontiera de stat moldo-ucraineană şi simplificarea formalităţilor la trecerea frontierei de către cetăţenii care locuiesc în raioanele de frontieră, precum şi în vederea substituirii toponimului "Volintiri-Dalniceni" cu toponimul "Volintiri-Faraonovca".

7. Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor:

în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, va asigura în trimestrul I al anului 2004 instalarea utilajului necesar pentru a asigura recepţionarea programului naţional de televiziune în toate localităţile raionului;

în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, serviciile desconcentrate în teritoriu, pînă la 1 februarie 2004, va elabora şi va aproba planul de reparaţie a drumurilor publice, incluzînd în mod prioritar traseul Popeasca-Volintiri, Ştefan Vodă-Talmaza şi Căuşeni - Plop-Ştiubei-Talmaza-Tudora.

8. Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, în comun cu Ministerul Sănătăţii şi autorităţile administraţiei publice locale, va elabora şi va prezenta pînă la 20 ianuarie 2004 un plan de acţiuni care să asigure îmbunătăţirea indicilor de calitate a apei potabile şi supravegherea sanitaro-igienică preventivă şi curentă a sistemelor şi prizelor de alimentaţie cu apă potabilă a populaţiei.

9. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va asigura pe parcursul anului 2004 distribuirea scaunelor rulante pentru persoanele imobilizate, a aparatelor auditive şi a încălţămintei ortopedice, reieşind din necesităţile beneficiarilor.

10. Departamentul Vamal, Departamentul Trupelor de Grăniceri, Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor, în comun cu preşedintele raionului, autorităţile administraţiei publice din s.Caplani şi Volintiri, în termen de pînă la 1 aprilie 2004 vor asigura amenajarea şi buna funcţionare a punctelor de trecere a frontierei de stat "Caplani-Krutoiarovka", "Volintiri-Faraonovca".

11. Ministerul Educaţiei, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, va asigura pînă la 1 septembrie 2004 instituţiile de învăţămînt cu cadre didactice pentru toate disciplinele şcolare şi va crea condiţiile necesare acestora, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

12. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în comun cu serviciile publice abilitate cu drept de control din raion, autorităţile administraţiei publice locale, în termene rezonabile vor examina cauzele şi factorii responsabili de tergiversarea onorării în termen de către S.A."Baştina" a obligaţiunilor sale faţă de bugetele de toate nivelele, precum şi vor verifica corectitudinea evidenţei contabile a producerii producţiei agricole de către agenţii economici din raion şi vor prezenta Guvernului propunerile de rigoare.

13. Ministerul Finanţelor va aloca mijloacele financiare necesare, prevăzute în investiţiile capitale pe anul 2004, pentru reparaţia acoperişului şcolii medii din s.Cioburciu şi, suplimentar, pentru finalizarea construcţiei gazoductului Ştefan Vodă-Palanca.

14. Controlul executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Cancelariei de Stat a Republicii Moldova.