244/24.04.2019 Hotărîre cu privire la reorganizarea Î.S. "Pulbere", Î.S. "Magazinul Specializat de Arme "Dinamo-MA" şi Î.S. "Cartuş"
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la reorganizarea Î.S. “Pulbere”, Î.S. “Magazinul
Specializat de Arme “Dinamo-MA” şi Î.S. “Cartuş”
nr. 244 din 24.04.2019
(în vigoare 26.04.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 148-158 art. 274 din 26.04.2019
* * *
În temeiul art.7 lit.r) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), art.6 alin.(1) lit.e) din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401) şi art.12 alin.(1) din Legea nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.441-450, art.750), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se reorganizează Î.S. “Pulbere”, Î.S. “Magazinul Specializat de Arme “Dinamo-MA” prin fuziune (absorbţie) cu Î.S. “Cartuş”, în calitate de întreprindere absorbantă.
2. Se reorganizează Î.S. “Cartuş” prin transformare în S.A. “Cartuş”.
3. Agenţia Proprietăţii Publice:
1) în termen de o lună de la data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, va institui comisia de transmitere a patrimoniului Î.S. “Pulbere” şi Î.S. “Magazinul Specializat de Arme “Dinamo-MA” către Î.S. “Cartuş”;
2) va realiza reorganizarea întreprinderilor nominalizate în modul stabilit de legislaţie.
4. Transmiterea patrimoniului întreprinderilor absorbite se va efectua conform prevederilor Regulamentului cu privire la modul de transmitere a bunurilor proprietate publică, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.901/2015 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.1, art.2).
5. Cheltuielile ce ţin de reorganizarea întreprinderilor nominalizate vor fi acoperite de Î.S. “Cartuş” în proces de reorganizare.
6. Hotărîrea Guvernului nr.902/2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Proprietăţii Publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.390-395, art.1011) se modifică după cum urmează:
1) în anexa nr.4, următoarele poziţii se exclud:
“Î.S. “Pulbere”
ÎS “Cartuş”
Î.S. “Magazinul specializat de arme “Dinamo-MA”;
2) anexa nr.41 se completează cu poziţia “S.A. “Cartuş”.
7. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării.
| PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul economiei | |
| şi infrastructurii | Chiril Gaburici |
| Nr.244. Chişinău, 24 aprilie 2019. | |