122/14.03.2003 Codul de procedură penală al Republicii Moldova (partea generală) (art.1-251)
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
Codul de procedură penală al Republicii Moldova
(Partea generală)
nr. 122-XV din 14.03.2003
(în vigoare 12.03.2003)
Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 248-251 art.699 din 05.11.2013
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 104-110 art.447 din 07.06.2003
* * *
|
Actul urmează a fi modificat de: |
În vigoare |
| - Legea nr.166 din 30.07.2026 Se modifică art.111 |
09.12.2026 |
| - Legea nr.172 din 30.07.2026 Se modifică |
02.12.2026 |
C U P R I N S
DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND PROCESUL PENAL
Articolul 1. Noţiunea şi scopul procesului penal
Articolul 2. Legea procesuală penală
Articolul 3. Acţiunea legii procesuale penale în timp
Articolul 4. Acţiunea legii procesuale penale în spaţiu
Articolul 5. Aplicarea legii procesuale penale faţă de cetăţenii străini şi apatrizi
Articolul 6. Termeni şi expresii utilizate în prezentul cod
PRINCIPIILE GENERALE ALE PROCESULUI PENAL
Articolul 7. Legalitatea procesului penal
Articolul 8. Prezumţia nevinovăţiei
Articolul 9. Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor
Articolul 10. Respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane
Articolul 11. Inviolabilitatea persoanei
Articolul 12. Inviolabilitatea domiciliului
Articolul 13. Inviolabilitatea proprietăţii
Articolul 14. Secretul corespondenţei
Articolul 15. Inviolabilitatea vieţii private
Articolul 16. Limba în care se desfăşoară procesul penal şi dreptul la interpret
Articolul 17. Asigurarea dreptului la apărare
Articolul 18. Publicitatea şedinţei de judecată
Articolul 19. Accesul liber la justiţie
Articolul 20. Desfăşurarea procesului penal în termen rezonabil
Articolul 21. Libertatea de mărturisire împotriva sa
Articolul 22. Dreptul de a nu fi urmărit sau judecat de mai multe ori
Articolul 24. Principiul contradictorialităţii în procesul penal
Articolul 25. Înfăptuirea justiţiei - atribuţie exclusivă a instanţelor judecătoreşti
Articolul 26. Independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii
Articolul 27. Libera apreciere a probelor
Articolul 28. Oficialitatea procesului penal
INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI ŞI COMPETENŢA LOR
Capitolul I
INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI
Articolul 29. Instanţele care înfăptuiesc justiţia în cauzele penale
Articolul 30. Compunerea instanţei de judecată
Articolul 31. Schimbarea completului de judecată
Articolul 32. Locul judecării materialelor şi cauzelor penale
Articolul 33. Incompatibilitatea judecătorului
Articolul 34. Abţinerea sau recuzarea judecătorului
Articolul 35. Procedura soluţionării cererii de recuzare şi a declaraţiei de abţinere
Capitolul II
COMPETENŢA INSTANŢEI JUDECĂTOREŞTI
Articolul 36. Competenţa judecătoriei
Articolul 361. Competenţa Colegiului specializat anticorupţie al Judecătoriei Chişinău
Articolul 37. Abrogat
Articolul 38. Competenţa Curţii de Apel
Articolul 39. Competenţa Curţii Supreme de Justiţie
Articolul 40. Competenţa teritorială în materie penală
Articolul 41. Competenţa judecătorului de instrucţie
Articolul 42. Competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate a cauzelor penale
Articolul 43. Instanţa competentă de a conexa cauzele penale
Articolul 44. Declinarea de competenţă a instanţei de judecată
Articolul 45. Conflictul de competenţă
Articolul 46. Strămutarea judecării cauzei penale de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad
Articolul 47. Cererea de strămutare şi efectele ei
Articolul 48. Procedura de înştiinţare a părţilor şi de examinare a cererii de strămutare
Articolul 49. Soluţionarea cererii de strămutare
Articolul 50. Repetarea cererii de strămutare
TITLUL III
PĂRŢILE ŞI ALTE PERSOANE PARTICIPANTE LA PROCESUL PENAL
Capitolul I
PARTEA ACUZĂRII
Articolul 51. Procurorul
Articolul 52. Atribuţiile procurorului în cadrul urmăririi penale
Articolul 53. Atribuţiile procurorului în instanţa de judecată
Articolul 531. Procurorul ierarhic superior
Articolul 54. Abţinerea sau recuzarea procurorului
Articolul 541. Consultantul procurorului
Articolul 55. Organul de urmărire penală şi atribuţiile lui
Articolul 56. Conducătorul organului de urmărire penală şi atribuţiile lui
Articolul 57. Ofiţerul de urmărire penală şi atribuţiile lui
Articolul 571. Abţinerea sau recuzarea ofiţerului de urmărire penală
Articolul 572. Ofiţerul de investigaţii şi atribuţiile lui
Articolul 58. Victima
Articolul 59. Partea vătămată
Articolul 60. Drepturile şi obligaţiile părţii vătămate
Articolul 61. Partea civilă
Articolul 62. Drepturile şi obligaţiile părţii civile
Capitolul II
PARTEA APĂRĂRII
Articolul 63. Bănuitul
Articolul 64. Drepturile şi obligaţiile bănuitului
Articolul 65. Învinuitul, inculpatul
Articolul 66. Drepturile şi obligaţiile învinuitului, inculpatului
Articolul 67. Apărătorul
Articolul 68. Drepturile şi obligaţiile apărătorului
Articolul 69. Participarea obligatorie a apărătorului
Articolul 70. Admiterea, desemnarea şi înlocuirea apărătorului, confirmarea calităţii şi împuternicirilor lui
Articolul 71. Renunţarea la apărător
Articolul 72. Înlăturarea apărătorului din procesul penal
Articolul 73. Partea civilmente responsabilă
Articolul 74. Drepturile şi obligaţiile părţii civilmente responsabile
Capitolul III
REPREZENTANŢII ŞI SUCCESORII ÎN PROCESUL PENAL
Articolul 75. Capacitatea de exerciţiu în procesul penal
Articolul 76. Consecinţele incapacităţii şi capacităţii de exerciţiu limitate
Articolul 77. Reprezentanţii legali ai victimei, părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului, inculpatului
Articolul 78. Drepturile şi obligaţiile reprezentantului legal al victimei, părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului, inculpatului
Articolul 79. Reprezentanţii victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi ai succesorului
Articolul 80. Drepturile şi obligaţiile reprezentantului victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi al succesorului
Articolul 81. Succesorul victimei, al părţii vătămate sau al părţii civile
Capitolul IV
ALTE PERSOANE PARTICIPANTE LA PROCESUL PENAL
Articolul 82. Asistentul procedural
Articolul 821. Consilierul de probaţiune
Articolul 83. Grefierul
Articolul 84. Recuzarea grefierului
Articolul 85. Interpretul, traducătorul
Articolul 86. Recuzarea interpretului, traducătorului
Articolul 87. Specialistul
Articolul 88. Expertul
Articolul 89. Recuzarea expertului
Articolul 90. Martorul
Articolul 91. Reprezentantul legal al martorului minor
Articolul 92. Avocatul martorului
TITLUL IV
PROBELE ŞI MIJLOACELE DE PROBĂ
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 93. Probele
Articolul 94. Datele neadmise ca probe
Articolul 95. Admisibilitatea probelor
Articolul 96. Circumstanţele care urmează să fie dovedite în procesul penal
Articolul 97. Circumstanţele care se constată prin anumite mijloace de probă
Articolul 98. Fapte şi circumstanţe care nu trebuie dovedite
Capitolul II
PROBATORIUL
Articolul 99. Probatoriul
Articolul 100. Administrarea probelor
Articolul 101. Aprecierea probelor
Capitolul III
MIJLOACELE DE PROBĂ ŞI PROCEDEELE PROBATORII
Secţiunea 1
Declaraţiile
Articolul 102. Declaraţiile
Articolul 103. Declaraţiile bănuitului, învinuitului, inculpatului
Articolul 104. Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului
Articolul 105. Declaraţiile martorului şi condiţiile audierii lui
Articolul 106. Locul audierii martorului
Articolul 107. Timpul şi durata audierii martorului
Articolul 108. Jurămîntul martorului
Articolul 109. Modul de audiere a martorului
Articolul 110. Modalităţi speciale de audiere a martorului şi protecţia lui
Articolul 1101. Audierea martorului minor
Articolul 111. Declaraţiile şi audierea victimei şi părţii vătămate
Articolul 112. Declaraţiile şi audierea părţii civile şi părţii civilmente responsabile
Articolul 113. Confruntarea
Articolul 114. Verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii
Articolul 115. Aplicarea înregistrărilor audio şi video la audierea persoanelor
Secţiunea a 2-a
Prezentarea spre recunoaştere
Articolul 116. Prezentarea persoanei spre recunoaştere
Articolul 117. Prezentarea obiectelor spre recunoaştere
Secţiunea a 3-a
Cercetarea la faţa locului, examinarea corporală, exhumarea
cadavrului, reconstituirea faptei şi experimentul
Articolul 118. Cercetarea la faţa locului
Articolul 119. Examinarea corporală
Articolul 120. Examinarea cadavrului
Articolul 121. Exhumarea cadavrului
Articolul 122. Reconstituirea faptei
Articolul 123. Experimentul în procedura de urmărire penală
Articolul 124. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului, de examinare corporală, de exhumare a cadavrului, de reconstituire a faptei şi de efectuare a experimentului
Secţiunea a 4-a
Percheziţia şi ridicarea de obiecte şi documente
Articolul 125. Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei
Articolul 126. Temeiurile pentru ridicarea de obiecte sau documente
Articolul 127. Persoanele prezente la efectuarea percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente
Articolul 128. Procedura efectuării percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente
Articolul 129. Procedura percheziţiei sau ridicării efectuate în localurile misiunilor diplomatice
Articolul 130. Percheziţia corporală şi ridicarea
Articolul 131 Procesul-verbal al percheziţiei sau ridicării
Articolul 132. Înmînarea obligatorie a copiei de pe procesul-verbal al percheziţiei sau ridicării
Secţiunea a 5-a
Măsurile speciale de investigaţii
Articolul 133. Dispoziţii generale privind măsurile speciale de investigaţii
Articolul 134. Măsurile speciale de investigaţii
Articolul 135. Dispunerea, autorizarea, efectuarea, prelungirea şi încetarea măsurilor speciale de investigaţii
Articolul 136. Consemnarea măsurilor speciale de investigaţii
Articolul 137. Cercetarea domiciliului, utilizarea şi/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură fotografierea sau supravegherea şi înregistrarea audio şi video
Articolul 138. Supravegherea tehnică
Articolul 1381. Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor şi/sau a imaginilor
Articolul 1382. Reţinerea, cercetarea, predarea sau ridicarea trimiterilor poştale
Articolul 1383. Monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi/sau accesul la informaţiile financiare
Articolul 1384. Colectarea de informaţii de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice
Articolul 1385. Accesarea, interceptarea şi înregistrarea datelor informatice
Articolul 1386. Identificarea abonatului sau a utilizatorului unei reţele de comunicaţii electronice
Articolul 1387. Controlul transmiterii sau primirii banilor, a serviciilor ori a altor valori materiale sau nemateriale pretinse, acceptate, extorcate sau oferite
Articolul 1388. Livrarea supravegheată
Articolul 1389. Achiziţia de control
Articolul 13810. Investigaţia sub acoperire
Articolul 13811. Urmărirea vizuală
Articolul 13812. Culegerea de informaţii
Secţiunea a 6-a
Constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală
Articolul 139. Condiţiile efectuării constatării tehnico-ştiinţifice şi medico-legale
Articolul 140. Modul efectuării constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale
Articolul 141. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală
Secţiunea a 7-a
Efectuarea expertizei judiciare
Articolul 142. Temeiurile pentru dispunerea şi efectuarea expertizei judiciare
Articolul 143. Cazurile cînd efectuarea expertizei judiciare este obligatorie
Articolul 144. Procedura de dispunere a efectuării expertizei judiciare
Articolul 145. Acţiuni premergătoare efectuării expertizei judiciare
Articolul 146. Expertiza judiciară de comisie
Articolul 147. Expertiza judiciară complexă
Articolul 148. Expertiza judiciară suplimentară şi expertiza judiciară repetată
Articolul 149. Efectuarea expertizei judiciare în instituţia de expertiză judiciară
Articolul 150. Efectuarea expertizei judiciare în afara instituţiei de expertiză judiciară
Articolul 151. Întocmirea şi prezentarea raportului de către expert
Articolul 152. Internarea în instituţia medicală pentru efectuarea expertizei judiciare
Articolul 153. Audierea expertului
Secţiunea a 8-a
Colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă
Articolul 154. Temeiurile de colectare a mostrelor
Articolul 155. Felurile mostrelor
Articolul 156. Modul de colectare a mostrelor în baza ordonanţei organului de urmărire penală
Secţiunea a 9-a
Mijloace materiale de probă
Articolul 157. Documente
Articolul 158. Corpurile delicte
Articolul 159. Păstrarea corpurilor delicte şi a altor obiecte
Articolul 160. Asigurarea păstrării corpurilor delicte şi a altor obiecte în cadrul desfăşurării procesului penal
Articolul 161. Hotărîrea cu privire la corpurile delicte adoptată pînă la soluţionarea cauzei penale
Articolul 162. Hotărîrea cu privire la corpurile delicte adoptată la soluţionarea cauzei penale
Articolul 163. Procesele-verbale ale acţiunilor procesuale
Articolul 164. Înregistrările audio sau video, fotografiile şi alte forme de purtători de informaţie
TITLUL V
MĂSURILE PROCESUALE DE CONSTRÎNGERE
Capitolul I
REŢINEREA
Articolul 165. Noţiunea de reţinere
Articolul 166. Temeiurile pentru reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii
Articolul 167. Procedura de reţinere a persoanei
Articolul 168. Dreptul cetăţenilor de a prinde persoana bănuită de săvîrşirea infracţiunii
Articolul 169. Reţinerea persoanei în baza ordonanţei organului de urmărire penală pentru a fi pusă sub învinuire
Articolul 170. Reţinerea învinuitului în baza ordonanţei organului de urmărire penală pînă la arestare
Articolul 171. Reţinerea persoanei în baza încheierii instanţei în caz de infracţiune de audienţă
Articolul 1711. Reţinea persoanei în vederea extradării
Articolul 172. Exclus
Articolul 173. Înştiinţarea despre reţinere
Articolul 174. Eliberarea persoanei reţinute
Capitolul II
MĂSURILE PREVENTIVE
Articolul 175. Noţiunea şi categoriile de măsuri preventive
Articolul 176. Temeiurile pentru aplicarea măsurilor preventive
Articolul 177. Actul prin care se aplică măsura preventivă
Articolul 178. Obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi ţara
Articolul 179. Garanţia personală
Articolul 180. Garanţia unei organizaţii
Articolul 181. Modul de dispunere şi exercitare a garanţiei de către persoane fizice şi juridice
Articolul 182. Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport
Articolul 1821. Înlăturarea de la conducerea mijlocului de transport
Articolul 183. Transmiterea sub supraveghere a militarului
Articolul 184. Transmiterea sub supraveghere a minorului
Articolul 185. Arestarea preventivă
Articolul 186. Termenul ţinerii persoanei în stare de arest şi prelungirea lui
Articolul 187. Obligaţiile administraţiei instituţiilor de deţinere a persoanelor reţinute sau arestate
Articolul 188. Arestarea la domiciliu
Articolul 189. Dreptul persoanei reţinute sau arestate la măsuri de ocrotire
Articolul 190. Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune
Articolul 191. Liberarea provizorie sub control judiciar
Articolul 192. Liberarea provizorie pe cauţiune
Articolul 1921. Regulile cu privire la cauţiune
Articolul 193. Revocarea liberării provizorii
Articolul 194. Restituirea cauţiunii sau trecerea ei în proprietatea statului
Articolul 195. Înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurii preventive
Articolul 196. Atacarea hotărîrilor privind măsurile preventive
Capitolul III
ALTE MĂSURI PROCESUALE DE CONSTRÎNGERE
Articolul 197. Alte măsuri procesuale de constrîngere
Articolul 198. Obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală sau la instanţă
Articolul 199. Aducerea silită
Articolul 200. Suspendarea provizorie din funcţie
Articolul 201. Amenda judiciară
Articolul 202. Măsuri asiguratorii pentru repararea prejudiciului, pentru eventuala confiscare specială sau confiscare extinsă a bunurilor, pentru garantarea executării pedepsei amenzii şi pentru compensarea cheltuielilor de judecată
Articolul 203. Punerea sub sechestru
Articolul 204. Bunurile care pot fi puse sub sechestru
Articolul 205. Temeiurile de punere sub sechestru
Articolul 206. Determinarea valorii bunurilor ce urmează a fi puse sub sechestru
Articolul 2061. Planificarea sechestrului
Articolul 2062. Informarea persoanelor cu privire la punerea bunurilor sub sechestru
Articolul 207. Modul de executare a ordonanţei sau a hotărîrii cu privire la punerea bunurilor sub sechestru
Articolul 2071. Cazuri speciale de valorificare anticipată a bunurilor sechestrate
Articolul 2072. Mecanismul de valorificare a bunurilor sechestrate
Articolul 208. Păstrarea bunurilor puse sub sechestru
Articolul 209. Contestarea punerii bunurilor sub sechestru
Articolul 210. Scoaterea bunurilor de sub sechestru în procesul penal
Articolul 2101. Înlocuirea bunurilor puse sub sechestru
TITLUL VI
MĂSURI DE PĂSTRARE A CONFIDENŢIALITĂŢII, DE PROTECŢIE
ŞI ALTE MĂSURI PROCEDURALE
Capitolul I
PĂSTRAREA CONFIDENŢIALITĂŢII ÎN PROCESUL PENAL
Articolul 211. Păstrarea dosarelor penale şi a materialelor de urmărire penală
Articolul 212. Confidenţialitatea urmăririi penale
Articolul 213. Apărarea secretului de stat în procesul penal
Articolul 214. Protecţia secretului comercial şi a altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată
Capitolul II
MĂSURI DE PROTECŢIE
Articolul 215. Obligaţia organului de urmărire penală, a procurorului şi a instanţei de judecată de a lua măsuri pentru asigurarea securităţii participanţilor la proces şi a altor persoane
Articolul 2151. Măsuri de protecţie aplicate victimelor violenţei în familie sau victimelor infracţiunilor cu caracter sexual
Articolul 2152. Sistarea accesului la date informatice cu conţinut abuziv
Capitolul III
MĂSURI DE ÎNLĂTURARE A CONDIŢIILOR CE AU CONTRIBUIT LA SĂVÎRŞIREA
INFRACŢIUNILOR ŞI ALTOR ÎNCĂLCĂRI ALE LEGISLAŢIEI
Articolul 216. Stabilirea cauzelor şi condiţiilor, care au contribuit la săvîrşirea infracţiunii
Articolul 217. Sesizarea făcută de organul de urmărire penală în cauza penală
Articolul 218. Încheierea interlocutorie a instanţei de judecată
TITLUL VII
CHESTIUNI PATRIMONIALE ÎN PROCESUL PENAL
Capitolul I
ACŢIUNEA CIVILĂ ÎN PROCESUL PENAL
Articolul 219. Acţiunea civilă în procesul penal
Articolul 220. Aplicarea legislaţiei la examinarea acţiunii civile
Articolul 221. Intentarea acţiunii civile în procesul penal
Articolul 222. Recunoaşterea şi refuzul de a recunoaşte partea civilă
Articolul 223. Recunoaşterea părţii civilmente responsabile
Articolul 224. Retragerea acţiunii civile
Articolul 225. Judecarea acţiunii civile
Articolul 226. Efectele intrării în vigoare a hotărîrii cu privire la acţiunea civilă
Capitolul II
CHELTUIELILE JUDICIARE
Articolul 227. Cheltuielile judiciare
Articolul 228. Compensarea cheltuielilor suportate de persoanele participante la procesul penal
Articolul 229. Plata cheltuielilor judiciare
Capitolul III
RECUPERAREA BUNURILOR INFRACŢIONALE
Secţiunea 1
Procesul de recuperare a bunurilor infracţionale
Articolul 2291. Etapele procesului de recuperare a bunurilor infracţionale
Articolul 2292. Urmărirea şi identificarea bunurilor infracţionale, acumularea probelor
Articolul 2293. Indisponibilizarea şi administrarea bunurilor infracţionale
Articolul 2294. Confiscarea bunurilor infracţionale şi repararea prejudiciilor
Articolul 2295. Executarea efectivă a hotărârii privind recuperarea bunurilor infracţionale
Secţiunea a 2-a
Evaluarea, administrarea şi valorificarea bunurilor infracţionale
(Abrogată)
Articolul 2296. Abrogat
Articolul 2297. Abrogat
TITLUL VIII
TERMENELE PROCEDURALE ŞI ACTE PROCEDURALE COMUNE
Capitolul I
TERMENELE PROCEDURALE
Articolul 230. Noţiunea de termene procedurale şi consecinţele nerespectării lor
Articolul 231. Calcularea termenelor procedurale
Articolul 232. Acte considerate ca făcute în termen
Articolul 233. Calcularea termenelor în cazul măsurilor preventive
Articolul 234. Restabilirea termenului omis
Capitolul II
CITAREA ŞI COMUNICAREA ALTOR ACTE PROCEDURALE
Articolul 235. Scopul citării şi consecinţele nerespectării ei
Articolul 236. Modul de citare
Articolul 237. Conţinutul citaţiei
Articolul 238. Locul de citare
Articolul 239. Înmînarea citaţiei destinatarului
Articolul 240. Înmînarea citaţiei altor persoane
Articolul 241. Cercetări în vederea înmînării citaţiei
Articolul 242. Dovada de primire şi procesul-verbal de predare a citaţiei
Articolul 243. Comunicarea altor acte procedurale
Capitolul III
CERERI ŞI DEMERSURI ÎN PROCESUL PENAL
Articolul 244. Cereri şi demersuri
Articolul 245. Înaintarea cererilor şi demersurilor
Articolul 246. Termenele de examinare a cererilor şi demersurilor
Articolul 247. Soluţionarea cererilor şi demersurilor
Capitolul IV
MODIFICAREA ÎN ACTELE PROCEDURALE, CORECTAREA ERORILOR MATERIALE
ŞI ÎNLĂTURAREA UNOR OMISIUNI VĂDITE
Articolul 248. Modificări în actele procedurale
Articolul 249. Corectarea erorilor materiale
Articolul 250. Înlăturarea unor omisiuni vădite
Capitolul V
NULITATEA ACTELOR PROCEDURALE
Articolul 251. Efectele nulităţii
Articolul 2511. Nulităţile absolute
Articolul 2512. Nulităţile relative
Articolele 252 - 562. PARTEA SPECIALĂ
Notă: În textul legii cuvintele "limba de stat", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "limba română" la forma gramaticală corespunzătoare conform Legii nr.52 din 16.03.2023, în vigoare 24.03.2023
Notă: În cuprinsul codului, cuvintele "înfietor" şi "înfiat", la orice formă gramaticală, se exclud conform Legii nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020
Notă: În textul codului, cuvîntul "expertiză", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "expertiză judiciară" la forma gramaticală corespunzătoare, cu excepţia art.66 alin.(5) pct.4), a art.69 alin.(1) pct.7) şi alin.(2) pct.2) lit.b), a art.1383, a art.471 alin.(5), a art.489 alin.(3) şi a art.492 alin.(1) conform Legii nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018
Parlamentul adoptă prezentul cod.
PARTEA GENERALĂ
TITLUL I
DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND PROCESUL PENAL
Capitolul I
PRINCIPII DE BAZĂ
Articolul 1. Noţiunea şi scopul procesului penal
(1) Procesul penal reprezintă activitatea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti cu participarea părţilor în proces şi a altor persoane, desfăşurată în conformitate cu prevederile prezentului cod. Procesul penal se consideră început din momentul sesizării sau autosesizării organului competent despre pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni.
(2) Procesul penal are ca scop protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni, precum şi protejarea persoanei şi societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracţiunilor presupuse sau săvîrşite, astfel ca orice persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.
(3) Organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti în cursul procesului sînt obligate să activeze în aşa mod încît nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată şi ca nici o persoană să nu fie supusă în mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor procesuale de constrîngere ori să nu fie victima încălcării altor drepturi fundamentale.
[Art.1 completat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 2. Legea procesuală penală
(1) Procesul penal se reglementează de prevederile Constituţiei Republicii Moldova, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi de prezentul cod.
(2) Principiile generale şi normele dreptului internaţional şi ale tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte constituie elemente integrante ale dreptului procesual penal şi nemijlocit dau naştere drepturilor şi libertăţilor omului în procesul penal.
(3) Constituţia Republicii Moldova are supremaţie asupra legislaţiei procesuale penale naţionale. Nici o lege care reglementează desfăşurarea procesului penal nu are putere juridică dacă este în contradicţie cu Constituţia.
(4) Normele juridice cu caracter procesual din alte legi naţionale pot fi aplicate numai cu condiţia includerii lor în prezentul cod.
(5) În desfăşurarea procesului penal nu pot avea putere juridică legile şi alte acte normative care anulează sau limitează drepturile şi libertăţile omului, încalcă independenţa judecătorească, principiul contradictorialităţii, precum şi contravin normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Articolul 3. Acţiunea legii procesuale penale în timp
(1) În desfăşurarea procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al judecării cauzei în instanţa judecătorească.
(2) Legea procesuală penală poate avea efect ultraactiv, adică dispoziţiile ei, în perioada de tranziţie la o nouă lege procesuală penală, pot rămîne aplicabile acţiunilor procesuale reglementate de legea nouă. Caracterul ultraactiv se stipulează în legea nouă.
Articolul 4. Acţiunea legii procesuale penale în spaţiu
(1) Legea procesuală penală este unică pe tot teritoriul Republicii Moldova şi obligatorie pentru toate organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti, indiferent de locul săvîrşirii infracţiunii.
(2) Alte modalităţi de acţiune a legii procesuale penale pot fi stabilite prin tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Articolul 5. Aplicarea legii procesuale penale faţă de cetăţenii străini şi apatrizi
(1) Pe teritoriul Republicii Moldova, procesul în cauzele penale privitoare la cetăţenii străini şi apatrizi se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului cod.
(2) Procesul penal în privinţa persoanelor care beneficiază de imunitate diplomatică se efectuează în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, încheiate la 18 aprilie 1961, ale Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile consulare, încheiate la 24 aprilie 1963, precum şi ale altor tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Articolul 6. Termeni şi expresii utilizate în prezentul cod
Termenii şi expresiile utilizate în prezentul cod au următorul înţeles, dacă nu este o menţiune deosebită:
1) act procedural - document prin care se consemnează orice acţiune procesuală prevăzută de prezentul cod, şi anume: ordonanţă, proces-verbal, rechizitoriu, încheiere, sentinţă, decizie, hotărîre etc.;
11) act de constatare - document prin care organul de constatare consemnează orice acţiune premergătoare urmăririi penale în vederea stabilirii şi confirmării bănuielilor rezonabile că a fost săvîrşită o infracţiune;
2) agent împuternicit cu înmînarea citaţiei - colaborator al poliţiei, lucrător al autorităţii administraţiei publice locale, al instanţei judecătoreşti, precum şi o altă persoană care este împuternicită de organul de urmărire penală sau de instanţa judecătorească să înmîneze citaţia, în condiţiile prezentului cod;
3) apărare - activitate procesuală efectuată de partea apărării în scopul combaterii, în tot sau în parte, a învinuirii ori al atenuării pedepsei, apărării drepturilor şi intereselor persoanelor bănuite sau învinuite de săvîrşirea unei infracţiuni, precum şi al reabilitării persoanelor supuse ilegal urmăririi penale;
4) arestare - măsură preventivă aplicată în baza unei hotărîri judecătoreşti în condiţiile legii;
41) cameră de audiere - spaţiu amenajat pentru audierea minorului victimă/martor al infracţiunii în condiţiile art.1101, avînd legătură cu camera de vizualizare prin echipamentul de recepţie şi înregistrare audio/video, în care sînt plasaţi minorul supus audierii şi intervievatorul;
42) cameră de vizualizare - spaţiu amenajat pentru audierea minorului victimă/martor al infracţiunii în condiţiile art.1101, în care sînt plasaţi participanţii la procesul de audiere, cu excepţia minorului supus audierii şi a intervievatorului;
43) bănuială rezonabilă - suspiciune care rezultă din existenţa unor fapte şi/sau informaţii care ar convinge un observator obiectiv că s-a comis ori se pregăteşte comiterea unei infracţiuni imputabile unei anumite ori anumitor persoane şi că nu există alte fapte şi/sau informaţii care înlătură caracterul penal al faptei ori dovedesc neimplicarea persoanei;
44) bun infracţional - bun care poate fi pus sub sechestru în conformitate cu prevederile prezentului cod, precum şi bun care poate fi supus confiscării speciale sau confiscării extinse;
5) cauză penală - proces penal desfăşurat de organul de urmărire penală şi de instanţa judecătorească într-un caz concret referitor la una sau mai multe infracţiuni săvîrşite sau presupus săvîrşite;
6) caz ce nu suferă amînare - pericolul real că se vor pierde sau distruge probele, că bănuitul sau învinuitul se poate ascunde în încăperea suspectată ori că se vor comite alte infracţiuni;
7) cale ordinară de atac - cale prevăzută de lege pentru atacarea hotărîrilor judecătoreşti nedefinitive (apelul) sau, după caz, care nu sînt irevocabile (recursul);
8) cale extraordinară de atac - cale prevăzută de lege pentru atacarea hotărîrilor judecătoreşti irevocabile (revizuirea);
9) decizie - hotărîre prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, precum şi hotărîrea instanţei de apel şi de recurs la rejudecarea cauzei;
10) delict flagrant - infracţiune descoperită în momentul săvîrşirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat;
11) domiciliu - locuinţă sau construcţie destinată pentru locuirea permanentă sau temporară a unei sau a mai multor persoane (casă, apartament, vilă, cameră la hotel, cabină pe o navă maritimă sau fluvială), precum şi încăperile anexate nemijlocit la acestea, constituind o parte indivizibilă (verandă, terasă, mansardă, balcon, beci, un alt loc de uz comun). Prin noţiunea de domiciliu, în sensul prezentului cod, se înţelege şi orice teren privat, automobil, navă maritimă şi fluvială privată, birou;
111) eroare gravă de fapt - stabilirea eronată a faptelor, în existenţa sau inexistenţa lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conţinutului acestora;
12) expert judiciar - persoană calificată care este abilitată, conform legii, să efectueze expertize şi să formuleze concluzii în specialitatea în care este autorizată, cu privire la anumite fapte, circumstanţe, obiecte materiale, fenomene şi procese, organismul şi psihicul uman, şi care este inclusă în Registrul de stat al experţilor judiciari;
121) expertiză judiciară - activitate de cercetare ştiinţifico-practică desfăşurată în cadrul procesului penal, în scopul aflării adevărului prin efectuarea unor cercetări metodice, cu aplicarea de cunoştinţe speciale şi procedee tehnico-ştiinţifice pentru formularea unor concluzii argumentate cu privire la anumite fapte, circumstanţe, obiecte materiale, fenomene şi procese, corpul şi psihicul uman, ce pot servi drept probe într-un proces judiciar;
122) expertiză individuală - expertiză judiciară efectuată de un singur expert judiciar în unul sau mai multe domenii de specializare a expertizei judiciare;
123) expertiză monospecializată - expertiză judiciară ale cărei cercetări se efectuează cu aplicarea cunoştinţelor dintr-un singur domeniu al ştiinţei, tehnicii sau dintr-un alt domeniu al activităţii umane;
124) expertiză de bază - expertiză judiciară în care se efectuează volumul principal de examinări;
125) expertiză primară - expertiză judiciară efectuată de către un expert judiciar sau de către o comisie de experţi judiciari pentru prima dată, în cazul în care obiectul de cercetare nu a mai fost supus anterior, în cadrul unui proces, vreunei expertize de aceeaşi specializare;
13) hotărîre judecătorească - hotărîre a instanţei judecătoreşti adoptată într-o cauză penală: sentinţă, decizie, încheiere şi hotărîre;
[Pct.14) abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]
141) informaţie secretizată - informaţie, document sau material, indiferent de forma şi caracteristicile fizice ale acestuia, căruia i s-a atribuit un anumit grad de secretizare în conformitate cu Legea nr.245/2008 cu privire la secretul de stat;
15) infracţiune de audienţă - faptă penală săvîrşită în cursul şedinţei de judecată;
16) instanţă judecătorească - orice instanţă, parte componentă a sistemului judecătoresc al Republicii Moldova, care judecă cauza penală în primă instanţă, în ordine de apel sau de recurs, ori pe căile extraordinare de atac, precum şi care soluţionează plîngeri împotriva acţiunilor şi actelor organelor de urmărire penală şi ale organelor de executare a hotărîrilor judecătoreşti şi sancţionează efectuarea unor acţiuni procedurale;
17) instanţă de apel - instanţă care judecă apelul declarat împotriva sentinţelor nedefinitive (curţile de apel);
18) instanţă de recurs - instanţă care judecă recursul declarat împotriva hotărîrilor judecătoreşti adoptate în conformitate cu prezentul cod;
19) interpret - persoană fizică autorizată, inclusă în Registrul de stat al interpreţilor şi traducătorilor autorizaţi, care asigură traducerea orală dintr-o limbă în alta şi/sau în traducerea semnelor celor surzi, muţi ori surdomuţi, mijlocind astfel înţelegerea dintre două sau mai multe persoane, desemnată în procesul penal de organele competente;
191) intervievator - persoană invitată într-un proces penal de către organul competent pentru a intermedia audierea minorului victimă/martor al infracţiunii în condiţiile art.1101. În calitate de intervievator sînt implicate persoane care au studii juridice sau în domeniul psihologiei, special instruite pentru această sarcină. În procesul de audiere a minorului, intervievatorul are statut de specialist;
20) investigator sub acoperire - persoană oficială care exercită confidenţial activitate specială de investigaţii, precum şi altă persoană care colaborează confidenţial cu organele de urmărire penală;
201) investigaţii financiare paralele - totalitatea acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigaţii şi/sau a acţiunilor prevăzute în Legea nr.48/2017 privind Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale desfăşurate cu scopul acumulării probelor referitoare la bănuit, învinuit, partea civilmente responsabilă, inculpat sau condamnat, la patrimoniul acestora şi bunurile care sunt în proprietatea efectivă a acestora, la patrimoniul proprietarului şi administratorului bunurilor care sunt în proprietatea efectivă a bănuitului, învinuitului, părţii civilmente responsabile, inculpatului sau condamnatului, în vederea recuperării bunurilor infracţionale sau cu scopul identificării şi al urmăririi bunurilor care fac sau pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare şi confiscare;
202) investigaţii economico-financiare sau fiscale totalitatea acţiunilor şi/sau măsurilor întreprinse de către organele de constatare, organele de urmărire penală sau alte organe competente, prin care se colectează, se verifică şi se analizează datele şi informaţiile cu privire la activitatea economico-financiară şi/sau cea fiscală a persoanelor fizice ori juridice, în vederea constatării săvârşirii infracţiunii şi determinării prejudiciului material cauzat;
21) încheiere - hotărîre adoptată de către instanţa de judecată pînă la darea sentinţei sau deciziei;
22) judecată în primă instanţă - soluţionarea prin sentinţă a fondului cauzei penale ca rezultat al examinării nemijlocite a probelor de către instanţa de judecată competentă cu participarea părţilor;
23) judecător - jurist licenţiat, numit în funcţie în modul stabilit de lege, autorizat să judece cauze aduse în faţa instanţei de judecată;
24) judecător de instrucţie - judecător abilitat cu unele atribuţii proprii urmăririi penale, precum şi de control judiciar asupra acţiunilor procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale;
25) materiale - documente întocmite, obiecte anexate la dosarul penal, care au importanţă pentru stabilirea circumstanţelor cauzei etc.;
251) mandat judecătoresc - act judecătoresc oficial prin care se dispune sau se autorizează efectuarea acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigaţii, aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere sau efectuarea altor acţiuni procesuale şi care conţine dispoziţia, temeiul acesteia şi împuternicirile persoanei care acţionează în temeiul acestui mandat;
26) măsuri de ocrotire - măsuri luate de organul de urmărire penală sau de instanţa judecătorească faţă de persoane sau faţă de bunuri în legătură cu aplicarea măsurilor preventive, măsurilor de siguranţă sau pedepselor penale;
27) mijloace de probă - mijloace prevăzute de legea procesuală, prin care se administrează probele într-o cauză penală;
28) ordonanţă - hotărîre a organului de urmărire penală, adoptată în cursul procesului penal;
281) ordonator al expertizei judiciare - instanţă de judecată sau parte în procesul penal care are dreptul de a dispune, respectiv, de a solicita în mod independent efectuarea unei expertize judiciare;
29) parte în proces - persoane care în procesul penal exercită funcţii de acuzare sau apărare în baza egalităţii în drepturi şi a principiului contradictorialităţii;
30) partea apărării - persoane abilitate prin lege să efectueze activitate de apărare (bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii acestora);
31) partea acuzării - persoane abilitate prin lege să efectueze sau să ceară efectuarea urmăririi penale (procurorul, organul de urmărire penală, precum şi partea vătămată, partea civilă şi reprezentanţii acestora);
32) prejudiciu - pagubă morală, fizică sau materială, care poate fi evaluată în expresie bănească;
33) probe - elemente de fapt, dobîndite în modul prevăzut de prezentul cod, ce servesc la constatarea împrejurărilor care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei penale;
34) probe pertinente - probe care au legătură cu cauza penală;
35) probe concludente - probe pertinente care influenţează asupra soluţionării cauzei penale;
36) probe utile - probe concludente care, prin informaţiile pe care le conţin, sînt necesare soluţionării cauzei;
37) procuror - persoană oficială numită, în modul stabilit de lege, pentru a conduce sau a exercita urmărirea penală şi a reprezenta în judecată învinuirea în numele statului;
371) procuror ierarhic superior - procurorul-şef al procuraturii teritoriale, adjunctul (adjuncţii) procurorului-şef al procuraturii teritoriale, procurorul-şef al procuraturii specializate, adjunctul (adjuncţii) procurorului-şef al procuraturii specializate, procurorii-şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale, adjuncţii Procurorului General, Procurorul General, conform ierarhiei stabilite de prezentul cod;
372) proprietate efectivă situaţie în care o persoană, acţionând în calitate de beneficiar efectiv, exercită un control asupra unui bun deţinut în proprietate de o altă persoană, care se manifestă prin posibilitatea de a întreprinde acţiuni (în mod direct sau prin intermediul unei alte persoane) identice în fond cu dreptul de a dispune de bunul respectiv, fără a obţine o aprobare prealabilă din partea proprietarului, precum şi de a primi venituri sau alte produse ale bunului respectiv în locul proprietarului. Persoana este considerată beneficiar (proprietar) efectiv al unui bun şi în cazul în care acesta a fost dobândit de o altă persoană la indicaţia sa ori pe cheltuiala sa;
38) reprezentant - persoană împuternicită, conform legii, de a prezenta interesele părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile;
39) reprezentanţi legali - părinţii, tutorii, curatorii, soţul bănuitului, învinuitului, inculpatului, condamnatului şi părţii vătămate, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor sub supravegherea cărora se află aceştia;
40) reţinere - măsură luată de organul competent de a priva de libertate o persoană pe un termen de pînă la 72 de ore;
41) rude apropiate - copii, părinţi, fraţi şi surori, bunici, nepoţi;
42) sentinţă - hotărîre prin care cauza penală se soluţionează în fond de instanţa de judecată;
43) specialist - persoană care cunoaşte temeinic o disciplină sau o anumită problemă şi este antrenată în procesul penal, în modul prevăzut de lege, pentru a contribui la stabilirea adevărului;
431) suport informaţional - suport material ale cărui calităţi fizice permit păstrarea şi prelucrarea informaţiei privind conţinutul acţiunilor procesuale efectuate sau a probelor obţinute în procesul penal;
44) viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărîrea pronunţată - încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, de alte tratate internaţionale, de Constituţia Republicii Moldova şi de alte legi naţionale;
45) unitate convenţională - unitate convenţională de amendă, stabilită de Codul penal;
46) persoană majoră - persoană care a împlinit vîrsta de 18 ani;
47) persoană minoră - persoană care nu a împlinit vîrsta de 18 ani;
48) traducător - persoană fizică autorizată, inclusă în Registrul de stat al interpreţilor şi traducătorilor autorizaţi, care asigură traducerea textelor scrise dintr-o limbă în alta, desemnată în procesul penal de organele competente;
49) timpul nopţii - interval de timp cuprins între orele 22.00 şi 6.00;
50) timpul zilei - interval de timp cuprins între orele 6.00 şi 22.00.
[Art.6 completat prin Legea nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]
[Art.6 modificat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.6 modificat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]
[Art.6 modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.6 modificat prin Legea nr.223 din 21.07.2022, în vigoare 05.08.2022]
Notă: Se declară neconstituţional textul "eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greşită a probelor" din articolul 6 pct.111) din Codul de procedură penală conform Hot. Curţii Constituţionale nr.2 din 23.01.2020, în vigoare 23.01.2020
[Art.6 modificat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
[Art.6 completat prin Legea nr.49 din 30.03.2017, în vigoare 19.05.2017]
[Art.6 modificat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]
[Art.6 completat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
[Art.6 completat prin Legea nr.163 din 18.07.2014, în vigoare 22.08.2014]
Capitolul II
PRINCIPIILE GENERALE ALE PROCESULUI PENAL
Articolul 7. Legalitatea procesului penal
(1) Procesul penal se desfăşoară în strictă conformitate cu principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale prezentului cod.
(2) Dacă există neconcordanţe între prevederile tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi prevederile prezentului cod, prioritate au reglementările internaţionale.
(3) În cazul existenţei incertitudinii cu privire la constituţionalitatea legilor şi a hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, care urmează a fi aplicate în procesul judecării cauzei, instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea unui participant la proces, sesizează Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii acestora.
(31) La ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi la sesizarea Curţii Constituţionale, instanţa de judecată nu este în drept să se pronunţe asupra temeiniciei sesizării sau asupra conformităţii normelor contestate cu prevederile Constituţiei, limitându-se la verificarea întrunirii următoarelor condiţii:
a) obiectul excepţiei intră în categoria actelor prevăzute la art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie;
b) excepţia este ridicată de către una dintre părţi sau de reprezentantul acesteia ori de către instanţa de judecată din oficiu;
c) prevederile contestate urmează a fi aplicate în procesul judecării cauzei;
d) nu există o hotărâre anterioară a Curţii Constituţionale având ca obiect prevederile contestate.
(32) Ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate se dispune în termen de 5 zile prin încheiere care nu se supune niciunei căi de atac şi care nu afectează continuarea examinării în fond a cauzei. Însă, până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate, dezbaterile judiciare se suspendă, cu excepţia examinării demersurilor privind măsurile procesuale de constrângere. Instanţa de judecată este obligată să sesizeze Curtea Constituţională în termen de 5 zile de la data emiterii încheierii.
(33) Dacă nu sunt întrunite cumulativ condiţiile indicate la alin.(31), instanţa de judecată refuză, prin încheiere, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate. Încheierea instanţei de judecată este definitivă, însă argumentele privind dezacordul cu aceasta pot fi invocate în apel sau, după caz, în recurs împotriva hotărârii în fond.
(34) Ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate în procedura controlului judiciar al procedurilor prejudiciare nu suspendă examinarea cererilor, a demersurilor, a plângerilor şi a recursurilor.
(4) Dacă, în procesul judecării cauzei, instanţa stabileşte că norma juridică ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor legale şi este expusă într-un act juridic care nu poate fi supus controlului constituţionalităţii, instanţa va aplica în direct legea.
(5) Dacă, în procesul judecării cauzei, instanţa stabileşte că norma juridică naţională ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte, instanţa va aplica reglementările internaţionale în direct, motivînd hotărîrea sa şi informînd despre aceasta autoritatea care a adoptat norma naţională respectivă şi Curtea Supremă de Justiţie.
(6) Hotărîrile Curţii Constituţionale privind interpretarea Constituţiei sau privind neconstituţionalitatea unor prevederi legale sînt obligatorii pentru organele de urmărire penală, instanţele de judecată şi pentru persoanele participante la procesul penal.
[Art.7 alin.(7) abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]
(8) Hotărîrile definitive ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sînt obligatorii pentru organele de urmărire penale, procurori şi instanţele de judecată.
[Art.7 alin.(9) abrogat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]
(10) Dacă în procesul judecării cauzei se atestă dificultăţi la aplicarea normelor de drept material sau procedural, instanţa de judecată solicită Curţii Supreme de Justiţie, din oficiu sau la cererea părţilor la proces, emiterea unui aviz consultativ.
[Art.7 alin.(10) introdus prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]
[Art.7 alin.(32) în redacţie nouă, alin.(34) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.7 alin.(3) în redacţie nouă, alin.(31), (32) şi (33) introduse prin Legea nr.99 din 11.06.2020, în vigoare 03.10.2020]
Articolul 8. Prezumţia nevinovăţiei
(1) Persoana acuzată de săvîrşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atîta timp cît vinovăţia sa nu-i va fi dovedită, în modul prevăzut de prezentul cod, într-un proces judiciar public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate garanţiile necesare apărării sale, şi nu va fi constatată printr-o hotărîre judecătorească de condamnare definitivă.
(2) Nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăţia sa.
(3) Concluziile despre vinovăţia persoanei de săvîrşirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condiţiile prezentului cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.
Articolul 9. Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor
(1) Toţi sînt egali în faţa legii, a organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.
(2) Condiţiile speciale de urmărire penală şi judecare faţă de anumite categorii de persoane care beneficiază, conform legii, de un anumit grad de imunitate se asigură în baza prevederilor Constituţiei, tratatelor internaţionale, prezentului cod şi altor legi.
Articolul 10. Respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane
(1) Toate organele şi persoanele participante la procesul penal sînt obligate să respecte drepturile, libertăţile şi demnitatea persoanei.
(2) Limitarea temporară a drepturilor şi libertăţilor persoanei şi aplicarea de către organele competente a măsurilor de constrîngere faţă de ea se admit numai în cazurile şi în modul strict prevăzute de prezentul cod.
(3) În desfăşurarea procesului penal, nimeni nu poate fi supus la tortură sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante, nimeni nu poate fi deţinut în condiţii umilitoare, nu poate fi silit să participe la acţiuni procesuale care lezează demnitatea umană.
(31) Sarcina probaţiunii neaplicării torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante îi revine autorităţii în a cărei custodie se află persoana privată de libertate, plasată la dispoziţia unui organ de stat sau la indicaţia acestuia, sau cu acordul ori consimţămîntul său tacit.
(4) Orice persoană este în drept să-şi apere prin orice mijloc neinterzis de lege drepturile, libertăţile şi demnitatea umană, lezate sau limitate nelegitim în cursul procesului penal.
(5) Prejudiciul cauzat drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane în cursul procesului penal se repară în modul stabilit de lege.
(6) În cazul cînd un minor este victimă sau martor, se va acţiona pentru respectarea intereselor acestuia în orice fază a procesului penal.
Articolul 11. Inviolabilitatea persoanei
(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sînt inviolabile.
(2) Nimeni nu poate fi reţinut şi arestat decît în cazurile şi în modul stabilit de prezentul cod.
(3) Privarea de libertate, arestarea, internarea forţată a persoanei într-o instituţie medicală sau trimiterea ei într-o instituţie educaţională specială, precum şi prelungirea acestor măsuri, se permit numai în baza unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti motivate.
(4) Reţinerea persoanei pînă la emiterea mandatului de arestare nu poate depăşi 72 de ore.
(5) Persoanei reţinute sau arestate i se aduc imediat la cunoştinţă drepturile sale şi motivele reţinerii sau arestării, circumstanţele faptei, precum şi încadrarea juridică a acţiunii de săvîrşirea căreia ea este bănuită sau învinuită, în limba pe care o înţelege, în prezenţa unui apărător ales sau a unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat.
(6) Organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa judecătorească este obligată să elibereze imediat orice persoană deţinută ilegal sau dacă temeiurile reţinerii ori arestării au decăzut.
(7) Percheziţia, examinarea corporală, precum şi alte acţiuni procesuale care aduc atingere inviolabilităţii persoanei, pot fi efectuate fără consimţămîntul persoanei sau al reprezentantului ei legal numai în condiţiile prezentului cod.
(8) Orice persoană reţinută sau arestată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane.
(9) În timpul desfăşurării procesului penal, nimeni nu poate fi maltratat fizic sau psihic şi sînt interzise orice acţiuni şi metode care creează pericol pentru viaţa şi sănătatea omului, chiar şi cu acordul acestuia, precum şi pentru mediul înconjurător. Persoana reţinută, arestată preventiv nu poate fi supusă violenţei, ameninţărilor sau unor metode care ar afecta capacitatea ei de a lua decizii şi de a-şi exprima opiniile.
[Art.11 completat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 12. Inviolabilitatea domiciliului
(1) Inviolabilitatea domiciliului este garantată de lege. În cursul procesului penal, nimeni nu este în drept să pătrundă în domiciliu contrar voinţei persoanelor care locuiesc sau deţin sediu în ele, cu excepţia cazurilor şi modului prevăzute de prezentul cod.
(2) Percheziţiile, cercetările domiciliului, precum şi alte acţiuni de urmărire penală la domiciliu, pot fi ordonate şi efectuate în baza unui mandat judiciar, cu excepţia cazurilor şi modului prevăzute de prezentul cod. În cazul efectuării acţiunilor procesuale fără mandat judiciar, organul abilitat să efectueze aceste acţiuni, imediat, dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea acţiunii, prezintă instanţei de judecată materialele respective pentru controlul legalităţii acestor acţiuni.
Articolul 13. Inviolabilitatea proprietăţii
(1) Persoana fizică sau juridică nu poate fi lipsită în mod arbitrar de dreptul de proprietate. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decît din motive de utilitate publică şi în condiţiile prezentului cod şi conform principiilor generale ale dreptului internaţional.
(2) Bunurile pot fi puse sub sechestru numai în baza hotărîrii judecătoreşti.
(3) Bunurile ridicate în cursul acţiunii procesuale se descriu în procesul-verbal al acţiunii respective, iar persoanei de la care acestea au fost ridicate i se înmînează copia de pe procesul-verbal al acestei acţiuni.
Articolul 14. Secretul corespondenţei
(1) Dreptul la secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este asigurat de stat. În cursul procesului penal, nimeni nu poate fi lipsit sau limitat în acest drept.
(2) Limitarea dreptului prevăzut la alin.(1) se admite numai în baza unui mandat judiciar emis în condiţiile prezentului cod.
Articolul 15. Inviolabilitatea vieţii private
(1) Orice persoană are dreptul la inviolabilitatea vieţii private, la confidenţialitatea vieţii intime, familiale, la protejarea onoarei şi demnităţii personale. În cursul procesului penal, nimeni nu este în drept să se implice în mod arbitrar şi nelegitim în viaţa intimă a persoanei.
(2) La efectuarea acţiunilor procesuale nu poate fi acumulată fără necesitate informaţie despre viaţa privată şi intimă a persoanei. La cererea organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată, participanţii la acţiunile procesuale sînt obligaţi să nu divulge asemenea informaţii şi despre aceasta se ia un angajament în scris.
(3) Persoanele de la care organul de urmărire penală cere informaţie despre viaţa privată şi intimă sînt în drept să se convingă că această informaţie se administrează într-o cauză penală concretă. Persoana nu este în drept să refuze de a prezenta informaţii despre viaţa privată şi intimă a sa sau a altor persoane sub pretextul inviolabilităţii vieţii private, însă ea este în drept să ceară de la organul de urmărire penală explicaţii asupra necesităţii obţinerii unei asemenea informaţii, cu includerea explicaţiilor în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective.
(4) Probele care confirmă informaţia despre viaţa privată şi intimă a persoanei, la cererea acesteia, se examinează în şedinţă de judecată închisă.
(5) Prejudiciul cauzat persoanei în cursul procesului penal prin violarea vieţii private şi intime a acesteia se repară în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
Articolul 16. Limba în care se desfăşoară procesul penal şi dreptul la interpret
(1) În desfăşurarea procesului penal se utilizează limba română.
(2) Persoana care nu posedă sau nu vorbeşte limba română are dreptul să ia cunoştinţă de toate actele şi materialele dosarului, să vorbească în faţa organului de urmărire penală şi în instanţa de judecată prin interpret. Prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul procesului penal se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr.133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.
(3) Procesul penal se poate, de asemenea, desfăşura în limba acceptată de majoritatea persoanelor care participă la proces. În acest caz, hotărîrile procesuale se întocmesc în mod obligatoriu şi în limba română.
(4) Actele procedurale ale organului de urmărire penală şi cele ale instanţei de judecată se înmînează bănuitului, învinuitului, inculpatului, fiind traduse în limba lui maternă sau în limba pe care acesta o cunoaşte, în modul stabilit de prezentul cod.
[Art.16 completat prin Legea nr.87 din 28.04.2016, în vigoare 07.06.2016]
Articolul 17. Asigurarea dreptului la apărare
(1) În tot cursul procesului penal, părţile (bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă) au dreptul să fie asistate sau, după caz, reprezentate de un apărător ales sau de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, în condiţiile legii.
(2) Organul de urmărire penală şi instanţa judecătorească sînt obligate să asigure participanţilor la procesul penal deplina exercitare a drepturilor lor procesuale, în condiţiile prezentului cod.
(3) Organul de urmărire penală şi instanţa sînt obligate să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul la asistenţă juridică calificată din partea unui apărător ales de el sau a unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, independent de aceste organe, în condiţiile prezentului cod şi ale legislaţiei în vigoare.
(4) La audierea părţii vătămate şi a martorului, organul de urmărire penală nu este în drept să interzică prezenţa avocatului invitat de persoana audiată în calitate de reprezentant.
(5) În cazul în care bănuitul, învinuitul, inculpatul nu au mijloace de a plăti apărătorul, ei au dreptul să solicite câte un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat în condiţiile legii.
[Art.17 alin.(1),(3) completate, alin.(5) în redacţie nouă conform Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 18. Publicitatea şedinţei de judecată
(1) În toate instanţele judecătoreşti şedinţele sînt publice, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul cod.
(2) Accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei sau publicului, prin încheiere motivată, pe parcursul întregului proces sau al unei părţi din proces, în interesul respectării moralităţii, ordinii publice sau securităţii naţionale, cînd interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor în proces o cer, sau în măsura considerată strict necesară de către instanţă cînd, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar putea să prejudicieze interesele justiţiei.
(21) În procesul în care un minor este victimă sau martor, instanţa de judecată va asculta declaraţiile acestuia într-o şedinţă închisă.
(3) Judecarea cauzei în şedinţa închisă a instanţei trebuie argumentată şi efectuată cu respectarea tuturor regulilor procedurii judiciare, precum şi cu respectarea tuturor drepturilor procesuale ale părţilor în proces.
(4) Hotărîrile instanţei de judecată se pronunţă în şedinţă publică.
(5) Prin derogare de la alin.(4), în temeiul unei încheieri motivate, instanţa de judecată nu va pronunţa public părţile hotărârii care conţin informaţii secretizate şi/sau a căror dezvăluire ar afecta ordinea publică, securitatea naţională, protecţia vieţii private sau interesele justiţiei. În toate cazurile, partea introductivă şi cea dispozitivă ale hotărârii motivate se pronunţă public, instanţa explicând totodată părţilor dreptul şi modul de a lua cunoştinţă de hotărârea motivată.
(5) Şedinţele publice ale Curţii Supreme de Justiţie se înregistrează video, iar înregistrările video sunt disponibile pe pagina web oficială a curţii.
[Art.18 alin.(5) introdus prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]
[Art.18 alin.(3),(4) modificate, alin.(5) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.18 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 19. Accesul liber la justiţie
(1) Orice persoană are dreptul la examinarea şi soluţionarea cauzei sale în mod echitabil, în termen rezonabil, de către o instanţă independentă, imparţială, legal constituită, care va acţiona în conformitate cu prezentul cod.
(2) Persoana care efectuează urmărirea penală şi judecătorul nu pot participa la examinarea cauzei în cazul în care ei, direct sau indirect, sînt interesaţi în proces.
(3) Organul de urmărire penală are obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei, de a evidenţia atît circumstanţele care dovedesc vinovăţia bănuitului, învinuitului, inculpatului, cît şi cele care îl dezvinovăţesc, precum şi circumstanţele care îi atenuează sau agravează răspunderea.
Articolul 20. Desfăşurarea procesului penal în termen rezonabil
(1) Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale se face în termene rezonabile.
(2) Criteriile de apreciere a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale sînt:
1) complexitatea cazului;
2) comportamentul participanţilor la proces;
3) conduita organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată;
31) importanţa procesului pentru cel interesat;
4) vîrsta de pînă la 18 ani a victimei.
(3) Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale privind infracţiunile de violenţă în familie, infracţiunile prevăzute la art.2171 şi art.248 alin.(7) şi (8) din Codul penal nr.985/2002, infracţiunile de corupţie şi cele conexe actelor de corupţie, în special privind infracţiunile prevăzute la art.181182 din Codul penal nr.985/2002, a cauzelor penale în care sunt persoane aflate în arest, precum şi minori se fac de urgenţă şi în mod prioritar.
(4) Respectarea termenului rezonabil la urmărirea penală se asigură de către procuror, iar la judecarea cazului - de către instanţa respectivă.
(41) În cauzele penale prevăzute la art.181182 din Codul penal nr.985/2002, urmărirea penală urmează a fi terminată într-un termen de cel mult 6 luni. Termenul de urmărire penală poate fi prelungit motivat de către procuror, cu informarea Procurorului General în cazul fiecărei prelungiri. Cauzele respective se examinează de către prima instanţă în cel mult 4 luni, iar de către instanţa de apel în cel mult două luni, termene care pot fi prelungite prin încheierea instanţei respective.
[Art.20 alin.(3) completat prin Legea nr.173 din 30.07.2026, în vigoare 28.08.2026]
[Art.20 alin.(3) completat prin Legea nr.252 din 10.07.2025, în vigoare 14.02.2026]
[Art.20 alin.(3) modificat, alin.(41) introdus prin Legea nr.100 din 13.06.2025, în vigoare 14.06.2025]
[Art.20 alin.(3) în redacţie nouă, alin.(5),(6) abrogate prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.20 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 21. Libertatea de mărturisire împotriva sa
(1) Nimeni nu poate fi silit să mărturisească împotriva sa ori împotriva rudelor sale apropiate, a soţului, soţiei, logodnicului, logodnicei sau să-şi recunoască vinovăţia.
(2) Persoana căreia organul de urmărire penală îi propune să facă declaraţii demascatoare împotriva sa ori a rudelor apropiate, a soţului, soţiei, logodnicului, logodnicei este în drept să refuze de a face asemenea declaraţii şi nu poate fi trasă la răspundere pentru aceasta.
Articolul 22. Dreptul de a nu fi urmărit sau judecat de mai multe ori
(1) Nimeni nu poate fi urmărit penal sau judecat pentru săvîrşirea faptei penale cu privire la care a fost emisă o ordonanţă neanulată de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală şi/sau de clasare a cauzei, sau de refuz în pornirea urmăririi penale ori cu privire la care a fost pronunţată o hotărîre judecătorească definitivă de condamnare, de achitare sau încetare a procesului penal.
(2) Hotărîrea judecătorească definitivă împiedică pornirea sau continuarea procesului penal în privinţa aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor cînd fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărîrea respectivă.
(3) Ordonanţele procurorului de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală şi/sau de clasare a cauzei ori de refuz în pornirea urmăririi penale împiedică pornirea sau continuarea procesului penal în privinţa aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor cînd aceste ordonanţe au fost anulate.
[Art.22 în redacţia Legii nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
Articolul 23. Asigurarea drepturilor victimei în urma infracţiunilor, abuzurilor de serviciu şi erorilor judiciare
(1) Legea procesuală penală asigură drepturile victimei în urma infracţiunilor sau abuzurilor de serviciu, precum şi ale persoanei condamnate sau arestate nelegitim ori lezate în drepturi în alt mod.
(2) Victima unei fapte care constituie componentă de infracţiune este în drept să ceară, în condiţiile prezentului cod, pornirea unei cauze penale, să participe la procesul penal în calitate de parte vătămată şi să-i fie reparate prejudiciile morale, fizice şi materiale.
(3) Persoana achitată sau în privinţa căreia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare are dreptul să fie repusă în drepturile personale pierdute, precum şi să fie despăgubită pentru prejudiciul care i-a fost cauzat.
Articolul 24. Principiul contradictorialităţii în procesul penal
(1) Urmărirea penală, apărarea şi judecarea cauzei sînt separate şi se efectuează de diferite organe şi persoane.
(2) Instanţa judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării şi nu exprimă alte interese decît interesele legii.
(3) Părţile participante la judecarea cauzei au drepturi egale, fiind învestite de legea procesuală penală cu posibilităţi egale pentru susţinerea poziţiilor lor. Instanţa de judecată pune la baza sentinţei numai acele probe la cercetarea cărora părţile au avut acces în egală măsură.
(4) Părţile în procesul penal îşi aleg poziţia, modul şi mijloacele de susţinere a ei de sine stătător, fiind independente de instanţă, de alte organe ori persoane. Instanţa de judecată acordă ajutor oricărei părţi, la solicitarea acesteia, în condiţiile prezentului cod, pentru administrarea probelor necesare.
Articolul 25. Înfăptuirea justiţiei - atribuţie exclusivă a instanţelor judecătoreşti
(1) Justiţia în cauzele penale se înfăptuieşte în numele legii numai de către instanţele judecătoreşti. Constituirea de instanţe nelegitime este interzisă.
(2) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni, precum şi supus unei pedepse penale, decît în baza hotărîrii definitive a instanţei de judecată, adoptată în condiţiile prezentului cod.
(3) Competenţa instanţei de judecată şi limitele jurisdicţiei ei, modul de desfăşurare a procesului penal nu pot fi schimbate în mod arbitrar pentru anumite categorii de cauze sau persoane, precum şi pentru o anumită situaţie sau pentru o anumită perioadă de timp.
(4) Nimeni nu poate fi lipsit de dreptul de a-i fi judecată cauza de acea instanţă şi de acel judecător în competenţa cărora ea este dată prin lege.
(5) Sentinţele şi alte hotărîri judecătoreşti în cauza penală pot fi verificate numai de către instanţele judecătoreşti respective în condiţiile prezentului cod.
(6) Sentinţele şi alte hotărîri judecătoreşti ale instanţelor nelegitime nu au putere juridică şi nu pot fi executate.
Articolul 26. Independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii
(1) La înfăptuirea justiţiei în cauzele penale, judecătorii sînt independenţi şi se supun numai legii. Judecătorii judecă cauzele penale pe baza legii şi în condiţii care exclud orice presiune asupra lor.
(2) Judecătorul judecă materialele şi cauzele penale conform legii şi propriei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura judiciară respectivă.
(3) Judecătorul nu trebuie să fie predispus să accepte concluziile date de organul de urmărire penală în defavoarea inculpatului sau să înceapă o judecată de la ideea preconcepută că acesta a comis o infracţiune ce constituie obiectul învinuirii. Sarcina prezentării probelor învinuirii îi revine procurorului.
(4) Justiţia penală se înfăptuieşte fără careva imixtiune. Judecătorul este obligat să se opună oricărei încercări de a exercita presiune asupra sa. Exercitarea de presiune asupra judecătorului la judecarea cauzelor penale cu scopul de a influenţa emiterea hotărîrii judecătoreşti atrage răspundere conform legii.
(5) Judecătorul de instrucţie este independent în relaţiile cu celelalte organe de drept şi instanţe judecătoreşti şi îşi exercită atribuţiile numai în temeiul legii şi în cadrul acesteia.
Articolul 27. Libera apreciere a probelor
(1) Judecătorul şi persoana care efectuează urmărirea penală apreciază probele în conformitate cu propria lor convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.
(2) Nici o probă nu are putere probantă dinainte stabilită.
Articolul 28. Oficialitatea procesului penal
(1) Procurorul şi organul de urmărire penală au obligaţia, în limitele competenţei lor, de a porni urmărirea penală în cazul în care sînt sesizate, în modul prevăzut de prezentul cod, că s-a săvîrşit o infracţiune şi de a efectua acţiunile necesare în vederea constatării faptei penale şi a persoanei vinovate.
(2) Instanţa de judecată efectuează acţiunile procesuale din oficiu, în limitele competenţei sale, în afară de cazul cînd prin lege se dispune efectuarea acestora la cererea părţilor.
TITLUL II
INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI ŞI COMPETENŢA LOR
Capitolul I
INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI
Articolul 29. Instanţele care înfăptuiesc justiţia în cauzele penale
(1) Justiţia în cauzele penale se înfăptuieşte de Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi judecătorii conform competenţei date prin prezentul cod.
(2) Pentru anumite categorii de cauze penale pot funcţiona judecătorii, colegii sau complete de judecată specializate.
(3) În cadrul instanţei judecătoreşti, ca organ judecătoresc cu atribuţii proprii în desfăşurarea procesului penal, în faza de urmărire penală funcţionează judecători de instrucţie.
(4) În cazul în care părţile invocă încălcarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărîrea Parlamentului nr.1298-XII din 24 iulie 1997, instanţele de judecată au obligaţia să se pronunţe motivat, în hotărîrile emise, dacă a avut loc sau nu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
[Art.29 completat prin Legea nr.122 din 02.06.2016, în vigoare 05.08.2016]
Articolul 30. Compunerea instanţei de judecată
(1) Judecarea cauzelor penale se înfăptuieşte de către instanţă în complet format din 3 judecători sau de către un singur judecător.
(2) În toate instanţele de judecată de gradul întîi, cauzele penale se judecă de un singur judecător, cu excepţia cazurilor prevăzute în prezentul articol.
[Art.30 alin.(3) abrogat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
(4) Cauzele penale deosebit de complicate, precum şi cele care prezintă o mare importanţă socială pot fi examinate, la decizia motivată a preşedintelui instanţei judecătoreşti, în complet format din 3 judecători.
(5) Apelurile şi recursurile împotriva hotărîrilor judecătoreşti în cauzele penale pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, precum şi împotriva hotărîrilor instanţelor de apel pentru a decide admisibilitatea, se judecă de către instanţele respective în complet format din 3 judecători.
(6) Curtea Supremă de Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor instanţei de apel şi revizuirile în complet din 3, 5 sau 9 judecători.
[Art.30 alin.(6) în redacţie nouă, alin.(7),(8) abrogate prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]
Articolul 31. Schimbarea completului de judecată
(1) Completul de judecată format în condiţiile art.30 trebuie să rămînă acelaşi în tot cursul judecării cauzei, cu excepţia prevăzută în alin.(3). Dacă aceasta nu este posibil, completul poate fi schimbat pînă la începerea cercetării judecătoreşti.
(2) După începerea cercetării judecătoreşti, orice schimbare intervenită în completul de judecată impune reluarea de la început a cercetării judecătoreşti.
(3) În cazul în care unul dintre judecătorii completului format din mai mulţi judecători nu poate participa la judecarea cauzei din motiv de boală îndelungată, de deces, de eliberare din funcţie în condiţiile legii sau în cazul admiterii cererii de recuzare ori a declaraţiei de abţinere, acesta este înlocuit de un alt judecător şi cauza se judecă în continuare. Judecătorului care intervine în proces i se oferă timp pentru a lua cunoştinţă de materialele cauzei, inclusiv de cele cercetate în instanţă, însă înlocuirea acestuia în condiţiile prezentului alineat nu necesită reluarea judecării cauzei. Judecătorul are dreptul să solicite repetarea unor acţiuni procesuale deja efectuate în şedinţele de judecată în lipsa lui dacă are de concretizat chestiuni suplimentare.
(4) Împuternicirile judecătorilor transferaţi, degrevaţi, detaşaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în timpul judecării cauzelor penale aflate în fază de terminare se menţin, conform hotărîrii Consiliului Superior al Magistraturii, pînă la încheierea judecării cauzei respective.
[Art.31 alin.(3) în redacţia Legii nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]
Articolul 32. Locul judecării materialelor şi cauzelor penale
(1) Judecarea materialelor şi cauzelor penale se desfăşoară la sediul instanţei. Pentru motive temeinice, instanţa, prin încheiere argumentată, poate dispune desfăşurarea judecăţii în alt loc.
(2) Judecarea cauzelor penale în privinţa persoanelor deţinute poate fi efectuată la sediul instanţei sau, după caz, la sediul instituţiei penitenciare ori prin intermediul videoconferinţei.
[Art.32 alin.(2) în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.32 completat prin Legea nr.163 din 20.07.2017, în vigoare 20.12.2017]
Articolul 33. Incompatibilitatea judecătorului
(1) Judecătorii care sînt soţi sau rude între ei nu pot face parte din acelaşi complet de judecată.
(2) Judecătorul nu poate participa la judecarea cauzei şi urmează a fi recuzat:
1) dacă el personal, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor, fraţii sau surorile şi copiii acestora, afinii şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude, precum şi alte rude ale lui, sînt direct sau indirect interesate în proces;
2) dacă el este parte vătămată sau reprezentant al ei, parte civilă, parte civilmente responsabilă, soţ sau rudă cu vreuna din aceste persoane ori cu reprezentantul lor, soţ sau rudă cu învinuitul, inculpatul în proces ori cu apărătorul acestuia;
3) dacă a participat în acest proces în calitate de martor, expert, specialist, interpret, traducător, grefier, persoană care a efectuat urmărirea penală, procuror, judecător de instrucţie, apărător, reprezentant legal al învinuitului, inculpatului, reprezentant al părţii vătămate, părţii civile sau părţii civilmente responsabile;
4) dacă a efectuat o cercetare sau un control administrativ al circumstanţelor cauzei sau a participat la adoptarea unei hotărîri referitoare la această cauză în orice organ obştesc sau de stat;
5) dacă el a luat în această cauză hotărîri anterioare judecăţii în care şi-a expus opinia asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului;
6) dacă există alte circumstanţe care pun la îndoială rezonabilă imparţialitatea judecătorului.
(3) Judecătorul nu poate participa la o nouă judecare a cauzei şi urmează a fi recuzat şi în cazul în care a mai participat în calitate de judecător la examinarea aceleiaşi cauze în primă instanţă, pe cale ordinară de atac, precum şi în cazul participării ca judecător de instrucţie.
(4) Dispoziţiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute la alin.(2) pct.5) şi la alin.(3) nu se aplică judecătorului de instrucţie şi judecătorului instanţei de recurs care judecă recursul împotriva hotărîrii privind măsura preventivă.
[Art.33 alin.(3) în redacţia Legii nr.252 din 10.07.2025, în vigoare 14.02.2026]
[Art.33 alin.(3) modificat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]
[Art.33 alin.(2) modificat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
Articolul 34. Abţinerea sau recuzarea judecătorului
(1) În cazul în care există circumstanţe prevăzute la art.33, judecătorul este obligat să se abţină de la judecarea cauzei. Pentru aceleaşi temeiuri, judecătorul poate fi recuzat şi de către participanţii la proces.
(2) Cererea de recuzare sau declaraţia de abţinere a judecătorului se depune în cadrul şedinţei preliminare, cu motivarea, pentru fiecare judecător în parte, a cazului de incompatibilitate invocat şi a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formulării cererii. Toate temeiurile de incompatibilitate a judecătorului urmează a fi invocate concomitent, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
(3) Cererea de recuzare sau declaraţia de abţinere a judecătorului poate fi depusă şi după începerea cercetării judecătoreşti doar dacă partea face dovada că nu a cunoscut şi nici nu a putut să cunoască despre existenţa temeiurilor de recuzare până la începerea cercetării judecătoreşti.
(4) Recuzarea sau abţinerea anticipată a judecătorilor care încă nu participă la judecarea cauzei şi a judecătorului sau a completului de judecată care soluţionează cererea de recuzare, precum şi înaintarea repetată a recuzării aceluiaşi judecător pentru aceleaşi motive, dacă anterior recuzarea lui a fost respinsă, nu se admit.
(5) Dacă constată că cererea de recuzare se înaintează în mod repetat pentru aceleaşi motive cu rea-credinţă sau în mod abuziv cu scopul de a tergiversa procesul, de a deruta judecata sau din alte intenţii răuvoitoare, instanţa care soluţionează cauza aplică faţă de persoana vinovată o amendă judiciară în condiţiile prezentului cod şi anexează cererea la cauza penală, cu consemnare în procesul-verbal, fără a o transmite spre examinare.
[Art.34 în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 35. Procedura soluţionării cererii de recuzare şi a declaraţiei de abţinere
(1) Recuzarea sau abţinerea judecătorului se soluţionează de un alt judecător sau, după caz, de un alt complet de judecată. La soluţionarea recuzării sau abţinerii judecătorilor dintr-un complet format din 3 sau 5 judecători, judecătorii nerecuzaţi din acest complet pot fi incluşi în noul complet de judecată.
(2) Cererea de recuzare sau declaraţia de abţinere se distribuie spre soluţionare în mod aleatoriu, prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, şi se examinează în cel mult 3 zile lucrătoare din momentul repartizării, fără a afecta continuitatea şedinţei de judecată, însă, până la soluţionarea cererii de recuzare sau a declaraţiei de abţinere, se amână ultimul cuvânt al inculpatului. În cazul în care nu se poate forma un nou complet de judecată în aceeaşi instanţă, recuzarea se soluţionează, în cel mult 5 zile de la primirea dosarului, de instanţa ierarhic superioară, care, dacă admite recuzarea sau abţinerea, desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în care s-a înaintat recuzarea.
(3) Încheierea instanţei de judecată asupra recuzării nu este susceptibilă de a fi atacată.
[Art.35 alin.(2) în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Capitolul II
COMPETENŢA INSTANŢEI JUDECĂTOREŞTI
Articolul 36. Competenţa judecătoriei
Judecătoria de drept comun judecă în primă instanţă cauzele penale privind infracţiunile prevăzute de Partea specială a Codului penal, cu excepţia celor prevăzute de art.361 şi de art.39 pct.2), precum şi demersurile şi plângerile împotriva hotărârilor şi acţiunilor procurorului, ale organului de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate specială de investigaţii, şi examinează chestiunile legate de executarea sentinţei şi alte chestiuni atribuite prin lege în competenţa acesteia.
[Art.36 în redacţia Legii nr.192 din 10.07.2025, în vigoare 31.08.2025]
[Art.36 completat prin Legea nr.39 din 29.05.2014, în vigoare 27.06.2014]
Articolul 361. Competenţa Colegiului specializat anticorupţie al Judecătoriei Chişinău
(1) Colegiul specializat anticorupţie al Judecătoriei Chişinău judecă în primă instanţă cauzele penale privind infracţiunile prevăzute la art.1811-1813, art.239-240, art.244 alin.(3)-(5), art.324-3351, art.337-3382, art.340-341 şi art.3521 alin.(2) din Codul penal nr.985/2002 şi cele conexe cu acestea.
(2) Colegiul specializat anticorupţie al Judecătoriei Chişinău judecă în primă instanţă toate cauzele penale privind infracţiunile prevăzute la art.191 din Codul penal nr.985/2002 dacă acestea au fost săvârşite cu folosirea situaţiei de serviciu de către persoanele specificate la art.2701 alin.(1) pct.1) din Codul de procedură penală nr.122/2003.
(3) Colegiul specializat anticorupţie al Judecătoriei Chişinău judecă în primă instanţă toate cauzele penale privind infracţiunile prevăzute la art.243 din Codul penal nr.985/2002 dacă bunurile provin din infracţiuni de corupţie sau conexe actelor de corupţie.
[Art.361 în redacţia Legii nr.192 din 10.07.2025, în vigoare 31.08.2025]
Articolul 37. Competenţa judecătoriei militare
[Art.37 abrogat prin Legea nr.76 din 21.04.2016, în vigoare 01.04.2017]
[Art.37 modificat prin Legea nr.39 din 29.05.2014, în vigoare 27.06.2014]
Articolul 38. Competenţa Curţii de Apel
(1) Curtea de Apel:
[Pct.1) exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]
2) ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărîrilor pronunţate în primă instanţă de judecătorii;
3) ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărîrilor judecătoriilor, care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel;
4) soluţionează conflictele de competenţă apărute între judecătorii;
5) judecă cazurile de revizuire, date prin lege în competenţa sa.
(2) Apelurile şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Colegiul specializat anticorupţie al Judecătoriei Chişinău se judecă de completul specializat anticorupţie al Curţii de Apel Centru.
[Art.38 alin.(2) introdus prin Legea nr.192 din 10.07.2025, în vigoare 31.08.2025]
[Art.38 modificat prin Legea nr.76 din 21.04.2016, în vigoare 01.04.2017]
Articolul 39. Competenţa Curţii Supreme de Justiţie
Curtea Supremă de Justiţie:
1) ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de către instanţele de apel şi a sentinţelor pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie ca primă instanţă;
2) judecă în primă instanţă cauzele penale privind infracţiunile săvârşite de Preşedintele Republicii Moldova;
3) soluţionează, în limitele stabilite de lege, cererile de revizuire;
4) soluţionează conflictele de competenţă în cazurile stabilite de lege;
5) soluţionează cererile de strămutare;
6) emite, la solicitarea instanţelor judecătoreşti, avize consultative cu privire la aplicarea legislaţiei.
[Art.39 completat prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]
[Art.39 în redacţia Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 01.09.2023]
Articolul 40. Competenţa teritorială în materie penală
(1) Cauza penală se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia a fost săvîrşită infracţiunea. Dacă infracţiunea este continuă sau prelungită, cauza se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia s-a consumat ori a fost curmată infracţiunea.
(2) Dacă este imposibil de a constata locul unde a fost săvîrşită infracţiunea, cauza se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia a fost terminată urmărirea penală.
(21) Cauza penală în care urmărirea penală a fost condusă sau exercitată de către procurorul din procuratura specializată se judecă în instanţa de la locul terminării urmăririi penale.
(3) Cauza penală asupra infracţiunilor săvîrşite în afara hotarelor ţării sau pe o navă se judecă de către instanţa în raza teritorială a căreia se afla ultimul loc permanent de trai al inculpatului sau, dacă acesta nu este cunoscut - în raza teritorială a căreia a fost terminată urmărirea penală.
(4) Demersurile cu privire la aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere şi autorizarea măsurilor supuse controlului judiciar se examinează de instanţa din circumscripţia teritorială a procuraturii sau a oficiilor acesteia, care conduce sau exercită urmărirea penală.
[Art.40 alin.(4) completat prin Legea nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]
[Art.40 alin.(21) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.40 completat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 41. Competenţa judecătorului de instrucţie
(1) Judecătorul de instrucţie asigură controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale prin:
1) dispunerea, înlocuirea, încetarea sau revocarea arestării preventive şi a arestării la domiciliu;
2) dispunerea liberării provizorii a persoanei reţinute sau arestate, revocarea ei, ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
3) autorizarea efectuării percheziţiei, examinării corporale, punerii sub sechestru a bunurilor, ridicării de obiecte ce conţin secret de stat, comercial, bancar, a exhumării cadavrului;
4) dispunerea internării persoanei în instituţie medicală;
5) autorizarea interceptării comunicărilor, reţinerii, cercetării, predării, percheziţionării sau ridicării trimiterilor poştale, înregistrării de imagini;
6) audierea martorilor în condiţiile art.109, 110 şi 1101;
61) examinarea cererilor privind accelerarea urmăririi penale;
62) autorizarea, la demersul procurorului, a efectuării măsurilor speciale de investigaţii, date prin lege în competenţa sa;
63) examinarea contestaţiilor depuse de către părţile în proces privind acţiunile procurorului ierarhic superior;
64) examinarea excluderii din hotărîre a unor capete de învinuire dacă persoana condamnată a fost extrădată;
65) autorizarea finalizării urmăririi penale în lipsa învinuitului, în condiţiile art.2911;
7) efectuarea altor acţiuni procesuale prevăzute de prezentul cod.
(2) Judecătorul de instrucţie din cadrul Colegiului specializat anticorupţie al Judecătoriei Chişinău asigură controlul judecătoresc în decursul urmăririi penale în cauzele penale care ţin de competenţa colegiului indicat sau se procedează în corespundere cu prevederile art.40 alin.(4).
[Art.41 alin.(2) completat prin Legea nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]
[Art.41 alin.(2) introdus prin Legea nr.192 din 10.07.2025, în vigoare 31.08.2025]
[Art.41 completat prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]
[Art.41 modificat prin Legea nr.122 din 02.06.2016, în vigoare 05.08.2016]
Articolul 42. Competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate a cauzelor penale
(1) În caz de indivizibilitate sau de conexitate a cauzelor penale, judecata în primă instanţă, dacă are loc în acelaşi timp pentru toate faptele şi pentru toţi făptuitorii, se efectuează de aceeaşi instanţă.
(2) Constituie indivizibilitate a cauzelor penale cazurile în care la săvîrşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane, cînd două sau mai multe infracţiuni au fost săvîrşite prin aceeaşi faptă ori în cazul unei infracţiuni continue sau prelungite.
(3) Constituie conexitate a cauzelor penale cazurile:
1) cînd două sau mai multe infracţiuni sînt săvîrşite prin fapte diferite de una sau mai multe persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc;
2) cînd două sau mai multe infracţiuni sînt săvîrşite de aceeaşi persoană în timp diferit ori în loc diferit;
3) cînd o infracţiune este săvîrşită pentru a pregăti, a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracţiuni ori este săvîrşită pentru a înlesni sau a asigura absolvirea de răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni;
4) cînd între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi conexarea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiţiei.
(4) În caz de conexare a unor cauze privitoare la mai multe persoane învinuite de săvîrşirea infracţiunilor în raza de activitate a diferitor instanţe de grad egal sau privitoare la o singură persoană învinuită de săvîrşirea cîtorva infracţiuni, dacă aceste cauze sînt de competenţa a două sau cîtorva instanţe de judecată de grad egal, procesul se judecă de instanţa care a fost prima sesizată privind judecarea cauzei.
(5) Dacă o persoană sau un grup de persoane sînt învinuite de săvîrşirea unei singure sau a cîtorva infracţiuni şi cauza referitoare la unul din învinuiţi sau la una din infracţiuni este de competenţa unei instanţe ierarhic superioare, procesul se judecă în întregime de instanţa ierarhic superioară.
[Alin.(6) art.42 abrogat prin Legea nr.76 din 21.04.2016, în vigoare 01.04.2017]
(7) Conexarea cauzelor se admite de către instanţa de judecată respectivă în cazul în care acţiunile incriminate nu necesită o încadrare juridică mai gravă, iar la cererea procurorului şi în celelalte cazuri - pentru modificarea acuzării în sensul agravării.
(8) În cazul în care infracţiunea a fost săvîrşită de două sau mai multe persoane, instanţa de judecată poate dispune indivizibilitatea cauzei, dacă aceasta este necesară pentru buna înfăptuire a justiţiei în termene rezonabile şi dacă aceasta nu va împiedica respectarea drepturilor părţilor.
[Art.42 modificat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]
Articolul 43. Instanţa competentă de a conexa cauzele penale
(1) Conexarea cauzelor se decide de către instanţa căreia îi revine competenţa de judecată conform prevederilor art.42. Încheierea privind admiterea conexării cauzelor poate fi atacată cu recurs în mod separat.
(2) În cazurile de indivizibilitate a cauzelor penale, precum şi în cele de conexitate, cauzele, dacă ele au fost depuse în prima instanţă de judecată, se conexează de către aceasta chiar şi după casarea hotărîrilor asupra lor şi remiterea cauzelor de către instanţa de recurs pentru rejudecare.
(3) Cauzele se conexează şi de către instanţele de apel sau de recurs de acelaşi grad dacă se află în acelaşi stadiu de judecată.
[Art.43 alin.(1) completat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
Articolul 44. Declinarea de competenţă a instanţei de judecată
(1) Instanţa de judecată, constatînd că nu este competentă de a judeca cauza penală, prin încheiere, îşi declină competenţa şi trimite dosarul instanţei de judecată competente.
(2) Dacă declinarea a fost determinată de competenţa după calitatea persoanei, precum şi de competenţa teritorială, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate menţine măsurile dispuse de instanţa care s-a desesizat.
[Alin.(3) art.44 exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]
(4) Încheierea de declinare a competenţei este definitivă.
Articolul 45. Conflictul de competenţă
(1) Cînd două sau mai multe instanţe se consideră competente de a judeca aceeaşi cauză (conflict pozitiv de competenţă) ori îşi declină competenţa (conflict negativ de competenţă), conflictul se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comună.
(2) Instanţa ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care ultima s-a declarat competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care ultima şi-a declinat competenţa.
(3) În toate cazurile, sesizarea se poate face de părţile în proces.
(4) Pînă la soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă, procedura se suspendă. Instanţa care ultima s-a declarat competentă ori ultima şi-a declinat competenţa efectuează actele şi ia măsurile ce nu suferă amînare.
(5) Instanţa ierarhic superioară comună soluţionează conflictul de competenţă conform regulilor pentru prima instanţă. În toate cazurile, termenul de soluţionare a conflictului de competenţă nu va depăşi 7 zile de la data înregistrării cauzei în instanţa ierarhic superioară.
(6) Încheierea instanţei care soluţionează conflictul de competenţă este definitivă, însă argumentele dezacordului cu ea pot fi invocate în apel sau, după caz, în recurs împotriva hotărîrii în fond.
(7) Instanţa căreia i s-a trimis cauza prin încheiere de stabilire a competenţei nu-şi mai poate declina competenţa, în afară de cazul în care, în urma noii situaţii de fapt rezultată din completarea cercetării judecătoreşti, se constată că fapta constituie o infracţiune dată prin lege în competenţa altei instanţe.
Articolul 46. Strămutarea judecării cauzei penale de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad
(1) Curtea Supremă de Justiţie strămută judecarea unei cauze penale de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obţine soluţionarea ei obiectivă, rapidă, completă şi se asigură desfăşurarea normală a procesului.
(2) Strămutarea cauzei poate fi cerută de preşedintele instanţei de judecată sau de una dintre părţi.
Articolul 47. Cererea de strămutare şi efectele ei
(1) Cererea de strămutare, care trebuie să fie motivată cu elemente de fapt şi de drept, se adresează Curţii Supreme de Justiţie cu cel puţin 5 zile înainte de începerea cercetării judecătoreşti. Documentele pe care se bazează cererea se anexează la aceasta dacă sînt deţinute de partea care cere strămutarea.
(2) În cerere se face menţiune dacă în cauză sînt persoane arestate.
(3) Depunerea cererii de strămutare nu suspendă judecarea cauzei.
[Art.47 alin.(1) completat, alin.(3) în redacţie nouă conform Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 48. Procedura de înştiinţare a părţilor şi de examinare a cererii de strămutare
(1) După recepţionarea cererii de strămutare, Curtea Supremă de Justiţie poate solicita părţii adverse referinţa cu privire la cererea de strămutare, care trebuie prezentată în cel mult 7 zile.
(2) Cererea de strămutare se examinează în lipsa părţilor în complet format din 3 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie. Neprezentarea referinţei nu împiedică examinarea cererii de strămutare.
[Art.48 alin.(1) în redacţia Legii nr.192 din 10.07.2025, în vigoare 31.08.2025]
Articolul 49. Soluţionarea cererii de strămutare
(1) Curtea Supremă de Justiţie dispune, cu indicarea motivelor, admiterea sau respingerea cererii de strămutare.
(2) În cazul în care consideră că cererea este întemeiată, Curtea Supremă de Justiţie dispune strămutarea judecării cauzei cu indicarea instanţei concrete. Această instanţă va fi imediat înştiinţată despre admiterea cererii de strămutare.
(21) Instanţa de judecată la care se află cauza a cărei strămutare se cere este obligată să remită dosarul, în termen de 5 zile, instanţei competente.
(22) Curtea Supremă de Justiţie hotărăşte în ce măsură se menţin actele îndeplinite de către instanţa la care s-a aflat cauza pînă la strămutare.
(3) Dacă instanţa la care se află cauza a cărei strămutare se cere a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărîrea pronunţată de această instanţă este anulată prin efectul admiterii cererii de strămutare.
(4) După strămutarea cauzei, căile de atac se judecă de instanţa ierarhic superioară instanţei la care s-a strămutat cauza.
(5) Hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă.
Articolul 50. Repetarea cererii de strămutare
(1) Strămutarea cauzei nu poate fi cerută din nou, afară de cazul în care noua cerere se întemeiază pe circumstanţe pe care Curtea Supremă de Justiţie nu le-a cunoscut în cadrul soluţionării cererii anterioare sau pe circumstanţe apărute după aceasta.
(2) Circumstanţele noi vor fi examinate de către Curtea Supremă de Justiţie numai în cazul în care părţile nu le-au invocat la prima judecare din motiv că nu le cunoşteau sau erau în imposibilitate de a le prezenta.
(3) Cererea de strămutare înaintată de părţi după începerea cercetării judecătoreşti sau cea care a fost înaintată repetat pentru aceleaşi motive nu se examinează şi se anexează la materialele dosarului.
[Art.50 alin.(3) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
TITLUL III
PĂRŢILE ŞI ALTE PERSOANE PARTICIPANTE LA PROCESUL PENAL
Capitolul I
PARTEA ACUZĂRII
Articolul 51. Procurorul
(1) Procurorul este persoana care, în limitele competenţei sale, exercită sau, după caz, conduce în numele statului urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţă, exercită sau, după caz, conduce şi alte atribuţii prevăzute de prezentul cod. Procurorul care participă la judecarea cauzei penale are funcţie de acuzator de stat.
(2) Procurorul este în drept să pornească o acţiune civilă împotriva învinuitului, inculpatului sau a persoanei care poartă răspundere materială pentru fapta învinuitului, inculpatului:
1) în interesul persoanei vătămate care se află în stare de imposibilitate sau de dependenţă faţă de învinuit, inculpat ori din alte motive nu-şi poate realiza singură dreptul de a porni acţiune civilă;
2) în interesul statului.
(3) La exercitarea atribuţiilor sale în procesul penal, procurorul este independent şi se supune numai legii. El, de asemenea, execută indicaţiile scrise ale procurorului ierarhic superior privind înlăturarea încălcărilor de lege şi omisiunilor admise la efectuarea şi/sau la conducerea urmăririi penale.
(31) Indicaţiile date de procurorul ierarhic superior pot fi contestate de procuror la Procurorul General şi adjuncţii lui. Procurorul General şi adjuncţii lui decid asupra contestării, prin ordonanţă motivată, în termen de cel mult 15 zile.
(32) Indicaţiile date de procurorul-şef al procuraturii specializate pot fi contestate de procuror doar la Procurorul General.
(4) În cursul judecării cauzei, procurorul reprezintă învinuirea în numele statului şi prezintă în şedinţa de judecată probele acumulate de organul de urmărire penală.
(5) Procurorul este în drept să declare apel sau recurs împotriva hotărîrilor judecătoreşti pe care el le consideră ilegale sau neîntemeiate.
(6) Procurorul General şi adjuncţii lui sînt în drept să atace pe căi extraordinare de atac hotărîrile judecătoreşti rămase definitive pe care le consideră ilegale sau neîntemeiate.
(7) În faza executării hotărîrilor judecătoreşti, procurorul exercită atribuţiile prevăzute de prezentul cod.
[Alin.(8) art.51 exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]
[Art.51 alin.(32) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 52. Atribuţiile procurorului în cadrul urmăririi penale
(1) În cadrul urmăririi penale, procurorul, în limita competenţei sale materiale şi teritoriale:
1) porneşte urmărirea penală, dispunînd printr-o ordonanţă motivată fie efectuarea urmăririi penale de către alte organe de urmărire penală, fie exercitarea sa nemijlocită a urmăririi penale în conformitate cu prevederile prezentului cod, sau refuză pornirea urmăririi penale, sau dispune încetarea urmăririi penale;
2) exercită nemijlocit urmărirea penală, revenindu-i atribuţiile organului de urmărire penală;
3) conduce personal urmărirea penală şi controlează legalitatea acţiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire penală, decide excluderea din dosar a probelor obţinute conform prevederilor art.94 alin.(1);
4) controlează permanent executarea procedurii de primire şi înregistrare a sesizărilor privind infracţiunile;
5) cere de la organul de urmărire penală, pentru control, dosare penale, documente, acte procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracţiunile săvîrşite şi persoanele identificate în cauzele penale în care exercită controlul şi dispune conexarea sau, după caz, disjungerea cauzei dacă se impune aceasta;
6) verifică calitatea probelor administrate, veghează ca orice infracţiune să fie descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indici temeinici că a săvîrşit o infracţiune;
7) asigură respectarea termenului rezonabil de urmărire penală în fiecare cauză penală;
8) anulează ordonanţele ilegale, modifică sau completează ordonanţele neîntemeiate ale organului de urmărire penală;
9) retrage motivat cauza penală de la ofiţerul de urmărire penală şi preia urmărirea penală sau transmite cauza conducătorului organului de urmărire penală pentru desemnarea altui ofiţer de urmărire penală pe cauza dată;
10) dispune formarea grupurilor de urmărire penală şi/sau a grupurilor de ofiţeri de investigaţii;
11) soluţionează abţinerile sau recuzările ofiţerilor de urmărire penală;
12) decide aplicarea măsurii preventive, modificarea şi revocarea ei în limitele prevăzute de prezentul cod;
13) efectuează controlul asupra legalităţii reţinerii persoanei;
14) dă indicaţii în scris cu privire la efectuarea acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigaţii în vederea căutării persoanelor care au săvîrşit infracţiuni;
15) emite, conform prevederilor prezentului cod, ordonanţe privind reţinerea persoanei, aducerea forţată a persoanei, ridicarea de obiecte şi documente, privind alte acţiuni de urmărire penală;
16) înaintează în instanţa de judecată demersuri prin care solicită autorizarea efectuării acţiunilor sau a aplicării măsurilor procesuale, a finalizării urmăririi penale în lipsa învinuitului şi a altor acţiuni în cazul în care este necesară autorizarea judecătorului de instrucţie;
17) poate asista la efectuarea oricărei acţiuni de urmărire penală sau o efectuează personal;
18) solicită participarea judecătorului de instrucţie la efectuarea unor acţiuni de urmărire penală dacă legea dispune participarea obligatorie a acestuia;
19) restituie dosarele penale organului de urmărire penală cu indicaţiile sale în scris;
20) înlătură persoana care efectuează urmărirea penală dacă aceasta a încălcat legea în procesul urmăririi penale;
21) înaintează organului respectiv sesizări cu privire la ridicarea imunităţii unor persoane şi tragerea lor la răspundere penală;
22) încetează urmărirea penală, clasează cauza penală, dispune scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau aplică măsuri de constrîngere cu caracter educativ în cazurile prevăzute de lege;
23) pune sub învinuire şi audiază învinuitul;
24) asigură părţilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de materialele cauzei în condiţiile prezentului cod;
241) prezintă, la solicitarea mediatorului, informaţia din cauza penală necesară pentru derularea procesului de mediere, inclusiv ordonanţa de pornire a urmăririi penale, ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit, ordonanţa de punere sub învinuire, ordonanţa de recunoaştere în calitate de parte vătămată şi/sau de parte civilă, raportul de constatare sau de expertiză judiciară, prin care sunt constatate circumstanţele legate de cauzarea prejudiciilor şi/sau afectarea drepturilor victimei, şi alte informaţii care nu prejudiciază desfăşurarea urmăririi penale;
25) întocmeşte rechizitoriul în cauza penală, copia căruia o înmînează învinuitului, şi trimite cauza în instanţa de judecată competentă;
26) sesizează organele de urmărire penală şi cele care exercită activitate specială de investigaţii despre înlăturarea încălcării legii;
27) se pronunţă în actele procedurale dacă a avut loc sau nu încălcarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul în care părţile invocă încălcarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
28) informează, în scris, bănuitul, învinuitul, victima, partea vătămată, partea civilă şi explică despre posibilitatea recurgerii la mediere în temeiul art.219 alin.(9) şi al art.276 alin.(7) şi cu privire la lista mediatorilor cu drept de a desfăşura activitate de mediator;
29) informează victima sau partea vătămată cu privire la serviciile de suport de care poate beneficia (asistenţă medicală, consiliere psihologică, servicii de adăpost, asistenţă juridică) şi condiţiile generale de acordare a acestora.
[Alin.(2),(21) art.52 excluse prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]
[Alin.(3), (4) art.52 excluse prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]
[Alin.(41) art.52 exclus prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]
(42) Indicaţiile scrise ale procurorului date ofiţerului de urmărire penală în cadrul procesului penal sînt obligatorii pentru executare.
(5) În cadrul urmăririi penale, procurorul dispune şi de alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
[Art.52 alin.(1) modificat prin Legea nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]
[Art.52 alin.(1) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.52 alin.(1) completat prin Legea nr.316 din 17.11.2022, în vigoare 09.01.2023]
[Art.52 alin.(1) completat prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]
[Art.52 completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]
[Art.52 modificat prin Legea nr.122 din 02.06.2016, în vigoare 05.08.2016]
[Art.52 modificat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]
[Art.52 modificat prin Legea nr.123 din 02.06.2016, în vigoare 29.07.2016]
[Art.52 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
[Art.52 modificat prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]
Articolul 53. Atribuţiile procurorului în instanţa de judecată
(1) La examinarea cauzei penale în instanţa de judecată, procurorul are următoarele atribuţii:
1) reprezintă învinuirea în numele statului şi prezintă în şedinţa de judecată probele acuzării;
2) participă la examinarea probelor prezentate de partea apărării, prezintă noi probe necesare pentru confirmarea acuzării, face demersuri şi îşi expune părerea asupra chestiunilor ce apar în timpul dezbaterilor judiciare;
3) cere de la instanţa de judecată cauza penală pentru a formula inculpatului o acuzare mai gravă şi a administra noi probe dacă, în urma cercetării judecătoreşti, se constată că inculpatul a săvîrşit şi alte infracţiuni, iar probele sînt insuficiente;
4) modifică încadrarea juridică a infracţiunii săvîrşite de inculpat dacă cercetările judiciare confirmă că inculpatul a săvîrşit această infracţiune;
5) face demers în instanţa de judecată de a întrerupe examinarea cauzei penale pe un termen prevăzut de prezentul cod pentru a înainta noi probe care confirmă acuzarea adusă inculpatului în cazul efectuării incomplete a urmăririi penale;
6) dă indicaţii în scris organului de urmărire penală privitor la efectuarea unor acţiuni procesuale asupra probelor suplimentare sau a noilor infracţiuni;
7) dispune, printr-o ordonanţă, aducerea silită în instanţa de judecată, în condiţiile art.199, a persoanelor incluse în lista prezentată instanţei, precum şi a persoanelor solicitate pentru administrarea probelor noi sau suplimentare;
8) îşi expune părerea în dezbaterile judiciare asupra faptei infracţionale săvîrşite de inculpat, încadrării ei în baza legii penale şi pedepsei care urmează a fi aplicată, precum şi asupra bunurilor care fac obiectul confiscării;
9) declară apel sau, după caz, recurs privind latura penală şi latura civilă a cauzei, le retrage în modul prevăzut de prezentul cod.
(2) La judecarea cauzei penale în instanţa de judecată, procurorul dispune şi de alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
[Art.53 alin.(1) completat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
Articolul 531. Procurorul ierarhic superior
(1) Procuror ierarhic superior este:
a) pentru procurorii din procuratura teritorială - procurorul-şef al procuraturii teritoriale sau adjunctul acestuia, conform competenţelor stabilite;
b) pentru procurorii din procuratura specializată - procurorul-şef al procuraturii specializate sau adjunctul acestuia, conform competenţelor stabilite;
c) pentru procurorii-şefi adjuncţi ai procuraturilor teritoriale - procurorul-şef al procuraturii teritoriale;
d) pentru procurorii-şefi adjuncţi ai procuraturilor specializate - procurorul-şef al procuraturii specializate;
e) pentru procurorii-şefi ai procuraturilor teritoriale, inclusiv pentru procurorul-şef al Procuraturii unităţii teritoriale autonome Găgăuzia - procurorii-şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale, conform competenţelor stabilite;
f) pentru procurorii-şefi ai procuraturilor specializate - Procurorul General;
g) pentru procurorii din cadrul subdiviziunilor Procuraturii Generale - procurorii-şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale;
h) pentru adjuncţii procurorilor-şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale - procurorii-şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale;
i) pentru procurorii-şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale - Procurorul General sau adjuncţii săi, conform competenţelor stabilite;
j) pentru adjuncţii Procurorului General - Procurorul General;
k) pentru toţi procurorii din cadrul sistemului Procuraturii - Procurorul General.
(2) Procurorul ierarhic superior, pe lîngă atribuţiile prevăzute la art.52 alin.(1), în cadrul urmăririi penale realizează următoarele atribuţii pentru exercitarea controlului ierarhic:
a) poate cere de la procurorii ierarhic inferiori, pentru control, dosare penale, documente, acte procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracţiunile săvîrşite şi la persoanele identificate în cauzele penale în care exercită controlul;
b) retrage, prin ordonanţă motivată, în cazurile prevăzute la alin.(3), materialele şi cauzele penale repartizate şi le transmite altui procuror pentru examinare;
c) decide, în termen de cel mult 15 zile, prin ordonanţă motivată, asupra contestaţiei depuse de ofiţerul de urmărire penală împotriva indicaţiilor scrise ale procurorului;
c1) aprobă, cu indicaţiile sale scrise, limitele acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi cele ale acordului judiciar de interes public, precum şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi acordul judiciar de interes public;
d) anulează, total ori parţial, modifică sau completează, prin ordonanţă motivată, în condiţiile prezentului cod, actele procurorilor ierarhic inferiori şi ale ofiţerilor de urmărire penală;
e) soluţionează, prin ordonanţă motivată, abţinerile şi recuzările procurorilor ierarhic inferiori;
f) examinează plîngerile depuse împotriva actelor şi acţiunilor procurorilor ierarhic inferiori;
g) asigură repartizarea către procurori a sesizărilor pentru examinare sau a cauzelor penale pentru exercitarea ori, după caz, pentru conducerea urmăririi penale;
h) reţine materialele, cauzele penale pentru exercitarea urmăririi penale în mod personal sau pentru conducerea urmăririi penale, adoptînd o ordonanţă motivată în acest sens;
i) soluţionează conflictele de competenţă între diferite organe de urmărire penală;
j) restituie, cu indicaţiile sale scrise, dosarele penale procurorilor ierarhic inferiori;
j1) dispune formarea grupurilor de urmărire penală din persoane din cadrul diferitelor organe de urmărire penală şi/sau din procurori ierarhic inferiori;
k) exercită alte atribuţii prevăzute de lege.
(3) Materialele şi cauzele penale repartizate unui procuror pot fi retrase şi transmise altui procuror în cazul:
a) transferului, delegării, detaşării, suspendării sau eliberării din funcţie a procurorului, potrivit legii;
b) absenţei procurorului, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică prezentarea acestuia;
c) neîntreprinderii acţiunilor necesare pe cauza penală în mod nejustificat mai mult de 30 de zile;
d) constatării, din oficiu sau la plîngere, a unei încălcări grave a drepturilor persoanelor participante la procesul penal sau în cazul admiterii unor omisiuni ireparabile în procesul de administrare a probelor;
e) abţinerii sau recuzării procurorului în condiţiile art.54.
(4) Procurorul General poate da instrucţiuni cu caracter general procurorilor, organelor de urmărire penală, organelor care exercită activitatea specială de investigaţii şi organelor de constatare în scopul asigurării legalităţii urmăririi penale.
(5) În cazul în care consideră necesar, procurorul ierarhic superior, prin ordonanţă motivată, poate exercita sau conduce urmărirea penală personal, precum şi poate reprezenta acuzarea în instanţele de judecată.
[Art.531 alin.(2),(3) modificate prin Legea nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]
[Art.531 alin.(1) modificat, alin.(5) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.531 alin.(2) completat prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]
[Art.531 introdus prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]
Articolul 54. Abţinerea sau recuzarea procurorului
(1) Procurorul nu poate participa la desfăşurarea procesului în cauza penală:
1) dacă există cel puţin una din circumstanţele indicate în art.33, care se aplică în mod corespunzător;
2) dacă el nu poate fi procuror în baza legii sau a sentinţei instanţei de judecată.
(2) Faptul că procurorul a participat la exercitarea urmăririi penale în calitate de ofiţer de urmărire penală, a condus sau a controlat acţiuni de procedură penală ori a reprezentat învinuirea în faţa instanţei de judecată nu constituie o incompatibilitate pentru participarea lui ulterioară la judecarea aceleiaşi cauze penale.
(3) În cazul în care există motivele prevăzute în alin.(1), procurorul este obligat să facă declaraţie de abţinere de la participare în cauza respectivă.
(4) Pentru aceleaşi motive, procurorul poate fi recuzat şi de către ceilalţi participanţi la proces în cauza respectivă, învestiţi cu asemenea drept prin prezentul cod.
(5) Abţinerea sau recuzarea procurorului se soluţionează:
1) în cursul urmăririi penale - de către procurorul ierarhic superior, în privinţa procurorului ierarhic superior - de către Procurorul General sau unul dintre adjuncţii acestuia, iar în privinţa Procurorului General - de către un judecător al Curţii Supreme de Justiţie;
2) în cursul judecării cauzei - de către instanţa respectivă.
(6) Hotărîrea asupra recuzării nu este susceptibilă de a fi atacată.
[Art.54 alin.(2) în redacţie nouă, alin.(5) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 541. Consultantul procurorului
(1) În cadrul procesului penal, procurorul poate fi asistat de un consultant.
(2) La indicaţia procurorului, consultantul:
a) elaborează proiecte de acte procedurale;
b) acordă asistenţă procurorului la efectuarea acţiunilor procesuale;
c) comunică actele procedurale şi citează persoanele.
(3) Consultantul procurorului activează sub conducerea acestuia şi nu este în drept să efectueze acţiuni procesuale.
(4) Consultantul este obligat să păstreze secretul profesional, confidenţialitatea asupra faptelor şi informaţiilor care i-au devenit cunoscute în exercitarea atribuţiilor care îi revin şi poartă răspundere, conform legii, pentru acţiunile ilegale săvîrşite în exerciţiul funcţiei.
[Art.541 alin.(2) în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.541 în redacţia Legii nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]
[Art.541 modificat prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]
Articolul 55. Organul de urmărire penală şi atribuţiile lui
(1) Urmărirea penală se efectuează de către ofiţerii de urmărire penală desemnaţi ai organelor de urmărire penală prevăzute în art.56.
(2) Organele de urmărire penală efectuează sau dispun acţiuni de urmărire penală în condiţiile prezentului cod.
(3) Organul de urmărire penală are, de asemenea, obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea şi curmarea infracţiunii.
(4) Dacă există indici ai infracţiunii, organul de urmărire penală, concomitent cu înregistrarea sesizării despre aceasta, porneşte procesul de urmărire penală şi, călăuzindu-se de dispoziţiile prezentului cod, efectuează acţiuni de urmărire penală în vederea descoperirii ei şi fixării probelor care confirmă sau infirmă săvîrşirea infracţiunii, ia măsuri în vederea asigurării acţiunii civile sau a unei eventuale confiscări a bunurilor dobîndite ilicit.
(5) Organul de urmărire penală anunţă imediat procurorul despre infracţiunea săvîrşită şi despre începerea acţiunilor de urmărire penală.
Articolul 56. Conducătorul organului de urmărire penală şi atribuţiile lui
(1) În cauzele penale, atribuţiile de conducător al organului de urmărire penală le execută ofiţerul de urmărire penală din Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Vamal, Centrul Naţional Anticorupţie şi Serviciul Fiscal de Stat, numit în modul stabilit de lege şi care acţionează în limitele competenţei sale.
(2) Conducătorul organului de urmărire penală exercită controlul asupra efectuării la timp a acţiunilor de descoperire şi prevenire a infracţiunilor, asigură înregistrarea, în modul stabilit, a sesizărilor despre săvârşirea infracţiunilor şi asigură respectarea termenului de examinare a acestora.
(21) În exercitarea atribuţiilor sale, conducătorul organului de urmărire penală:
a) repartizează ofiţerilor de urmărire penală spre soluţionare sesizările şi materialele referitoare la săvîrşirea infracţiunilor, precum şi cauzele penale;
b) transmite ofiţerului de urmărire penală spre executare cererea de comisie rogatorie şi delegaţia privind efectuarea acţiunilor de urmărire penală primite de la alte organe de urmărire penală;
[Lit.c),d) abrogate prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]
e) retrage, în condiţiile alin.(3), prin ordonanţă, materialele şi cauza penală de la un ofiţer de urmărire penală şi le transmite altui ofiţer de urmărire penală pentru efectuarea urmăririi penale;
f) este în drept să-şi reţină sesizările, cauzele penale pentru efectuarea urmăririi penale personal, adoptînd o ordonanţă motivată, în baza unor temeiuri legale, de primire a cauzei. În acest caz, îi revin atribuţiile ofiţerului de urmărire penală;
f1) formează sau, după caz, propune procurorului formarea grupurilor de urmărire penală;
[Lit.g) exclusă prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]
h) înaintează procurorului demersuri cu privire la anularea unor acte juridice nelegitime ale ofiţerului de urmărire penală;
i) efectuează alte acţiuni prevăzute de legislaţie.
[Alin.(22) abrogat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]
(23) Conducătorul organului de urmărire penală coordonează activitatea ofiţerilor de urmărire penală şi acordă asistenţă metodică la efectuarea urmăririi penale, contribuie la obţinerea datelor şi materialelor necesare, ia măsuri în vederea executării în termen a misiunilor ofiţerilor de urmărire penală privind efectuarea măsurilor speciale de investigaţii.
[Alin.(24),(25) abrogate prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]
(3) Conducătorul organului de urmărire penală retrage materialele şi cauzele penale repartizate unui ofiţer de urmărire penală şi le transmite altui ofiţer de urmărire penală, cu informarea procurorului care conduce urmărirea penală, în cazul:
a) transferului, delegării, detaşării, suspendării sau eliberării din funcţie a ofiţerului de urmărire penală, potrivit legii;
b) absenţei ofiţerului de urmărire penală, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică prezentarea acestuia.
(4) Retragerea sesizărilor şi cauzelor penale de la un ofiţer de urmărire penală în vederea repartizării acestora unui alt ofiţer de urmărire penală în alte cazuri decît cele stabilite la alin.(3) se face de către conducătorul organului de urmărire penală doar în temeiul ordonanţei motivate a procurorului.
(5) Conducătorul organului de urmărire penală nu are dreptul să dea indicaţii privind efectuarea acţiunilor procesuale, privind deciziile pe caz sau să se implice într-un alt mod în desfăşurarea urmăririi penale.
[Art.56 alin.(21) modificat prin Legea nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]
[Art.56 alin.(2) în redacţie nouă, alin.(21) completat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.56 alin.(1) modificat prin Legea nr.188 din 11.09.2020, în vigoare 01.01.2021]
[Art.56 modificat prin Legea nr.122 din 02.06.2016, în vigoare 05.08.2016]
[Art.56 modificat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]
Articolul 57. Ofiţerul de urmărire penală şi atribuţiile lui
(1) Ofiţerul de urmărire penală este persoana care, în numele statului, în limitele competenţei sale, efectuează urmărirea penală în cauze penale şi exercită alte acţiuni prevăzute expres de lege.
(2) Ofiţerul de urmărire penală are următoarele atribuţii:
1) asigură înregistrarea, în modul stabilit, a sesizării privind pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni în cazul în care sesizarea nu a fost înregistrată de conducătorul organului de urmărire penală, începe urmărirea penală în cazul în care din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare rezultă bănuiala rezonabilă că a fost săvîrşită o infracţiune, propune procurorului încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau refuzul de a începe urmărirea penală;
2) propune transmiterea cauzei penale pentru urmărire penală după competenţă unui alt organ de urmărire penală;
3) poartă răspundere pentru efectuarea legală şi la timp a urmăririi penale;
4) propune procurorului înaintarea în instanţa de judecată a demersurilor în vederea obţinerii autorizaţiei de efectuare a acţiunilor procesuale penale, a măsurilor speciale de investigaţii sau a autorizaţiei de aplicare a măsurilor procesuale de constrîngere, care se efectuează doar cu autorizarea judecătorului de instrucţie;
5) citează şi audiază persoane în calitate de bănuit, parte vătămată, martori;
6) cercetează şi fixează, în modul stabilit, locul săvîrşirii infracţiunii, efectuează percheziţii, ridică obiecte şi documente, realizează, conform legii, alte acţiuni procesuale;
7) cere documente şi materiale care conţin date relevante pentru cauza penală;
8) dispune efectuarea reviziei documentare, inventarierii, expertizei judiciare şi altor acţiuni;
9) conduce, din momentul înregistrării faptei social periculoase, măsurile speciale de investigaţii pentru descoperirea infracţiunii, căutarea persoanelor dispărute fără urmă, precum şi a bunurilor care s-au pierdut în urma săvîrşirii infracţiunii;
10) dispune, prin comisie rogatorie, altor organe de urmărire penală efectuarea acţiunilor de urmărire penală;
11) dă dispoziţii organelor de poliţie sau altor organe competente cu privire la reţinere, aducerea forţată, arestare şi la alte acţiuni procesuale, precum şi le solicită ajutor la efectuarea acţiunilor de urmărire penală;
12) recunoaşte persoanele ca parte vătămată, parte civilă, parte civilmente responsabilă;
121) întreprinde măsuri pentru urmărirea şi indisponibilizarea bunurilor infracţionale;
13) întreprinde măsuri, prevăzute de lege, pentru asigurarea reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune;
14) solicită oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat desemnarea avocatului care acordă asistenţă juridică garantată de stat în cauza penală în cazurile prevăzute de prezentul cod;
141) informează, în scris, bănuitul, învinuitul, victima, partea vătămată, partea civilă şi explică despre posibilitatea recurgerii la mediere în temeiul art.219 alin.(9) şi al art.276 alin.(7) şi cu privire la lista mediatorilor cu drept de a desfăşura activitate de mediator;
142) informează victima sau partea vătămată, în cursul acţiunilor de urmărire penală, cu privire la serviciile de suport de care poate beneficia (asistenţă medicală, consiliere psihologică, servicii de adăpost, asistenţă juridică) şi condiţiile generale de acordare a acestora;
15) soluţionează recuzarea interpretului, traducătorului, specialistului, expertului;
16) adoptă ordonanţe referitor la cererile persoanelor participante la proces în legătură cu cauza penală;
161) prezintă, la solicitarea mediatorului, informaţia din cauza penală necesară pentru derularea procesului de mediere, inclusiv ordonanţă de pornire a urmăririi penale, ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit, ordonanţa de punere sub învinuire, ordonanţa de recunoaştere în calitate de parte vătămată şi/sau de parte civilă, raportul de constatare sau de expertiză judiciară, prin care sunt constatate circumstanţele legate de cauzarea prejudiciilor şi/sau afectarea drepturilor victimei, şi alte informaţii fără a prejudicia desfăşurarea urmăririi penale;
17) propune alegerea, prelungirea, modificarea şi revocarea măsurilor preventive, eliberarea bănuitului reţinut pînă la autorizarea arestării de către instanţă;
18) execută indicaţiile scrise ale procurorului;
19) contestă, în caz de dezacord, la procurorul ierarhic superior indicaţiile procurorului cu privire la efectuarea unor acţiuni procesuale;
20) prezintă, la cererea procurorului, explicaţii în scris;
21) prezintă procurorului probele acumulate în cauză, necesare pentru punerea sub învinuire.
(3) În procesul penal, ofiţerul de urmărire penală are şi alte împuterniciri prevăzute de prezentul cod.
(31) Cerinţele ofiţerului de urmărire penală legate de efectuarea urmăririi penale, în condiţiile legii, sînt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice.
(4) În exercitarea atribuţiilor procesuale, ofiţerul de urmărire penală decide, în mod independent, cu privire la orientarea urmăririi penale şi efectuarea acţiunilor de urmărire penală, cu excepţia cazurilor cînd legea prevede încuviinţarea, autorizarea sau confirmarea acestora de către procuror ori, după caz, de către judecătorul de instrucţie. Ofiţerul de urmărire penală se supune prevederilor prezentului cod şi indicaţiilor scrise ale procurorului şi ale conducătorului organului de urmărire penală. Orice imixtiune în activitatea ofiţerului de urmărire penală este interzisă.
(41) Dacă nu este de acord cu decizia sau indicaţia conducătorului organului de urmărire penală ori a procurorului privind efectuarea unor acţiuni de urmărire penală, ofiţerul de urmărire penală o va contesta imediat, dar nu mai tîrziu de 3 zile, înaintînd procurorului care conduce urmărirea penală sau, respectiv, procurorului ierarhic superior materialele aferente şi obiecţiile sale scrise.
(42) Contestarea indicaţiilor prevăzute la alin.(41) privind efectuarea unor acţiuni de urmărire penală, adresată procurorului care conduce urmărirea penală sau, după caz, procurorului ierarhic superior, nu suspendă executarea lor.
(5) Ofiţerul de urmărire penală este obligat să asigure protejarea drepturilor şi libertăţilor omului în condiţiile legii procesuale penale.
[Art.57 alin.(2) completat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.57 alin.(2) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.57 alin.(2) completat prin Legea nr.316 din 17.11.2022, în vigoare 09.01.2023]
[Art.57 modificat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
[Art.57 completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]
[Alin.(6) art.57 exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]
Articolul 571. Abţinerea sau recuzarea ofiţerului de urmărire penală
(1) Ofiţerul de urmărire penală nu poate efectua acţiuni de urmărire penală dacă există cel puţin una din circumstanţele indicate la art.33 alin.(2). Nu constituie temei de recuzare efectuarea de către ofiţerul de urmărire penală a acţiunilor de urmărire penală pe cauza dată.
(2) Dacă există motive de recuzare, ofiţerul de urmărire penală este obligat să întocmească declaraţia de abţinere de la efectuarea urmăririi penale. Pentru aceleaşi motive, ofiţerul de urmărire penală poate fi recuzat şi de ceilalţi participanţi la proces în cauza respectivă învestiţi cu asemenea drept prin prezentul cod.
(3) Ofiţerul de urmărire penală trimite, fără a întrerupe activitatea procesuală, în decurs de 24 de ore, declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare procurorului care conduce urmărirea penală. Procurorul care conduce urmărirea penală va decide, în condiţiile legii, prin ordonanţă, în decurs de 72 de ore, asupra recuzării/abţinerii. Ordonanţa de abţinere sau recuzare a ofiţerului de urmărire penală este irevocabilă.
(4) În caz de admitere a abţinerii sau a recuzării, procurorul care a examinat declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare stabileşte în ce măsură se menţin actele îndeplinite ori măsurile dispuse. Ordonanţa se remite conducătorului organului de urmărire penală care desemnează un alt ofiţer de urmărire penală pentru efectuarea urmăririi penale.
Articolul 572. Ofiţerul de investigaţii şi atribuţiile lui
(1) Ofiţerul de investigaţii, în sensul prezentului cod, este persoana împuternicită care, în numele legii şi în limitele competenţei sale, efectuează măsuri speciale de investigaţii în cadrul procesului penal.
(2) În cadrul procesului penal pot efectua măsuri speciale de investigaţii doar ofiţerii de investigaţii care activează în cadrul procuraturilor specializate, al Ministerului Afacerilor Interne, al Centrului Naţional Anticorupţie, al Serviciului Vamal, al Serviciului Fiscal de Stat şi al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(3) La efectuarea măsurilor speciale de investigaţii în cadrul procesului penal, ofiţerul de investigaţii se supune numai legii şi indicaţiilor legale scrise ale ofiţerului de urmărire penală sau ale procurorului. La efectuarea măsurilor speciale de investigaţii de către ofiţerul de investigaţii ale cărui identitate şi calitate constituie secret de stat, indicaţiile scrise se adresează conducătorului subdiviziunii specializate.
(4) În cazul în care în cadrul procesului penal este necesară efectuarea mai multor măsuri speciale de investigaţii sau este necesară efectuarea unei măsuri speciale de investigaţii cu un grad sporit de complexitate, procurorul poate dispune, prin ordonanţă, formarea unui grup de ofiţeri de investigaţii, desemnând un ofiţer de investigaţii care va conduce acţiunile celorlalţi ofiţeri de investigaţii.
(5) În cazul în care în cadrul procesului penal este necesară efectuarea unei măsuri speciale de investigaţii ce implică aplicarea unor acţiuni/metode cu antrenarea investigatorului sub acoperire sau a persoanelor care colaborează confidenţial cu organele care exercită activitate specială de investigaţii, procurorul desemnează ofiţerul de investigaţii responsabil de efectuarea şi consemnarea acestei măsuri speciale de investigaţii. Identitatea acestor persoane poate fi dezvăluită doar cu acordul lor şi în condiţiile stabilite de Legea nr.245/2008 cu privire la secretul de stat.
(6) Ofiţerul de investigaţii are următoarele atribuţii:
1) efectuează măsuri speciale de investigaţii dispuse de către ofiţerul de urmărire penală sau de către procuror şi autorizate de către procuror sau judecătorul de instrucţie, prin utilizarea metodelor şi mijloacelor speciale, inclusiv a mijloacelor tehnice speciale şi a mijloacelor financiare speciale, a sistemelor informaţionale, a băncilor de date şi a altor surse de informaţii ce asigură realizarea sarcinilor măsurilor speciale de investigaţii;
2) propune, prin demers motivat, ofiţerului de urmărire penală sau procurorului dispunerea, prelungirea sau încetarea efectuării măsurii speciale de investigaţii;
3) informează imediat, în scris, ofiţerul de urmărire penală sau procurorul despre informaţiile devenite cunoscute în rezultatul efectuării măsurii speciale de investigaţii din care reies fapte şi circumstanţe cu privire la săvârşirea unei contravenţii sau pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni, alta decât cea investigată;
4) execută indicaţiile scrise ale ofiţerului de urmărire penală sau ale procurorului;
5) solicită documente şi informaţii relevante pentru efectuarea măsurii speciale de investigaţii;
6) alte atribuţii prevăzute de prezentul cod.
(7) Ofiţerul de investigaţii poate contesta indicaţia ofiţerului de urmărire penală sau a procurorului privind efectuarea măsurii speciale de investigaţii dacă există circumstanţe reale care pun în pericol viaţa şi sănătatea sa sau ale investigatorului sub acoperire, refuzând astfel executarea acesteia. Cererea de contestare a ofiţerului de investigaţii, însoţită de materialele aferente şi obiecţiile expuse în scris, se adresează imediat, dar nu mai târziu de 3 zile, procurorului care conduce urmărirea penală, în cazul contestării indicaţiei ofiţerului de urmărire penală, sau procurorului ierarhic superior, în cazul contestării indicaţiei procurorului care conduce ori exercită urmărirea penală. Contestaţia ofiţerului de investigaţii suspendă executarea indicaţiei până la soluţionarea acesteia.
(8) Abţinerea sau recuzarea ofiţerului de investigaţii se soluţionează în conformitate cu prevederile art.571.
[Art.572 introdus prin Legea nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 58. Victima
(1) Se consideră victimă orice persoană fizică sau juridică căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse daune morale, fizice sau materiale. Victima are un interes în cadrul procesului penal şi este interesată în rezultatele acestuia.
(2) Victima are dreptul ca cererea sa să fie înregistrată imediat în modul stabilit, să fie soluţionată de organul de urmărire penală, iar după aceasta să fie informată despre rezultatele soluţionării.
(3) Victima beneficiază de asemenea de următoarele drepturi:
1) să primească de la organul de urmărire penală certificat despre faptul că ea s-a adresat cu cerere sau o copie de pe procesul-verbal despre cererea orală;
2) să prezinte documente, obiecte şi alte mijloace de probă pentru confirmarea cererii sale;
21) să depună declaraţii şi să dea explicaţii;
3) să se adreseze cu o cerere suplimentară;
4) să fie informată de către organul de urmărire penală, procuror sau, după caz, de către instanţa de judecată despre soluţionarea plîngerii sale, despre toate hotărîrile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale; să primească gratuit copii de pe acestea, precum şi de pe hotărîrea de încetare sau de clasare a procesului penal în cauza respectivă, de neîncepere a urmăririi penale, copia de pe sentinţă, decizie sau de pe o altă hotărîre judecătorească definitivă;
5) să ceară de la organul de urmărire penală să fie recunoscută ca parte vătămată în cauza penală;
6) să depună cerere pentru a fi recunoscută ca parte civilă în procesul penal;
[Pct.61) exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]
7) să retragă cererea în cazurile prevăzute de lege;
8) să primească certificat despre înregistrarea cererii sale şi începerea urmăririi penale sau copie de pe ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale;
9) să atace ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale în decurs de 10 zile din momentul primirii copiei de pe ordonanţa respectivă şi să ia cunoştinţă de materialele în baza cărora a fost emisă această ordonanţă;
10) să fie apărată de acţiunile interzise de lege în modul prevăzut pentru apărarea persoanelor participante la procesul penal;
11) să fie asistată, la acţiunile procesuale efectuate cu participarea ei, de un avocat ales;
12) să apeleze la un mediator în condiţiile legii.
(4) Victima unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave contra persoanei, victima torturii, tratamentelor inumane sau degradante, victima infracţiunilor cu caracter sexual sau a violenţei în familie, victima traficului de fiinţe umane, victima traficului de copii şi victima unei infracţiuni prevăzute la art.2081-2085 din Codul penal nr.985/2002, indiferent de faptul dacă este recunoscută în calitate de parte vătămată sau parte civilă, dispune de asemenea de următoarele drepturi:
1) să fie consultată de un avocat pe tot parcursul procesului penal ca şi celelalte părţi în proces;
2) să fie asistată, în condiţiile legii, de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat;
3) să fie însoţită de o persoană de încredere, alături de avocatul său, la toate cercetările, inclusiv la şedinţele închise;
4) să primească o hotărîre judecătorească despre compensarea materială pentru prejudiciul cauzat prin infracţiune;
5) să fie informată cu privire la serviciile de suport de care poate beneficia (asistenţă medicală, consiliere psihologică, servicii de adăpost, asistenţă juridică) şi condiţiile generale de acordare a acestora.
6) să fie audiată în prezenţa unui avocat, în condiţii de respectare a demnităţii şi intimităţii;
7) să fie informată, fără întârziere, în cazul în care persoana reţinută, aflată în arest sau condamnată este eliberată sau evadează din detenţie, cu explicaţii despre măsurile necesare de protecţie.
[Subpct.7) introdus prin Legea nr.252 din 10.07.2025, în vigoare la momentul dezvoltării condiţiilor tehnice
(5) Victima, de îndată ce a fost identificată, beneficiază în condiţiile legii de dreptul la protecţie şi compensare, precum şi de dreptul de a depune o cerere privind aplicarea măsurilor de protecţie.
(51) Victima actelor de tortură, a tratamentelor inumane sau degradante este supusă expertizei judiciare asupra stării psihice sau fizice.
(6) În cazul în care în calitate de victimă este o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau în care statul deţine cota parte, ea nu are dreptul să-şi retragă cererea.
[Alin.(7) art.58 exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]
(8) Victima este obligată:
1) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti şi să dea explicaţii la solicitarea acestor organe, cu excepţia victimei traficului de fiinţe umane;
2) să prezinte, la solicitarea organului de urmărire penală, obiecte, documente şi alte mijloace de probă de care dispune, precum şi mostre pentru cercetare comparativă;
3) să accepte a fi supusă examenului medical, la cererea organului de urmărire penală, în cazul în care ea se plînge că i-a fost cauzat prejudiciu fizic;
4) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului care îi soluţionează cererea sau ale preşedintelui şedinţei de judecată;
5) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată şi să nu părăsească sala de şedinţe fără permisiunea preşedintelui şedinţei.
(9) Victima are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
(10) Victima beneficiază de drepturile sale şi îşi exercită obligaţiile personal sau, dacă legea permite, prin reprezentanţi. În cazul în care victimă este un minor sau o persoană iresponsabilă, drepturile acesteia sînt exercitate de reprezentanţii ei legali în modul prevăzut de prezentul cod. Drepturile victimei decedate sînt preluate de succesorii ei.
(11) Victima este audiată în condiţiile prevăzute de prezentul cod pentru audierea martorului. Victima minoră este audiată în condiţiile art.1101.
[Art.58 alin.(4) modificat prin Legea nr.5 din 12.02.2026, în vigoare 26.02.2026]
[Art.58 alin.(3) completat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.58 alin.(3),(4) modificate, alin.(11) în redacţie nouă conform Legii nr.316 din 17.11.2022, în vigoare 09.01.2023]
[Art.58 alin.(4) completat prin Legea nr.1 din 06.02.2020, în vigoare 07.04.2020]
[Art.58 completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]
Articolul 59. Partea vătămată
(1) Parte vătămată este considerată persoana fizică sau juridică căreia i s-a cauzat prin infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate, conform legii, cu acordul victimei. Minorul căruia i s-a cauzat prejudiciu prin infracţiune va fi considerat parte vătămată fără acordul său.
(2) Recunoaşterea ca parte vătămată se efectuează prin ordonanţa organului de urmărire penală sau, după caz, prin încheierea instanţei de judecată, imediat după stabilirea temeiurilor de atribuire a unei asemenea calităţi procesuale.
(3) În cazul în care, după recunoaşterea persoanei ca parte vătămată, s-au constatat circumstanţe care atestă lipsa cauzării prejudiciului, organul de urmărire penală, prin ordonanţă motivată, sau instanţa de judecată, prin încheiere motivată, încetează participarea acestei persoane ca parte vătămată în procedura respectivă.
[Art.59 alin.(2),(3) modificate prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 60. Drepturile şi obligaţiile părţii vătămate
(1) Partea vătămată dispune de următoarele drepturi:
1) să cunoască esenţa învinuirii;
2) să facă declaraţii şi explicaţii;
3) să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi cercetate în şedinţa de judecată;
4) să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, judecătorului, procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
5) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală sau instanţei de judecată şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii respective;
6) să ia cunoştinţă de toate procesele-verbale ale acţiunilor procesuale la care a participat, să ceară completarea lor sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
7) să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale şi să noteze orice informaţii din dosar, la orice etapă a procesului penal, cu excepţia cazului în care se impun restricţii de către procuror printr-o ordonanţă motivată;
8) să participe la şedinţa de judecată, inclusiv la examinarea materialelor cauzei;
9) să pledeze în dezbateri judiciare privitor la prejudiciul cauzat;
10) să fie informată de ofiţerul de urmărire penală sau, după caz, de procuror despre toate hotărîrile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, să primească gratuit, la solicitarea sa, copii de pe aceste hotărîri, precum şi de pe hotărîrea de încetare sau clasare a procesului în cauza respectivă, de neîncepere a urmăririi penale, copia de pe sentinţă, decizie sau de pe o altă hotărîre judecătorească definitivă;
11) să depună plîngeri împotriva acţiunilor şi hotărîrilor organului de urmărire penală, precum şi să atace hotărîrea instanţei privitor la prejudiciul cauzat;
12) să retragă plîngerile depuse de ea sau de reprezentantul său, inclusiv plîngerile împotriva acţiunilor interzise de lege săvîrşite împotriva sa;
121) să apeleze la un mediator în condiţiile legii;
13) să se împace cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în cazurile prevăzute de lege;
14) să facă obiecţii asupra plîngerilor altor participanţi la proces, care i-au fost duse la cunoştinţă de către organul de urmărire penală sau despre care a aflat în alte împrejurări;
15) să participe la judecarea cauzei pe cale ordinară de atac;
151) să exercite căile de atac împotriva hotărîrilor judecătoreşti;
16) să-i fie compensate cheltuielile suportate în cauza penală şi să i se repare prejudiciul cauzat în urma acţiunilor nelegitime ale organului de urmărire penală;
17) să i se restituie bunurile ridicate de organul de urmărire penală în calitate de mijloace de probă sau prezentate de ea însăşi, precum şi bunurile ce îi aparţin şi au fost ridicate de la persoana care a săvîrşit acţiunea interzisă de legea penală, să primească în original documentele care îi aparţin;
18) să fie reprezentată de un avocat ales, iar dacă nu are mijloace pentru a plăti avocatul, să fie asistată, în condiţiile legii, de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat;
19) să sesizeze procurorul ierarhic superior sau, după caz, instanţa de judecată despre încălcarea termenului rezonabil.
(11) Partea vătămată recunoscută în infracţiunile de tortură, tratamente inumane sau degradante este supusă expertizei judiciare asupra stării psihice sau fizice dacă nu a fost supusă expertizei judiciare în condiţiile art.58.
(12) Partea vătămată în cauzele penale privind infracţiuni cu caracter sexual, privind violenţa în familie, privind traficul de persoane, privind traficul de copii sau privind infracţiunile prevăzute la art.2081-2085 din Codul penal nr.985/2002 dispune, de asemenea, de următoarele drepturi:
1) să fie informată cu privire la serviciile de suport de care poate beneficia (asistenţă medicală, consiliere psihologică, servicii de adăpost, asistenţă juridică), subiecţii care acordă aceste servicii şi condiţiile generale de acordare a acestora;
2) să fie asistată, în condiţiile legii, de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat;
3) să fie însoţită de o persoană de încredere, alături de avocatul său, la toate cercetările, inclusiv la şedinţele de judecată închise;
4) să fie audiată în prezenţa unui avocat, în condiţii de respectare a demnităţii şi intimităţii;
5) să refuze, în condiţiile legii, confruntarea cu bănuitul, învinuitul sau inculpatul.
(2) Partea vătămată este obligată:
1) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti;
2) să facă declaraţii la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti;
3) să prezinte, la cererea organului de urmărire penală, obiecte, documente şi alte mijloace de probă de care dispune, precum şi mostre pentru cercetare comparativă;
4) să accepte a fi supusă examinării corporale la cererea organului de urmărire penală în cauza privind comiterea în privinţa sa a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave;
5) la cererea organului de urmărire penală, să fie supusă unei expertize judiciare, în condiţii de ambulator, pentru a se verifica capacitatea de a înţelege just circumstanţele care au importanţă pentru cauză şi de a face declaraţii juste în privinţa lor, în cazul în care sînt temeiuri verosimile de a pune la îndoială asemenea capacităţi;
6) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală şi ale preşedintelui şedinţei de judecată;
7) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată.
(3) Partea vătămată are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod. Partea vătămată poate oricînd să renunţe la această calitate procesuală.
(4) Partea vătămată beneficiază de drepturile sale şi îşi exercită obligaţiile personal sau, dacă legea permite, prin reprezentanţi. În cazul în care parte vătămată este un minor sau o persoană iresponsabilă, drepturile acesteia sînt exercitate de reprezentanţii ei legali în modul prevăzut de prezentul cod.
(41) Examinarea corporală, precum şi prelevarea mostrelor de eliminări ale corpului sau a altor mostre biologice de la partea vătămată fără acordul ei pot fi efectuate doar cu autorizarea judecătorului de instrucţie. Aceste acţiuni nu pot fi întreprinse în locurile sau circumstanţele în care există riscul traumatizării părţii vătămate sau riscul violării drepturilor omului.
(5) Partea vătămată este audiată în condiţiile prevăzute de prezentul cod pentru audierea martorului. Partea vătămată minoră este audiată în condiţiile art.1101.
(6) Părţii vătămate îi poate fi restricţionat accesul la materialele cauzei penale de către procuror, printr-o ordonanţă motivată, dacă restricţia este stabilită pentru o perioadă de timp rezonabilă, restricţia se referă doar la anumite acte procedurale şi există riscul ca accesul deplin la materialele cauzei penale să prejudicieze desfăşurarea urmăririi penale şi securitatea părţilor. Ordonanţa procurorului poate fi atacată la judecătorul de instrucţie în condiţiile art.313.
[Art.60 alin.(12) modificat prin Legea nr.5 din 12.02.2026, în vigoare 26.02.2026]
[Art.60 alin.(1) modificat, alin.(6) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.60 alin.(12) introdus, alin.(5) în redacţie nouă conform Legii nr.316 din 17.11.2022, în vigoare 09.01.2023]
[Art.60 completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]
Articolul 61. Partea civilă
(1) Parte civilă este recunoscută persoana fizică sau juridică în privinţa căreia există suficiente temeiuri de a considera că în urma infracţiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral, care a depus la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată a bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a persoanelor care poartă răspundere patrimonială pentru faptele acestuia. Acţiunea civilă se judecă de către instanţă în cadrul procesului penal dacă volumul prejudiciului este incontestabil.
(2) Recunoaşterea ca parte civilă se efectuează prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei de judecată.
(3) În cazul în care s-a constatat că, după recunoaşterea părţii civile, cererea de chemare în judecată a fost depusă de o persoană necorespunzătoare sau că, din alte motive, lipsesc temeiuri pentru ca persoana să aibă calitate de parte civilă, organul de urmărire penală, prin hotărîre motivată, sistează participarea persoanei în calitate de parte civilă.
Articolul 62. Drepturile şi obligaţiile părţii civile
(1) În scopul susţinerii cererii sale, partea civilă dispune de următoarele drepturi:
1) să facă explicaţii asupra cererii depuse;
2) să prezinte şi alte materiale în susţinerea cererii sale;
3) să formuleze cereri de recuzare a persoanei care efectuează urmărirea penală, a judecătorului, procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
4) să înainteze cereri, în special pentru asigurarea acţiunii civile pornite;
5) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală sau a instanţei, să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii respective;
6) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor la care ea a participat şi să ceară completarea lor sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
7) să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale din momentul încheierii urmăririi penale, să noteze orice date din dosar care se referă la acţiunea civilă;
8) să participe la şedinţe de judecată, inclusiv la cercetarea materialelor cauzei referitor la acţiunea sa;
9) să pledeze în dezbateri judiciare referitor la acţiunea sa civilă;
10) să fie informată de organul de urmărire penală sau de instanţă despre hotărîrile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, să primească gratuit, la solicitarea sa, copii de pe aceste hotărîri, precum şi copie de pe sentinţă, decizie sau de pe o altă hotărîre judecătorească definitivă;
11) să depună plîngeri împotriva acţiunilor şi hotărîrilor organului de urmărire penală, precum şi să atace hotărîrea instanţei referitor la acţiunea civilă;
12) să retragă cererea depusă pe cale de atac de ea sau de reprezentantul său;
13) să facă obiecţii la plîngerile altor participanţi la proces, să-şi expună părerea în şedinţa de judecată referitor la cererile înaintate de alţi participanţi la proces;
14) să participe la judecarea cauzei pe cale ordinară de atac;
15) să facă obiecţii împotriva acţiunilor nelegitime ale celeilalte părţi în proces;
16) să aibă reprezentant şi să înceteze împuternicirile lui;
17) să facă obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei de judecată;
18) să renunţe la acţiunea civilă în orice etapă a procesului penal dacă legea permite;
181) să apeleze la un mediator în condiţiile legii;
19) să-i fie compensate cheltuielile suportate în cauza penală şi să i se repare prejudiciul cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei;
20) să i se restituie bunurile ridicate de organul de urmărire penală sau de instanţă în calitate de mijloace de probă sau prezentate de ea însăşi, precum şi bunurile ce îi aparţin şi au fost ridicate de la persoana care a săvîrşit acţiunea interzisă de legea penală, să primească în original documentele care îi aparţin.
(2) Partea civilă este obligată:
1) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti;
2) să asigure numărul de copii de pe cererea de chemare în judecată pentru toate părţile civilmente responsabile participante la proces;
3) să prezinte, la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanţei, obiecte, documente şi alte mijloace de probă de care dispune, precum şi mostre pentru cercetare comparativă;
4) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală şi ale preşedintelui şedinţei de judecată;
5) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată.
(3) Partea civilă are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
(4) Partea civilă poate fi chemată şi ascultată în calitate de martor.
(5) Partea civilă îşi exercită drepturile şi obligaţiile sale personal sau, după caz, prin reprezentant. Drepturile minorului le exercită reprezentantul lui legal în modul prevăzut de prezentul cod.
[Art.62 completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]
Capitolul II
PARTEA APĂRĂRII
Articolul 63. Bănuitul
(1) Bănuitul este persoana fizică sau juridică faţă de care există anumite probe că a săvîrşit o infracţiune pînă la punerea ei sub învinuire. Persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit prin unul din următoarele acte procedurale, după caz:
1) procesul-verbal de reţinere;
2) ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive neprivative de libertate;
3) ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit.
(11) Ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit şi informaţia despre drepturile prevăzute la art.64 se aduc la cunoştinţă în decurs de 5 zile din momentul de emitere a ordonanţei, dar nu mai tîrziu de ziua în care bănuitul s-a prezentat sau a fost adus silit, ori din momentul de începere a primei acţiuni procedurale efectuate în raport cu acesta. În cazul în care există necesitatea dispunerii unor măsuri speciale de investigaţii în privinţa bănuitului, aducerea la cunoştinţă a ordonanţei de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit şi a drepturilor sale se amînă în baza ordonanţei motivate a procurorului, cu autorizarea judecătorului de instrucţie pe o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii motivate a perioadei pînă la 3 luni. În cazul infracţiunilor privind crima organizată, spălarea de bani, al infracţiunilor cu caracter terorist, al infracţiunilor de corupţie şi ale celor conexe actelor de corupţie, termenul de amînare a aducerii la cunoştinţă poate fi prelungit pînă la 6 luni, la demersul procurorului, cu autorizarea judecătorului de instrucţie. Fiecare prelungire a termenului de amînare a aducerii la cunoştinţă a ordonanţei de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit şi a drepturilor sale nu poate depăşi 30 de zile.
(2) Organul de urmărire penală nu este în drept să menţină în calitate de bănuit:
1) persoana reţinută - mai mult de 72 de ore;
2) persoana în privinţa căreia a fost aplicată o măsură preventivă neprivativă de libertate - mai mult de 10 zile din momentul cînd i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa despre aplicarea măsurii preventive;
3) persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate - mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General şi al adjuncţilor săi - mai mult de 6 luni.
(3) La momentul expirării, după caz, a unui termen indicat în alin.(2), organul de urmărire penală este obligat să elibereze bănuitul reţinut ori să revoce, în modul stabilit de lege, măsura preventivă aplicată în privinţa lui, dispunînd scoaterea lui de sub urmărire sau punerea lui sub învinuire. În caz de prelungire a termenului de menţinere în calitate de bănuit mai mult de 3 luni, ofiţerul de urmărire penală este obligat să informeze imediat bănuitul despre aceasta.
(4) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, constatînd că bănuiala nu s-a confirmat, este obligată să elibereze bănuitul reţinut sau să revoce măsura preventivă aplicată în privinţa lui pînă la expirarea termenelor indicate în alin.(2), dispunînd scoaterea lui de sub urmărire.
(5) Calitatea de bănuit încetează din momentul eliberării reţinutului, revocării măsurii preventive aplicate în privinţa lui ori, după caz, anulării ordonanţei de recunoaştere în calitate de bănuit şi scoaterii lui de sub urmărire, sau din momentul emiterii de către organul de urmărire penală a ordonanţei de punere sub învinuire.
[Alin.(6) art.63 exclus prin Legea nr.62 din 01.04.2011, în vigoare 20.04.2011]
(7) Interogarea în calitate de martor a persoanei faţă de care există anumite probe că a săvîrşit o infracţiune se interzice.
[Art.63 alin.(1) completat prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]
[Art.63 completat prin Legea nr.39 din 29.05.2014, în vigoare 27.06.2014]
Articolul 64. Drepturile şi obligaţiile bănuitului
(1) Bănuitul are dreptul la apărare. Organul de urmărire penală îi asigură bănuitului posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare prin toate mijloacele şi metodele care nu sînt interzise de lege.
(2) Bănuitul, conform prevederilor prezentului cod, are dreptul:
1) să ştie de ce este bănuit şi, în legătură cu aceasta, imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărîrea despre aplicarea măsurii preventive sau recunoaşterea în calitate de bănuit, să fie informat în prezenţa apărătorului, în limba pe care o înţelege, despre conţinutul bănuielii şi despre încadrarea juridică a faptelor infracţionale de săvîrşirea cărora este suspectat;
2) imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit sau hotărîrea despre aplicarea măsurii preventive, să primească de la persoana care l-a reţinut informaţie în scris despre drepturile de care dispune prin prezentul articol, inclusiv dreptul de a tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa, precum şi să primească de la organul de urmărire penală explicaţii asupra tuturor drepturilor sale;
3) imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărîrea de aplicare a măsurii preventive ori de recunoaştere în calitate de bănuit, să primească de la organul de urmărire penală copia de pe hotărîrea respectivă sau copia de pe procesul-verbal privitor la reţinerea sa;
4) în caz de reţinere, să primească consultaţie juridică, în condiţii confidenţiale, din partea apărătorului pînă la începutul primei audieri în calitate de bănuit;
5) din momentul cînd i s-a adus la cunoştinţă actul procedural de recunoaştere în calitate de bănuit, să aibă asistenţa unui apărător ales de el, iar dacă nu are mijloace de a plăti apărătorul, să fie asistat în mod gratuit de către un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, precum şi, în cazurile admise de lege, să renunţe la apărător şi să se apere el însuşi;
6) să aibă întrevederi cu apărătorul său în condiţii confidenţiale, fără a se limita numărul şi durata lor;
7) dacă acceptă să fie audiat, la cererea sa, să fie audiat în prezenţa apărătorului;
8) să recunoască fapta de săvîrşirea căreia este bănuit şi să încheie acordul de recunoaştere a vinovăţiei;
9) să accepte o procedură specială de urmărire penală şi de judecare a cauzei, în condiţiile prevăzute de prezentul cod, în cazul recunoaşterii vinovăţiei;
10) să facă declaraţii sau să refuze de a le face;
11) să participe la efectuarea acţiunilor procesuale, de unul singur sau fiind asistat de apărător, la solicitarea sa, ori să refuze de a participa la ele;
12) să anunţe imediat, prin organul de urmărire penală, rudele sau o altă persoană, la propunerea sa, despre faptul reţinerii şi locul deţinerii;
13) să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal;
14) să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, judecătorului de instrucţie, interpretului, traducătorului;
15) să înainteze cereri, inclusiv privind asistenţa medicală independentă;
151) imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărîrea de aplicare a măsurii preventive, să aibă acces la examinare şi la asistenţă medicală independentă, inclusiv pe cont propriu;
16) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor procesuale efectuate cu participarea sa şi să facă obiecţii asupra corectitudinii proceselor-verbale, precum şi să ceară completarea lor cu circumstanţe care, în opinia sa, trebuie să fie menţionate;
17) să fie informat de către organul de urmărire penală despre toate hotărîrile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, precum şi să primească, la solicitarea sa, copii de pe aceste hotărîri;
18) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective;
19) să atace, în modul stabilit de lege, acţiunile şi hotărîrile organului de urmărire penală;
20) să retragă orice plîngere ori cerere a sa sau depusă de către apărătorul său;
21) să se împace cu partea vătămată;
211) să apeleze la un mediator în condiţiile legii;
22) să ceară şi să primească repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală, ale procurorului sau ale instanţei;
23) să fie reabilitat în cazul în care bănuiala nu a fost confirmată.
(3) Exercitarea de către bănuit a drepturilor de care dispune sau renunţarea lui la aceste drepturi nu poate fi interpretată în detrimentul lui şi nu poate avea consecinţe nefavorabile pentru el. Bănuitul nu poartă răspundere pentru declaraţiile sale, cu excepţia cazurilor în care el face un denunţ intenţionat fals că infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană care, de fapt, nu a avut atribuţie la săvîrşirea ei.
(31) Examinarea corporală, precum şi prelevarea mostrelor de eliminări ale corpului sau a altor mostre biologice de la bănuit fără acordul acestuia pot fi efectuate doar cu autorizarea judecătorului de instrucţie. Aceste acţiuni nu pot fi întreprinse în locurile sau circumstanţele în care există riscul traumatizării bănuitului sau riscul violării drepturilor omului.
(32) Bănuitul este obligat să se prezinte la citarea organului de urmărire penală şi să comunice despre schimbarea domiciliului.
(4) Bănuitul are dreptul să facă declaraţii sau să refuze de a le face, atrăgîndu-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa.
(41) Bănuitul poartă răspundere pentru declaraţiile în care a făcut un denunţ intenţionat fals precum că infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană care nu a avut atribuţie la săvîrşirea ei şi pentru declaraţiile false făcute sub jurămînt.
(42) Bănuitul este informat în scris de către organul de urmărire penală că, în cazul constatării faptului sustragerii de la urmărirea penală, neprezentarea nemotivată pentru înaintarea acuzării nu împiedică finalizarea urmăririi penale şi transmiterea cauzei penale în instanţa de judecată în lipsa sa.
(5) Bănuitul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
(6) În conformitate cu prevederile prezentului cod, drepturile bănuitului minor se exercită şi de către reprezentantul lui legal.
[Art.64 alin.(32),(42) introduse prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]
[Art.64 completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]
[Art.64 modificat prin Legea nr.39 din 29.05.2014, în vigoare 27.06.2014]
Articolul 65. Învinuitul, inculpatul
(1) Învinuitul este persoana fizică faţă sau juridică de care s-a emis, în conformitate cu prevederile prezentului cod, o ordonanţă de punere sub învinuire.
(2) Învinuitul în privinţa căruia cauza a fost trimisă în judecată se numeşte inculpat.
(3) Persoana în privinţa căreia sentinţa a devenit definitivă se numeşte:
1) condamnat, dacă sentinţa este, parţial sau integral, de condamnare;
2) achitat, dacă sentinţa este integral de achitare.
(4) Persoana nu are calitatea de învinuit din momentul cînd în privinţa ei a fost încetat procesul penal sau ea a fost scoasă de sub urmărire penală.
[Art.65 alin.(1) completat prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]
Articolul 66. Drepturile şi obligaţiile învinuitului, inculpatului
(1) Învinuitul sau, după caz, inculpatul are dreptul la apărare. Organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de judecată îi asigură învinuitului, inculpatului posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare prin toate mijloacele şi metodele neinterzise de lege.
(2) Învinuitul, inculpatul, conform prevederilor prezentului cod, are dreptul:
1) să ştie pentru ce faptă este învinuit şi, în legătură cu aceasta, la punerea sub învinuire, precum şi imediat după reţinerea în stare de arest sau după ce i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa de aplicare a măsurii preventive, să primească de la organul de urmărire penală copia de pe ordonanţa de punere sub învinuire;
2) imediat după reţinere sau după punerea sub învinuire, să primească de la organul de urmărire penală informaţie în scris despre drepturile de care dispune conform prezentului articol, inclusiv dreptul de a tăcea şi a nu mărturisi împotriva sa, precum şi explicaţii asupra tuturor drepturilor sale;
3) în caz de reţinere, să primească consultaţie juridică din partea apărătorului pînă la începutul primei audieri în calitate de învinuit;
4) în caz de reţinere, să fie adus imediat, dar nu mai tîrziu de 72 de ore, în faţa unui judecător, să fie judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procesului;
5) din momentul punerii sub învinuire, să aibă asistenţa unui apărător ales de el, iar dacă nu are mijloace de a plăti apărătorul, să fie asistat în mod gratuit de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, precum şi, în cazurile admise de lege, să renunţe la apărător şi să se apere el însuşi;
6) să aibă întrevederi cu apărătorul său în condiţii confidenţiale, fără a se limita numărul şi durata lor;
7) dacă acceptă să fie audiat, la cererea sa, să fie audiat în prezenţa apărătorului;
8) să facă declaraţii sau să refuze de a le face, atrăgîndu-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;
9) să dea explicaţii cu privire la învinuirea ce i se aduce sau să refuze de a le da;
10) să recunoască învinuirea ce i se aduce şi să încheie acordul de recunoaştere a vinovăţiei;
11) să accepte o procedură specială de urmărire penală şi de judecare a cauzei, în condiţiile prevăzute de prezentul cod, în cazul recunoaşterii vinovăţiei;
12) să participe la efectuarea acţiunilor procesuale, de unul singur sau fiind asistat de apărător, la solicitarea sa, ori să refuze de a participa la ele;
13) să anunţe, prin organul de urmărire penală, rudele apropiate sau o altă persoană, la propunerea sa, despre locul unde este ţinut sub arest;
14) să efectueze pregătirea materialelor pentru cauza penală;
15) să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi pentru cercetare în şedinţa de judecată;
16) să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, a judecătorului, procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
17) să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;
18) să înainteze cereri, inclusiv privind asistenţa medicală independentă;
181) imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărîrea de aplicare a măsurii preventive, să aibă acces la examinare şi asistenţă medicală independentă, inclusiv pe cont propriu;
19) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii procesuale;
20) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor procesuale efectuate cu participarea lui şi să facă obiecţii asupra corectitudinii proceselor-verbale, precum şi să ceară completarea lor cu circumstanţele care, în opinia sa, trebuie să fie menţionate;
21) să ia cunoştinţă de materialele trimise în judecată pentru confirmarea arestării sale;
22) după terminarea urmăririi penale, să ia cunoştinţă de toate materialele cauzei şi să noteze din ele datele necesare, să înainteze cereri de completare a urmăririi penale;
23) să participe la judecarea cauzei în primă instanţă şi în ordine de apel;
24) să pledeze în dezbaterile judiciare cînd nu este asistat de apărător;
25) să ia ultimul cuvînt;
251) să ia cunoştinţă de materialele şi probele prezentate de procuror împreună cu demersul sau recursul său cu privire la aplicarea, prelungirea, revocarea, înlocuirea măsurii procesuale de constrîngere, înainte de a fi transmise judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată;
26) să fie informat de către organul de urmărire penală despre toate hotărîrile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, să primească, la solicitarea sa, copii de pe aceste hotărîri, precum şi copii de pe ordonanţele de aplicare în privinţa sa a măsurilor preventive şi a altor măsuri procesuale de constrîngere, copii de pe rechizitoriu sau de pe un alt act de finalizare a urmăririi penale, de pe acţiunea civilă, de pe sentinţă, apel şi recurs, de pe decizia prin care sentinţa a devenit definitivă, de pe hotărîrea definitivă a instanţei care a judecat cauza pe cale extraordinară de atac;
27) să atace, în modul stabilit de lege, acţiunile şi hotărîrile organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, inclusiv sentinţa sau decizia instanţei care a judecat cauza pe cale ordinară de atac;
28) să retragă orice plîngere a sa sau depusă de către apărătorul său în interesele lui;
29) să se împace cu partea vătămată în condiţiile prevăzute de prezentul cod;
291) să apeleze la un mediator în condiţiile legii;
30) să facă obiecţii asupra plîngerilor altor participanţi la procesul penal care i-au fost aduse la cunoştinţă de către organul de urmărire penală sau despre care a aflat pe alte căi;
31) să-şi expună în şedinţa de judecată opinia referitor la cererile şi propunerile altor părţi în proces, precum şi la chestiunile soluţionate de către instanţă;
32) să facă obiecţii împotriva acţiunilor ilegale ale celorlalţi participanţi la proces;
33) să facă obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei de judecată;
34) să ceară şi să primească repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată;
35) să sesizeze procurorul ierarhic superior sau, după caz, instanţa de judecată despre încălcarea termenului rezonabil.
(21) Examinarea corporală, precum şi prelevarea mostrelor de eliminări ale corpului sau a altor mostre biologice de la învinuit, inculpat fără acordul acestuia se efectuează doar cu autorizarea judecătorului de instrucţie. Aceste acţiuni nu pot fi întreprinse în locurile sau circumstanţele în care există riscul traumatizării învinuitului, inculpatului sau riscul violării drepturilor omului.
(22) Învinuitul este informat în scris de către organul de urmărire penală că, în cazul constatării faptului sustragerii de la urmărirea penală, neprezentarea nemotivată pentru înaintarea acuzării nu împiedică finalizarea urmăririi penale şi transmiterea cauzei penale în instanţa de judecată în lipsa sa.
(3) În cazul în care învinuirea nu a fost confirmată, învinuitul sau, după caz, inculpatul are dreptul la reabilitare.
(4) Exercitarea de către învinuit, inculpat a drepturilor de care dispune sau renunţarea lui la aceste drepturi nu poate fi interpretată în detrimentul lui şi nu poate avea consecinţe nefavorabile pentru el. Învinuitul, inculpatul nu poartă răspundere pentru declaraţiile sale, cu excepţia cazului în care el a făcut un denunţ intenţionat fals că infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană care, de fapt, nu a avut atribuţie la săvîrşirea ei, precum şi în cazul în care a făcut declaraţii false sub jurămînt.
(5) Învinuitul sau, după caz, inculpatul este obligat:
1) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei;
11) să comunice organului de urmărire penală sau instanţei despre schimbarea domiciliului;
2) fiind reţinut, să accepte de a fi supus, la cererea organului de urmărire penală, examinării corporale şi percheziţiei corporale;
3) să accepte, la cererea organului de urmărire penală, controlul medical, dactiloscopia, fotografierea, să dea posibilitate să i se ia, în temeiul autorizaţiei judecătorului de instrucţie, mostre de sînge, de eliminări ale corpului sau alte mostre biologice;
4) să fie supus, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei, expertizei judiciare;
5) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală şi ale preşedintelui şedinţei de judecată;
6) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată şi să nu părăsească sala de şedinţe fără învoirea preşedintelui şedinţei.
(6) Învinuitul, inculpatul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
(7) În conformitate cu prevederile prezentului cod, drepturile învinuitului, inculpatului minor se exercită şi de reprezentantul lui legal.
[Art.66 alin.(21) introdus, alin.(5) completat prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]
[Art.66 completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]
[Art.66 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 67. Apărătorul
(1) Apărătorul este persoana care, pe parcursul procesului penal, reprezintă interesele bănuitului, învinuitului, inculpatului, îi acordă asistenţă juridică prin toate mijloacele şi metodele neinterzise de lege. Apărătorul nu poate fi asimilat de către organele de stat şi persoanele cu funcţie de răspundere cu persoana interesele căreia le apără şi cu caracterul cauzei penale care se examinează cu participarea lui.
(2) În calitate de apărător în procesul penal pot participa:
1) avocatul;
2) alte persoane abilitate prin lege cu atribuţii de apărător;
3) un avocat din străinătate în cazul în care acesta este asistat de o persoană indicată la pct.1).
(3) Persoanele indicate în alin.(2) capătă calitatea de apărător din momentul în care şi-au asumat angajamentul de a apăra interesele persoanei în cauză cu consimţămîntul acesteia. Apărătorul, după ce şi-a asumat angajamentul de a apăra, trebuie să anunţe despre aceasta organul de urmărire penală sau instanţa.
(31) Avocatul care acordă asistenţă juridică garantată de stat dobîndeşte calitatea de apărător în momentul în care coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat emite decizie privind acordarea asistenţei juridice calificate. Decizia privind acordarea asistenţei juridice calificate se aduce la cunoştinţă, după caz, solicitantului, organului de urmărire penală sau instanţei de judecată.
(4) Avocatul care acordă asistenţă juridică bănuitului sau învinuitului la reţinere sau arestare se consideră apărătorul lor pe această perioadă de timp şi cu consimţămîntul lor el poate continua participarea în calitate de apărător pînă la terminarea procesului în cauza respectivă sau pînă la includerea în proces a unei alte persoane din rîndul celor menţionate la alin.(2).
(5) Apărătorul nu este în drept să-şi asume această funcţie şi nu poate fi desemnat în această calitate de către coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat în cazul în care:
1) nu întruneşte condiţiile indicate la alin.(2);
2) nu poate fi apărător conform restricţiilor prevăzute de lege sau sentinţei judecătoreşti;
3) a acordat sau acordă asistenţă juridică persoanei ale cărei interese sînt în contradicţie cu interesele persoanei pe care o apără;
4) se află în legături de rudenie sau în relaţii de subordonare cu persoana ale cărei interese sînt în contradicţie cu interesele persoanei apărate de el;
5) a participat mai înainte în această cauză în calitate de judecător, procuror, persoană care a efectuat urmărirea penală, expert, specialist, interpret, traducător, martor.
(6) Apărătorul încetează participarea în cauză în această calitate dacă:
1) persoana pe care o apără a renunţat la el sau a reziliat contractul cu el, sau i-a suspendat împuternicirile;
2) nu are împuterniciri de a participa în continuare în această cauză;
3) procurorul sau instanţa l-a înlăturat de la participarea în această cauză în legătură cu constatarea unor circumstanţe ce exclud participarea lui în această calitate sau, la cererea acestuia, din alte motive întemeiate;
4) procurorul sau instanţa a admis cererea bănuitului, învinuitului, inculpatului de renunţare la apărător;
5) avocatul străin şi-a declinat împuternicirile;
6) procurorul sau instanţa a admis renunţarea la apărător declarată de către persoana pe care o apără avocatul care acordă asistenţă juridică garantată de stat.
(7) În cazul în care procurorul sau instanţa nu a admis renunţarea bănuitului, învinuitului, inculpatului la apărător, avocatul care acordă asistenţă juridică garantată de stat nu poate sista participarea sa la această cauză.
Articolul 68. Drepturile şi obligaţiile apărătorului
(1) Apărătorul, în funcţie de calitatea procesuală a persoanei ale cărei interese le apără, are dreptul:
1) să cunoască esenţa bănuielii sau învinuirii;
2) să participe, la propunerea organului respectiv, la efectuarea de către organul de urmărire penală a acţiunilor procesuale şi la toate acţiunile procesuale efectuate la solicitarea sa;
3) să explice persoanei pe care o apără drepturile şi să atenţioneze persoana care efectuează acţiunea procesuală asupra încălcărilor legii comise de ea;
31) prin intermediul organului de urmărire penală, să adreseze întrebări persoanelor audiate în condiţiile art.104-114;
4) să pregătească materiale în cauza respectivă;
5) să prezinte documente sau alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi cercetate în şedinţa de judecată;
6) să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, a judecătorului, procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
7) să înainteze cereri;
8) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
9) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor efectuate cu participarea lui şi să ceară completarea lor sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
10) să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale din momentul terminării urmăririi penale şi să noteze orice date din dosar, să facă copii;
11) să participe la şedinţele de judecată în primă instanţă, în apel, în recurs, precum şi la judecarea cauzei pe cale extraordinară de atac;
12) să pledeze în dezbateri judiciare;
13) la solicitarea sa, să primească gratuit copii de pe hotărîrile care se referă la drepturile şi interesele persoanei pe care o apără;
14) să depună plîngeri împotriva acţiunilor şi hotărîrilor organului de urmărire penală, precum şi să atace sentinţa sau orice altă hotărîre judecătorească în cauza respectivă;
15) să participe la împăcarea cu partea oponentă dacă persoana pe care el o apără participă la împăcare;
151) să participe la procesul de mediere la solicitarea persoanei pe care o apără;
16) să facă obiecţii referitor la plîngerile altor participanţi la proces despre care a fost informat de către organul de urmărire penală sau a aflat despre ele din alte surse, precum şi să-şi expună părerea în şedinţa de judecată referitor la cererile şi propunerile altor participanţi la proces şi referitor la chestiunile soluţionate de instanţa de judecată;
17) să facă obiecţii împotriva acţiunilor ilegale ale celorlalţi participanţi la proces;
18) să facă obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei de judecată;
19) să-i fie compensate cheltuielile suportate în cauza penală de la persoana interesele căreia le apără sau, în cazurile prevăzute de lege, din bugetul statului;
20) să i se repare prejudiciul cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei;
21) să solicite de la instanţele judecătoreşti, de la organele de drept, de la autorităţile publice, de la alte persoane şi organizaţii informaţii, pe orice tip de suport informaţional, referinţe, copii certificate corespunzător de pe actele necesare pentru acordarea asistenţei juridice.
(2) Apărătorul bănuitului, învinuitului, inculpatului în scopul clarificării circumstanţelor care combat învinuirea, exclud răspunderea penală a persoanei pe care o apără sau atenuează pedeapsa ori măsurile procesuale de constrîngere, precum şi în scopul acordării asistenţei juridice necesare, în afară de drepturile prevăzute la alin.(1), dispune, de asemenea, de următoarele drepturi:
1) să aibă întrevederi cu bănuitul, învinuitul, inculpatul, fără a se limita numărul şi durata lor;
2) să participe la orice acţiune procesuală efectuată cu participarea persoanei pe care o apără dacă aceasta o cere persoana pe care o apără sau însuşi apărătorul;
3) să ia cunoştinţă de materialele şi probele prezentate de procuror împreună cu demersul sau recursul său cu privire la aplicarea, prelungirea, revocarea, înlocuirea măsurii procesuale de constrîngere, înainte de a fi transmise judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată.
(3) Apărătorul nu este în drept să întreprindă careva acţiuni împotriva intereselor persoanei pe care o apără şi să o împiedice să-şi realizeze drepturile. Apărătorul nu poate, contrar poziţiei persoanei pe care o apără, să recunoască participarea ei la infracţiune şi vinovăţia de săvîrşirea infracţiunii. Apărătorul nu este în drept să destăinuiască informaţiile care i-au fost comunicate în legătură cu exercitarea apărării dacă aceste informaţii pot fi utilizate în detrimentul persoanei pe care o apără.
(4) Avocatul nu este în drept să renunţe nemotivat la apărare. Apărătorul nu este în drept să-şi înceteze de sine stătător împuternicirile de apărător, să împiedice invitarea unui alt apărător sau participarea lui în această cauză. Apărătorul nu este în drept să transmită altei persoane împuternicirile sale de a participa în cauza respectivă.
(5) Apărătorul nu este în drept, fără consimţămîntul persoanei pe care o apără, să efectueze următoarele acţiuni:
1) să o declare vinovată de săvîrşirea infracţiunii;
2) să declare împăcarea persoanei pe care o apără cu partea oponentă;
3) să recunoască acţiunea civilă;
4) să retragă plîngerile persoanei pe care o apără;
5) să-şi retragă apelul sau recursul împotriva sentinţei de condamnare.
(6) Apărătorul este obligat:
1) să se prezinte la chemarea organului de urmărire penală sau a instanţei;
2) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală şi ale preşedintelui şedinţei de judecată;
3) să nu părăsească sala de şedinţe pînă la anunţarea întreruperii, fără permisiunea preşedintelui şedinţei;
4) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată.
(7) Apărătorul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
[Art.68 alin.(1) completat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.68 completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]
[Art.68 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 69. Participarea obligatorie a apărătorului
(1) Participarea apărătorului în cadrul procesului penal este obligatorie în cazul în care:
1) bănuitul, învinuitul, inculpatul este minor;
2) bănuitul, învinuitul, inculpatul este militar în termen;
3) bănuitul, învinuitul, inculpatul este reţinut, ţinut în stare de arest ca măsură preventivă sau urmează a fi supus expertizei judiciare psihiatrice în condiţii de staţionar;
4) bănuitului, învinuitului, inculpatului i se incriminează o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă;
5) bănuitul, învinuitul, inculpatul întâmpină dificultăţi pentru a se apăra el însuşi, fiind mut, surd, orb sau având alte dereglări esenţiale ale vorbirii, auzului, vederii, precum şi este o persoană cu necesităţi speciale;
6) procesul penal se desfăşoară în privinţa unei persoane iresponsabile căreia i se incriminează săvârşirea unor fapte prejudiciabile sau în privinţa unei persoane care s-a îmbolnăvit mintal după săvârşirea unor asemenea fapte;
7) procesul penal se desfăşoară în privinţa reabilitării unei persoane decedate la momentul examinării cauzei;
8) procesul penal se desfăşoară în lipsa învinuitului, inculpatului care se sustrage de la urmărirea penală sau judecată;
9) este necesară asigurarea apărării bănuitului, învinuitului, inculpatului în procesul de audiere a minorului, în condiţiile prevăzute la art.1101;
10) instanţa de judecată constată că, în cazul inculpatului, interesele justiţiei cer participarea apărătorului în şedinţa de judecată în primă instanţă, în apel sau în recurs ori la judecarea cauzei pe cale extraordinară de atac;
11) participarea obligatorie a apărătorului este prevăzută expres de prezentul cod.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1) pct.10), instanţa de judecată constată printr-o încheiere motivată faptul că interesele justiţiei cer participarea apărătorului, ţinând cont, în mod obligatoriu, de următoarele circumstanţe cumulative:
1) complexitatea cauzei;
2) capacitatea persoanei de a se apăra singură;
3) gravitatea faptei de a cărei săvârşire este învinuită persoana şi de sancţiunea prevăzută de lege pentru săvârşirea ei.
(3) Participarea apărătorului la procesul penal este obligatorie din momentul când:
1) bănuitului, învinuitului, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă hotărârea organului de urmărire penală cu privire la:
a) reţinerea, aplicarea măsurii preventive sau punerea sub învinuire - în cazurile prevăzute la alin.(1) pct.1)-6);
b) trimiterea la expertiza judiciară psihiatrică în condiţii de staţionar - în cazul prevăzut la alin.(1) pct.3);
2) bănuitul, învinuitul, inculpatul a decedat şi a fost depusă o cerere de reabilitare din parte rudelor sau a altor persoane - în cazul prevăzut la alin.(1) pct.7);
3) s-a constatat că învinuitul, inculpatul se sustrage de la urmărirea penală sau judecată şi procesul penal se desfăşoară în lipsa acestuia.
(4) În cazurile prevăzute la alin.(1), dacă persoana nu dispune de un apărător ales, participarea obligatorie a apărătorului la procesul penal este asigurată de coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat, în condiţiile prezentului cod şi ale Legii nr.198/2007 cu privire la asistenţa juridică garantată de stat, la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată.
[Art.69 alin.(1),(2) modificate prin Legea nr.128 din 29.05.2025, în vigoare 18.09.2025]
[Art.69 în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.69 alin.(1) completat prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]
[Art.69 alin.(1), (2) completate prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]
[Art.69 completat prin Legea nr.196 din 28.07.2016, în vigoare 16.09.2016]
[Art.69 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 70. Admiterea, desemnarea şi înlocuirea apărătorului, confirmarea calităţii şi împuternicirilor lui
(1) Persoanele menţionate la art.67 alin.(2) participă la procesul penal în calitate de apărător:
1) la invitaţia bănuitului, învinuitului, inculpatului, reprezentantului legal al acestuia, precum şi la solicitarea altor persoane, cu consimţămîntul persoanelor interesele cărora urmează să le apere;
2) la desemnarea de către coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat în cazul cererilor sau solicitărilor de acordare a asistenţei juridice calificate înaintate în conformitate cu Legea nr.198/2007 cu privire la asistenţa juridică garantată de stat.
(2) Organul de urmărire penală sau instanţa nu este în drept să recomande cuiva invitarea unui anumit apărător.
(3) În cazul în care participarea apărătorului la procesul penal este obligatorie, iar bănuitul, învinuitul, inculpatul nu are apărător ales, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată solicită desemnarea de către coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat a avocatului care acordă asistenţă juridică garantată de stat.
(4) În cazul în care participarea apărătorului la procesul penal este obligatorie, în conformitate cu art.69 alin.(1), iar acesta lipseşte nejustificat sau refuză să exercite apărarea, procurorul, prin ordonanţă motivată, sau instanţa de judecată, prin încheiere motivată, solicită oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat desemnarea unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat pentru înlocuirea apărătorului şi acordă un termen rezonabil pentru pregătirea unei apărări efective. La judecarea cauzei penale în instanţă de judecată, avocatului desemnat i se acordă un termen suficient pentru pregătirea apărării.
(41) În cazul prevăzut la alin.(4), avocatul desemnat înlocuieşte apărătorul care lipseşte nejustificat sau care refuză să exercite apărarea numai pentru perioada absenţei nejustificate a acestuia.
(5) În cazurile prevăzute la alin. (3) şi (4), organul de urmărire penală sau instanţa poate să propună bănuitului, învinuitului, inculpatului să invite un alt apărător.
(6) Bănuitul, învinuitul, inculpatul poate avea cîţiva apărători aleşi. Acţiunile procesuale la care este necesară participarea apărătorului nu pot fi considerate ca fiind îndeplinite cu încălcarea normelor de procedură penală dacă la efectuarea lor nu au participat toţi apărătorii părţii în cauză.
(7) Pentru confirmarea calităţii şi împuternicirilor sale, apărătorul prezintă organului de urmărire penală sau instanţei:
1) documentul ce confirmă apartenenţa lui la avocatură;
2) documentul ce confirmă că are permisiunea de a practica calitatea de apărător conform legislaţiei Republicii Moldova;
3) mandatul avocatului.
(8) Persoana care pretinde să participe în cauza dată în calitate de apărător, dar nu prezintă documentele ce îi confirmă calitatea şi împuternicirile de apărător nu este admisă să participe la desfăşurarea procesului penal în calitatea respectivă, fapt asupra căruia se adoptă o hotărîre motivată.
[Art.70 alin.(4) modificat prin Legea nr.128 din 29.05.2025, în vigoare 18.09.2025]
[Art.70 alin.(7) modificat prin Legea nr.284 din 05.12.2024, în vigoare 07.01.2025]
[Art.70 alin.(1),(5),(6) modificate, alin.(3),(4) în redacţie nouă, alin.(41) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 71. Renunţarea la apărător
(1) Renunţarea la apărător înseamnă voinţa bănuitului, învinuitului, inculpatului de a-şi exercita el însuşi apărarea, fără a apela la asistenţa juridică a unui apărător. Cererea de renunţare la apărător se anexează la materialele cauzei.
(2) Renunţarea la apărător poate fi acceptată de către procuror sau instanţă numai în cazul în care cererea de renunţare este înaintată de către bănuit, învinuit, inculpat în mod benevol, din proprie iniţiativă şi în prezenţa apărătorului. Nu se admite renunţarea la apărător în cazul în care participarea apărătorului la procesul penal este obligatorie conform art.69.
(3) Admiterea sau neadmiterea renunţării la apărător se decide de către procuror sau de instanţă prin hotărîre motivată.
(4) Din momentul admiterii renunţării la apărător se consideră că bănuitul, învinuitul, inculpatul îşi exercită apărarea de sine stătător.
(5) Bănuitul, învinuitul, inculpatul care a renunţat la apărător este în drept, în orice moment al desfăşurării procesului penal, să revină asupra renunţării şi să invite un apărător ales sau să solicite desemnarea unui avocat care acordă asistenţă juridică calificată garantată de stat în conformitate cu Legea nr.198/2007 cu privire la asistenţa juridică garantată de stat. Apărătorul este admis din momentul prezentării documentelor ce confirmă calitatea şi împuternicirile sale.
[Art.71 alin.(2),(5) în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.71 modificat prin Legea nr.196 din 28.07.2016, în vigoare 16.09.2016]
Articolul 72. Înlăturarea apărătorului din procesul penal
(1) Apărătorul nu are dreptul să participe la procesul penal în cazul în care este prezentă cel puţin una din următoarele circumstanţe:
1) dacă el se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală cu persoana care a participat la urmărirea penală sau la judecarea cauzei;
2) dacă el a participat în această cauză în calitate de:
a) persoană care a efectuat urmărirea penală;
b) procuror care a luat parte la desfăşurarea procesului penal;
c) judecător care a judecat cauza;
d) grefier, interpret, traducător, specialist, expert sau martor;
3) dacă nu poate fi apărător în baza legii sau sentinţei instanţei judecătoreşti.
(2) Avocatul care acordă asistenţă juridică garantată de stat va fi înlăturat din procesul penal dacă persoana pe care o apără are temeiuri reale de a pune la îndoială competenţa sau buna-credinţă a avocatului şi va depune o cerere pentru înlăturarea acestui apărător din proces.
(3) Apărătorul nu poate participa în procesul penal dacă a acordat anterior sau acordă în prezent asistenţă juridică unei persoane ale cărei interese vin în contradicţie cu interesele persoanei pe care o apără, precum şi dacă se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală de prima.
(4) Cererea de înlăturare din procesul penal a apărătorului se soluţionează de către procuror sau de instanţă şi hotărîrea respectivă poate fi contestată numai de către persoana apărată, personal sau prin intermediul apărătorului său.
[Art.72 alin.(4) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 73. Partea civilmente responsabilă
(1) Parte civilmente responsabilă este recunoscută persoana fizică sau juridică care, în baza legii sau conform acţiunii civile înaintate în procesul penal, poate fi supusă răspunderii materiale pentru prejudiciul material cauzat de faptele învinuitului, inculpatului.
(2) Recunoaşterea ca parte civilmente responsabilă se face prin hotărîre a organului de urmărire penală sau a instanţei.
(3) În cazul în care se constată că, după recunoaşterea părţii civilmente responsabile, persoana respectivă nu poartă răspundere materială pentru prejudiciul material cauzat de către învinuit, inculpat sau că din alte motive lipsesc temeiuri pentru ca persoana să fie în calitate de parte civilmente responsabilă, organul de urmărire penală sau instanţa, prin hotărîre motivată, încetează participarea persoanei la proces în calitate de parte civilmente responsabilă.
Articolul 74. Drepturile şi obligaţiile părţii civilmente responsabile
(1) Partea civilmente responsabilă, în scopul protejării intereselor sale privitor la acţiunea civilă pornită împotriva sa, în condiţiile prezentului cod, dispune de următoarele drepturi:
1) să dea explicaţii privitor la acţiunea civilă înaintată;
2) să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi cercetate în şedinţa de judecată;
3) să formuleze cereri de recuzare a persoanei care efectuează urmărirea penală, a judecătorului, procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
4) să înainteze cereri;
5) să depună benevol sume de bani la contul de depozit al instanţei judecătoreşti pentru asigurarea acţiunii civile pornite;
6) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii respective;
7) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor efectuate cu participarea ei şi să ceară completarea lor sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
8) să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale din momentul încheierii urmăririi penale şi să noteze orice date din dosar care se referă la acţiunea civilă pornită împotriva sa;
9) să participe la şedinţa de judecată, inclusiv la cercetarea probelor cauzei referitor la acţiunea civilă înaintată;
10) să pledeze, în lipsa reprezentantului său, în dezbateri judiciare;
11) să fie informată de către organul de urmărire penală, precum şi de către instanţa de judecată, în cazul în care ea lipseşte de la şedinţele acesteia, despre toate hotărîrile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, să primească, la solicitarea sa, gratuit copii de pe aceste hotărîri, precum şi copii de pe sentinţă, decizie sau alte hotărîri judecătoreşti definitive;
12) să înainteze plîngeri împotriva acţiunilor şi hotărîrilor organului de urmărire penală, precum şi să atace hotărîrea instanţei referitoare la acţiunea civilă înaintată;
13) să retragă cererea depusă pe cale de atac de ea sau de către reprezentantul său;
14) să facă obiecţii la plîngerile altor participanţi la proces, să-şi expună părerea în şedinţa de judecată referitor la cererile şi propunerile altor participanţi la proces, dacă acestea se referă la acţiunea civilă înaintată împotriva sa;
15) să participe, în cadrul şedinţelor de judecată, la judecarea cauzei privitor la acţiunea civilă împotriva sa pe cale ordinară de atac;
16) să facă obiecţii împotriva acţiunilor ilegale ale celeilalte părţi la acţiunea civilă în proces;
17) să facă obiecţii împotriva acţiunilor ilegale ale preşedintelui şedinţei de judecată;
18) să aibă reprezentant şi să sisteze împuternicirile acestuia.
(2) Partea civilmente responsabilă dispune, de asemenea, de dreptul:
1) să recunoască acţiunea civilă în orice fază a desfăşurării procesului penal;
2) să ceară compensarea cheltuielilor suportate în cauza penală şi repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei;
3) să i se restituie bunurile ridicate de organul de urmărire penală sau de instanţă în calitate de mijloace de probă sau prezentate de ea însăşi, precum şi documentele, care îi aparţin, în original.
(3) Partea civilmente responsabilă este obligată:
1) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei;
2) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală sau ale instanţei;
3) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată.
(4) Partea civilmente responsabilă poate fi citată şi audiată în calitate de martor.
(5) Partea civilmente responsabilă are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
(6) Partea civilmente responsabilă îşi exercită drepturile şi obligaţiile sale personal sau, după caz, prin reprezentant.
Capitolul III
REPREZENTANŢII ŞI SUCCESORII ÎN PROCESUL PENAL
Articolul 75. Capacitatea de exerciţiu în procesul penal
(1) Capacitatea de a-şi exercita drepturile prevăzute de prezentul cod o au toate persoanele majore participante la proces, cu excepţia celor prevăzute la alin.(2).
(2) Incapabile în procesul penal sînt considerate:
1) persoanele recunoscute astfel potrivit procedurii penale sau în privinţa cărora a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară;
2) partea vătămată, partea civilă care nu au împlinit vîrsta de 14 ani.
(3) Instanţa poate recunoaşte persoană incapabilă, conform procedurii penale, partea vătămată, partea civilă, bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea civilmente responsabilă, care în urma unei boli psihice temporare sau a debilităţii mintale nu este capabilă să-şi exercite de sine stătător drepturile şi obligaţiile.
(4) Partea vătămată, partea civilă, bănuitul, învinuitul, inculpatul în vîrstă de pînă la 18 ani au capacitatea de exerciţiu limitată. Posibilitatea acestora de a-şi exercita de sine stătător drepturile este limitată în cazurile prevăzute de prezentul cod.
(5) În procesul penal, capacitatea de exerciţiu a părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului, inculpatului şi părţii civilmente responsabile se stabileşte la momentul desfăşurării procesului penal.
(6) Organul de urmărire penală sau instanţa recunoaşte capacitatea de exerciţiu a persoanei care a atins majoratul sau, după caz, vîrsta de 14 ani. Instanţa recunoaşte capacitatea de exerciţiu în procesul penal a părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului, inculpatului care au redobîndit capacitatea de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile de sine stătător.
[Art.75 modificat prin Legea nr.238 din 08.11.2018, în vigoare 30.12.2018]
Articolul 76. Consecinţele incapacităţii şi capacităţii de exerciţiu limitate
(1) Persoana incapabilă participantă la proces nu-şi poate exercita de sine stătător drepturile prevăzute de prezentul cod, acestea fiind exercitate de reprezentantul ei legal.
(2) În cazul în care partea civilă iresponsabilă nu are reprezentant legal, participarea ei în procesul penal se suspendă, iar acţiunea civilă se lasă fără examinare, dacă procurorul nu înaintează acţiune în interesele acesteia faţă de învinuit, inculpat sau faţă de persoana care poartă răspundere materială pentru faptele învinuitului, inculpatului. În cazul iresponsabilităţii părţii civilmente responsabile, participarea acesteia la proces se suspendă, iar acţiunea înaintată împotriva ei se lasă fără examinare.
(3) Participantul la proces cu capacitate de exerciţiu limitată, fără consimţămîntul reprezentantului său legal, nu este în drept:
1) să retragă cererea privitor la acţiunea prejudiciabilă comisă împotriva sa;
2) să se împace cu partea vătămată, bănuitul, învinuitul, inculpatul;
3) să recunoască acţiunea civilă înaintată lui;
4) să renunţe la acţiunea civilă înaintată de el;
5) să retragă plîngerea depusă în interesele sale.
Articolul 77. Reprezentanţii legali ai victimei, părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului, inculpatului
(1) Reprezentanţi legali ai victimei, părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului, inculpatului sînt părinţii, tutorii sau curatorii lor, care reprezintă în procesul penal interesele participanţilor la proces minori sau iresponsabili.
(2) În cazul în care victima, partea vătămată, bănuitul, învinuitul, inculpatul este minor sau este persoană iresponsabilă şi nu are reprezentant legal din rândul persoanelor indicate la alin.(1) ori în cazul unui conflict de interese între reprezentantul legal din rândul persoanelor indicate la alin.(1) şi minor sau persoana iresponsabilă, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată desemnează din oficiu, prin ordonanţă sau încheiere motivată, în calitate de reprezentant legal autoritatea tutelară teritorială din raza sediului organului de urmărire penală sau al instanţei de judecată.
(3) Organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa, prin hotărîre motivată, admite în calitate de reprezentanţi legali ai părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului, inculpatului pe unul din părinţi, tutori sau curatori ai fiecăruia. Prioritate are acea candidatură dintre părinţi, tutori sau curatori care este susţinută de toţi ceilalţi reprezentanţi legali sau de către minor. În caz contrar, chestiunea admiterii reprezentantului legal o decide organul de urmărire penală sau instanţa de judecată.
(4) Nu se admite în procesul penal în calitate de reprezentant legal:
1) al victimei, părţii vătămate şi părţii civile - persoana căreia i se incumbă cauzarea, prin infracţiune, a prejudiciului moral, fizic sau material părţii vătămate sau a prejudiciului material părţii civile;
2) al bănuitului, învinuitului, inculpatului - persoana căreia, prin infracţiunea imputată bănuitului, învinuitului sau inculpatului, i s-a cauzat prejudiciu material, fizic sau moral.
(5) În cazul în care, după admiterea persoanei în calitate de reprezentant legal al victimei, părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului, inculpatului, se constată lipsa temeiurilor de a o menţine în această calitate, organul de urmărire penală sau instanţa, prin hotărîre motivată, încetează participarea acesteia la proces în calitate de reprezentant legal. Calitatea de reprezentant legal încetează o dată cu atingerea majoratului de către partea vătămată, partea civilă, bănuit, învinuit, inculpat şi dobîndirea de către aceştia a capacităţii depline de exerciţiu.
[Art.77 alin.(2) în redacţia Legii nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
Articolul 78. Drepturile şi obligaţiile reprezentantului legal al victimei, părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului, inculpatului
(1) Reprezentantul legal al victimei, părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului, inculpatului admis în procesul penal dispune, după caz, de dreptul:
1) să cunoască esenţa bănuielii, învinuirii;
2) să fie înştiinţat despre citarea persoanei, interesele căreia le reprezintă, în organul de urmărire penală sau în instanţă şi să o însoţească acolo;
3) să comunice fără vreo restricţie cu persoana interesele căreia le reprezintă, în condiţii confidenţiale şi fără a se limita numărul şi durata întrevederilor;
4) să participe la acţiuni procesuale care se efectuează la propunerea organului de urmărire penală, la cele care se efectuează la cererea sa şi la cele care se efectuează cu participarea persoanei interesele căreia le reprezintă;
5) să facă explicaţii;
6) să prezinte documente sau alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi cercetate în şedinţa de judecată;
7) să înainteze cereri de recuzare a persoanei care efectuează urmărirea penală, a judecătorului, procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
8) să înainteze cereri;
9) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective;
10) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor procesuale la care el sau persoana interesele căreia le reprezintă a participat, să facă obiecţii asupra corectitudinii şi caracterului complet al proceselor-verbale respective, precum şi să ceară completarea lor cu date care, în opinia sa, trebuie să fie menţionate;
11) să ia cunoştinţă de materialele prezentate în instanţă de către organul de urmărire penală pentru confirmarea legalităţii şi temeiniciei ţinerii în stare de arest a persoanei interesele căreia le reprezintă;
12) după terminarea urmăririi penale, precum şi în caz de încetare sau clasare a procesului penal, să ia cunoştinţă de toate materialele cauzei, să noteze din ele datele necesare;
13) să participe la judecarea cauzei în primă instanţă şi în apel;
14) să pledeze în dezbaterile judiciare în cazul în care partea civilă sau inculpatul, interesele cărora le reprezintă, nu au reprezentant sau, după caz, apărător;
15) să fie informat de către organul de urmărire penală sau instanţă despre hotărîrile care se referă la drepturile şi interesele sale sau ale persoanei pe care o reprezintă, la cerere să primească copii de pe aceste hotărîri;
16) să depună plîngeri, în modul stabilit de lege, împotriva acţiunilor şi hotărîrilor organului de urmărire penală, să atace sentinţa sau, după caz, decizia instanţei care a judecat cauza pe cale ordinară de atac;
17) să retragă orice plîngere a sa;
18) să facă obiecţii la plîngerile înaintate împotriva persoanei pe care o reprezintă în cazul cînd ele i-au fost aduse la cunoştinţă de către organul de urmărire penală sau despre ele a aflat din alte împrejurări;
19) să-şi expună părerea în şedinţa de judecată referitor la cererile şi propunerile altor participanţi în proces, precum şi la chestiunile ce se soluţionează de către instanţă;
20) să facă obiecţii împotriva acţiunilor ilegale ale celorlalţi participanţi la proces;
21) să facă obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei de judecată;
22) să invite pentru persoana pe care o reprezintă un apărător sau, după caz, un reprezentant şi să propună sistarea participării acestora.
(2) Reprezentantul legal al victimei, părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului sau inculpatului dispune, în condiţiile prezentului cod, şi de dreptul:
1) să ceară repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei şi, cu excepţia reprezentantului legal al condamnatului, compensarea cheltuielilor suportate în cauza penală;
2) să i se restituie bunurile ridicate de organul de urmărire penală în calitate de mijloace de probă, să primească documentele, care îi aparţin, în original.
(3) Reprezentantul legal al victimei, părţii vătămate, părţii civile şi bănuitului iresponsabili, la desfăşurarea procesului penal, exercită drepturile acestora, cu excepţia drepturilor indisolubile de persoana acestora.
(4) Reprezentantul legal al victimei, părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului, inculpatului cu capacitate de exerciţiu limitată este în drept:
1) cu consimţămîntul persoanei interesele căreia le reprezintă:
a) să ceară înlocuirea apărătorului;
b) să retragă plîngerea susţinută de reprezentantul legal al părţii vătămate;
2) să cunoască intenţiile persoanei pe care o reprezintă:
a) de a retrage plîngerea referitor la comiterea infracţiunii faţă de sine;
b) de a se împăca cu partea oponentă;
c) de a renunţa la acţiunea civilă intentată de el sau de a recunoaşte acţiunea civilă pornită împotriva lui;
d) de a retrage plîngerea depusă în apărarea intereselor sale;
3) să accepte sau nu intenţiile persoanei pe care o reprezintă, enumerate la pct.2) din prezentul alineat.
(5) Reprezentantul legal al victimei, părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului, inculpatului nu este în drept să întreprindă acţiuni împotriva intereselor persoanei pe care o reprezintă, inclusiv să renunţe la apărătorul învinuitului, inculpatului.
(6) Reprezentantul legal al victimei, părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului, inculpatului este obligat:
1) să prezinte organului de urmărire penală sau instanţei documente ce confirmă împuternicirile sale de reprezentant legal;
2) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei;
3) să prezinte, la cererea organului de urmărire penală sau instanţei, obiecte şi documente;
4) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală şi ale preşedintelui şedinţei de judecată;
5) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată.
(7) Reprezentantul legal poate fi citat şi interogat ca martor în condiţiile prezentului cod.
(8) Reprezentantul legal are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
(9) Reprezentantul legal îşi exercită drepturile şi obligaţiile personal.
Articolul 79. Reprezentanţii victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi ai succesorului
(1) Reprezentanţi ai victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi ai succesorului sînt persoanele împuternicite de către acestea să le reprezinte interesele în cursul desfăşurării procesului în cauza penală.
(2) În calitate de reprezentanţi ai victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi ai succesorului la procesul penal pot participa avocaţi, avocaţi-stagiari şi alte persoane împuternicite cu asemenea atribuţii de către participantul la procesul respectiv, prin procură. În calitate de reprezentant al persoanei juridice, recunoscută ca parte civilă sau parte civilmente responsabilă, se admite conducătorul unităţii respective la prezentarea legitimaţiei.
(3) În cazul în care, după recunoaşterea persoanei ca reprezentant al victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi al succesorului, se constată lipsa de temeiuri pentru a menţine persoana în calitatea respectivă, organul de urmărire penală sau instanţa încetează participarea acestei persoane în calitate de reprezentant. Participarea reprezentantului încetează, de asemenea, şi în cazurile în care atribuţiile lui au fost suspendate de persoanele care i-au delegat iniţial aceste atribuţii sau reprezentantul care nu este avocat a refuzat să participe în continuare în această calitate.
(4) Partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi succesorul poate avea cîţiva reprezentanţi, însă organul de urmărire penală sau instanţa este în drept să limiteze numărul reprezentanţilor care participă la acţiuni procesuale sau în şedinţa de judecată pînă la un reprezentant.
[Art.79 denumirea, alin.(1)-(4) modificate prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 80. Drepturile şi obligaţiile reprezentantului victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi al succesorului
(1) Reprezentantul victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi al succesorului exercită, în cursul desfăşurării procesului penal, drepturile acestora, cu excepţia drepturilor indisolubile de persoana acestora. Pentru protejarea intereselor persoanei reprezentate, reprezentantul, în condiţiile prezentului cod, are dreptul:
1) să cunoască esenţa învinuirii;
2) să participe la efectuarea acţiunilor procesuale, la propunerea organului de urmărire penală, în cazul în care se prezintă la începutul acţiunii procesuale efectuate cu participarea persoanei reprezentate;
3) să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, a judecătorului, procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
31) prin intermediul organului de urmărire penală, să adreseze întrebări persoanelor audiate în condiţiile art.104-114;
4) să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi cercetate în şedinţa de judecată;
5) să facă explicaţii, să înainteze cereri;
6) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii respective;
7) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor procesuale la care el sau persoana reprezentată a participat, să ceară completarea lor sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
8) să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale şi să noteze orice informaţii din dosar, la orice etapă a procesului penal, cu excepţia cazului când se impun restricţii de către procuror printr-o ordonanţă motivată;
9) să participe la şedinţele de judecată în aceleaşi condiţii în care poate participa persoana reprezentată;
10) să pledeze în dezbateri judiciare în locul părţii civile sau al părţii civilmente responsabile interesele căreia le reprezintă;
11) să depună plîngeri împotriva acţiunilor şi hotărîrilor organului de urmărire penală şi să atace hotărîrile instanţei în limitele competenţei sale;
12) să retragă, cu consimţămîntul persoanei reprezentate, orice cerere depusă de el;
13) să facă obiecţii la plîngerile altor participanţi la proces, care i-au fost aduse la cunoştinţă de către organul de urmărire penală sau despre care a aflat în alte împrejurări, în cazul în care aceste plîngeri se referă la interesele persoanei reprezentate;
14) în şedinţa de judecată, să-şi expună opinia referitor la cererile şi propunerile altor participanţi la proces, precum şi la chestiunile ce se soluţionează de către instanţă, în măsura în care ele ating interesele persoanei reprezentate;
15) să facă obiecţii împotriva acţiunilor nelegitime ale altor participanţi la proces în măsura în care ele ating interesele persoanei reprezentate;
16) să facă obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei de judecată cînd acestea se referă la interesele persoanei reprezentate;
17) cu consimţămîntul persoanei reprezentate, să invite un alt reprezentant al acesteia şi să-i transmită împuternicirile printr-o nouă procură a persoanei reprezentate;
18) să solicite de la instanţele judecătoreşti, organele de drept, autorităţile publice, de la alte persoane şi organizaţi informaţii, pe orice tip de suport informaţional, referinţe, copii certificate corespunzător de pe actele necesare pentru acordarea asistenţei juridice.
(11) Reprezentantului părţii vătămate îi poate fi restricţionat accesul la materialele cauzei penale de către procuror, printr-o ordonanţă motivată, dacă restricţia este stabilită pentru o perioadă de timp rezonabilă, restricţia se referă doar la anumite acte procedurale şi există riscul ca accesul deplin la materialele cauzei penale să prejudicieze desfăşurarea urmăririi penale şi securitatea părţilor. Ordonanţa procurorului poate fi atacată la judecătorul de instrucţie în condiţiile art.313.
(2) Reprezentantul victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi al succesorului, în cazul în care în procură aceasta este specificat, precum şi reprezentantul persoanei juridice care exercită această atribuţie din oficiu, au dreptul în numele persoanei reprezentate în modul prevăzut de prezentul cod:
1) să retragă cererea despre săvîrşirea infracţiunii împotriva persoanei reprezentate;
2) să încheie tranzacţii de împăcare cu bănuitul, învinuitul, inculpatul;
3) să renunţe la acţiunea intentată de către persoana reprezentată;
4) să recunoască acţiunea înaintată împotriva persoanei reprezentate;
5) să primească bunurile şi banii care îi revin persoanei reprezentate în baza hotărîrii judecătoreşti.
(3) Reprezentantul părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi al succesorului dispune, de asemenea, de dreptul:
1) să primească despăgubirea pentru prejudiciul cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei;
2) să fie informat de către organul de urmărire penală despre hotărîrile adoptate referitor la persoana reprezentată, să primească, la cerere, copii de pe aceste hotărîri.
(4) Reprezentantul victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi al succesorului nu are dreptul să întreprindă acţiuni care ar veni în contradicţie cu interesele persoanei reprezentate.
(5) Reprezentantul victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi al succesorului este obligat:
1) să îndeplinească indicaţiile persoanei reprezentate;
2) să prezinte organului de urmărire penală sau instanţei documentele care îi confirmă împuternicirile;
3) să se înfăţişeze la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei pentru a reprezenta interesele persoanei reprezentate;
4) să prezinte, la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanţei, obiectele şi documentele de care dispune;
5) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală şi ale preşedintelui şedinţei de judecată;
6) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată.
(6) Reprezentantul victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi al succesorului are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
(7) Înlăturarea din procesul penal a reprezentantului victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile, martorului, succesorului se efectuează în condiţiile înlăturării apărătorului, prevăzute în art.72 şi aplicate în mod corespunzător.
[Art.80 denumirea, alin.(1)-(7) modificate, alin.(11) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 81. Succesorul victimei, al părţii vătămate sau al părţii civile
(1) În procesul penal, succesor al victimei, al părţii vătămate sau al părţii civile este recunoscută una dintre rudele ei apropiate care a manifestat dorinţa să exercite drepturile şi obligaţiile victimei sau părţii vătămate decedate sau care, în urma infracţiunii, a pierdut capacitatea de a-şi exprima conştient voinţa. Succesor al victimei, al părţii vătămate sau al părţii civile nu poate fi recunoscută ruda ei apropiată căreia i se incumbă cauzarea de prejudiciu material, fizic sau moral victimei sau părţii vătămate.
(2) Recunoaşterea rudei apropiate ca succesor al victimei, al părţii vătămate sau al părţii civile se decide de către procurorul care conduce urmărirea penală sau, după caz, de către ofiţerul de urmărire penală ori de instanţa de judecată, cu condiţia că ruda apropiată solicită această calitate. În cazul în care mai multe rude apropiate solicită această calitate, procurorul sau instanţa de judecată recunoaşte aceste persoane ca succesori ai victimei, ai părţii vătămate sau ai părţii civile. Dacă, la momentul solicitării respective, lipsesc temeiuri suficiente pentru recunoaşterea persoanei ca succesor al victimei, al părţii vătămate sau al părţii civile, hotărârea în cauză se ia imediat după constatarea acestor temeiuri.
(3) În cazul în care, după recunoaşterea persoanei ca succesor al victimei, al părţii vătămate sau al părţii civile, se constată lipsa temeiurilor de a o menţine în această calitate, procurorul sau instanţa, prin hotărâre motivată, încetează participarea acesteia la proces în calitate de succesor al victimei, al părţii vătămate sau al părţii civile. Ruda apropiată a victimei, a părţii vătămate sau a părţii civile recunoscută succesor al acesteia este în drept să renunţe la împuterniciri în orice moment al desfăşurării procesului penal.
(4) Succesorul victimei, al părţii vătămate sau al părţii civile participă la procesul penal în locul victimei, al părţii vătămate sau al părţii civile.
(5) Succesorul victimei, al părţii vătămate sau al părţii civile poate fi citat şi audiat în calitate de martor.
(6) Succesorul victimei, al părţii vătămate sau al părţii civile are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
[Art.81 în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Notă: Se declară neconstituţional textul "În cazul în care mai multe rude apropiate solicită această calitate, decizia de a alege succesorul îi revine procurorului sau instanţei de judecată." din art.81 alin.(2) conform Hot. Curţii Constituţionale nr.12 din 06.04.2021, în vigoare 06.04.2021
Notă: Se declară neconstituţional art.81, în partea ce ţine de omisiunea includerii soţului în calitate de potenţial succesor în procesul penal al părţii vătămate sau al părţii civile conform Hot. Curţii Constituţionale nr.12 din 06.04.2021, în vigoare 06.04.2021
Capitolul IV
ALTE PERSOANE PARTICIPANTE LA PROCESUL PENAL
Articolul 82. Asistentul procedural
(1) Asistentul procedural este persoana care nu are interes personal în cauză, nu este angajat al organului de urmărire penală şi participă la prezentarea persoanei spre recunoaştere.
(2) Asistentul procedural poate fi invitat să participe şi la reconstituirea faptei sau la efectuarea experimentului cînd prezenţa acestuia este necesară.
(3) Asistentul procedural este obligat:
1) să se prezinte la citarea organului care efectuează acţiunea procesuală;
2) să comunice, la cererea organului care efectuează acţiunea procesuală, despre raporturile sale cu persoanele care participă la efectuarea acţiunii respective;
3) să îndeplinească indicaţiile organului care efectuează acţiunea procesuală;
4) să nu părăsească locul efectuării acţiunii procesuale fără învoirea organului respectiv;
5) să semneze procesul-verbal al acţiunii procesuale la care a asistat, să facă obiecţii la procesul-verbal, să refuze de a semna procesul-verbal respectiv dacă obiecţiile sale nu au fost incluse în procesul-verbal;
6) să nu dea publicităţii circumstanţele şi datele ce i-au devenit cunoscute în urma efectuării acţiunii procesuale, inclusiv circumstanţele ce se referă la inviolabilitatea vieţii private, de familie, precum şi cele care constituie secret de stat, secret comercial sau alte informaţii oficiale cu accesibilitate limitată.
(4) Neîndeplinirea de către asistentul procedural a obligaţiilor sale impune răspunderea prevăzută de lege.
(5) Asistentul procedural are dreptul:
1) să asiste la efectuarea acţiunii procesuale de la început pînă la terminarea ei;
2) să ia cunoştinţă de procesul-verbal al acţiunii procesuale la care a asistat;
3) pe parcursul efectuării acţiunii procesuale, precum şi la familiarizarea sa cu procesul-verbal, să facă obiecţii referitor la cele efectuate şi la cele reflectate în procesul-verbal, obiecţii care urmează să fie înscrise în procesul-verbal al acţiunii respective;
4) să semneze numai acea parte a procesului-verbal al acţiunii procesuale care reflectă circumstanţele percepute de el;
5) să primească compensarea cheltuielilor suportate în legătură cu participarea la acţiunea procesuală în cauză şi repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală.
(6) Asistentul procedural are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
Articolul 821. Consilierul de probaţiune
(1) Consilierul de probaţiune este persoana care efectuează evaluarea psihosocială şi controlul subiecţilor probaţiunii, contribuie la resocializarea şi la adaptarea socială a acestora prin formarea unei atitudini şi a unor reguli de conduită socială în vederea reintegrării lor în societate şi a prevenirii săvîrşirii de noi infracţiuni.
(2) Consilierul de probaţiune, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, are dreptul de a lua cunoştinţă de materialele cauzei.
[Art.821 introdus prin Legea nr.138 din 03.12.2015, în vigoare 31.12.2015]
Articolul 83. Grefierul
(1) Grefier în şedinţa de judecată este funcţionarul instanţei judecătoreşti, care nu are interes personal în cauză şi întocmeşte procesul-verbal al şedinţei de judecată, înregistrează declaraţiile părţilor şi ale martorilor.
(2) Grefierul este obligat:
1) să se afle în sala de şedinţe pe tot parcursul procesului pentru consemnarea, în procesul-verbal, a desfăşurării şedinţei de judecată şi să nu părăsească şedinţa fără permisiunea preşedintelui şedinţei;
2) să expună complet şi exact în procesul-verbal acţiunile şi hotărîrile instanţei de judecată, cererile, demersurile, obiecţiile, declaraţiile şi explicaţiile tuturor persoanelor participante la şedinţa de judecată, precum şi alte circumstanţe care vor fi incluse sau, după caz, anexate la procesul-verbal;
3) să întocmească procesul-verbal al şedinţei de judecată în termenul stabilit de prezentul cod;
4) la cererea instanţei de judecată sau a unei părţi în procesul penal, să comunice despre relaţiile sale cu persoanele care participă la proces în cauza respectivă;
5) să execute întocmai indicaţiile preşedintelui şedinţei de judecată;
6) să nu divulge datele şedinţei de judecată închise.
(3) Grefierul poartă răspundere personală pentru caracterul complet şi exactitatea procesului-verbal al şedinţei de judecată, la întocmirea căruia este independent de indicaţiile oricărei persoane în ceea ce priveşte conţinutul înscrierilor din procesul-verbal.
(4) Neexecutarea de către grefier a obligaţiilor sale atrage răspunderea prevăzută de lege.
(5) Grefierul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
Articolul 84. Recuzarea grefierului
(1) Grefierul nu poate participa în procedura în cauza penală:
1) dacă există cel puţin una din circumstanţele prevăzute în art.33, care se aplică în mod corespunzător;
2) dacă nu este în drept să fie în această calitate în baza legii sau a sentinţei judecătoreşti;
3) dacă se află în relaţii de rudenie sau în alte relaţii de dependenţă personală ori de serviciu de vreuna din părţi;
4) dacă se constată incompetenţa lui.
(2) Participarea anterioară a persoanei în calitate de grefier la şedinţa de judecată nu este un obstacol care exclude participarea ei ulterioară în aceeaşi calitate în procedura dată.
(3) Recuzarea grefierului se soluţionează de instanţa care judecă cauza şi hotărîrea asupra acestei chestiuni nu este susceptibilă de a fi atacată.
Articolul 85. Interpretul, traducătorul
(1) Interpret, traducător este persoana fizică autorizată, inclusă în Registrul de stat al interpreţilor şi traducătorilor autorizaţi, care asigură traducerea orală dintr-o limbă în alta şi/sau traducerea semnelor celor surzi, muţi ori surdomuţi sau traducerea textelor scrise dintr-o limbă în alta, cunoaşte terminologia juridică, nu este interesată în cauza penală şi acceptă să participe în această calitate. În cauza penală interpretul sau traducătorul este desemnat în această calitate de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată în cazurile prevăzute de prezentul cod. Interpretul poate fi numit din rândul persoanelor propuse de către participanţii la procesul penal.
(11) Prin derogare de la alin.(1), pot fi desemnate în calitate de interpret sau traducător persoanele neincluse în Registrul de stat al interpreţilor şi traducătorilor autorizaţi dacă nu există interpreţi sau traducători autorizaţi din/în limbile pentru care se solicită interpretarea şi/sau traducerea ori interpreţii şi/sau traducătorii autorizaţi nu pot fi contractaţi pentru efectuarea interpretării şi/sau traducerii.
(12) În cazul în care interpretul îşi are domiciliul sau locul de muncă într-o altă localitate, fapt care nu-i permite să se prezinte în termenul stabilit la locul efectuării acţiunii procesuale, interpretarea poate fi efectuată şi prin intermediul videoconferinţei, care se asigură de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată.
(2) Judecătorul, procurorul, persoana care efectuează urmărirea penală, apărătorul, reprezentantul legal, grefierul, expertul, martorul nu sînt în drept să-şi asume obligaţii de interpret, traducător chiar dacă posedă limbile şi semnele necesare pentru traducere.
(3) Înainte de a începe efectuarea acţiunii procesuale, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată stabileşte identitatea interpretului, traducătorului, datele privind numărul, seria şi data eliberării autorizaţiei, limba sau limbile pentru care este autorizat, precum şi în ce relaţii se află el cu persoanele care participă la acţiunea respectivă, îi explică drepturile şi obligaţiile lui şi îl previne de răspunderea penală pentru traducerea intenţionat greşită sau pentru eschivarea de la îndeplinirea obligaţiilor sale. Aceasta se consemnează în procesul-verbal şi se certifică prin semnătura interpretului, traducătorului.
(4) Interpretul, traducătorul este obligat:
1) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată;
2) să prezinte, de regulă, organului de urmărire penală sau instanţei documentul ce confirmă calificarea de interpret, traducător, să-şi aprecieze obiectiv capacitatea sa de a traduce complet şi exact;
3) să comunice, la cererea organului de urmărire penală, a instanţei sau părţilor, despre experienţa sa profesională şi relaţiile cu persoanele participante la procesul penal;
4) să se afle la locul efectuării acţiunii procesuale, în şedinţa de judecată atîta timp cît este necesar de a asigura interpretarea, traducerea şi să nu părăsească locul efectuării acţiunii respective fără permisiunea organului care o efectuează sau, după caz, şedinţa de judecată fără permisiunea preşedintelui şedinţei;
5) să facă interpretarea, traducerea complet, exact şi la momentul oportun;
6) să îndeplinească cerinţele legale ale organului de urmărire penală sau ale instanţei;
7) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată;
8) să confirme, prin semnătură, inclusiv semnătură electronică, caracterul complet şi exact al interpretării, traducerii incluse în procesul-verbal al acţiunii procesuale la efectuarea căreia a participat, precum şi exactitatea traducerii documentelor care se înmînează persoanelor participante la procesul penal;
9) să nu divulge circumstanţele şi datele care i-au devenit cunoscute în urma efectuării acţiunii procesuale, inclusiv circumstanţele ce se referă la inviolabilitatea vieţii private, de familie, precum şi cele care constituie secret de stat, secret comercial sau alte informaţii oficiale cu accesibilitate limitată.
(5) Neexecutarea de către interpret, traducător a obligaţiilor sale atrage răspundere, potrivit legii. Pentru traducere intenţionat incorectă, interpretul, traducătorul poartă răspundere în conformitate cu art.312 din Codul penal.
(6) Interpretul, traducătorul are dreptul:
1) să pună întrebări persoanelor prezente pentru precizarea traducerii;
2) să ia cunoştinţă de procesul-verbal al acţiunii procesuale la care a participat, precum şi de declaraţiile persoanelor audiate în şedinţa de judecată cu participarea sa, să facă obiecţii referitor la caracterul complet şi exact al traducerii înscrise, care vor fi incluse în procesul-verbal;
3) să ceară compensarea cheltuielilor suportate în legătură cu participarea la acţiunea procesuală în cauza respectivă şi repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei;
4) să primească plata pentru serviciile prestate.
(7) Interpretul, traducătorul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
[Art.85 alin.(1) în redacţie nouă, alin.(11),(12) introduse, alin.(3),(4),(6) modificate prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 86. Recuzarea interpretului, traducătorului
(1) Interpretul, traducătorul nu poate participa în procedura în cauza penală:
1) dacă există cel puţin una din circumstanţele prevăzute în art.33, care se aplică în mod corespunzător;
2) dacă nu este în drept să fie în această calitate în baza legii sau a sentinţei judecătoreşti;
3) dacă se află în relaţii de rudenie sau în alte relaţii de dependenţă personală cu persoana care efectuează urmărirea penală sau cu judecătorul;
4) dacă se află în dependenţă de serviciu de vreuna din părţi ori de specialist sau expert;
5) dacă se constată incompetenţa lui.
(2) Participarea anterioară a persoanei în calitate de interpret, traducător la proces nu este un obstacol care exclude participarea ei ulterioară în aceeaşi calitate în procedura dată.
(3) Recuzarea interpretului, traducătorului se soluţionează de organul de urmărire penală sau de instanţă şi hotărîrea asupra acestei chestiuni nu este susceptibilă de a fi atacată.
Articolul 87. Specialistul
(1) Specialistul este persoana chemată pentru a participa la efectuarea unei acţiuni procesuale în cazurile prevăzute de prezentul cod, care nu este interesată în rezultatele procesului penal. Cererea organului de urmărire penală, procurorului, organului de constatare sau a instanţei cu privire la chemarea specialistului este obligatorie pentru conducătorul întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei în care activează specialistul.
(11) Specialistul poate fi chemat de organul de urmărire penală, la cererea apărătorului, pentru a explica unele circumstanţe importante pentru soluţionarea cauzei penale.
(2) Specialistul trebuie să posede suficiente cunoştinţe şi deprinderi speciale pentru acordarea ajutorului necesar organului de urmărire penală, procurorului, organului de constatare sau instanţei. Opinia expusă de specialist nu substituie concluzia expertului.
(3) Specialistul nu poate fi numit sau în alt mod implicat în procesul penal ca specialist în probleme juridice.
(4) Înainte de începerea acţiunii procesuale la care participă specialistul sau, după caz, înainte de audierea specialistului, organul de urmărire penală, procurorul, organul de constatare sau instanţa stabileşte identitatea şi competenţa specialistului, domiciliul lui, precum şi în ce relaţii se află el cu persoanele care participă la acţiunea respectivă, îi explică drepturile şi obligaţiile şi îl previne de răspunderea pentru refuzul sau eschivarea de a-şi îndeplini obligaţiile. Aceasta se consemnează în procesul-verbal al acţiunii respective şi se certifică prin semnătura specialistului.
(41) Specialistul se audiază în condiţiile audierii martorului.
(5) Specialistul este obligat:
1) să se prezinte la chemarea organului de urmărire penală, procurorului, organului de constatare sau a instanţei;
2) să prezinte organului de urmărire penală, procurorului, organului de constatare documentele ce confirmă calificarea lui de specialist respectiv, să-şi aprecieze obiectiv capacitatea sa de a acorda ajutorul necesar ca specialist;
3) să comunice, la cererea organului de urmărire penală, procurorului, organului de constatare, a instanţei sau părţilor, despre experienţa sa în domeniu şi despre relaţiile sale cu persoanele participante în cauza penală respectivă;
4) să se afle la locul efectuării acţiunii procesuale sau în şedinţa de judecată atîta timp cît este necesar de a asigura acordarea ajutorului ca specialist şi să nu părăsească fără permisiune locul efectuării acţiunii procesuale respective sau şedinţa de judecată;
5) să aplice toate cunoştinţele şi deprinderile sale speciale pentru acordarea de ajutor organului care efectuează acţiunea procesuală la descoperirea, fixarea sau excluderea probelor, la aplicarea mijloacelor tehnice şi a programelor computerizate, la formularea întrebărilor pentru expert, să dea explicaţii referitor la problemele ce ţin de competenţa sa profesională;
6) să facă concluzii de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală;
7) să se supună dispoziţiilor legale ale organului de urmărire penală, procurorului, organului de constatare;
8) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată;
9) să confirme, prin semnătură, mersul, conţinutul şi rezultatele acţiunii procesuale la care a participat, precum şi caracterul complet şi exact al înscrierilor în procesul-verbal al acţiunii respective;
10) să nu divulge circumstanţele şi datele care i-au devenit cunoscute în urma efectuării acţiunii procesuale, inclusiv circumstanţele ce se referă la inviolabilitatea vieţii private, de familie, precum şi cele care constituie secret de stat, secret comercial sau alte informaţii oficiale cu accesibilitate limitată.
(6) Pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unei concluzii false, specialistul poartă răspundere în conformitate cu art.312 din Codul penal.
(7) Specialistul are dreptul:
1) să ia cunoştinţă, cu permisiunea organului de urmărire penală, procurorului, organului de constatare sau a instanţei, de materialele cauzei şi să pună întrebări participanţilor la acţiunea procesuală respectivă pentru a formula o concluzie adecvată, să ceară completarea materialelor şi datelor puse la dispoziţie pentru darea concluziei;
2) să-i atenţioneze pe cei prezenţi asupra circumstanţelor legate de descoperirea, ridicarea şi păstrarea obiectelor şi documentelor respective, asupra aplicării mijloacelor tehnice şi programelor computerizate, să dea explicaţii referitor la chestiunile ce ţin de competenţa sa profesională;
3) să facă obiecţii, care vor fi incluse în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective, referitor la descoperirea, ridicarea şi păstrarea obiectelor, precum şi să dea alte explicaţii conform competenţei sale profesionale;
4) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor la care a participat şi să ceară completarea lor sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
5) să ceară compensarea cheltuielilor suportate în cauza penală şi repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală, procurorului, organului de constatare sau ale instanţei;
6) să primească recompensă pentru lucrul efectuat.
(8) Specialistul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
(9) Recuzarea specialistului se face în condiţiile prevăzute pentru recuzarea interpretului, traducătorului conform prevederilor art.33, care se aplică în mod corespunzător.
[Art.87 alin.(11),(41) introduse, alin.(4) în redacţie nouă conform Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.87 completat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
Articolul 88. Expertul
(1) Expertul este persoana numită pentru a efectua investigaţii în cazurile prevăzute de prezentul cod, care nu este interesată în rezultatele cauzei penale şi care, aplicînd cunoştinţele speciale din domeniul ştiinţei, tehnicii, artei şi din alte domenii, prezintă rapoarte în baza acestora.
(2) Expertul nu poate fi numit sau în alt mod implicat în procesul penal ca expert în probleme juridice.
(3) Expertul este obligat:
1) să facă în raportul său concluzii obiective şi întemeiate asupra întrebărilor ce i se pun, să delimiteze concluziile făcute în baza programelor computerizate sau a literaturii de specialitate care nu au fost verificate de el;
2) să refuze de a face concluzii dacă întrebarea pusă depăşeşte cadrul cunoştinţelor lui de specialitate sau dacă materialele ce i s-au pus la dispoziţie nu sînt suficiente pentru prezentarea concluziilor, comunicînd în scris despre aceasta organului sau instanţei care a dispus expertiza judiciară, cu indicarea motivelor respective;
3) să se prezinte în faţa ordonatorului expertizei judiciare pentru a da explicaţii cu privire la conţinutul raportului de expertiză judiciară;
4) să prezinte organului de urmărire penală sau instanţei documentele ce confirmă calificarea lui specială, să-şi aprecieze obiectiv capacitatea şi competenţa sa pentru darea concluziilor respective;
5) să comunice, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei, precum şi a părţilor în şedinţa de judecată, despre experienţa sa profesională şi despre relaţiile sale cu persoanele participante în cauza dată;
6) în caz de participare la efectuarea acţiunii procesuale, să nu părăsească locul efectuării acesteia fără permisiunea organului care o efectuează, precum şi şedinţa de judecată fără permisiunea preşedintelui şedinţei;
7) să comunice rezultatele expertizei judiciare doar ordonatorului acesteia;
8) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată;
9) să nu divulge circumstanţele şi datele ce i-au devenit cunoscute în urma efectuării expertizei judiciare sau în urma participării la şedinţa de judecată închisă, inclusiv circumstanţele ce se referă la inviolabilitatea vieţii private, de familie, precum cele care constituie secret de stat, secret comercial sau alte informaţii oficiale cu accesibilitate limitată;
10) să se opună şi să nu admită vreo încercare de exercitare a influenţei asupra sa în scopul întocmirii raportului de expertiză judiciară în favoarea unuia dintre participanţii la proces sau în interesul altor persoane;
11) să informeze în scris, în cazul în care s-a încercat exercitarea unei influenţe asupra sa în circumstanţele prevăzute la pct.10), conducătorul instituţiei publice de expertiză judiciară, ordonatorul expertizei judiciare sau, după caz, organul de urmărire penală, procurorul competent.
(4) Pentru prezentarea cu bună ştiinţă a concluziilor false, expertul poartă răspundere în conformitate cu art.312 din Codul penal.
(5) Expertul are dreptul:
1) să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale în legătură cu obiectul expertizei judiciare;
2) să ceară să i se pună la dispoziţie materiale suplimentare necesare pentru prezentarea concluziilor;
3) să participe, cu aprobarea organului de urmărire penală sau a instanţei, la audieri şi la alte acţiuni procesuale ce ţin de obiectul expertizei judiciare, să pună întrebări persoanelor audiate cu participarea lui;
4) să prezinte concluzii nu numai referitor la întrebările puse, ci şi la alte circumstanţe ce ţin de competenţa sa şi care au fost constatate în urma investigaţiilor efectuate;
5) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor la care el a participat şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
6) să ceară compensarea cheltuielilor suportate în legătură cu participarea la procesul penal în cauza respectivă şi repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei;
7) să primească recompensă pentru lucrul efectuat;
8) să ceară ordonatorului expertizei judiciare asigurarea securităţii sale în cazul în care există un pericol pentru viaţa sau sănătatea sa.
(6) Expertul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
[Art.88 modificat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
Articolul 89. Recuzarea expertului
(1) Persoana nu poate lua parte la proces în calitate de expert:
1) dacă există circumstanţe prevăzute la art.33, ale cărui prevederi se aplică în mod corespunzător;
2) dacă se află în relaţii de rudenie sau în alte relaţii de dependenţă de persoana care efectuează urmărirea penală, de judecător sau de vreuna din părţile la proces ori, după caz, de reprezentanţii lor;
3) dacă nu este în drept să fie în această calitate în baza legii sau a sentinţei judecătoreşti;
4) dacă a efectuat în cauza respectivă o revizie sau alte acţiuni de control, rezultatele cărora au servit temei pentru pornirea procesului penal;
5) dacă a participat în calitate de specialist în acest proces, cu excepţia cazurilor de participare a medicului legist la examinarea exterioară a cadavrului şi a cazurilor de participare a specialiştilor în materie la cercetarea exploziilor şi la demontarea dispozitivelor explozive;
6) dacă se constată incompetenţa ei.
(2) Participarea anterioară a persoanei în calitate de expert nu este un obstacol care exclude participarea ei ulterioară în aceeaşi calitate în procedura dată, cu excepţia cazurilor în care expertiza judiciară se efectuează repetat în legătură cu apariţia îndoielilor în privinţa veridicităţii concluziilor din raport.
(3) Recuzarea expertului se soluţionează de organul de urmărire penală sau de instanţă şi hotărîrea asupra acestei chestiuni nu este susceptibilă de a fi atacată.
Articolul 90. Martorul
(1) Martorul este persoana citată în această calitate de organul de urmărire penală sau de instanţă, precum şi persoana care face declaraţii, în modul prevăzut de prezentul cod, în calitate de martor. Ca martori pot fi citate persoane care posedă informaţii cu privire la vreo circumstanţă care urmează să fie constatată în cauză.
(2) Nici o persoană nu poate fi silită să facă declaraţii contrar intereselor sale sau ale rudelor sale apropiate.
(3) Nu pot fi citaţi şi ascultaţi ca martori:
1) persoanele care, din cauza defectelor fizice sau psihice, nu sînt în stare să înţeleagă just împrejurările care au importanţă pentru cauză şi să facă referitor la ele declaraţii exacte şi juste;
2) apărătorii, colaboratorii birourilor de avocaţi - pentru constatarea unor date care le-au devenit cunoscute în legătură cu adresarea pentru acordare de asistenţă juridică sau în legătură cu acordarea acesteia;
21) mediatorii şi participanţii la mediere - în privinţa faptelor sau actelor de care au luat cunoştinţă în cadrul procesului de mediere. Mediatorul poate fi audiat doar în cazurile de protejare a interesului superior al copilului sau de prevenire şi curmare a unei infracţiuni;
3) persoanele care cunosc o anumită informaţie referitoare la cauză în legătură cu exercitarea de către ele a atribuţiilor de reprezentanţi ai părţilor;
4) judecătorul, procurorul, reprezentantul organului de urmărire penală, grefierul - cu privire la circumstanţele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea de către ei a atribuţiilor lor procesuale, cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobîndite prin intermediul lor, erorilor sau abuzurilor la efectuarea procedurii în cauza respectivă, de reexaminare a cauzei în ordine de revizie sau de restabilire a dosarului pierdut;
5) jurnalistul - pentru a preciza persoana care i-a prezentat informaţia cu condiţia de a nu-i divulga numele, cu excepţia cazului în care persoana benevol doreşte să depună mărturii;
6) slujitorii cultelor - referitor la circumstanţele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea atribuţiilor lor;
7) medicul de familie şi alte persoane care au acordat îngrijire medicală - referitor la viaţa privată a persoanelor pe care le deservesc;
8) persoana faţă de care există anumite probe că a săvîrşit infracţiunea ce se investighează;
9) Avocatul Poporului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, adjuncţii Avocatului Poporului şi funcţionarii Oficiului Avocatului Poporului - referitor la faptele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea atribuţiilor lor;
[Pct.10) abrogat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
(4) Persoanele menţionate la alin.(3) pct.5) şi 7) pot fi citate şi ascultate ca martori numai în cazul cînd această informaţie este absolut necesară pentru prevenirea sau descoperirea infracţiunilor deosebit de grave sau excepţional de grave.
(5) Persoanele care cunosc anumite circumstanţe despre cauza respectivă în legătură cu participarea lor la procesul penal în calitate de apărător, reprezentant al părţii vătămate, părţii civile sau părţii civilmente responsabile sînt în drept, în cazuri excepţionale, cu consimţămîntul persoanei interesele căreia le reprezintă, să facă declaraţii în favoarea ei, însă darea declaraţiilor în aceste cazuri exclude participarea lor ulterioară în procedura acestei cauze.
(6) În cazurile necesare, pentru a rezolva chestiunea dacă o persoană este capabilă să înţeleagă just circumstanţele care prezintă importanţă pentru cauză şi să facă în privinţa lor declaraţii juste, organul de urmărire penală, iar la cererea părţilor, şi instanţa pot invita un expert.
(7) Martorul este obligat:
1) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei pentru a face declaraţii şi a participa la acţiuni procesuale;
2) să facă declaraţii veridice, să comunice tot ce ştie în legătură cu cauza respectivă şi să răspundă la întrebările puse, să confirme, prin semnătură, exactitatea declaraţiilor sale incluse în procesul-verbal al acţiunii procesuale sau anexate la acesta;
3) să prezinte, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei, obiecte, documente, mostre pentru cercetare comparativă;
4) să accepte, la cererea organului de urmărire penală, examinarea corporală;
5) la cererea organului de urmărire penală, să fie supus unei expertize judiciare în condiţii de ambulator pentru verificarea capacităţii de a înţelege corect circumstanţele care urmează să fie constatate în cauza respectivă şi de a face declaraţii juste în cazul în care sînt temeiuri verosimile pentru a pune la îndoială o asemenea capacitate;
6) să se supună dispoziţiilor legale ale reprezentantului organului de urmărire penală sau ale preşedintelui şedinţei de judecată;
7) să nu părăsească sala de şedinţe fără permisiunea preşedintelui şedinţei;
8) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată.
(8) Neexecutarea neîntemeiată de către martor a obligaţiilor sale atrage răspunderea prevăzută de lege.
(9) Dacă martorul nu se prezintă la acţiunea procesuală fără motive întemeiate, organul de urmărire penală sau instanţa are dreptul să ordone aducerea lui silită.
(10) Martorul care refuză sau se eschivează de a face declaraţii poartă răspundere conform art.313 din Codul penal, iar martorul care face declaraţii mincinoase cu bună ştiinţă - conform art.312 din Codul penal.
(11) Rudele apropiate, precum şi soţul, soţia, logodnicul, logodnica, concubinul, concubina bănuitului, învinuitului, inculpatului, nu sînt obligate să facă declaraţii împotriva acestuia. Organul de urmărire penală sau instanţa este obligată să aducă aceasta la cunoştinţă persoanelor respective sub semnătură.
(12) Martorul are dreptul:
1) să ştie în legătură cu care cauză este citat;
2) să ceară recuzarea interpretului, traducătorului care participă la audierea sa;
3) să înainteze cereri;
4) să fie informat despre toate măsurile de protecţie disponibile, conform prevederilor prezentului cod şi ale Legii cu privire la protecţia martorilor şi altor participanţi la procesul penal;
5) să fie informat despre posibilitatea audierii, prin intermediul unei videoconferinţe cu imaginea şi vocea distorsionate, astfel încît să nu poată fi recunoscut;
6) să solicite organului de urmărire penală consemnarea datelor de identitate reale într-un proces-verbal separat, care se va păstra într-un plic sigilat, excluzînd posibilitatea învinuitului de a lua cunoştinţă de aceste date;
7) să refuze de a face declaraţii, de a prezenta obiecte, documente, mostre pentru cercetare comparativă sau date dacă acestea pot fi folosite ca probe care mărturisesc împotriva sa sau a rudelor sale apropiate;
8) să facă declaraţii în limba maternă sau în altă limbă pe care o posedă; să ia cunoştinţă de declaraţiile sale înregistrate, să ceară corectarea sau completarea declaraţiilor sale;
9) la depunerea declaraţiilor, să utilizeze documente ce conţin calcule complicate, denumiri geografice şi altă informaţie care este dificil de a o expune din memorie, notiţe asupra amănuntelor greu de reţinut; să ilustreze declaraţiile sale cu scheme, desene grafice;
10) la participarea în acţiuni procesuale din cadrul urmăririi penale, să fie asistat de un apărător ales de el ca reprezentant;
11) să scrie personal declaraţiile sale în procesul-verbal al audierii din cadrul urmăririi penale;
12) să ceară compensarea cheltuielilor suportate în cauza penală şi repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei;
13) să i se restituie bunurile ridicate de organul de urmărire penală sau prezentate de el însuşi în calitate de probe, să primească documentele, ce îi aparţin, în original.
(13) Martorul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
[Art.90 alin.(3),(12) modificate prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.90 alin.(3) completat prin Legea nr.186 din 11.09.2020, în vigoare 09.11.2020]
[Art.90 completat prin Legea nr.166 din 31.07.2015, în vigoare 02.10.2015]
[Art.90 modificat prin Legea nr.270 din 07.11.2013, în vigoare 10.12.2013]
Articolul 91. Reprezentantul legal al martorului minor
(1) Reprezentantul legal al martorului minor are dreptul să ştie despre citarea de către organul de urmărire penală sau de instanţă a persoanei interesele căreia le reprezintă, să o însoţească şi să asiste la acţiunile procesuale cu participarea acestuia.
(2) Reprezentantul legal al martorului minor, luînd parte la efectuarea acţiunilor procesuale, are dreptul:
1) cu permisiunea organului de urmărire penală sau a instanţei, să se adreseze persoanei interesele căreia le reprezintă cu întrebări, observaţii, îndrumări;
2) să înainteze cereri;
3) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
4) să facă obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei de judecată;
5) să ia cunoştinţă de procesul-verbal al acţiunilor procesuale la care el împreună cu persoana interesele căreia le reprezintă au participat în cauza dată şi să ceară completarea lui sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
6) să invite pentru persoana interesele căreia le reprezintă un avocat în calitate de reprezentant.
(3) Reprezentantul legal al martorului minor, luînd parte la efectuarea acţiunilor procesuale, este obligat:
1) să se supună dispoziţiilor legale ale reprezentantului organului de urmărire penală;
2) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată.
Articolul 92. Avocatul martorului
(1) Persoana, fiind citată în calitate de martor, are dreptul să invite un avocat care îi va reprezenta interesele în organul de urmărire penală şi o va însoţi la acţiunile procesuale efectuate cu participarea sa.
(2) Avocatul invitat de către martor în calitate de reprezentant al său la organul de urmărire penală, după ce şi-a confirmat calitatea şi împuternicirile, are dreptul:
1) să ştie în care cauză penală este citată persoana pe care o reprezintă;
2) să asiste pe tot parcursul desfăşurării acţiunii procesuale la care participă persoana pe care o reprezintă;
3) să ceară, în condiţiile prevăzute de lege, recuzarea interpretului, traducătorului care participă la audierea martorului respectiv;
4) să înainteze cereri;
5) să-i explice martorului drepturile lui şi să atenţioneze persoana care efectuează acţiunea procesuală asupra încălcărilor legii comise de ea;
6) să se adreseze, cu permisiunea organului de urmărire penală, persoanei interesele căreia le reprezintă cu întrebări, observaţii, îndrumări;
7) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
8) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor procesuale la care el împreună cu persoana interesele căreia le reprezintă au participat şi să ceară completarea lor sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv.
(3) Avocatul martorului, luînd parte la acţiunile procesuale, este obligat să se supună dispoziţiilor legale ale reprezentantului organului de urmărire penală.
TITLUL IV
PROBELE ŞI MIJLOACELE DE PROBĂ
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 93. Probele
(1) Probele sînt elemente de fapt dobîndite în modul stabilit de prezentul cod, care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăţiei, precum şi la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei.
(2) În calitate de probe în procesul penal se admit elementele de fapt constatate prin intermediul următoarelor mijloace:
1) declaraţiile bănuitului, învinuitului, inculpatului, victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile, martorului, specialistului, expertului;
2) raportul de expertiză judiciară;
3) corpurile delicte;
4) procesele-verbale privind acţiunile de urmărire penală şi ale cercetării judecătoreşti;
5) documentele (inclusiv cele oficiale);
6) înregistrările audio sau video, fotografiile;
7) constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale;
8) actele procedurale în care se consemnează rezultatele măsurilor speciale de investigaţii şi anexele la ele, inclusiv stenograma, fotografiile, înregistrările şi altele;
9) procesele-verbale de consemnare a rezultatelor investigaţiilor financiare paralele şi procesele-verbale de consemnare a opiniei organului de control de stat al activităţii de întreprinzător;
91) procese-verbale de consemnare a rezultatelor investigaţiilor economico-financiare sau fiscale;
10) procesul-verbal de control, întocmit în cadrul controlului de stat asupra activităţii de întreprinzător, un alt act de control/administrativ cu caracter decizional, întocmit de un organ de control în rezultatul unui control efectuat conform legislaţiei speciale în vigoare.
(3) Elementele de fapt pot fi folosite în procesul penal ca probe dacă ele au fost dobîndite de organele de control de stat, organul de urmărire penală, organul care exercită activitate specială de investigaţii, de organul de constatare sau de altă parte în proces, cu respectarea prevederilor prezentului cod.
(4) Datele de fapt obţinute prin activitatea specială de investigaţii pot fi admise ca probe numai în cazurile în care ele au fost administrate în cadrul urmăririi penale şi verificate prin intermediul mijloacelor prevăzute la alin.(2), în conformitate cu prevederile legii procesuale, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanei sau cu restricţia unor drepturi şi libertăţi autorizată de către instanţa de judecată.
(5) Datele de fapt obţinute de către echipele comune internaţionale de efectuare a urmăririi penale pot fi admise ca probe numai în cazul în care au fost administrate prin intermediul mijloacelor de probă prevăzute la alin.(2).
[Art.93 alin.(2) modificat prin Legea nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]
[Art.93 alin.(3),(4) completate prin Legea nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
[Art.93 alin.(2) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.93 completat prin Legea nr.49 din 23.03.2018, în vigoare 01.10.2018]
[Art.93 completat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]
[Art.93 completat prin Legea nr.49 din 30.03.2017, în vigoare 19.05.2017]
Articolul 94. Datele neadmise ca probe
(1) În procesul penal nu pot fi admise ca probe şi, prin urmare, se exclud din dosar, nu pot fi prezentate în instanţa de judecată şi nu pot fi puse la baza sentinţei sau a altor hotărîri judecătoreşti datele care au fost obţinute:
1) prin aplicarea violenţei, ameninţărilor sau a altor mijloace de constrîngere, prin violarea drepturilor şi libertăţilor persoanei;
2) prin încălcarea dreptului la apărare al bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii vătămate, martorului;
3) prin încălcarea dreptului la interpret, traducător al participanţilor la proces;
4) de o persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza penală, cu excepţia organelor de control şi altor părţi în proces prevăzute la art.93 alin.(3);
5) de o persoană care evident ştie că intră sub incidenţa de recuzare;
6) dintr-o sursă care este imposibil de a o verifica în şedinţa de judecată;
7) prin utilizarea metodelor ce contravin prevederilor ştiinţifice;
8) cu încălcări esenţiale de către organul de urmărire penală sau ofiţerul de investigaţii a dispoziţiilor prezentului cod;
9) fără a fi cercetate, în modul stabilit, în şedinţa de judecată;
10) de la o persoană care nu poate recunoaşte documentul sau obiectul respectiv, nu poate confirma veridicitatea, provenienţa lui sau circumstanţele primirii acestuia;
11) prin provocarea, facilitarea sau încurajarea persoanei la savîrşirea infracţiunii;
12) prin promisiunea sau acordarea unui avantaj nepermis de lege.
(2) Constituie încălcare esenţială a dispoziţiilor prezentului cod, la administrarea probelor, violarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale persoanei sau a prevederilor legii procesuale penale prin privarea participanţilor la proces de aceste drepturi sau prin îngrădirea drepturilor garantate, fapt care a influenţat sau a putut influenţa autenticitatea informaţiei obţinute, a documentului sau a obiectului.
(3) Datele administrate cu încălcările menţionate la alin.(1) pot fi utilizate ca probe care confirmă faptul încălcărilor respective şi vinovăţia persoanelor care le-au admis.
(4) Plîngerile depuse în cursul procesului şi hotărîrile procesuale adoptate nu constituie probe ale vreunor circumstanţe care au importanţă în cauza respectivă, ele fiind doar o dovadă a faptului că a fost depusă o plîngere şi a fost adoptată o hotărîre.
(5) Prevederile alin.(1)-(4) se aplică în mod corespunzător şi probelor obţinute în temeiul probelor menţionate la alin.(1)-(4), cu excepţia cazului în care probele derivate se bazează pe o sursă independentă sau ar fi fost descoperite inevitabil.
[Art.94 alin.(1) completat prin Legea nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
[Art.94 completat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]
Articolul 95. Admisibilitatea probelor
(1) Sînt admisibile probele pertinente, concludente şi utile administrate în conformitate cu prezentul cod.
(2) Chestiunea admisibilităţii datelor în calitate de probe o decide organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea părţilor, ori, după caz, instanţa de judecată.
(3) Dacă administrarea probelor a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor prezentului cod, argumentarea inadmisibilităţii probelor se face de către partea care cere respingerea lor. În caz contrar, obligaţia de a argumenta admiterea lor revine părţii care le-a administrat sau părţii în favoarea căreia au fost administrate probele.
Articolul 96. Circumstanţele care urmează să fie dovedite în procesul penal
(1) În cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei penale trebuie să se dovedească:
1) faptele referitoare la existenţa elementelor infracţiunii, precum şi cauzele care înlătură caracterul penal al faptei;
2) circumstanţele prevăzute de lege care atenuează sau agravează răspunderea penală a făptuitorului;
3) datele personale care caracterizează inculpatul şi victima;
4) caracterul şi mărimea daunei cauzate prin infracţiune;
5) existenţa bunurilor destinate sau utilizate pentru săvîrşirea infracţiunii sau dobîndite prin infracţiune, indiferent de faptul cui ele au fost transmise;
6) toate circumstanţele relevante la stabilirea pedepsei.
(2) Concomitent cu circumstanţele care urmează să fie dovedite în procesul penal, trebuie să fie descoperite cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvîrşirea infracţiunii.
Articolul 97. Circumstanţele care se constată prin anumite mijloace de probă
În procesul penal se constată, prin anumite mijloace de probă, următoarele circumstanţe:
1) cauza decesului - prin raportul expertizei judiciare medico-legale;
2) existenţa, caracterul şi gradul leziunilor corporale în cauzele penale - prin raportul expertizei judiciare medico-legale;
3) incapacitatea persoanei, la momentul săvîrşirii faptei prejudiciabile, de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile sale sau de a le dirija ca urmare a unei boli mintale sau a unei dereglări psihice temporare, a unei alte dereglări a sănătăţii sau debilităţii - prin raportul expertizei judiciare psihiatrice;
31) îmbolnăvirea bănuitului, învinuitului sau inculpatului de o boală gravă ce împiedică executarea pedepsei - prin concluziile Consiliului medical consultativ al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau, după caz, prin raportul expertizei judiciare;
4) incapacitatea martorului de a percepe şi a reproduce circumstanţele, ce urmează a fi constatate în cauza penală, ca urmare a unei boli mintale, unei dereglări psihice temporare, a unei alte dereglări a sănătăţii sau a debilităţii - prin raportul expertizei judiciare psihiatrice;
5) atingerea de către partea vătămată, bănuit, învinuit, inculpat a unei anumite vîrste, dacă aceasta are importanţă în cauză - prin certificat de vîrstă, iar în caz de incapacitate legată de vîrstă - prin raportul expertizei judiciare medico-legale sau psihiatrice;
6) prezenţa antecedentelor penale ale bănuitului, învinuitului, inculpatului - prin certificat de cazier judiciar sau, după caz, prin copii de pe hotărîrile judecătoreşti de condamnare devenite definitive.
[Art.97 completat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 98. Fapte şi circumstanţe care nu trebuie dovedite
Se consideră fapte şi circumstanţe care nu trebuie dovedite:
1) faptele unanim recunoscute;
2) veridicitatea metodelor moderne de cercetare, unanim acceptate, în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei şi meseriei.
Capitolul II
PROBATORIUL
Articolul 99. Probatoriul
(1) În procesul penal, probatoriul constă în invocarea de probe şi propunerea de probe, admiterea şi administrarea lor în scopul constatării circumstanţelor care au importanţă pentru cauză.
(2) Probele administrate se verifică şi se apreciază de către organul de urmărire penală sau instanţă.
Articolul 100. Administrarea probelor
(1) Administrarea probelor constă în folosirea mijloacelor de probă în procesul penal, care presupune strîngerea şi verificarea probelor, în favoarea şi în defavoarea învinuitului, inculpatului, de către organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea altor participanţi la proces, precum şi de către instanţă, la cererea părţilor, prin procedeele probatorii prevăzute de prezentul cod.
(2) În scopul administrării probelor, apărătorul admis în procesul penal, în modul prevăzut de prezentul cod, este în drept:
1) să solicite şi să prezinte obiecte, documente şi informaţii necesare pentru acordarea asistenţei juridice, inclusiv să poarte convorbiri cu persoane fizice dacă acestea sînt de acord să fie audiate în modul stabilit de lege;
2) să solicite certificate, caracteristici şi alte documente din diverse organe şi instituţii competente, în modul stabilit;
3) în interesul asistenţei juridice, să solicite, cu consimţămîntul persoanei pe care o apără, opinia specialistului pentru explicarea chestiunilor care necesită cunoştinţe speciale.
(3) Bănuitul, învinuitul, inculpatul, apărătorul, acuzatorul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii lor, precum şi alte persoane fizice sau juridice, sînt în drept să prezinte informaţii orale şi scrise, obiecte şi documente care pot fi utilizate ca mijloace de probă.
(4) Toate probele administrate în cauza penală vor fi verificate sub toate aspectele, complet şi obiectiv. Verificarea probelor constă în analiza probelor administrate, coroborarea lor cu alte probe, administrarea de noi probe şi verificarea sursei din care provin probele, în conformitate cu prevederile prezentului cod, prin procedee probatorii respective.
Articolul 101. Aprecierea probelor
(1) Fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenţei, concludenţei, utilităţii şi veridicităţii ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.
(2) Reprezentantul organului de urmărire penală sau judecătorul apreciază probele conform propriei convingeri, formate în urma examinării lor în ansamblu, sub toate aspectele şi în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege.
(3) Nici o probă nu are o valoare dinainte stabilită pentru organul de urmărire penală sau instanţa de judecată.
(4) Instanţa de judecată este obligată să pună la baza hotărîrii sale numai acele probe la a căror cercetare au avut acces toate părţile în egală măsură şi să motiveze în hotărîre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.
(5) Hotărîrea de condamnare nu se poate întemeia, în măsură determinantă, pe declaraţiile martorului protejat sau pe probele obţinute în urma efectuării măsurilor speciale de investigaţii.
Capitolul III
MIJLOACELE DE PROBĂ ŞI PROCEDEELE PROBATORII
Secţiunea 1
Declaraţiile
Articolul 102. Declaraţiile
(1) Declaraţii sînt informaţiile orale sau scrise, date în cadrul procesului penal de către persoană şi care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei.
(2) Nu pot servi ca mijloace de probă datele comunicate de persoană dacă aceasta nu poate arăta sursa informaţiilor sale.
Articolul 103. Declaraţiile bănuitului, învinuitului, inculpatului
(1) Declaraţiile bănuitului, învinuitului, inculpatului sînt informaţiile orale sau scrise, depuse de aceştia la audiere în conformitate cu prevederile prezentului cod, referitor la circumstanţele care au servit temei pentru a-i recunoaşte în această calitate, precum şi la alte împrejurări ale cauzei pe care le cunosc.
(2) Recunoaşterea vinovăţiei de către persoana bănuită sau învinuită de săvîrşirea infracţiunii poate fi pusă la baza învinuirii doar în măsura în care este confirmată de fapte şi circumstanţe ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
(3) Bănuitul, învinuitul, inculpatul nu poate fi forţat să mărturisească împotriva sa sau împotriva rudelor sale apropiate ori să-şi recunoască vinovăţia şi nu poate fi tras la răspundere pentru refuzul de a face astfel de declaraţii.
(4) Datele comunicate de bănuit, învinuit, inculpat nu pot servi ca probe dacă ele se bazează pe informaţii a căror sursă nu este cunoscută. Dacă declaraţiile bănuitului, învinuitului, inculpatului se bazează pe spusele altor persoane, este necesar ca şi aceste persoane să fie audiate.
Articolul 104. Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului
(1) Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului se face numai în prezenţa unui apărător ales sau a unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, imediat după reţinere sau, după caz, după punerea sub învinuire, dacă acesta acceptă să fie audiat. Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului poate avea loc şi în lipsa apărătorului ales sau desemnat, cu acordul scris al persoanei audiate exprimat în prezenţa apărătorului. Nu se permite audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului în stare de oboseală, precum şi în timpul nopţii, decât doar la cererea persoanei audiate în cazurile ce nu suferă amânare, care vor fi motivate în procesul-verbal al audierii. Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului se înregistrează prin mijloace audio şi video în condiţiile art.115, iar suportul informaţional care conţine înregistrarea se anexează la procesul-verbal al audierii.
(11) Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului aflat în detenţie poate avea loc şi prin intermediul videoconferinţei, care se înregistrează, la sediul instituţiei penitenciare care dispune de mijloace tehnice corespunzătoare şi verifică identitatea acestuia, în prezenţa unui apărător ales sau a unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, ce se dispune prin încheiere motivată. Rezumatul declaraţiilor bănuitului, învinuitului, inculpatului se consemnează în procesul-verbal al audierii, cu menţiunea că audierea a fost efectuată prin intermediul videoconferinţei.
(2) Persoana care efectuează urmărirea penală, înainte de a-l audia pe bănuit, învinuit:
a) îl informează despre înregistrarea declaraţiilor prin mijloace audio şi video în condiţiile art.115;
b) îl identifică prin nume, prenume, patronimic, prin data, luna, anul şi locul naşterii, precizează cetăţenia, studiile, situaţia militară, situaţia familială şi persoanele pe care le are la întreţinere, ocupaţia, domiciliul, precizează dacă acesta posedă limba în care se desfăşoară procesul, dacă suferă de dizabilitate, dacă dispune de titluri speciale, grade de calificare şi distincţii de stat, precum şi altă informaţie necesară pentru identificarea persoanei lui în cauza respectivă;
c) îi explică esenţa bănuirii, învinuirii şi dreptul la tăcere şi de a nu depune mărturii în defavoarea sa;
d) îl întreabă dacă acesta acceptă să depună declaraţii asupra bănuielii sau învinuirii care i se incriminează.
(21) În cazul în care bănuitul, învinuitul refuză să depună declaraţii, se face o menţiune în acest sens în procesul-verbal al audierii şi acţiunea procesuală se încheie. Dacă bănuitul, învinuitul acceptă să depună declaraţii, persoana care efectuează audierea îl întreabă dacă recunoaşte bănuiala sau învinuirea ce i se incriminează şi îi propune să dea în scris explicaţii asupra acesteia, iar dacă bănuitul, învinuitul nu poate scrie sau refuză să scrie personal declaraţia, acest fapt se consemnează în procesul-verbal de către persoana care efectuează audierea.
(3) Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului nu poate începe cu citirea sau reamintirea declaraţiilor pe care acesta le-a depus anterior. Bănuitul, învinuitul, inculpatul nu poate prezenta sau citi o declaraţie scrisă mai înainte, însă poate utiliza notele sale asupra amănuntelor greu de memorizat.
(31) Durata audierii neîntrerupte a bănuitului, învinuitului, inculpatului nu poate depăşi 4 ore, iar durata audierii în aceeaşi zi nu poate depăşi 8 ore. Bănuitul, învinuitul, inculpatul are dreptul la o pauză de pînă la 20 de minute pe durata audierii de 4 ore. În cazul persoanelor grav bolnave, durata audierii se stabileşte ţinînd cont de indicaţiile medicului.
(4) Fiecare bănuit, învinuit este audiat separat. Persoana care efectuează audierea trebuie să ia măsuri ca bănuiţii, învinuiţii chemaţi în aceeaşi cauză să nu comunice între ei.
(5) Declaraţiile bănuitului, învinuitului se consemnează în procesul-verbal al audierii, întocmit în conformitate cu prevederile art.260 şi 261.
(6) În cazul în care bănuitul, învinuitul, inculpatul revine asupra vreuneia din declaraţiile sale anterioare sau are de făcut completări, rectificări ori precizări, acestea se consemnează şi se semnează în condiţiile articolelor menţionate în alin.(5).
(7) Dacă bănuitul, învinuitul nu are posibilitate de a se prezenta pentru a fi audiat, organul de urmărire penală procedează la audierea acestuia la locul aflării lui.
[Art.104 alin.(1),(2) în redacţie nouă, alin.(11),(21) introduse prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 105. Declaraţiile martorului şi condiţiile audierii lui
(1) Declaraţiile martorului sînt date orale sau scrise, depuse de acesta în cadrul audierii în condiţiile prezentului cod, asupra oricăror circumstanţe care urmează să fie constatate în cauză, inclusiv asupra persoanei bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii vătămate şi relaţiilor sale cu aceştia.
(2) Martorii chemaţi în aceeaşi cauză sînt audiaţi fiecare separat, fără prezenţa altor martori. Persoana care efectuează urmărirea penală trebuie să ia măsuri ca martorii chemaţi în aceeaşi cauză să nu poată comunica între ei.
(21) Declaraţiile martorului se înregistrează prin mijloace audio şi video în condiţiile art.115, fapt despre care este informat înainte de începerea audierii, iar suportul informaţional care conţine înregistrarea se anexează la procesul-verbal al audierii.
(3) Înainte de a începe audierea martorului, persoana care efectuează această acţiune procesuală constată identitatea lui (numele, prenumele, vîrsta, domiciliul, ocupaţia). Dacă există dubii în privinţa identităţii martorului, aceasta se constată prin alt mijloc de probă.
(4) Martorul surdomut este audiat cu participarea interpretului care cunoaşte semnele acestuia şi poate să comunice prin ele. Participarea interpretului este consemnată în procesul-verbal.
(5) În cazul în care martorul suferă de o boală psihică sau de o altă boală gravă, audierea lui se face cu consimţămîntul medicului şi în prezenţa acestuia.
(6) Persoana care efectuează acţiunea procesuală explică martorului drepturile şi obligaţiile prevăzute în art.90 şi îl previne asupra răspunderii ce o poartă în caz de refuz de a depune declaraţii, precum şi pentru declaraţii mincinoase, făcute cu bună ştiinţă şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal al audierii.
(7) În mod obligatoriu, fiecare martor este întrebat dacă este soţ sau rudă apropiată cu vreuna din părţi şi în ce relaţii se află cu părţile. În cazul în care se dovedeşte a fi soţ sau rudă apropiată a bănuitului, învinuitului, inculpatului, martorului i se explică dreptul de a tăcea şi este întrebat dacă acceptă să facă declaraţii.
(8) La audierea martorului se interzice punerea întrebărilor care în mod evident urmăresc insultarea şi umilirea persoanei.
[Art.105 alin.(21) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 106. Locul audierii martorului
Martorul se audiază la locul desfăşurării urmăririi penale sau cercetării judecătoreşti. În caz de necesitate, martorul poate fi audiat la locul aflării lui.
Articolul 107. Timpul şi durata audierii martorului
(1) Audierea martorului se face, de regulă, în timpul zilei. În cazuri excepţionale, audierea poate fi efectuată în timpul nopţii, cu indicarea motivelor în procesul-verbal respectiv.
(2) Durata audierii neîntrerupte a martorului nu poate depăşi 4 ore, iar durata generală, în aceeaşi zi, nu poate depăşi 8 ore.
(3) Martorul poate solicita o pauză de maximum 20 de minute pe durata audierii de 4 ore.
Articolul 108. Jurămîntul martorului
(1) Înainte de a fi audiat, martorul, în instanţa de judecată sau la audierea în condiţiile art.109 alin.(32) şi (33), depune următorul jurămînt: "Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".
(2) Martorii care, din motive de conştiinţă sau confesiune, nu depun jurămîntul vor rosti următoarea formulă: "Mă oblig să spun adevărul şi să nu ascund nimic din ceea ce ştiu.
[Alin.(3) art.108 exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]
(4) Despre depunerea jurămîntului sau rostirea formulei şi prevenirea privitor la răspunderea penală pentru declaraţii false se face menţiune în procesul-verbal, martorul semnînd pentru conformitate.
[Art.108 alin.(1) modificat prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]
Articolul 109. Modul de audiere a martorului
(1) Martorului i se aduce la cunoştinţă obiectul cauzei şi i se propune să declare despre faptele şi circumstanţele pe care le cunoaşte şi care se referă la cauză.
(2) După ce martorul a făcut declaraţii, lui i se pot pune întrebări cu privire la faptele şi circumstanţele care trebuie constatate în cauză, precum şi în ce mod a luat cunoştinţă de cele declarate. Nu se admite punerea întrebărilor care nu se referă la premisa probelor şi care în mod evident urmăresc scopul insultării şi umilirii martorului.
(3) În cazul în care prezenţa martorului la judecarea cauzei va fi imposibilă din motivul plecării lui peste hotarele ţării sau din alte motive întemeiate, precum şi pentru a reduce sau a exclude supunerea martorului unui vădit pericol sau pentru a reduce revictimizarea martorului, procurorul poate solicita audierea acestuia de către judecătorul de instrucţie, cu asigurarea posibilităţii bănuitului, învinuitului, apărătorului acestuia, părţii vătămate, avocatului acesteia şi procurorului de a pune întrebări martorului audiat. Prevederile alin.(32) şi (33) pot fi aplicate în mod corespunzător.
(31) Bănuitul, învinuitul sau partea vătămată poate solicita procurorului audierea martorului în condiţiile alin.(3). Refuzul procurorului de a audia martorul se contestă la judecătorul de instrucţie, care, în cazul constatării temeiniciei plîngerii, va audia martorul în condiţiile alin.(3).
(32) În cazul în care asigurarea prezenţei martorului la audiere este dificilă din cauza aflării acestuia peste hotarele Republicii Moldova, din cauza executării pedepsei într-un penitenciar din Republica Moldova, din cauza internării într-o instituţie medicală sau din cauza unor dizabilităţi locomotorii, procurorul, printr-o ordonanţă motivată, sau instanţa de judecată, printr-o încheiere motivată, poate decide audierea acestuia prin intermediul videoconferinţei, la cererea părţilor sau din oficiu. În acest caz, audierea martorului prin intermediul videoconferinţei are loc, după caz, la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular al Republicii Moldova, la sediul instituţiei penitenciare, al instituţiei medicale, al instituţiei de asistenţă socială, al autorităţii tutelare sau al organului de probaţiune, care dispun de mijloacele tehnice corespunzătoare şi verifică identitatea martorului.
(33) Dacă deplasarea martorului la locurile menţionate la alin.(32) este imposibilă, audierea acestuia poate avea loc în alte locuri, cu condiţia respectării confidenţialităţii declaraţiilor.
(4) Consemnarea declaraţiilor martorului se efectuează în condiţiile art.260 şi 261 sau, după caz, în condiţiile art.336 şi 337.
(41) Martorul minor în vârstă de până la 14 ani urmează să fie audiat în condiţiile art.1101.
(5) În cazul în care martorul minor urmează să fie audiat în cauzele penale privind infracţiunile prevăzute la art.2081-2085 din Codul penal nr.985/2002, privind infracţiunile cu caracter sexual, privind traficul de copii sau violenţa în familie, precum şi în alte cazuri în care interesele justiţiei sau ale minorului o cer, procurorul solicită audierea acestuia în condiţiile art.1101.
(6) Persoana care a fost audiată este informată că are dreptul să ia cunoştinţă de înregistrarea audio şi video în întregime, fapt consemnat în procesul-verbal de audiere.
[Art.109 alin.(5) completat prin Legea nr.5 din 12.02.2026, în vigoare 26.02.2026]
[Art.109 alin.(3) completat, alin.(32),(33) introduse prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]
[Art.109 alin.(6) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.109 alin.(3),(5) modificate, alin.(41) introdus prin Legea nr.316 din 17.11.2022, în vigoare 09.01.2023]
[Art.109 modificat prin Legea nr.163 din 18.07.2014, în vigoare 22.08.2014]
Articolul 110. Modalităţi speciale de audiere a martorului şi protecţia lui
(1) Dacă există motive temeinice de a considera că viaţa, integritatea corporală sau libertatea martorului ori a unei rude apropiate a lui sînt în pericol în legătură cu declaraţiile pe care acesta le face într-o cauză penală şi dacă există mijloacele tehnice respective, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa poate admite ca martorul respectiv să fie audiat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală sau în sala în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în prezentul articol.
(2) Audierea martorului în condiţiile menţionate la alin.(1) se face în baza unei încheieri motivate a judecătorului de instrucţie sau, după caz, a instanţei din oficiu ori la cererea motivată a procurorului, avocatului, martorului respectiv sau a oricărei persoane interesate.
(3) Martorului audiat în condiţiile prezentului articol i se permite să comunice altă informaţie despre identitatea sa decît cea reală. Informaţia despre identitatea reală a martorului şi alte date relevante ce exprimă legătura cauzală dintre fapta săvîrşită şi martor se consemnează de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de instanţă într-un proces-verbal separat care se păstrează la sediul instanţei respective în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă a confidenţialităţii.
(4) La locul unde se află martorul care face declaraţii în condiţiile menţionate în prezentul articol, acesta va fi asistat de judecătorul respectiv.
(5) Martorul poate fi audiat prin intermediul unei videoconferinţe cu circuit închis, cu imaginea şi vocea distorsionate astfel încît să nu poată fi recunoscut.
(6) Învinuitului, inculpatului şi apărătorului acestuia, părţii vătămate i se asigură posibilitatea de a adresa întrebări martorului audiat în condiţiile alin.(5).
(7) Declaraţiile martorului, audiat în condiţiile prezentului articol, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi se consemnează integral în procesul-verbal întocmit în conformitate cu prevederile art.260 şi 261. Suportul informaţional care conţine înregistrările audio şi video ale declaraţiilor martorului, sigilat cu sigiliul instanţei, se păstrează în original la instanţă împreună cu copia procesului-verbal al declaraţiei.
(8) Declaraţiile martorului, audiat în condiţiile prezentului articol, pot fi utilizate ca mijloc de probă numai în măsura în care ele sînt confirmate de alte probe.
(9) Pot fi audiaţi ca martori, în condiţiile prezentului articol, şi investigatorii sub acoperire, alţi participanţi la proces care au obţinut statut de persoană protejată în condiţiile Legii cu privire la protecţia martorilor şi altor participanţi la procesul penal.
[Art.110 alin.(1),(3),(4),(5),(7) modificate prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.110 completat prin Legea nr.270 din 07.11.2013, în vigoare 10.12.2013]
Articolul 1101. Audierea martorului minor
(1) Audierea martorului minor în cauzele penale privind infracţiunile prevăzute la art.2081-2085 din Codul penal nr.985/2002, privind infracţiunile cu caracter sexual, privind traficul de copii sau violenţa în familie, precum şi în alte cazuri în care interesele justiţiei sau ale minorului o cer, în condiţiile art.109 alin.(5), se va efectua de către judecătorul de instrucţie în spaţii special amenajate, dotate cu mijloace de înregistrare audio şi video, prin intermediul unui intervievator. Audierea minorului se va efectua în termene restrînse.
(11) Audierea martorului minor nu poate dura mai mult de:
a) 1 oră fără întrerupere, iar în total nu poate depăşi 2 ore pe zi, în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
b) 2 ore fără întrerupere, iar în total nu poate depăşi 4 ore pe zi, în cazul minorului cu vârsta mai mare de 14 ani.
Dacă starea sănătăţii martorului minor nu permite audierea în intervalele prevăzute de lege, durata audierii se stabileşte ţinând cont de indicaţiile medicului.
(2) Martorul minor şi intervievatorul se vor afla în camera de audiere separaţi de judecătorul de instrucţie şi de celelalte persoane participante la această acţiune procesuală.
(3) În camera de vizualizare se vor afla judecătorul de instrucţie, procurorul, apărătorul bănuitului sau al învinuitului, psihologul, grefierul, reprezentantul legal al minorului supus audierii, reprezentantul legal al părţii vătămate şi, după caz, alte persoane în condiţiile legii, cu excepţia bănuitului, învinuitului, inculpatului sau părţii civilmente responsabile. Participanţii la audiere vor adresa întrebări judecătorului de instrucţie, care le va transmite intervievatorului în mod verbal, prin intermediul dispozitivelor tehnice, sau în scris, în timpul unei pauze.
(4) În caz de necesitate, intervievatorul îşi rezervă dreptul de a reformula întrebările dacă acestea au fost formulate într-un mod care poate trauma martorul minor, însă fără a schimba esenţa lor.
(5) Audierea martorului minor trebuie să se efectueze în aşa mod încît să se evite producerea oricărui efect negativ asupra stării psihice a acestuia.
(6) Martorului minor care la data audierii nu a împlinit vîrsta de 16 ani i se va atrage atenţia că trebuie să spună adevărul.
(7) Declaraţiile martorului minor audiat în condiţiile prezentului articol se înregistrează prin mijloace audio şi video şi se consemnează integral într-un proces-verbal întocmit în conformitate cu art.260 şi 261. Judecătorul de instrucţie sigilează suportul informaţional pe care a fost înregistrată declaraţia martorului şi îl păstrează în original împreună cu copia de pe procesul-verbal al audierii. O copie a înregistrării audio şi video şi procesul-verbal al audierii se anexează la dosarul penal. În termen de 3 zile din momentul audierii sau nu mai tîrziu de ziua în care învinuitul s-a prezentat ori a fost adus în mod silit, organul de urmărire penală va aduce la cunoştinţa bănuitului sau învinuitului procesul-verbal al audierii martorului minor şi copia înregistrării audio şi video a acesteia, fapt pe marginea căruia se întocmeşte un proces-verbal.
(71) În cazul în care, din motive tehnice survenite pe parcursul audierii, înregistrarea audio şi video a audierii martorului minor nu este posibilă, audierea se desfăşoară în continuare, fapt despre care se face o menţiune în procesul-verbal al audierii, cu indicarea naturii imposibilităţii tehnice care nu a permis înregistrarea audio şi video a audierii martorului minor. În acest caz, audierea repetată nu se admite.
(8) Dacă bănuitul sau învinuitul doreşte să-i adreseze întrebări martorului minor, în baza unei cereri motivate este organizată o audiere suplimentară în condiţiile prezentului articol. La audierea suplimentară participă aceleaşi persoane care au participat la prima audiere a martorului minor. Audierea repetată a minorului trebuie evitată în măsura în care acest lucru este posibil.
(9) Dacă în momentul audierii nu era identificat un bănuit, după identificarea persoanei şi atribuirea acesteia a statutului de bănuit, în cel mai scurt timp posibil organul de urmărire penală aduce la cunoştinţa bănuitului sau a apărătorului acestuia procesul-verbal al audierii, prezentîndu-i şi copia înregistrării audio şi video a acesteia. Dacă bănuitul sau apărătorul acestuia doreşte să adreseze întrebări minorului, în baza unei cereri motivate se organizează audierea suplimentară a minorului, în condiţiile prezentului articol.
[Art.1101 alin.(1),(6) modificate prin Legea nr.5 din 12.02.2026, în vigoare 26.02.2026]
[Art.1101 alin.(11),(71) introduse, alin.(3) în redacţie nouă, alin.(8) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.1101 denumirea în redacţie nouă, alin.(1) modificat prin Legea nr.316 din 17.11.2022, în vigoare 09.01.2023]
[Art.1101 în redacţia Legii nr.163 din 18.07.2014, în vigoare 22.08.2014]
Articolul 111. Declaraţiile şi audierea victimei şi părţii vătămate
(1) Victima şi partea vătămată se audiază privitor la fapta penală şi la alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză.
(2) Declaraţiile şi audierea victimei şi părţii vătămate se fac conform dispoziţiilor ce se referă la declaraţiile şi audierea martorilor, fiind aplicate în mod corespunzător. Victima şi partea vătămată în cazul infracţiunii cu caracter sexual sau al infracţiunii de violenţă în familie este audiată în prezenţa unui avocat şi, după caz, în prezenţa psihologului.
(3) În anumite cazuri, cînd poate fi prejudiciată viaţa intimă a victimei şi părţii vătămate, se interzice inculpatului învinuit de comiterea unei infracţiuni sexuale şi apărătorului său să prezinte probe despre pretinsul caracter sau istoria personală a victimei şi a părţii vătămate, cu excepţia cazului cînd instanţa acordă această permisiune. Inculpatul poate înainta cerere preşedintelui şedinţei de judecată privind prezentarea probelor despre pretinsul caracter sau istoria personală a victimei şi părţii vătămate. Această cerere se soluţionează în şedinţă închisă, la care inculpatul şi acuzarea vor avea posibilitatea să se expună. În urma şedinţei închise, instanţa va acorda permisiunea de a prezenta probe despre pretinsul caracter sau istoria personală a victimei şi părţii vătămate numai dacă se va convinge de relevanţa unor asemenea probe şi că omiterea lor ar putea să prejudicieze inculpatul astfel încît să afecteze achitarea lui în cazul în care administrarea acestor probe va fi interzisă. În asemenea cazuri, preşedintele şedinţei va stabili limitele în care pot fi administrate aceste probe şi adresate întrebări.
[Art.111 modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.111 alin.(2) completat prin Legea nr.316 din 17.11.2022, în vigoare 09.01.2023]
Articolul 112. Declaraţiile şi audierea părţii civile şi părţii civilmente responsabile
(1) Declaraţiile şi audierea părţii civile şi părţii civilmente responsabile se fac conform dispoziţiilor ce se referă la audierea învinuitului, fiind aplicate în mod corespunzător. Partea civilă şi partea civilmente responsabilă dau explicaţii privitor la acţiunea civilă înaintată.
(2) Partea civilă poate fi audiată privind circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea cauzei penale, aplicîndu-se în mod corespunzător dispoziţiile ce se referă la audierea martorului.
[Art.112 alin.(2) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 113. Confruntarea
(1) În cazul în care există divergenţe între declaraţiile persoanelor audiate în aceeaşi cauză, se procedează la confruntarea acestor persoane, inclusiv cu cele ale căror declaraţii sînt defavorabile bănuitului, învinuitului, dacă este necesar, pentru aflarea adevărului şi înlăturarea divergenţelor.
(2) Confruntarea se efectuează de către organul de urmărire penală din oficiu sau la cererea participanţilor la proces.
(3) Audierea persoanelor confruntate se face cu respectarea dispoziţiilor privitoare la audierea martorului sau învinuitului, care se aplică în mod corespunzător, în funcţie de calitatea procesuală a persoanelor confruntate.
(4) Persoanele confruntate se audiază privitor la relaţiile dintre ele, la faptele şi circumstanţele în privinţa cărora declaraţiile depuse anterior se contrazic. După audierea declaraţiilor, persoanele confruntate pot să-şi pună reciproc întrebări şi răspund la întrebările persoanei care efectuează acţiunea procesuală.
(5) Declaraţiile persoanelor confruntate se consemnează într-un proces-verbal întocmit conform prevederilor art.260 şi 261.
(6) Nici un minor nu va fi obligat să participe la confruntarea cu persoana învinuită de infracţiuni contra integrităţii lui fizice şi/sau morale.
(7) Prin derogare de la prevederile alin.(1), confruntarea victimei sau a părţii vătămate cu persoana bănuită sau învinuită de săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, infracţiunii cu caracter sexual, infracţiunii privind traficul de fiinţe umane sau privind traficul de copii se desfăşoară cu acordul victimei sau al părţii vătămate în prezenţa avocatului acesteia şi, după caz, cu participarea psihologului. În lipsa acordului victimei sau al părţii vătămate, confruntarea poate avea loc în baza unei ordonanţe motivate a procurorului, cu invocarea circumstanţelor importante pentru stabilirea adevărului, care nu pot fi soluţionate în alt mod. Ordonanţa de dispunere a confruntării poate fi atacată la judecătorul de instrucţie în condiţiile art.313. Până la soluţionarea plângerii de către judecătorul de instrucţie, efectuarea confruntării se suspendă.
[Art.113 alin.(7) introdus prin Legea nr.316 din 17.11.2022, în vigoare 09.01.2023]
Articolul 114. Verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii
(1) Pentru a verifica sau a preciza declaraţiile martorului, victimei, părţii vătămate, bănuitului, învinuitului despre evenimentele infracţiunii săvîrşite într-un loc concret, reprezentantul organului de urmărire penală este în drept să se prezinte la locul infracţiunii împreună cu persoana audiată şi, după caz, cu apărătorul, interpretul, specialistul, reprezentantul legal şi să propună persoanei audiate să descrie circumstanţele şi obiectele despre care a făcut sau poate face şi acum declaraţii.
(2) Persoana audiată arată calea spre locul săvîrşirii infracţiunii, descrie circumstanţele şi obiectele despre care anterior a făcut declaraţii şi răspunde la întrebările reprezentantului organului de urmărire penală.
(3) Dacă, pe parcursul verificării declaraţiilor la locul infracţiunii, vor fi descoperite obiecte şi documente ce pot servi ca probe în cauza penală, ele se ridică şi acest fapt se consemnează în procesul-verbal.
(4) Verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii se permite cu condiţia de a nu leza demnitatea şi onoarea persoanelor care participă la această acţiune procesuală şi de a nu pune în pericol sănătatea lor.
(5) Despre verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii se întocmeşte un proces-verbal, cu respectarea prevederilor art.260 şi 261, în care, suplimentar, se fixează declaraţiile persoanei făcute la faţa locului. În cadrul efectuării verificării declaraţiilor la faţa locului pot fi aplicate mijloace tehnice, întocmite schiţe, fapt ce se consemnează în procesul-verbal. Fonogramele, suporturile informaţionale care conţin înregistrările audio şi video, peliculele fotografice, schiţele, documentele şi obiectele ridicate se anexează la procesul-verbal.
[Art.114 alin.(1),(5) modificate prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 115. Aplicarea înregistrărilor audio şi video la audierea persoanelor
(1) La audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii vătămate, a martorilor în alte condiţii decît cele prevăzute la art.1101, se aplică de către organul de urmărire penală ori instanţă, înregistrări audio şi video. Despre aplicarea înregistrărilor audio şi video se comunică persoanei care urmează să fie audiată înainte de începerea audierii.
(2) Înregistrarea audio şi video trebuie să conţină datele despre persoana care este audiată, persoana care efectuează audierea, toate datele care urmează să fie consemnate în procesul-verbal al audierii, conform cerinţelor art.260 şi 261, precum şi întreaga desfăşurare a audierii. Nu se admite înregistrarea audio şi video a unei părţi din audiere, precum şi repetarea specială pentru înregistrare audio şi video a declaraţiilor deja făcute.
(3) După terminarea audierii, înregistrarea audio şi video poate fi reprodusă în întregime la solicitarea consemnată în procesul-verbal al acţiunii sau din oficiu. Completările la înregistrarea audio şi video a declaraţiilor făcute de persoana audiată se înregistrează pe suportul informaţional care conţine înregistrarea. Înregistrarea audio şi video se încheie cu declaraţia persoanei audiate care confirmă justeţea declaraţiilor.
(4) Declaraţiile obţinute în timpul audierii cu aplicarea înregistrării audio şi video se consemnează în procesul-verbal al audierii.
(5) În cazul în care înregistrarea audio şi video a declaraţiilor se reproduce în cadrul efectuării unei alte acţiuni de urmărire penală, organul de urmărire penală este obligat să facă despre aceasta o menţiune în procesul-verbal respectiv.
(6) În cazul în care, din motive tehnice sau din alte motive, înregistrarea video nu este posibilă, despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal al audierii, cu indicarea cauzei imposibilităţii de înregistrare video a audierii. În acest caz, audierea se desfăşoară cu aplicarea înregistrării audio.
[Art.115 alin.(6) modificat prin Legea nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 28.11.2023]
[Art.115 modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.115 completat prin Legea nr.163 din 18.07.2014, în vigoare 22.08.2014]
Secţiunea a 2-a
Prezentarea spre recunoaştere
Articolul 116. Prezentarea persoanei spre recunoaştere
(1) Dacă este necesar de a prezenta o persoană spre recunoaştere martorului, părţii vătămate, bănuitului, învinuitului, organul de urmărire penală îi audiază pe aceştia asupra circumstanţelor în care au văzut persoana, precum şi asupra semnelor şi particularităţilor distinctive după care ar putea să o recunoască. Despre aceasta se întocmeşte un proces-verbal.
(2) Dacă cel chemat spre a face recunoaşterea este martor sau parte vătămată, el este prevenit despre răspunderea penală, prevăzută în art.313 din Codul penal, pentru refuzul de a face declaraţii, în art.312 din Codul penal, pentru declaraţiile mincinoase, precum şi despre dreptul de a nu face declaraţii împotriva sa şi împotriva rudelor sale apropiate.
(3) Persoana care trebuie recunoscută este prezentată celui care urmează să o recunoască în afara spaţiului vizibilităţii celui care urmează a fi recunoscut, împreună cu cel puţin 4 asistenţi procedurali de acelaşi sex, asemănători la exterior. La prezentarea spre recunoaştere se aplică fotografierea. Fotografiile persoanei prezentate spre recunoaştere şi a asistenţilor procedurali vor fi anexate în mod obligatoriu la procesul-verbal.
(4) Înainte de prezentare, reprezentantul organului de urmărire penală propune persoanei care urmează a fi recunoscută să ocupe locul pe care îl doreşte printre asistenţii procedurali, făcînd despre aceasta o menţiune în procesul-verbal.
(5) Recunoaşterea nu va avea loc, iar cea care a avut loc nu se va considera întemeiată, dacă persoana chemată pentru a face recunoaşterea a indicat particularităţi incerte pentru identificarea persoanei prezentate. Nu poate fi efectuată recunoaşterea repetată a persoanei de către aceeaşi persoană după aceleaşi particularităţi.
(6) În cazul în care prezentarea persoanei spre recunoaştere este imposibilă, recunoaşterea se poate face după fotografia acesteia, prezentată împreună cu fotografiile a cel puţin 4 alte persoane ce nu se deosebesc esenţial între ele. Toate fotografiile se anexează la dosar.
(7) În legătură cu prezentarea spre recunoaştere a persoanei se întocmeşte un proces-verbal conform prevederilor art.260 şi 261, cu excepţia că cel recunoscut nu ia cunoştinţă la moment de procesul-verbal de recunoaştere şi nu îl semnează.
Articolul 117. Prezentarea obiectelor spre recunoaştere
(1) Cei chemaţi pentru a recunoaşte un obiect sînt în prealabil audiaţi asupra circumstanţelor în care au văzut obiectul care urmează a fi prezentat, precum şi asupra semnelor şi particularităţilor distinctive după care l-ar putea recunoaşte. Despre aceasta se întocmeşte un proces-verbal.
(2) Dacă cel chemat pentru a face recunoaşterea obiectului este martor sau parte vătămată, el este prevenit despre răspunderea penală prevăzută în art.313 din Codul penal, pentru refuzul de a face declaraţii, în art.312 din Codul penal, pentru declaraţii mincinoase, precum şi despre dreptul de a nu face declaraţii împotriva rudelor sale apropiate.
(3) Obiectul ce urmează a fi recunoscut se prezintă împreună cu cel puţin alte 2 obiecte omogene. Persoana care recunoaşte obiectul este obligată să explice după care semne sau particularităţi l-a recunoscut.
(4) La prezentarea spre recunoaştere a cadavrului sau a unor părţi ale lui, sau a obiectelor de anticariat, precum şi a altor obiecte pentru care este imposibil de a alege şi prezenta analogul, recunoaşterea se face după exemplar unic.
(5) În caz de prezentare spre recunoaştere a cadavrului unei persoane, pe care cel chemat de a o recunoaşte o ştia din viaţă, se permite efectuarea toaletei cosmetice respective a decedatului. La prezentarea spre recunoaştere a unui obiect, se permite curăţarea lui de murdărie, rugină şi de alte stratificări dacă aceasta nu îl va distruge ca mijloc de probă.
(6) În legătură cu prezentarea spre recunoaştere a obiectului, se întocmeşte un proces-verbal conform prevederilor art.260 şi 261.
Secţiunea a 3-a
Cercetarea la faţa locului, examinarea corporală, exhumarea
cadavrului, reconstituirea faptei şi experimentul
Articolul 118. Cercetarea la faţa locului
(1) În scopul descoperirii şi ridicării urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză, organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului a terenurilor, încăperilor, obiectelor, documentelor, sistemelor informatice sau suporturilor de stocare a datelor informatice, animalelor, cadavrelor umane sau de animale.
(2) Cercetarea la faţa locului a încăperii sau a domiciliului se efectuează cu acordul în scris al proprietarului sau al posesorului ori, în lipsa acestuia, al unuia dintre membrii majori ai familiei sale. În caz de infracţiune de violenţă în familie, cercetarea la faţa locului a domiciliului poate fi efectuată cu acordul victimei, iar dacă victima este o persoană minoră, cu acordul membrului major al familiei, altul decît făptuitorul. În lipsa acordului în scris, cercetarea la faţa locului a încăperii sau a domiciliului se efectuează în baza ordonanţei organului de urmărire penală, cu autorizarea judecătorului de instrucţie.
(3) Organul de urmărire penală cercetează obiectele vizibile, iar în caz de necesitate, permite accesul la ele în măsura în care nu se încălcă drepturile omului. În anumite cazuri, persoana care efectuează urmărirea penală, dacă este necesar, execută diferite măsurări, fotografieri, filmări, întocmeşte desene, schiţe, face mulaje şi tipare de pe urme de sine stătător sau cu ajutorul specialistului în materia respectivă. Locul cercetării poate fi înconjurat de colaboratorii organelor de menţinere a ordinii publice.
(4) Obiectele descoperite în timpul cercetării la faţa locului se examinează la locul efectuării acestei acţiuni şi rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal al acţiunii respective. Dacă pentru examinarea obiectelor şi documentelor se cere un timp mai îndelungat, precum şi în alte cazuri, persoana care efectuează urmărirea penală le poate ridica pentru a le examina în sediul organului de urmărire penală. Pentru aceasta, obiectele şi documentele se împachetează, se sigilează, pachetul se semnează şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal.
(5) Organul de urmărire penală efectuează examinarea sistemelor informatice sau a suporturilor de stocare a datelor informatice, în caz de necesitate, cu ajutorul specialistului în domeniul respectiv.
(6) La cererea persoanei care deţine sau are sub control obiectele ce conţin date informatice, organul de urmărire penală dispune, prin ordonanţă motivată, efectuarea de copii, care servesc ca mijloc de probă. Copiile se realizează prin utilizarea metodelor şi mijloacelor tehnice ce asigură integritatea şi autenticitatea datelor informatice.
(7) În cazul în care pentru examinarea obiectelor care conţin date informatice se cere un timp mai îndelungat sau este necesară efectuarea expertizei judiciare ori a constatării tehnico-ştiinţifice a sistemelor informatice sau a suporturilor de stocare a datelor informatice, persoana care efectuează urmărirea penală ridică obiectele respective pentru a le examina la sediul organului de urmărire penală sau pentru a dispune efectuarea expertizei judiciare ori a constatării tehnico-ştiinţifice. Pentru aceasta, obiectele care conţin datele informatice se împachetează şi se sigilează, iar pachetul se semnează, făcîndu-se menţiunea respectivă în procesul-verbal.
[Art.118 completat prin Legea nr.294 din 22.12.2016, în vigoare 03.02.2017]
[Art.118 completat prin Legea nr.196 din 28.07.2016, în vigoare 16.09.2016]
[Art.118 modificat prin Legea nr.39 din 29.05.2014, în vigoare 27.06.2014]
Articolul 119. Examinarea corporală
(1) Organul de urmărire penală are dreptul să efectueze examinarea corporală a bănuitului, învinuitului, inculpatului, martorului, victimei sau părţii vătămate, cu consimţămîntul acestora sau în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală, cu autorizarea judecătorului de instrucţie, pentru a constata dacă pe corpul acestora există urme ale infracţiunii sau semne particulare, în cazul în care pentru aceasta nu este necesară expertiza judiciară medico-legală.
(2) În caz de infracţiune flagrantă, examinarea corporală poate fi efectuată fără autorizarea judecătorului de instrucţie, însă, în termen de 24 de ore, el trebuie să fie informat despre acţiunea efectuată, cu prezentarea materialelor respective ale cauzei pentru controlul legalităţii acestei acţiuni.
(3) Dacă este necesar, examinarea corporală se face cu participarea medicului.
(4) Persoana care efectuează urmărirea penală nu asistă la examinarea corporală a unei persoane de sex opus dacă este necesară dezbrăcarea acesteia. În acest caz, examinarea corporală se face de către un medic.
(5) În cursul examinării corporale sînt interzise acţiuni care înjosesc demnitatea persoanei examinate sau îi pun în pericol sănătatea.
[Art.119 alin.(1) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 120. Examinarea cadavrului
Examinarea exterioară a cadavrului la locul unde a fost descoperit se face de către organul de urmărire penală, cu participarea medicului legist, iar în lipsa acestuia - cu participarea unui alt medic. În caz de necesitate, pentru examinarea cadavrului se atrag şi alţi specialişti. Cadavrul, după examinare, se expediază la instituţia de expertiză respectivă, unde vor fi luate măsuri pentru a preveni pierderea, deteriorarea, alterarea cadavrului sau a părţilor acestuia.
[Art.120 modificat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
Articolul 121. Exhumarea cadavrului
(1) Exhumarea cadavrului se face în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală, cu autorizarea judecătorului de instrucţie şi cu înştiinţarea rudelor.
(2) Exhumarea cadavrului se face în prezenţa procurorului şi a specialistului în domeniul medicinei legale, cu anunţarea prealabilă a serviciului sanitar epidemiologic din localitate.
(3) După exhumare, cadavrul poate fi dus la instituţia medicală respectivă pentru efectuarea altor investigaţii.
Articolul 122. Reconstituirea faptei
(1) Organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, precum şi instanţa de judecată, la cererea părţilor, considerînd că este necesar pentru verificarea şi precizarea unor date, pot proceda la reconstituirea, integrală sau parţială, a faptei la faţa locului, cu participarea bănuitului, învinuitului sau inculpatului, prin reproducerea acţiunilor, situaţiei sau a altor circumstanţe în care s-a produs fapta. Cu acest prilej, în cazurile necesare se pot face măsurări, filmări, fotografieri, întocmi desene şi schiţe.
(2) La reconstituirea faptei se interzic acţiuni care înjosesc onoarea şi demnitatea persoanelor care participă la reconstituire şi a celor din jurul lor sau care le pun în pericol sănătatea.
[Art.122 alin.(1) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 123. Experimentul în procedura de urmărire penală
(1) În scopul verificării şi precizării datelor ce au importanţă pentru cauza penală şi care pot fi reproduse în condiţiile efectuării unor experimente şi a altor activităţi de investigaţii, organul de urmărire penală este în drept să efectueze un experiment în procedura de urmărire penală.
(2) În caz de necesitate, organul de urmărire penală este în drept să antreneze în efectuarea experimentului bănuitul, învinuitul, martorul, cu consimţămîntul acestora, specialistul şi alte persoane şi să utilizeze diferite mijloace tehnice.
(3) Experimentul se permite cu condiţia de a nu pune în pericol viaţa şi sănătatea participanţilor la el, de a nu leza onoarea şi demnitatea lor şi de a nu cauza prejudiciu material participanţilor.
Articolul 124. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului, de examinare corporală, de exhumare a cadavrului, de reconstituire a faptei şi de efectuare a experimentului
Despre efectuarea cercetării la faţa locului, examinării corporale, examinării cadavrului, exhumării cadavrului, reconstituirii faptei şi experimentului se întocmeşte proces-verbal în conformitate cu prevederile art.260 şi 261, în care detaliat se expun toate circumstanţele, mersul şi rezultatele acţiunii procesuale respective, particularităţile mijloacelor tehnice utilizate. La procesul-verbal se anexează schiţe, proiecte şi materiale ce reflectă utilizarea mijloacelor tehnice.
Secţiunea a 4-a
Percheziţia şi ridicarea de obiecte şi documente
Articolul 125. Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei
(1) Organul de urmărire penală este în drept să efectueze percheziţie dacă din probele acumulate sau din materialele activităţii speciale de investigaţii rezultă o presupunere rezonabilă că într-o anumită încăpere ori într-un alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce au fost destinate pentru a fi folosite sau au servit ca mijloace la săvîrşirea infracţiunii, obiecte şi valori dobîndite de pe urma infracţiunii, precum şi alte obiecte sau documente care ar putea avea importanţă pentru cauza penală şi care prin alte procedee probatorii nu pot fi obţinute.
(2) Percheziţia se poate efectua şi în scopul descoperirii unor persoane căutate, a unor cadavre sau a altor date importante pentru cauza penală.
(3) Percheziţia se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală şi numai cu autorizaţia judecătorului de instrucţie.
(4) În cazurile ce nu suferă amînare sau în caz de delict flagrant, percheziţia se poate efectua în baza unei ordonanţe motivate a procurorului, fără autorizaţia judecătorului de instrucţie, urmînd ca acestuia să i se prezinte imediat, dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea percheziţiei, materialele obţinute în urma percheziţiei, indicîndu-se motivele efectuării ei. Judecătorul de instrucţie verifică legalitatea acestei acţiuni procesuale.
(5) În cazul constatării faptului că percheziţia a fost efectuată legal, judecătorul de instrucţie confirmă rezultatul acesteia printr-o încheiere motivată. În caz contrar, prin încheiere motivată, recunoaşte percheziţia ca fiind ilegală.
Articolul 126. Temeiurile pentru ridicarea de obiecte sau documente
(1) Organul de urmărire penală, în baza unei ordonanţe motivate, este în drept să ridice obiectele sau documentele care au importanţă pentru cauza penală dacă probele acumulate sau materialele activităţii speciale de investigaţii indică exact locul şi persoana la care se află acestea.
(2) Ridicarea de documente ce conţin informaţii care constituie secret de stat, comercial, bancar se face numai cu autorizaţia judecătorului de instrucţie.
[Art.126 alin.(2) modificat prin Legea nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
[Art.126 alin.(3) abrogat prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]
Articolul 127. Persoanele prezente la efectuarea percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente
(1) În caz de necesitate, la efectuarea percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente poate participa interpretul sau specialistul.
(2) La efectuarea percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente trebuie să fie asigurată prezenţa persoanei la care se face percheziţia sau ridicarea ori a unor membri adulţi ai familiei acesteia, ori a celor care reprezintă interesele persoanei în cauză. Dacă prezenţa acestor persoane este imposibilă, se invită reprezentantul autorităţii executive a administraţiei publice locale.
(3) Ridicarea de obiecte şi documente sau percheziţia în încăperile instituţiilor, întreprinderilor, organizaţiilor şi unităţilor militare se efectuează în prezenţa reprezentantului respectiv.
(4) Persoanele la care se efectuează percheziţia sau ridicarea de obiecte şi documente, precum şi specialiştii, interpreţii, reprezentanţii, apărătorii, au dreptul să asiste la toate acţiunile organului de urmărire penală şi să facă în legătură cu aceasta obiecţii şi declaraţii care vor fi consemnate în procesul-verbal.
(5) În scopul asigurării securităţii, organele de urmărire penală pot antrena subdiviziuni ale instituţiilor prevăzute la art.56 alin.(1) sau alte instituţii. Identitatea persoanelor antrenate de organele de urmărire penală pentru asigurarea securităţii poate fi ascunsă sau/şi deghizată, fapt care se consemnează în procesul-verbal.
(6) Persoana la care se face percheziţia sau ridicarea de obiecte şi documente are dreptul să înregistreze prin mijloace audiovideo aceste acţiuni, informînd despre acest fapt organul de urmărire penală.
(7) Dacă persoana la care se efectuează percheziţia solicită prezenţa apărătorului, acţiunea procesuală se întrerupe pînă la prezentarea apărătorului, dar nu mai mult decît pentru 2 ore. În caz de urgenţă determinată de riscul de pierdere, alterare sau distrugere a probelor ori de pericolul pentru siguranţa persoanei la care se face percheziţia sau a altor persoane, percheziţia continuă, cu indicarea motivelor în procesul-verbal.
[Art.127 modificat prin Legea nr.39 din 29.05.2014, în vigoare 27.06.2014]
Articolul 128. Procedura efectuării percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente
(1) Este interzis de a efectua ridicări de obiecte şi documente sau de a face percheziţii în timpul nopţii, cu excepţia cazurilor de delict flagrant.
(2) În baza ordonanţei de efectuare a percheziţiei sau a ridicării de obiecte şi documente cu autorizaţia judecătorului de instrucţie, persoana care efectuează urmărirea penală este în drept să intre în domiciliu sau în alte încăperi. Este interzisă efectuarea percheziţiilor cu depăşirea spaţiilor, în alte locuri, în temeiul altor acte sau urmărind alte scopuri decît cele indicate în încheierea judecătorului de instrucţie privind autorizarea sau în ordonanţa procurorului.
(3) Pînă la începerea percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente, reprezentantul organului de urmărire penală este obligat să înmîneze, sub semnătură, persoanei la care se face percheziţia sau ridicarea copia de pe ordonanţa respectivă. Ordonanţa trebuie să conţină, pe lîngă datele prevăzute la art.255, date cu privire la obiectele sau documentele căutate.
(4) La ridicarea de obiecte şi documente, după prezentarea ordonanţei, reprezentantul organului de urmărire penală cere să i se predea obiectele sau documentele care urmează a fi ridicate, iar în caz de refuz, procedează la ridicarea lor forţată. Dacă obiectele sau documentele ce urmează a fi ridicate lipsesc la locul indicat în ordonanţă, persoana care efectuează urmărirea penală este în drept să facă percheziţie. Rezultatul percheziţiei urmează a fi prezentat, pentru verificare, judecătorului de instrucţie în termen de 24 de ore, în conformitate cu prevederile prezentului cod.
(5) În cadrul efectuării percheziţiei, după prezentarea ordonanţei, reprezentantul organului de urmărire penală cere să i se predea obiectele şi documentele menţionate în ordonanţă. Instituţiile financiare nu pot invoca secretul bancar drept motiv pentru a refuza prezentarea documentelor solicitate. Dacă obiectele şi documentele căutate se predau benevol, persoana care efectuează urmărirea penală se limitează la ridicarea acestora, fără a mai efectua alte măsuri de investigaţii.
(51) Ridicarea obiectelor, documentelor, dispozitivelor de stocare a datelor sau a sistemelor de informaţii în original este permisă doar dacă, după examinarea la faţa locului, în prealabil, se constată că acestea ar putea avea importanţă expresă şi indispensabilă pentru cauza penală, iar ridicarea lor nu stopează în mod inevitabil activitatea economică a persoanei.
(52) În cazul în care ridicarea obiectelor, documentelor, dispozitivelor de stocare a datelor sau a sistemelor de informaţii în original nu este posibilă fără stoparea inevitabilă a activităţii economice a persoanei, organul de urmărire penală dispune, prin ordonanţă motivată, efectuarea de copii şi înregistrări foto sau video, stocarea datelor, inspectarea, măsurarea sau prelevarea de mostre, care servesc drept mijloc de probă. Efectuarea copiilor şi a înregistrărilor foto sau video, stocarea datelor (clonarea sistemelor informaţionale), inspectarea, măsurarea sau prelevarea de mostre se realizează, după caz, cu participarea specialistului, prin utilizarea metodelor şi mijloacelor tehnice ce asigură integritatea şi autenticitatea documentelor, obiectelor, dispozitivelor de stocare a datelor sau a sistemelor de informaţii.
(53) În cazul în care este imposibilă efectuarea copiilor şi a înregistrărilor foto sau video, stocarea datelor (clonarea sistemelor informaţionale), inspectarea, măsurarea sau prelevarea de mostre a obiectelor, documentelor, dispozitivelor de stocare a datelor şi a sistemelor de informaţii la locul efectuării acţiunii procesuale fără a afecta integritatea şi autenticitatea acestora ori posesorul acestora nu permite sau obstrucţionează efectuarea acestor acţiuni, organul de urmărire penală le ridică în scopul efectuării copiilor şi a înregistrărilor foto sau video, stocării datelor (clonării sistemelor informaţionale), inspectării, măsurării sau prelevării de mostre, indicînd în procesul-verbal întocmit elementele de individualizare a fiecărui obiect, document sau dispozitiv.
(54) În toate cazurile, cu excepţia dispunerii constatării tehnico-ştiinţifice sau expertizei judiciare asupra obiectelor, documentelor, dispozitivelor de stocare a datelor sau a sistemelor de informaţii, acestea se restituie persoanei de la care au fost ridicate în termen de 3 zile de la ridicare. Dacă din cauza proprietăţilor individuale ale obiectelor, documentelor, dispozitivelor de stocare a datelor sau a sistemelor de informaţii este necesar mai mult timp pentru examinarea lor, termenul de restituire poate fi prelungit prin ordonanţa motivată a procurorului, dar nu mai mult decît pentru un termen total de pînă la 20 de zile de la data ridicării.
(6) Toate obiectele şi documentele ridicate se prezintă tuturor persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei sau ridicării. Obiectele şi documentele descoperite în timpul percheziţiei sau ridicării, a căror circulaţie este interzisă de lege, trebuie ridicate indiferent de faptul dacă au sau nu legătură cu cauza penală.
(7) La efectuarea percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente, persoana care efectuează urmărirea penală are dreptul să deschidă încăperile şi depozitele încuiate dacă proprietarul refuză să le deschidă benevol, evitîndu-se deteriorarea nejustificată a bunurilor.
(8) La efectuarea percheziţiei pot fi utilizate mijloace tehnice, fapt ce va fi menţionat în procesul-verbal.
(9) Organul de urmărire penală este obligat să ia măsuri pentru a nu se da publicităţii circumstanţele privitor la viaţa intimă a persoanei, constatate în legătură cu efectuarea percheziţiei sau ridicării.
(10) Persoana care efectuează urmărirea penală are dreptul să interzică persoanelor aflate în încăpere sau la locul unde se efectuează percheziţia, precum şi persoanelor care au intrat în această încăpere sau au venit în acest loc, să plece ori să comunice între ele sau cu alte persoane pînă la terminarea percheziţiei. În caz de necesitate, încăperea sau locul unde se efectuează percheziţia pot fi luate sub pază.
[Art.128 completat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]
Articolul 129. Procedura percheziţiei sau ridicării efectuate în localurile misiunilor diplomatice
(1) În localurile misiunilor diplomatice, inclusiv în localurile în care locuiesc membrii misiunilor diplomatice şi familiile lor, percheziţia sau ridicarea se poate efectua numai la cererea sau cu consimţămîntul statului străin, exprimate de şeful misiunii diplomatice. Consimţămîntul pentru efectuarea percheziţiei sau ridicării se solicită prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.
(2) La efectuarea percheziţiei sau ridicării în localurile menţionate în alin.(1) este obligatorie prezenţa procurorului şi a unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.
(3) Percheziţia sau ridicarea de obiecte şi documente în localurile misiunilor diplomatice se efectuează conform prevederilor prezentului cod.
Articolul 130. Percheziţia corporală şi ridicarea
(1) În cazul în care există temeiuri de a efectua percheziţia sau ridicarea în încăperi, reprezentantul organului de urmărire penală poate extrage obiecte şi documente ce au importanţă pentru cauză care se află în hainele, în lucrurile sau pe corpul persoanei la care se efectuează această acţiune de urmărire penală.
(2) Percheziţia corporală fără întocmirea ordonanţei despre aceasta şi fără autorizaţia judecătorului de instrucţie se poate efectua:
1) la reţinerea bănuitului, învinuitului, inculpatului;
2) la aplicarea faţă de bănuit, învinuit, inculpat a măsurii preventive de arestare;
3) în cazul în care există suficiente temeiuri de a presupune că persoana prezentă în încăperea unde se efectuează percheziţia sau ridicarea poate purta asupra sa documente sau alte obiecte care pot avea importanţă probatorie în cauza penală.
(3) Percheziţia corporală sau ridicarea de obiecte se efectuează de reprezentantul organului de urmărire penală, cu participarea, după caz, a unui specialist de acelaşi sex cu persoana percheziţionată.
Articolul 131. Procesul-verbal al percheziţiei sau ridicării
(1) Reprezentantul organului de urmărire penală care efectuează percheziţia sau ridicarea de obiecte şi documente întocmeşte un proces-verbal potrivit dispoziţiilor art.260 şi 261. Dacă, o dată cu procesul-verbal, se întocmeşte o listă specială a obiectelor şi documentelor ridicate, aceasta se anexează la procesul-verbal. Procesul-verbal al percheziţiei sau ridicării trebuie să conţină menţiunea că celor prezenţi li s-au explicat drepturile şi obligaţiile lor prevăzute de prezentul cod, precum şi declaraţiile făcute de aceste persoane.
(2) În privinţa obiectelor şi documentelor care urmează a fi ridicate trebuie să se menţioneze dacă au fost predate benevol sau ridicate forţat, precum şi în ce loc şi în ce împrejurări ele au fost descoperite. Toate obiectele şi documentele ridicate trebuie să fie enumerate în procesul-verbal sau în lista anexată, indicîndu-se exact numărul, măsura, cantitatea, elementele lor caracteristice şi, pe cît e posibil, valoarea lor.
(3) Dacă, în timpul percheziţiei sau ridicării, s-au comis acţiuni de încălcare a ordinii de către persoanele la care se efectua percheziţia sau ridicarea sau de către alte persoane, ori s-au făcut încercări de a distruge sau a ascunde obiectele sau documentele căutate, reprezentantul organului de urmărire penală va consemna în procesul-verbal aceste acţiuni, indicînd totodată şi măsurile întreprinse de el.
(4) Procesul-verbal de percheziţie sau ridicare se aduce la cunoştinţa tuturor persoanelor care participă la efectuarea acestor acţiuni procesuale şi sînt prezente la efectuarea lor, fapt care este confirmat prin semnătura fiecăreia dintre ele. Persoanele antrenate de organele de urmărire penală în asigurarea securităţii nu semnează procesul-verbal de efectuare a percheziţiei.
(5) Obiectele şi documentele ridicate trebuie, pe cît e posibil şi necesar, să fie împachetate şi sigilate chiar la locul percheziţiei sau ridicării, despre ce se face menţiune în procesul-verbal respectiv. Pachetele sigilate se semnează de către persoana care a efectuat percheziţia sau ridicarea.
Articolul 132. Înmînarea obligatorie a copiei de pe procesul-verbal al percheziţiei sau ridicării
(1) Copia de pe procesul-verbal al percheziţiei sau ridicării se înmînează, contra semnătură, persoanelor la care au fost efectuate aceste acţiuni procesuale sau unui membru adult al familiei lor, iar în cazul absenţei lor - reprezentantului autorităţii executive a administraţiei publice locale şi li se explică dreptul şi modul de contestare a acestor acţiuni procesuale.
(2) Dacă percheziţia sau ridicarea s-a efectuat în sediul unei întreprinderi, instituţii, organizaţii sau unităţi militare, copia de pe procesul-verbal se înmînează reprezentantului acestora.
Secţiunea a 5-a
Măsurile speciale de investigaţii
[Secţiunea a 5-a (art.133-13812) în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 133. Dispoziţii generale privind măsurile speciale de investigaţii
(1) Măsurile speciale de investigaţii se dispun şi se efectuează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
1) este pornită urmărirea penală cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, cu excepţiile stabilite de prezenta secţiune;
2) acţiunea este necesară şi proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
3) pe altă cale este imposibilă realizarea scopului procesului penal şi/sau poate fi prejudiciată considerabil activitatea de administrare a probelor.
(2) Măsurile speciale de investigaţii pot fi efectuate în privinţa bănuitului, învinuitului sau persoanei despre care există probe că fie contribuie la pregătirea sau la săvârşirea infracţiunii, fie primeşte ori transmite bani, bunuri sau informaţii pertinente pentru cauza penală.
(3) Măsurile speciale de investigaţii pot fi efectuate şi în privinţa victimei, părţii vătămate, părţii civile, martorului sau rudei persoanelor respective dacă există pericol iminent pentru viaţa, sănătatea sau libertatea acesteia, dacă este necesară prevenirea infracţiunii sau dacă există riscul evident al pierderii iremediabile ori al denaturării probelor. În sensul prezentului alineat, măsurile speciale de investigaţii se dispun conform procedurii prevăzute la art.135 doar la cererea scrisă sau cu acordul scris al persoanelor indicate în prezentul alineat. Măsura specială de investigaţii dispusă potrivit prezentului alineat urmează a fi încetată imediat după dispariţia temeiului care a stat la baza dispunerii şi autorizării acesteia sau la cererea expresă a persoanei în privinţa căreia a fost dispusă măsura specială de investigaţii.
(4) Măsurile speciale de investigaţii pot fi efectuate şi în cadrul investigaţiilor financiare paralele în scopul recuperării bunurilor infracţionale.
(5) Măsurile speciale de investigaţii pot fi efectuate şi în cadrul investigaţiilor care vizează constatarea infracţiunilor conexe încălcării prevederilor Legii nr.171/2012 privind piaţa de capital.
[Art.133 alin.(5) introdus prin Legea nr.177 din 03.07.2025, în vigoare 21.07.2025]
[Art.133 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 134. Măsurile speciale de investigaţii
(1) În cadrul urmăririi penale pot fi efectuate următoarele măsuri speciale de investigaţii:
1) cu autorizarea judecătorului de instrucţie:
a) cercetarea domiciliului, utilizarea şi/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură fotografierea sau supravegherea şi înregistrarea audio şi video;
b) supravegherea tehnică;
c) interceptarea şi înregistrarea comunicărilor şi/sau a imaginilor;
d) reţinerea, cercetarea, predarea sau ridicarea trimiterilor poştale;
e) monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi/sau accesul la informaţiile financiare;
f) colectarea de informaţii de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice;
g) accesarea, interceptarea şi înregistrarea datelor informatice;
2) cu autorizarea procurorului:
a) identificarea abonatului sau a utilizatorului unei reţele de comunicaţii electronice;
b) controlul transmiterii sau primirii banilor, a serviciilor ori a altor valori materiale sau nemateriale pretinse, acceptate, extorcate sau oferite;
c) livrarea supravegheată;
d) achiziţia de control;
e) investigaţia sub acoperire;
f) urmărirea vizuală;
g) culegerea de informaţii.
(2) Prin derogare de la prevederile alin.(1), măsurile speciale de investigaţii prevăzute la alin.(1) pct.2) lit.a) şi g) pot fi dispuse şi efectuate din momentul începerii procesului penal.
(3) În procesul de efectuare a măsurilor speciale de investigaţii se face uz de sisteme informaţionale, aparate de înregistrare foto, audio şi video, de alte mijloace tehnice, inclusiv de mijloace tehnice speciale pentru obţinerea în secret a informaţiilor.
[Art.134 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 135. Dispunerea, autorizarea, efectuarea, prelungirea şi încetarea măsurilor speciale de investigaţii
(1) Măsurile speciale de investigaţii se efectuează în temeiul ordonanţei motivate a procurorului sau a ofiţerului de urmărire penală, emisă, după caz:
1) la demersul ofiţerului de investigaţii;
2) din oficiu;
3) la indicaţia scrisă a procurorului;
4) la cererea părţilor;
5) în vederea executării cererilor de comisie rogatorie ale organelor de drept ale altor state, la solicitarea organizaţiilor internaţionale sau la solicitarea agenţiilor Uniunii Europene, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
(2) Ordonanţa privind dispunerea efectuării măsurii speciale de investigaţii trebuie să conţină, pe lângă elementele prevăzute la art.255, măsura specială de investigaţii a cărei efectuare se dispune, datele de identificare ale persoanei în privinţa căreia se dispune efectuarea măsurii, dacă sunt cunoscute, probele care justifică ingerinţa în viaţa privată, menţiunea privind antrenarea unor persoane a căror identitate constituie secret de stat, datele de identificare ale ofiţerilor de investigaţii desemnaţi pentru efectuarea şi consemnarea măsurii speciale de investigaţii, precum şi alte date ce au importanţă pentru dispunerea, autorizarea şi efectuarea măsurii speciale de investigaţii.
(3) Măsurile speciale de investigaţii prevăzute la art.134 alin.(1) pct.1) se autorizează de către judecătorul de instrucţie la demersul motivat al procurorului, iar cele prevăzute la art.134 alin.(1) pct.2) se autorizează de către procuror la demersul motivat al ofiţerului de urmărire penală sau din oficiu. În cazul dispunerii efectuării măsurilor speciale de investigaţii prevăzute la art.134 alin.(1) pct.2) lit.a) şi g) de către ofiţerul de urmărire penală până la adoptarea deciziei conform art.274, demersul se înaintează procurorului-şef al procuraturii competente sau adjunctului acestuia, care desemnează un procuror pentru examinarea şi soluţionarea demersului. La demers se anexează ordonanţa privind dispunerea efectuării măsurii speciale de investigaţii şi materialele ce confirmă necesitatea efectuării acesteia.
(4) În demersul prevăzut la alin.(3) sunt indicate probele care justifică că se pregăteşte, se săvârşeşte sau a fost săvârşită o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă, argumentele care justifică imposibilitatea realizării scopului procesului penal pe altă cale, necesitatea şi proporţionalitatea efectuării măsurii speciale de investigaţii şi rezultatul scontat.
(5) În cazul în care demersul se consideră motivat, procurorul sau, după caz, judecătorul de instrucţie autorizează efectuarea măsurii speciale de investigaţii prin ordonanţă sau, corespunzător, prin încheiere, care va conţine denumirea procuraturii/instanţei de judecată, data, ora şi locul emiterii, numele şi prenumele persoanei care a emis ordonanţa/încheierea, indicarea măsurii speciale de investigaţii autorizate, datele de identificare ale persoanei supuse măsurii speciale de investigaţii, dacă sunt cunoscute, precum şi, dacă este necesar, alte date ce identifică măsura specială de investigaţii.
(6) Măsurile speciale de investigaţii prevăzute la art.134 alin.(1) pct.1) pot fi autorizate, ca excepţie, prin ordonanţa motivată a procurorului, care va conţine elementele menţionate la alin.(2) din prezentul articol, în cazurile infracţiunilor flagrante şi în cazurile ce nu suferă amânare atunci când încheierea judecătorului nu poate fi obţinută fără existenţa unui risc esenţial de întârziere care poate duce la pierderea informaţiilor probatorii sau poate pune în pericol iminent viaţa, sănătatea sau securitatea persoanelor. În termen de 24 de ore de la autorizare, procurorul înaintează judecătorului de instrucţie un demers privind controlul legalităţii dispunerii şi autorizării efectuării măsurii speciale de investigaţii, prezentându-i ordonanţa de autorizare a efectuării măsurii, precum şi toate materialele ce confirmă necesitatea efectuării neîntârziate a măsurii speciale de investigaţii. Dacă sunt temeiuri suficiente, judecătorul de instrucţie, prin încheiere motivată, confirmă, imediat sau în termen de cel mult 24 de ore, legalitatea autorizării efectuării măsurii respective. În cazul în care constată lipsa temeiurilor suficiente pentru autorizarea efectuării măsurii speciale de investigaţii, judecătorul de instrucţie respinge, prin încheiere motivată, demersul procurorului, declară nulă ordonanţa prin care s-a autorizat efectuarea măsurii, precum şi rezultatele efectuării acesteia.
(7) Măsura specială de investigaţii se dispune pe o perioadă de 30 de zile, termenul începând să curgă din data autorizării, şi poate fi prelungită motivat, în acelaşi mod, până la 180 de zile calculate cumulativ, cu excepţiile stabilite de prezenta secţiune.
(8) Fiecare prelungire a duratei măsurii speciale de investigaţii nu poate depăşi 30 de zile. Măsurile speciale de investigaţii prevăzute la art.134 alin.(1) pct.1) se prelungesc de către judecătorul de instrucţie care le-a autorizat, iar în lipsa acestuia - de către un judecător de instrucţie desemnat aleatoriu.
(9) Dacă termenul pentru care s-a autorizat efectuarea măsurii speciale de investigaţii a fost prelungit până la 180 de zile calculate cumulativ, este interzisă autorizarea efectuării măsurii speciale de investigaţii din aceleaşi motive şi în privinţa aceloraşi persoane, cu excepţia cazurilor de apariţie a unor noi circumstanţe, de efectuare a investigaţiilor sub acoperire sau de investigare a criminalităţii organizate, a infracţiunii de corupţie şi conexe celor de corupţie, contra securităţii statului, cu caracter terorist, de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, cazuri în care se permite autorizarea efectuării măsurii speciale de investigaţii până la 360 de zile calculate cumulativ.
(10) În cazul în care condiţiile şi motivele pentru efectuarea măsurii speciale de investigaţii nu mai există, ofiţerul de urmărire penală sau ofiţerul de investigaţii propune procurorului încetarea ei imediată. Procurorul dispune, prin ordonanţă, încetarea efectuării măsurii speciale de investigaţii de îndată ce au dispărut condiţiile şi motivele care au justificat dispunerea şi autorizarea efectuării ei.
(11) Este interzisă dispunerea şi efectuarea măsurilor speciale de investigaţii cu privire la raporturile legale de asistenţă juridică dintre avocat şi clientul său.
(12) Procurorul coordonează şi controlează efectuarea măsurii speciale de investigaţii sau desemnează un ofiţer de urmărire penală pentru realizarea acestor acţiuni.
[Art.135 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 136. Consemnarea măsurilor speciale de investigaţii
(1) După finalizarea efectuării măsurii speciale de investigaţii şi constatarea lipsei necesităţii prelungirii efectuării acesteia sau, în caz de necesitate, pe parcursul realizării ei, ofiţerul de investigaţii desemnat pentru efectuarea acesteia întocmeşte un proces-verbal privind consemnarea rezultatelor efectuării măsurii speciale de investigaţii.
(2) În procesul-verbal privind consemnarea rezultatelor efectuării măsurii speciale de investigaţii se indică:
1) locul şi data întocmirii procesului-verbal;
2) locul, data şi ora începerii şi finalizării măsurii speciale de investigaţii;
3) funcţia, numele şi prenumele ofiţerului de investigaţii desemnat pentru efectuarea măsurii speciale de investigaţii şi care a întocmit procesul-verbal, cu excepţia datelor persoanelor ale căror identitate şi calitate constituie secret de stat;
4) numele, prenumele şi calitatea persoanelor care au participat la efectuarea măsurii şi, dacă este necesar, adresele lor, obiecţiile şi explicaţiile acestora, cu excepţia datelor persoanelor ale căror identitate şi calitate constituie secret de stat;
5) numărul cauzei penale în cadrul căreia se efectuează măsura specială de investigaţii;
6) menţiunea privind actele procesuale de dispoziţie ale ofiţerului de urmărire penală sau, după caz, ale procurorului şi privind cele de autorizare ale procurorului sau, după caz, ale judecătorului de instrucţie;
7) datele de identitate şi alte informaţii pertinente despre persoana în privinţa căreia s-a efectuat măsura specială de investigaţii, dacă sunt cunoscute;
8) descrierea detaliată a faptelor constatate, precum şi a acţiunilor întreprinse în cadrul efectuării măsurii speciale de investigaţii;
9) menţiunea privind utilizarea mijloacelor tehnice în cadrul efectuării măsurii speciale de investigaţii, obiectele faţă de care au fost aplicate acestea, rezultatele obţinute şi datele de identificare ale suportului informaţional pe care s-au stocat acestea; alte informaţii relevante obţinute în urma efectuării măsurii speciale de investigaţii.
(3) La procesul-verbal se anexează, în plic sigilat, suportul informaţional care conţine rezultatele măsurilor speciale de investigaţii.
(4) Ofiţerul de investigaţii, în termen de cel mult 10 zile de la data încetării efectuării măsurii speciale de investigaţii sau a expirării perioadei pentru care a fost autorizată efectuarea acesteia, prezintă procesul-verbal cu rezultatele şi materialele măsurii speciale de investigaţii ofiţerului de urmărire penală sau procurorului, care, în termen de cel mult 5 zile de la primirea procesului-verbal, decide asupra pertinenţei rezultatelor. Dacă este necesar, ofiţerul de urmărire penală sau procurorul dă indicaţii scrise ofiţerului de investigaţii privind întocmirea stenogramei fonogramelor declarate pertinente, care se anexează la procesul-verbal privind consemnarea rezultatelor efectuării măsurii speciale de investigaţii.
(5) Rezultatele declarate pertinente se copiază pe suport informaţional şi se anexează împreună cu procesul-verbal la cauza penală prin ordonanţa ofiţerului de urmărire penală sau a procurorului, iar celelalte rezultate se păstrează la judecătorul de instrucţie sau la procurorul care a autorizat efectuarea măsurii speciale de investigaţii.
(6) Fonogramele declarate pertinente se redau în scris în limba română, la necesitate, prin intermediul unui traducător sau interpret autorizat.
(7) Judecătorul de instrucţie poate dispune, la demersul procurorului, prin încheiere motivată, folosirea rezultatelor obţinute în urma efectuării unei măsuri speciale de investigaţii dintr-o cauză penală într-o altă cauză penală sau contravenţională.
(8) La examinarea rezultatelor efectuării măsurii speciale de investigaţii, ofiţerul de urmărire penală sau procurorul examinează modul de înfăptuire a măsurii speciale de investigaţii, precum şi respectarea condiţiilor şi a temeiurilor în baza cărora s-a dispus efectuarea măsurii speciale de investigaţii. În cazul în care constată că prin acţiunile întreprinse ofiţerul de investigaţii a încălcat vădit drepturile şi libertăţile persoanei, procurorul declară nule rezultatele efectuării măsurii speciale de investigaţii şi sesizează autorităţile competente.
(9) După un an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii asupra cauzei penale şi dacă nu sunt folosite în alte cauze penale sau contravenţionale conform alin.(7), judecătorul sau procurorul care a adoptat hotărârea asupra cauzei penale dispune, prin încheiere/ordonanţă, nimicirea rezultatelor care se păstrează conform alin.(5) la judecătorul de instrucţie sau la procurorul care a autorizat efectuarea măsurii speciale de investigaţii. Subdiviziunea specializată în cadrul căreia activează ofiţerul de investigaţii care a efectuat măsura specială de investigaţii este responsabilă de nimicirea propriu-zisă a rezultatelor, întocmind un proces-verbal în acest sens, pe care îl expediază judecătorului sau procurorului pentru a fi anexat la materialele cauzei penale.
(10) După expirarea perioadei pentru care a fost autorizată efectuarea măsurii speciale de investigaţii sau după încetarea efectuării măsurii speciale de investigaţii, procurorul, în termen de cel mult 15 zile, informează în scris, prin scrisoare recomandată, persoanele care au fost supuse măsurii speciale de investigaţii despre acest fapt.
(11) Procurorul, prin ordonanţă motivată, poate amâna, dar nu mai târziu de terminarea urmăririi penale, informarea persoanei supuse măsurii speciale de investigaţii în cazurile în care aceasta ar putea duce la:
1) perturbarea sau periclitarea bunei desfăşurări a urmăririi penale;
2) punerea în pericol a siguranţei victimei, a părţii vătămate, a părţii civile, a martorului sau a membrilor familiilor acestora.
(12) Din momentul informării prevăzute la alin.(10), persoana supusă măsurii speciale de investigaţii are dreptul să ia cunoştinţă de actele de dispoziţie privind dispunerea, autorizarea şi prelungirea efectuării măsurii speciale de investigaţii, de procesul-verbal privind consemnarea rezultatelor efectuării măsurii speciale de investigaţii şi de informaţiile de pe suportul informaţional, eliberându-i-se, la cerere, copiile acestora, cu excepţia suporturilor informaţionale care conţin date ce pot dezvălui mijloacele secrete de efectuare a măsurilor speciale de investigaţii.
[Art.136 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 137. Cercetarea domiciliului, utilizarea şi/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură fotografierea sau supravegherea şi înregistrarea audio şi video
(1) Cercetarea domiciliului, utilizarea şi/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură fotografierea sau supravegherea şi înregistrarea audio şi video presupune accesul secret sau legendat în interiorul domiciliului, fără înştiinţarea proprietarului/posesorului, în scopul studierii acestuia pentru descoperirea urmelor activităţii infracţionale, pentru obţinerea altor informaţii necesare probării circumstanţelor faptei infracţionale, precum şi pentru observarea şi înregistrarea evenimentelor care se produc în domiciliu.
(2) Cercetând domiciliul, ofiţerul de investigaţii examinează obiectele vizibile şi, cu autorizarea judecătorului de instrucţie, poate utiliza şi instala în acesta aparate ce asigură fotografierea sau supravegherea şi înregistrarea audio şi video ori alte mijloace tehnice speciale care asigură interceptarea şi înregistrarea de la distanţă a informaţiilor sau înregistrarea lor nemijlocită în domiciliu.
(3) Cercetarea domiciliului, utilizarea şi/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură fotografierea sau supravegherea şi înregistrarea audio şi video se dispune în privinţa persoanei despre care există probe sau alte date că a săvârşit o infracţiune sau este în curs de pregătire ori de săvârşire a unei infracţiuni. Cercetarea domiciliului, utilizarea şi/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură fotografierea sau supravegherea şi înregistrarea audio şi video se poate dispune şi în privinţa unei alte persoane dacă există probe că aceasta primeşte ori transmite bani, bunuri sau informaţii pertinente pentru cauza penală.
(4) Cercetarea domiciliului, utilizarea şi/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură fotografierea sau supravegherea şi înregistrarea audio şi video se dispune pe o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii acesteia până la 90 de zile.
[Art.137 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 138. Supravegherea tehnică
(1) Supravegherea tehnică reprezintă utilizarea mijloacelor tehnice pentru relevarea şi fixarea cronologică a acţiunilor/inacţiunilor, a poziţionărilor, a mişcărilor şi a contactelor (legăturilor) persoanelor, supravegherea imobilelor, urmărirea şi localizarea mijloacelor de transport şi a altor obiecte.
(2) Supravegherea tehnică se efectuează doar în condiţii ce exclud violarea de domiciliu.
[Art.138 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 1381. Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor şi/sau a imaginilor
(1) Interceptarea comunicărilor şi/sau a imaginilor presupune folosirea unor mijloace tehnice prin intermediul cărora se poate afla conţinutul informaţiilor audio, video, scrise sau grafice, transmise între două sau mai multe persoane, iar înregistrarea acestora presupune stocarea pe un suport informaţional a informaţiilor obţinute în urma interceptării.
(2) Prevederile alin.(1) se aplică în exclusivitate la cauzele penale care au ca obiect urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor, inclusiv uşoare sau mai puţin grave, prevăzute de următoarele articole din Codul penal nr.985/2002: art.135-145, 150, 151, 158, 164-1651, art.166 alin.(2) şi (3), art.1661, 167, art.168 alin.(2) şi (3), art.171 alin.(2) şi (3), art.172 alin.(2) şi (3), art.173, 175, 1751, art.177 alin.(3), art.181-1813, art.186 alin.(3)-(5), art.187 alin.(3)-(5), art.188, 189, art.190 alin.(2) lit.d) şi alin.(3)-(6), art.191 alin.(2) lit.d) şi alin.(3)-(5), art.1921 alin.(3), art.2011 alin.(3), art.206, 207, 2081, 2082, art.216 alin.(3), art.217 alin.(3)(5), art.2171 alin.(4) şi (5), art.2172 alin. (3) şi (4), art.2173 alin.(3) şi (4), art.2174 alin.(2) şi (3), art.219 alin.(2) şi (3), art.220 alin.(2) şi (3), art.224 alin.(3) şi (4), art.236, 237, art.2411 alin.(2), art.2421-243, art.244 alin.(2), art.24510 alin.(2) şi (3), art.248, 2481, 2482, 249, art.259-2611, 275, 278-2791, art.2792 alin.(3) lit.b), art.2793, 280, 282-286, 289-2893, art.290 alin.(2), art.292, 295-2952, art.303 alin.(3), art.306-309, 314, 318, 324-328, 3302, 3321-335, art.3351 alin.(2), art.337-3461, art.352 alin.(3), art.3522, art.362, 3621, art.368 alin.(2), art.370 alin.(2) şi (3). Lista componenţelor de infracţiuni este exhaustivă şi poate fi modificată doar prin lege.
(3) Asigurarea tehnică a interceptării comunicărilor efectuate prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice, cu utilizarea unor mijloace tehnice speciale, conectate, în caz de necesitate, la echipamentul furnizorilor de reţele şi/sau servicii de comunicaţii electronice, se realizează de către autoritatea abilitată prin lege cu asemenea atribuţii. Angajaţii subdiviziunii din cadrul autorităţii abilitate prin lege care asigură tehnic interceptarea şi înregistrarea comunicărilor şi/sau a imaginilor, precum şi persoanele care efectuează nemijlocit ascultarea înregistrărilor, ofiţerul de investigaţii, ofiţerul de urmărire penală şi procurorul sunt obligaţi să păstreze secretul comunicărilor.
(4) Pentru asigurarea efectuării interceptării şi înregistrării comunicărilor indicate la alin.(1), ofiţerul de investigaţii, ofiţerul de urmărire penală sau procurorul prezintă organului abilitat prin lege copia autentificată a mandatului judecătoresc sau, după caz, extrasul din ordonanţă prevăzut la art.255 alin.(5) din prezentul cod. Scrisoarea de însoţire a mandatului judecătoresc sau a extrasului din ordonanţa procurorului va conţine o menţiune privind prevenirea persoanei care va asigura tehnic efectuarea măsurii speciale de investigaţii despre răspunderea penală conform art.178 şi art.315 din Codul penal nr.985/2002.
(5) Subdiviziunea tehnică din cadrul autorităţii abilitate prin lege să asigure interceptarea comunicărilor efectuate prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice transmite semnalul comunicărilor interceptate şi alte informaţii subdiviziunii specializate indicate în mandatul judecătoresc sau extrasul din ordonanţa procurorului, în regim de timp real, fără a efectua înregistrarea acestora.
(6) Stenograma comunicărilor constituie reproducerea integrală, în formă scrisă, pe suport de hârtie, a comunicărilor interceptate şi înregistrate care au importanţă pentru cauza penală. În stenograma comunicărilor se indică data, ora şi durata comunicării, numele persoanelor, dacă sunt cunoscute, ale căror comunicări sunt stenografiate, precum şi alte date. Se interzice stenografierea comunicărilor dintre avocat şi client. Fiecare pagină a procesului-verbal de interceptare şi a stenogramei se semnează de către persoana care le-a întocmit. La procesul-verbal se anexează suportul informaţional pe care au fost înregistrate comunicările interceptate, făcându-se menţiune despre împachetarea şi sigilarea acestuia.
(7) Probele dobândite în condiţiile prezentului articol pot fi verificate, după caz, prin constatare tehnico-ştiinţifică sau prin expertiză judiciară dispusă de către instanţa de judecată la cererea părţilor sau din oficiu.
[Art.1381 alin.(2) modificat prin Legea nr.173 din 30.07.2026, în vigoare 28.08.2026]
[Art.1381 alin.(2) completat prin Legea nr.252 din 10.07.2025, în vigoare 14.02.2026]
[Art.1381 alin.(2) modificat prin Legea nr.100 din 13.06.2025, în vigoare 14.06.2025]
[Art.1381 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 1382. Reţinerea, cercetarea, predarea sau ridicarea trimiterilor poştale
(1) Pot fi reţinute, cercetate, predate sau ridicate următoarele trimiteri poştale: scrisori de orice gen, telegrame, radiograme, banderole, colete poştale, containere poştale, mandate poştale.
(2) Ordonanţa privind dispunerea efectuării măsurii speciale de investigaţii prevăzute de prezentul articol, pe lângă elementele prevăzute la art.135 alin.(2), conţine: motivele dispunerii reţinerii, cercetării, predării sau ridicării trimiterilor poştale, denumirea instituţiei poştale în sarcina căreia se atribuie obligaţia de a reţine trimiterile poştale, numele şi prenumele persoanei/persoanelor ale cărei/căror trimiteri poştale trebuie să fie reţinute, adresa exactă a acestor persoane, genul de trimiteri poştale care se reţin, se cercetează, se predau sau se ridică.
(3) Ofiţerul de investigaţii aduce la cunoştinţa reprezentantului instituţiei poştale, contra semnătură, mandatul judecătoresc sau, după caz, extrasul din ordonanţa procurorului, care va conţine elementele unui mandat judecătoresc, cu privire la reţinerea, cercetarea, predarea sau ridicarea trimiterilor poştale.
(4) Reprezentantul instituţiei poştale comunică imediat ofiţerului de investigaţii desemnat pentru efectuarea măsurii speciale de investigaţii despre reţinerea trimiterilor poştale indicate în mandatul judecătoresc sau, după caz, în extrasul din ordonanţa procurorului.
(5) Prezentându-se în instituţia poştală, ofiţerul de investigaţii deschide şi examinează trimiterile poştale respective. La descoperirea obiectelor şi/sau a documentelor care au importanţă probatorie pentru cauza penală, ofiţerul de investigaţii le ridică sau face copii de pe acestea, prelevează mostre, execută mulaje sau tipare de urme. În lipsa unor asemenea obiecte şi/sau documente, ofiţerul de investigaţii dispune înmânarea/expedierea trimiterilor poştale cercetate destinatarului.
(6) În procesul-verbal de consemnare a rezultatelor reţinerii, cercetării, predării sau ridicării trimiterilor poştale se indică de către cine, unde şi când a fost reţinută, cercetată, predată sau ridicată trimiterea poştală, genul de trimitere poştală, precum şi de pe care trimiteri poştale au fost făcute copii, prelevate mostre, executate mulaje sau tipare de urme, ce mijloace tehnice au fost utilizate şi ce s-a constatat. Toţi participanţii şi cei prezenţi la această acţiune procesuală sunt preveniţi despre obligativitatea păstrării secretului corespondenţei, nedivulgării informaţiilor cu privire la urmărirea penală, precum şi despre răspunderea penală prevăzută la art.178 şi art.315 din Codul penal nr.985/2002. Aceasta se consemnează în procesul-verbal.
[Art.1382 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 1383. Monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi/sau accesul la informaţiile financiare
(1) Monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi/sau accesul la informaţiile financiare reprezintă operaţiunile prin care se asigură cunoaşterea conţinutului tranzacţiilor financiare, în regim de timp real sau după realizarea acestora, efectuate de către persoanele fizice şi juridice prin intermediul băncilor sau al altor persoane/organizaţii care intermediază tranzacţiile financiare ori obţinerea de la entităţile respective a înscrisurilor sau a informaţiilor aflate în posesia acestora referitoare la depunerile, conturile sau tranzacţiile unei persoane.
(2) Monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi/sau accesul la informaţiile financiare se dispune în cazul urmăririi penale pornite pe faptul săvârşirii uneia dintre infracţiunile, inclusiv uşoare sau mai puţin grave, prevăzute la art.158, 165, 1651, 1811-1813, 189-192, 196, 199, 206, 208, 209, 217-2175, 219, 220, 236, 237, 239-248, 2481, 2482, 249, 251-253, 255, 256, 2606, 278, 279, 2791, 2793, 283, 284, 290, 292, 3011, 302, 324-328, 3301, 3302, 3321-333, 334, 337-3461, 352, 3522, 361 şi 3621 din Codul penal nr.985/2002.
[Art.1383 alin.(2) completat prin Legea nr.173 din 30.07.2026, în vigoare 28.08.2026]
[Art.1383 alin.(2) modificat prin Legea nr.100 din 13.06.2025, în vigoare 14.06.2025]
[Art.1383 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 1384. Colectarea de informaţii de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice
(1) Colectarea informaţiei de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice constă în colectarea, cu suportul furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice, a informaţiei disponibile, generate sau procesate în cadrul furnizării propriilor servicii de comunicaţii electronice, inclusiv de roaming, necesare pentru identificarea şi urmărirea sursei de comunicaţii electronice, pentru identificarea destinaţiei, a tipului, a datei, a orei şi a duratei comunicaţiei electronice, pentru identificarea echipamentului de comunicaţii electronice al utilizatorului sau a altui dispozitiv utilizat pentru comunicaţie, pentru identificarea coordonatelor echipamentului terminal de comunicaţii mobile, informaţie, în special, despre:
a) numerele de telefon înregistrate pe numele unei persoane;
b) posesorii numerelor de telefon sau utilizatorii adreselor IP pentru care a fost autorizată măsura specială de investigaţie;
c) serviciile de comunicaţii electronice prestate utilizatorului;
d) sursa de comunicaţii electronice (numărul de telefon al apelantului sau adresa de internet protocol (IP));
e) destinaţia comunicaţiei electronice (numărul de telefon al apelatului sau adresa de internet protocol (IP); numărul de telefon spre care este redirecţionat apelul);
f) tipul, data, ora şi durata comunicaţiei electronice, inclusiv ale tentativelor de apel eşuate;
g) echipamentul de comunicaţii electronice al utilizatorului sau un alt dispozitiv utilizat pentru comunicaţie (identificatorul internaţional al echipamentului mobil (IMEI) al apelantului şi cel al apelatului; adresa media acces control (adresa MAC) a echipamentului de acces la serviciile fixe amplasat în locaţia clientului (CPE); în cazul serviciilor preplătite anonime - data şi ora la care a fost iniţial activat serviciul şi denumirea locaţiei (Cell ID) din care a fost activat serviciul);
h) locaţia echipamentului de comunicaţii mobile (denumirea locaţiei (Cell ID) de la începutul comunicaţiei; locaţia geografică a celulei prin referinţă la denumirea locaţiei, în perioada în care datele sunt reţinute);
i) adresele fizice de prestare a serviciului fix.
(2) După recepţionarea actului de autorizare a măsurii speciale de investigaţii, informaţiile solicitate se prezintă de către furnizorul de servicii, într-un singur exemplar, în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data primirii actului.
(3) Angajaţii responsabili ai furnizorului de servicii semnează un angajament de nedivulgare a informaţiilor ce ţin de efectuarea măsurii speciale de investigaţii, precum şi a altor informaţii devenite cunoscute lor în rezultatul interacţiunii cu reprezentanţii organelor de drept.
(4) Măsura specială de investigaţii prevăzută de prezentul articol poate fi dispusă şi în cazul infracţiunilor uşoare sau mai puţin grave prevăzute la art.1691, 173, 175, 177, 178, 186, 187, 189, 190, 192, 1921, 2081, 2082, 237, 24510, 259-2611, 281 şi 322 din Codul penal nr.985/2002.
[Art.1384 alin.(4) modificat prin Legea nr.252 din 10.07.2025, în vigoare 14.02.2026]
[Art.1384 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 1385. Accesarea, interceptarea şi înregistrarea datelor informatice
(1) Accesarea şi/sau interceptarea datelor informatice constă în folosirea unor metode şi/sau mijloace tehnice pentru obţinerea datelor informatice stocate pe un suport informaţional, fără înştiinţarea proprietarului sau utilizatorului acestuia, şi/sau pentru colectarea în timp real a datelor informatice asociate comunicărilor prin intermediul unui sistem informatic. Înregistrarea datelor informatice constă în stocarea informaţiilor obţinute în urma accesării şi/sau interceptării pe un suport informaţional.
(2) Accesarea, interceptarea şi înregistrarea datelor informatice se efectuează în condiţiile prevăzute la art.1381 alin.(3)-(6), care se aplică în mod corespunzător.
(3) Măsura specială de investigaţii prevăzută de prezentul articol poate fi dispusă şi în cazul infracţiunilor uşoare sau mai puţin grave prevăzute la art.1691, 173, 175, 1751, 2081, 2082, 237 şi 259-2611 din Codul penal nr.985/2002.
[Art.1385 alin.(3) modificat prin Legea nr.252 din 10.07.2025, în vigoare 14.02.2026]
[Art.1385 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 1386. Identificarea abonatului sau a utilizatorului unei reţele de comunicaţii electronice
(1) Identificarea abonatului sau a utilizatorului unei reţele de comunicaţii electronice constă în:
1) solicitarea de la furnizorul de servicii de comunicaţii electronice:
a) a datelor de identificare (numele, prenumele, IDNP, adresa) ale abonatului sau ale utilizatorului unei reţele de comunicaţii electronice (identificatorul internaţional al abonatului mobil (IMSI), numărul de telefon, numărul de serie al modulului de identificare a abonatului (al cartelei SIM), adresa de internet protocol (IP), adresele fizice de prestare a serviciului fix);
b) a numerelor de telefon şi/sau a adreselor de internet protocol (IP) înregistrate pe numele unei persoane;
2) stabilirea faptului dacă un serviciu de comunicaţii electronice este sau a fost activ la o anumită dată.
(2) Ordonanţa privind dispunerea efectuării măsurii speciale de investigaţii prevăzute de prezentul articol, pe lângă elementele prevăzute la art.135 alin.(2), conţine:
1) datele de identificare ale furnizorului de servicii care dispune de datele specificate la alin.(1) sau le ţine sub control;
2) datele de identificare ale abonatului, ale proprietarului sau ale utilizatorului, dacă sunt cunoscute;
3) motivarea îndeplinirii condiţiilor de dispunere a măsurii speciale de investigaţii;
4) menţiunea cu privire la obligaţia persoanei sau a furnizorului de servicii de a comunica, în condiţii de confidenţialitate, informaţiile solicitate.
(3) După recepţionarea actului de autorizare a măsurii speciale de investigaţii, informaţiile solicitate se prezintă de către furnizorul de servicii, în scris, într-un singur exemplar, fără păstrarea copiei (inclusiv în format electronic), în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de 5 zile de la data primirii actului.
(4) Angajaţii responsabili ai furnizorului de servicii semnează un angajament de nedivulgare a informaţiilor ce ţin de efectuarea măsurii speciale de investigaţii, precum şi a altor informaţii devenite cunoscute lor în rezultatul interacţiunii cu reprezentanţii organelor de drept.
(5) Persoanele care sunt chemate să colaboreze cu organul de urmărire penală au obligaţia de a păstra secretul operaţiunii efectuate. Încălcarea acestei obligaţii atrage răspundere penală.
(6) Măsura specială de investigaţii prevăzută de prezentul articol poate fi dispusă şi în cazul infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave.
[Art.1386 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 1387. Controlul transmiterii sau primirii banilor, a serviciilor ori a altor valori materiale sau nemateriale pretinse, acceptate, extorcate sau oferite
(1) Controlul transmiterii sau primirii banilor, a serviciilor ori a altor valori materiale sau nemateriale pretinse, acceptate, extorcate sau oferite reprezintă supravegherea şi documentarea înmânării sau predării de bani, de servicii ori de alte valori materiale sau nemateriale către persoana care le pretinde, acceptă, extorcă sau de către persoana care le oferă, precum şi către sau de către persoanele care acţionează la indicaţia, din numele sau în interesul acestora.
(2) Controlul transmiterii sau primirii banilor, a serviciilor ori a altor valori materiale sau nemateriale pretinse, acceptate, extorcate sau oferite poate fi efectuat doar de către ofiţerii de investigaţii ai subdiviziunilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne şi ai Centrului Naţional Anticorupţie, precum şi de către ofiţerii de investigaţii detaşaţi la procuraturile specializate.
(3) Acţiunile de transmitere sau primire sub control a banilor, a serviciilor ori a altor valori materiale sau nemateriale pretinse, acceptate, extorcate, promise sau oferite, deşi cad formal sub incidenţa infracţiunii, în mod separat nu constituie infracţiune şi se realizează doar în scop de identificare a intenţiilor cu privire la săvârşirea infracţiunii care a început până la sau în afara implicării organelor indicate la alin.(2).
(4) Persoanele care realizează actul de transmitere sau primire a banilor, a serviciilor ori a altor valori materiale sau nemateriale pretinse, acceptate, extorcate sau oferite nu poartă răspundere pentru acţiunile lor realizate sub controlul organelor abilitate.
(5) Măsura specială de investigaţii prevăzută de prezentul articol poate fi dispusă şi în cazul infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave prevăzute la art.1811-1813, 189, 256, 324-325, 333 şi 334 din Codul penal nr.985/2002.
[Art.1387 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 1388. Livrarea supravegheată
(1) Livrarea supravegheată reprezintă circulaţia sub supraveghere a obiectelor, a mărfurilor ori a altor valori (inclusiv a substanţelor, a mijloacelor de plată sau a altor instrumente financiare) care provin din săvârşirea unei infracţiuni sau care sunt destinate comiterii unei infracţiuni pe teritoriul Republicii Moldova sau în afara frontierelor ei, având drept scop investigarea unei infracţiuni sau identificarea persoanelor implicate în săvârşirea acesteia.
(2) Livrarea supravegheată poate fi dispusă numai dacă descoperirea sau arestarea persoanelor implicate în trafic de fiinţe umane, în transport ilegal de droguri, de arme, de obiecte sustrase, de materiale explozive, nucleare, de alte materiale radioactive, de sume de bani şi de alte obiecte rezultă din activităţi ilicite sau dacă obiectele menţionate sunt utilizate în scopul comiterii de infracţiuni.
(3) Livrarea supravegheată presupune că, în mod expres, toate statele prin care sunt tranzitate transporturile ilegale sau suspecte:
1) sunt de acord cu intrarea pe teritoriul acestora a transportului ilegal sau suspect şi cu ieşirea acestuia de pe teritoriul statului;
2) garantează faptul că transportul ilegal sau suspect este supravegheat permanent de către autorităţile competente;
3) garantează faptul că procurorul, organele de urmărire penală sau alte autorităţi de stat competente sunt înştiinţate în ceea ce priveşte rezultatul urmăririi penale împotriva persoanelor acuzate de infracţiuni care constituie obiectul măsurii speciale de investigaţii prevăzute de prezentul articol.
(4) Dispoziţiile alin.(3) nu se aplică dacă o convenţie internaţională ratificată sau un acord internaţional dispune altfel.
(5) Ordonanţa privind dispunerea efectuării măsurii speciale de investigaţii prevăzute de prezentul articol, pe lângă elementele prevăzute la art.135 alin.(2), conţine circumstanţele din care rezultă caracterul ilicit al bunurilor ce urmează să intre, să tranziteze sau să iasă de pe teritoriul ţării şi modalitatea de efectuare a livrării.
(6) Organele responsabile sunt obligate să întocmească, la finalizarea livrării supravegheate pe teritoriul Republicii Moldova, un proces-verbal cu privire la activităţile desfăşurate, pe care îl înaintează ofiţerului de urmărire penală sau procurorului.
[Art.1388 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 1389. Achiziţia de control
Achiziţia de control constă în cumpărarea de servicii sau bunuri aflate în circulaţie liberă, limitată sau interzisă, pentru efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize judiciare ori pentru investigarea unei infracţiuni sau identificarea făptuitorilor.
[Art.1389 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 13810. Investigaţia sub acoperire
(1) Investigaţia sub acoperire reprezintă colectarea de date şi informaţii de către investigatorul sub acoperire sub o identitate codificată, fictivă sau reală, care acţionează în temeiul şi în limitele prevederilor legale. Investigaţia sub acoperire se autorizează pe perioada necesară probării existenţei infracţiunii şi identificării făptuitorului.
(2) În ordonanţa de dispunere a efectuării investigaţiei sub acoperire se indică, pe lângă elementele prevăzute la art.135 alin.(2), identitatea atribuită investigatorului sub acoperire, precum şi activităţile pe care acesta le va desfăşura.
(3) În cazul în care apreciază necesitatea folosirii de către investigatorul sub acoperire a măsurilor speciale de investigaţii prevăzute la art.134 alin.(1) pct.1), procurorul sesizează judecătorul de instrucţie în vederea emiterii unei încheieri pentru efectuarea măsurii speciale de investigaţii.
(4) Investigatorii sub acoperire sunt angajaţi, special desemnaţi în acest scop, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al Centrului Naţional Anticorupţie, al Serviciului Vamal, al Serviciului Fiscal de Stat sau al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ori sunt persoane antrenate în efectuarea unei măsuri speciale de investigaţii concrete.
(5) Investigatorul sub acoperire culege date şi informaţii, pe care le pune, în totalitate, la dispoziţia ofiţerului de urmărire penală şi a procurorului care a dispus şi/sau a autorizat măsura specială de investigaţii.
(6) Investigatorului sub acoperire i se interzice să provoace comiterea de infracţiuni.
(7) În cazul în care este necesar, procurorul care a dispus şi/sau a autorizat măsura specială de investigaţii poate solicita judecătorului de instrucţie autorizarea săvârşirii de către investigatorul sub acoperire a unei sau a mai multor contravenţii ori infracţiuni uşoare sau mai puţin grave simulate.
(8) Contravenţia/infracţiunea simulată, deşi în mod formal întruneşte elementele componenţei de contravenţie/infracţiune, nu constituie contravenţie/infracţiune şi se săvârşeşte doar în scopul menţinerii legendei, al probării existenţei infracţiunii şi al identificării făptuitorului.
(9) Contravenţia/infracţiunea simulată poate fi autorizată doar în cazul investigării infracţiunilor de criminalitate organizată, de corupţie, conexe celor de corupţie, cu caracter terorist, contra securităţii statului, de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului.
(10) Judecătorul de instrucţie poate autoriza săvârşirea contravenţiilor simulate, precum şi săvârşirea infracţiunilor uşoare sau mai puţin grave simulate, cu condiţia că, în ambele cazuri, acestea nu atentează la viaţa, sănătatea şi/sau la integritatea fizică a persoanei.
(11) Autorităţile publice pot folosi sau pune la dispoziţia investigatorului sub acoperire orice înscrisuri ori obiecte necesare pentru efectuarea măsurii speciale de investigaţii autorizate. Persoana care foloseşte sau pune la dispoziţie înscrisurile ori obiectele nu poartă răspundere pentru aceasta.
(12) Investigatorul sub acoperire poate fi audiat ca martor în cadrul procesului penal. Pentru motive întemeiate, investigatorul sub acoperire poate fi audiat în condiţiile Legii nr.105/2008 cu privire la protecţia martorilor şi altor participanţi la procesul penal.
(13) Datele şi informaţiile obţinute de către investigatorul sub acoperire despre pregătirea sau săvârşirea altor infracţiuni decât cele pentru care a fost autorizată măsura specială de investigaţii se comunică imediat ofiţerului de urmărire penală sau procurorului.
(14) Investigatorul sub acoperire îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu scopurile şi sarcinile indicate în ordonanţa ofiţerului de urmărire penală sau a procurorului.
(15) Identitatea reală a investigatorului sub acoperire este cunoscută numai procurorului care a dispus efectuarea măsurii speciale de investigaţii, precum şi ofiţerului de investigaţii responsabil de efectuarea şi consemnarea măsurii speciale de investigaţii, şi poate fi dezvăluită numai cu acordul scris al investigatorului şi în conformitate cu Legea nr.245/2008 cu privire la secretul de stat.
(16) În cazul în care există pericol real pentru viaţa şi sănătatea investigatorului sub acoperire, precum şi în cazul descoperirii identităţii acestuia, ofiţerul de urmărire penală sau procurorul îl retrage imediat, prin ordonanţă, din misiunea sub acoperire.
(17) În cazul în care există date veridice că investigatorul sub acoperire a depăşit limitele acţiunilor autorizate, fapt care a prejudiciat sau poate prejudicia realizarea scopurilor măsurii speciale de investigaţii, precum şi în cazul în care el a comis încălcări grave ale legii sau a comis o infracţiune, activitatea acestuia este întreruptă imediat de către ofiţerul de urmărire penală sau de către procuror.
(18) În caz de necesitate, investigatorul sub acoperire poate fi înlocuit, de către ofiţerul de urmărire penală sau de către procuror, prin ordonanţă, cu sau fără întreruperea activităţii.
[Art.13810 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 13811. Urmărirea vizuală
Urmărirea vizuală reprezintă relevarea şi fixarea cronologică a acţiunilor/inacţiunilor, a poziţionărilor, a mişcărilor şi a contactelor (legăturilor) persoanelor, supravegherea imobilelor, urmărirea şi localizarea mijloacelor de transport şi a altor obiecte.
[Art.13811 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
Articolul 13812. Culegerea de informaţii
(1) Culegerea de informaţii constă în dobândirea informaţiilor despre persoane fizice şi juridice, bunuri mobile şi imobile, fapte, evenimente şi circumstanţe ce prezintă interes, prin comunicare nemijlocită cu alte persoane, prin studiere de documente, materiale, baze de date, sisteme informaţionale şi surse deschise, prin adresare de solicitări persoanelor fizice şi juridice care posedă sau care dispun de informaţii ce prezintă interes, precum şi prin intermediul fotorobotului şi al altor metode ce oferă posibilitatea de a identifica cu o probabilitate sporită o persoană.
(2) Măsura specială de investigaţii prevăzută de prezentul articol poate fi dispusă şi în cazul infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave.
[Art.13812 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 01.01.2024]
[Secţiunea a 5-a modificată prin Legea nr.9 din 02.02.2023, în vigoare 18.03.2023]
Notă: Se declară neconstituţional textul "şi decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnând persoanele responsabile de nimicire. Nimicirea informaţiilor în baza încheierii judecătorului de instrucţie este consemnată de către persoana responsabilă într-un proces-verbal, care se anexează la cauza penală" din articolul 1329 alin.(15) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova conform Hot. Curţii Constituţionale nr.31 din 23.09.2021, în vigoare 23.09.2021
[Secţiunea a 5-a modificată prin Legea nr.257 din 16.12.2020, în vigoare 01.01.2021]
[Secţiunea a 5-a modificată prin Legea nr.188 din 11.09.2020, în vigoare 01.01.2021]
[Secţiunea a 5-a modificată prin Legea nr.245 din 15.11.2018, în vigoare 12.01.2019]
[Secţiunea a 5-a modificată prin Legea nr.119 din 23.06.2017, în vigoare 04.08.2017]
[Secţiunea a 5-a modificată prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
[Secţiunea a 5-a modificată prin Legea nr.39 din 29.05.2014, în vigoare 27.06.2014]
[Secţiunea a 5-a modificată prin Legea nr.270 din 07.11.2013, în vigoare 10.12.2013]
Secţiunea a 6-a
Constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală
Articolul 139. Condiţiile efectuării constatării tehnico-ştiinţifice şi medico-legale
(1) În cazul în care există pericol de dispariţie a unor probe sau de modificare a unor situaţii de fapt şi este necesară explicarea de urgenţă a unor fapte sau circumstanţe ale cauzei, procurorul, organul de urmărire penală, organul de constatare sau instanţa de judecată poate folosi cunoştinţele unui specialist, dispunînd, la cererea părţilor, iar procurorul, organul de urmărire penală, organul de constatare - şi din oficiu, efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale.
(2) Constatarea tehnico-ştiinţifică şi cea medico-legală pot fi efectuate şi de către un expert judiciar înscris în Registrul de stat al experţilor judiciari.
[Art.139 în redacţia Legii nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
Articolul 140. Modul efectuării constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale
(1) Organul de urmărire penală, procurorul, organul de constatare sau instanţa de judecată care dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice stabileşte obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi stabileşte termenul în care va fi efectuată lucrarea.
(2) Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează asupra materialelor şi informaţiei puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală, procuror, organul de constatare sau instanţa de judecată. Persoanei căreia îi revine sarcina efectuării constatării nu i se pot delega şi nici aceasta nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de urmărire penală, procuror, organ de constatare sau de organ de control.
(3) Dacă specialistul căruia îi revine sarcina efectuării lucrării consideră că materialele puse la dispoziţie ori informaţia indicată sînt insuficiente, el comunică aceasta organului de urmărire penală, procurorului, organului de constatare sau instanţei în vederea completării lor.
(4) În cazul în care este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori părţii vătămate pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii, organul de urmărire penală, procurorul, organul de constatare dispun efectuarea unei constatări medico-legale şi cer organului medico-legal, căruia îi revine competenţa potrivit legii, să efectueze această constatare.
[Art.140 modificat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
Articolul 141. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală
(1) Rezultatele constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale se consemnează într-un raport.
(11) Organul de urmărire penală, procurorul, organul de constatare sau instanţa de judecată informează părţile că au dreptul să ia cunoştinţă de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală, întocmind un proces-verbal în cazul exercitării acestui drept.
(2) Dacă se constată că raportul tehnico-ştiinţific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sînt exacte, se dispune efectuarea unei expertize judiciare.
(3) În cazul participării specialistului la efectuarea procedeelor probatorii de către organul de urmărire penală, procuror sau organul de constatare, rezultatele constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico-legale se includ în procesul-verbal al acţiunii respective.
[Art.141 modificat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
Secţiunea a 7-a
Efectuarea expertizei judiciare
Articolul 142. Temeiurile pentru dispunerea şi efectuarea expertizei judiciare
(1) Expertiza judiciară se dispune în cazurile în care pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală sînt necesare cunoştinţe specializate în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei, meşteşugului sau în alte domenii. Posedarea unor asemenea cunoştinţe specializate de către persoana care efectuează urmărirea penală sau de către judecător nu exclude necesitatea dispunerii expertizei judiciare. Dispunerea expertizei judiciare se face, la cererea părţilor, de către organul de urmărire penală, procuror sau de către instanţa de judecată, precum şi din oficiu de către organul de urmărire penală sau procuror.
(2) Părţile, din iniţiativă proprie şi pe cont propriu, sînt în drept, prin intermediul organului de urmărire penală, al procurorului sau al instanţei de judecată, să înainteze instituţiei publice de expertiză judiciară/biroului de expertiză judiciară o cerere privind efectuarea expertizei judiciare pentru constatarea circumstanţelor care, în opinia lor, vor putea fi utilizate în apărarea intereselor lor. În acest caz, organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată este obligată să remită instituţiei publice de expertiză judiciară/biroului de expertiză judiciară materialele necesare efectuării expertizei judiciare. Raportul de expertiză judiciară întocmit la cererea părţilor se prezintă de către parte organului de urmărire penală, procurorului sau instanţei de judecată, se anexează la materialele cauzei penale şi urmează a fi apreciat în coroborare cu alte probe. În cazul în care, reieşind din concluziile formulate de experţi în rapoartele de expertiză anterioare, se constată inoportunitatea dispunerii expertizei judiciare solicitate de către părţi, iar efectuarea unei alte expertize va condiţiona tergiversarea procesului penal, organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată respinge cererea părţilor.
(3) Expertiza judiciară se efectuează de către expertul judiciar înscris în Registrul de stat al experţilor judiciari. În cazul în care în Registrul de stat al experţilor judiciari nu sînt experţi de specializarea necesară sau în cazul în care nu poate fi numit un alt expert judiciar din motive de incompatibilitate, în calitate de expert judiciar poate fi recunoscută ad-hoc o persoană competentă în specializarea solicitată pentru efectuarea expertizei judiciare.
(4) Fiecare dintre părţi are dreptul să recomande un expert pentru a participa cu drepturi depline la efectuarea expertizei judiciare.
[Art.142 modificat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
Articolul 143. Cazurile cînd efectuarea expertizei judiciare este obligatorie
(1) Expertiza judiciară se dispune şi se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea:
1) cauzei morţii;
2) gradului de gravitate şi a caracterului vătămărilor integrităţii corporale;
3) stării psihice şi fizice a bănuitului, învinuitului, inculpatului - în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea lor de a-şi apăra de sine stătător drepturile şi interesele legitime în procesul penal;
31) stării psihice şi fizice a persoanei în privinţa căreia se reclamă că s-au comis acte de tortură, tratamente inumane sau degradante;
4) vîrstei bănuitului, învinuitului, inculpatului sau părţii vătămate - în cazurile în care această circumstanţă are importanţă pentru cauza penală, iar documentele ce confirmă vîrsta lipsesc sau prezintă dubiu;
41) stării sănătăţii bănuitului, învinuitului sau inculpatului privat de libertate - în cazurile prezenţei unor indici de îmbolnăvire de o boală gravă;
5) stării psihice sau fizice a părţii vătămate, martorului dacă apar îndoieli în privinţa capacităţii lor de a percepe just împrejurările ce au importanţă pentru cauza penală şi de a face declaraţii despre ele, dacă aceste declaraţii ulterior vor fi puse, în mod exclusiv sau în principal, în baza hotărîrii în cauza dată;
6) altor cazuri cînd prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză.
[Alin.(2) art.143 abrogat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
[Art.143 alin.(1) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 144. Procedura de dispunere a efectuării expertizei judiciare
(1) În cazul existenţei temeiurilor, expertiza judiciară se dispune de către organul de urmărire penală sau procuror, prin ordonanţă, precum şi de către instanţa de judecată, prin încheiere. În ordonanţă sau în încheiere se indică: cine a iniţiat dispunerea expertizei judiciare; temeiurile pentru care se dispune expertiza judiciară; obiectele, documentele şi alte materiale prezentate expertului cu menţiunea cînd şi în ce împrejurări au fost descoperite şi ridicate; întrebările formulate expertului; denumirea instituţiei de expertiză judiciară sau, după caz, numele şi prenumele expertului căruia i se pune în sarcină efectuarea expertizei judiciare.
(11) Cererea de solicitare a efectuării expertizei judiciare se formulează în scris, cu indicarea faptelor şi împrejurărilor supuse constatării şi a obiectelor, materialelor care trebuie investigate de expert.
(2) Ordonanţa sau încheierea de dispunere a efectuării expertizei judiciare este obligatorie pentru instituţia sau persoana care urmează să efectueze expertize judiciare.
(3) La efectuarea expertizei judiciare din iniţiativă şi pe contul propriu al părţilor, expertului i se remite lista întrebărilor, obiectele şi materialele de care dispun părţile sau sînt prezentate, la cererea lor, de către organul de urmărire penală, procuror sau instanţa de judecată. Despre aceasta se întocmeşte un proces-verbal conform prevederilor art.260 şi 261.
(4) Bănuitul, învinuitul sau partea vătămată poate solicita organului de urmărire penală sau, după caz, procurorului dispunerea efectuării expertizei judiciare. Refuzul de dispunere a efectuării expertizei judiciare poate fi contestat în modul stabilit de prezentul cod.
[Art.144 modificat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
Articolul 145. Acţiuni premergătoare efectuării expertizei judiciare
(1) Organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată, în cazul în care dispune efectuarea expertizei judiciare, informează în scris părţile despre obiectul expertizei judiciare şi întrebările la care trebuie să dea răspunsuri expertul şi le explică părţilor că au dreptul de a face observaţii cu privire la aceste întrebări şi de a cere modificarea sau completarea lor, precum şi dreptul de a cere numirea a cîte un expert recomandat de fiecare dintre ele pentru a participa la efectuarea expertizei judiciare.
[Alin.(2) art.145 exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]
(3) După examinarea obiecţiilor şi a cererilor înaintate de părţi, organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată informează expertul judiciar cu privire la noile circumstanţe ce implică efectuarea expertizei judiciare.
[Art.145 modificat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
Articolul 146. Expertiza judiciară în comisie
(1) Expertizele judiciare cu un grad sporit de complexitate sau voluminoase se efectuează de o comisie din cîţiva experţi de aceeaşi specializare sau, după caz, de specializări diferite. La cererea părţilor, în componenţa comisiei de experţi pot fi incluşi experţii invitaţi (recomandaţi) de ele.
(11) Expertiza judiciară în comisie se dispune şi în cazul în care expertizele efectuate anterior prezintă concluzii divergente. În cadrul expertizei judiciare în comisie pot fi formulate întrebări referitoare la cauzele divergenţelor dintre concluziile expertizelor anterioare.
(2) La finalul cercetărilor în cadrul expertizei judiciare în comisie se întocmeşte un singur raport de expertiză judiciară, care este semnat de către toţi experţii din componenţa comisiei.
(3) În situaţia în care nu există o concluzie comună, unanim acceptată, în raportul de expertiză judiciară se prezintă concluzia acceptată de majoritatea experţilor participanţi la efectuarea expertizei judiciare în comisie ori se declară imposibilitatea prezentării unor concluzii comune. Opiniile divergente ale experţilor se expun în concluzii separate care se anexează la raportul de expertiză judiciară şi se prezintă ordonatorului expertizei judiciare.
(4) Cerinţa organului de urmărire penală, procurorului sau a instanţei de judecată ca expertiza judiciară să fie efectuată de o comisie de experţi este obligatorie pentru şeful instituţiei de expertiză judiciară, precum şi pentru experţii desemnaţi. Dacă expertiza judiciară este pusă în sarcina instituţiei de expertiză judiciară şi conducătorul, analizînd complexitatea investigaţiilor ce urmează a fi efectuate, consideră că este necesară o expertiză judiciară în comisie, acesta comunică organului de urmărire penală, procurorului sau instanţei de judecată propunerea de dispunere a efectuării expertizei judiciare.
[Art.146 modificat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
Articolul 147. Expertiza judiciară complexă
(1) În cazul în care constatarea vreunei circumstanţe ce poate avea importanţă probatorie în cauza penală este posibilă numai în urma efectuării unor investigaţii în diferite domenii, se dispune expertiza judiciară complexă.
(11) În cazul torturii, efectuarea expertizei judiciare complexe, cu operarea examinării medico-legale, psihologice şi, după caz, a altor forme de examinare, este obligatorie.
(12) Expertiza judiciară complexă se poate efectua fie de către o comisie de experţi calificaţi în diferite genuri de expertiză judiciară, fie de către un singur expert calificat în mai multe genuri de expertiză judiciară.
(2) În baza totalităţii datelor constatate în cadrul expertizei judiciare complexe, experţii întocmesc un singur raport de expertiză judiciară, în care se indică cercetările efectuate de fiecare expert, volumul acestora, numele, prenumele experţilor care au formulat răspunsuri la întrebări şi concluziile la care s-a ajuns.
(3) Expertul nu are dreptul să semneze acea parte a raportului de expertiză judiciară complexă ce nu ţine de competenţa sa.
[Art.147 modificat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
Articolul 148. Expertiza judiciară suplimentară şi expertiza judiciară repetată
(1) Dacă organul de urmărire penală, procurorul ori instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei judiciare constată că raportul expertului nu este complet şi necesită explicaţii sau completări ori dacă apar întrebări noi referitoare la circumstanţele examinate şi, în toate cazurile, răspunsurile nu pot fi obţinute prin audierea expertului, se dispune efectuarea unei expertize judiciare suplimentare de către acelaşi expert sau de către un alt expert.
(2) Dacă concluziile expertului sînt neclare, contradictorii, neîntemeiate, dacă există îndoieli în privinţa veridicităţii lor şi dacă aceste deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului sau dacă a fost încălcată ordinea procesuală de efectuare a expertizei judiciare, poate fi dispusă efectuarea unei expertize judiciare repetate de către un alt expert sau o altă comisie de experţi. Expertul sau experţii care au efectuat expertiza judiciară primară sau suplimentară pot asista la efectuarea expertizei judiciare repetate pentru a da explicaţii pe marginea concluziilor formulate în urma expertizei judiciare primare, însă nu pot participa la efectuarea investigaţiilor şi la întocmirea concluziilor.
(3) Expertiza judiciară repetată se dispune în cazurile în care:
a) concluziile expertului sînt neclare, contradictorii, neîntemeiate sau există îndoieli în privinţa veridicităţii acestora;
b) ordonatorul expertizei judiciare sau instanţa de judecată a constatat că expertul judiciar nu avea dreptul să o efectueze ori şi-a depăşit competenţa;
c) a fost încălcată ordinea procesuală de dispunere a expertizei judiciare;
d) s-au constatat încălcări ale metodelor sau procedurilor de efectuare a expertizei judiciare;
e) concluziile expertului nu au fost corelate cu datele de fapt puse la dispoziţia lui;
f) există contradicţii esenţiale între opiniile experţilor participanţi la efectuarea unei expertize judiciare în comisie.
(4) Rezultatele expertizei judiciare repetate au aceeaşi valoare probantă ca şi rezultatele expertizei judiciare anterioare şi se apreciază în coroborare cu alte probe.
(5) În ordonanţa sau în încheierea prin care s-a dispus expertiza judiciară suplimentară sau repetată trebuie să fie concretizate motivele dispunerii ei. În cazul dispunerii expertizei judiciare suplimentare sau repetate se prezintă raportul expertizei judiciare primare, precum şi toate materialele depuse în cadrul expertizei judiciare primare.
[Art.148 în redacţia Legii nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
Articolul 149. Efectuarea expertizei judiciare în instituţia de expertiză judiciară
(1) Organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată expediază conducătorului instituţiei de expertiză judiciară actul de dispunere a efectuării expertizei judiciare, obiectele şi materialele respective, iar în cazurile necesare, şi materialele cauzei penale. Expertiza judiciară se efectuează de către acel expert al instituţiei care este indicat în ordonanţă sau încheiere. Dacă expertul concret nu este indicat, conducătorul instituţiei de expertiză judiciară numeşte expertul şi despre aceasta comunică organului care a dispus expertiza judiciară.
(2) Dacă expertiza judiciară se efectuează din iniţiativa şi pe contul părţilor, ele prezintă conducătorului instituţiei de expertiză judiciară lista întrebărilor, obiectele şi materialele pentru a efectua investigaţii. Părţile pot indica în cererea de solicitare a efectuării expertizei judiciare numele şi prenumele expertului.
(3) Conducătorul instituţiei de expertiză judiciară explică expertului drepturile şi obligaţiile lui, prevăzute în art.88 din prezentul cod, şi îl previne de răspunderea, conform art.312 din Codul penal, pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false, organizează efectuarea expertizei judiciare, asigură păstrarea obiectelor prezentate pentru investigaţii, fixează termenele efectuării expertizei judiciare. Conducătorul instituţiei de expertiză judiciară nu are dreptul să dea indicaţii care ar determina cursul şi conţinutul investigaţiei.
[Art.149 completat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
Articolul 150. Efectuarea expertizei judiciare în afara instituţiei de expertiză judiciară
(1) În caz de efectuare a expertizei judiciare în afara instituţiei de expertiză judiciară, organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată, după întocmirea ordonanţei sau încheierii prin care se dispune expertiza judiciară, invită persoana desemnată pentru efectuarea ei pentru a se informa cu privire la competenţa ei, pentru a constata în ce relaţii se află această persoană cu bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea vătămată şi cu alte părţi, pentru a se convinge că nu există temeiuri pentru recuzarea acesteia.
(2) Organul care a dispus expertiza judiciară înmînează expertului ordonanţa sau încheierea prin care se dispune expertiza judiciară, explică drepturile şi obligaţiile, prevăzute în art.88 din prezentul cod, şi îl previne de răspunderea, conform art.312 din Codul penal, pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false. Acestea se consemnează în ordonanţa sau în încheierea prin care s-a dispus expertiza judiciară şi se confirmă prin semnătura expertului. În acelaşi mod se fixează declaraţiile şi cererile expertului. Despre respingerea cererii expertului, organul care a dispus expertiza judiciară întocmeşte o ordonanţă sau o încheiere motivată.
(3) Organul de urmărire penală sau procurorul este obligat să asigure prezentarea la expert a bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii vătămate, martorului dacă apare necesitatea de a efectua cercetarea corporală sau a examina starea lor psihică ori prezenţa lor este necesară la efectuarea expertizei judiciare.
[Art.150 completat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
[Alin.(4) art.151 exclus prin Legea nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012]
Articolul 151. Întocmirea şi prezentarea raportului de către expert
(1) După efectuarea investigaţiilor necesare, expertul întocmeşte un raport, în formă scrisă, tipărită, în limba română, care este structurat în trei părţi: partea introductivă, partea descriptivă şi concluziile.
(2) În partea introductivă a raportului de expertiză judiciară se indică:
a) denumirea şi adresa juridică ale instituţiei publice de expertiză judiciară sau ale biroului de expertiză judiciară;
b) datele privind actul de dispunere a expertizei judiciare;
c) datele ordonatorului expertizei judiciare;
d) denumirea şi adresa juridică ale laboratorului în care a fost efectuată expertiza judiciară;
e) menţiunea despre informarea privind drepturile şi obligaţiile prevăzute de prezentul cod şi privind răspunderea pentru încălcarea prevederilor art.312 şi 315 din Codul penal;
f) data întocmirii raportului de expertiză judiciară, numărul, tipul şi genul expertizei judiciare;
g) datele expertului sau ale experţilor participanţi la efectuarea expertizei judiciare (numele, prenumele, numărul licenţei, specializarea în care este calificat, gradul de calificare, precum şi, dacă este cazul, gradul ştiinţific, specialitatea deţinută şi vechimea în muncă în calitate de expert judiciar în specialitatea respectivă);
h) datele persoanelor care au participat, precum şi ale celor care au asistat la efectuarea expertizei judiciare;
i) expunerea succintă a circumstanţelor cazului pentru a cărui soluţionare se solicită efectuarea expertizei judiciare;
j) lista materialelor şi a obiectelor prezentate pentru expertiza judiciară;
k) problemele înaintate spre soluţionare;
l) în cazul expertizei judiciare suplimentare sau al celei repetate - motivele dispunerii acesteia, precum şi datele expertizei judiciare primare (numărul, data întocmirii raportului de expertiză judiciară, numele şi prenumele experţilor participanţi la efectuarea expertizei judiciare, concluziile acestora).
(3) În partea descriptivă, în funcţie de genul expertizei judiciare efectuate, raportul de expertiză judiciară conţine următoarele informaţii:
a) date despre starea obiectelor supuse examinării (prezenţa şi starea ambalajului) sau date despre persoanele examinate, modalităţile de transportare şi de ambalare a materialelor şi obiectelor prezentate pentru expertiza judiciară;
b) conţinutul etapelor de examinare, cu indicarea metodelor de cercetare şi a metodicilor aplicate, a mijloacelor tehnice şi a materialelor de consum folosite, a condiţiilor de utilizare a acestora şi a rezultatelor obţinute;
c) obiectivele, condiţiile de efectuare şi rezultatele experimentelor (dacă acestea au fost realizate), precum şi rezultatele obţinerii unor modele de comparaţie;
d) date privind deteriorarea sau consumul obiectelor supuse examinării;
e) evaluarea pe etape a cercetărilor, analiza rezultatelor obţinute, formularea şi motivarea concluziilor;
f) referiri la ilustraţii, anexe şi explicaţiile necesare pentru acestea;
g) circumstanţele relevante identificate de expert, în privinţa cărora nu au fost adresate întrebări;
h) concluziile prealabile;
i) argumentarea imposibilităţii de a răspunde la toate sau la unele întrebări formulate în cazul cînd materialele prezentate nu au fost suficiente sau întrebările formulate nu ţin de competenţa expertului, sau nivelul ştiinţei şi practica expertizelor nu permit găsirea răspunsurilor la aceste întrebări;
j) caracteristica succintă a dispozitivelor şi a materialelor utilizate, regimul procesului de fixare şi imprimare. Pentru mijloacele tehnice şi programele soft se indică tipul, modelul, producătorul, denumirea şi versiunea programului soft utilizat, programul de obţinere şi imprimare a imaginilor.
(4) În partea finală a raportului de expertiză judiciară sînt expuse concluziile expertului, care cuprind răspunsurile la întrebările formulate de către ordonatorul expertizei judiciare. Răspunsurile se formulează exact, pentru a exclude interpretările echivoce.
(5) La raportul expertului se anexează corpurile delicte, probele grafice, alte materiale rămase după efectuarea investigaţiilor, precum şi fotografii, schiţe şi grafice ce confirmă concluziile expertului.
(6) Raportul de expertiză judiciară este semnat de expertul/experţii care l-a/l-au întocmit conform competenţelor, aplicîndu-se ştampila acestuia/acestora pe fiecare pagină şi pe toate anexele.
(7) Raportul de expertiză judiciară sau declaraţia expertului judiciar privind imposibilitatea prezentării unor concluzii, precum şi procesul-verbal de audiere a expertului se comunică părţilor imediat, dar nu mai tîrziu de 3 zile lucrătoare de la primirea lor de către organul de urmărire penală, procuror sau instanţa de judecată, şi li se explică în scris că au dreptul să dea explicaţii, să facă obiecţii, precum şi să ceară înaintarea unor întrebări suplimentare expertului, efectuarea unei expertize judiciare.
[Art.151 în redacţia Legii nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
Articolul 152. Internarea în instituţia medicală pentru efectuarea expertizei judiciare
(1) Dacă pentru efectuarea expertizei judiciare medico-legale sau psihiatrice apare necesitatea unei supravegheri îndelungate, bănuitul, învinuitul, inculpatul poate fi internat într-o instituţie medicală. Despre aceasta se consemnează în ordonanţa sau încheierea prin care s-a dispus expertiza judiciară.
(2) Internarea bănuitului, învinuitului în instituţia medicală pentru efectuarea expertizelor judiciare indicate în alin.(1) se admite cu autorizaţia judecătorului de instrucţie, în baza demersului procurorului, în conformitate cu art.305. Încheierea judecătorului de instrucţie privind autorizarea internării poate fi atacată cu recurs în condiţiile art.311.
(3) Dacă necesitatea internării în instituţia medicală pentru efectuarea expertizei judiciare a apărut în procesul judecării cauzei, încheierea despre aceasta o adoptă instanţa de judecată conform cererilor înaintate de părţi, expert sau din oficiu.
(31) Demersul procurorului de solicitare a internării într-o instituţie medicală pentru efectuarea expertizei judiciare sau cererile părţilor ori ale expertului depuse în acest sens trebuie să cuprindă, după caz, menţiuni cu privire la: fapta pentru care se efectuează urmărirea penală, încadrarea juridică a faptei; faptele şi împrejurările din care rezultă îndoiala asupra stării de responsabilitate a bănuitului, învinuitului sau inculpatului, motivarea necesităţii de luare a măsurii de internare şi motivarea proporţionalităţii acesteia cu scopul urmărit.
(4) Internarea bănuitului într-o instituţie medicală, pentru efectuarea expertizei judiciare în condiţii de staţionar, se dispune pentru o durată de pînă la 10 zile cu posibilitatea prelungirii, în caz de necesitate, la demersul procurorului, de către judecătorul de instrucţie, după punerea sub învinuire.
(5) Internarea învinuitului într-o instituţie medicală, pentru efectuarea expertizei judiciare în condiţii de staţionar, se dispune pentru o durată de pînă la 30 de zile.
(6) Prelungirea internării învinuitului în instituţia medicală, pentru efectuarea expertizei judiciare în condiţii de staţionar, poate fi dispusă de către judecătorul de instrucţie pînă la 6 luni, la demersul procurorului prezentat în temeiul cererii motivate în scris a medicului care se confruntă cu dificultăţi la efectuarea expertizei judiciare şi are nevoie de timp suplimentar pentru aceasta. Fiecare prelungire nu poate depăşi 30 de zile.
(7) Bănuitul, învinuitul internat într-o instituţie medicală pentru efectuarea expertizei judiciare în condiţii de staţionar, apărătorul sau reprezentantul pot ataca încheierea judecătorului de instrucţie privind aplicarea ori prelungirea internării sau pot solicita efectuarea expertizei judiciare în condiţii de ambulator în termen de 3 zile de la data adoptării. Dispoziţiile art.311 şi 312 se aplică în mod corespunzător.
(8) În cazul în care bănuitul, învinuitul este arestat preventiv, transferul acestuia pentru efectuarea expertizei judiciare medicale în condiţii de staţionar, se dispune la demersul procurorului cu autorizaţia judecătorului de instrucţie.
Articolul 153. Audierea expertului
(1) În cazul în care raportul expertului nu este clar sau are unele deficienţe, pentru înlăturarea cărora nu sînt necesare investigaţii suplimentare, ori a apărut necesitatea de a preciza metodele aplicate de către expert sau unele noţiuni, organul de urmărire penală sau procurorul este în drept să audieze expertul, respectîndu-se prevederile art.105-109.
(2) Audierea expertului nu se admite pînă la prezentarea raportului şi cercetarea acestuia.
[Art.153 completat prin Legea nr.316 din 22.12.2017, în vigoare 09.02.2018]
Secţiunea a 8-a
Colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă
Articolul 154. Temeiurile de colectare a mostrelor
(1) Organul de urmărire penală este în drept să colecteze mostre care reflectă particularităţile omului viu, cadavrului, animalului, substanţei, obiectului dacă investigarea lor are importanţă pentru cauza penală.
(2) Organul de urmărire penală este în drept să colecteze mostre de la bănuit şi învinuit.
(3) Organul de urmărire penală, de asemenea, poate dispune colectarea mostrelor de la martori sau partea vătămată, dar numai în cazul în care trebuie să verifice dacă aceste persoane au lăsat urme la locul unde s-a produs evenimentul sau pe corpurile delicte.
(4) Dacă este necesar, colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă se face cu participarea specialistului.
(5) Despre colectarea mostrelor necesare pentru cercetarea comparativă, organul de urmărire penală emite o ordonanţă motivată, în care, în special, se indică: persoana care va colecta mostrele, persoana de la care se vor colecta mostrele; care anume mostre şi în ce număr (cantitate) trebuie colectate; cînd, unde şi la cine trebuie să se prezinte persoana de la care vor fi colectate mostrele; cînd şi cui trebuie să fie prezentate mostrele după colectare.
(6) Despre colectarea mostrelor necesare pentru cercetarea comparativă se întocmeşte un proces-verbal potrivit dispoziţiilor art.260 şi 261.
(7) Colectarea de mostre în condiţiile prezentului articol poate fi dispusă şi de către instanţa de judecată la solicitarea părţilor.
Articolul 155. Felurile mostrelor
(1) În calitate de mostre pot fi colectate:
1) sînge, spermă, păr, secvenţe de unghii, microparticule de pe corp;
2) salivă, sudoare şi alte eliminări ale corpului;
3) amprente digitale, mulaje ale dinţilor şi falangelor;
4) înscrieri, obiecte, piese vestimentare şi părţi ale lor, alte materiale ce reflectă deprinderile persoanei respective;
5) fonograma vocii, fotografii sau înregistrări video;
6) corpuri materiale, substanţe, materie primă, produse;
7) arme de diferite tipuri, cartuşe, tub-cartuşe, gloanţe, piese şi uneltele folosite la confecţionarea acestora;
8) dispozitive explozive neutralizate, părţi componente ale lor, piese, mecanisme şi unelte folosite la confecţionarea acestora;
9) alte substanţe şi obiecte.
(2) Se interzice colectarea mostrelor într-un mod care pune în pericol sănătatea şi viaţa omului sau care lezează onoarea şi demnitatea lui.
Articolul 156. Modul de colectare a mostrelor în baza ordonanţei organului de urmărire penală
(1) Reprezentantul organului de urmărire penală citează persoana sau se deplasează la locul unde se află ea, aducîndu-i la cunoştinţă, contra semnătură, ordonanţa de colectare a mostrelor, explică acestei persoane şi specialistului drepturile şi obligaţiile lor.
(2) Reprezentantul organului de urmărire penală, cu participarea specialistului, dacă acesta este invitat, desfăşoară acţiunile necesare şi colectează mostrele respective. Mostrele, cu excepţia documentelor, se împachetează şi se sigilează, iar pachetele sigilate se semnează de persoana care efectuează acţiunea respectivă. În cazurile necesare, colectarea mostrelor se face prin percheziţie sau ridicare ori concomitent cu efectuarea acestora, precum şi a altor acţiuni de urmărire penală.
(3) Despre colectarea mostrelor se întocmeşte un proces-verbal conform dispoziţiilor art.260 şi 261, în care se descriu toate acţiunile efectuate pentru colectarea mostrelor în consecutivitatea efectuării lor, metodele şi mijloacele tehnice aplicate, precum şi însăşi mostrele. Mostrele colectate se anexează la procesul-verbal.
Secţiunea a 9-a
Mijloace materiale de probă
Articolul 157. Documente
(1) Constituie mijloc material de probă documentele în orice formă (scrisă, audio, video, electronică etc.) care provin de la persoane oficiale fizice sau juridice dacă în ele sînt expuse ori adeverite circumstanţe care au importanţă pentru cauză.
(2) Documentele se anexează, prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei, la materialele dosarului şi se păstrează atîta timp cît se păstrează dosarul respectiv. În cazul în care documentele în original sînt necesare pentru evidenţă, rapoarte sau în alte scopuri legale, acestea pot fi restituite deţinătorilor, dacă este posibil fără a afecta cauza, copiile de pe acestea păstrîndu-se în dosar.
(3) Documentele se prezintă de către persoanele fizice şi juridice la demersul organului de urmărire penală făcut din oficiu sau la cererea altor participanţi la proces ori la demersul instanţei făcut la cererea părţilor, precum şi de către părţi în cadrul urmăririi penale sau în procesul judecării cauzei.
(4) În cazurile în care documentele conţin cel puţin unul din elementele menţionate în art.158, acestea se recunosc drept corpuri delicte.
Articolul 158. Corpurile delicte
(1) Corpuri delicte sînt recunoscute obiectele în cazul în care există temeiuri de a presupune că ele au servit la săvîrşirea infracţiunii, au păstrat asupra lor urmele acţiunilor criminale sau au constituit obiectivul acestor acţiuni, precum şi bani sau alte valori ori obiecte şi documente care pot servi ca mijloace pentru descoperirea infracţiunii, constatarea circumstanţelor, identificarea persoanelor vinovate sau pentru respingerea învinuirii ori atenuarea răspunderii penale.
(2) Obiectul se recunoaşte drept corp delict prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei de judecată şi se anexează la dosar.
(3) Obiectul poate fi recunoscut drept corp delict în următoarele condiţii:
1) dacă, prin descrierea lui detaliată, prin sigilare, precum şi prin alte acţiuni întreprinse imediat după depistare, a fost exclusă posibilitatea substituirii sau modificării esenţiale a particularităţilor şi semnelor sau a urmelor aflate pe obiect;
2) dacă a fost dobîndit prin unul din următoarele procedee probatorii: cercetare la faţa locului, percheziţie, ridicare de obiecte, precum şi prezentat de către participanţii la proces, cu ascultarea prealabilă a acestora.
Articolul 159. Păstrarea corpurilor delicte şi a altor obiecte
(1) Corpurile delicte se anexează la dosar şi se păstrează în dosar sau se păstrează în alt mod prevăzut de lege. Corpurile delicte care, din cauza volumului sau din alte motive, nu pot fi păstrate împreună cu dosarul trebuie fotografiate şi fotografiile se anexează la procesul-verbal respectiv. Obiectele voluminoase, după fotografiere, pot fi sigilate şi transmise spre păstrare persoanelor juridice sau fizice. În acest caz, în dosar se va face menţiunea respectivă.
(2) Substanţele explozive şi alte obiecte care prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea omului şi din acest motiv nu pot fi păstrate în calitate de corpuri delicte, fapt confirmat prin concluzia specialiştilor în domeniu, în baza ordonanţei organului de urmărire penală autorizate de judecătorul de instrucţie, se nimicesc prin metodele respective. În caz de urgenţă, cînd există pericol iminent pentru viaţa oamenilor, substanţele explozive pot fi nimicite, în urma concluziei specialistului, fără autorizarea judecătorului de instrucţie, cu prezentarea materialelor respective, în termen de 24 de ore, judecătorului de instrucţie pentru efectuarea controlului legalităţii acestei acţiuni procesuale.
(3) Substanţele stupefiante, psihotrope şi precursorii pot fi păstraţi în calitate de corpuri delicte în cantităţi mici (mostre), suficiente pentru utilizarea lor în calitate de probe şi pentru efectuarea expertizei judiciare, împachetate şi sigilate de către un expert. Excedentele de aceste substanţe vor fi predate instituţiilor abilitate sau nimicite în baza ordonanţei organului de urmărire penală autorizate de judecătorul de instrucţie.
(4) Imediat după ridicare şi examinare, metalele preţioase, pietrele preţioase şi articolele din ele, numerarul şi cecurile în monedă naţională şi în valută străină, cardurile, alte instrumente de plată, valorile mobiliare, obligaţiile, recunoscute drept corpuri delicte, se transmit spre păstrare Serviciului Fiscal de Stat conform procedurii stabilite.
(5) Numerarul şi cecurile în monedă naţională şi în valută străină, obligaţiile, ridicate în cadrul efectuării acţiunilor de urmărire penală, se păstrează în dosar dacă ele conţin semne individuale în urma săvîrşirii infracţiunii. În cazul în care numerarul în monedă naţională sau în valută străină nu conţine semnele componenţei de infracţiune, acesta se depune pe contul administrat de Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale.
(6) Corpurile delicte şi alte obiecte ridicate se păstrează pînă ce soarta lor nu va fi soluţionată prin hotărîre definitivă a organului de urmărire penală sau a instanţei. În cazurile prevăzute de prezentul cod, chestiunile privind corpurile delicte pot fi soluţionate pînă la terminarea procesului penal.
(7) În caz de conflict referitor la apartenenţa obiectului recunoscut corp delict, litigiul se soluţionează în ordinea procedurii civile şi un asemenea obiect se păstrează pînă la momentul cînd hotărîrea pronunţată în cauza civilă devine irevocabilă.
[Art.159 alin.(5) completat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.159 modificat prin Legea nr.178 din 21.07.2017, în vigoare 18.08.2017]
[Art.159 modificat prin Legea nr.164 din 20.07.2017, în vigoare 04.08.2017]
Articolul 160. Asigurarea păstrării corpurilor delicte şi a altor obiecte în cadrul desfăşurării procesului penal
(1) La păstrarea corpurilor delicte şi a altor obiecte, la transmiterea lor pentru efectuarea expertizei judiciare sau a constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale, precum şi la transmiterea cauzei altui organ de urmărire penală sau altei instanţe judecătoreşti trebuie să fie luate măsuri pentru a preveni pierderea, deteriorarea, alterarea, atingerea între ele sau amestecul corpurilor delicte ori al altor obiecte.
(2) În cazul transmiterii cauzei, în documentul de însoţire, în anexele la el şi în informaţia anexată la rechizitoriu se indică toate corpurile delicte şi alte obiecte care au fost anexate la dosar şi pe care îl însoţesc, precum şi locul lor de păstrare dacă ele nu sînt anexate la dosar.
(3) La transmiterea cauzei în care figurează corpuri delicte, organul care primeşte cauza verifică prezenţa obiectelor anexate la dosar în conformitate cu datele menţionate în documentul de însoţire a cauzei. Despre rezultatele acestei verificări se face menţiune în documentul de însoţire.
Articolul 161. Hotărîrea cu privire la corpurile delicte adoptată pînă la soluţionarea cauzei penale
(1) Pînă la soluţionarea cauzei penale, procurorul ori ofiţerul de urmărire penală care are încuviinţarea procurorului, în faza urmăririi penale, sau, după caz, instanţa dispune restituirea către proprietarul sau posesorul legal:
1) a produselor uşor alterabile;
2) a obiectelor necesare acestuia pentru viaţa cotidiană;
3) a animalelor domestice, pasărilor, altor animale care necesită îngrijire permanentă;
4) a automobilului sau a unui alt mijloc de transport, dacă acesta nu a fost sechestrat pentru asigurarea acţiunii civile în cauza penală sau a posibilei confiscări speciale a bunurilor.
(11) Până la terminarea urmăririi penale, procurorul ori ofiţerul de urmărire penală care are încuviinţarea procurorului sau, după caz, instanţa de judecată, la etapa judecării cauzei, dispune transmiterea banilor spre administrare Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale.
(12) Banii nu se transmit Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale spre administrare dacă:
a) păstrează asupra lor urme ale infracţiunii;
b) pot servi ca mijloace pentru descoperirea infracţiunii;
c) nu pot fi utilizaţi ca instrument de plată;
d) nu este posibilă asigurarea condiţiilor de administrare a acestora.
(2) Corpurile delicte voluminoase care necesită condiţii speciale de păstrare şi care nu au pe ele urme ale infracţiunii, precum şi alte corpuri delicte, cu excepţia celor care au servit la săvîrşirea infracţiunii şi care păstrează pe ele urmele infracţiunii, se transmit Serviciului Fiscal de Stat pentru a fi utilizate, păstrate, îngrijite sau comercializate.
(3) În cazul în care proprietarul sau posesorul legal al corpurilor delicte menţionate la alin.(2) nu este cunoscut sau dacă restituirea lor este imposibilă din alte motive, ele se predau Serviciului Fiscal de Stat pentru a se decide utilizarea, păstrarea, îngrijirea sau comercializarea acestora cu transferarea banilor încasaţi la contul administrat de Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale.
(4) Banii marcaţi, asupra cărora au fost îndreptate acţiunile criminale, se trec în venitul statului, iar echivalentul lor se restituie proprietarului de la bugetul de stat. La cererea victimei, echivalentul banilor recunoscuţi drept corpuri delicte poate fi restituit în temeiul hotărîrii judecătorului de instrucţie.
(5) Banii sau alte valori materiale utilizate din contul mijloacelor financiare alocate pentru activitatea specială de investigaţii, în scop de identificare a intenţiilor şi de verificare a sesizării cu privire la săvârşirea infracţiunii, se restituie autorităţilor care le-au eliberat, în baza ordonanţei motivate a procurorului, după consemnarea măsurii speciale de investigaţii.
[Art.161 alin.(3) completat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.161 alin.(11),(12),(5) introduse prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.161 modificat prin Legea nr.178 din 21.07.2017, în vigoare 18.08.2017]
Articolul 162. Hotărîrea cu privire la corpurile delicte adoptată la soluţionarea cauzei penale
(1) În cazul în care procurorul dispune încetarea urmăririi penale sau în cazul soluţionării cauzei în fond, se hotărăşte chestiunea cu privire la corpurile delicte. În acest caz:
1) uneltele care au servit la săvîrşirea infracţiunii vor fi confiscate şi predate instituţiilor respective sau nimicite;
2) obiectele a căror circulaţie este interzisă vor fi predate instituţiilor respective sau nimicite;
3) lucrurile care nu prezintă nici o valoare şi care nu pot fi utilizate vor fi distruse, iar în cazurile în care sînt cerute de persoane ori instituţii interesate, ele pot fi remise acestora;
4) banii şi alte valori dobîndite pe cale criminală sau asupra cărora au fost îndreptate acţiunile criminale se restituie proprietarului sau, după caz, se trec în venitul statului. Celelalte obiecte se predau proprietarilor legali, iar dacă aceştia nu sînt identificaţi, se trec în proprietatea statului. În caz de conflict referitor la apartenenţa acestor obiecte, litigiul se soluţionează în ordinea procedurii civile. Banii marcaţi, asupra cărora au fost îndreptate acţiunile criminale, se trec în venitul statului, iar echivalentul lor se restituie proprietarului de la bugetul de stat, Banii sau alte valori materiale utilizate din contul mijloacelor financiare alocate pentru activitatea specială de investigaţii, în scop de identificare a intenţiilor şi de verificare a sesizării cu privire la săvârşirea infracţiunii, se trec la bugetul de stat;
5) documentele care constituie corpuri delicte rămîn în dosar pe tot termenul de păstrare a lui sau, la solicitare, se remit persoanelor interesate;
6) obiectele ridicate de organul de urmărire penală, dar care nu au fost recunoscute corpuri delicte, se remit persoanelor de la care au fost ridicate.
(2) Valoarea obiectelor alterate, deteriorate sau pierdute în urma efectuării expertizei judiciare şi a altor acţiuni legale se atribuie la cheltuielile judiciare. Dacă aceste obiecte au aparţinut învinuitului, inculpatului sau persoanei civilmente responsabile, contravaloarea acestora nu se restituie. Dacă aceste obiecte au aparţinut altor persoane, contravaloarea lor se restituie din bugetul de stat şi poate fi încasată de la condamnat sau de la partea civilmente responsabilă.
(3) În caz de achitare a persoanei, precum şi în caz de scoatere de sub urmărire penală pe temei de reabilitare, contravaloarea obiectelor alterate sau pierdute în cadrul efectuării expertizei judiciare sau a altor acţiuni legale se restituie proprietarului sau posesorului legal, indiferent de calitatea lui procesuală, din bugetul de stat.
(4) În cazul în care corpurile delicte au fost transmise conform destinaţiei potrivit prevederilor art.161 alin.(3), proprietarului sau, după caz, posesorului legal i se restituie obiecte de acelaşi gen şi calitate sau i se plăteşte contravaloarea lor pornind de la preţurile libere în vigoare la momentul compensării.
[Art.162 alin.(1) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 163. Procesele-verbale ale acţiunilor procesuale
Procesele-verbale ale acţiunilor procesuale, întocmite conform prevederilor prezentului cod, constituie mijloace de probă în cazul în care ele confirmă circumstanţele constatate în cadrul cercetării la faţa locului, percheziţiei corporale, a domiciliului, ridicării obiectelor, documentelor, luării de probe pentru expertiză judiciară, declaraţiei orale despre o infracţiune, prezentării pentru recunoaştere, exhumării cadavrului, verificării declaraţiilor la faţa locului, reconstituirii faptei, efectuării măsurilor speciale de investigaţii şi al altor procedee probatorii.
Articolul 164. Înregistrările audio sau video, fotografiile şi alte forme de purtători de informaţie
Înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele de control tehnic, electronic, magnetic, optic şi alţi purtători de informaţie tehnico-electronică, dobîndite în condiţiile prezentului cod, constituie mijloace de probă dacă ele conţin date sau indici temeinici privind pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni şi dacă conţinutul lor contribuie la aflarea adevărului în cauza respectivă.
TITLUL V
MĂSURILE PROCESUALE DE CONSTRÎNGERE
Capitolul I
REŢINEREA
Articolul 165. Noţiunea de reţinere
(1) Constituie reţinere privarea persoanei de libertate, pe o perioadă scurtă de timp, dar nu mai mult de 72 de ore.
(2) Pot fi supuse reţinerii:
1) persoanele bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de un an în cazul în care există o bănuială rezonabilă că persoana a săvîrşit această infracţiune;
2) învinuitul, inculpatul care încalcă condiţiile măsurilor preventive neprivative de libertate, luate în privinţa lui, precum şi ordonanţa de protecţie în cazul violenţei în familie, dacă infracţiunea se pedepseşte cu închisoare;
3) condamnaţii în privinţa cărora au fost adoptate hotărîri de anulare a condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau de anulare a liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen;
4) persoanele în privinţa cărora a fost anulată hotărîrea de achitare şi a fost adoptată hotărîrea de condamnare la închisoare, precum şi persoanele care se eschivează de la executarea hotărîrii de condamnare cu închisoarea;
5) persoanele care săvîrşesc o infracţiune de audienţă;
6) persoanele pentru a fi puse sub învinuire, în cazul în care locul de aflare a persoanei nu este cunoscut sau dacă ea nu s-a prezentat fără motive întemeiate şi nu a informat organul care a citat-o despre imposibilitatea prezentării sale;
7) persoanele supuse extrădării.
(3) Reţinerea persoanei poate avea loc în baza:
1) procesului-verbal de reţinere în cazurile prevăzute la alin.(2) pct.1), 2) şi 7);
2) ordonanţei organului de urmărire penală în cazul prevăzut la alin.(2) pct.1), 2) şi 6);
3) hotărîrii instanţei de judecată în cazurile prevăzute la alin.(2) pct.3), 4) şi 5).
[Art.165 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 166. Temeiurile pentru reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii
(1) Organul de urmărire penală are dreptul să reţină persoana, dacă există o bănuială rezonabilă privind săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de un an, numai în cazurile:
1) dacă aceasta a fost prinsă în flagrant delict;
2) dacă martorul ocular, inclusiv victima, indică direct că anume această persoană a săvîrşit infracţiunea;
3) dacă pe corpul sau pe hainele persoanei, la domiciliul ei ori în unitatea ei de transport sînt descoperite urme evidente ale infracţiunii;
4) dacă la locul săvîrşirii infracţiunii sînt descoperite urmele lăsate de către această persoană;
5) dacă aceasta a încercat să se ascundă ori nu i s-a putut constata identitatea.
[Alin.(2) art.166 abrogat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
(3) Reţinerea persoanei bănuite poate fi dispusă şi dacă există temeiuri rezonabile de a presupune că aceasta se va sustrage de la urmărirea penală, va împiedica aflarea adevărului sau va săvîrşi alte infracţiuni.
(4) Reţinerea persoanei mature în temeiurile prevăzute la alin.(1) poate avea loc pînă la înregistrarea infracţiunii în modul stabilit de lege. Înregistrarea infracţiunii se efectuează imediat, dar nu mai tîrziu de 3 ore de la momentul aducerii persoanei reţinute la organul de urmărire penală, iar în cazul în care fapta pentru care persoana a fost reţinută nu este înregistrată în mod corespunzător, persoana se eliberează imediat, cu excepţia prevăzută la art.273 alin.(5).
(5) Reţinerea persoanei în condiţiile prezentului articol nu poate depăşi 72 de ore, iar în cazul minorului - 24 de ore din momentul privării de libertate. Perioada de reţinere nu trebuie să fie mai mare decît strictul necesar pentru deţinerea acesteia.
(51) În cazul în care reţinerea persoanei se efectuează pentru stabilirea identităţii ei, perioada de reţinere nu poate depăşi 6 ore.
(6) Termenul prevăzut la alin.(5) curge din momentul de privare a persoanei de libertate. În termenul respectiv se include timpul de efectuare a acţiunilor procesuale imediat următoare momentului de privare a persoanei de libertate pînă la întocmirea procesului-verbal de reţinere, în situaţia în care persoana era efectiv constrînsă în libertatea sa de mişcare pe parcursul efectuării acestor măsuri.
(7) Persoana reţinută în condiţiile prezentului articol trebuie să fie adusă cît mai curînd posibil, din momentul de reţinere, în faţa judecătorului de instrucţie pentru a fi examinată chestiunea arestării sau, după caz, a eliberării acesteia. Procurorul, pînă la expirarea termenului prevăzut la art.308 alin.(12), va emite o ordonanţă de eliberare a persoanei reţinute fie, după caz, va înainta judecătorului de instrucţie demersul de arestare.
[Art.166 alin.(4) modificat prin Legea nr.1 din 06.02.2020, în vigoare 07.04.2020]
[Art.166 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 167. Procedura de reţinere a persoanei
(1) Despre fiecare caz de reţinere a unei persoane bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni organul de urmărire penală, în termen de pînă la 3 ore de la momentul privării ei de libertate, întocmeşte un proces-verbal de reţinere, în care se indică temeiurile, motivele, locul, anul, luna, ziua şi ora reţinerii, starea fizică a persoanei reţinute, plîngerile referitoare la starea sănătăţii sale, în ce este îmbrăcată (descrierea ţinutei vestimentare), explicaţii, obiecţii, cereri ale persoanei reţinute, cererea de a avea acces la un examen medical, inclusiv pe cont propriu, fapta săvîrşită de persoana respectivă, rezultatele percheziţiei corporale a persoanei reţinute, precum şi data şi ora întocmirii procesului-verbal. Procesul-verbal se aduce la cunoştinţă persoanei reţinute, totodată ei i se înmînează în scris informaţia despre drepturile prevăzute la art.64, inclusiv dreptul de a tăcea, de a nu mărturisi împotriva sa, de a da explicaţii care se includ în procesul-verbal, de a beneficia de asistenţa unui apărător şi de a face declaraţii în prezenţa acestuia, fapt care se menţionează în procesul-verbal. Procesul-verbal de reţinere se semnează de persoana care l-a întocmit şi de persoana reţinută, căreia i se înmînează imediat o copie de pe acesta. În termen de pînă la 3 ore de la reţinere, persoana care a întocmit procesul-verbal prezintă procurorului o comunicare în scris referitoare la reţinere.
(11) Organul de urmărire penală, în timp de o oră după reţinerea persoanei, solicită oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat sau unor alte persoane împuternicite de acesta desemnarea unui avocat de serviciu pentru acordarea asistenţei juridice de urgenţă. Solicitarea de a desemna un avocat de serviciu este prezentată în scris, inclusiv prin fax, sau la telefon.
(12) Prin derogare de la prevederile alin.(1), în cazul reţinerii persoanei în unul dintre punctele comune de trecere a frontierei de stat, procesul-verbal de reţinere se întocmeşte cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 6 ore de la momentul privării ei de libertate. În acest caz, organul de urmărire penală este obligat să menţioneze în procesul-verbal de reţinere circumstanţele şi motivele care au determinat aplicarea excepţiei.
(2) Motivele reţinerii imediat se aduc la cunoştinţă persoanei reţinute numai în prezenţa unui apărător ales sau a unui avocat de serviciu care acordă asistenţă juridică de urgenţă.
(21) Organul de urmărire penală este obligat să asigure condiţii pentru întrevederea confidenţială între persoana reţinută şi apărătorul său pînă la prima audiere.
(3) În cazul reţinerii minorului, dispoziţiile art.477 se aplică în mod corespunzător.
(4) Persoana reţinută va fi audiată în conformitate cu prevederile art.103 şi 104, dacă acceptă să fie audiată.
(5) Persoana care efectuează reţinerea este în drept să supună persoana reţinută percheziţiei corporale în condiţiile art.130.
(6) Dacă la reţinere se stabileşte prezenţa unor vătămări sau leziuni corporale ale persoanei reţinute, persoana care efectuează urmărirea penală neîntîrziat îl va informa pe procuror, care va dispune imediat efectuarea unei constatări medico-legale sau, după caz, a unei expertize judiciare medico-legale pentru a constata originea şi caracterul vătămărilor sau leziunilor.
[Art.167 alin.(12) introdus, alin.(3) în redacţie nouă conform Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 168. Dreptul cetăţenilor de a prinde persoana bănuită de săvîrşirea infracţiunii
(1) Oricine este în drept să prindă şi să aducă forţat la poliţie sau la o altă autoritate publică persoana prinsă asupra faptului săvîrşirii unei infracţiuni sau care a încercat să se ascundă ori să fugă imediat după săvîrşirea infracţiunii.
(2) Persoana prinsă în condiţiile alin.(1) poate fi legată în cazul în care opune rezistenţă reţinerii. Dacă sînt temeiuri rezonabile de a presupune că persoana prinsă are asupra sa armă ori alte obiecte periculoase sau obiecte care prezintă interes pentru cauza penală, persoana care a prins-o poate să-i controleze hainele şi să-i ia obiectele respective pentru a le transmite organului de urmărire penală.
(3) Persoana prinsă în condiţiile prezentului articol şi adusă la organul de urmărire penală este reţinută conform prevederilor art.166 şi 167 sau eliberată, după caz.
Articolul 169. Reţinerea persoanei în baza ordonanţei organului de urmărire penală pentru a fi pusă sub învinuire
(1) Organul de urmărire penală adoptă o ordonanţă de reţinere a persoanei în cazul în care probele administrate în cauza penală dau temei rezonabil de a presupune că ea a comis infracţiunea şi că persoana respectivă nu se află în localitatea dată sau locul ei de aflare nu este cunoscut, sau dacă ea nu s-a prezentat fără motive întemeiate şi nu a informat organul care a citat-o despre imposibilitatea prezentării sale. Această ordonanţă este obligatorie pentru executare de către orice colaborator al organului de urmărire penală sau al poliţiei care va găsi bănuitul.
(2) Despre executarea ordonanţei de reţinere este informat imediat organul care a adoptat ordonanţa în cauza respectivă.
(3) Reţinerea persoanei în temeiul prevăzut la alin.(1) se efectuează conform procedurii şi în termenele prevăzute la art.166 şi 167.
[Art.169 completat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 170. Reţinerea învinuitului în baza ordonanţei organului de urmărire penală pînă la arestare
(1) În cazul în care învinuitul încalcă condiţiile prevăzute de măsurile preventive aplicate în privinţa lui sau obligaţia dată în scris de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală ori a instanţei şi de a comunica noul loc de trai, procurorul este în drept să emită o ordonanţă privind reţinerea acestui învinuit, cu înaintarea concomitentă judecătorului de instrucţie a demersului privind arestarea lui.
(2) Reţinerea efectuată în condiţiile alin.(1) nu poate depăşi termenul de 72 de ore şi se va efectua numai în cazurile în care, conform legii, persoana poate fi supusă arestării preventive.
Articolul 171. Reţinerea persoanei în baza încheierii instanţei în caz de infracţiune de audienţă
Dacă în cursul şedinţei de judecată se săvîrşeşte o faptă ce conţine elemente de infracţiune prevăzute de legea penală, preşedintele şedinţei dispune identificarea persoanei care a săvîrşit infracţiunea şi reţinerea ei, fapt despre care se face o menţiune în procesul-verbal al şedinţei. Instanţa adoptă o încheiere de trimitere procurorului a materialelor şi de reţinere a persoanei. Copia de pe încheiere şi persoana reţinută vor fi trimise neîntîrziat procurorului sub escorta poliţiei judiciare. După ce va primi materialele şi va fi adusă persoana reţinută, procurorul va proceda conform legii.
Articolul 1711. Reţinerea persoanei în vederea extrădării
(1) Reţinerea persoanei în vederea extrădării se efectuează în temeiul mandatului de arest sau al hotărîrii de condamnare adoptate de o instanţă judecătorească competentă a unui stat străin, pînă la arestarea persoanei în vederea extrădării, sau în cazul procedurii simplificate de extrădare prevăzute la art.545 şi 547.
(2) Despre reţinerea persoanei în vederea extrădării este imediat informată Procuratura Generală sau, după caz, Ministerul Justiţiei.
(3) Reţinerea persoanei în temeiul prevăzut la alin.(1) se efectuează conform procedurii şi termenelor prevăzute la art.166 şi 167.
(4) Persoana reţinută în vederea extrădării urmează a fi eliberată imediat ce se constată că aceasta este cetăţean al Republicii Moldova sau este persoană căreia i-a fost acordat statutul de refugiat sau de azil politic, dacă reţinerea acesteia într-un alt temei nu este justificată.
[Art.1711 introdus prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 172. Reţinerea persoanei condamnate pînă la soluţionarea chestiunii privind anularea condamnării cu suspendarea executării pedepsei sau anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen
[Art.172 exclus prin Legea nr.264-XVI din 28.07.2006, în vigoare 03.11.2006]
Articolul 173. Înştiinţarea despre reţinere
(1) Persoana care a întocmit procesul-verbal de reţinere, imediat, dar nu mai tîrziu de 6 ore, este obligată să dea posibilitate persoanei reţinute să anunţe una din rudele apropiate sau o altă persoană, la propunerea reţinutului, despre locul unde acesta este deţinut sau o anunţă singură.
(2) În cazul în care persoana reţinută este cetăţean al unui alt stat, despre reţinere este informată, în termenul menţionat în alin.(1), ambasada sau consulatul acestui stat dacă persoana reţinută o cere.
(3) Dacă persoana reţinută este militar, în termenul prevăzut în alin.(1), este informată unitatea militară, în care ea îşi îndeplineşte serviciul militar, sau centrul militar unde este la evidenţă, precum şi persoanele menţionate în alin.(1).
(4) În cazul în care există necesitatea prevenirii unui risc grav pentru viaţa, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane, asigurării secretului etapei începătoare a urmăririi penale, prevenirii prejudicierii procedurilor penale, prevenirii săvîrşirii unei alte infracţiuni sau a protejării victimelor infracţiunilor, cu autorizarea motivată a judecătorului de instrucţie, înştiinţarea despre reţinere poate fi amînată pe un termen de pînă la 12 ore, cu excepţia cazului în care persoana reţinută este minoră.
(5) În cazul în care, în urma reţinerii persoanei, rămîn fără supraveghere minori sau alte persoane pe care le are la întreţinere ori bunurile acesteia, organul de urmărire penală este obligat să ia măsurile prevăzute în art.189.
[Art.173 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 174. Eliberarea persoanei reţinute
(1) Persoana reţinută urmează să fie eliberată în cazurile în care:
1) nu s-au confirmat motivele verosimile de a bănui că persoana reţinută a săvîrşit infracţiunea;
2) lipsesc temeiuri de a priva în continuare persoana de libertate;
3) organul de urmărire penală a constatat la reţinerea persoanei o încălcare esenţială a legii;
4) a expirat termenul reţinerii;
5) instanţa nu a autorizat arestarea preventivă a persoanei.
(2) Persoana eliberată după reţinere nu poate fi reţinută din nou pentru aceleaşi temeiuri.
(3) La eliberare, persoanei reţinute i se înmînează certificat în care se menţionează de către cine a fost reţinută, temeiul, locul şi timpul reţinerii, temeiul şi timpul eliberării.
(4) Victima unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave contra persoanei, victima torturii, a tratamentelor inumane sau degradante, victima infracţiunilor cu caracter sexual sau a violenţei în familie, victima traficului de fiinţe umane şi victima traficului de copii, indiferent de faptul dacă sunt recunoscute în calitate de parte vătămată sau parte civilă, urmează a fi informate, fără întârziere, în cazul în care persoana reţinută sau aflată în arest este eliberată sau evadează din detenţie, cu explicaţii despre măsurile necesare de protecţie.
[Art.174 alin.(4) introdus prin Legea nr.252 din 10.07.2025, în vigoare la momentul dezvoltării condiţiilor tehnice]
Capitolul II
MĂSURILE PREVENTIVE
Articolul 175. Noţiunea şi categoriile de măsuri preventive
(1) Măsurile cu caracter de constrîngere prin care bănuitul, învinuitul, inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite acţiuni negative asupra desfăşurării procesului penal, securităţii şi ordinii publice sau asupra asigurării executării sentinţei constituie măsuri preventive.
(2) Măsurile preventive sînt orientate spre a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau a împiedica bănuitul, învinuitul, inculpatul să se ascundă de urmărirea penală sau de judecată, spre aceea ca ei să nu împiedice stabilirea adevărului ori spre asigurarea de către instanţă a executării sentinţei.
(3) Măsuri preventive sînt:
1) obligarea de a nu părăsi localitatea;
2) obligarea de a nu părăsi ţara;
3) garanţia personală;
4) garanţia unei organizaţii;
5) ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
51) înlăturarea de la conducerea mijlocului de transport;
6) transmiterea sub supraveghere a militarului;
7) transmiterea sub supraveghere a minorului;
8) liberarea provizorie sub control judiciar;
9) liberarea provizorie pe cauţiune;
10) arestarea la domiciliu;
11) arestarea preventivă.
(4) Arestarea la domiciliu şi arestarea preventivă pot fi aplicate numai faţă de învinuit, inculpat. Transmiterea persoanei sub supraveghere se aplică numai faţă de minori. Transmiterea sub supraveghere a comandantului unităţii militare se aplică numai faţă de militari şi faţă de supuşii militari în timpul concentrărilor. Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport poate fi ca măsură preventivă principală sau ca măsură complementară la o altă măsură preventivă.
(5) Liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune sînt măsuri preventive de alternativă arestării şi pot fi aplicate numai faţă de persoana în privinţa căreia s-a înaintat demers pentru arestare sau faţă de învinuitul, inculpatul care sînt deja arestaţi.
[Art.175 completat prin Legea nr.138 din 19.07.2018, în vigoare 14.12.2018]
[Art.175 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 176. Temeiurile pentru aplicarea măsurilor preventive
(1) Măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din oficiu ori la propunerea organului de urmărire penală, sau, după caz, de către instanţa de judecată numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile, susţinute prin probe, de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să exercite presiune asupra martorilor, să nimicească sau să deterioreze mijloacele de probă sau să împiedice într-un alt mod stabilirea adevărului în procesul penal, să săvîrşească alte infracţiuni ori că punerea în libertate a acestuia va cauza dezordine publică. De asemenea, ele pot fi aplicate de către instanţă pentru asigurarea executării sentinţei.
(2) Arestarea preventivă şi măsurile alternative de arestare se aplică numai persoanei care este învinuită, inculpată de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 3 ani şi doar în condiţiile prevăzute de prezentul cod.
(3) La soluţionarea chestiunii privind necesitatea aplicării măsurii preventive respective, procurorul şi instanţa de judecată vor aprecia şi vor motiva, în mod obligatoriu, dacă măsura preventivă este proporţională cu circumstanţele individuale ale cauzei penale, inclusiv luînd în considerare:
1) caracterul rezonabil al bănuielii, gravitatea şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate, apreciate în fiecare caz individual, însă fără a se pronunţa asupra vinovăţiei;
2) personalitatea şi caracterizarea bănuitului, învinuitului, inculpatului, inclusiv la momentul de comitere a faptelor încriminate;
3) vîrsta şi starea sănătăţii sale;
4) ocupaţia sa;
5) situaţia familială şi prezenţa persoanelor întreţinute;
6) starea sa materială, veniturile, posesia bunurilor imobile sau a altor proprietăţi;
7) deţinerea unui loc permanent de trai, deţinerea unui loc permanent ori temporar de muncă;
8) alte circumstanţe esenţiale prezentate de bănuit, învinuit, inculpat sau de către procuror, organul de urmărire penală.
(4) În cazul în care lipsesc temeiuri pentru aplicarea unei măsuri preventive faţă de bănuit, învinuit, inculpat, organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată poate aplica în privinţa acestuia alte măsuri procesuale de constrângere prevăzute la art.197 alin.(1).
(5) Măsurile preventive neprivative de libertate pot fi dispuse pe un termen de cel mult 24 de luni cumulativ.
[Art.176 alin.(4) în redacţie nouă, alin.(5) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.176 modificat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]
[Art.176 în redacţia Legii nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 177. Actul prin care se aplică măsura preventivă
1) Referitor la aplicarea măsurii preventive procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală emite, din oficiu sau la demersul organului de urmărire penală, o ordonanţă motivată. În ordonanţa procurorului se indică fapta care face obiectul bănuirii, învinuirii, prevederile legale în care aceasta se încadrează şi pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvîrşită, necesitatea aplicării măsurii preventive, potrivit condiţiilor şi criteriilor stabilite la art.176, precum şi faptul dacă bănuitului, învinuitului, inculpatului i s-au explicat consecinţele încălcării măsurii preventive.
(11) Instanţa de judecată emite o încheiere motivată, în care se indică: infracţiunea de care este bănuită, învinuită, inculpată persoana; temeiul de alegere a măsurii preventive respective, cu menţionarea datelor şi circumstanţelor concrete ale cauzei care au determinat luarea acestei măsuri; necesitatea aplicării măsurii preventive potrivit condiţiilor şi criteriilor stabilite la art.176, precum şi faptul dacă bănuitului, învinuitului, inculpatului i s-au explicat consecinţele încălcării măsurii preventive; argumentele procurorului şi ale reprezentantului, avocatului, bănuitului, învinuitului, inculpatului, motivîndu-se admiterea sau neadmiterea lor la stabilirea măsurii.
(2) Arestarea preventivă, arestarea la domiciliu, liberarea provizorie a persoanei pe cauţiune şi liberarea provizorie a persoanei sub control judiciar se aplică numai conform hotărîrii instanţei de judecată emise în baza demersului procurorului. Arestarea la domiciliu, liberarea provizorie pe cauţiune şi liberarea provizorie a persoanei sub control judiciar se aplică de către instanţă ca alternativă a arestării preventive, în baza demersului organului de urmărire penală sau la cererea părţii apărării.
(3) Copia de pe încheierea privind aplicarea măsurii preventive se înmînează neîntîrziat persoanei faţă de care se aplică măsura preventivă. Persoanei i se comunică în limba pe care o înţelege motivele aplicării faţă de ea a măsurii preventive şi, totodată, i se explică modul şi termenul de atac al acesteia.
[Art.177 modificat prin Legea nr.122 din 02.06.2016, în vigoare 05.08.2016]
[Art.177 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 178. Obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi ţara
(1) Obligarea de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă în scris bănuitului, învinuitului, inculpatului de către procuror sau, după caz, de instanţa de judecată de a se afla la dispoziţia organului de urmărire penală sau a instanţei, de a nu părăsi localitatea, în care domiciliază permanent sau temporar, fără încuviinţarea procurorului sau a instanţei, de a nu se ascunde de procuror sau instanţă, de a nu împiedica urmărirea penală şi judecarea cauzei, de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată şi de a le comunica acestora despre schimbarea domiciliului.
(2) Obligarea de a nu părăsi ţara constă în îndatorirea impusă bănuitului, învinuitului, inculpatului de către procuror sau de instanţa de judecată de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură, precum şi în îndeplinirea altor obligaţii prevăzute la alin.(1).
(3) Durata măsurilor preventive prevăzute la alin.(1) şi (2) nu poate depăşi 60 de zile şi, după caz, poate fi prelungită doar motivat. Prelungirea se dispune de către procuror sau de către instanţa de judecată şi fiecare prelungire nu poate depăşi 60 de zile.
[Art.178 alin.(31) abrogat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
(4) Copia de pe hotărîrea definitivă a procurorului sau a instanţei, adoptată în condiţiile prezentului articol, se trimite organului de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte bănuitul, învinuitul, inculpatul sau, după caz, organelor de frontieră cu darea în consemn la frontieră pentru executare şi ridicarea provizorie a paşaportului în cazul prevăzut în alin.(2).
[Art.178 alin.(4) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.178 completat prin Legea nr.272 din 29.11.2018, în vigoare 01.01.2019]
[Art.178 modificat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]
Notă: Se declară neconstituţional art.178, referitor la omisiunea de a reglementa durata maximă pentru care poate fi dispusă obligaţia de a nu părăsi ţara conform Hot. Curţii Constituţionale nr.19 din 03.07.2018, în vigoare 03.07.2018
Articolul 179. Garanţia personală
(1) Garanţia personală constă în angajamentul în scris pe care persoane demne de încredere, necondamnate, cu o reputaţie ireproşabilă şi-l iau în sensul că, prin autoritatea lor şi suma bănească depusă, garantează comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, inclusiv respectarea ordinii publice şi prezentarea lui cînd va fi citat de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, precum şi îndeplinirea altor obligaţii procesuale. Numărul garanţilor nu poate fi mai mic de 5.
(2) Garanţia personală, ca măsură preventivă, se admite doar la cererea în scris a garanţilor şi cu acordul persoanei în privinţa căreia se dă garanţia.
(3) La prezentarea în scris a garanţiei, fiecare garant concomitent depune la contul de depozit al procuraturii sau al instanţei de judecată o sumă bănească de la 300 la 1000 unităţi convenţionale.
(4) Drepturile şi obligaţiile garantului, precum şi modul de efectuare a garanţiei, sînt prevăzute în art.181.
[Art.179 alin.(1),(3) modificate prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]
Articolul 180. Garanţia unei organizaţii
(1) Garanţia unei organizaţii constă în angajamentul în scris al unei persoane juridice demne de încredere, care nu are restanţe la bugetul public naţional, are o bună reputaţie şi care activează conform unor standarde înalte în domeniul său de activitate, pe care şi-l ia în sensul că, prin autoritatea sa şi suma bănească depusă, garantează comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, inclusiv respectarea ordinii publice, prezentarea lui cînd va fi citat de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, precum şi îndeplinirea altor obligaţii procesuale. Numărul garanţilor nu poate fi mai mic de 2 şi mai mare de 5.
(2) Asumîndu-şi o asemenea garanţie, persoana juridică trebuie să depună la contul de depozit al procuraturii sau al instanţei de judecată o sumă bănească în mărime de la 300 la 1000 unităţi convenţionale.
(3) Drepturile şi obligaţiile organizaţiei garant, precum şi modul de efectuare a garanţiei, sînt prevăzute în art.181.
[Art.180 alin.(1),(2) modificate prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]
Articolul 181. Modul de dispunere şi exercitare a garanţiei de către persoane fizice şi juridice
(1) Garanţia personală şi garanţia unei organizaţii se dispun de către procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală prin ordonanţă, iar de către instanţa de judecată prin încheiere, şi nu se aplică infracţiunilor prevăzute la art.1811-1813, 243, 303, 307, 324-3351 şi art.3521 alin.(2) din Codul penal nr.985/2002.
(2) Procurorul sau instanţa, stabilind că garantul întruneşte condiţiile prevăzute la art.179 sau, respectiv, art.180 şi căi bănuitului, învinuitului, inculpatului îi poate fi aplicată garanţia personală sau garanţia organizaţiei prevăzute în art.179 şi 180, decide aplicarea unei asemenea măsuri preventive, făcîndu-i cunoscute garantului esenţa cauzei şi obligaţiile lui. După aceasta, garantul susţine solicitarea sa sau o retrage, fapt despre care se consemnează în procesul-verbal.
(3) Garantul este în drept, în orice moment al procesului penal, să renunţe la garanţia asumată. În cazul în care renunţarea la garanţia asumată a parvenit în temeiul înaintării unei învinuiri noi, apariţiei unor circumstanţe despre care garantul nu a ştiut sau nu a putut şti la momentul asumării garanţiei, imposibilităţii garantului de a asigura mai departe garanţia comportamentului respectiv al învinuitului, inculpatului din cauza plecării în altă localitate sau a îmbolnăvirii grave a garantului, precum şi a încetării existenţei persoanei juridice garant, plecării în altă localitate sau trecerii în altă organizaţie a învinuitului, inculpatului, suma depozitată pentru asigurarea garanţiei se restituie garantului de către organul care a dispus garanţia.
(4) Garantul poate primi suma depozitată în scopul asigurării garanţiei şi în cazul dacă:
1) procurorul sau instanţa a schimbat măsura preventivă din motive care nu sînt legate de comportamentul învinuitului, inculpatului sau a revocat măsura preventivă;
2) garantul persoană juridică a pierdut capacitatea juridică şi nu poate asigura garanţia.
(5) Suma depusă de garant în asigurarea garanţiei trece în contul statului, în baza hotărîrii instanţei, în cazul în care garantul:
1) nu a asigurat obligaţia sa pentru un comportament respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului;
2) a renunţat nemotivat la garanţia asumată.
(6) Hotărîrea cu privire la trecerea în contul statului a sumei depozitate în asigurarea garanţiei, adoptată în modul prevăzut în alin.(5), poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară.
[Art.181 alin.(1),(2) modificate prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]
Articolul 182. Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport
(1) Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport este o măsură preventivă care se aplică persoanelor pentru săvîrşirea infracţiunilor în domeniul transporturilor, precum şi în cazul utilizării mijlocului de transport la săvîrşirea infracţiunii.
(2) În cazul unei infracţiuni pentru care se prevede pedeapsa privării de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anulării acestui drept, organul de constatare ridică permisul de conducere pînă la pronunţarea încheierii judecătorului de instrucţie. În acest caz, procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală înaintează, în cel mult 3 zile, judecătorului de instrucţie un demers cu privire la aplicarea măsurii preventive de ridicare provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport.
(3) Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se aplică ca măsură principală sau ca măsură complementară la o altă măsură preventivă şi se dispune de către judecătorul de instrucţie la demersul motivat al procurorului care conduce sau efectuează urmărirea penală.
(4) Judecătorul de instrucţie examinează, în cel mult 3 zile de la data depunerii, demersul motivat al procurorului care conduce sau efectuează urmărirea penală cu privire la ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport, cu emiterea unei încheieri care va conţine una dintre următoarele soluţii:
a) admiterea demersului şi ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
b) respingerea demersului şi restituirea permisului de conducere titularului.
(5) Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se aplică de judecătorul de instrucţie pe un termen ce nu poate depăşi termenul maxim prevăzut de pedeapsa de privare de dreptul de a conduce mijloace de transport.
(6) Termenul executării măsurii preventive de ridicare provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se include în termenul de executare a pedepsei de privare de dreptul de a conduce mijloace de transport sau de anulare a acestui drept.
(7) În cel mult 3 zile de la data pronunţării încheierii, copia acesteia se înmînează procurorului care conduce sau efectuează urmărirea penală şi persoanei în a cărei privinţă a fost pornit proces penal sau se remite acestora în cazul în care nu au fost prezente la şedinţa de judecare a cauzei penale, faptul expedierii consemnîndu-se în dosar.
[Art.182 în redacţia Legii nr.138 din 19.07.2018, în vigoare 14.12.2018]
Articolul 1821. Înlăturarea de la conducerea mijlocului de transport
(1) Persoana care conduce mijlocul de transport se înlătură de la conducere de către organul de constatare dacă există temeiuri suficiente că aceasta se află în stare de ebrietate inadmisibilă produsă de alcool sau de alte substanţe.
(2) Persoana indicată la alin.(1) este obligată să accepte, la cererea organului de constatare, testarea alcoolscopică, testarea antidrog, examenul medical, prelevarea de sînge şi de eliminări ale corpului pentru analiză.
(3) Mijlocul de transport al cărui conducător a fost înlăturat de la conducere se ridică şi, dacă nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor, se aduce la staţia de parcare specială sau la subdiviziunea de poliţie cea mai apropiată de locul constatării infracţiunii.
(4) Faptul aducerii mijlocului de transport la staţia de parcare specială sau pe teritoriul subdiviziunii de poliţie se consemnează într-un proces-verbal, în care se indică:
a) tipul, modelul mijlocului de transport, numărul de înmatriculare, numerele de identificare ale agregatelor marcate, defectele şi deteriorările lui vizibile;
b) numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care a decis aducerea mijlocului de transport la parcare şi ale persoanei care a organizat aducerea;
c) temeiul de fapt şi temeiul juridic care au determinat aducerea mijlocului de transport;
d) denumirea (numele), sediul (domiciliul), numărul de telefon ale persoanei care a organizat (a efectuat) aducerea mijlocului de transport la parcare;
e) adresa parcării sau a subdiviziunii de poliţie;
f) data şi ora încheierii procesului-verbal;
g) numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care a luat în primire mijlocul de transport la parcare sau la subdiviziunea de poliţie.
(5) Procesul-verbal se întocmeşte în 4 exemplare: un exemplar rămîne la persoana care a decis aducerea mijlocului de transport la parcare, al doilea exemplar se remite persoanei care a organizat aducerea, al treilea exemplar se înmînează persoanei care a luat în primire mijlocul de transport la parcare, iar cel de-al patrulea exemplar se înmînează proprietarului sau posesorului mijlocului de transport ori i se expediază recomandat la domiciliu. Organul de constatare informează neîntîrziat serviciul de gardă al poliţiei despre aducerea mijlocului de transport la parcare.
(6) Mijlocul de transport se restituie proprietarului, posesorului sau reprezentantului legal imediat după înlăturarea temeiurilor pentru aducerea la parcare prevăzute la alin.(1). Cheltuielile de ridicare, transportare şi depozitare a mijlocului de transport se suportă de persoana în a cărei privinţă a fost pornit procesul penal.
[Art.1821 alin.(2) completat prin Legea nr.311 din 26.10.2023, în vigoare 24.11.2023]
[Art.1821 introdus prin Legea nr.138 din 19.07.2018, în vigoare 14.12.2018]
Articolul 183. Transmiterea sub supraveghere a militarului
(1) Transmiterea sub supraveghere a bănuitului, învinuitului, inculpatului militar constă în punerea în sarcina comandantului unităţii militare a obligaţiei de a asigura comportarea respectivă şi prezentarea bănuitului, învinuitului, inculpatului militar la citare în organul de urmărire penală sau în instanţă. Transmiterea militarului sub supraveghere se dispune de către procuror sau, după caz, de instanţă.
(2) Comandantului unităţii militare i se înmînează ordonanţa de aplicare a măsurii preventive de trimitere sub supraveghere a militarului, i se aduc la cunoştinţă fondul cauzei, obligaţiile şi responsabilitatea lui, fapt care se consemnează în procesul-verbal.
(3) Pentru exercitarea obligaţiilor sale asupra militarului luat sub supraveghere, comandantul unităţii militare este în drept să aplice faţă de el măsurile prevăzute de Regulamentul disciplinei militare.
(4) În perioada aplicării măsurii preventive, militarul transmis sub supravegherea comandantului este lipsit de dreptul de a purta armă şi nu se trimite la lucru în afara unităţii militare.
(5) Dacă militarul bănuit, învinuit, inculpat a comis acţiuni prevăzute în art.176 alin.(1), comandantul imediat informează procurorul sau, după caz, instanţa care a aplicat această măsură.
(6) Persoanele obligate să exercite supravegherea bănuitului, învinuitului, inculpatului militar, care nu au executat aceste obligaţii, poartă răspundere conform Regulamentului disciplinei militare.
Articolul 184. Transmiterea sub supraveghere a minorului
(1) Transmiterea sub supraveghere a minorului constă în asumarea în scris a obligaţiei de către unul din părinţi, tutore, curator sau de către o altă persoană demnă de încredere, precum şi de către conducătorul instituţiei de învăţămînt speciale unde învaţă minorul, de a asigura prezentarea acestuia, cînd va fi citat, la organul de urmărire penală sau la instanţă, precum şi de a contracara acţiunile prevăzute la art.176 alin.(1).
(2) Pînă la transmiterea sub supraveghere a minorului, procurorul sau instanţa vor solicita de la autoritatea tutelară informaţie despre persoanele cărora urmează să le fie transmis minorul sub supraveghere pentru a se convinge că acestea sînt capabile să asigure supravegherea lui. Constatînd ca această măsură preventivă poate fi luată în privinţa minorului, procurorul adoptă o ordonanţă, iar instanţa - o încheiere, de aplicare a acesteia.
(3) Transmiterea sub supraveghere a minorului se face numai la cererea scrisă a persoanelor menţionate în alin.(1), care iau cunoştinţă de fondul cauzei şi de obligaţiile lor, fapt ce se consemnează în procesul-verbal.
(4) Dacă persoana căreia i-a fost transmis sub supraveghere minorul şi-a încălcat obligaţiile, ea poate fi supusă de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţă unei amenzi judiciare în mărime de la 10 la 25 unităţi convenţionale. Hotărîrea de aplicare a amenzii judiciare în condiţiile prezentului alineat poate fi atacată cu recurs.
Articolul 185. Arestarea preventivă
(1) Arestarea preventivă constă în deţinerea învinuitului, inculpatului în stare de arest în locurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Arestarea preventivă constituie o măsură excepţională şi se dispune doar atunci cînd se demonstrează că alte măsuri nu sînt suficiente pentru a înlătura riscurile care justifică aplicarea arestării.
(2) Arestarea preventivă poate fi aplicată în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art.176, luînd în considerare şi dacă:
1) învinuitul, inculpatul nu are loc permanent de trai pe teritoriul Republicii Moldova;
[Pct.2) abrogat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
3) învinuitul, inculpatul a încălcat condiţiile altor măsuri preventive aplicate în privinţa sa ori a încălcat ordonanţa de protecţie în cazul violenţei în familie;
4) există probe suficiente asupra faptului că învinuitul, inculpatul, aflîndu-se în libertate, prezintă un risc iminent pentru securitatea şi ordinea publică.
(21) Motivul prevăzut la alin.(2) pct.1) se ia în considerare în cazul în care învinuitul, inculpatul a refuzat să comunice locul permanent de trai.
(3) La soluţionarea chestiunii privind arestarea preventivă, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată are obligaţia să examineze prioritar oportunitatea aplicării altor măsuri preventive, neprivative de libertate, apoi a celor alternative arestului preventiv, şi să respingă demersul privind aplicarea arestării preventive atunci cînd acesta nu este motivat suficient sau dacă motivele invocate nu sînt susţinute prin probe care confirmă temeiurile rezonabile de aplicare. Judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată are dreptul să dispună oricare altă măsură preventivă prevăzută la art.175.
(31) Arestarea preventivă nu se aplică, iar persoana faţă de care s-a aplicat arestul preventiv se eliberează din arest, cu sau fără aplicarea unei alte măsuri preventive, în cazul depunerii cauţiunii stabilite de instanţa de judecată, la cererea învinuitului, inculpatului, în cazul comiterii infracţiunilor prevăzute la art.190 alin.(1) şi (2), art.191 alin.(1) şi (2), art.223, 224, 225, 226, 227, art.228 lit.a) şi b), art.241, 242, 244, 2441, 246, 2461, 250, 257, 258, 262, 263 din Codul penal.
(4) În încheierea privind arestarea preventivă se vor indica motivele care justifică insuficienţa altor măsuri preventive pentru înlăturarea riscurilor ce au servit ca temei pentru aplicarea arestării preventive. Încheierea privind arestarea preventivă poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară.
[Art.185 modificat prin Legea nr.213 din 25.10.2018, în vigoare 16.11.2018]
Notă: Se declară neconstituţional textul "şi în cazul infracţiunilor care au fost săvârşite fără aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-au soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu au fost săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii" din art.185 alin.(1) conform Hot.Curţii Constituţionale nr.27 din 30.10.2018, în vigoare 30.10.2018
[Art.185 modificat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]
[Art.185 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 186. Termenul ţinerii persoanei în stare de arest şi prelungirea lui
(1) Termenul ţinerii persoanei în stare de arest curge de la momentul privării persoanei de libertate la reţinerea ei, iar în cazul în care ea nu a fost reţinută - de la momentul executării hotărîrii judecătoreşti privind aplicarea acestei măsuri preventive.
(2) Perioada de ţinere în arest a învinuitului, inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil, stabilit în funcţie de complexitatea investigaţiilor necesare pentru descoperirea adevărului şi ţinînd cont de obligaţia de celeritate în soluţionarea cauzei penale în care învinuitul sau inculpatul este ţinut în stare de arest.
(3) Arestul se dispune pentru un termen de cel mult 30 de zile.
(4) Termenul arestului poate fi prelungit doar atunci cînd alte măsuri preventive neprivative de libertate nu sînt suficiente pentru a înlătura riscurile care justifică aplicarea arestului preventiv şi şi-au păstrat actualitatea condiţiile şi criteriile stipulate la art.175, 176 şi 185.
(5) Fiecare perioadă cu care se prelungeşte arestul preventiv se stabileşte cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin.(2), dar nu poate depăşi termenul de 30 de zile.
(6) În privinţa aceleiaşi fapte şi aceleiaşi persoane, arestul poate fi aplicat, pentru ambele faze ale procesului penal, pe un termen de cel mult 12 luni cumulativ, pînă la pronunţarea sentinţei de către instanţa de fond. În termenul de ţinere a învinuitului, inculpatului în stare de arest se include timpul în care persoana:
1) a fost reţinută şi arestată preventiv;
2) a fost sub arest la domiciliu;
3) s-a aflat într-o instituţie medicală, la decizia judecătorului de instrucţie sau a instanţei, pentru expertiză judiciară în condiţii de staţionar, precum şi la tratament, în urma aplicării în privinţa ei a măsurilor de constrîngere cu caracter medical.
(7) În perioada de examinare a cauzei transmise la rejudecare în primă instanţă, arestul poate fi dispus pînă la emiterea unei noi sentinţe, ţinînd cont de durata de ţinere în stare de arest a inculpatului pînă la pronunţarea sentinţei de către instanţa de fond şi de termenul total stabilit la alin.(6).
(8) Pentru învinuiţii, inculpaţii minori durata totală de ţinere în stare de arest preventiv nu poate depăşi termenul de 8 luni.
(9) Prelungirea termenului de arest preventiv se dispune cu respectarea condiţiilor stabilite de prezentul cod pentru aplicarea iniţială a măsurii de arest preventiv. Suplimentar, la soluţionarea demersului privind prelungirea termenului de arest preventiv, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată are obligaţia să examineze dacă, pentru înlăturarea riscurilor ce au determinat aplicarea măsurii de arest preventiv, este suficientă aplicarea altor măsuri preventive neprivative de libertate şi dacă există sau nu temeiuri relevante şi suficiente pentru prelungirea măsurii de arest preventiv.
(10) Prelungirea duratei de arestare preventivă se decide de către judecătorul de instrucţie din circumscripţia în raza teritorială a căreia se efectuează urmărirea penală sau de către instanţa de judecată care examinează cauza, în baza demersului procurorului. În cazul în care, din motive întemeiate, instanţa de judecată, în procedura căreia se află cauza penală, este în imposibilitate să soluţioneze demersul privind prelungirea arestului preventiv, acesta se distribuie, în ordinea stabilită, unui alt judecător.
(101) Demersul procurorului de prelungire a termenului arestării preventive urmează a fi încuviinţat în scris de către:
1) procurorul ierarhic superior - în cazul în care se solicită prelungirea arestării preventive pentru un termen mai mare de 3 luni şi, respectiv, pentru un termen mai mare de 2 luni, în cazul minorilor;
2) Procurorul General sau de către un adjunct în temeiul ordinului emis de Procurorul General - în cazul în care se solicită prelungirea arestării preventive pentru un termen mai mare de 6 luni şi, respectiv, pentru un termen mai mare de 4 luni, în cazul minorilor.
(11) Hotărîrea judecătorească de prelungire a duratei de arestare preventivă poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară. Atacarea hotărîrii nu suspendă examinarea cauzei penale.
(12) Urmărirea penală în cauzele penale în care sînt învinuiţi arestaţii preventiv se desfăşoară de urgenţă şi în mod preferenţial.
[Art.186 completat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]
[Art.186 în redacţia Legii nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Notă: Se declară neconstituţionale unele prevederi din art.186 conform Hot. Curţii Constituţionale nr.3 din 23.02.2016, în vigoare 23.02.2016
Articolul 187. Obligaţiile administraţiei instituţiilor de deţinere a persoanelor reţinute sau arestate
Administraţia instituţiei de deţinere a persoanelor reţinute sau arestate este obligată:
1) să asigure securitatea persoanelor deţinute, să le acorde protecţia şi ajutorul necesar;
2) să asigure persoanelor deţinute accesul la asistenţă şi examinare medicală independentă;
21) să informeze imediat procurorul sau, după caz, instanţa de judecată pe al cărei rol se află cauza penală, precum şi apărătorul persoanelor respective despre faptul depistării bolilor grave la persoanele deţinute;
3) să înmîneze în aceeaşi zi persoanelor deţinute copii de pe documentele procesuale parvenite în adresa lor;
4) să asigure înregistrarea plîngerilor şi cererilor persoanelor deţinute;
5) să trimită, în aceeaşi zi, plîngerile şi alte cereri ale persoanelor deţinute adresate instanţei de judecată, procurorului sau altor colaboratori ai organului de urmărire penală, fără a le supune controlului şi cenzurii;
6) să întocmească un proces-verbal privind refuzul persoanei deţinute de a fi adusă în instanţă;
7) să admită întrevederi libere ale persoanei deţinute cu apărătorul, reprezentantul său legal, mediatorul, în condiţii confidenţiale, fără a limita numărul şi durata întrevederilor;
8) să asigure aducerea persoanei deţinute la organul de urmărire penală sau la instanţă la timpul indicat de acestea;
9) să asigure, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei, posibilitatea de a exercita acţiuni procesuale cu participarea persoanei deţinute la locul deţinerii;
10) în baza hotărîrii organului de urmărire penală sau a instanţei, să transfere persoana deţinută în alt loc de deţinere, precum şi să exercite şi alte cerinţe ale acestui organ în măsura în care acestea nu contravin regimului de deţinere stabilit prin lege;
11) cu 7 zile pînă la expirarea termenului de deţinere a persoanei, să informeze despre aceasta organul respectiv;
12) să elibereze imediat persoanele deţinute fără hotărîrea judecătorului, precum şi în cazul expirării termenului de deţinere fixat de judecător;
13) să înmîneze persoanei eliberate certificat conform prevederilor art.174 alin.(3);
14) să informeze, fără întârziere, victima unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave contra persoanei, victima torturii, a tratamentelor inumane sau degradante, victima infracţiunilor cu caracter sexual sau a violenţei în familie, victima traficului de fiinţe umane şi victima traficului de copii în cazul în care persoana reţinută sau aflată în arest este eliberată sau evadează din detenţie, cu explicaţii despre măsurile necesare de protecţie.
[Subpct.14) introdus prin Legea nr.252 din 10.07.2025, în vigoare la momentul dezvoltării condiţiilor tehnice]
[Art.187 completat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 188. Arestarea la domiciliu
(1) Arestarea la domiciliu constă în izolarea învinuitului, inculpatului de societate în locuinţa acestuia, cu stabilirea anumitor restricţii.
(2) Arestarea la domiciliu se aplică faţă de învinuit, inculpat în baza hotărîrii judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată în modul prevăzut în art.185 şi 186, în condiţiile care permit aplicarea măsurii preventive sub formă de arest, însă izolarea lui totală nu este raţională în legătură cu vîrsta, starea sănătăţii, starea familială sau cu alte împrejurări.
(3) Arestarea la domiciliu este însoţită de una sau mai multe din următoarele restricţii:
1) interzicerea de a ieşi din locuinţă;
2) limitarea convorbirilor telefonice, recepţionării şi expedierii trimiterilor poştale şi utilizării altor mijloace de comunicare;
3) interzicerea comunicării cu anumite persoane şi primirea pe cineva în locuinţa sa.
(4) Persoana arestată la domiciliu poate fi supusă obligaţiilor:
1) de a menţine în stare de funcţionare mijloacele electronice de control şi de a le purta permanent;
2) de a răspunde la semnalele de control sau de a emite semnale telefonice de control, de a se prezenta personal la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată la timpul fixat.
(5) Supravegherea executării arestării la domiciliu se efectuează de către organul învestit cu asemenea atribuţii.
(6) Termenul, modul de aplicare, de prelungire a duratei şi de atac al arestării la domiciliu sînt similare celor aplicate la arestarea preventivă.
(7) În caz de nerespectare de către învinuit, inculpat a restricţiilor şi obligaţiilor stabilite de către judecătorul de instrucţie sau instanţă, arestarea la domiciliu poate fi înlocuită cu arestarea preventivă de către instanţa de judecată din oficiu sau la demersul procurorului.
[Art.188 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 189. Dreptul persoanei reţinute sau arestate la măsuri de ocrotire
(1) În cazul în care persoana reţinută sau arestată are sub ocrotirea sa minori, persoane recunoscute iresponsabile, persoane cărora li s-a instituit curatelă sau persoane care, din cauza vîrstei, bolii sau din alte cauze, au nevoie de ajutor, despre aceasta vor fi informate autorităţile competente pentru a lua faţă de aceste persoane măsuri de ocrotire. Obligaţia de a informa despre necesitatea aplicării măsurilor de ocrotire îi revine organului care a efectuat reţinerea sau arestarea preventivă.
(2) Dispoziţiile organului de urmărire penală sau ale instanţei în vederea luării măsurilor de ocrotire faţă de persoanele menţionate la alin.(1), rămase fără ocrotire, sînt executorii pentru autoritatea tutelară, precum şi pentru conducătorii instituţiilor medicale sau sociale de stat. Organul de urmărire penală sau instanţa poate transmite minorii, persoanele iresponsabile sau cele de vîrstă înaintată sub ocrotire rudelor, cu consimţămîntul acestora.
(3) Persoana ale cărei bunuri au rămas fără supraveghere în urma reţinerii, arestării preventive sau arestării la domiciliu are dreptul la supravegherea acestor bunuri, inclusiv îngrijirea şi hrănirea animalelor domestice, asigurată de organul de urmărire penală la cerinţa acestei persoane şi din contul ei. Dispoziţiile organului de urmărire penală sau ale instanţei privitor la asigurarea supravegherii bunurilor persoanei şi îngrijirii lor sînt obligatorii pentru conducătorii respectivi ai instituţiilor de stat.
(4) Măsurile de ocrotire prevăzute în prezentul articol se vor lua şi în privinţa persoanelor care se aflau sub ocrotirea părţii vătămate, în privinţa bunurilor şi domiciliului acestora.
(5) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată informează neîntîrziat persoana reţinută, arestată preventiv sau arestată la domiciliu, precum şi alte persoane interesate, despre măsurile de ocrotire luate în condiţiile prezentului articol.
Articolul 190. Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune
Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune poate fi dispusă de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţa de judecată, la solicitarea procurorului, a învinuitului ori a inculpatului aflat în detenţie sau a avocatului acestuia.
[Art.190 în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.190 modificat prin Legea nr.58 din 29.03.2018, în vigoare 27.04.2018]
[Art.190 în redacţia Legii nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 191. Liberarea provizorie sub control judiciar
(1) Liberarea provizorie sub control judiciar se poate aplica de către judecătorul de instrucţie sau de către instanţă pe un termen de cel mult 60 de zile. Liberarea provizorie sub control judiciar este însoţită de una sau mai multe obligaţii prevăzute la alin.(3) cu darea, după caz, în consemn la frontieră.
[Art.191 alin.(2) abrogat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Notă: Se declară neconstituţional art.191 alin.(2) conform Hot. Curţii Constituţionale nr.15 din 28.05.2020, în vigoare 28.05.2020
(3) Liberarea provizorie sub control judiciar este însoţită de una sau mai multe din următoarele obligaţii:
1) să nu părăsească localitatea unde îşi are domiciliul decît în condiţiile stabilite de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţă;
2) să comunice organului de urmărire penală sau, după caz, instanţei de judecată orice schimbare de domiciliu;
3) să nu meargă în locuri anume stabilite;
4) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de cîte ori este citată;
5) să nu intre în legătură cu anumite persoane;
6) să nu săvîrşească acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului în procesul penal;
7) să nu conducă autovehicule, să nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvîrşirea infracţiunii;
8) să predea paşaportul judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată.
(31) Controlul judiciar privind necesitatea de menţinere a măsurii liberării provizorii sub control judiciar se realizează periodic, dar nu mai rar decît o dată la 60 de zile, de către judecătorul care a dispus măsura sau, în lipsa acestuia, de către judecătorul desemnat în modul stabilit de lege. Dacă temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau au apărut temeiuri noi care să justifice menţinerea acesteia, liberarea provizorie sub control judiciar se extinde, de fiecare dată, pentru un termen prevăzut la alin.(1).
(32) Măsura liberării provizorii sub control judiciar poate fi dispusă pe un termen de cel mult 12 luni cumulative învinuitului, inculpatului de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen de cel mult 12 ani sau pe un termen de cel mult 24 de luni cumulative învinuitului, inculpatului de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 12 ani.
(4) Organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte învinuitul, inculpatul liberat provizoriu sub control judiciar verifică periodic respectarea obligaţiilor de către învinuit, inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează imediat judecătorul de instrucţie, în cursul urmăririi penale, sau instanţa de judecată, în cursul judecării cauzei.
(5) Controlul judiciar asupra persoanei liberate provizoriu poate fi ridicat, total sau parţial, pentru motive întemeiate, în modul stabilit pentru aplicarea acestei măsuri.
[Art.191 alin.(1) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.191 modificat prin Legea nr.58 din 29.03.2018, în vigoare 27.04.2018]
[Art.191 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Notă: Se declară neconstituţional art.191, în partea ce ţine de omisiunea de a reglementa termenul pentru care poate fi dispus controlul judiciar şi durata maximă a acestei măsuri conform Hot. Curţii Constituţionale nr.17 din 19.05.2016, în vigoare 19.05.2016
Articolul 192. Liberarea provizorie pe cauţiune
(1) Liberarea provizorie pe cauţiune poate fi acordată în cazul în care este aplicată măsura asiguratorie pentru repararea prejudiciului cauzat de infracţiune şi s-a depus cauţiunea stabilită de judecătorul de instrucţie sau de către instanţă, precum şi la cererea învinuitului sau inculpatului aflat în detenţie.
[Art.192 alin.(2) abrogat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Notă: Se declară neconstituţional art.192 alin.(2) conform Hot. Curţii Constituţionale nr.15 din 28.05.2020, în vigoare 28.05.2020
(21) Judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată dispune, prin încheiere, respingerea demersului de arestare preventivă sau de arestare la domiciliu şi aplicarea măsurii de liberare provizorie pe cauţiune, stabileşte valoarea cauţiunii, precum şi termenul de depunere a acesteia.
(22) Necesitatea de menţinere a măsurii liberării provizorii pe cauţiune se verifică periodic, dar nu mai rar decît o dată la 60 de zile, de către judecătorul care a dispus măsura sau, în lipsa acestuia, de către judecătorul desemnat în modul stabilit de lege.
(23) Măsura liberării provizorii pe cauţiune poate fi dispusă pe un termen de cel mult 12 luni cumulative învinuitului, inculpatului de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen de cel mult 12 ani sau pe un termen de cel mult 24 de luni cumulative învinuitului, inculpatului de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 12 ani.
(3) În perioada liberării provizorii pe cauţiune, persoana este obligată să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau instanţei de judecată şi să comunice orice schimbare a domiciliului. Faţă de persoana liberată provizoriu pe cauţiune pot fi aplicate şi alte obligaţii prevăzute de art.191 alin.(3).
(4) Dacă învinuitul, inculpatul nu depune cauţiunea în termenul stabilit de instanţa de judecată, la demersul procurorului se dispune înlocuirea măsurii cu arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu.
[Art.192 alin.(1) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.192 completat prin Legea nr.58 din 29.03.2018, în vigoare 27.04.2018]
[Art.192 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 1921. Regulile cu privire la cauţiune
(1) Dispunerea cauţiunii se face pe numele învinuitului, inculpatului, prin depunerea unei sume de bani determinate pe contul depozitar al procuraturii sau, după caz, al instanţei de judecată ori prin constituirea unei garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limitele unei sume de bani determinate, în favoarea aceluiaşi organ.
(2) Valoarea cauţiunii se determină de către judecătorul de instrucţie sau de către instanţa de judecată de la 3000 la 100000 de unităţi convenţionale, în funcţie de starea materială a persoanei respective şi de gravitatea infracţiunii.
(3) Cauţiunea garantează:
1) participarea învinuitului, inculpatului la procesul penal şi respectarea de către acesta a obligaţiilor prevăzute la art.192 alin.(3);
2) plata despăgubirilor băneşti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracţiune şi plata amenzii.
[Art.1921 alin.(2) modificat prin Legea nr.224 din 31.07.2024, în vigoare 16.08.2024]
[Art.1921 alin.(1) modificat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 193. Revocarea liberării provizorii
(1) Liberarea provizorie poate fi revocată dacă:
1) se descoperă fapte şi circumstanţe care nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare şi care împiedică liberarea provizorie;
2) învinuitul, inculpatul cu rea-credinţă nu îndeplineşte obligaţiile stabilite sau a săvîrşit o nouă infracţiune cu intenţie.
(2) În cazul revocării liberării provizorii, persoana este supusă arestării preventive sau arestării la domiciliu.
[Art.193 completat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 194. Restituirea cauţiunii sau trecerea ei în proprietatea statului
(1) Cauţiunea se restituie sau trece în proprietatea statului în temeiul încheierii judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată la demersul procurorului, la cererea învinuitului, inculpatului, condamnatului, achitatului sau la cererea reprezentantului acestuia.
(2) Cauţiunea se restituie în cazul în care:
1) se revocă liberarea provizorie în temeiurile prevăzute la art.193 alin.(1) pct.1);
2) judecătorul de instrucţie sau instanţa constată că nu mai există temeiurile care au justificat aplicarea măsurii preventive;
3) se dispune încetarea procesului penal, scoaterea persoanei de sub învinuire sau achitarea acesteia;
4) instanţa care judecă cauza în fond stabileşte, prin hotărîre definitivă, o pedeapsă.
(3) Soluţionarea cererii sau a demersului se face cu participarea procurorului, învinuitului, inculpatului, condamnatului, achitatului, reprezentantului acestuia. Neprezentarea părţilor legal citate nu împiedică examinarea cererii sau a demersului.
(4) Cauţiunea nu se restituie şi se face venit la bugetul de stat de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de instanţa de judecată în cazul revocării liberării provizorii pe cauţiune în temeiurile prevăzute la art.193 alin.(1) pct.2).
(5) Judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată poate dispune prin hotărîre trecerea cauţiunii în proprietatea statului dacă măsura de liberare pe cauţiune a fost înlocuită cu măsura arestării preventive sau arestării la domiciliu sau dacă pe durata măsurii de liberare pe cauţiune învinuitul, inculpatul încalcă cu rea-credinţă obligaţiile ce îi revin, sau dacă există o bănuială rezonabilă că a săvîrşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa.
(6) Hotărîrea de trecere a cauţiunii în proprietatea statului poate fi atacată cu recurs de persoanele interesate.
[Art.194 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 195. Înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurii preventive
(1) Măsura preventivă aplicată poate fi înlocuită cu una mai aspră, dacă necesitatea acesteia este confirmată prin probe, sau cu una mai uşoară, dacă prin aplicarea ei se va asigura comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, în scopul desfăşurării normale a procesului penal şi al asigurării executării sentinţei.
(2) Măsura preventivă se revocă de către organul care a dispus-o în cazul în care au dispărut temeiurile pentru aplicarea acesteia.
(3) Măsura preventivă sub formă de arestare preventivă, arestare la domiciliu, liberare provizorie sub control judiciar şi liberare provizorie pe cauţiune se înlocuieşte sau, după caz, se revocă de judecătorul de instrucţie sau, după caz, de instanţa de judecată. În cazul în care, la etapa de urmărire penală, pînă la transmiterea cauzei la instanţa de judecată spre examinare, procurorul care conduce sau, după caz, efectuează urmărirea penală consideră că măsura arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu nu mai este justificată şi temeiurile care au servit la aplicarea sau la prelungirea acesteia au decăzut, acesta revocă neîntîrziat măsura arestării preventive sau arestării la domiciliu, punînd în libertate persoana sau, după caz, aplicînd, conform competenţei sale, o altă măsură preventivă, şi, în termen de pînă la 5 ore de la revocare, anunţă judecătorul de instrucţie care a aplicat sau, după caz, a prelungit măsura arestării preventive sau a arestării la domiciliu. În cazul în care termenul arestării a fost prelungit în condiţiile art.186 alin.(101), la dispunerea revocării urmează a fi informat şi procurorul ierarhic superior sau, după caz, Procurorul General sau adjunctul lui.
(31) Măsura preventivă sub formă de arestare preventivă se înlocuieşte sau, după caz, se revocă de procurorul care conduce sau care efectuează urmărirea penală ori, după caz, de instanţa de judecată pe al cărei rol se află cauza penală dacă, din concluzia Consiliului medical consultativ a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau din raportul de expertiză judiciară psihiatrică sau medico-legală, rezultă că persoana arestată este grav bolnavă. Înlocuirea sau, după caz, revocarea măsurii preventive sub formă de arestare preventivă se dispune în termen de cel mult 3 zile de la recepţionarea actelor indicate în prezentul alineat. Lista bolilor grave care împiedică aflarea persoanelor în stare de arest, procedura examinării medicale a acestora şi modelul concluziei medicale se aprobă de Guvern.
(4) În cazul eliberării persoanei reţinute, înlocuirii sau revocării arestării preventive, organul respectiv trimite, în aceeaşi zi, administraţiei locului de detenţie copia de pe hotărîre.
(5) Măsura preventivă încetează de drept:
1) la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de organul de urmărire penală sau instanţă, dacă nu a fost prelungită în conformitate cu legea;
2) în caz de scoatere a persoanei de sub urmărire penală, de încetare a procesului penal sau de achitare a persoanei;
3) în caz de punere în executare a sentinţei de condamnare.
(6) Măsura preventivă privativă de libertate încetează de drept şi în cazul adoptării sentinţei de condamnare cu aplicarea pedepsei neprivative de libertate.
(7) În cazul menţionat în alin.(5) pct.1), administraţia locului de reţinere sau de deţinere este obligată să elibereze imediat persoana reţinută sau arestată.
(8) În cazurile menţionate în alin.(5) pct.2) şi alin.(6), procurorul, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată sînt obligaţi să trimită imediat copiile de pe hotărîrile respective administraţiei locului de deţinere a persoanei arestate pentru executare.
[Art.195 alin.(31) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.195 completat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]
[Art.195 modificat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Articolul 196. Atacarea hotărîrilor privind măsurile preventive
(1) Ordonanţa procurorului cu privire la aplicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii preventive poate fi atacată cu plîngere judecătorului de instrucţie de către bănuit, învinuit, apărătorul ori reprezentantul său legal.
(2) Hotărârea judecătorului de instrucţie sau a instanţei cu privire la măsurile preventive poate fi atacată cu recurs în termen de 3 zile în instanţa ierarhic superioară. În cazul hotărârii Curţii Supreme de Justiţie, recursul se judecă de alt complet al Curţii Supreme de Justiţie.
[Art.196 alin.(2) în redacţia Legii nr.111 din 11.06.2026, în vigoare 24.06.2026]
[Art.196 completat prin Legea nr.100 din 26.05.2016, în vigoare 29.07.2016]
Capitolul III
ALTE MĂSURI PROCESUALE DE CONSTRÎNGERE
Articolul 197. Alte măsuri procesuale de constrîngere
(1) În scopul asigurării ordinii stabilite de prezentul cod privind urmărirea penală, judecarea cauzei şi executarea sentinţei, organul de urmărire penală, procurorul, judecătorul de instrucţie sau instanţa, conform competenţei, sînt în drept să aplice faţă de bănuit, învinuit, inculpat alte măsuri procesuale de constrîngere, cum ar fi:
1) obligarea de a se prezenta;
2) aducerea silită;
3) suspendarea provizorie din funcţie;
4) măsuri asiguratorii în vederea reparării prejudiciului cauzat de infracţiune;
5) măsuri asiguratorii în vederea garantării executării pedepsei amenzii;
6) măsuri asiguratorii pentru eventuala confiscare specială sau extinsă;
7) măsuri asiguratorii pentru compensarea cheltuielilor de judecată.
(2) În cazurile prevăzute de prezentul cod, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată este în drept să aplice faţă de partea vătămată, martor, precum şi faţă de alte persoane participante la proces următoarele măsuri procesuale de constrîngere:
1) obligarea de a se prezenta;
2) aducerea silită;
3) amenda judiciară (se aplică doar de către instanţă).
[Art.197 alin.(1) completat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
Articolul 198. Obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală sau la instanţă
(1) În cazurile în care aplicarea măsurilor preventive faţă de bănuit, învinuit, inculpat nu este raţională, pentru asigurarea desfăşurării normale a procesului penal organul de urmărire penală sau instanţa poate obliga în scris bănuitul, învinuitul, inculpatul să se prezinte la acest organ la data şi ora fixată, iar în caz de schimbare a domiciliului, imediat să informeze despre aceasta. În obligarea în scris vor fi indicate consecinţele nerespectării acesteia.
(2) Obligaţia în scris de a se prezenta la organul de urmărire penală sau la instanţă poate fi luată şi de la partea vătămată, martor, precum şi de la alte persoane participante la proces, pentru asigurarea prezentării lor la desfăşurarea procesului penal.
Articolul 199. Aducerea silită
(1) Aducerea silită constă în aducerea forţată a persoanei la organul de urmărire penală sau la instanţă în cazul în care aceasta, fiind citată, în modul stabilit de lege, nu s-a prezentat fără motive întemeiate şi nu a informat organul care a citat-o despre imposibilitatea prezentării sale, iar prezenţa ei era necesară.
(2) Este supusă aducerii silite numai persoana participantă la proces, pentru care este obligatorie citarea organului de urmărire penală sau instanţei, şi care:
1) se eschivează de la primirea citaţiei;
2) se ascunde de organul de urmărire penală sau de instanţă;
3) nu are loc permanent de trai;
4) se află în situaţia reglementată la art.321 alin.(2) pct.2).
(3) Aducerea silită se efectuează în baza unei ordonanţe de aducere, eliberate de organul de urmărire penală, sau a încheierii instanţei de judecată, cu darea în consemn la frontieră.
(4) Persoana nu poate fi supusă aducerii silite în timpul nopţii, cu excepţia cazurilor care nu suferă amînare.
(5) Nu pot fi supuse aducerii silite minorii în vîrstă de pînă la 14 ani, femeile gravide, persoanele bolnave, starea cărora este confirmată prin certificat medical eliberat de o instituţie medicală.
(6) Aducerea silită se execută de către organele de poliţie.
(7) Organul de poliţie desemnat să execute aducerea silită transmite ordonanţa sau, după caz, încheierea instanţei de judecată persoanei a cărei aducere silită a fost dispusă şi îi solicită să îl însoţească. În cazul în care refuză să însoţească organul de poliţie sau încearcă să fugă, persoana a cărei aducere silită a fost dispusă este adusă prin constrângere.
(8) În vederea executării ordonanţei sau încheierii de aducere silită, organele de poliţie pot pătrunde în orice locuinţă sau sediu în care, potrivit datelor sau informaţiilor, se află persoana asupra căreia s-a dispus aducerea silită, inclusiv în cazul în care i se creează impedimente în executarea de aducere silită.
(9) Dacă organul de poliţie nu găseşte persoana în privinţa căreia a fost dispusă aducerea silită la adresa indicată sau dacă persoana a cărei aducere silită a fost dispusă nu poate fi adusă din motivele prevăzute la alin.(5), organul de poliţie consemnează acest fapt într-un proces-verbal, care se prezintă imediat organului de urmărire penală sau, după caz, instanţei de judecată.
(10) Activităţile desfăşurate cu ocazia aducerii silite sunt consemnate într-un proces-verbal, care trebuie să cuprindă:
a) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;
b) data, ora şi locul unde este încheiat;
c) menţiuni despre activităţile desfăşurate.
(11) Persoanele supuse aducerii silite se audiază, în cel mai scurt timp posibil, sau, după caz, se îndeplineşte actul procesual care a făcut necesară prezenţa lor, cu excepţia cazului când s-a dispus reţinerea ori arestarea preventivă a acestora.
(12) Valoarea bunurilor deteriorate în urma aducerii silite se atribuie la cheltuielile judiciare. Dacă aceste bunuri aparţin învinuitului, inculpatului, persoanei civilmente responsabile sau altor persoane participante la proces, contravaloarea acestora nu se restituie. Dacă aceste bunuri aparţin altor persoane, contravaloarea lor se restituie din bugetul de stat, în modul prevăzut la art.228.
[Art.199 alin.(3),(5) modificate, alin.(7)-(12) introduse prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.199 modificat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]
Articolul 200. Suspendarea provizorie din funcţie
(1) Suspendarea provizorie din funcţie constă în interzicerea provizorie motivată a bănuitului, învinuitului, inculpatului de a exercita atribuţiile sale de serviciu sau de a realiza activităţi în interesul serviciului public.
(2) Bănuitul, învinuitul sau inculpatul poate fi suspendat provizoriu din funcţie în cazul în care infracţiunea de care este incriminat a fost săvârşită în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu şi există suficiente temeiuri rezonabile pentru a presupune că menţinerea acestuia în funcţie ar putea încălca ordinea stabilită de prezentul cod sau ar împiedica examinarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei.
(3) În cursul urmăririi penale suspendarea provizorie din funcţie se aplică prin încheierea judecătorului de instrucţie, la demersul procurorului, pe un termen de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii termenului până la 24 de luni, în condiţiile prevăzute la alin.(2). Încheierea judecătorului de instrucţie poate fi contestată în termen de 3 zile de la data emiterii.
(4) Pentru motive care justifică existenţa riscului de împiedicare a desfăşurării normale a urmăririi penale, având în vedere complexitatea investigaţiilor necesare cauzei şi administrării probelor, prelungirea suspendării provizorii din funcţie poate fi dispusă pentru o perioadă care nu poate depăşi 48 de luni calculate cumulativ în cursul urmăririi penale. Prelungirea se dispune prin încheierea judecătorului de instrucţie, la demersul motivat al procurorului, pentru fiecare 6 luni.
(5) În cursul judecării cauzei, la demersul procurorului, inculpatul poate fi suspendat provizoriu din funcţie până la rămânerea definitivă a hotărârii, ţinându-se cont de temeiurile de la alin.(2). Încheierea instanţei de judecată poate fi contestată separat în termen de 3 zile.
(6) În perioada suspendării provizorii din funcţie persoana are dreptul de a presta muncă în alte domenii care nu au legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu sau cu orice serviciu public.
(7) Pentru perioada suspendării provizorii din funcţie este întreruptă remunerarea muncii. Această perioadă se ia în calcul în vechimea generală de muncă.
(8) Prevederile prezentului articol nu se aplică persoanelor care sunt suspendate din funcţie în baza legilor speciale.
[Art.200 în redacţia Legii nr.286 din 05.10.2023, în vigoare 28.11.2023]
[Art.200 alin.(11) introdus, alin.(3) în redacţie nouă conform Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.200 modificat prin Legea nr.122 din 02.06.2016, în vigoare 05.08.2016]
[Alin.(4), (5) art.200 excluse prin Legea nr.264-XVI din 28.07.2006, în vigoare 03.11.2006]
Articolul 201. Amenda judiciară
(1) Amenda judiciară este o sancţiune bănească aplicată de către instanţa de judecată persoanei care a comis o abatere în cursul procesului penal.
(2) Amenda judiciară se stabileşte în unităţi convenţionale. Unitatea convenţională de amendă judiciară este egală cu 50 de lei.
(3) Amenda judiciară se aplică în mărime de la 20 la 50 de unităţi convenţionale.
(4) Se sancţionează cu amendă judiciară următoarele abateri:
1) neîndeplinirea de către orice persoană prezentă la şedinţa de judecată a măsurilor luate de către preşedintele şedinţei în conformitate cu cerinţele art.334;
2) neexecutarea ordonanţei sau a încheierii de aducere silită;
3) neprezentarea nejustificată a martorului, expertului, specialistului, interpretului, traducătorului sau apărătorului legal citaţi la organul de urmărire penală sau instanţă, precum şi a procurorului la instanţă, cînd prezenţa lor este necesară;
4) tergiversarea de către expert, interpret sau traducător a executării însărcinărilor primite;
5) neluarea de către conducătorul unităţii, în care urmează să se efectueze o expertiză judiciară, a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia;
6) neîndeplinirea obligaţiei de prezentare, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei, a obiectelor sau a documentelor de către conducătorul unităţii sau de către persoanele însărcinate cu aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii;
7) nerespectarea obligaţiei de păstrare a mijloacelor de probă;
71) folosirea cu rea-credinţă de drepturile sale cu scopul de a tergiversa examinarea cauzei;
8) alte abateri pentru care prezentul cod prevede amenda judiciară.
(5) Pentru abaterile comise în cursul urmăririi penale, amenda judiciară se aplică de către judecătorul de instrucţie la demersul persoanei care efectuează urmărirea penală.
(6) Pentru abaterile comise în cursul judecării cauzei, amenda judiciară se aplică de către instanţa care judecă cauza, iar încheierea privind aplicarea amenzii judiciare se include în procesul-verbal al şedinţei de judecată.
(7) Încheierea judecătorului de instrucţie privind aplicarea amenzii judiciare poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară de către persoana în privinţa căreia a fost aplicată amendă.
(8) Încheierea instanţei de judecată privind aplicarea amenzii judiciare poate fi atacată separat cu recurs.
(9) Aplicarea amenzii judiciare nu înlătură răspunderea penală în cazul în care fapta constituie infracţiune.
[Art.201 alin.(4) modificat prin Legea nr.192 din 10.07.2025, în vigoare 31.08.2025]
[Art.201 modificat prin Legea nr.207 din 29.07.2016, în vigoare 07.11.2016]
Articolul 202. Măsuri asiguratorii pentru repararea prejudiciului, pentru eventuala confiscare specială sau confiscare extinsă a bunurilor, pentru garantarea executării pedepsei amenzii şi pentru compensarea cheltuielilor de judecată
(1) Organul de urmărire penală, din oficiu, sau instanţa de judecată, la cererea motivată a părţilor, poate lua, în cursul procesului penal, măsuri asiguratorii pentru repararea prejudiciului cauzat de infracţiune, de acţiunea civilă, pentru eventuala confiscare specială sau confiscare extinsă a bunurilor, pentru garantarea executării pedepsei amenzii şi pentru compensarea cheltuielilor de judecată.
(2) Măsurile asiguratorii pentru repararea prejudiciului cauzat de infracţiune, pentru eventuala confiscare specială sau confiscare extinsă a bunurilor, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii şi pentru compensarea cheltuielilor de judecată, constau în sechestrarea bunurilor mobile şi imobile în conformitate cu art.203-210.
[Art.202 denumirea, alin.(2) modificat, alin.(1) în redacţie nouă conform Legii nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.202 modificat prin Legea nr.60 din 07.04.2016, în vigoare 06.05.2016]
[Art.202 completat prin Legea nr.326 din 23.12.2013, în vigoare 25.02.2014]
Articolul 203. Punerea sub sechestru
(1) Punerea sub sechestru a bunurilor este o măsură procesuală de constrîngere, care constă în inventarierea bunurilor şi interzicerea proprietarului sau posesorului de a dispune de ele, iar în caz de necesitate, de a se folosi de aceste bunuri. După punerea sub sechestru a conturilor şi a depozitelor bancare sînt încetate orice operaţiuni în privinţa acestora.
(2) Punerea sub sechestru a bunurilor se aplică pentru a asigura repararea prejudiciului cauzat de infracţiune, de acţiunea civilă, pentru eventuala confiscare specială sau confiscare extinsă a bunurilor ori a contravalorii bunurilor prevăzute la art.1061062 din Codul penal nr.985/2002, pentru garantarea executării pedepsei amenzii şi pentru compensarea cheltuielilor de judecată.
(3) Actele procedurale de punere şi de scoatere a bunurilor de sub sechestru, în termen de 3 zile de la emitere, se transmit pentru evidenţă Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale de către procuror.
[Art.203 alin.(2) în redacţie nouă, alin.(3) introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.203 modificat prin Legea nr.60 din 07.04.2016, în vigoare 06.05.2016]
[Art.203 completat prin Legea nr.326 din 23.12.2013, în vigoare 25.02.2014]
Articolul 204. Bunurile care pot fi puse sub sechestru
(1) Pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune pot fi puse sub sechestru bunurile bănuitului, învinuitului, inculpatului sau ale părţii civilmente responsabile, inclusiv bunurile care sunt proprietatea efectivă a acestora în suma valorii probabile a pagubei.
(2) Pentru a garanta executarea pedepsei amenzii sau compensarea cheltuielilor de judecată pot fi puse sub sechestru numai bunurile învinuitului sau ale inculpatului, inclusiv bunurile care sunt proprietatea efectivă a acestuia, în funcţie de suma maximă a amenzii care poate fi stabilită pentru infracţiunea comisă ori în limita sumei, evaluate în prealabil, a cheltuielilor de judecată suportate.
(3) Pentru a asigura o eventuală confiscare specială sau confiscare extinsă a bunurilor bănuitului, învinuitului, inculpatului sau ale părţii civilmente responsabile pot fi puse sub sechestru bunurile prevăzute la art.106-1062 din Codul penal nr.985/2002, inclusiv bunurile care sunt proprietatea efectivă a acestora.
(4) În cazul în care bunurile ce urmau a fi supuse confiscării speciale sau confiscării extinse nu mai există, nu pot fi găsite, nu pot fi recuperate ori dacă acestea aparţin sau au fost transferate oneros unei persoane care nu ştia şi nici nu trebuia să ştie despre scopul utilizării sau originea bunurilor, se iau măsuri asiguratorii pentru confiscarea contravalorii acestora.
(41) Dacă bunurile ce urmează a fi sechestrate pentru repararea prejudiciului cauzat sau pentru a garanta executarea pedepsei amenzii sînt folosite sau constituie parte a procesului tehnologic de producţie şi sechestrarea lor ar determina în mod inevitabil stoparea activităţii economice a persoanei, se iau măsuri asigurătorii pentru sechestrarea contravalorii acestora.
(5) Dacă bunurile pasibile de a fi puse sub sechestru constituie o cotă-parte dintr-o proprietate comună, poate fi pusă sub sechestru numai cota-parte din proprietatea comună pasibilă de confiscare specială sau extinsă.
(6) Nu pot fi puse sub sechestru produsele alimentare necesare proprietarului, posesorului de bunuri, cît şi membrilor familiilor acestora, combustibilul, literatura de specialitate şi utilajul profesional, vesela şi atributele de bucătărie folosite permanent, ce nu sînt de mare preţ, precum şi alte obiecte de primă necesitate, chiar dacă ulterior acestea pot fi supuse confiscării.
(7) Nu pot fi puse sub sechestru acţiunile emise de bănci, care cad sub incidenţa dispoziţiilor art.45 alin.(4), art.46 alin.(4), art.52 alin.(1) lit.b) şi c), alin.(2), alin.(3), alin.(6) şi art.521 din Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor. În cazurile prevăzute de prezentul alineat, pot fi puse sub sechestru mijloacele băneşti rezultante din înstrăinarea acestor acţiuni.
[Art.204 alin.(1) completat, alin.(2),(3) în redacţie nouă conform Legii nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.204 alin.(7) introdus prin Legea nr.178 din 11.11.2021, în vigoare 29.11.2021]
[Art.204 completat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]
[Art.204 în redacţia Legii nr.60 din 07.04.2016, în vigoare 06.05.2016]
Articolul 205. Temeiurile de punere sub sechestru
(1) Punerea sub sechestru a bunurilor prevăzute la art.204 poate fi dispusă motivat de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată pentru a evita distrugerea, transformarea, cheltuirea, transferul, deplasarea sau înstrăinarea acestora.
(2) Punerea sub sechestru a bunurilor se aplică în baza ordonanţei organului de urmărire penală, cu autorizaţia judecătorului de instrucţie sau, după caz, a încheierii instanţei de judecată. Procurorul, din oficiu sau la cererea părţii civile, înaintează judecătorului de instrucţie demers, însoţit de ordonanţa organului de urmărire penală privind punerea bunurilor sub sechestru. Judecătorul de instrucţie autorizează punerea bunurilor sub sechestru sau, după caz, instanţa de judecată decide asupra cererilor motivate ale părţii civile ori ale altor părţi cel târziu în ziua imediat următoare zilei de depunere a cererii.
(3) În ordonanţa organului de urmărire penală sau, după caz, în încheierea instanţei de judecată cu privire la punerea bunurilor sub sechestru vor fi indicate bunurile supuse sechestrului, în măsura în care ele sînt stabilite în procedura cauzei penale, precum şi valoarea bunurilor necesare şi suficiente pentru asigurarea acţiunii civile.
(4) Dacă există dubiu evident cu privire la prezentarea benevolă a bunurilor pentru punerea lor sub sechestru, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată, concomitent cu autorizarea sechestrului asupra bunurilor, autorizează şi percheziţia.
(5) În caz de delict flagrant sau de caz ce nu suferă amînare, organul de urmărire penală este în drept de a pune bunurile sub sechestru în baza ordonanţei proprii, fără a avea autorizaţia judecătorului de instrucţie, comunicînd în mod obligatoriu despre aceasta judecătorului de instrucţie imediat, însă nu mai tîrziu de 24 de ore din momentul efectuării acestei acţiuni procedurale. Primind informaţia respectivă, judecătorul de instrucţie verifică legalitatea acţiunii de punere sub sechestru, confirmă rezultatele ei sau declară nevalabilitatea acesteia. În caz de constatare că sechestrarea este ilegală sau neîntemeiată, judecătorul de instrucţie dispune scoaterea, totală sau parţială, a bunurilor de sub sechestru.
[Art.205 alin.(1) în redacţie nouă, alin.(2) modificat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.205 modificat prin Legea nr.60 din 07.04.2016, în vigoare 06.05.2016]
Articolul 206. Determinarea valorii bunurilor ce urmează a fi puse sub sechestru
(1) Valoarea bunurilor ce urmează a fi puse sub sechestru se determină conform preţurilor medii de piaţă din localitatea respectivă, fără aplicarea vreunui coeficient.
(2) Valoarea bunurilor puse sub sechestru, în scopul asigurării acţiunii civile înaintate de partea civilă sau procuror, nu poate depăşi valoarea acţiunii civile.
(3) Determinînd cota-parte a bunurilor ce urmează a fi puse sub sechestru a fiecăruia din mai mulţi învinuiţi, inculpaţi sau a cîtorva persoane care poartă răspundere pentru acţiunile lor, se ia în considerare gradul de participare a acestora la săvîrşirea infracţiunii. În scopul asigurării acţiunii civile poate fi pusă sub sechestru întreaga proprietate a uneia din aceste persoane.
(4) În cazul urmăririi penale cu privire la una sau mai multe infracţiuni prevăzute la art.2292, bunurile infracţionale sunt evaluate de către Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale în condiţiile Legii nr.48/2017 privind Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale şi ale regulamentului aprobat de Guvern.
[Art.206 alin.(1) modificat, alin.(4) introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
Articolul 2061. Planificarea sechestrului
(1) Autoritatea cu drept de aplicare a sechestrului urmează să ţină cont de cheltuielile ce pot fi suportate pentru o eventuală administrare şi/sau valorificare a bunurilor infracţionale asupra cărora se planifică aplicarea sechestrului, în scopul reducerii la minimum a cheltuielilor estimate de administrare a bunurilor respective şi al conservării valorii bunurilor infracţionale până la înstrăinarea acestora.
(2) În cazul în care cheltuielile de administrare a bunurilor infracţionale asupra cărora se planifică aplicarea sechestrului sunt disproporţionate faţă de valoarea lor preconizată în momentul aplicării sechestrului ori în cazul în care administrarea acestor bunuri necesită condiţii speciale şi expertiză care nu este uşor accesibilă, se evaluează cheltuielile de valorificare anticipată a acestor bunuri.
(3) Autoritatea cu drept de aplicare a sechestrului va urmări, în mod prioritar, bunurile infracţionale care generează cele mai mici cheltuieli estimate de administrare sau bunurile infracţionale a căror valorificare asigură repararea prejudiciului cauzat de infracţiune, garantarea executării pedepsei amenzii, eventuala confiscare specială sau confiscare extinsă a acestora ori compensarea cheltuielilor de judecată.
[Art.2061 introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
Articolul 2062. Informarea persoanelor cu privire la punerea bunurilor sub sechestru
(1) Hotărârea judecătorească cu privire la punerea bunurilor sub sechestru se aduce la cunoştinţa proprietarului sau posesorului acestor bunuri în modul prevăzut la art.207.
(2) Odată cu aducerea la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti cu privire la punerea bunurilor sub sechestru, proprietarul sau posesorul acestor bunuri este informat în scris despre drepturile de a cunoaşte motivele ce au stat la baza aplicării sechestrului, de a fi asistat de un apărător, de a solicita vânzarea anticipată, scoaterea sau înlocuirea bunurilor puse sub sechestru, de a fi audiat înainte de valorificarea bunurilor puse sub sechestru şi de a contesta punerea bunurilor sub sechestru.
(3) Pentru motive care justifică existenţa riscului de împiedicare a desfăşurării normale a urmăririi penale, aducerea la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti cu privire la punerea bunurilor sub sechestru poate fi amânată pentru un termen de până la 30 de zile de către judecătorul de instrucţie sau de instanţa de judecată, la demersul motivat al procurorului, cu posibilitatea prelungirii motivate a termenului respectiv, însă nu mai mult de 6 luni. Fiecare prelungire a termenului de amânare a aducerii la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti cu privire la punerea bunurilor sub sechestru nu poate depăşi 30 de zile.
(4) În cazul în care proprietarul sau posesorul bunurilor puse sub sechestru ori locul în care aceştia se află nu este cunoscut sau în cazul în care comunicarea hotărârii judecătoreşti către fiecare dintre persoanele respective ar presupune o sarcină disproporţionată, hotărârea judecătorească cu privire la punerea bunurilor sub sechestru se aduce la cunoştinţă prin intermediul unui anunţ public.
[Art.2062 introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
Articolul 207. Modul de executare a ordonanţei sau a hotărîrii cu privire la punerea bunurilor sub sechestru
(1) Reprezentantul organului de urmărire penală înmînează, contra semnătură, proprietarului sau posesorului bunurilor copia de pe ordonanţa sau hotărîrea cu privire la punerea bunurilor sub sechestru şi cere predarea lor. În caz de refuz de a executa benevol această cerinţă, punerea bunurilor sub sechestru se efectuează în mod forţat. Dacă există temeiuri de a presupune că bunurile sînt tăinuite de către proprietar sau posesor, organul de urmărire penală, avînd împuterniciri legale, este în drept să efectueze percheziţie.
(11) Dacă drepturile reale asupra bunului pus sub sechestru sunt supuse înregistrării într-un registru de publicitate, organul de urmărire penală, în cazul sechestrului aplicat de acesta, sau procurorul, în cazul sechestrului aplicat de judecătorul de instrucţie ori de instanţa de judecată, expediază imediat către deţinătorul sau gestionarul registrului respectiv extrasul din ordonanţă sau, după caz, hotărârea judecătorească cu privire la punerea bunurilor sub sechestru. Imediat după recepţionarea extrasului din ordonanţă sau a hotărârii judecătoreşti cu privire la punerea bunurilor sub sechestru, deţinătorul sau gestionarul registrului de publicitate notează o menţiune privind aplicarea sechestrului asupra bunurilor în registrul respectiv şi informează despre acest fapt organul de urmărire penală sau, după caz, procurorul.
(2) Punerea bunurilor sub sechestru la faza judecării cauzei se efectuează de către ofiţerul de urmărire penală din cadrul Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale.
(3) Pentru a participa la punerea bunurilor sub sechestru poate fi atras un specialist merceolog, care va determina valoarea aproximativă a bunurilor materiale în scopul excluderii sechestrării bunurilor în valoare ce nu corespunde valorii indicate în ordonanţa organului de urmărire penală sau în hotărîrea instanţei de judecată.
(4) Proprietarul sau posesorul bunurilor, prezent la acţiunea de punere sub sechestru, este în drept să indice care bunuri materiale pot fi puse sub sechestru în primul rînd pentru a fi asigurată suma indicată în ordonanţa organului de urmărire penală sau în hotărîrea instanţei de judecată.
(5) Despre punerea bunurilor sub sechestru la faza judecării cauzei reprezentantul organului de urmărire penală sau ofiţerul de urmărire penală din cadrul Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale întocmeşte un proces-verbal conform prevederilor art.260 şi 261. În procesul-verbal, în particular:
1) se enumără toate bunurile materiale puse sub sechestru, indicîndu-se numărul, măsura sau greutatea lor, materialul din care sînt confecţionate şi alte elemente de individualizare şi, pe cît e posibil, valoarea lor;
2) se indică care bunuri materiale sînt ridicate şi care sînt lăsate pentru păstrare;
3) se consemnează declaraţiile persoanelor prezente şi ale altor persoane despre apartenenţa bunurilor puse sub sechestru;
4) se menţionează despre informarea proprietarului sau a posesorului bunurilor puse sub sechestru privind drepturile sale prevăzute la art.2062 alin.(2).
(6) Copia de pe procesul-verbal sau de pe lista de inventariere se înmînează, contra semnătură, proprietarului sau posesorului bunurilor puse sub sechestru, iar dacă acesta lipseşte - unui membru major al familiei lui sau reprezentantului autorităţii executive a administraţiei publice locale. Punînd sub sechestru bunurile aflate pe teritoriul întreprinderii, organizaţiei sau instituţiei, copia de pe procesul-verbal sau de pe lista de inventariere se înmînează, contra semnătură, reprezentantului administraţiei.
(7) Copiile de pe procesul-verbal şi de pe lista de inventariere, în termen de 3 zile de la întocmire, se transmit pentru evidenţă Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale de către reprezentantul organului de urmărire penală care a întocmit procesul-verbal sau de către executorul judecătoresc care a întocmit lista de inventariere.
[Art.207 alin.(11),(7) introduse, alin.(2) în redacţie nouă, alin.(3) ,(5) modificate prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
Articolul 2071. Cazuri speciale de valorificare anticipată a bunurilor sechestrate
La cererea proprietarului bunurilor sau cu acordul acestuia ori, după caz, la demersul procurorului, instanţa de judecată care a aplicat sechestru sau instanţa care judecă cauza, în cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei, înainte de pronunţarea unei hotăriri definitive, poate dispune de îndată valorificarea bunurilor sechestrate. În lipsa acordului proprietarului, bunurile asupra cărora a fost aplicat sechestrul pot fi valorificate anticipat, în mod excepţional, în următoarele situaţii:
1) depozitarea, întreţinerea sau gestionarea bunurilor sechestrate necesită cheltuieli disproporţionate în raport cu valoarea lor;
11) administrarea bunurilor necesită condiţii speciale şi expertiză care nu sunt uşor accesibile;
2) valoarea bunurilor s-a diminuat semnificativ, în proporţie de cel puţin 10% pe parcursul unui an din momentul aplicării sechestrului;
3) termenul de garanţie sau de valabilitate a bunurilor expiră;
4) bunurile sînt produse inflamabile, petroliere sau prezintă un alt risc pentru viaţa, sănătatea persoanelor sau pentru mediu;
5) bunurile sînt animale sau păsări vii;
6) bunurile sunt mijloace de transport.
[Art.2071 modificat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.2071 completat prin Legea nr.223 din 21.07.2022, în vigoare 05.08.2022]
[Art.2071 introdus prin Legea nr.49 din 30.03.2017, în vigoare 19.05.2017]
Articolul 2072. Mecanismul de valorificare a bunurilor sechestrate
(1) În condiţiile prevăzute de art.2071, Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale solicită procurorului înaintarea unui demers cu privire la valorificarea bunurilor sechestrate şi scoaterea de sub sechestru a acestora către judecătorul de instrucţie sau către instanţa care judecă cauza.
(2) Demersul procurorului cu privire la valorificarea bunurilor sechestrate şi scoaterea acestora de sub sechestru se examinează într-o şedinţă de judecată cu participarea obligatorie a procurorului şi cu citarea proprietarului sau a posesorului bunurilor puse sub sechestru, sau a persoanelor ale căror drepturi ori interese pot fi afectate. Neprezentarea părţilor legal citate nu împiedică examinarea demersului. În şedinţa de judecată se aduce la cunoştinţa părţilor demersul procurorului cu privire la valorificarea bunurilor sechestrate şi scoaterea de sub sechestru a acestora, precum şi drepturile prevăzute la art.2062 alin.(2).
(21) Judecătorul emite o încheiere motivată în termen de cel mult 30 de zile de la data înaintării demersului. Scoaterea bunurilor de sub sechestru se dispune doar în cauza penală în care a fost dispusă valorificarea bunurilor sechestrate. Recursul se examinează în termen de 5 zile şi suspendă executarea încheierii.
(3) Încheierea de valorificare a bunurilor sechestrate şi de scoatere de sub sechestru a acestora se pune în executare de către Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale, care asigură procedura de valorificare a bunurilor sechestrate în condiţiile regulamentului aprobat de către Guvern.
(4) În temeiul încheierii de valorificare a bunurilor sechestrate şi de scoatere de sub sechestru a acestora, emisă în condiţiile alin.(2), şi după identificarea unui cumpărător, persoanele împuternicite cu dreptul de vânzare a bunurilor sechestrate semnează un antecontract pe care îl prezintă Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale cel târziu în ziua imediat următoare de la data semnării acestuia.
(5) În cazul valorificării bunurilor prin licitaţie publică, Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale poate transmite bunurile sechestrate către Serviciul Fiscal de Stat pentru a fi vândute la un preţ egal sau mai mare decât cel evaluat, în condiţiile regulamentului aprobat de Guvern. Dacă bunurile sechestrate nu au fost vândute la un preţ egal sau mai mare decât cel evaluat după organizarea a două licitaţii publice, vânzarea lor are loc în cadrul licitaţiilor publice cu reducerea treptată a preţului sau, în cazul unui singur cumpărător, prin negocieri directe.
(6) Sumele obţinute din valorificarea bunurilor infracţionale se depun pe un cont temporar administrat de Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale. În termen de cel mult 3 zile, organul de urmărire penală este informat de Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale despre depunerea banilor pe contul respectiv.
[Art.2072 alin.(2) în redacţie nouă, alin.(21),(5),(6) introduse, alin.(3) modificat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.2072 introdus prin Legea nr.223 din 21.07.2022, în vigoare 05.08.2022]
Articolul 208. Păstrarea bunurilor puse sub sechestru
(1) Bunurile puse sub sechestru, de regulă, se ridică, cu excepţia imobilelor, a celor care prin natura lor nu pot fi ridicate şi a obiectelor de dimensiuni mari.
(2) Bunurile ridicate se sigilează şi se păstrează de către organul la al cărui demers acestea au fost puse sub sechestru, cu excepţiile prevăzute de prezentul cod. În situaţia în care este necesară conservarea valorii bunurilor sechestrate, acestea se transmit spre administrare Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale.
(3) Metalele preţioase, pietrele preţioase, articolele din acestea şi obiectele de artă se transmit spre păstrare Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale.
(4) Numerarul în monedă naţională şi în valută străină se depune pe contul Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale.
(5) Bunurile puse sub sechestru care nu au fost ridicate se lasă pentru păstrare proprietarului sau posesorului ori unui membru adult al familiei acestuia, căruia i se explică răspunderea penală, prevăzută la art.251 din Codul penal nr.985/2002, pentru însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea acestor bunuri şi de la care se ia un angajament scris în acest sens. Organul de urmărire penală pune în sarcina proprietarului sau a posesorului bunului întreprinderea acţiunilor necesare pentru păstrarea şi administrarea eficientă a bunului sechestrat în vederea conservării valorii acestuia. În acest caz, proprietarul sau posesorul bunului sechestrat răspunde pentru întreţinerea şi conservarea valorii bunului.
(6) Dacă judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată, la demersul procurorului sau din oficiu, interzice utilizarea bunului sechestrat sau constată că un bun imobil ori un obiect de dimensiuni mari care a fost sau urmează să fie pus sub sechestru poate fi abandonat, acesta poate dispune transmiterea bunurilor respective spre administrare Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale.
[Art.208 în redacţia Legii nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.208 modificat prin Legea nr.178 din 21.07.2017, în vigoare 18.08.2017]
Articolul 209. Contestarea punerii bunurilor sub sechestru
(1) Punerea bunurilor sub sechestru poate fi contestată de bănuit, de învinuit, de inculpat sau de persoanele care consideră că aplicarea sechestrului asupra bunurilor lor este nejustificată în termen de 10 zile de la data la care le-a fost adusă la cunoştinţă hotărârea judecătorească cu privire la punerea bunurilor sub sechestru.
(2) Contestarea punerii bunurilor sub sechestru sau recursul înaintat nu suspendă executarea acestei măsuri.
[Art.209 în redacţia Legii nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.209 în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 210. Scoaterea bunurilor de sub sechestru în procesul penal
(1) Bunurile se scot de sub sechestru prin hotărîrea organului de urmărire penală sau instanţei dacă, în urma retragerii acţiunii civile, modificării încadrării juridice a infracţiunii incriminate bănuitului, învinuitului, inculpatului ori din alte motive, a decăzut necesitatea de a menţine bunurile sub sechestru. Instanţa de judecată, judecătorul de instrucţie sau procurorul, în limitele competenţei lor, ridică sechestrul asupra bunurilor şi în cazurile în care constată ilegalitatea punerii acestora sub sechestru de către organele de urmărire penală fără autorizaţia respectivă.
(2) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată este în drept să menţină bunurile sub sechestru şi după încetarea procesului penal, scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau achitarea persoanei, în termen de o lună de la rămânerea definitivă a hotărârii respective. În cazul examinării demersului privind dispunerea confiscării bunurilor conform procedurii prevăzute la capitolul VIII1 din titlul III, partea specială, sechestrul aplicat asupra bunurilor îşi menţine efectul până la soluţionarea demersului.
(3) Bunurile se scot de sub sechestru când persoana juridică a executat amenda de interes public stabilită în acordul judiciar de interes public şi a reparat prejudiciul cauzat prin infracţiune.
[Art.210 alin.(2) completat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.210 alin.(2) în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.210 alin.(3) introdus prin Legea nr.83 din 14.04.2023, în vigoare 02.08.2023]
Articolul 2101. Înlocuirea bunurilor puse sub sechestru
(1) La solicitarea persoanelor indicate la art.204 alin.(1), procurorul poate dispune, prin ordonanţă motivată, înlocuirea bunurilor puse sub sechestru cu alte bunuri, dacă acestea sunt libere de orice vicii şi sunt deţinute în proprietate de aceste persoane. Valoarea bunurilor a căror înlocuire se solicită trebuie să fie cel puţin egală cu valoarea bunurilor sechestrate, stabilită în conformitate cu regulamentul aprobat de Guvern.
(2) Ordonanţa procurorului se transmite spre executare entităţilor responsabile.
(3) Prevederile art.206-210 se aplică în modul corespunzător.
(4) În cazul în care bunurile puse sub sechestru urmează a fi expropriate de către stat sau de către o unitate administrativ-teritorială pentru realizarea unor lucrări de utilitate publică, organul abilitat înlocuieşte bunul sechestrat ce urmează a fi expropriat cu sumele consemnate pe numele proprietarului bunului expropriat, în conformitate cu Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică nr.488/1999.
[Art.2101 alin.(4) introdus prin Legea nr.86 din 12.04.2024, în vigoare 16.05.2024]
[Art.2101 introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
TITLUL VI
MĂSURI DE PĂSTRARE A CONFIDENŢIALITĂŢII, DE PROTECŢIE
ŞI ALTE MĂSURI PROCEDURALE
Capitolul I
PĂSTRAREA CONFIDENŢIALITĂŢII ÎN PROCESUL PENAL
Articolul 211. Păstrarea dosarelor penale şi a materialelor de urmărire penală
(1) Dosarele penale şi materialele de urmărire penală se păstrează la arhivele instanţelor judecătoreşti care au judecat cauza în primă instanţă.
(2) Dosarele penale şi materialele de urmărire penală care nu sînt înaintate în instanţa judecătorească se păstrează în arhiva organului care le-a întocmit.
(3) Dosarele penale şi materialele de urmărire penală care conţin secret de stat se păstrează în arhivele instituţiilor menţionate în alin.(1) şi (2), în condiţii speciale prevăzute de legislaţia în vigoare.
(4) Accesul la dosarele şi materialele care se păstrează în condiţiile prevăzute de prezentul articol se decide de către conducătorul organului sau, după caz, preşedintele instanţei la care se păstrează acestea, cu respectarea prevederilor prezentului capitol şi ale Legii nr.133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.
[Art.211 completat prin Legea nr.87 din 28.04.2016, în vigoare 07.06.2016]
Articolul 212. Confidenţialitatea urmăririi penale
(1) Materialele urmăririi penale nu pot fi date publicităţii decît cu autorizaţia persoanei care efectuează urmărirea penală şi numai în măsura în care ea consideră că aceasta este posibil, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie, şi ca să nu fie afectate interesele altor persoane şi ale desfăşurării urmăririi penale în condiţiile Legii nr.133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.
(2) Dacă este necesar a se păstra confidenţialitatea, persoana care efectuează urmărirea penală previne martorii, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau reprezentanţii lor, apărătorul, expertul, specialistul, interpretul, traducătorul şi alte persoane care asistă la efectuarea acţiunilor de urmărire penală despre faptul că nu au voie să divulge informaţia privind urmărirea penală. Aceste persoane vor da o declaraţie în scris că au fost prevenite despre răspunderea pe care o vor purta conform art.315 din Codul penal.
(21) În cazul infracţiunilor prevăzute la art.171-175 şi 2081-2085 din Codul penal nr.985/2002 se interzice a da publicităţii oricare informaţii care ar putea duce la identificarea victimelor.
(3) Divulgarea datelor urmăririi penale de către persoana care efectuează urmărirea penală sau de către persoana abilitată cu controlul asupra activităţii de urmărire penală, dacă această acţiune a cauzat daune morale sau materiale martorului, părţii vătămate şi reprezentanţilor acestora sau a prejudiciat procesul de urmărire penală, are ca urmare răspunderea penală prevăzută în art.315 din Codul penal.
[Art.212 alin.(21) introdus prin Legea nr.5 din 12.02.2026, în vigoare 26.02.2026]
[Art.212 completat prin Legea nr.87 din 28.04.2016, în vigoare 07.06.2016]
Articolul 213. Apărarea secretului de stat în procesul penal
(1) În cursul procesului penal, pentru apărarea informaţiei ce constituie secret de stat se întreprind măsurile prevăzute de prezentul cod, de Legea cu privire la secretul de stat şi de alte acte normative.
(2) Persoanele cărora organul de urmărire penală sau instanţa le solicită să comunice sau să prezinte date care constituie secret de stat au dreptul să se convingă de faptul că aceste date se colectează pentru procesul penal respectiv, iar în caz contrar să refuze de a comunica sau de a prezenta date. Persoanele cărora organul de urmărire penală sau instanţa le solicită să comunice sau să prezinte date ce constituie secret de stat nu pot refuza îndeplinirea acestei cerinţe, motivînd prin necesitatea păstrării secretului de stat, însă au dreptul să primească în prealabil de la persoana care efectuează urmărirea penală sau de la instanţă o explicaţie care ar confirma necesitatea furnizării datelor menţionate, cu includerea acestei explicaţii în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective.
(3) Funcţionarul public care a făcut declaraţii privitor la datele ce îi sînt încredinţate şi ce constituie secret de stat comunică în scris despre acest fapt conducătorului organului de stat care dispune de această informaţie dacă comunicarea nu îi va fi interzisă în scris de către organul de urmărire penală sau instanţă.
(4) Efectuarea urmăririi penale sau judecarea cazului în cauzele legate de informaţia ce constituie secret de stat se încredinţează numai persoanelor care au dat în scris declaraţie de nedivulgare a unor asemenea informaţii. Declaraţia de nedivulgare se ia de către conducătorul organului de urmărire penală sau preşedintele instanţei şi se anexează la dosarul penal respectiv.
(5) Apărătorii şi alţi reprezentanţi, precum şi alte persoane cărora, în conformitate cu normele de procedură penală, le vor fi prezentate spre a lua act sau comunicate în alt mod date ce constituie secret de stat vor da în prealabil în scris o declaraţie de nedivulgare a acestor date. În cazul în care apărătorul sau un alt reprezentant, cu excepţia reprezentantului legal, refuză să dea o astfel de declaraţie, acesta este lipsit de dreptul de a participa la procesul penal în cauză, iar celelalte persoane nu vor avea acces la datele ce constituie secret de stat. Declaraţia de nedivulgare de la persoanele menţionate în prezentul alineat se ia de către persoana care efectuează urmărirea penală sau instanţă şi se anexează la dosarul penal respectiv. Obligaţia de nedivulgare asumată de către participanţii la proces nu îi împiedică să ceară examinarea datelor ce constituie secret de stat în şedinţă de judecată închisă.
Articolul 214. Protecţia secretului comercial şi a altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată
(1) În cursul procesului penal, pentru asigurarea confidenţialităţii informaţiei ce constituie secret comercial sau a altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată se întreprind măsurile prevăzute de prezentul cod, de Legea nr.384/2023 privind protecţia secretelor comerciale şi de alte acte normative.
(2) În cursul procesului penal nu pot fi administrate, utilizate şi răspîndite fără necesitate informaţii ce constituie secret comercial sau altă informaţie oficială cu accesibilitate limitată.
(3) Persoanele cărora organul de urmărire penală sau instanţa le solicită să comunice sau să prezinte date care constituie secret comercial sau altă informaţie oficială cu accesibilitate limitată au dreptul să se convingă de faptul că aceste date se colectează pentru procesul penal respectiv, iar în caz contrar să refuze de a comunica sau de a prezenta date. Persoanele cărora organul de urmărire penală sau instanţa le solicită să comunice sau să prezinte date ce constituie secret comercial sau altă informaţie oficială cu accesibilitate limitată nu pot refuza îndeplinirea acestei cerinţe, motivînd prin necesitatea protecţiei secretului, însă au dreptul să primească în prealabil de la persoana care solicită informaţii o explicaţie în scris care ar confirma necesitatea furnizării datelor menţionate.
(4) Funcţionarul public, angajatul întreprinderii sau al organizaţiei, indiferent de forma de proprietate, care a făcut declaraţii privitor la datele ce îi sînt încredinţate şi ce constituie secret comercial sau altă informaţie oficială cu accesibilitate limitată comunică acest fapt conducătorului unităţii respective, dacă comunicarea nu îi va fi interzisă în scris de organul de urmărire penală sau instanţă.
(5) Probele care dezvăluie informaţia ce constituie secret comercial sau altă informaţie oficială cu accesibilitate limitată, la solicitarea părţilor, se examinează în şedinţă de judecată închisă.
[Art.214 denumirea, alin.(1),(3) modificate prin Legea nr.330 din 29.12.2025, în vigoare 31.12.2025]
Capitolul II
MĂSURI DE PROTECŢIE
Articolul 215. Obligaţia organului de urmărire penală, a procurorului şi a instanţei de judecată de a lua măsuri pentru asigurarea securităţii participanţilor la proces şi a altor persoane
(1) În circumstanţele prevăzute de Legea cu privire la protecţia martorilor şi altor participanţi la procesul penal, organul de urmărire penală, procurorul sau, în funcţie de caz, instanţa de judecată sînt obligaţi să ia măsurile prevăzute de legislaţie pentru ocrotirea vieţii, integrităţii corporale, libertăţii sau bunurilor participanţilor la proces şi, în condiţiile legii, ale rudelor apropiate şi membrilor de familie ai acestora.
(2) Aplicarea măsurilor de protecţie se dispune prin hotărîre motivată a procurorului sau a instanţei de judecată. Hotărîrea este obligatorie pentru organul abilitat cu protecţia martorilor.
[Art.215 în redacţia Legii nr.270 din 07.11.2013, în vigoare 10.12.2013]
Articolul 2151. Măsuri de protecţie aplicate victimelor violenţei în familie sau victimelor infracţiunilor cu caracter sexual
(1) Dacă, în cadrul procesului penal, se constată că victima violenţei în familie sau victima infracţiunii cu caracter sexual se află în pericol de a fi supusă violenţei sau altor acţiuni ilegale, inclusiv de distrugere a bunurilor sale, organul de urmărire penală sau procurorul este obligat să intervină neîntîrziat pentru a asigura obţinerea măsurilor de protecţie.
(2) Demersul de obţinere a măsurilor de protecţie poate fi înaintat de către organul de urmărire penală sau de către procuror şi în baza cererii părţii vătămate.
(3) Instanţa de judecată, prin încheiere, emite, în 24 de ore de la primirea cererii, o ordonanţă de protecţie, prin care poate oferi protecţie victimei şi copiilor ei, aplicînd bănuitului, învinuitului, inculpatului una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
a) obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa victimei, indiferent de dreptul de proprietate asupra bunurilor;
b) obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanţă ce ar asigura securitatea victimei, excluzînd şi orice contact vizual cu ea sau cu copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea;
c) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima sau cu copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea;
d) interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, locul de studii al copiilor, alte locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează;
e) limitarea dispunerii unilaterale de bunurile comune;
f) obligarea de a face un examen medical privind starea psihică şi dependenţa de droguri/alcool şi, dacă există avizul medical care confirmă dependenţa de droguri/alcool, de a face un tratament medical forţat de alcoolism/narcomanie;
g) obligarea de a finaliza un program special de tratament sau de consiliere dacă o asemenea acţiune este determinată de instanţa de judecată ca fiind necesară pentru reducerea violenţei sau dispariţia ei;
h) interzicerea de a păstra şi purta armă;
i) obligarea de a elimina din dispozitivul digital şi/sau dintr-un sistem informaţional datele informatice cu conţinut abuziv.
(31) Măsurile de protecţie prevăzute la alin.(3) lit.a)-d) se aplică în mod obligatoriu cu monitorizare electronică, în modul prevăzut de lege.
(4) Măsurile de protecţie se aplică pe un termen de până la 6 luni. Termenul măsurilor de protecţie poate fi prelungit de instanţă la cererea repetată ca urmare a comiterii faptelor de violenţă în familie sau ca rezultat al nerespectării condiţiilor prevăzute în ordonanţa de protecţie sau dacă, la expirarea termenului de aplicare a măsurilor de protecţie, asupra victimei se menţine pericolul de a fi supusă violenţei sau altor acţiuni ilegale din partea făptuitorului.
(41) Victima sau, după caz, membrii familiei acesteia pot purta un sistem electronic de supraveghere care permite verificarea respectării obligaţiei de către agresor, exprimându-şi în formă scrisă acordul în această privinţă.
(5) Ordonanţa de protecţie este expediată imediat organului afacerilor interne de la locul aflării bănuitului, învinuitului, inculpatului şi a victimei. În cazul aplicării monitorizării electronice, ordonanţa de protecţie se expediază imediat şi organului de probaţiune de la locul aflării bănuitului, învinuitului, inculpatului şi a victimei.
(6) Încheierea judecătorească privind aplicarea sau prelungirea ordonanţei de protecţie este executorie imediat, cu drept de recurs în instanţa ierarhic superioară. Contestarea încheierii judecătoreşti nu suspendă executarea ordonanţei de protecţie.
[Art.2151 alin.(3),(4) modificate prin Legea nr.252 din 10.07.2025, în vigoare 14.02.2026]
[Art.2151 denumirea în redacţie nouă, alin.(1),(6) modificate prin Legea nr.316 din 17.11.2022, în vigoare 09.01.2023]
[Art.2151 alin.(31),(41) introduse, alin.(5) completat prin Legea nr.85 din 11.06.2020, în vigoare 03.01.2021]
[Art.2151 modificat prin Legea nr.196 din 28.07.2016, în vigoare 16.09.2016]
Articolul 2152. Sistarea accesului la date informatice cu conţinut abuziv
(1) În cadrul urmăririi penale, dacă se constată pericolul răspândirii în reţelele publice de comunicaţii electronice a datelor informatice cu conţinut abuziv, referitoare la victima infracţiunii de violenţă în familie sau a infracţiunii cu caracter sexual, comisă prin utilizarea tehnologiei informaţionale sau a comunicaţiilor electronice, în scopul protecţiei victimelor, procurorul va înainta un demers în instanţa de judecată pentru a solicita eliminarea datelor informatice cu conţinut abuziv sau blocarea provizorie a accesului utilizatorilor de internet la aceste date.
(2) Eliminarea datelor informatice cu conţinut abuziv poate fi dispusă bănuitului, învinuitului, inculpatului sau altor persoane care pot asigura acest lucru.
(3) Blocarea provizorie a accesului la datele informatice cu conţinut abuziv se dispune, până la momentul în care se elimină acest material din sistemul informaţional, după caz, furnizorului sistemului informaţional şi/sau furnizorului materialului, şi/sau furnizorilor de servicii de acces la internet la paginile web care conţin date informatice cu conţinut abuziv, cu indicarea adreselor URL (Uniform Resource Locator) ale paginilor web la care trebuie blocat provizoriu accesul.
(4) Furnizorul sistemului informaţional şi/sau furnizorul materialului, şi/sau furnizorii de servicii de acces la internet sunt obligaţi să asigure executarea măsurilor din ordonanţa de protecţie în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la recepţionarea acesteia, să sisteze, la solicitarea autorităţilor competente, accesul din propriul sistem informatic la paginile web, folosind metodele şi mijloacele tehnice din posesie.
(5) În cazul în care circumstanţele menţionate la alin.(1) sunt stabilite de organul de constatare în cadrul procesului penal, acesta acţionează conform prevederilor art.273 alin.(4).
(6) Demersul pentru sistarea accesului la datele informatice cu conţinut abuziv poate fi înaintat şi în baza unei cereri din partea victimei.
(7) Încheierea judecătorească este executorie din momentul pronunţării, cu drept de recurs în instanţa ierarhic superioară. Contestarea încheierii judecătoreşti nu suspendă executarea acesteia.
(8) În cazul în care datele informatice cu conţinut abuziv sunt plasate pe pagina web gestionată de furnizorii de servicii din afara ţării, încheierea judecătorească se execută în conformitate cu prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
[Art.2152 introdus prin Legea nr.252 din 10.07.2025, în vigoare 14.02.2026]
Capitolul III
MĂSURI DE ÎNLĂTURARE A CONDIŢIILOR CE AU CONTRIBUIT
LA SĂVÎRŞIREA INFRACŢIUNILOR ŞI ALTOR
ÎNCĂLCĂRI ALE LEGISLAŢIEI
Articolul 216. Stabilirea cauzelor şi condiţiilor, care au contribuit la săvîrşirea infracţiunii
În cursul urmăririi penale şi judecării cauzei, organul de urmărire penală are obligaţia de a stabili cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvîrşirea infracţiunii.
Articolul 217. Sesizarea făcută de organul de urmărire penală în cauza penală
(1) Dacă organul de urmărire penală a constatat existenţa unor cauze şi condiţii care au contribuit la săvîrşirea infracţiunii, acesta este obligat să sesizeze organul respectiv sau persoana cu funcţie de răspundere cu privire la luarea unor măsuri pentru înlăturarea acestor cauze şi condiţii.
(2) Dacă, în procesul urmăririi penale, organul de urmărire penală descoperă cazuri de încălcare a legislaţiei în vigoare sau a drepturilor şi libertăţilor omului, el sesizează organele de stat respective în privinţa acestor încălcări.
(3) În termen de cel mult o lună, pe baza sesizării, se vor lua măsurile necesare şi rezultatele se vor comunica procurorului care conduce urmărirea penală în cauza dată şi organului care a trimis sesizarea.
Articolul 218. Încheierea interlocutorie a instanţei de judecată
(1) Instanţa de judecată, constatînd în procesul de judecată fapte de încălcare a legalităţii şi a drepturilor omului, o dată cu adoptarea hotărîrii, emite şi o încheiere interlocutorie prin care aceste fapte se aduc la cunoştinţa organelor respective, persoanelor cu funcţie de răspundere şi procurorului.
(2) În termen de cel mult o lună, instanţa de judecată va fi informată despre rezultatele soluţionării faptelor expuse în încheierea interlocutorie.
TITLUL VII
CHESTIUNI PATRIMONIALE ÎN PROCESUL PENAL
Capitolul I
ACŢIUNEA CIVILĂ ÎN PROCESUL PENAL
Articolul 219. Acţiunea civilă în procesul penal
(1) Acţiunea civilă în procesul penal se intentează prin depunerea unei cereri, adresate procurorului sau instanţei de judecată, de către persoanele fizice sau juridice cărora le-au fost cauzate prejudicii materiale sau morale nemijlocit prin fapta (acţiunea sau inacţiunea) interzisă de legea penală sau în legătură cu săvîrşirea acesteia.
(2) Persoanele fizice şi juridice cărora le-a fost cauzat prejudiciu nemijlocit prin acţiunile interzise de legea penală pot intenta o acţiune civilă privitor la despăgubire prin:
1) restituirea în natură a obiectelor sau a contravalorii bunurilor pierdute ori nimicite în urma săvîrşirii faptei interzise de legea penală;
2) compensarea cheltuielilor pentru procurarea bunurilor pierdute ori nimicite sau restabilirea calităţii, aspectului comercial, precum şi repararea bunurilor deteriorate;
3) compensarea venitului ratat în urma acţiunilor interzise de legea penală;
4) repararea prejudiciului moral sau, după caz, a daunei aduse reputaţiei profesionale.
(3) Prejudiciul material se consideră legat de săvîrşirea acţiunii interzise de legea penală dacă el se exprimă în cheltuieli pentru:
1) tratamentul părţii vătămate şi îngrijirea acesteia;
2) înmormîntarea părţii vătămate;
3) plata sumelor de asigurare, indemnizaţiilor şi pensiilor;
4) executarea contractului de depozit al bunurilor.
(4) La evaluarea cuantumului despăgubirilor materiale ale prejudiciului moral, instanţa de judecată ia în considerare suferinţele fizice ale victimei, gravitatea şi persistenţa suferinţelor psihice, inclusiv legate de incapacitatea de a se apăra pe sine ori alte persoane, prejudiciul agrement sau estetic, pierderea speranţei în viaţă, pierderea onoarei prin defăimare, suferinţele psihice provocate de decesul rudelor apropiate etc.
[Alin.(5) art.219 abrogat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]
(6) Acţiunea civilă poate fi intentată în numele persoanei fizice sau juridice de către reprezentanţii acestora.
(7) În caz de deces al persoanei fizice care este în drept de a intenta o acţiune civilă în procesul penal, acest drept trece la succesorii ei, iar în caz de reorganizare a persoanei juridice - la succesorul ei de drept.
(8) Pretenţiile persoanelor fizice şi juridice prejudiciate nemijlocit prin fapta interzisă de legea penală au prioritate în raport cu pretenţiile statului faţă de făptuitor.
(9) Organul de urmărire penală şi instanţa sînt obligate să aducă la cunoştinţă persoanei dreptul de a intenta acţiune civilă sau de a recurge la mediere pentru soluţionarea litigiului civil.
[Art.219 alin.(4) completat prin Legea nr.316 din 17.11.2022, în vigoare 09.01.2023]
[Art.219 completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]
[Art.219 modificat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]
Articolul 220. Aplicarea legislaţiei la examinarea acţiunii civile
(1) Acţiunea civilă în procesul penal se soluţionează în conformitate cu prevederile prezentului cod.
(2) Normele procedurii civile şi normele procesului de mediere a litigiilor civile se aplică dacă ele nu contravin principiilor procesului penal şi dacă normele procesului penal nu prevăd asemenea reglementări.
(3) Hotărîrea privind acţiunea civilă se adoptă în conformitate cu normele dreptului civil şi ale altor domenii de drept.
(4) Termenul de prescripţie prevăzut de legislaţia civilă nu se aplică acţiunilor civile soluţionate în procesul penal.
(5) În cazul în care persoana care a înaintat acţiunea civilă a fost recunoscută în calitate de parte civilă, însă, ulterior, prin ordonanţă, s-a dispus încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire penală, din data cînd această ordonanţă devine irevocabilă începe să curgă un nou termen de prescripţie extinctivă a acţiunii civile.
(6) În cazul în care instanţa de judecată a admis în principiu acţiunea civilă sau a lăsat-o fără soluţionare, din data cînd această sentinţă devine irevocabilă începe să curgă un nou termen de prescripţie extinctivă a acţiunii civile.
[Art.220 completat prin Legea nr.133 din 15.11.2018, în vigoare 14.01.2019]
[Art.220 completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]
Articolul 221. Intentarea acţiunii civile în procesul penal
(1) Acţiunea civilă în procesul penal se intentează în baza cererii scrise a părţii civile sau a reprezentantului ei în orice moment de la pornirea procesului penal pînă la terminarea cercetării judecătoreşti.
(2) Acţiunea civilă se intentează faţă de bănuit, învinuit, inculpat, faţă de o persoană necunoscută care urmează să fie trasă la răspundere sau faţă de persoana care poate fi responsabilă de acţiunile învinuitului, inculpatului.
(3) În cererea de intentare a acţiunii civile se arată cauza penală în procedura căreia urmează să fie intentată acţiunea civilă, cine şi către cine intentează acţiunea, valoarea acţiunii şi cerinţa de despăgubire. Dacă este necesar, partea civilă îşi poate concretiza pretenţiile.
(4) Procurorul poate intenta şi susţine acţiunea civilă intentată pentru compensarea prejudiciului cauzat autorităţilor publice prin infracţiune, precum şi pentru anularea actelor care au cauzat prejudiciul, de la pornirea procesului penal pînă la terminarea cercetării judecătoreşti. Cererea de chemare în judecată poate fi depusă indiferent de acordul autorităţii publice.
(5) Persoana care nu a intentat acţiunea civilă în cadrul procesului penal are dreptul de a intenta o asemenea acţiune în ordinea procedurii civile. Dacă acţiunea civilă intentată la instanţa civilă a fost respinsă, reclamantul nu are dreptul de a intenta aceeaşi acţiune în cadrul procesului penal. Dacă acţiunea civilă a fost respinsă în cadrul procesului penal, reclamantul nu are dreptul să intenteze aceeaşi acţiune în ordinea procedurii civile.
[Art.221 în redacţia Legii nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]
Articolul 222. Recunoaşterea şi refuzul de a recunoaşte partea civilă
(1) Persoana fizică sau juridică care a intentat acţiunea civilă, prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei de judecată, este recunoscută în calitate de parte civilă şi ei i se înmînează informaţie în scris despre drepturile şi obligaţiile ei prevăzute în art.62.
(2) În cazul în care lipsesc temeiurile prevăzute în art.219 şi 221 pentru intentarea acţiunii civile, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, prin hotărîre motivată, refuză să recunoască în calitate de parte civilă persoana fizică sau juridică care a intentat acţiunea civilă, explicînd persoanei respective dreptul de a ataca cu recurs această hotărîre.
(3) Refuzul organului de urmărire penală sau al instanţei de a recunoaşte persoana în calitate de parte civilă nu o lipseşte pe aceasta de dreptul de a intenta acţiunea civilă în ordinea procedurii civile.
[Art.222 modificat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]
Articolul 223. Recunoaşterea părţii civilmente responsabile
Constatînd persoana care poartă răspundere pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile sau inacţiunile interzise de legea penală, organul de urmărire penală sau instanţa, prin hotărîre, o recunoaşte în calitate de parte civilmente responsabilă şi îi înmînează informaţie în scris despre drepturile şi obligaţiile ei prevăzute în art.74. Hotărârea de recunoaştere în calitate de parte civilmente responsabilă poate fi contestată în termen de 15 zile de la data comunicării acesteia.
[Art.223 completat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
Articolul 224. Retragerea acţiunii civile
(1) Partea civilă poate retrage acţiunea civilă în orice moment al procesului penal, însă nu mai tîrziu de retragerea completului în camera de deliberare pentru soluţionarea în fond a cauzei.
(2) Retragerea acţiunii civile, acceptată de organul de urmărire penală sau instanţă, impune încetarea procesului cu privire la acţiunea civilă, fapt ce împiedică intentarea ulterioară a aceleiaşi acţiuni în cadrul procesului penal. Retragerea acţiunii civile la faza judecării cauzei, acceptată de instanţă, împiedică intentarea ulterioară a aceleiaşi acţiuni în cadrul procesului civil.
(3) Organul de urmărire penală sau instanţa poate respinge retragerea acţiunii civile în cazul în care aceasta duce la lezarea drepturilor altor persoane interesate sau a altor interese ocrotite de lege.
[Art.224 modificat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]
Articolul 225. Judecarea acţiunii civile
(1) Judecarea acţiunii civile în procesul penal, indiferent de valoarea acţiunii, se efectuează de către instanţa de competenţa căreia este cauza penală.
(2) La adoptarea sentinţei de acuzare sau de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical, instanţa soluţionează şi acţiunea civilă prin admiterea ei, totală sau parţială, ori prin respingere.
(3) Odată cu soluţionarea cauzei penale, judecătorul este obligat să soluţioneze acţiunea civilă.
[Art.225 modificat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]
Articolul 226. Efectele intrării în vigoare a hotărîrii cu privire la acţiunea civilă
Hotărîrea definitivă a instanţei de judecată cu privire la acţiunea civilă în procesul penal, inclusiv hotărîrea organului de urmărire penală sau a instanţei despre acceptarea retragerii acţiunii civile, precum şi hotărîrea instanţei prin care a fost confirmată tranzacţia de împăcare a părţilor în acelaşi litigiu împiedică intentarea ulterioară a unei noi acţiuni pe aceleaşi temeiuri.
Capitolul II
CHELTUIELILE JUDICIARE
Articolul 227. Cheltuielile judiciare
(1) Cheltuieli judiciare sînt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal.
(2) Cheltuielile judiciare cuprind sumele:
1) plătite sau care urmează a fi plătite martorilor, părţii vătămate, reprezentanţilor lor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor, traducătorilor şi asistenţilor procedurali;
2) cheltuite pentru păstrarea, transportarea, cercetarea corpurilor delicte şi a altor obiecte;
21) cheltuite pentru administrarea bunurilor sechestrate;
22) cheltuite pentru efectuarea expertizei judiciare şi pentru alte servicii aferente acesteia;
3) care urmează a fi plătite pentru acordarea asistenţei juridice garantate de stat;
4) cheltuite pentru restituirea contravalorii obiectelor deteriorate sau nimicite în procesul de efectuare a expertizei judiciare sau de reconstituire a faptei;
5) cheltuite în legătură cu efectuarea acţiunilor procesuale în cauza penală.
(3) Cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.
[Art.227 alin.(2) modificat prin Legea nr.34 din 20.03.2026, în vigoare 01.07.2026]
[Art.227 alin.(2) completat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
Articolul 228. Compensarea cheltuielilor suportate de persoanele participante la procesul penal
(1) În modul prevăzut de legea procesuală penală, din sumele alocate de stat vor fi compensate următoarele cheltuieli judiciare suportate de către martori, partea vătămată, partea civilă, asistenţii procedurali, interpreţi, traducători, experţi, specialişti, reprezentanţii legali ai părţii vătămate, ai părţii civile:
1) cheltuielile făcute în legătură cu prezentarea la citare în organul de urmărire penală şi în instanţă;
2) cheltuielile de cazare;
3) salariul mediu pentru toată perioada de participare în procesul penal;
4) cheltuielile de reparare, restabilire a obiectelor care au fost deteriorate în urma utilizării lor în cadrul acţiunilor procesuale la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei.
(2) Organele, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile de stat sînt obligate să păstreze salariul mediu pentru toată perioada de timp în care partea vătămată, reprezentantul ei legal, asistentul procedural, interpretul, traducătorul, specialistul, expertul, martorul au participat în procesul penal la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei.
(3) Expertului şi specialistului li se recuperează, de asemenea, costul materialelor care le aparţin şi care au fost utilizate pentru executarea însărcinării respective.
(4) Expertul, specialistul, interpretul, traducătorul au dreptul la recompensă pentru executarea obligaţiilor, afară de cazurile cînd le-au executat în cadrul unei însărcinări de serviciu.
(5) Cheltuielile suportate de persoanele menţionate la alin.(1) vor fi recuperate la cererea acestora în baza unei hotărîri a organului de urmărire penală sau a instanţei în mărimea stabilită de legislaţia în vigoare.
Articolul 229. Plata cheltuielilor judiciare
(1) Cheltuielile de judecată sunt suportate de condamnat sau de persoana în privinţa căreia urmărirea penală a fost încetată pe temei de nereabilitare ori sunt trecute în contul statului.
(2) Instanţa de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepţia sumelor plătite interpreţilor, traducătorilor, precum şi apărătorilor în cazul asigurării inculpatului cu avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, atunci cînd aceasta o cer interesele justiţiei şi condamnatul nu dispune de mijloacele necesare. Achitarea cheltuielilor judiciare poate fi suportată şi de condamnatul care a fost eliberat de pedeapsă sau căruia i-a fost aplicată pedeapsă, precum şi de persoana în privinţa căreia urmărirea penală a fost încetată pe temeiuri de nereabilitare.
(3) Instanţa poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parţial, condamnatul sau persoana care trebuie să suporte cheltuielile judiciare în caz de insolvabilitate a acestora sau dacă plata cheltuielilor judiciare poate influenţa substanţial asupra situaţiei materiale a persoanelor care se află la întreţinerea lor.
(4) În cazul condamnării cîtorva persoane în aceeaşi cauză, cheltuielile judiciare se repartizează în dependenţă de vinovăţia, gradul de răspundere şi situaţia materială a fiecăreia din ele.
(5) În cazul încetării urmăririi penale în urma împăcării părţii vătămate cu învinuitul, inculpatul, instanţa de judecată poate trece cheltuielile judiciare în sarcina părţii vătămate, a învinuitului, inculpatului sau numai a uneia din părţi.
(6) În caz de deces al condamnatului pînă la intrarea în vigoare a sentinţei, cheltuielile judiciare nu pot fi puse în sarcina succesorilor lui.
(7) În cazul condamnaţilor minori, pot fi obligaţi la achitarea cheltuielilor judiciare părinţii sau tutorii minorului condamnat dacă se constată că ei au avut neajunsuri serioase la îndeplinirea obligaţiilor lor faţă de minor.
[Art.229 alin.(1) în redacţia Legii nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
Capitolul III
RECUPERAREA BUNURILOR INFRACŢIONALE
[Cap.III (art.2291-2297) introdus prin Legea nr.49 din 30.03.2017, în vigoare 19.05.2017]
Secţiunea 1
Procesul de recuperare a bunurilor infracţionale
Articolul 2291. Etapele procesului de recuperare a bunurilor infracţionale
Procesul de recuperare a bunurilor infracţionale se desfăşoară în următoarele etape:
1) urmărirea şi identificarea bunurilor infracţionale, acumularea probelor;
2) indisponibilizarea şi administrarea bunurilor infracţionale;
3) confiscarea bunurilor infracţionale şi repararea prejudiciilor;
4) executarea efectivă a hotărârii privind recuperarea bunurilor infracţionale.
[Art.2291 în redacţia Legii nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.2291 introdus prin Legea nr.49 din 30.03.2017, în vigoare 19.05.2017]
Articolul 2292. Urmărirea şi identificarea bunurilor infracţionale, acumularea probelor
(1) În vederea urmăririi şi identificării bunurilor infracţionale, precum şi a acumulării probelor cu privire la bunurile respective, organul de urmărire penală desfăşoară investigaţii financiare paralele.
(2) În cazul urmăririi penale cu privire la una sau mai multe infracţiuni, cu excepţia infracţiunilor uşoare, dintre care cel puţin una este prevăzută la art.1401-142, 144, 158, art.164 alin.(2) lit.f), art.165-168, art.171 alin.(2) lit.a) şi alin.(3) lit.b), art.172 alin.(2) lit.a) şi alin.(3) lit.a), art.173 alin.(2), art.174-1751, 1811-1813, art.186 alin.(3)-(5), art.187 alin.(3), (4) şi (5), art.188 alin.(3)-(5), art.189 alin.(3)-(6), art.190 alin.(2) lit.d) şi alin.(4)-(6), art.191 alin.(2) lit.d) şi alin.(21)-(5), art.206, 208-2082, art.217 alin.(3) şi (4), art.2171-2173, art.2174 alin.(2) şi (3), art.218, art.219 alin.(2) şi (3), art.220, 2201, 223-233, 236, 237, 239-2391, 240, 2411-2441, 245-2458, 24510, 24512, 246, 248-253, 257, 259-2606, 2608, 275, 278-280, 283, 284, 2891, 290, 292, 295-2952, 324-329, 3302, 332-3351, 342, 343, 3521, 361 şi 3621 din Codul penal nr.985/2002, organul de urmărire penală dispune, prin delegaţie, Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale urmărirea şi identificarea bunurilor infracţionale, precum şi acumularea probelor cu privire la acestea, în condiţiile art.258 din prezentul cod.
(21) Dispoziţiile alin.(2) se aplică şi în cazul infracţiunilor săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală.
(3) Dacă, la terminarea urmăririi penale, procurorul constată că delegaţia, dispusă conform prevederilor art.258 alin.(3), nu poate fi finalizată, acesta dispune Agenţiei de Recuperare a Bunurilor Infracţionale încetarea investigaţiilor financiare paralele şi solicită întocmirea unui proces-verbal de consemnare a investigaţiilor financiare paralele.
(4) Procurorul dispune, prin ordonanţă motivată, efectuarea investigaţiilor financiare în sensul art.91 din Legea nr.48/2017 privind Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale, până la trimiterea cauzei în judecată, dacă se constată necesitatea urmăririi şi identificării bunurilor infracţionale în cazul unei sau mai multor infracţiuni prevăzute la alin.(2). Executarea delegaţiei are loc până la deliberare şi adoptarea sentinţei, cu înştiinţarea, la fiecare 60 de zile, a procurorului despre rezultatele investigaţiilor financiare. Rezultatele investigaţiilor financiare se consemnează într-un proces-verbal care, împreună cu materialele acumulate, se expediază procurorului.
[Art.2292 alin.(2) modificat prin Legea nr.173 din 30.07.2026, în vigoare 28.08.2026]
[Art.2292 denumirea, alin.(2),(3) în redacţie nouă, alin.(1) modificat, alin.(21),(4) introduse prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.2292 alin.(3) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
[Art.2292 modificat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]
[Art.2292 modificat prin Legea nr.261 din 07.12.2017, în vigoare 12.01.2018]
[Art.2292 introdus prin Legea nr.49 din 30.03.2017, în vigoare 19.05.2017]
Articolul 2293. Indisponibilizarea şi administrarea bunurilor infracţionale
(1) Indisponibilizarea bunurilor infracţionale constă în măsurile imediate ce trebuie luate atunci când acest lucru este necesar pentru a asigura o eventuală confiscare specială sau extinsă, o reparare a prejudiciului cauzat de infracţiune statului, o executare a pedepsei amenzii sau o compensare a cheltuielilor de judecată.
(2) Bunurile infracţionale identificate se indisponibilizează, după caz, prin ordonanţa organului de urmărire penală, cu autorizaţia judecătorului de instrucţie, prin încheierea instanţei de judecată de punere sub sechestru ori prin ordinul de îngheţare emis în condiţiile Legii nr.48/2017 privind Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale.
(3) Administrarea bunurilor sechestrate, şi anume depozitarea, întreţinerea şi gestionarea bunurilor sechestrate care necesită conservarea valorii lor, este asigurată de Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale în baza regulamentului aprobat de Guvern.
(4) Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale asigură, în condiţiile legii, evidenţa bunurilor infracţionale indisponibilizate şi măsurile de indisponibilizare aplicate acestora.
[Art.2293 în redacţia Legii nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.2293 în redacţia Legii nr.261 din 07.12.2017, în vigoare 12.01.2018]
[Art.2293 introdus prin Legea nr.49 din 30.03.2017, în vigoare 19.05.2017]
Articolul 2294. Confiscarea bunurilor infracţionale şi repararea prejudiciilor
(1) Confiscarea specială şi confiscarea extinsă a bunurilor infracţionale, precum şi repararea prejudiciilor cauzate prin infracţiuni se dispun prin hotărîrea instanţei de judecată în condiţiile prezentului cod şi ale Codului penal.
(2) În cazul în care bunurile sechestrate nu sunt confiscate, instanţa de judecată dispune restituirea acestora proprietarului sau, după caz, posesorului legal, iar dacă aceştia nu sunt identificaţi, bunurile respective sunt trecute în proprietatea statului.
(3) Confiscarea bunurilor nu afectează drepturile victimei, ale părţii vătămate şi ale părţii civile de a obţine repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune.
[Art.2294 alin.(2),(3) introduse prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.2294 introdus prin Legea nr.49 din 30.03.2017, în vigoare 19.05.2017]
Articolul 2295. Executarea efectivă a hotărârii privind recuperarea bunurilor infracţionale
(1) Hotărârile judecătoreşti cu privire la confiscarea specială şi confiscarea extinsă a bunurilor infracţionale se execută conform prevederilor legislaţiei de executare.
(2) Bunurile infracţionale sau contravaloarea acestora aflate în afara hotarelor ţării, confiscate de instanţele naţionale, se repatriază în Republica Moldova în cadrul asistenţei juridice internaţionale.
(3) Bunurile infracţionale confiscate pot fi utilizate în scopuri sociale sau în interes public, în condiţiile legii.
[Art.2295 în redacţia Legii nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.2295 completat prin Legea nr.261 din 07.12.2017, în vigoare 12.01.2018]
[Art.2295 introdus prin Legea nr.49 din 30.03.2017, în vigoare 19.05.2017]
Secţiunea a 2-a
Evaluarea, administrarea şi valorificarea bunurilor infracţionale
[Secţiunea a 2-a (art.2296,2297) abrogată prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
Articolul 2296. Evaluarea şi administrarea bunurilor infracţionale
[Art.2296 abrogat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.2296 introdus prin Legea nr.49 din 30.03.2017, în vigoare 19.05.2017]
Articolul 2297. Valorificarea bunurilor infracţionale
[Art.2297 abrogat prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.06.2025]
[Art.2297 completat prin Legea nr.261 din 07.12.2017, în vigoare 12.01.2018]
[Art.2297 introdus prin Legea nr.49 din 30.03.2017, în vigoare 19.05.2017]
TITLUL VIII
TERMENELE PROCEDURALE ŞI ACTE PROCEDURALE COMUNE
Capitolul I
TERMENELE PROCEDURALE
Articolul 230. Noţiunea de termene procedurale şi consecinţele nerespectării lor
(1) Termene în procesul penal sînt intervale de timp în cadrul cărora sau după expirarea cărora pot fi efectuate acţiuni procesuale conform prevederilor prezentului cod.
(2) În cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual şi nulitatea actului efectuat peste termen.
(3) Dacă o măsură procesuală nu poate fi luată decît pe un termen prevăzut de lege, expirarea acestuia impune încetarea efectului acestei măsuri.
Articolul 231. Calcularea termenelor procedurale
(1) Termenele stabilite de prezentul cod se calculează pe ore, zile, luni şi ani.
(2) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna şi anul indicate în actul care a provocat curgerea termenului, afară de cazurile în care legea dispune altfel.
(3) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se ia în calcul ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte.
(4) Termenele calculate pe luni sau pe ani expiră la sfîrşitul zilei respective a ultimei luni sau la sfîrşitul zilei şi lunii respective din ultimul an. Dacă această zi cade într-o lună ce nu are zi corespunzătoare, termenul expiră în ultima zi a acestei luni.
(5) Dacă ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfîrşitul primei zile lucrătoare care urmează.
Articolul 232. Acte considerate ca făcute în termen
(1) Actul depus în cadrul termenului prevăzut de lege la administraţia locului de detenţie, la unitatea militară, la administraţia instituţiei medicale sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată este considerat ca făcut în termen. Înregistrarea sau confirmarea făcută de către administraţia locului de detenţie, a unităţii militare sau a instituţiei medicale pe actul depus, precum şi recipisa oficiului poştal despre actul primit pe actul depus, servesc drept dovadă a datei depunerii actului.
(2) Cu excepţia termenului prevăzut pentru căile de atac şi de depunere în instanţa de judecată a demersurilor, actul efectuat de procuror se consideră ca depus în termen dacă data la care a fost trecut în registrul de ieşire a actelor se încadrează în termenul cerut de lege pentru efectuarea actului.
[Art.232 alin.(2) completat prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 233. Calcularea termenelor în cazul măsurilor preventive
În calcularea termenelor privind măsurile preventive, ora sau ziua de la care începe şi la care se sfîrşeşte termenul intră în durata acestora.
Articolul 234. Restabilirea termenului omis
(1) Dacă persoana respectivă a omis termenul procedural din motive întemeiate, acesta poate fi restabilit, la cererea ei, prin hotărîre a organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, în condiţiile legii. Termenul omis poate fi restabilit numai în privinţa persoanei menţionate în acest alineat, dar nu şi în privinţa altor persoane.
(2) Refuzul de a restabili termenul omis poate fi atacat în condiţiile legii.
Capitolul II
CITAREA ŞI COMUNICAREA ALTOR ACTE PROCEDURALE
Articolul 235. Scopul citării şi consecinţele nerespectării ei
(1) Citarea în procesul penal constituie acţiunea procedurală prin care organul de urmărire penală, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată asigură prezentarea unei persoane în faţa sa pentru desfăşurarea normală a procesului penal.
(2) Persoana citată este obligată să se prezinte conform citaţiei, iar în caz de imposibilitate de a se prezenta la data, ora şi locul la care a fost citată, ea este obligată să informeze organul respectiv despre aceasta, indicînd motivul imposibilităţii de a se prezenta.
(3) În cazul în care persoana citată nu anunţă despre imposibilitatea de a se prezenta la data, ora şi locul indicat şi nu se prezintă nemotivat la organul de urmărire penală sau la instanţă, această persoană poate fi supusă amenzii judiciare sau aducerii silite.
(4) În cazul citării bănuitului, învinuitului sau inculpatului, acesta este informat de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată că neprezentarea nemotivată la organul respectiv nu împiedică finalizarea urmăririi penale, judecarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti pe fondul cauzei în lipsa persoanei citate în mod legal.
[Art.235 alin.(4) introdus prin Legea nr.189 din 14.07.2022, în vigoare 26.07.2022]
Articolul 236. Modul de citare
(1) Chemarea unei persoane în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată se face prin citaţie scrisă. Citarea se poate face şi prin notă telefonică sau telegrafică, prin telefax ori prin mijloace electronice.
(11) Citarea se poate face şi prin intermediul poştei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică în cazul în care ofiţerul de urmărire penală, procurorul, instanţa de judecată dispun de mijloacele tehnice necesare pentru a dovedi că citaţia a fost primită.
(2) Citarea se va face în aşa fel ca persoanei chemate să i se înmîneze citaţia cu cel puţin 5 zile înainte de data cînd ea trebuie să se prezinte conform citaţiei în faţa organului respectiv. Această regulă nu se aplică la citarea bănuitului, învinuitului, inculpatului, a altor participanţi la proces pentru efectuarea unor acţiuni procesuale de urgenţă în cadrul desfăşurării urmăririi penale sau al judecării cauzei. Dacă acţiunea procesuală este neplanificată şi nu poate fi amînată, citaţia poate fi înmînată nemijlocit înainte de ora prezentării.
(21) Minorul în vîrstă de pînă la 16 ani va fi citat prin intermediul părinţilor sau al tutorelui, cu excepţia cazului în care acest lucru nu este posibil.
(3) Citaţia se înmînează de către agentul împuternicit cu înmînarea citaţiei (denumit în continuare agent) sau prin serviciul poştal.
(4) Instanţa de judecată poate comunica şi oral citaţia persoanei prezente la şedinţă, aducîndu-i la cunoştinţă consecinţele neprezentării. În cursul urmăririi penale, citaţia făcută în acest mod se consemnează într-un proces-verbal şi se semnează de către persoana astfel citată.
[Art.236 completat prin Legea nr.195 din 19.11.2015, în vigoare 18.12.2015]
Articolul 237. Conţinutul citaţiei
(1) Citaţia este individuală şi trebuie să cuprindă:
1) denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată care emite citaţia, sediului său, data emiterii şi numărul dosarului;
2) numele, prenumele celui citat, calitatea procesuală în care este citat şi indicarea obiectului cauzei;
3) adresa celui citat, care trebuie să cuprindă: localitatea, strada, numărul casei, apartamentului, precum şi orice alte date necesare pentru a preciza adresa celui citat;
4) ora, ziua, luna şi anul, locul de prezentare a persoanei, menţionîndu-se consecinţele legale în caz de neprezentare;
5) menţiunea că partea citată are dreptul să fie asistată de un avocat cu care să se prezinte la termenul fixat;
6) dacă este cazul, menţiunea că apărarea este obligatorie, iar în cazul în care partea nu îşi va alege un avocat care să se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un avocat care îi va acordă asistenţă juridică garantată de stat.
(2) Citaţia se semnează de către persoana care o emite.
Articolul 238. Locul de citare
(1) Persoana se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă prin serviciul de personal al instituţiei în care lucrează.
(2) Dacă, printr-o declaraţie, dată anterior în cursul procesului penal, persoana a indicat un alt loc pentru a fi citată, ea se citează la locul indicat.
(3) În caz de schimbare a adresei indicate în declaraţia sa, persoana este citată la noua sa adresă numai dacă a informat organul de urmărire penală ori instanţa de judecată despre schimbarea intervenită sau dacă organul de urmărire penală ori instanţa determină că s-a produs o schimbare de adresă pe baza datelor obţinute de agentul respectiv.
(31) Bănuitul, învinuitul sau inculpatul are obligaţia de a informa, în termen de cel mult 3 zile, organul de urmărire penală, procurorul, instanţa de judecată despre schimbarea domiciliului. În cadrul audierii, bănuitul, învinuitul sau inculpatul este informat cu privire la această obligaţie şi cu privire la consecinţele nerespectării ei.
(32) Bănuitul, învinuitul sau inculpatul poate fi citat la sediul avocatului ales dacă nu s-a prezentat după prima citare legal îndeplinită.
(4) Bolnavii aflaţi în spital sau într-o altă instituţie medicală se citează prin administraţia acestora.
(5) Deţinuţii se citează la locul de deţinere prin administraţia instituţiei de detenţie.
(6) Militarii încazarmaţi se citează la unitatea militară din care fac parte prin comandantul acesteia.
(7) Citarea persoanelor de peste hotare se efectuează în condiţiile prevederilor tratatelor de asistenţă juridică în materie penală.
Articolul 239. Înmînarea citaţiei destinatarului
(1) Citaţia se înmînează personal celui citat, care va semna dovada de primire.
(2) Dacă persoana citată nu vrea să primească citaţia sau, primind-o, nu vrea sau nu poate să semneze dovada de primire, agentul lasă citaţia celui citat ori, în cazul refuzului de primire, o afişează pe uşa locuinţei acesteia, întocmind despre aceasta un proces-verbal.
(3) În cazul în care citarea se face potrivit art.238 alin.(1), (4)-(6), administraţiile instituţiilor respective sînt obligate să înmîneze de îndată citaţia persoanei citate contra semnătură, certificîndu-i semnătura în dovada de primire sau indicînd motivul pentru care nu s-a putut obţine semnătura acesteia. Dovada de primire se predă agentului procedural, care o înaintează organului de urmărire penală sau instanţei de judecată care a emis citaţia.
Articolul 240. Înmînarea citaţiei altor persoane
(1) Dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmînează citaţia soţului, unei rude sau oricărei persoane care locuieşte cu ea ori care în mod obişnuit îi recepţionează corespondenţa. Citaţia nu poate fi înmînată unui minor sub 14 ani sau unei persoane bolnave mintal.
(2) Dacă persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente, într-un cămin sau la hotel, în lipsa persoanelor indicate în alin.(1), citaţia se predă administratorului, persoanei de serviciu sau celor care în mod obişnuit îi înlocuiesc.
(3) Persoana care primeşte citaţia semnează dovada de primire, iar agentul, certificînd identitatea şi semnătura, întocmeşte proces-verbal. Dacă aceasta nu vrea sau nu poate semna dovada de primire, agentul afişează citaţia pe uşa locuinţei, întocmind proces-verbal.
(4) În lipsa persoanelor indicate la alin.(1) şi (2), agentul este obligat să se intereseze cînd poate găsi persoana citată pentru a-i înmîna citaţia. Dacă nici pe această cale nu reuşeşte să o înmîneze, agentul afişează citaţia pe uşa locuinţei persoanei citate, întocmind proces-verbal.
(5) În cazul în care persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente, într-un cămin sau la hotel, dacă în citaţie nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuieşte, agentul este obligat să facă investigaţii pentru a afla aceasta. Dacă investigaţiile au rămas fără rezultat, agentul afişează citaţia pe uşa principală a clădirii sau la locul de afişare a informaţiei, întocmind proces-verbal şi făcînd menţiune despre circumstanţele care au făcut imposibilă înmînarea citaţiei.
Articolul 241. Cercetări în vederea înmînării citaţiei
Dacă persoana citată şi-a schimbat adresa, agentul afişează citaţia pe uşa locuinţei indicate în citaţie şi se informează pentru a afla noua adresă, menţionînd în procesul-verbal datele obţinute.
Articolul 242. Dovada de primire şi procesul-verbal de predare a citaţiei
(1) Dovada de primire a citaţiei trebuie să cuprindă numărul dosarului penal, denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei care a emis citaţia, numele, prenumele şi calitatea procesuală a persoanei citate, precum şi data pentru care este citată. Dovada de primire trebuie să cuprindă, de asemenea, data înmînării citaţiei, numele, prenumele, calitatea şi semnătura celui ce înmînează citaţia, certificarea de către acesta a identităţii şi a semnăturii persoanei căreia i s-a înmînat citaţia, precum şi indicarea calităţii acesteia.
(2) Ori de cîte ori, cu prilejul predării sau afişării unei citaţii se întocmeşte un proces-verbal, acesta va cuprinde, în mod corespunzător, şi menţiunile indicate în alin.(1).
Articolul 243. Comunicarea altor acte procedurale
(1) Comunicarea celorlalte acte de procedură se face potrivit dispoziţiilor prezentului capitol.
(2) La solicitarea părţilor, cererile, demersurile şi materialele cauzei pot fi comunicate acestora prin mijloace de comunicare electronică ce asigură transmiterea şi confirmarea primirii acestor acte.
[Art.243 alin.(2) introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Capitolul III
CERERI ŞI DEMERSURI ÎN PROCESUL PENAL
Articolul 244. Cereri şi demersuri
(1) Cererile în procesul penal constituie solicitările adresate, în scris sau oral, de către părţile în proces sau alte persoane interesate organului de urmărire penală sau instanţei în legătură cu desfăşurarea procesului, constatarea circumstanţelor ce au importanţă pentru cauză, precum şi cu asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei.
(2) Demersurile constituie acte ale organului de urmărire penală, ale organizaţiei obşteşti sau ale colectivului de muncă în scopul efectuării unor anumite acţiuni procedurale, în condiţiile prezentului cod. Demersurile organului de urmărire penală se adresează judecătorului de instrucţie sau, după caz, instanţei judecătoreşti. Demersurile organizaţiilor obşteşti şi ale colectivelor de muncă se adresează organului de urmărire penală sau instanţei.
Articolul 245. Înaintarea cererilor şi demersurilor
(1) Cererile şi demersurile pot fi depuse la orice etapă a desfăşurării procesului penal. Persoana care depune cerere sau demers trebuie să indice în legătură cu care circumstanţă solicită efectuarea acţiunii procesuale respective sau adoptarea hotărîrii. Cererile şi demersurile scrise se anexează la dosarul penal, iar cele orale se includ în procesul-verbal al acţiunii procesuale sau al şedinţei de judecată.
(2) Respingerea cererii sau a demersului nu privează persoana, organizaţia obştească sau colectivul de muncă de dreptul de a le reiniţia în altă etapă a procesului penal.
Articolul 246. Termenele de examinare a cererilor şi demersurilor
(1) Cererile, precum şi demersurile organizaţiilor obşteşti şi ale colectivelor de muncă, vor fi examinate şi soluţionate imediat după depunerea lor. Dacă organul căruia îi este adresată cererea sau demersul nu le poate soluţiona imediat, acestea urmează să fie soluţionate nu mai tîrziu de 15 zile de la data primirii lor.
(2) Demersurile organului de urmărire penală se examinează în termenele stabilite de prezentul cod.
Articolul 247. Soluţionarea cererilor şi demersurilor
(1) Cererea sau, după caz, demersul organizaţiei obşteşti ori al colectivului de muncă urmează să fie admise dacă aceasta contribuie la cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă a circumstanţelor cauzei, la asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor în proces şi ale altor persoane participante la proces.
(2) În caz de respingere, parţială sau totală, a cererii sau, după caz, a demersului organizaţiei obşteşti ori al colectivului de muncă, organul de urmărire penală adoptă o ordonanţă, iar instanţa de judecată o încheiere, care sînt aduse la cunoştinţă solicitantului. Hotărîrea organului de urmărire penală, precum şi a instanţei de judecată, cu privire la respingerea cererii sau demersului pot fi atacate în cazurile şi în modul stabilit de prezentul cod.
(3) Demersurile organului de urmărire penală se examinează în modul stabilit de prezentul cod.
Capitolul IV
MODIFICAREA ÎN ACTELE PROCEDURALE, CORECTAREA
ERORILOR MATERIALE ŞI ÎNLĂTURAREA UNOR
OMISIUNI VĂDITE
Articolul 248. Modificări în actele procedurale
(1) Orice modificare (adăugare, corectare, suprimare) făcută în cuprinsul unui act procedural este valabilă dacă aceasta este confirmată în scris, în cuprinsul sau la sfîrşitul actului, de către cei care l-au semnat.
(2) Modificările neconfirmate, dar care nu schimbă sensul frazei, rămîn valabile.
(3) Locurile nescrise în cuprinsul unei declaraţii urmează să fie barate, astfel încît să nu se poată face adăugări.
Articolul 249. Corectarea erorilor materiale
(1) Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se corectează de însuşi organul de urmărire penală, de judecătorul de instrucţie sau de instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.
(2) La corectarea erorilor materiale, părţile pot fi chemate spre a da explicaţii.
(3) Despre corectarea efectuată, organul de urmărire penală întocmeşte un proces-verbal, iar judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată - o încheiere, făcîndu-se menţiune şi la sfîrşitul actului corectat.
Articolul 250. Înlăturarea unor omisiuni vădite
Prevederile art.249 se aplică şi în cazul în care organul de urmărire penală, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunţat asupra sumelor pretinse de martori, experţi, interpreţi, traducători, apărători, asupra restituirii obiectelor, corpurilor delicte sau a ridicării măsurilor asiguratorii, precum şi a altor măsuri.
Capitolul V
NULITATEA ACTELOR PROCEDURALE
Articolul 251. Efectele nulităţii
(1) Încălcarea prevederilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului procedural numai în cazul în care s-a comis o încălcare a normelor procesuale penale ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, fie au fost afectate caracterul echitabil al procesului penal sau drepturile părţilor.
(2) Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate atunci când există o legătură directă între acestea şi actul declarat nul.
(3) În cazul în care constată nulitatea unui act, organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată dispune, atunci când este necesar şi dacă este posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispoziţiilor legale."
[Art.251 în redacţia Legii nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 2511. Nulităţile absolute
(1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind:
a) compunerea completului de judecată;
b) competenţa instanţelor judecătoreşti după calitatea persoanei;
c) publicitatea şedinţei de judecată;
d) participarea părţilor în cazurile obligatorii;
e) prezenţa interpretului, traducătorului, dacă este obligatorie potrivit legii.
(2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.
(3) Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin.(1) poate fi invocată la orice etapă a procesului penal.
[Art.2511 introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolul 2512. Nulităţile relative
(1) Încălcarea dispoziţiilor legale, altele decât cele prevăzute la art.2511, determină nulitatea actului în cazul în care a fost afectat caracterul echitabil al procesului penal sau drepturile părţilor.
(2) Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, bănuit, învinuit, inculpat, de celelalte părţi în cazul în care există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate.
(3) Nulitatea relativă se invocă:
a) în cursul urmăririi penale - în timpul sau imediat după efectuarea actului ori, cel târziu, la terminarea urmăririi penale, când partea ia cunoştinţă de materialele dosarului;
b) în instanţa de judecată - numai pentru probele care sunt prezentate nemijlocit în instanţă.
(4) Prin derogare de la alin.(3), în cazul în care, din motive întemeiate, partea nu a avut posibilitatea de a lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale până la trimiterea cauzei în judecată, nulitatea relativă poate fi invocată în instanţa de judecată.
(5) Nulitatea relativă nu se aplică şi nu duce la anularea actului în cazul în care persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege.
[Art.2512 introdus prin Legea nr.245 din 31.07.2023, în vigoare 22.08.2023]
Articolele 252 - 562. PARTEA SPECIALĂ
_______________________________
* Republicată în temeiul art.IV al Legii nr.252 din 8 noiembrie 2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.263-269, art.855.
Modificată şi completată prin Legile Republicii Moldova:
1) Legea nr.178-XVI din 22.07.2005 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.107-109, art.539;
2) Legea nr.154-XVI din 21.07.2005 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.126-128, art.611;
3) Legea nr.277-XVI din 04.11.2005 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.161-163, art.795;
4) Legea nr.289-XVI din 11.11.2005 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.164-167, art.816;
5) Legea nr.148-XVI din 08.06.2006 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.98-101, art.459;
6) Legea nr.184-XVI din 29.06.2006 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.126-130, art.599;
7) Legea nr.264-XVI din 28.07.2006 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.170-173, art.781;
8) Legea nr.387-XVI din 08.12.2006 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.203-206, art.975;
9) Legea nr.410-XVI din 21.12.2006 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.203-206, art.991;
10) Legea nr.376-XVI din 07.12.2006 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.14-17, art.44;
11) Legea nr.153-XVI din 05.07.2007 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.107-111, art.478;
12) Legea nr.224-XVI din 25.10.2007 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.184-187, art.715;
13) Legea nr.235-XVI din 08.11.2007 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.188-191, art.732;
14) Legea nr.243-XVI din 16.11.2007 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.194-197, art.747;
15) Legea nr.256-XVI din 29.11.2007 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.203-206, art.788;
16) Legea nr.292-XVI din 21.12.2007 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.28-29, art.82;
17) Legea nr.2-XVI din 07.02.2008 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.42-44, art.121;
18) Legea nr.13-XVI din 14.02.2008 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.51-54, art.161;
19) Legea nr.44-XVI din 06.03.2008 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.76-77, art.251;
20) Legea nr.114-XVI din 22.05.2008 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.102, art.382;
21) Legea nr.89-XVI din 24.04.2008 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.99-101, art.366;
22) Legea nr.285-XVI din 20.12.2007 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.5-7, art.15;
23) Legea nr.237-XVI din 13.11.2008 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.215-217, art.794;
24) Legea nr.108-XVIII din 17.12.2009 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.193-196, art.609;
25) Legea nr.167 din 09.07.2010 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.155-158, art.551;
26) Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.26 din 23.11.2010, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.235-240, art.27;
27) Legea nr.62 din 01.04.2011 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.63-64, art.157;
28) Legea nr.88 din 21.04.2011 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.107-109, art.284;
29) Legea nr.66 din 07.04.2011 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.110-112, art.299;
30) Legea nr.163 din 22.07.2011 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.146, art.448;
31) Legea nr.245 din 02.12.2011 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.25-28, art.77;
32) Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.3 din 09.02.2012, Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2012, nr.38-41, art.7;
33) Legea nr.29 din 06.03.2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.48, art.146;
34) Legea nr.33 din 06.03.2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.99-102, art.330;
35) Legea nr.73 din 12.04.2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.99-102, art.332;
36) Legea nr.120 din 25.05.2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.103, art.353;
37) Legea nr.66 din 05.04.2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.155-159, art.510;
38) Legea nr.252 din 08.11.2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.263-269, art.855;
39) Legea nr.274 din 30.11.2012 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.273-279, art.871;
40) Legea nr.38 din 21.03.2013 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.75-81, art.233;
41) Legea nr.158 din 28.06.2013 - Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.152-158, art.483.