BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

179/20.02.2003 Hotărîre privind indexarea şi modul de plată a sumelor indexate pentru depunerile băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
20.02.2003

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

privind indexarea şi modul de plată a sumelor indexate pentru

depunerile băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii

nr. 179  din  20.02.2003

 (în vigoare 28.02.2003) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.27-29 art.193 din 28.02.2003

* * *

Întru executarea Legii nr.1530-XV din 12 decembrie 2002 privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.174-176, art.1337) şi în scopul compensării pierderilor suportate de către deponenţii Băncii de Economii pînă la 2 ianuarie 1992 în legătură cu devalorizarea în urma inflaţiei, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

Regulamentul privind indexarea şi modul de plată a sumelor indexate pentru depunerile băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii, conform anexei nr.1;

Componenţa Comisiei centrale pentru indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor, conform anexei nr.2.

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.127 din 22.02.2010, în vigoare 26.02.2010]

[Pct.2 exclus prin Hot.Guv. nr.127 din 22.02.2010, în vigoare 26.02.2010]

[Pct.2 introdus prin Hot.Guv. nr.632 din 26.05.03, în vigoare 30.05.03]

3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, se abrogă Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.108 din 16 februarie 1995 "Privind modul şi mecanismul de indexare a depunerilor cetăţenilor în instituţiile Băncii de Economii a Moldovei" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.15-16, art.98).

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.179 din 20 februarie 2003

REGULAMENTUL

privind indexarea şi modul de plată a sumelor indexate pentru

depunerile băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii

NOŢIUNI ŞI DISPOZIŢII GENERALE

1. În baza Legii nr.1530-XV din 12 decembrie 2002 privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii, se indexează depunerile băneşti ale cetăţenilor Republicii Moldova, atît cele în vigoare, cît şi cele reînnoite la data de 29 iulie 1994, reieşind din soldurile, conform situaţiei din 2 ianuarie 1992:

a) în raport de 1 rublă : 1 leu, pentru prima mie de ruble a soldului cumulativ pe toate conturile deţinute de un deponent;

b) în raport de 2,5 ruble : 1 leu, la soldul ce depăşeşte suma indicată la lit.a) pentru un deponent.

2. Plata sumelor indexate se efectuează pe etape:

etapa 1: se achită sumele indexate conform pct.1 lit.a), în funcţie de anul naşterii deponenţilor;

etapa 2: după achitarea integrală a sumelor indexate, conform pct.1 lit.a), se achită sumele indexate conform pct.1 lit.b), în funcţie de anul naşterii deponenţilor.

3. Nu se efectuează indexarea:

a) mijloacelor băneşti din conturile care au fost închise în baza dispoziţiei deponentului începînd cu 1 ianuarie 1992 pîna la 29 iulie 1994;

b) mijloacelor băneşti din conturile care au fost trecute la conturi convenţional închise (cu soldul de pîna la 10 ruble);

c) mijloacelor băneşti din conturile speciale a compensaţiei de 40% din anul 1991.

4. În sensul prezentului Regulament, noţiunile utilizate semnifică:

deponent - persoana fizică în numele căreia au fost deschise conturi de depozit în Banca de Economii;

beneficiar - cetăţeanul Republicii Moldova în numele căruia au fost deschise conturi de depozit în Banca de Economii, ce se încadrează în limitele stabilite de Legea nr.1530-XV din 12 decembrie 2002 privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii;

conturi reînnoite - conturi închise, soldul cărora a fost transferat în aceeaşi zi la un alt cont, în cazurile în care acesta:

a) a fost deschis nu mai tîrziu de data transferului în numele aceleiaşi persoane;

b) a fost deschis nu mai tîrziu de data transferului în numele succesorului de drepturi al deponentului. În astfel de cazuri, indexarea se va efectua în perioada indexării depunerilor băneşti ale beneficiarilor, cu categoria de vîrstă din care face parte succesorul de drepturi;

suma indexată - suma mijloacelor băneşti calculată pentru conturile de depozit din Banca de Economii, ce se încadrează în limitile stabilite de Legea nr.1530-XV din 12 decembrie 2002.

[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.453 din 28.04.06, în vigoare 05.05.06]

FORMAREA COMISIEI CENTRALE PENTRU INDEXAREA

DEPUNERILOR BĂNEŞTI ALE CETĂŢENILOR

[Cap.II (pct.5,6) în redacţia Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

5. Comisia centrală pentru indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor (în continuare – Comisie centrală) îşi exercită atribuţiile pe perioada efectuării indexării.

6. Comisia centrală are următoarele funcţii:

stabilirea condiţiilor şi termenelor de depunere a cererilor pentru înregistrarea beneficiarilor de indexare;

examinarea informaţiei prezentate de către “Banca de Economii” S.A., în proces de lichidare, privind cererile pentru indexare depuse de către deponenţi;

examinarea datelor statistice privind plata sumelor indexate prezentate de către Î.S. “Poşta Moldovei”;

determinarea sumei necesare pentru a fi transferată către Î.S. “Poşta Moldovei” în scopul plăţii sumelor indexate, reieşind din suma prevăzută în legea bugetului de stat pe anul respectiv;

înaintarea propunerilor către Guvern privind aprobarea categoriilor de vârstă ale deponenţilor, care vor fi incluşi în lista beneficiarilor de indexare în anul bugetar respectiv.

[Pct.6 modificat prin Hot. Guv. nr.54 din 05.02.2020, în vigoare 14.02.2020]

[Cap.II în redacţia Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Cap.II modificat prin Hot.Guv. nr.127 din 22.02.2010, în vigoare 26.02.2010]

[Cap.II modificat prin Hot.Guv. nr.453 din 28.04.2006, în vigoare 05.05.2006]

[Cap.II modificat prin Hot.Guv. nr.1329 din 07.11.2003, în vigoare 14.11.2003]

[Cap.II modificat prin Hot.Guv. nr.632 din 26.05.2003, în vigoare 30.05.2003]

STABILIREA CATEGORIILOR DE VÎRSTĂ ALE DEPONENŢILOR -

BENEFICIARI DE INDEXAREA DEPUNERILOR

10. Ministerul Finanţelor, în baza informaţiei prezentate de către “Banca de Economii” S.A., în proces de lichidare, privind sumele indexate calculate conform cererilor depuse, precum şi a informaţiei prezentate de către Î.S. “Poşta Moldovei” privind suma indexată achitată la etapele 1 şi 2, propune spre examinare Comisiei centrale categoriile de vîrstă ale deponenţilor care vor beneficia de indexare în anul respectiv, în funcţie de sumele prevăzute în acest scop în legea bugetară anuală.

[Pct.10 modificat prin Hot. Guv. nr.54 din 05.02.2020, în vigoare 14.02.2020]

[Pct.10 în redacţia Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.453 din 28.04.06, în vigoare 05.05.06]

[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.1013 din 25.08.03, în vigoare 29.08.03]

[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.632 din 26.05.03, în vigoare 30.05.03]

11. În baza deciziei Comisiei centrale, Ministerul Finanţelor va anunţa prin intermediul mass-media, iar Î.S. “Poşta Moldovei” va afişa în oficiile/agenţiile poştale avize cu privire la modul şi termenele de depunere a cererilor de către deponenţi pentru a fi incluşi în lista beneficiarilor de indexare în anul respectiv.

[Pct.11 în redacţia Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

12. Cererile pentru indexare ale deponenţilor vor fi depuse în orice oficiu/agenţie poştală a Î.S. “Poşta Moldovei pentru primirea sumelor indexate în anul respectiv în termenele stabilite de Comisia centrală.

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.453 din 28.04.06, în vigoare 05.05.06]

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.265 din 09.03.05, în vigoare 21.03.05]

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.557 din 24.05.04, în vigoare 04.06.04]

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.1329 din 07.11.03, în vigoare 14.11.03]

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.1013 din 25.08.03, în vigoare 29.08.03]

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.632 din 26.05.03, în vigoare 30.05.03]

121. Comisia centrală va înainta propuneri Guvernului privind aprobarea categoriilor de vîrstă ale deponenţilor pentru plata sumelor indexate în anul respectiv. În cazul în care în legea bugetului de stat pe anul respectiv cuantumul mijloacelor financiare destinate plăţii sumelor indexate a fost stabilit în sumă mai mare decît cea determinată anterior, Comisia centrală va înainta propuneri Guvernului referitor la aprobarea unor noi categorii de vîrstă ale deponenţilor pentru plata sumelor indexate în anul respectiv.

[Pct.121 modificat prin Hot. Guv. nr.54 din 05.02.2020, în vigoare 14.02.2020]

[Pct.121 introdus pein Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

122. Guvernul, în funcţie de sumele prevăzute în bugetul de stat pentru indexare, va aproba, anual, categoriile de deponenţi ale căror depuneri se vor indexa în anul respectiv.

[Pct.122 modificat prin Hot. Guv. nr.54 din 05.02.2020, în vigoare 14.02.2020]

[Pct.122 introdus prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

123. În baza hotărîrii Guvernului privind aprobarea categoriilor de vîrstă ale deponenţilor pentru plata sumei indexate în anul respectiv, Ministerul Finanţelor va anunţa prin intermediul mass-mediei, iar Î.S. “Poşta Moldovei” va afişa pe pagina sa oficială www.posta.md, precum şi în oficiile/agenţiile poştale avize cu privire la modul de depunere a cererii, conţinutul acesteia, termenele şi categoriile de vîrstă ale deponenţilor care vor beneficia de sume indexate.

[Pct.123 introdus pein Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Pct.13 abrogat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.453 din 28.04.06, în vigoare 05.05.06]

[Pct.13 în redacţia Hot.Guv. nr.1329 din 07.11.03, în vigoare 14.11.03]

[Pct.14 abrogat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Pct.14 modificat prin Hot.Guv. nr.453 din 28.04.06, în vigoare 05.05.06]

[Pct.14 modificat prin Hot.Guv. nr.1329 din 07.11.03, în vigoare 14.11.03]

[Pct.15,16 abrogate prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Pct.16 modificat prin Hot.Guv. nr.453 din 28.04.06, în vigoare 05.05.06]

[Pct.16 modificat prin Hot.Guv. nr.1329 din 07.11.03, în vigoare 14.11.03]

[Pct.17 abrogat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

RECEPŢIONAREA ŞI ÎNREGISTRAREA CERERILOR

PENTRU INDEXARE

[Denumirea cap.IV în redacţia Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

18. Deponenţii, în numele cărora au fost deschise conturi de depozit în Banca de Economii, conform cerinţelor pct.1 al prezentului Regulament, se vor prezenta la orice oficiu/agenţie poştală a Î.S. “Poşta Moldovei” pentru a depune cererea pentru indexare (anexa nr.1).

[Pct.18 modificat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

19.

Persoanele specificate la pct.18 al prezentului Regulament se vor prezenta avînd la dispoziţie:

actul de identitate valabil al cetăţeanului Republicii Moldova;

libretele de economii ale conturilor deschise pînă la 1 ianuarie 1992 sau certificatul eliberat de “Banca de Economii” S.A., în proces de lichidare, privind conturile de depozit supuse indexării, în cazul pierderii libretelor de economii sau în cazul închiderii contului după 29 iulie 1994.

[Pct.19 în redacţia Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Pct.19 modificat prin Hot.Guv. nr.453 din 28.04.06, în vigoare 05.05.06]

[Pct.19 modificat prin Hot.Guv. nr.883 din 19.08.05, în vigoare 26.08.05]

[Pct.19 modificat prin Hot.Guv. nr.265 din 09.03.05, în vigoare 21.03.05]

191. Depunerile băneşti înscrise în conturile purtătorului se consideră ca aparţinînd persoanei care prezintă libretul de economii la oficiul/agenţia poştală. La prezentarea libretului de economii la oficiul/agenţia poştală, pe foaia de titlu se va înscrie numele şi prenumele depunătorului, anul naşterii şi numărul personal de identificare al acestuia.

În cazul în care deponentul, după deschiderea contului, şi-a modificat datele personale, va prezenta documentul confirmativ (certificat de căsătorie, certificat de divorţ etc.).

În cazul pierderii libretelor de economii sau în cazul închiderii contului după 29 iulie 1994, beneficiarul va depune o cerere la “Banca de Economii” S.A., în proces de lichidare, pentru căutarea conturilor.

[Pct.191 introdus prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

20. În cererea pentru indexare, beneficiarul (moştenitorul, reprezentantul) va indica: numele, prenumele, patronimicul, anul naşterii, numărul de identificare şi adresa domiciliului deponentului (moştenitorului), numerele conturilor de depozit supuse indexării, numărul agenţiei şi al filialei băncii unde au fost deschise conturile.

[Pct.20 în redacţia Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

21. În cazul decesului deponentului, în numele căruia au fost deschise conturi de depozit în Banca de Economii, moştenitorii se vor prezenta pentru a depune cererea pentru indexare la oficiile/agenţiile poştale ale Î.S. “Poşta Moldovei”, avînd la dispoziţie actul său de identitate, certificatul de deces al deponentului şi copia legalizată notarial a certificatului de moştenitor. În cazul în care certificatul de deces a fost eliberat de organele de stare civilă ale altor state, suplimentar se va prezenta şi certificatul despre apartenenţa deponentului, la momentul decesului, la cetăţenia Republicii Moldova, eliberat de organele respective. Cererea va fi completată în modul stabilit de pct.20 al prezentului Regulament, cu indicarea în ea a numelui, prenumelui şi numărului de identificare al moştenitorului. Copia legalizată notarial a certificatului de moştenitor va fi anexată la cerere.

Litigiile apărute se vor soluţiona pe cale judiciară.

[Pct.21 modificat prin Hot. Guv. nr.54 din 05.02.2020, în vigoare 14.02.2020]

[Pct.21 modificat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Pct.21 completat prin Hot.Guv. nr.453 din 28.04.06, în vigoare 05.05.06]

[Pct.21 completat prin Hot.Guv. nr.632 din 26.05.03, în vigoare 30.05.03]

22. Dacă beneficiarii de indexare, din motive întemeiate, nu vor avea posibilitate să depună personal cererea pentru indexare la oficiul/agenţia poştală, în modul stabilit, ei vor depune cererea prin intermediul reprezentantului său, autorizat în baza procurii perfectate conform legislaţiei în vigoare. Documentele specificate la pct.19 şi 21 se vor prezenta copii legalizate în modul stabilit de legislaţie.

[Pct.22 modificat prin Hot. Guv. nr.54 din 05.02.2020, în vigoare 14.02.2020]

[Pct.22 modificat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Pct.22 completat prin Hot.Guv. nr.453 din 28.04.06, în vigoare 05.05.06]

221. Î.S. “Poşta Moldovei” va verifica corectitudinea completării cererii pentru indexare ţinînd cont de prevederile punctelor 20 şi 21 ale prezentului Regulament şi corespunderea datelor personale indicate în cererea pentru indexare cu datele din originalele actelor de identitate şi le va transmite săptămînal “Băncii de Economii” S.A., în proces de lichidare, cu anexarea copiilor documentelor specificate la pct.19, 21 şi 22, însoţite de un borderou, iar Ministerului Finanţelor, lunar, pînă la data de 10 a fiecărei luni, un registru al acestor cereri, unde va indica: numărul de ordine al cererii, data depunerii cererii, numele, prenumele şi patronimicul persoanei care a depus cererea şi numărul de identitate al acesteia.

[Pct.221 introdus prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

222. “Banca de Economii” S.A., în proces de lichidare, în baza cererilor depuse, va verifica dacă conturile indicate în cerere sînt supuse indexării şi dacă acestea nu au fost anterior înregistrate, precum şi va stabili soldul conturilor la situaţia din 2 ianuarie 1992. Datele din cererea pentru indexare vor fi introduse în baza de date a sistemului informaţional al băncii pentru formarea listelor beneficiarilor de indexare şi calcularea sumelor indexate. “Banca de Economii” S.A., în proces de lichidare, în caz de necesitate, va solicita Î.S. “Poşta Moldovei” prezentarea informaţiei sau a documentelor stabilite în pct.19-22 ale prezentului Regulament.

[Pct.222 introdus prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

223. “Banca de Economii” S.A., în proces de lichidare, lunar, pînă la data de 15 a fiecărei luni, va prezenta Î.S. “Poşta Moldovei” informaţia privind cererile pentru indexare respinse, indicînd numele, prenumele, patronimicul şi adresa domiciliului persoanelor ale căror cereri au fost respinse, precum şi motivul respingerii cererii. Î.S. “Poşta Moldovei”, în decurs de 10 zile calendaristice de la primirea informaţiei respective, va informa persoanele, în formă scrisă, despre faptul respingerii cererilor.

[Pct.223 introdus prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

CALCULUL SUMELOR INDEXATE PENTRU PLATĂ

[Pct.23 abrogat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

24. Sumele indexate pentru plată vor fi calculate reieşind din soldul mijloacelor băneşti din conturile de depozit incluse în baza de date pentru indexare, precizată de “Banca de Economii” S.A., în proces de lichidare, şi cererile pentru indexare depuse de către cetăţenii, în numele cărora au fost deschise conturile de depozit, conform prevederilor Legii nr.1530-XV din 12 decembrie 2002 privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii.

[Pct.24 modificat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

25. Suma indexării calculată pe fiecare beneficiar va fi diminuată cu suma totală a indexării transferate pe conturile speciale pentru indexare, în conformitate cu Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.201-XIII din 29 iulie 1994 "Privind indexarea depunerilor populaţiei în instituţiile Băncii de Economii a Moldovei".

26. Dacă în procesul achitării sumelor indexate au fost recepţionate cereri suplimentare de la beneficiarii incluşi în listele anterioare, “Banca de Economii” S.A., în proces de lichidare:

în cazul în care sumele indexate nu au fost achitate, diminuează suma spre plată la prima etapă, conform calculului prevăzut în art.2, lit.a) al Legii nr.1530-XV din 12 decembrie 2002 privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii, iar diferenţa va fi îndreptată pentru achitarea sumelor indexate în anul gestionar;

în cazul în care sumele indexate la prima etapă au fost achitate, în baza de date pentru indexare se introduc modificări în conformitate cu cerinţele art.2 lit.b) al Legii nr.1530-XV din 12 decembrie 2002 privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii la sumele calculate spre plată la etapa a doua.

[Pct.26 modificat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Pct.26 modificat prin Hot.Guv. nr.453 din 28.04.06, în vigoare 05.05.06]

[Pct.26 introdus prin Hot.Guv. nr.632 din 26.05.03, în vigoare 30.05.03]

27. În cazurile în care depunerile din mai multe conturi au fost testate mai multor moştenitori, sumele indexate vor fi achitate în modul următor:

la prima mie de ruble în sume egale fiecărui moştenitor;

la soldul ce depăşeşte prima mie - proporţional cotei deţinute de către fiecare moştenitor în suma totală a sumei testate.

Î.S. “Poşta Moldovei” va calcula sumele indexate spre achitare moştenitorilor în baza certificatului de moştenitor.

[Pct.27 modificat prin Hot. Guv. nr.54 din 05.02.2020, în vigoare 14.02.2020]

[Pct.27 introdus prin Hot.Guv. nr.632 din 26.05.03, în vigoare 30.05.03]

271. Beneficiarii de indexare cărora le-au fost înscrise în conturile speciale de indexare, deschise conform Hotărîrii Parlamentului nr.201-XIII din 29 iulie 1994 “Privind indexarea depunerilor populaţiei în instituţiile Băncii de Economii a Moldovei”, mijloace băneşti în suma totală de peste 1 000 lei nu vor fi incluşi în listele pentru plata sumelor indexate în etapa 1 de indexare, conform pct.1 lit.a) al prezentului Regulament.

[Pct.271 introdus prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

MODALITATEA DE RAPORTARE

[Denumirea cap.VI în redacţia Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

28. “Banca de Economii” S.A., în proces de lichidare, lunar, pînă la data de 15 a fiecărei luni, va prezenta Ministerului Finanţelor, conform anexei nr.2, informaţia aferentă procesului de înregistrare a cererilor pentru indexare, care va cuprinde, obligatoriu, următoarea informaţie: numărul beneficiarilor înregistraţi, suma indexată calculată pentru etapa 1, suma indexată calculată pentru etapa 2.

[Pct.28 în redacţia Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

29. Î.S. “Poşta Moldovei” va prezenta, lunar, pînă la data de 10 a fiecărei luni, Ministerului Finanţelor darea de seamă referitor la plata sumelor indexate în luna de raport şi cumulativ de la începutul anului, conform anexei nr.3.

[Pct.29 în redacţia Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Pct.29 introdus prin Hot.Guv. nr.632 din 26.05.03, în vigoare 30.05.03]

MODALITATEA DE TRANSFERARE A MIJLOACELOR BĂNEŞTI

DE CĂTRE MINISTERUL FINANŢELOR

[Pct.30 abrogat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Pct.30 modificat prin Hot.Guv. nr.1329 din 07.11.03, în vigoare 14.11.03]

301. Ministerul Finanţelor va transfera mijloace băneşti către Î.S. “Poşta Moldovei” pentru plata sumelor indexate, pe măsura adresării beneficiarilor de indexare, în limita cuantumului mijloacelor băneşti prevăzute în legea bugetară anuală în contul special deschis în acest scop.

[Pct.301 introdus prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

302. Cheltuielile aferente recepţionării cererilor pentru indexare şi plata sumelor indexate suportate de către Î.S. “Poşta Moldovei” vor fi acoperite din bugetul de stat.

[Pct.302 introdus prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

PLATA SUMELOR INDEXATE

31. “Banca de Economii” S.A., în proces de lichidare, în baza hotărîrii Guvernului privind aprobarea categoriilor de vîrstă ale deponenţilor pentru plata sumei indexate în anul respectiv, va transmite, în format electronic, către Î.S. “Poşta Moldovei” lista beneficiarilor de indexare, cu indicarea sumei aferente fiecăruia pentru etapele 1 şi 2 de indexare.

[Pct.31 în redacţia Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

311. Î.S. “Poşta Moldovei”, în baza informaţiei recepţionate de la “Banca de Economii S.A., în proces de lichidare, va achita sumele indexate în limitele sumelor transferate de Ministerul Finanţelor în acest scop.

[Pct.311 introdus prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

32. Î.S. “Poşta Moldovei” are dreptul să deconteze din contul special mijloacele băneşti numai pentru plata reală a sumei indexate.

[Pct.32 modificat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

33. Î.S. “Poşta Moldovei” va efectua plata sumelor indexate la prezentarea personală a beneficiarului (moştenitorului, reprezentantului) în subdiviziunile sale.

[Pct.33 modificat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

34. Ministerul Finanţelor va anunţa prin intermediul mass-media, iar Î.S. “Poşta Moldovei” va afişa în oficiile/agenţiile sale informaţia referitor la termenele de plată a sumelor indexate.

[Pct.34 modificat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

35. Pentru a primi suma indexării calculată, beneficiarul, reprezentantul sau moştenitorul se va prezenta la orice oficiu/agenţie a Î.S. “Poşta Moldovei”, avînd asupra sa actul de identitate. Moştenitorul va prezenta suplimentar certificatul de deces şi copia legalizată notarial a certificatului de moştenitor, iar reprezentantul - procura, întocmită în modul stabilit de legislaţie.

În cazurile în care depunerile băneşti au fost testate mai multor moştenitori, moştenitorul care solicită suma indexată ce îi revine va depune la oficiul/agenţia poştal(ă) cererea pentru calcul al sumei indexate spre achitare, conform anexei nr.4.

[Pct.35 modificat prin Hot. Guv. nr.54 din 05.02.2020, în vigoare 14.02.2020]

[Pct.35 modificat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Pct.35 în redacţia Hot.Guv. nr.453 din 28.04.06, în vigoare 05.05.06]

[Pct.36 abrogat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

DISPOZIŢII FINALE

37. “Banca de Economii” S.A., în proces de lichidare, poartă răspundere pentru corectitudinea stabilirii şi calculării sumelor indexate.

[Pct.37 modificat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

371. Î.S. “Poşta Moldovei” poartă răspundere pentru utilizarea conform destinaţiei a mijloacelor băneşti transferate în aceste scopuri de către Ministerul Finanţelor, corectitudinea achitării sumelor indexate, precum şi pentru păstrarea bazei de date primite de la Banca de Economii în proces de lichidare.

[Pct.371 introdus prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Pct.38 abrogat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

39. Mijloacele transferate pentru plata indexării şi neutilizate pe parcursul anului bugetar vor fi restituite de Î.S.“Poşta Moldovei” la contul Ministerului Finanţelor în ultima zi lucrătoare.

[Pct.39 modificat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

40. Ministerul Finanţelor, Î.S. “Poşta Moldovei” şi “Banca de Economii” S.A.”, în proces de lichidare, vor asigura păstrarea informaţiei ce constituie secret comercial, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

[Pct.40 modificat prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.1329 din 07.11.03, în vigoare 14.11.03]

[Anexa nr.3 în redacţia Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Anexa nr.4 introdusă prin Hot. Guv. nr.54 din 05.02.2020, în vigoare 14.02.2020]

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

nr.179 din 20 februarie 2003

COMPONENŢA

Comisiei centrale pentru indexarea

depunerilor băneşti ale cetăţenilor

Ministrul finanţelor, preşedinte al Comisiei

Şeful Secţiei angajamente interne a Ministerului Finanţelor, secretar al Comisiei

Membrii Comisiei:

Secretar de stat al Ministerului Justiţiei

Secretar de stat al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale

Viceguvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei

Şeful Direcţiei datorii publice a Ministerului Finanţelor

Şeful Direcţiei Trezoreria de Stat a Ministerului Finanţelor.

[Anexa nr.2 modificată prin Hot. Guv. nr.54 din 05.02.2020, în vigoare 14.02.2020]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.196 din 27.03.2017, în vigoare 31.03.2017]

[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.127 din 22.02.2010, în vigoare 26.02.2010]

[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.990 din 19.09.05, în vigoare 23.09.05]

[Anexa nr.2 modificat prin Hot.Guv. nr.632 din 26.05.03, în vigoare 30.05.03]