BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

Hotărâre nr. 168 din 16.03.2022

cu privire la transmiterea Întreprinderii de Stat "Medisan" cu întreprinderile sale afiliate şi modificarea unor hotărâri ale Guvernului

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
16.03.2022

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la transmiterea Întreprinderii de Stat "Medisan" cu întreprinderile

sale afiliate şi modificarea unor hotărâri ale Guvernului

nr. 168  din  16.03.2022

 (în vigoare 18.03.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 73-77 art. 202 din 18.03.2022

* * *

În temeiul art.6 alin.(1) lit.a1) şi art.14 alin.(1) lit.c) din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401), cu modificările ulterioare, şi al art.2 alin.(1) din Legea nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.441-450, art.750), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se transmite, din administrarea Cancelariei de Stat în administrarea Agenţiei Proprietăţii Publice, Întreprinderea de Stat "Medisan" cu întreprinderile sale afiliate:

1) Întreprinderea afiliată cu investiţii străine "Sanatoriul "Moldova" (or. Truskaveţ, Ucraina);

2) Întreprinderea afiliată cu investiţii străine "Sanatoriul "Sănătatea" (or. Sergheevka, Ucraina).

2. Agenţia Proprietăţii Publice va exercita funcţia de fondator al Întreprinderii de Stat "Medisan" cu întreprinderile sale afiliate şi va asigura, în termen de 30 de zile, operarea modificărilor necesare în actele de constituire ale Întreprinderii de Stat "Medisan", precum şi ale întreprinderilor afiliate cu investiţii străine de pe teritoriul Ucrainei, în modul stabilit.

3. Poziţia 12 din anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.657/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea structurii şi efectivului-limită ale Cancelariei de Stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.162, art.724), cu modificările ulterioare, se abrogă.

4. Anexa nr.4 la Hotărârea Guvernului nr.902/2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Proprietăţii Publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.390-395, art.1011), cu modificările ulterioare, se completează cu următoarea poziţie:

" Î.S. "Medisan" cu întreprinderile sale afiliate:

- Întreprinderea afiliată cu investiţii străine "Sanatoriul "Moldova" (or. Truskaveţ, Ucraina);

- Întreprinderea afiliată cu investiţii străine "Sanatoriul "Sănătatea" (or. Sergheevka, Ucraina)".

5. Punctul 4 din Hotărârea Guvernului nr.498/2020 cu privire la încetarea procedurii de lichidare a Întreprinderii de Stat "Medisan", modificarea şi abrogarea unor hotărâri ale Guvernului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.165-176, art.597) se abrogă.

6. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.