BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

184/15.03.95 Hotărîre cu privire la modificarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.529 din 20 iulie 1994

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
15.03.1995
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA cu privire la modificarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 529 din 20 iulie 1994 Nr.184 din 15.03.95 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.21/169 din 13.04.1995 * * * În scopul eficientizării activităţii Comisiei de stat pentru piaţa hîrtiilor de valoare, Guvernul Republicii Moldova hotărăşte: 1. Se modifică şi se completează Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.529 din 20 iulie 1994 "Cu privire la Comisia de stat pentru piaţa hîrtiilor de valoare" precum urmează: a) punctul 1 se expune în următoarea redacţie: "1. Se instituie Comisia de stat pentru piaţa hîrtiilor de valoare în număr de 10 persoane, dintre care 5 îşi vor exercita atribuţiile permanent, iar celelalte vor fi antrenate din reprezentanţii Cancelariei de Stat, Băncii Naţionale a Moldovei şi conducătorii (adjuncţii) Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor, Ministerului Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat"; b) în punctul 6 cuvintele "suprafaţa totală de 90 m.p." se substituie prin cuvintele "suprafaţă totală de 220 m.p."; c) alineatul 5 al punctului 4 din anexa nr.1 se completează, după cuvintele "să suspende emisia", cu cuvintele "sau circulaţia"; d) anexa nr. 3 se expune în următoarea redacţie: "Anexa nr. 3 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 529 din 20 iulie 1994 STRUCTURA Direcţiei executive a Comisiei de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare Direcţia metofologie şi acte normative Direcţia licenţe şi reglementarea pieţei hîrtiilor de valoare Direcţia supravegherea şi inspectarea pieţei hîrtiilor de valoare Direcţia administrativă şi pregătirea cadrelor". 2. Se stabileşte, de la 1 aprilie 1995, personalul scriptic al Direcţiei executive a Comisiei de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare în număr de 20 unităţi. 3. Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare, în comun cu Ministerul Finanţelor şi de comun acord cu Banca Naţională a Moldovei, vor elabora şi vor prezenta spre aprobare Guvernului, pînă la 1 aprilie 1995, regulamentul privind circulaţia la intern a hîrtiilor de valoare emise pe teritoriul altor state. 4. Ministerul Justiţiei, în comun cu Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare, Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a Moldovei, va elabora şi va prezenta Guvernului în termen de 3 luni proiectul legii privind sancţionarea contravenţiilor în domeniul circulaţiei hîrtiilor de valoare. 5. Mijloacele obţinute de la eliberarea certificatelor de calificare licenţelor pentru activitatea profesionistă şi prestarea serviciilor vor rămîne la dispoziţia Comisiei pentru crearea bazei materiale, remunerarea muncii experţilor nescriptici. PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA Andrei SANGHELI Chişinău, 1995. Nr.