Hotărâre nr. 250 din 29.04.2025
privind transmiterea unui teren în proprietatea statului (pentru dezvoltarea Proiectului "Deşeuri solide în Republica Moldova", aferent regiunii de management al deşeurilor nr.4)
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
privind transmiterea unui teren în proprietatea statului
(pentru dezvoltarea Proiectului "Deşeuri solide
în Republica Moldova", aferent regiunii de
management al deşeurilor nr.4)
nr. 250 din 29.04.2025
(în vigoare 30.04.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 201-203 art. 242 din 30.04.2025
* * *
În temeiul art.16 alin.(4) din Codul funciar nr.22/2024 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.93-95, art.137), cu modificările ulterioare, şi al art.14 alin.(1) lit.b) din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se acceptă transmiterea, cu titlu gratuit, conform Deciziei Consiliului municipal Chişinău, a terenului cu numărul cadastral 0100309.1180 (suprafaţa de 15 ha), amplasat în municipiul Chişinău, din proprietatea publică a municipiului Chişinău în proprietatea statului, administrarea Agenţiei Proprietăţii Publice, în scopul construirii Centrului de Reciclare şi Management Ecologic în cadrul Proiectului "Deşeuri solide în Republica Moldova", aferent regiunii de management al deşeurilor nr.4.
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul mediului | Sergiu Lazarencu |
| Nr.250. Chişinău, 29 aprilie 2025. | |