BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 249 din 31.07.2023

pentru modificarea Legii nr.215/2016 cu privire la tineret

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
31.07.2023

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru modificarea Legii nr. 215/2016

cu privire la tineret

nr. 249  din  31.07.2023

 (în vigoare 11.08.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 302-305 art. 544 din 11.08.2023

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

1. În cuprinsul legii, sintagma "Ministerul Educaţiei şi Cercetării", la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma "organul central de specialitate al statului" la forma gramaticală corespunzătoare, cu excepţia articolului 9 alineatul (1).

2. Articolul 2:

noţiunile "activitate de tineret (lucrul de tineret)" şi "centru de tineret" vor avea următorul cuprins:

"activitate de tineret – orice activitate cu şi pentru tineri, de natură socială, culturală, educaţională sau civică, ce are la bază procese de învăţare nonformală şi de participare voluntară, coordonată de către un lucrător de tineret;

centru de tineret – instituţie de drept public sau de drept privat, al cărei scop principal este realizarea unui complex de servicii şi programe adresate tuturor categoriilor de tineri, având misiunea de a le asigura informarea, orientarea, consilierea, educarea şi petrecerea timpului liber, contribuind la pregătirea integrării lor sociale şi profesionale;"

după noţiunea "centru de tineret" se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:

"Centrul de inovaţie socială – centru, fără personalitate juridică, a cărui misiune este de a cataliza inovaţia socială prin incubarea organizaţiilor de tineret şi oferirea de servicii programatice, strategice, administrative şi/sau financiare;"

noţiunea "consiliu local al tinerilor" va avea următorul cuprins:

"consiliu local al tinerilor – structură neformală de reprezentare şi împuternicire a tinerilor, creată în scopul asigurării participării acestora la procesul decizional la nivel local şi în scopul contribuirii acestora la dezvoltarea comunităţii;"

după noţiunea "consiliu local al tinerilor" se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:

"Consiliul naţional al tinerilor – organ reprezentativ, autonom, nonguvernamental şi apolitic, format din tineri şi organizaţii de tineret, al cărui scop principal este reprezentarea intereselor tinerilor în dezvoltarea şi implementarea politicilor publice;"

după noţiunea "lucrător de tineret" se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:

"lucrul de tineret – proces/practică educaţional/ă distinct/ă, flexibil/ă şi adaptabil/ă, centrat/ă pe dezvoltarea personală, socială şi civică a tinerilor;"

noţiunea "organizaţie de tineret" va avea următorul cuprins:

"organizaţie de tineret – organizaţie necomercială, formată preponderent din tineri, în care tinerii constituie cel puţin 2/3 din componenţa organelor de conducere, ale cărei scopuri statutare sunt orientate spre dezvoltarea multilaterală a tinerilor;"

după noţiunea "organizaţie de tineret" se introduce o noţiune nouă cu următorul cuprins:

"parteneriat strategic – cooperare stabilită în cadrul unui acord între instituţiile publice şi structurile asociative de tineret în vederea realizării politicilor şi programelor de tineret;"

noţiunea "politici de tineret" va avea următorul cuprins:

"politici de tineret – ansamblu de principii, obiective şi activităţi, desfăşurate de autorităţile publice, prin care se urmăreşte ameliorarea condiţiilor de bunăstare, de participare activă şi incluzivă a tinerilor la viaţa societăţii, de dezvoltare personală şi profesională pentru tineri;"

noţiunea "specialist în lucrul de tineret" se abrogă.

3. La articolul 4:

litera d) va avea următorul cuprins:

"d) comisiile pentru politicile de tineret;"

litera f) se abrogă.

4. Articolul 5 alineatul (4):

la litera d), cuvintele "având experienţă de muncă în străinătate" se exclud;

alineatul se completează cu litera e) cu următorul cuprins:

"e) crearea mecanismelor şi programelor de susţinere a tinerilor şi studenţilor interesaţi de cultură, cercetare şi inovaţie."

5. La articolul 6:

alineatul (2) se completează cu litera d) cu următorul cuprins:

"d) recunoaşterea documentelor şi a certificatelor de participare, formare şi dobândire a competenţelor, obţinute de tineri şi lucrătorii de tineret în cadrul programelor de tineret ale Uniunii Europene."

alineatul (3) se completează cu litera e) cu următorul cuprins:

"e) promovarea activităţii de voluntariat şi a dialogului intergeneraţional în rândul tinerilor şi susţinerea programelor de stimulare a voluntariatului şi a dialogului intergeneraţional."

6. Articolul 9 alineatul (2):

la litera g), textul "prin intermediul unor concursuri," şi textul " , organizate anual" se exclud;

alineatul se completează cu literele n) şi o) cu următorul cuprins:

"n) acordă sprijin material organizaţiilor de tineret în conformitate cu cadrul normativ cu privire la organizaţiile necomerciale;

o) încheie parteneriate strategice cu organizaţiile şi structurile de tineret cele mai importante în vederea realizării politicilor, programelor şi a proiectelor de tineret."

7. La articolul 11, litera e) va avea următorul cuprins:

"e) funcţionează în baza unui regulament-cadru aprobat de organul central de specialitate al statului."

8. Articolul 12:

la alineatul (2):

litera f) va avea următorul cuprins:

"f) colaborează, în implementarea politicilor, cu organizaţiile de tineret, cu centrele de tineret, cu filialele organizaţiilor naţionale şi internaţionale, cu consiliile locale ale tinerilor, cu grupurile de iniţiativă ale tinerilor şi cu structurile de reprezentare a tinerilor;"

alineatul se completează cu litera l) cu următorul cuprins:

"l) consultă şi implică tinerii şi structura de participare a tinerilor din teritoriul administrat în procesul de elaborare şi implementare a politicilor de tineret la nivel local."

la alineatul (3), litera e) va avea următorul cuprins:

"e) creează şi asigură funcţionarea comisiilor pentru politicile de tineret."

9. Articolul 13:

la alineatul (3), cuvintele "Fondatorul asigură dezvoltarea şi funcţionarea" se substituie cu textul "Fondatorul asigură dezvoltarea, finanţarea şi funcţionarea";

alineatul (4) va avea următorul cuprins:

"(4) Centrul de tineret cu statut de instituţie de drept public activează în baza unui regulament-cadru aprobat de Guvern."

articolul se completează cu alineatele (41) şi (42) cu următorul cuprins:

"(41) Centrul de tineret cu statut de instituţie de drept privat activează în baza propriului regulament de organizare şi funcţionare aprobat.

(42) Portofoliul de programe realizate de centrele de tineret şi criteriile de evaluare a acestora sunt stabilite în regulamentul aprobat de Guvern."

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

"(5) Angajarea personalului de conducere în centrele de tineret cu statut de instituţie de drept public se face în baza unui regulament aprobat de organul central de specialitate al statului."

la alineatul (6), după cuvintele "În centrele de tineret" se introduc cuvintele "cu statut de instituţie de drept public", iar sintagma "specialist de tineret" se substituie cu sintagma "lucrător de tineret";

articolul se completează cu alineatele (7)–(9) cu următorul cuprins:

"(7) Evaluarea instituţională a centrelor de tineret cu statut de instituţie de drept public se face în baza unei metodologii aprobate de Guvern.

(8) Centrele de tineret cu statut de instituţie de drept public vor fi finanţate în corespundere cu criteriile stabilite în Metodologia-cadru de finanţare a centrelor de tineret, aprobată de Guvern.

(9) Programele realizate de centrele de tineret pot fi finanţate de la bugetul public naţional, precum şi din alte surse neinterzise de lege, în baza unor programe de stat."

10. Legea se completează cu articolele 131 şi 141 cu următorul cuprins:

"Articolul 131. Centrul de inovaţie socială

(1) Centrul de inovaţie socială este o structură organizatorică, fără personalitate juridică, dedicată tinerilor şi organizaţiilor de tineret care proiectează şi implementează noi soluţii orientate spre schimbări conceptuale, de proces, de produs sau organizaţionale, care urmăresc creşterea bunăstării indivizilor şi a comunităţilor.

(2) Procesul de administrare a Centrului de inovaţie socială are la bază principiul participării semnificative a tinerilor şi a structurilor de tineret la luarea deciziilor.

(3) Centrul de inovaţie socială funcţionează în baza unui regulament aprobat de organul central de specialitate al statului."

"Articolul 141. Consiliul naţional al tinerilor

(1) Consiliul naţional al tinerilor este un organ reprezentativ ce promovează interesele tinerilor în procesul de elaborare, implementare şi evaluare a politicilor de tineret.

(2) Organul central de specialitate al statului recunoaşte, prin încheierea unui parteneriat strategic, Consiliul naţional al tinerilor, care este membru al Forumului European de Tineret.

(3) Organul central de specialitate al statului implică Consiliul naţional al tinerilor în procesul de elaborare, consultare, implementare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice cu impact asupra tinerilor."

11. La articolul 15, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"(1) Consiliile locale ale tinerilor sunt structuri neformale de reprezentare ale tinerilor la nivel local, create la iniţiativa tinerilor din comunitate sau din regiune."

12. Legea se completează cu articolul 161 cu următorul cuprins:

"Articolul 161. Parteneriatele strategice

(1) Parteneriatele strategice sunt încheiate între autorităţile publice cu competenţe în domeniul de tineret şi structurile sau organizaţiile reprezentative din sectorul de tineret.

(2) Autorităţile publice pot planifica şi aloca, în limita bugetului disponibil, resurse financiare pentru dezvoltarea şi realizarea politicilor, programelor, proiectelor şi a acţiunilor asumate în cadrul parteneriatelor strategice.

(3) Parteneriatele strategice sunt încheiate în domeniile-cheie prevăzute în documentele de politici naţionale de tineret.

(4) Finanţarea unui parteneriat strategic se face în baza unui concurs de selectare a partenerilor/programelor de tineret, desfăşurat conform regulamentului-cadru aprobat de organul central de specialitate al statului."

13. Articolul 17:

denumirea articolului va avea următorul cuprins:

"Articolul 17. Activităţile şi programele de tineret";

la alineatul (1), textul "(lucrul de tineret)" se exclude;

alineatele (2)–(4) vor avea următorul cuprins:

"(2) Activităţile de tineret pot fi organizate şi desfăşurate de tineri, de voluntari, de grupurile de iniţiativă ale tinerilor, de organizaţii necomerciale, de instituţii de drept public şi de drept privat.

(3) Programul de tineret reprezintă o intervenţie planificată şi instituţionalizată, realizată de organizaţii, instituţii şi agenţii specializate în lucrul de tineret.

(4) Instrumentul fundamental în realizarea programului de tineret îl constituie lucrul de tineret realizat de lucrători de tineret calificaţi."

14. Articolul 18 va avea următorul cuprins:

"Articolul 18. Lucrătorul de tineret

(1) Lucrătorul de tineret este o persoană care realizează activităţi cu tinerii, respectând principiile şi instrumentele proprii lucrului de tineret, orientate spre dezvoltarea multilaterală a tinerilor.

(2) Lucrătorul de tineret poate realiza activităţi de tineret în mod planificat sau în funcţie de circumstanţe pentru a răspunde la necesităţile tinerilor.

(3) Lucrătorul de tineret calificat este persoana care a beneficiat de formări profesionale şi deţine certificate ce atestă cunoştinţe de lucru cu tinerii.

(4) Formarea şi calificarea profesională a lucrătorilor de tineret se face în baza unui program aprobat de organul central de specialitate al statului.

(5) Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Programelor şi Activităţii de Tineret asigură procesul de formare continuă a lucrătorilor de tineret."

(2) Guvernul, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va aduce actele sale normative în concordanţă cu prevederile acesteia.