Lege nr. 168 din 30.07.2026
pentru modificarea unor acte normative (ce vizează identificarea şi înregistrarea animalelor)
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea unor acte normative (ce vizează
identificarea şi înregistrarea animalelor)
nr. 168 din 30.07.2026
(în vigoare 13.11.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 375-378 art. 401 din 13.08.2026
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Legea nr.231/2006 privind identificarea şi înregistrarea animalelor (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.399–404, art.806), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. În cuprinsul legii, cuvintele "subdiviziunea teritorială pentru siguranţa alimentelor", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "subdiviziunea teritorială a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor" la forma gramaticală corespunzătoare.
2. Articolul 1:
la alineatul (1), cuvintele "de identificare şi înregistrare" se substituie cu textul "de identificare şi înregistrare a animalelor, precum şi cerinţele de trasabilitate";
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Prevederile prezentei legi se aplică activităţilor de identificare şi înregistrare a animalelor din speciile bovină, ovină, caprină, porcină, ecvidee, cu excepţia animalelor sălbatice, precum şi celor de identificare şi înregistrare a albinelor şi a exploataţiilor apicole."
articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
"(3) Cerinţele de trasabilitate prevăzute de prezenta lege includ:
1) identificarea animalelor în funcţie de specii şi categorii;
2) înregistrarea animalelor şi a exploataţiilor în Registrul de stat al animalelor;
3) ţinerea evidenţei animalelor şi a evenimentelor aferente acestora, după cum urmează:
a) pentru bovine, ovine, caprine, porcine, ecvidee şi albine – individual sau pe lot, conform regulilor specifice fiecărei specii;
b) pentru păsări şi iepuri – evidenţa efectivelor şi a evenimentelor aferente acestora la nivel de exploataţie;
4) transmiterea şi actualizarea datelor în Sistemul informaţional automatizat "Registrul de stat al animalelor" şi în Sistemul informaţional "BeeProtect", în condiţiile prezentei legi."
3. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Articolul 3. Noţiuni generale
În sensul prezentei legi, se utilizează noţiunile definite în Legea apiculturii nr.70/2006 şi în Legea nr.221/2007 privind activitatea sanitară veterinară, precum şi următoarele noţiuni:
1. deţinător de animale – persoană fizică sau juridică care are în posesie permanentă animale în calitate de proprietar de animale şi/sau de deţinător al exploataţiei ori de îngrijitor temporar al animalelor. În această categorie sunt incluşi, fără excepţie, conducătorii grupurilor de animale, ai mijloacelor de transport în care se află animale, precum şi administratorii exploataţiilor de tip târguri sau expoziţii de animale, tabere de vară, ferme de animale, centre de colectare a animalelor sau unităţi de sacrificare;
2. identificare a animalelor – atribuirea codului unic de identificare a animalului prin aplicarea crotaliilor sau a altor mijloace de identificare, inclusiv electronice cu identificare prin radiofrecvenţă (RFID), care asigură identificarea animalelor fără a prejudicia buna lor stare, cu respectarea cerinţelor de trasabilitate;
3. operator naţional – Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, desemnată, conform legii, în calitate de posesor, deţinător şi registrator al Registrului de stat al animalelor, precum şi de gestionar şi de furnizor naţional al mijloacelor de identificare a animalelor;
4. panou de identificare a stupinelor – mijloc de identificare vizuală a stupinelor, constând dintr-un panou cu dimensiunile de minimum 100 cm lungime şi minimum 50 cm lăţime, utilizat, după caz, pe perioada deplasării în pastoral şi/sau în perioada de iernare, care conţine următoarele informaţii: numele apicultorului, adresa amplasării permanente, codul unic al stupinei şi, după caz, în partea inferioară, tipul stupinei: producţie sau prăsilă;
5. paşaport individual al bovinei – document în care se înregistrează o bovină pe baza codului unic de identificare al acesteia şi care conţine informaţii privind exploataţia de origine, deţinătorul acesteia şi istoricul evenimentelor aferente acesteia, asigurând evidenţa şi trasabilitatea sanitară veterinară;
6. paşaport al ecvideului – document unic de identificare pe viaţă, care atestă identitatea unui ecvideu şi conţine codul unic de identificare al acestuia, descrierea ecvideului, date despre deţinătorul acestuia, precum şi statutul şi istoricul sanitar veterinar;
7. registrul exploataţiei – set de date electronice disponibile în Sistemul informaţional automatizat "Registrul de Stat al Animalelor" privind animalele identificate într-o exploataţie şi mişcarea acestora, precum şi setul de documente veterinare eliberate proprietarului sau deţinătorului exploataţiei în cauză la consemnarea mişcării animalelor, inclusiv la identificarea lor iniţială, documentele respective fiind arhivate în ordine cronologică, îndosariate şi păstrate permanent, inclusiv pe o perioadă de 3 ani de la data închiderii exploataţiei;
8. Registrul de stat al animalelor – totalitatea informaţiilor documentate ţinute în Sistemul informaţional automatizat "Registrul de stat al animalelor", destinate identificării şi înregistrării animalelor şi a exploataţiilor, organizate în conformitate cu cerinţele stabilite de lege;
9. subiecţi ai raporturilor juridice în domeniul identificării şi înregistrării animalelor – autorităţi publice implicate în reglementarea, coordonarea şi controlul implementării Sistemului informaţional automatizat "Registrul de stat al animalelor" şi a Sistemului informaţional "BeeProtect" ca parte componentă a acestuia, conform atribuţiilor funcţionale;
10. Sistemul informaţional automatizat "Registrul de stat al animalelor" (SIA "RSA") – totalitatea sistematizată de date privind exploataţiile, animalele identificate în exploataţiile respective, evenimentele care au loc în legătură cu animalele şi deţinătorii de animale, precum şi privind documentele şi mijloacele de identificare a animalelor;
11. Sistemul informaţional "BeeProtect" (SI "BeeProtect") – sistem informaţional sub formă de aplicaţie web, parte componentă a SIA "RSA", destinat monitorizării stupinelor şi a familiilor de albine, precum şi schimbului de informaţii privind aplicarea produselor fitosanitare şi a fertilizanţilor în scopul protecţiei sanitare veterinare."
4. Articolele 31, 4 şi 5 vor avea următorul cuprins:
"Articolul 31. Subiecţii raporturilor juridice în domeniul identificării şi înregistrării animalelor
Subiecţi ai raporturilor juridice în domeniul identificării şi înregistrării animalelor sunt:
a) statul – proprietarul Registrului de stat al animalelor şi al SI "BeeProtect" ca parte componentă a SIA "RSA";
b) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor – posesorul, deţinătorul şi registratorul Registrului de stat al animalelor şi al SI "BeeProtect";
c) autorităţile administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale şi deţinătorii de animale în calitate de utilizatori şi destinatari ai datelor Registrului de stat al animalelor;
d) utilizatorii SI "BeeProtect" – funcţionarii şi angajaţii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi, apicultorii, producătorii agricoli şi silvicultorii, categoriile de utilizatori care sunt şi destinatari ai datelor sistemului în cauză.
Articolul 4. Modul de înregistrare a animalelor
(1) Animalele se înregistrează în Registrul de stat al animalelor, care cuprinde date în format electronic privind exploataţiile, animalele identificate în fiecare exploataţie, mişcarea animalelor identificate, precum şi setul de documente veterinare eliberate proprietarului sau deţinătorului exploataţiei la consemnarea mişcării animalelor, inclusiv la identificarea lor iniţială. În cazul familiilor de albine, înregistrarea se face de către proprietarul exploataţiei apicole în SI "BeeProtect", după obţinerea paşaportului stupinei.
(2) Regulile de ţinere a Registrului de stat al animalelor şi a SI "BeeProtect" se stabilesc de Guvern.
Articolul 5. Modul de identificare a animalelor
(1) Identificarea animalelor sau a familiilor de albine se efectuează de către deţinătorii acestora, care au obligaţia de a furniza informaţiile necesare pentru înregistrarea animalelor în Registrul de stat al animalelor, iar în cazul familiilor de albine – pentru înregistrarea în SI "BeeProtect".
(2) Lista documentelor şi procedurile aferente SIA "RSA" se stabilesc printr-un regulament aprobat de Guvern.
(3) SIA "RSA" cuprinde:
a) mijlocul de identificare a animalului;
b) documentele de înregistrare a animalului;
c) paşaportul individual al bovinei;
d) echipamentele şi aplicaţiile de colectare, de stocare, de monitorizare şi de administrare a datelor.
(4) Animalele sunt supuse identificării prin următoarele mijloace de identificare:
1) la bovine – prin aplicarea a două crotalii convenţionale ataşate pe pavilionul fiecărei urechi, fiind permisă înlocuirea uneia dintre crotaliile convenţionale cu un mijloc de identificare electronică, şi prin eliberarea gratuită de către operatorul naţional a paşaportului individual al bovinei;
2) la ovine şi la caprine:
a) prin aplicarea cel puţin a unei crotalii convenţionale ataşate pe pavilionul unei urechi sau a unei benzi convenţionale pe chişiţă, în cazul animalelor sacrificate înainte de vârsta de 12 luni;
b) prin aplicarea unei crotalii convenţionale şi a unuia dintre mijloacele de identificare electronică incluse de operatorul naţional în Lista mijloacelor de identificare electronică (crotalie electronică, transponder de tip bolus, transponder injectabil sau bandă electronică pe chişiţă), în cazul animalelor altele decât cele menţionate la lit.a);
3) la porcine – prin aplicarea unei crotalii convenţionale sau a unei crotalii electronice ataşate pe pavilionul unei urechi, care conţine codul unic de înregistrare al unităţii de naştere a animalului. În cazul porcinelor de reproducţie înscrise într-un registru zootehnic, identificarea se face printr-un cod unic de identificare;
4) la ecvidee:
a) prin injectarea transponderului injectabil;
b) prin perfectarea paşaportului ecvideului;
5) la albine – prin înscrierea pe fiecare stup a codului unic al stupinei, împreună cu numărul de ordine al stupului, prin vopsire, pirogravare sau aplicarea unor plăcuţe.
(5) Prin derogare de la prevederile alin.(4), deţinătorii de animale aparţinând unor rase crescute în mod specific pentru evenimente culturale, sportive ori în scop recreativ sau ştiinţific pot înlocui crotaliile cu un transponder de tip bolus sau cu un transponder injectabil, cu condiţia menţinerii unei legături neechivoce între animal şi codul său de identificare. În acest scop, la identificarea şi înregistrarea animalului în SIA "RSA", deţinătorii furnizează suplimentar documente justificative care atestă destinaţia culturală, sportivă, recreativă sau ştiinţifică a animalului."
5. La articolul 6 alineatul (3):
în partea introductivă, cuvintele "sînt solicitate" se substituie cu cuvintele "sunt solicitate sau utilizate";
la litera b), textul "din domeniul apărării naţionale, securităţii statului şi asigurării ordinii publice" se exclude;
alineatul se completează cu litera g) cu următorul cuprins:
"g) alţi subiecţi stabiliţi prin legi speciale."
6. Legea se completează cu articolul 61 cu următorul cuprins:
"Articolul 61. Confidenţialitatea datelor din SI "BeeProtect"
(1) Subiecţii raporturilor juridice care utilizează SI "BeeProtect", în calitate de subiecţi responsabili de totalitatea resurselor informaţionale din spaţiul informaţional al sistemului, au obligaţia de a asigura confidenţialitatea datelor cu caracter personal şi de a respecta cerinţele de securitate cibernetică.
(2) Transmiterea către persoane terţe a datelor cu caracter personal din cadrul SI "BeeProtect" este permisă exclusiv cu acordul prealabil scris al proprietarului exploataţiei, în conformitate cu legislaţia.
(3) Acordul prealabil menţionat la alin.(2) nu este necesar în cazul în care datele din SI "BeeProtect" sunt solicitate sau utilizate de subiecţii enumeraţi la art.6 alin (3)."
7. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
"Articolul 7. Termene-limită de identificare şi înregistrare a animalelor şi de actualizare a datelor cu privire la acestea
(1) Deţinătorii de animale au obligaţia de a identifica animalele şi de a transmite informaţia respectivă operatorului naţional pentru includerea acesteia în Registrul de stat al animalelor, după cum urmează:
a) pentru bovine şi ecvidee – în termen de 20 de zile de la naştere;
b) pentru porcine – la momentul înţărcării, dar nu mai târziu de 60 de zile de la naştere;
c) pentru ovine şi caprine – în termen de 60 de zile de la naştere.
(2) Deţinătorii de animale au obligaţia de a declara subdiviziunii teritoriale a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, în termen de cel mult 7 zile, moartea animalului, sacrificarea acestuia, pierderea/regăsirea acestuia, pierderea mijlocului de identificare a acestuia, schimbarea proprietarului acestuia, cumpărarea (inclusiv din import) sau înstrăinarea (inclusiv exportul) acestuia.
(3) Animalele nu părăsesc exploataţia înainte de a fi identificate.
(4) Deţinătorii de albine au obligaţia de a identifica şi a înregistra familiile de albine în termen de 45 de zile de la formarea acestora. Modificarea numărului de familii de albine, survenită prin unificare sau pierdere, se consemnează în paşaportul stupinei şi se actualizează în SI "BeeProtect" în conformitate cu prevederile art.7 lit.n) din Legea apiculturii nr.70/2006.
(5) Exploataţiile de păsări şi cele de iepuri au obligaţia de a înregistra în SIA "RSA" datele privind efectivele de păsări sau de iepuri deţinute, precum şi evenimentele aferente acestora, asigurând actualizarea datelor respective cu o frecvenţă de cel mult 7 zile."
8. La articolul 9:
alineatul unic devine alineatul (1);
articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:
"(2) Mişcarea familiilor de albine şi a exploataţiei apicole pe teritoriul Republicii Moldova în scopul amplasării în pastoral se permite numai în baza înregistrării în SI "BeeProtect", cu respectarea prevederilor art.7 lit.b) şi art.14 alin.(5) din Legea apiculturii nr.70/2006. Pe perioada amplasării în pastoral, deţinătorul exploataţiei are obligaţia de a afişa panoul de identificare a stupinei în loc vizibil."
9. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
"Articolul 10. Obligaţiile transportatorilor de animale
(1) Orice persoană care transportă animale pe teritoriul Republicii Moldova este obligată:
a) să transporte doar animale identificate, înregistrate în SIA "RSA" sau în SI "BeeProtect", informaţiile referitoare la mişcarea animalelor fiind transmise şi accesibile în SIA "RSA" înainte de iniţierea transportului;
b) să verifice, la îmbarcare, corespunderea dintre mijloacele de identificare aplicate animalelor şi datele introduse în SIA "RSA" sau în SI "BeeProtect" pentru fiecare animal transportat;
c) să prezinte, la cererea persoanelor responsabile de controlul oficial, animalele transportate şi să asigure accesul la informaţiile disponibile din SIA "RSA" sau SI "BeeProtect";
d) să asigure bunăstarea şi protecţia animalelor în conformitate cu normele sanitare veterinare în vigoare;
e) să utilizeze mijloace de transport autorizate de subdiviziunea teritorială a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, conform cerinţelor legislaţiei sanitare veterinare, cu excepţia familiilor de albine care se transportă conform art.14 alin.(7) din Legea apiculturii nr.70/2006.
(2) Metodologia privind verificarea mişcării animalelor, modul de acces al autorităţilor la datele SIA "RSA" şi ale SI "BeeProtect", precum şi condiţiile tehnice de interoperabilitate se stabilesc de către Guvern."
10. La articolul 11:
alineatele (2), (4) şi (6) vor avea următorul cuprins:
"(2) Se permite sacrificarea animalelor în alte locuri decât cele prevăzute la alin.(1) în cazul în care carnea şi produsele provenite din acestea nu sunt destinate comercializării, fiind utilizate pentru consum propriu, cu condiţia examinării prealabile a animalului de către medicul veterinar, a supravegherii procesului de sacrificare, precum şi a înregistrării evenimentului în SIA "RSA"."
"(4) Bovinele sacrificate de urgenţă care deţin o singură crotalie convenţională sunt considerate bovine identificate şi înregistrate, cu condiţia ca medicul veterinar care a efectuat certificarea să confirme pe propria răspundere pierderea celei de-a doua crotalii convenţionale şi să înregistreze informaţia respectivă conform procedurilor aprobate."
"(6) Înregistrarea în SIA "RSA" a evenimentelor care au loc în legătură cu animalele la abatoare se efectuează de către medicii veterinari desemnaţi de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, în conformitate cu art.15 alin.(5) din Legea nr.221/2007 privind activitatea sanitară veterinară."
articolul se completează cu alineatul (7) cu următorul cuprins:
"(7) Animalele neidentificate şi neînregistrate în SIA "RSA", pentru care nu există date suficiente în vederea stabilirii identităţii în timpul transportului, nu pot fi sacrificate pentru consum uman şi sunt supuse procedurilor de eliminare prevăzute de Legea nr.129/2019 privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman. Cheltuielile aferente procedurii de eliminare sunt suportate de proprietarul exploataţiei sau de deţinătorul animalelor, conform prevederilor art.39 alin.(4) din Legea 221/2007 privind activitatea sanitară veterinară."
11. La articolul 12:
alineatul unic devine alineatul (1);
articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:
"(2) În cazul mortalităţii albinelor se efectuează examinări în conformitate cu cerinţele sanitare veterinare, menţinându-se identificarea familiilor de albine până la finalizarea investigaţiilor."
12. La articolul 13, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Deţinătorul de animale, altele decât cele menţionate la alin.(11), suportă cheltuielile aferente procesului de identificare a animalelor, inclusiv costurile manoperei."
Art.II. – Legea nr.221/2007 privind activitatea sanitară veterinară (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.13–20, art.10), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. În cuprinsul legii, cuvintele "subdiviziunea teritorială pentru siguranţa alimentelor", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "subdiviziunea teritorială a Agenţiei" la forma gramaticală corespunzătoare.
2. Articolul 2:
la noţiunea "autoritate sanitară veterinară competentă", textul "Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, subdiviziunile teritoriale pentru siguranţa alimentelor" se substituie cu cuvintele "Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi subdiviziunile teritoriale ale acesteia";
la noţiunea "medic veterinar oficial", textul "Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, al subdiviziunilor teritoriale pentru siguranţa alimentelor" se substituie cu textul "Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, al subdiviziunilor teritoriale ale acesteia".
3. La articolul 18, alineatul (14) va avea următorul cuprins:
"(14) Numărul de animale admis în exploataţiile nonprofesionale şi regulile de întreţinere a acestora se aprobă de către consiliile locale conform prevederilor Legii nr.436/2006 privind administraţia publică locală, însă numărul acestora nu poate depăşi:
a) 10 capete de bovine total, dintre care 5 capete de bovine mature;
b) 5 capete de cabaline total, dintre care 2 capete de cabaline mature;
c) 50 de capete de ovine mature şi descendenţii acestora (până la vârsta de 12 luni – în cazul masculilor şi până la vârsta de 24 de luni – în cazul femelelor);
d) 50 de capete de caprine mature şi descendenţii acestora (până la vârsta de 12 luni – în cazul masculilor şi până la vârsta de 24 de luni – în cazul femelelor);
e) 2 capete de porcine mature şi descendenţii acestora (până la vârsta de 60 de zile, dintre care 5 capete anual pot fi crescute până la vârsta de sacrificare, iar 2 capete de femele pot fi crescute pentru reproducţie);
f) 100 de iepuri;
g) 200 de păsări;
h) 30 de familii de albine.
Cumulativ, numărul de capete de animale specificate la lit.a)–g) nu poate depăşi 10 unităţi vită mare. Coeficienţii de conversie pentru transformarea numărului de animale în unităţi vită mare se aprobă de Guvern."
4. La articolul 22 alineatul (6), cuvintele "li se acordă despăgubiri" se substituie cu textul "li se acordă despăgubiri prin intermediul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură,".
Art.III. – La articolul 10 din Legea nr.129/2019 privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.315–319, art.459), cu modificările ulterioare, litera a) se completează cu punctul 6 cu următorul cuprins:
"6. animalele neidentificate, în cazul în care acestea sunt depistate în timpul transportului şi nu există date suficiente pentru stabilirea identităţii acestora."
Art.IV. – Articolul 260 din Legea nr.196/2024 privind sănătatea animală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.389–391, art.600), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 8 mai 2027."
articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
"(11) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr.231/2006 privind identificarea şi înregistrarea animalelor (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.399–404, art.806), cu modificările ulterioare."
Art.V. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la expirarea termenului de 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
(2) Guvernul, în termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi:
a) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;
b) va aproba Metodologia de identificare a stupinelor şi stupilor.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.168. Chişinău, 30 iulie 2026. | |