(2) Prezenta lege se aplică în cazul în care locul arbitrajului se află în Republica Moldova. Prevederile art.8, 19, 20 şi 48 se aplică şi în cazul în care locul arbitrajului se află într-o altă jurisdicţie sau nu a fost încă stabilit.

(3) În cazul în care locul arbitrajului nu a fost încă stabilit, instanţele de judecată sunt competente să exercite atribuţiile prevăzute la cap. III dacă pârâtul sau reclamantul îşi are sediul ori domiciliul în Republica Moldova.

(4) În cazul în care printr-un tratat internaţional la care Republica Moldova este parte sunt stabilite dispoziţii diferite de cele prevăzute de legislaţia din domeniul arbitrajului, se aplică dispoziţiile tratatului internaţional.

Articolul 2. Noţiuni şi reguli de interpretare

(1) În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni semnifică:

1. arbitraj - modalitate alternativă de soluţionare a litigiilor realizată de către un tribunal arbitral;

2. convenţie arbitrală - acord prin care părţile supun arbitrajului toate sau o parte dintre litigiile care au apărut sau care ar putea să apară între ele cu privire la un raport juridic determinat (contractual sau necontractual);

3. tribunal arbitral - arbitru unic sau un complet de arbitri.

(2) În cazul în care una dintre prevederile prezentei legi, cu excepţia celor de la art.38, acordă părţilor libertatea de a decide asupra unui anumit subiect, această libertate include şi dreptul părţilor de a autoriza un terţ, inclusiv o instituţie, să ia respectiva decizie.

(3) În cazul în care o prevedere a prezentei legi se referă la ceea ce părţile au convenit sau pot conveni ori se referă în orice alt mod la un acord al lor, acordul respectiv include orice reguli de arbitraj prevăzute în textul său.

(4) În cazul în care una dintre prevederile prezentei legi, cu excepţia celor de la art.34 lit.a) şi de la art.42 alin.(2) lit.a), se referă la o acţiune, această prevedere se aplică şi acţiunii reconvenţionale, iar în cazul în care face referire la obiecţiile împotriva acţiunii, această prevedere se referă şi la obiecţiile împotriva acţiunii reconvenţionale.

Articolul 3. Arbitrabilitatea

(1) Poate face obiectul unei convenţii arbitrale orice litigiu de natură patrimonială.

(2) Litigiile de natură nepatrimonială pot face obiectul unei convenţii arbitrale în măsura în care părţile sunt în drept să încheie o tranzacţie în privinţa litigiului.

(3) Nu pot face obiectul unei convenţii arbitrale litigiile care vizează:

a) contractele de credit care cad sub incidenţa Legii nr.202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori;

b) contractele de gaj şi de fidejusiune încheiate cu consumatori, prin care se garantează obligaţiile născute din contractele prevăzute la lit.a);

c) dreptul familiei, cu excepţia litigiilor asupra cărora părţile pot încheia o tranzacţie.

(4) Introducerea unei categorii noi de litigii care nu pot face obiectul unei convenţii arbitrale este posibilă numai prin modificarea alin.(3).

(5) Persoanele juridice de drept public, inclusiv statul şi unităţile administrativ-teritoriale, pot încheia convenţii arbitrale în privinţa litigiilor aferente raporturilor juridice civile, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

(6) Litigiile care vizează contractele administrative pot face obiectul unei convenţii arbitrale aprobate de Guvern.

Articolul 4. Arbitrajul instituţional şi arbitrajul ad-hoc

(1) Arbitrajul instituţional este administrat de instituţiile arbitrale potrivit unor reguli de procedură arbitrală, cu respectarea dispoziţiilor imperative ale prezentei legi. Instituţiile arbitrale se constituie ca organe permanente pe lângă camere de comerţ, burse, uniuni, asociaţii sau alte organizaţii şi funcţionează în baza unor regulamente adoptate de acestea. Nu pot fi constituite instituţii arbitrale pe lângă autorităţile publice.

(2) Constituirea instituţiei arbitrale se notifică Ministerului Justiţiei, care ţine lista instituţiilor arbitrale din Republica Moldova în scop de evidenţă publică. Lista se actualizează şi se publică pe site-ul web oficial al Ministerului Justiţiei.

(3) Arbitrajul care nu este instituţional este ad-hoc. Modul de organizare şi desfăşurare a arbitrajului ad-hoc se stabileşte prin acordul părţilor, cu respectarea dispoziţiilor imperative ale prezentei legi.

Articolul 5. Competenţa instanţelor de judecată

(1) Instanţele de judecată nu au competenţa de a interveni în desfăşurarea arbitrajului decât în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.

(2) În cazul în care prezenta lege prevede intervenţia instanţelor de judecată, cererile relevante se înaintează instanţelor de judecată competente în conformitate cu Codul de procedură civilă nr.225/2003.

Articolul 6. Recepţionarea comunicărilor scrise

(1) Dacă părţile nu au convenit altfel:

a) orice comunicare scrisă se consideră recepţionată în cazul în care a fost remisă destinatarului personal sau la sediul, domiciliul, reşedinţa ori la adresa poştală sau electronică a acestuia. În cazul în care niciunul dintre locurile menţionate nu poate fi identificat după cercetări rezonabile, comunicarea scrisă se consideră recepţionată dacă a fost expediată la ultimul sediu sau domiciliu cunoscut, la ultima reşedinţă sau adresă poştală ori electronică cunoscută, printr-o scrisoare recomandată sau în orice alt mod care atestă încercarea de a remite comunicarea;

b) comunicarea se consideră recepţionată la data remiterii conform lit.a).

(2) Prevederile alin.(1) nu se aplică în privinţa comunicărilor efectuate în cadrul procedurilor judiciare reglementate de Codul de procedură civilă nr.225/2003.

Capitolul II

CONVENŢIA ARBITRALĂ

Articolul 7. Forma convenţiei arbitrale

(1) Convenţia arbitrală trebuie să fie scrisă. Aceasta poate fi o clauză inserată într-un contract sau o convenţie separată.

(2) Convenţia arbitrală este considerată a fi în formă scrisă dacă conţinutul său este consemnat sau înregistrat în orice modalitate, indiferent de faptul dacă convenţia arbitrală sau contractul au fost încheiate oral, prin acţiuni concludente sau prin alte mijloace.

(3) Convenţia arbitrală este considerată a fi în formă scrisă inclusiv în cazul în care:

a) rezultă dintr-o comunicare electronică, iar informaţiile conţinute în aceasta sunt accesibile şi pot fi utilizate pentru trimiteri ulterioare;

b) se regăseşte într-un schimb de cerere de arbitraj şi de referinţă în care existenţa sa este pretinsă de o parte şi nu este contestată de cealaltă parte;

c) într-un contract se face trimitere la un document care conţine o convenţie arbitrală, cu condiţia ca trimiterea să fie făcută astfel încât clauza respectivă să devină parte a contractului.

(4) Prezenta lege se aplică în mod corespunzător şi arbitrajului prevăzut printr-o dispoziţie pentru cauză de moarte sau printr-un alt act juridic unilateral.

Articolul 8. Convenţia arbitrală şi intentarea procesului civil în privinţa fondului litigiului

(1) Dacă în privinţa unui litigiu care face obiectul unei convenţii arbitrale este intentat un proces civil, instanţa de judecată, la solicitarea unei părţi şi nu mai târziu de prima sa declaraţie asupra fondului litigiului, scoate cererea de pe rol în conformitate cu art.267 lit.e) din Codul de procedură civilă nr.225/2003 şi îndrumă părţile spre arbitraj, cu excepţia cazului în care constată că convenţia arbitrală este nulă, inoperantă sau nesusceptibilă de executare.

(2) În cazul intentării unui proces civil conform alin.(1), procedura arbitrală poate fi începută sau continuată, inclusiv cu pronunţarea hotărârii arbitrale, chiar dacă cererea se află în curs de examinare în instanţa de judecată.

Capitolul III

TRIBUNALUL ARBITRAL

Articolul 9. Numărul de arbitri

(1) Părţile sunt libere să stabilească numărul de arbitri.

(2) Dacă părţile nu au stabilit numărul de arbitri, se numesc trei arbitri.

Articolul 10. Numirea arbitrilor

(1) Părţile sunt libere să convină asupra procedurii de numire a arbitrilor.

(2) În lipsa înţelegerii prevăzute la alin.(1):

a) în cazul unui tribunal arbitral constând din trei arbitri, fiecare parte numeşte câte un arbitru, iar cei doi arbitri astfel numiţi desemnează un al treilea arbitru, care va avea calitatea de preşedinte al tribunalului arbitral. Dacă o parte nu numeşte arbitrul în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării celeilalte părţi de a-l numi sau dacă cei doi arbitri numiţi nu vor putea numi, în termen de 30 de zile de la data numirii lor, un al treilea arbitru, acesta este numit la cererea oricărei părţi de către instituţia arbitrală, în cazul arbitrajului instituţional, sau de către instanţa de judecată, în cazul arbitrajului ad-hoc. În cazul în care domiciliul sau sediul ambelor părţi se află pe teritoriul Republicii Moldova, termenele sunt de 15 zile;

b) în cazul unui tribunal arbitral constând dintr-un arbitru unic, dacă părţile nu au reuşit să convină asupra numirii arbitrului, acesta se numeşte la cererea oricărei părţi de către instituţia arbitrală, în cazul arbitrajului instituţional, sau de către instanţa de judecată, în cazul arbitrajului ad-hoc.

(3) În cazul în care, în conformitate cu o procedură de numire convenită de părţi:

a) o parte nu acţionează în conformitate cu procedura respectivă;

b) părţile ori doi arbitri nu pot ajunge la un acord aşteptat de la aceştia în temeiul unei astfel de proceduri; sau

c) un terţ, inclusiv o instituţie, nu îndeplineşte nicio funcţie care i-a fost încredinţată în temeiul unei astfel de proceduri, orice parte poate solicita instanţei de judecată să ia măsurile necesare, cu excepţia cazului în care acordul privind procedura de numire prevede alte mijloace pentru a asigura numirea.

(4) Dacă există mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi, părţile care au interese comune numesc un singur arbitru. În cazul în care părţile cu interese comune nu pot cădea de acord asupra numirii arbitrului, acesta se numeşte, la cererea oricărei părţi, de către instituţia arbitrală, în cazul arbitrajului instituţional, sau de către instanţa de judecată, în cazul arbitrajului ad-hoc, dacă părţile nu au decis altfel.

(5) Încheierea instituţiei arbitrale sau a instanţei de judecată pronunţată în cazurile prevăzute la alin.(2)-(4) este nesusceptibilă de atac. La numirea arbitrului, instituţia arbitrală sau instanţa de judecată ţine seama de orice calificări cerute arbitrului prin acordul părţilor, precum şi de considerentele care pot asigura numirea unui arbitru independent şi imparţial, iar în cazul unui arbitru unic sau al celui de-al treilea arbitru - şi de oportunitatea numirii unui arbitru de o altă cetăţenie decât cea a părţilor.

Articolul 11. Recuzarea arbitrului

(1) În cazul în care o persoană este abordată în vederea posibilei sale numiri în calitate de arbitru, ea trebuie să informeze asupra tuturor circumstanţelor care pot da naştere unor îndoieli justificate cu privire la imparţialitatea sau independenţa sa. Arbitrul, din momentul numirii sale şi pe toată durata procedurii arbitrale, este obligat să informeze, fără întârziere, părţile cu privire la aceste circumstanţe, dacă nu le-a informat anterior.

(2) Arbitrul poate fi recuzat doar dacă există circumstanţe care pot da naştere unor îndoieli justificate asupra independenţei sau imparţialităţii sale sau dacă el nu are calificarea convenită de părţi. Partea este în drept să recuze arbitrul pe care l-a numit sau la a cărui numire a participat doar pentru motive de care a luat cunoştinţă după numire.

Articolul 12. Procedura de recuzare a arbitrului

(1) Părţile sunt libere să convină asupra procedurii de recuzare a arbitrului, respectând prevederile alin.(3).

(2) În lipsa înţelegerii prevăzute la alin.(1), partea care intenţionează să recuze arbitrul trebuie să informeze în scris tribunalul arbitral cu privire la motivele recuzării, în termen de 15 zile de la data la care a luat cunoştinţă de constituirea tribunalului arbitral sau de la data la care a luat cunoştinţă de circumstanţele menţionate la art.11 alin.(2). Dacă arbitrul împotriva căruia a fost depusă cererea de recuzare nu se retrage din funcţie sau dacă cealaltă parte nu este de acord cu recuzarea lui, asupra recuzării se pronunţă tribunalul arbitral.

(3) Dacă recuzarea nu a fost obţinută conform procedurii stabilite la alin.(1) sau (2), partea care a depus cererea de recuzare poate, în termen de 30 de zile de la data comunicării încheierii de respingere a cererii de recuzare, să solicite instituţiei arbitrale, în cazul arbitrajului instituţional, sau instanţei de judecată, în cazul arbitrajului ad-hoc, emiterea unei încheieri privind recuzarea arbitrului, care este nesusceptibilă de atac. Până la emiterea încheierii, tribunalul arbitral, inclusiv arbitrul împotriva căruia este înaintată recuzarea, poate continua procedura arbitrală şi poate pronunţa hotărârea arbitrală.

Articolul 13. Încetarea mandatului de arbitru

(1) Mandatul de arbitru încetează, în particular, în următoarele cazuri:

a) arbitrul se află în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile;

b) arbitrul tergiversează exercitarea atribuţiilor sale din motive neîntemeiate;

c) arbitrul renunţă la mandat;

d) părţile convin asupra încetării mandatului arbitrului;

e) arbitrul este recuzat în conformitate cu art.12.

(2) În cazurile prevăzute la alin.(1) lit.a) sau b), mandatul de arbitru încetează dacă arbitrul renunţă la mandat sau părţile convin asupra încetării mandatului. În caz contrar, orice parte poate solicita instituţiei arbitrale, în cazul arbitrajului instituţional, sau instanţei de judecată, în cazul arbitrajului ad-hoc, să emită o încheiere referitoare la încetarea mandatului arbitrului pentru motivele prevăzute la alin.(1) lit.a) sau b). Încheierea instituţiei arbitrale sau a instanţei de judecată nu poate fi contestată.

(3) Încetarea mandatului de arbitru în cazurile prevăzute la alin.(1) lit.a) sau b) prin renunţare la mandat ori prin acordul părţilor nu reprezintă o recunoaştere sau o constatare a circumstanţelor respective.

Articolul 14. Numirea arbitrului înlocuitor

În cazul încetării mandatului unui arbitru potrivit art.13, se numeşte un arbitru înlocuitor, în conformitate cu regulile aplicate la numirea arbitrului înlocuit.

Articolul 15. Limitarea răspunderii

(1) Arbitrul şi instituţia arbitrală nu poartă răspundere civilă pentru acţiunile sau inacţiunile săvârşite în exercitarea atribuţiilor lor, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că acestea au fost săvârşite cu intenţie sau din culpă gravă.

(2) Prevederile alin.(1) se aplică în mod corespunzător membrilor organelor instituţiei arbitrale, personalului acesteia, inclusiv personalului secretariatului, precum şi altor persoane care asistă arbitrul sau instituţia arbitrală în exercitarea atribuţiilor lor.

Capitolul IV

COMPETENŢA TRIBUNALULUI ARBITRAL

Articolul 16. Competenţa tribunalului arbitral de a decide asupra propriei competenţe

(1) Tribunalul arbitral poate decide asupra competenţei sale, precum şi asupra oricăror obiecţii privind existenţa sau valabilitatea convenţiei arbitrale. În acest scop, clauza arbitrală prevăzută în contract este considerată ca o convenţie distinctă de alte clauze contractuale. Decizia tribunalului arbitral privind nulitatea contractului nu atrage nulitatea convenţiei arbitrale.

(2) Declaraţia privind lipsa de competenţă a tribunalului arbitral poate fi făcută cel târziu în momentul prezentării obiecţiilor la acţiune. Faptul că o parte a numit arbitrul sau că a participat la numirea lui nu o privează de dreptul de a face o asemenea declaraţie. Declaraţia privind depăşirea competenţei de către tribunalul arbitral trebuie făcută îndată ce chestiunea care depăşeşte competenţa tribunalului arbitral este invocată în cadrul procedurii arbitrale. În toate aceste cazuri, tribunalul arbitral poate admite declaraţia privind depăşirea competenţei făcută mai târziu dacă întârzierea este justificată.

(3) Tribunalul arbitral poate decide asupra declaraţiei menţionate la alin.(2) cu titlu de chestiune preliminară sau odată cu fondul. Dacă tribunalul arbitral decide, cu titlu de chestiune preliminară, că este competent, orice parte poate cere instanţei de judecată, în decursul a 30 de zile de la data primirii comunicării, să se pronunţe în această privinţă printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs. Pe durata examinării şi soluţionării cererii adresate instanţei de judecată, tribunalul arbitral poate continua procedura arbitrală şi poate pronunţa hotărârea arbitrală.

Capitolul V

MĂSURILE PROVIZORII ŞI ÎNCHEIERILE PRELIMINARE

Secţiunea 1

Măsurile provizorii

Articolul 17. Dispunerea măsurilor provizorii de către tribunalul arbitral

(1) Cu excepţia cazului în care părţile au convenit altfel, tribunalul arbitral, la cererea uneia dintre părţi, poate dispune măsuri provizorii.

(2) Măsurile provizorii sunt măsuri temporare, indiferent dacă sunt sub forma unei hotărâri arbitrale sau sub o altă formă, prin care, în orice moment anterior pronunţării hotărârii prin care se soluţionează definitiv litigiul, tribunalul arbitral dispune ca o parte:

a) să menţină sau să restabilească situaţia existentă până la soluţionarea litigiului;

b) să întreprindă o acţiune care ar preveni sau să se abţină de la o acţiune care ar putea cauza un prejudiciu imediat sau iminent ori ar putea aduce atingere procesului arbitral;

c) să asigure conservarea unor bunuri din care o hotărâre arbitrală ulterioară ar putea fi executată;

d) să păstreze probe care pot fi relevante şi importante pentru soluţionarea litigiului.

Articolul 18. Condiţiile pentru dispunerea măsurilor provizorii

(1) Partea care solicită dispunerea unei măsuri provizorii prevăzute la art.17 alin.(2) lit.a)-c) trebuie să demonstreze tribunalului arbitral că:

a) în cazul în care măsura nu este dispusă, există probabilitatea producerii unui prejudiciu care nu poate fi reparat în mod adecvat prin acordarea de despăgubiri, iar în cazul în care măsura este dispusă, acest prejudiciu depăşeşte în mod substanţial prejudiciul care poate fi cauzat părţii împotriva căreia este îndreptată măsura; şi

b) există o posibilitate rezonabilă ca partea care solicită măsura provizorie să aibă succes pe fondul litigiului, constatarea acestei posibilităţi neafectând libertatea de apreciere a tribunalului arbitral în orice decizie ulterioară.

(2) În cazul în care o parte solicită dispunerea unei măsuri provizorii prevăzute la art.17 alin.(2) lit.d), condiţiile prevăzute la alin.(1) se aplică numai dacă şi în măsura în care tribunalul arbitral consideră că este oportun.

Articolul 19. Recunoaşterea şi executarea

Recunoaşterea şi/sau încuviinţarea executării silite a măsurilor provizorii dispuse de tribunalul arbitral se realizează de către instanţa de judecată, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă nr.225/2003.

Articolul 20. Dispunerea măsurilor provizorii de către instanţa de judecată

Fără a aduce atingere prevederilor art.17 şi 18, măsurile provizorii aferente unei proceduri arbitrale pot fi dispuse şi de către instanţa de judecată, la cererea oricărei părţi şi la orice etapă a procedurii arbitrale, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă nr.225/2003, indiferent dacă locul arbitrajului se află sau nu în Republica Moldova.

Secţiunea a 2-a

Încheierile preliminare

Articolul 21. Emiterea încheierilor preliminare

(1) Cu excepţia cazului în care părţile au convenit altfel, o parte poate să depună, fără a notifica cealaltă parte, o cerere de dispunere a unei măsuri provizorii împreună cu o cerere de emitere a unei încheieri preliminare prin care să se dispună ca o parte să nu împiedice realizarea scopului măsurii provizorii solicitate.

(2) Tribunalul arbitral poate emite o încheiere preliminară dacă apreciază că dezvăluirea prealabilă a cererii de dispunere a unei măsuri provizorii către cealaltă parte riscă să compromită scopul acestei măsuri.

(3) Condiţiile prevăzute la art.18 alin.(1) se aplică la emiterea oricărei încheieri preliminare. În acest caz, prejudiciul menţionat la art.18 alin.(1) lit.a) este prejudiciul care poate să rezulte din emiterea sau neemiterea încheierii preliminare.

Articolul 22. Regimul juridic special al încheierilor preliminare

(1) Imediat după ce se pronunţă asupra unei cereri de emitere a unei încheieri preliminare, tribunalul arbitral notifică toate părţile cu privire la cererea de dispunere a unei măsuri provizorii, la cererea de emitere a unei încheieri preliminare, la încheierea preliminară, dacă aceasta a fost emisă, precum şi cu privire la toate comunicările aferente, inclusiv prin indicarea conţinutului oricărei comunicări verbale purtate între tribunalul arbitral şi oricare dintre părţi în legătură cu acestea.

(2) Tribunalul arbitral acordă oricărei părţi împotriva căreia este îndreptată o încheiere preliminară posibilitatea de a-şi prezenta poziţia în cel mai scurt timp posibil.

(3) Tribunalul arbitral se pronunţă prompt asupra oricărei obiecţii formulate cu privire la încheierea preliminară.

(4) Încheierile preliminare încetează să producă efecte după expirarea termenului de 20 de zile de la data emiterii de către tribunalul arbitral. Tribunalul arbitral poate dispune o măsură provizorie care să adopte sau să modifice încheierea preliminară, după ce partea împotriva căreia este îndreptată aceasta a fost notificată şi i s-a oferit posibilitatea de a-şi prezenta poziţia.

(5) Încheierile preliminare sunt obligatorii pentru părţi, însă nu pot fi supuse executării silite de către instanţele de judecată. Încheierile preliminare nu constituie hotărâri arbitrale.

Secţiunea a 3-a

Dispoziţii aplicabile măsurilor provizorii şi încheierilor preliminare

Articolul 23. Modificarea, suspendarea sau revocarea

Tribunalul arbitral poate modifica, suspenda sau revoca o măsură provizorie sau o încheiere preliminară pe care a emis-o, la cererea oricărei părţi sau, în circumstanţe excepţionale şi cu notificarea prealabilă a părţilor, din proprie iniţiativă.

Articolul 24. Constituirea unei garanţii

(1) Tribunalul arbitral poate cere părţii care solicită o măsură provizorie să constituie o garanţie adecvată în legătură cu măsura solicitată.

(2) Tribunalul arbitral solicită părţii care înaintează o cerere de emitere a unei încheieri preliminare să constituie o garanţie în legătură cu încheierea solicitată, cu excepţia cazului în care consideră că aceasta este nepotrivită sau nu este necesară.

Articolul 25. Dezvăluirea

(1) Tribunalul arbitral poate solicita oricărei părţi să dezvăluie prompt orice schimbare semnificativă a circumstanţelor pe baza cărora a fost solicitată sau dispusă măsura provizorie.

(2) Partea care înaintează o cerere de emitere a unei încheieri preliminare are obligaţia de a dezvălui tribunalului arbitral toate circumstanţele care ar putea fi relevante pentru decizia acestuia privind emiterea sau menţinerea încheierii preliminare. Această obligaţie continuă până în momentul în care partea împotriva căreia a fost solicitată încheierea preliminară a avut posibilitatea să îşi prezinte poziţia. După acest moment se aplică în mod corespunzător prevederile alin.(1).

Articolul 26. Cheltuieli şi despăgubiri

Partea care solicită o măsură provizorie sau o încheiere preliminară răspunde pentru orice cheltuieli şi prejudicii cauzate de măsura dispusă sau încheierea emisă în cazul în care tribunalul arbitral stabileşte ulterior că, în circumstanţele respective, aceasta nu trebuia să fie dispusă. Tribunalul arbitral poate dispune plata acestor cheltuieli şi despăgubiri în orice moment al procedurii arbitrale.

Capitolul VI

PROCEDURA ARBITRALĂ

Articolul 27. Egalitatea părţilor

Părţile sunt tratate în mod egal şi au posibilitatea deplină de a-şi prezenta poziţia.

Articolul 28. Determinarea regulilor de procedură

(1) Părţile sunt libere să convină asupra regulilor pe care le va urma tribunalul arbitral în desfăşurarea procedurii arbitrale, cu respectarea prezentei legi.

(2) În lipsa acordului menţionat la alin.(1), tribunalul arbitral poate, în condiţiile prezentei legi, să desfăşoare procedura arbitrală în modul pe care îl consideră corespunzător. Competenţa conferită tribunalului arbitral include dreptul de a determina admisibilitatea, pertinenţa, concludenţa şi forţa probantă a fiecărei probe.

Articolul 29. Locul arbitrajului

(1) Părţile sunt libere să convină asupra locului arbitrajului. În lipsa unui acord în acest sens, locul arbitrajului se stabileşte de către tribunalul arbitral, ţinându-se cont de circumstanţele cauzei, inclusiv de comoditatea pentru părţi.

(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin.(1), tribunalul arbitral se poate întruni oriunde consideră potrivit, dacă părţile nu au convenit altfel, pentru consultări între arbitri, audierea părţilor, a martorilor sau a experţilor, pentru examinarea bunurilor şi a înscrisurilor.

Articolul 30. Începutul procedurii arbitrale

Dacă părţile nu au convenit altfel, procedura arbitrală în privinţa unui litigiu începe la data recepţionării de către pârât a cererii de a supune litigiul arbitrajului.

Articolul 31. Limba procedurii arbitrale

(1) Părţile sunt libere să stabilească limba sau limbile care vor fi utilizate în cadrul procedurii arbitrale. Dacă părţile nu au convenit în acest sens, tribunalul arbitral stabileşte limba sau limbile care vor fi utilizate în cadrul procedurii arbitrale. Acest acord sau această decizie, dacă în ele nu este stabilit altfel, se referă la orice declaraţie scrisă a părţii, la orice audiere, hotărâre, decizie sau la o altă comunicare a tribunalului arbitral.

(2) Tribunalul arbitral poate dispune ca orice probă scrisă să fie însoţită de o traducere în limba sau în limbile convenite de părţi ori stabilite de tribunalul arbitral.

Articolul 32. Cererea de arbitraj şi referinţa

(1) În termenul convenit de părţi ori stabilit de tribunalul arbitral, reclamantul invocă în cererea de arbitraj circumstanţele pe care îşi întemeiază pretenţiile din acţiune, aspectele litigioase şi remediul sau măsura solicitată, iar pârâtul invocă în referinţă obiecţiile sale faţă de aceste chestiuni, cu excepţia cazului în care părţile au convenit altfel asupra elementelor obligatorii ale cererii sau referinţei. Concomitent cu cererea sau referinţa, părţile pot prezenta toate înscrisurile pe care le consideră pertinente sau pot face trimitere la înscrisuri sau la alte probe pe care le vor prezenta ulterior tribunalului.

(2) În lipsa unui acord contrar al părţilor, fiecare dintre acestea poate să modifice ori să completeze pretenţiile sau obiecţiile pe parcursul procedurii arbitrale dacă tribunalul arbitral nu consideră inoportun să permită o asemenea modificare ori completare, luând în considerare întârzierea cu care se face.

Articolul 33. Procedura orală şi procedura scrisă

(1) În lipsa unui acord contrar al părţilor, tribunalul arbitral decide dacă procedura se va desfăşura cu audieri orale pentru prezentarea probelor sau pentru dezbateri ori se va desfăşura în baza înscrisurilor şi a altor materiale. Cu toate acestea, cu excepţia cazului în care părţile au convenit să nu fie desfăşurate audieri, tribunalul arbitral, la solicitarea unei părţi, organizează audieri la o etapă corespunzătoare a procedurii arbitrale.

(2) Dacă părţile nu au convenit altfel, tribunalul arbitral, în urma consultării acestora şi ţinând cont de faptele şi circumstanţele relevante ale cazului, poate decide ca audierea să fie desfăşurată prin videoconferinţă, telefon sau prin alte mijloace de comunicare adecvate.

(3) Părţile trebuie notificate în timp util cu privire la orice audiere şi orice şedinţă a tribunalului arbitral în scopul examinării bunurilor sau înscrisurilor.

(4) Toate declaraţiile, înscrisurile sau alte informaţii pe care o parte le-a prezentat tribunalului arbitral trebuie să fie comunicate celeilalte părţi. De asemenea, orice concluzie a expertului sau orice înscris cu caracter probator, pe care tribunalul arbitral le ia în considerare la luarea deciziei, trebuie să fie comunicate părţilor.

Articolul 34. Efectele neprezentării materialelor sau ale absenţei unei părţi

Cu excepţia cazului în care părţile au convenit altfel, dacă, fără motive întemeiate:

a) reclamantul nu prezintă cererea de arbitraj în conformitate cu art.32 alin.(1) - tribunalul arbitral dispune încetarea procedurii;

b) pârâtul nu prezintă referinţa în conformitate cu art.32 alin.(1) - tribunalul arbitral continuă procedura fără a considera această omisiune în sine ca o recunoaştere a afirmaţiilor reclamantului;

c) una dintre părţi nu se prezintă la o audiere sau nu prezintă probe în scris - tribunalul arbitral poate continua procedura şi poate pronunţa hotărârea arbitrală în baza probelor disponibile.

Articolul 35. Renunţarea la dreptul de a înainta obiecţii

Dacă una dintre părţi cunoaşte că o prevedere a prezentei legi de la care părţile pot deroga sau că o condiţie a convenţiei arbitrale nu a fost respectată, dar continuă să participe la procedura arbitrală fără a înainta, fără întârziere nejustificată, obiecţii împotriva unei asemenea abateri sau dacă pentru înaintarea obiecţiilor este stabilit un anumit termen, atunci, după expirarea acestui termen, se consideră că partea a renunţat la dreptul de a înainta obiecţii.

Articolul 36. Desemnarea expertului de către tribunalul arbitral

(1) Dacă părţile nu au convenit altfel, tribunalul arbitral poate:

a) desemna unul sau mai mulţi experţi care să îi prezinte rapoarte asupra unor chestiuni specifice care vor fi determinate de tribunalul arbitral;

b) cere părţilor să îi prezinte expertului orice informaţie pertinentă ori să îi permită accesul la orice înscrisuri sau bunuri pentru examinarea acestora.

(2) Dacă părţile nu au convenit altfel, iar una dintre ele solicită sau tribunalul arbitral consideră necesar, expertul trebuie, după prezentarea raportului său oral sau scris, să participe la o audiere, în care părţile au posibilitatea să-i adreseze întrebări şi să prezinte experţi care să îşi expună opiniile referitoare la chestiunile litigioase.

Articolul 37. Asistenţa instanţei de judecată la reclamarea probelor

Tribunalul arbitral sau una dintre părţi poate, cu aprobarea tribunalului arbitral, să depună în instanţa de judecată competentă a Republicii Moldova o cerere de acordare a asistenţei în obţinerea probelor. Instanţa de judecată acordă asistenţă în obţinerea probelor în limitele competenţei sale şi în conformitate cu regulile stabilite pentru reclamarea probelor.

Capitolul VII

HOTĂRÂREA ARBITRALĂ

Articolul 38. Dreptul aplicabil fondului litigiului

(1) Tribunalul arbitral soluţionează litigiul în conformitate cu normele de drept pe care părţile le-au ales ca drept aplicabil fondului litigiului. Orice desemnare a legii sau a sistemului de drept al unui stat se interpretează, dacă nu este prevăzut altfel, ca o referire la dreptul material al statului respectiv, şi nu la normele lui conflictuale.

(2) Dacă părţile nu au convenit asupra legii aplicabile fondului litigiului, tribunalul arbitral aplică legea stabilită de normele conflictuale pe care le consideră aplicabile.

(3) Tribunalul arbitral judecă în echitate numai dacă părţile l-au autorizat expres în acest sens.

(4) În toate cazurile, tribunalul arbitral decide în conformitate cu clauzele contractului, ţinând cont de uzanţele comerciale aplicabile tranzacţiei respective.

Articolul 39. Luarea deciziilor de către tribunalul arbitral

(1) În cadrul procedurii arbitrale cu mai mult de un arbitru, orice decizie a tribunalului arbitral se ia cu majoritate de voturi, dacă părţile nu au convenit altfel.

(2) Prin derogare de la alin.(1), în privinţa chestiunilor de procedură poate decide preşedintele tribunalului arbitral, dacă părţile sau toţi membrii tribunalului arbitral l-au împuternicit în acest sens.

Articolul 40. Tranzacţia

(1) Dacă, pe parcursul procedurii arbitrale, părţile soluţionează litigiul, tribunalul arbitral încetează procedura şi, la solicitarea părţilor şi în lipsa obiecţiilor din partea tribunalului arbitral, aprobă tranzacţia printr-o hotărâre arbitrală, conform condiţiilor convenite.

(2) Hotărârea arbitrală pronunţată în condiţiile convenite se emite în conformitate cu art.41, cu menţiunea că este o hotărâre arbitrală. O asemenea hotărâre are acelaşi statut şi acelaşi efect ca orice hotărâre arbitrală privind fondul litigiului.

Articolul 41. Forma şi conţinutul hotărârii arbitrale

(1) Hotărârea arbitrală se emite în scris şi se semnează de către arbitrul unic sau de către arbitri. În procedurile arbitrale cu mai mult de un arbitru este suficient ca hotărârea să fie semnată de majoritatea membrilor tribunalului arbitral, cu condiţia să fie indicate motivele pentru care lipsesc semnăturile celorlalţi membri.

(2) Tribunalul arbitral poate pronunţa hotărâri separate asupra unor chestiuni diferite în momente diferite.

(3) Hotărârea arbitrală conţine motivele pe care se întemeiază, cu excepţia cazurilor în care părţile au convenit ca motivele să nu fie menţionate sau în care hotărârea arbitrală a fost emisă în condiţii convenite de părţi, conform art.40.

(4) În hotărârea arbitrală se indică data pronunţării acesteia şi locul arbitrajului stabilit în conformitate cu art.29 alin.(1). Hotărârea se consideră că a fost emisă la locul arbitrajului.

(5) După emiterea hotărârii arbitrale, fiecărei părţi i se expediază câte o copie semnată de către arbitrul unic sau de către arbitri în conformitate cu alin.(1).

Articolul 42. Încetarea procedurii arbitrale

(1) Procedura arbitrală încetează odată cu emiterea hotărârii arbitrale finale sau cu emiterea încheierii de către tribunalul arbitral în conformitate cu alin.(2).

(2) Tribunalul arbitral emite încheierea cu privire la încetarea procedurii arbitrale în cazul în care:

a) reclamantul îşi retrage pretenţiile, cu excepţia cazului în care pârâtul obiectează, iar tribunalul arbitral recunoaşte că pârâtul are un interes legitim ca litigiul să fie soluţionat în mod definitiv;

b) părţile au convenit asupra încheierii procedurii arbitrale;

c) tribunalul arbitral constată că, din orice alte motive, continuarea procedurii nu mai este necesară sau a devenit imposibilă.

(3) Mandatul tribunalului arbitral se încheie odată cu încetarea procedurii arbitrale, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.43.

Articolul 43. Rectificarea şi interpretarea hotărârii arbitrale.Hotărârea adiţională

(1) În termen de 30 de zile de la data recepţionării hotărârii arbitrale, dacă părţile nu au convenit asupra unui alt termen, o parte, cu notificarea celeilalte părţi, poate solicita tribunalului arbitral:

a) rectificarea erorilor de calcul, a greşelilor de tipar sau a oricăror alte erori similare din hotărârea arbitrală;

b) interpretarea unui punct sau a unei părţi din hotărârea arbitrală, dacă părţile au convenit în acest sens.

(2) Dacă tribunalul arbitral consideră cererea justificată, tribunalul rectifică sau oferă interpretarea în termen de 30 de zile de la data recepţionării cererii. Interpretarea oferită devine parte integrantă a hotărârii arbitrale.

(3) Tribunalul arbitral poate rectifica din oficiu orice erori specificate la alin.(1) lit.a), în termen de 30 de zile de la data emiterii hotărârii.

(4) Dacă părţile nu au convenit altfel, o parte poate, cu notificarea celeilalte părţi, în termen de 30 de zile de la data recepţionării hotărârii arbitrale, să solicite tribunalului arbitral adoptarea unei hotărâri adiţionale referitoare la pretenţiile înaintate în cadrul procedurii arbitrale, dar omise în hotărârea arbitrală. În cazul în care tribunalul arbitral consideră că cererea este justificată, acesta pronunţă o hotărâre arbitrală adiţională în termen de 60 de zile de la data recepţionării cererii.

(5) Tribunalul arbitral poate, dacă consideră necesar, să prelungească termenul pentru efectuarea rectificărilor, pentru interpretarea sau pronunţarea hotărârii arbitrale adiţionale conform alin.(1) sau (4).

(6) Prevederile art.41 se aplică în mod corespunzător rectificării şi interpretării hotărârilor arbitrale, precum şi hotărârilor arbitrale adiţionale.

Articolul 44. Cheltuielile arbitrale

(1) Cheltuielile arbitrale constau din:

a) onorariile şi cheltuielile arbitrilor;

b) taxele şi cheltuielile administrative ale instituţiei arbitrale;

c) cheltuielile de reprezentare şi alte cheltuieli ale părţilor.

(2) Dacă părţile nu au convenit altfel, cheltuielile arbitrale sunt, în principiu, suportate de către partea sau părţile care nu au avut câştig de cauză. Cu toate acestea, tribunalul arbitral poate repartiza fiecare dintre aceste cheltuieli între părţi dacă apreciază că o astfel de repartizare este rezonabilă, ţinând cont de circumstanţele cauzei.

(3) Dacă părţile nu au convenit altfel, tribunalul arbitral stabileşte, prin hotărârea finală sau, dacă consideră potrivit, prin orice altă hotărâre, orice sumă pe care o parte ar putea fi obligată să o plătească altei părţi ca urmare a deciziei privind repartizarea cheltuielilor.

(4) Tribunalul arbitral poate dispune părţilor depunerea unei garanţii pentru onorariile arbitrilor şi pentru cheltuielile tribunalului arbitral. Tribunalul arbitral poate înceta să mai desfăşoare procedură arbitrală dacă o astfel de garanţie nu este depusă.

(5) Dacă o parte omite să depună garanţia menţionată la alin.(4), cealaltă parte poate depune întreaga garanţie.

Articolul 45. Depozitarea dosarului arbitral

(1) Instituţia arbitrală asigură depozitarea şi păstrarea dosarului arbitral în arhivele sale. La solicitarea instanţei de judecată sau a altor organe autorizate, instituţia arbitrală pune la dispoziţia acestora copii certificate de pe materialele dosarului.

(2) Instituţia arbitrală trebuie să ofere părţilor acces la dosarul arbitral în mod neîntârziat şi necondiţionat.

(3) În cazul arbitrajului ad-hoc, dosarul arbitral se depozitează şi se păstrează conform înţelegerii părţilor. În lipsa unei astfel de înţelegeri, dosarul se păstrează de către arbitrul unic sau, după caz, de către preşedintele tribunalului arbitral.

Articolul 46. Executarea hotărârii arbitrale

(1) Hotărârea arbitrală este obligatorie şi definitivă de la data emiterii şi se execută benevol, imediat sau în termenul indicat în aceasta.

(2) Hotărârea arbitrală este un document executoriu şi se execută silit în conformitate cu prevederile Codului de executare nr.443/2004.

(3) Executarea hotărârii arbitrale poate fi suspendată în condiţiile Codului de procedură civilă nr.225/2003, de către instanţa de judecată care examinează cererea de desfiinţare a hotărârii arbitrale.

Articolul 47. Contestarea hotărârii arbitrale

(1) Hotărârea arbitrală poate fi contestată de orice parte interesată, printr-o cerere de desfiinţare adresată instanţei de judecată competente, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii arbitrale. În cazul în care a fost formulată o cerere în temeiul art.43 sau tribunalul arbitral a procedat la rectificare din oficiu, termenul curge de la data comunicării soluţiei tribunalului arbitral.

(2) Procedura de contestare a hotărârilor arbitrale se realizează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă nr.225/2003.

Articolul 48. Recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine

Recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine se realizează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă nr.225/2003.

Capitolul VIII

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 49. Dispoziţii finale

(1) Prezenta lege intră în vigoare la 1 martie 2027.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

a) Legea nr.23/2008 cu privire la arbitraj (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.88-89, art.314), cu modificările ulterioare;

b) Legea nr.24/2008 cu privire la arbitrajul comercial internaţional (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.88-89, art.316), cu modificările ulterioare.

(3) Guvernul, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în concordanţă cu prezenta lege.

Articolul 50. Dispoziţii tranzitorii

(1) Dacă părţile nu au convenit altfel, procedurile arbitrale începute până la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor desfăşura în continuare potrivit legislaţiei în vigoare la data începerii acestora. Contestarea hotărârilor arbitrale se va efectua conform legislaţiei care a guvernat procedura arbitrală în care acestea au fost pronunţate.

(2) Executarea hotărârilor arbitrale se va efectua conform legislaţiei în vigoare la data pronunţării acestora.

(3) În termen de o lună de la data intrării în vigoare a prezentei legi, instituţiile arbitrale care funcţionează la această dată vor notifica Ministerul Justiţiei cu privire la desfăşurarea activităţii, în vederea includerii în lista prevăzută la art.4 alin.(2).

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI	Igor GROSU
Nr.198. Chişinău, 25 august 2026.