Lege nr. 180 din 19.12.2019
cu privire la ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova, Întreprinderea de Stat "Moldelectrica" şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind implementarea Proiectului "Interconectarea reţelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România, Faza I"
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
cu privire la ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova, Întreprinderea
de Stat “Moldelectrica” şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
privind implementarea Proiectului “Interconectarea reţelelor de energie
electrică dintre Republica Moldova şi România, Faza I”
nr. 180 din 19.12.2019
(în vigoare 27.12.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 393-399 art. 337 din 27.12.2019
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.1. – Se ratifică Acordul de grant dintre Republica Moldova, Întreprinderea de Stat “Moldelectrica” şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind implementarea Proiectului “Interconectarea reţelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România, Faza I”, în valoare de 39,94 milioane de euro, semnat la 26 septembrie 2019.
Art.2. – Guvernul va întreprinde măsurile necesare pentru realizarea prevederilor acordului menţionat.
Art.3. – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va notifica Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în privinţa ratificării acordului nominalizat.
Art.4. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Zinaida GRECEANÎI |
| Nr.180. Chişinău, 19 decembrie 2019. | |