BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Hotărâre nr. 213 din 29.04.2026

pentru aprobarea Conceptului Sistemului informaţional "Registrul de stat al accidentelor rutiere" şi a Regulamentului privind modalitatea de ţinere a Registrului de stat al accidentelor rutiere

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
29.04.2026

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Conceptului Sistemului informaţional "Registrul de

stat al accidentelor rutiere" şi a Regulamentului privind modalitatea

de ţinere a Registrului de stat al accidentelor rutiere

nr. 213  din  29.04.2026

 (în vigoare 14.06.2026, cu excepţia unor prevederi prevăzute în pct.8) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 206-209 art. 243 din 14.05.2026

* * *

UE

În temeiul art.16 alin.(1) din Legea nr.71/2007 cu privire la registre (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.70-73, art.314), cu modificările ulterioare, şi al art.22 lit.d) din Legea nr.467/2003 cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.6-12, art.44), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

Prezenta hotărâre transpune Decizia (CE) 93/704 a Consiliului Uniunii Europene din 30 noiembrie 1993 privind crearea unei baze de date comunitare asupra accidentelor rutiere, CELEX: 31993D0704, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 329/63 din 30 decembrie 1993, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr.1882/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 septembrie 2003.

1. Se instituie Sistemul informaţional "Registrul de stat al accidentelor rutiere".

2. Se aprobă:

2.1. Conceptul Sistemului informaţional "Registrul de stat al accidentelor rutiere", conform anexei nr.1;

2.2. Regulamentul privind modalitatea de ţinere a Registrului de stat al accidentelor rutiere, conform anexei nr.2.

3. Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de posesor al Sistemului informaţional "Registrul de stat al accidentelor rutiere", va asigura:

3.1. elaborarea instrucţiunii cu privire la evidenţa accidentelor rutiere în termen de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri;

3.2. transmiterea anuală către Direcţia Generală Mobilitate şi Transport a Comisiei Europene (DG MOVE), până la sfârşitul lunii septembrie, a informaţiilor privind accidentele soldate cu vătămări corporale sau pierderi de vieţi omeneşti, înregistrate în anul precedent, stocate în fişiere electronice şi extrase din Registrul de stat al accidentelor rutiere, cu titlul de unităţi statistice;

3.3. retransmiterea către Direcţia Generală Mobilitate şi Transport a Comisiei Europene (DG MOVE), în cazul corectării informaţiilor statistice deja comunicate, a unui exemplar complet al fişierului actualizat;

3.4. informarea prealabilă a Direcţiei Generale Mobilitate şi Transport a Comisiei Europene (DG MOVE), în cazul intenţiei de modificare a formei sau a conţinutului fişelor de date statistice, precum şi transmiterea versiunilor modificate ale acestora, dacă se operează asemenea modificări;

3.5. calitatea datelor statistice furnizate către Direcţia Generală Mobilitate şi Transport a Comisiei Europene (DG MOVE).

4. Datele colectate şi prelucrate în cadrul Sistemului informaţional "Registrul de stat al accidentelor rutiere" se păstrează doar pe perioada necesară pentru realizarea scopului pentru care au fost colectate, dar nu mai mult de 15 ani. Acest termen poate fi prelungit doar în cazuri justificate, prin necesitatea soluţionării unor cauze penale, contravenţionale sau litigii civile. După expirarea termenului în cauză, datele cu caracter personal sunt depersonalizate ireversibil, păstrându-se exclusiv metadatele statistice necesare pentru audit şi raportare.

5. Categoriile de date prelucrate şi destinatarii acestora sunt stabiliţi conform Regulamentului privind modalitatea de ţinere a Registrului de stat al accidentelor rutiere, prevăzut în anexa nr.2. Transmiterea informaţiilor solicitate către terţi, inclusiv către instituţiile financiare şi societăţile de asigurare şi de reasigurare se realizează exclusiv în formă pseudonimizată, fără identificatori direcţi ai persoanelor vizate.

6. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr.693/2007 cu privire la aprobarea Concepţiei Sistemului informaţional automatizat "Registrul de stat al accidentelor rutiere" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.729), cu modificările ulterioare.

7. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Afacerilor Interne.

8. Prezenta hotărâre intră în vigoare la expirarea termenului de o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia prevederilor subpunctelor 3.2-3.5, care intră în vigoare la data intrării în vigoare a Tratatului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Anexa nr.1

la Hotărârea Guvernului nr.213/2026

CONCEPTUL

Sistemului informaţional

"Registrul de stat al accidentelor rutiere"

INTRODUCERE

1. Problema asigurării securităţii circulaţiei rutiere rămâne una de importanţă socială majoră, având impact direct asupra vieţii şi sănătăţii cetăţenilor, precum şi asupra dezvoltării economice a statului. Creşterea intensităţii traficului rutier, diversitatea vehiculelor, factorii umani, infrastructura rutieră şi nivelul de disciplină al participanţilor la trafic condiţionează complexitatea fenomenului accidentelor rutiere în masă şi impun măsuri moderne şi integrate de gestionare a acestuia.

2. Prioritatea actuală o constituie dezvoltarea unui sistem informaţional performant, care să asigure o evidenţă unitară, completă şi sigură a accidentelor rutiere, să permită analiza complexă a cauzelor şi circumstanţelor producerii acestora, precum şi fundamentarea măsurilor de prevenire şi reducere a riscurilor în domeniul siguranţei rutiere.

3. Sistemul informaţional "Registrul de stat al accidentelor rutiere" (în continuare – SI RSAR) reprezintă un instrument strategic al statului pentru:

3.1. modernizarea evidenţei şi statisticii accidentelor rutiere;

3.2. alinierea procesului de monitorizare la standardele Uniunii Europene (CADaS – Setul comun de date) şi la bunele practici internaţionale în domeniul siguranţei rutiere;

3.3. facilitarea cooperării transfrontaliere şi a schimbului de date la nivel internaţional;

3.4. integrarea şi interoperabilitatea cu alte registre şi sisteme informaţionale de stat (evidenţa populaţiei, registrele de transport şi conducători auto, sistemele de evidenţă a infracţiunilor şi contravenţiilor etc.);

3.5. respectarea cerinţelor de protecţie a datelor cu caracter personal şi securitate cibernetică în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană.

4. Actualizarea Conceptului Sistemului informaţional "Registrul de stat al accidentelor rutiere" (în continuare – Concept) se impune ca urmare a:

4.1. caracterului depăşit al Concepţiei Sistemului informaţional "Registrul de stat al accidentelor rutiere", aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.693/2007, care reglementa un sistem utilizat doar în perioada 2007-2013;

4.2. dezvoltării şi modernizării ulterioare a sistemului informaţional (2013-2025), inclusiv prin implementarea unor noi mecanisme tehnice şi funcţionale;

4.3. necesităţii introducerii unor soluţii tehnologice inovative de colectare a datelor la locul producerii accidentului rutier;

4.4. recomandărilor formulate de către experţii internaţionali, inclusiv din cadrul cooperării cu statele membre ale Uniunii Europene.

5. Prezentul Concept defineşte obiectivele, sarcinile şi funcţiile SI RSAR, principiile de organizare şi funcţionare a acestuia, arhitectura tehnologică de bază, măsurile de securitate informaţională, precum şi mecanismele de integrare şi interoperabilitate cu alte resurse informaţionale ale statului, constituind fundamentul pentru adoptarea Regulamentului privind modalitatea de ţinere a Registrului de stat al accidentelor rutiere.

DISPOZIŢII GENERALE

6. SI RSAR reprezintă totalitatea resurselor şi tehnologiilor informaţionale interdependente, a metodelor şi a personalului, destinate colectării, stocării, gestionării, analizării şi furnizării datelor cu privire la accidentele rutiere, vehiculele implicate şi persoanele participante, în scopul sprijinirii activităţii autorităţilor responsabile de domeniul siguranţei traficului rutier.

7. SI RSAR constituie baza oficială şi unică de date la nivel naţional privind accidentele rutiere, vehiculele implicate şi persoanele participante la aceste evenimente, fiind creat pentru a asigura suport informaţional unitar şi veridic autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, organelor de drept, instituţiilor medico-sanitare, precum şi altor entităţi publice competente.

8. SI RSAR are ca scop susţinerea implementării politicilor publice în domeniul siguranţei rutiere, prevenirea şi reducerea accidentelor, precum şi raportarea unitară şi comparabilă a datelor statistice la nivel naţional şi internaţional, inclusiv în conformitate cu Setul comun de date al Uniunii Europene (CADaS).

9. SI RSAR este utilizat pentru:

9.1. constatarea şi investigarea accidentelor rutiere – pentru înregistrarea unitară a datelor privind producerea accidentelor, circumstanţele producerii acestora, vehiculele implicate, persoanele afectate, consecinţele şi măsurile întreprinse;

9.2. analiza fenomenului accidentelor rutiere în masă – pentru evidenţierea cauzelor şi condiţiilor care au generat accidentele rutiere, fundamentarea politicilor publice de prevenire şi elaborarea programelor naţionale de siguranţă rutieră;

9.3. raportarea oficială – pentru colectarea datelor şi elaborarea rapoartelor statistice naţionale şi internaţionale generalizate, inclusiv în conformitate cu Setul comun de date al Uniunii Europene (CADaS), precum şi pentru raportarea către organismele internaţionale relevante în domeniul siguranţei traficului rutier şi infrastructurii rutiere;

9.4. sprijinirea organelor de drept – pentru furnizarea de date necesare desfăşurării procedurilor contravenţionale şi penale în domeniul siguranţei traficului rutier;

9.5. cooperarea interinstituţională – pentru facilitarea schimbului de informaţii între autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile medico-sanitare, societăţile de asigurare şi de reasigurare, precum şi alte entităţi competente;

9.6. cooperarea internaţională – pentru schimbul de date şi asistenţă transfrontalieră în materie de siguranţă rutieră;

9.7. cercetare şi dezvoltare – pentru analiza statistică, cercetarea ştiinţifică şi evaluarea impactului politicilor publice în domeniul siguranţei rutiere.

10. Obiectivul SI RSAR este digitalizarea fluxurilor de lucru aferente constatării, documentării, stocării şi analizării accidentelor rutiere, astfel încât datele colectate să fie complete, sigure şi disponibile pentru factorii de decizie şi utilizatorii autorizaţi. Conceptul stabileşte modul în care vor fi satisfăcute necesităţile autorităţilor beneficiare şi principiile după care se vor dezvolta componentele aplicative.

11. În sensul prezentului Concept, noţiunile utilizate au următoarele semnificaţii:

11.1. accident în traficul rutier – eveniment produs ca urmare a încălcării normelor de siguranţă a traficului rutier, în care au fost implicate unul sau mai multe vehicule aflate în circulaţie pe drumurile publice şi care a dus la vătămarea sănătăţii, a integrităţii corporale, la decesul unei sau al mai multor persoane ori la cauzarea unui prejudiciu material;

11.2. accident soldat cu vătămări corporale sau pierderi de vieţi omeneşti (accident grav/unitate statistică) – orice coliziune dintre participanţii la traficul rutier, în care este implicat cel puţin un vehicul care circulă pe un drum public destinat în mod obişnuit traficului rutier şi care se soldează cu vătămarea corporală sau cu pierderea vieţii unei sau a mai multor persoane participante la trafic;

11.3. accident soldat doar cu pagube materiale – eveniment produs ca urmare a încălcărilor normelor de siguranţă a traficului rutier, în care au fost implicate unul sau mai multe vehicule aflate în circulaţie pe drumul public şi în urma căruia rezultă un prejudiciu material;

11.4. accident uşor – eveniment produs ca urmare a încălcărilor normelor de siguranţă a traficului rutier, în care au fost implicate unul sau mai multe vehicule aflate în circulaţie pe drumul public şi care se soldează cu vătămarea corporală uşoară sau neînsemnată a integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane participante la trafic;

11.5. autovehicul – vehicul autopropulsat, destinat transportului de persoane sau de bunuri ori efectuării de lucrări, cu excepţia ciclomotorului şi a vehiculelor pe şine. Troleibuzul este considerat autovehicul;

11.6. document justificativ – act procedural sau administrativ care stă la baza introducerii sau actualizării datelor în SI RSAR (de exemplu, procesul-verbal de constatare a accidentului rutier, fişa medicală, raportul de expertiză, hotărârea judecătorească);

11.7. persoană decedată – persoană decedată la locul accidentului sau pe parcursul unei perioade de până la 30 de zile după accident, ca urmare a leziunilor corporale sau a complicaţiilor survenite în urma accidentului;

11.8. persoană traumatizată grav – persoană care a suferit vătămarea medie sau gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori care a decedat după a 30-a zi de la data producerii accidentului;

11.9. persoană traumatizată uşor – persoană care a suferit vătămarea uşoară a sănătăţii sau leziuni corporale ce nu cauzează prejudiciu sănătăţii, dar care a avut drept consecinţă incapacitatea temporară de muncă ori necesitatea spitalizării pe un termen nu mai mic de 24 de ore sau a unui tratament ambulatoriu după acordarea primului ajutor medical;

11.10. pagube materiale sau prejudiciu material – daune provocate ca urmare a defecţiunilor cauzate vehiculului implicat într-un accident de circulaţie rutieră, precum şi prin distrugerea sau degradarea unor bunuri în urma evenimentului;

11.11. salvare provizorie – înregistrare temporară a informaţiilor în SI RSAR, cu posibilitatea modificării ulterioare la apariţia unor noi detalii despre accidentul rutier;

11.12. salvare completă – înregistrare definitivă a informaţiilor în SI RSAR, care poate fi modificată doar prin acordarea accesului special de către administratorul SI RSAR, pe baza unui raport motivat depus;

11.13. utilizator al sistemului – persoană fizică desemnată de către furnizorul sau destinatarul de date, care are acces autorizat la funcţionalităţile SI RSAR conform rolului atribuit;

11.14. vehicul – sistem mecanic, cu sau fără autopropulsie, destinat transportului de persoane şi bunuri sau echipat cu mecanisme care pot executa anumite lucrări.

12. În scopul asigurării realizării obiectivelor menţionate, la proiectarea, dezvoltarea şi implementarea SI RSAR se respectă următoarele principii:

12.1. principiul legalităţii – crearea şi exploatarea SI RSAR în conformitate cu legislaţia naţională şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;

12.2. principiul protecţiei datelor cu caracter personal – colectarea, stocarea şi prelucrarea datelor se efectuează în conformitate cu legislaţia în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal şi cu standardele europene aplicabile. În acest sens, operatorul de date cu caracter personal este obligat să efectueze evaluarea impactului operaţiunilor de prelucrare prevăzute asupra protecţiei datelor cu caracter personal;

12.3. principiul accesibilităţii şi partajării datelor – utilizatorii autorizaţi au acces la datele necesare pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar datele sunt gestionate astfel încât să fie corecte, actuale şi disponibile;

12.4. principiul autenticităţii şi integrităţii datelor – datele reflectă situaţia reală şi sunt introduse doar în baza documentelor şi a surselor oficiale recunoscute;

12.5. principiul identificării unice – fiecărui obiect informaţional (accident, persoană, vehicul, document) îi este atribuit un cod unic de identificare la nivel de sistem;

12.6. principiul interoperabilităţii – datele şi serviciile SI RSAR sunt aliniate semantic şi tehnic la standardele naţionale şi internaţionale, fiind asigurată compatibilitatea cu alte registre şi sisteme informaţionale de stat;

12.7. principiul securităţii informaţionale – datele sunt protejate pe baza integrităţii, disponibilităţii, confidenţialităţii şi autenticităţii, cu aplicarea mecanismelor de audit, trasabilitate şi control al accesului;

12.8. principiul independenţei tehnologice – soluţiile aplicative sunt dezvoltate pe platforme deschise, neutre din punct de vedere tehnologic şi uşor de adaptat la schimbările viitoare;

12.9. principiul extensibilităţii şi dezvoltării progresive – sistemul permite extinderea funcţionalităţilor şi adaptarea la noi necesităţi, prin implementarea etapizată şi continuă a componentelor;

12.10. principiul eficienţei – funcţionarea SI RSAR urmăreşte un raport optim cost-calitate, cu utilizarea raţională a resurselor;

12.11. principiul transparenţei – accesul cetăţenilor şi al instituţiilor interesate la informaţiile cu caracter public este garantat în limitele legii;

12.12. principiul responsabilităţii personale – orice utilizator al SI RSAR răspunde pentru accesul, utilizarea şi diseminarea neautorizată a datelor, acţiunile acestuia fiind înregistrate automat şi examinate, permiţând astfel identificarea comportamentului necorespunzător sau a încălcărilor, cu atragerea după sine a sancţiunilor, conform legislaţiei, în funcţie de gravitatea faptelor.

13. Modul de organizare şi ţinere a Registrului de stat al accidentelor rutiere, precum şi procedura de acces la date sunt stabilite în Regulamentul privind modalitatea de ţinere a Registrului de stat al accidentelor rutiere.

SPAŢIUL JURIDICO-NORMATIV AL FUNCŢIONĂRII SI RSAR

14. Cadrul normativ al SI RSAR îl constituie legislaţia Republicii Moldova şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Crearea şi funcţionarea SI RSAR sunt reglementate de următoarele acte normative:

14.1. Codul penal al Republicii Moldova nr.985/2002;

14.2. Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003;

14.3. Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008;

14.4. Legea nr.467/2003 cu privire informatizare şi la resursele informaţionale de stat;

14.5. Legea nr.71/2007 cu privire la registre;

14.6. Legea nr.131/2007 privind siguranţa traficului rutier;

14.7. Legea nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;

14.8. Legea nr.131/2012 privind controlul de stat;

14.9. Legea nr.320/2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului;

14.10. Legea nr.254/2016 cu privire la infrastructura naţională de date spaţiale;

14.11. Legea nr.288/2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne;

14.12. Legea integrităţii nr.82/2017;

14.13. Legea nr.142/2018 cu privire la schimbul de date şi interoperabilitate;

14.14. Legea nr.124/2022 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere;

14.15. Legea nr.148/2023 privind accesul la informaţiile de interes public;

14.16. Legea nr.109/2025 privind datele deschise şi reutilizarea informaţiilor din sectorul public;

14.17. Hotărârea Guvernului nr.562/2006 cu privire la crearea sistemelor şi resurselor informaţionale automatizate de stat;

14.18. Hotărârea Guvernului nr.1202/2006 privind aprobarea Concepţiei Sistemului informaţional integrat al organelor de drept;

14.19. Hotărârea Guvernului nr.357/2009 cu privire la aprobarea Regulamentului circulaţiei rutiere;

14.20. Hotărârea Guvernului nr.133/2012 cu privire la aprobarea Conceptului tehnic al Sistemului informaţional automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule;

14.21. Hotărârea Guvernului nr.1090/2013 privind serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass);

14.22. Hotărârea Guvernului nr.128/2014 privind platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud);

14.23. Hotărârea Guvernului nr.405/2014 privind serviciul electronic guvernamental integrat de semnătură electronică (MSign);

14.24. Hotărârea Guvernului nr.708/2014 privind serviciul electronic guvernamental de jurnalizare (MLog);

14.25. Hotărârea Guvernului nr.458/2017 pentru aprobarea responsabilităţilor entităţilor publice privind seturile de date spaţiale;

14.26. Hotărârea Guvernului nr.737/2017 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la normele de creare a serviciilor de reţea şi termenul de implementare a acestora;

14.27. Hotărârea Guvernului nr.738/2017 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la normele de creare şi actualizare a metadatelor pentru seturile şi serviciile de date spaţiale;

14.28. Hotărârea Guvernului nr.414/2018 cu privire la măsurile de consolidare a centrelor de date în sectorul public şi de raţionalizare a administrării sistemelor informaţionale de stat;

14.29. Hotărârea Guvernului nr.211/2019 privind platforma de interoperabilitate (MConnect);

14.30. Hotărârea Guvernului nr.547/2019 cu privire la organizarea şi funcţionarea Inspectoratului General al Poliţiei;

14.31. Hotărârea Guvernului nr.317/2020 cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului Tehnologii Informaţionale;

14.32. Hotărârea Guvernului nr.375/2020 pentru aprobarea Conceptului Sistemului informaţional automatizat "Registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice" (MPower) şi a Regulamentului privind modul de ţinere a Registrului împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice;

14.33. Hotărârea Guvernului nr.376/2020 pentru aprobarea Conceptului serviciului guvernamental de notificare electronică (MNotify) şi a Regulamentului privind modul de funcţionare şi utilizare a serviciului guvernamental de notificare electronică (MNotify);

14.34. Hotărârea Guvernului nr.323/2021 pentru aprobarea Conceptului Sistemului informaţional "Catalogul semantic" şi a Regulamentului privind modul de ţinere a Registrului format de Sistemul informaţional "Catalogul semantic";

14.35. Hotărârea Guvernului nr.650/2023 cu privire la aprobarea Strategiei de transformare digitală a Republicii Moldova pentru anii 2023-2030;

14.36. Hotărârea Guvernului nr.326/2025 cu privire la aprobarea Programului naţional de siguranţă rutieră pentru anii 2025-2030;

14.37. Hotărârea Guvernului nr.562/2025 cu privire la modul de realizare a obligaţiilor de asigurare a securităţii cibernetice de către furnizorii de servicii în sectoarele critice;

14.38. Hotărârea Guvernului nr.677/2025 cu privire la consolidarea accesului la serviciile publice electronice în cadrul Portalului guvernamental integrat EVO utilizat la prestarea serviciilor publice electronice şi aprobarea măsurilor necesare pentru implementarea modelului unitar de design;

14.39. Ordinul ministrului dezvoltării informaţionale nr.78/2006 cu privire la aprobarea reglementării tehnice "Procesele ciclului de viaţă al software-ului" RT 38370656 - 002:2006.

15. Crearea şi funcţionarea eficientă a SI RSAR necesită aprobarea şi ajustarea actelor normative subsecvente care reglementează raporturile juridice care apar în procesul colectării, prelucrării, stocării, actualizării şi utilizării datelor cu privire la accidentele rutiere, vehiculele implicate şi persoanele participante, precum şi asigurarea respectării cadrului legal în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal şi al securităţii cibernetice.

SPAŢIUL FUNCŢIONAL AL SI RSAR.

PROCESELE ŞI FUNCŢIILE SI RSAR

16. Pornind de la cerinţele juridice privind constatarea şi înregistrarea accidentelor rutiere, gestionarea registrului şi aspectele specifice ale gestionării software, precum şi de la descrierea ulterioară a fiecărei funcţii, SI RSAR automatizează următoarele procese:

16.1. primirea şi verificarea datelor iniţiale despre accidentul rutier, inclusiv datele despre loc, timp, circumstanţe, participanţi, vehicule implicate şi consecinţele produse;

16.2. activitatea de ţinere a registrului, care include înregistrarea iniţială a accidentului, actualizarea datelor, corectarea erorilor constatate, completarea ulterioară a informaţiilor şi radierea obiectelor din registru;

16.3. arhivarea înregistrărilor eliminate din SI RSAR şi gestionarea arhivei digitale;

16.4. căutarea, compararea şi partajarea datelor privind accidentele rutiere, inclusiv transmiterea informaţiilor către alte sisteme informaţionale de stat şi către parteneri internaţionali, conform cadrului legal;

16.5. gestionarea utilizatorilor, confidenţialitatea datelor, auditul securităţii şi monitorizarea aplicaţiei.

17. În vederea automatizării proceselor de lucru, SI RSAR oferă următoarele funcţii:

17.1. formarea resursei informaţionale – stocarea datelor, analiza datelor, căutarea în baza de date şi radierea din evidenţă a obiectelor informaţionale. Acestea se realizează prin următoarele scenarii de bază:

17.1.1. stocarea datelor – capacitatea de a înregistra şi a stoca informaţii referitoare la accidente, persoane implicate, vehicule şi documente conexe în mod organizat şi securizat;

17.1.2. analiza datelor – capacitatea de a genera statistici, rapoarte criminologice şi hărţi digitale pentru identificarea zonelor cu risc sporit;

17.1.3. căutarea datelor – capacitatea de a căuta în baza de date accidente, persoane, vehicule sau documente după criterii specifice;

17.1.4. radierea din evidenţă – înregistrările sunt radiate la solicitarea entităţilor competente sau la expirarea termenului de păstrare prevăzut de legislaţie;

17.2. asigurarea multilaterală a funcţionării SI RSAR – interacţiunea şi integrarea cu alte sisteme informaţionale de stat şi servicii electronice guvernamentale (Registrul de stat al populaţiei, Registrul de stat al conducătorilor de vehicule, Registrul de stat al vehiculelor, Sistemul informaţional automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii RCA şi altele);

17.3. asigurarea securităţii şi protecţiei informaţiei – capacitatea de a proteja confidenţialitatea, integritatea şi disponibilitatea datelor, inclusiv prin măsuri precum controlul accesului, auditul de securitate, criptarea datelor sensibile şi monitorizarea continuă a sistemului;

17.4. raportarea – capacitatea de a genera rapoarte statistice, criminologice şi analitice privind accidentele rutiere, inclusiv conform Setului comun de date al Uniunii Europene (CADaS);

17.5. arhivarea – păstrarea în format digital a înregistrărilor radiate, cu posibilitatea de accesare în condiţiile legii;

17.6. asigurarea calităţii informaţiei – implementarea unor proceduri sistematice de control al calităţii pe întreg ciclul de viaţă al datelor (colectare, procesare, validare şi diseminare), inclusiv verificări de acurateţe, coerenţă şi completitudine, actualizarea periodică a bazelor de date, utilizarea clasificatoarelor şi a standardelor naţionale şi internaţionale, precum şi documentarea metodologică (metadate) a proceselor de producere a datelor.

18. SI RSAR este organizat în contururi funcţionale, fiecare dintre ele având funcţii specifice. Acestea sunt:

18.1. conturul funcţional "Evidenţa accidentelor rutiere", care se realizează prin următoarele funcţii specifice:

18.1.1. evidenţa informaţiilor privind toate accidentele rutiere;

18.1.2. evidenţa informaţiilor privind accidentele rutiere soldate cu pierderi de vieţi omeneşti (decese);

18.1.3. evidenţa informaţiilor privind accidentele rutiere soldate cu vătămări corporale;

18.1.4. evidenţa informaţiilor privind accidentele rutiere soldate doar cu pagube materiale;

18.2. conturul funcţional "Evidenţa vehiculelor implicate în accidentul rutier", care se realizează prin următoarele funcţii specifice:

18.2.1. evidenţa informaţiilor privind vehiculele implicate în accidentul rutier;

18.2.2. evidenţa informaţiilor privind vehiculele implicate în două şi mai multe accidente rutiere;

18.3. conturul funcţional "Evidenţa persoanelor implicate în accidentul rutier", care se realizează prin următoarele funcţii specifice:

18.3.1. evidenţa persoanelor care au decedat ca urmare a accidentelor rutiere;

18.3.2. evidenţa persoanelor care au suferit vătămări corporale ca urmare a accidentelor rutiere;

18.4. conturul funcţional "Evidenţa consecinţelor produse ca urmare a accidentului rutier", care se realizează prin următoarele funcţii specifice:

18.4.1. evidenţa consecinţelor cauzate persoanelor fizice, ca urmare a accidentelor rutiere;

18.4.2. evidenţa consecinţelor cauzate persoanelor juridice de drept public, ca urmare a accidentelor rutiere;

18.4.3. evidenţa consecinţelor cauzate persoanelor juridice de drept privat, ca urmare a accidentelor rutiere.

19. Funcţionarea şi interacţiunea tuturor componentelor SI RSAR are loc conform următoarei scheme:

20. SI RSAR execută atât funcţii de bază caracteristice oricărui sistem informaţional, cât şi funcţii specifice determinate de destinaţia sa, organizate în blocuri funcţionale specializate.

21. Conturul "Accidentul rutier" reprezintă nucleul sistemului. SI RSAR permite diferenţierea accidentelor de circulaţie în funcţie de consecinţele acestora – accidente grave, accidente uşoare, accidente soldate numai cu pagube materiale, precum şi după alte categorii, în funcţie de circumstanţele producerii, tipul şi numărul participanţilor. Datele colectate în acest contur alimentează toate celelalte blocuri, transmiţând numărul de înregistrare al evenimentului ca o cheie de legătură.

22. Conturul "Vehiculul implicat în accidentul rutier" presupune faptul că sistemul oferă posibilitatea identificării automobilelor în baza numărului de înmatriculare, a numărului de identificare de stat al vehiculului (IDNV) sau a numărului documentului de înmatriculare. Conturul este interconectat cu Registrul de stat al vehiculelor prin platforma MConnect, de unde preia date tehnice şi juridice despre mijloacele de transport implicate în accidentele rutiere.

23. Conturul "Persoana implicată în accidentul rutier" presupune că sistemul permite identificarea persoanelor implicate în accidentul rutier sau care au avut de suferit în urma producerii accidentelor de circulaţie. Conturul se interconectează cu Sistemul informaţional "Registrul de stat al conducătorilor de vehicule" şi cu sistemele Ministerului Sănătăţii privind starea sănătăţii victimelor accidentelor rutiere.

24. Conturul "Consecinţele produse" presupune că sistemul permite identificarea consecinţelor şi a daunelor materiale în urma producerii accidentelor de circulaţie. Conturul utilizează datele obţinute din sistemele Ministerului Sănătăţii privind starea victimelor accidentelor rutiere.

STRUCTURA ORGANIZAŢIONALĂ A SI RSAR.

FUNCŢIILE DE BAZĂ ŞI SUBIECŢII SI RSAR

25. Funcţiile de bază privind formarea şi exploatarea SI RSAR sunt divizate între:

25.1. proprietar;

25.2. posesor;

25.3. deţinător;

25.4. utilizatorii de date.

26. Proprietarul SI RSAR este statul, care îşi realizează dreptul de proprietate, de gestionare şi de utilizare a datelor din acesta.

27. Posesorul SI RSAR este Ministerul Afacerilor Interne, care asigură condiţiile juridice, financiare şi organizatorice pentru instituirea, administrarea, întreţinerea şi dezvoltarea acestuia.

28. Deţinătorul SI RSAR este Serviciul Tehnologii Informaţionale al Ministerului Afacerilor Interne, care:

28.1. asigură activităţile de suport, mentenanţă şi dezvoltare continuă a SI RSAR;

28.2. administrează infrastructura tehnică (software) şi implementează politicile de securitate ale SI RSAR.

29. Utilizatorii SI RSAR sunt:

29.1. registratorii;

29.2. furnizorii de date;

29.3. destinatarii.

30. Registratorii SI RSAR sunt poliţiştii din subdiviziunile teritoriale şi specializate ale Inspectoratului General al Poliţiei, care, potrivit fişelor de post, sunt responsabili de înregistrarea accidentelor rutiere şi a datelor aferente.

31. Furnizorii de date pentru SI RSAR sunt persoanele fizice sau juridice de drept privat sau public care prezintă registratorilor date privind obiectele informaţionale gestionate în cadrul SI RSAR.

32. Destinatarii de date ai SI RSAR sunt persoanele juridice şi autorităţile mandatate conform legislaţiei să primească datele conţinute în registru, după cum urmează:

32.1. organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti – pentru examinarea cauzelor penale şi contravenţionale;

32.2. societăţile de asigurare şi de reasigurare – pentru calcularea şi achitarea despăgubirilor aferente accidentelor rutiere;

32.3. Ministerul Sănătăţii – pentru analiza consecinţelor medico-sanitare ale accidentelor;

32.4. Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale – pentru planificarea şi monitorizarea siguranţei rutiere;

32.5. Agenţia Naţională Transport Auto – pentru identificarea şi clasificarea tronsoanelor cu o concentraţie mare de accidente rutiere;

32.6. Biroul Naţional de Statistică – pentru elaborarea şi diseminarea statisticilor oficiale în domeniu;

32.7. Societatea pe Acţiuni Administraţia Naţională a Drumurilor – pentru prezentarea informaţiei cu privire la infrastructura rutieră;

32.8. alte autorităţi publice competente, în condiţiile legii.

DOCUMENTELE SI RSAR

33. În cadrul SI RSAR se folosesc următoarele categorii de documente:

33.1. documentele de intrare, care constituie sursa primară pentru introducerea datelor în sistem;

33.2. documentele de ieşire, obţinute în urma procesării şi funcţionării sistemului;

33.3. documentele tehnologice, generate şi utilizate pentru menţinerea şi exploatarea sistemului.

34. Documentele de intrare ale SI RSAR sunt următoarele:

34.1. sesizările cu privire la accidente rutiere, care constituie sursa primară pentru introducerea datelor în sistem;

34.2. procesele-verbale de constatare a accidentului rutier, întocmite de către agenţii constatatori;

34.3. schiţele şi fotografiile locului accidentului, inclusiv coordonatele GPS şi hărţile digitale;

34.4. expertizele sau constatările medico-legale pentru aprecierea gravităţii vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii victimelor şi tratamentele acordate;

34.5. procesele-verbale ale examinărilor medicale de constatare a consumului de alcool, a stării de ebrietate şi a naturii ei;

34.6. actele procesual-penale, întocmite de către ofiţerii de urmărire penală care efectuează cercetarea la faţa locului producerii accidentelor de circulaţie;

34.7. documentele de intrare referitoare la persoanele implicate în accidente rutiere;

34.8. datele referitoare la caracteristica drumurilor şi a condiţiilor rutiere;

34.9. documentele de intrare referitoare la vehiculele implicate;

34.10. actele referitoare la efectuarea expertizelor judiciare şi criminalistice, examinările tehnice ale documentelor, examinările autotehnice, precum şi alte tipuri de examinări specifice investigării accidentelor rutiere;

34.11. informaţiile transmise de către societăţile de asigurare şi de reasigurare privind poliţele de asigurare obligatorie şi despăgubirile aferente;

34.12. formularul "Constatare amiabilă de accident";

34.13. actele procesuale (contestaţiile, apelurile, recursurile) şi hotărârile, încheierile, deciziile instanţelor de judecată privind accidentele rutiere;

34.14. formularele standardizate de evidenţă, completate potrivit indicatorilor din prezentul Concept.

35. Documentele de ieşire ale SI RSAR sunt următoarele:

35.1. rapoartele analitice şi statistice periodice (zilnice, lunare, anuale) privind accidentele rutiere, cauzele şi consecinţele acestora, inclusiv seturile de date şi livrabilele standardizate conform Setului comun de date al Uniunii Europene (CADaS);

35.2. extrasele individuale din registru privind un anumit accident, la solicitarea autorităţilor competente;

35.3. sintezele tematice referitoare la zonele cu risc sporit, factorii determinanţi şi recomandările pentru prevenirea accidentelor rutiere;

35.4. notele informative şi rapoartele operative transmise organelor de urmărire penală, instanţelor de judecată, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale şi altor autorităţi abilitate;

35.5. seturile de date, mesajele şi extrasele transmise altor sisteme informaţionale de stat şi partenerilor internaţionali, conform cadrului legal şi acordurilor de interoperabilitate.

36. Documentele tehnologice sunt utilizate pentru gestionarea proceselor interne, asigurarea trasabilităţii operaţiunilor şi arhivarea activităţilor desfăşurate în cadrul SI RSAR şi includ următoarele:

36.1. procesele-verbale electronice;

36.2. registrele de evidenţă electronice;

36.3. fişele de control şi audit;

36.4. jurnalul operaţiunilor în sistem;

36.5. modelele de formulare;

36.6. rapoartele şi statisticile agregate privind utilizarea sistemului;

36.7. înregistrările de audit, care conţin evidenţa tuturor modificărilor operate în baza de date (introducere, completare, radiere, actualizare), precum şi identificarea utilizatorului responsabil de modificare;

36.8. jurnalele de acces şi incidente de securitate, inclusiv alertele de monitorizare;

36.9. copiile de siguranţă şi evidenţa politicilor de backup şi restaurare, după caz;

36.10. fişierele de configurare operaţională ale aplicaţiei şi mediului (parametri, setări, versiuni);

36.11. clasificatoarele, nomenclatoarele, tabelele de coduri şi regulile de validare asociate, la nivel naţional şi internaţional, utilizate pentru asigurarea calităţii şi coerenţei datelor;

36.12. modelele de documente şi formatele de fişiere utilizate de SI RSAR (şabloane pdf/html, scheme xsd/json, specificaţii api).

SPAŢIUL INFORMAŢIONAL AL SI RSAR

Secţiunea 1

Obiectele informaţionale şi identificatorii obiectelor informaţionale ale SI RSAR

37. Obiectele informaţionale principale aferente componentei de gestiune a dosarelor de cercetare/documentare a accidentelor rutiere sunt:

37.1. accidentul rutier;

37.2. vehiculele implicate;

37.3. persoanele participante;

37.4. consecinţele produse.

38. Fiecare obiect informaţional gestionat în cadrul SI RSAR este identificat în mod unic printr-un set de indicatori standardizaţi, care garantează corectitudinea evidenţei, integritatea datelor şi posibilitatea corelării acestora între diferite procese şi funcţii ale sistemului.

39. Identificatorii principali utilizaţi în SI RSAR sunt următorii:

39.1. pentru accidentele rutiere:

39.1.1. numărul unic al fişei de evidenţă (AAAAOONNNN), unde:

39.1.1.1. AAAA – anul producerii accidentului;

39.1.1.2. OO – codul subdiviziunii teritoriale de poliţie care a înregistrat accidentul;

39.1.1.3. NNNN – numărul de ordine al fişei de înregistrare;

39.2. pentru vehiculele implicate:

39.2.1 numărul de identificare de stat al vehiculului (IDNV) – preluat din Registrul de stat al vehiculelor;

39.2.2. numărul de identificare al accidentului rutier la care este asociat vehiculul;

39.3. pentru persoanele participante:

39.3.1. numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) – preluat din Registrul de stat al populaţiei;

39.3.2. numărul de identificare al accidentului rutier la care este asociat participantul;

39.3.3. calitatea participantului la accidentul rutier (conducător al vehiculului sau pasager);

39.4. pentru consecinţele produse:

39.4.1. numărul persoanelor traumatizate neînsemnat;

39.4.2. numărul persoanelor traumatizate uşor;

39.4.3. numărul persoanelor traumatizate grav;

39.4.4. numărul persoanelor decedate, preluat din Registrul medical;

39.4.5. valoarea pagubelor materiale cauzate proprietăţii publice;

39.4.6. valoarea pagubelor materiale cauzate proprietăţii private.

40. Identificatorii obiectelor informaţionale sunt corelaţi cu indicatorii funcţionali descrişi în capitolul IV, ceea ce permite integrarea proceselor de evidenţă, raportare, analiză şi arhivare.

41. Identificatorii sunt aliniaţi la standardele naţionale şi internaţionale aplicabile (ISO, UNECE, CADaS), asigurând interoperabilitatea cu alte sisteme informaţionale de stat şi cu bazele de date internaţionale în domeniul siguranţei rutiere.

Secţiunea a 2-a

Atributele obiectelor informaţionale ale SI RSAR

42. Atributele obiectelor informaţionale ale SI RSAR includ:

42.1. datele privind obiectul informaţional "accidentul rutier":

42.1.1. ID – numărul de identificare al accidentului rutier;

42.1.2. organul care asigură evidenţa accidentelor rutiere;

42.1.3. numărul de înregistrare al sesizării cu privire la accidentul rutier la organul de poliţie;

42.1.4. data de înregistrare a sesizării cu privire la accidentul rutier la organul de poliţie;

42.1.5. codul organului de înregistrare a sesizării;

42.1.6. tipul accidentului rutier (accident soldat cu vătămări corporale sau pierderi de vieţi omeneşti (accident grav), accident uşor, accident soldat doar cu pagube materiale;

42.1.7. modul de depistare a accidentului rutier;

42.1.8. data, ora şi ziua săptămânii producerii accidentului rutier;

42.1.9. descrierea detaliată a accidentului rutier;

42.1.10. indicele de identificare a locului accidentului rutier (IDLA);

42.1.11. codul unităţii administrativ-teritoriale a Republicii Moldova (ulterior codul raionului din Republica Moldova);

42.1.12. codul localităţii;

42.1.13. norma din Regulamentul circulaţiei rutiere a cărei încălcare a condus la producerea accidentului rutier;

42.1.14. localizarea accidentului;

42.1.15. starea părţii carosabile;

42.1.16. iluminarea locului accidentului;

42.1.17. condiţiile meteo;

42.1.18. cauza producerii accidentului rutier;

42.1.19. factorii care au favorizat producerea accidentului;

42.1.20. serviciile care au efectuat cercetarea la faţa locului;

42.1.21. numărul de identificare de stat al vehiculului (IDNV);

42.1.22. numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP);

42.1.23. numărul de identificare de stat al unităţii de drept (IDNO);

42.1.24. calificarea contravenţiei;

42.1.25. indicele de identificare a cauzei penale pornite pe faptul comiterii accidentului rutier;

42.1.26. calificarea cauzei penale;

42.1.27. indicele de identificare a deciziei judiciare privind comiterea accidentului rutier;

42.2. datele privind obiectul informaţional "vehiculele implicate":

42.2.1. numărul de identificare de stat al vehiculului (IDNV);

42.2.2. numărul de identificare al accidentului rutier (ID);

42.2.3. organul teritorial de evidenţă a vehiculului;

42.2.4. numărul de înmatriculare al vehiculului;

42.2.5. tipul certificatului de înmatriculare;

42.2.6. seria, numărul şi data eliberării certificatului de înmatriculare;

42.2.7. marca şi modelul vehiculului;

42.2.8. tipul vehiculului;

42.2.9. destinaţia vehiculului;

42.2.10. particularităţi tipologice;

42.2.11. defecţiunile tehnice depistate;

42.2.12. supunerea vehiculelor inspecţiei tehnice periodice;

42.2.13. numărul de serie al certificatului de inspecţie tehnică periodică;

42.2.14. seria şi numărul cartelei tahografice a conducătorului auto;

42.2.15. marca sigiliului pe care atelierul l-a aplicat pe tahograf;

43.3. datele privind obiectul informaţional "persoanele participante":

43.3.1. numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP);

43.3.2. numărul de identificare al accidentului rutier (ID);

43.3.3. numărul de identificare de stat al vehiculului (IDNV) (pentru proprietarii vehiculelor, conducătorii auto şi pasageri);

43.3.4. numele, prenumele, patronimicul, data naşterii, vârsta şi sexul persoanei fizice;

43.3.5. tipul şi identificatorul documentului de identificare al persoanei (pentru toate persoanele);

43.3.6. identificatorul permisului de conducere (pentru conducătorii auto);

43.3.7. categoriile permisului de conducere (pentru conducătorii auto);

43.3.8. seria, numărul, data eliberării certificatului de competenţă profesională (pentru conducătorii auto antrenaţi în transportul rutier de mărfuri în traficul internaţional sau transportul rutier de mărfuri periculoase);

43.3.9. ţara, cetăţenia, adresa de domiciliu, funcţia, locul de muncă al persoanei fizice;

43.3.10. categoria participantului la accident;

43.3.11. stagiul în calitate de conducător auto (ani, luni);

43.3.12. timpul la volan până la producerea accidentului (ore, minute);

43.3.13. informaţii suplimentare despre participant;

43.3.14. starea psihofiziologică;

43.3.15. norma din Regulamentul circulaţiei rutiere care a fost admisă de participant şi a cărei încălcare a condus la producerea accidentului rutier;

43.4. datele privind obiectul informaţional "consecinţele produse":

43.4.1. numărul de victime identificate;

43.4.2. numărul de persoane din autovehiculele implicate, decedate;

43.4.3. numărul de persoane din autovehiculele implicate, traumatizate;

43.4.4. consecinţele pentru participant, spitalizarea, caracterul traumei, aplicarea mijloacelor de securitate pasivă;

43.4.5. suma pagubei materiale cauzate persoanei fizice;

43.4.6. suma pagubei materiale cauzate persoanei juridice de drept public;

43.4.7. suma prejudiciului material cauzat vehiculului sau încărcăturii;

43.4.8. numărul de automobile deteriorate.

44. Datele privind localizarea şi caracteristicile spaţiale ale accidentelor rutiere constituie seturi de date tematice în sensul Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informaţii spaţiale în Comunitatea Europeană (Inspire), încadrate în tema "Reţele de transport" (anexa nr.1) şi fac obiectul descrierii prin metadate conforme Inspire şi publicării în Geoportalul infrastructurii naţionale de date spaţiale.

45. Evidenţa accidentelor rutiere, a vehiculelor, a persoanelor implicate în accidentele rutiere, precum şi a consecinţelor acestor accidente se ţine în modul stabilit în Instrucţiunea cu privire la evidenţa accidentelor rutiere, elaborată şi aprobată de către Ministerul Afacerilor Interne.

46. Fiecare obiect informaţional include atributul obligatoriu "statut", care indică starea curentă a acestuia (de exemplu, activ, arhivat etc.).

Secţiunea a 3-a

Interacţiunea SI RSAR cu alte sisteme informaţionale şi cu sistemele informaţionale partajate

47. SI RSAR este găzduit pe platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud) în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.128/2014 cu privire la platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud).

48. SI RSAR se integrează şi interacţionează cu următoarele sisteme informaţionale partajate:

48.1. platforma de interoperabilitate (MConnect) – pentru schimbul de date cu alte sisteme informaţionale şi registre;

48.2. serviciul electronic guvernamental integrat de semnătură electronică (MSign) – pentru semnarea documentelor electronice;

48.3. serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass) – pentru autentificarea şi controlul accesului în cadrul sistemului;

48.4. serviciul electronic guvernamental de jurnalizare (MLog) – pentru asigurarea evidenţei operaţiunilor (evenimentelor) produse în cadrul SI RSAR;

48.5. serviciul electronic guvernamental de notificare (MNotify) – pentru notificarea furnizorilor de date, registratorilor şi utilizatorilor;

48.6. Sistemul informaţional "Registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice" (MPower) – pentru validarea împuternicirilor de reprezentare;

48.7. serviciul guvernamental de livrare (MDelivery) – pentru livrarea fizică a unor documente sau rapoarte rezultate din procesarea datelor din SI RSAR;

48.8. Sistemul informaţional "Registrul de stat al populaţiei" – pentru schimbul de date privind persoanele fizice implicate în accidente rutiere;

48.9. Registrul de stat al unităţilor de drept – pentru identificarea posesorilor vehiculelor implicate în accidentele rutiere;

48.10. Sistemul informaţional "Registrul de stat al vehiculelor" – pentru verificarea şi actualizarea informaţiilor privind vehiculele implicate în accidente;

48.11. Registrul de stat al conducătorilor de vehicule – pentru identificarea informaţiilor privind deţinerea permisului de conducere, categoria acestuia, data atribuirii categoriei şi restricţiile speciale;

48.12. Registrul informaţiei criminalistice şi criminologice – pentru corelarea datelor privind faptele penale constatate şi măsurile aplicate;

48.13. Sistemul informaţional de evidenţă a contravenţiilor, a cauzelor contravenţionale şi a persoanelor care au săvârşit contravenţii – pentru corelarea datelor privind faptele contravenţionale constatate şi măsurile aplicate;

48.14. Sistemul informaţional judiciar – pentru schimbul de date privind actele judecătoreşti (încheieri, hotărâri, decizii emise de către instanţele de judecată);

48.15. sistemele informaţionale ale instituţiilor medico-sanitare – pentru transmiterea datelor privind persoanele traumatizate sau decedate în urma accidentelor;

48.16. Sistemul informaţional automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii RCA – pentru schimbul de date şi informaţii privind poliţele de asigurare obligatorie RCA şi certificatele de asigurare "Carte verde";

48.17. sistemele informaţionale aflate în proprietatea şi gestiunea societăţilor de asigurare şi de reasigurare şi a Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule – pentru schimbul de date asociate accidentelor rutiere şi despăgubirilor stabilite în baza dosarelor de daună asociate accidentelor rutiere înregistrate în Registrul de stat al accidentelor rutiere;

48.18. alte sisteme informaţionale stabilite de cadrul normativ aplicabil.

49. Dacă pentru efectuarea înregistrării accidentului rutier legislaţia prevede deţinerea unui document ale cărui date sunt disponibile în resursele informaţionale ale altor instituţii de stat, acestea pot fi consumate sau furnizate prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect).

50. La nivel internaţional, SI RSAR contribuie la:

50.1. transmiterea seturilor de date standardizate conform Setului comun de date al Uniunii Europene (CADaS);

50.2. participarea la schimburi de date în cadrul reţelelor europene şi internaţionale privind siguranţa rutieră, conform acordurilor bilaterale şi multilaterale;

50.3. cooperarea cu organizaţii internaţionale, prin transmiterea rapoartelor statistice şi analitice;

50.4. implementarea protocoalelor de securitate şi anonimizare a datelor, atunci când informaţiile se transmit în afara Republicii Moldova.

51. Schimbul de date dintre SI RSAR şi alte sisteme informaţionale se realizează conform următoarelor principii:

51.1. legalitate – interoperabilitatea este reglementată prin acorduri şi protocoale aprobate de către autorităţile competente;

51.2. securitate – datele sunt criptate şi protejate împotriva accesului neautorizat;

51.3. trasabilitate – fiecare acces şi transfer de date este înregistrat şi auditat;

51.4. proporţionalitate – transmiterea doar a datelor necesare şi relevante pentru scopul urmărit;

51.5. reciprocitate – schimbul de date se realizează în baza unor obligaţii şi beneficii mutuale între parteneri.

52. Subiecţii care participă la formarea registrului (în procesul de înregistrare, actualizare, radiere a obiectelor din registru) sunt instituţiile publice care asigură consumul de date prin interoperabilitatea sistemelor informaţionale gestionate, după cum urmează:

52.1. Instituţia Publică Agenţia Servicii Publice – în calitate de posesor al Sistemului informaţional "Registrul de stat al populaţiei", al Sistemului informaţional "Registrul de stat al unităţilor de drept", al Sistemului informaţional automatizat "Registrul de stat al conducătorilor de vehicule" şi al Registrului de stat al vehiculelor;

52.2. Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru – în calitate de posesor al Sistemului informaţional "Registrul de stat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al adreselor" asigură furnizarea şi utilizarea datelor spaţiale prin intermediul serviciilor de reţea, cu respectarea cerinţelor de interoperabilitate prevăzute la art.8 şi 9 din Legea nr.254/2016 cu privire la infrastructura naţională de date spaţiale;

52.3. Ministerul Afacerilor Interne – în calitate de posesor al Sistemului informaţional "Registrul informaţiei criminalistice şi criminologice", al Sistemului informaţional automatizat de evidenţă a contravenţiilor, a cauzelor contravenţionale şi a persoanelor care au săvârşit contravenţii şi al Sistemului informaţional automatizat al Serviciului naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112;

52.4. Banca Naţională a Moldovei – în calitate de posesor al Sistemului informaţional automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii RCA;

52.5. Agenţia Digitalizare în Justiţie şi Administrare Judecătorească – în calitate de posesor al Programului integrat de gestionare a dosarelor şi al Sistemului informaţional judiciar;

52.6. Ministerul Sănătăţii – în calitate de posesor al Sistemului informaţional automatizat "Asistenţa medicală primară" şi al Sistemului informaţional automatizat "Asistenţa medicală spitalicească";

52.7. Inspectoratul General pentru Migraţie – în calitate de posesor al Sistemului informaţional integrat "Migraţie".

53. Schimbul de date spaţiale cu Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru se va asigura prin servicii de reţea (vizualizare şi descărcare), conform Regulamentului cu privire la normele de creare a serviciilor de reţea şi termenul de implementare a acestora, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.737/2017.

54. Dacă pentru înregistrarea datelor referitoare la accidentele rutiere este necesară preluarea informaţiilor disponibile în resursele informaţionale ale altor autorităţi publice, acestea sunt consumate şi furnizate prin intermediul platformei de interoperabilitate MConnect, cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal şi securitatea informaţională, inclusiv cu utilizarea MConnect Events prin interfeţe de programare a aplicaţiilor (API), pentru expunerea evenimentelor în timp real în contextul realizării serviciilor proactive.

55. La nivel internaţional, SI RSAR poate contribui la:

55.1. formularea şi transmiterea seturilor de date standardizate conform Setului comun de date al Uniunii Europene (CADaS);

55.2. participarea la schimburi de date în cadrul reţelelor europene şi internaţionale privind siguranţa rutieră, conform acordurilor bilaterale şi multilaterale;

55.3. cooperarea cu organizaţiile internaţionale (Eurostat, DG MOVE, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Comisia Economică pentru Europa a Naţiunilor Unite (UNECE) etc.) prin transmiterea rapoartelor statistice şi analitice;

55.4. implementarea protocoalelor de securitate şi anonimizare a datelor atunci când informaţiile se transmit în afara Republicii Moldova.

Secţiunea a 4-a

Scenariile de bază utilizate în SI RSAR

56. Funcţionarea SI RSAR se realizează prin aplicarea unor scenarii de bază care descriu modul de utilizare a acestuia în raport cu procesele de evidenţă, raportare şi administrare a datelor.

57. Scenariile de bază utilizate în cadrul SI RSAR sunt următoarele:

57.1. pentru obiectul informaţional "accidentul rutier":

57.1.1. luarea primară în evidenţă se efectuează la parvenirea sesizării cu privire la accidentul rutier sau la prezentarea fişei de evidenţă a accidentului rutier;

57.1.2. actualizarea datelor accidentului rutier cu informaţii suplimentare, în funcţie de evoluţia cazului;

57.1.3. scoaterea din evidenţă şi transferarea datelor în arhivă după finalizarea perioadei de raportare;

57.1.4. scoaterea definitivă din evidenţă în cazul recalificării faptei sau al constatării altor circumstanţe care servesc temei pentru excluderea din evidenţa statistică a accidentelor rutiere;

57.2. pentru obiectul informaţional "vehiculele implicate":

57.2.1. luarea primară în evidenţă la parvenirea sesizării cu privire la accidentul rutier sau la prezentarea fişei de evidenţă a vehiculelor implicate în accident;

57.2.2. actualizarea datelor la parvenirea informaţiilor suplimentare cu privire la datele, apartenenţa şi starea tehnică a vehiculului;

57.2.3. scoaterea din evidenţă şi transferarea datelor în arhivă la finalizarea perioadei de raportare;

57.2.4. scoaterea definitivă din evidenţă, odată cu excluderea definitivă din evidenţă a obiectului informaţional "accidentul rutier";

57.3. pentru obiectul informaţional "persoanele participante":

57.3.1. luarea primară în evidenţă la parvenirea sesizării cu privire la accidentul rutier sau la prezentarea fişei de evidenţă a persoanelor participante la accident;

57.3.2. actualizarea datelor la schimbarea datelor personale, la schimbarea caracteristicilor participantului la trafic, a stării de sănătate sau la parvenirea altor informaţii suplimentare;

57.3.3. scoaterea din evidenţă şi transferarea datelor în arhivă la finalizarea perioadei de raportare;

57.3.4. scoaterea definitivă din evidenţă, odată cu excluderea definitivă din evidenţă a obiectului informaţional "accidentul rutier";

57.4. pentru obiectul informaţional "consecinţele produse":

57.4.1. luarea primară în evidenţă la parvenirea sesizării cu privire la accidentul rutier sau la prezentarea fişei de evidenţă a consecinţelor accidentului rutier;

57.4.2. actualizarea datelor la schimbarea situaţiei primare privind consecinţele produse ca urmare a accidentului rutier sau la parvenirea altor informaţii suplimentare;

57.4.3. scoaterea din evidenţă şi transferarea datelor în arhivă la finalizarea perioadei de raportare;

57.4.4. scoaterea definitivă din evidenţă, odată cu excluderea definitivă din evidenţă a obiectului informaţional "accidentul rutier".

58. Scenariile de bază sunt obligatorii pentru toate entităţile care utilizează SI RSAR şi se aplică unitar, conform prevederilor prezentului Concept şi ale Regulamentului privind modalitatea de ţinere a Registrului de stat al accidentelor rutiere.

Secţiunea a 5-a

Scenarii funcţionale aferente obiectelor informaţionale ale SI RSAR

59. În vederea asigurării gestionării coerente, trasabile şi conforme a datelor, pentru fiecare obiect informaţional din cadrul SI RSAR se stabilesc scenarii funcţionale detaliate, corespunzătoare ciclului de viaţă al acestora.

60. Ciclul de viaţă al obiectelor informaţionale din cadrul SI RSAR include etapele de înregistrarea iniţială, actualizare, validare, corectare, arhivare şi radiere, iar fiecare obiect informaţional include atributul "statut", care reflectă starea curentă a acestuia în cadrul ciclului de viaţă.

61. Scenariile funcţionale aferente obiectului informaţional "accidentul rutier" includ înregistrarea iniţială a accidentului rutier, care:

61.1. se efectuează de către agentul constatator la momentul constatării accidentului rutier;

61.2. se realizează în baza datelor minime obligatorii privind locul, data, circumstanţele şi participanţii la accidentul rutier;

61.3. determină generarea automată de către sistem a identificatorului unic al accidentului rutier;

61.4. se salvează cu statutul "provizoriu".

62. Actualizarea datelor privind accidentul rutier se realizează prin operaţiuni care:

62.1. se efectuează pe măsura acumulării informaţiilor suplimentare;

62.2. pot fi realizate de către utilizatorii autorizaţi, conform competenţelor stabilite;

62.3. asigură păstrarea istoricului tuturor modificărilor efectuate.

63. Validarea datelor privind accidentul rutier se realizează prin operaţiuni care:

63.1. se efectuează după finalizarea documentării cazului;

63.2. sunt condiţionate de completitudinea datelor şi de existenţa documentelor justificative;

63.3. determină atribuirea statutului "validat" înregistrării;

63.4. permit modificarea ulterioară a datelor validate doar în condiţii speciale, cu respectarea procedurilor de corectare.

64. Corectarea datelor privind accidentul rutier se realizează prin operaţiuni care:

64.1. se efectuează în cazul identificării unor erori sau neconcordanţe;

64.2. sunt permise doar în baza unui temei justificativ;

64.3. sunt înregistrate în jurnalul sistemului, cu indicarea utilizatorului şi a momentului efectuării modificării;

64.4. asigură păstrarea versiunile anterioare ale datelor.

65. Arhivarea datelor privind accidentul rutier se realizează prin operaţiuni care:

65.1. se efectuează după expirarea perioadei operaţionale sau după închiderea cazului;

65.2. presupun transferul datelor în arhiva digitală a sistemului;

65.3. asigură limitarea accesului la datele arhivate, în condiţiile legii.

66. Radierea datelor privind accidentul rutier se realizează prin operaţiuni care:

66.1. se efectuează în cazuri excepţionale, justificate;

66.2. nu implică ştergerea fizică a datelor;

66.3. determină marcarea înregistrării cu statut "radiat", cu păstrarea acesteia în scopuri de audit şi trasabilitate.

67. Scenariile funcţionale aferente obiectului informaţional "vehicul implicat" se clasifică după cum urmează:

67.1. înregistrarea vehiculului implicat se realizează în legătură directă cu un accident rutier înregistrat;

67.2. actualizarea datelor privind vehiculul implicat se efectuează prin completarea sau modificarea informaţiilor tehnice şi juridice relevante;

67.3. validarea datelor privind vehiculul implicat se realizează după verificarea acestora prin interoperabilitate cu registrele de stat relevante;

67.4. corectarea datelor privind vehiculul implicat se efectuează în condiţiile prevăzute la pct.57;

67.5. radierea datelor privind vehiculul implicat se efectuează exclusiv în cazul introducerii eronate a acestora.

68. Scenariile funcţionale aferente obiectului informaţional "persoană participantă" se clasifică după cum urmează:

68.1. înregistrarea persoanei participante se efectuează la identificarea acesteia în cadrul accidentului rutier;

68.2. actualizarea datelor privind persoana participantă se realizează prin completarea informaţiilor suplimentare, inclusiv a celor medico-legale sau juridice;

68.3. validarea datelor privind persoana participantă se efectuează după confirmarea oficială a acestora prin surse autorizate;

68.4. corectarea datelor privind persoana participantă se realizează în baza documentelor justificative.

69. Scenariile funcţionale aferente obiectului informaţional "consecinţele produse" se clasifică după cum urmează:

69.1. înregistrarea consecinţelor produse se efectuează în baza datelor disponibile la momentul documentării accidentului rutier;

69.2. actualizarea consecinţelor produse se realizează pe măsura evoluţiei stării persoanelor implicate sau a stabilirii definitive a pagubelor materiale;

69.3. validarea datelor privind consecinţele produse se efectuează după confirmarea acestora de către instituţiile competente;

69.4. arhivarea datelor privind consecinţele produse se realizează concomitent cu arhivarea accidentului rutier aferent.

SPAŢIUL TEHNOLOGIC AL SI RSAR

70. Arhitectura generală a SI RSAR se referă la proiectarea şi structura sistemelor software utilizate pentru a gestiona şi a analiza datele despre accidentele rutiere. Printre componentele software de bază ale unui sistem informatic complex de evidenţă şi analiză a accidentelor rutiere sunt incluse următoarele:

70.1. componenta de gestionare a accidentelor rutiere, responsabilă de stocarea şi gestionarea informaţiilor privind accidentele, inclusiv datele privind locul, timpul, participanţii, vehiculele, consecinţele şi cauzele probabile;

70.2. componenta de analiză şi comparare a datelor, responsabilă de identificarea tiparelor şi a cauzelor frecvente ale accidentelor, prin algoritmi statistici şi instrumente de analiză geospaţială;

70.3. componenta de gestionare a fluxului de lucru, responsabilă de urmărirea procesului de înregistrare, validare şi arhivare a accidentelor, inclusiv controlul calităţii datelor introduse de către registratori;

70.4. componenta de vizualizare şi raportare a datelor, responsabilă de prezentarea informaţiilor în format accesibil şi atractiv (hărţi interactive, grafice, diagrame, rapoarte statistice detaliate);

70.5. componenta de gestionare a utilizatorilor, responsabilă de crearea şi administrarea conturilor, atribuirea rolurilor şi nivelurilor de acces, autentificare şi audit al activităţilor;

70.6. componenta de copii de rezervă şi restabilire a datelor, responsabilă de asigurarea securităţii şi fiabilităţii sistemului, inclusiv mecanisme de backup periodic, recuperare în caz de dezastru şi criptare a datelor;

70.7. componenta de metadate, care include informaţii suplimentare asociate fiecărui accident rutier (data şi ora producerii, condiţiile meteo, tipul drumului, sursa datelor etc.);

70.8. componenta de control al calităţii datelor, responsabilă de verificarea corectitudinii şi completitudinii informaţiilor, cu aplicarea unor proceduri de validare şi corelare cu alte surse oficiale;

70.9. componenta de etichetare a obiectelor informaţionale, care permite clasificarea semantică a documentelor şi înregistrărilor (de exemplu, accidente grave, accidente cu victime, accidente doar cu pagube materiale), inclusiv stabilirea unor etichete de acces restricţionat pentru protejarea datelor sensibile.

71. Arhitectura tehnologică a SI RSAR include toate aspectele conexe fiabilităţii şi siguranţei funcţionării sistemului: locaţia centrelor de date, reţeaua de transfer a datelor, componentele software de bază (sisteme operaţionale, sisteme de administrare a bazelor de date, servere, aplicaţii, soluţii de securitate, servicii pentru utilizatori).

72. Arhitectura SI RSAR este concepută cu respectarea principiilor de compatibilitate şi integrare cu infrastructura instituţională la scară largă a Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cu cadrul normativ privind arhitectura în domeniul tehnologiilor informaţionale şi al comunicaţiilor la nivel naţional, inclusiv principiile de interoperabilitate, securitate, modularitate şi scalabilitate.

73. În procesul de dezvoltare a SI RSAR se va aplica modelul unitar de design, coordonat cu Agenţia de Guvernare Electronică, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.677/2025 cu privire la consolidarea accesului la serviciile publice electronice în cadrul Portalului guvernamental integrat EVO utilizat la prestarea serviciilor publice electronice şi aprobarea măsurilor necesare pentru implementarea modelului unitar de design.

ASIGURAREA SECURITĂŢII INFORMAŢIONALE A SI RSAR

74. Asigurarea securităţii informaţionale include totalitatea măsurilor juridice, organizatorice, economice şi tehnologice, orientate spre prevenirea pericolelor securităţii resurselor şi infrastructurii informaţionale.

75. Securitatea informaţională presupune protecţia SI RSAR în toate etapele proceselor de creare, procesare, stocare şi transmitere a datelor, împotriva acţiunilor accidentale sau intenţionate, cu caracter artificial sau natural, care pot cauza prejudicii atât posesorului şi utilizatorilor resurselor informaţionale, cât şi infrastructurii informaţionale.

76. Asigurarea securităţii informaţiei este realizată în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.562/2025 cu privire la modul de realizare a obligaţiilor de asigurare a securităţii cibernetice de către furnizorii de servicii în sectoarele critice.

77. Principalele pericole pentru securitatea informaţională a SI RSAR sunt:

77.1. colectarea şi utilizarea ilegală a datelor;

77.2. încălcarea tehnologiei de selectare şi prelucrare a datelor;

77.3. implementarea în produsele software a componentelor care realizează funcţii neprevăzute în documentaţia cu privire la aceste produse;

77.4. elaborarea şi distribuirea programelor care afectează funcţionarea normală a sistemelor informaţionale geografice de stat şi de comunicaţii electronice, precum şi a sistemelor informaţionale de securitate;

77.5. influenţa asupra sistemului cu parolă-cheie de protecţie a sistemelor de prelucrare şi transmitere a datelor spaţiale;

77.6. scurgerea informaţiei prin canalele tehnice;

77.7. implementarea dispozitivelor electronice pentru interceptarea informaţiei în mijloacele tehnice de prelucrare, păstrare şi transmitere a datelor, utilizând sistemele de comunicaţii, precum şi în încăperile de serviciu ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale;

77.8. nimicirea, deteriorarea, distrugerea sau sustragerea suporturilor de informaţie mecanice sau de alt tip;

77.9. interceptarea informaţiei în reţelele de transmitere a datelor şi în liniile de comunicaţii, decodificarea acestei informaţii şi impunerea informaţiei false;

77.10. utilizarea, la crearea şi dezvoltarea infrastructurii informaţionale de comunicaţii electronice, a tehnologiilor informaţionale naţionale şi internaţionale, a mijloacelor de protecţie a informaţiei şi a mijloacelor de informatizare care nu sunt certificate;

77.11. încălcarea prevederilor legislaţiei din domeniul protecţiei datelor cu caracter personal.

78. SI RSAR asigură următoarele obiective de securitate:

78.1. autentificarea – garantează că zonele restricţionate ale SI RSAR vor fi accesibile doar persoanelor fizice şi juridice autorizate, cu o identitate verificată prin serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass), care permit autorizarea accesului la date cu caracter public din SI RSAR;

78.2. confidenţialitatea – garantează că datele înregistrate în SI RSAR nu pot fi accesate de o parte terţă neautorizată;

78.3. integritatea – garantează că datele înregistrate în SI RSAR nu au fost modificate sau alterate de o parte terţă neautorizată;

78.4. nonrepudierea – garantează că datele înregistrate în SI RSAR nu pot fi negate mai târziu.

79. Pentru asigurarea unui nivel adecvat al securităţii informaţionale a sistemului informatic, posesorul SI RSAR elaborează şi implementează politica de asigurare a securităţii informaţionale, care detaliază totalitatea compartimentelor de securitate, rolurile, drepturile şi obligaţiile fiecărui actor al sistemului informatic.

80. Un aspect important privind securitatea este păstrarea înregistrărilor de audit necesare pentru analiza integrităţii SI RSAR şi pentru monitorizarea activităţii înregistrărilor. SI RSAR se bazează pe un mecanism de înregistrări de audit dublu (intern şi cu utilizarea serviciului electronic guvernamental de jurnalizare (MLog)), aliniat la practicile internaţionale.

81. Pentru asigurarea interoperabilităţii şi a schimbului de date cu alte sisteme şi resurse informaţionale de stat se utilizează şi se înregistrează activele semantice utilizate în Sistemul informaţional "Catalogul semantic", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.323/2021.

ÎNCHEIERE

82. Prezentul Concept descrie principalele aspecte organizaţionale, metodologice şi tehnologice în conformitate cu care este conceput şi va fi implementat SI RSAR ca soluţie informatică modernă, destinată asigurării suportului informaţional necesar autorităţilor responsabile în procesele de înregistrare, analiză, investigare şi raportare a accidentelor rutiere.

83. Cadrul general şi locul unui astfel de sistem sunt stabilite în arhitectura guvernării electronice. De asemenea, a fost selectată o soluţie optimă care corespunde standardelor internaţionale în domeniu, precum şi nivelului actual de dezvoltare a infrastructurii digitale şi a guvernării electronice în Republica Moldova.

84. Implementarea SI RSAR permite dezvoltarea unei resurse informaţionale centralizate, care va integra şi va corela datele provenite de la toate instituţiile implicate în gestionarea siguranţei rutiere (Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Ministerul Sănătăţii şi alte autorităţi publice competente). Aceasta va oferi posibilitatea:

84.1. de a asigura o evidenţă unică, complexă şi fiabilă a accidentelor rutiere;

84.2. de a fundamenta politicile şi măsurile preventive pe baza unor date exacte şi actualizate;

84.3. de a creşte transparenţa şi interoperabilitatea cu alte sisteme informaţionale de stat;

84.4. de a contribui la reducerea numărului de accidente rutiere şi a gravităţii acestora prin utilizarea eficientă a datelor colectate.

Anexa nr.2

la Hotărârea Guvernului nr.213/2026

REGULAMENT

privind modalitatea de ţinere a

Registrului de stat al accidentelor rutiere

DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul privind modalitatea de ţinere a Registrului de stat al accidentelor rutiere (în continuare – Regulament) stabileşte modul de organizare, de ţinere şi utilizare a Registrului de stat al accidentelor rutiere (în continuare – RSAR) pentru asigurarea evidenţei unice, centralizate şi veridice a accidentelor rutiere produse pe teritoriul Republicii Moldova.

2. Prezentul Regulament stabileşte drepturile şi obligaţiile subiecţilor raporturilor juridice aferente creării şi ţinerii RSAR, procedura de înregistrare, modificare, completare şi radiere a datelor, procedura de interacţiune cu furnizorii de date, precum şi măsurile privind asigurarea securităţii resursei informaţionale.

3. Prezentul Regulament se aplică autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, instituţiilor publice, persoanelor juridice şi fizice cu atribuţii în procesul de constatare, raportare, investigare şi evidenţă a accidentelor rutiere, în măsura în care acestea furnizează sau utilizează date din Sistemul informaţional "Registrul de stat al accidentelor rutiere".

4. RSAR constituie o parte componentă a resurselor informaţionale de stat în domeniul siguranţei rutiere şi se administrează în conformitate cu Legea nr.467/2003 cu privire la informatizare şi resursele informaţionale de stat, Legea nr.71/2007 cu privire la registre, legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal, precum şi alte acte normative relevante din domeniu.

5. RSAR este organizat astfel încât să asigure ca procesele de evidenţă şi acces la informaţia cu privire la accidentele rutiere să fie simple, eficiente, accesibile şi transparente.

6. Termenii utilizaţi în prezentul Regulament corespund termenilor din Conceptul Sistemului informaţional "Registrul de stat al accidentelor rutiere".

7. RSAR asigură generarea de statistici privind accidentele soldate cu vătămări corporale, pierderi de vieţi omeneşti (decese) sau pagube materiale.

SUBIECŢII RAPORTURILOR JURIDICE ÎN DOMENIUL

CREĂRII, EXPLOATĂRII ŞI UTILIZĂRII RSAR

8. Funcţiile de bază privind formarea, exploatarea şi utilizarea RSAR sunt distribuite între următorii subiecţi:

8.1. proprietarul;

8.2. posesorul;

8.3. deţinătorul;

8.4. utilizatorii, care sunt:

8.4.1. registratorii;

8.4.2. furnizorii de date;

8.4.3. destinatarii datelor.

9. Proprietarul RSAR este statul, care îşi exercită drepturile de proprietate, de gestionare şi de utilizare a datelor prin intermediul Ministerului Afacerilor Interne.

10. Posesorul RSAR este Ministerul Afacerilor Interne.

11. Deţinătorul RSAR este Serviciul Tehnologii Informaţionale al Ministerului Afacerilor Interne.

12. Utilizatorii RSAR sunt persoanele fizice desemnate de către registratorii, furnizorii şi destinatarii de date care au acces autorizat la sistem în baza unui rol specific atribuit, conform politicilor de securitate şi control al accesului.

13. Registratorii RSAR sunt persoanele autorizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, care înregistrează informaţiile privind accidentele rutiere.

14. Furnizorii de date în RSAR sunt:

14.1. Inspectoratul General al Poliţiei şi alte subdiviziuni ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în constatarea şi investigarea accidentelor rutiere;

14.2. instituţiile medico-sanitare publice şi private, care furnizează date privind persoanele traumatizate, tipologia traumatismelor (după gradul de severitate conform Abbreviated Injury Scale (AIS)) sau persoanele decedate ca urmare a accidentelor rutiere;

14.3. autorităţile administraţiei publice locale, care transmit datele privind infrastructura rutieră;

14.4. Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru, cu atribuţii în domeniul gestionării Registrului de stat al unităţilor administrativ-teritoriale şi al adreselor, asigurând schimbul de date prin servicii de reţea interoperabile, în vederea utilizării directe a datelor de referinţă fără dublarea acestora;

14.5. Instituţia Publică Agenţia Servicii Publice, cu atribuţii în domeniul gestionării Registrului de stat al populaţiei, a Registrului de stat al unităţilor de drept, a Registrului de stat al conducătorilor de vehicule şi a Registrului de stat al vehiculelor;

14.6. Banca Naţională a Moldovei, în calitate de posesor al Sistemului informaţional automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii RCA;

14.7. instanţele judecătoreşti, care furnizează hotărâri şi decizii aferente accidentelor rutiere.

15. Destinatarii datelor din RSAR sunt:

15.1. Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, în calitate de autoritate centrală de specialitate în domeniul siguranţei rutiere;

15.2. organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti;

15.3. autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, în limitele competenţelor legale;

15.4. Biroul Naţional de Statistică, în calitate de autoritate centrală în domeniul statisticii;

15.5. Agenţia Naţională Transport Auto – pentru identificarea şi clasificarea tronsoanelor cu o concentraţie mare de accidente rutiere;

15.6. Societatea pe Acţiuni Administraţia Naţională a Drumurilor – pentru monitorizarea situaţiei privind infrastructura rutieră;

15.7. alte persoane juridice de drept public sau privat cărora li se acordă acces în baza legii.

DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE SUBIECŢILOR LA CREAREA,

EXPLOATAREA ŞI UTILIZAREA RSAR

Secţiunea 1

Drepturile şi obligaţiile posesorului RSAR

16. Posesorul RSAR este Ministerul Afacerilor Interne, care exercită următoarele drepturi:

16.1. stabileşte şi aprobă regulile de organizare şi funcţionare a RSAR;

16.2. emite acte administrative şi instrucţiuni metodologice privind utilizarea RSAR;

16.3. asigură integrarea RSAR în cadrul general al guvernării electronice şi interoperabilitatea acestuia cu alte sisteme informaţionale de stat;

16.4. solicită şi primeşte de la furnizorii de date informaţiile necesare pentru completarea şi actualizarea RSAR;

16.5. limitează, suspendă sau retrage accesul la RSAR în caz de nerespectare a cerinţelor legale şi tehnice;

16.6. monitorizează şi evaluează modul de funcţionare a RSAR, inclusiv prin efectuarea de audituri şi controale periodice;

16.7. beneficiază de rapoarte statistice, analitice şi de evaluare generate prin intermediul RSAR pentru fundamentarea politicilor publice în domeniul siguranţei rutiere.

17. Posesorul RSAR are următoarele obligaţii:

17.1. să asigure condiţiile juridice, financiare şi organizatorice pentru instituirea, administrarea, întreţinerea şi dezvoltarea RSAR;

17.2. să supravegheze activitatea RSAR;

17.3. să asigure respectarea prevederilor legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal şi securitatea cibernetică;

17.4. să asigure instruirea periodică a personalului cu atribuţii în exploatarea RSAR;

17.5. să elaboreze şi să actualizeze procedurile interne privind gestionarea datelor şi accesul la sistem;

17.6. să garanteze integritatea, confidenţialitatea şi disponibilitatea datelor gestionate prin RSAR;

17.7. să raporteze Guvernului anual despre funcţionarea şi eficienţa RSAR, inclusiv despre necesităţile de modernizare sau extindere;

17.8. să asigure condiţiile necesare pentru interoperabilitatea RSAR cu alte registre şi sisteme informaţionale relevante;

17.9. în cooperare cu entităţile publice responsabile de seturile de date spaţiale din tema "Reţele de transport", stabilite în Hotărârea Guvernului nr.458/2017 pentru aprobarea responsabilităţilor entităţilor publice privind seturile de date spaţiale, să asigure elaborarea metadatelor pentru seturile de date spaţiale referitoare la accidentele rutiere în conformitate cu cerinţele Directivei Inspire, precum şi publicarea acestora pe Geoportalul infrastructurii naţionale de date spaţiale.

Secţiunea a 2-a

Drepturile şi obligaţiile deţinătorului RSAR

18. Deţinătorul RSAR este Serviciul Tehnologii Informaţionale al Ministerului Afacerilor Interne, care dispune de următoarele drepturi:

18.1. gestionează infrastructura tehnică (software) necesară pentru funcţionarea RSAR;

18.2. stabileşte soluţiile tehnice şi metodologiile de implementare a cerinţelor posesorului sistemului;

18.3. accesează şi utilizează datele stocate în RSAR exclusiv în scopul administrării tehnice şi al mentenanţei sistemului;

18.4. solicită posesorului RSAR resursele financiare şi logistice necesare pentru asigurarea continuităţii şi dezvoltării sistemului;

18.5. limitează sau suspendă accesul utilizatorilor la RSAR în caz de ameninţări cibernetice, defecţiuni tehnice sau incidente de securitate, cu informarea imediată a posesorului;

18.6. colaborează cu alte autorităţi publice şi cu furnizorii de servicii tehnologice pentru a asigura interoperabilitatea şi modernizarea RSAR.

19. Deţinătorul RSAR are următoarele obligaţii:

19.1. să asigure exploatarea continuă şi sigură a RSAR, inclusiv prin monitorizarea permanentă a funcţionalităţii tehnice;

19.2. să asigure mentenanţa, suportul tehnic şi dezvoltarea continuă a sistemului în conformitate cu cerinţele posesorului;

19.3. să implementeze măsuri de securitate cibernetică şi să aplice standardele naţionale şi internaţionale în domeniu;

19.4. să efectueze copii de rezervă periodice şi să asigure mecanismele de recuperare a datelor în caz de incidente sau dezastre;

19.5. să administreze conturile utilizatorilor, să stabilească nivelurile de acces şi să menţină evidenţa acţiunilor acestora (audit trail);

19.6. să actualizeze şi să perfecţioneze platforma tehnologică a RSAR în conformitate cu evoluţia cerinţelor tehnice şi legislative;

19.7. să asigure compatibilitatea şi interoperabilitatea RSAR cu platformele guvernamentale de interoperabilitate (MConnect), de autentificare (MPass), de semnătură electronică (MSign), de jurnalizare (MLog), de notificare (MNotify) şi alte servicii relevante;

19.8. să prezinte posesorului rapoarte periodice privind funcţionarea tehnică, incidentele de securitate şi necesităţile de dezvoltare;

19.9. să instruiască personalul tehnic implicat în administrarea RSAR şi să asigure confidenţialitatea datelor la care are acces.

Secţiunea a 3-a

Drepturile şi obligaţiile registratorilor RSAR

20. Registratorii RSAR sunt persoanele autorizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei şi, după caz, din cadrul altor autorităţi competente, desemnate de către posesorul sistemului.

21. Registratorul RSAR dispune de următoarele drepturi:

21.1. introduce, actualizează şi radiază datele din RSAR, în baza documentelor justificative prevăzute de legislaţie;

21.2. consultă datele stocate în RSAR, în limitele competenţelor funcţionale;

21.3. solicită şi primeşte suport tehnic din partea deţinătorului RSAR;

21.4. sesizează posesorul RSAR în cazul identificării unor erori, neconcordanţe sau incidente de securitate;

21.5. beneficiază de instruire periodică privind utilizarea SI RSAR şi aplicarea standardelor de securitate informaţională.

22. Registratorul RSAR are următoarele obligaţii:

22.1. să asigure corectitudinea, completitudinea şi actualitatea datelor introduse în RSAR;

22.2. să înregistreze datele în conformitate cu actele justificative, păstrând evidenţa acestora conform legislaţiei;

22.3. să respecte procedurile şi termenele stabilite pentru introducerea şi actualizarea datelor;

22.4. să asigure confidenţialitatea şi protecţia datelor cu caracter personal la care are acces;

22.5. să utilizeze exclusiv în scop de serviciu accesul la datele din RSAR şi să respecte restricţiile privind accesul la anumite categorii de informaţii;

22.6. să notifice imediat posesorul RSAR în caz de defecţiuni, pierderi de date, erori sau incidente de securitate;

22.7. să participe la instruirile organizate de către posesor privind utilizarea RSAR;

22.8. să respecte politicile interne şi procedurile de securitate informaţională aplicabile în cadrul RSAR;

22.9. să semneze angajamente de confidenţialitate şi de responsabilitate pentru accesul la RSAR, conform cadrului normativ aplicabil.

Secţiunea a 4-a

Drepturile şi obligaţiile furnizorului de date al RSAR

23. Furnizorii de date ai RSAR sunt instituţiile publice şi persoanele juridice de drept public sau privat care, în baza competenţelor legale, transmit datele referitoare la accidentele rutiere pentru înregistrare, actualizare şi utilizare în cadrul RSAR.

24. Furnizorul de date dispune de următoarele drepturi:

24.1. transmite şi actualizează datele în RSAR prin intermediul mecanismelor stabilite de cadrul normativ;

24.2. consultă datele furnizate de către propria instituţie, în limitele competenţelor legale;

24.3. este informat despre modul de procesare şi utilizare a datelor furnizate;

24.4. solicită corectarea erorilor de înregistrare identificate în RSAR;

24.5. beneficiază de suport tehnic şi metodologic din partea posesorului RSAR;

24.6. participă la instruiri şi consultări privind regulile de funcţionare a RSAR.

25. Furnizorul de date are următoarele obligaţii:

25.1. să transmită date corecte, complete şi actualizate în termenele stabilite de cadrul normativ;

25.2. să utilizeze exclusiv canalele oficiale şi securizate pentru transmiterea datelor către RSAR;

25.3. să păstreze documentele justificative care stau la baza transmiterii datelor, conform legislaţiei aplicabile;

25.4. să respecte procedurile tehnice şi organizatorice stabilite pentru interoperabilitatea cu RSAR;

25.5. să asigure confidenţialitatea şi protecţia datelor cu caracter personal transmise către RSAR;

25.6. să notifice imediat posesorul RSAR în cazul identificării unor erori, neconcordanţe sau incidente de securitate legate de datele furnizate;

25.7. să coopereze cu registratorii şi posesorul RSAR pentru clarificarea şi validarea datelor transmise;

25.8. să instruiască personalul propriu desemnat pentru respectarea regulilor de utilizare şi securitate a RSAR.

Secţiunea a 5-a

Drepturile şi obligaţiile destinatarilor datelor din RSAR

26. Destinatarii datelor din RSAR sunt autorităţile publice, instituţiile şi alte persoane juridice care au competenţa de a accesa şi utiliza datele conţinute în registru pentru realizarea atribuţiilor legale.

27. Destinatarii datelor dispun de următoarele drepturi:

27.1. accesează şi utilizează datele din RSAR în limitele atribuţiilor şi competenţelor prevăzute de lege;

27.2. solicită extrase, rapoarte şi statistici generate automat din RSAR;

27.3. beneficiază de interoperabilitate automată prin intermediul platformei MConnect sau al altor mecanisme legale de schimb de date;

27.4. primeşte suport metodologic şi tehnic din partea posesorului RSAR privind utilizarea şi interpretarea datelor;

27.5. sesizează erorile sau neconcordanţele identificate în datele consultate.

28. Destinatarii datelor au următoarele obligaţii:

28.1. să utilizeze datele obţinute din RSAR exclusiv în scopurile legale pentru care au fost acordate;

28.2. să respecte regimul de confidenţialitate şi protecţia datelor cu caracter personal, conform legislaţiei;

28.3. să aplice măsuri tehnice şi organizatorice pentru prevenirea accesului, modificării, pierderii sau divulgării neautorizate a datelor consultate;

28.4. să nu transmită mai departe datele obţinute din RSAR decât dacă acest lucru este expres prevăzut de lege;

28.5. să informeze imediat posesorul RSAR despre orice incident de securitate sau acces neautorizat la date;

28.6. să asigure instruirea personalului propriu cu privire la respectarea regulilor de utilizare a RSAR şi a obligaţiilor de securitate;

28.7. să participe la auditurile şi verificările efectuate de posesorul RSAR privind utilizarea legală şi corectă a datelor.

ŢINEREA ŞI ASIGURAREA FUNCŢIONĂRII RSAR

29. RSAR se ţine în limba română, în format electronic.

30. Posesorul RSAR efectuează administrarea acestuia cu ajutorul complexului de mijloace software, în conformitate cu prezentul Regulament.

31. Păstrarea şi dezvoltarea RSAR se asigură de către posesor până la adoptarea deciziei de scoatere a acestuia din exploatare. În cazul în care RSAR este scos din exploatare, datele şi documentele conţinute în acesta se transmit în arhivă, conform legislaţiei.

32. Răspunderea pentru veridicitatea şi corectitudinea datelor şi a informaţiilor incluse, precum şi pentru respectarea obligaţiei de înregistrare a datelor le revine furnizorilor de date, registratorilor şi utilizatorilor.

33. Toate înregistrările şi modificările operate în RSAR se păstrează în ordine cronologică.

34. Obiectele informaţionale şi scenariile de bază ale RSAR sunt descrise în Conceptul Sistemului informaţional "Registrul de stat al accidentelor rutiere".

35. Înregistrarea datelor cu privire la obiectele informaţionale în RSAR se efectuează de către registratori.

36. Înregistrarea se efectuează în ordine cronologică, fiecărei înregistrări fiindu-i atribuită data efectuării înscrierii în RSAR.

37. Fiecărui obiect informaţional, după introducerea completă sau parţială a datelor cu privire la acesta, i se atribuie un cod unic de identificare generat de RSAR.

38. Codul de identificare al înregistrării este unic, invariabil şi nu poate fi atribuit altor înregistrări, inclusiv după radierea acestora din RSAR.

39. Se interzice utilizarea datelor în scopuri care contravin scopului prezentului Regulament.

40. Orice modificare şi completare a obiectelor informaţionale în RSAR, precum şi scoaterea din evidenţă a acestora se efectuează doar în baza documentelor justificative, cu indicarea motivului care confirmă veridicitatea acţiunilor efectuate în RSAR.

41. Toate modificările operate în RSAR se păstrează în ordine cronologică, cu asigurarea păstrării istoricului acestora, pentru o perioadă de cinci ani. După expirarea acestui termen, datele cu caracter personal trebuie să fie depersonalizate ireversibil, păstrându-se exclusiv metadatele statistice necesare pentru audit şi raportare. Cu titlu de excepţie, termenul de cinci ani poate fi prelungit doar în cazurile justificate, prin necesitatea soluţionării unor cauze penale, contravenţionale sau litigii civile. Modificarea sau completarea datelor nu afectează accesarea şi vizualizarea informaţiei din RSAR.

42. Pentru modificarea datelor se impun următoarele restricţii:

42.1. registratorii pot modifica datele doar în conformitate cu atribuţiile pe care le au în cadrul RSAR şi în temeiul documentelor justificative;

42.2. utilizatorii datelor nu sunt în drept să modifice datele obţinute din RSAR, iar, la utilizarea acestora, sunt obligaţi să indice sursa lor;

42.3. alte categorii de subiecţi sunt restricţionaţi în utilizarea datelor din RSAR, în conformitate cu prevederile legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.

43. Actualizarea informaţiilor de către furnizorii de date nu este considerată corectare a acestora. Furnizorii de date sunt obligaţi să asigure corectitudinea şi autenticitatea datelor prezentate pentru a fi înscrise în RSAR, precum şi să asigure actualizarea acestora în modul stabilit de cadrul normativ sau în baza acordurilor privind schimbul de informaţii şi interoperabilitate.

44. RSAR utilizează datele până la atingerea scopului, ulterior permite arhivarea acestora şi a documentelor în format electronic, în vederea eficientizării procesului de prelucrare şi furnizare către utilizatori a informaţiei documentate.

45. Radierea informaţiilor din RSAR se efectuează conform prevederilor legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal şi arhivarea documentelor publice.

46. Termenul de păstrare a documentelor electronice în RSAR este identic cu termenul prevăzut de cadrul normativ pentru păstrarea documentelor echivalente pe suport de hârtie.

REGIMUL JURIDIC DE UTILIZARE A DATELOR DIN RSAR

Secţiunea 1

Accesul la datele din RSAR

47. Registratorii, furnizorii de date şi utilizatorii beneficiază de drepturi de acces la informaţia din RSAR conform atribuţiilor şi funcţiilor deţinute, precum şi regimului juridic al informaţiei accesate.

48. Nivelul de acces la informaţie pentru fiecare participant corespunde funcţiei de serviciu şi profilului de acces. Informaţia conţinută în RSAR se accesează în conformitate cu prevederile Legii nr.148/2023 privind accesul la informaţiile de interes public, cu legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal şi cu alte acte normative aplicabile.

49. Dreptul de acces la RSAR este segmentat pe unităţi de conţinut, atribuind prerogative partajate, după cum urmează:

49.1. înregistrarea;

49.2. vizualizarea;

49.3. modificarea (corectarea, completarea, actualizările de date);

49.4. radierea.

50. Punerea la dispoziţie a datelor din RSAR se realizează prin:

50.1. acordarea accesului autorizat în sistem;

50.2. eliberarea documentelor pe suport de hârtie conform prevederilor normative;

50.3. furnizarea informaţiei prin intermediul poştei electronice sau al altor mijloace de comunicaţii electronice/aplicaţii web conform cadrului normativ.

51. Datele cu caracter personal ale persoanelor fizice se utilizează exclusiv în conformitate cu prevederile legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.

52. Datele recepţionate din RSAR nu pot fi transmise persoanelor terţe dacă cadrul normativ naţional sau tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd în mod expres acest lucru.

53. Dreptul de acces nu este unul permanent, acesta poate fi suspendat sau revocat. Introducerea şi/sau modificarea datelor de către persoane neautorizate în acest sens, care nu au calitatea de registrator, precum şi utilizarea numelui sau a profilului unui alt registrator sunt interzise şi se consideră acces neautorizat. Registratorul, furnizorul de date şi utilizatorul sunt obligaţi să asigure confidenţialitatea profilului propriu, precum şi a semnăturii electronice utilizate.

54. Revocarea sau suspendarea dreptului de acces se efectuează de către deţinător, la cerere sau din oficiu, în una dintre următoarele situaţii:

54.1. la încetarea/suspendarea raporturilor de serviciu sau de muncă ale registratorului, furnizorului de date ori utilizatorului;

54.2. la modificarea raporturilor de serviciu sau de muncă, atunci când noile atribuţii nu impun accesul la datele din RSAR;

54.3. la constatarea de către posesor sau deţinător a încălcării securităţii informaţionale ori a regulilor de utilizare a sistemului.

Secţiunea a 2-a

Căutarea şi compararea datelor din RSAR

55. RSAR asigură posibilitatea căutării şi comparării automatizate a datelor referitoare la accidentele rutiere, vehiculele implicate, persoanele afectate şi circumstanţele producerii evenimentelor, în baza criteriilor de interogare stabilite.

56. Căutarea datelor în RSAR se realizează prin intermediul platformei de interoperabilitate guvernamentală (MConnect) şi prin interfeţele specializate ale sistemului, utilizând criterii precum:

56.1. data şi locul producerii accidentului rutier;

56.2. numărul de înmatriculare/identificare al vehiculului implicat;

56.3. datele de identificare ale persoanelor implicate (nume, prenume, IDNP);

56.4. tipul şi gravitatea accidentului.

57. Compararea automatizată a datelor permite:

57.1. identificarea dublurilor sau a înregistrărilor incomplete privind acelaşi accident;

57.2. corelarea datelor din RSAR cu informaţiile din alte registre şi sisteme informaţionale de stat (de exemplu, Registrul de stat al populaţiei, Registrul de stat al vehiculelor, sistemele societăţilor de asigurare şi de reasigurare);

57.3. analiza comparativă a accidentelor după criterii statistice (de exemplu, tipul de vehicul, cauzele, consecinţele).

58. Rezultatele căutării şi comparării sunt afişate sub formă de rapoarte generate de sistem, cu indicarea sursei datelor, a gradului de conformitate şi a eventualelor discrepanţe.

59. Accesul la funcţionalitatea de căutare şi comparare este permis exclusiv registratorilor şi utilizatorilor autorizaţi, conform nivelului de acces stabilit.

60. Orice operaţiune de căutare şi comparare este înregistrată în jurnalul electronic al sistemului, cu indicarea utilizatorului, a datei şi orei interogării, precum şi a rezultatelor furnizate.

Secţiunea a 3-a

Furnizarea şi utilizarea datelor din RSAR

61. Furnizarea datelor din RSAR se realizează în conformitate cu legislaţia privind accesul la informaţie, protecţia datelor cu caracter personal şi reglementările speciale în domeniul siguranţei rutiere.

62. Datele din RSAR se pun la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor îndreptăţite prin:

62.1. accesul direct şi autorizat la interfeţele sistemului, conform nivelului de acces acordat;

62.2. rapoartele electronice generate de sistem, transmise prin platforma guvernamentală de interoperabilitate (MConnect);

62.3. extrasele oficiale semnate electronic, emise la solicitare;

62.4. documentele pe suport de hârtie, doar în cazurile expres prevăzute de lege.

63. Datele furnizate din RSAR pot fi utilizate exclusiv în scopuri legale, după cum urmează:

63.1. constatarea şi investigarea accidentelor rutiere;

63.2. soluţionarea cauzelor contravenţionale şi penale;

63.3. acordarea asistenţei medicale şi evaluarea pagubelor;

63.4. gestionarea şi despăgubirea cazurilor de asigurare;

63.5. analiza statistică şi elaborarea politicilor publice în domeniul siguranţei rutiere.

64. Utilizarea datelor din RSAR în alte scopuri decât cele prevăzute este interzisă şi constituie acces neautorizat, sancţionat conform legislaţiei.

65. Furnizarea datelor către persoane terţe se face doar în cazurile:

65.1. prevăzute de legislaţia naţională;

65.2. stabilite prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;

65.3. cu consimţământul expres al persoanei vizate, în condiţiile legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.

66. Destinatarii datelor sunt obligaţi să indice sursa oficială "Registrul de stat al accidentelor rutiere (RSAR)" în toate documentele, rapoartele şi analizele realizate pe baza acestora.

67. Orice furnizare şi utilizare a datelor este înregistrată în jurnalul electronic al sistemului, cu precizarea solicitantului, a scopului, a datei şi orei accesării.

68. Persoanele vizate sunt informate, la solicitare, prin mijloace adecvate şi accesibile, cu privire la scopurile prelucrării, temeiurile legale şi drepturile care le revin potrivit legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.

69. Accesul cetăţenilor şi al persoanelor juridice la serviciile electronice generate de RSAR se realizează prin intermediul Portalului guvernamental integrat EVO, utilizat la prestarea serviciilor publice electronice în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.677/2025.

ASIGURAREA PROTECŢIEI ŞI SECURITĂŢII INFORMAŢIEI DIN RSAR

70. Datele din RSAR fac parte din categoria datelor care necesită a fi protejate. Asigurarea securităţii, a confidenţialităţii şi a integrităţii datelor prelucrate în cadrul RSAR se efectuează de către subiecţii cu drepturi de acces la sistem şi cu respectarea cerinţelor privind protecţia datelor cu caracter personal.

71. Măsurile de protecţie şi securitate a datelor din RSAR reprezintă totalitatea acţiunilor juridice, organizatorice, economice şi tehnologice orientate spre prevenirea pericolelor asociate resurselor şi infrastructurii informaţionale.

72. Pentru corectitudinea stabilirii identităţii persoanelor implicate în accidente rutiere şi în temeiul legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal, informaţiile introduse în RSAR se stochează în mod corect, evitând introducerea manuală eronată a acestora.

73. Accesul la baza de date RSAR este limitat, prin măsuri de securitate fizică şi organizaţionale, numai pentru persoanele autorizate. Copiile de rezervă se efectuează periodic şi se stochează în locuri sigure, iar procesul de restabilire este testat prin simulări.

74. Atunci când datele şi informaţiile asociate sunt prezente în sisteme diferite, acestea se compară periodic, pentru a verifica sincronizarea adecvată.

75. Obiecte ale asigurării protecţiei şi securităţii datelor din RSAR se consideră întregul complex de mijloace software care susţin funcţionarea sistemului, cum ar fi:

75.1. baza de date, sistemele informaţionale, sistemele operaţionale, sistemele de gestiune a bazelor de date, sistemele de evidenţă şi alte aplicaţii care asigură funcţionarea RSAR;

75.2. sistemele de comunicaţii electronice, reţelele, serverele, calculatoarele şi alte mijloace tehnice de prelucrare a datelor.

76. Securitatea informaţională a RSAR se asigură prin respectarea cerinţelor stabilite de standardul moldovenesc SM ISO/IEC 27001, precum şi prin aplicarea metodelor şi efectuarea acţiunilor descrise în planul de continuitate al sistemului şi, după caz, a procedurilor operaţionale.

77. Protecţia datelor din RSAR se realizează prin următoarele metode:

77.1. prevenirea acţiunilor intenţionate şi/sau neintenţionate care pot duce la distrugerea sau denaturarea datelor;

77.2. utilizarea obligatorie a produselor software licenţiate şi aprobate. Orice solicitare de instalare a unui produs software se coordonează cu deţinătorul RSAR;

77.3. monitorizarea procesului de exploatare al RSAR prin mecanisme de jurnalizare efectuate de către deţinătorul RSAR.

78. La utilizarea şi exploatarea RSAR, subiecţii sunt obligaţi să implementeze norme de securitate informaţională, acestea incluzând:

78.1. identificarea persoanei responsabile de implementarea normelor de securitate şi împuternicirile acesteia;

78.2. aplicarea măsurilor tehnice şi organizatorice pentru asigurarea funcţionării RSAR;

78.3. implementarea procedurilor interne care exclud modificarea nesancţionată a mijloacelor software şi/sau a datelor;

78.4. informarea şi instruirea registratorilor, a furnizorilor de date şi a utilizatorilor cu privire la modalităţile şi mecanismele de protecţie;

78.5. implementarea procedurilor de control intern privind respectarea condiţiilor de securitate informaţională.

79. Schimbul informaţional se efectuează prin mijloace software, utilizând exclusiv canale securizate care asigură integritatea şi confidenţialitatea datelor.

80. Deţinătorul RSAR desemnează o persoană responsabilă de implementarea şi monitorizarea respectării normelor de securitate informaţională, subordonată nemijlocit conducătorului instituţiei.

81. Normele de securitate informaţională sunt aduse la cunoştinţa registratorilor, a furnizorilor de date şi a utilizatorilor şi sunt obligatorii pentru a fi respectate.

ADMINISTRAREA ACCESULUI LA RSAR

82. Accesul la RSAR se realizează pe baza rolurilor utilizatorilor, stabilite în funcţie de atribuţiile instituţionale şi de nivelul de responsabilitate în gestionarea datelor.

83. Rolurile utilizatorilor sunt clasificate după cum urmează:

83.1. administrator al sistemului – are acces deplin la toate funcţiile aplicaţiei, inclusiv la configurarea tehnică, gestionarea utilizatorilor şi monitorizarea securităţii;

83.2. administrator instituţional – are acces la gestionarea utilizatorilor din cadrul instituţiei proprii, inclusiv atribuirea rolurilor interne, fără drept de modificare a configuraţiei generale a sistemului;

83.3. operator de date – are drepturi de introducere, actualizare şi corectare a datelor înregistrate, în limitele competenţei instituţiei din care face parte;

83.4. utilizator cu drept de vizualizare – are acces doar la interogarea şi consultarea informaţiilor, fără posibilitatea de modificare;

83.5. utilizator extern autorizat – are acces limitat la anumite tipuri de date sau rapoarte (de exemplu, autorităţi din domeniul sănătăţii, infrastructurii, instanţe de judecată) conform protocoalelor de interoperabilitate şi cadrului legal;

83.6. auditor – are acces la jurnalele de audit şi la istoricul operaţiunilor, pentru a verifica respectarea procedurilor şi a trasabilităţii modificărilor.

84. Modul de acordare a accesului la RSAR se realizează după cum urmează:

84.1. accesul se acordă exclusiv utilizatorilor nominalizaţi de instituţiile beneficiare, în baza unei cereri oficiale şi a aprobării deţinătorului RSAR;

84.2. autentificarea se realizează prin mecanisme ale serviciului de autentificare şi control al accesului (MPass) sau prin alte soluţii de autentificare cu nivel echivalent de securitate;

84.3. atribuirea, modificarea sau revocarea drepturilor de acces se realizează de către deţinătorul RSAR;

84.4. drepturile de acces sunt acordate pe principiul necesităţii de a cunoaşte, limitând accesul utilizatorilor doar la datele strict necesare pentru exercitarea atribuţiilor acestora;

84.5. toate operaţiunile de acordare, modificare sau revocare a accesului se înregistrează, în mod obligatoriu, în jurnalele de audit ale sistemului.

85. Revizuirea periodică a drepturilor de acces se realizează cel puţin o dată pe an, iar deţinătorul RSAR este obligat să suspende, în termen de cinci zile lucrătoare, conturile utilizatorilor care nu mai au atribuţii legale în gestionarea datelor RSAR, precum şi în cazul în care nu au desfăşurat activitate în sistem pe parcursul ultimelor 60 de zile calendaristice.

ASIGURAREA CONTROLULUI INTERN ŞI EXTERN

ŞI RESPONSABILITATEA RSAR

86. RSAR este supus controlului intern şi extern. Controlul intern privind organizarea şi funcţionarea RSAR se efectuează de către posesor. Controlul extern asupra respectării cerinţelor privind crearea, ţinerea, exploatarea şi reorganizarea RSAR se efectuează de către instituţiile abilitate.

87. Responsabilitatea pentru organizarea funcţionării RSAR aparţine posesorului/deţinătorului acestuia.

88. Subiecţii sistemului, în ale căror atribuţii intră ţinerea RSAR, introducerea datelor, furnizarea informaţiilor şi asigurarea funcţionării acestuia, poartă răspundere disciplinară, contravenţională sau penală pentru completitudinea, autenticitatea, veridicitatea şi integritatea informaţiei, precum şi pentru păstrarea şi utilizarea ei.

89. Toţi subiecţii RSAR poartă răspundere disciplinară, contravenţională sau penală pentru prelucrarea, divulgarea şi transmiterea informaţiei din sistem persoanelor terţe, contrar cadrului normativ.

90. Controlul legalităţii operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal desfăşurate în RSAR se efectuează de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal.

91. Pentru asigurarea funcţionalităţii eficiente şi neîntrerupte a RSAR, schimbul informaţional de date este asigurat în regim nonstop.

92. Lucrările profilactice planificate în complexul de mijloace software se efectuează după notificarea pe suport de hârtie sau prin e-mail a registratorilor de către deţinător, în baza planului coordonat cu posesorul sistemului, cu cel puţin două zile lucrătoare înainte de începerea lucrărilor, cu indicarea termenului de finalizare a acestora, după caz, dacă aceasta este posibil.

93. Lucrările profilactice neplanificate se efectuează la solicitarea registratorului şi cu coordonarea prealabilă a deţinătorului, în cazul nefuncţionării sau funcţionării necorespunzătoare a complexului de mijloace software.

94. Funcţionarea RSAR se suspendă de către posesorul sistemului, la iniţiativa proprie sau la demersul deţinătorului, în cazul apariţiei uneia dintre următoarele situaţii:

94.1. în timpul efectuării lucrărilor profilactice ale complexului de mijloace software ale RSAR;

94.2. la apariţia circumstanţelor de impediment care justifică neexecutarea obligaţiei;

94.3. la încălcarea cerinţelor sistemului securităţii informaţiei, dacă aceasta prezintă pericol pentru funcţionarea RSAR;

94.4. în cazul apariţiei dificultăţilor tehnice în funcţionarea complexului de mijloace software ale RSAR.

95. În cazul apariţiei circumstanţelor de impediment care justifică neexecutarea obligaţiei şi a dificultăţilor tehnice în funcţionarea complexului de mijloace software ale RSAR din vina persoanelor terţe, funcţionarea sistemului poate fi sistată, cu informarea subiecţilor RSAR prin mijloacele tehnice disponibile.