BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 320 din 24.11.2022

pentru modificarea Legii nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
24.11.2022

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru modificarea Legii nr.179/2016 cu privire

la întreprinderile mici şi mijlocii

nr. 320  din  24.11.2022

 (în vigoare 09.12.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 394-400 art. 739 din 09.12.2022

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

1. La articolul 3 noţiunea "garanţie financiară pentru credite", textul "/împrumuturilor" se exclude.

2. La articolul 12 alineatul (3), literele f) şi h) vor avea următorul cuprins:

"f) băncile;"

"h) lombardurile şi unităţile de schimb valutar, altele decât băncile;".

3. Legea se completează cu articolul 131 cu următorul cuprins:

"Articolul 131. Fondul pentru antreprenoriat şi creştere economică a Moldovei

(1) Fondul pentru antreprenoriat şi creştere economică a Moldovei este creat în cadrul instituţiei publice "Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului" cu statut de subdiviziune internă autonomă, fără personalitate juridică.

(2) Fondul pentru antreprenoriat şi creştere economică a Moldovei are drept scop finanţarea accesibilă a întreprinderilor mici şi mijlocii prin intermediul băncilor şi organizaţiilor de creditare nebancară eligibile.

(3) Instituţia publică "Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului" oferă băncilor şi organizaţiilor de creditare nebancară eligibile mijloace financiare din resursele financiare ale Fondului pentru antreprenoriat şi creştere economică a Moldovei în baza contractelor încheiate cu acestea şi în conformitate cu limitele de finanţare stabilite.

(4) Fondul pentru antreprenoriat şi creştere economică a Moldovei este finanţat din alocările de la bugetul de stat, din mijloacele financiare alocate de către partenerii de dezvoltare şi/sau donatori (credite/împrumuturi, asistenţă financiară şi tehnică, granturi), din veniturile obţinute de la creditare şi recreditare, din uzufructul obţinut din investirea mijloacelor financiare disponibile, din alte surse legale.

(5) Modul de organizare şi de funcţionare a Fondului pentru antreprenoriat şi creştere economică a Moldovei, precum şi de utilizare a mijloacelor financiare ale acestuia, se stabileşte într-un regulament aprobat de Guvern."

(2) Guvernul, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va aproba regulamentul cu privire la Fondul pentru antreprenoriat şi creştere economică a Moldovei.