Hotărâre nr. 3 din 11.01.2023
cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr.127/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de ţinere a registrelor de stat formate de Sistemul informaţional "e-Autorizaţie transport"
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr.127/2020 pentru
aprobarea Regulamentului privind modul de ţinere a registrelor de
stat formate de Sistemul informaţional "e-Autorizaţie transport"
nr. 3 din 11.01.2023
(în vigoare 13.02.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 5-8 art. 9 din 13.01.2023
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Hotărârea Guvernului nr.127/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de ţinere a registrelor de stat formate de Sistemul informaţional "e-Autorizaţie transport" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.94-98, art.243) se modifică după cum urmează:
1) punctul 4 din hotărâre va avea următorul cuprins:
"4. Instituţia Publică Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică va asigura administrarea tehnică şi menţinerea Sistemului informaţional "e-Autorizaţie transport" în conformitate cu cadrul normativ în materie de administrare tehnică şi menţinere a sistemelor informaţionale de stat.";
2) în Regulament:
a) la punctul 1, după textul "Registrul activităţilor conexe (în continuare – RAC)" se introduce textul " , Registrul rutelor (în continuare – RR)";
b) se completează cu punctul 41 cu următorul cuprins:
"41. RR este sursa oficială de informaţie referitor la rutele/cursele incluse în programele de transport rutier local, municipal, raional, interraional şi internaţional, inclusiv operatorii de transport cărora le-au fost desemnate acestea.";
c) la punctele 6, 7, 9-26, 43, 45-47, 49-61 şi în denumirile capitolelor III, IV, V, X şi XI, după textul "RAC" se introduce textul " , RR";
d) se completează cu capitolul VIII1 cu următorul cuprins:
"Capitolul VIII1
ÎNREGISTRAREA DATELOR ÎN RR
381. Înregistrarea, modificarea sau excluderea rutei/cursei/graficelor de circulaţie se efectuează în baza solicitării depuse la Agenţie de către autoritatea publică locală, autoritatea publică centrală sau de către operatorul de transport rutier prin intermediul Sistemului sau la ghişeu. Solicitarea va cuprinde datele de identificare ale solicitantului, tipul solicitării şi documentele specificate în titlul IV capitolul 3 din Codul transporturilor rutiere nr.150/2014 în funcţie de tipul programului de transport solicitat.
382. Înregistrarea, modificarea sau excluderea staţiei publice din Republica Moldova se efectuează în baza solicitării depuse la Agenţie de către autoritatea publică locală sau autoritatea publică centrală prin intermediul Sistemului sau la ghişeu. Solicitarea va cuprinde datele de identificare ale solicitantului, date despre staţie şi documentele care instituie/modifică sau exclude staţia.
383. În momentul primirii solicitării de la autoritatea publică locală, autoritatea publică centrală sau de la operatorul de transport rutier se lansează crearea obiectelor informaţionale în cadrul RR, cu iniţierea dosarului din interfaţa Sistemului. Sistemul asigură crearea obiectelor informaţionale, iniţializarea atributelor obiectelor informaţionale, oferind specialistului Agenţiei interfaţa pentru luarea deciziei privind statutul solicitării. Ca rezultat, se generează o notificare ce atestă faptul recepţionării solicitării de către Agenţie.
384. Dosarul este închis automat de Sistem după eliberarea solicitantului a confirmării sau a refuzului de înregistrare/modificare/excludere a rutei/cursei/graficului de circulaţie.
385. Dosarul conţine solicitarea cu documentele ataşate, notificările privind etapele examinării solicitării, cărora li se atribuie identificatoare unice interne/externe, şi jurnalul acţiunilor tuturor registratorilor.
386. Datele despre rută şi datele despre staţiile publice indicate în anexa nr.5, cu excepţia celor prevăzute la pct.1.4 şi 1.5, sunt date cu caracter public şi sunt puse la dispoziţie persoanelor interesate pe portalul guvernamental unic de date deschise (www.date.gov.md) prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect).";
e) punctul 63 se completează cu subpunctul 5) cu următorul cuprins:
"5) portalul guvernamental unic de date deschise (www.date.gov.md) – pentru publicarea şi accesarea de către persoanele interesate a datelor despre rută şi a datelor despre staţiile publice";
f) se completează cu anexa nr.5 cu următorul cuprins:
"Anexa nr.5
la Regulamentul privind modul de ţinere
a registrelor de stat formate de Sistemul
informaţional "e-Autorizaţie transport"
Structura Registrului rutelor
Compartimente minime obligatorii:
1. Date despre rută
1.1. Denumirea rutei
1.2. Tip de programe de transport rutier
1.3. Date despre curse
a. Operatori de transport desemnaţi
b. Grafice de circulaţie
c. Date despre autorizaţiile eliberate operatorilor desemnaţi – date preluate din RAT
1.4. Date despre solicitant
1.5. Documente ataşate la solicitare
2. Date despre staţii publice
2.1. Adresa şi geolocaţia
2.2. Date despre autoritatea publică responsabilă
2.3. Documente ataşate".
2. Autorităţile publice locale vor utiliza Registrul rutelor în procesul de modificare a programului de transport rutier după expirarea a 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
3. Întreprinderile care prestează servicii de autogară vor furniza în Registrul rutelor dările de seamă, conform formei şi conţinutului aprobate de Agenţie, privind efectuarea rutelor (curselor) atribuite operatorilor de transport rutier.
| PRIM-MINISTRU | Natalia GAVRILIŢA |
| Contrasemnează: | |
| Vice prim-ministru, | |
| ministrul infrastructurii | |
| şi dezvoltării regionale | Andrei Spînu |
| Viceprim-ministru | |
| pentru digitalizare | Iurie Ţurcanu |
| Nr.3. Chişinău, 11 ianuarie 2023. | |