29/13.02.2004 Hotărîre cu privire la aniversarea a 645-a a Statului Moldova

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la aniversarea a 645-a a Statului Moldova

Nr.29-XV din 13.02.2004

 (în vigoare 13.02.2004) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.35-38 art.205 din 27.02.2004

* * *

Pornind de la faptul că în 2004 se împlinesc 645 de ani de la apariţia şi afirmarea în istorie a Statului Moldova, Luînd în considerare că sărbătorirea acestui eveniment de mare importanţă, semnificînd continuitatea statalităţii poporului moldovenesc în contextul istoric şi etnic al devenirii lui ca naţiune, va contribui la consolidarea societăţii multinaţionale moldoveneşti, la accelerarea procesului de restabilire a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, la afirmarea ei în comunitatea europeană,

Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.

Art.1. - A marca împlinirea a 645 de ani de la apariţia şi afirmarea Statului Moldova, eveniment epocal pentru statornicirea şi dăinuirea în istorie a poporului moldovenesc.

Art.2. - Guvernul va organiza pe parcursul anului 2004 la nivel republican, iar autorităţile administraţiei publice locale - la nivel local acţiuni şi manifestări pentru a sărbători această dată de mare însemnătate pentru statalitatea moldovenească. Se stabileşte că adunarea festivă republicană consacrată jubileului va avea loc la Chişinău de Ziua Republicii, 27 august 2004.

Art.3. - Avînd în vedere că Constituţia Republicii Moldova, Concepţia politicii naţionale consfinţesc Statul Moldovenesc contemporan drept patrie comună şi integră a tuturor cetăţenilor săi, confirmînd temelia politico-juridică a procesului multisecular de statalitate continuă a poporului moldovenesc, Guvernul va elabora şi va aproba pînă la 1 mai 2004 un plan de acţiuni concrete în vederea traducerii consecvente în viaţă a Legii privind aprobarea Concepţiei politicii naţionale a Republicii Moldova.

Art.4 - Nota informativă la prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Art.5. - Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.

NOTĂ INFORMATIVĂ

la Hotărîrea nr.29-XV din 13 februarie 2004 cu privire la

aniversarea a 645-a a Statului Moldova

"... Cu voia lui Dumnezeu începutu-s-a ţara Moldovei în văleatul 1359."

Această consemnare din Letopiseţul anonim (de la Bistriţa) al Ţării Moldovei - prima Istorie a Moldovei scrisă la curtea lui Ştefan cel Mare, fiind preluată de vestitele letopiseţe moldoveneşti - creaţii istorice de prestigiu european - a înrădăcinat tradiţia de a socoti anul 1359 drept prima crestătură pe răbojul Statului Moldovenesc. Este o realitate bine cunoscută şi general acceptată: apariţia şi afirmarea Statului Moldovenesc de sine stătător la 1359 constituie nu numai un rezultat firesc al luptei romanicilor est-carpatici pentru eliberare naţională şi socială de sub dominaţia regalităţii maghiare, ci şi urmare a unui concurs de împrejurări de ordin: social-demografic (sporirea populaţiei în regiune pe calea colonizării din vest şi din est), economic (extinderea terenurilor valorificate, apariţia oraşelor, tîrgurilor, drumurilor comerciale), militar (creşterea potenţialului şi a experienţei, în luptele continue cu regalitatea maghiară, hanii tătari, de apărare a voievodatului stăpînit) şi politic - voinţa mereu încurajată a populaţiei (nu numai a celei romanizate) est-carpatice de a trăi şi munci liber şi paşnic ocina comună - ţara sa condusă de voievozii săi.

Astfel, în mod firesc, în primele decenii ale veacului XIV se documentează încheierea unui îndelungat şi multiaspectual proces, întîi de toate etnic şi politic, de individualizare şi afirmare a unei noi formaţiuni naţional-statale medievale, numită chiar de la începuturi de băştinaşi şi de străini Ţara Moldovei, Terra Moldaviae, Zemlea Moldavscaia. Acest adevăr este confirmat de cele 11 Istorii ale Moldovei (Letopiseţele moldo-slavone, inclusiv cronicele moldo-germană, moldo-polonă, moldo-rusă), de cronicarii unguri (Kukullo, Anonimul ş.a.), de istoricii poloni (Ian Dlugosz şi alţii), de istorici ruşi de la A.Lîzlov pînă la N.Caramzin... "Avînd girul unor reputaţi istorici (I.Bogdan, D.Onciul, I.Nistor, C.C.Giurescu, Al.Doboşi, Al.Filipaşcu, L.Makkai, I.Moga, Gh.I.Brătianu, Şt.Ştefănescu, P.Binder, P.Panaitescu, R.Popa, S.Columbeanu, P.Bîrnea, P.Parasca, N.Mohov, N.Grigoraş şi mulţi alţii) părerea că scuturarea dominaţiei angevine asupra Moldovei prin izbînda lui Bogdan s-ar fi petrecut în anul 1359 a dobîndit o recunoaştere cvasiunanimă, oficializată prin adoptarea sa în manuale şcolare, cursuri universitare şi lucrări de popularizare..." (V.Spinei).

Motivul definitoriu, cauza principală a apariţiei şi afirmării noului stat a fost năzuinţa de eliberare naţională, socială şi politică a comunităţii etnice cu numele de moldoveni, constituită pe baza interpătrunderii şi convieţuirii urmaşilor dacilor liberi din spaţiul carpato-nistrean cu populaţia romanizată de la nord-vest de Carpaţii Orientali. Voinţa nestrămutată de libertate, de a trăi şi munci de sine stătător pe pămînturile lor din Carpaţi pînă dincolo de Nistru a celor care în balada populară Mioriţa (din sec.XIII) sînt botezaţi istoriceşte moldoveni s-a împletit armonios cu înţelepciunea, clarviziunea şi vitejia unor voievozi precum Bogdan I Întemeietorul (1359-1365), Petru I Muşat (1375-1391), Alexandru cel Bun (1400-1432), care au întemeiat, au hotărnicit şi întărit Statul Moldovenesc. Mai ales Ştefan al III-lea cel Mare, "voievodul Moldovaniei", cum se intitula el într-un document oficial, care a statornicit şi a afirmat pe vecie numele Moldovei şi al moldovenilor în comunitatea europeană, în circuitul universal de valori, în rîndul popoarelor de o rară bărbăţie, în luptele pentru apărarea demnităţii naţionale a moldovenilor, independenţei Moldovei, credinţei noastre pravoslavnice.

Situaţia geopolitică - la hotarul dintre civilizaţia occidentală şi cea răsăriteană, dintre zona estică a lumii romane şi lumea slavă - a oferit autohtonilor carpato-nistreni posibilităţi de a însuşi şi a altoi pe trunchiul lor etnic diferite valori spirituale şi materiale, modele şi forme noi de organizare a muncii, a sistemului de guvernare, de apărare a ţării, a sistemului judiciar...

Însă tot această situaţie a făcut ca Statul Moldovenesc să treacă prin primejdioase cumpene, cînd se părea că existenţa Ţării Moldovei era la limită. Aşa a vrut Dumnezeu sau, după o formulă a lui Ştefan cel Mare, cu voia lui Dumnezeu, Moldova a trebuit să treacă prin încercări crîncene, perioadele de dezvoltare istorică în urcuş alternînd cu altele - dramatice, chiar tragice, culminînd cu 1992.

Este un fenomen unic, în felul său, faptul, menţionat chiar şi de oblăduitori, că, aflîndu-se secole la rînd sub dominaţie politică, economică, spirituală străină, populaţia autohtonă şi-a ocrotit şi şi-a păstrat numele ţării Moldova, numele istoric de botez - moldoveni, denumirea graiului matern - limba moldovenească, indici identificatori, semne de afirmare a conştiinţei lor naţionale şi statale. "Conştiinţa naţională moldovenească n-a încetat niciodată să trăiască în inima poporului moldovean din Basarabia".

Prima ochire nepărtinitoare asupra istoriei Moldovei confirmă cuprinzător concluzia lui M.Sadoveanu: "N-a fost neam mai lovit, care să se apere cu o mai cumplită îndîrjire... Şi moşii noştri, ca şi ai răzeşilor şi ai mazililor de astăzi de la Soroca, Orhei ori Lăpuşna s-au luptat ş-au murit ştiindu-se moldoveni în ţara lor."

Această credinţă înveşnicită în nemuritoarea baladă Mioriţa, juruită de strămoşi prin hrisoavele fie ale lui Petru I Muşat sau Alexandru cel Bun, consfinţită de Ştefan cel Mare şi în Inscripţia de la Războieni întru cinstirea oştenilor moldoveni, a fost fixată, actualizată şi reafirmată în Regulamentele privind ocîrmuirea Moldovei dintre Prut şi Nistru din 1813, 1818, în Regulamentul Organic al Principatului Moldova (1831), în acţiunile, cerinţele şi manifestările "Partidului boierilor moldoveni cu devotament pentru naţia moldovenească" (1862-1863), "Partidului Moldovenesc Moderat" (1905-1907), în toate documentele "Partidului Naţional Moldovenesc" (1917-1918), în actele, declaraţiile şi hotărîrile Sfatului Ţării pînă în martie 1918, în materialele Adunării moldovenilor din stînga Nistrului (decembrie, 1917)...

În ciuda strădaniilor diferitor forţe politice şi medii propagandiste externe şi interne de a impune o altă imagine, un altul decît cel larg cunoscut şi bine documentat concept al existenţei şi continuităţii în istorie a Moldovei şi a moldovenilor, gramotele Cancelariei domneşti, cronicele moldoveneşti şi cele străine, documentele emise de curţi regale vecine şi îndepărtate, actele internaţionale, sursele narative, monumentele scrise şi vestigiile de artă demonstrează, fără putinţă de tăgadă, că Statul Moldovenesc a creat un tezaur cultural al său, realizările de vîrf ale căruia s-au impus altor ţări, îmbogăţind şi diversificînd patrimoniul spiritual european:

- letopisania moldovenească, de o vîrstă cu Statul Moldovenesc, cu o bogată şi variată tematică, reflectînd nu numai istoria Moldovei, ci şi evenimente şi făptuiri din viaţa popoarelor vecine, ceea ce a făcut să fie tradusă şi propagată şi în alte ţări: Polonia, Rusia, Germania;

- izvodul moldovenesc - model specific de caligrafiere şi ornamentare a textelor de expresie slavonă, ce s-a impus pe un vast teritoriu din Balcani pînă la Moscova;

- notaţia putneană - în muzica corală bisericească;

- sistemul de rezistenţă şi sprijin al acoperişurilor lăcaşelor de cult: bolta moldovenească (în arhitectura bisericească);

- pictura de pe exteriorul pereţilor bisericilor moldoveneşti - fenomen fără asemănare în arta universală ş.a.

Ştiinţele socio-umane moldoveneşti au dat lumii, datorită erudiţiei, forţei de analiză şi de sintetizare ale lui N.Milescu Spătaru, Dimitrie Cantemir, lucrări de rezonanţă mondială, de pionierat nu numai la apariţia lor, ci şi mult mai tîrziu...

Moldova şi-a format un sistem legiuitor al său, bazat pe dreptul cutumiar - Dreptul Moldovenesc (Legea ţării, Obiceiul pămîntului), care s-a aplicat alături de coduri de legi scrise de provenienţă bizantină sau locală: Pravila lui Vasile Lupu, Codul lui Alexandru Donici...

Statul Moldovenesc a fost recunoscut şi a susţinut relaţii diplomatice cu diferite ţări şi organisme internaţionale laice şi bisericeşti de la curia papală pînă la curţile cnejilor kieveni şi ale ţarilor moscoviţi, de la reşedinţa Marelui Duce al Lituaniei pînă la Patriarhia constantinopolitană...

Moldova a semnat diferite tratate şi acorduri bilaterale cu toţi vecinii (cu excepţia celor de pe litoralul Mării Negre şi a ţării sud-carpatice).

Încă de prin 1373 clerul şi credincioşii ortodocşi, structura şi instituţiile bisericeşti din Moldova se află sub oblăduirea mitropolitului întregii Moldove, hirotonisirea căruia a fost recunoscută şi confirmată definitiv de Patriarhia de la Constantinopol în 1401.

Numeroşi istorici de mare prestigiu în repetate rînduri au demonstrat că, în ansamblul statelor din preajma Carpaţilor, "caracterul osebit al Moldovei se evidenţiază prin dregătoriile, formele de drept, stilul limbii slavone din documente şi, întîi de toate, sistemul militar al cetăţilor şi ţinuturilor, înfeudarea vitejilor, considerarea satelor ca fiind ale moşului întemeietor..."

Este în firea lucrurilor că "particularităţile locale: aşezarea geografică, întinderea, relieful, numărul de locuitori (şi componenţa etnică), natura influenţelor şi a presiunilor externe au generat deosebiri, trăsături psihologice deosebitoare şi obiceiuri care au impus atitudini şi reacţii care nu se potrivesc".

Cu toate acestea, începînd cu februarie 1862, după unirea Moldovei dintre Prut, Carpaţi şi Milcov (fără Bucovina) cu Valahia, noţiunile "Moldova", "Ţara Moldovei", "Statul Moldovenesc", "moldoveni", "limba moldovenească" metodic, insistent şi implacabil sînt înlăturate din circuitul juridico-politic, educaţional şi informaţional vest-prutean.

În ciuda tuturor împrejurărilor haine, în ciuda asupririi sociale, economice şi politice, credinţa în Statul Moldovenesc, conştiinţa naţional-statală moldovenească au fost păstrate şi continuate numai la moldovenii din Moldova de Est, dintre Prut şi Nistru, fiind susţinută de "partidul boierilor moldoveni cu devotament pentru naţie, care visa să restabilească naţia moldovenească în Basarabia, în vederea împrejurărilor care ar da naţiei dreptul de a cere unirea cu Moldova", renaşterea Statului Moldovenesc.

În condiţiile procesului de democratizare a Rusiei, declanşat de Revoluţia din februarie (1917), care a proclamat dreptul la autodeterminare naţională al tuturor popoarelor, în temeiul identităţii sale istorice, geografice, etnodemografice, etnoculturale şi politice, în temeiul continuităţii statalităţii sale naţionale multiseculare, păstrată în conştiinţa şi manifestată de majoritatea populaţiei, în virtutea dreptului istoric al moldovenilor la identitate naţională şi autodeterminare statală, Sfatul Ţării (constituit la 21 noiembrie 1917), "avînd în vedere aşezarea rînduielii obşteşti şi întărirea drepturilor cîştigate prin revoluţie, sprijinindu-se pe trecutul său istoric, proclamă la 2 decembrie 1917 Republica Democratică Moldovenească. S-au împlinit visurile tuturor bunilor moldoveni."

Conştiinţa naţional-statală a fost încetăţenită şi continuată şi pe meleagurile populate de moldoveni în preajma stîngă a Nistrului. Populaţia din spaţiul carpato-nistreano-pontic constituia latura etnodemografică stabilă a perimetrului nistreano-bugian. În virtutea acestui fapt, moldovenii, treptat, mai ales în veacurile XVI-XVII, se stabilesc compact şi durabil, valorifică pămînturile din zonele adiacente malului stîng al Nistrului, care, pînă la sfîrşitul veacului al XVIII-lea, nu s-au aflat sub vreo oblăduire politico-statală eficientă.

Menţinîndu-se şi amplificîndu-se pînă în perioada contemporană, elementul etnocultural moldovenesc est-nistrean cu evidente particularităţi specifice a impulsionat crearea şi proclamarea la 12 octombrie 1924 a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASSM). Indiferent de scopurile politice ale centrului, formarea RASSM a contribuit decisiv la păstrarea şi revigorarea conştiinţei naţionale, a tradiţiilor lingvistice ale moldovenilor est-nistreni, la renaşterea şi consolidarea sentimentelor lor de apartenenţă la poporul moldovean, a credinţei lor că sînt o parte componentă a Statului Moldovenesc.

Aşadar, începînd cu 1917, realitatea naţional-statală cu numele Moldova redevine o constantă politico-juridică a relaţiilor interstatale, a circuitului politic internaţional.

Indiferent de scopurile şi acţiunile agresive ale puterilor dominante în acele timpuri în această zonă de impact al intereselor strategice, conştiinţa statală moldovenească s-a păstrat, s-a afirmat, inclusiv prin acte oficiale, manifestări populare de masă, numai la moldovenii est-pruteni.

Luptînd şi, în cele din urmă, dobîndind şi reafirmîndu-şi organizaţia lor naţional-statală: Republica Democratică Moldovenească (2 decembrie 1917), Republica Democratică Moldovenească Independentă (24 ianuarie 1918), Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (12 octombrie 1924), Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (2 august 1940), Republica Moldova independentă (27 august 1991), autohtonii est-pruteni sînt singurii est-romanici care şi-au păstrat şi afirmă conştiinţa lor etnică - moldoveni. Ei sînt moştenitorii istorici direcţi, de drept şi legitimi ai numelui istoric Moldova. În hotarele actuale ale Republicii Moldova, evident. Fără cea mai mică aluzie de a extinde această noţiune - Republica Moldova - asupra altor zone sau regiuni. Este însă un fapt cert că nicăieri altundeva, în afara spaţiului pruto-nistrean şi est-nistrean, multe decenii în şir numele Moldova nu se mai foloseşte cu vreo accepţie administrativ-teritorială. Cu excepţia contextelor istorico-medievale şi a unor aşezări rurale şi urbane departe de fruntariile Republicii Moldova (Moldova Nouă - oraş, Moldovanul - munte ş.a.).

Aşadar, după cum se stabileşte şi în Legea privind aprobarea Concepţiei politicii naţionale a Republicii Moldova, "în mod decesiv, statalitatea Moldovei, în noile sale hotare, a fost reconfirmată prin actele politico-juridice din august 1940 şi din august 1991, statornicindu-şi legitimitatea sa actuală în 1994 prin adoptarea Constituţiei Republicii Moldova. În hotarele sale existente la 1 ianuarie 1990, Republica Moldova ca stat suveran şi independent a fost recunoscută de ONU, devenind membru plenipotenţiar, cu drepturi egale, al unor prestigioase şi influente organisme internaţionale".

Noţiunile etnice identificatoare fundamentale, de afirmare a statalităţii moldoveneşti: Moldova, limba moldovenească, moldoveni sînt o continuare firească a realităţilor etnice, lingvistice şi culturale apărute în zorii veacului XIV, statornicite şi continuate secole în şir. Aceste realităţi au fost consemnate şi afirmate în eposul poporului moldovenesc balada Mioriţa, în letopiseţele marilor cronicari moldoveni Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, în lucrările savantului enciclopedist Dimitrie Cantemir, în operele clasicilor literaturii moldoveneşti...

Aceste realităţi etnoculturale, lingvistice şi naţional-statale sînt consfinţite în Regulamentele privind ocîrmuirea Moldovei dintre Prut şi Nistru din 1813 şi 1818, în Regulamentul Organic al Principatului Moldova (1831), în Constituţia Republicii Democratice Moldoveneşti (martie 1918), în Declaraţia de proclamare a Republicii Democratice Moldoveneşti (2 decembrie 1917), în Rezoluţiile Adunării moldovenilor din stînga Nistrului (17-18 decembrie 1917), inclusiv în Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991, care se bazează pe "trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale".

Moldovenii - naţionalitatea fondatoare a statului - şi alte etnii care au trăit de veacuri împreună - ucrainenii, ruşii, găgăuzii, bulgarii, evreii, românii, bieloruşii, ţiganii (romii), polonezii şi alţii - constituie poporul Moldovei, pentru care Republica Moldova este patria lor comună. Toleranţa şi respectul faţă de limbile, culturile, religiile şi credinţele tuturor comunităţilor etnice de pe teritoriul Moldovei au fost întotdeauna proprii poporului moldovenesc.

Aniversarea a 645-a de la apariţia Statului Moldovenesc oferă un bun prilej de afirmare a adevărului bine cunoscut în întreaga lume: originea, comunitatea formei literare a limbii vorbite nu trebuie folosite pentru a leza conştiinţa etnică şi lingvistică a altor popoare, punîndu-se la îndoială dreptul lor la identitate etnică, lingvistică, culturală şi religioasă, dreptul la autodeterminare naţională şi independenţă statală.

Considerăm că istoria statalităţii moldoveneşti, voinţa şi aspiraţiile poporului Moldovei de libertate şi independenţă, făptuirile glorioase ale înaintaşilor şi memoria istorică a urmaşilor, însuşi prestigiul internaţional al Republicii Moldova - moştenitoare a unei statalităţi, cîndva cu mare faimă europeană, justifică sărbătorirea cu demnitate a jubileului istoric al Statului Moldovenesc.

Avem ferma convingere că marcarea aniversării a 645-a de la apariţia Statului Moldovenesc va consolida buna înţelegere, respectul reciproc şi spiritul de conlucrare, va armoniza relaţiile interetnice din societatea noastră, afirmînd cu hotărîre libertatea naţională şi suveranitatea statală a poporului Republicii Moldova.