Acte judiciare
273/18.05.93 Hotărîre despre aprobarea Regulamentului cu privire la Trezoreria de Stat
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
Despre aprobarea Regulamentului cu privire la Trezoreria de
Stat (Extras)
Nr.273 din 18.05.93
Monitor nr.5/157 din 30.05.1993
* * *
Abrogat: 06.06.2002
Hotărîrea Guvernului nr.667 din 27.05.2002
Întru executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova din 10
martie 1993 nr. 39 "Cu privire la Trezoreria de Stat" Guvernul
Republicii Moldova h o t ă r ă ş t e:
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la Trezoreria de Stat a
Ministerului Finanţelor conform anexei.
2. Se stabileşte, în legătură cu crearea Trezoreriei de Stat în
cadrul Ministerului Finanţelor, majorarea aparatului acestuia cu 23
unităţi, pentru care se alocă în fond anual de retribuţie în mărime de
4908 mii ruble.
PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVA ANDREI SANGHELI
Aprobat
prin hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova din
18 mai 1993 nr. 273
R E G U L A M E N T U L
Trezoreriei de Stat
I. Principii generale
1. Trezoreria de Stat (în continuare - Trezoreria) este o
subdiviziune structurală a Ministerului Finanţelor, cu statut de
direcţie principală.
2. În activitatea sa Trezoreria se călăuzeşte de Constituţia şi
Legile Republicii Moldova, hotărîrile Parlamentului şi Prezidiului
Parlamentului Republicii Moldova, Decretele Preşedintelui Republicii
Moldova, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului Republicii Moldova,
prevederile prezentului Regulament, ordinele Ministrului Finanţelor şi
hotărîrile Colegiului Ministerului Financelor.
3. În activitatea sa Trezoreria asigură interacţiunea necesară cu
organele adminitraţiei de stat în chestiunile ce ţin de decontările
reciproce între bugete şi în procesul de culegere a informaţiei cuvenite
privind executarea bugetelor locale.
4. Lunar Trezoreria prezintă Ministerului Finanţelor informaţia
privind operaţiunile financiare ale Guvernului şi rezultatele executării
bugetului republican şi a bugetelor locale, informaţie ce urmează să fie
inclusă în raportul către Guvern.
5. Trezoreria este condusă de şeful trezoreriei, desemnat şi
eliberat din funcţie de către Ministrul Finanţelor.
structura şi schema de încadrare ale Trzoreriei se aprobă de către
Ministrul Finanţelor în limitele fondului de salarizare, stabilit
Ministerului Finanţelor.
II. Sarcinile şi funcţiile Trezoreriei
6. Sarcinile principale ale Trezoreriei sînt:
organizarea şi exercitarea controlului asupra executării bugetului
republican;
reglementarea decontărilor reciproce între bugetele de toate
nivelurile şi fondurile extrabugetare de stat, evidenţa executării
acestori fonduri şi controlul asupra utilizării lor conforme;
culegerea şi prelucrarea informaţiei privind situaţia finanţelor de
stat, prezentarea dărilor de seamă despre operaţiunile financiare ale
Guvernului privind bugetul republican, fondurile extrabugetare de stat
şi situaţia bugetelor locale;
elaborarea metodologiei şi procedurilor financiare, obligatorii
pentru toate organele republicane ale administraţiei de stat, pentru
organizaţiile şi instituţiile lor.
7. Trezoreria îndeplineşte următoarele funcţii de bază:
asigură exercitarea sistemului bugetar şi evidenţa executării
bugetului republican şi a fondurilor extrabugetare de stat;
dirijează mijloacele, acumulate pe conturile sale, finanţează
cheltuielile în limitele creditelor bugetare şi celor cu destinaţie
speciaţlă;
reglementează decontările reciproce între bugetele de toate
nivelurile şi fondurile extrabugetare;
prognozează operativ încasările bugetare şi extrabugetare şi le
distribuie în limitele cheltuielilor, prevăzute pentru perioada
respectivă;
în comun cu Banca Naţională a Moldovei, gestionează datoria internă
şi externă de stat;
organizează munca de atragere a resurselor financiare prin emiterea
împrumuturilor de stat şi bonurilor de tezaur, cambiilor de tezaur în
scopul acoperirii deficitului bugear;
[Alin. în redacţia Hot. Guv. nr.98 din 01.03.94]
efectuează culegerea şi prelucrarea centralizată a informaţiei
privind starea bugetului republican şi bugetelor locale, precum şi a
fondurilor extrabugetare de stat şi prezintă lunar, în modul stabilit,
dări de seamă despre executarea bugetului republican, bugetelor locale
şi a fondurilor extrabugetare de stat şi despre alte operaţiuni
financiare ale Guvernului;
organizează şi efectuează şi evidenţa operaţiunilor financiare din
sfera activităţii economice externe, derulate de Guvern;
stabileşte ordinea de perfectare a operaţiunilor de totalizare
privind bugetul republican, execută decontul global al bugetului
republican;
exercită nemijlocit controlul asupra respectării legislaţiei
Republicii Moldova în partea ce se referă la executarea bugetului
republican şi a fondurilor extrabugetare de stat, precum şi la
asigurarea integrităţii mijloacelor de stat;
generalizează practica aplicării actelor departamentale ale
Ministerului Finanţelor în chestiunile executării bugetului republican
la capitolul venituri şi cheltuieli şi elaborează recomandări întru
optimizarea lor;
elaborează în modul stabilit proiectele actelor legislative şi
normative ce se referă la competenţele Trezoreriei;
organizează în comun cu Banca Naţională a Moldovei lucrul privind
emisia şi distribuirea hîrtiilor de valoare şi a împrumuturilor de stat;
stabileşte modul de evidenţă, întocmire a dărilor de seamă şi de
efectuarea a procedurilor financiare, executorii în activitatea tuturor
organelor administraţiei de stat, organizaţiilor şi instituţiilor
acestora, asigură unitarea normelor de realizare a operaţiunilor cu
mijloace de stat;
implementează şi aplică cu maximă efecienţă sistemele informaţionale
automatizate de telecomunicaţie în procesul de derulare şi evidenţă a
operaţiunilor financiare ale Guvernului;
interacţionează cu Banca Naţională a Moldovei, organele Serviciului
Fiscal de Stat, organele administraţiei de stat pentru a optimiza munca
şi intesifica controlul asupra utilizării mijloacelor bugetului de stat;
organizează în modul stabilit perfecţionarea cadrelor Trezoreriei;
stabileşte relaţii cu serviciile trezoreriilor Comunităţii Statelor
Independente şi ale altor ţări, studiează experienţa avansată vizînd
organizarea trezoreriilor altor ţări, studiază experienţa avansată
vizînd organizarea trezoreriilor altor ţări şi elaborează recomandări
privind aplicarea acesteia în activitatea trezoreriei.
III. Drepturi şi obligaţiuni
8. Trezoreria are dreptul:
să deschidă conturi corespunzătoare în Banca Naţională a Moldovei şi
instituţiile ei, în alte bănci şi în instituţii creditare.
Mijloacele temporar disponibile ale bugetului republican, aflate pe
conturile instituţiilor Trezoreriei, pot fi virate pe contul ei de
depozit în Banca Naţională a Moldovei (sau în altă bancă) pentru a fi
folosite în scopuri ce ar asigura eficienţa investirilor. Mijloacele
obţinute din aceste operaţiuni sînt îndreptate în venitul bugetului
republican.
Pentru mijloacele temporar atrase, banca în cauză plăteşte bugetului
o dobîndă în mărimea stabilită prin aranjamentul financiar respectiv.
În cazul împrumutării, în modul stabilit de legislaţie, a
mijloacelor Băncii Naţionale a Moldovei (sau ale altpr creditori) pentru
acoperirea golului de casă bugetar provizoriu, Ministerul Finanţelor
plăteşte o dobîndă în mărimea stabilită prin acordul respectiv;
să emită cambii de tezaur pe un termen de pînă la un an;
[Alin. introdus prin Hot. Guv. nr.98 din 01.03.94]
să efectueze la ministere, departamente de stat, întreprinderi,
instituţii şi organizaţii, asociaţii, concerne, inclusiv bănci şi alte
instituţii financiar creditare, indiferent de forma lor de proprietate,
inclusiv şi întreprinderi mixte şi firme străine, controlul documentelor
băneşti, registrelor evidenţei contabile şi dărilor de seamă, planurilor
şi devizelor, altor documente vizînd decontarea, virarea şi utilizarea
mijloacelor bugetului de stat şi ale fondurilor extrabugetare, şi să i
se pună la dispoziţie explicaţiile şi informaţiile necesare;
să ceară şi să primească de la diverse instituţii financiar-
creditare informaţii despre conturile întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor care urmează mijloace bugetare şi extrabugetare;
să ceară conducătorilor şi altor persoane cu funcţii de răspundere
din întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile controlate lichidarea
încălcărilor modului de executare a bugetului şi să verifice
îndeplinirea prescripţiilor sale;
să suspende toate operaţiunile de la conturile întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor (inclusiv ale băncilor şi altor
instituţii financiar-creditare), care utilizează mijloacele bugetului
statului şi ale fondurilor extrabugetare, în cazul cînd ele nu prezintă
(sau refuză să prezinte) organelor Trezoreriei şi persoanelor ei cu
funcţii de răspundere documentele contabile şi financiare privind
folosirea mijloacelor menţionate;
să ridice de la întreprinderi, instituţii şi organzaţii documentele
care atestă încălcarea de către acesta a modului şi normelor de
executarea a bugetului de stat şi a fondurilor extrabugetare. Drept
temei pentru ridicarea documentelor respective serveşte dispoziţia
scrisă a personei cu funcţii de răspundere a trezoreriei;
să perceapă pe cale extrajudiciară de la întreprinderi, instituţii
şi organizaţii mijloacele alocate de la buget sau din fondurile
extrabugetare şi folosite în alte scopuri decît destinaţia lor specială;
să prezinte Băncii Naţionale Moldovei propuneri privind retragerea
licenţelor pentru efectuarea operaţiunilor bancare acordate băncilor şi
altor instituţii financiar-creditare în cazul, cînd acestea temporizează
trecerea la conturile destinatarilor a sumelor, ce le-au fost
transferate de la bugetul şi fondurile extrabugetare;
în cazurile cînd se atestă încălcări ale modului şi normelor
stabilite de finanţare a operaţiunilor Guvernului sau se prezintă cu
întîrziere dările de seamă, documentaţia contabilă şi financiară, să
suspende sau să înceteze finanţarea unităţilor în cauză, comunicînd
organelor ierarhic superioare ale acestora despre sancţiunile aplicate
pînă la înlăturarea încălcărilor, precum şi să perceapă necondiţionat
mijloacele alocate anterior.
Ţinînd cont de eficienţa măsurilor finanţate din mijloacele
bugetului de stat, Ministerul Finanţelor poate acorda, după caz,
împrumuturi bugetare.
drepturile prevăzute în alineatele nouă, zece, doisprezece şi
treisprezece ale prezentului punct sînt acordate conducerii Ministerului
Fiananţelor, care le exercită în baza propunerilor prezentate de şeful
Trezoreriei.