212/18.02.2005 Hotărîre cu privire la aprobarea Programului de facilitare a activităţii de investiţii "ProInvest" pentru anii 2005-2006
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Programului de facilitare a activităţii
de investiţii "ProInvest" pentru anii 2005-2006
nr. 212 din 18.02.2005
(în vigoare 04.03.2005)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.36-38 art.264 din 04.03.2005
* * *
Abrogat: 31.10.2012
Hotărîrea Guvernului nr.796 din 25.10.2012
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă:
Programul de facilitare a activităţii de investiţii "ProInvest" pentru anii 2005-2006, conform anexei nr.1;
Planul de acţiuni organizatorice privind implementarea Programului de facilitare a activităţii de investiţii "ProInvest" pentru anii 2005-2006, conform anexei nr.2.
2. Ministerele şi departamentele de ramură vor contribui la realizarea Programului nominalizat.
3. Ministerele, departamentele, autorităţile administraţiei publice locale, alte autorităţi vor prezenta, la solicitarea Ministerului Economiei, informaţii despre mersul executării Programului de facilitare a activităţii de investiţii "ProInvest" pentru anii 2005-2006, precum şi explicaţii cu privire la impedimentele ce au apărut pe parcursul implementării Programului.
4. Ministerul Economiei va informa Guvernul, trimestrial, pînă la data de 10 a lunii ce urmează după trimestrul de raportare, despre realizarea prevederilor Programului de facilitare a activităţii de investiţii "ProInvest" pentru anii 2005-2006.
5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Economiei.
| PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV |
Chişinău, 18 februarie 2005. |
|
| Nr.212. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
nr.212 din 18 februarie 2005
PROGRAMUL
de facilitare a activităţii de investiţii "ProInvest" pentru anii 2005-2006
Programul de facilitare a activităţii de investiţii "ProInvest" pentru anii 2005-2006 (în continuare - Programul) a fost elaborat în baza Legii nr.81-XV din 18 martie 2004 cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător, precum şi în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.234 din 27 februarie 2002 "Cu privire la aprobarea Strategiei Investiţionale a Republicii Moldova".
Prezentul program reprezintă un instrument consolidat al politicii investiţionale a Guvernului pe termen scurt ce are menirea de a face mai stabil mediul de afaceri din republică şi de a spori gradul de siguranţă a investitorilor existenţi şi potenţiali, precum şi de a demonstra angajamentul ferm al statului de a continua reformele, ce au drept scop îmbunătăţirea climatului investiţional.
I. INTRODUCERE
Investiţiile constituie unul din factorii eficienţi, care permit ţării noastre să înfrunte provocările tranziţiei la economia de piaţă, la o societate informaţională (postindustrială) în condiţiile globalizării şi dezvoltării durabile a comunităţii mondiale. Astfel, atragerea investiţiilor în economia ţării este o cerinţă majoră a timpului şi absolut necesară pentru relansarea activităţii de întreprinzător în republică. Investiţiile au un caracter novator pronunţat, deoarece prin ele se creează condiţiile materiale necesare promovării progresului tehnic şi implementării rezultatelor activităţii de cercetare ştiinţifică în toate domeniile economiei, iar prin aceasta se asigură perfecţionarea mijloacelor de producţie, tehnologiilor, formelor de organizare a producţiei, precum şi înnoirea produselor. Mai mult ca atît, pentru a majora volumul exportului şi a diversifica structura acestuia, Moldova trebuie să atragă un volum sporit de investiţii în acele sectoare ale economiei ce sînt generatoare de valori suplimentare. Exportul şi investiţiile sînt factori interdependenţi, vital importanţi pentru creşterea şi dezvoltarea economică a ţării.
Atragerea investiţiilor în ţară depinde, în mare măsură, de climatul investiţional creat, care în cazul Moldovei reprezintă rezultatul interacţiunii, atît a factorilor pozitivi cît şi a celor negativi. În special, stabilitatea economică şi consecvenţa politicii de stat în domeniul atragerii investiţiilor sînt cele două atribute fundamentale ale unui climat investiţional favorabil. Reieşind din faptul că legislaţia în vigoare asigură, în fond, un climat de afaceri favorabil în procesul de promovare a investiţiilor, pe prim plan se plasează problemele ce ţin de calitatea reglementării de stat a activităţii investiţionale, care implică, înainte de toate, reducerea graduală a barierelor administrative şi birocratice ce îngreunează desfăşurarea activităţii de întreprinzător şi împiedică crearea unui climat investiţional favorabil în republică.
II. SCOPUL PROGRAMULUI
Scopul principal al prezentului Program este perfecţionarea mecanismelor de administrare publică a activităţii investiţionale în Moldova prin eliminarea barierelor administrative la lansarea activităţilor de afaceri şi asigurarea executării prompte şi exacte din partea autorităţilor administraţiei publice a prevederilor legislaţiei în vigoare ce ţin de înregistrarea întreprinderii şi lansarea efectivă a activităţii acesteia, precum şi accelerarea procesului de fondare şi începere a activităţii operaţionale a unei întreprinderi.
În prezentul Program prin executarea promptă şi exactă a prevederilor legislaţiei în vigoare ce ţin de înregistrarea întreprinderii şi lansarea efectivă a activităţii acesteia se subînţelege:
neadmiterea depăşirii termenelor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru eliberarea licenţelor, autorizaţiilor, certificatelor etc. la înregistrarea întreprinderii şi lansarea efectivă a activităţii acesteia;
neadmiterea solicitării de către persoanele cu funcţii de răspundere în cadrul organelor de stat a altor plăţi decît celor ce sînt conforme tarifelor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru eliberarea licenţelor, autorizaţiilor, certificatelor etc., precum şi pentru soluţionarea promptă a problemelor cu care se confruntă întreprinderea în procesul lansării activităţii sale;
neadmiterea solicitării din partea autorităţilor administraţiei publice a altor documente decît celor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru înregistrare şi pentru alte etape de lansare a activităţii întreprinderii.
III. BENEFICIARII PROGRAMULUI
Beneficiarii prezentului Program sînt investitorii autohtoni şi străini care se află la faza de iniţiere a afacerii într-un anumit sector de activitate economică şi care vor beneficia în cadrul Programului de controlul exercitat direct de către Guvern asupra executării prompte (fără întîrzieri neîntemeiate) şi exacte din partea autorităţilor administraţiei publice a prevederilor legislaţiei în vigoare ce ţin de înregistrarea întreprinderilor şi lansarea efectivă a activităţii acestora.
IV. SARCINILE PROGRAMULUI
Prezentul Program are următoarele sarcini:
a) implementarea Programului de către Direcţia investiţii şi inovaţii din cadrul Ministerului Economiei;
b) determinarea de către ministerele şi departamentele de ramură a acelor sectoare din activitatea economică care prezintă un interes sporit pentru potenţialii investitori din republică şi străinătate, precum şi a sectoarelor cu potenţial sporit de dezvoltare, care prezintă avantaje competitive pentru Moldova. Lista finală a sectoarelor de activitate economică, pentru a fi incluse în prezentul Program, va fi aprobată de către Guvern;
c) elaborarea de către Ministerul Economiei, cu suportul ministerelor şi departamentelor de ramură, a fişei investitorului pentru fiecare sector de activitate economică inclus în Program, care, pe lîngă celelalte, va conţine şi următoarele informaţii:
lista autorităţilor administraţiei publice la care urmează să apeleze investitorul în procesul lansării activităţii întreprinderii nou-create dintr-un anumit sector de activitate economică;
lista documentelor eliberate de către autorităţile administraţiei publice sus-menţionate necesare pentru activitatea întreprinderii din sectorul respectiv, precum şi documentaţia necesară pentru a fi prezentată de către investitor în vederea obţinerii documentelor nominalizate;
termenele prevăzute de legislaţia în vigoare pentru eliberarea documentelor enumerate în fişa investitorului;
tarifele prevăzute de legislaţia în vigoare pentru eliberarea documentelor menţionate în fişa investitorului;
datele de contact ale Direcţiei investiţii şi inovaţii din cadrul Ministerului Economiei.
Investitorul va informa autorităţile administraţiei publice la care apelează pentru obţinerea anumitor documente în procesul de lansare a activităţii întreprinderii nou-create că este beneficiarul Programului şi titularul fişei investitorului. Fişa urmează a fi completată de către investitor cu date referitor la termenele efective de eliberare a documentelor enumerate în fişă, precum şi la sumele real achitate pentru eliberarea documentelor respective.
Titularul fişei investitorului va avea dreptul şi posibilitatea de a sesiza direct Ministerul Economiei despre lezarea de către organele de stat a drepturilor sale la obţinerea anumitor documente. Ministerul Economiei, la rîndul său, va determina gradul de dificultate a problemei şi, după caz, va informa Guvernul despre imposibilitatea înlăturării impedimentului.
Ministerul Economiei va elibera, cu titlu gratuit, fişele investitorului, va ţine evidenţa strictă a acestora (conform unui cod unic atribuit fiecărei fişe), va colecta fişele investitorului după completarea acestora de către investitori, va prelucra informaţia recepţionată şi va raporta Guvernului despre implementarea Programului şi problemele apărute.
Organizaţia de Promovare a Exportului din Moldova (OPEM) va avea rolul de auditor independent al Programului, care va monitoriza implementarea lui din punct de vedere al beneficiarilor. În acest scop, OPEM permanent va comunica cu beneficiarii Programului asupra realizării lui şi problemelor apărute. Suplimentar, OPEM va efectua sondaje trimestriale ale beneficiarilor Programului, pentru a determina dacă acesta corespunde tuturor cerinţelor lor, problemele cu care se confruntă etc. În baza rezultatelor sondajelor, OPEM va elabora rapoarte trimestriale cu privire la problemele de realizare a Programului, prezentîndu-le Guvernului, care va determina sarcinile concrete şi va lua decizii referitor la înlăturarea impedimentelor depistate pe parcursul implementării Programului.
V. DIRIJAREA ŞI MONITORIZAREA PROGRAMULUI
Dirijarea prezentului Program va fi asigurată de către Guvern. Implementarea efectivă a Programului, precum şi monitorizarea implementării acestuia va fi asigurată de către Ministerul Economiei.
VI. SURSELE DE FINANŢARE A PROGRAMULUI
Realizarea măsurilor prevăzute în prezentul Program nu necesită finanţare din partea bugetului de stat.
VII. EFECTUL SCONTAT ÎN URMA REALIZĂRII PROGRAMULUI
Efectul principal al realizării prezentului Program îl constituie accelerarea şi uşurarea procesului de lansare a activităţii de afaceri în sectoare cheie de activitate economică, eliminarea barierelor administrative şi birocratice ce împiedică desfăşurarea activităţii de întreprinzător, precum şi prevenirea, diminuarea şi combaterea corupţiei în organele de stat.
VIII. PROMOVAREA PROGRAMULUI
Promovarea generală a prezentului Program se pune în sarcină Organizaţiei de Promovare a Exportului din Moldova: informarea investitorilor străini şi a comunităţii de afaceri din republică despre condiţiile de participare la Program şi despre rezultatele obţinute în urma implementării acestuia.
IX. EVALUAREA PROGRAMULUI
Prezentul Program va fi realizat în anii 2005-2006.
Rezultatele implementării prezentului Program vor fi evaluate trimestrial de către Guvern, care, în caz de necesitate, va opera modificările şi completările de rigoare în mecanismul de funcţionare a Programului sau în mecanismul de derulare a procedurilor administrative ce ţin de înregistrarea întreprinderii şi lansarea efectivă a activităţii acesteia.
La finele perioadei de implementare (decembrie 2006) rezultatele Programului vor fi evaluate de către Guvern şi în cazul în care acestea vor fi apreciate satisfăcător, sfera de acţiune a Programului va fi extinsă, pentru a cuprinde un spectru mai larg de priorităţi ale politicii Guvernului în domeniul promovării investiţiilor.
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
nr.212 din 18 februarie 2005
PLANUL
de acţiuni organizatorice privind implementarea Programului de facilitare
a activităţii de investiţii "ProInvest” pentru anii 2005-2006
| Nr.
d/o |
Denumirea acţiunii | Termenul de implementare | Responsabili |
| 1 | 2 | 3 | 4 |
| 1. | Determinarea sectoarelor prioritare pentru a fi incluse în Program | Martie 2005 | Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Industriei, Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor, Departamentul Tehnologii Informaţionale, Departamentul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Departamentul Agroindustrial Moldova-Vin, Departamentul Comerţului, Departamentul Dezvoltarea Turismului |
| 2. | Determinarea listei finale a sectoarelor pentru a fi incluse în Program | Martie 2005 | Guvernul |
| 3. | Elaborarea fişei investitorului | Aprilie-mai 2005 | Ministerul Economiei, ministerele şi departamentele de ramură |
| 4. | Activităţi de promovare, mediatizarea lansării Programului şi condiţiilor de participare la Program | Permanent | Ministerul Economiei, Organizaţia de Promovare a Exportului din Moldova |
| 5. | Organizarea seminarelor pentru antreprenorii din Moldova şi cei străini pentru familiarizarea acestora cu condiţiile Programului | Trimestrial | Ministerul Economiei, Organizaţia de Promovare a Exportului din Moldova |
| 6. | Monitorizarea Programului, prezentarea rapoartelor privind implementare Programului şi problemele apărute Guvernului | Lunar | Ministerul Economiei |
| 7. | Efectuarea auditului extern al implementării Programului | Trimestrial | Organizaţia de Promovare a Exportului din Moldova |
| 8. | Examinarea rapoartelor privind implementarea Programului, determinarea sarcinilor concrete referitor la înlăturarea impedimentelor ce au fost depistate doar la implementarea Programului | Trimestrial | Guvernul |
| 9. | Evaluarea rezultatelor implementării Programului | Trimestrial | Guvernul |
| 10. | Evaluarea finală a Programului | Decembrie 2006 | Guvernul |