Lege nr. 299 din 30.11.2018
privind măsurile şi serviciile destinate copiilor cu comportament deviant
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
privind măsurile şi serviciile destinate
copiilor cu comportament deviant
nr. 299 din 30.11.2018
(în vigoare 01.01.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 1-5 art. 24 din 04.01.2019
* * *
|
Actul urmează a fi modificat de: |
În vigoare |
| - Legea nr.167 din 30.07.2026 Se abrogă |
09.12.2026 |
C U P R I N S
Articolul 3. Scopurile măsurilor şi serviciilor
Articolul 4. Principii directoare
MĂSURILE DESTINATE COPIILOR CU COMPORTAMENT DEVIANT.
MODUL DE STABILIRE, PRELUNGIRE, MODIFICARE
Articolul 5. Măsurile destinate copiilor cu comportament deviant
Articolul 6. Supravegherea specializată
Articolul 7. Plasamentul în serviciul de tutelă/curatelă sau în serviciul de tip familial
Articolul 8. Plasamentul în serviciul de tip rezidenţial
Articolul 9. Plasamentul în serviciul de tip rezidenţial cu specializare înaltă
Articolul 11. Procedura stabilirii măsurilor în privinţa copiilor cu comportament deviant
Articolul 13. Încetarea măsurilor instituite în privinţa copiilor cu comportament deviant
SERVICIILE DE ASISTENŢĂ ŞI SUPORT DESTINATE
COPIILOR CU COMPORTAMENT DEVIANT
Articolul 14. Serviciile de asistenţă şi suport destinate copiilor cu comportament deviant
Articolul 15. Serviciul social de zi
Articolul 16. Serviciul de tutelă/curatelă
Articolul 17. Serviciul de tip familial
Articolul 18. Serviciul de tip rezidenţial
Articolul 19. Serviciul de tip rezidenţial cu specializare înaltă
Articolul 20. Obiectivele serviciilor sociale specializate şi ale celor cu specializare înaltă
Articolul 21. Grupul şcolar pentru activităţi preventive
Articolul 22. Drepturile şi obligaţiile copiilor cu comportament deviant
Articolul 24. Cheltuielile pentru serviciile prestate copiilor cu comportament deviant
Articolul 26. Cooperarea intersectorială
Articolul 27. Monitorizarea şi raportarea
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Notă: În cuprinsul legii, sintagma "Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale" se substituie cu sintagma "Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale" conform Legii nr.156 din 09.06.2022, în vigoare 01.07.2022
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Obiectul legii
Prezenta lege reglementează măsurile şi serviciile destinate copiilor cu comportament deviant, categoriile de beneficiari ai acestor măsuri şi servicii, principiile şi scopurile instituirii măsurilor destinate copiilor cu comportament deviant, precum şi modul de stabilire, prelungire, modificare şi anulare a acestor măsuri.
Articolul 2. Subiecţii legii
Prevederile prezentei legi se aplică:
a) copiilor care au săvîrşit o faptă prevăzută de legea penală, dar care nu sînt pasibili de răspundere penală;
b) copiilor care au săvîrşit o faptă prevăzută de legea contravenţională, dar care nu sînt pasibili de răspundere contravenţională;
c) părinţilor, altor reprezentanţi legali ori persoane în grija cărora se află copiii prevăzuţi la lit.a) şi b);
d) persoanelor/instituţiilor responsabile de asigurarea măsurilor şi serviciilor destinate copiilor prevăzuţi la lit.a) şi b).
Articolul 3. Scopurile măsurilor şi serviciilor
Măsurile şi serviciile destinate copiilor cu comportament deviant au drept scop:
a) acordarea unei asistenţe calificate sociale, pedagogice, psihologice, informaţionale sau de alt tip copiilor cu comportament deviant în vederea realizării schimbărilor pozitive în comportamentul acestora;
b) crearea unor condiţii favorabile pentru socializarea, resocializarea şi dezvoltarea (autodezvoltarea) copiilor cu comportament deviant;
c) deprinderea copiilor cu comportament deviant cu valorile general umane, educarea la aceştia a sentimentelor de egalitate, de responsabilitate pentru propriile fapte, de respect faţă de drepturile şi libertăţile omului, încurajarea dorinţei de integrare socială a acestora;
d) consolidarea raporturilor copiilor cu comportament deviant cu un mediu favorabil dezvoltării acestora.
Articolul 4. Principii directoare
La stabilirea măsurilor şi serviciilor pentru copiii cu comportament deviant se iau în considerare următoarele principii:
1) principiul asigurării şi promovării cu prioritate a interesului superior al copilului. Copilul trebuie să beneficieze de protecţie pentru asigurarea bunăstării lui, iar pentru aceasta trebuie să fie utilizate mijloacele de drept şi administrative necesare;
2) principiul participării copilului la luarea deciziilor în privinţa sa. Înainte de stabilirea unei măsuri, copilului trebuie să i se ofere posibilitatea de a fi ascultat atît direct, cît şi prin intermediul reprezentantului său legal ori al persoanei în grija căreia se află. Opinia copilului, atunci cînd nu contravine propriilor interese, trebuie să fie luată în considerare;
3) principiul individualizării. La emiterea dispoziţiilor legate de un copil se ţine cont de vîrsta şi nivelul de maturitate al acestuia, de calităţile lui psihice şi fizice, de necesităţile lui, de specificul mediului social în care acesta se află şi alte circumstanţe;
4) principiul stimulării educaţiei copilului. Copilul trebuie susţinut pentru a fi educat în spiritul dezvoltării responsabilităţii pentru propriile fapte în mediul familial şi cel social;
5) principiul responsabilităţii părinţilor. Părinţii trebuie să întreprindă toate acţiunile necesare pentru respectarea şi garantarea drepturilor copilului şi pentru îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;
6) principiul non-separării de familie. Separarea copilului de familie poate avea loc doar în cazul în care menţinerea lui în familie nu corespunde interesului superior al copilului şi/sau securităţii familiei;
7) principiul incluziunii. Statul trebuie să asigure condiţiile necesare pentru mobilizarea comunităţii în procesul de resocializare şi integrare socială a copilului cu comportament deviant. În cadrul educării şi integrării sociale armonioase a copilului trebuie să fie încurajată abordarea şi suportul multisectorial, implicarea comunităţii locale, a organizaţiilor necomerciale, a întreprinderilor, a autorităţilor şi instituţiilor publice;
8) principiul accesibilităţii. Statul trebuie să asigure disponibilitatea şi să faciliteze frecventarea serviciilor sociale specializate şi cu specializare înaltă în proximitatea domiciliului copilului;
9) principiul subsidiarităţii. Măsurile destinate copiilor cu comportament deviant se stabilesc cu respectarea prevederilor art.5 din Legea nr.140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi.
Capitolul II
MĂSURILE DESTINATE COPIILOR CU COMPORTAMENT DEVIANT.
MODUL DE STABILIRE, PRELUNGIRE, MODIFICARE
ŞI ÎNCETARE A ACESTOR MĂSURI
Articolul 5. Măsurile destinate copiilor cu comportament deviant
(1) În cazul copiilor prevăzuţi la art.2 lit.a) poate fi stabilită una dintre următoarele măsuri:
a) supravegherea specializată;
b) plasamentul în serviciul de tutelă/curatelă sau în serviciul de tip familial;
c) plasamentul în serviciul de tip rezidenţial;
d) plasamentul în serviciul de tip rezidenţial cu specializare înaltă.
(2) În cazul copiilor prevăzuţi la art.2 lit.b) poate fi stabilită măsura de supraveghere specializată. Măsura plasamentului în serviciul de tutelă/curatelă, în serviciul de tip familial sau în serviciul de tip rezidenţial poate fi stabilită doar în cazul în care, după stabilirea măsurii de supraveghere specializată, copilul săvîrşeşte două sau mai multe fapte prevăzute de legea contravenţională.
(3) Măsurile prevăzute la alin.(1) şi (2) se dispun şi se realizează în conformitate cu mecanismul intersectorial de cooperare aprobat de către Guvern.
(4) La dispunerea măsurilor prevăzute la alin.(1) şi (2) se iau în considerare:
a) condiţiile care au favorizat săvîrşirea faptei prevăzute de legea penală sau cea contravenţională;
b) gradul de pericol social al faptei săvîrşite de copilul cu comportament deviant;
c) mediul în care a crescut şi a trăit copilul cu comportament deviant;
d) riscul săvîrşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală sau cea contravenţională;
e) orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului cu comportament deviant.
Articolul 6. Supravegherea specializată
(1) Măsura de supraveghere specializată constă în menţinerea copilului cu comportament deviant în familie sub condiţia respectării, după caz, de către acesta şi de către părinţii lui/reprezentantul lui legal ori persoana în grija căreia acesta se află a uneia sau mai multor obligaţii, cum ar fi:
a) urmarea cursurilor învăţămîntului obligatoriu;
b) utilizarea unor servicii sociale specializate de zi;
c) urmarea unor tratamente medicale, programe de consiliere sau de psihoterapie;
d) interdicţia de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane;
e) obligaţia de a nu săvîrşi în continuare fapte prevăzute de legea penală şi/sau legea contravenţională.
(2) Supravegherea specializată se realizează în baza unui plan individual de supraveghere, elaborat în 5 zile lucrătoare de către un specialist în protecţia drepturilor copilului sau un asistent social ca urmare a evaluării situaţiei copilului de către echipa multidisciplinară prevăzută la art.3 din Legea nr.140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi.
Articolul 7. Plasamentul în serviciul de tutelă/curatelă sau în serviciul de tip familial
În cazul în care menţinerea în familie a copilului cu comportament deviant nu este posibilă din considerente obiective sau atunci cînd măsura de supraveghere specializată nu poate fi realizată din cauza neglijării sau a violenţei din partea părinţilor, a reprezentantului legal ori a persoanei în grija căreia se află copilul, autoritatea responsabilă poate dispune plasamentul acestuia în serviciul de tutelă/curatelă sau în serviciul de tip familial, fără plata indemnizaţiei - în cazul copiilor care au o familie biologică, sau cu plata indemnizaţiei - în cazul copiilor rămaşi (temporar) fără ocrotire părintească, cu îndeplinirea obligatorie de către copil a obligaţiilor stabilite la art.6 alin.(1).
Articolul 8. Plasamentul în serviciul de tip rezidenţial
În cazul în care supravegherea specializată a copilului cu comportament deviant sau plasamentul acestuia în serviciul de tutelă/curatelă ori în serviciul de tip familial nu este posibil din considerente obiective sau atunci cînd măsura plasamentului în serviciul de tutelă/curatelă ori în serviciul de tip familial nu îşi atinge scopul pentru care a fost instituită, autoritatea responsabilă poate dispune plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial, cu îndeplinirea obligatorie de către copil a obligaţiilor stabilite la art.6 alin.(1).
Articolul 9. Plasamentul în serviciul de tip rezidenţial cu specializare înaltă
În cazul în care fapta prevăzută de legea penală, săvîrşită de un copil care nu este pasibil de răspundere penală, prezintă un grad sporit de pericol social, precum şi în cazul în care copilul în privinţa căruia a fost stabilită una dintre măsurile prevăzute la art.6, 7 şi 8 continuă să săvîrşească fapte prevăzute de legea penală şi/sau manifestă un comportament violent ce nu poate fi influenţat de părinţi, de reprezentantul legal ori de persoana în grija căreia acesta se află, autoritatea responsabilă poate dispune plasamentul copilului cu comportament deviant într-un serviciu de tip rezidenţial cu specializare înaltă, cu îndeplinirea obligatorie de către copil a obligaţiilor stabilite la art.6 alin.(1).
Articolul 10. Autorităţile responsabile de stabilirea şi monitorizarea măsurilor destinate copiilor cu comportament deviant
(1) Măsurile destinate copiilor cu comportament deviant sînt stabilite de către:
a) autoritatea tutelară teritorială în a cărei rază se află domiciliul copilului - în cazul măsurilor prevăzute la art.5 alin.(1) lit.a)-c);
b) instanţa judecătorească în a cărei rază se află domiciliul copilului, cu avizul autorităţii tutelare teritoriale - în cazul măsurii prevăzute la art.5 alin.(1) lit.d).
(2) În toate cazurile, la stabilirea uneia dintre măsurile prevăzute de prezenta lege în privinţa unui copil cu comportament deviant, se solicită avizul Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate.
(3) Autoritatea tutelară locală, în cazul măsurii de supraveghere specializată, sau autoritatea tutelară teritorială, în cazul celorlalte măsuri, în a cărei rază se află domiciliul copilului cu comportament deviant în privinţa căruia a fost stabilită una dintre măsurile prevăzute de prezenta lege, asigură monitorizarea situaţiei copilului în cauză şi întocmeşte, lunar sau la necesitate, rapoarte privind situaţia copilului. Rapoartele întocmite de autoritatea tutelară locală se prezintă la autoritatea tutelară teritorială în termen de 3 zile de la întocmire. Pentru întocmirea rapoartelor, managerii serviciilor menţionate la art.14 alin.(3) prezintă informaţii privind situaţia copiilor la autoritatea tutelară locală, în cazul măsurii de supraveghere specializată, sau la autoritatea tutelară teritorială, în celelalte cazuri.
Articolul 11. Procedura stabilirii măsurilor în privinţa copiilor cu comportament deviant
(1) Părintele copilului cu comportament deviant, reprezentantul legal al acestuia, persoana în grija căreia acesta se află, instituţia de învăţămînt în care acesta îşi urmează studiile, organele de drept sau autoritatea tutelară locală sesizează în scris autoritatea tutelară teritorială cu privire la necesitatea stabilirii unei măsuri destinate copiilor cu comportament deviant.
(2) Autoritatea tutelară teritorială, imediat după ce a fost sesizată, solicită autorităţii tutelare locale elaborarea unui raport privind evaluarea situaţiei copilului cu comportament deviant. Autoritatea tutelară locală, în termen de 10 zile lucrătoare, prezintă la autoritatea tutelară teritorială un raport privind evaluarea situaţiei copilului.
(3) După recepţionarea raportului privind evaluarea situaţiei copilului cu comportament deviant, autoritatea tutelară teritorială solicită preşedintelui Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate convocarea acesteia în vederea examinării solicitării şi emiterii avizului privind oportunitatea stabilirii, în privinţa copilului respectiv, a uneia dintre măsurile prevăzute de prezenta lege, în conformitate cu mecanismul intersectorial de cooperare aprobat de Guvern.
(4) În cazul obţinerii unui aviz pozitiv din partea Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate, autoritatea tutelară teritorială înştiinţează persoanele şi instituţiile prevăzute la alin.(1) despre recepţionarea sesizării privind stabilirea, în privinţa copilului, a uneia dintre măsurile prevăzute de prezenta lege şi a avizului Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate şi solicită opinia acestora privind măsura ce urmează a fi stabilită. Autoritatea tutelară teritorială asigură ascultarea opiniei copilului în privinţa căruia se examinează oportunitatea stabilirii unei măsuri.
(5) Informaţiile colectate de autoritatea tutelară teritorială în conformitate cu prevederile alin.(1), (2) şi (3) se sistematizează în cadrul unui dosar deschis pe numele copilului (în continuare - dosarul copilului).
(6) Dispoziţia emisă de autoritatea tutelară teritorială se comunică persoanelor şi instituţiilor prevăzute la alin.(1), precum şi altor instituţii considerate relevante de către autoritatea în cauză, în termen de 3 zile lucrătoare de la emitere.
(7) Dacă nu sînt de acord cu măsura stabilită de către autoritatea tutelară teritorială, părintele copilului cu comportament deviant, reprezentantul legal al acestuia ori persoana în grija căruia acesta se află poate contesta dispoziţia în contencios administrativ, fără respectarea procedurii prealabile de examinare a cererii. Pînă la soluţionarea cererii depuse împotriva dispoziţiei autorităţii tutelare teritoriale, copilul este scutit de obligaţia realizării măsurii stabilite prin aceasta.
(8) În cazul în care, în baza informaţiei sistematizate în dosarul copilului, autoritatea tutelară teritorială constată că sînt întrunite condiţiile pentru stabilirea măsurii prevăzute la art.5 alin.(1) lit.d) sau în cazul în care dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale este contestată în conformitate cu alin.(7), autoritatea tutelară teritorială transmite dosarul copilului în instanţa judecătorească, anexînd următoarele acte, după caz:
a) ordonanţa privind neînceperea/încetarea urmăririi penale;
b) copiile de pe dispoziţiile anterioare ale autorităţii tutelare teritoriale, prin care au fost stabilite măsurile prevăzute la art.5 alin.(1) lit.a)-c), atunci cînd astfel de dispoziţii există;
c) copiile de pe actele de stare civilă ale copilului şi ale părinţilor acestuia/ale reprezentantului legal al acestuia/ale persoanei în grija căreia acesta se află;
d) ancheta socială, întocmită potrivit Legii asistenţei sociale nr.547/2003;
e) avizul Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate.
(9) Instanţa judecătorească asigură examinarea în regim de urgenţă a cererii privind aplicarea, în privinţa copilului cu comportament deviant, a uneia dintre măsurile prevăzute de prezenta lege în cadrul unei şedinţe secrete, la care sînt citate persoanele şi instituţiile considerate relevante de către instanţa judecătorească pentru asigurarea protecţiei drepturilor şi a interesului superior ale copilului.
(10) În hotărîre, instanţa judecătorească se pronunţă asupra respectării procedurii prevăzute de prezentul articol, asupra oportunităţii stabilirii unei măsuri în privinţa copilului cu comportament deviant şi asupra tipului acesteia. Hotărîrea instanţei judecătoreşti este irevocabilă, cu excepţia cazului în care aceasta a fost adoptată conform prevederilor art.10 alin.(1) lit.b). Instanţa de apel examinează cauza cu respectarea prevederilor alin.(9).
(11) În cazul examinării contestaţiei depuse de către părinţi privind aplicarea măsurii prevăzute la art.5 alin.(1) lit.d) în privinţa copilului lor, dacă instanţa de apel se pronunţă în favoarea aplicării măsurii respective, în hotărîrea sa instanţa se va referi expres şi la luarea copilului de la părinţi fără decăderea acestora din drepturile părinteşti.
(12) În cazul în care reprezentantul legal al copilului, altul decît părintele, împiedică aplicarea măsurilor enunţate la art.6-9, autoritatea tutelară teritorială poate schimba reprezentantul legal al copilului în vederea atingerii scopurilor menţionate la art.3.
(13) Este interzis să se facă publice date care permit identificarea copilului care a săvîrşit o faptă prevăzută de legea penală sau de legea contravenţională, acesta nefiind pasibil de răspundere penală sau contravenţională, în afară de cazurile excepţionale în care acest fapt este imperativ necesar pentru a asigura securitatea unor persoane.
Articolul 12. Prelungirea termenelor, modificarea şi anularea măsurilor instituite în privinţa copiilor cu comportament deviant
(1) În funcţie de rezultatele aplicării măsurii instituite în privinţa copilului cu comportament deviant, autoritatea tutelară teritorială sau, după caz, instanţa judecătorească poate decide prelungirea termenului de aplicare a măsurii, stabilirea unei alte măsuri sau anularea măsurii.
(2) Dispoziţia privind prelungirea termenului de aplicare sau privind modificarea ori anularea măsurii instituite în privinţa copilului cu comportament deviant se ia de către autoritatea tutelară teritorială la solicitarea părintelui, a altui reprezentant legal ori a persoanei în grija căreia se află copilul, a organelor de drept sau a autorităţii tutelare locale, cu solicitarea obligatorie a avizului Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate. Dacă părintele, reprezentantul legal ori persoana în grija căreia se află copilul nu este de acord cu dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale, precum şi în cazul prevăzut la art.10 alin.(1) lit.b), prelungirea termenului, modificarea sau anularea măsurii instituite în privinţa copilului cu comportament deviant se decide în instanţa de judecată.
(3) Dispoziţia privind prelungirea termenului de aplicare a măsurii instituite în privinţa copilului cu comportament deviant se emite înainte de expirarea termenului măsurii respective.
Articolul 13. Încetarea măsurilor instituite în privinţa copiilor cu comportament deviant
Măsura stabilită în privinţa unui copil cu comportament deviant încetează:
a) la expirarea termenului pentru care a fost dispusă, însă nu mai tîrziu decît data la care copilul împlineşte vîrsta de 18 ani;
b) în cazul modificării unei măsuri;
c) în cazul anulării măsurii;
d) în cazul în care copilul săvîrşeşte, în perioada pentru care a fost dispusă măsura, o faptă prevăzută de legea penală sau legea contravenţională şi are o vîrstă la care nu este pasibil de răspundere penală sau răspundere contravenţională.
Capitolul III
SERVICIILE DE ASISTENŢĂ ŞI SUPORT DESTINATE
COPIILOR CU COMPORTAMENT DEVIANT
Articolul 14. Serviciile de asistenţă şi suport destinate copiilor cu comportament deviant
(1) Pe toată durata aplicării măsurii instituite în privinţa unui copil cu comportament deviant, copilul, părinţii, reprezentantul legal ori persoana în grija căreia acesta se află beneficiază de servicii relevante, care să asigure o asistenţă calificată socială, juridică, medicală, pedagogică, psihologică, informaţională sau de alt tip în vederea realizării unor schimbări pozitive în comportamentul copilului.
(2) Părinţii, reprezentantul legal ori persoana în grija căreia se află copilul cu comportament deviant au obligaţia de a participa la programele de consiliere şi dezvoltare a abilităţilor parentale, organizate de către autorităţile/instituţiile abilitate.
(3) Serviciile sociale specializate şi cele cu specializare înaltă destinate copiilor cu comportament deviant sînt următoarele:
a) serviciul social de zi;
b) serviciul de tutelă/curatelă;
c) serviciul de tip familial;
d) serviciul de tip rezidenţial;
e) serviciul de tip rezidenţial cu specializare înaltă.
(4) Copiilor cu comportament deviant care beneficiază de serviciile sociale menţionate la alin.(3) li se aplică procedura managementului de caz în modul stabilit de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Articolul 15. Serviciul social de zi
(1) Serviciul social de zi este un serviciu social specializat prin care se asigură desfăşurarea unor activităţi pentru orientarea, supravegherea şi sprijinirea integrării sociale armonioase a copilului cu comportament deviant în cadrul unui centru specializat, public sau privat.
(2) De serviciul social de zi pot beneficia copiii în privinţa cărora a fost stabilită măsura de supraveghere specializată sau măsura plasamentului în serviciul de tutelă/curatelă ori în serviciul de tip familial.
(3) În cazul imposibilităţii de a avea acces la serviciul de tip rezidenţial sau serviciul de tip rezidenţial cu specializare înaltă, copiii în privinţa cărora au fost stabilite măsurile prevăzute la art.5 alin.(1) lit.c) şi d) participă la activităţi pentru orientarea, supravegherea şi sprijinirea integrării sociale armonioase a copilului, organizate în cadrul serviciului social de zi.
Articolul 16. Serviciul de tutelă/curatelă
Serviciul de tutelă/curatelă este un serviciu social specializat prin care se oferă îngrijire familială substitutivă în familia tutorelui/curatorului ca urmare a stabilirii, în condiţiile prezentei legi, a măsurii plasamentului în serviciul de tutelă/curatelă.
Articolul 17. Serviciul de tip familial
Serviciul de tip familial este un serviciu social specializat prin care, ca urmare a stabilirii, în condiţiile prezentei legi, a măsurii de plasament în serviciul de tip familial, copilului i se oferă îngrijire familială substitutivă în familia unui asistent parental profesionist/părinte educator specializat în îngrijirea şi educaţia copiilor ce cad sub incidenţa art.7.
Articolul 18. Serviciul de tip rezidenţial
Serviciul de tip rezidenţial este un serviciu social specializat care poate fi o instituţie publică sau privată de asistenţă socială ce prestează, pe o perioadă determinată, servicii sociale specializate de îngrijire copiilor cu comportament deviant ca urmare a stabilirii, în condiţiile prezentei legi, a măsurii de plasament într-un serviciu de tip rezidenţial.
Articolul 19. Serviciul de tip rezidenţial cu specializare înaltă
(1) Serviciul de tip rezidenţial cu specializare înaltă asigură asistenţa calificată socială, juridică, pedagogică, precum şi reabilitarea medicală, psihologică, creşterea şi îngrijirea copiilor ce cad sub incidenţa art.9, în funcţie de necesităţile acestora.
(2) Modul de organizare şi funcţionare a serviciului de tip rezidenţial cu specializare înaltă este stabilit de către Guvern.
Articolul 20. Obiectivele serviciilor sociale specializate şi ale celor cu specializare înaltă
Activităţile desfăşurate în cadrul serviciilor sociale specializate şi al celor cu specializare înaltă destinate copiilor cu comportament deviant au drept obiective:
a) prevenirea şi combaterea comportamentelor deviante ale copiilor;
b) educarea copiilor în spiritul respectului faţă de lege şi faţă de valorile morale, în spiritul toleranţei, demnităţii şi solidarităţii;
c) încurajarea şi sprijinirea copiilor în evoluţia lor spre o viaţă responsabilă;
d) responsabilizarea copiilor faţă de factorii ce le-ar putea periclita dezvoltarea fizică şi cea morală;
e) reintegrarea familială, şcolară şi socială a copiilor.
Capitolul IV
DREPTURI ŞI OBLIGAŢII
Articolul 21. Grupul şcolar pentru activităţi preventive
(1) În cadrul instituţiei de învăţămînt frecventate de copilul cu comportament deviant se constituie un grup şcolar pentru activităţi preventive, din care fac parte directorul sau directorul adjunct al şcolii, dirigintele, alţi profesori şi psihologul şcolar.
(2) Grupul şcolar pentru activităţi preventive este răspunzător de:
a) pregătirea planului pentru lucrul preventiv, ce include un set de măsuri/ servicii pedagogice sau de alt tip pentru realizarea schimbărilor pozitive în comportamentul copilului cu comportament deviant, şi examinarea subiectelor legate de acest plan;
b) organizarea acordării de asistenţă educaţională copilului cu comportament deviant, profesorului acestuia, părinţilor sau reprezentantului legal al acestuia ori persoanei în grija căreia acesta se află;
c) informarea publicului şcolar cu privire la protecţia drepturilor copilului cu comportament deviant, prevenirea săvîrşirii unor noi fapte prevăzute de legea penală sau legea contravenţională, respectarea regulilor de convieţuire socială, participarea copiilor cu comportament deviant la alte sfere de interes, implicarea lor în activităţi extracurriculare;
d) întocmirea rapoartelor anuale cu privire la lucrul preventiv efectuat, care se transmit organului local de specialitate în domeniul învăţămîntului.
Articolul 22. Drepturile şi obligaţiile copiilor cu comportament deviant
(1) Copilul în privinţa căruia a fost stabilită una dintre măsurile prevăzute de prezenta lege beneficiază de:
a) dreptul la educaţie şi/sau calificare profesională corespunzătoare standardelor pentru educaţie;
b) dreptul la dezvoltare într-un mediu sănătos, sigur din punct de vedere psihologic şi fizic, bazat pe respectarea demnităţii şi a valorilor general umane;
c) dreptul la asistenţă calificată socială, juridică, medicală, pedagogică, psihologică, informaţională sau de alt tip;
d) dreptul la menţinerea legăturilor cu familia lui şi cu alte persoane care îi sînt apropiate, dacă aceasta nu contravine intereselor copilului;
e) dreptul de a adresa petiţii sau plîngeri;
f) alte drepturi garantate prin legislaţie.
(2) Copilul în privinţa căruia a fost stabilită una dintre măsurile prevăzute de prezenta lege este obligat să respecte condiţiile impuse de măsura respectivă.
Articolul 23. Drepturile şi obligaţiile părinţilor reprezentanţilor legali/persoanelor în grija cărora se află copiii cu comportament deviant
(1) Părinţii/reprezentantul legal/persoana în grija căreia se află copilul în privinţa căruia a fost stabilită una dintre măsurile prevăzute de prezenta lege au dreptul:
a) de a primi informaţii cu privire la frecventarea şcolii de către copil, condiţiile de dezvoltare (autodezvoltare) a copilului, reuşita şcolară a copilului;
b) de a primi informaţii privind modul de realizare a măsurii stabilite în privinţa copilului;
c) de a adresa petiţii şi plîngeri;
d) de a beneficia, la soluţionarea problemelor legate de copil, de asistenţă calificată socială, pedagogică, psihologică, informaţională şi de alt tip;
e) au alte drepturi prevăzute de legislaţie.
(2) Părinţii/reprezentantul legal/persoana în grija căreia se află copilul în privinţa căruia a fost stabilită una dintre măsurile prevăzute de prezenta lege sînt obligaţi:
a) să creeze condiţii pentru ca copilul să frecventeze instituţia de învăţămînt şi pentru ca acesta să îndeplinească condiţiile impuse de măsura stabilită în privinţa sa;
b) să creeze condiţii de viaţă sănătoase şi sigure pentru copil;
c) să supravegheze copilul şi să contribuie la corectarea comportamentului acestuia;
d) să colaboreze cu persoana/instituţia responsabilă de prestarea serviciului în care a fost plasat copilul, cu alte persoane/instituţii care acordă sau ar putea acorda asistenţă calificată în soluţionarea problemelor legate de educaţia (autoeducaţia) copilului în vederea modificării comportamentului acestuia, precum şi în soluţionarea altor probleme legate de interesele copilului.
(3) Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii de plasament dispuse de către autoritatea tutelară teritorială sau, după caz, de către instanţa judecătorească.
Articolul 24. Cheltuielile pentru serviciile prestate copiilor cu comportament deviant
În cazul în care copilul beneficiază de serviciul social de zi, precum şi în cazul plasamentului copilului în serviciul de tip familial, în serviciul de tip rezidenţial sau în serviciul rezidenţial cu specializare înaltă, cheltuielile pentru prestarea serviciilor menţionate sînt acoperite de către prestator, iar în cazul plasamentului copilului în serviciul de tutelă/curatelă, cheltuielile pentru creşterea şi educarea copilului sînt acoperite de către părinţi.
Articolul 25. Drepturile şi obligaţiile persoanelor instituţiilor responsabile de prestarea serviciilor sociale specializate sau cu specializare naltă destinate copiilor cu comportament deviant
(1) Persoana/instituţia responsabilă de prestarea unui serviciu social specializat sau cu specializare înaltă destinat copiilor cu comportament deviant are dreptul:
a) să solicite ca copilul în privinţa căruia a fost stabilită măsura respectivă, precum şi părinţii/reprezentantul legal/persoana în grija căreia se află acesta să îndeplinească obligaţiile ce le-au fost prescrise;
b) să înainteze propuneri la autoritatea tutelară teritorială cu privire la prelungirea, modificarea sau anularea măsurii stabilite în privinţa copilului;
c) are alte drepturi legate de asigurarea realizării măsurilor stabilite în privinţa copilului.
(2) Persoana/instituţia responsabilă de prestarea unui serviciu social specializat sau cu specializare înaltă destinat copiilor cu comportament deviant este obligată:
a) să asigure realizarea măsurii stabilite în privinţa copilului;
b) în cel mult o lună după expirarea termenului de realizare a măsurii stabilite în privinţa copilului, să prezinte un raport la autoritatea tutelară teritorială cu privire la realizarea măsurii în cauză;
c) să colaboreze cu autorităţile administraţiei publice locale, cu organizaţiile necomerciale specializate în protecţia drepturilor copiilor, cu părinţii copilului şi cu alţi membri ai familiei lui, cu reprezentantul legal al acestuia şi cu persoana în grija căreia acesta se află;
d) să execute alte obligaţii legate de asigurarea realizării măsurii stabilite în privinţa copilului.
(3) Persoana/instituţia responsabilă de prestarea unui serviciu social specializat sau cu specializare înaltă destinat copiilor cu comportament deviant poartă răspundere pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor ce îi revin în modul stabilit de lege.
Articolul 26. Cooperarea intersectorială
Angajaţii autorităţilor publice centrale şi locale, ai structurilor, instituţiilor şi serviciilor din cadrul/subordonate acestora, care activează în domeniile asistenţei sociale, educaţiei, ocrotirii sănătăţii, în organele de drept, în conformitate cu mecanismul intersectorial de cooperare aprobat de Guvern, sînt obligaţi să coopereze în procesul de stabilire a măsurilor destinate copiilor cu comportament deviant, de asemenea să asigure realizarea acestor măsuri şi prestarea serviciilor destinate copiilor cu comportament deviant.
Articolul 27. Monitorizarea şi raportarea
(1) Monitorizarea implementării prezentei legi se efectuează de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
(2) Raportarea privind implementarea prezentei legi se realizează conform mecanismului intersectorial de cooperare aprobat de Guvern.
[Art.27 modificat prin Legea nr.156 din 09.06.2022, în vigoare 01.07.2022]
Capitolul V
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 28.
(1) Prezenta lege intră în vigoare începînd cu data de 1 ianuarie 2020.
(2) Guvernul, în termen de 12 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova:
a) va pune în concordanţă actele sale normative cu prezenta lege;
b) va elabora şi va adopta actele normative necesare pentru implementarea prezentei legi.
| VICEPREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Vladimir VITIUC |
| Nr.299. Chişinău, 30 noiembrie 2018. | |