315/01.06.93 Hotărîre despre aprobarea "Instrucţiunii cu privire la stabilirea invalidităţii şi a tipurilor de asistenţă socială în Republica Moldova"

HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA Despre aprobarea "Instrucţiunii cu privire la stabilirea invalidităţii şi a tipurilor de asistenţă socială în Republica Moldova" Nr.315 din 01.06.93 Monitor nr.7/227 din 30.07.1993 * * * Abrogat: 09.07.2004 Hotărîrea Guvernului nr.746 din 30.06.2004 Guvernul Republicii Moldova h o t ă r ă ş t e: 1. Se aprobă "Instrucţiunea cu privire la stabilirea invalidităţii şi a tipurilor de asistenţă socială în Republica Moldova" (se anexează). 2. Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale să aprobe: lista defectelor şi bolilor ce servesc drept bază pentru stabilirea invalidităţii, fără indicarea termenului reexpertizării; tabelul procentual privind aprecierea gradului de reducere a vitalităţii cauzate de dereglări morfo-funcţionale şi organo-specifice ca urmare a bolilor, traumelor şi altor stări patologice. PRIM-MINISTRU AL REPUBLICII MOLDOVA ANDREI SANGHELI APROBATĂ prin hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 1 iunie 1993 nr. 315 I N S T R U C Ţ I U N E cu privire la stabilirea invalidităţii şi a tipurilor de asistenţă socială în Republica Moldova I. Noţiuni generale 1. Atitudinea faţă de persoanele cu dificienţe fizice sau mintale are o bază socială şi este orientată în primul rînd spre restabilirea sănătăţii acestor persoane în scopul reintegrării prin propriile lor posibilităţi în viaţa socială şi profesională. 2. Vitalitatea constitue o îmbinare a funcţiilor fizice, psihice şi sociale. Reducerea vitalităţii invalidului ca urmare a bolilor, traumelor, defectelor congenitale duce la dezadaptare socială, exprimată prin reducerea sau pierderea posibilităţilor de instruire, comunicare, deplasare, orientare, autocontrol al comportamentului, autoservire şi pierderea capacităţilor de muncă. Reducerea vitalităţii poate fi temporară sau permanentă, reversibilă sau ireversibilă, progresivă sau regresivă. 3. Reducerea moderată, pronunţată sau accentuată a vitalităţii este formultă prin noţiunea de invaliditate. Conform definiţiei, formulate de organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), invaliditatea este o limitare sau insuficientă (în urma dereglării funcţiei) a capacităţilor de activa în acea formă şi în acea măsură, considerate normale pentru fiece om. Invalid se consideră persoana care, în legătură cu reducerea vitalităţii necesită protecţie şi asistenţă socială. 4. Invaliditatea, apariţia şi cauzele ei se constată de către organele de stat împuternicite - consiliile de expertiză medicală a vitalităţii. Invaliditatea la copii, pînă la împlinirea vîrstei de 16 ani, se stabileşte de către consiliile medicale consultative (C.M.C.) ale unităţilor sanitare. 5. Decizia de stabilire a invalidităţii se adoptă după efectuarea unui complex de măsuri de diagnosticare, tratament şi de reabilitare în baza biletului de trimitere din partea consiliilor medicale consultative ale unităţilor sanitare, în cazul cînd concediul medical acordat pentru una şi aceeaşi boală nu depăşeşte 4 luni sau 5 luni în cazul diferitor boli - în ultimele 12 luni calendaristice, iar pentru bolnavii de tuberculoză - 10 luni de la începutul concediului medical sau, în caz de recidivă - 12 luni (însumate) în ultimele 12 luni calendaristice. 6. La stabilirea invalidităţii se ţine cont de următorii factori clinici, psihologici, social, habituali şi profesionali; caracterul bolii şi consecinţele ei; gradul de dereglare a funcţiei; eficacitatea tratamentului şi a măsuilor de reabilitare; starea mecanismelor compensatorii; pronosticul clinic şi de muncă; posibilitatea adaptării sociale; necesitatea acordării unui ansamblu de măsuri de asistenţă socială; condiţiile concrete şi caracterul muncii; nivelul pregătirii profesionale; vîrsta etc. 7. În toate cazurile, indiferent de caracterul bolii sau a defectului anatomic, consiliile de expertiză medicală a vitalităţii efectuează un control complex clinic şi funcţional al tuturor sistemelor organismului bolnavului. În scopul obiectivizării stării de sănătate şi a gradului de adaptare socială se folosesc datele controlului de laborator şi paraclinice, precum şi datele anamnezei, se analizează probele prezentate. Se acordă o deosăbotă atenţie particularităţilor individuale ale bolnavului, posibilităţilor lui de adoptare socială. Expertizarea medicală se bazează pe înaltele principii ale umanismului şi deontologiei. Prezenta instrucţiune prevede o atitudine imparţială la stabilirea invalidităţii, indiferent de circumstanţele care au dus la invaliditate (infirmitate de muncă, boală profesională, traumatism habitual etc.). decizia de stabilire a invalidităţii include recomandări privind reabilitarea medicală şi profesională. II. Criteriile de determinare a invalidităţii 8. Drept criterii de bază pentru determinarea invalidităţii serveşte gradul de reducere a vitalităţii exprimat prin diminuarea sau pierderea posibilităţilor de instruire, comunicare, deplasare, orientare, autocontrol al comportamentului, de autoservire şi de pierdere a capacităţilor de muncă. În dependenţă de procentajul infirmităţii, reducerea vitalităţii se clasează după cum urmează: uşoară (infirmitate pînă la 25 la sută); moderată (infirmitate de la 25 pînă la 50 la sută); pronunţată (infirmitate de la 50 pînă la 75 la sută); accentuată (infirmitate mai mult de 75 la sută). 9. Conform normelor internaţionale unanim recunoscute, invaliditatea se stabileşte atunci cînd infirmitatea depăşeşte 25 la sută. Reducerea moderată, pronunţată şi accentuată a vitalităţii este echivalată, respectiv, cu invaliditatea de gradele III, II şi I. [Alin.1 completat prin Hot. Guv. nr.412 din 05.07.93] Gradul de reducere a vitalităţii se apreciază în conformitate cu "Tabelul procentual privind aprecierea gradului de reducere a vitalităţii cauzate de dereglări morfo-funcţionale şi organo-specifice ca urmare a bolilor, traumelor şi altor stări patologice", aprobat de către Ministerul Sănătăţii. 10. Reducerea moderată a vitalităţii, cauzată de dereglări morfo-funcţionale şi organo-specifice, care duc la scandarea sau pierderea posibilităţilor de instruire, cominicare, deplasare, orientare autoservire, autocontrol al comportamentului şi la pierderea capacităţii de muncă, corespunde infirmităţii încadrate în limitele de la 25 pînă la 50 la sută. 11. Reducerea pronunţată a vitalităţii, cauzate de dereglări morfo-funcţionale şi organo-specifice, care duc la scăderea sau pierderea posibilităţilor de instruire, comunicare, deplasare, orientare autoservire, autocontrol al comportamentului şi la pierderea capacităţii de muncă, fără ca persoana în cauză să necesite îngrigire, corespunde infirmităţi încadrate în limitele de la 50 pînă la 75 la sută. 12. Reducerea accentuată a vitalităţii, cauzată de dereglări funcţionale şi organo-specifice, care duc la scăderea sau pierderea posibilităţilor de instruire, comunicare, deplasare, orientare, autoservire, autocontrol al comportamentului şi reducerea capacităţii de muncă, în cazul cînd persoana în cauză necesită îngrijire sau ajutor permanent, corespunde infirmităţii încadrate în limitele de la 75 la sută şi mai mult. II. Cauzele invalidităţii 13. Odată cu stabilirea gradului de reducere a vitalităţii consiliile de expertiză medicală a vitalităţii sînt obligate să stabilească cauza invalidităţii, adică condiţiile biologice şi sociale care au dus la invaliditate. Factorii social care au condiţionat invaliditatea trebuie să fie justificaţi juridic prin acte respective. Consiliile de expertiză medicală a vitalităţii pot stabili următoarele cauze de încadrare în invaliditate: invaliditate de boală obişnuită; invaliditate de accident de muncă; invaliditate de boală profesională; invaliditate din copilărie; invaliditate de boală "Cernobîl"; invaliditate din armată. 14. Invaliditate de boală obişnuită este invaliditatea ca urmare a oricărei suferinţe, care nu este specificată mai sus. 15. Invaliditate de accident de muncă este invaliditatea determinată de accidentul suevenit: în timpul executării obligaţiunilor de muncă (inclusiv şi în timpul deplasărilor) sau în timpul efectuării unor acţiuni în interesul întreprinderii sau instituţiei; în drum spre casă sau spre locul de muncă; în timpul practicii de producţie; pe teritoriul întreprinderii, instituţiei sau în alt loc în timpul orelor de lucru, inclusiv în pauzele stabilite, şi în timpul necesar pentru aducerea în ordine a locului de muncă pînă la începutul sau sfîrşitul programului de lucru; în apropierea întreprinderii, instituţiei sau în alt loc de muncă în timpul orelor de muncă, inclusiv în pauzele stabilite, dacă aflarea acolo nu era în contrazicere cu regulamentul ordinii interioare de îuncă; în timpul executării unor sarcini de stat sau obşteşti; în timpul executării acţiunilor de salvare a vieţii omeneşti, de ocrotire a proprietăţii statului, de menţinere a ordinii publice; în legătură cu îndeplinirea funcţiilor de donator de sînge. 16. Invaliditate de boală profesională este invaliditatea stabilită în urma unei boli cauzate de influenţa sistematică a factorilor nocivi caracteristici profesiei date sau din cauza condiţiilor de muncă caracteristice unei sau altei ramuri de producţie. La stabilirea invalidităţii de boală profesională consiliile de expertiză medicală a vitalităţii se conduc de "Lista bolilor profesionale" şi instrucţiunea de aplicare a acestei liste. La biletul de trimitere a bolnavilor de boală profesională către Consiliul de expertiză medicală a vitalităţii în mod obligatoriu se anexează concluzia medicului specialist în bolile profesionale al unităţii sanitare respective. 17. Invaliditatea din copilărie este invaliditatea stabilită în urma unei boli sau infirmităţi care au survenit pînă la împlinirea vîrstei de 16 ani, iar pentru cei cuprinşi în învăţămînt (elevi, studenţi) - pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani. 18. Invaliditatea de boală "Cernobîl" este invaliditatea stabilită persoanelor care au participat la lichidarea consecinţelor de la Cernobîl sau care ulterior au fost supuşi radiaţiei pe teritoriile poluate cu substanţe radioactive. 19. Invaliditatea din armată este invaliditatea stabilită militarilor în rezervă în urma: rănirii (contuzionării, accidentului) pe front sau în timpul exercitării funcţiilor legate de serviciul militar; bolii contractate pe front; bolii (contuzionării, accidentului) contractate în termenul satisfacerii serviciului militar, dar fără vre-o legătură cu executarea serviciului militar. Militarilor în rezervă li se stabileşte invaliditate din armată, dacă ea s-a ivit: în perioada satisfacerii serviciului militar; în termen de trei luni de la demobilizare; peste trei luni de la demobilizare în urma rănirii, contuzionării, accidentului, bolii, care au survenit în perioada satisfacerii serviciului militar, fiind confirmate prin problemele respective. Invaliditatea survenită în timpul aflării pe front se stabileşte în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova, precum şi cu instrucţiunile respective. IV. Reexpertizarea periodică a invalizilor 20. Reexpertizarea periodică a invalizilor se efectuează pentru a supraveghea eficienţa tratamentului şi a măsurilor de reabilitare, precum şi schimbarea stării sănătăţii şi a gradului de adaptare socială. Reexpertizarea periodică a invalizilor cu infirmităţi încadrate în limitele de la 25 pînă la 50 la sută (gradul moderat de reducere a vitalităţii) se efectuează o dată pe an, a invalizilor cu infirmităţi în limitele de la 50 pînă la 75 la sută (gradul pronunţat de reducere a vitalităţii) - o dată la doi ani, iar a invalizilor cu infirmităţi în limitele de la 75 la sută şi mai mult (gradul accentuat de reducere a vitalităţii) - o dată la trei ani, iar în unele cazuri în fiecare an. 21. Stabilirea invalidităţii funcţionale şi stările patologice au un caracter ireversbil; cînd modificările funcţionale şi stările patologice au un caracter relativ ireversibil şi cînd bolnavul s-a aflat sub supravegherea instituţiilor curative şi a consiliilor de expertiză medicală a vitalităţii nu mai puţin de trei ani, avînd convingerea că aceste modificări au devenit absolut ireversibile. reexpertizarea persoanelor încadrate în invaliditate pe un termen nelimitat se efectuază la cererea acestora sau din iniţiativa organelor de expertiză medicală a vitalităţii. V. Tipurile de asistenţă socială 22. Invalizii, în conformitate cu Legea Republicii Moldova "Cu privire la protecţia socială a invalizilor", beneficiază de următoarele tipuri de asistenţă socială: îngrijire permanentă sau ajutor, asigurarea cu mijloace tehnice de reabilitare (utilaj special, aparate, dispozitive inclusiv aparate ortopedice şi de protezare, cărţi cu litere speciale, aparate de amplificare a sunetului, semnalizatoare pentru compensarea funcţiilor dereglate ale extremităţilor şi organelor senzoriale), asigurarea cu mijloace de deplasare (automobile, fotolii-căruciare). Concluziile privind necesitatea acordării asistenţei sociale se adoptă de către consiliile de expertiză medicală a vitalităţii conform "Listei bolilor şi consecinţelor traumelor şi defectelor anatomice care implică necesitatea acordării diverselor tipuri de asistenţă socială", aprobată de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.