BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 164 din 04.04.2003

pentru ratificarea Protocolului la Convenţia privind asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală din 22 ianuarie 1993

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
04.04.2003

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru ratificarea Protocolului la Convenţia privind asistenţa

 juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială

şi penală din 22 ianuarie 1993

nr. 164-XV  din  04.04.2003

 (în vigoare 22.04.2003) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.76 art.346 din 22.04.2003

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

La punctul 2, în partea ce se referă la articolul 5 din Convenţie – În cadrul prezentei Convenţii, Republica Moldova întreţine relaţii cu Părţile Contractante prin intermediul Ministerului Justiţiei şi Procuraturii Generale, cu excepţia autorităţilor competente pentru implementarea prevederilor articolului 14 din Convenţie.

La punctul 5, în partea ce se referă la articolul 14 din Convenţie – Autorităţile competente pentru implementarea prevederilor acestuia sînt Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Agenţia Servicii Publice, Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Serviciul Fiscal de Stat.

La punctul 8, referitor la articolul 221 din Convenţie – Procurorul poate înainta o acţiune civilă sau participa în proces civil doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute de legislaţia Republicii Moldova.

La punctul 20, referitor la articolul 781 pct.3 din Convenţie – Transmiterea temporară a persoanei menţionate la articolul 781 punctul 1 din Convenţie nu se efectuează nici în cazul în care alte consideraţii imperioase se opun transferării ei pe teritoriul Părţii solicitante.

La punctul 21, referitor la articolul 80 din Convenţie – Comunicarea în problemele executării actelor procedurale şi a altor acţiuni se face doar prin intermediul Procuraturii Generale.

[Art.1 modificat prin Legea nr.218 din 25.10.2018, în vigoare 30.12.2018]