Hotărâri
329/23.05.95 Hotărîre cu privire la aprobarea Regulilor de preschimbare a mărfurilor nealimentare, procurate în reţeaua de comerţ cu amănuntul
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la aprobarea Regulilor de
preschimbare a mărfurilor nealimenta-
re, procurate în reţeua de comerţ cu
amănuntul
Nr.329 din 23.05.95
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.38-39/287 din 14.07.1995
* * *
Abrogat: 19.12.2003
Hotărîrea Guvernului nr.1465 din 08.12.2003
În conformitate cu Legea Republicii Moldova nr. 1453-XII din 25
mai 1993 "Privind protecţia consumatorilor", Guvernul Republicii
Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulile de preschimbare a mărfurilor nealimentare,
procurate în reţeua de comerţ cu amănuntul, conform anexei.
2. Se stabileşte că la importul articolelor tehnice complicate
cu termene de exploatare garantate, agenţii economici sînt obligaţi
să încheie, cu întreprinderile producătoare sau care exercită
funcţiile lor, contracte pentru deservirea tehnică a acestor articole
pe teritoriul republicii în termenii de garanţie.
În cazul în care deservirea garantată a articolelor tehnice
complicate, aduse de peste hotare, nu se efectuează, toate
cheltuielile legate de satisfacerea pretenţiilor întemeiate ale
cumpărătorului privind reducerea preţului, preschimbarea mărfii sau
înlăturarea defecţiunilor în perioada termenului de garanţie le
suportă întreprinderea de comerţ care a vîndut marfa de calitate
neadecvată.
3. Se statuează că întreprinderile din ţară ce produc articole
tehnice complicate sînt obligate:
să încheie cu întreprinderile care repară pe teritoriul
republicii articole tehnice complicate, contracte pentru deservirea
tehnică a acestor articole în termenii de garanţie, sau să efectueze
de sine stătător această reparaţie;
să recupereze, în termen de o lună, întreprinderii de comerţ ce
a vîndut cumpărătorului marfa de calitate neadecvată, produsă de ele,
întregul volum al cheltuielilor suportate în legătură cu satisfacerea
pretenţiilor întemeiate ale cumpărătorului.
4. Se abrogă Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 623 din
12 noiembrie 1991 "Cu privire la aprobarea Regulilor de preschimbare
a mărfurilor nealimentare, procurate în reţeua de comerţ cu
amănuntul".
PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVA Andrei SANGHELI
Chişinău, 23 mai 1995.
Nr. 329.
Anexă
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr.329
din 23 mai 1995
R E G U L I L E
de preschimbare a mărfurilor nealimentare,
procurate în reţeua de comerţ cu amănuntul
I. Dispoziţii generale
1. Prezentele Reguli stabilesc, în conformitate cu Legea
Republicii Moldova "Privind protecţia consumatorilor", modul şi
condiţiile de preschimbare a mărfurilor nealimentare de producţie
naţională şi de import, cumpărate în reţeaua de comerţ cu amănuntul,
cu excepţia mărfurilor cu preţ redus, a mărfurilor folosite şi sînt
obligatorii pentru toţi agenţii economici care comercializează cu
amănuntul mărfuri nealimentare, indiferent de forma lor de
proprietate şi subordonarea departamentală.
[Pct.1 modificat prin Hot. Guv. nr.1010 din 31.10.97]
2. Agentul economic (în continuare - vînzător) care
comercializează consumatorului marfă conform contractului de
vînzare-cumpărare este obligat:
a) să prezinte cunsumatorului informaţia autentică necesară
privind denumirea şi apartenenţa întreprinderii sale, preţul,
proprietăţile de consum ale mărfurilor care îl interesează,
condiţiile procurării lor, obligaţiunile de garanţie şi modul de
înaintare a pretenţiilor, sediul (adresa) producătorului şi
întreprinderilor împuternicite de producător (vînzător) să examineze
pretenţiile cumpărătorului şi ale unităţilor ce efectuează reparaţia
şi deservirea tehnică la locul de reşedinţă a consumatorului, privind
regulile şi condiţiile de utilizare eficientă şi inofensivă a
mărfurilor, precum şi privind standardele în vigoare, cerinţelor
obligatorii ale cărora trebuie să corespundă mărfurile, şi alte
informaţii care îi vor asigura posibilitatea alegerii competente a
mărfii şi folosirii ei.
În cazul comercializării mărfurilor supuse certificării
obligatorii consumatorului i se va prezenta informaţia despre
certificarea lor;
b) să elibereze consumatorului mărfuri, calitatea cărora să
corespundă documentaţiei tehnico-normative şi condiţiilor
contractului încheiat între producător şi vînzător.
Împreună cu marfa vîndută, consumatorului i se înmînează un bon
de marfă, sau un bon de casă, sau alt document ce confirmă
cumpărătura.
3. În cazul în care vînzătorul nu-i prezintă consumatorului
informaţia deplină şi autentică despre marfă, sau îi eliberează marfă
de calitate neadecvată, el este obligat să satisfacă pretenţiile
întemeiate ale consumatorului în conformitate cu modul stabilit de
prezentele Reguli.
Toate litigiile dintre vînzător (producător) şi consumator
referitor la realizarea drepturilor acestuia, stipulate în articolele
11, 13, 14 şi 27 din Legea Republicii Moldova "Privind protecţia
consumatorilor" se soluţionează pe cale judiciară în termenele
indicate în capitolul VII al prezentelor Reguli.
Consumatorul e în drept să ceară prin judecată recuperarea
prejudiciului adus în toate cazurile stabilirii lui.
II. Consecinţele vînzării mărfurilor de calitate neadecvată
4. În cazul în care se depistează defecţiuni ale mărfii, despre
care consumatorul n-a fost preîntîmpinat de vînzător, primul e în
drept să ceară în perioada termenului de garanţie sau a termenului de
utilitate, la discreţia sa, de la vînzător sau producător:
a) înlăturarea gratuită a defecţiunilor mărfii sau recuperarea
cheltuielilor suportate la reparaţia acestora;
b) reducerea respectivă a preţului de cumpărare a mărfii;
c) preschimbarea gratuită a mărfii cu o marfă similară de
calitate adecvată;
d) rezilierea contractului cu recuperarea pierderilor suportate
de consumator;
e) recuperarea prejudiciilor morale;
f) preschimbarea cu o marfă similară de alt model,
recalculîndu-se, respectiv, preţul de cumpărare.
În cazul mărfurilor nealimentare cu un anumit grad de uzură,
comercializate prin intermediul întreprinderilor de comision cu
amănuntul, pretenţiile consumatorului, indicate în acest punct, se
satisfac cu consimţămîntul vînzătorului.
Consumatorul îi înaintează vînzătorului pretenţiile sale expuse
printr-o cerere scrisă, în formă liberă.
5. Consumatorul înaintează pretenţiile ce rezultă din punctul 4
al prezentelor Reguli, la discreţia sa, vînzătorului mărfii,
producătorului sau întreprinderii ce exercită funcţiile lor la locul
de trai al consumatorului pe parcursul termenului de garanţie sau al
termenului de utilitate.
Prejudiciul cauzat consumatorului prin defecţiunile mărfii,
depistate pe parcursul termenului de utilizare a mărfii, stabilit de
documentaţia tehnico-normativă, urmează să fie recuperat de către
producător în modul prevăzut de punctul 22 al prezentelor Reguli.
Aceste pretenţii urmează să fie satisfăcute la locul de trai al
consumatorului de către întreprinderile de comerţ, create de vînzător
şi care comercializează mărfuri similare cu marfa procurată de
consumator, sau de către întreprinderile de comerţ, care exercită
asemenea funcţii pe bază contractuală.
Funcţiile de reprezentanţi ai întreprinderilor producătoare le
exercită reprezentanţele şi filialele lor, create de către
producători în acest scop, sau întreprinderile împuternicite să
satisfacă pretenţiile consumatorului în baza contractului încheiat cu
producătorul.
În timpul comercializării mărfii vînzătorul (producătorul) este
obligat să-l informeze pe consumator despre întreprinderile ce
exercită funcţiile sus-menţionate.
6. Pretenţiile consumatorului se examinează numai dacă el
prezintă bonul de marfă (de casă), iar în cazul mărfurilor cu termene
garantate de utilizare - paşaportul tehnic completat în modul
stabilit sau alt document ce-l înlocuieşte.
În cazul în care consumatorul a pierdut paşaportul tehnic sau
documentul ce-l înlocuieşte, restabilirea lor se efectuează în modul
prevăzut de legislaţie.
7. Vînzătorul, producătorul (întreprinderea ce îndeplineşte
funcţiile lor) sînt obligaţi să primească marfa de la consumator şi
să-i satisfacă cerinţele, dacă nu vor aduce dovezi că defecţiunile
mărfii au apărut ca urmare a încălcării de către cumpărători a
regulilor de utilizare sau păstrare. Consumatorul e în drept să
participe la verificarea calităţii mărfii (efectuarea expertizei)
personal sau prin reprezentantul său.
8. Vînzătorul, producătorul (întreprinderea ce îndeplineşte
funcţiile lor), în cazul în care consumatorul prezintă dovezi ce
denotă defecţiuni funcţionale ale mărfii procurate, sînt obligaţi să
preschimbe imediat marfa în cauză, dacă nu au argumente că de aceste
defecte e vinovat consumatorul, în cazul necesităţii efectuării
controlului calităţii, în termen de 14 zile de la înaintarea
pretenţiilor, marfa se va supune unei expertize şi dacă se confirmă
calitatea ei neadecvată şi lipsa vinei cumpărătorului - să asigure
îndeplinirea uneia dintre prevederile punctului 4 al prezentelor
Reguli.
În cazul în care durata procesului de stabilire a calităţii
mărfii depăşeşte acest termen, înlocuirea ei se face conform
înţelegerii dintre părţi.
9. Calitatea neadecvată a mărfurilor o certifică:
întreprinderea ce efectuează reparaţia garantată şi deservirea
garantată a articolelor tehnice complicate, pentru care sînt
stabilite termene garantate de utilizare (cu excepţia mijloacelor de
transport auto);
Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova şi
subdiviziunile ei structurale, laboratoarele de testare acreditate în
sistemul naţional de certificare al Republicii Moldova - pentru toate
mărfurile de larg consum;
Comisia de expertiză formată din reprezentanţii vînzătorului,
producătorului (sau staţia de deservire tehnică), Camera de Comerţ şi
Industrie şi subdiviziunile ei structurale cu participarea
consumatorului - pentru mijloacele de tansport auto.
Plata pentru expertiză o achită vînzătorul (producătorul). Dacă
se stabileşte că defecţiunea s-a produs din vina consumatorului ca
urmare a încălcării de către el a regulilor de utilizare sau
păstrare, consumatorul recuperează vînzătorului (producătorului)
costul expertizei.
10. Transportarea mărfurilor de mare gabarit cu greutatea de
peste 10 kilograme către vînzător, producător (întreprinderile ce
exercită funcţiile lor) pentru reparaţie, reducerea preţului,
preschimbarea şi returnarea acestor mărfuri către consumatori se
efectuează, cu forţele şi mijloacele întreprinderii (vînzătorului,
producătorului), căreia i s-a adresat consumatorul.
În cazul în care întreprinderea (vînzătorul, producătorul) nu
îndeplineşte această obligaţie, precum şi în cazul cînd sediul
vînzătorului, producătorului (întreprinderilor ce exercită funcţiile
lor) nu se află în localitatea de reşedinţă a consumatorului,
transportarea şi returnarea mărfurilor le poate efectua consumatorul
pe contul vînzătorului, producătorului (întreprinderilor ce exercită
funcţiile lor).
III. Înlăturarea defectelor mărfii
11. În cazul în care consumatorul a cerut înlăturarea gratuită a
defecţiunilor mărfii, pentru care nu poartă vină, acestea urmează să
fie înlăturate în termen de 14 zile de la data înaintării
reclamaţiei. Termenul poate fi prelungit în cazul cînd perioada
stabilită de documentul normativ pentru efectuarea încercărilor
mărfii depăşeşte 14 zile.
Dacă în curs de 14 zile vînzătorul mărfii, producătorul
(întreprinderile ce exercită funcţiile lor) nu va înlătura
defecţiunile, el îi va plăti consumatorului pentru fiecare zi de
întîrziere o amendă de 2 la sută din preţul de livrare.
În cazul formulării pretenţiilor privind înlăturarea
defecţiunilor mărfii, perioada de timp în cursul căruia marfa n-a
putut fi folosită se trece în contul termenelor de garanţie, începînd
cu ziua în care consumatorul a înaintat cererea privind înlăturarea
defecţiunilor. În acest caz vînzătorul sau executantul lucrării face
menţiunea respectivă în paşaportul tehnic sau în alt document ce-l
înlocuieşte.
La înlăturarea defecţiunilor prin înlocuirea unei piese de
completare sau a unei părţi componente a mărfii, pentru care sînt
stabilite termene de garanţie, termenul de garanţie pentru noile
piese de completare şi partea componentă se calculează din ziua
eliberării articolelor reparate către consumatori.
IV. Reducerea preţului mărfii
12. La cererea consumatorului privind reducerea preţului mărfii,
noul preţ se stabileşte prin înţelegerea părţilor. În acest caz noul
preţ poate fi stabilit prin scăderea din preţul iniţial al costului
reparaţiei posibile de renovare sau a sumei reducerii, prevăzute în
actul expertizei respective.
V. Înlocuirea mărfii cu defecţiuni
13. În cazul în care vînzătorul nu dispune de o marfă pentru
înlocuirea celei defectate, cererea consumatorului privind
preschimbarea ei trebuie să fie satisfăcută în termen de două luni
din ziua înaintării reclamaţiei. Vînzătorul este obligat să elibereze
cumpărătorului o recipisă şi să-l înştiinţeze despre primirea
articolelor similare.
Dacă cererea cumpărătorului privind preschimbarea mărfii nu
poate fi satisfăcută în termenul stabilit, consumatorul e în drept,
la opţiunea sa, să înainteze vînzătorului alte cerinţe, prevăzute în
subpunctele a), b), d) ale punctului 4 din prezentele Reguli.
14. La depistarea defectului unui ceas în montură de aur,
urmează să fie preschimbat numai mecanismul lui, cu eliberarea unui
nou paşaport.
15. Dacă se preschimbă o marfă cu defecţiuni cu o marfă de
acelaşi tip, model şi calitate adecvată, al cărei preţ s-a schimbat,
recalcularea valorii ei nu se efectuează.
Cînd se preschimbă o marfă cu defecţiuni cu o marfă similară de
alt model, recalcularea valorii ei se efectuează pornind de la
preţurile în vigoare la momentul preschimbării.
În cazul rezilierii contractului, achitarea cu consumatorul,
dacă s-a majorat preţul la marfă, se va efectua, pornind de la
valoarea ei în momentul depunerii reclamaţiei, iar dacă preţul ei s-a
redus se va lua în calcul valoarea mărfii în momentul cumpărării.
Dacă la preschimbarea mărfii de calitate neadecvată sau la
rezilierea contractului s-a constatat că preţul ei nu poate fi
stabilit, atunci el se fixează prin înţelegerea părţilor, iar dacă
părţile nu ajung la înţelegere - pe cale judiciară.
În cazul rezilierii contractului de vînzare-cumpărare
consumatorilor, care au procurat marfa în credit, li se restituie
suma de bani, plătită pentru achitarea creditului la momentul
returnării mărfii, recuperîndu-li-se, de asemenea, cheltuielile
legate de acordarea creditului.
VI. Relaţiile dintre producătorul mărfii de
calitate neadecvată şi vînzătorul acestei mărfi
16. Producătorul este obligat să recupereze toate pierderile
vînzătorului (întreprinderii ce exercită funcţiile lui), care
examinează pretenţia consumatorului faţă de marfă.
Vînzătorul (producătorul) mărfurilor este obligat, în termen de
o lună, să recupereze întreprinderii care exercită funcţiile lui
pierderile suportate de ea în legătură cu satisfacerea pretenţiilor
consumatorului, prevăzute de prezentele Reguli.
17. Prevederile stabilite în punctul 16 din prezentele Reguli
referitor la mărfurile produse în afara hotarelor Republicii Moldova
sau procurate de la intermediari se satisfac din contul vînzătorului.
În acest caz vînzătorul este în drept să ceară recuperarea
prejudiciilor cauzate de terţe persoane.
VII. Termenele de înaintare a pretenţiilor legate
de furnizarea informaţiei incomplete şi in-
corecte, precum şi de defecţiunile mărfurilor
18. În cazul în care vînzătorul (întreprinderea ce exercită
funcţiile lui) refuză să pună la dispoziţia consumatorului informaţia
necesară, accesibilă şi autentică despre mărfuri, sau îi prezintă o
informaţie incompletă sau neautentică, consumatorul are dreptul, în
termen de 30 zile de la data procurării mărfii, să rezilieze
contractul de vînzare-cumpărare şi să ceară recuperarea deplină a
pierderilor în conformtiate cu legislaţia în vigoare.
19. Consumatorul e în drept să înainteze cerinţele, stabilite de
punctul 4 din prezentele Reguli, dacă defecţiunile mărfii au fost
depistate în perioada termenului de garanţie sau termenului de
utilitate, stabilit de producător (în caz că marfa nu are termen de
garanţie, se consideră că acest termen este egal cu 12 luni din ziua
cumpărării), iar la mărfurile de utilizare îndelungată - cel tîrziu
timp de doi ani din ziua cumpărării.
Termenul de garanţie se calculează din ziua vînzării mărfii sau
din ziua fabricării ei, dacă data vînzării nu este cunoscută.
Pentru unele piese de completare şi părţi componente separate
ale mărfii pot fi stabilite termene de garanţie. Termenul de garanţie
pentru piesele de completare şi părţile componente se calculează în
acelaşi mod ca şi termenul de garanţie pentru articolul de bază.
20. Pentru mărfurile, ale căror proprietăţi de consum pot
degrada cu timpul sau care pot prezenta după o anumită perioadă
pericol pentru viaţa, sănătatea, patrimoniul consumatorului şi mediul
ambiant (mărfuri de parfumerie şi cosmetică, articole de uz casnic
etc.), se stabilesc termene de utilitate.
Vînzarea mărfurilor cu termen depăşit de utilitate este
interzisă. Cît priveşte mărfurile menţionate, pretenţiile
consumatorului, prevăzute de punctul 4 din prezentele Reguli, urmează
să fie satisfăcute, dacă defecţiunile lor au fost descoperite în
decursul termenului de utilitate.
Termenul de utilitate a mărfii se calculează din ziua fabricării
ei. Termenul de utilitate se stabileşte pe perioada în decursul
căreia marfa poate fi utilizată, sau prin data la care marfa nu mai
poate fi utilizată.
21. La depistarea defecţiunilor la articolele, ce constituie
elemente separate în diverse garnituri, seturi şi care au termenele
lor de garanţie, consumatorul e în drept să prezinte una din
revendicările prevăzute de punctul 4 din prezentele Reguli atît în
privinţa întregii garnituri, întregului set, cît şi a unor piese
defectate.
22. Consumatorul are dreptul să ceară de la producătorul mărfii
indigene de calitate neadecvată recuperarea pagubei cauzate vieţii,
sănătăţii sau patrimoniului său, ca urmare a defecţiunilor de
construcţie, tehnologice sau de altă natură din vina producătorului
în decursul termenului de funcţionare a mărfii, prevăzut de
documentaţia tehnico-normativă, iar în caz că aceasta lipseşte - în
decurs de 10 ani din ziua fabricării mărfii.
VIII. Modul de preschimbare a mărfii de calitate adecvată
23. Consumatorul e în drept să preschimbe marfa nealimentară de
calitate adecvată cu una similară în întreprinderea de comerţ unde a
fost procurată, dacă marfa nu i s-a potrivit după formă, gabarite,
model, culoare, mărime, sau nu poate fi folosită după destinaţie din
alte motive, cu excepţia mărfurilor nealimentare de calitate
adecvată, conform anexei.
Consumatorul are dreptul să preschimbe marfa de calitate
adecvată în decurs de 14 zile, exceptînd ziua procurării.
Preschimbarea mărfii de calitate adecvată se efectuează dacă ea
nu a fost folosită, şi-a păstrat aspectul exterior, proprietăţile de
consum, sigiliile, etichetele fabricii, precum şi bonul de marfă sau
de casă, eliberat consumatorului împreună cu marfa vîndută.
În cazul în care la momentul adresării întreprinderea de comerţ
nu dispune de marfa similară, consumatorul e în drept să rezilieze
contractul de vînzare-cumpărare şi să ceară returnarea sumei plătite
pentru marfă, iar vînzătorul este obligat să primească marfa şi să
restituie suma plătită.
Anexă
la Regulile de preschimbare a
mărfurilor nealimentare, pro-
curate în reţeua de comerţ cu
amănuntul
L I S T A
mărfurilor nealimentare de calitate adecvată,
ce nu pot fi preschimbate cu o marfă similară
Articole din metale preţioase, pietre scumpe şi semipreţioase
Ţesături din toate tipurile de fibre şi alte textile
comercializate la metru (panglică, firet, dantelă etc.)
Lenjerie tricotată pentru adulţi şi copii
Costume de baie, slipuri
Chiloţi pentru adulţi şi copii, inclusiv chiloţi pentru sport
Articole pentru nou-născuţi şi copii de creşă
Lenjerie de pat
Articole de toaletă pentru femei
Ciorapi, şosete
Articole textile (feţe de masă, şerveţele de masă, şervete,
batiste etc.)
Cosmetică şi parfumerie
Mărfuri chimice de uz casnic
Articole din mase plastice pentru prepararea şi păstrarea
alimentelor
Articole de igienă individuală (periuţe de dinţi, pieptene,
spelci, bigudiuri etc.)