BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 365 din 24.11.2023

pentru modificarea unor acte normative

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
24.11.2023

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru modificarea unor acte normative

nr. 365  din  24.11.2023

 (în vigoare 28.11.2023, cu excepţia prevederilor art.II - 01.03.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 452-454 art. 782 din 28.11.2023

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

"(6) Persoana care pentru prima dată a săvârşit acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (5) în calitate de complice poate fi liberată de răspundere penală la faza de urmărire penală dacă s-a autodenunţat sau a denunţat autorul, organizatorul sau instigatorul infracţiunii şi a contribuit activ la descoperirea sau la contracararea infracţiunii."

"Articolul 2701. Competenţa Procuraturii Anticorupţie

(1) Procuratura Anticorupţie exercită urmărirea penală în privinţa infracţiunilor prevăzute la art.324–3351 şi art.3521 alin.(2) din Codul penal nr.985/2002:

1) dacă au fost săvârşite de:

a) persoane al căror mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova, cu excepţia aleşilor locali, alţii decât cei specificaţi la lit.b);

b) primari, viceprimari, consilieri locali ai municipiilor Chişinău, Bălţi, Cahul, Comrat şi Bender;

c) persoane care sunt învestite în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern;

d) funcţionari publici de conducere de nivel superior;

e) inspectori-judecători din cadrul Inspecţiei judiciare sau inspectori din cadrul Inspecţiei procurorilor;

f) secretarul Consiliului Suprem de Securitate, şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, alte persoane cu funcţii de răspundere din cadrul Statului Major General al Forţelor Armate, precum şi de persoane care deţin gradul militar de general sau un grad special corespunzător acestuia;

g) directorul adjunct al Serviciului Fiscal de Stat;

h) directorul adjunct al Serviciului Vamal;

i) directorul şi directorul adjunct al Agenţiei Achiziţii Publice;

j) şeful adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, şeful adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi şeful adjunct al Inspectoratului General de Carabinieri;

k) directorul general adjunct al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină;

l) colaboratorii Centrului Naţional Anticorupţie în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu;

m) ofiţerii de informaţii şi securitate;

2) indiferent de calitatea persoanei, dacă suma de bani, valoarea bunurilor, a serviciilor, a privilegiilor, a avantajelor sub orice formă şi a altor foloase, pretinse, promise, acceptate, oferite, date sau primite, depăşesc 10000 de unităţi convenţionale sau dacă valoarea prejudiciului cauzat prin infracţiune depăşeşte 100000 de unităţi convenţionale.

(2) Procuratura Anticorupţie exercită urmărirea penală în cazul infracţiunilor prevăzute la art.325 şi 326 din Codul penal nr.985/2002 dacă acestea au fost săvârşite în privinţa persoanelor specificate la alin.(1) pct.1) din prezentul articol.

(3) Procuratura Anticorupţie exercită urmărirea penală în cazul infracţiunilor prevăzute la art.1812 alin.(5) şi art.1813 din Codul penal nr.985/2002.

(4) Procuratura Anticorupţie exercită urmărirea penală în cazul infracţiunilor prevăzute la art.191 din Codul penal nr.985/2002 dacă acestea au fost săvârşite cu folosirea situaţiei de serviciu de către persoanele specificate la alin.(1) pct.1) din prezentul articol.

(5) Procuratura Anticorupţie exercită urmărirea penală în cazul infracţiunilor prevăzute la art.243 din Codul penal nr.985/2002 dacă bunurile provin din infracţiuni de corupţie sau conexe actelor de corupţie şi infracţiunea a fost săvârşită de către persoanele specificate la alin.(1) pct.1) din prezentul articol."

la alineatul (4), textul "31 decembrie 2023" se substituie cu textul "31 martie 2024";

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

"(5) Prin derogare de la alin.(4), de la 1 martie 2024, cauzele penale aflate în faza de urmărire penală în cadrul Procuraturii Anticorupţie şi al organului de urmărire penală al Centrului Naţional Anticorupţie, pentru care acestea nu vor fi competente să efectueze urmărirea penală în temeiul prezentei legi, vor fi transmise Procurorului General, care le va repartiza potrivit competenţei în conformitate cu prezenta lege în termen de până la 31 martie 2024."

articolul se completează cu alineatele (51) şi (52) cu următorul cuprins:

"(51) Cauzele penale ce urmează a fi repartizate conform alin.(5) din prezentul articol în care nu au fost examinate plângerile înaintate conform art.298 şi 2991 din Codul de procedură penală nr.122/2003 se transmit, după examinare, Procurorului General, care va asigura repartizarea lor potrivit competenţei în termen de cel mult 10 zile.

(52) În cauzele penale aflate la faza de judecare în care urmărirea penală a fost condusă sau exercitată de Procuratura Anticorupţie potrivit competenţei de până la intrarea în vigoare a prezentei legi participă procurori din cadrul Procuraturii Anticorupţie. În cazul în care procurorul care a condus sau a exercitat urmărirea penală nu mai activează în Procuratura Anticorupţie se aplică prevederile art.320 alin.(1) din Codul de procedură penală nr.122/2003."