Lege nr. 296 din 23.11.1994
pentru interpretarea unor prevederi ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru interpretarea unor prevederi ale Legii privind
reabilitarea victimelor represiunilor politice
nr. 296-XIII din 23.11.94
(în vigoare 05.01.1995)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1 art.3 din 05.01.1995
* * *
În legătură cu necesitatea interpretării unor prevederi ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, Parlamentul adoptă prezenta lege.
Art. 1. - Conform articolului 2 alineatul 1 subalineatul trei din legea menţionată, membri ai familiei persoanelor supuse represiunilor se consideră soţul, soţia, copii, părinţii, alte rude şi tutorii care au fost siliţi sau nevoiţi să urmeze persoana reprimată în exil sau la locul de deţinere specială.
Copii ai persoanelor supuse represiunilor politice, care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre acestea se consideră: copiii proveniţi din căsătorii încheiate înainte de represiune, copiii născuţi în locurile de represiune sau în drum spre acestea de către femei necăsătorite supuse represiunilor, copiii născuţi în locurile de represiune sau în drum spre acestea de către femei necăsătorite, ai căror taţi sunt persoane supuse represiunilor, precum şi copiii născuţi în locurile de represiune, proveniţi din căsătorii încheiate în timpul represiunii."
Persoanele care au fost întreţinute de persoanele supuse represiunilor pînă la represiune şi au rămas fără îngrijire în urma represiunilor sau executării întreţinătorului se consideră persoane rămase fără îngrijire.
[Art.1 modificat prin Legea nr.67 din 24.03.2022, în vigoare 08.04.2022]
Notă: Se declară neconstituţional textul "copiii persoanelor supuse represiunilor care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele se consideră copii proveniţi din căsătoria încheiată până la represiune" din articolul 1 conform Hot.Curţii Constituţionale nr.2 din 12.01.2021, în vigoare 12.01.2021
Art. 2. - Conform articolului 5 din lege, Ministerul Afacerilor Interne şi Procuratura Generală examinează dosarele penale şi materialele de arhivă şi dacă se constată că persoanele au fost supuse nelegitim represiunilor, se întocmeşte un raport de încheiere asupra cazului, eliberînd victimelor represiunilor politice sau altor persoane interesate certificatele de reabilitare.
În cazul în care nu sînt temeiuri suficiente pentru reabilitare din lipsă de documente necesare, Ministerul Afacerilor Interne şi Procuratura Generală aduc acest fapt la cunoştinţa persoanelor respective şi le lămuresc că ele, conform articolului 6 din lege, faptul represiunii îl pot stabili pe cale judiciară, iar în cazul în care organele menţionate refuză reabilitarea, persoanelor interesate li se expediază în scris decizia respectivă, prin care li se acordă dreptul de a face contestaţie la Curtea de Apel.
Conform articolului 6 din lege, judecătoriile raionale (orăşeneşti) examinează cazurile prevăzute la articolul 3 litera h) în modul stabilit de procedura civilă şi prin hotărîre reabilitează persoanele supuse nelegitim represiunilor, eliberînd victimelor represiunilor politice sau altor persoane interesate certificate de reabilitare. Hotărîrea judecătoriei raionale (orăşeneşti) poate fi atacată prin recurs în modul stabilit de legislaţie.
Hotărîrile Curţii de Apel asupra persoanelor indicate la articolul 3 litera b) din lege pot fi atacate în modul stabilit de legislaţie.
[Art.2 modificat prin Legea nr.788-XIII din 26.03.96, în vigoare 20.06.1996]
Art. 3. - Conform articolului 11 din lege, localităţile în care persoanele supuse represiunilor au trăit pînă la represiune se consideră localităţile în care acestea au trăit permanent pînă la represiune.
Art. 4. - Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Petru LUCINSCHI |
Chişinău, 23 noiembrie 1994. |
|
| Nr.296-XIII. |