BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

280/03.04.2018 Hotărîre pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege cu privire la completarea articolului 295 din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
03.04.2018

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege

cu privire la completarea articolului 295 din

Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997

nr. 280  din  03.04.2018

 (în vigoare 06.04.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 113-120 art. 321 din 06.04.2018

* * *

Guvernul HOTĂRĂŞTE:

Se aprobă şi se prezintă Parlamentului Avizul la proiectul de lege pentru completarea articolului 295 din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997.

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului

nr.280 din 3 aprilie 2018

AVIZ

la proiectul de lege cu privire la completarea articolului 295

din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997

Guvernul a examinat proiectul de lege cu privire la completarea articolului 295 din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.66 din 1 martie 2018), şi comunică următoarele.

Obiectivele politicii fiscale şi vamale pe termen mediu, ca parte componentă a Cadrului bugetar pe termen mediu, sînt bazate pe un sistem de impozitare echitabil şi pe principii generale de impozitare, fără extinderea facilităţilor fiscale. Concomitent, acestea urmăresc asigurarea susţinerii din partea statului prin alte mecanisme, întrucît experienţa ţărilor Uniunii Europene atestă că scutirile şi reducerile de la plata taxelor şi impozitelor, anularea penalităţilor şi majorărilor de întîrziere la plata obligaţiilor către stat sînt, de regulă, mai nocive pentru economia de piaţă decît cele sub forma cheltuielilor bugetare (subvenţii, subsidii).

Realizarea propunerii privind scutirea de la plata taxei pentru amenajarea teritoriului şi a taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii a farmaciilor care activează în mediul rural (sate) va atrage după sine încălcarea prevederilor articolului 6 alineatul (8) litera c) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997, în care este stipulat principiul echităţii fiscale care prevede tratarea egală a persoanelor fizice şi juridice ce activează în condiţii similare în vederea asigurării unei sarcini fiscale egale.

De asemenea, reiterăm că orice facilitate fiscală se acordă în scopul realizării unor obiective determinate şi pe un termen limitat, pentru atingerea scopului scontat.

Asumarea de către stat a obligaţiei de scutire de la plata taxei pentru amenajarea teritoriului şi a taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii a farmaciilor care activează în mediul rural (sate) reprezintă o practică periculoasă din punctul de vedere al pierderilor de venituri ce pot fi suportate de către autorităţile administraţiei publice locale.

Totodată, în temeiul articolul 296 din Codul fiscal, autoritatea administraţiei publice locale, dacă efectuează concomitent modificările corespunzătoare în bugetul unităţii administrativ-teritoriale, poate să acorde subiecţilor impunerii scutiri în plus la cele enumerate la articolul 295 din Codul fiscal.

Normele în vigoare prevăd pîrghii suficiente, ce nu aduc atingere principiului autonomiei locale, prin care autorităţile administraţiei publice locale ar putea să susţină, fie prin scutirea de taxele locale, fie prin stabilirea unor cote mai puţin împovărătoare ale acestora, dezvoltarea farmaciilor din mediul rural.

Fiecare unitate administrativ-teritorială se diferenţiază după nivelul de dezvoltare socio-economică şi numărul de locuitori. Avînd în vedere că descentralizarea este un proces perpetuu, care implică consolidarea bazei de venituri locale proprii şi edificarea unei autonomii financiare veritabile a unităţilor administrativ-teritoriale, se impune necesitatea continuării practicii prin care autorităţile administraţiei publice locale decid asupra acordării unor scutiri în plus pentru subiecţii impunerii.

Adiţional, se consideră oportună identificarea altor soluţii decît cele de natură fiscală în vederea asigurării dezvoltării activităţii economice a farmaciilor care activează în mediul rural.

În contextul celor expuse mai sus, proiectul în cauză nu poate fi susţinut.