BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

293/23.04.2014 Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului cu privire la regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
23.04.2014

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea Regulamentului cu privire la regimul

armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă

nr. 293  din  23.04.2014

 (în vigoare 06.05.2014) 

Monitorul Oficial nr.104-109 art.324 din 06.05.2014

* * *

În temeiul articolului 3 alineatul (2) litera a) al Legii nr.130 din 8 iunie 2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.222-227, art.721), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

Regulamentul cu privire la regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, conform anexei nr.1;

Lista hotărîrilor de Guvern care se abrogă, conform anexei nr.2.

2. Organele centrale de specialitate ale administraţiei publice vor aduce actele lor normative în conformitate cu prevederile prezentei hotărîri.

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

nr.293 din 23 aprilie 2014

Notă: Pe tot parcursul textului:

        a) cuvintele "Ministerul Educaţiei", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "autoritatea centrală de specialitate abilitată în domeniul educaţiei", la forma gramaticală corespunzătoare;

        b) textul "Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023

REGULAMENT

cu privire la regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă

DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul cu privire la regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă (în continuare - Regulamentul) are drept scop asigurarea aplicării uniforme a prevederilor Legii nr.130 din 8 iunie 2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă (denumită în continuare - Lege).

2. Ministerul Afacerilor Interne este autoritatea competentă care exercită atribuţiile prevăzute la art.3 alin.(3) din Lege.

3. Autoritatea prevăzută la pct.2, prin intermediul Inspectoratului General al Poliţiei şi structurilor de specialitate ale acestuia de nivel central şi local, autorizează, în condiţiile prevăzute de Lege, persoanele fizice şi juridice care solicită să procure, să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească armele letale, precum şi muniţiile aferente ori să efectueze operaţiuni cu acestea şi eliberează permise de armă sau, după caz, permise de deţinere, verifică şi autorizează circulaţia armelor, funcţionarea tirurilor de tragere, acordă atestatul pentru colecţionarul de arme.

4. Autoritatea prevăzută la pct.2 eliberează permisul de armă sau, după caz, certificatul de deţinător persoanelor fizice şi juridice care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Lege şi solicită să deţină şi să folosească arme neletale şi muniţiile aferente ori să efectueze operaţiuni cu acestea.

5. Evidenţa persoanelor fizice şi juridice autorizate conform pct.3 şi 4, a armelor şi muniţiilor deţinute de acestea, precum şi a operaţiunilor cu armele şi muniţiile se ţine de către Inspectoratul General al Politiei prin structura sa de specialitate de nivel central, care administrează Registrul de stat al armelor.

6. În sensul prezentului Regulament, următoarele noţiuni semnifică:

1) perimetrul tirului de tragere - include toate zonele tirului de tragere, respectiv, zona de primire, zona de pregătire şi zona activă (cîmpul de tragere);

2) zona de primire - este zona în care armele şi muniţiile se află închise în containere speciale (safeuri, huse, casete), armele fiind descărcate, asigurate şi păstrate separat de muniţii care, la rîndul lor, sînt închise în containere speciale (cutii de metal, plastic sau lemn);

3) zona de pregătire - este zona în care armele pot fi scoase din containerele speciale, sub supravegherea obligatorie a personalului tirului de tragere. Armele sînt descărcate şi asigurate şi ţinute separat de muniţiile păstrate în containere speciale, iar portul lor se face conform regulilor specifice ale tirului de tragere;

4) zona activă (cîmpul de tragere) - este zona în care, sub supravegherea obligatorie a personalului poligonului, armele pot fi încărcate cu muniţii, se realizează ochirea asupra ţintelor desemnate şi se poate executa foc la comanda conducătorului tragerii, după care se confirmă identificarea corectă a ţintelor de către fiecare trăgător;

5) zona de siguranţă - reprezintă teritoriul din jurul zonei active a tirului de tragere, extins în adîncime şi lateral, în care este probabilă căderea accidentală a gloanţelor provenite din ricoşeuri sau din foc direct greşit direcţionat. În această zonă este permisă activitatea umană - agricultură, păşunat, silvicultură - însă pe durata tragerilor trebuie asigurată absenţa oamenilor sau animalelor. În această zonă nu este permisă existenţa construcţiilor locuite de orice fel, permanente sau temporare, dar pot exista construcţii industriale nelocuite de tipul celor aferente sistemelor de irigaţie etc.;

6) axa tirului de tragere - este axa longitudinală a tirului de tragere, care determină direcţia generală de tragere. În cadrul tirurilor de tragere exterioare, axa poligonului trebuie îndreptată spre zone nelocuite şi, preferabil, orientată spre nord (alternativ nord-nord-est sau nord-nord-vest);

7) lungimea utilă - este lungimea de la aliniamentul de tragere pînă la biută (peretele de fund);

8) biuta principală sau peretele de fund - reprezintă mijlocul principal de siguranţă al tirului de tragere exterior, respectiv interior, amplasat imediat în spatele liniei de ţinte şi perpendicular pe axa tirului de tragere. Tirurile de tragere în care se folosesc exclusiv arme lise cu muniţie cu alice nu necesită acest mijloc de protecţie. Utilizarea armelor lise cu proiectil unic nu se poate face decît în tirurile de tragere amenajate pentru arme cu glonţ;

9) biutele intermediare - reprezintă mijloace secundare de siguranţă, naturale sau construite în tirurile de tragere exterioare, aferente unor distanţe intermediare de tragere. Nu sînt obligatorii, însă prezenţa lor, precum şi caracteristicile lor geometrice, pot determina o reducere a zonei de siguranţă, deoarece acestea reduc ricoşeurile provenite din impactul gloanţelor cu solul. Înălţimea minimă care se ia în considerare este de 0,7 m;

10) captatorul de gloanţe - reprezintă o construcţie sau amenajare specială a tirurilor de tragere, situată imediat în spatele liniei de ţinte, destinată să capteze loviturile directe sau ricoşeurile apropiate. În cazul tirurilor de tragere exterioare, se construieşte din lemn şi se umple cu nisip sau se amenajează prin excavaţii practicate în maluri naturale, umplute cu pămînt afînat sau nisip, necesare doar atunci cînd distanţa maximă între ţintă şi biută nu poate fi mai mică de 3 metri. În cazul tirurilor de tragere interioare, constituie o combinaţie între diverse elemente construite, conform prevederilor specifice;

11) parapeţii sau pereţii laterali - delimitează în lateral tirul de tragere exterior, respectiv interior, sau diferite zone active (cîmpuri de tragere) între ele, în cadrul unei zone active mari;

12) parabalurile - sînt amenajările de siguranţă situate deasupra zonei active, la distanţă predeterminată, care au menirea de a elimina scăparea gloanţelor în plan vertical sau de a reduce unghiurile utile ale tirului de tragere în vederea concentrării focului pe anumite zone. Parabalurile nu sînt caracteristice tirurilor de tragere exterioare naturale;

13) unghiul de foc - reprezintă unghiul în plan vertical şi orizontal în care se dispersează loviturile datorită toleranţelor apărute în fabricarea armelor şi a muniţiilor, precum şi a erorilor acceptabile de ochire;

14) unghiul de ochire - reprezintă unghiul în plan vertical dintre suprafaţa tirului de tragere şi linia de ochire atunci cînd arma este îndreptată spre ţintă şi gata de tragere;

15) unghiul de zvîcnire - este unghiul sub care se deplasează arma în plan vertical sau orizontal faţă de linia de ochire, cînd arma se află pe ţintă, sub acţiunea exploziei încărcăturii de azvîrlire;

16) unghiul critic - reprezintă unghiul care include unghiul de foc, unghiul de ochire şi unghiul de zvîcnire la momentul dării focului, caracteristic fiecărui tip de armament, şi care determină în mod direct şi decisiv dimensiunea şi geometria mijloacelor de protecţie. Valorile unghiurilor critice sînt următoarele:

pentru arme scurte: 8 grade (142 miimi/mil);

pentru arma lungă cu sisteme de ochire mecanice tip standard (cătare -înălţător crestat): 4 grade (71miimi/mil);

pentru arma lungă echipată cu dispozitive optice de ochire cu magnificare de maxim 6× sau arma lungă de sport cu sisteme de ochire mecanice de tip competiţie (cătare tunel - dioptru): 2,25 grade (40 miimi/mil);

pentru arma lungă echipată cu dispozitive optice de ochire cu magnificare mai mare de 6× : 1,25 grade (22 miimi/mil);

17) limitatoarele de unghi - reprezintă ansamblul regulilor şi procedurilor de manipulare a armelor în zona activă a unui tir de tragere exterior natural, marcajele limitelor laterale şi verticale ale sectorului de tragere, precum şi dispozitivele portabile destinate să limiteze unghiurile orizontale, uneori şi pe cele verticale, pentru a nu permite depăşirea unghiului critic în tirurile de tragere exterioare naturale;

18) erori acceptabile - sînt erorile incluse în unghiul critic. Aceste erori sînt cunoscute, cuantificate şi menţinute la nivelul acceptabil prin soluţiile tehnice adoptate în dimensionarea mijloacelor de siguranţă, combinate cu nivelul acceptabil de pregătire a trăgătorilor şi respectarea disciplinei în tirul de tragere;

19) erori inacceptabile - sînt abaterile intenţionate de la procedura de manipulare a armelor şi muniţiilor în oricare zonă a perimetrului tirului de tragere de natură exclusiv umană. Ele reprezintă principala formă de depăşire a limitelor de siguranţă ale tirurilor de tragere, în principal prin trageri în direcţii nepermise, cu unghiuri anormale sau cu dereglări esenţiale ale sistemelor de ochire. Singura metodă de control al acestor abateri este asumarea conştientă, responsabilă şi meticuloasă a regulilor de siguranţă în tirul de tragere;

20) instructor în tirul de tragere - persoana care a dobândit, în condiţiile legii, atestat de instructor în tirul de tragere şi care desfăşoară activităţi de instruire, îndrumare şi supraveghere a tragerilor efectuate în tirurile autorizate.

[Pct.6 completat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

PROCEDURA DE AUTORIZARE A PERSOANELOR FIZICE PENTRU PROCURAREA,

DEŢINEREA, PORTUL ŞI FOLOSIREA ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR

CU DESTINAŢIE CIVILĂ

7. În vederea autorizării procurării armelor letale şi neletale supuse autorizării, cetăţeanul Republicii Moldova cu domiciliul permanent în Republica Moldova, care doreşte să devină titular al dreptului de deţinere sau, după caz, de port şi folosire, trebuie să depună la serviciul abilitat din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei sau, după caz, pentru armele cu ţeava lisă, la serviciul abilitat din cadrul inspectoratului de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază, un dosar cuprinzînd următoarele documente, care să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art.7 alin.(1) şi (2) din Lege:

1) cerere-tip, al cărei model este prezentat în anexa nr.1;

2) actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie;

3) certificat medical eliberat cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical (concluzie narcologică şi psihiatrică) pentru a deţine şi a folosi arme şi muniţii letale;

4) certificat de absolvire a unui curs de instruire teoretică şi practică de mînuire a armei de foc, organizat de o persoană juridică autorizată în acest sens, în original şi în copie;

5) aviz despre starea psihologică din care să rezulte că solicitantul este apt să deţină, să poarte şi să folosească arme de foc şi muniţii aferente, eliberat, cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii, de un psiholog;

[Subpct.6) abrogat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

7) dovada achitării tarifelor prevăzute la anexa nr.2 din Lege;

8) carnet de vînător, în original şi în copie, eliberat de o organizaţie vînătorească legal constituită din Republica Moldova, pentru arme de vînătoare, după caz;

9) legitimaţie de membru al organizaţiilor naţionale sau internaţionale specializate de tir sportiv sau certificate de atestare pentru antrenor de tir valabile în condiţiile Legii nr.330/1999 cu privire la cultura fizică şi sport, în original şi în copie, precum şi o adeverinţă/un demers din partea organizaţiei specializate de tir sportiv la care persoana este legitimată, care să ateste acordul acesteia cu privire la folosirea armei în cadrul antrenamentelor sau concursurilor oficiale la care urmează să participe, pentru armele de tir din categoria celor lungi, după caz;

91) atestat de colecţionar, în original şi în copie, valabil, în cazul armelor cu destinaţie de colecţie, pentru care persoana poate solicita numai acordarea dreptului de deţinere;

92) prin derogare de la subpct. 4), personalul din cadrul autorităţilor prevăzute la art.7 alin.(1) lit.b) din Lege poate face dovada prin prezentarea legitimaţiei de veteran al acestor autorităţi, cu excepţia situaţiei în care persoanele şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor;

10) declaraţie pe proprie răspundere, în scris, cu privire la faptul că persoana dispune de seif metalic fixat de podea sau de perete, precum şi de condiţii pentru asigurarea securităţii şi a integrităţii armelor şi a muniţiilor, al cărei model este prevăzut în anexa nr.46;

11) copia autentificată a deciziei definitive, emisă de organul de drept competent, din care să rezulte că solicitantul nu se află în una din situaţiile prevăzute la art.7 alin.(2) lit.a), b), e)-g), după caz.

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

8. Documentele originale prevăzute la pct.7 subpct. 3)-5) şi 8)-91), care se depun şi în copie, se restituie pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea, după caz.

[Pct.8 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

9. Prin derogare de la prevederile pct.7 subpct. 3)-5), persoana care activează în cadrul autorităţilor administraţiei publice cu competenţe în domeniul apărării naţionale, securităţii statului şi ordinii publice şi este dotată cu armă letală de serviciu poate face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art.7 alin.(1) lit.b) şi d) din Lege prin prezentarea unei legitimaţii de serviciu sau, după caz, a adeverinţei eliberate de angajator.

[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

10. Persoana care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art.10 alin.(1) sau (2) din Lege poate solicita prelungirea permisului de procurare a armei sau, după caz, eliberarea unui nou permis de procurare, fără a mai fi necesar să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la pct.7 subpct. 2), 4), 6) şi 8)-11), după caz.

[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

11. Cererea formulată în condiţiile prevăzute la pct.7-10 se soluţionează de către serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei sau al organului de poliţie de competenţă teritorială, în termen de 30 de zile din data depunerii acesteia.

12. În termen de 30 de zile din data depunerii cererii, organele de poliţie competente sînt obligate să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art.7 alin.(1) şi (2) din Lege, pe baza documentelor depuse de solicitant la dosar, precum şi a datelor şi informaţiilor cuprinse în evidenţele proprii.

13. În cazul în care în cadrul verificărilor de specialitate organele de poliţie competente apreciază că sînt necesare documente sau informaţii suplimentare în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Lege, acestea pot solicita de la persoana în cauză prezentarea documentului prevăzut la pct.7.

[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

14. În situaţia prevăzută la pct.13, termenul de soluţionare a cererii prevăzute la pct.11 se suspendă de la data la care i s-a solicitat persoanei în cauză prezentarea unor documente ori informaţii suplimentare/aferente până la data la care aceasta dă curs solicitării. Perioada de suspendare nu poate depăşi 90 de zile şi după împlinirea acestui termen cererea va fi respinsă.

[Pct.14 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

15. Pentru constatarea îndeplinirii condiţiilor de păstrare şi de asigurare a siguranţei armelor, reprezentanţii organului de politie competent sau ai asociaţiei, federaţiei sau ai clubului sportiv din care face parte solicitantul pot efectua verificări la domiciliu numai după informarea prealabilă şi cu consimţămîntul acestuia.

16. În cazul în care dosarul prevăzut la pct.7, precum şi rezultatele celorlalte verificări de specialitate efectuate de organele de poliţie întrunesc toate condiţiile prevăzute de Lege, organul de poliţie competent eliberează cîte un permis de procurare, al cărui model este prezentat în anexa nr.2, pentru fiecare armă pentru care s-a solicitat autorizarea, iar în caz contrar comunică în scris solicitantului motivele pentru care cererea a fost respinsă.

17. Refuzul nejustificat al solicitantului de a prezenta documentele sau de a comunica informaţiile prevăzute la pct.13 ori de a permite efectuarea verificărilor prevăzute la pct.15 poate constitui motiv de respingere a cererii de autorizare, dacă astfel este imposibil de a constata îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art.7 alin.(1) şi (2) din Lege sau, după caz, a condiţiilor de păstrare şi de asigurare a securităţii armelor.

18. Decizia autorităţii competente, prevăzută la pct.17, poate fi contestată de către solicitant în condiţiile Codului administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018.

PROCEDURA ACORDĂRII CERTIFICATULUI DE ABSOLVIRE A CURSURILOR DE

INSTRUIRE TEORETICĂ ŞI PRACTICĂ ÎN DOMENIUL ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR

19. Persoanele care urmează să solicite autorizarea procurării armelor letale şi neletale supuse autorizării trebuie să urmeze în prealabil un curs de instruire teoretică şi practică prevăzut la art.7 alin.(1) lit.b) din Lege şi să susţină examenul de absolvire a cursului, în condiţiile prevăzute în prezentul Regulament.

20. Cursul prevăzut la pct.19 poate fi urmat numai de persoanele care au împlinit vîrsta de 21 de ani.

21. Dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute la pct.20 se face prin prezentarea actului de identitate.

22. Pentru admiterea la cursul prevăzut la pct.19, solicitantul trebuie să prezinte actele specificate la pct.7 subpct.2) şi 3).

23. La finele cursului, cursanţii vor susţine examenul de absolvire, care constă din două teste, şi anume:

1) testul teoretic, în cadrul căruia se verifică însuşirea cunoştinţelor în următoarele domenii: legislaţia privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, precum şi cea referitoare la legitima apărare şi starea de necesitate; acordarea primului ajutor; părţile componente şi modul de funcţionare şi folosire a armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă;

2) testul practic, în cadrul căruia se verifică deprinderile de bază privind folosirea armamentului, respectiv, pregătirea armei pentru tragere, respectarea poziţiilor de tragere, reacţia personală la declanşarea focului şi modul de asigurare a armei.

24. Rezultatul examenului se consemnează într-un proces-verbal semnat de membrii comisiei de examinare, în care se înscriu punctajele obţinute la cele două teste, precum şi media aritmetică a acestora, sub forma unei note cuprinse între 1 şi 10, respectiv menţiunea "promovat", dacă nota astfel obţinută este cel puţin 7 sau "nepromovat", dacă nota este mai mică de 7, şi se comunică în aceeaşi zi participantului la examen.

25. În cazul în care candidatul nu s-a prezentat la examen la data prestabilită, acest fapt se consemnează în procesul-verbal prevăzut la pct.24.

26. Candidatul care nu a trecut examenul de absolvire poate contesta rezultatul în termen de 5 zile din data susţinerii examenului. Contestaţia se examinează de o nouă comisie, din care nu pot face parte persoanele care au stabilit punctajul iniţial, iar rezultatul se consemnează într-un proces-verbal încheiat în aceleaşi condiţii.

27. Modalitatea de stabilire a punctajului prevăzut la pct.24, precum şi procedura de constituire a comisiei de examinare şi a comisiei de examinare a contestaţiilor se reglementează prin regulamentul intern al organizatorului, care se coordonează cu Inspectoratul General al Poliţiei.

28. Persoanei care a trecut examenul de absolvire în condiţiile pct.23 i se eliberează de către persoana juridică organizatoare certificatul de absolvire a cursului de pregătire teoretică şi practică de mînuire a armei de foc, al cărui model este prezentat în anexa nr.3, care se semnează de directorul cursului şi se ştampilează cu stampila organizatorului.

29. Persoana care nu a trecut sau care nu s-a prezentat la susţinerea examenului de absolvire are dreptul de a participa la un nou examen în condiţiile stipulate la pct.23, în termen de cel mult 12 luni, conform planului stabilit de organizator, fără a mai fi necesară repetarea cursului de pregătire.

30. Persoana care nu s-a prezentat la repetarea examenului sau nu l-a trecut poate susţine un nou examen numai după frecventarea unui nou curs de pregătire în condiţiile stabilite la pct.19.

PROCURAREA ŞI ÎNSTRĂINAREA ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR.

EFECTUAREA MENŢIUNILOR ÎN PERMISUL DE ARMĂ

ŞI ELIBERAREA ACESTUIA

31. Titularul permisului de procurare a armei poate procura de la orice armurier licenţiat în domeniul comercializării armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă o armă sau, după caz, o ţeavă din categoria celei pentru care a fost autorizat, în termenul de valabilitate a documentului.

32. În situaţia prevăzută la pct.31, armurierul are obligaţia de a înscrie în permisul de procurare toate datele prevăzute pe versoul acestuia.

33. Persoana care a procurat, în condiţiile legii, o armă letală sau neletală supusă autorizării, ori o ţeavă pentru o asemenea armă are obligaţia să se prezinte, în termen de 10 zile de la data procurării, la autoritatea care a emis permisul de procurare a armei pentru a i se elibera permisul de armă.

34. În situaţia prevăzută la pct.33, organele autorităţii competente verifică, în termen de 10 zile, următoarele:

1) autenticitatea documentelor prezentate de titularul armei;

2) dacă arma sau ţeava procurată corespunde categoriei şi tipului pentru care s-a emis permisul de procurare a armei;

3) corespunderea dintre seria şi numărul înscrise pe armă sau pe ţeavă cu cele din documentele care o însoţesc;

4) existenţa în Registrul de stat al armelor a armei respective;

5) dacă permisul de procurare a fost completat pe verso în modul corespunzător.

35. Dacă în urma verificărilor prevăzute la pct.34 nu au rezultat nereguli sau impedimente, organul de poliţie competent emite permisul de armă tip A, al cărui model este prezentat în anexa nr.4, în cazul în care persoana este autorizată să deţină arma procurată sau permisul de armă tip B, al cărui model este prezentat în anexa nr.5, dacă persoana este autorizată să o poarte şi să o folosească, înscriind arma în documentul respectiv, precum şi calibrul muniţiei care poate fi deţinută de solicitant.

36. Ţeava de rezervă se înscrie în permisul de armă.

37. În cazul depistării unor nereguli sau impedimente, autoritatea competentă face demersurile ce se impun pentru clarificarea neconcordanţelor constatate sau, după caz, refuză eliberarea permisului de armă şi dispune păstrarea armei la organul de poliţie, în funcţie de situaţia care justifică acest refuz.

38. În vederea înstrăinării armei prin donaţie, donatorul depune contractul de donaţie în 3 exemplare, arma respectivă, precum şi permisul de armă la un armurier licenţiat în domeniul comercializării armelor din această categorie sau, după caz, la serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei ori la organul de poliţie în raza căruia domiciliază donatarul.

39. Autoritatea prevăzută la pct.38 autentifică contractele de donaţie şi transmite un exemplar donatorului, iar al doilea exemplar, împreună cu cotorul chitanţei de recepţionare a armei - donatarului.

40. În vederea obţinerii permisului de armă pentru arma prevăzută la pct.38, donatarul va urma procedura de autorizare prevăzută la pct.7-18 şi 35-37.

41. În cazul în care donatarul nu a prezentat permisul de armă timp de 6 luni în vederea ridicării acesteia, autoritatea prevăzută la pct.38 transmite arma la organul teritorial de poliţie.

411. În cazul în care titularul dreptului de a deţine, de a purta şi de a folosi arme este obligat să le înstrăineze, prin intermediul armurierilor licenţiaţi în domeniul comercializării a astfel de arme, acesta trebuie să depună, la serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei sau, după caz, pentru armele cu ţeava lisă, la serviciul abilitat din cadrul Inspectoratului de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază, o cerere-tip, al cărei model este prevăzut în anexa nr.40, la care se anexează actul de identitate şi permisul de armă, în original şi în copie, în vederea eliberării permisului de înstrăinare, al cărui model este prezentat în anexa nr.41.

[Pct.411 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

412. Persoana fizică care deţine permisul de înstrăinare este obligată ca, în termen de 10 zile lucrătoare de la data eliberării acestuia, să prezinte unităţii comerciale armele, iar autorităţii prevăzute la pct.411 - copia contractului de consignaţie, precum şi toată cantitatea de muniţie aferentă neutilizată pentru casare şi distrugere. Persoanei fizice i se păstrează dreptul de proprietate asupra armelor predate spre înstrăinare prin consignaţie până în momentul vânzării lor.

[Pct.412 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

413. În cazul în care arma expusă spre comercializare prin comision nu s-a vândut, proprietarul acesteia poate fi autorizat, la cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr.31, să deţină, să poarte şi să folosească această armă, în condiţiile în care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art.7 din Lege şi prezintă dovada achitării tarifului stabilit de Lege pentru eliberarea permisului de armă. După caz, proprietarul poate dezactiva arma în condiţiile prevăzute la capitolul XXXVII, pentru a fi păstrată ca armă de panoplie.

[Pct.413 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

CONDIŢIILE DE PĂSTRARE, TRANSPORTARE ŞI DE ASIGURARE A SECURITĂŢII

ARMELOR LETALE ŞI NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII, PRECUM

ŞI A MUNIŢIILOR AFERENTE

42. Titularul dreptului de deţinere este obligat să păstreze armele şi muniţiile letale şi neletale supuse autorizării la domiciliu, în dulapuri metalice special amenajate, care sînt asigurate cu sistem de închidere cu cheie sau cifru astfel, încît să nu permită accesul persoanelor neautorizate.

43. Titularul dreptului de deţinere sau de port şi de folosire a armelor letale şi neletale supuse autorizării poate depune spre păstrare, cu titlu temporar, armele, precum şi muniţia deţinută, la un armurier sau la poliţie.

44. Titularul dreptului de deţinere poate transfera armele înscrise în permis numai cu ocazia depunerii acestora la un armurier sau a schimbării locului unde acestea sînt păstrate, în condiţiile prevăzute la punctele 45-47.

45. În vederea autorizării efectuării unui transfer de arme, titularul dreptului de deţinere a acestora va depune la organul de poliţie, în a cărui rază de competenţă teritorială sînt păstrate armele, o cerere în care se indică datele de identificare a solicitantului, motivul transferului, locul unde urmează să fie transferate armele, data şi durata transferului, traseul de deplasare, mijlocul de transport, armele şi muniţiile ce fac obiectul transferului, însoţită, după caz, de următoarele documente:

1) în situaţia în care se solicită autorizarea transferului unui număr mai mare de 12 arme, dovada asigurării transportului printr-un armurier autorizat în acest sens, dacă se va transfera întreaga cantitate de arme în acelaşi timp;

2) în cazul transferării armelor la un nou domiciliu, declaraţia pe propria răspundere, în scris, că dispune de seif metalic fixat de podea sau de perete, precum şi de condiţii pentru asigurarea securităţii şi a integrităţii armelor şi a muniţiilor.

[Pct.45 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

46. Cererea prevăzută la pct.45 se soluţionează prin eliberarea permisului de transport al armelor, al cărui model este prezentat în anexa nr.6, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, timp în care, în situaţia prevăzută la pct.45 subpct.1), organul de politie competent verifică dacă armurierul care urmează să asigure transferul este autorizat să desfăşoare operaţiuni de transport, iar în cazul în care solicitantul declară că armele urmează să fie depuse la un armurier, se verifică dacă acesta există şi este autorizat (dispune de licenţă).

[Pct.46 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

47. În cazul în care, după efectuarea verificărilor corespunzătoare, organul de poliţie competent constată că autorizarea solicitată în condiţiile pct.46 nu se justifică, acesta respinge cererea şi comunică solicitantului motivele care au stat la baza acestei decizii.

48. Titularul dreptului de a deţine arme lungi cu ţeavă ghintuită sau colecţionarul de arme poate fi autorizat, la cerere, să folosească într-un tir de tragere autorizat pentru asemenea categorii de arme o armă dintre cele deţinute, respectiv arma de colecţie prevăzută la art.15 alin.(3) din Lege, dacă aceasta are examinarea tehnică periodică efectuată în ultimii 5 ani.

49. În cererea prevăzută la pct.48 se indică datele de identificare a solicitantului, tirul de tragere unde urmează să fie folosită armă, data şi perioada în care urmează să fie transportată şi folosită arma, traseul de deplasare şi, după caz, mijlocul de transport utilizat.

50. Cererea prevăzută la pct.48 se soluţionează în termen de 5 zile lucrătoare, prin eliberarea permisului temporar de transport şi de folosire a armei, al cărui model este prezentat în anexa nr.7, timp în care organul de poliţie competent verifică dacă tirul de tragere unde urmează să fie folosită arma este autorizat în condiţiile legii.

[Pct.50 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

51. Permisul temporar de transport şi de folosire a armei se acordă cu o valabilitate de 10 zile, care poate fi prelungită o singură dată, la cerere, pentru aceeaşi perioadă de timp.

52. Persoanele autorizate în condiţiile pct.45 au obligaţia de a transporta armele pînă la locul de destinaţie în huse şi în stare descărcată.

53. În situaţia în care transportul armelor şi al muniţiilor se efectuează cu autoturismul, deţinătorul este obligat să asigure un spaţiu special amenajat în interiorul vehiculului, astfel încît persoane străine să nu aibă acces la arme, iar în cazul vehiculelor prevăzute din construcţie cu portbagaj, armele vor fi ţinute numai în acest compartiment.

531. Prin derogare de la pct.48-51, se permite transportul şi folosirea armelor la activităţi de antrenament în tiruri de tragere autorizate, de către antrenorii de tir şi/sau membrii unei organizaţii internaţionale şi/sau organizaţii naţionale de sport şi tir şi/sau unui club, antrenori sau sportivi, fără permis de transport, dacă fac dovadă prin documente valabile, prin care justifică motivele scoaterii de la locul de păstrare. În situaţia în care titularul dreptului de deţinere sau de port şi folosire a armelor letale nu se justifică în faţa organului de poliţie privind necesitatea scoaterii armelor sau în situaţia în care acestea nu au fost folosite în tirul persoanei juridice din care face parte sau tirul arendat de aceasta, se dispune păstrarea armei în custodia Poliţiei, în condiţiile legii, până la elucidarea cazului.

[Pct.531 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

PROCEDURA DE ACORDARE, VIZARE ŞI RETRAGERE

A ATESTATULUI DE COLECŢIONAR

[Denumirea cap.VI în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

54. Persoanele fizice care doresc să deţină arme de colecţie pot solicita organului de politie competent acordarea atestatului de colecţionar, al cărui model este prezentat în anexa nr.8, dacă îndeplinesc condiţiile specificate la art.7 din Lege.

55. În vederea obţinerii atestatului de colecţionar, solicitantul trebuie să depună o cerere însoţită de documentele prevăzute la pct.7 subpct. 1)-7) şi dovada că este titular al dreptului de deţinere sau de port şi de folosire a cel puţin 12 arme de foc la momentul depunerii acestei cereri.

[Pct.55 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

56. Prin derogare de la prevederile pct.55, în cazul în care solicitantul este titular al dreptului de deţinere sau de port şi de folosire a unei arme letale cu valoare istorică, documentară, ştiinţifică sau artistică, cererea poate fi însoţită de permisul de armă valabil sau certificatul de moştenitor sau, după caz, contractul de donaţie, în original şi în copie, de documentul confirmativ că arma constituie o raritate, destinată a fi piesă de muzeu, precum şi de documentele prevăzute la pct.55.

[Pct.56 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

57. Prevederile pct.8-15 referitoare la procedura soluţionării cererii, precum şi cele ale pct.42 privind condiţiile de păstrare şi de asigurare a securităţii armelor, respectiv, procedura de verificare a îndeplinirii acestora, se aplică în mod corespunzător şi solicitanţilor atestatului de colecţionar.

58. Dacă sînt îndeplinite condiţiile prevăzute de Lege, organul de politie competent eliberează solicitantului atestatul de colecţionar, precum şi, după caz, permisul de procurare a armelor.

59. În cazul în care nu sînt îndeplinite condiţiile de eliberare/deţinere a atestatului de colecţionar, organul de politie competent comunică în scris solicitantului motivul respingerii solicitării sau retragerii şi anulării atestatului de colecţionar.

[Pct.59 completat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

60. Atestatul de colecţionar conferă titularului, după caz, dreptul de deţinere în colecţie a armelor intrate în proprietatea lui prin moştenire sau donaţie anterior obţinerii acestui drept, precum şi dreptul de procurare şi deţinere a armelor de colecţie, de vînătoare sau de tir (sportive).

61. Armele deţinute în colecţie nu pot fi folosite în nici o împrejurare, cu excepţia cazului de legitimă apărare.

62. În cazul în care colecţionarul a făcut uz de armă, are obligaţia să acţioneze în condiţiile prevăzute la art.17 din Lege.

63. Termenul de valabilitate a atestatului de colecţionar este de 5 ani şi se vizează, odată cu vizarea permisului de armă în care sunt înscrise armele deţinute în colecţie, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la pct.64. Prelungirea termenului de valabilitate se menţionează în atestat de către serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei.

[Pct.63 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

PROCEDURA DE VIZARE A PERMISULUI DE ARMĂ

64. Titularii permiselor de armă tip A şi tip B au obligaţia de a se prezenta pentru vizarea permisului de armă la serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei. Permisele pentru armele cu ţeavă lisă pot fi vizate şi la organul de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială solicitantul îşi are domiciliul. Pentru vizarea permiselor de armă, solicitantul prezintă următoarele documente:

1) cererea-tip, al cărei model este prevăzut în anexa nr.34;

2) actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie;

3) permisele de armă, în original şi în copie;

4) certificatul medical, eliberat cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical (concluzie narcologică şi psihiatrică) pentru a deţine şi a folosi arme şi muniţii letale, în original şi în copie;

5) documentele prevăzute la pct.7 subpct. 8)-10), după caz, care atestă calitatea ce i-a conferit dreptul de a deţine sau de a purta şi de a folosi arma respectivă;

6) certificatul de examinare tehnică periodică pentru armele cu drept de port şi de folosire, efectuată în ultimele 12 luni, după caz;

7) dovada efectuării tragerii experimentale, în cazul armelor letale cu ţeava ghintuită, în condiţiile prevăzute la art.11 alin.(5) din Lege.

[Pct.64 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

641. La vizarea permiselor de armă, organul de poliţie competent, în termenul prevăzut la art.7 alin.(3) din Lege, eliberează suplimentul pentru permisul de armă, care conţine minimum 3 elemente de siguranţă împotriva falsificării şi va fi tipărit pe hârtie securizată, al cărui model este prezentat în anexa nr.33.

[Pct.641 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

642. În situaţia în care suplimentul pentru permisul de armă a fost pierdut, furat sau distrus, titularul poate solicita eliberarea unui nou document, depunând dovada publicării pierderii ori furtului în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, iar în cazul documentului deteriorat - o declaraţie pe proprie răspundere că documentul a fost distrus.

[Pct.642 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

65. Sînt scutite de prezentarea certificatului medical persoanele prevăzute la pct.9.

66. Organul de poliţie competent refuză vizarea permisului de armă în cazurile cînd:

1) solicitantul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art.19 din Lege;

2) solicitantul nu face dovada efectuării examinării tehnice periodice a armelor pentru care se solicită eliberarea permisului de armă cu drept de port şi de folosire;

3) solicitantul nu a prezentat armele letale cu ţeava ghintuită pentru efectuarea tragerii experimentale în condiţiile prevăzute la art.11 alin.(5) din Lege;

4) solicitantul a refuzat să prezinte, să comunice informaţia suplimentară necesară pentru vizarea permisului de armă.

[Pct.66 completat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

67. Persoanele care fac dovada cu acte autentice că în perioada stabilită pentru vizarea permisului de armă s-au aflat în imposibilitatea de a se prezenta la organul de poliţie competent din motive obiective beneficiază de dreptul de vizare a permisului de armă, dar cel tîrziu peste 30 de zile de la data încetării motivelor respective.

68. După prima avizare a permisului de armă este interzisă folosirea armelor letale la vînat şi în tiruri de tragere, dacă acestea nu au efectuată examinarea tehnică periodică în ultimii 5 ani.

REGIMUL ARMELOR LETALE ŞI NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII AFLATE

ÎN PROPRIETATEA UNOR PERSOANE FIZICE CARE NU SÎNT TITULARE

ALE DREPTULUI DE DEŢINERE SAU DE PORT ŞI DE FOLOSIRE

69. Persoanele fizice, care nu sînt titulare ale dreptului de deţinere sau, după caz, de port şi de folosire a armelor letale şi neletale supuse autorizării ori cărora acest drept le-a încetat temporar sau definitiv, pot avea arme în proprietate numai în următoarele situaţii:

1) au devenit proprietari în urma încheierii unei proceduri succesorale;

2) erau proprietari la data suspendării ori încetării dreptului de deţinere sau de port şi de folosire a armelor, în condiţiile Legii.

70. Armele aflate în proprietatea persoanelor prevăzute la pct.69 pot fi înstrăinate de acestea în condiţiile Legii sau, după caz, pot fi păstrate numai la armurieri licenţiaţi, cu excepţia cazului în care sînt luate în custodie de organele de poliţie.

71. Persoanele prevăzute la pct.69, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.7 alin.(1) şi (2) din Lege, pot fi autorizate, la cerere, să deţină sau să poarte şi să folosească armele aflate în proprietate în condiţiile prevăzute în capitolul II, ori, după caz, le pot dezactiva în condiţiile prevăzute la capitolul XXXVII, urmînd să fie păstrate ca arme de panoplie.

PROCEDURA DE SUSPENDARE ŞI ANULARE A DREPTULUI DE DEŢINERE,

DE PORT ŞI DE FOLOSIRE A ARMELOR LETALE ŞI NELETALE SUPUSE

AUTORIZĂRII, PRECUM ŞI A MUNIŢIILOR AFERENTE

72. În situaţiile prevăzute la art.18 alin.(1) din Lege, organul de poliţie competent va dispune măsura anulării autorizării deţinerii şi retragerea permisului de armă. Măsura se comunică persoanei în cauză printr-o decizie scrisă, al cărei model este prezentat în anexa nr.9.

73. În termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă a acestei măsuri, deţinătorul este obligat să prezinte la organul de poliţie competent permisul de deţinere sau, după caz, cel de port şi de folosire, împreună cu documentul care face dovada înstrăinării armei sau a depunerii armei pentru înstrăinare la un armurier licenţiat, cu excepţia situaţiei în care arma este luată în custodie de poliţie.

74. În situaţiile prevăzute la art.18 alin.(2), (3) şi la art.19 alin.(1), (2) şi (3) din Lege, organul de poliţie competent comunică în scris titularului dreptului de deţinere sau de port şi de folosire a armei despre suspendarea acestui drept, obligîndu-l să depună arma la un armurier şi să prezinte o dovadă în acest sens în termen de 10 zile din data primirii comunicării, cu excepţia situaţiei în care arma este luată în custodie de poliţie.

75. Pe perioada suspendării dreptului de deţinere sau de port şi de folosire, permisul de armă se păstrează de către organul de poliţie competent, care îl va restitui titularului la încetarea motivelor care au determinat măsura suspendării.

AUTORIZAREA CĂLĂTORIILOR ÎN STRĂINĂTATE CU ARME LETALE

ŞI NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII ŞI CU MUNIŢII AFERENTE

76. Cetăţeanul Republicii Moldova care deţine în condiţiile legii arme letale şi neletale supuse autorizării şi care doreşte să călătorească în străinătate cu ele trebuie să solicite în prealabil eliberarea de catre organul de poliţie competent a unui permis de transport pentru scoaterea temporară din ţară a armelor/muniţiilor, al cărui model este prezentat în anexa nr.10, în baza căruia organul vamal permite scoaterea armelor de pe teritoriul ţării, cu efectuarea formalităţilor vamale conform legislaţiei.

77. Permisul prevăzut la pct.76 se eliberează dacă solicitantul urmează să se deplaseze în străinătate, după caz, la vînătoare sau la un concurs de tir.

78. Pentru eliberarea permisului prevăzut la pct.76, persoana interesată trebuie să depună la organul de politie competent o cerere însoţită de documentul de călătorie în străinătate, permisul de armă, precum şi de următoarele documente, după caz, în funcţie de scopul deplasării:

1) permisul de vînătoare sau carnetul de vînător, precum şi invitaţia din partea unei organizaţii de vînătoare sau a altei persoane din statul de destinaţie, însoţită, după caz, de traducerea în limba de stat;

2) legitimaţia de sportiv sau de antrenor de tir ori biatlon, precum şi o invitaţie la un concurs oficial de tir, organizat în statul de destinaţie, ori o invitaţie din partea unui club sportiv de tir sau biatlon din acel stat, în formă autentică, însoţită, după caz, de traducerea în limba de stat.

79. Dacă sînt îndeplinite condiţiile menţionate la pct.78, organul de poliţie competent eliberează, în termen de 15 zile de la depunerea cererii, permisul de transport pentru scoaterea temporară din tară, în care sînt înregistrate armele şi/sau, după caz, muniţia.

[Pct.79 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

80. Termenul de valabilitate a permisului prevăzut la pct.76 reprezintă perioada pentru care se autorizează scoaterea temporară a armelor de pe teritoriul Republicii Moldova şi se stabileşte în funcţie de perioada de valabilitate a vizei de intrare ori a dreptului de şedere în statul respectiv, precum şi, după caz, de datele cuprinse în documentele menţionate la pct.78 subpct.1) şi 2).

81. În baza permisului prevăzut la pct.76, organul vamal permite trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova cu armele şi muniţia aferentă, făcînd menţiunea respectivă în permisul de transportare a armelor şi/sau, după caz, în alt document de înregistrare pe suport electronic atît la ieşire, cît şi la intrarea în ţară.

82. În situaţia prevăzută la art.20 alin.(3) din Lege, organul de poliţie competent, sesizat în legătură cu pierderea sau cu furtul armei în străinătate, va menţiona acest fapt în evidenţe, fără a radia arma din Registrul de stat al armelor, pînă la recuperarea acesteia.

INTRODUCEREA TEMPORARĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA A ARMELOR LETALE

ŞI A MUNIŢIILOR AFERENTE DE CĂTRE CETĂŢENII STRĂINI CU DOMICILIUL

SAU CU REŞEDINŢA ÎN STRĂINĂTATE

83. Cetăţeanul străin cu domiciliul sau cu reşedinţa în străinătate, care călătoreşte temporar în Republica Moldova pentru a participa la concursuri de tir sau pentru a practica vînatul, poate introduce în ţară arme letale şi muniţii aferente din categoria celor permise în circuitul civil dacă face dovada în punctul de trecere a frontierei de stat a deţinerii legale a armelor în statul de unde provine.

84. Persoana fizică sau juridică ce formulează invitaţia de participare pentru unul dintre scopurile prevăzute la pct.83 trebuie să informeze persoana invitată cu privire la punctele de trecere a frontierei de stat prin care poate introduce arma în tară, precum şi cu privire la faptul că este obligată ca la intrarea în Republica Moldova să facă dovada deţinerii legale a armelor.

85. Persoana care face invitaţia pentru unul dintre motivele prevăzute la pct.83 are obligaţia de a obţine de la Inspectoratul General al Poliţiei sau de la organul de poliţie de competenţă teritorială în perimetrul căruia se va desfăşura activitatea un permis de armă provizoriu şi de a notifica şi a înainta organului vamal, înainte de sosirea invitatului, cîte o copie a invitaţiei şi a permisului de armă provizoriu. Invitaţia va cuprinde: datele de identificare a persoanei invitate, a armelor, cantitatea de muniţie introdusă, locul şi perioada în care se va desfăşura activitatea pe teritoriul Republicii Moldova şi punctul de trecere a frontierei de stat.

86. Introducerea armelor letale pe teritoriul Republicii Moldova în condiţiile pct.83 este permisă prin orice punct de trecere a frontierei de stat notificată de organul vamal.

87. Dovada deţinerii legale a armei de către persoana prevăzută la pct.88 se face prin una dintre următoarele modalităţi:

1) arma este înscrisă în documentul de călătorie de către autorităţile statului de unde provine;

2) existenţa unui document oficial, emis de autorităţile statului de unde provine persoana, care atestă dreptul acesteia de a deţine arma prezentată la intrarea în ţară.

88. Verificarea armei introduse pe teritoriul Republicii Moldova se efectuează în punctul de trecere a frontierei de stat de către organul vamal şi se atestă prin conformarea menţiunilor corespunzătoare incluse în permisul de armă provizoriu, al cărui model este prevăzut în anexa nr.11, eliberat de organele de poliţie competente.

89. Verificarea respectării unuia dintre scopurile prevăzute la pct.83, pentru care se solicită autorizarea introducerii armei pe teritoriul Republicii Moldova, se efectuează de către organul vamal în temeiul unuia dintre următoarele acte prezentate de deţinătorul armei, după caz:

1) invitaţia nominală de participare la o vînătoare organizată din partea unei organizaţii de vînătoare legal constituite, în cazul introducerii unei arme de vînătoare;

2) invitaţia nominală de participare la un concurs de tir organizat de o federaţie, asociaţie sau de un club de tir sportiv, în cazul unei arme de tir;

3) permisul de armă provizoriu eliberat de serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei sau de organul de poliţie de competenţă teritorială în raza căruia se va desfăşura concursul de tir sau vînatul.

90. Dacă sînt îndeplinite condiţiile prevăzute la pct.87 şi 89 cu privire la introducerea armelor în ţară pentru scopurile prevăzute la pct.83, organul vamal face menţiuni în permisul de armă provizoriu cu privire la data şi punctul de trecere a frontierei de stat prin care arma a fost introdusă pe teritoriul Republicii Moldova.

91. În cazul în care nu sînt îndeplinite condiţiile de introducere a armei pe teritoriul Republicii Moldova, aceasta se depune de către deţinător la organul vamal, urmînd să fie restituită persoanei în cauză, în condiţiile legii, la ieşirea din ţară sau la prezentarea actelor prevăzute la punctele 87 şi 89.

92. Inspectoratul General al Poliţiei, prin intermediul structurilor de poliţie teritoriale, verifică dacă persoana străină în cauză respectă scopul pentru care a fost autorizată să introducă armele şi muniţiile în ţară.

93. Persoana din Republica Moldova care a formulat invitaţia în condiţiile prevăzute la pct.84 are obligaţia de a asigura condiţiile de păstrare şi de securitate a armei aparţinînd persoanei invitate, pe toata perioada şederii acesteia în ţară.

94. Deţinătorul armei introduse în Republica Moldova în condiţiile prezentului Regulament nu are dreptul să o folosească decît, după caz, în cadrul vînatului sau al concursului de tir la care participă potrivit invitaţiei.

95. În cazul în care persoana intrată pe teritoriul Republicii Moldova în condiţiile pct.83 doreşte ca, în timpul cît se află în ţară, să înstrăineze una dintre armele introduse, trebuie să solicite în prealabil eliberarea permisului de înstrăinare a armei, al cărei model este prezentat în anexa nr.12, de la Inspectoratul General al Poliţiei sau de la organul de poliţie în a cărui rază teritorială de competenţă se află armurierul, prin intermediul căruia se va efectua operaţiunea.

96. În baza permisului de înstrăinare, deţinătorul poate înstrăina arma numai după efectuarea în prealabil a formalităţilor vamale prevăzute de Lege.

97. Persoana care a înstrăinat arma pe teritoriul Republicii Moldova va prezenta, la ieşirea din ţară, la organul vamal originalul permisului de înstrăinare şi al documentului care atestă faptul că arma a fost înstrăinată în condiţiile legii.

98. În cazul în care, la ieşirea de pe teritoriul Republicii Moldova, persoana nu prezintă arma cu care a intrat, precum şi documentele prevăzute la pct.97 ori, după caz, dovada eliberată de poliţie în cazul în care aceasta a fost pierdută, furată sau reţinută de autorităţile competente, în condiţiile legii, organul vamal împreună cu poliţia de frontieră vor aplica măsurile legale în vigoare.

PROCURAREA ŞI SCOATEREA DE PE TERITORIUL REPUBLICII MOLDOVA

A ARMELOR LETALE ŞI NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII ŞI A MUNIŢIILOR

AFERENTE DE CĂTRE CETĂŢENII STRĂINI

99. Cetăţenii străini care doresc să procure arme letale şi neletale supuse autorizării, în vederea scoaterii lor din ţară, se adresează la un armurier licenţiat în domeniul comercializării armelor, care trebuie să solicite în prealabil serviciului abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei eliberarea permisului de transfer al armei prevăzut la art.28 alin.(2) din Lege, al cărui model este prezentat în anexa nr.13.

100. În vederea obţinerii permisului de transfer prevăzut la pct.99, armurierul licenţiat trebuie să prezinte organului de poliţie competent cererea solicitantului pentru procurarea armei, însoţită de copia documentului de trecere a frontierei, precum şi de un document oficial emis de autoritatea din ţara de domiciliu al acestuia, din care să rezulte că el îndeplineşte condiţiile de deţinere a tipului respectiv de armă ori de muniţie, tradus în limba de stat sau, după caz, eliberat de reprezentanţa diplomatică ori de oficiul consular al statului în care urmează să transfere arma.

101. În temeiul cererii şi a documentelor prevăzute la pct.100, organul de poliţie competent eliberează permisul de transfer al armei sau al muniţiei, care are o valabilitate de 30 de zile.

102. După vînzarea armei armurierul respectiv are obligaţia să transmită arma, în termen de 10 zile lucrătoare, persoanei care a procurat-o la ieşirea ei de pe teritoriul Republicii Moldova sau, după caz, să o expedieze la domiciliul din străinătate al acesteia, prin intermediul unui armurier autorizat să efectueze operaţiuni de transport internaţional cu arme şi muniţii, după efectuarea formalităţilor vamale necesare.

103. În cazul în care persoana în cauză urmează să scoată personal arma procurată de pe teritoriul Republicii Moldova, ea trebuie să o prezinte organului vamal, împreună cu permisul de transfer, la ieşirea de pe teritoriul Republicii Moldova.

104. În cazul în care persoana prevăzută la pct.99 solicită cumpărarea a trei sau mai multe arme, armurierul procedează la expedierea lor la domiciliul din străinătate al cumpărătorului, prin intermediul unui armurier autorizat să efectueze operaţiuni de transport internaţional cu arme şi muniţii.

REGIMUL DE PROCURARE, DEŢINERE ŞI ÎNSTRĂINARE A ARMELOR NELETALE

105. Cetăţeanul Republicii Moldova sau cetăţeanul străin cu şedere legală în Republica Moldova, care a împlinit vîrsta de 18 ani şi doreşte să procure arme neletale, cu excepţia celor supuse autorizării, în scopul deţinerii sau, după caz, portului şi folosirii, trebuie să prezinte la un armurier autorizat de pe teritoriul Republicii Moldova dovada faptului că întruneşte condiţiile stabilite la pct.7 subpct.3), precum şi actul de identitate, care să ateste vîrsta solicitantului şi, după caz, şederea legală pe teritoriul Republicii Moldova.

106. Solicitantul poate procura o arma neletală de la orice armurier autorizat şi are obligaţia să se prezinte, în termen de 10 zile de la data procurării, la organul de poliţie, în raza căruia se află domiciliul, pentru a i se elibera certificatul de deţinător, al cărui model este prezentat în anexa nr.14.

107. Eliberarea certificatului de deţinător se efectuează de organul de poliţie competent numai la prezentarea de către solicitant a armei şi a documentului care atestă faptul că procurarea s-a făcut în condiţiile legii, precum şi a dovezii privind achitarea tarifului prevăzut în anexa nr.2 la Lege pentru prestarea serviciului solicitat.

[Pct.107 completat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

108. În cazul în care persoana prevăzută la pct.105 doreşte să scoată definitiv de pe teritoriul Republicii Moldova o armă neletală, cu excepţia celor supuse autorizării, procurată în condiţiile legii, aceasta se declară la ieşirea din ţară organului vamal în vederea efectuării formalităţilor vamale necesare, cu prezentarea următoarelor documente:

1) certificatul de deţinător sau documentul care atestă faptul că procurarea s-a făcut în condiţiile legii, în cazul procurării în termen de pînă la 10 zile din ziua ieşirii din ţară;

2) documentul de călătorie valabil.

INTRODUCEREA ŞI PROCURAREA ARMELOR LETALE ŞI NELETALE ŞI

A MUNIŢIILOR AFERENTE PE TERITORIUL REPUBLICII MOLDOVA

DE CĂTRE ALTE CATEGORII DE CETĂŢENI STRĂINI

[Denumirea cap.XIV completată prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

109. Însoţitorii delegaţiilor străine la nivelul şefilor de stat sau de guvern, ai altor demnitari străini care beneficiază de protecţie în Republica Moldova pot introduce, purta şi folosi pe teritoriul Republicii Moldova arme letale, în baza permisului de armă provizoriu, eliberat de serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei.

110. Permisul prevăzut la pct.109 se eliberează la solicitarea Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat al Republicii Moldova şi conţine următoarele informaţii:

1) datele de identitate ale persoanei pe numele căreia se eliberează permisul de armă provizoriu;

2) modelul, calibrul, seria şi numărul armei, precum şi cantitatea de muniţii care urmează să fie introdusă în permisul de armă provizoriu;

3) perioada pentru care se solicită eliberarea permisului de armă provizoriu.

111. Personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare şi al reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale acreditate în Republica Moldova poate introduce, purta şi folosi arme letale şi neletale pe teritoriul Republicii Moldova în baza permisului de armă provizoriu, eliberat de serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei.

112. Permisul prevăzut la pct.111 se eliberează la cerere, însoţită de actele care conţin informaţia prevăzută la pct.110, subpct.1)-3).

1121. Personalul prevăzut la pct.111 poate procura arme letale şi neletale supuse autorizării şi poate obţine dreptul de deţinere sau, după caz, de port şi de folosire a acestora prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, care solicită printr-o notă, în scris, de la serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei, eliberarea permisului de procurare a armei pentru aceste persoane, la care se anexează următoarele documente în copie:

1) actul de identitate al persoanei;

2) cartela de acreditare;

3) carnetul de vânător, eliberat de o organizaţie vânătorească legal constituită din Republica Moldova sau din ţara de unde provine, în cazul armelor cu destinaţia vânătoare;

4) legitimaţia de sportiv de tir, vizată pe anul în curs de una din organizaţiile specialitate de tir sportiv din Republica Moldova sau din ţara de unde provine, în cazul armelor lungi cu destinaţia tir;

5) dovada achitării tarifelor prevăzute în anexa nr.2 la Lege.

[Pct.1121 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

1122. Serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei va informa Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene privind eliberarea permisului de procurare a armei sau, după caz, despre necesitatea prezentării unor documente ori informaţii suplimentare/aferente în condiţiile prevăzute la pct.14, fapt despre care este informat solicitantul.

[Pct.1122 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

1123. Persoanele prevăzute la pct.111, în situaţia în care le-a expirat mandatul, sunt rechemate din funcţie, sunt declarate persona non grata sau indezirabile, pentru scoaterea armelor din ţară, vor solicita, prin intermediul autorităţii prevăzute la pct.1121, eliberarea permisului de transfer al armelor, în condiţiile prevăzute la pct.101-104, precum şi la art.511 alin. (3) şi (4) din Lege.

[Pct.1123 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

113. În cazul în care armele introduse în condiţiile pct. 109-112 au fost pierdute, furate sau distruse pe teritoriul Republicii Moldova, titularul permisului are obligaţia să anunţe, în termen de 24 de ore, organul de poliţie, în a cărui rază de competenţă s-a produs evenimentul, acesta eliberîndu-i o dovadă care va fi prezentată organului vamal la ieşirea din ţară.

[Pct.113 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

DISPOZIŢII COMUNE

114. În cazul în care proprietarul unor arme a decedat ori a fost declarat dispărut prin hotărîre judecătorească, rudele sau persoanele care locuiesc împreună cu acesta sînt obligate să anunţe şi să depună armele aflate la domiciliul ori la reşedinţa lui la cel mai apropiat organ de poliţie, în termen de 15 zile de la data decesului sau, după caz, a rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti prin care a fost declarată dispariţia, unde se vor păstra pînă la încheierea procedurii succesorale.

115. În cazul în care, la încheierea procedurii succesorale, moştenitorul care a devenit proprietar al armei doreşte să intre în posesia acesteia, pentru a o ridica de la organul de poliţie este necesar să fie autorizat în condiţiile capitolului II - în cazul armelor letale şi neletale supuse autorizării şi, respectiv, să notifice acest fapt organului de poliţie competent în condiţiile capitolului XIII - în cazul armelor neletale.

116. Persoana care a moştenit o arma letală sau neletală supusă autorizării, dar care nu îndeplineşte cerinţele pentru deţinere sau port şi folosire, o poate înstrăina, în condiţiile legii, o poate păstra în continuare la un armurier autorizat ori poate opta pentru dezactivarea acesteia.

117. În cazul în care persoanele care au devenit proprietare ale unor arme sînt minore, armele respective pot fi păstrate la un armurier autorizat pînă la majorat, cînd pot proceda potrivit prevederilor pct.116.

118. În situaţia în care moştenitorul armei, al cărei proprietar a decedat sau a fost declarat dispărut, nu poate fi identificat, organele de poliţie transmit arma la Comisia de stat pentru evaluarea, bonificarea şi rebutarea armelor.

PROCEDURA DE AUTORIZARE A PERSOANELOR JURIDICE PENTRU A DEŢINE ŞI,

DUPĂ CAZ, A FOLOSI ARME LETALE ŞI NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII ŞI MUNIŢII

119. Persoanele juridice prevăzute la art.31 alin.(2), alin.(3) lit.a) şi b) şi alin.(4) din Lege, care doresc să deţină şi, după caz, să folosească arme letale şi neletale supuse autorizării, precum şi muniţii aferente, dacă acest fapt se justifică în raport cu genul de activitate, trebuie să solicite organului de poliţie competent autorizarea deţinerii sau, după caz, a folosirii armelor letale şi neletale supuse autorizării şi a muniţiilor aferente.

120. În vederea autorizării corespunzătoare, persoana juridică interesată trebuie să depună o cerere la organul de poliţie competent, împreună cu următoarele documente, în original şi în copie:

1) certificatul de înregistrare a întreprinderii sau actul de constituire;

2) actul constitutiv, din care să rezulte faptul că, potrivit genului de activitate, urmează să deţină sau, după caz, să folosească arme şi muniţii;

3) dovada deţinerii legale a spaţiului de depozitare a armelor şi a muniţiilor pentru care se solicită autorizarea, dotat cu sisteme de asigurare a securităţii acestora, la sediu sau, după caz, la punctele de lucru declarate conform legii;

4) contractele de muncă cu persoanele angajate, care au atribuţii de gestionare, administrare şi întreţinere a armelor, precum şi ale persoanelor care urmează să fie dotate cu arme şi muniţii pentru executarea atribuţiilor de serviciu;

5) dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art.7 alin.(1) lit.b) şi d) din Lege, prin certificatul de absolvire a unui curs de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor, certificatul medical (concluzie narcologică şi psihiatrică) şi avizul despre starea psihologică, pentru persoanele fizice care vor desfăşura activităţi ce implică accesul nemijlocit la arme şi muniţii;

6) în cazul unei organizaţii specializate de pază, contractul de prestări de servicii încheiat de aceasta în condiţiile Legii nr.283 din 4 iulie 2003 privind activitatea particulară de detectiv şi de pază, din care să rezulte faptul că ea urmează să desfăşoare una dintre activităţile prevăzute la art.43 alin.(2) lit.a)-c) din Lege, care necesită folosirea armelor letale sau neletale supuse autorizării şi, respectiv, a muniţiilor aferente;

7) dovada achitării tarifului prevăzut de Lege pentru prestarea serviciului solicitat;

8) ordinul de desemnare a persoanei responsabile de gestionarea şi asigurarea securităţii armelor şi muniţiilor;

9) dovada că persoana responsabilă de gestionarea şi asigurarea securităţii armelor este aptă din punct de vedere psihologic şi medical pentru a deţine şi a folosi arme şi muniţii.

121. Cererea formulată în condiţiile prevăzute la pct.120 se soluţionează de către autoritatea competentă, în termen de 15 zile de la data depunerii acesteia.

122. În termenul prevăzut la pct.121, organele de poliţie competente sînt obligate să verifice îndeplinirea condiţiilor de autorizare, pe baza documentelor depuse de solicitant, precum şi a prevederilor art.34 alin.(7) din Lege.

123. În cazul în care, în cadrul verificărilor de specialitate, organele de poliţie competente stabilesc că sînt necesare documente sau informaţii suplimentare în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Lege, le pot solicita persoanei în cauză, prezentînd motivele care au impus acest demers.

124. În situaţia în care se constată că nu există impedimente pentru autorizare, organul de poliţie competent poate efectua verificări la sediul sau la punctul de lucru al solicitantului pentru a se constata dacă sînt îndeplinite condiţiile de păstrare şi de asigurare a securităţii armelor, prevăzute la art.33 din Lege, numai după informarea prealabilă şi cu consimţămîntul acestuia.

125. Termenul de 15 zile, prevăzut la pct.121, se suspendă, în situaţiile prevăzute la pct.123 şi 124, de la data la care persoanei în cauză i s-a solicitat prezentarea unor documente sau informaţii suplimentare sau, după caz, i s-a solicitat acordul cu privire la verificarea îndeplinirii condiţiilor de păstrare şi asigurare a securităţii armelor, pînă la data la care aceasta dă curs solicitării.

126. În cazul în care, din analiza documentelor prevăzute la pct.120, precum şi a celorlalte verificări de specialitate efectuate de organele de poliţie, se constată că sînt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Lege, autoritatea competentă eliberează permisul de procurare a armelor letale sau neletale supuse autorizării şi a muniţiilor aferente, al cărui model este prezentat în anexa nr.15, numai pentru acele arme şi muniţii deţinerea şi, după caz, folosirea cărora este necesară pentru desfăşurarea activităţilor specifice domeniilor incluse în categoria genului de activitate al persoanei juridice solicitante.

127. În cazul în care organul de poliţie competent refuză autorizarea procurării tuturor armelor menţionate în cerere, el este obligat să comunice în scris solicitantului motivele care au stat la baza refuzului, care poate fi contestat de către solicitant în condiţiile Codului administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018.

128. Refuzul nejustificat al persoanei juridice de a prezenta documentele sau informaţiile prevăzute la pct.123 ori de a permite organelor de poliţie efectuarea verificărilor prevăzute la pct.124 poate constitui motiv pentru respingerea cererii de autorizare.

129. Persoanele prevăzute la art.31 alin.(2) şi (3) lit.a) din Lege pot procura, deţine şi folosi numai arme de apărare şi pază, în condiţiile legii.

130. După procurarea armelor pentru care a primit permis în condiţiile pct.130, reprezentantul persoanei juridice are obligaţia să se prezinte, în termen de 10 zile, la organul de poliţie competent, împreună cu documentul original care atestă procurarea acestora în condiţiile legii, precum şi cu permisul de procurare completat în mod corespunzător pe verso de armurierul de la care le-a procurat, pentru a i se elibera permisul de deţinere, al cărui model este prezentat în anexa nr.16, sau, după caz, permisul de deţinere şi de folosire, al cărui model este prezentat în anexa nr.17, pentru armele şi muniţiile procurate.

131. Prin derogare de la prevederile pct.130, în cazul în care numărul armelor procurate este mai mare de 12, persoana juridică are obligaţia să le depoziteze în spaţiile amenajate în acest scop, pe care le deţine, şi să informeze organul de poliţie competent în legătură cu procurarea acestora şi locul de depozitare.

132. Organul de poliţie sesizat în condiţiile pct.130 şi 131 verifică autenticitatea menţiunilor armurierilor, înscrise pe versoul permisului de procurare, precum şi corespunderea tipului, modelului, seriei, numărului de fabricaţie şi destinaţiei armelor pentru care s-a acordat permisul cu datele înscrise în documentele care fac dovada procurării şi cu cele existente la solicitant. În situaţia prevăzută la pct.131 această verificare se efectuează la locul de depozitare a armelor şi muniţiilor.

133. Pe baza verificărilor prevăzute la pct.132, organul de poliţie competent eliberează permisul de deţinere şi de folosire a armelor.

134. Persoanele juridice care deţin tiruri de tragere în condiţiile art.45 din Lege şi organizaţiile particulare de pază sînt obligate să înstrăineze, în termen de 15 zile de la data încetării valabilităţii permisului de deţinere şi de folosire a armelor, armele respective şi să prezinte organului de poliţie competent dovada înstrăinării lor.

135. Persoanele juridice autorizate să deţină arme au obligaţia, în cazul în care le înstrăinează, să se prezinte la organul de poliţie competent în vederea radierii acestora din permisul de deţinere sau, după caz, de deţinere şi de folosire a armelor.

136. Prevederile pct.135 nu se aplică în cazul persoanelor juridice care au şi calitatea de armurier autorizat să comercializeze arme şi muniţii dacă armele folosite sînt dintre cele aflate în proprietatea acestora, destinate pentru închiriere în condiţiile legii.

137. În situaţiile prevăzute la pct.134 şi 135, organul de poliţie competent va verifica efectuarea menţiunilor corespunzătoare în evidenţele persoanei juridice, concomitent cu radierea armelor din permisul respectiv.

138. Persoana juridică autorizată în condiţiile prezentului capitol să deţină sau să folosească arme letale sau arme neletale supuse autorizării poate depune spre păstrare, cu titlu temporar sau permanent, armele, precum şi muniţiile deţinute, la o altă persoană juridică autorizată în acest sens.

139. Persoana prevăzută la pct.138 poate transfera armele înscrise în permisul de deţinere sau, după caz, de deţinere şi de folosire numai cu ocazia depunerii acestora la un armurier sau cu ocazia schimbării locului unde acestea sînt păstrate.

140. În situaţiile prevăzute la pct.138 şi 139, persoana juridică autorizată poate transporta prin mijloace proprii un număr de cel mult 5 arme în acelaşi timp. Transportul unui număr mai mare de arme este permis numai prin intermediul unui armurier autorizat să desfăşoare operaţiuni de transport cu arme şi muniţii, cu excepţia cazului în care persoana juridică este autorizată să desfăşoare şi asemenea operaţiuni.

141. Pentru autorizarea efectuării unui transfer de arme, persoana juridică interesată trebuie să depună la organul de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială sînt păstrate armele o cerere în care se precizează datele de identificare a solicitantului, motivul transferului, locul unde urmează să fie transferate armele, data şi durata transferului, traseul de deplasare, mijlocul de transport, armele şi muniţiile ce fac obiectul transferului, însoţită, după caz, de următoarele documente:

1) în situaţia în care se solicită autorizarea transferului unui număr mai mare de 5 arme, o declaraţie scrisă referitoare la modalitatea prin care urmează să transporte armele, respectiv, dovada asigurării transportului printr-un armurier autorizat în acest sens sau, după caz, în mijloace proprii, dacă se va transfera întreaga cantitate de arme în acelaşi timp;

2) dovada asigurării condiţiilor de păstrare şi securitate a armelor, în cazul transferării armelor la un loc nou de păstrare.

142. Cererea prevăzută la pct.141 se soluţionează prin eliberarea permisului de transport al armelor, al cărui model este prezentat în anexa nr.18, după cum urmează:

1) în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, timp în care, în situaţia prevăzută la pct.141 subpct.1), organul de poliţie competent verifică dacă armurierul care urmează să asigure transferul este autorizat să desfăşoare operaţiuni de transport, iar în cazul în care solicitantul declară că armele urmează să fie depuse la un armurier, se verifică dacă acesta există;

2) în termen de cel mult 15 zile, în situaţia prevăzută la pct.141 subpct.2), timp în care organul de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială urmează să fie transferate armele verifică îndeplinirea condiţiilor de păstrare şi asigurare a securităţii armelor, prevăzute la art.33 din Lege.

[Pct.142 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

143. În cazul în care, după efectuarea verificărilor prevăzute la pct.142, organul de poliţie competent constată că nu se justifică autorizarea solicitată în condiţiile pct.141, el respinge cererea şi comunică solicitantului motivele care au stat la baza acestei decizii.

144. Persoanele juridice prevăzute la pct.119, care doresc să transporte temporar în străinătate arme şi muniţii letale pentru vînătoare, concursuri de tir, prezentarea armelor în cadrul unor expoziţii specializate, precum şi pentru efectuarea unor reparaţii ale armelor deţinute la un armurier autorizat, trebuie să solicite în scris organului de poliţie competent eliberarea permisului de transport pentru scoaterea temporară din tară a armelor/muniţiilor, al cărui model este prezentat în anexa nr.19, anexînd documentele care confirmă scopul călătoriei, în original şi în copie.

145. Organul de poliţie competent verifică dacă sînt îndeplinite condiţiile menţionate la pct.144, iar în cazul în care nu au rezultat impedimente, eliberează permisul de transport în vederea scoaterii temporare din ţară pentru armele şi muniţiile solicitate.

146. Pe baza permisului de transport prevăzut la pct.144 şi 145, persoana juridică poate scoate armele de pe teritoriul Republicii Moldova în mijloace proprii sau, după caz, poate încheia un contract cu un armurier autorizat să efectueze operaţiuni de transport în vederea realizării transferului temporar în străinătate al armelor respective, după efectuarea formalităţilor vamale necesare.

147. Persoanele prevăzute la pct.144 au obligaţia, la întoarcerea în Republica Moldova, să prezinte la punctul de trecere a frontierei de stat toate armele înscrise în permisul de transport pentru scoaterea temporară din ţară.

1471. În cazul reparării armelor cu ţeavă ghintuită, persoana juridică este obligată, în cel mult 15 zile, să prezinte serviciului abilitat din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei procesul-verbal care face dovada efectuării tragerii experimentale.

[Pct.1471 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

148. Dacă pe perioada călătoriei în străinătate armele înscrise în permisul de transport pentru scoaterea temporară din ţară au fost furate, pierdute sau distruse, la întoarcerea în ţară titularul trebuie să prezinte organului vamal documente autentice eliberate de autoritatea competentă din străinătate, care să ateste faptul că evenimentul a fost reclamat în vederea îndeplinirii formalităţilor vamale necesare.

149. În cazul evenimentului prevăzut la pct.148, reprezentantul persoanei juridice prevăzute la pct.147 are obligaţia să se prezinte, în termen de 3 zile de la intrarea în ţară, la organul de poliţie care a eliberat permisul de transport pentru scoaterea temporară din ţară a armelor/muniţiilor şi să depună o declaraţie cu privire la evenimentul produs, împreună cu originalul documentului emis de autoritatea competentă din statul în care s-a produs evenimentul.

150. Organul de poliţie competent sesizat despre eveniment de către reprezentantul persoanei juridice va face menţiunea de rigoare în evidenţe pînă la recuperarea armelor.

PROCEDURA DE AUTORIZARE A PERSOANELOR JURIDICE PENTRU

A DEŢINE ŞI, DUPĂ CAZ, A FOLOSI ARME ŞI MUNIŢII NELETALE

151. Persoanele juridice prevăzute la art.31 alin.(3) lit.b) şi c) şi alin.(4) din Lege, în vederea obţinerii certificatului de deţinător al armelor neletale şi muniţiilor aferente, al cărui model este prezentat în anexa nr.20, trebuie să depună la organul de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială se află sediul lor o notificare conform anexei nr.21 referitoare la procurarea armelor şi muniţiilor neletale care fac obiectul declarării, însoţită de documentele prevăzute la pct.120 subpct.1)-5) şi 7), cu excepţia certificatelor de absolvire a unui curs de instruire teoretică şi practică de mînuire a armei de foc.

152. În temeiul documentelor prevăzute la pct.151, precum şi al verificării îndeplinirii condiţiilor de păstrare şi asigurare a securităţii armelor şi a muniţiilor, organul de poliţie competent eliberează solicitantului, în termen de 30 de zile, certificatul de deţinător.

[Pct.152 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

153. În cazul în care persoana juridică înstrăinează una sau mai multe dintre armele pe care le deţine în baza certificatului de deţinător, aceasta trebuie să respecte procedura prevăzută la pct.134, cu eliberarea sau, după caz, radierea din certificatul de deţinător.

[Pct.153 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

EVIDENŢA ŞI CONDIŢIILE DE PĂSTRARE ŞI ASIGURARE A SECURITĂŢII

ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR DEŢINUTE DE PERSOANELE JURIDICE

154. Persoanele juridice autorizate să deţină sau, după caz, să folosească arme şi muniţii sînt obligate să îşi constituie evidenţele prevăzute la art.33 alin.(5) din Lege şi să asigure condiţiile de păstrare şi securitate a armelor şi muniţiilor respective, în condiţiile prevăzute în anexa nr.3 la Lege.

155. Armele şi muniţiile ce fac obiectul dreptului de deţinere sau de folosire se păstrează la sediul sau, după caz, la punctul de lucru, menţionat în permisul de deţinere sau de folosire ori, după caz, în certificatul de deţinător, în dulapuri metalice special amenajate, fixate în perete sau în podea, încuiate şi asigurate astfel, încît să nu permită accesul persoanelor neautorizate. Dulapurile trebuie să fie prevăzute cu compartimente separate, asigurate cu sisteme de închidere multifuncţionale cu cheie sau cifru, pentru păstrarea muniţiilor separat de arme.

156. În cazul deţinerii unui număr mai mare de 12 arme neletale, acestea se păstrează de către deţinători la adresa menţionată în permisul de deţinător, într-un spaţiu special amenajat pentru depozitare, cu sistem de supraveghere video şi mijloace de alarmare, conectate la dispecerate de alarmare şi intervenţie ale unor organizaţii specializate de pază sau ale poliţiei.

157. Spaţiile prevăzute la pct.156, destinate păstrării sau depozitării armelor şi muniţiilor, trebuie să fie avizate de serviciile abilitate ale organului de poliţie de competenţă teritorială.

158. Persoana juridică autorizată să deţină sau să folosească arme şi muniţii este obligată să ţină evidenţa acestor arme şi muniţii, precum şi a personalului dotat cu arme şi muniţii, în registre de evidenţă separate, numerotate şi înregistrate la organul de poliţie de competenţă teritorială.

159. Persoana juridică prevăzută la pct.158 are obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data înfiinţării sau, după caz, a includerii în genul de activitate a ocupaţiilor care justifică deţinerea ori folosirea armelor şi muniţiilor, însă nu mai tîrziu de data procurării armelor şi muniţiilor, să prezinte la organul de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială se află sediul acesteia registrul de evidenţă a armelor şi muniţiilor, precum şi cel de evidenţă a personalului dotat cu arme, în vederea înregistrării şi luării în evidenţă, în condiţiile legii.

160. La împlinirea termenelor prevăzute la art.33 alin.(6) din Lege sau, după caz, în termen de 5 zile de la data dizolvării persoanei juridice în condiţiile legii, registrele prevăzute la pct.158 se depun spre arhivare la organul de poliţie competent.

CONDIŢII PRIVIND DOTAREA PERSONALULUI CU ARME ŞI MUNIŢII

ŞI ELIBERAREA PERMISELOR DE PORT ŞI DE FOLOSIRE

A ARMELOR VALABILE ÎN EXERCIŢIUL FUNCŢIUNII

161. Pot fi dotate cu arme şi muniţii letale sau, după caz, neletale numai persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.34 alin.(1) şi art.35 alin.(1) din Lege, după obţinerea în prealabil a permisului de armă tip C, al cărui model este prezentat în anexa nr.22, cu drept de port şi de folosire, valabil numai în exerciţiul funcţiunii, acordat, pentru fiecare persoană, de serviciul abilitat al organului de poliţie de competenţă teritorială.

162. În vederea obţinerii permisului prevăzut la pct.161, persoana juridică trebuie să adreseze un demers la serviciul abilitat din cadrul inspectoratelor de poliţie în a căror rază teritorială se află spaţiile de păstrare a armelor, la care se anexează următoarele documente, care să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art.34 alin.(1) şi 35 alin.(1) din Lege:

1) copia actului de identitate al persoanei care urmează să fie dotată cu armă;

2) certificatul medical (concluzie narcologică şi psihiatrică) eliberat cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical pentru a deţine şi a folosi arme de foc şi muniţiile aferente;

3) certificatul de absolvire a unui curs de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor, organizat de o persoană juridică autorizată în acest sens, în original şi în copie;

4) avizul despre starea psihologică din care să rezulte că solicitantul este apt să deţină, să poarte şi să folosească arme de foc şi muniţiile aferente, eliberat cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de teste;

5) 2 foto color 3×4 cm;

6) dovada achitării tarifelor prevăzute la anexa nr.2 din Lege;

7) copia contractului individual de muncă al persoanei angajate care urmează să fie dotată cu armă şi muniţii;

8) avizul despre trecerea instructajului prevăzut la art.34 alin.(1) lit.e) din Lege cu privire la scopul pentru care persoana în cauză este dotată cu armă, precum şi la condiţiile în care trebuie purtată şi folosită arma, semnat de angajator şi persoana care urmează să fie dotată cu armă;

9) copia ordinului de serviciu individual, prevăzut la art.33 alin.(4) din Lege.

163. În temeiul demersului formulat în condiţiile pct.162, precum şi al documentelor prezentate de persoana juridică solicitantă, organul de poliţie competent verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art.34 alin.(1) şi art.35 alin.(1) din Lege şi, după caz, solicită prezentarea documentelor prevăzute la pct.7 subpct.11) din prezentul Regulament.

164. Conţinutul instructajului prevăzut la art.34 alin.(1) lit.e) din Lege trebuie să cuprindă teme referitoare la condiţiile de port, folosire şi păstrare a armelor letale din dotare, datele tehnico-balistice ale acestora, modalităţi de intervenţie în diferite situaţii apărute pe timpul desfăşurării atribuţiilor de serviciu, uzul de armă, şedinţe de tragere cu armamentul din dotare în tiruri de tragere autorizate.

165. În cazul în care, în urma efectuării verificărilor prevăzute la pct.163, se constată că sînt îndeplinite condiţiile prevăzute de Lege, organul de poliţie competent emite permisul de armă tip C, prevăzut la pct.161. În situaţia în care se depistează unele nereguli sau impedimente, organul de poliţie competent face demersurile necesare pentru clarificarea neconcordanţelor constatate sau, după caz, refuză eliberarea permisului de armă, în funcţie de situaţia care justifică acest refuz.

[Pct.165 completat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

166. Prevederile pct.161 se aplică în mod corespunzător şi următoarelor categorii de personal angajat de persoana juridică autorizată:

1) personalul desemnat cu administrarea, întreţinerea şi supravegherea tirurilor de tragere aparţinînd persoanelor juridice respective;

2) personalul cu atribuţii de gestionare, administrare şi întreţinere a armelor deţinute de persoana juridică respectivă.

167. Demersul prevăzut la pct.162 se soluţionează în termen de 30 de zile de la data depunerii.

[Pct.167 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

PROCEDURA DE VIZARE A PERMISELOR DE DEŢINERE SAU DE FOLOSIRE A ARMELOR

ŞI A MUNIŢIILOR LETALE, A PERMISELOR DE PORT ŞI DE FOLOSIRE A ARMELOR

VALABILE NUMAI ÎN EXERCIŢIUL FUNCŢIUNII, PRECUM ŞI A PERMISELOR

DE FUNCŢIONARE A TIRURILOR DE TRAGERE

168. Permisele de deţinere sau, după caz, de folosire a armelor şi a muniţiilor letale şi neletale supuse autorizării, permisele de port şi de folosire a armelor valabile numai în exerciţiul funcţiunii, precum şi permisele de funcţionare a tirurilor de tragere, respectiv certificatele de deţinător pentru arme neletale, au o valabilitate iniţială de 3 ani şi se vizează la fiecare 3 ani.

169. Persoanele juridice care sînt autorizate să deţină sau să folosească arme şi muniţii ori care deţin tiruri de tragere autorizate, precum şi personalul dotat cu arme de apărare şi pază, au obligaţia de a se prezenta la vizare, pînă la expirarea termenului stabilit la pct.168, la organul de poliţie de competenţă teritorială în care se află în evidenţă.

170. Pentru aplicarea vizei, persoana juridică trebuie să prezinte organului de poliţie competent următoarele documente, în original şi în copie: cerere de aplicare a vizei, certificatul de înregistrare a întreprinderii, actul constitutiv al întreprinderii, permisul de deţinere sau de folosire a armelor şi muniţiilor letale ori de funcţionare a tirului de tragere, respectiv certificatul de deţinător pentru arme neletale, planul de pază şi apărare sau, după caz, contractul de prestări de servicii, certificatul de examinare tehnică periodică pentru armele cu drept de port şi de folosire, efectuată în ultimele 12 luni, iar în cazul armelor letale cu ţeava ghintuită, dovada efectuării tragerii experimentale, în termenul şi în condiţiile specificate la art.11 alin.(5) din Lege.

[Pct.170 completat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

171. După primirea cererii şi a documentelor prevăzute la pct.168-170, organul de poliţie competent efectuează în termen de 30 de zile verificări la punctele de lucru ale persoanei juridice unde se deţin armele şi muniţiile, respectiv la tirurile de tragere şi, dacă sînt îndeplinite condiţiile prevăzute de Lege, aplică viza pe permis, respectiv pe certificatul de deţinător.

[Pct.171 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

172. Pentru vizarea permiselor de port şi de folosire a armelor din dotarea personalului angajat, persoana juridică trebuie să prezinte organului de poliţie competent următoarele documente: cererea de aplicare a vizei, copia actului de identitate al persoanei care este dotată cu arma respectivă, certificatul medical ce permite deţinerea şi folosirea armelor şi muniţiilor.

RETRAGEREA SAU ANULAREA PERMISELOR PERSOANELOR JURIDICE PENTRU

DEŢINEREA SAU FOLOSIREA ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR ŞI PENTRU FUNCŢIONAREA

TIRURILOR DE TRAGERE, PRECUM ŞI A CERTIFICATELOR DE DEŢINĂTOR

AL ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR NELETALE

173. Permisele pentru deţinerea sau folosirea armelor şi muniţiilor şi pentru funcţionarea tirurilor de tragere, precum şi certificatele de deţinător al armelor şi muniţiilor neletale, care se acordă persoanelor juridice în conformitate cu prezentul Regulament, se retrag sau, după caz, se anulează în condiţiile prevăzute de art.41 din Lege.

174. Retragerea sau, după caz, anularea permiselor şi a certificatelor prevăzute la pct.173 se face de organul de poliţie de competenţă teritorială sau de serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei, prin decizie scrisă, al cărei model este prezentat în anexa nr.23, care se comunică persoanei juridice în cauză.

APROBAREA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII CURSURILOR DE INSTRUIRE

TEORETICĂ ŞI PRACTICĂ ÎN DOMENIUL ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR

175. Persoanele juridice, în baza unui program aprobat de autoritatea centrală de specialitate abilitată în domeniul educaţiei, pot să organizeze cursuri de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor pentru cunoaşterea legislaţiei şi a modului de folosire a armelor şi muniţiilor prevăzute de Lege.

176. Cursurile prevăzute la pct.175 sînt destinate, după caz:

1) calificării profesionale a instructorilor în tiruri de tragere;

2) pregătirii teoretice şi practice a persoanelor fizice care doresc să deţină sau să poarte şi să folosească arme letale şi neletale supuse autorizării şi muniţii aferente, în condiţiile legii, precum şi a persoanelor care urmează să fie dotate cu arme pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu sau, după caz, să desfăşoare activităţi ce implică accesul la arme şi muniţii în cadrul persoanelor juridice autorizate să deţină ori să folosească arme şi muniţii sau, după caz, să desfăşoare operaţiuni cu arme şi muniţii.

177. În vederea aprobării programului ciclului de cursuri, persoanele juridice vor depune la autoritatea centrală de specialitate abilitată în domeniul educaţiei o cerere însoţită de următoarele documente, în original şi în copie:

1) certificatul de înregistrare a întreprinderii şi actul constitutiv, din care să rezulte că are înscris în obiectul de activitate instruirea de scurtă durată (alte forme de invăţămînt pentru adulţi şi alt învăţămînt neinclus în alte categorii);

2) dovada deţinerii de spaţii adecvate activităţii de instruire în domeniul armelor şi muniţiilor şi a bazei tehnico-materiale necesare;

3) permisul de funcţionare a tirului de tragere, în cazul în care persoana juridică deţine un asemenea tir de tragere, sau contractul de închiriere ori de prestări de servicii încheiat cu o persoană juridică ce deţine tir de tragere;

4) dovada că dispune de cadre calificate în domeniu.

178. Dacă persoana juridică îndeplineşte condiţiile prevăzute de Lege, autoritatea centrală de specialitate abilitată în domeniul educaţiei aprobă programul pentru organizarea şi desfăşurarea cursului de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor.

179. Pentru obţinerea aprobării prevăzute la pct.178, persoana juridică va coordona cu serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei programul ciclului de cursuri, care trebuie să fie întocmit în condiţiile prevăzute la pct.180.

180. Cursurile prevăzute la pct.176 subpct.1) se desfăşoară o perioadă de cel puţin 2 luni, iar programul de instruire trebuie să cuprindă următoarele teme:

1) legislaţia privind regimul armelor şi al muniţiilor, pentru care se atribuie cel puţin 15 ore;

2) aspectele de natură juridică referitor la uzul de armă, pentru care se atribuie cel puţin 6 ore;

3) procedura de acordare a primului ajutor în cazul rănirii cu arma, pentru care se atribuie cel puţin 20 de ore, din care 10 ore de activitate practică;

4) părţile componente şi modul de funcţionare şi folosire a armelor şi muniţiilor şi balistica, pentru care se atribuie cel puţin 30 de ore;

5) executarea şi supravegherea activităţilor în tirul de tragere, mînuirea armelor şi muniţiilor şi utilizarea echipamentelor de protecţie, pentru care se atribuie cel puţin 40 de ore, din care 20 de ore de activitate practică;

6) metodologia instruirii persoanelor fizice pentru executarea tragerilor în tirul de tragere, pentru care se atribuie 70 de ore, din care 40 de ore de activitate practică;

7) activitatea practică de executare a tragerii într-un tir de tragere autorizat cu toate tipurile de arme permise de Lege, pentru care se atribuie 50 de ore.

181. Cursurile prevăzute la art.176 subpct.2) se desfăşoară o perioadă de cel puţin 90 de ore/3 credite de studii, iar programul de instruire trebuie să cuprindă următoarele teme:

1) legislaţia privind regimul armelor şi al muniţiilor, pentru care se atribuie 4 ore;

2) aspectele de natură juridică referitor la uzul de armă, pentru care se atribuie 4 ore;

3) procedura de acordare a primului ajutor în cazul rănirii cu arma, pentru care se atribuie 2 ore;

4) părţile componente şi modul de funcţionare şi folosire a armelor şi muniţiilor şi balistica, pentru care se atribuie 4 ore;

5) activitatea practică de executare a unei trageri într-un tir de tragere autorizat, pentru care se atribuie cel puţin 2 ore.

[Pct.181 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

182. Tematica va fi întocmită şi cursurile vor fi susţinute de personal cu pregătire de natură juridică şi/sau cu pregătire de specialitate în domeniul armelor şi muniţiilor ori care a activat într-o instituţie din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de personal calificat în fiecare dintre domeniile enumerate la pct.181.

183. Cel puţin 20 la sută din orele destinate instruirii teoretice vor fi rezervate pentru ore practice.

184. La finele cursurilor, participanţii vor susţine examenul de absolvire în condiţiile stabilite la pct.23 sau, după caz, la pct.198.

[Pct.184 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

185. Autoritatea centrală de specialitate abilitată în domeniul educaţiei verifică din 2 în 2 ani îndeplinirea tuturor condiţiilor stabilite pentru autorizarea desfăşurării cursurilor prevăzute la pct.175.

186. Autoritatea centrală de specialitate abilitată în domeniul educaţiei dispune anularea deciziei de aprobare a programului ciclului de cursuri în cazul în care în urma controlului efectuat în condiţiile pct.185 se constată existenţa uneia dintre următoarele situaţii:

1) nu se respectă destinaţia cursurilor prevăzută la pct.176;

2) nu sînt îndeplinite condiţiile prevăzute la pct.177;

3) nu sînt respectate condiţiile prevăzute la pct.180-183 referitor la structura şi conţinutul programului de pregătire.

MODUL DE ACORDARE A ATESTATULUI DE INSTRUCTOR ÎN TIRUL DE TRAGERE

187. Personalul care desfăşoară activităţi de instruire, îndrumare şi supraveghere a tragerilor efectuate în tiruri de tragere autorizate trebuie să deţină atestatul de instructor în tirul de tragere, al cărui model este prevăzut în anexa nr.36, care se eliberează de către serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei.

[Pct.187 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

188. Solicitantul care doreşte să obţină atestat de instructor în tirul de tragere trebuie să nu se afle în una din situaţiile specificate la art.7 alin.(2) din Lege şi să depună, la autoritatea prevăzută la pct.187, o cerere scrisă, însoţită de următoarele documente, în original şi în copie, care să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art.7 alin.(1) lit.a) din Lege:

1) certificatul de calificare profesională a instructorului în tirul de tragere, prevăzut la pct.176 subpct. 1);

2) certificatul medical, eliberat cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical pentru a deţine şi a folosi arme;

3) avizul despre starea psihologică, eliberat de un psiholog cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii;

4) actul de identitate.

[Pct.188 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

189. Serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru obţinerea atestatului de instructor în tirul de tragere în baza documentelor menţionate la pct.188 şi a evidenţelor speciale ale organelor de poliţie, în vederea eliberării atestatului de instructor în tirul de tragere. În cazul în care nu sunt întrunite aceste condiţii, serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei comunică în scris, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii, motivele respingerii acesteia.

[Pct.189 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

190. În cazul în care, în cadrul verificărilor de specialitate, organul de poliţie competent constată că sunt necesare, conform prevederilor legale, documente sau informaţii suplimentare în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute în prezentul Regulament, termenul de soluţionare a cererii se suspendă de la data la care i s-a solicitat persoanei în cauză prezentarea unor documente ori informaţii suplimentare/aferente până la data la care aceasta dă curs solicitării. Perioada de suspendare nu poate depăşi 90 de zile şi, la expirarea acestui termen, cererea urmează a fi respinsă.

[Pct.190 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

191. Cursul de calificare profesională a instructorilor în tiruri de tragere se organizează de către persoane juridice autorizate conform condiţiilor stabilite în capitolul XXII.

[Pct.191 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

192. Persoana juridică cu drept de organizare a cursurilor prevăzute la pct.176 subpct. 1) admite la cursuri persoanele care au împlinit vârsta de 21 de ani, au cel puţin studii medii, sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical pentru a deţine şi a folosi arme şi muniţii şi nu se află în situaţiile prevăzute la art.7 alin.(2) din Lege, iar după promovarea examenului le eliberează certificatul de calificare profesională a instructorului în tirul de tragere.

[Pct.192 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

193. La finele cursului cursanţii vor susţine examenul de absolvire în faţa unei comisii de examinare, constituită din reprezentanţi ai organizatorului şi ai serviciului abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei.

[Pct.193 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

194. Examenul prevăzut la pct.193 constă în susţinerea a două teste:

1) testul teoretic, care este constituit dintr-un set de întrebări prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor din toate domeniile abordate în cadrul cursului;

2) testul practic, care constituie o şedinţă de tragere într-un tir, prin care se verifică deprinderile şi abilităţile privind folosirea armelor şi a muniţiilor, precum şi a echipamentelor de protecţie individuală, pregătirea armei pentru tragere, respectarea poziţiilor pentru tragere, precizia tragerii, reacţia personală la declanşarea focului, modul de asigurare a armei, precum şi deprinderile personale şi modul de a acţiona în situaţii care necesită acordarea primului ajutor şi în caz de incendiu.

[Pct.194 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

195. Rezultatul examenului se consemnează într-un proces-verbal, semnat de toţi membrii comisiei prevăzuţi la pct.193, în care se înscriu punctajele obţinute la cele două teste, precum şi media aritmetică a acestora, sub forma unei note cuprinse între 1 şi 10, respectiv menţiunea "promovat", dacă nota obţinută este de cel puţin 7, sau "nepromovat", dacă nota este mai mică de 7.

[Pct.195 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

196. În cazul în care candidatul nu s-a prezentat la examen la data prestabilită, acest fapt se consemnează în procesul-verbal prevăzut la pct.195.

[Pct.196 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

197. Candidatul care nu a promovat examenul de absolvire poate contesta, în termen de 5 zile de la data susţinerii examenului, rezultatul consemnat în procesul-verbal întocmit în condiţiile prevăzute la pct.195. Contestaţia se examinează de o nouă comisie constituită potrivit pct.193, din care nu pot face parte persoanele care au stabilit punctajul iniţial, iar rezultatul examinării se consemnează într-un proces-verbal semnat în aceleaşi condiţii.

[Pct.197 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

198. Persoana care nu a promovat sau care nu s-a prezentat la susţinerea examenului de absolvire are dreptul de a participa la un nou examen în condiţiile prevăzute la pct.193-197, în termen de cel mult 12 luni, conform planului stabilit de organizator, fără a mai fi necesară repetarea cursului de pregătire.

[Pct.198 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

199. Persoana care nu s-a prezentat la repetarea examenului sau nu l-a promovat poate susţine un nou examen numai după frecventarea unui nou curs de pregătire în domeniu.

[Pct.199 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

200. Prin derogare de la prevederile pct.193, pot susţine examenul de obţinere a certificatului de calificare profesională a instructorului în tirul de tragere fără să fi frecventat cursurile prevăzute la pct.176 subpct. 1) următoarele categorii de persoane:

1) cele care au calificarea profesională de armurier;

2) cele care au sau au avut calitatea de sportiv de tir sau biatlon, în condiţiile legii, cu un stagiu de cotizare de minimum 5 ani.

[Pct.200 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

2001. Persoana prevăzută la pct.200 poate dobândi atestat de instructor în tirul de tragere fără a face dovada frecventării cursurilor prevăzute la pct.176 subpct.1), al cărui model este prezentat în anexa nr.37, până la constituirea centrelor de instruire specializate în domeniul armelor, prin prezentarea unui certificat eliberat de persoana juridică sau un tir de tragere autorizat, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute la pct.188 subpct. 1)-4), cu condiţia prezentării în termen de cel mult 6 luni de la constituirea centrelor de instruire specializate în domeniul solicitat pentru susţinerea examenului prevăzut la pct.193.

[Pct.2001 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

2002. Fără să frecventeze cursurile prevăzute la pct.176 subpct.1) şi fără să susţină examenul prevăzut la pct.193, pot solicita acordarea atestatului de instructor în tirul de tragere, al cărui model este prezentat în anexa nr.38, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la pct.188 subpct.2) şi 3) şi dacă nu se află în una din situaţiile specificate la art.7 alin.(2) din Lege, următoarele categorii de persoane:

1) persoanele care sunt prevăzute la pct.9 şi 92 şi care fac dovada că au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică de mânuire a armei de foc, organizat de o persoană juridică acreditată în domeniu, în condiţiile stabilite prin ordinul autorităţii centrale de specialitate abilitate în domeniul educaţiei;

2) antrenorii de tir sau biatlon, precum şi profesorii de tir;

3) persoanele care confirmă prin acte corespunzătoare că au trecut cursul de calificare profesională în domeniul armelor şi al muniţiilor, eliberate de către entităţile specializate ale altor state, doar în cazurile în care se întrunesc condiţiile prevăzute la art.711 alin.(10) din Lege.

[Pct.2002 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

2003. Termenul de valabilitate a atestatului de instructor în tirul de tragere este de 5 ani şi poate fi prelungit, la fiecare 5 ani, la cererea solicitantului, însoţită de documentele specificate pct.188 subpct.2)-4), dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art.7 alin.(2) din Lege. Prelungirea termenului de valabilitate se menţionează în atestat de către organul de poliţie competent.

[Pct.2003 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

2004. Atestatul de instructor în tirul de tragere se retrage şi se anulează dacă se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art.7 alin.(1) din Lege sau există una din situaţiile specifice de la alin.(2) al aceluiaşi articol. În situaţia în care titularul nu se prezintă până la expirarea termenului de valabilitate prevăzut la pct.2003, organul de poliţie competent dispune măsura suspendării dreptului de exercitare a calităţii de instructor în tirul de tragere până la data reînnoirii acestuia.

[Pct.2004 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

2005. Persoana juridică autorizată să organizeze cursuri de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor este obligată să instituie un registru pentru evidenţa certificatelor de calificare profesională a instructorului în tirul de tragere, eliberate persoanelor fizice, care va avea următoarele compartimente: numărul curent, numele şi prenumele, domiciliul şi codul personal al persoanei care a obţinut certificatul de calificare profesională a instructorului în tirul de tragere, seria şi numărul certificatului, data eliberării, observaţii.

[Pct.2005 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

MARCAREA ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR PRODUSE DE

ARMURIERII DIN REPUBLICA MOLDOVA

201. Armele şi componentele esenţiale ale acestora, precum şi muniţiile trebuie să poarte marcaje aplicate în cursul procesului de fabricaţie, care cuprind elementele prevăzute la art.49 alin.(2) din Lege.

202. Marcajele care se aplică pe arme sînt constituite dintr-o înşiruire de trei grupe alfanumerice, după cum urmează:

1) prima grupă este constituită din 4 litere majuscule, primele două fiind în toate cazurile MD, iar următoarele fiind primele 2 consoane din denumirea armurierului care produce arma;

2) a doua grupă este constituită dintr-o literă majusculă, de la A la D, corespunzătoare categoriei din care face parte arma, conform anexei la Lege, precum şi din două cifre corespunzătoare numărului curent din anexa respectivă, de la poziţia la care sînt indicate caracteristicile armei pe care se aplică marcajul;

3) a treia grupă este constituită din cel puţin 3 cifre, dintre care primele două indică ultimele două cifre ale anului în care a fost produsă arma, iar următoarele indică numărul de ordine al armei, stabilit pe fiecare categorie de arme, în fiecare an.

[Pct.202 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

203. Marcajele care se aplică pe cartuşe şi/sau pe ambalajul iniţial sînt constituite dintr-o înşiruire de două grupe alfanumerice, după cum urmează:

1) prima grupă este constituită din 3 litere majuscule, prima fiind întotdeauna R, iar următoarele fiind primele două consoane din denumirea armurierului producător, urmate de două cifre care reprezintă ultimele două cifre ale anului de fabricaţie a muniţiei;

2) a doua grupă este constituită din litera L pentru muniţia destinată armelor lungi, respectiv S pentru muniţia destinată armelor scurte, urmată cel puţin de un număr care reprezintă calibrul exprimat în milimetri.

204. Pentru individualizarea grupelor din care sînt constituite marcajele prevăzute la pct.202 şi 203, acestea trebuie să fie separate prin spaţii suficient de vizibile.

205. In cazul armelor letale, toate celelalte ansambluri sau subansambluri din care sînt constituite trebuie să fie marcate cu serii numerice, utilizîndu-se o plajă de cifre stabilită de Registrul de stat al armelor, pentru fiecare armurier, în conformitate cu reglementările şi practica în materie.

206. Marcajele cuprinzînd seriile prevăzute la pct.205 se aplică pe ţeavă şi pe basculă - pentru armele de acest tip; pe ţeavă, cutia mecanismelor şi închizător - pentru carabinele de vînătoare, armele de tir cu glonţ, armele de pază şi apărare şi armele de autoapărare, armele cu aer comprimat; numai pe ţeavă - pentru armele cu tranchilizante, pistoale de alarmare şi semnalizare, pistoalele de start, armele de recuzită; pe piesa principală metalică - pentru armele cu destinaţie industrială, armele de asomare, arbalete, arcuri şi harpoane destinate pescuitului.

207. Evidenţa armelor şi muniţiilor produse de armurier se ţine de catre personalul anume desemnat, într-un registru de evidenţă a produselor finite, numerotat şi înregistrat la organele de poliţie competente, în care se vor menţiona: numărul curent al operaţiunii, categoria din care face parte arma conform anexei la Lege, tipul armei, marca, marcajul armei şi seriile componentelor acesteia, calibrul, data şi ora intrării armei în magazie, numele, prenumele şi funcţia celui care a predat-o şi semnătura acestuia, numele, prenumele şi funcţia celui care a primit arma şi semnătura acestuia.

208. Fiecare armă ca produs finit trebuie să aibă, la ieşirea din magazia de produse finite, certificat de omologare.

209. Pentru obţinerea codului unic de identificare prevăzut la pct.202 subpct.1) sau, după caz, a indicativului armurierului, producătorul trebuie să depună o cerere la serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei şi să facă dovada că unitatea de producţie este autorizată în condiţiile Legii.

[Pct.209 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

PROCEDURA EFECTUĂRII TRAGERII EXPERIMENTALE

210. Sînt supuse tragerii experimentale armele letale cu ţeava ghintuită şi ţevile de rezervă ale acestora.

211. La solicitarea organului de poliţie competent, deţinătorul armei letale cu ţeavă ghintuită are obligaţia să prezinte pentru tragere experimentală arma sau/şi ţeava deţinută:

1) în cazurile modificării sau reparării autorizate a componentelor esenţiale sau a pieselor de armă de foc cu ţeavă ghintuită (percutorul, ţeava, gheara extractoare, pragul aruncător, închizătorul, manşonul închizător);

2) în cazuri temeinic justificate, stabilite de către organele de poliţie.

212. Tragerea experimentală se efectuează de către organul de poliţie de nivel central abilitat cu atribuţii de efectuare a examinării balistice pentru colecţia de gloanţe şi tuburi de cartuşe.

[Pct.212 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

213. La solicitarea titularului dreptului de deţinere sau, după caz, de port sau/şi de folosire a armei, tragerea experimentală se poate efectua în prezenţa acestuia, dacă situaţia permite aceasta.

214. În cazul armelor de colecţie care constituie rarităţi sau care au valoare istorică, artistică, ştiinţifică sau documentară, numărul de cartuşe care urmează să fie trase, precum şi condiţiile în care se va efectua tragerea se pot stabili de comun acord cu titularul dreptului de deţinere, atunci cînd există suspiciuni că, prin tragerea experimentală, poate fi afectată funcţionalitatea sau integritatea armei.

PROCEDURA DE LICENŢIERE A ARMURIERILOR PENTRU

EFECTUAREA OPERAŢIUNILOR CU ARME ŞI MUNIŢII

215. Persoanele juridice constituite ca armurieri pot desfăşura operaţiuni cu arme şi muniţii numai după obţinerea licenţei, care se eliberează în conformitate cu prevederile Legii nr.130/2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă şi Legii nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător de organul de specialitate abilitat în domeniul licenţierii.

[Pct.215 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

216. Pentru obţinerea şi, după caz, prelungirea sau reperfectarea licenţei prevăzute la pct.215, armurierul trebuie să depună o declaraţie, în care se precizează categoria de operaţiuni pe care urmează să le deruleze, însoţită de următoarele documente, în original şi în copie:

1) certificatul de înregistrare a întreprinderii;

2) actul constitutiv al întreprinderii, în care să fie menţionate la genul de activitate operaţiunile pe care urmează să le deruleze potrivit declaraţiei;

3) dovada deţinerii legale a imobilului în care se va desfăşura activitatea licenţiată;

4) dovada deţinerii unor spaţii special amenajate, destinate depozitării şi, după caz, comercializării sau reparării armelor şi muniţiilor, care corespund cerinţelor prevăzute la anexa nr.3 şi, după caz, nr.4 sau nr.5 din Lege, şi asigurate cu amenajări tehnice de protecţie şi sisteme electronice de supraveghere şi de alarmare, conectate la dispecerate de alarmare şi intervenţie specializate, precum şi la sisteme de monitorizare video;

5) în cazul armurierilor care doresc să desfăşoare operaţiuni de reparare a armelor, dovada verificărilor metrologice a instrumentelor supuse verificării obligatorii şi, după caz, permisul de funcţionare a tirului de tragere destinat verificării armelor;

6) în cazul armurierilor care doresc să desfăşoare activităţi de transport cu arme şi muniţii, dovada deţinerii legale a mijloacelor de transport specializat pentru transportul mărfurilor periculoase, corespunzător condiţiilor stabilite în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, sau dovada că are încheiat contract de prestare a serviciilor de transport cu persoana care dispune de transport specializat pentru transportul mărfurilor periculoase;

7) pentru autorizarea accesului personalului angajat, administratorului şi asociaţilor întreprinderii la desfăşurarea activităţi nemijlocit cu arme şi muniţii este necesar să se prezinte:

a) actele de identitate;

b) avizul despre starea psihologică, din care să rezulte că solicitantul este apt să deţină, să poarte şi să folosească arme şi muniţii letale, eliberat cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii de un psiholog;

c) certificatul medical (concluzie narcologică şi psihiatrică), eliberat cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că solicitantul este apt din punct de vedere medical pentru a deţine şi a folosi arme de foc şi muniţiile aferente;

d) certificatul de absolvire a unui curs de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor prevăzut la pct.176 subpct.2), organizat de o persoană juridică autorizată în acest sens;

8) împuternicirea de reprezentare din partea întreprinderii în cauză cu privire la persoana care depune documentele.

[Pct.216 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

217. Documentele prevăzute la pct.216 subpct.7) pot fi prezentate în prealabil la serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei pentru autorizarea accesului la desfăşurarea activităţi cu arme şi muniţii.

218. În cazul în care cel puţin una din persoanele angajate sau care au calitatea de asociat sau administrator nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.7 alin.(1) lit.a) şi d) sau se află în una din situaţiile prevăzute la art.7 alin.(2), eliberarea licenţei solicitate este refuzată.

219. Organul de specialitate abilitat în domeniul licenţierii, care a primit declaraţia prevăzută la pct.216, constată dacă sînt îndeplinite condiţiile pentru eliberarea licenţei pe baza documentelor prezentate, precum şi pe baza verificărilor pe care le efectuează cu privire la spaţiile în care se vor deţine sau, după caz, se vor desfăşura operaţiunile cu arme şi muniţii.

220. Declaraţia privind eliberarea şi, după caz, prelungirea sau reperfectarea licenţei nu se înregistrează în cazul în care:

1) aceasta a fost depusă (semnată) de o persoană care nu are atribuţiile respective;

2) documentele au fost perfectate cu încălcarea prevederilor punctelor 216-218.

221. Despre refuzul înregistrării declaraţiei prevăzute la pct.219, solicitantul este informat în scris în cel mult 15 zile lucrătoare din ziua adresării, indicîndu-se temeiul refuzului.

[Pct.221 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

222. După înlăturarea cauzei ce a servit drept temei pentru refuzul înregistrării declaraţiei respective, solicitantul de licenţă poate depune o nouă declaraţie, care se examinează în modul stabilit.

223. Dacă în urma efectuării verificărilor prevăzute la pct.218 se constată că sînt îndeplinite condiţiile prevăzute de Lege, organul de specialitate abilitat în domeniul licenţierii eliberează sau, după caz, prelungeşte sau reperfectează licenţa pentru efectuarea operaţiunilor cu arme şi muniţii, prin menţionarea categoriei de operaţiuni pentru care s-a constatat îndeplinirea acestor condiţii, al cărei model este prezentat în anexa nr.24.

224. Termenul de soluţionare a declaraţiei prevăzute la pct.216 este de 30 de zile de la data înregistrării ei la organul de specialitate abilitat în domeniul licenţierii.

PROCEDURA EFECTUĂRII EXAMINĂRII TEHNICE PERIODICE

225. Armurierii licenţiaţi în domeniul reparării armelor efectuează, cu ocazia vizării permiselor de armă sau a înstrăinării armelor, examinarea tehnică periodică a armelor din circuitul civil, pentru a verifica şi a constata dacă acestea îndeplinesc cerinţele esenţiale de securitate în utilizare.

226. Pentru efectuarea examinării tehnice periodice a armelor, posesorul prezintă armele, permisul de deţinere sau, după caz, de port şi de folosire a armelor, actul său de identitate şi dovada achitării tarifului stabilit de Lege pentru examinarea tehnică periodică.

227. Se supun examinării tehnice periodice toate armele pentru care se solicită permis de armă cu drept de port şi de folosire din categoria armelor letale şi neletale supuse autorizării.

228. Armele prezentate pentru examinarea tehnică periodică trebuie să fie curăţate şi descărcate de cartuşe.

229. Cheltuielile ocazionate de efectuarea examinării tehnice periodice prevăzute la pct.225 se suportă de către deţinătorul legal al armelor verificate şi nu includ cheltuielile pentru reparaţia armei.

230. Pentru armele deţinute de persoanele fizice şi juridice examinarea tehnică periodică se efectuează la solicitarea deţinătorului legal, precum şi la solicitarea expresă a structurilor de poliţie competente.

231. Examinarea tehnică periodică a armei se efectuează în prezenţa posesorului armei sau a angajatului organului de poliţie competent în domeniul controlului armelor şi muniţiilor, iar prezenţa persoanelor străine este interzisă.

232. Examinarea tehnică periodică privind funcţionarea armelor şi întrunirea condiţiilor esenţiale de securitate constă în:

1) verificarea ţevilor armei;

2) verificarea funcţionării fiabile a mecanismelor armei;

3) verificarea închizătorului sau verificarea jocului la basculă pentru armele cu ţeavă lisă;

4) verificarea marcajului şi identificarea armei;

5) verificarea dimensiunilor armei;

6) după caz, încercarea prin trageri experimentale în tiruri de tragere a armelor deţinute cu drept de port şi de folosire.

233. Verificările prevăzute la pct.232 se efectuează în conformitate cu cerinţele stabilite de standardele naţionale corespunzătoare:

1) SM GOST R 50529:2010 "Arme de foc civile şi de serviciu, dispozitive cu destinaţie industrială şi specială. Cerinţe de securitate şi metode de încercări la securitate";

2) SM GOST R 50741:2005 "Arme cu gaz de auto-apărare. Pistoale, revolvere, dispozitive de împuşcat şi arme fără ţeavă cu gaz. Cerinţe de securitate. Tipuri de metode de control la încercările de certificare la securitate";

3) SM GOST R 51612:2001 "Arme pneumatice. Condiţii tehnice generale şi metode de încercări".

234. Dacă la examinarea tehnică periodică se constată că elementele verificate îndeplinesc cerinţele esenţiale de securitate în utilizare, armurierul licenţiat în domeniul reparării armelor eliberează persoanei fizice sau juridice, căreia îi aparţine arma, un certificat de examinare tehnică periodică, al cărui model este prezentat in anexa nr.25 şi care este valabil pentru o perioadă de 5 ani, în condiţiile Legii.

235. Pentru adaptor şi ţevi de rezervă certificatele de examinare tehnică periodică se eliberează separat.

236. În cazul în care se constată, cu ocazia examinării tehnice periodice, că arma verificată nu îndeplineşte condiţiile tehnice de siguranţă în utilizare, armurierul prevăzut la pct.225 întocmeşte şi eliberează persoanei fizice sau juridice, căreia îi aparţine arma, un proces-verbal de constatare a neconformităţii armei, al cărui model este prezentat in anexa nr.26.

237. În procesul-verbal prevăzut la pct.236 se indică defecţiunile constatate în procesul verificării armei, componentele esenţiale ale armei şi cerinţele esenţiale de securitate cărora nu le corespund, precum şi concluzia nepromovării examinării tehnice periodice sau neconformităţii.

238. Procesul-verbal prevăzut la pct.236 se întocmeşte de către armurierul licenţiat în domeniul reparaţiei armelor în două exemplare, se contrasemnează de către armurier şi posesorul armei, care primesc cîte un exemplar fiecare.

239. În cazul în care arma nu poate fi reparată astfel, încît să întrunească condiţiile esenţiale de securitate, ea poate fi deţinută numai cu drept de deţinere, fără drept de port şi de folosire, sau poate fi transformată în armă de panoplie, îndeplinind procedura de dezactivare, sau poate fi transmisă la organul de poliţie de competenţă teritorială pentru distrugere şi radiere din evidenţă.

240. Pentru armele care nu au fost supuse examinării tehnice periodice, la solicitarea deţinătorului armei, organul de poliţie competent eliberează permis de armă numai cu drept de deţinere, fără drept de port şi de folosire.

241. Armele cu ţeava retezată sau cu ţeava adaptată pentru folosirea amorsorului de sunet, precum şi armele cu modificări în marcaj se retrag din circuitul civil şi se transmit cu titlu gratuit organului de poliţie competent pentru distrugere şi radiere din evidenţă.

242. Cu ocazia examinării tehnice periodice, în cazul depistării schimbării componentelor esenţiale şi a pieselor de armă de foc cu ţeavă ghintuită (percutorul, ţeava, gheara extractoare, pragul aruncător, închizătorul, manşonul închizător), armurierul este obligat să informeze serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei.

REGIMUL FUNCŢIONĂRII ARMURIERILOR

243. Persoana juridică licenţiată să efectueze operaţiuni cu arme şi muniţii este obligată să ţină evidenţa armelor, muniţiilor şi a operaţiunilor cu acestea, precum şi a personalului desemnat să efectueze operaţiuni, într-un registru de evidenţă a armelor şi muniţiilor letale, numerotat şi înregistrat la organul de poliţie competent.

244. Armurierii pot primi pentru comercializare arme numai în baza unui act care confirmă dreptul de proprietate al deponentului asupra acesteia, prezentat împreună cu documentul de identitate, permisul de armă sau certificatul de deţinător sau, după caz, permisul de deţinere sau de folosire sau, respectiv, permisul de înstrăinare a armei eliberat de organul de poliţie competent, al cărui model este prezentat în anexa nr.27.

245. Armurierii care primesc arme prin orice modalitate prevăzută de Lege, care exclude intrarea în proprietatea acestora, nu au dreptul să înstrăineze sau să folosească armele respective în alte condiţii decît cele stabilite de deponent sau fără acordul acestuia.

REGISTRELE DE EVIDENŢĂ A OPERAŢIUNILOR CU ARME

ŞI MUNIŢII EFECTUATE DE ARMURIERI

246. Armurierii care desfăşoară operaţiuni de comerţ, de reparare şi de transport al armelor şi muniţiilor sînt obligaţi să menţioneze în registrele de evidenţă constituite în condiţiile legii toate operaţiunile pe care le desfăşoară.

247. Armurierii sînt obligaţi să pună la dispoziţia organelor competente registrele constituite în condiţiile prevăzute la pct.246 ori de cîte ori li se solicită aceasta.

248. Evidenţa operaţiunilor de reparare şi verificare a armelor sau a pieselor primite în acest scop, respectiv de efectuare a examinărilor tehnice periodice, trebuie ţinută zilnic de armurierii licenţiaţi, în registrul de evidenţă, care va cuprinde în mod obligatoriu următoarele rubrici: numărul curent, datele de identificare a persoanei fizice sau juridice care a depus arme pentru reparare, verificare ori pentru efectuarea examinării tehnice periodice, tipul, modelul, calibrul, seria şi numărul de fabricaţie al armei, precum şi numărul permisului de armă sau, după caz, al permisului de deţinere ori de folosire sau al certificatului de deţinător al persoanei fizice ori juridice, data depunerii armei, denumirea reparaţiei efectuate, data restituirii armei, numărul documentului eliberat ca urmare a efectuării operaţiunii de reparare, verificare sau examinare tehnică periodică, semnătura, semnătura de recepţie a armei, observaţii.

249. Evidenţa operaţiunilor de comercializare a armelor trebuie ţinută zilnic de către armurierii licenţiaţi să le desfăşoare, în registre separate, care vor cuprinde în mod obligatoriu următoarele rubrici: numărul curent, operaţiunea, datele de identificare a persoanei fizice sau juridice care depune arma spre vînzare, numărul permisului de armă, a certificatului de deţinător sau, după caz, numărul permisului de deţinere sau de folosire, respectiv al permisului de înstrăinare al armei, în baza căruia se deţine arma depusă spre vînzare, tipul, marca, calibrul, seria şi numărul de fabricaţie al armei, datele de identificare a persoanei fizice sau juridice care o procură, numărul şi data permisului de procurare şi organul de poliţie care l-a eliberat şi semnătura cumpărătorului.

250. Evidenţa operaţiunilor de import-export, respectiv de transfer al armelor şi muniţiilor, trebuie ţinută în registre constituite în condiţiile prevăzute la pct.246, care vor cuprinde următoarele rubrici: numărul curent, operaţiunea, numărul şi data eliberării permisului de procurare la import şi permisului de transport la import, iar la export şi reexport - numărul permisului de transfer acordat de către organele de poliţie competente, cantitatea de arme sau de muniţii care fac obiectul operaţiunii de import-export ori de transfer, precum şi caracteristicile acestora, denumirea şi adresa partenerului străin de la care sînt importate armele ori muniţiile sau, după caz, căruia îi sînt destinate, data efectuării operaţiunii.

251. Evidenţa operaţiunilor de transport de arme şi muniţii, precum şi a armelor şi muniţiilor transportate, trebuie ţinută în registre constituite în condiţiile prevăzute la pct.246, care vor cuprinde următoarele rubrici: numărul curent, denumirea şi numărul documentului de însoţire a mărfii, datele de identificare a persoanei fizice sau juridice pentru care se efectuează transportul, cantitatea, caracteristicile şi, după caz, marca, calibrul, seria şi numărul de fabricaţie al armelor, cantitatea şi calibrul muniţiei, mijlocul de transport autorizat şi numărul de înmatriculare al acestuia, dovada asigurării pazei transportului, datele de identificare a reprezentantului şi şoferului întreprinderii sau organizaţiei de transport, care însoţesc marfa, datele de identificare a destinatarului, perioada în care se desfăşoară transportul, traseul utilizat, menţiuni privind eventualele evenimente desfăşurate în timpul transportului.

252. Evidenţa armelor şi muniţiilor păstrate în depozite şi magazii de arme şi muniţii se ţine în registre constituite în condiţiile prevăzute la pct.246, care trebuie să cuprindă trei părţi, şi anume:

1) prima parte, denumită "INTRĂRI", va cuprinde: denumirea şi sediul persoanei juridice sau, după caz, numele, prenumele, adresa şi documentul de identitate ale persoanei fizice care a introdus armele şi muniţiile în depozit, numărul şi data permisului de deţinere ori de folosire sau, după caz, numărul permisului de armă ori al certificatului de deţinător, data introducerii armelor şi muniţiilor în depozit, numele, prenumele, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate al persoanei delegate să transporte armele şi muniţiile la depozit, numărul şi data eliberării procurii, numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care s-a efectuat transportul, cantitatea de arme şi muniţii, marca, calibrul, seria şi numărul de fabricaţie al armei, cantitatea şi calibrul muniţiei;

2) partea a doua, denumită "IEŞIRI", va cuprinde: data ieşirii armelor şi muniţiilor din depozit, denumirea şi adresa persoanei juridice care le-a ridicat din depozit, numărul şi data facturii, numele, prenumele, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate ale persoanei delegate să le ridice, numărul şi data eliberării, numărul de înmatriculare al autovehiculului care efectuează transportul, cantitatea de arme şi muniţii, marca, calibrul, seria şi numărul de fabricaţie al armei, cantitatea şi calibrul muniţiei;

3) partea a treia, denumită "CONSEMNĂRI - VERIFICĂRI", va cuprinde: numărul curent, data verificării, organul care a efectuat verificarea, rezultatul verificării, termenul de remediere, alte observaţii.

253. Rubricile cuprinse în registrele de evidenţă prevăzute la pct.246-252 se pot completa sau modifica prin ordinul Inspectoratului General al Poliţiei.

254. Modelele registrelor prevăzute la pct.253 se comunică de către autoritatea de poliţie competentă, cu ocazia obţinerii licenţei pentru efectuarea operaţiunilor cu arme şi muniţii sau, după caz, a permisului de funcţionare a tirului de tragere.

EFECTUAREA OPERAŢIUNILOR DE IMPORT ŞI EXPORT CU ARME

ŞI MUNIŢII DE CĂTRE ARMURIERI

255. Operaţiunile comerciale de import şi export cu arme şi muniţii se pot efectua de către armurierii licenţiaţi numai după obţinerea în prealabil a permisului de procurare la import şi de transport la import, precum şi a permisului de transfer la export al armelor şi muniţiilor, al cărui model este prezentat în anexa nr.28, eliberat de către serviciul abilitat din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, în conformitate cu prevederile art.59 alin.(3) din Lege.

256. În vederea efectuării operaţiunii comerciale de import sau de export, armurierii trebuie să depună o cerere însoţită de copia contractului de vînzare-cumpărare sau factura pro forma tradusă, după caz, de un traducător autorizat.

257. În cazul în care se solicită eliberarea unui nou permis pentru operaţiuni de import/export cu arme şi muniţii, dacă nu au intervenit modificări cu privire la situaţia juridică a firmei, ce ar putea împiedica continuarea activităţii de comercializare a armelor şi muniţiilor, se va anexa la cerere doar factura pro forma tradusă, după caz, de un traducător autorizat.

258. Urmare a analizei documentelor prezentate, dacă sînt îndeplinite condiţiile prevăzute de Lege, autoritatea prevăzută la pct.255 eliberează permisul în baza căruia se efectuează importul sau exportul armelor şi/sau, după caz, al muniţiilor.

259. După efectuarea importului sau exportului, armurierul are obligaţia să prezinte autorităţii care a emis permisul pentru operaţiuni de import/export cu arme şi muniţii declaraţia vamală de import, respectiv, de export.

260. Pentru efectuarea operaţiunilor de import, export, reexport şi de tranzit al armelor şi al muniţiilor aferente prevăzute în Nomenclatorul mărfurilor strategice supuse controlului, armurierii au obligaţia să solicite autorizaţie corespunzătoare la Comisia interdepartamentală de control asupra exportului, reexportului, importului şi a tranzitului de mărfuri strategice.

[Pct.260 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

PROCEDURA DE ACORDARE A PERMISULUI PENTRU OPERAŢIUNI

DE TRANSPORT DE ARME ŞI MUNIŢII ÎN ŢARĂ ŞI ÎN STRĂINĂTATE

261. Efectuarea operaţiunilor de transport de arme şi muniţii în ţară şi, după caz, în străinătate de către armurierul licenţiat în acest sens se poate face numai pe baza permisului eliberat, la cerere, de către organul de poliţie competent, dacă:

1) îndeplineşte condiţiile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr.589/2017 privind aprobarea Regulamentului transporturilor rutiere de mărfuri periculoase, precum şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;

2) deţine vehicule autorizate de organul central de specialitate abilitat în domeniul transporturilo;

3) personalul angajat pentru manipularea armelor şi muniţiilor îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.56 alin.(1) lit.e) din Lege şi este instruit cu privire la normele de securitate a muncii.

[Pct.261 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

262. În vederea eliberării permisului de transport, armurierul trebuie să depună o cerere, însoţită de documentele ce atestă îndeplinirea condiţiilor de la pct.261, la organul de poliţie competent care, dacă în urma verificărilor corespunzătoare constată că sînt satisfăcute condiţiile prevăzute de Lege pentru efectuarea transportului, eliberează permisul pentru efectuarea transportului de arme şi muniţii, al cărui model este prezentat în anexa nr.29.

[Pct.262 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

263. Armurierii licenţiaţi să efectueze transporturi de arme şi muniţii sînt obligaţi să încheie contracte de asigurare a securităţii transportului, în condiţiile legii.

264. Transportatorii străini autorizaţi să efectueze transporturi de arme şi muniţii din categoria celor admise de Lege au obligaţia să notifice în prealabil acest lucru Inspectoratului General al Poliţiei de Frontier şi Serviciului Vamal.

[Pct.264 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

265. Transportatorii şi firmele de curierat rapid au obligaţia să informeze în prealabil poliţia de frontieră şi Serviciul Vamal despre transporturile de armament şi muniţii ce urmează să se efectueze în/din Republica Moldova.

PROCEDURA DE AUTORIZARE A FUNCŢIONĂRII TIRURILOR DE TRAGERE

266. Pentru autorizarea funcţionării tirului de tragere, persoana juridică interesată trebuie să depună la serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei o cerere însoţită de următoarele documente:

1) certificatul de înregistrare a întreprinderii, în original şi în copie;

2) dovada deţinerii legale a imobilului în care este situat tirul de tragere, în original şi în copie;

3) copii ale actelor de identitate, ale contractelor de muncă şi ale certificatelor de calificare profesională sau ale altor documente avînd aceeaşi valoare juridică, precum şi cazierul judiciar pentru personalul desemnat să administreze, să întreţină şi să supravegheze tirurile de tragere, pentru personalul desemnat să supravegheze activităţile care se desfăşoară în incinta acestor tiruri de tragere, respectiv pentru instructorii în tirurile de tragere;

4) dovada asigurării tirului de tragere cu punct de prim ajutor, precum şi copii ale contractelor de muncă şi ale certificatelor de calificare profesională sau ale altor documente avînd aceeaşi valoare juridică, pentru personalul specializat în acordarea primului ajutor şi asistenţei medicale de urgenţă în cazul eventualelor accidente specifice;

5) dovada existenţei în cadrul tirului de tragere a echipamentelor individuale de protecţie în timpul tragerii;

6) regulamentul de organizare şi funcţionare a tirului de tragere, semnat de administratorul acestuia;

7) dovada achitării tarifelor prevăzute de Lege pentru autorizarea funcţionării tirului de tragere.

[Pct.266 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

267. Documentele originale prevăzute la pct.266 subpct.1) şi 2) se restituie pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea, iar cererea se examinează în termen de 30 de zile.

[Pct.267 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

268. În temeiul documentelor prevăzute la pct.266, precum şi al verificărilor efectuate la tirul de tragere, pentru a stabili dacă sînt îndeplinite condiţiile prevăzute la art.45 alin.(2) din Lege, serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei avizează regulamentul de organizare şi funcţionare a tirului de tragere, în cazul în care sînt îndeplinite condiţiile prevăzute la pct.269 şi 270, şi eliberează permisul de funcţionare a tirului de tragere, al cărui model este prezentat în anexa nr.30.

[Pct.268 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

269. Regulamentul de organizare şi funcţionare a tirului de tragere trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:

1) denumirea şi adresa persoanei juridice care deţine tirul de tragere;

2) denumirea şi adresa tirului de tragere;

3) destinaţia tirului de tragere;

4) categoriile de arme permise în tirul de tragere;

5) condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice pentru a li se permite accesul în tirul de tragere, precum şi alte condiţii suplimentare, impuse de administratorul tirului de tragere;

6) obligativitatea folosirii echipamentelor individuale de protecţie şi a regulilor privind modul de utilizare a acestora;

7) interdicţii privind introducerea în incinta tirului de tragere a armelor şi muniţiilor care nu sînt permise sau fără înştiinţarea personalului administrativ, introducerea şi consumul de băuturi alcoolice, droguri sau medicamente, ale căror efecte sînt de natură să afecteze securitatea tragerii, accesul în tirul de tragere al persoanelor aflate sub efectul acestor substanţe sau în stare avansată de oboseală ori care suferă de o afecţiune temporară ce poate genera o stare de pericol în condiţiile folosirii armelor;

8) normele de conduită în incinta tirului de tragere pe perioada efectuării tragerii;

9) alte condiţii sau menţiuni suplimentare considerate necesare de către administrator pentru asigurarea securităţii tragerii.

270. Regulamentul de organizare şi funcţionare a tirului de tragere se afişează la intrarea în tirul de tragere, precum şi în incinta acestuia, în locuri vizibile, iar personalul administrativ are obligaţia de a îndruma persoanele care intră în incinta tirului de tragere să consulte conţinutul acestuia.

271. La intrarea în tirul de tragere, persoanele care urmează să efectueze activităţi de tragere trebuie să semneze în registrul de evidenţă prevăzut la pct.274 şi 275, pentru a certifica faptul că au luat cunoştinţă de conţinutul regulamentului de organizare şi funcţionare a tirului de tragere şi se obligă să-i respecte prevederile.

272. Persoanele care urmează să efectueze activităţi de tragere cu alte tipuri de arme decît cele pentru care sînt autorizate sau pe care le au în dotare trebuie să urmeze un curs de siguranţă în utilizare, efectuat de personalul de specialitate din cadrul tirului de tragere, respectiv de instructorii în tirul de tragere.

273. Prin derogare de la prevederile pct.272, cursul de siguranţă nu este necesar în cazul persoanelor care au urmat acest curs şi fac dovada prin prezentarea unui certificat eliberat de un tir de tragere autorizat sau de o persoană fizică sau juridică autorizată să organizeze cursuri de iniţiere şi pregătire teoretică şi practică pe linie de arme şi muniţii.

274. Persoana care deţine un tir de tragere autorizat în condiţiile legii are obligaţia să ţină evidenţa armelor şi muniţiilor folosite într-un registru numerotat şi înregistrat la organul de poliţie, care va cuprinde: numărul curent, data şi intervalul de timp în care s-a efectuat tragerea, numele, prenumele, seria şi numărul actului de identitate aparţinînd persoanei fizice sau, după caz, denumirea şi adresa persoanei juridice care a organizat şi a executat tragerea, categoria de arme folosită la tragere, cantitatea de muniţie folosită şi calibrul, numele şi prenumele supraveghetorului sau, după caz, ale instructorului ori coordonatorului de tragere, rubrici destinate semnării de către persoanele menţionate anterior, menţiuni referitoare la eventualele evenimente produse în timpul tragerii, alte observaţii.

275. Registrul prevăzut la pct.274 se ţine de către administratorul tirului de tragere, care este obligat să-l pună la dispoziţia organului de poliţie competent ori de cîte ori i se solicită aceasta.

276. Persoana care deţine un tir de tragere autorizat în condiţiile legii are obligaţia să asigure toate măsurile necesare pentru desfăşurarea activităţilor de tragere în deplină siguranţă.

277. În cazul producerii unui incident care s-a soldat cu vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori care a cauzat pagube materiale importante, organul de poliţie competent dispune suspendarea permisului de funcţionare a tirului de tragere pînă la finalizarea cercetărilor.

278. În situaţia în care în urma cercetărilor se constată că incidentul s-a produs datorită unor deficienţe de natură tehnică sau de construcţie, măsura suspendării permisului de funcţionare se menţine pînă la data la care persoana care deţine tirul de tragere face dovada remedierii acestora.

CATEGORII DE TIRURI DE TRAGERE

279. După destinaţie, tirurile de tragere se clasifică în:

1) sportive - tirurile de tragere destinate desfăşurării antrenamentelor şi competiţiilor sportive şi care se construiesc sau se amenajează în conformitate cu cerinţele disciplinelor sportive relevante, incluse în normele tehnice specifice ale federaţiilor sau asociaţiilor sportive naţionale;

2) de agrement - tirurile de tragere destinate efectuării tragerilor de agrement şi de divertisment;

3) de pregătire - tirurile de tragere destinate pregătirii personalului însărcinat cu paza anumitor obiective;

4) de testare - tirurile de tragere destinate verificărilor şi încercărilor armelor şi muniţiilor.

280. După amplasare tirurile de tragere se clasifică în tiruri de tragere situate:

1) în cuprinsul zonelor locuite - tirurile de tragere situate în cadrul intravilanului unei unităţi administrativ-teritoriale;

2) în afara zonelor locuite - tirurile de tragere situate în extravilanul unei unităţi administrativ-teritoriale.

281. După tipul amenajării tirurile de tragere se clasifică în:

1) interioare - care sînt construite sau amenajate în interiorul unei clădiri;

2) exterioare - care sînt construite sau amenajate în aer liber.

282. După natura mijloacelor de siguranţă tirurile de tragere se clasifică în:

1) construite - tiruri de tragere ale căror mijloace de protecţie sînt construite special pentru acest scop;

2) naturale - tiruri de tragere care utilizează morfologia reliefului (maluri, pante, terase) în scopul reţinerii gloanţelor în perimetrul delimitat al tirului de tragere.

283. După numărul cîmpurilor de tragere tirurile de tragere se clasifică în:

1) simple - avînd un singur cîmp de tragere;

2) complexe - avînd mai multe cîmpuri de tragere, ce pot fi folosite simultan.

284. După natura cîmpurilor de tragere tirurile de tragere se clasifică în:

1) unidirecţionale - avînd o singură direcţie de tragere;

2) multidirecţionale - avînd mai multe direcţii de tragere, această situaţie fiind caracteristică tirurilor de tragere exterioare naturale.

285. După mărimea zonei de siguranţă tirurile de tragere se clasifică astfel:

1) cu zonă de siguranţă întreagă - tirurile de tragere la care mărimea zonei de siguranţă în adîncime (ZSA) şi a celei în lateral (ZSL) coincide cu zona de pericol a armelor de foc (ZPA), determinată conform figurii nr.1. În această categorie se încadrează tirurile de tragere exterioare din zona de cîmpie, unde nu există obstacole naturale în calea focului direct sau a ricoşeurilor;

2) cu zonă de siguranţă redusă - tirurile de tragere la care fie ZSA, fie ZSL, fie ambele sînt mai mici decît ZPA. În această categorie se încadrează tirurile de tragere exterioare, construite sau naturale, ale căror construcţii sau amenajări de siguranţă asigură reţinerea majorităţii gloanţelor provenite din foc direct sau din ricoşeuri. Reducerea zonei de siguranţă se acordă pe baza criteriilor referitoare la calibrele utilizate, la caracteristicile fizice şi dimensionale ale mijloacelor de siguranţă, la înclinaţia liniei de ochire (trageri în unghiuri negative) etc.;

3) fără zonă de siguranţă - tirurile de tragere la care ZSA şi ZSL coincid cu limitele zonei active a tirului de tragere. În această categorie se încadrează tirurile de tragere interioare construite şi cele exterioare naturale, la care dimensiunea sau amplasarea mijloacelor de siguranţă asigură reţinerea tuturor gloanţelor în zona activă a tirului de tragere.

286. După gradul de frecventare tirurile de tragere se clasifică în:

1) permanente - tirurile de tragere care sînt operate 50 de zile pe an;

2) nepermanente - tirurile de tragere care sînt operate mai puţin de 50 de zile pe an.

287. Tirurile de tragere prevăzute la pct.286 subpct.2) pot beneficia de anumite excepţii de la dimensionarea mijloacelor de siguranţă.

288. În cazul tirurilor de tragere complexe, determinarea ZSA şi ZSL se face pentru fiecare cîmp de tragere, iar conturul ZSA şi ZSL ale tirului de tragere se determină pe conturul exterior al zonelor aferente fiecărui cîmp de tragere.

289. În cazul cîmpurilor multidirecţionale, determinarea conturului ZSA şi ZSL se face pe toate direcţiile de tragere prevăzute.

NORME TEHNICE PENTRU CONSTRUIREA SAU AMENAJAREA TIRURILOR DE TRAGERE

290. Prezentele norme stabilesc criteriile ce trebuie să fie luate în considerare la alegerea amplasamentului, a soluţiilor constructive sau amenajărilor tirurilor de tragere în vederea realizării unei locaţii sigure pentru populaţia din zonă.

291. Normele de siguranţă privind utilizarea armelor şi muniţiilor în incinta tirurilor de tragere se stabilesc în regulamentele de organizare şi funcţionare ale acestora, avizate de către serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei sau serviciul abilitat din cadrul organului teritorial de poliţie.

292. Toate armele care se utilizează în tirul de tragere trebuie verificate pentru justeţea reglării, de către instructorul care supraveghează activitatea ce se desfăşoară în incinta tirului de tragere, înainte de începerea şedinţei de tragere propriu zise, la următoarele distanţe de siguranţă: 7-10 m pentru armele scurte, 25 m pentru armele lungi în calibrul .22LR, 50 m pentru armele lungi cu calibrul pînă la 9,3 mm (echivalent metric), excluzînd calibrele Magnum şi Ultra Magnum, 100 m pentru armele lungi cu calibrul mai mare de 9,3 mm şi calibrele mai mici de 9, 3 mm Magnum şi Ultra Magnum.

293. Zona de siguranţă a unui tir de tragere pentru muniţii cu glonţ se stabileşte conform figurii nr.1.

294. Zona de siguranţă a unui tir de tragere pentru arme cu ţeava lisă reprezintă un semicerc cu baza pe linia de tragere şi cu raza egală cu bătaia maximă a muniţiei utilizate +25%.

295. Bătaia maximă a muniţiilor de vînătoare şi de sport este indicată în următorul tabel.

296. Pentru tirurile de tragere în cuprinsul zonelor locuite, principiul general este ca toate gloanţele provenite din focul direct şi din ricoşeuri să fie reţinute în zona activă a tirului de tragere. Aceste tiruri de tragere au drept caracteristică definitorie existenţa unei biute sau perete de fund şi a unui captator de gloanţe construite şi a parabalurilor sau a unui acoperiş ce nu permite traversarea sa de către gloanţe.

297. Principalele amenajări obligatorii pentru tirurile de tragere prevăzute la pct.296 sînt biuta sau peretele de fund, captatorul de gloanţe, parapeţii sau pereţii laterali şi parabalurile, iar amenajările opţionale sînt limitatoarele de calibru, astfel încît:

1) biuta trebuie să aibă o înălţime de minim 4 m, dacă tirul de tragere are o lungime utilă de maxim 50 m şi de minim 6 metri pentru tirurile de tragere cu lungimi utile cuprinse între 50 şi 300 m. Înclinarea pantei unde se produce impactul gloanţelor trebuie să fie cuprinsă între 45є şi 60є, cu 56є înclinaţia optimă. Pentru calibrul . 22LR, înălţimile se reduc cu 1 m;

2) peretele de fund este echivalentul biutei pentru tirurile de tragere interioare şi trebuie dimensionat în conformitate cu calibrul maxim utilizat. Dacă acesta provine de la companii specializate în construirea acestor mijloace de protecţie, este obligatorie prezentarea certificărilor privind rezistenţa pe calibre şi tipuri de gloanţe.

298. În cazul în care tirul de tragere prevăzut la pct.297 este construit cu mijloace proprii, fundul tirului de tragere se amenajează astfel:

1) perete de beton B25 cu rezistenţă de minim 20,0 N/ mm2 şi cu grosimea de minim 25 cm;

2) placă de oţel "12Г2смф" cu grosimea de minim 8 mm pentru calibrele de armă scurtă şi minim 12 mm pentru calibrele de armă lungă, excluzînd calibrele a căror energie iniţială este mai mare de 4200 J.

299. Captatorul de gloanţe - în cazul tirurilor de tragere exterioare, se construieşte din lemn şi se umple cu nisip.

300. Captatorul de gloanţe - în cazul tirurilor de tragere interioare, este compus dintr-o perdea de decelerare constituită dintr-o perdea de cauciuc cu inserţie textilă cu grosimea de minim 8 mm, care acoperă o perdea de lanţuri de oţel sau de plăci de oţel dispuse în jaluzea, şi din captatorul propriu-zis. Atît sistemul de jaluzele, cît şi placa principală de oţel, trebuie să asigure deflectarea gloanţelor spre podeaua poligonului.

301. Captatorul propriu-zis este constituit fie din dispozitive special construite de către firme specializate (tunel, melc, pîlnie, cărămizi din cauciuc balistic etc.), fie dintr-o ladă de nisip dispusă pe toată lăţimea zonei active şi cu grosimea stratului de nisip corelată cu calibrul, dar nu mai mică de 1,5 m. Anumite modele de captatoare construite de către firme specializate pot elimina necesitatea perdelei de decelerare.

302. Pereţii laterali se construiesc din:

1) beton B25 cu rezistenţă de minim 20,0 N/ mm2 şi cu grosimea de minim 15 cm;

2) placă de oţel "12Г2смф" cu grosimea de minim 6 mm pentru calibrele de armă scurtă şi minim 8 mm pentru calibrele de armă lungă, excluzînd calibrele a căror energie iniţială este mai mare de 4200 J;

3) strat antiricoşeu din cauciuc sau fagure de lemn.

303. Acoperişul se construieşte similar pereţilor laterali.

304. Parabalurile au un miez de beton cu grosime minim de 6 cm sau din placă de oţel cu grosimea de minim 6 mm şi sînt acoperite cu un strat antiricoşeu, iar numărul lor, în funcţie de lungimea zonei active a tirului de tragere, trebuie să fie de:

1) pentru 25 m - minim 2;

2) pentru 50 m - 4;

3) pentru 100 m - 6;

4) pentru 300 m - 8.

305. Dimensiunile parabalurilor, precum şi înălţimea faţă de sol, se calculează în funcţie de unghiurile critice pentru fiecare categorie de armament.

306. Limitatoarele de calibru se amplasează doar pe aliniamentele de tragere unde se folosesc calibre şi tipuri de gloanţe care au o energie iniţială cuprinsă între 4200 şi 6000 J (energia maximă permisă în tirurile de tragere interioare).

307. Limitatoarele de calibru pot fi constituite din lăzi de nisip suplimentare sau plăci de oţel cu grosimea de minim 12 mm, amplasate imediat în spatele panourilor pentru ţinte, acoperite cu strat gros de bandă de cauciuc şi strat de lemn, antiricoşante.

308. Pentru tirurile de tragere situate în afara zonelor locuite principiul general este ca toate gloanţele provenite din focul direct şi din ricoşeuri să fie reţinute în zona activă a tirului de tragere şi în zona de siguranţă aferentă acestuia. Aceste tiruri de tragere au drept caracteristică definitorie existenţa unei biute naturale şi absenţa parabalurilor. Aceste aspecte sînt specifice tirurilor de tragere exterioare amenajate, construite sau naturale, astfel încît:

1) biuta - trebuie să aibă o înălţime de minim 4 m, dacă tirul de tragere are o lungime utilă de maxim 50 m, de minim 6 metri pentru tirurile de tragere cu lungimi utile cuprinse între 50 şi 300 m şi de 8 m pentru tirurile de tragere cu lungimi utile mai mari de 300 m, pentru toate categoriile de armament ce se utilizează, cu excepţia calibrului 12,7 × 99 (.50BMG). Pentru acest calibru, precum şi pentru calibrele Long Range cu energii iniţiale de minim 10000 J, biuta trebuie dimensionată astfel: pentru distanţa de pînă la 100 m - înălţimea minimă de 8 m; între 100 şi 500 m - înălţimea de 9 m; peste 500 m - înălţimea de 10 m. Existenţa vegetaţiei pe creasta biutei nu este considerată un mijloc de siguranţă şi nu se include în calculul înălţimii acesteia. Panta minimă este de 45є, cel puţin pe înălţimea ţintelor + 1 m. În cazul tirurilor de tragere naturale, se acceptă o biută cu înclinaţia medie de minim 30є, dacă există biute intermediare în cîmpul de tragere sau dacă biuta principală este formată dintr-o succesiune de biute mai mici în cadrul unui versant de deal sau de munte sau dacă versantul este terasat şi dacă amplasarea ţintelor se face în zona cu înclinaţie mai mare de 30є. Dacă versantul biutei conţine pietre sau bolovani, nu se acceptă această reducere a înclinaţiei şi este necesară amenajarea unui captator de gloanţe;

2) parapeţii sînt constituiţi după cum urmează:

- în cazul tirurilor de tragere construite, care nu prezintă mijloace naturale de protecţie, parapeţii sînt constituiţi din ziduri de beton cu înălţimea de minim 3 m;

- în cazul tirurilor de tragere ce prezintă mijloace naturale de protecţie, parapeţii sînt constituiţi din versanţii laterali ai formei de relief în care este situat tirul de tragere, de regulă o vale, avînd o înălţime minimă de 3 m;

- în cazul tirurilor de tragere naturale, la care forma de relief nu prezintă parapeţi pe una sau ambele laturi, nu se aplică reducerea ZSL, conform şablonului indicat, pentru latura respectivă;

- în cazul tirurilor de tragere amplasate în zone stîncoase sau cu sol unde aflorează pietre, ZSL se dublează.

309. În cazul în care tirul de tragere exterior cu amenajări naturale este amplasat într-o zonă în care mijloacele naturale de protecţie depăşesc limitele minime impuse prin prezentele norme, se aplică următoarele reduceri ale mărimii zonelor de siguranţă:

1) reduceri ale ZSA:

dacă biuta are înălţimea minimă + 1 m - cu 15%;

dacă proiecţia unghiului critic intersectează biuta la cel puţin 2 m sub creasta acesteia - cu 50%;

dacă înălţimea biutei depăşeşte proiecţia unghiului critic cu înălţimi cuprinse între 2-5 m - cu 10%;

dacă înălţimea biutei depăşeşte proiecţia unghiului critic cu înălţimi cuprinse între 5-10 m - cu 20%;

dacă înălţimea biutei depăşeşte proiecţia unghiului critic cu înălţimi de peste 10 m - cu 30%;

dacă panta tirului de tragere este negativă, determinînd unghiuri de tragere negative +15% pentru fiecare grad de înclinare;

dacă există biute intermediare de cel puţin 0,7 m înălţime - cu 10%;

2) reduceri ale ZSL:

dacă parapeţii au o înălţime mai mare de 3 metri - cu 10%;

dacă parapeţii au o înălţime minimă de 6 m - cu 25%;

dacă parapeţii au o înălţime minimă de 15 m - cu 40%.

310. Reducerile sînt cumulative şi pot determina minimizarea dimensiunilor zonei de siguranţă.

311. Dacă un tir de tragere are nevoie de o zonă de siguranţă de o anumită extindere şi aceasta nu se poate asigura, se pot lua următoarele măsuri pentru încadrarea acestuia în zona de siguranţă existentă:

1) reducerea calibrului maxim autorizat;

2) reducerea distanţei de tragere;

3) impunerea unor unghiuri de tragere negative (ridicarea postului de tragere).

312. Pentru delimitarea tirului de tragere, pe întreaga zonă de siguranţă a acestuia trebuie amplasate mijloace de informare şi prevenire, în vederea eliminării riscului de acces neautorizat.

313. Mijloacele de informare şi prevenire prevăzute la pct.312 sînt:

1) panouri de avertizare de dimensiunea A3 cu fundal roşu, pe care să fie inscripţionat cu litere albe următorul mesaj: "ATENŢIE! TIR DE TRAGERE! PERICOL DE ÎMPUŞCARE!", care se amplasează la o distanţă de pînă la 250 m între ele;

2) bariere pe drumurile de acces care intersectează zona de siguranţă, pe care se aplică panouri de avertizare de dimensiunea A3 cu fundal roşu, pe care să fie inscripţionat cu litere negre următorul mesaj: "ATENŢIE! TIR DE TRAGERE! TRECEREA INTERZISĂ!";

3) steaguri roşii cu dimensiunea de 1,5 m × 0,75 m, amplasate pe un catarg de minim 2 m înălţime, în cel puţin 2 puncte proeminente şi situate în cadrul zonei de siguranţă, vizibile de pe cel mai frecventat drum de acces;

4) opţional - alte panouri conţinînd mesaje explicative despre orarul funcţionării tirului de tragere, rute ocolitoare etc.

PROCEDURA DE ÎNREGISTRARE A ARMELOR DE DECORAŢIE

ŞI A MUNIŢIILOR AFERENTE

314. Cetăţenii Republicii Moldova care au fost decoraţi cu arme şi muniţii aferente în baza prevederilor legale pot înregistra numai armele prevăzute de Lege, dacă întrunesc condiţiile indicate la art.7 alin.(1) şi (3) şi nu se află în una din situaţiile specificate la alin.(2) al aceluiaşi articol din Lege, cu prezentarea certificatului de efectuare a tragerii experimentale eliberat de organul de poliţie de nivel central sau local abilitat cu atribuţii de efectuare a examinării balistice şi a dovezii achitării tarifului stabilit de Lege pentru eliberarea permisului de deţinere şi, după caz, de port al armei.

[Pct.314 completat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

315. Cetăţenii străini care au fost decoraţi cu arme şi muniţii aferente de către Preşedintele Republicii Moldova sau Prim-ministrul Republicii Moldova pot scoate aceste arme şi muniţii de pe teritoriul ţării după obţinerea permisului de transfer de la serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei.

316. Documentul care face dovada decorării în situaţiile prevăzute la pct.314 şi 315 serveşte drept temei pentru eliberarea permisului de deţinere sau, după caz, de port şi de folosire sau al permisului de transfer.

317. În vederea obţinerii permisului de transfer, cetăţeanul străin decorat cu armă depune la serviciul abilitat al Inspectoratului General al Poliţiei o cerere, însoţită de actul de identitate, certificatul de efectuare a mărcii de trasabilitate şi documentul de decorare.

[Pct.317 completat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

PROCEDURA AUTORIZĂRII SCHIMBĂRILOR ÎN SITUAŢIA

ARMEI SAU A TITULARULUI ARMEI

318. Proprietarul unei arme letale poate solicita unui armurier licenţiat în domeniul reparării armelor efectuarea unor modificări de natură tehnică ale armei numai cu acordul organului de poliţie competent.

319. Dovada acordului prevăzut la pct.318 se eliberează la cerere, fără alte formalităţi, cu excepţia celor prevăzute la pct.321, în cazul în care:

1) prin modificarea adusă armei nu se schimbă caracteristicile tehnice sau destinaţia acesteia, prevăzute în Lege;

2) prin modificarea adusă arma letală se transformă în armă neletală.

320. În cazul în care prin modificările aduse armei se schimbă destinaţia ei ori categoria din care face parte potrivit clasificării prevăzute în anexa nr.1 la Lege sau modificările sînt de natură să determine schimbarea regimului de deţinere sau, după caz, de port şi de folosire a armei, dovada acordului prevăzut la pct.318 se eliberează numai după îndeplinirea în prealabil a procedurii corespunzătoare de autorizare a titularului pentru deţinerea sau, după caz, portul şi folosirea acesteia conform destinaţiei sau categoriei din care face parte arma, în condiţiile prevăzute de prezentul Regulament.

321. În vederea obţinerii acordului prevăzut la pct.318, solicitantul trebuie să depună la organul de poliţie competent, în a cărui evidenţă este înscrisă arma, o cerere în care să menţioneze datele de identificare a armei, modificările ce urmează să fie efectuate, precum şi motivul care determină aceste modificări.

322. Odată cu depunerea cererii prevăzute la pct.321, solicitantul trebuie să prezinte actul de identitate şi permisul de armă în copie şi în original.

323. În situaţia prevăzută la pct.320, cererea se depune concomitent cu cea privind autorizarea în condiţiile pct.7.

324. Prevederile pct.321-323 se aplică în mod corespunzător şi proprietarului unei arme care nu este titular al dreptului de deţinere sau, după caz, de port şi de folosire a armei pentru care solicită acordul în vederea modificării.

325. Termenul de soluţionare a cererii depuse în condiţiile punctelor 321-324 se stabileşte după cum urmează:

1) cel mult 3 zile de la data depunerii, în situaţiile prevăzute la pct.319;

2) în termenul prevăzut la pct.10, în cazul în care cererea este depusă concomitent cu cea de autorizare.

326. În termenele prevăzute la pct.325 organul de poliţie competent efectuează următoarele verificări:

1) în situaţia prevăzută la pct.319, în cazul în care prin modificările aduse armei se schimbă categoria din care aceasta face parte, verifică dacă se respectă numărul maxim de arme din acea categorie pe care titularul le poate deţine sau purta şi folosi;

2) în situaţia prevăzută la pct.320, se verifică motivele care condiţionează autorizarea deţinerii sau, după caz, a portului şi a folosirii unei arme de tipul, categoria şi destinaţia corespunzătoare armei după modificare.

327. În cazul în care, după efectuarea verificărilor prevăzute la pct.326, nu rezultă impedimente, organul de poliţie eliberează solicitantului dovada acordului pentru modificarea armei, iar în caz contrar, comunică în scris motivele care stau la baza refuzului de a elibera dovada respectivă.

328. După efectuarea modificării de către un armurier licenţiat în domeniul reparării armelor, titularul este obligat să se prezinte în termen de 10 zile la organul de poliţie care i-a eliberat dovada acordului, cu arma, precum şi cu un document autentic eliberat de armurier, care să certifice modificările ce au fost aduse armei şi să ateste îndeplinirea condiţiilor de omologare, în situaţia în care prin modificările aduse armei s-a schimbat calibrul, tipul acesteia sau categoria din care face parte, potrivit anexei nr.1 din Lege.

329. În situaţia prevăzută la pct.328, arma poate fi supusă tragerii experimentale, după caz, în condiţiile capitolului XXV.

330. În temeiul documentelor prezentate de solicitant, precum şi după efectuarea tragerii experimentale, atunci cînd este cazul, organul de poliţie competent preschimbă permisul de armă în cauză, dacă i-a fost modificată cel puţin una dintre caracteristicile înscrise în acest document.

331. Schimbarea destinaţiei armei fără efectuarea modificării tehnice a acesteia poate fi permisă de organul de poliţie competent, la cererea proprietarului, numai în condiţiile autorizării solicitantului pentru deţinere sau, după caz, port şi folosire a armei în scopul corespunzător noii destinaţii, în conformitate cu prevederile capitolului II.

332. Posesorul permisului de deţinere a armei de tip A, care doreşte să poarte şi să folosească arma letală înscrisă în permis, poate solicita organului de poliţie competent eliberarea permisului de port şi de folosire a armei de tip B şi înscrierea armei în documentul menţionat, cu obligaţia de a prezenta documentul care atestă calitatea ce îi conferă dreptul de a purta şi a folosi arma letală solicitată.

333. Posesorul permisului de port şi de folosire a armei de tip B, care doreşte să deţină arma letală înscrisă în permis, renunţînd la dreptul de port şi de folosire, trebuie să solicite organului de poliţie competent eliberarea permisului de deţinere a armei de tip A şi înscrierea armei în acest document.

DEZACTIVAREA SAU TRANSFORMAREA ARMELOR

[Cap.XXXVII modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

334. Armele letale şi neletale pot fi transformate de către armurierii licenţiaţi să efectueze operaţiuni de reparare a armelor numai în arme dezactivate/de panoplie sau arme de recuzită.

[Pct.334 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

335. Proprietarul unei arme letale sau neletale, care doreşte să o dezactiveze sau să o transforme într-o armă de panoplie sau recuzită în condiţiile pct.334, depune o cerere, pentru armele cu ţeava ghintuită şi lisă la serviciul abilitat al Ministerului Afacerilor Interne, iar pentru armele cu ţeava lisă - la organul de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială solicitantul îşi are domiciliul, care îi eliberează permisul pentru dezactivarea armei/transformare, al cărui model este prezentat în anexa nr.42, în care se înscriu datele de identificare ale acesteia, precum şi faptul că aceasta urmează a fi dezactivată sau, după caz, transformată în armă de panoplie şi recuzită. După obţinerea permisului pentru dezactivarea/transformarea armei, proprietarul armei are obligativitatea să se prezinte în termen de 5 zile lucrătoare la armurierii licenţiaţi să desfăşoare operaţiuni de reparare a armelor.

[Pct.335 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

336. Armele letale prevăzute la pct.334 se pot transforma în arme dezactivate/de panoplie în conformitate cu specificaţiile tehnice prevăzute în anexa nr.35.

[Pct.336 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

337. Armele letale şi neletale supuse autorizării se pot transforma în arme de recuzită prin obturarea canalului ţevii cu ajutorul a două ştifturi de oţel fixate prin presare sau sudură de exteriorul ţevii şi amplasate astfel, încît să nu permită introducerea în camera cartuşului decît a muniţiei de manevră, neîncărcată cu glonţ sau cu alice.

[Pct.337 completat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

3371. După efectuarea operaţiunii de dezactivare sau, după caz, de transformare, proprietarul armei sau armurierul este obligat, în termen de 10 zile, să se prezinte la organul de poliţie de nivel central abilitat cu atribuţii de efectuare a examinării balistice pentru constatarea modificării şi transformării ei ireversibile în una nefuncţională, prezentând dovada achitării tarifelor prevăzute în anexa nr.2 la Lege, precum şi un document autentic eliberat de armurier care certifică modificările ce au fost aduse armei.

[Pct.3371 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

3372. În temeiul actelor prezentate privind dezactivarea armei şi al dovezii achitării tarifelor prevăzute în anexa nr.2 la Lege, organul de poliţie de nivel central abilitat cu atribuţii de efectuare a examinării balistice procedează după cum urmează:

1) examinează şi constată faptul că arma este dezactivată conform condiţiilor stabilite;

2) în cazul armelor dezactivate care au devenit arme de panoplie, aplică pe carcasa armei şi pe celelalte componente esenţiale marcajul de dezactivare constituit din 4 litere majuscule - MD DZ, urmate de ultimele două cifre ale anului în care a fost dezactivată arma;

3) în cazul armelor transformate în arme de recuzită, aplică pe carcasa armei marcajul format din 4 litere majuscule - MD TR, urmate de ultimele două cifre ale anului în care a fost transformată arma;

4) eliberează raportul de constatare tehnico-ştiinţifică.

[Pct.3372 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

3373. În cazul în care dezactivarea sau transformarea armei nu a fost efectuată în conformitate cu specificaţiile tehnice ale anexei nr.35, autoritatea prevăzută la pct.3372 comunică în scris motivele care stau la baza refuzului de eliberare a certificatului de dezactivare, returnează arma armurierului cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică balistică şi dispune îndeplinirea în termen de 10 zile a condiţiilor specificate de legislaţie.

[Pct.3373 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

3374. După îndeplinirea condiţiilor prevăzute la pct.3373, arma va fi supusă examinării balistice fără a mai fi necesar să se facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute în anexa nr.2 la Lege.

[Pct.3374 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

3375. În situaţia în care proprietarul armei refuză îndeplinirea condiţiilor prevăzute la pct.3373, armurierii, prin intermediul organelor de poliţie, transmit arma la Comisia de stat pentru evaluarea, bonificarea şi rebutarea armelor.

[Pct.3375 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

3376. În termen de 10 zile de la obţinerea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică balistică, proprietarul va prezenta arma şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică balistică, eliberat de organul de poliţie de nivel central abilitat cu atribuţii de efectuare a examinării balistice, autorităţii prevăzute la pct.335, pentru eliberarea certificatului de dezactivare şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în Registrul de stat al armelor.

[Pct.3376 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

3377. Organul de poliţie care a eliberat certificatul de dezactivare este obligat să păstreze evidenţa certificatelor de dezactivare sau, după caz, transformare, în registre numerotate şi înregistrate, care se păstrează timp de 20 de ani în cazul armelor letale şi timp de 10 ani în cazul armelor neletale.

[Pct.3377 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

DISPOZIŢII SPECIALE

338. Tarifele prevăzute la capitolul I, pct. 1-9, precum şi la capitolul II, pct.1-8 şi 10 din anexa nr.2 la Lege, se varsă în contul special al Inspectoratului General al Poliţiei ca mijloace speciale.

[Pct.338 modificat prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

339. Tarifele prevăzute la capitolul I, pct.6 şi capitolul II, pct.4 şi 9 din anexa nr.2 la Lege se virează pe contul unităţilor care prestează serviciile respective.

340. Persoanele fizice care au avut obligaţia stabilită la art.72 alin.(4) şi (5) din Lege şi nu s-au prezentat pentru îndeplinirea condiţiilor necesare pentru deţinerea ori portul şi folosirea armelor, pentru eliberarea documentelor corespunzătoare sau care nu s-au prezentat pentru vizarea permisului de armă în termen de un an de la expirarea termenului prevăzut la art.11 alin.(2) din Lege pentru acordarea dreptului de procurare a armelor letale şi neletale supuse autorizării sunt obligate să absolve un curs de instruire teoretică şi practică de mânuire a armei de foc.

[Pct.340 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

341. Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor pct.340 persoanele care activează în cadrul autorităţilor administraţiei publice cu competenţe în domeniul apărării naţionale, securităţii statului şi ordinii publice, dotate cu armă letală de serviciu, cu prezentarea actului confirmativ de susţinere a colocviului la instrucţia tragerii desfăşurat cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii.

[Pct.341 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

342. Persoanele fizice care nu s-au prezentat pentru vizarea permisului de armă în termen de un an de la data expirării termenului prevăzut la art.11 alin.(2) din Lege şi sunt titulari ai dreptului de deţinere sau de port al armelor pentru cel puţin o armă pot efectua operaţiuni cu arme, cu excepţia procurării acestora.

[Pct.342 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

343. Titularii permiselor de arme de tip A, care întrunesc condiţiile de a păstra armele la domiciliu, dar care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la pct.7 subpct. 8)-91) pierd dreptul de deţinere asupra armelor, până la obţinerea documentelor care să ateste calitatea ce le-a oferit dreptul de deţinere.

[Pct.343 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

344. În cazul în care persoanelor fizice şi juridice le-a fost anulat dreptul de procurare sau cererea a fost respinsă în condiţiile pct.14, permisul de procurare a armelor letale şi neletale supuse autorizării se va obţine după înlăturarea cauzei ce a servit drept temei pentru refuzul eliberării permisului de procurare a armelor sau după repunerea în dreptul de procurare a acestora.

[Pct.344 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

345. Clasificarea destinaţiei armelor şi muniţiilor, precum şi a componentelor esenţiale ale armelor este stabilită conform anexei nr.32.

[Pct.345 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

PROCEDURA ŞI SPECIFICAŢIILE TEHNICE PENTRU

APLICAREA MARCAJULUI DE TRASABILITATE PE ARMELE

DE FOC ŞI COMPONENTELE ESENŢIALE ALE ACESTORA

[Cap.XXXIX introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

346. Marcajul de trasabilitate se aplică pe armele de foc şi pe ţevile de rezervă ale acestora prevăzute la art.511 alin.(1), (2) şi (9) din Lege, iar dimensiunile caracterelor acestuia trebuie să fie de cel puţin 1,6 mm şi cu o adâncime minimă de 0,076 mm, cu condiţia aplicării marcajului de trasabilitate în mod vizibil şi lizibil, astfel încât să nu poată fi şters.

[Pct.346 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

347. Marcajul se aplică pe o placă metalică integrată permanent în materialul cadrului sau al recuperatorului, astfel încât:

1) placa să nu poată fi înlăturată cu uşurinţă sau imediat;

2) înlăturarea plăcii să ducă la distrugerea unei părţi a cadrului sau a recuperatorului;

3) se permite, de asemenea, utilizarea altor tehnici pentru marcarea acestor cadre sau recuperatoare, cu condiţia ca tehnicile respective să asigure un nivel echivalent de claritate şi de permanenţă a marcajului.

[Pct.347 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

348. Marcajul aplicat pe arme este constituit din 2 litere majuscule - MD, urmate de ultimele 2 cifre ale anului în care s-a importat/exportat/transferat arma şi indicativul armurierului autorizat să efectueze operaţiuni cu acestea.

[Pct.348 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

349. Marcajul se aplică la organul de poliţie de nivel central abilitat cu atribuţii de efectuare a examinării balistice, la solicitarea deţinătorului legal, precum şi la solicitarea expresă a structurilor de poliţie competente. Persoana fizică sau juridică prezintă arma însoţită de actul care conţine informaţii despre armă şi dovada achitării tarifului stabilit de Lege pentru efectuarea marcării de trasabilitate. Persoanei fizice i se eliberează un certificat, al cărui model este prezentat în anexa nr.44, iar persoanei juridice - un proces-verbal, al cărui model este prezentat în anexa nr.43.

[Pct.349 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

350. Armele din categoria B din anexa nr.1 la Lege, componentele esenţiale şi muniţiile aferente acestora fabricate, transferate sau importate în Republica Moldova, marcate potrivit prevederilor legale aplicabile anterior intrării în vigoare a acesteia, pot fi achiziţionate, vândute sau folosite exclusiv pe teritoriul Republicii Moldova, în cazul în care nu dispun de marcajul de trasabilitate.

[Pct.350 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

351. Evidenţa prevăzută la pct.346 se ţine în registre, întocmite pe suport de hârtie şi în format electronic, cu următoarele compartimente: numărul curent al procesului-verbal/certificatului; data atribuirii codului unic de identificare; denumirea armurierului/numele şi prenumele persoanei fizice; adresa, sucursala şi/sau punctele de lucru a(le) armurierului; marca şi modelul, calibrul armelor; seria şi numărul de fabricaţie, ţeava de rezervă; ţara de import/export; locul de aplicare a marcajului şi observaţii.

[Pct.351 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

352. Datele prevăzute la pct.351 pot fi divulgate, la cerere, instituţiilor de aplicare a legii de nivel naţional şi internaţional, în situaţia în care prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorităţii publice.

[Pct.352 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

353. Termenul de păstrare a datelor cuprinse în evidenţa codurilor unice de identificare este de 30 de ani de la data distrugerii sau transferului armei, a componentelor esenţiale, a pieselor de rezervă.

[Pct.353 introdus prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.4 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.5 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.13 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.22 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.27 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.32 în redacţia Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.33 introdusă prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.34 introdusă prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.35 introdusă prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.36 introdusă prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.37 introdusă prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.38 introdusă prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.39 introdusă prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.40 introdusă prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.41 introdusă prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.42 introdusă prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.43 introdusă prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.44 introdusă prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.45 introdusă prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

[Anexa nr.46 introdusă prin Hot.Guv. nr.337 din 31.05.2023, în vigoare 13.08.2023]

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

nr.293 din 23 aprilie 2014

LISTA

hotărîrilor de Guvern care se abrogă

1. Hotărîrea Guvernului nr.44 din 18 ianuarie 1995 "Cu privire la măsurile de realizare a Legii nr.110-XIII din 18 mai 1994" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.14, art.70), cu modificările şi completările ulterioare.

2. Hotărîrea Guvernului nr.1173 din 19 decembrie 1997 "Cu privire la raportarea unor modele de arme la armele individuale" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.9, art.68), cu modificările şi completările ulterioare.

3. Hotărîrea Guvernului nr.126 din 15 februarie 2000 "Cu privire la aprobarea Listei cu tipurile de arme şi muniţiile aferente pasibile de vînzare persoanelor fizice şi juridice" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.19-20, art.208), cu modificările şi completările ulterioare.