BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

258/03.04.2009 Hotărîre cu privire la simplificarea procedurii de înregistrare a copiilor nou-născuţi

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
03.04.2009

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la simplificarea procedurii de înregistrare a copiilor nou-născuţi

[Denumirea modificată prin Hot.Guv. nr.844 din 18.12.2009, în vigoare 31.12.2009]

nr. 258  din  03.04.2009

 (în vigoare 07.04.2009) 

Monitorul Oficial nr.68 art.307 din 07.04.2009

* * *

Abrogat: 15.01.2026

Hotărîrea Guvernului nr.3 din 14.01.2026

În scopul simplificării procedurii de înregistrare a copiilor nou-născuţi şi susţinerii familiilor tinere, Guvernul

[Preambulul modificat prin Hot.Guv. nr.844 din 18.12.2009, în vigoare 31.12.2009]

HOTĂRĂŞTE:

1. Agenţia Servicii Publice va întreprinde acţiunile necesare în vederea înregistrării naşterii în incinta instituţiilor medico-sanitare publice ce includ maternităţi, cu eliberarea certificatelor respective, asigurînd informarea persoanelor interesate şi despre posibilitatea înregistrării naşterii respective subdiviziunea competentă a Agenţiei Servicii Publice în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul, în conformitate cu prevederile art.21 al Legii nr.100-XV din 26 aprilie 2001 privind actele de stare civilă.

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]

[Pct.1 în redacţia Hot.Guv. nr.106 din 07.02.2013, în vigoare 15.02.2013]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.844 din 18.12.2009, în vigoare 31.12.2009]

[Pct.1 în redacţia Hot.Guv. nr.693 din 17.11.2009, în vigoare 27.11.2009]  

2. Ministerul Sănătăţii şi autorităţile administraţiei publice locale, în calitate de fondatori ai instituţiilor medico-sanitare publice ce includ maternităţi, în scopul realizării prezentei hotărîri, pînă la 13 aprilie 2009, vor pune gratuit la dispoziţia Agenţiei Servicii Publice încăperi în instituţiile menţionate.

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]

[Pct.3 exclus prin Hot.Guv. nr.844 din 18.12.2009, în vigoare 31.12.2009]

4. Cheltuielile ce ţin de executarea prezentei hotărîri vor fi acoperite în limita şi din contul mijloacelor bugetului de stat aprobate pentru domeniul respectiv.