Hotărâre nr. 192 din 15.04.2026
pentru modificarea unor hotărâri ale Guvernului (consolidarea centrelor de date şi utilizarea platformei tehnologice guvernamentale comune (MCloud))
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru modificarea unor hotărâri ale Guvernului (consolidarea centrelor de date
şi utilizarea platformei tehnologice guvernamentale comune (MCloud))
nr. 192 din 15.04.2026
(în vigoare 16.04.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.170-172 art.189 din 16.04.2026
* * *
În temeiul art.22 din Legea nr.467/2003 cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.6-12, art.44), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Hotărârea Guvernului nr.823/2020 cu privire la optimizarea şi eficientizarea centrelor de date din sectorul public, precum şi la aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.304-312, art.972) se modifică după cum urmează:
1.1. punctul 3 va avea următorul cuprins:
"3. Pentru entităţile publice posesoare ale centrelor de date din sectorul public care se supun consolidării ca parte a platformei tehnologice guvernamentale comune (MCloud), indicate în anexa nr.1:
1) se permite, până la data de 31 decembrie 2028, achiziţionarea echipamentelor hardware de tip server, de stocare, a echipamentelor de comunicaţii destinate exclusiv funcţionării acestora, precum şi a produselor software şi licenţelor aferente, compatibile cu platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud), exclusiv pentru asigurarea continuităţii proceselor critice pe durata pregătirii procesului de integrare în platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud);
2) achiziţiile echipamentelor şi produselor menţionate la subpct. 1) se realizează cu coordonarea obligatorie a specificaţiilor tehnice cu Instituţia Publică "Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică", în vederea asigurării compatibilităţii tehnice şi operaţionale cu platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud), la următoarele etape:
a) înainte de prezentarea către Ministerul Finanţelor a propunerilor de finanţare a cheltuielilor pentru echipamentele şi produsele menţionate la subpct. 1);
b) la aprobarea planurilor generale de achiziţii şi a modificărilor acestora, care includ achiziţia echipamentelor şi produselor menţionate la subpct. 1);
c) înainte de lansarea procedurilor de achiziţie, în cazul în care Instituţia Publică "Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică" va decide şi va înainta recomandări privind justificarea, argumentarea oportunităţii şi compatibilitatea tehnică a echipamentelor şi produselor menţionate la subpunctul 1);
3) Instituţia Publică "Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică" va elabora şi va aproba, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al directorului, Metodologia privind coordonarea specificaţiilor tehnice la achiziţia echipamentelor şi produselor menţionate la subpct. 1), efectuată pe perioada aplicării prevederilor acestuia, care stabileşte procedura de coordonare, etapele, documentaţia necesară şi cerinţele de compatibilitate tehnică cu platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud);
4) Ministerul Finanţelor va aproba spre finanţare doar propunerile de buget şi înregistrarea contractelor privind achiziţia echipamentelor şi produselor prevăzute la subpct. 1), pentru care specificaţiile tehnice au fost coordonate pozitiv, în conformitate cu Metodologia prevăzută la subpct. 3);
5) în termen rezonabil, dar nu mai târziu de şase luni de la data expirării perioadei stabilite la subpunctul 1), entităţile publice vor asigura, cu titlu gratuit, transmiterea fizică şi completă din centrele de date doar a echipamentelor hardware de tip server, de stocare, a echipamentelor de comunicaţii destinate exclusiv funcţionării acestora, precum şi a produselor software şi licenţelor aferente, compatibile cu platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud), din administrarea lor în administrarea Instituţiei Publice "Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică", în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la modul de transmitere a bunurilor proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.901/2015.";
1.2. punctul 4 se abrogă.
2. La punctul 18 din Hotărârea Guvernului nr.414/2018 cu privire la măsurile de consolidare a centrelor de date în sectorul public şi de raţionalizare a administrării sistemelor informaţionale de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.157-166, art.474), cu modificările ulterioare, subpunctul 3) se abrogă.
3. Implementarea prevederilor prezentei hotărâri nu exclude coordonarea propunerilor de finanţare a cheltuielilor pentru tehnologii informaţionale şi a planurilor generale de achiziţii pentru tehnologii informaţionale şi comunicaţii în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.544/2019 cu privire la unele măsuri de organizare a procesului de achiziţii în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Alexandru MUNTEANU |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul dezvoltării | |
| economice şi digitalizării | Eugeniu Osmochescu |
| Nr.192. Chişinău, 15 aprilie 2026. | |